ICCJ. Decizia nr. 269/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 269/A/2014
Dosar nr. 826/54/2013
Şedinţa publică din 22 septembrie 2014
Asupra apelurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 206 din 21 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 826/54/2013, a fost condamnat inculpatul C.D.C., în baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe durata prev. de art. 71 C. pen. anterior.
În baza art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 862 C. pen. anterior, compus din durata pedepsei - aplicate inculpatului, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani, stabilit de instanţă.
În baza art. 863 C. pen. anterior a fost obligat inculpatul, pe durată, termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de . supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de subzistenţă.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, privind, suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.
A fost obligat inculpatul la 5.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 5.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 51/P/2013 din 24 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova, a fost trimis în judecată inculpatul C.D.C. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate ţie procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în datele de 29 ianuarie 2013 şi 30 ianuarie 2013, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a folosit în mod direct informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, deţinute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 15254/P/2012, pe care le-a perceput în mod legal în cadrul activităţii de serviciu, încunoştinţând-o pe S.A.C., învinuită în Dosarul penal nr. 15254/P/2012, că îi sunt interceptate convorbirile telefonice şi că se va dispune faţă de ea măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, în scopul obţinerii de favoruri sexuale de la aceasta.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt
La data de 12 decembrie 2012, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată sub nr. 15254/P/2012, plângerea formulată de către administratorul SC M.A. SRL, numitul R.A.M., prin care acesta solicita efectuarea de cercetări penale faţă de numitele S.A.C. şi C.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Iniţial supravegherea cercetărilor penale a fost asigurată de către procurorul C.M., iar în urma delegării acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cauza a fost repartizată procurorului U.J.N.
Până la momentul delegării procurorului desemnat iniţial cu supravegherea cercetării penale în cauza susmenţionată, a fost începută urmărirea penală faţă de S.A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2151 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi de art. 290 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinându-se că aceasta, în calitate de funcţionar economic în cadrul SC M.A. SRL, având ca atribuţii stabilite prin fişa postului, gestionarea banilor şi a bunurilor societăţii, a întocmit fictiv, pe numele a cinci persoane, 67 contracte de amanet pentru sume cuprinse între 3.000 şi 9.000 lei, însă fără a lua în schimbul sumelor de bani garanţii, respectiv bijuterii din aur, însuşindu-şi în interes personal suma de 372.994 lei şi a fost obţinută autorizaţia pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare la Căminul Liceului Tehnologic Auto, în camera 109 unde locuia efectiv S.A.C.
După preluarea dosarului de către procurorul U.J.N.,. martorul P.C.L., ofiţer de poliţie judiciară căruia i-a fost repartizată cauza spre soluţionare, s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în biroul procurorului de caz, pentru a discuta probele deja administrate, dar şi mijloacele de probă pe care intenţiona să le administreze, de multe ori fiind prezenţi şi colegii de birou ai celui din urmă.
Procurorul U.J.N., avea biroul în aceeaşi incintă cu alţi doi procurori, respectiv inculpatul C.D.C. şi martora C.A.
Încă de la începutul discuţiilor, martorul P.C.L. a conturat şi profilul moral al denunţătoarei, precizând că este în vârstă de 23 de ani şi este studentă în ultimul an la Facultatea de Drept din Craiova, că afişează o aparenţă de naivitate, „punându-şi întrebarea dacă nu cumva”, raportat la suma reţinută ca eventual prejudiciu, aceasta ar fi fost determinată de o altă persoană să încheie contracte fictive de amanet.
După cum susţine ofiţerul de poliţie judiciară, inculpatul C.D.C. era prezent la discuţiile pe care le purta cu procurorul U.J.N., amestecându-se în discuţii şi afirmând că învinuita este o persoană tânără şi drăguţă şi dacă nu cumva le pare rău să o aresteze, afirmaţii care însă au fost luate drept glume.
Din depoziţia aceluiaşi martor, reiese că fotografia denunţătoarei se afla la dosar, dar nu s-a putut confirma dacă inculpatul a avut acces,1a dosarul cauzei, chiar dacă dosarul rămânea timp de câteva ore în sediul parchetului.
În datele de 28 şi 29 ianuarie 2013, martorul P.C.L. s-a deplasat din nou la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi a purtat discuţii cu procurorul U.J.N., discuţii ce au vizat actul procedural privind extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale şi faţă de numita A.D., întocmit de procuror, dar şi preocuparea de a suplimenta probatoriul, inclusiv intenţia manifestată de către ofiţerul de poliţie judiciară de a lua măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore faţă de S.A.C. şi A.D.
În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2013, în prezenţa inculpatului C.D.C., martorul U.J.N. i-a cerut ofiţerului de poliţie judiciară să amâne luarea măsurii preventive a reţinerii, întrucât intenţiona să dispună interceptarea cu titlu provizoriu a convorbirilor telefonice a celor două învinuite, convenind şi asupra unui plan de anchetă ce viza activităţile următoare.
Cei doi au stabilit ca după ora 1600, când ordonanţa de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice cu titlu provizoriu urma să intre în vigoare, ofiţerul de poliţie să le contacteze telefonic pe învinuite pentru a le comunica modificarea orei audierii programate deja pentru data de 30 ianuarie 2013, să le aducă la cunoştinţă şi concluziile raportului de expertiză contabilă şi, înainte de expirarea ordonanţei, poliţiştii să le invite la sediul I.P.J. Dolj, unde martorul P.C.L. să le aducă la cunoştinţă că s-a dispus faţă de ele măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Inculpatul C.D.C. a fost prezent la toate aceste discuţii şi, luând cunoştinţă atât de planul de măsuri convenit de procurorul de caz şi de ofiţerul de poliţie judiciară, cât şi de vulnerabilităţile probatoriului administrat, s-a deplasat cu un taxi la Căminul Liceului Tehnologic Auto, unde a ajuns în jurul orelor 15:15, iar la poarta de acces a fost interpelat de către paznicul de serviciu, martorul D.M.L., care i-a cerut să-i comunice pe cine caută, inculpatul spunându-i că este procuror, i-a arătat legitimaţia de serviciu şi i-a transmis că o vizitează pe S.A.C. Paznicul a intenţionat să-l noteze în registrul de poartă, dar a fost oprit de către inculpat, care i-a precizat că „este procuror sub acoperire”, paznicul conducându-l apoi la camera pedagogului de serviciu, martorul G.I.D., pe care l-a scos din sala de studiu, încunoştinţându-l de vizita procurorului.
