ICCJ. Decizia nr. 2610/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Furtul (art.208 C.p.), furtul calificat (art. 209 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2610/2014

Dosar nr. 2629/118/2012

Şedinţa publică din 18 septembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 467 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2629/118/2012 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen.:

Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor T.F. şi C.E., astfel:

- pentru inculpatul T.F., din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen., în infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

- pentru inculpatul C.E., din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. în baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Condamnă pe inculpatul T.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:

Contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul T.F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. scade din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 19 februarie 2012 la 13 aprilie 2012 .

În baza art. 350 C. proc. pen.:

Menţine liberarea provizorie pe cauţiune dispusă faţă de inculpatul T.F. prin încheierea din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 2629/118/2012

Dispune restituirea către inculpat a cauţiunii de 7000 lei consemnată la C.B. la dispoziţia Tribunalului Constanţa prin recipisa de consemnare seria TA nr. 2042831 din 02 aprilie 2012, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul T.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen.:

Dispune pentru inculpatul T.C. suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.:

Ia act că pe durata suspendării executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen.:

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul A.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.

Ia act că inculpatul A.N. a fost reţinut 24 ore la data de 19 din 20 februarie 2012.

În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen.:

Revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată, luată faţă de inculpatul A.N. prin încheierea din 06 aprilie 2012 a Tribunalului Constanţa.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul C.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul C.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen.:

Confiscă de la inculpatul T.F. suma de 950 lei, consemnată la Trezoreria mun. Constanţa cu chitanţa seria TS8 nr. 0389779 din 22 februarie 2012.

Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC R.R. SA împotriva inculpaţilor T.F., A.N. şi T.C. .

În baza art. 118 lit. d) C. pen.:

Confiscă de la inculpatul T.C. sumele de: 400 euro, consemnată la B.C.R. cu ordinul de încasare nr. 2012022300010488 din 23 februarie 2012; 1100 dolari SUA, consemnată la B.C.R. cu ordinul de încasare nr. 2012022300010484 din 23 februarie 2012: 3000 lei consemnată la Trezoreria mun. Constanta cu chitanţa seria TS8 nr. 0389778 din 22 februarie 2012; 2000 lei însuşită şi cheltuită în interes personal de inculpatul T.C.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. - art. 163 C. proc. pen.:

Dispune ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţa nr. 233/P/2012 din 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa asupra imobilului proprietatea inculpatului T.C., situat în mun. Constanţa, jud Constanţa.

În baza art. 189 C. proc. pen.:

Dispune avansarea de către Ministerul Justiţiei către Baroul Constanţa a sumei de 600 lei reprezentând onorariile avocaţilor numiţi din oficiu G.M. (300 lei) şi Ş.G.L. (300 lei).

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.:

Obligă pe inculpatul T.F. să plătească statului suma de 1700 lei, şi pe inculpatul T.C. să plătească statului 1400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare .

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.:

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că inculpatul T.C. deţine în arendă un teren agricol în extravilanul comunei Lumina. Pe acest teren trece traseul unei conducte îngropate, care aparţine SC R.R. SA, conductă nefolosită uzual şi care are rol de conductă de rezervă pentru scurgerea apei în cadrul Combinatului Petrochimic Năvodari.

În luna ianuarie 2012 inculpatul T.F. a aflat despre existenţa acestei conducte şi a luat hotărârea de a o dezgropa şi de a o valorifica ca deşeu de metal. întrucât durata decopertării şi extragerii conductei din pământ era relativ mare (în acest sens, rezultă din probe că pentru decopertarea şi extragerea din pământ a unui tronson de cea 40 ml a fost nevoie de o activitate de două zile), inculpatul T.F. a luat hotărârea de a-l contacta pe posesorul terenului şi de a-i solicita permisiunea de a efectua lucrările de decopertare şi tăiere a conductei, întrucât, în caz contrar, acest ar fi avut posibilitatea de a-l surprinde în timpul acestor lucrări, şi de a sesiza organele în drept.

Din declaraţiile inculpaţilor rezultă că inculpatul T.F. s-a întâlnit cu inculpatul T.C., în luna ianuarie 2012, la restaurantul "R." din municipiul Constanţa. La această întâlnire inculpatul T.F. a fost transportat de inculpatul A.N. cu maşina acestuia, rezultând însă din declaraţiile celor trei inculpaţi că A.N. nu a fost de faţă la discuţii.

Din declaraţiile inculpaţilor T.F. şi T.C., precum şi din desfăşurarea ulterioară a faptelor - decopertarea terenului cu un buldoexcavator, prezenţa inculpatului T.C. la faţa locului, înmânarea sumei de 10.000 lei acestuia - tribunalul a reţinut că între cei doi inculpaţi a intervenit o înţelegere, în sensul ca inculpatul T.F. să-i remită inculpatului T.C. suma totală de 5000 euro (echivalent în lei) iar în schimb inculpatul T.C. să-i permită să sape şi să extragă din pământ conducta, pe porţiunea ce traversa terenul administrat de el.

A mai rezultat că, atât cu ocazia discuţiei de la restaurantul R., cât şi ulterior, la faţa locului, inculpatul T.F. i-a spus inc. T.C. că va valorifica conducta ca deşeu de metal, şi îi va da eşalonat banii conveniţi, în funcţie de ritmul în care va scoate şi va vinde bucăţile de conductă.

Tribunalul a reţinut că inculpatul T.C. avea reprezentarea faptului că conducta subterană ce traversa terenul său nu îi aparţine, deci nu putea face acte de dispoziţie cu privire la aceasta. De asemenea, a rezultat chiar din declaraţiile sale că T.C. cunoştea faptul că conducta aparţine unei societăţi specializate în producerea şi transportul produselor petroliere, şi în orice caz avea reprezentarea faptului că această conductă nu este în proprietatea Primăriei Lumina. În acelaşi timp, a rezultat că inculpatul T.F. nu i-a prezentat vreun contract ori alt înscris prin care să facă dovada că are acordul proprietarului conductei pentru a o extrage din pământ. De altfel, dacă proprietarul conductei ar fi avut această intenţie, cel mai firesc lucru era ca acest proprietar să ia legătura personal cu T.C. pentru a-i solicita permisiunea de a scoate conducta din pământ, în anumite condiţii convenite (astuparea şanţului, reabilitarea terenului, despăgubiri pentru eventuala distrugere a culturii, calea de acces la lucrare etc).

Având în vedere pregătirea profesională superioară a inculpatului T.C., activitatea sa în domeniul agricol, tribunalul a reţinut că acesta şi-a putut da seama că, în lipsa elementelor de mai sus, şi având în vedere modalitatea de acţiune a inculpatului T.F. (incluzând negocierea sumei de bani ce i-o va da lui T.C.) activitatea de extragere şi valorificare a conductei se realizează fără acordul proprietarului acesteia, indiferent cine ar fi fost el. Concluzia de mai sus s-a impus cu atât mai mult cu cât din declaraţiile celor doi inculpaţi (inclusiv cele date la confruntările efectuate) a rezultat că T.F. nu a pus în nici un moment în discuţie faptul că o parte din suma obţinută din valorificarea conductei va reveni proprietarului acesteia, aspect care ar fi fost firesc în cadrul negocierii sumei pretinse de T.C. Or, ar fi fost cu totul neverosimil ca proprietarul conductei să-şi dea acordul la valorificarea acesteia, fără a avea nici un beneficiu din această activitate, aspect pe care de asemenea inc. T.C. nu-l putea scăpa din vedere.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul a reţinut că inculpatul T.C. a prevăzut faptul că inculpatul T.F. îşi va însuşi conducta fără consimţământul proprietarului acesteia - prin urmare va săvârşi o faptă de furt - şi a urmărit să dea ajutor acestui inculpat în schimbul unui beneficiu bănesc consistent, prin aceea că a permis efectuarea lucrărilor de săpare/scoatere a conductei de pe terenul său, şi a dat asigurări implicite (prin primirea banilor) că nu va sesiza organele în drept sau proprietarul conductei cu privire la sustragere. Cel de-al doilea aspect a rezultat inclusiv din faptul că T.C. a fost la faţa locului şi a observat lucrările în curs, în ziua de 18 februarie 2012, însă nu a sesizat vreo autoritate, până la chemarea sa spre a fi audiat.

În urma înţelegerii dintre inculpaţii T.F. şi T.C., la restaurantul R., acesta din urmă a acceptat efectuarea lucrărilor- de săpare/scoatere a conductei, contra sumei totale de 5000 euro, cu condiţia ca mai înainte de începerea lucrărilor inc. T.F. să-i remită suma de 10.000 lei

Întrucât inculpatul T.F. nu avea la momentul întâlnirii această sumă de bani, cei doi au convenit ca inc. T.F. să o remită la un moment ulterior.

Din declaraţiile inculpaţilor T.F., T.C. şi A.N., a rezultat că, într-o zi ulterioară discuţiei de la restaurantul R., inculpatul A.N. s-a deplasat cu autovehiculul său de la G.S.N. la Constanţa, unde s-a întâlnit cu T.C. în parcarea unui PECO şi i-a înmânat suma de 10.000 lei, din partea inculpatului T.F..

În ce priveşte provenienţa acestei sume de bani, tribunalul reţine că probele administrate în dosar nu fac dovada certă că această sumă aparţinea inculpatului A.N., pe care acesta ar fi împrumutat-o lui T.F. spre a o remite lui T.C. De asemenea, probele nu fac dovada certă că inculpatul A.N. cunoştea scopul nelegal al remiterii sumei, precum şi împrejurarea că conducta - pe care a încărcat-o ulterior în autovehiculul de transport ce-i aparţine - a fost scoasă fără acordul proprietarului.

Astfel, mijloacele de probă care susţin că inculpatul A.N. a pus la dispoziţie suma de 10.000 lei şi că acesta cunoştea - încă de la acest moment -că conducta urma a fi însuşită fără drept, sunt declaraţiile inculpatului T.F. şi declaraţiile martorului M.B.

Inculpatul A.N. nu a recunoscut o astfel de situaţie de fapt, apărarea sa fiind, în esenţă, aceea că a fost rugat de T.F. să ducă o sumă de bani unei persoane în Constanţa, fără să cunoască scopul remiterii ei, că a primit suma de bani de la T.F., la locuinţa acestuia de la G.S.N., şi că, ulterior, a fost solicitat de T.F. să efectueze un transport de deşeuri de metal - conductă recuperată din pământ - în zona comunei Lumina, fără să cunoască faptul că activitatea respectivă era ilegală.

În ce priveşte declaraţiile lui T.F., tribunalul a reţinut că acestea pot fi avute în vedere pentru stabilirea situaţiei de fapt numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Dispoziţiile art. 69 C. proc. pen. sunt justificate având în vedere că un infractor are de cele mai multe ori interesul şi tendinţa de a-şi formula apărări false, pentru a scăpa de răspunderea penală sau de a-şi diminua această răspundere.

În speţă, s-a constatat că inculpatul T.F. are un asemenea interes, câtă vreme declaraţiile sale incriminatoare la adresa inculpaţilor A.N. şi C.E. puteau conduce la aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 - reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă .

Prin urmare, declaraţiile singulare ale inculpatului nu pot conduce la stabilirea vinovăţiei şi condamnarea inculpatului A.N., existând posibilitatea ca declaraţiile lui T.F. să fie interesate şi mincinoase.

Mai mult, declaraţiile inculpatului T.F. sunt oscilante în ceea ce priveşte contribuţia lui A.N. la avansarea sumei de bani; astfel, în declaraţia din 23 februarie 2012 inculpatul susţine că "întrucât nu aveam această sumă de bani (10.000 lei) i-am cerut lui A.N. cu împrumut aceşti bani..", însă anterior, în declaraţia din 19 februarie 2012, acelaşi inculpat arată că "i-am dat în urmă cu 2 săptămâni numitului T.C. suma de 10.000 lei (...) banii i-am împrumutat în parte de la fraţii mei şi în parte din buget propriu".

Totodată, în declaraţia din 19 februarie 2012 inculpatul T.F. a afirmat că "A.N. era conştient că mă aflu la furat pentru că nici nu aveam cum să justific ceea ce făceam eu acolo, mai ales că îmi şi promisese ajutorul că va valorifica prin intermediul societăţii sale ceea ce furam eu"; contrar acestor susţineri, acelaşi inculpat declară la 23 februarie 2012 că "am avut tot timpul convingerea că T.C. este şi proprietarul terenului şi al ţevii", de unde rezultă că nu putea fi conştient că se află la forat, şi cu atât mai puţin putea fi conştient despre aceasta inculpatul A.N.

În convorbirea ambientală înregistrată autorizat, cu poliţistul I.C., inculpatul T.F. a făcut referire doar la sine şi la inculpatul T.C. în sensul că sunt implicaţi în furt, afirmând, de exemplu că "Eu voiam să-i fac banii lu ăsta (T.C.)", deci el însuşi urma să valorifice deşeul de metal. Tot astfel, rezultă din întrebarea poliţistului şi răspunsul inculpatului că acesta din urmă urma să vândă fierul "Cu cât vinzi tona? 9 mii" .

Tribunalul a reţinut că la dosar nu există nici o probă, cu excepţia afirmaţiei singulare a inculpatului T.F., în sensul că conducta urma a fi valorificată prin intermediul societăţii comerciale a lui A.N., în schimb rezultă că T.F. avea propria sa societate comercială (SC P. SRL) prin intermediul căreia, de altfel, a încheiat contractele de transport şi de prestări de servicii (folosirea buldoexcavatorului) în vederea decopertării terenului şi transportului conductei sustrase. Astfel, existau toate condiţiile - neinfirmate prin probe -ca inculpatul T.F. să valorifice deşeul de metal prin propria societate comercial.

În ce priveşte declaraţiile martorului M.B., tribunalul a reţinut următoarele:

Referitor la admisibilitatea mijloacelor de probă constând în declaraţiile acestui martor făcute în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care în cursul judecăţii martorul s-a prevalat de dispoziţiile art. 85 C. proc. pen., în sensul că nu a dat declaraţie invocând rudenia apropiată cu inculpatul T.F., tribunalul a reţinut că o astfel de situaţie nu este de natură a atrage nulitatea declaraţiilor luate în cursul urmăririi penale. A rezultat că acele declaraţii au fost date în condiţii procesuale şi procedurale corecte - inclusiv martorul fiind întrebat cu privire la rudenia dintre el şi inculpat - astfel încât o situaţie ulterioară, cum este poziţia procesuală a martorului în cursul judecăţii, nu poate retroactiva şi nu poate atrage nulitatea unor acte procesuale efectuate corect în cursul urmăririi penale.

Având însă în vedere relaţia de rudenie ce poate conduce la susţinerea unor declaraţii interesate în favoarea inculpatului T.F., şi refuzul martorului de a fi audiat în condiţii de contradictorialitate în cursul judecăţii, tribunalul a reţinut că declaraţia acestuia trebuie analizată prin prisma coroborării cu alte mijloace de probă, în caz contrar dreptul la apărare al inculpatului A.N. (şi ulterior al inculpatului C.E.) fiind prejudiciat, deoarece aspectele la care se referă martorul nu pot fi verificate prin alte mijloace de probă.

În ce priveşte conţinutul şi verosimilitatea celor trei declaraţii ale martorului M.B., în partea referitoare la inculpatul A.N., acesta a susţinut că "la începutul lunii februarie 2012 am auzit o discuţie între unchiul meu T.F. şi o persoană "L." (A.N.), T.F. spunând că a discutat cu o persoană ce deţine un teren în comuna Lumina, ca acesta să-l lase să scoată din pământ o conductă metalică. Totodată, am mai auzit cum T.F. i-a spus (lui A.N.) că i-a dat persoanei respective suma de 10.000 lei."

Tribunalul a reţinut din această declaraţie că martorul nu cunoaşte realitatea faptelor declarate, ci a fost informat, în general, despre esenţa acestora; astfel, martorul a susţinut că a auzit cum T.F. îi spunea lui A.N. că i-a dat lui T.C. suma de 10.000 lei. O astfel de discuţie ar fi fost ilogică, deoarece din probe s-a confirmat faptul că chiar A.N. a înmânat suma de 10.000 lei proprietarului terenului din Lumina, şi ca atare T.F. nu avea de ce să-l informeze cu privire la un aspect pe care A.N. îl efectuase personal.

Din alt punct de vedere, tribunalul a reţinut că, chiar dacă ar fi considerate reale, susţinerile martorului nu fac decât proba că A.N. a aflat despre scoaterea unei conducte din pământ cu acordul proprietarului terenului, dar nu şi despre faptul că conducta ar aparţine altei persoane, şi că T.F. nu ar avea acordul acelei persoane (SC R.R.). Spre deosebire de inculpatul T.C., inculpatul A.N. nu avea informaţii şi nu a participat la discuţii amănunţite despre conducta respectivă, pentru a se putea trage concluzia certă că şi-a dat seama de situaţia juridică a acesteia.

