ICCJ. Decizia nr. 2670/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2670/2014
Dosar nr. 2619/1/2014
Şedinţa publică din 24 septembrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 144 din 18 iunie 2013, Tribunalul Satu Mare, secţia penală în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnată inculpata I.I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic, de influenţă în formă continuată, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
În "baza art. 215 alin. (1) C. pen. raportat la art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpata I.I.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei;
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1451 C. proc. pen. s-a instituit faţă de inculpata I.I.M. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Potrivit art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata acestei măsuri s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;
- să se prezinte la organele de poliţie din cadrul IPJ Satu Mare, conform programului de supraveghere întocmit de acestea, sau ori de câte ori este chemată;
- să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Tribunalului Satu Mare;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de armă;
În baza dispoziţiilor art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (22) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatei I.I.M. că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor mai sus stabilite se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.
În baza art. 61 alin. (4) Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea de către inculpata I.I.M. a sumelor de 20.000 euro (în echivalent lei) şi de 7.000 RON către cumpărătorul de influenţă B.F., sume care au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligată inculpata I.I.M. să plătească părţii civile B.F., domiciliat în localitatea Negreşti-Oaş, str. L. judeţul Satu Mare, suma de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Au fost respinse restul pretenţiilor materiale formulate de către partea civilă B.F.
În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii (dispozitiv), după rămânerea definitivă, într-un ziar local, pe cheltuiala inculpatei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea emis în Dosarul nr. 10/P/2012 la data de 7 ianuarie 2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei I.I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., fapte comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
La termenul de judecată din data de 19 martie 2013, instanţa a constatat regularitatea actului de sesizare, conform dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., în prezenţa inculpatei I.I.M., după care aceasta a solicitat, în prezenţa apărătorului ales, soluţionarea cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei, în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., sens în care a fost luată declaraţia acesteia. Prin această declaraţie, inculpata I.I.M., a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, nu solicită administrarea altor probe, cunoaşte probele administrate în faza de urmărire penală, fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, pe care şi le însuşeşte.
După ce instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., a admis cererea inculpatei I.I.M. prin încheierea şedinţei publice din data de 11 iunie 2013, după care s-a trecut la faza dezbaterilor, fiind luate concluziile pe fond cu privire la această inculpată.
În drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatei I.I.M. care, în perioada septembrie - decembrie 2009, a pretins de la denunţătorul B.F., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale suma de 20.000 euro, respectiv 5.000 euro şi din care a primit suma de 20.000 euro respectiv 7.000 RON, lăsându-l pe acesta să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Baroului Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Externe, respectiv T., pe care poate să-i determine să o admită pe una dintre fiice la Baroul Bucureşti şi mai apoi să o angajeze la M.A.E., iar pe cealaltă fiică s-o angajeze la T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceleiaşi inculpate, care în aceeaşi perioadă, l-a indus în eroare pe numitul B.F., prezentându-l ca adevărat un fapt mincinos, respectiv că poate să-i faciliteze vânzarea unor bunuri mobile şi imobile din patrimoniul M.A.E. la un preţ de inventar, obţinând pentru sine un folos material injust în valoare de 60.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.
Instanţa a considerat că faptele mai sus descrise şi reţinute în sarcina - inculpatei I.I.M., au rezultat din coroborarea probelor ce au fost reţinute ca urmare a administrării următoarelor mijloace de probă declaraţiile denunţătorului B.F., a fiicelor sale B.N.B. şi B.C.F.A. şi a soţiei sale B.M., declaraţiile inculpatei I.I.M. de recunoaştere a faptelor, procesul-verbal de confruntare dintre denunţător şi inculpată, înscrisuri depuse de către denunţător.
Constatând că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpată, instanţa, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnat pe inculpata I.I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi înşelăciune.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, instanţa a avut vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal cu privire la concursul de infracţiuni şi infracţiunea continuată, limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile art. 257, respectiv art. 215 alin. (1) C. pen., gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatei şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute în cuprinsul legilor de incriminare a faptelor reţinute în sarcina inculpatei, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., traficul de influenţă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 10 ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (1) C. pen., infracţiunea de înşelăciune se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. Urmare aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa a constatat că limitele de pedeapsă reduse cu o treime sunt între 16 luni (1 an şi 4 luni) şi 80 de luni (6 ani şi 8 luni), în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv între 4 luni şi 88 de luni (7 ani şi 4 luni), în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune.
În ce priveşte gradul de pericol social al faptelor comise de inculpată, instanţa a apreciat că acesta este unul relativ ridicat şi rezultă din modul de săvârşire al faptelor şi folosul ilicit obţinut de pe urma acestora.
În ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpatei, instanţa a apreciat că scopul preventiv şi punitiv al pedepsei, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatei I.I.M. doar prin privare de libertate.