Martorul G.I.D., după legitimarea inculpatului, l-a condus la camera 109, unde pedagogul a intrat singur în cameră şi imediat după ce a ieşit, inculpatul a păşit foarte grăbit, lăsând impresia că ar fi cunoscut-o dinainte pe martora denunţătoare.
Inculpatul, după ce în prealabil a observat o fotografie a cărţii de identitate a martorei denunţătoare, copia acesteia aflându-se la dosar, a sperat că impactul emoţional pe care i-l va crea în momentul divulgării informaţiilor percepute în biroul său - asistând la discuţiile purtate între: procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie, legate de interceptarea convorbirilor şi posibilitatea reţinerii acesteia, în concurs cu promisiunea oferirii sprijinului său prin furnizarea de informaţii despre probele ce urmau a fi administrate în cauză, o vor determina cu uşurinţă pe S.A.C. să-i acorde favoruri sexuale, mizând nu numai pe tinereţea şi naivitatea martorei, aspecte conturate chiar de către ofiţerul de poliţie, dar şi pe vulnerabilitatea acesteia, cauzată de calitatea de învinuită pe care o avea într-o cauză penală şi care o va împinge pe aceasta să apeleze la orice mijloace care să-i garanteze o situaţie mai favorabilă, dacă nu chiar exonerarea de răspundere penală.
Apărarea inculpatului în sensul că o cunoştea pe martoră înainte de : acest eveniment, întrucât s-a întâlnit cu ea pe culoarele Universităţii din Craiova, a fost înlăturată de instanţa de fond cu motivarea că este infirmată de martora denunţătoare şi chiar de propriile afirmaţii ale inculpatului, care nu a putut preciza numele persoanei de sex masculin cu care a pretins că discuta pe culoarele Universităţii în momentul în care martora denunţătoare, doar pentru simplul fapt că a auzit că cei doi au pronunţat cuvântul „drept” a intervenit în discuţie, împrejurare care ar fi avut loc, potrivit susţinerile inculpatului, într-o perioadă apropiată momentului legat de cele ce i se impută, respectiv perioada octombrie-noiembrie 2012. A concluzionat instanţa de fond că, împrejurarea invocată de inculpat în apărare, în sensul că ar fi cunoscut-o pe martora denunţătoare anterior datelor de 29 ianuarie/ 30 ianuarie 2013, întâlnindu-se cu aceasta de mai multe ori, fie pe culoarele Universităţii, fie în faţa clădirii Universităţii, putea fi probată şi prin alte mijloace de probă, nu numai printr-o simplă susţinere legată de o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte.
Mai mult, în declaraţia din data de 4 februarie 2013, inculpatul a susţinut că întâlnirile cu martora denunţătoare în căminul Liceului T.A. au avut loc la solicitarea unei terţe persoane, a cărei identitate a refuzat să o precizeze, pentru ca apoi în cursul judecăţii, să susţină că, de fapt, vizitele în căminul în care locuia martora au fost efectuate la rugămintea acesteia. Deci, inculpatul nu este consecvent în susţinerile sale.
În camera de cămin, pe fondul emoţiei produse de vizita inculpatului, procuror, martora denunţătoare nici nu i-a putut reţine numele. Inculpatul a început discuţia prin a-i prezenta martorei denunţătoare gravitatea acuzaţiilor reţinute în sarcina sa şi care formau obiectul dosarului penal în care era cercetată, inclusiv faptul că prejudiciul stabilit atrage o încadrare juridică pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea, existând premisa că el să îi poată acorda ajutor, pe care însă l-a condiţionat de atitudinea de „fetiţă cuminte” a martorei. De asemenea, i-a comunicat martorei denunţătoare faptul că procurorul de caz urma să intre în concediu de odihnă, că dosarul îi va fi repartizat lui şi astfel va putea să o ajute, dar şi măsurile hotărâte a fi luate în cauză de către procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie judiciară, respectiv că începând cu ora 16:00 îi vor fi interceptate convorbirile telefonice pe o durată de 48 ore, iar la expirarea acestei perioade, se va dispune reţinerea sa pentru 24 de ore, precum şi faptul că va fi contactată în cursul după-amiezii de către ofiţerul de poliţie P.C.L. în scopul de a o determina să discute la telefon cu A.D. ori cu alte persoane ce aveau cunoştinţă de activitatea infracţională.
Inculpatul a rugat-o pe martora denunţătoare să păstreze discreţie cu privire la vizita sa, dar şi la informaţiile pe care i le-a furnizat, comunicându-i că dacă va mai afla date importante o va contacta de la un telefon public, fără însă a-i cere numărul de telefon. Vizita a durat aproximativ 35 de minute, după cum rezultă din înregistrările camerelor de supraveghere ce au indicat că, la ora 15:47, inculpatul se îndrepta spre poarta de ieşire din cămin.
Susţinerea inculpatului în sensul că pe data de 22 ianuarie 2013 s-a întâlnit întâmplător cu martora denunţătoare care i-a solicitat să-i facă o vizită în camera de cămin a fost înlăturată de instanţa de fond cu motivarea că nu este confirmată de depoziţiile denunţătoarei care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi din care rezultă că această întâlnire este „plăsmuită”. Pe de o parte, dacă inculpatul ar fi cunoscut-o pe martora denunţătoare, ar fi contactat-o telefonic în prealabil - neavând certitudinea că o va găsi la acea oră în camera de cămin, iar pe de altă parte, relevant este faptul că i-a comunicat paznicului, că este procuror sub acoperire, prezentându-i şi legitimaţia de serviciu tocmai pentru a crea acestuia o anumită intimidare şi a-i permite accesul nestingherit în cămin. Or, dacă inculpatul ar fi fost o cunoştinţă a denunţătoarei nu era nevoie să-şi decline identitatea prin prezentarea la poarta de acces în cămin a legitimaţiei de serviciu, ci a cărţii de identitate care confirma identitatea sa.
