ICCJ. Decizia nr. 267/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 267/RC/2014
Dosar nr. 2303/1/2014
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 57/RC din 11 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5142/211/2014, în baza art. 440 (4.) C. proc. pen. s-a admis în principiu recursul în casaţie calificat ca atare prin sentinţa penală nr. 320 din 26 martie 2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca privind pe condamnatul F.J., împotriva Deciziei penale nr. 113/A din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Pentru a pronunţa decizia, instanţa a reţinut următoarele: Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa penală nr. 820 din 25 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 11930/211/2013, în baza art. 2 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul F.J., cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul având permisul de conducere reţinut în vederea anulării, prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată prin O.G. nr. 63/2006 republicată, cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen.
În baza art. 181 C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., inculpatului i s-a aplicat sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 lei.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că la 04 ianuarie 2010, în jurul orei 13:10, inculpatul a condus autoutilitara „în Piaţa U. din municipiul Cluj-Napoca, din direcţia străzii Universităţii spre Bd. E., aici fiind oprit de un echipaj de poliţie şi constatăndu-se că cel menţionat avea suspendat dreptul de a conduce pe perioada 26 decembrie 2009 - 23 februarie 2010.
În adoptarea soluţiei, instanţa a motivat că inculpatul a recunoscut fapta, a justificat-o pe considerentul că celălalt conducător auto S.Z., martor în cauză, nu avea experienţa necesară conducerii pe timp de iarnă, el fiind mai experimentat, a rulat cu vehiculul numai în municipiul Cluj-Napoca, deşi până la acel moment plecaseră din municipiul Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita pentru a-şi îndeplini obligaţiile decurgând din angajarea lor la SC P. SRL, toate acestea antrenând aprecierea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs, cale de atac motivată pe greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care pericolul social concret al faptei este ridicat raportat şi la împrejurarea că infracţiunea s-a săvârşit în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat în timpul minorităţii (sentinţa penală nr. 112 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc - cazier judiciar). Totodată, s-a mai susţinut că la scurt timp după condamnarea amintită, respectiv la 25 septembrie 2007, inculpatul mai săvârşise o faptă de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, faptă pentru care prin Ordonanţa nr. 1119/P din 10 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc se dispusese neînceperea urmăririi penale şi aplicarea unei amenzi administrative, la fel, o faptă asemănătoare la 18 aprilie 2011, deci inculpatul nu a înţeles să se conformeze normelor legale care impun restricţii în exercitarea activităţii de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor, pentru aceasta cerându-se condamnarea la pedeapsa închisorii executabilă în detenţie, numai astfel dându-se eficienţă şi dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 112 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
Curtea de Apel Cluj, la termenul de judecată 21 februarie 2014, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., dispoziţii care prevăd că recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel, a calificat calea de atac ca fiind apel, judecarea acesteia fiind de competenţa completului de doi judecători.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 113/A din 24 februarie 2014 a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa şi în baza art. 335 alin. (2) C. pen. nou, cu aplicarea art. 40 C. pen. anterior, a art. 375, art. 377, art. 396 alin. (1) C. proc. pen. nou, a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 83, a art. 1101 alin. (2) C. pen. anterior şi a art. 15 din Legea nr. 187/2012 a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 112/2007 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.
În adoptarea soluţiei de mai sus, cu referire la aplicarea art. 5 C. pen. nou, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, în ce priveşte pluralitatea intermediară de infracţiuni, odată ce în C. pen. nou instituţia pluralităţii intermediare (art. 44 alin. (2)) este sancţionată potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni (art. 10 din Legea nr. 187/2012) - pluralitate de infracţiuni, aceasta intervenind, obligatoriu, dacă noua infracţiune din structura pluralităţii intermediare a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noului C. pen. şi prevăzând un spor obligatoriu de 1/3 din totalul pedepselor, vechea reglementare lăsând aplicarea sporului la latitudinea instanţei.
În ce priveşte incidenţa aplicării art. 15 din Legea nr. 187/2012, instanţa de apel, constatând că înăuntrul termenului de încercare (sentinţa penală nr. 112 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, definitivă prin neapelare la 07 mai 2007, 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată pe termen de încercare 4 ani) fapta din cauză fiind săvârşită la 04 ianuarie 2010, a revocat beneficiul suspendării condiţionate şi a dispus ca inculpatul să execute, alături de pedeapsa de 6 luni aplicată în cauză, şi pedeapsa de 2 ani închisoare, în final el având de executat 2 ani şi 6 luni închisoare.
