ICCJ. Decizia nr. 2607/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2607/2014
Dosar nr. 3415/104/2013
Şedinţa publică din 18 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167 din 14 octombrie 2013, Tribunalul Olt, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.D.M. la 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii de 24 de ore de la 03 mai 2013 ora 10:30 până la 04 mai 2013 ora 10:30.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul F.D.M. în vederea depunerii acestora în S.N.D.G.J.
A fost obligat inculpatul la 1095 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 395/P/2013 din data de 27 iunie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului F.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că în ziua de 28 aprilie 2013, pe fondul unor discuţii contradictorii cu victima B.C., i-a aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia victima a căzut la pământ şi s-a lovit cu capul de carosabil, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova.
În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut faptul că la data de 28 aprilie 2013 organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că numitul B.C. din comuna C. jud. Olt, a fost agresat de inculpatul F.D.M., care i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în zona feţei, în urma căreia acesta a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt.
Victima a rămas în stare de inconştienţă şi a fost transportată de urgenţă la Spitalul Slatina şi ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde a decedat în data de 01 mai 2013.
Din depoziţiile martorilor Ş.I., M.I., T.V., Ţ.C.M., T.D. şi Ţ.D.N., a rezultat că în seara incidentului părţile s-au aflat în incita barului SC N.D. SRL situat în comuna C. jud. Olt, unde inculpatul ar fi jucat biliard cu tatăl concubinei sale Ş.I., până în jurul orelor 21,30 când au părăsit localul.
Pe partea opusă imobilului în care se găsea barul, este situată locuinţa numitului S.D., la poarta căruia se afla o bancă din lemn. De pe această bancă s-a ridicat victima B.C., a traversat strada şi s-a îndreptat spre cei doi, acesta fiind momentul în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, proiectându-l spre drum, unde a căzut lovindu-se cu capul de ciment.
Din depoziţiile aceloraşi martori a rezultat că, anterior între mai multe persoane, printre care şi părţile, ar fi avut loc o altercaţie verbală, generată de jocul la biliard, acesta fiind motivul pentru care la vederea inculpatului, victima s-a ridicat de pe banca pe care se găsea şi s-a apropiat de acesta, fiind lovită în modul descris anterior.
Victima a rămas în stare de inconştienţă şi a fost transportată de urgenţă la Spitalul Slatina şi ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova unde a decedat la data de 01 mai 2013.
Din raportul de constatare medico-legală din 27 mai 2013 întocmit de I.M.L. Craiova a rezultat că victima a fost adusă la Spitalul nr. 1 Craiova având diagnosticul „politraumatism prin agresiune fizică, hematom subdural fronto-temporo-parietal stâng, hemoragie subarahnoidiană" leziunile prezentate putând fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure, interesând o zonă vitală a corpului (craniul şi encefalul), necesitând pentru vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii, de natură a pune în pericol viaţa victimei.
Raportul medico-legal de necropsie nr. 1588/A3/2013 al I.M.L. Craiova a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat dilacerării meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, leziunile de violenţă putându-se produce prin lovire cu şi de corp dur, între traumatism şi deces existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
S-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte" prev. de art. 183 C. pen., constând în fapt în aceea că la data de 28 aprilie 2013, în jurul orelor 21,30 -22,00, pe fondul unor discuţii contradictorii i-a aplicat o lovitură cu pumnul victimei B.C., proiectând-o pe carosabil, leziunile suferite de aceasta ducând la deces.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 28 iunie 2013 sub nr. 3415/104/2013.
Până la primul termen de judecată stabilit în urma repartizării cauzei în sistem informatizat Ecris, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a înaintat instanţei în original raportul medico-legal de necropsie din 28 iunie 2013 şi avizul Comisiei de Control şi Avizare din cadrul I.M.L. Craiova.
La termenul din 16 septembrie 2013 a fost audiată mama victimei B.E., care potrivit declaraţiei date, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 100.000 RON, 50.000 RON reprezentând daune materiale şi 50.000 RON daune morale.
Şi numitul B.S.C., fratele victimei, a înţeles să se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu aceeaşi sumă de bani, 50.000 RON reprezentând daune materiale şi 5000 RON daune morale.
Potrivit declaraţiei autentificată din 3 octombrie 2013 la sediul B.N.P. asociaţi R.B. şi V.C.D., numitul B.M., tatăl victimei, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 100.000 RON, din care 50.000 RON reprezentând daune materiale şi 50.000 RON daune morale.