Inculpatul nu a ales întâmplător data de 29 ianuarie 2013 pentru „efectuarea acelei vizite”, deoarece în ziua respectivă a auzit discuţiile purtate de colegul său de birou, procurorul U.J.N. cu ofiţerul de poliţie judiciară, P.C.L., discuţii care puteau fi auzite de toţi colegii de birou, potrivit depoziţiei martorei C.M.A., care a declarat că inculpatul, în general, „făcea aprecieri cu privire la persoanele cercetate, interesându-se de aspectul fizic al acestora, în special dacă erau de sex feminin”, întrebând dacă la dosar există vreo copie de pe cartea de identitate pentru a vedea fotografia acelei persoane.
Aceeaşi martoră a susţinut că procurorul de caz nu comunica intenţiile în privinţa instrumentării cauzei, dar din discuţiile purtate cu poliţistul, care erau auzite şi de ceilalţi colegi, se puteau deduce actele sau măsurile ce urmau a fi dispuse în cauză.
Ca nefondate au fost apreciate şi susţinerile inculpatului în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă de faptul că urma să i se intercepteze convorbirile telefonice ale martorei denunţătoare şi că se pregătea reţinerea acesteia pentru 24 de ore, instanţa de fond reţinând că, în virtutea profesiei pe care o avea, inculpatul cunoştea procedura penală şi că situaţii de genul celei în care se afla martora denunţătoare - natura infracţiunii, prejudiciul produs, pedeapsa prevăzută de lege pentru o astfel de infracţiune - puteau determina organele de urmărire penală să dispună măsuri procesuale, între care, interceptarea convorbirilor telefonice sau reţinerea.
După plecarea inculpatului, martora denunţătoare a luat legătura telefonic cu avocaţii săi, C.G. şi L.R.L., inclusiv cu tatăl său vitreg, O.I.M., în discuţiile cu aceştia devenind foarte agitată. Avocatul L.R.L. s-a prezentat la Căminul Liceului Tehnologic Auto la ora 17:26, fiind preluat chiar de către martoră şi condus în camera 109, unde i-a relatat amănuntele întâlnirii cu procurorul C.D.C., pentru ca apoi în seara aceleiaşi zile, peste circa 3 ore, cei doi să se întâlnească şi cu celălalt avocat, C.G., care după discuţiile pe care le-a avut cu martora denunţătoare i-a acesteia o stare confortabilă.
Toate discuţiile telefonice purtate de către martoră au atras atenţia şi personalului Serviciului Român de Informaţii, potrivit depoziţiilor martorului U.J.N., deoarece starea psihică a acesteia era schimbată, plângea continuu, existând chiar temerea că va recurge la un gest necugetat.
Astfel, în jurul orelor 18:42:02, în timp ce martora denunţătoare discuta cu avocatul L.R.L., ofiţerul de poliţie judiciară a contactat-o telefonic, comunicându-i că audierea stabilită pentru ziua următoare nu va mai avea loc la ora 14:00, ci la ora 9:00, însă martora denunţătoare i-a comunicat că trebuie să discute mai întâi cu avocaţii, motiv pentru care, ofiţerul de poliţie a revenit cu un alt telefon la ora 20:12:49, martora evitând să confirme prezenţa la audiere, minţind că nu a luat legătura cu avocatul.
În jurul orelor 21:00, martora denunţătoare şi avocatul său L.R.L. s-au întâlnit şi cu avocatul C.G. în incinta „Restaurantului H.L.”, întâlnire ce a durat circa 10 minute şi în cadrul căreia denunţătoarea i-a povestit celui din urmă despre vizita procurorului şi despre faptul că acesta i-a spus că îi vor fi interceptate convorbirile telefonice şi că se va dispune reţinerea sa, procurorul solicitându-i în schimb favoruri sexuale. Deşi martorul C.G. s-a gândit că acea persoană care s-a prezentat la cămin nu era procuror, ci vreun poliţist de la Serviciul de investigare a fraudelor, care ar fi încercat să profite de situaţia în care se afla martora, i-a confirmat faptul că este posibilă reţinerea şi arestarea sa preventivă, raportat la prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză, care atrăgea la acel moment o încadrare juridică a faptei într-o infracţiune mai gravă.
Martora denunţătoare a dat curs „sfaturilor” primite de la inculpatul C. şi a trimis un SMS învinuitei A.D., prin care o ruga să facă rost de bani, deoarece prejudiciul stabilit este mult mai mare şi trebuie acoperit de urgenţă, pentru că „nu vreau să fac puşcărie pentru simplul fapt că am încercat să vă ajut”
Despre discuţia cu procurorul C.D.C., martora a vorbit la telefon şi cu tatăl său vitreg, martorul O.I.M. ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Teleorman - Poliţia Roşiori de Vede,- care în virtutea funcţiei pe care o avea şi cunoscând consecinţele începerii urmăririi penale faţă de o persoană învinuită de săvârşirea unei infracţiuni, îi telefona fiicei pe alte numere de telefon, după ce în prealabil aceasta îşi ruga colegele de cămin să-i împrumute telefoanele, tocmai pentru a nu fi interceptate şi puse sub ascultare, aşa cum rezultă şi din conţinutul declaraţiei martorei denunţătoare şi a martorului O.I.M.
În data de 30 ianuarie 2013, martora S.A.C. s-a prezentat la I.P.J. Dolj, însoţită de avocatul L.R.L., unde a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză contabilă dispus în cauză. Pe parcursul aceleiaşi zile, în timpul programului de lucru, procurorul U.J.N. şi ofiţerul de poliţie P.C.L. au purtat mai multe convorbiri telefonice, în cadrul cărora, cel prim menţionat îi comunica celui de-al doilea pasajele pe care le considera mai importante din convorbirile interceptate anterior, mai ales SMS-ul transmis de martora denunţătoare către A.D., precum şi convorbirea dintre martora denunţătoare şi martorul O.I.M., procurorul de caz interesându-se de ocupaţia martorului O.I.M., chiar la ofiţerul de poliţie în data de 30 ianuarie 2013 când acesta s-a prezentat la sediul parchetului.