De asemenea, instanţa a constatat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatei trebuie realizată atât în baza art. 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, a Protocoalelor adiţionale la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă B.F. şi inculpata I.M.I.
Prin Decizia penală nr. 157 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpata I.I.M.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul penal declarat de inculpata I.I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 144 din 18 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare pe care a desfiinţat-o în sensul că:
S-a constatat că inculpata a achitat suma de 1.970 RON conform chitanţelor, sumă ce a fost dedusă din creanţa principală de 20.000 euro (echivalent în RON) cu privire la care s-a dispus restituirea către partea civilă B.F.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de partea civilă B.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A fost obligată partea civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Împotriva deciziei au formulat recurs partea civilă B.F. şi inculpata I.M.I.
Recurenta inculpată I. că se impune casarea deciziei atacate conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. întrucât modalitatea de executare a pedepsei este una foarte gravă faţă de împrejurarea că nu are antecedente penale şi are un copil minor în creştere şi educare solicitând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. 468/83/2013, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata I.I.M. şi partea civilă B.F. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din data de 16 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Recurenţa inculpată a fost obligată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Recurenta parte civilă a fost obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
La 3 iulie 2014, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată sub nr. 2619/1/2014 cererea, de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. 468/83/2013.
În motivarea, scrisă a cererii sale contestatoarea a susţinut că procedurale citare pentru termenul la care a fost soluţionată cauza în recurs nu a fost legal îndeplinită, întrucât contestatoare (inculpată din recurs) nu a fost citată la adresa din Satu Mare, Sat Micula, adresă adusă la cunoştinţa instanţei de la primul termen de judecată, invocând ca temei de drept al cererii sale art. 426 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea I.I.M., constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Deşi contestatoarea I.I.M. a indicat ca temei de drept al cererii de contestaţie în anulare prevederile art. 426 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va examina contestaţia în anulare prin prisma reglementărilor anterioare, întrucât, deşi decizia în recurs atacată cu prezenta contestaţie în anulare a fost pronunţată la 26 iunie 2014, acel recurs fusese înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 13 ianuarie 2014, deci anterior intrării în vigoare a noului cod de procedură penală (1 februarie 2014), iar în prezent, noile dispoziţii procedurale nu mai prevăd posibilitatea atacării cu contestaţie în anulare a deciziilor pronunţate de instanţa de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 din vechiul Cod de procedură penală (sub imperiul căruia a fost pronunţată hotărârea atacată), împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar toate aceste condiţii trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen. poate fi introdusă cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Conform textului de lege mai sus evocat cererea de contestaţie în anulare este admisibilă atunci când este formulată în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute la art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
În speţă, contestaţia este formulată în termenul prevăzut de lege, motivul invocat este cel prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. (corespondent al cazului de contestaţie în anulare invocat în cerere art. 426 lit. a) C. proc. pen.), însă nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la dovezile care se depun sau care se invocă în sprijinul acesteia. . .
Înalta Curte, analizând din perspectiva legii, procesual penale aplicabile contestaţiei de faţă actele şi lucrările din dosar, constată că pe rolul Secţiei Penale a fost înregistrat, la 13 ianuarie 2014, Dosarul nr. 468/83/2013v având ca obiect recursurile declarate de inculpata I.I.M. şi partea civilă B.F. împotriva Deciziei penale nr. 157/A din data de 16 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cauza repartizându-se aleatoriu C9 şi fixându-se termen de judecată la 15 mai 2014.
La 14 mai 2014, cu o zi înaintea primului termen de judecată, contestatoarea (inculpata recurentă din acea cauză) a trimis instanţei un fax la orele 8:00, prin care arătat că domiciliază în comuna Micula judeţul Satu Mare, solicitând acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător şi pentru pregătirea apărării.
Prin Încheierea din 15 mai 2014, instanţa a admis cerere de amânare formulată de inculpată, a acordat termen la 26 iunie 2014, dispunând, citarea inculpatei ca în precedent, precum şi la noua adresă, comuna Micula judeţul Satu Mare.
La termenul de judecată din 26 iunie 2014, pentru inculpata I.I.M. s-a prezentat apărător, ales, avocat R.A.C., termen la care cauza a. fost luată în dezbateri, formulându-se şi concluziile asupra fondului.
Potrivit art. 353 C. proc. pen., înfăţişarea unei părţi în persoană sau prin reprezentat ori avocat ales, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare.
Aşa fiind, se constată că, la 26 iunie 2014, data la care cauza a fost luată în dezbateri, procedura de citare cu inculpata I.I.M. a fost legal îndeplinită, acesta fiind reprezentată aşa cum s-a arătat de apărător ales, acelaşi care a susţinut şi cererea de contestaţie în anulare de faţă.
Pentru considerentele expuse, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 468/83/2013, se apreciază a fi inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea I.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 2179 din 26 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 468/83/2013.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2661/2014. Penal. Intervenirea unei legi... → |
|---|