Înainte de citirea actului de sesizare, în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., inculpatul F.D.M., asistat de apărător ales, a solicitat să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală învederând că recunoaşte infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu.
S-a procedat la audierea inculpatului în condiţiile art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., declaraţia fiind ataşată la dosar.
În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de părţile civile, inculpatul a fost de acord să le despăgubească în măsura dovedirii acestora.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, administrat în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 28 aprilie 2013, în jurul orelor 21,30-22,00, inculpatul însoţit de Ş.I. s-a deplasat la barul SC N.D. SRL Coteana, acolo unde a jucat biliard cu mai multe persoane, în local fiind prezentă şi victima B.C., între aceştia existând la un moment dat discuţii contradictorii.
În jurul orelor 22,00, barmanul a solicitat consumatorilor să părăsească localul întrucât se apropia ora de închidere, inculpatul însoţit de socrul său, .părăsind incinta cu intenţia de a merge la domiciliu.
De menţionat că, partea vătămată B.C. părăsise localul anterior şi se găsea cu martorul Ţ.V. şi alte două persoane pe o bancă situată la poarta locuinţei martorului S.D., vizavi de local.
În momentul în care l-a observat pe inculpat, victima s-a ridicat de pe bancă şi s-a îndreptat către acesta, inculpatul aplicându-i o lovitură cu pumnul în zona capului care l-a proiectat pe drum, unde a căzut, lovindu-se cu capul de ciment şi rămânând în stare de inconştienţă.
Deşi victima a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, la data de 01 mai 2013 a decedat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, moartea acestuia fiind violentă, datorându-se dilacerării meningo-cerebrale, consecinţa traumatismului cranio-cerebral suferit în urma proiectării pe carosabil, între acesta şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
Situaţia de fapt anterior descrisă a rezultat din procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi sesizare, precum şi din planşele foto anexate acestora, din actele medico-legale, respectiv concluzii preliminare, raport de constatare medico legal din 27 mai 2013 şi raport medico-legal de necropsie nr. 1588/A3/2013, din declaraţiile martorilor P.V., M.I., Ş.I., Ţ.V., Ţ.C.M., T.D. şi Ţ.D.N., precum şi din declaraţiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei în împrejurările descrise în rechizitoriu şi reţinute de instanţă, astfel că nu se mai impune analiza în detaliu a acestora.
În drept, instanţa a reţinut că fapta comisă de inculpat în circumstanţele descrise anterior întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei principale, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu o treime atât minimul cât şi maximul prin aplicarea dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) cât şi toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât şi persoana inculpatului, respectiv criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., „dispoziţiile Părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală".
Astfel, s-a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite dedusă din importanţa valorii sociale afectate - viaţa omului şi urmarea produsă, limitele de pedeapsă, modul în care inculpatul a agresat partea vătămată, toate circumstanţele în care s-a produs incidentul, circumstanţele privind persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind o persoană tânără, care a manifestat regret pentru fapta comisă.
În acelaşi timp instanţa nu poate să nu aibă în vedere rezultatul faptei şi caracterul ireversibil al acestuia, comisă de inculpat cu praeterintenţie, constând în decesul victimei B.C. în vârstă de 28 ani, ceea ce conferă faptei un grad ridicat de pericol social reliefat chiar de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor.
Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 4 ani închisoare în regim de detenţie potrivit art. 57 C. pen. (orientată aşadar spre minimul special redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.), apreciind că aceasta este de natură să realizeze scopul preventiv, educativ şi coercitiv prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii de 24 ore de la data de 03 mai 2013 la 04 mai 2013, măsură preventivă dispusă prin ordonanţa nr. 395/P/2013 din data de 03 mai 2013, ora 10,30, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Totodată, dispunându-se condamnarea inculpatului pentru o infracţiune prevăzută în anexa Legii nr. 76/2008 privind Sistemul naţional de date genetice judiciare în temeiul art. 7 din acest act normativ, instanţa a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii acestora în S.N.D.G.J.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că atât părinţii, cât şi fratele victimei, s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând suma de câte 100.000 RON cu titlul de daune materiale şi morale.
Aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului, în legătură cu pretenţiile formulate de părţile civile, acesta a înţeles să le despăgubească în măsura dovedirii acestora.
Potrivit art. 1357 C. civ., oricine cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, acţiunea civilă chiar promovată în procesul penal rămânând supusă regulilor civile, potrivit cărora oricine face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
În considerarea acestui principiu şi pentru dovedirea pretenţiilor formulate, părţile civile prin apărătorul ales, au solicitat proba cu acte şi proba cu doi martori, cerere încuviinţată de instanţă.