Inculpatul, auzind discuţiile dintre procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie judiciară, a hotărât să-i facă o nouă vizită martorei denunţătoare la căminul Liceului Tehnologic Auto, considerând că va căpăta credibilitate şi, manifestând consecvenţă în a obţine de la aceasta favoruri sexuale. Astfel, în jurul orelor 17:40 s-a prezentat la poarta căminului, de unde a fost preluat de către paznicul de serviciu, martorul D.C., căruia i-a spus că este procuror şi i-a prezentat legitimaţia de serviciu pentru a-i permite accesul şi a nu-l înregistra în registrul de poartă. în camera martorei denunţătoare, inculpatul a găsit-o pe martora G.A.M., care a plecat să o cheme pe S.A.C. care se afla în camera pedagogului de serviciu, inculpatul rămânând singur în cameră. După ce a condus-o în cameră, martora S.A.C. i-a solicitat martorei G.M.A. să o lase singură împreună cu inculpatul şi sa revină peste circa 15-20 de minute.
Din depoziţiile martorei denunţătoare reiese că inculpatul i-a spus că ştia ce discutase la telefon în ziua precedentă, făcând referire la convorbirile pe care le avusese cu tatăl său, la SMS-ul transmis către A.D. şi la faptul că îl minţise pe ofiţerul de poliţie când acesta a sunat-o, că nu luase legătura cu avocaţii săi.
Din acel moment, martora a realizat că, într-adevăr, inculpatul este procuror şi că are acces la dosarul său şi a sperat că o va ajuta.
Despre vizita inculpatului în cămin, se face referire chiar în conţinutul convorbirii telefonice pe care A.D. a purtat-o cu celălalt pedagog, G.I.D., căruia primul pedagog îi aduce la cunoştinţă că în momentul în care a pătruns în cameră cu intenţia de a-i reproşa inculpatului că nu discutase cu pedagogul de serviciu înainte de a vizita pe cineva, martora denunţătoare a rugat-o să o lase în pace, prezentându-l pe inculpat ca fiind procuror, prieten cu tatăl său.
Câştigându-i încrederea, martora denunţătoare i-a prezentat inculpatului o serie de argumente legate de prejudiciu, în sensul că acesta nu i s-ar datora în întregime, făcând referire chiar la un e-mail trimis de ea fostului patron, probă importanţă în dosar care să dovedească o contabilitate plăsmuită, fapt pentru care inculpatul i-a solicitat să-i scrie adresa de e-mail pe o bucată de hârtie. Sub pretextul că una dintre cifrele care compuneau adresa nu se observa, inculpatul s-a aplecat spre masa de scris, lângă care, pe un scaun, stătea martora denunţătoare şi a îngroşat cifra respectivă, spre a fi vizibilă, după care a lăsat instrumentul de scris pe masă, a înconjurat umerii martorei cu mâinile şi a ridicat-o de pe scaun, după care a sărutat-o.
Martora l-a împins, reproşându-i gestul făcut şi comunicându-i că nu va întreţine cu el raporturi sexuale.
La ora 18:48:53, martora a fost contactată telefonic de avocatul L.R.L., căruia i-a spus că îl aşteaptă, fapt pe care l-a comunicat şi inculpatului, care pentru a evita întâlnirea cu acesta a pus capăt vizitei, nu înainte de a o întreba pe martoră dacă este de acord să se întâlnească cu el, în situaţia în care va fi pusă în libertate, după expirarea ordonanţei de reţinere, indicând ca loc de întâlnire Restaurantul E.G. din Craiova. Inculpatul a părăsit incinta căminului la ora 18:51:00.
Avocatul L.R.L. a ajuns la cămin la ora 19:22:00 şi a aflat de la martora denunţătoare ce se întâmplase în cadrul întâlnirii cu inculpatul, după ce în prealabil îl întrebase pe paznicul D.C. cum îl cheamă pe procurorul care o căutase pe martoră, fără însă ca acesta să-i poată da un răspuns, deoarece nu-i reţinuse numele.
Cunoscând, în urma discuţiilor cu inculpatul, că îi sunt interceptate convorbirile telefonice, martora S.A.C. a dat curs sfaturilor acestuia şi a purtat discuţii telefonice pentru a-şi crea o situaţie favorabilă, aspect ce reiese din discuţiile cu N.M. şi cu martorul O.I.M., de această dată, martora manifestând o încredere mai mare, conversaţiile având o formă diferită de cele purtate anterior, insistând - asupra unor aspecte penale care o vizau şi pe care le detalia, căpătând" aspectul unor declaraţii.
În data de 31 ianuarie 2013 au fost puse în executare de către organele de poliţie mandatele de aducere emise pe numele S.A.C. şi A.D., iar după ce s-a realizat audierea acestora, li s-a adus la cunoştinţă că sunt reţinute pe o perioadă de 24 de ore, martora denunţătoare făcând afirmaţia „ştiu de ce sunt arestată”. La insistenţele ofiţerului de poliţie de a detalia afirmaţia făcută, în prezenţa martorului D.M.C., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Dolj, martora denunţătoare a relatat întâlnirile pe care le-a avut cu inculpatul în camera de cămin, afirmând că există legătură între reţinerea sa şi refuzul de a avea raporturi sexuale cu acesta. Imediat, agentul de poliţie a adus la cunoştinţă procurorului U.J.N. cele susţinute de martoră, pentru ca apoi, în dimineaţa zilei de 1 februarie 2013, să fie încunoştinţat şi şeful direct al poliţistului P.C., ofiţerul de poliţie P.D.V., iar apoi prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, B.D.
Temându-se că martora va formula un denunţ, inculpatul l-a contactat telefonic în seara zilei de 31 ianuarie 2013, în jurul orei 19:00, pe martorul G.M., agent de poliţie în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj, în custodia căruia se afla martora, interesându-se cum ar putea lua legătura cu o persoană aflată în arest însă, dată fiind ora înaintată, martorul l-a îndrumat să discute cu ofiţerul de serviciu de la I.P.J. Dolj.