Tot legat de credibilitatea declaraţiilor martorului M.B., din succesiunea faptelor derulate la 18 februarie 2012, tribunalul a reţinut că inculpatul T.F. a avut la dispoziţie o perioadă de timp, (între momentul intervenţiei patrulei de poliţie şi momentul în care a plecat împreună cu inculpatul C.E. spre sediul postului de poliţie), în care s-a aflat împreună cu fratele său T.A., şi astfel există posibilitatea ca aceştia să se fi pus de acord cu privire la varianta ce trebuie susţinută în faţa poliţiei, iar ulterior T.A. să fi discutat cu martorul M.B., pentru a-i solicita să dea anumite declaraţii în favoarea "unchiului său", care să corespundă cu cele ale acestuia (T.F.). Este de remarcat că martorul nu a oferit în declaraţiile de la urmărirea penală nici un amănunt precis asupra locului, momentului sau împrejurării în care a auzit presupusa discuţie dintre T.F. şi A.N., de natură a putea fi verificat prin alte mijloace de probă şi eventual combătut prin apărările lui A.N. (spre exemplu dovedind că la data şi ora respectivă se afla în cu totul altă parte).

Faţă de constatarea că martorul relatează imprecis şi în contradicţie cu alte probe un aspect esenţial pe care se întemeiază acuzaţia la adresa inculpatului A.N., coroborat cu relaţia de rudenie şi cu posibilitatea ca martorul să fi fost pus la curent ulterior cu situaţia de fapt, în scopul de a susţine relatările lui T.F., tribunalul a apreciat că declaraţiile lui M.B. nu pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.

Aspectele reţinute în rechizitoriu referitoare la A.N., şi anume că acesta a dat personal banii lui T.C. pentru a se asigura că banii nu sunt folosiţi în alt scop de T.F., precum şi că se demonstrează că suma de 10.000 lei provine de la A.N. deoarece dacă T.F. ar fi avut aceşti bani i-ar fi dat personal lui T.C. încă de la început (în restaurantul R.), nu sunt univoce, deoarece reflectă doar o posibilitate şi nu o certitudine câtă vreme nu exclud şi o altă situaţie de fapt la fel de verosimilă; astfel, există posibilitatea verosimilă şi neinfirmată prin probe ca A.N. să fi efectuat doar un serviciu de curierat între T.F. şi T.C., privind remiterea banilor, fără să aibă interes personal, şi există posibilitatea ca T.F. să nu fi avut bani disponibili asupra sa cu ocazia discuţiei cu T.C.. În consecinţă, cu privire la raţionamentele de mai sus ale organului de urmărire penală, urmează a se aplica principiul "in dubio pro reo", neexistând certitudine cu privire la realitatea lor.

Cu privire la celelalte aspecte expuse în rechizitoriu în susţinerea vinovăţiei inculpatului A.N., tribunalul a reţinut că între T.F. şi A.N. nu a avut loc o confruntare, iar în ce priveşte testul poligraf efectuat de A.N., pe lângă faptul că acesta nu constituie un mijloc de probă pe care să se poată fundamenta o hotărâre de condamnare, tribunalul apreciază că întrebările formulate - atât cele de control cât şi cele relevante - sunt discutabile din punct de vedere al interpretării comportamentului simulat, şi a concluziei ce rezultă din aceasta.

Astfel, din cele 4 întrebări relevante - nr. 5, 6, 8 şi 9 - primele trei nu sunt de natură a contura că inculpatul A.N. a cunoscut existenţa faptei de furt - şi deci şi-a conştientizat propria contribuţie la aceasta.

Este teoretic posibil - dar neprobat legal - ca inculpatul A.N. să fie într-adevăr cel care a pus la dispoziţie suma de 10.000 lei (întrebarea nr. 5) şi să fi ştiut că aceşti bani sunt destinaţi pentru ca T.C. să-l lase pe T.F. să scoată conducta din pământ (întrebările nr. 6 şi 8), dar aceasta nu demonstrează că A.N. ştia la momentul faptelor că activitatea constituie un furt; există de asemenea posibilitatea ca, ulterior, văzând cursul anchetei şi declaraţiile lui T.F. la adresa sa, inculpatul A.N. să fi luat hotărârea de a nega aspectele care l-ar fi incriminat indirect (şi astfel comportamentul la poligraf să fie simulat) întrucât nu avea posibilitatea de a proba nevinovăţia sa. În ce priveşte întrebarea nr. 9, singura care tinde a contura poziţia psihică a inculpatului în raport cu fapta de furt, tribunalul apreciază că reflexele comportamentului simulat au putut fi determinate de celelalte răspunsuri.

În ce priveşte întrebările de control, răspunsurile la unele dintre acestea nu pot fi verificate (de ex. întrebările: "Până în 2010 ai minţit vreodată la poliţie?", "În afară de ceea ce mi-ai spus, până în 2010 ai minţit vreodată autorităţile?", "În afară de ceea ce mi-ai spus, până în 2010 ai furat vreodată ceva?") iar altele, în măsura în care nu s-a constatat comportamentul simulat, constituie o contradicţie în termeni cu întrebările/răspunsurile la care s-a constatat comportamentul simulat (de ex. întrebarea "La întrebările cu privire la infracţiunile de complicitate la furt de care eşti acuzat ai de gând să minţi?" Se observă că, în condiţiile în care inculpatul a răspuns "NU" şi nu s-a constatat comportamentul simulat cu privire la acest răspuns, concluzia că la întrebările relevante inculpatul a minţit sunt în contradicţie cu răspunsul de mai sus, din moment ce este evident că, dacă inculpatul avea intenţia să mintă, acesta luase hotărârea anterior testului poligraf, deci şi la întrebarea nr. 2 ar fi trebuit să se contureze comportamentul simulat.

Rezumând, tribunalul a constatat că nici unul din mijloacele de probă sau concluziile deduse din probele dosarului nu sunt apte de a fundamenta o hotărâre de condamnare a inculpatului A.N., în ce priveşte prima parte a acuzaţiei (remiterea conştientă a sumei de 10.000 lei).

În continuarea situaţiei de fapt, tribunalul a reţinut că, după înţelegerea cu inculpatul T.C., şi remiterea sumei de 10.000 lei acestuia, inculpatul T.F. l-a contactat în ziua de 16 februarie 2012 pe martorul V.C., cu care a încheiat un contract de prestări servicii, prin care acesta din urmă, în calitate de reprezentant al SC C. SRL, i-a închiriat un buldoexcavator V., manevrat de martorul S.D., în scopul de a decoperta conducta de pe terenul lui T.C. (săpături de dezafectare a unor conducte metalice pe teritoriul comunei Lumina).

În dimineaţa zilei de 17 februarie 2012 martorul S.D. s-a deplasat cu utilajul, urmându-l pe inculpatul T.F. care conducea un autoturism, în zona terenului deţinut de T.C., unde, la indicaţia lui T.F., a început să sape pe traseul conductei, desfăşurând această activitate până la orele 17,00 aproximativ, şi urmând a relua activitatea a doua zi.

În dimineaţa zilei de 18 februarie 2012 inculpatul T.F. le-a solicitat martorilor T.A. (fratele său) M.I. şi I.I. (toţi domiciliaţi la G.S.N. ca şi inculpatul), să-l însoţească pentru a-l ajuta la tăierea unei conducte metalice la Lumina, toţi patru deplasându-se cu un autoturism în care se afla şi un aparat de sudură autogen folosit la tăierea metalului.

A mai rezultat că, la data de 17 02 2012, inculpatul T.F. i-a solicitat lui A.N. ca a doua zi să efectueze un transport de fier vechi de la Lumina, cu autotractorul şi semiremorca pe care acesta le folosea în activitatea societăţii sale comerciale SC A.P.E. SRL Constanţa.

Astfel, în dimineaţa zilei de 18 februarie 2012 martorul S.D. s-a prezentat din nou cu buldoexcavatorul şi a continuat săparea şanţului. Martorii M.I. şi I.I., după ce au sosit la faţa locului aduşi de T.F., au început să taie conducta în bucăţi de aproximativ 3 - 4 m lungime, pentru a putea fi scoasă din şanţ şi încărcată în mijlocul de transport. Rezultă din probele administrate că şanţul se afla la cea 300 - 400 metri sau chiar mai mult, de şosea.

În jurul orei 12,30 a sosit la şosea inculpatul A.N. conducând autotrenul cu nr. înmatriculare X1 (autotractorul) şi X2 (semiremorca), acesta spunându-i inculpatului T.F. că nu poate intra cu maşina de transport în câmp, lângă şanţ, datorită terenului umed; cei doi au stabilit ca maşina de transport să rămână la şosea, iar bucăţile de conductă să fie aduse acolo şi încărcate de către utilajul condus de S.D.

În continuare, inculpatul T.F. şi martorul T.A. împreună cu buldoexcavatorul, au efectuat activităţi de scoatere a tronsoanelor de conductă tăiată deja, de transportare a acestora la şosea şi de încărcare în autovehiculul aparţinând lui A.N.

În această modalitate au fost încărcate un număr de 10 bucăţi conductă cu diametrul de 1 m, în greutate totală de 7320 kg.

În timp ce se efectuau aceste activităţi, la faţa locului a venit şi inculpatul T.C., care a purtat o discuţie cu T.F., fiind observat şi identificat din planşe foto de către martorii T.A. şi I.I.

Potrivit declaraţiilor inculpatului T.F. şi conţinutului convorbirii ambientale a acestuia cu poliţistul I.C., scopul deplasării inculpatului T.C. la faţa locului a fost acela de a solicita inculpatului T.F. restul sumei de bani convenită, până la 5000 euro, acesta din urmă răspunzându-i că-i va da banii pe parcurs, după ce va valorifica o parte din ţeava scoasă din pământ. A rezultat astfel că inculpatul T.C. a luat cunoştinţă personal despre scoaterea efectivă a conductei din pământ, şi nu a efectuat vreo activitate concretă prin care să se opună acestei activităţi. De asemenea, până la audierea sa, inculpatul T.C. nu a sesizat organele de poliţie cu privire la fapta petrecută pe terenul său despre care luase cunoştinţă.

În seara zilei de 18 februarie 2012, în jurul orei 17, în timp ce inculpatul T.F. şi fratele său încărcau cea de-a zecea bucată de conductă în semiremorcă, pe şosea a trecut autospeciala din dotarea Poliţiei Lumina, în care se aflau agenţii de poliţie I.C. şi G.D., aceştia efectuând serviciu de patrulare.

Poliţiştii au observat buldoexcavatorul în momentul în care încărca conducta în maşină, şi au oprit pentru a verifica legalitatea activităţii.

Lângă maşina de transport poliţiştii au identificat pe inculpaţii T.F. şi A.N., în timp ce buldoexcavatorul, care terminase de încărcat conducta, se îndepărta pe câmp spre zona în care se afla şanţul şi ceilalţi martori.

Poliţiştii i-au legitimat pe cei doi inculpaţi, rezultând din probe că inculpatul A.N. nu a prezentat actele, dar a declarat datele sale de identitate reale, ce au fost verificate şi confirmate. în acest sens, nu a rezultat că inculpatul A.N. a încercat să-şi ascundă identitatea, pentru ca, eventual, să nu poată fi găsit ulterior.

Potrivit procesului-verbal de depistare şi declaraţiilor celor doi poliţişti, inculpatul T.F. a susţinut că a închiriat buldoexcavatorul pentru a efectua lucrări de ridicare a unor ţevi metalice existente în zonă, cu acordul Primăriei Lumina. A.N. a declarat că este conducătorul autotrenului.

Faţă de susţinerile inculpatului T.F., agentul de poliţie I.C. a încercat să vorbească la telefon cu primarul comunei Lumina, martorul C.D., pentru a verifica cele afirmate de inculpat, însă nu a reuşit să comunice cu acesta, motiv pentru care a decis să se deplaseze la domiciliul primarului, aflat la o distanţă relativ mică de locul faptelor - conform aprecierii poliţiştilor, cea 300 metri. Poliţiştii au mai arătat în declaraţii şi în procesul-verbal de depistare că, anterior plecării spre locuinţa primarului, au încercat să urmărească buldoexcavatorul, dar nu au reuşit datorită terenului noroios.

De asemenea, poliţiştii au precizat că i-au solicitat inculpatului A.N. să rămână cu autotrenul în locul în care se afla, în timp ce lui T.F. i-au solicitat să se deplaseze la postul de poliţie cu documentele referitoare la activitatea desfăşurată. Cu toate acestea, în cursul judecăţii martorul I.C. a susţinut că le-ar fi solicitat ambilor inculpaţi să rămână în locul în care au fost găsiţi.

Din discuţia directă cu primarul C.D., poliţiştii au perceput faptul că acesta nu cunoştea despre activitatea desfăşurată de inculpatul T.F. şi nu dăduse nici o aprobare, nu fusese de acord cu extragerea conductei din pământ. Luând la cunoştinţă despre afirmaţiile lui T.F. (relatate de poliţişti) în sensul că ar avea acordul primăriei, primarul l-a contactat telefonic pe inculpatul C.E. - finul său - pe care l-a chemat şi i-a solicitat să meargă la faţa locului pentru a se informa despre situaţie. Din declaraţia martorului I.C. dată în cursul judecăţii a rezultat că acesta i-a indicat lui C.E. locul unde se aflau inculpaţii şi maşinile acestora. Martorul C.D. a susţinut aceeaşi situaţie de fapt în declaraţia dată la instanţă.

După discuţia cu primarul, poliţiştii s-au întors la locul unde fuseseră identificaţi inculpaţii, dar au constatat că acolo nu se mai află nici o persoană şi nici un autovehicul sau utilaj.

Conform declaraţiilor inculpaţilor T.F. şi A.N. precum şi a martorilor S.D., M.I., I.I., T.A., a rezultat că, după plecarea poliţiştilor, martorii - care se aflau în câmp lângă şanţ - au încărcat în cupa buldoexcavatorului aparatul de sudură autogen şi tubul de oxigen, precum şi bucăţile de conductă decupate pentru a o putea scoate din şanţ, şi au plecat pe câmp, ieşind apoi la şosea şi deplasându-se la o parcare de autovehicule de transport (TIR-uri) amenajată de primărie la cea 2 km distanţă.

Având în vedere declaraţiile concordante ale martorilor, coroborate cu ora înaintată şi cu lăsarea întunericului, a rezultat că decizia de a întrerupe activitatea s-a datorat nu numai sosirii poliţiştilor, ci şi faptului că se încheiase programul de lucru pentru acea zi. Tribunalul a reţinut că nu se confirmă aprecierea implicită a poliţiştilor, conform căreia buldoexcavatorul s-a îndepărtat "în viteză" pe câmp ca urmare a sosirii lor la faţa locului, ci utilajul a plecat către locul în care se aflau martorii cu aparatul de sudură, pentru a încărca acest aparat, având în vedere că nu se mai putea continua lucrul.

De asemenea, la această parcare s-a deplasat cu autotractorul şi semiremorca încărcată, inculpatul A.N., acesta ajungând primul şi parcând autotrenul în interiorul parcării, cu plata tichetului de parcare aferent.

Potrivit declaraţiei inculpatului A.N., susţinută de tahograful maşinii depus ca mijloc de probă în cursul judecăţii, acesta a plecat de la locul încărcării la ora 17,20, şi a parcat autotrenul la aproximativ 40 de minute după aceea, timp în care a plătit tichetul de parcare. Astfel, în raport de ora menţionată de agenţii de poliţie în declaraţiile lor (ora 17,00) şi de împrejurarea că aceştia au purtat o discuţie scurtă cu inculpaţii, nu rezultă că inculpatul A.N. a plecat intempestiv din acel loc, şi deci acest aspect nu face proba prin el însuşi că inculpatul a încercat să se sustragă de la cercetările efectuate de organele de poliţie.

Ulterior, în parcare au sosit buldoexcavatorul şi martorii, precum şi inculpatul T.F. cu autoturismul propriu. Martorii au încărcat în autotren bucăţile de conductă transportate în cupa buldoexcavatorului, şi au încărcat în autoturismul inculpatului T.F. aparatul de sudură, după care, cu excepţia martorului S.D. ce a plecat la domiciliu cu buldoexcavatorul, toţi ceilalţi s-au urcat în autoturismul inculpatului T.F. cu intenţia de a pleca către casă - G.S.N. şi respectiv A.N. în comuna Poarta Albă.

După plecarea inculpaţilor şi martorilor, la parcare au sosit poliţiştii I.C. şi G.D., care căutau autotrenul şi l-au identificat, au efectuat fotografii ale acestuia cu telefonul mobil şi au pus în vedere paznicilor să nu permită plecarea autotrenului din parcare.

Tribunalul a reţinut că aprecierea poliţiştilor, expusă în cursul urmăririi penale, potrivit căreia autotrenul a fost parcat astfel încât să fie greu sesizabil (şi rezultând astfel o intenţie a ascunderii lui) se întemeiază pe elemente subiective care nu pot constitui mijloace de probă.

Astfel, poliţiştii au apreciat că faptul parcării cu cabina către gard (deci mascată de remorcă) şi nu către interiorul parcării, şi faptul parcării într-o zonă mai îndepărtată de poarta parcării - deşi era loc şi în imediata apropiere a acesteia -ar demonstra intenţia de ascundere a autotrenului.