Faţă de aceste aspecte privind acţiunile civile promovate în procesul penal de părţile civile B.M., B.E. şi B.S.C., instanţa a constatat că se impune amânarea cauzei în vederea administrării probelor încuviinţate pe latură civilă, astfel că în baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea, urmând ca soluţionarea acestora să se facă într-un alt dosar, nou format.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul F.D.M. şi părţile civile B.E., B.M. şi B.S.C.
Inculpatul a arătat că apelul vizează modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., pedeapsa aplicată fiind de cel mult 4 ani, nu a mai fost condamnat anterior, este tânăr şi a recunoscut şi regretat fapta, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
Părţile civile B.E., B.M. şi B.S.C. nu au depus la dosar motive scrise de apel.
Prin decizia penală nr. 4 din 14 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul F.D.M. şi părţile civile B.E., B.M. şi B.S.C., împotriva sentinţei penale nr. 167 din 14 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3415/104/2013.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, a constatat că prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului F.D.M. atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 71 şi 64 C. pen., fiind de natură să atingă scopul preventiv-educativ, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.
În acest sens, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei, datele care privesc persoana inculpatului, dar şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Pe de altă parte, la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, s-a avut în vedere natura infracţiunii comise de inculpat - faptă de violenţă, având ca urmare decesul victimei, dar şi împrejurarea că inculpatul nu a respectat valorile sociale ocrotite de normele penale, aspect în raport de care Curtea apreciază că numai executarea în regim de detenţie a pedepsei potrivit dispoziţiilor art. 57 C. pen., este de natură să atingă scopul pedepsei.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de părţile civile, Curtea a constatat că prin încheierea de la 7 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acţiunile civile promovate de părţile civile B.E., B.M. şi B.S.C., urmând ca soluţionarea acestora să se facă într-un alt dosar, nou format, reţinându-se că din declaraţia inculpatului de la 23 septembrie 2013, rezultă că acesta a fost de acord să despăgubească părţile civile în măsura dovedirii pretenţiilor solicitate, iar potrivit dispoziţiilor art. 1357 noul C. civ., oricine cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara, acţiunea civilă, chiar promovată în procesul penal rămânând supusă regulilor civile potrivit cărora oricine face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească, astfel încât în considerarea acestui principiu, instanţa a încuviinţat proba cu acte şi martori solicitată de părţile civile prin apărătorul ales.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, inculpatul F.D.M., solicitând, atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărătorul din oficiu la data de 11 iunie 2014), cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia.
S-a mai solicitat, în motivele de recurs formulate în scris prin apărătorul ales la data de 15 septembrie 2014, aplicarea legii penale mai favorabile, susţinându-se că aceasta este noul C. pen. întrucât maximul special al pedepsei prevăzut de actuala reglementare este mai redus decât cel prevăzut de C. pen. anterior, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul F.D.M., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurentului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi Cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Referitor la criticile formulate de recurentul inculpat F.D.M., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi care vizează individualizarea judiciară a pedepsei aplicată de instanţele inferioare (cuantum şi modalitate de executare), Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanţei de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanţial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare.
Or, în cauză, decizia penală recurată a fost criticată de inculpat sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicată de instanţele inferioare, considerată prea mare, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
3. Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară, privită, atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, inculpatul F.D.M. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani (de la 3 ani şi 4 luni la 10 ani închisoare prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968).
Această infracţiune îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 195 C. pen. şi este sancţionată de noua lege cu închisoarea de la 6 la 12 ani (de la 4 la 8 ani închisoare prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968).
Deşi reglementarea anterioară instituia în cazul acestei infracţiuni un maxim special al pedepsei de 10 ani închisoare, spre deosebire de legea nouă care prevede un maxim de 8 ani închisoare, se observă că minimul special al pedepsei prevăzut de legea penală anterioară este mai redus (3 ani şi 4 luni închisoare) faţă de cel stabilit de actuala reglementare (4 ani închisoare), iar pedeapsa aplicată de instanţele inferioare inculpatului este orientată spre acest minim special, astfel încât, pentru determinarea în concret a legii penale mai favorabile, este lipsită de relevanţă limita maximă a pedepsei stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 195 C. pen.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.
4. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 385 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi Cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.D.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.D.M. împotriva deciziei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2473/2014. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