La data de 31 ianuarie 2013, inculpatul a formulat şi o cerere de concediu pentru data de 1 februarie 2013, deşi avea programate activităţi de prezentare a materialului de urmărire penală într-un dosar aflat în instrumentarea sa, rugându-l pe martorul U.J.N. să desfăşoare aceste activităţi în locul său.
În raport de situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, instanţa de fond a concluzionat în sensul existenţei infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a săvârşirii acesteia de către inculpatul C.D.C. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere modalitatea în care a fost comisă fapta, împrejurările concrete şi mijloacele folosite (inculpatul, în calitate de procuror, interesat în obţinerea unor favoruri sexuale, a divulgat informaţiile pe care le-a obţinut în mod legal în desfăşurarea activităţii de procuror, fiind coleg de birou cu procurorul ce instrumenta cauza penală în care era cercetată martora denunţătoare, ştirbind astfel autoritatea instituţiei pe care o reprezenta, dar şi încrederea publicului că activitatea de urmărire penală poate fi influenţată prin divulgarea de informaţii către persoanele cercetate, chiar de către cei care fac parte din aparatul respectiv, în vederea obţinerii de favoruri sexuale, activitate de divulgare ce ar fi putut continua dacă reţinerea martorei nu ar fi determinat-o să denunţe fapta procurorului), dar şi circumstanţele personale ale inculpatului (vârsta, faptul că este absolvent a două instituţii de învăţământ superior, că a fost apreciat de colectivul de procurori şi grefieri din cadrul parchetelor în care şi-a desfăşurat activitatea], apreciind că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia şi anume, prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În ce priveşte legea penală mai favorabilă s-a apreciat, din perspectiva dispoziţiilor art. 42 C. pen. anterior care reglementează tratamentul sancţionator în cazul infracţiunii continuate si a deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, că aceasta este Codul penal anterior.
împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul C.D.C.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.
S-a susţinut că fapta comisă de inculpat este extrem de gravă şi a avut ca şi consecinţă îngreunarea activităţii de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la un alt coleg de birou al acestuia, împrejurări ce impuneau dozarea pedepsei într-un cuantum care să permită aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii.
În consecinţă, s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie.
Inculpatul, a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea, în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. c) C. proc. pen., pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor pe fond a apelului şi consemnate în practicaua prezentei decizii.
În esenţă, pe de o parte, inculpatul a susţinut că favorurile sexuale nu ar putea constitui un folos material în sensul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, iar pe de altă parte, a cerut să se constate că în cauză nu există probe certe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia sa în comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 17 iunie 2014 şi a avut prim termen de judecată la 22 septembrie 2014 când Inculpatul, întrebat fiind dacă dă declaraţie, a arătat că uzează de dreptul la tăcere. De asemenea, la întrebarea Înaltei Curţi, atât apărătorul ales al inculpatului, cât şi reprezentantul parchetului, au arătat că nu solicită administrarea de probe noi şi au cerut instanţei de apel să procedeze la soluţionarea apelurilor pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond, inculpatul cerând să se procedeze la o nouă reapreciere a acestora.
Examinând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, aşa cum cer dispoziţiile art. 420 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele apeluri sunt nefondate.
În ce priveşte apelul declarat de inculpat înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în înţelesul prezentei legi, sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile prevăzute la art. 10-132.
Aşadar, ceea ce determină, în concepţia şi reglementarea legii, asimilarea cu infracţiunile de corupţie a infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este obţinerea de către funcţionar pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în schimbul folosirii de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la astfel de informaţii. Sfera foloaselor necuvenite ce pot fi obţinute de către autorul infracţiunii este foarte largă, aceasta include nu numai foloasele materiale, de natură patrimonială, cum sunt banii, bunurile ori avantajele materiale, ci şi aşa zisele avantaje morale, astfel că în sfera noţiunii de alte foloase necuvenite pot fi încadrate şi favorurile de natură sexuală.
În speţă, la datele de 29 ianuarie 2013 şi 30 ianuarie 2013, apelantul inculpat C.D.C. i-a comunicat martorei denunţătoare S.A.C., învinuită în Dosarul penal nr. 15254/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, măsurile dispuse de procurorul care avea în instrumentare cauza sus-menţionată, şi anume, interceptarea convorbirilor telefonice purtate de aceasta şi luarea faţă de ea a măsurii reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, de care apelantul inculpat a luat cunoştinţă în mod legal în cadrul activităţii de serviciu desfăşurată ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi pe care le-a folosit în mod direct, în scopul obţinerii de favoruri sexuale de la martoră.
Prin urmare, susţinerea apelantului inculpat în sensul că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală - favorurile sexuale neputând constitui un folos necuvenit în sensul dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 - nu poate fi primită.
Pe de altă parte, împrejurarea că nu apelantul inculpat avea în instrumentare cauza penală în care era cercetată martora denunţătoare S.A.C., este lipsită de relevanţă sub aspectul răspunderii sale penale pentru infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 deoarece, pentru existenţa acestei fapte penale legea nu cere ca subiectul activ să aibă în puterea sa exercitarea unor atribuţii şi, în schimbul îndeplinirii acestora să pretindă şi să obţină un beneficiu.
Deşi în titlul Legii nr. 78/2000 se face referire doar la prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, această lege sancţionează şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzute în art. 10-132 (din care face parte şi infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată apelantul inculpat], ceea ce nu înseamnă, însă, că aplicarea acestor din urmă texte de lege este legată de săvârşirea de către autor a unei infracţiuni de corupţie. Cu alte cuvinte, ori de câte ori este vorba de una dintre persoanele enumerate la art. 1 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul făcând parte din această categorie) care săvârşeşte una dintre faptele prev. în art. 10-132, aceasta va fi sancţionată potrivit actului normativ susmenţionat.
Numai în cazul în care una din cele două condiţii cumulative cerute de lege (categoriile de persoane prevăzute în art. 1, respectiv, săvârşirea uneia dintre infracţiunile prev. de art. 10-132) nu ar fi îndeplinită - ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii -, s-ar pune problema aplicării unui alt text de lege, cum ar fi dispoziţiile C. pen. sau din legile speciale care incriminează distinct un anumit gen de infracţiuni enumerate de Legea nr. 78/2000.