Din fotografia aflată la dosar UP se observă însă că în aceeaşi zonă în care a parcat inculpatul A.N. se mai află, la rând, alte 7 - 8 autovehicule de acelaşi tip, fiind prin urmare la fel de verosimil ca inculpatul să fi parcat disciplinat, în aceeaşi zonă cu ceilalţi.

În ce priveşte parcarea cu cabina către gard, aceasta se poate datora faptului că, fiind întuneric şi nefiind dirijat de o altă persoană, inculpatul A.N. a evitat să manevreze în marşarier pentru a nu lovi vreun obstacol, în timp ce - este posibil - ca celelalte autovehicule din parcare să fi fost parcate pe timp de zi şi dirijate. De altfel, martora G.D. a declarat în cursul judecăţii că, dimpotrivă, faptul că maşina a fost parcată invers decât celelalte, a condus la identificarea ei imediată.

În ce priveşte aprecierea poliţiştilor că autovehiculul a fost parcat în grabă, aceasta este infirmată de declaraţia martorului D.C. - paznicul parcării - care arată că şoferul nu părea grăbit. Nici susţinerea martorului I.C., în sensul că dovada parcării în grabă rezultă din aceea că semiremorca şi capul tractor nu erau aliniate, nu se confirmă, deoarece fotografiile efectuate indică contrariul, şi anume că semiremorca şi capul tractor erau pe direcţie liniară.

Tribunalul a reţinut din aspectul fotografiilor efectuate de poliţişti la scurt timp de la plecarea inculpaţilor şi martorilor din parcare, că această fotografiere s-a realizat în condiţii de întuneric, deci pe timp de noapte. De asemenea, în declaraţia sa, inculpatul A.N. arată că a plecat de la locul încărcării în jurul orei 17,20, iar având în vedere data evenimentului - 18 februarie - rezultă că la acea oră se lasă întunericul.

Faţă de aceste probe, tribunalul a reţinut că o parte din activitatea de însuşire a conductei, şi anume însuşirea bucăţilor de ţeava decupată care au fost transportate la parcare cu buldoexcavatorul şi încărcate în autotren alături de ţevi, s-a realizat pe timp de noapte.

Tribunalul a reţinut din declaraţiile concordante ale martorilor M.I., I.I. şi T.A., că în parcare şi ulterior, când au ajuns la domiciliu, martorii au discutat faptul că activitatea de scoatere a conductei din pământ se va realiza şi în zilele următoare, urmând ca iniţial inculpatul T.F. să aducă o motopompă pentru a scoate apa din tronsonul de conductă ce trebuia tăiat în continuare. Faţă de această situaţie, tribunalul a reţinut că se confirmă susţinerile inculpatului A.N., potrivit cărora a parcat autotrenul în parcarea primăriei deoarece urma ca a doua zi să se continue încărcarea acestuia la capacitate. Astfel, nu a rezultat că parcarea s-a făcut în scopul de a ascunde mijlocul de transport.

În acelaşi sens este şi discuţia ambientală înregistrată dintre inculpatul T.F. şi poliţistul I.C., în care, în esenţă, inculpatul a arătat că pentru a putea vinde deşeul de fier în port trebuie să încarce în maşină cel puţin 10 tone, pentru că altfel nu îl primeşte, iar la acel moment (seara de 18 februarie 2012), după aproximarea sa, încărcase în maşina lui A.N. cca. 5 tone, deci trebuia să continue încărcarea şi a doua zi.

Rezumând, tribunalul a reţinut că în zilele de 17 şi 18 februarie 2012 inculpatul T.F. a realizat activităţi - atât prin intermediul utilajului de săpat şi a martorului S.D., prin intermediul martorilor M.I. şi I.I., cât şi personal, prin agăţarea şi scoaterea din şanţ a bucăţilor de conductă şi încărcarea lor în auto - prin care în final a intrat în posesia cantităţii de 7320 kg metal provenind de la conducta ce aparţine SC R.R. SA.

Inculpatul a intrat în posesia acestei cantităţi de metal cu intenţia directă de a-l valorifica şi a obţine o sumă de bani, cunoscând că deşeul de fier vechi se vinde cu 0,9 lei/kg.

De asemenea, inculpatul a întreprins demersuri directe pentru a-l convinge pe inculpatul T.C. să accepte săparea şanţului pe terenul administrat de el şi scoaterea conductei din pământ, oferind acestuia suma de 10.000 lei şi promiţându-i o diferenţă de bani până la concurenţa sumei de 5000 euro.

Inculpatul T.F. a întreprins personal toate demersurile pentru a putea intra în posesia conductei: contractarea utilajului de săpat; contractarea transportului; cooptarea muncitorilor care să taie şi să scoată conducta.

În ce priveşte apărarea inculpatului T.F., potrivit căreia nu a cunoscut cui aparţine conducta şi a considerat, cu bună credinţă, că aceasta se află în proprietatea deţinătorului terenului, T.C., tribunalul a înlăturat-o ca nesinceră pentru următoarele considerente:

- declaraţiile inculpatului sunt oscilante şi contradictorii sub acest aspect, pe parcursul urmăririi penale, în unele declaraţii inculpatul arătând că era conştient de faptul că comite un fort.

- din nici o informaţie sau fapt concret inculpatul nu a putut ajunge la concluzia că conducta ar fi proprietatea celui ce deţinea terenul; de asemenea, este de notorietate generală - inclusiv prin mediatizarea faptelor de sustrageri de combustibil din conducte - că conductele ce traversează subsolurile terenurilor agricole nu aparţin cetăţenilor posesori ai acestor terenuri, ci unor societăţi specializate în transportul pe conductă.

- raţionamentul că conducta ar aparţine posesorului terenului ar fi condus la concluzii absurde, ce nu puteau fi acceptate de logica inculpatului, cum ar fi: "dacă conducta ce traversează terenul lui T.C. este a acestuia, dar în acelaşi timp conducta este mult mai lungă şi trece şi pe terenurile altora, înseamnă că conducta aparţine în coproprietate tuturor posesorilor terenurilor pe care le traversează"; or, nu s-ar explica la ce foloseau posesorii terenurilor acea conductă, când au realizat-o etc.

Prin urmare, este cert că inculpatul a avut reprezentarea faptului că conducta respectivă nu aparţine inculpatului T.C., şi de altfel nici nu a susţinut că acesta l-ar fi asigurat că conducta îi aparţine în proprietate.

Ca atare, faptul că inculpatul T.F. a justificat în faţa poliţiştilor I.C. şi G.D. că, după percepţia lui, conducta ar fi a lui T.C., constituie numai o modalitate de apărare nesinceră a acestuia.

În ce priveşte poziţia subiectivă a inculpatului A.N. în raport de activitatea de încărcare a conductei în maşina sa de transport, tribunalul reţine că în dosar nu există probe certe care să confirme că acesta şi-a dat seama, la momentul încărcării, de caracterul ilicit penal al activităţii de scoatere a conductei din pământ.

Astfel cum s-a reţinut şi anterior, tribunalul a reţinut că inculpatul A.N. nu a avut acces la amănuntele convenţiei dintre T.F. şi T.C.; din perspectiva informaţiilor deţinute de acest inculpat, exista posibilitatea ca T.C. să fi obţinut acordul SC R.R. SA pentru scoaterea conductei, aspect ce nu a fost infirmat prin probe. Totodată, tribunalul reţine că poziţia subiectivă a inculpatului A.N. la momentul încărcării conductei este identică cu cea a martorilor M.I., I.C. şi T.A., despre care s-a reţinut că au săvârşit fapta fără intenţie, ei necunoscând cui aparţine conducta şi fiind încrezători în susţinerile inculpatului T.F. că activitatea se desfăşoară legal.

Aparenţa pentru persoanele neavizate era că activitatea de scoatere a conductei se desfăşoară legal, din moment ce se desfăşura pe timp de zi, cu folosirea unui utilaj, cu prezenţa mai multor persoane care efectuau lucrări în mod firesc, fără a se feri.

Intenţia inculpatului A.N. de a da ajutor la furtul conductei prin asigurarea mijlocului de transport a fost reţinută în special în considerarea faptului că, în opinia organului de urmărire penală, se demonstrase că A.N. apus la dispoziţie suma de 10.000 lei cunoscând că este destinată spre a facilita furtul conductei; tribunalul reţine însă că, potrivit considerentelor anterioare, această intenţie a inculpatului A.N. nu este probată, şi în consecinţă nu se probează nici cunoaşterea de către acest inculpat, la momentul încărcării conductei, a faptului că T.F. comite un furt.

În ce priveşte apărarea inculpatului T.C., în sensul că nu şi-ar fi dat acordul pentru scoaterea conductei, după primirea sumei de 10.000 lei, ci urma să-şi dea acordul abia după primirea întregii sume de 5000 euro, aceasta este infirmată de prezenţa acestui inculpat la faţa locului, în ziua de 18 02 2012, şi de pasivitatea sa atunci când a observat că deja o parte din conductă este decopertată şi încărcată în auto.

În ce priveşte apărarea aceluiaşi inculpat potrivit căreia a solicitat suma de bani cu scopul de a fi despăgubit pentru stricăciunile aduse terenului prin săparea şanţului, şi nu cu scopul de a accepta furtul conductei, tribunalul a înlăturat-o, ca nefondată pentru două considerente:

- pe de o parte, indiferent de scopul pentru care a solicitat suma de bani, se menţine concluzia că acest inculpat a permis inculpatului T.F. să intre pe terenul său, să sape un şanţ şi să-şi însuşească conducta aflată acolo (despre care T.C. ştia că nu este a sa şi nici a lui T.F.). Acest aspect, în sine, constituie un ajutor dat inculpatului T.F. la sustragerea conductei, întrunind elementele constitutive ale complicităţii la furt.

- pe de altă parte, suma solicitată şi primită de inculpatul T.C. este disproporţionat de mare în raport cu pretinsele despăgubiri pentru stricăciuni aduse terenului. În acest sens, se observă valoarea contractului încheiat de T.F. cu martorul V.C., de 120 lei/oră pentru utilajul închiriat pentru a săpa şanţul; se poate concluziona că valoarea lucrărilor pentru acoperirea şanţului şi reabilitarea terenului se pot ridica cel mult la aceeaşi sumă de 120 lei/oră de lucru cu utilajul (având în vedere că săparea unui şanţ este mult mai dificilă, ca lucrare mecanizată, decât astuparea lui şi nivelarea terenului), prin urmare inculpatul T.C. nu ar fi putut pretinde iar inculpatul T.F. nu ar fi acceptat o sumă mai mare de 2000 - 2500 lei echivalentă cu plata lucrărilor de reabilitare a terenului. În acelaşi timp, cel mai firesc ar fi fost ca inculpatul T.C. să condiţioneze scoaterea conductei de reabilitarea terenului imediat ulterioară, pe cheltuiala lui T.F., acest aspect excluzând, de principiu, şi pretinderea unor despăgubiri pentru acelaşi lucru (terenul nefiind cultivat în momentul respectiv). Faptul că nu s-a convenit în acest mod întăreşte concluzia stabilită prin ansamblul probator că inc. T.C. a solicitat suma de bani cu scopul de a beneficia de o parte din valoarea bunului sustras.

Faptul primirii sumei de 10.000 lei este recunoscut de inculpatul T.C. şi este dovedit prin mai multe probe, inclusiv prin faptul predării către organul de urmărire penală a sumei de aproximativ 8000 lei din cei 10.000 lei primiţi (400 euro, 1100 dolari SUA şi 3000 lei) .

În continuarea situaţiei de fapt, tribunalul a reţinut că după plecarea din parcare, pe traseul către G.S.N., maşina în care se aflau inculpaţii T.F., A.N. şi martorii, s-a întâlnit cu maşina condusă de inculpatul C.E., care îi căuta şi care le-a făcut semne să oprească.

Potrivit declaraţiilor inculpaţilor T.F., A.N. şi C.E., precum şi a declaraţiilor martorilor aflaţi în maşină, rezultă că între T.F. şi C.E. a avut loc o discuţie; martorul T.A. susţine că a asistat şi el la acea discuţie, precum şi A.N..

În esenţă, în cursul acelei discuţii, C.E. i-a spus inculpatului T.F. că trebuie să se întoarcă la Lumina pentru a sta de vorbă cu poliţiştii.

Conţinutul declaraţiilor persoanelor audiate sub acest aspect este următorul:

- declaraţie inc. T.F. din confruntarea cu C.E.:"(...) m-am întâlnit cu C.E. care mi-a spus că "a zis şefu să te duci la poliţie să-ţi rezolvi problema", eu înţelegând din aceasta că trebuie să merg la poliţie să mituiesc poliţistul".

- declaraţia inc. T.F. din confruntarea a II-a cu C.E.:"(...) C.E. mi-a cerut să mă întorc în corn. Lumina să merg la sediul poliţiei şi să discut cu poliţia. Mai precis, C.E. şi-a spus că "este şeful supărat", referindu-se după mine la primarul localităţii Lumina, şi mi-a cerut să merg la poliţie pentru a rezolva cu aceştia. După mine, această solicitare a inc. C.E. mi-a dat de înţeles că trebuie să merg la lucrătorii de poliţie care m-au depistat şi să le ofer acestora o sumă de bani (...) Totodată, i-am spus lui C.E. că nu am la mine decât suma de 950 lei, acesta spunându-mi să văd ce voi face"(...) "Dacă inc. C.E. nu mă căuta şi nu-mi solicita să ne întoarcem pentru a rezolva problema cu lucrătorii de poliţie, nu mă întorceam şi nu dădeam suma de bani lucrătorului de poliţie".

- declaraţie inc. C.E. în confruntarea cu T.F.: "L-am luat în maşina mea pe T.F., l-am dus la poliţia Lumina, i-am spus să-şi rezolve treaba şi am plecat. Nu i-am spus să mituiască poliţistul".

- declaraţie martor T.A.: "C.E. i-a spus fratelui meu T.F. să se întoarcă în comuna Lumina pentru a vorbi cu poliţia, întrucât aceştia sunt la C.D. acasă, acesta fiind primarul localităţii. (...) În parcarea auto unde ne-am întâlnit cu fratele meu l-am întrebat pe acesta ce a vorbit cu cei de la poliţie, acesta spunându-mi că le-a zis că lucrează pentru C.D., primarul localităţii, când a fost întrebat ce face acolo. Astfel, când fratele meu T.F. a plecat cu Eugen mi-am dat seama că acesta urmează să rezolve problema cu poliţia".

În ce priveşte admisibilitatea şi relevanţa probatorie a declaraţiilor martorului T.A., în contextul în care în cursul judecăţii acesta nu a mai fost de acord să dea declaraţii, tribunalul va avea în vedere aceleaşi considerente ca şi la martorul M.B..

- martorii I.C. şi G.D. nu confirmă că inculpatul C.E. ar fi vorbit ceva cu ei în legătură cu intenţia inculpatului T.F. de a oferi o sumă de bani pentru a nu se continua cercetarea penală. Din conţinutul acestor susţineri, tribunalul a reţinut următoarele: -inculpatul C.E. nu i-a cerut lui T.F., expressis verbis, să ofere mită poliţiştilor; nici T.F., nici fratele său A. nu susţin existenţa unor astfel de îndemnuri directe.

- "cuvintele "să-ţi rezolvi treaba cu politia" spuse de C.E. au fost interpretate în sinea sa de T.F. ca un îndemn la dare de mită, dar această interpretare personală a inculpatului nu este imputabilă inculpatului C.E., câtă vreme, în afara interpretării date de T.F., există şi o altă interpretare la fel de verosimilă; astfel, rezultă din ansamblul probator că primarul C.D. a aflat despre afirmaţia mincinoasă a lui T.F. potrivit căreia scotea conducta cu aprobarea sa, ori că "lucrează pentru C.D.", şi întrucât acest lucru l-a indignat, l-a trimis pe C.E. să-i solicite lui T.F. să se ducă la poliţie şi să "rezolve problema", în sensul de a spune adevărul şi de a retracta afirmaţiile referitoare la implicarea primarului în furtul conductei.

- afirmaţiile inculpatului potrivit cărora, în contextul discuţiei despre "rezolvarea problemei" i-a spus lui C.E. că nu are decât 950 lei la el, nu sunt susţinute de nici un alt mijloc de probă (nici de declaraţiile fratelui său). Oricum, chiar în situaţia în care declaraţia în acest sens a inculpatului ar fi luată în considerare, se observă că poziţia inculpatului C.E. (care ar fi spus "vezi ce faci"-adică "ai grijă ce faci") este mai degrabă una neutră şi nu una proactivă de Îndemnare la dare de mită. Or, legea nu sancţionează penal persoana care, luând la cunoştinţă despre intenţia altei persoane de a oferi mită, rămâne pasivă cu privire la acţiunea acesteia. În speţă însă, în raport de dispoziţiile imperative ale art. 69 C. proc. pen., tribunalul reţine că declaraţia singulară a inculpatului T.F. nu poate constitui temei de condamnare a unei alte persoane, mai ales că sensul susţinerilor inculpatului este de a se disculpa, transferând vina pentru darea de mită în sarcina lui C.E. Or, Împrejurarea că C.E. l-a luat şi l-a dus la poliţie pe T.F., la solicitarea atât a primarului cât şi a poliţiştilor, nu constituie prin ea însăşi o activitate culpabilă care l-a determinat pe T.F. să ofere mită; oferirea mitei a fost urmarea faptei de furt a inculpatului, şi dorinţei personale a acestuia de a scăpa de răspunderea penală şi totodată de a-şi recupera cantitatea de conductă sustrasă pe care să o valorifice, astfel cum rezultă din convorbirea ambientală înregistrată.