Sub acest din urmă aspect, se apreciază că instanţa de apel nu a observat că pedeapsa aplicată inculpatului F.J. prin sentinţa penală nr. 112 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, definitivă la 07 mai 2007 (Dosar nr. 239/268/2007) a vizat o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii (inculpatul este născut la 06 mai 1987, la data acelei infracţiuni avea vârsta de 17 ani) (fila 20 a Dosarului de urmărire penală nr. 738/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca) şi, de asemenea, greşit, a considerat că este aplicabil art. 15 din Legea nr. 187/2012 în condiţiile în care legea penală mai favorabilă este C. pen. nou, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 187/2012 Titlul I - Dispoziţii privind aplicarea în timp a legii penale, cap. IV - Dispoziţii speciale privind regimul sancţionator aplicabil minorilor.
Astfel, se reţine că pedeapsa rezultantă, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, prin neaplicarea dispoziţiilor tranzitorii (art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen. nou este în alte limite decât cele prevăzute de lege (caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) apelul fiind soluţionat după data de 01 februarie 2014, respectiv la 24 februarie 2014.
În cauză, pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. - conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată - are corespondent în dispoziţiile art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, incriminare pentru care inculpatul a fost trimis în judecată - închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, este, deci, legală, cuantumul ei fiind stabilit şi cu luarea în considerare a poziţiei procesuale a inculpatului (art. 396 alin. (1) C. proc. pen.).
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza C. pen. din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a C. pen. (Legea nr. 286/2009 privind C. pen.).
Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, printre altele, se prevede că pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate.
Alin. (4) al textului prevede că „dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa, potrivit alin. (2) al art. 22 din Legea nr. 187/2012.
Inculpatul, la 04 ianuarie 2010 era deja major, el, în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei aplicată pentru infracţiunea săvârşită în timpul minorităţii, a săvârşit infracţiunea din cauză (cea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. nou).
Ca atare, instanţa de apel avea obligaţia ca, alături de aplicarea art. 83, a art. 1101 C. pen. 1969, să aplice şi dispoziţiile tranzitorii referitoare la revocare, cum s-a detaliat şi să înlocuiască pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea săvârşită în timpul minorităţii, cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu aceasta şi în final să aplice pedeapsa de 6 luni închisoare majorată obligatoriu cu cel puţin o pătrime (1/4) din durata măsurii educative de 2 ani, pedeapsa rezultantă urmând a fi executată în regim de detenţie.
Cu referire la Decizia nr. 4 din 12 mai 2014, pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta se referă la faptul că dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., nu pot fi aplicate faptelor definitiv judecate la 01 februarie 2014, deci norma este aplicată cauzelor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii penale noi şi nu atunci când există o pedeapsă rezultantă stabilită printr-o hotărâre definitivă, în aceasta fiind înglobate, ca urmare a revocării suspendării condiţionate, pedepse aplicate în timpul minorităţii şi pedepse aplicate în timpul majoratului.
În cauză, recursul în casaţie vizează tocmai aplicarea nelegală a pedepsei rezultante, deci stabilirea, în alte limite, a pedepsei ce urmează a se executa.
Regimul sancţionator al inculpatului F.J. se modifică substanţial urmare aplicării art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., instanţa de apel, neaplicându-le, a stabilit o pedeapsă rezultantă în alte limite. în ce priveşte susţinerea, eventuală, a autorităţii de lucru judecat, aceasta nu subzistă, hotărârea supusă recursului în casaţie cuprinzând în dispozitivul ei această pedeapsă calculată nelegal, deci în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Ca atare, deşi pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată era definitivă (pedeapsă aplicată pentru infracţiunea comisă în minorat), ea însă este o componentă a pedepsei ce se execută, pedeapsă rezultantă care nu era definitivă şi care, la 24 februarie 2014, data pronunţării instanţei de apel trebuia să ţină seama de dispoziţiile tranzitorii din actul normativ de aplicare a C. pen. nou.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) teza finală, cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recursul în casaţie va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul F.J., împotriva Deciziei penale nr. 113/A din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează decizia atacată, numai cu privire la aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012.
Înlătură aplicarea art. 83, a art. 1101 alin. (2) C. pen. anterior şi a art. 15 din Legea nr. 187/2012.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, 2 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente, respectiv 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 112 din 19 aprilie 2007 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, definitivă prin neapelare la 07 mai 2007 şi 6 luni închisoare aplicată în cauză, 9pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior.
În baza art. 22 alin. (1) şi (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe care o înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe durata de 2 ani.
În baza art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., majorează pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în cauză, cu 1 an din durata măsurii internării în centru educativ, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 253/2014. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