Referitor la probele administrate în cauză, pe baza cărora procurorul şi-a fundamentat soluţia de trimitere în judecată, iar instanţa de fond şi-a motivat hotărârea de condamnare, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de inculpat prin apărător, că acestea sunt de natură să conducă dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia existenţei faptei şi a săvârşirii ei de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în urma plângerii formulate de către R.A.M., administratorul SC M.A. SRL, prin care solicita efectuarea de cercetări penale faţă de S.A.C. şi C.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova s-a constituit Dosarul penal nr. 15254/P/2012, în care procurorul, de caz M.C. a dispus începerea urmăririi penale faţă de S.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2151 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinând că aceasta a întocmit fictiv, pe numele a 5 persoane, 67 contracte de amanet pentru sume cuprinse între 3.000 şi 9.000 lei, fără a lua în schimbul sumelor de bani garanţii, respectiv bijuterii din aur, însuşindu-şi în interes personal suma de 372.994 lei;
Urmare delegării procurorului sus-menţionat pe un post vacat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Dosarul nr. 15254/P/2012. a fost repartizat pentru soluţionare procurorului U.J.N., coleg de birou cu apelantul inculpat C.D.C. şi cu procurorul C.M.A.
În cauză au fost efectuate acte de cercetare penală de către ofiţerul de poliţie judiciară, martorul P.C.L., care s-a deplasat în mai multe rânduri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în biroul procurorului de caz, pentru a discuta cu acesta despre probele deja administrate în cauză, dar şi despre mijloacele de probă pe care intenţiona să le administreze, de multe ori fiind prezenţi, apelantul inculpat şi martora C.M.A.
Din declaraţiile ofiţerului de poliţie judiciară rezultă că încă de la începutul discuţiilor pe care le-a avut cu procurorul de caz a conturat şi profilul moral al martorei denunţătoare S.A.C., precizând că este în vârstă de 23 de ani, este studentă la Facultatea de Drept, afişează o-aparenţă de naivitate, „punându-şi întrebarea dacă nu cumva ar fi fost determinată de o altă persoană să încheie contracte fictive de amanet”, având în vedere suma de 4 miliarde ROL reţinută în sarcina sa, ca eventual prejudiciu. Mai arată martorul că era prezent în birou şi inculpatul care îi întreba, pe el şi pe procurorul de caz, dacă nu le pare rău să o aresteze pe martora denunţătoare, „o fată aşa drăguţă”, afirmaţii care însă au fost luate de cei doi drept glume (filele 249-257 dosar urmărire penală filele 46-47 dosar instanţă).
În datele de 28 şi 29 ianuarie 2013, martorul P.C.L. a discutat cu procurorul de caz, în biroul acestuia, despre actul procedural prin care cel din urmă a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale şi faţă de A.D., despre suplimentarea probatoriului şi despre intenţia manifestată de către cel prim menţionat de a dispune reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a celor două învinuite.
În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2013, în prezenţa apelantului inculpat, martorul U.J.N. i-a spus ofiţerului de poliţie judiciară să amâne luarea măsurii preventive a reţinerii întrucât intenţiona să emită ordonanţă prin care să dispună interceptarea cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, a convorbirilor telefonice purtate de cele două învinuite, cei doi convenind şi asupra planului de anchetă vizând activităţile ce urmau a fi desfăşurate pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
În concret, procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie judiciară au stabilit ca după ora intrării în vigoare a ordonanţei provizorii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice, cel ultim menţionat să le contacteze telefonic pe cele două învinuite pentru a le comunica modificarea orei audierii programate deja pentru data de 30 ianuarie 2013, să le încunoştinţeze despre întocmirea raportului de expertiză contabilă dispus în cauză şi, înainte de expirarea ordonanţei, să le invite la sediul poliţiei, ocazie cu care să le aducă la cunoştinţă că faţă de ele s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore.
Auzind discuţiile dintre martorii U.J.N. şi P.C.L., în ziua de 29 ianuarie 2013, apelantul inculpat s-a deplasat cu un taxi la Căminul Liceului Tehnologic Auto unde locuia martora denunţătoare S.A.C., unde a ajuns în jurul orelor 15.15:00 şi i-a spus martorului D.M.L. - paznicul de serviciu - că este procuror (arătându-i şi legitimaţia de serviciu) şi că o vizitează pe S.A.C., cerându-i să nu-l noteze în registru de poartă deoarece este „procuror sub acoperire”. Urmare discuţiilor pe care le-a avut cu martorul D.M.L., acesta l-a condus pe apelant la camera pedagogului de serviciu - martorul G.I.D. (filele 283-285 dosar urmărire penală, fila 47 dosar instanţă).
După ce l-a legitimat, martorul G.I.D. l-a condus pe apelant la camera 109 unde locuia martora denunţătoare pe care a anunţat-o că este vizitata, după care a plecat, iar apelantul a intrat în camera acesteia (filele 289-270 dosar urmărire penală, fila 69 dosar instanţă).
Potrivit declaraţiilor martorei denunţătoare, apelantul inculpat a început discuţia prin a-i prezenta gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa, inclusiv împrejurarea că prejudiciul stabilit în cauză atrage o încadrare juridică pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea, precizând că are posibilitatea să o ajute, ajutor pe care însă l-a condiţionat de atitudine acesteia de „fetiţă cuminte” în cadrul aceleiaşi discuţii, apelantul inculpat i-a spus martorei denunţătoare că procurorul care instrumentează cauza este colegul său de birou şi urmează să intre în concediu de odihna, iar dosarul îi va fi repartizat lui, dar şi măsurile dispuse a fi luate de către procurorul de caz şi ofiţerul de poliţie judiciară şi anume că, începând cu orele 16:00:00 îi vor fi interceptate convorbirile telefonice pe o durată de 48 de ore, că va fi contactată în cursul după amiezii zilei de 29 ianuarie 2013 de către ofiţerul de poliţie judiciară pentru a o determina să discute la telefon cu cealaltă învinuită, A.D., sau cu alte persoane ce puteau furniza date utile referitoare la activitatea infracţională reţinută în sarcina sa şi că, la expirarea duratei ordonanţei de interceptare a convorbirilor sevă dispune reţinerea sa pe timp de 24 de ore. Mai arată martora denunţătoare că discuţia cu apelantul inculpat a durat aproximativ 35 minute şi că la plecare, acesta a rugat-o să manifeste discreţie în privinţa vizitei sale, dar şi a informaţiilor pe care i le-a furnizat, comunicându-i totodată că dacă va mai afla date importante o va contacta de la un telefon public (filele 219-234 dosar urmărire penală, filele 32-34 dosar instanţă).