Revenind la expunerea situaţiei de fapt, tribunalul a reţinut că, după ce inculpatul C.E. l-a adus pe T.F. la postul de poliţie Lumina acesta a fost preluat de către agentul de poliţie I.C., iar C.E. a plecat.

În discuţia iniţială dintre poliţist şi inculpatul T.F., în prezenţa martorei poliţiste G.D., inculpatul i-a oferit - verbal - lui I.C. suma de 950 lei cu scopul ca acesta să nu mai continue cercetările în cauza privind sustragerea conductei. Ambii poliţişti au auzit şi au înţeles sensul propunerii inculpatului, acela de dare de mită. Ca atare, I.C. i-a solicitat colegei sale să înregistreze convorbirea, iar ulterior a anunţat poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie.

După sosirea poliţiştilor D.G.A. şi organizarea flagrantului, inculpatul a fost condus de G.D. la parcarea unde se afla autotrenul lui A.N., iar în interiorul gheretei paznicilor parcării inculpatul a reiterat oferirea sumei de 950 lei poliţistului I.C., solicitându-i în schimb acestuia să-l lase să plece şi să-l lase să ia în următoarele zile autotrenul încărcat cu deşeu de metal, pe care să-l valorifice în port. Din sensul general al discuţiei ambientale înregistrate cu autorizarea procurorului, confirmată ulterior de instanţă, a rezultat că inculpatul îi solicită poliţistului să nu continue cercetarea penală în cauză, să-i permită scoaterea în continuare a conductei din pământ, urmând ca în măsura valorificării să-i mai dea poliţistului şi alte sume de bani.

Inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce oferea suma de 950 lei, fiind descoperite pe masă bancnotele iar înregistrarea ambientală confirmând intenţia sa. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor asistenţi T. şi D.

În ce priveşte acuzaţia de trafic de influenţă pentru care inculpatul C.E. a fost trimis în judecată, constând în esenţă în aceea că ar fi primit suma de 2000 lei de la T.F. în scopul de a interveni la primarul C.D. pentru a fi de acord cu scoaterea conductei, tribunalul a reţinut că probele administrate nu stabilesc cert fapta respectivă.

În sprijinul acuzaţiei sunt declaraţiile inculpatului T.F. şi cele ale martorului M.B., astfel:

- M.B., declaraţia din 19 februarie 2012: "în urmă cu 2 - 3 săptămâni m-am deplasat împreună cu unchiul meu T.F. în Năvodari, unde la ieşire din această localitate spre Sibioara ne-am întâlnit cu C.E. căruia unchiul meu i-a dat 2000 lei, bani din câte am aflat după aceea pentru ca acesta să-l ajute să sustragă conductele subterane aflate pe terenul lui T.C. situat în extravilanul localităţii Lumina, de-a lungul DN 22 spre Tulcea".

- declaraţie M.B. la confruntare cu C.E., 19 februarie 2012: "În urmă cu 2 - 3 săptămâni eram împreună cu T.F. şi m-am întâlnit cu C.E. iar T.F. de faţă cu mine i-a dat lui C.E. suma de 2000 lei dar nu pot preciza pentru ce i-a dat aceşti bani"

- M.B., declaraţia din 22 februarie 2012: "în urmă cu aproximativ o lună unchiul meu T.F. mi-a cerut să-l însoţesc pentru a-i da lui C.E. Eugen o sumă de bani. Astfel, amândoi ne-am deplasat în oraşul Năvodari, unde la ieşirea către Sibioara ne-am întâlnit cu C.E.. Aici unchiul meu i-a dat suma de 2000 lei după care am plecat fără a şti pentru ce anume i-a dat banii. La începutul lunii februarie 2012 am auzit o discuţie între T.F. şi..A.N., T.F. spunându-i că ..i-a dat persoanei (ref la T.C.) suma de 10.000 lei".

- declaraţie T.F. la confruntarea cu C.E., 19 februarie 2012: "I-am dat suma de 2000 lei în urmă cu aproximativ 2 săptămâni să intervină la d-l primar C.D. să ne lase să săpăm să scoatem conducta, de faţă mai era numitul M.B.".

- declaraţie T.F., 19 februarie 2012: "îi dădusem (primarului) prin intermediul lui C.E. suma de 2000 lei. Acest fapt s-a întâmplat săptămâna trecută.."

- declaraţie T.F. la confruntarea cu C.E., 28 02 2012:"în luna ianuarie 2012, nu mai reţin exact data, m-am întâlnit cu C.E. am discutat cu acesta în prezenţa nepotului meu M.B. I-am cerut lui C.E. să intervină la primarul C.D. pentru ca acesta să mă lase să scot acea conductă. De asemenea, i-am oferit lui C.E. suma de 2000 lei pentru intervenţia pe care acesta urma să o facă. După discuţia noastră şi după ce a primit suma de bani, C.E. mi-a spus că va vorbi cu primarul..pentru a-mi permite să sustrag acea conductă. Revin şi arăt că la începutul lunii ianuarie 2012 m-am întâlnit cu C.E. la acel depozit".

- declaraţie inc. T.F. 23 februarie 2012: "M-am întâlnit cu (T.C.) la restaurantul R. şi în prezenţa lui A.N. şi lui M.B. i-am spus lui T.C. ce intenţionam să fac. "T.C. mi-a mai spus că trebuie să îi cer voie şi primarului..m-am gândit să iau legătura cu primarul..pentru a ajunge la acesta m-am gândit să iau legătura cu C.E., care ştiam că este finul primarului."

- este relevantă şi declaraţia inc. T.C.: "În luna ianuarie 2012, la sfârşitul lunii, am fost contactat telefonic de o persoană care mi-a solicitat să ne întâlnim în mun. Constanţa la un local după 2 - 3 zile m-am deplasat la localul din zona Tomis 3 - R.".

Din analiza acestor relatări, tribunalul a reţinut că acestea sunt contradictorii, nu se coroborează şi se conturează că sunt făcute cu scopul de a diminua răspunderea penală a inculpatului T.F.. Astfel:

- data întâlnirii la Năvodari dintre T.F. şi C.E. este extrem de imprecisă, variind de la "săptămâna trecută (adică aproximativ 12 februarie 2012), la 2 - 3 săptămâni, o lună, până la "începutul lunii ianuarie 2012". Pe lângă faptul că o astfel de poziţie oscilantă semnalează comportamentul simulat (minciuna), declaraţiile din cursul urmăririi penale ale celor doi nu oferă inculpatului C.E. nici o posibilitate concretă de apărare, spre exemplu prin dovedirea faptului că la o anumită dată precisă indicată de T.F. şi M.B., nu se putea afla la ieşirea din Năvodari. în cursul judecăţii, atât T.F. cât şi M.B. au refuzat să dea declaraţii, astfel încât susţinerile lor nu au putut fi verificate în condiţii de contradictorialitate (între ele şi prin adresarea de întrebări de precizare).

- există o contradicţie esenţială între susţinerile lui T.F. şi cele ale lui M.B.; în timp ce T.F. susţine că a discutat cu C.E. în prezenţa nepotului său referitor la intervenţia la primar, şi la scopul remiterii sumei de 2000 lei, M.B. recunoaşte că banii s-au dat de faţă cu el, dar, inexplicabil, nu a perceput nimic despre scopul remiterii banilor. Acest lucru ar fi fost imposibil în condiţiile în care cei doi inculpaţi au discutat de faţă cu M.B. (de precizat că nici unul din ei nu a susţinut că discuţia a avut loc "confidenţial", fără participarea lui M.B.). Concluzia este că de fapt M.B. nu a asistat la nici o întâlnire între T.F. şi C.E., din moment ce nu a putut relata nici măcar aproximativ conţinutul discuţiei.

Tot astfel, declaraţia inculpatului T.F. potrivit căreia la discuţia cu T.C. a asistat şi martorul M.B. nu a fost confirmată de acest martor, rezultând şi de aici faptul că declaraţiile lui T.F. nu pot fi considerate ca exprimând adevărul.

- din contextul relatărilor a rezultat că inculpatul T.F. ar fi apelat la M.B. pentru a lua contact cu C.E., pentru că acesta din urmă participase la nunta lui M.B., şi deci se cunoştea cu martorul. În aceste condiţii, ar rezulta că martorul M.B. este cel care a aranjat întâlnirea de la Năvodari. Contrar acestei concluzii, M.B. nu relatează nici un aspect despre eventuala sa contribuţie la întâlnirea dintre cei doi inculpaţi, lăsând să se înţeleagă că doar l-a însoţit pe T.F., la iniţiativa acestuia. Pe de altă parte, nici T.F. nu explică cum a ştiut că la o anumită dată şi oră inculpatul C.E. se va afla la un depozit de la ieşirea din Năvodari, pentru a se putea întâlni cu acesta acolo, în condiţiile în care nu afirmă că ar fi luat legătura şi ar fi stabilit această întâlnire cu C.E. Ca atare, şi din acest punct de vedere, susţinerile privind întâlnirea din Năvodari nu pot fi considerate credibile şi certe.

- există o necorelare esenţială între declaraţiile inculpaţilor şi martorului, în privinţa succesiunii etapelor urmate; astfel, T.F. susţine că întâi s-a întâlnit cu T.C., s-a înţeles cu acesta, şi la sugestia lui, a luat hotărârea de a lua legătura cu primarul C.D. prin intermediul lui C.E.

Or, în condiţiile în care rezultă că întâlnirea dintre T.F. şi T.C. de la restaurantul R. a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie 2012, susţinerile inculpatului T.F. că s-ar fi întâlnit cu C.E. "la începutul lunii ianuarie", "în luna ianuarie", sau ale martorului M.B. că întâlnirea cu C.E. ar fi avut loc "acum o lună" şi că abia ulterior ar fi fost discuţia despre cei 10.000 lei, nu pot fi adevărate, pentru că ar însemna că inculpatul T.F. i-a dat 2000 lei mai întâi lui C.E., deşi nu ştia dacă T.C. va accepta să-i permită accesul pe terenul său.

- un alt aspect care reţine atenţia este declaraţia din 19 februarie 2012 (a doua zi după flagrant) a martorului M.B., care pe de o parte nu ştie nimic despre conţinutul discuţiei dintre T.F. şi C.E., dar pe de altă parte ştia amănunţit numele lui T.C., locul unde acesta avea terenul, traseul conductei (de-a lungul DN 22 spre Tulcea), în condiţiile în care toţi ceilalţi martori (inclusiv fratele inculpatului) nu cunoşteau sub nici o formă aceste amănunte. A rezultat astfel că martorul a fost pus în temă special pentru a da acele declaraţii, fără să fi cunoscut în mod real amănuntele respective.

În ce priveşte apărarea inculpatului C.E., potrivit căreia cei 2000 lei i-a primit de la M.B. reprezentând contravaloarea unui transport de lemne şi a unei tâmplarii de termopan confecţionate, tribunalul a reţinut că acele prezentate în acest sens de inculpat în cursul judecăţii sunt constituite pro causa, ulterior evenimentelor; câtă vreme inculpatul nu a prezentat aceste mijloace de probă în apărare în cursul urmăririi penale, deşi a fost asistat de apărător ales. Spre exemplu, inculpatul a prezentat un contract referitor la montarea de tâmplărie termopan, dar în acelaşi timp prezintă schiţe de mână din care ar rezulta că a luat măsuri pentru confecţionarea acelei tâmplarii de termopan.

Nu mai puţin însă, tribunalul a constatat că pe contract şi pe factură este depusă semnătura martorului M.B. (comparată cu semnăturile de pe declaraţii), ceea ce semnifică faptul că martorul confirmă relaţia contractuală cu inculpatul, şi plata unei sume de bani. Despre acest aspect martorul nu a fost întrebat în cursul urmăririi penale, deşi inculpatul s-a apărat invocând această relaţie contractuală, iar în cursul judecăţii martorul nu a mai dat declaraţii invocând gradul de rudenie cu inculpatul T.F. Ca atare, în aplicarea principiului "in dubio pro reo" s-a reţinut existenţa contractului dintre C.E. şi M.B., precum şi că acesta din urmă a dat suma de 2000 lei ca avans inculpatului anterior datei de 02 februarie 2012, astfel fiind incertă şi din acest punct de vedere susţinerea că cei 2000 lei au fost daţi de T.F.

Tribunalul a mai reţinut şi alte declaraţii ale inculpatului T.F. ca nefiind susţinute cu amănunte şi cu alte probe, astfel:

- inculpatul a susţinut că ar fi mers în biroul primarului C.D., în sediul primăriei, de faţă cu acelaşi M.B. şi cu T.A., unde a discutat despre scoaterea conductei şi utilizarea buldoexcavatorului. Pe lângă faptul că aceste susţineri sunt infirmate de C.D. şi V.C., ele nu sunt confirmate nici de cei doi martori invocaţi de inculpat (rudele sale), iar inculpatul nu oferă nici un indiciu privind data, ora, conjunctura în care a mers la primărie, dacă a fost văzut de vreo altă persoană acolo etc.;

- inculpatul a susţinut că în timp ce el discuta cu poliţiştii, realizând că a fost surprins în timpul săvârşirii unei fapte penale, numitul A.N. a încercat să fugă cu TIR-ul de la faţa locului, dar a fost "returnat" de lucrătorii de poliţie care l-au urmărit şi ştiu că au identificat autocamionul. O astfel de situaţie de fapt nu a fost semnalată de cei doi poliţişti, dar nici de martorii care au urmărit evenimentul din câmp, rezultând că susţinerea este mincinoasă;

- inculpatul a susţinut că A.N. deţine un centru de colectare fler vechi, el urmând să cumpere ţevile sustrase, aspect infirmat de conţinutul convorbirii ambientale cu I.C., din care rezultă că inculpatul personal este cel care se preocupă de valorificarea în port a conductei de metal.

În ce priveşte declaraţia martorului A.D., propus în apărare de inculpatul A.N., tribunalul a înlăturat-o ca fiind făcută pro causa, câtă vreme inculpatul nu a invocat existenţa acestui martor în apărare la urmărirea penală. Aceasta nu înseamnă însă că se infirmă situaţia de fapt potrivit căreia A.N. a preluat suma de 10.000 lei de la T.F. la G.S.N., spre a o duce la Constanţa, ci doar că inculpatul a încercat să obţină un mijloc de probă care să-i susţină afirmaţiile.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută s-a dovedit prin analiza mijloacelor de probă expuse anterior.

Fapta inculpatului A.N. de a transporta suma de 10.000 lei de la inculpatul T.F. pentru a fi remisă inculpatului T.C., şi de a pune la dispoziţia inculpatului T.F. un autotren compus din cap tractor şi semiremorcă, în scopul de a transporta bucăţile de conductă metalică însuşite fără drept de acesta, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat, lipsind vinovăţia sub forma intenţiei.

În consecinţă, acest inculpat a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Fapta inculpatului C.E., astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, de a pretinde şi primi de la inculpatul T.F. suma de 2000 lei cu scopul de a interveni pe lângă primarul comunei Lumina, pentru a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească corect atribuţiile de serviciu definite de art. 36 pct. 2 lit. e) rap. la art. 63 pct. 5 lit. c) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, Consiliul local exercita următoarele categorii de atribuţii: e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.

Potrivit art. 63 din aceeaşi lege, Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii: d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor:

(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul: c) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) - d);

Potrivit art. 36 alin. (6), în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:

a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: 1. educaţia; 2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; 3. sănătatea; 4. cultura; 5. tineretul; 6. sportul; 7. ordinea publică; 8. situaţiile de urgenţă; 9. protecţia şi refacerea mediului; 10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; 11. dezvoltarea urbană; 12. evidenţa persoanelor; 13. podurile şi drumurile publice; 14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz; 15. serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim-ajutor; 16. activităţile de administraţie social-comunitară; 17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa; 18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale; 19. alte servicii publice stabilite prin lege;

b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilitaţi, potrivit legii, personalului sanitar şi didactic;

c) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;

d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.

Astfel, de esenţa infracţiunii de trafic de influenţă este existenţa unui funcţionar asupra căruia o persoană să aibă influenţă sau să pretindă că are influenţă, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În speţă, acest funcţionar se arată că ar fi primarul comunei Lumina; din declaraţiile martorului C.D., dar şi din examinarea atribuţiilor primarului astfel cum sunt definite de Legea nr. 215/2001, tribunalul reţine că primarul nu are atribuţii în gestionarea, supravegherea, paza sau alte activităţi asemănătoare referitoare la bunuri aflate în subsolul terenurilor proprietate privată de pe teritoriul comunei, şi care nu aparţin unităţii administrativ teritoriale ci unor persoane de drept privat. Se menţionează faptul că atribuţia de furnizare a serviciilor publice de interes local privind ordinea publica nu se referă la eventuale obligaţii ale consiliului local - şi prin extensie ale primarului - de a organiza paza bunurilor proprietate particulară.

Prin urmare, primarul comunei Lumina nu putea fi influenţat de inculpatul C.E. să-şi exercite într-un anumit mod atribuţiile de serviciu legate de integritatea conductei aparţinând SC R.R. SA, întrucât astfel de atribuţii de serviciu nu există.

În doctrină şi practica judiciară s-a reţinut că fapta persoanei de a determina o altă persoană să-i remită un beneficiu material, promiţându-i în mod fals că va interveni pe lângă un funcţionar să-şi exercite într-un anumit mod atribuţiile de serviciu (funcţionarul neavând în realitate astfel de atribuţii), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 C. pen.

Întrucât actele materiale ale inculpatului C.E., astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu, se încadrează în această tipologie infracţională, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influenţă în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (având în vedere valoarea sumei pretins date).

Având în vedere că probele dosarului nu au confirmat existenţa faptei materiale de primire a sumei de 2000 lei de către inculpatul C.E. de la inculpatul T.F., tribunalul, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

De asemenea, având în vedere că probele dosarului nu au confirmat existenţa faptei materiale a inculpatului C.E., de determinare a inculpatului T.F. să ofere mită, tribunalul, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, pentru care a fost trimis în judecată.

În baza textelor de lege reţinute pentru inculpaţii T.F. şi T.C., aceşti inculpaţi au fost condamnaţi, la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa ţinând seama de dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen.

În ce priveşte pericolul social concret al infracţiunii de furt calificat, tribunalul a reţinut că acesta este unul relativ redus, având în vedere obiectul însuşit, a cărui lipsă nu a produs o perturbare imediată sau deosebită activităţii SC R.R. SA, raportat şi la valoarea patrimoniului acesteia. Totodată însă, tribunalul a avut în vedere insistenţa infracţională a inculpatului T.F., care a cooptat utilaje, maşină de transport, mai mulţi martori şi făptuitori în vederea realizării activităţii infracţionale, aceste împrejurări fiind de natură a spori periculozitatea faptei.

În ce priveşte infracţiunea de dare de mită, de asemenea tribunalul a reţinut că, în raport de modul relativ simplist de săvârşire, de valoarea relativ mică a sumei oferite, pericolul social concret al faptei este unul relativ redus.

În ce priveşte datele ce caracterizează inculpaţii, tribunalul a reţinut că inculpatul T.F. este cunoscut cu antecedente penale pentru săvârşirea anterioară a unei infracţiuni de furt calificat, însă, în acelaşi timp, acesta a depus înscrisuri în circumstanţiere din care rezultă că are o familie, copii minori în întreţinere, desfăşoară activităţi lucrative pentru întreţinerea sa şi a familiei, fiind în general o persoană integrată în societate.

În ce priveşte conduita procesuală, tribunalul a reţinut că inculpatul a avut un comportament oscilant şi nesincer, astfel încât, pentru toate aceste considerente, nu se justifică reţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea acestui inculpat, urmând ca pedepsele să fie stabilite între limitele speciale prevăzute de lege, orientate către minimul special.

Întrucât inculpaţii A.N. şi C.E. au fost achitaţi din lipsa probelor are să fundamenteze o condamnare, nu a putut fi reţinută în favoarea inculpatului cauza de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece prin declaraţiile sale inculpatul nu a facilitat tragerea la răspundere penală a altor infractori.

În ce priveşte datele ce îl caracterizează pe inculpatul T.C., tribunalul a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare şi a activat în muncă în calitate de inginer în zootehnie, având pe parcursul activităţii şi funcţii importante de conducere, astfel cum rezultă din carnetul său de muncă şi din celelalte înscrisuri depuse în circumstanţiere. Faţă de integrarea sa socială deosebit de bună, tribunalul reţine că periculozitatea socială a acestui inculpat este una scăzută.

În cursul procesului comportamentul inculpatului a fost oscilant, deoarece, deşi a recunoscut în principiu luarea banilor, a susţinut în mod nesincer că aceştia erau destinaţi acoperirii prejudiciului cauzat terenului de săparea şanţului.

În schimb, inculpatul a avut disponibilitatea imediată de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală suma de bani rămasă, de 8000 lei din cei 10.000 lei luaţi de la T.F., această sumă fiind consemnată la dispoziţia organului judiciar şi putând fi destinată, în principiu, reparării pagubei cauzate părţii civile. împrejurarea că, ulterior, din culpa acesteia, partea civilă nu a făcut demersurile necesare pentru a-şi dovedi cuantumul prejudiciului, nu poate fi imputat inculpatului.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul a reţinut în favoarea inculpatului T.C. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege.

Tribunalul a apreciat că scopul preventiv educativ şi coercitiv al pedepsei, în cazul inculpatului T.F., nu poate fi atins decât prin executarea efectiva a acesteia, întrucât prin atitudinea sa procesuala inculpatul a dovedit ca nu este dispus să recunoască şi să accepte pericolul social mare al infracţiunilor săvârşite, şi implicit nu sunt date ca inculpatul a luat hotărârea ferma de a nu se mai implica în astfel de activităţi infracţionale, şi că însăşi pronunţarea hotărârii de condamnare ar fi suficienta pentru aceasta. Nu în ultimul rând, scopul preventive al pedepsei are şi o componenta general disuasivă, în sensul ca pedeapsa trebuie să constituie un factor inhibitor nu numai pentru inculpatul T.F., ci şi pentru alte persoane care se afla în situaţia de a săvârşi infracţiuni grave precum darea de mită, sau infracţiuni de furt calificat. Or, o pedeapsă care nu se execută, în astfel de cazuri, ar conduce la efectul opus celui preconizat de lege, respectiv ar constitui o încurajare pentru astfel de persoane să continue săvârşirea de infracţiuni, în considerarea faptului că, dacă vor fi traşi la răspundere, vor primi pedepse uşoare sau pe care nici nu le vor executa efectiv .

Cu privire la inculpatul T.C., tribunalul retine că, raportat la datele bune ce caracterizează persoana acestuia, la vârsta, lipsa antecedentelor penale şi activitatea desfăşurată în societate, prezentul proces penal constituie o atenţionare suficientă pentru ca acesta să se abţină pe viitor de la săvârşirea altor fapte penale. Ca atare, scopul pedepsei, în cazul acestui inculpat, poate fi atins şi fără privare de libertate.

SC R.R. SA s-a constituit parte civilă în cauză în cursul urmăririi penale cu suma de 135.000 lei, la care se adaugă suma reprezentând valoarea conductelor imposibil de refolosit, calculată în raport de valoarea de 901 lei/ml de conductă imposibil de refolosit.

Pentru a se constitui astfel, partea civilă a arătat în cererea de constituire că "valoarea unui metru liniar de conductă distrusă/sustrasă indicată de evidenţele contabile, este de 901 lei/ml, iar raportat la cantitatea totală afectată, de 110 metri liniari, ar rezulta o valoare de 99.110 lei.

De asemenea, a precizat că valoarea lucrărilor necesare de înlocuire şi repunere în funcţiune a traseului, este estimată la suma de 135.000 lei.

SC R.R. SA a fost citată în cauză în cursul judecăţii, însă nu s-a prezentat prin reprezentant şi nu a solicitat administrarea de probe în vederea dovedirii pretenţiilor civile.

În ce priveşte existenţa unui prejudiciu, acesta este conturat în mod generic de împrejurarea că pe o lungime de cea 40 de metri conducta aparţinând părţii civile a fost dezafectată prin acţiunea ilicit delictuală a inculpaţilor T.F. şi T.C.

Conform art. 1169 C. civ. 1864, rămas în vigoare şi în prezent, prin efectul art. 230 C. civ. actual, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. În speţă, susţinerile părţii civile cu privire la cuantumul prejudiciului nu pot constitui prin ele însele mijloc de probă care să facă dovada acestui prejudiciu, ci trebuie susţinute - în cazul de faţă - prin extrase din datele contabile ale părţii civile, prin calculul devizului de reparaţie al conductei, prin stabilirea lungimii afectate a conducte, ce trebuie reabilitată, etc.

Partea civilă nu a făcut nici o dovadă în acest sens, şi ca atare instanţa este în imposibilitate de a stabili cuantumul prejudiciului. În acelaşi timp, instanţa nu poate stabili arbitrar o valoare a prejudiciului, întrucât acesta ar putea fi mai mare decât cel real şi astfel ar conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a părţii civile, în dauna inculpaţilor.

Pe de altă parte, există posibilitatea ca partea civilă să fi luat decizia - ulterioară faptelor - de a nu mai repune în funcţiune conducta de rezervă afectată, şi astfel prejudiciul nu mai poate consta în valoarea de înlocuire şi în lucrările necesare pentru repunerea în funcţiune a conductei.

Faţă de atitudinea pasivă a părţii civile în soluţionarea acţiunii civile, şi de lipsa probelor care să stabilească temeinicia acesteia, tribunalul a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC R.R. SA împotriva inculpaţilor T.F. şi T.C., şi respectiv a inculpatului A.N.

Ca urmare a faptului că suma de 10.000 lei de care a beneficiat inculpatul T.C. nu va fi folosită pentru despăgubirea părţii civile, acţiunea acesteia fiind respinsă, în baza art. 118 lit. d) C. pen. tribunalul a confiscat de la inculpatul T.C. sumele de: 400 euro, consemnată la B.C.R. cu ordinul de încasare nr. 2012022300010488 din 23 februarie 2012; 1100 dolari SUA, consemnată la B.C.R. cu ordinul de încasare nr. 2012022300010484 din 23 februarie 2012; 3000 lei consemnată la Trezoreria mun. Constanţa cu chitanţa seria TS8 nr. 0389778 din 22 februarie 2012; 2000 lei însuşită şi cheltuită în interes personal de inculpatul T.C., întrucât aceste sume au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Ca urmare a respingerii acţiunii civile, nu se mai justifică menţinerea de măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei, şi în consecinţă, în baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. - art. 163 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţa nr. 233/P/2012 din 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa asupra imobilului proprietatea inculpatului T.C., situat în mun. Constanţa, jud. Constanţa.

Împotriva Sentinţei penale nr. 467 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2629/118/2012 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii T.F. şi T.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat soluţia de achitare a inculpatului A.N., apreciind că sunt suficiente probe care demonstrează vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de furt calificat; s-a mai criticat greşita schimbare a încadrării juridice şi achitarea inculpatului C.E., apreciindu-se că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, iar nu de înşelăciune, iar din mijloacele de probă administrate rezultă vinovăţia inculpatului C.E. în săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la dare de mită. în motivele de apel dezvoltate oral procurorul de şedinţă a criticat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului T.C., solicitând majorarea pedepsei aplicate.

Inculpatul T.F. a solicitat achitarea pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa; a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, sub aspectul laturii subiective, deoarece a avut reprezentarea că bunul aparţine inculpatului T.C., al cărui acord pentru luarea bunului îl obţinuse; cu privire la infracţiunea de dare de mită, s-a susţinut că inculpatul a fost provocat de agentul de poliţie; în subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate, în raport de circumstanţele reale şi personale.

Inculpatul T.C. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, sub aspectul laturii subiective, având reprezentarea că bunul îi aparţine.

Prin Decizia penală nr. 14/P din 10 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de inculpatul T.F. împotriva Sentinţei penale nr. 467 din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2629/118/2012.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

1. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpatul T.F. din infracţiunea prev. de art. 209 alin. (1);

- art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen.

În baza art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului T.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) C. pen. din Legea nr. 78/2000 de la 3 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie, în final inculpatul T.F. execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare se execută în regim de deţinere, conform art. 57 C. pen.

2. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpatul T.C. din infracţiunea prev. de art. 26 C penal raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 81 C. pen. a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului T.C. pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

3. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpatul A.N., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.N. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A.N. pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost constatată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului A.N. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore de la data de 19 februarie 2012, ora 4,30 la data de 20 februarie 2012, ora 04,30.

Pentru a decide astfel, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, în sensul eliminării elementului circumstanţial prevăzut de art. 209 alin. (1) lit. l) C. pen. pentru inculpaţii T.F., T.C. şi A.N.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanţi, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

În apelul inculpatului T.F., Curtea a constatat că prima instanţă a realizat o judicioasă analiză a mijloacelor de probă administrate în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Inculpatul T.F. a recunoscut că a luat conducta care se afla îngropată sub terenul ce aparţine inculpatului T.C., sens în care a apelat la mai multe persoane pentru a decoperta terenul, a închiriat un utilaj pentru a ajuta la decopertare şi scoaterea conductei, iar după ce conducta era secţionată şi transportată la drumul naţional cu utilajul închiriat era încărcată în autotirul condus de inculpatul A.N..

Inculpatul T.F. nu a contestat activităţile sale materiale legate de luarea unor părţi din conductă, însă a invocat că nu s-a făcut dovada că bunul aparţinea SC R.R. SA şi a avut reprezentarea că bunul aparţine inculpatului T.C., care îşi dăduse acordul pentru luarea bunului.

Referitor la dreptul de proprietate asupra conductei aflate sub terenul inculpatului T.C., Curtea a constatat că, într-adevăr, partea civilă SC R.R. SA nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra conductei, însă lipsa acestor dovezi nu exclude săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Infracţiunea de furt calificat are ca obiect material un bun mobil ce aparţine altuia, prin incriminarea acestei infracţiuni ocrotindu-se detenţia sau posesia ca stare de fapt, iar nu dreptul de proprietate. Bunul mobil nu poate fi obiect material al infracţiunii de furt calificat numai dacă nu aparţine niciunei persoane sau a fost abandonat.

SC R.R. SA a susţinut că respectiva conductă îi aparţine, iar acesta fapt era cunoscut în comunitatea locală, întrucât era o conductă de rezervă folosită pentru scurgerea apei în cadrul Combinatului Petrochimic Năvodari. Deşi SC R.R. SA nu a prezentat înscrisuri care să ateste dreptul de proprietate, pentru ca bunul să fie obiect al infracţiunii de furt calificat este suficient ca bunul să fie în posesia unei persoane, iar SC R.R. SA folosea respectiva conductă pentru scurgerea apei de la Combinatul Petrochimic Năvodari. Astfel, bunul nu era nici abandonat şi nici fără un titular declarat, motiv pentru care conducta în cauză putea constitui obiect material al infracţiunii de furt calificat. În aprecierea exercitării posesiei bunului trebuie avută în vedere natura bunului şi destinaţia sa. Prin specificul său, conducta nu este susceptibilă de a fi deţinută de o persoană, în sensul propriu al noţiunii de deţinere, care implică stăpânirea în sens material a bunului, ci în acest caz detenţia şi posesia se exprimă prin folosirea bunului, chiar la intervale neregulate de timp, de către detentor sau posesor, în funcţie de destinaţia conferită bunului. Cum această conductă era folosită de SC R.R. SA, nu se poate susţine că ar fi un bun abandonat. Chiar inculpatul T.F. a declarat că trebuia să scoată apa din conductă înainte de a o secţiona şi a o scoate din pământ, ceea ce arată că acesta avea reprezentarea faptului că este un bun folosit de o altă persoană, întrucât o conductă nefolosită nu putea să fie plină cu apă.

De asemenea, nu a putut fi primită nici susţinerea că nu a acţionat cu intenţia de a sustrage un bun mobil fără consimţământul detentorului/posesorului, în condiţiile în care obţinuse acordul inculpatului T.C.

Este real că inculpatul T.C. a acceptat ca inculpatul T.F. să scoată conducta îngropată sub terenul său, însă acest acord exprimat nu echivalează cu un acord al detentorului/posesorului, întrucât nu există niciun element de natură obiectivă sau subiectivă care să susţină varianta că inculpatul T.F. a avut reprezentarea calităţii de proprietar al conductei a inculpatului T.C.

Inculpatul T.F. a declarat la 18 februarie 2012 că a auzit de la diferite persoane că în loc. Lumina se află conducte de metal ce pot fi scoase şi valorificate ca deşeuri feroase, astfel că s-a interesat despre proprietarul terenului, iar când a aflat că este T.C. a mers şi i-a cerut acceptul pentru a decoperta terenul şi a scoate conducta, iar inculpatul T.C. a acceptat, după ce au convenit ca T.F. să plătească suma de 10.000 lei. În declaraţia din data de 19 februarie 2012 inculpatul T.F. declară că era pe deplin conştient că se află "la furat", iar suma de 10.000 lei o dădea inculpatului pentru a-l lăsa să fure conducta. în data de 23 februarie 2012 declara că inculpatul T.C. i-a solicitat suma de 10.000 lei pentru a-l lăsa să scoată conducta, dar i-a cerut să ceară şi acceptul primarului comunei Lumina.

Inculpatul T.C. a declarat la data de 19 februarie 2012 că a fost abordat de inculpatul T.F., deoarece era interesat să scoată conducta subterană; au convenit ca inculpatul T.F. să scoată conducta, dar să îi plătească suma de 10.000 lei pentru distrugerile produse terenului; în acelaşi sens este şi declaraţia din data de 27 februarie 2012.