După plecarea apelantului inculpat, devenind agitată, martora denunţătoare a luat legătura telefonic cu tatăl său vitreg, martorul O.I.M. şi cu avocaţii săi, martorii C.G. şi L.R.L. Cel din urmă s-a prezentat la căminul unde locuia martora denunţătoare, fiind preluat din faţa căminului chiar de către aceasta şi condus în camera în care locuia unde i-a relatat amănuntele întâlnirii cu apelantul inculpat, pentru ca apoi, în seara aceleiaşi zile, cei doi să se întâlnească şi cu celălalt avocat, C.G. (filele 258-260, 261-263, 294-297 dosar urmărire penală, filele 35-36, 70-71 dosar instanţă). Starea de agitaţie în care se afla martora denunţătoare, care plângea în continuu, a atras atenţia lucrătorilor Serviciului Român de Informaţii care exploatau ordonanţa emisă de procuror, aceştia încunoştinţând ofiţerul de poliţie judiciară, care la rândul său l-a încunoștințat pe procurorul de caz.
Informaţiile furnizate de către apelant martorei denunţătoare sau dovedit a fi reale astfel că, în seara zilei de 29 ianuarie 2013, în jurul orelor 18:42:02, în timp ce discuta cu avocatul L.R.L., a fost sunată de ofiţerul de poliţie judiciară care i-a comunicat că audierea stabilită pentru ziua de 30 ianuarie 2013 nu va mai avea loc la ora 9:00:00. De asemenea, martora denunţătoare a urmat „sfatul” primit de la apelant şi a trimis un sms învinuitei A.D. prin care o ruga să facă rost de bani, deoarece prejudiciul este mare şi trebuie acoperit pentru că „nu vreau să fac puşcărie pentru simplul fapt că am încercat să vă ajut”.
La data de 30 ianuarie 2013, după ce martora denunţătoare s-a prezentat la sediul I.P.J. Dolj, însoţită de avocatul său, L.R.L., unde a luat cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză contabilă, martorul P.C.L. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu procurorul de caz în cadrul cărora, cel ultim menţionat comunica celui prim menţionat pasaje din convorbirile interceptate, considerate relevante pentru cauză, sms-ul pe care martora l-a transmis învinuitei A.D., precum şi convorbirea dintre martora denunţătoare şi tatăl său vitreg.
După ce a aflat informaţii noi despre cauză, în ziua de 30 ianuarie 2013, apelantul inculpat s-a deplasat din nou la Căminul Liceului Tehnologic Auto unde a ajuns în jurul orelor 17:40:00. La poarta căminului, apelantul inculpat s-a prezentat martorului D.C. ca fiind procuror, i-a arătat legitimaţia de serviciu, pentru a-i permite accesul şi a nu-l nota în registrul de poartă şi a urcat în camera martorei denunţătoare. Aici, apelantul inculpat a găsit-o pe martora G.M.A. care a anunţat-o pe S.A.C. că este căutată de cineva. La cererea martorei denunţătoare, martora G.M.A. a părăsit încăperea, lăsându-o pe aceasta împreună cu inculpatul (filele 291-293 dosar urmărire penală, fila 137 dosar instanţă).
Cu ocazia acestei vizite, apelantul inculpat i-a adus la cunoştinţă martorei denunţătoare conţinutul discuţiilor telefonice pe care aceasta le avusese cu tatăl său în ziua precedentă, sms-ul transmis martorei A.D. şi faptul că îl minţise pe ofiţerul de poliţie judiciară că nu luase legătura - la data la care acesta o sunase - cu avocaţii săi, aspecte de care luase cunoştinţă din discuţiile pe care procurorul de caz le avusese cu martorul P.C.L. şi care au fost de natură a-i crea martorei denunţătoare convingerea că, într-adevăr, inculpatul este" procuror, că are acces la dosarul său şi că o va ajuta.
în aceste condiţii, câştigându-i încrederea, martora denunţătoare i-a prezentat apelantului inculpat argumente referitoare la prejudiciu care, în opinia sa, nu i s-ar datora în întregime, făcând trimitere la un e-mail pe care îl transmisese fostului patron, probă importantă în dosar, de natură să dovedească o contabilitate plăsmuită, fapt ce l-a determinat pe apelant să-i ceară martorei să-i scrie adresa de e-mail pe o bucată de hârtie. Sub pretextul că una din cifrele care compuneau adresa de e-mail nu se observa, apelantul inculpat s-a aplecat spre masa de scris lângă care, pe un scaun, era aşezată martora denunţătoare şi a îngroşat cifra respectivă pentru a fi. vizibilă, după care a lăsat pixul pe masă, a înconjurat umerii martorei cu mâinile, a ridicat-o de pe scaun şi a sărutat-o. Martora denunţătoare l-a împins pe apelant, reproşându-i gestul făcut şi comunicându-i că nu va „întreţine raporturi sexuale cu el. La orele 18:48:53, întrucât martora denunţătoare a fost apelată de avocatul său L.R.L., apelantul inculpat a întrerupt vizita, nu înainte de a o întreba dacă este de acord să se întâlnească cu el - în situaţia în care nu se va admite propunerea de arestare preventivă şi va fi pusă în libertate - după expirarea ordonanţei de reţinere, indicând ca loc de întâlnire restaurantul „E.G.” din Craiova, inculpatul părăsind căminul la orele 18:51:00 (filele 221-232 dosar urmărire penală, filele 32-34 dosar instanţă).