Discuţiile purtate de cei doi inculpaţi au relevat faptul că inculpatul T.C. a solicitat o sumă de bani pentru a permite inculpatului T.F. pătrunderea pe teren şi decopertarea acestuia, iar nu cu titlu de contravaloare a conductei, cum ar fi fost firesc dacă bunul aparţinea inculpatului T.C. De altfel, în procesul-verbal de confruntare din data de 28 februarie 2012 inculpatul T.C. afirmă că avea cunoştinţă, din auzite, că acea conductă aparţine SC R.R. SA.

Martorii audiaţi în cauză, implicaţi în activitatea de scoatere a conductei din pământ, au declarat, de asemenea, că inculpatul T.F. plătise suma pentru a fi lăsat să scoată conducta, sensul acestor afirmaţii fiind acela că se compensa pătrunderea pe teren şi deteriorările produse prin săparea gropilor.

Având în vedere înţelegerea din părţi, declaraţiile oscilante contradictorii ale inculpatului T.F., dar şi cele iniţiale în care recunoştea că a sustras conducta, deci că a avut reprezentarea corectă a acţiunilor sale, nu a putut fi primită apărarea inculpatului T.F., în sensul că nu a acţionat cu intenţia de a sustrage un bun al altuia, fără consimţământul acestuia.

Inculpatul T.F. a fost cel care a mers la faţa locului pentru a identifica locul unde era îngropată conducta, iar nu inculpatul T.C., ceea ce exprimă adevărata poziţie psihică a inculpatului T.F., întrucât dacă inculpatul T.C. ar fi fost considerat proprietar, acesta trebuia să ştie cel mai bine amplasamentul conductei.

În sprijinul afirmaţiei inculpatului T.F. nu există nicio probă, fiind o simplă susţinere privind reprezentarea sa că inculpatul T.C. era proprietar al conductei. Proprietatea asupra terenului nu conferea nici un drept asupra bunurilor din subsolul terenului, aspect de notorietate pentru o largă categorie de persoane, iar inculpatul T.F. chiar a recunoscut în primele declaraţii acest aspect, declaraţiile sale iniţiale fiind credibile, din perspectiva unei persoane cu un nivel mediu de pregătire. în declaraţia dată la soluţionarea propunerii de arestare preventivă inculpatul chiar a declarat că ştia de la proprietarul terenului că respectiva conductă este veche, anterior anului 1989.

Pe de altă parte, conducta traversa mai multe loturi de terenuri, cu proprietari diferiţi, astfel că nu ar fi fost posibil ca acea conductă să aparţină inculpatului T.C. doar în considerarea faptului că acesta era proprietarul terenului, în condiţiile în care conducta se întindea pe mai multe loturi de teren, deci nu era nicio legătură între dreptul de proprietate asupra terenului şi proprietatea asupra conductei.

Nu este lipsit de importanţă că inculpatul T.F. a oferit mită lucrătorului de poliţie care l-a depistat pentru a nu efectua cercetări, conduită care relevă faptul că inculpatul avea reprezentarea că desfăşoară o activitate ilicită, întrucât dacă ar fi cunoscut că are în mod real acordul proprietarului conductei nu avea motive să fie îngrijorat de verificările efectuate de lucrătorii de poliţie. Inculpatul T.F. a mai menţionat în faţa lucrătorului de poliţie I.C., care l-a depistat, că acea conductă nu aparţine nimănui, deci nu a declarat că ar avea acordul proprietarului, aşa cum s-a apărat în prezentul apel.

În consecinţă, Curtea a constatat că prima instanţă a apreciat întemeiat că inculpatul T.F. a cunoscut că bunul nu este abandonat, nu este în posesia sau detenţia inculpatului T.C., iar acordul exprimat de acesta privea doar pătrunderea pe teren şi efectuarea operaţiunii de decopertare, motiv pentru care în mod corect s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat şi s-a dispus condamnarea inculpatului T.F.

Curtea a constatat însă că încadrarea juridică stabilită de prima instanţă este greşită, cu privire la reţinerea elementului circumstanţial prev. de art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., care a fost avut în vedere în considerarea săvârşirii faptei prin efracţie.

Efracţia a fost reţinută ca urmare a înlăturării terenului de deasupra conductei şi a tăierii conductei. Efracţia este înţeleasă ca un mijloc violent prin care este îndepărtat un obiect sau dispozitiv de siguranţă ce se interpune între făptuitor şi bun.

Îndepărtarea terenului de deasupra conductei nu poate fi perceput ca un mijloc violent, ci constituie acţiunea normală prin care o cantitate de pământ este mutată dintr-un loc un altul, fără a fi afectată substanţa sau calităţile pământului mutat, astfel că această acţiune nu poate fi asimilată uneia specifice efracţiei.

Efracţia nu poate fi reţinută nici în raport de tăierea conductei, întrucât acţiunea a fost exercitată chiar asupra bunului ce a constituit obiectul material al furtului, iar efracţia presupune exercitarea violenţei asupra altui bun decât cel care se doreşte a fi sustras şi care se interpune între făptuitor şi bun.

Întrucât nu sunt întrunite cerinţele privind săvârşirea faptei prin efracţie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului T.F..

Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de prima instanţă pentru infracţiunea de furt calificat este prea severă, în raport de circumstanţele reale de săvârşire a faptei şi datele personale ale inculpatului.

Inculpatul T.F. a conceput un plan infracţional în baza căruia urmărea sustragerea unei cantităţi importante de conductă, ce urma să îi aducă importante beneficii materiale, corelativ producerii unei pagube însemnate părţii vătămate; inculpatul a atras în activitatea infracţională un număr mare de persoane, însă parte din acestea nu cunoşteau caracterul ilicit al activităţilor, a implicat şi mijloace materiale necesare scoaterii şi transportării conductei. În concret, inculpatul a reuşit să sustragă doar 40 ml de conductă, având greutatea de 7.320 kg, ce a fost restituită părţii vătămate SC R.R. SA

Din perspectiva datelor personale, s-a constat că inculpatul T.F. are vârsta de 40 ani, este căsătorit, studii medii, administrator al SC P. SRL are antecedente penale; pe parcursul procesului penal a avut o conduită oscilantă, iniţial recunoscând săvârşirea infracţiunilor, după care a revenit şi a prezentat o stare de fapt care să-l absolve de răspunderea penală.

Curtea a reţinut că în procesul de individualizare a pedepsei instanţa trebuie să asigure un just echilibru în tratamentul sancţionatorul al infracţiunii, pe baza criteriilor legale de individualizare, în vedere asigurării finalităţii urmărite de art. 52 C. pen. Pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracţiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancţiunii penale.

Analizând circumstanţele reale de comitere a faptei, urmările produse în concret de inculpat, datele sale personale, ţinând seama că elementul circumstanţial al săvârşirii faptei prin efracţie a fost înlăturat, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare este suficientă, din perspectiva scopului şi funcţiilor pedepsei.

Cu privire la infracţiunea de dare de mită, Curtea a constatat că susţinerile inculpatului T.F. privind săvârşirea faptei ca efect al provocării agentului de poliţie sunt neîntemeiate.

Sub aspectul stării de fapt, s-a constatat că în seara de 18 februarie 2012, în jurul orei 17, în timp ce inculpatul T.F., împreună cu alte persoane, încărca bucăţile de conductă în semiremorcă, la drumul naţional, prin zonă a trecut autospeciala din dotarea Poliţiei Lumina, în care se aflau agenţii de poliţie I.C. şi G.D., aceştia efectuând serviciu de patrulare. Poliţiştii au observat activităţile desfăşurate şi au oprit pentru a verifica legalitatea activităţii, fiind identificaţi inculpaţii T.F. şi A.N.

După efectuarea unor verificări prealabile, lucrătorul de poliţie I.C., care l-a depistat pe inculpat, le-a cerut inculpaţilor să rămână la faţa locului, până verifica afirmaţiile inculpatului T.F., în sensul că are acordul primarului localităţii pentru scoaterea conductei, însă cei doi inculpaţi au plecat de la faţa locului.

Inculpatul T.F. a mers la sediul poliţiei unde a discutat cu agentul de poliţie I.C. şi i-a oferit o sumă de bani pentru a nu fi cercetat, dar a fost refuzat, iar în scurt timp agentul de poliţie a denunţat fapta inculpatului, iar flagrantul a fost organizat într-o încăpere din parcarea unde inculpatul A.N. a parcat autotirul încărcat cu conducta sustrasă. Inculpatul T.F. nu a negat că a oferit lucrătorului de poliţie I.C. suma de 950 lei pentru a nu fi cercetat.

Contextul în care a avut loc darea de mită de către inculpatul T.F. nu susţine ipoteza existenţei unei acţiuni provocatoare din partea agentului de poliţie I.C.

Agentul de poliţie I.C., audiat atât de prima instanţă, cât şi în apel, a negat că ar fi provocat inculpatul să săvârşească infracţiunea de dare de mită, dimpotrivă a declarat că inculpatul T.F. i-a propus încă de la prima întâlnire de la sediul poliţiei să îi remită o sumă de bani pentru a nu îl cerceta în legătura cu sustragerea conductei, iar la a doua întâlnire i-a dat suma de 950 lei.

Afirmaţia inculpatului T.F. privind eventuala provocare a agentului statului a fost motivată în declaraţia dată în apel prin aceea că în sediul poliţiei agentul de poliţie I.C. i-a solicitat să spună ce are în buzunare şi i-a cerut să scoată din buzunare toate obiectele, i-a arătat suma de bani pe care o avea supra sa, iar agentul de poliţie i-a solicitat să o bage la loc în buzunar pentru a nu fi văzuţi; inculpatul declară că a înţeles că i se solicită o sumă de bani, întrucât a fost întrebat ce are în buzunare. Apărarea inculpatului se bazează exclusiv pe o supoziţie a acestuia, care nu este susţinută de alte mijloace de probă şi vine în contradicţie chiar cu poziţia procesuală a inculpatului de până în faza apelului, ceea ce pune serios sub semnul întrebării sinceritatea inculpatului, în condiţiile în care nimic nu l-a împiedicat să avanseze această apărare până în apel.

În faza de urmărire penală inculpatul T.F. a declarat la 19 februarie 2012 că inculpatul C.E. i-a sugerat să meargă să dea mită lucrătorului de poliţie pentru a scăpa, iar la data de 23 februarie 2012 a susţinut aceeaşi variantă, dar a adăugat că i-a propus agentului de poliţie I.C. să îi dea suma de 950 lei pentru a-l lăsa să plece acasă. În declaraţia dată la soluţionarea propunerii de arestare preventivă inculpatul a declarat că l-a întrebat pe agentul de poliţie cât trebuie să îi dea ca să plece acasă.

Inculpatul T.F., după ce a plecat de la locul faptei, unde fusese depistat de lucrătorii de poliţie, s-a deplasat către G.S.N., iar pe drum s-a întâlnit cu inculpatul C.E., care i-a cerut să meargă la sediul poliţiei pentru a-şi rezolva problema. Această întâlnire este confirmată de inculpatul A.N. şi martorii T.A., M.I. şi I.I., ceea ce vină să susţină afirmaţiile inculpatului T.F. din faza de urmărire penală, când nu a făcut referire la existenţa unei provocări, iar nu cele din apel.

De altfel, nu se identifică un motiv serios pentru care agentul de poliţie I.C. ar fi denunţat fapta, dacă ar fi intenţionat să primească mita de la inculpatul T.F.

La discuţia dintre inculpatul I.C. şi inculpatul T.F. a asistat şi agentul de poliţie G.D. Camelia, care în declaraţia dată în faţa primei instanţe a precizat că a observat cum, la un moment dat, inculpatul i-a oferit o sumă de bani agentului de poliţie I.C., dar atitudinea acestuia a fost de a refuza oferta de mituire, după care au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie.

Convorbirea dintre inculpatul T.F. şi agentul de poliţie I.C., purtată în sediul poliţiei, a fost înregistrată de cu telefonul mobil de către agentul de poliţie G.D. Camelia; această înregistrare a fost pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală, fiind transferată pe un suport optic tip CD-R.

De asemenea, discuţiile purtate de inculpat şi agentul de poliţie I.C. în incinta postului de pază de la parcarea situată pe DN 22, unde a fost organizat flagrantul, au fost înregistrate cu un reportofon, de unde a fost descărcată pe un suport optic depus la dosarul cauzei, care a şi fost ascultat de instanţa de apel. Deşi din înregistrarea efectuată cu telefonul mobil rezultă anumite pauze în discuţie, în legătură cu care inculpatul susţine că ar fi avut loc discuţii relevante în aprecierea provocării, în prezent nu s-ar mai putea examina dispozitivul cu care a fost realizată în sistem digital înregistrarea, astfel că în lipsa dispozitivului original cu care a fost realizată înregistrarea, nu ar prezenta relevanţă o analiză a suportului optic pe care a fost transferată înregistrarea. De altfel, există în înregistrarea convorbirii efectuate cu telefonul mobil, purtată în sediul poliţiei, pasaje care în care agentul de poliţie în întreabă pe inculpat dacă i-a cerut el ceva, iar inculpatul confirmă că nu i-a cerut nimic, dar insista ca agentul de poliţie să primească suma de 950 lei pentru a-l lăsa să plece acasă. în atare situaţie, chiar dacă ar lipsi o parte din convorbire, este evident că iniţiativa oferirii de mită a aparţinut inculpatului T.F.

Dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că "este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe".

Dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. nu fac distincţie între provocarea poliţienească, din partea organelor de urmărire penală, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private, în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Provocarea din partea agenţilor statului poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal, dar şi prin utilizarea unui denunţător, care acţionează potrivit îndrumărilor unor agenţi ai statului. Organizarea flagrantului sau procedura de simulare a comportamentului infracţional ce către cel ce acţionează sub îndrumarea autorităţilor reprezintă tehnici specifice de investigaţie ce nu pot fi folosite pentru a provoca sau instiga la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluţie infracţională sau a instiga o persoană care a renunţat la planul de a comite o infracţiune. Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără aceasta intervenţie nu ar fi fost săvârşită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut existenţa acesteia atunci când situaţia presupus infracţională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni din partea unui denunţător sau a unui martor anonim, constatându-se lipsa oricărui indiciu obiectiv că fapta ar fi fost săvârşită fără această intervenţie.

Având în vedere aceste constatări privind condiţiile provocării şi datele ce rezultă din dosarul cauzei, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat sub imperiul provocării agentului de poliţie I.C., de altfel chiar inculpatul a afirmat în prima parte a procesului penal că i-a aparţinut iniţiativa de a oferi mită agentului de poliţie, modificarea poziţiei procesuale fiind determinată doar de încercarea de a evita răspunderea penală pentru această infracţiune.

Întrucât nu poate fi reţinută variantă provocării, Curtea a apreciat că soluţia primei instanţe de condamnare a inculpatului T.F. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de emită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este întemeiată.

Curtea a apreciat însă că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracţiune, întrucât pedeapsa de 3 ani închisoare este mult prea severă, în raport de gradul de pericol social concret al faptei şi persoana inculpatului T.F.

Inculpatul a comis infracţiunea de dare de mită într-o manieră simplistă, care a făcut uşoară depistarea inculpatului şi organizarea flagrantului, suma ce a constituit obiectul mitei are un cuantum redus, elemente care sunt importante în aprecierea pericolului concret al faptei, coroborat şi cu conduita procesuală a inculpatului care în declaraţiile din faza de urmărire a recunoscut săvârşirea acestei infracţiuni. De asemenea, aşa cum s-a arătat mai sus, şi din datele personale ale inculpatului se desprind elemente cu caracter pozitiv, cum sunt cele privind existenţa unui cadru familial şi a implicării în activităţi lucrative.

În acest context, aplicarea unei pedepse către partea superioară a limitelor speciale de pedeapsă nu este justificată, urmând a fi redusă pedeapsa la 1 an şi 6 luni închisoare.

Întrucât pedepsele stabilite inculpatului T.F. sunt aplicate pentru infracţiuni concurente, s-a dispus contopirea acestora, urmând ca pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare să fie executată în regim privativ de libertate, argumentele expuse de prima instanţă în sprijinul acestei soluţii fiind însuşite şi de instanţa de apel. A fost apreciat ca relevant faptul că inculpatul T.F. a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, dar chiar şi în acest context rezultă că o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere nu ar fi suficientă pentru îndreptarea inculpatului, în condiţiile în care şi după contactul anterior cu mediul carceral inculpatul a reluat activitatea infracţională.

În concluzie, apelul inculpatul T.F. a fost admis numai din perspectiva schimbării încadrării juridice pentru infracţiunea de furt calificat şi a reducerii pedepselor stabilite de prima instanţă.

În apelul inculpatului T.C., Curtea a constatat că prima instanţă a apreciat justificat că inculpatul T.C. a acţionat cu intenţie şi a ajutat la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prin acceptul dat inculpatului T.F. de a pătrunde pe terenul său, a decoperta terenul şi a scoate conducta din subsolul terenului, primind pentru acordul său suma de 10.000 lei.