Avocatul L.R.L. a ajuns la cămin la orele 19:22:00 şi a aflat de la martora denunţătoare ce se întâmplase în cadrul întâlnirii pe care o avusese cu apelantul inculpat. Totodată, martorul L.R.L. l-a întrebat pe D.C. - paznicul de serviciu - cum se numeşte inculpatul, dar acesta nu i-a putut oferi un răspuns, deoarece nu-i reţinuse numele (filele 281-282, 294-291, dosar urmărire penală, filele 49, 88 dosar instanţă).
În data de 31 ianuarie 2013, au fost puse în executare mandatele de aducere emise pe numele învinuitelor S.A.C. şi A.D., care după ce au fost audiate la sediul poliţiei au fost reţinute de către ofiţerul de poliţie judiciară P.C.L. pe o perioadă . de 24 de ore, martora denunţătoare făcând afirmaţia „ştiu de ce sunt arestată ”. La insistenţele ofiţerului de poliţie judiciară, în prezenţa şi a martorului D.M.C., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Dolj, martora denunţătoare a relatat întâlnirile pe care le-a avut în camera „de cămin cu apelantul inculpat, afirmând că există legătură între reţinerea sa şi refuzul de a întreţine raporturi sexuale cu acesta. Aspectele relatate de martora denunţătoare au fost aduse la cunoştinţa procurorului de caz martorul U.J.N., a martorului P.D.V. - şeful direct al ofiţerului de poliţie judiciară şi a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova - martorul B.D. (filele 53, 233-243, 244 -257, 270-273, filele 46-47, 54-55, 73, 86, dosar instanţă).
În seara zilei de 31 ianuarie 2013, în jurul orelor 19:00:00, temându-se că martora va formula un denunţ, apelantul inculpat l-a sunat pe martorul G.M., agent de poliţie în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj, în custodia căruia se afla martora interesându-se cum ar putea lua legătura cu o persoană aflată în arest, fără a o nominaliza, martorul îndrumându-l să discute cu ofiţerul de serviciu (filele 264-269 dosar urmărire penală, fila 61 dosar instanţă).
Tot la data de 31 ianuarie 2013, apelantul inculpat a formulat şi o cerere de concediu pentru data de 1 februarie 2013, deşi avea programată activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală într-o cauză aflată în instrumentarea sa, rugându-l pe colegul său de birou, martorul O.J.N. să desfăşoare activitatea respectivă.
Susţinerea apelantului inculpat în sensul că probele administrate în cauză nu conduc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă nu poate fi primită.
Martora denunţătoare S.A.C. a avut o poziţie: constantă, atât în cursul urmăririi penale, inclusiv cu ocazia confruntării cu apelantul inculpat, cât şi în faza cercetării judecătoreşti/ susţinerile sale fiind confirmate de martorii audiaţi în cauză, P.C.L., U.J.N., O.I.M., D.M.C., L.R.L., C.G., G.I.D., D.M.L., C.M.A., G.M.A., care şi-au menţinut declaraţiile date la procuror şi de procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de martoră cu tatăl său vitreg şi cu avocaţii care o asistau în cauza în care era cercetată penal.
Împrejurarea că în faza cercetării judecătoreşti martorii nu şi-au mai amintit unele amănunte relatate la urmărirea penală este lipsită de relevanţă în contextul în care, aceştia şi-au menţinut declaraţiile date la procuror şi au oferit explicaţii plauzibile în legătură cu lipsa unui răspuns la unele dintre întrebările adresate de instanţă sau de inculpat, prin apărătorul său şi anume, intervalul de timp scurs de la data faptelor la data ascultării lor sau împrejurarea că asupra unora dintre aspectele ce s-au dorit a fi clarificate de către judecătorul fondului sau de către apărare, nu au fost întrebaţi de către procuror.
Apărarea apelantului inculpat în sensul că o cunoştea pe martora denunţătoare din anul 2012 şi că la rugămintea sa a vizitat-o în cămin, a fost verificată de instanţa de fond care, în mod judicios şi temeinic argumentat a înlăturat-o ca neîntemeiată pentru motivele expuse pe larg în considerentele sentinţei şi care îşi păstrează valabilitatea şi în faţa instanţei de apel.
Prin urmare, cererea apelantului inculpat de a se dispune achitarea sa urmează a fi înlăturată, Înalta Curte, constatând că soluţia de condamnare dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică.
În ce priveşte apelul declarat de parchet, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Este adevărat că modalitatea, împrejurările concrete şi mijloacele folosite la comiterea infracţiunii (inculpatul, procuror, fiind interesat de obţinerea de favoruri sexuale, a divulgat informaţii nedestinate publicităţii, pe care le-a obţinut în mod legal, în cadrul activităţii desfăşurată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind coleg de birou cu procurorul care instrumenta cauza penală privind pe martora denunţătoare, ştirbind astfel autoritatea instituţiei pe care o reprezenta, dar şi încrederea publică, în sensul că activitatea de urmărire penală poate fi instrumentată prin divulgarea de informaţii către persoane cercetate, chiar de către cei care au obligaţia să le păstreze, în scopul obţinerii unor favoruri materiale sau sexuale) imprimă faptei un grad ridicat de pericol social concret.
Dar, tot atât de adevărat este faptul că, la stabilirea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia trebuie avute în vedere, nu numai împrejurările ce agravează răspunderea penală, ci şi datele ce circumstanţiază persoana inculpatului.
Sub acest aspect, instanţa de apel reţine că inculpatul este absolvent a două instituţii de învăţământ superior - medicină şi drept este apreciat de colectivele de procurori şi grefieri din parchetele în cadrul cărora şi-a desfăşurat activitatea, bucurându-se astfel de o imagine pozitivă atât în comunitate, cât şi în mediul profesional, aspecte cărora instanţa de fond le-a dat eficienţă, apreciind în mod judicios că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, constituind un avertisment pentru inculpat că nu va mai comite acte antisociale.
În consecinţă, se apreciază că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei stabilite de instanţa de fond şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia De asemenea, raportat la natura infracţiunii şi la împrejurările în care aceasta a fost comisă, se apreciază că nu este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de procuror.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza art. 421 pct. i) lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul C.D.C.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul C.D.C. împotriva Sentinţei penale nr. 206 din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova rămân în sarcina statului.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 268/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