Inculpatul a susţinut că a avut reprezentarea faptului că acea conductă se află în proprietatea sa, întrucât se afla în subsolul terenul pe care îl deţine în proprietate, astfel că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia. în realitate, terenul este proprietatea societăţii comerciale în care inculpatul este administrator.

Aşa cum s-a arătat în cazul inculpatului T.F., dreptul de proprietate asupra terenului nu conferă un drept de proprietate asupra bunurilor din subsolul respectivului teren, aspect de notorietate pentru orice persoană cu un nivel mediu de cunoştinţe. Inculpatul T.C. este o persoană cu studii superioare, este administratorul unei societăţi cu activitate în domeniul agricol, astfel că invocarea aspectelor privind necunoaşterea titularului dreptului de proprietate al bunurilor din subsol nu este credibilă. De altfel, din declaraţiile date în faza de urmărire penală rezultă cu certitudine că inculpatul T.C. cunoştea că nu are un drept de proprietate asupra conductei, iar acordul dat inculpatului T.F. şi primirea sumei de 10.000 lei vizau exclusiv pătrunderea pe teren şi efectuarea lucrărilor necesare scoaterii conductei. Inculpatul a menţionat explicit că a solicitat suma de 10.000 lei pentru paguba produsă terenului, însă dacă s-ar fi considerat proprietarul conductei ar fi trebuit să solicite şi contravaloarea conductei, lucru care nu s-a întâmplat. Acest aspect rezultă şi din declaraţiile inculpatului T.F., care a relatat în faza de urmărire penală că suma era solicitată pentru acordarea permisiunii de a scoate conducta, declaraţii credibile, în considerarea faptului că valoarea conductei ce urma să fie valorificată era mult mai mare decât suma de 10.000 lei.

Inculpatul T.C. nu numai că a avut reprezentarea că nu este proprietarul conductei, dar cunoştea şi cui îi aparţine conducta; în procesul-verbal de confruntare din data de 28 februarie 2012 inculpatul T.C. afirmă că avea cunoştinţă, din auzite, că acea conductă aparţine SC R.R. SA.

Inculpatul T.F. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul T.C. cunoştea că merge "la furat", iar inculpatul T.C. a declarat că au mai existat sustrageri de conductă, întrucât în luna ianuarie 2012, anterior înţelegerii cu inculpatul T.F., a fost încunoştinţat de organele de poliţie despre faptul că de pe terenul său a fost sustrasă conductă metalică, iar după câteva zile personal a constatat că patru persoane sustrăgeau conductă, astfel că a sesizat organele de poliţie, care au venit la faţa locului şi au depistat respectivele persoane. Este evident că inculpatul cunoştea caracterul ilicit al activităţii de sustragere a conductei, aşa încât poziţia procesuală adoptată în faza de judecată contrazice nejustificat chiar propriile declaraţii din faza de urmărire penală, dar şi contextul factual în care aveau loc sustragerile.

Bunul sustras avea o valoare economică, aspect ce rezultă numai din faptul că prin valorificarea sa ca deşeu feros se obţineau sume importante de bani, doar inculpatul T.C. primind suma de 10.000 lei. Inculpatul T.F. afirmă în discuţia cu agentul de poliţie de la sediul poliţiei, înregistrată cu telefonul mobil, că 1 metru liniar de conductă are o greutate de 170 kg, iar preţul pentru un kilogram de deşeu feros era de 90 bani. Numai din cantitatea de conductă depistată în data de 18 februarie 2012 avea greutatea de 7.320 kg, deci se obţinea o sumă de 6.588 lei, aşa încât nu se poate susţine că bunul nu avea o valoare economică.

În consecinţă, având în vedere aceste argumente, dar şi cele prezentate mai sus, Curtea a constatat că, în mod corect, s-a apreciat că inculpatul T.C. a acţionat cu intenţie directă, având reprezentarea că nu este proprietarul conductei şi nu poate exprima un consimţământ valabil pentru a permite luarea conductei, iar bunul avea o valoare economică, de aceea urmează a se menţine soluţia de condamnare stabilită de prima instanţă.

Singura modificare a fost dispusă de Curte a vizat înlăturarea elementului circumstanţial prev. de art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită prin efracţie, schimbându-se încadrarea juridică, dar menţinându-se pedeapsa aplicată de prima instanţă şi modalitatea de executare.

Din acest unic considerent a fost admis apelul inculpatului T.C.

În motivele orale de apel procurorul a criticat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului T.C., însă declaraţia de apel a vizat exclusiv pe inculpaţii T.F. şi A.N.

Actul de sesizare a instanţei de apel îl constituie declaraţia de apel, motiv pentru care în lipsa investirii instanţei de apel cu privire la inculpatul T.C., prin declaraţia de apel a procurorului, Curtea a apreciat că nu se pot analiza criticile procurorului privind individualizarea pedepsei.

În apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu privire la inculpatul A.N., Curtea a apreciat că, în mod greşit, a fost pronunţată soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen.

Curtea a constatat că soluţia primei instanţe s-a întemeiat pe lipsa intenţiei inculpatului A.N. în săvârşirea infracţiunii, pe motiv că nu a cunoscut caracterul infracţional al activităţii de sustragere a conductei.

Deşi prima instanţă a apreciat întemeiat că suma de 10.000 lei ce a fost dată de inculpatul T.F. către inculpatul T.C. nu provenea din fondurile inculpatului A.N., ci acesta doar a preluat suma de la inculpatul T.F. şi a transmis-o inculpatului T.C., după cum întemeiat s-a reţinut că deşeurile feroase nu urmau să fie valorificate prin firma inculpatului A.N., totuşi există o serie de împrejurări care permit a concluziona că inculpatul A.N. avea cunoştinţă că este implicat într-o activitatea de sustragere a unei conducte, fără a exista acordul proprietarului bunului, ajutorul dat fiind realizat cu deplina conştientizare a semnificaţiei faptei sale.

Starea de fapt a fost corect reţinută, sub aspectul contribuţiei inculpatului A.N., care în data de 18 februarie 2012, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul T.F., s-a deplasat în zona de unde se sustrăgea conducta, pentru a o prelua şi a o transporta la un centru de colectare a deşeurilor feroase, fiind surprins în flagrant de organele de poliţie.

S-a constatat că inculpaţii din prezenta cauză, care nu puteau contesta implicarea în activitatea de sustragere a conductei, probele fiind evidente în sensul implicării lor, au invocat apărări ce ţin de latura subiectivă a infracţiunii, susţinerile fiind că nu au acţionat cu intenţie.

Întrucât au fost invocate aspecte privind poziţia psihică, instanţa trebuie să identifice forma de vinovăţie reală a inculpaţilor din modul în care a fost exteriorizată voinţa internă. Forma de vinovăţie este rezultatul unui proces psihic intern astfel că nu poate fi dovedită în mod direct, de aceea este necesară analizarea tuturor elementelor şi împrejurărilor de fapt ale săvârşirii faptei, pentru a putea extrage o concluzie asupra vinovăţiei făptuitorului.

În cazul inculpatul A.N. Curtea a constatat că a avut o implicarea în săvârşirea faptei încă din etapa stabilirii înţelegerii dintre inculpaţii T.F. şi T.C. Inculpatul A.N. este persoana care a preluat de la inculpatul T.F. suma de 10.000 lei şi a predat-o inculpatului T.C. în mun. Constanţa. Prima instanţă a apreciat că acesta ar putea constitui un simplu serviciu de curierat, însă apare ca nejustificată modalitatea în care inculpatul T.F. l-a ales chiar pe inculpatul A.N. să transporte suma de bani, în condiţiile în care A.N. nu îl cunoştea pe T.C.; inculpatul A.N. l-a contactat telefonic pe inculpatul T.C. pentru a se întâlni şi a-i remite suma de bani, de unde rezultă că a efectuat unele activităţi suplimentare unui simplu serviciu gratuit de curierat, când destinatarul ar trebui să manifesta o conduită activă pentru a prelua coletul; curtea mai are în vedere că suma încredinţată inculpatului A.N. era semnificativă, ceea ce exprimă încrederea dintre inculpaţi, ce nu este comună unor persoane care sunt doar cunoştinţe, ci mai degrabă unor persoane care urmăresc interese comune; nu este lipsit de importanţă că în luna ianuarie 2012 inculpatul A.N. l-a transportat pe inculpatul T.F. la restaurantul R. din mun. Constanţa, unde acesta a discutat cu alte persoane, iar la ieşire i-a relatat inculpatului A.N. că are nevoie de bani; aceste aspecte rezultă din declaraţia inculpatului A.N. din data de 23 februarie 2012 din faza de urmărire penală, dar sunt confirmate şi de inculpatul T.F. care în faza de urmărire penală a confirmat această întâlnire, mai mult afirmând că inculpatul A.N. a asistat la discuţia cu inculpatul T.C., când i-a transmis ce doreşte să facă. în declaraţia din data de 27 februarie 2012 inculpatul T.C. a afirmat că a primit suma de 10.000 lei de la inculpatul A.N., care i-a comunicat că suma este pentru "despăgubirea terenului", astfel că inculpatul A.N. cunoştea despre convenţia dintre T.F. şi T.C.

Implicarea inculpatului A.N. în aceste momente ale stabilirii înţelegerii dintre inculpaţii T.F. şi T.C. nu poate fi considerată întâmplătoare, întrucât şi din acţiunile viitoare rezultă apropierea constantă dintre inculpaţii T.F. şi A.N., ce nu poate exprima altceva decât o conivenţă.

Inculpatul A.N. a fost solicitat de inculpatul T.F. pentru a veni să încarce conducta, dar după încărcare au fost depistaţi de organele de poliţie, cărora nu le-au putut prezenta documentele de provenienţă a bunurilor şi din documentele de transport. în declaraţia din data de 23 februarie 2012 inculpatul A.N. afirmă că în data de 17 februarie 2012 s-a întâlnit în corn. Lumina cu inculpatul T.F., care i-a cerut să îi facă un transport de fier vechi din corn. Lumina, fără a-i spune destinaţia, iar în data de 18 februarie 2012 a fost sunat de inculpat, care i-a cerut să se întâlnească la un bar din corn. Lumina, de unde au plecat către locul unde trebuie încărcată conducta; inculpatul nu a făcut referire la nici comandă scrisă din partea inculpatului T.F., fapt care nici nu putea fi realizat, în condiţiile în care nu se cunoşteau toate datele transportului. În faza de judecată inculpatul a prezentat o comandă de transport din partea SC P. SRL, societatea administrată de inculpatul T.F. şi o scrisoare de transport, datate 18 februarie 2012. Curtea apreciază că aceste înscrisuri au fost constituite ulterior depistării inculpaţilor de către organele de poliţie, în condiţiile în care la momentul depistării inculpaţii nu au putut prezenta aceste documente organelor de poliţie, iar inculpatul A.N., dar nici inculpatul T.F. nu au făcut referire la aceste înscrisuri în faza de urmărire penală. Constituirea ulterioară a înscrisurilor contribuie la aprecierea că inculpatul A.N. avea reprezentarea caracterului ilicit al activităţii sale, dar a încercat o inducere în eroare a organelor judiciare asupra poziţiei sale psihice prin invocarea unor înscrisuri care să confere o aparenţă de legalitate acţiunilor sale.

După depistarea inculpaţilor de către organele de poliţie, inculpaţilor T.F. şi A.N. li s-a cerut să rămână la faţa locului, în perioada cât agenţii de poliţie mergeau să verifice susţinerile inculpatului T.F., în sensul că sustragerea conductei are loc cu acordul primarului comunei Lumina, însă la propunerea inculpatului T.F. cei doi inculpaţi au plecat de la faţa locului, autotirul fiind parcat în parcarea comunei Lumina, după care şi-au continuat împreună deplasarea cu autoturismul inculpatului T.F. către G.S.N. Autoturismul era condus de martorul T.A., iar alături de acesta şi cei doi inculpaţi se aflau martorii M.I. şi I.I.

În timpul deplasării s-au întâlnit cu un alt autoturism în care se afla inculpatul C.E., astfel că martorul T.A. a oprit autoturismul, iar inculpaţii T.F. şi A.N. au coborât şi au discutat cu inculpatul C.E., moment în care inculpatul C.E. a transmis inculpatului T.F. că trebuie să meargă la sediul poliţiei pentru a lămuri problema. În consecinţă, inculpaţii T.F. şi C.E. au plecat împreună către sediul poliţiei, în timp ce inculpatul A.N. a plecat cu autoturismul condus de T.A., această stare de fapt este confirmată de inculpaţii A.N. şi T.F., dar şi de martorii T.A., M.I. şi I.I.

Şi în acest caz se observă că inculpatul A.N. a participat alături de inculpatul T.F. la discuţiile ce vizau activitatea de sustragere a conductei, în timp ce restul persoanelor din autoturism nu au coborât pentru a discuta cu inculpatul C.E. Atitudinea manifestată de inculpat conturează şi mai mult apropierea de inculpatul T.F., implicarea constantă în toate discuţiile legale de sustragerea conductei şi rezolvarea problemei cu organele de poliţie, dar şi încrederea în inculpatul T.F., care i-a precizat că va rezolva personal problema cu organele de poliţie. Inculpatul A.N. a acordat încredere inculpatului T.F., dar a ignorat dispoziţiile organelor de poliţie plecând de la faţa locului; această atitudine nu este specifică unei persoane inocente, ci relevă înţelegerea cu inculpatul T.F., întrucât inculpatul ar fi trebuit să fie interesat să convingă organele de poliţie de faptul că nu are o implicare ilicită în sustragerea conductei, iar nu să ignore solicitările agenţilor de poliţie în favoarea celor ale inculpatului T.F. Situaţia inculpatului A.N. nu este identică cu a celorlalte persoane implicate în sustragerea conductei şi care au primit soluţii de netrimitere în judecată, întrucât acestea au fost implicate exclusiv în activităţile din data de 18 februarie 2012, în timp ce legătura inculpatului A.N. cu inculpatul T.F. era de durată mai lungă şi privea şi alte activităţi desfăşurate în comun de cei doi încă din etapa pregătirii infracţiunii.

Inculpatul T.F. a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul A.N. cunoştea că acea conductă era furată, fiind un mijloc de probă care exprimă direct poziţia psihică a inculpatului A.N.

Inculpatul A.N. a fost testat pentru determinarea comportamentului simulat, iar la întrebările relevante cauzei (întrebările nr. 5, 6, 8, 9) s-a stabilit că a avut un comportament simulat.

Deşi prima instanţă încearcă să ofere explicaţii ale comportamentului simulat al inculpatului A.N., acestea nu sunt convingătoare. În legătură cu întrebarea nr. 5 (Minţi când susţii că banii daţi de tine lui T.C. nu îţi aparţin?) este real că mijloacele de probă administrate în cauză nu confirmă această ipoteză, dar în ceea ce priveşte întrebările nr. 6 şi 8, în legătură cu scopul cu care a dat suma de bani inculpatului T.C., mijloacele de probă conturează clar implicarea inculpatului A.N. în etapele importante ale activităţii de sustragere a conductei şi cunoaşterea caracterului ilicit al înţelegerii dintre inculpaţii T.F. şi T.C., acesta din urmă chiar declarând că inculpatul A.N. i-a transmis că suma de 10.00 lei este pentru degradarea terenului, deci nu avea nici legătură cu dreptul de proprietate asupra conductei. Pentru întrebarea nr. 9 (Minţi când susţii că nu ştiai că T.F. fură conducta pentru a o valorifica?), prima instanţă consideră că reflexele comportamentului simulat au putut fi determinate de celelalte răspunsuri. Această interpretare este pur speculativă şi este infirmată de faptul că la celelalte întrebări de control nu s-a evidenţiat comportamentul simulat, astfel că ar fi nejustificat ca doar la întrebările relevante să se transmită reflexele comportamentului simulat, în timp ce la celelalte nu, deşi întrebările au fost intercalate.

Din coroborarea tuturor aspectele evidenţiate mai sus, Curtea a constatat că rezultă cert poziţia psihică a inculpatului A.N., în sensul că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, atitudine specifică formei de vinovăţie a intenţiei indirecte. Inculpatul a cunoscut că acea conductă este luată fără acordul posesorului, întrucât acordul exprimat de inculpatul T.C. privea doar pătrunderea pe teren. De altfel, situaţia sistemelor de conducte este îndeobşte cunoscută de o largă categorie de persoane, anume că aparţin societăţilor care se ocupă cu producerea şi transportul produselor petroliere sau cu sistemele de irigaţii, iar acestea nu aparţin proprietarilor terenurilor sub care sunt instalate.

Inculpatul A.N. a participat la săvârşirea faptei în calitate de complice, iar potrivit art. 26 C. pen. este complice persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Chiar dacă autorul infracţiunii de furt este necesar să acţioneze cu intenţie directă, pentru complice nu este necesară această formă de vinovăţie, fiind suficient să săvârşească fapta cu intenţie indirectă.

În concluzie, Curtea a apreciat că fapta inculpatului A.N. de a transporta suma de 10.000 lei de la inculpatul T.F. pentru a fi remisă inculpatului T.C. şi de a pune la dispoziţia inculpatului T.F. un autotir compus din cap tractor şi semiremorcă, în scopul de a transporta bucăţile de conductă metalică însuşite fără drept de inculpatul T.F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Cu referire la încadrarea juridică, întrucât fapta nu a fost săvârşită prin efracţie, cum s-a arătat la analizarea situaţiei inculpatului T.F., Curtea a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul A.N. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., infracţiune pentru care se va dispune condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., urmând a se ţine seama atât de circumstanţele reale de comitere a faptelor, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

Curtea a avut în vedere că în procesul de stabilire a pedepsei trebuie să asigure un just echilibru în tratamentul sancţionatoriu al infracţiunii, pe baza criteriilor legale de individualizare, în vedere asigurării finalităţii urmărite de art. 52 C. pen. Pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracţiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancţiunii penale.

Scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, atât din punct de vedere al prevenţiei speciale, cât şi a prevenţiei generale, se realizează prin intermediul funcţiilor pedepsei, care are un caracter de constrângere, de reeducare, de exemplaritate şi de eliminare, pedeapsă care însă trebuie adaptată şi persoanei făptuitorului şi finalităţii urmărite prin pedepsirea persoanei - formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În raport de scopul pedepsei, astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen., circumstanţele concrete în care a fost comisă fapta, datele personale ale inculpatului, conduita sa procesuală, Curtea a apreciat că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare este suficientă pentru asigurarea prevenţiei speciale şi generale. Pedeapsa aplicată este coborâtă sub minimul special de 3 ani închisoare, întrucât în favoarea inculpatului A.N. a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen., în considerarea contribuţiei mai redusă a inculpatului la săvârşirea faptei. Inculpatul A.N. a avut un rol mai redus în săvârşirea infracţiunii, întrucât nu a fost implicat efectiv în sustragerea conductei, ci doar în transportul acesteia după ce era scoasă din subsol, dar în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul T.F. Rolul inculpatului trebuie să se reflecte în pedeapsa aplicată, însă trebuie avut în vedere şi tratamentul sancţionator aplicate celorlalţi participanţi. în condiţiile în care pentru inculpatul T.F. s-a apreciat suficientă o pedeapsă de 3 ani închisoare, acesta având rolul şi contribuţia cele mai însemnate, concepând chiar planul infracţional şi cooptând restul participanţilor, iar pentru inculpatul T.C. pedeapsa este de 1 an închisoare, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru inculpatul A.N. asigură un just tratament sancţionator şi exprimă gradul de pericol al faptei comise de acesta, comparativ şi cu situaţia coinculpaţilor din cauză.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Cuantumul pedepsei permite aplicarea suspendării condiţionate a executării, fiind îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 81 alin. (1) lit. b), c) C. pen., întrucât inculpatul nu are antecedente penale şi Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

S-a reţinut că inculpatul A.N. are vârsta de 42 ani, este căsătorit, are studii medii, este administrator al SC A.P.E. SRL Constanţa, nu are antecedente penale, s-a prezentat constant în faţa organelor judiciare, astfel că datele sale personale, dar şi faptul că este la primul conflict cu legea penală, oferă suficiente garanţii că îşi poate reconsidera conduita, astfel încât să nu mai comită pe viitor alte fapte penale. În alegerea acestei modalităţi de individualizare a executării pedepsei curtea are în vedere şi faptul că inculpatul este integrat social, desfăşoară activităţi lucrative, gradul de pericol al faptei nu este deosebit, ceea ce poate contribui la atingerea scopului pedepsei, prin revizuirea comportamentului, urmare conştientizării depline a gravităţii faptei şi consecinţelor aplicării unei pedepse.

Astfel, Curtea a constatat întemeiate criticile procurorului privind greşita achitare a inculpatului A.N., sub acest aspect fiind admis apelul formulat.

Cu privire la inculpatul C.E., Curtea a constatat că, în mod temeinic şi legal, a fost pronunţată soluţia de achitare pentru infracţiunile de înşelăciune şi instigare la luare de mită.

Prima instanţă a procedat întemeiat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care acuzaţia priveşte primirea sumei de 2.000 lei pentru a interveni pe lângă numitul C.D., primarul comunei Lumina, în scopul de a-l determina pe acesta să nu îşi îndeplinească corect atribuţiile de serviciu prev. de art. 36 pct. 2 lit. e) raportat la art. 63 pct. 5 lit. c) din Legea nr. 215/2001.

Prima instanţă a enunţat conţinutul art. 36 pct. 2 lit. e) şi art. 63 pct. 5 lit. c) din Legea nr. 215/2001, rezultând cu certitudine că numitul C.D., primarul comunei Lumina, nu are vreo atribuţie privind supravegherea şi paza bunurilor proprietate privată, iar un eventual acord privind sustragerea conductei nu avea nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale primarului. Procurorul a reţinut că primirea sumei de 2.000 lei de către inculpatul C.E. a fost aceea de a-l determina pe numitul C.D., primarul comunei Lumina, să fie de acord cu fapta de furt. În condiţiile în care conducta era proprietate privată, iar primarul comunei Lumina nu avea nicio atribuţie privind respectiva conductă, în mod corect nu s-a reţinut ca încadrare juridică infracţiunea de trafic de influenţă, care presupune ca pretinderea sau primirea foloaselor să fie făcută de o persoană care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act din sfera de atribuţii; în cauză, fapta de care este acuzat inculpatul C.E. ar putea constitui o infracţiune de înşelăciune. De altfel, nici prin motivele de apel nu s-au invocat argumente solide în sprijinul încadrării dată faptei prin rechizitoriu.

Curtea a apreciat că probele administrate în cauză nu au confirmat acuzaţiile aduse inculpatului C.E., atât cu privire la infracţiunea de înşelăciune, cât şi cu privire la infracţiunea de instigare la dare de mită.

Singurele mijloace de probă care susţin acuzaţiile sunt declaraţiile inculpatului T.F., însă dispoziţiile art. 69 C. proc. pen. prevăd că declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În consecinţă, sunt necesare şi alte mijloace de probă care să confirme, direct sau indirect, susţinerile din declaraţiile inculpatului, condiţie care nu este realizată în cauză.

Referitor la primirea sumei de 2.000 lei de către inculpatul C.E., s-a constatat că acest fapt este susţinut de declaraţiile inculpatului T.F., dar care au puternic conţinut contradictoriu, subliniat de prima instanţă, ceea ce face puţin credibile aceste declaraţii. Spre exemplu, în data de 23 februarie 2012 inculpatul T.F. declara că inculpatul T.C. i-a sugerat să aibă şi acordul primarului comunei Lumina, iar întâlnirea cu inculpatul T.C. a avut loc în luna februarie 2012; în alte declaraţii inculpatul susţine că ar fi dat suma de 2.000 lei inculpatului C.E., pentru primarul C.D., încă din luna ianuarie 2012.

Caracterul contradictoriu al declaraţiilor inculpatului T.F., dar şi dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., nu pot conduce la stabilirea unei stări de fapt în sensul acuzaţiei aduse inculpatului C.E.

Singurul martor care ar fi asistat la remiterea sumei de 2.00 lei este martorul M.B., însă declaraţiile acestuia nu confirma decât remiterea sumei de 2.00 lei, iar nu şi scopul pentru care a fost remisă inculpatului C.E.

În faza de urmărire penală martorul M.B. a dat trei declaraţii în datele de 19 februarie 2012, 21 februarie 2012 şi 22 februarie 2012. în declaraţia din 19 februarie 2012 afirmă că în urmă cu 2 - 3 săptămâni inculpatul T.F. s-a întâlnit cu inculpatul C.E. şi i-a dat suma de 2.000 lei, despre care a înţeles că a fost remisă pentru ca inculpatul C.E. să ajute la sustragerea conductei; nu cunoştea dacă o parte din această sumă a fost dată altor persoane: în declaraţia din 21 februarie 2012 nu face nici referire la remiterea sumei de 2.000 lei. în declaraţia din data de 22 februarie 2012 martorul afirmă că inculpaţii s-au întâlnit în oraşul Năvodari, iar T.F. i-a dat inculpatului C.E. suma de 2.000 lei, dar nu cunoaşte motivaţia pentru care au fost remişi banii.

S-a constatat că martorul M.B. nu confirmă că suma a fost remisă pentru ca inculpatul C.E. să intervină pe lângă numitul C.D., primarul comunei Lumina. Martorul nu confirmă, aşa cum susţinea inculpatul T.F., că a asistat la discuţia cu inculpatul C.E., când s-a menţionat despre promisiunea inculpatului C.E. că va interveni pe lângă numitul C.D., primarul comunei Lumina.

Ca atare, s-a apreciat că nu sunt probe certe de vinovăţie pentru inculpatul C.E., nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen.

Acuzaţia adusă inculpatului de instigare la dare de mită se bazează tot pe declaraţiile inculpatului T.F. şi pe interpretarea dată de acesta unor afirmaţii ale inculpatului C.E.. în acest caz, singurele mijloace de probă invocate sunt declaraţiile inculpatului T.F., ceea ce nu ar permite stabilirea stării de fapt exclusiv pe baza declaraţiilor inculpatului, în raport de dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen.

Nici măcar declaraţiile inculpatului nu a confirmat cu certitudine că inculpatul C.E. l-ar fi determinat să ofere mită agentului de poliţie I.C. Inculpatul T.F. a declarat că inculpatul C.E. i-a spus să meargă la poliţie pentru a-şi rezolva problema, din această afirmaţie inculpatul T.F. înţelegând că trebuie să ofere mită. Afirmaţia inculpatului C.E. nu are nicidecum sensul unei acţiuni de instigare la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, ci acest mod de rezolvare al problemei a fost găsit de inculpatul T.F., care a apreciat că rezolvarea problemei constă în oferirea mitei, când deplasarea la sediul poliţiei avea mai curând sensul de a lămuri situaţia în care se afla inculpatul T.F. Faptul că inculpatul C.E. l-a însoţit pe inculpatul T.F. până la sediul poliţiei nu exprimă altceva decât că dorea ca acesta să lămurească problema sustragerii conductei, dar nu s-ar putea deduce univoc din această împrejurare că l-a instigat pe T.F. să ofere mită.

Având în vedere că acuzaţia de instigare la dare de mită este fundamentată exclusiv pe declaraţiile inculpatului, dar care şi acestea relevă în fapt o percepţie subiectivă a inculpatului T.F., iar nu o reală activitate de determinare privind săvârşirea unei infracţiuni, Curtea a constatat că, în mod corect, a fost pronunţată soluţia de achitare a inculpatului C.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii T.F., A.N. şi T.C.

Recurentul inculpat T.F. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise, transmise la dosar la data de 13 septembrie 2014, concluziilor scrise, transmise la dosar la data de 18 septembrie 2014, după judecarea cauzei, cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. invocat cu ocazia dezbaterilor că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa de către instanţele inferioare întrucât hotărârile pronunţate se întemeiază pe o interpretare eronată şi trunchiată a probelor administrate în cauză.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi, în principal, achitarea inculpatului, iar, în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a acesteia.

Pe de altă parte, în subsidiar, invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., recurentul a solicitat reducerea pedepsei stabilite, dar şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., având în vedere noile limite de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite de inculpat şi dispoziţiile art. 75 alin. (2) C. pen.

Recurentul inculpat A.N. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise, transmise la dosar la data de 13 iunie 2014, concluziilor scrise, depuse la dosar în şedinţa de judecată din 18 septembrie 2014, cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că ar fi cunoscut că acea conductă pe care trebuia să o transporte nu aparţine coinculpatului sau că ar fi furată.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate de instanţa de apel şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pe de altă parte, în subsidiar, invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., recurentul a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scrise la dosar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. (1969) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) C. pen.

Recurentul inculpat T.C. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise, transmise la dosar la data de 13 iunie 2014, cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. invocat cu ocazia dezbaterilor că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii, având în vedere că nu s-a demonstrat în nici un mod existenţa vreunei înţelegeri cu ceilalţi coinculpaţi pentru a le facilita sustragerea unei părţi din conducta petrolieră.

Invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., recurentul inculpat T.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile formulate de inculpaţii T.F., A.N. şi T.C. ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. 21, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen., invocate de recurenţii inculpaţi T.F. şi T.C. [art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.] şi A.N. [art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul T.F. şi-a motivat în scris recursul doar la data de 13 septembrie 2014 şi a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. numai oral în ziua judecăţii, iar inculpatul T.C. şi-a motivat recursul la data de 13 iunie 2014 [fără a invoca vreunul dintre cazurile de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen.), însă a invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. numai oral cu ocazia dezbaterilor, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurenţi acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În acelaşi sens, verificând îndeplinirea cerinţelor mai sus arătate, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A.N. şi-a motivat recursul la data de 13 iunie 2014 [referitor la invocarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen.

Referitor la criticile formulate de acesta, în sensul că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt calificat [circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], Înalta Curte constată, că, prin formularea acestora, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţe, însă aceste critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, dar numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, motiv pentru care, aspectele invocate de recurentul inculpat A.N. nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Raportat la celelalte solicitări ale recurenţilor T.F., A.N. şi T.C., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv, 10 ianuarie 2014 şi până la data soluţionării recursurilor promovate de inculpaţi, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (furt calificat şi dare de mită) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat Codul penal din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009).

În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Aceasta presupune, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor, o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi în cazul fiecăreia dintre infracţiunile deduse judecăţii.

Astfel, inculpatul T.F. a fost condamnat de instanţa de apel pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. (1) C. pen. (1969) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, iar, în noua reglementare, dintre cele două forme agravate ale furtului care au fost reţinute în încadrarea juridică a faptei, numai una se mai regăseşte în cuprinsul art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen. (săvârşirea faptei în timpul nopţii), cealaltă (săvârşirea faptei de două persoane împreună) nemaiavând corespondent în noile dispoziţii, fiind prevăzută ca şi circumstanţă agravantă legală în art. 77 lit. a) C. pen. şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.

Totodată, inculpatul T.F. a mai fost condamnat şi pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 7 ani [prin majorarea maximului special - de 5 ani - al pedepsei prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000], iar, în noua reglementare, fapta îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

Ca urmare, având în vedere că pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanţa de apel (1 an şi 6 luni închisoare) a fost orientată spre minimul special (6 luni închisoare) prevăzut de lege pentru infracţiunea de dare de mită săvârşită de inculpat, iar Codul penal în vigoare prevede un minim special mai ridicat (2 ani închisoare), rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului este Codul penal anterior, chiar dacă pentru infracţiunea de furt calificat, noul C. pen. prevede limite de pedeapsă mai reduse [de la 1 la 5 ani, cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.] faţă de reglementarea anterioară (de la 3 la 15 ani închisoare).

Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatului T.F. şi din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii T.C. şi A.N., Înalta Curte constată că aceştia au fost condamnaţi de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 209 alin. (1) C. pen. (1969) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), respectiv art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani [de la 3 luni la 3 ani închisoare ca urmare a aplicării art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969)].

În noua reglementare, dintre cele două forme agravate ale furtului care au fost reţinute în încadrarea juridică a faptei, numai una se mai regăseşte în cuprinsul art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen. (săvârşirea faptei în timpul nopţii), cealaltă (săvârşirea faptei de două persoane împreună) nemaiavând corespondent în noile dispoziţii, fiind prevăzută ca şi circumstanţă agravantă legală în art 77 lit. a) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.

Înalta Curte constată că, în speţă, legea anterioară este mai favorabilă inculpaţilor T.C. şi A.N., prevăzând limite ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de actuala reglementare, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) - pentru inculpatul T.C. -, respectiv art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) - pentru inculpatul A.N. -, ce nu se mai regăsesc în art. 75 din noul C. pen. şi aplicării art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, pedeapsa stabilită fiind coborâtă sub minimul special (3 ani închisoare).

Totodată, dispoziţiile părţii generale a Codului penal din 1969 creează o situaţia mai avantajoasă pentru inculpaţii T.C. şi A.N. şi din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei ce a fost stabilită prin hotărârea pronunţată de instanţa de prin control judiciar, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia, potrivit art. 81 C. pen. (1969), modalitate ce nu se mai regăseşte în noua reglementare, care conţine, în această materie, prevederi mult mai severe (ca şi conţinut şi efecte) şi, ca urmare, nu poate retroactiva.

În consecinţă, având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurenţii inculpaţi este Codul penal anterior care, raportat la condiţiile de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurenţilor, creează acestora o situaţie mai avantajoasă.

4. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.F., A.N. şi T.C.

În baza art. 192 alin. (2) şi 4 C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurenţilor inculpaţi T.F. şi A.N. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar a recurentului inculpat T.C. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.F., A.N. şi T.C. împotriva Deciziei penale nr. 14/P din 10 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi T.F. şi A.N. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentul inculpat T.C. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumă de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2848/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1050/2014. Penal. Falsul intelectual (art. 289... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2605/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2607/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2608/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 262/2014. Penal. înşelăciunea (art.244 NCP). Recurs in casaţie ICCJ. Decizia nr. 2626/2014. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs