ICCJ. Decizia nr. 2830/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2830/2014
Dosar nr. 12226/118/2011
Şedinţa publică din 17 octombrie 2014
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă:
Constată că, prin sentinţa penală nr. 72 din 07 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 12226/118/2011, s-a hotărât:
În baza art. 334 C. proc. pen.:
Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor V.R. şi C.T., astfel:
1.Pentru inculpatul V.R., din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 şi 9 din Legea nr 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen., în infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
2. Pentru inculpatul C.T., din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul C.T. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată.
În baza art. 289 C. pen. condamnă pe inculpatul C.T. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În baza art. 33 lit a) - art. 34 lit b) C. pen.:
Contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul C.T. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen.:
Interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a Il-a lit b) şi exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie publică, prev. de art. 64 lit c) C. pen.
În baza art. 11 pct 2 lit a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.:
Achită pe inculpatul V.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
În baza art. 91 lit c) C. pen. raportat la art. 181 alin. (3) C. pen.:
Aplică inculpatului V.R. amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 (o mie) RON.
la act că inculpatul V.R. a fost reţinut 24 de ore în ziua de 11 din 12 septembrie 2011.
În baza art. 11 pct 2 lit a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.:
Achită pe inculpata M.M.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 91 lit c) C. pen. raportat la art. 181 alin. (3) C. pen.:
Aplică inculpatei M.M.Ş. amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 (o mie) RON.
În baza art. 11 pct 2 lit a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.:
Achită pe inculpata persoană juridică SC E.C. SA Năvodari cu sediul în Năvodari, strada P.) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. raportat la art. 181 alin. (3) C. pen.:
Aplică inculpatei SC E.C. SA Năvodari amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 (o mie) RON.
În baza art. 348 C. proc. pen.:
Desfiinţează certificatul de urbanism din 20 decembrie 2007, înregistrat la Primăria Năvodari sub nr. xx, eliberat către SC E.C. SA Năvodari, referitor la construirea obiectivului „Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale".
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 şi 1003 C. civ. 1864:
Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Oraşul Năvodari împotriva inculpaţilor V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA Năvodari.
la act că partea civilă Oraşul Năvodari nu a formulat acţiune civilă în contradictoriu cu inculpatul C.T.
În baza art. 191 alin. (1) şi art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.:
Obligă pe inculpaţii C.T., V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA să plătească statului câte 2200 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 437/P/2011 din 12 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
C.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (faptă din 20 decembrie 2007);
V.R., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în forma reglementată şi incriminată de art. 6 şi 9 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 C. pen.:
SC E.C. SA Năvodari, str. P., şi M.M.Ş. - ambele pentru săvârşirea irifracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
I. Pentru inculpatul C.T. s-a reţinut că, în calitate de primar al oraşului Năvodari, în perioada 2004-2007, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în manieră repetată, prin acte materiale succesive, comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în modul şi modalitatea descrise în cuprinsul rechizitoriului, respectiv şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile sale de primar, aşa cum sunt definite principial în art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (5) lit. a), f) şi g) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, (in legătură cu emiterea certificatelor de urbanism nr. 715/2004, 719/2005 şi in mod cu totul special nr. 718 din 20 decembrie 2007, primul şi ultimul - care cuprind menţiuni nereale privind regimul proprietăţii, prin nesolicitarea - în plus, în toate trei cazurile, - a avizelor şi autorizaţiilor necesare, plus a unui PUZ), cu consecinţa creării in favoarea SC E.C. SA, a unui avantaj efectiv şi substanţial, constând în deschiderea în această manieră a căii nelegale de obţinere a acordului de mediu şi în consecinţă directă, ulterioară, a unor sentinţe judecătoreşti care obligau autoritatea publică locală să emită autorizaţia de construcţie pe terenul altei entităţi juridice şi în lipsa documentaţiei necesare, urbanistice, tehnice şi de mediu, care au avut ca efect şi inducerea în eroare a instanţei de judecată cu privire la realitatea tehnic/juridic/administrativă, toate acestea în contra dispoziţiilor legale şi a voinţei comunităţii, prin ocolirea în maniera descrisă a competenţelor Consiliului Local şi cu consecinţa vătămării grave a intereselor întregii comunităţi locale, confirmând prin semnătura sa datele false privind regimul proprietăţii imobilului pe care se dorea edificarea depozitului de deşeuri în actul emis şi semnat în decembrie 2007;
II. Pentru inculpatul V.R., s-a reţinut că la data de 18 noiembrie 2010 a promis/oferit primarului oraşului Năvodari M.N. un beneficiu ilicit, de obţinut prin intermediul unei societăţi cu sediul în străinătate, ce ar fi urmat să fie înfiinţată/controlată de acesta şi al încheierii în acest scop a unui contract nereal, dar aparent de consultanţă, între această firmă şi una din firmele controlate de inculpat, beneficiu cuantificat la echivalentul a 4500 euro/lunar, pe o perioada nedefinibilă, în schimbul căruia primarul trebuia să faciliteze depozitarea de cianuri şi alte deşeuri similare pe raza oraşului, în depozitul SC E.C. SA, prin efectuarea de controale de formă a materiei transportate, şi bineînţeles al emiterii autorizaţiei administrative necesare în acest sens, cu scopul evident al influenţării acestei investiţii italiene, deci internaţionale.
III. Pentru inculpatele M.M.Ş. şi SC E.C. SA, s-a reţinut că au folosit repetat, în intervalul 10 august 2004 - 20 decembrie 2007 - anul 2010, certificatele de urbanism false, respectiv cele emise sub nr. 715 din 10 august 2004 şi 719 din 20 decembrie 2007, cunoscând că au menţiuni false la rubrica privind regimul proprietăţii, în interesul promovării, susţinerii şi finalizării procedurii de obţinere a acordului de mediu de la Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, adică relativ la dosarul astfel format, plus în cadrul proceselor civile purtate între SC E.C. SA şi Oraşul Năvodari, în scopul - realizat al - obţinerii unor sentinţe judecătoreşti favorabile.
SC M.F. SA a fost înfiinţată în anul 1999 prin cumpărarea activelor F. SA de către firma SC M. SRL, transformată apoi în SC M.F. SA. Această societate are mai mulţi acţionari, printre care S.E. cu un număr majoritar de acţiuni, V.R. şi M.M.Ş.
Prin contract de vânzare-cumpărare, SC M.F. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 1.821.387,50 m.p., situată în zona industrială a oraşului Năvodari, trup A, pe teritoriul fostei USAS (Fertilchim) astfel cum rezultă din actele scrise şi planşele depuse la dosar.
În suprafaţa acestui teren aparţinând SC M.F. SA sunt incluse şi 3 depozite de fosfogips pline şi acoperite cu pământ sub forma unor excavaţii în pământ, cu taluz, (denumite batalele nr 1, 2 şi 3), precum şi un astfel de batal amenajat însă nefolosit (gol), denumit batalul nr. 4. Construcţia batalului nr. 4 a fost aprobată în anul 1988, iar recepţia acestuia (finalizarea lucrărilor) s-a realizat la 15 august 1996, din comisia de recepţie făcând parte, printre alţii martorul M.D., ca reprezentant al Primăriei Năvodari, şi martora S.F. în calitate de cadru de specialitate al F. SA.
După preluarea F. de către SC M. SRL, martora S.F. a fost angajată la aceasta din urmă în calitate de director tehnic.
SC E.C. SA a fost înfiinţată în anul 2002, având ca date de identificare J. xxx/2002, CUI zzz, sediul social fiind în incinta SC M.F., din NĂVODARI, str. P. Acţionarul principal al acestei firme este SC M.F. SA, cu o participare de 99,60% din capitalul social, printre ceilalţi acţionari fiind V.R. şi M.M.Ş.
SC M.F. SA a adus ca aport în natură la capitalul social un teren în suprafaţă de 10.320 m.p. din care suprafaţă construită aprox. 5700 m.p., acesta făcând parte din terenul total dobândit anterior prin preluarea activelor F.
Obiectul principal de activitate al SC E.C. SA este tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase, iar printre obiectele secundare de activitate se numără colectarea deşeurilor nepericuloase, colectarea deşeurilor periculoase, tratarea deşeurilor nepericuloase.
În perioada 2004 -2009 conducerea executivă a SC E.C. SA a fost asigurată de inculpata M.M.Ş., în calitate de administrator.
În perioada anterioară anului 2004, primarul oraşului Năvodari a fost D.I., acesta decedând ulterior finalizării mandatului.
Începând cu data de 20 iunie 2004, funcţia de primar al oraşului Năvodari a fost exercitată de inculpatul C.T., până la data de 20 iunie 2008.
Începând cu data de 20 iunie 2008, funcţia de primar al oraşului Năvodari a fost exercitată de martorul M.N.
Anterior anului 2004, SC M.F. SA a întreprins o serie de demersuri pentru a prospecta posibilitatea înfiinţării unei activităţi de colectare şi tratare deşeuri periculoase şi menajere. Potrivit declaraţiilor inculpaţilor V.R. şi M.M., confirmate printr-o serie de înscrisuri din dosar, aceştia au fost contactaţi şi au purtat discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi ai Agenţiei de protecţie a Mediului, în scopul înfiinţării unui depozit de deşeuri de o capacitate mare, care să fie raportat de România ca argument în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Astfel, prin contractul nr. AA/2000, SC M.F. SA a solicitat către I.C.I.M. Bucureşti întocmirea unui „Studiu privind gestiunea deşeurilor periculoase produse în România".
Prin contractul nr. BB/2002, în baza căruia s-a emis factura fiscală din 04 martie 2002, I.C.I.M. Bucureşti - INCDPM a realizat pentru SC M.F. SA un „Studiu de soluţie privind realizarea a două depozite de deşeuri - periculoase, respectiv menajere". S-a redactat un studiu de impact asupra mediului, un raport la studiul de impact, documentaţia fiind predată beneficiarului la 06 martie 2002.
După înfiinţarea SC E.C. SA, cu obiect de activitate specific activităţii de colectare/depozitare şi tratare deşeuri periculoase şi nepericuloase, această societate a continuat demersurile pentru înfiinţarea unei astfel de activităţi pe raza oraşului Năvodari.
În acest sens, la data de 09 iunie 2004, la Primăria Oraşului Năvodari, a fost înregistrată cererea depusă de SC E.C. SA Năvodari, în sensul solicitării de a se emite un certificat de urbanism în vederea edificării unei investiţii denumite „Centru de gospodărire deşeuri industriale", propus a fi edificat pe o suprafaţă de 40.000 m.p. teren, situată în Năvodari, str. P.
Au fost anexate la cererea depusă înscrisuri, mai precis un memoriu de prezentare şi un plan de amplasament ca parte desenată.
La data de 10 august 2004, a fost emis certificatul de urbanism nr. CC/2004, sub semnătura numiţilor D.I., în calitate de primar al oraşului, B.D. (în prezent P.) secretara primăriei şi M.D. - arhitect şef.
La data emiterii actului menţionat, la Primăria Oraşului Năvodari, funcţia de primar o îndeplinea inculpatul C.T., acesta fiind ales în funcţie de la data de 20 iunie 2004 şi nu D.I.
În legătură cu condiţiile în care a fost emis acest certificat de urbanism, tribunalul a constatat că, din probele dosarului că nu se poate a reţinut vreo faptă de natură penală în sarcina vreunuia dintre inculpaţii trimişi în judecată.
Astfel, martorii M.D., P.D. şi R.D. au explicat concordant care a fost circuitul cererii de eliberare a certificatului de urbanism şi care este explicaţia faptului că acest certificat a fost eliberat de primărie , sub semnătura fostului primar D.I. la o dată când acesta nu mai îndeplinea funcţia de primar.
În esenţă, s-a explicat faptul că certificatul de urbanism a parcurs toate etapele de eliberare, respectiv examinarea cererii, redactarea certificatului de către biroul urbanism sub semnătura arhitectului şef M.D., verificarea legalităţii acestuia sub semnătura secretarului primăriei P.D., şi inclusiv semnarea acestui certificat de urbanism de către primarul. D.I., la un moment în care mai îndeplinea încă funcţia de primar (până cel mai târziu la data de 19 iunie 2004). Se poate constata că de la data depunerii cererii - 09 iunie 2004 - şi până în ultima zi a mandatului lui D.I. este un interval de timp suficient pentru a fi posibilă parcurgerea acestor etape.
Având în vedere că certificatul de urbanism se eliberează după achitarea unei taxe către primărie, şi că această taxă a fost plătită de către SC E.C. SA abia la data de 10 august 2004, certificatul de urbanism a primit număr şi a fost eliberat efectiv la această din urmă dată, aceste activităţi fiind unele pur administrative de evidenţă, şi care nu necesită decizia expresă a primarului. Astfel se explică faptul că certificatul de urbanism nr. CC/2004 a fost emis din primărie la o dată când persoana ce l-a semnat nu mai îndeplinea funcţia de primar.
Tribunalul a reţinut că s-a consemnat în acest act faptul că terenul aferent investiţiei preconizate, în suprafaţă de 40.000 m.p., este proprietatea persoanei juridice SC E.C. SA.
În acest certificat de urbanism nu se consemnează procentul de ocupare a terenului (POT), nu se consemnează coeficientul de utilizare a terenului (CUT); de asemenea, se mai a reţinut de către Ministerul Public că trebuia să se solicite un aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă, având în vedere înălţimea depozitului de deşeuri proiectat şi faptul că în zonă funcţionează aeroportul Mihail Kogălniceanu.
Având în vedere împrejurarea că, potrivit probelor expuse mai sus, certificatul de urbanism nu a fost emis de inculpatul C.T., tribunalul a reţinut că nu poate fi atrasă răspunderea penală a acestuia sub aspectul activităţii de emitere a actului respectiv, inclusiv cu privire la menţiunile eronate sau omise din cuprinsul acestuia.
La data de 24 februarie 2005, s-a emis, de către Consiliul Local Năvodari, hotărârea de consiliu local (HCL) nr 37/2005, prin care s-a stabilit că este interzisă amplasarea de depozite de deşeuri industriale toxice pe raza administrativă a oraşului Năvodari.
La data de 14 octombrie 2005, SC E.C. SA Năvodari a depus din nou, la Primăria Oraşului Năvodari cererea nr. 14074/2005, prin care solicită eliberarea unui nou certificat de urbanism, în vederea realizării obiectivului.
În ce priveşte denumirea acestuia, tribunalul a reţinut, astfel cum se va dezvolta mai jos, că SC E.C. SA prin intermediul martorei S.F. a depus o cerere în care se menţiona denumirea iniţială „Centru de gospodărire deşeuri industriale", cerere modificată în sensul adăugirii la titulatură a cuvintelor „Netoxice şi nepericuloase".
La data de 14 decembrie 2005, sub nr. DD, sub semnătura inculpatului C.T. şi a martorilor M.D. şi B.D. se eliberează un al doilea certificat de urbanism, care menţionează că este emis pentru suprafaţa de teren de 154.000 m.p. şi pentru obiectivul „Centru de gospodărire deşeuri industriale netoxice şi nepericuloase"
În acest certificat de urbanism se menţionează la rubrica „Regimul juridic" faptul că terenul aparţine în proprietate SC M.F. SA.
În acest act nu se consemnează valoarea procentului de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, iar Parchetul a reţinut că în acest act trebuia solicitat avizul conform de la autoritatea Aeronautică civilă şi un Plan Urbanistic Zonal (PUZ)
La data de 20 decembrie 2005, între SC E.C. SA Năvodari şi SC M.F. SA Năvodari a fost încheiat un act numit „Protocol", prin care se constituie în favoarea celei dintâi un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de 30 ha teren, echivalent cu 300.000 mp (un hectar = 10.000 mp) şi asupra reţelelor de utilităţi.
La data de 10 decembrie 2007, SC E.C. SA Năvodari, a depus, pentru a treia oară, la Primăria Oraşului Năvodari, cererea nr. 2252/2007 - prin care solicită emiterea unui certificat de urbanism, în referire la obiectivul „Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale" .
La data de 20 decembrie 2007 Primăria Năvodari emite, sub semnătura primarului C.T., a secretarei oraşului P.D. şi a arhitectului şef M.D., certificatul de urbanism nr. FF/2007, în care se consemnează că acest act se referă la terenul în suprafaţă de 290.000 m.p. şi la construirea obiectivului „Centru de gospodărire deşeuri industriale".
La rubrica „Regimul juridic" se consemnează că terenul ce face obiectul certificatului de urbanism este proprietatea SC E.C. SA.
În acest act nu se consemnează valoarea procentului de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, iar Parchetul a reţinut că în acest act trebuia solicitat avizul conform de la autoritatea Aeronautică civilă şi un Plan Urbanistic Zonal (PUZ)
În paralel cu derularea evenimentelor expuse anterior, din anul 2004 SC E.C. SA a efectuat demersuri pentru obţinerea unui acord de mediu de la Agenţia de Protecţie a Mediului competentă, necesar pentru a putea obţine autorizaţia de construire a obiectivului, acord solicitat ca obligatoriu de primărie în toate cele trei certificate de urbanism eliberate.
Astfel, în prima fază, SC E.C. SA a depus la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Galaţi documentaţia cerută pentru obţinerea acordului de mediu, printre care se regăsea şi certificatul de urbanism nr. CC/2004 - depus la 26 august 2004, un Studiu de evaluare impact asupra mediului la 08 iunie 2006, completat în etape la 10 noiembrie 2006 şi 12 martie 2007, listă cu deşeurile nepericuloase, etc.
S-a iniţiat procedura de verificare, în acest scop A.R.P.M. Galaţi apreciind că poate delega competenţele către Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa, şi în consecinţă SC E.C. SA depunând şi la această instituţie documentaţia - în principiu aceeaşi cu cea depusă la A.R.P.M. Galaţi.
În anul 2006 SC G.T. SA, a realizat, cu concursul ing T.P., „Studiul de evaluare impact asupra mediului" , referitor la obiectivul „Centru de gospodărire deşeuri industriale"
După obţinerea certificatului de urbanism nr. DD/2005, a fost depus şi acesta la A.N.P.M., la data de 21 august 2007.
Pe parcursul anilor 2004 - 2008 s-au organizat mai multe Comisii de Analiză Tehnică, pentru a dezbate proiectul tehnic şi condiţiile de realizare a obiectivului, în concordanţă cu legislaţia de mediu în vigoare.
Astfel, la data de 20 octombrie 2004 s-a desfăşurat o astfel de şedinţă a CAT, la care a participat din partea Primăriei Năvodari martorul P.I., şef serviciu avizări, acesta precizând că se află la şedinţa respectivă pentru a se informa (evident, în numele primăriei).
În cadrul acestei şedinţe proiectantul T.P. a prezentat investiţia, iar în cadrul acesteia a prezentat instalaţia de tratare mobilă.
La data de 19 octombrie 2005 s-a desfăşurat o şedinţă CAT la sediul Agenţiei de protecţie a mediului Constanţa.
În cursul anului 2006 s-a desfăşurat o şedinţă de informare la sediul SC E.C. SA, la care a participat, din partea Primăriei Năvodari, martora R.M.
La datele de 24 martie 2006 şi 11 iulie 2008 s-au desfăşurat alte şedinţe CAT, la care nu au participat reprezentanţi ai Primăriei Năvodari.
După stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de emitere a acordului de mediu în favoarea Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, în raport de faptul că volumul de deşeuri propus a fi introdus în depozit depăşea 10 tone/zi, dosarul a fost înaintat acestei instituţii.
Ulterior, a fost depus un raport la studiul de impact asupra mediului, realizat de martorii P.T. şi Ş.A., şi certificatul de urbanism nr. FF/2007 la data de 26 mai 2008.
La data de 31 iulie 2008 SC E.C. SA emite un anunţ public prin care aduce la cunoştinţă că A.N.P.M. a luat decizia de emitere a acordului de mediu pentru „Centrul de gospodărire deşeuri industriale". Anunţul a fost comunicat Primăriei Năvodari, primit şi înregistrat din 31 iulie 2008, observându-se că s-a rezoluţionat cu menţiunea „La compartimentul Mediu" sub semnătura primarului în funcţie la data respectivă, M.N.; în declaraţia dată la instanţă acesta şi-a recunoscut semnătura pusă pe anunţ, însă nu şi scrisul din rezoluţie. Tribunalul a reţinut că acest aspect nu are importanţă (rezoluţia putând fi scrisă anterior semnăturii de secretara cabinetului primarului), întrucât, atât timp cât a depus semnătura pe act, înseamnă că M.N. l-a avut în faţă şi a putut să-l citească.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a emis către SC E.C. SA acordul de mediu din 15 august 2008 referitor la realizarea unei investiţii denumite Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale.
Referitor la parcurgerea acestei proceduri pentru obţinerea acordului de mediu, tribunalul a reţinut că inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru fapte legate de aceasta.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor persoane de specialitate în materia protecţiei mediului - B.G., A.A., M.M.C., T.C., P.T., Ş.A., tribunalul a reţinut că parcurgerea procedurii în faţa autorităţii de mediu s-a desfăşurat în condiţii legale.
În esenţă, nu se pot reţine efecte concrete negative pentru siguranţa protecţiei mediului şi a cetăţenilor oraşului Năvodari, decurgând din emiterea acordului de mediu -şi implicit din permisiunea, din acest punct de vedere, de a se construi Centrul de gospodărire deşeuri industriale.
La data de 09 decembrie 2008, se depune la Primăria Oraşului Năvodari, cererea de emitere a autorizaţiei de construire a acestui Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale din partea SC E.C. SA Năvodari; anexat acestei cereri s-a depus şi acordul de mediu din 20 august.
Cererea a fost rezoluţionată de primarul M.N., în sensul ca Biroul de Urbanism să răspundă în scris referitor la interdicţia de amplasare a depozitului în cauză, de asemenea primarul solicitând a se face propunere în consiliul local pentru modificarea HCL nr 37/2005, în sensul de a se interzice amplasarea oricărui tip de depozit de deşeuri pe teritoriul oraşului Năvodari.
Ca urmare a refuzului primarului de a emite autorizaţia de construire, SC E.C. SA a introdus cerere de chemare în judecată a primarului, înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, sub nr 3966/118/2009, prin care se solicita obligarea primarului să emită autorizaţia de construire.
Ca înscrisuri în dovedire, s-au depus la această cerere, printre altele, certificatele de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 759 din 12 august 2009 a Tribunalului Constanţa, menţinută ulterior de către Curtea de Apel Constanţa prin decizia civilă nr. 63/CA din 28 ianuarie 2010, primarul oraşului Năvodari este obligat de instanţă să emită autorizaţia de construire cerută de SC E.C. SA Năvodari.
Ca urmare a refuzului în continuare al primarului M.N. de a emite autorizaţia de construire, SC E.C. SA a iniţiat o nouă acţiune civilă - Dosar nr. 2439/118/2010, prin care solicita aplicarea unei amenzi administrative primarului, de 20% din venitul minim pe economie, pe zi de întârziere până la emiterea autorizaţiei de construire.
În paralel, primarul a introdus contestaţie în anulare şi respectiv revizuire împotriva hotărârilor defavorabile, acestea fiind respinse.
La data de 18 noiembrie 2010 între inculpatul V.R. şi primarul M.N. s-a purtat o discuţie în sediul Primăriei Năvodari, referitoare la găsirea unei soluţii de rezolvare a situaţiei, discuţie înregistrată ambiental cu autorizarea procurorului de caz, confirmată ulterior de instanţă.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, ca infracţiune de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.T.:
Tribunalul a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 poate avea trei forme distincte, prin trimitere la infracţiunile prevăzute de art. 246, 247 şi 248 C. pen., fiecare din acestea având propriile sale elemente constitutive.
Din conţinutul situaţiei de fapt prezentate în rechizitoriu, şi în special din a reţinerea aspectului că actele materiale ale inculpatului C.T., realizate în exerciţiul atribuţiilor de serviciu în calitate de primar, ar fi produs vătămări grave intereselor întregii comunităţi locale, prima instanţă a concluzionat că încadrarea juridică completă este cea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, ca infracţiune asimilată celor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; în consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice (în sensul completării acesteia).
Totodată Tribunalul Constanţa a reţinut din probele dosarului că, în perioada 2004 - decembrie 2007 s-au succedat următoarele activităţi cu relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea actelor materiale şi a formei de vinovăţie a inculpatului, astfel:
a. În octombrie 2004 s-a desfăşurat la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi o şedinţă referitoare la analiza respectării protecţiei mediului de către investiţia preconizată de SC E.C. SA, şi anume „Centru de gospodărire deşeuri industriale".
Din declaraţia inculpatului C.T. şi cea a martorului P.I. a rezultat că primarul de la acea dată, C.T., a fost informat cu privire la această procedură derulată la A.P.M. Galaţi şi l-a delegat pe P.I. să participe ca reprezentant din partea primăriei.
Din declaraţia martorului rezultă că acesta nu a primit nici un fel de informaţii sau directive din partea primarului, pentru a putea susţine un punct de vedere argumentat la şedinţa respectivă sau pentru a ridica probleme legate de legalitatea sau oportunitatea creării depozitului de deşeuri, cu excepţia faptului că inculpatul i-ar fi cerut să exprime dezacordul primăriei în legătură cu înfiinţarea depozitului de deşeuri.
Martorul mai susţine că anumite consideraţii pe care le-a expus în cadrul şedinţei le-a ridicat ca urmare a propriilor sale cunoştinţe şi experienţă în domeniul poluării oraşului Năvodari, în calitate de locuitor al acestuia din anul 1970, şi nu datorită contribuţiei primarului C.T. sau a altei persoane desemnate de acesta în acest sens.
În ce priveşte contradicţia dintre declaraţia inculpatului C.T. şi cea a martorului în această privinţă - inculpatul susţinând în esenţă că se preocupa de conţinutul dezbaterilor respective, că le monitoriza - tribunalul a reţinut ca exprimând realitatea declaraţia martorului, deoarece aceasta se coroborează cu cea a martorei R.M., de asemenea desemnată să participe din partea primăriei la dezbatere la sediul SC E.C. SA, şi care a relatat, în esenţă, aceeaşi lipsă de preocupare a primarului de a îi da instrucţiuni precise şi informaţiile necesare pentru a putea susţine activ dezbaterea respectivă.
De altfel, s-a reţinut că declaraţiile inculpatului C.T. conţin numeroase contradicţii evidente, conturându-se astfel interesul acestuia de a prezenta denaturat anumite stări de fapt.
În cadrul şedinţei de lucru de la A.P.M. Galaţi s-a concluzionat şi s-a menţionat în procesul verbal că Primăria Năvodari urmează a prezenta un punct de vedere scris, în termen de 5 zile. Acest punct de vedere nu a fost conceput şi prezentat niciodată.
b. în data de 18 ianuarie 2005 a fost difuzată la postul de televiziune T. o emisiune referitoare la intenţia de constituire a unui depozit de deşeuri pe raza localităţii Năvodari.
Pornind de la această informaţie, d-na consilier local C.N. a solicitat informaţii de la primarul C.T. în şedinţa de consiliu local din 28 ianuarie 2005. Potrivit procesului verbal de şedinţă, C.T. a menţionat că a avut o discuţie cu actualul investitor, şi că acesta a arătat că a iniţiat dezbateri publice cu conducerea primăriei, începând cu anul 2003, şi că deţine certificat de urbanism eliberat în anul 2003. Afirmaţiile sunt confirmate implicit prin aceea că, într-adevăr, primarul C.T. cunoştea, cel puţin din octombrie 2004, despre intenţia de construire a unui depozit de deşeuri.
De asemenea, primarul C.T. a mai menţionat că în cursul discuţiei cu investitorul, el a propus ca acest investitor să înfiinţeze o groapă de deşeuri menajere, însă investitorul nu a fost de acord. A mai precizat că acest investitor a subliniat că vor intenta acţiune judecătorească dacă primăria se opune la înfiinţarea depozitului de deşeuri.
Tot în cursul explicaţiilor date de primarul C.T. doamnei consilier C.N., acesta şi-a exprimat opinia că nu este de acord cu înfiinţarea gropii de deşeuri, deoarece, dacă sunt de natură periculoasă, nu există posibilitatea de a le controla efectele. Tribunalul a reţinut astfel că inculpatul a conştientizat posibilitatea ca deşeurile ce se vor a fi depozitate să aibă o natură periculoasă.
În legătură cu problema depozitării deşeurilor, d-l consilier local T.P. a reamintit o discuţie mai veche, din 2001, privind înfiinţarea unei gropi ecologice de deşeuri, în colaborare cu comuna Lumina, în zona Sitorman (zonă cunoscută drept carieră de exploatare de calcar), solicitând reluarea în discuţie a acelei propuneri.
În concluzia discuţiei, d-na consilier C.N. a anunţat că va iniţia un proiect de hotărâre de consiliu local, prin care să se interzică înfiinţarea „gropii ecologice" anunţate la postul de televiziune.
Tribunalul a reţinut, din conţinutul acestor informaţii, coroborate cu alte probe ale dosarului, că discuţia s-a referit la intenţia SC E.C. SA de înfiinţare a unui depozit de deşeuri, chiar dacă numele societăţii sau al reprezentanţilor ei nu a fost menţionat, iar unele informaţii au fost percepute uşor eronat. În acest sens, este de observat că, potrivit cutumei, la următoarea şedinţă de consiliu local, din 24 februarie 2005, consilierul T.P. a solicitat completarea procesului verbal din şedinţa anterioară, în sensul că discuţia despre groapa ecologică s-a referit la SC M.F. SA; având în vedere că această societate este acţionarul principal al SC E.C. SA, şi că aceasta din urmă funcţiona în acelaşi sediu, cu acelaşi personal, folosind acelaşi teren şi aceleaşi utilităţi, confuzia dintre SC M.F. şi SC E.C. a fost firească pentru persoane ce nu cunoşteau situaţia în mod exact. Mai mult, această precizare, alături şi de declaraţiile unor martori - P.I. - conturează faptul că cetăţenii oraşului în general şi membrii Consiliului local şi ai primăriei, în special, aveau reprezentarea faptului că terenul fostei fabrici F. a fost cumpărat/preluat de firma M.F. SA.
Tribunalul Constanţa a reţinut că se mai confirmă şi faptul că SC E.C. SA a efectuat demersuri, chiar dinainte de anul 2003, inclusiv prin discuţii cu primarul D.I., pentru înfiinţarea depozitului de deşeuri. De asemenea, se confirmă faptul că SC E.C. deţinea - din 2004, şi nu din 2003 - certificat de urbanism referitor la Centrul de gospodărire deşeuri industriale, acesta incluzând în componenţă, ca element central, depozitul de deşeuri nepericuloase.
Tribunalul Constanţa a mai reţinut că primarul C.T. era bine informat cu privire la intenţiile şi documentele deţinute de investitor, şi că purtase o discuţie amănunţită cu reprezentantul acestuia, discuţie în care avansase inclusiv propunerea de înlocuire a depozitului de deşeuri -în percepţia sa periculoase -cu unul de deşeuri menajere.
De asemenea, rezultă că inculpatul C.T. era deja avizat asupra faptului că ar putea apare probleme juridice şi litigii în instanţă, având în vedere certificatul de urbanism deja emis, în cazul în care primăria se va opune la edificarea depozitului; în acelaşi timp, din opinia proprie şi din cea a consilierilor, se preconiza faptul că comunitatea din Năvodari, prin organele reprezentative şi executive, se va opune construirii depozitului de deşeuri.
Astfel fiind, concluzia care se desprinde din această primă şedinţă de consiliu local este că primarul C.T. avea la momentul respectiv toate informaţiile necesare pentru a dispune examinarea cu atenţie a problemei edificării unui depozit de deşeuri, atât în momentul respectiv cât şi pe viitor, în momentul în care vor apare solicitări ale „investitorului".
Această examinare cu atenţie includea verificarea certificatului de urbanism deja emis (nr. CC/2004) şi a actelor anexate cererii, ce se găseau în posesia primăriei, includea analizarea cu compartimentul de specialitate a avizelor ce trebuiau solicitate şi a etapelor ce trebuiau respectate pentru a se satisface eventual cererea SC E.C., sau pentru a fi respinsă motivat, fără riscul pierderii litigiului în instanţă.
Totodată s-a precizat că, încă de la momentul ianuarie 2005, inculpatul C.T. avea percepţia faptului că edificarea unui depozit de deşeuri periculoase pe raza localităţii prezintă riscuri pentru mediu şi comunitate.
c. în şedinţa de consiliu local din 24 februarie 2005, la pct 4 al ordinii de zi, d-na consilier C.N. a prezentat un proiect de hotărâre cu privire la interzicerea amplasării pe teritoriul oraşului Năvodari a unui depozit pentru depunerea deşeurilor industriale toxice. Proiectul a fost însoţit de expunerea de motive şi de referatul compartimentului de specialitate - întocmit de martora R.M., de avizul comisiei de specialitate. S-au purtat dezbateri pe tema tipurilor de deşeuri ce urmează a fi interzise la depozitare, inclusiv primarul C.T. avansând o propunere în acest sens, respectiv a fi interzise deşeurile ce au caracteristica de a fi „industriale toxice şi periculoase".
În urma dezbaterilor, s-a hotărât adoptarea hotărârii referitoare la interzicerea depozitării deşeurilor industriale toxice.
Astfel, la aceeaşi dată de 24 februarie 2005, s-a emis de către Consiliul Local Năvodari, H.C.L. nr 37/2005, care interzicea amplasarea de depozite de deşeuri industriale toxice pe raza administrativă a oraşului Năvodari.
Tribunalul Constanţa a reţinut că, în această conjunctură, primarul C.T. a luat la cunoştinţă în mod oficial despre poziţia reprezentanţilor cetăţenilor oraşului Năvodari, cu privire la intenţia SC E.C. SA de edificare a unui depozit de deşeuri industriale.
Prin adresa din 16 august 2005 a Primăriei Năvodari, semnată de primarul C.T. şi de arhitectul şef M.D., înregistrată la SC E.C. sub nr. 1056 din 19 august 2005, s-a comunicat faptul că se respinge cererea de prelungire a valabilităţii certificatului de urbanism nr. CC/2004. Prima instanţă a concluzionat astfel că problema certificatului de urbanism emis în considerarea intenţiei de construire a centrului de gospodărire deşeuri industriale a fost analizată de inculpat, ulterior adoptării H.C.L. nr 37/2005.
La data de 14 octombrie 2005, SC E.C. SA Năvodari a depus la Primăria Oraşului Năvodari cererea nr. 14074/2005, prin care cere un nou certificat de urbanism, în vederea realizării obiectivului "Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale", obiectiv care se dorea a fi edificat pe o suprafaţă de 15,4 ha.
Cu privire la faptul că pe cererea depusă de SC E.C. SA se menţionează titulatura „Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale Netoxice şi Nepericuloase", din examinarea vizuală a acesteia tribunalul a reţinut că cuvintele „Netoxice şi Nepericuloase" au fost adăugate ulterior, acest lucru reieşind din poziţionarea lor după menţiunea privind anexarea documentaţiei în două exemplare, astfel titulatura completă fiind practic fracţionată în două, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă titulatura în întregul ei s-ar fi scris cursiv.
Din declaraţiile concordante ale inculpaţilor V.R., M.M.Ş., şi ale martorilor S.F., M.D. şi R.D., precum şi din conţinutul convorbirii ambientale înregistrate la 18 noiembrie 2010 între V.R. şi M.N., din conţinutul copiei cererii de emitere a certificatului de urbanism prezentate de inculpaţi, care nu conţine cuvintele „netoxice şi nepericuloase", tribunalul a reţinut că adăugarea la titulatura obiectivului a acestor două cuvinte s-a realizat fără acordul reprezentanţilor SC E.C. SA, de către un funcţionar al biroului urbanism - M.l. - la solicitarea lui M.D., în considerarea existenţei H.C.L. nr. 37/2005.
Susţinerea acestui din urmă martor potrivit căreia adăugarea s-a realizat de către S.F. sau de o altă persoană din cadrul SC E.C. SA nu se confirmă; pe de o parte, caracteristicile scrisului martorei diferă de cele observabile în cele două cuvinte adăugate, iar pe de altă parte nu este verosimil ca o altă persoană din cadrul SC E.C. să fi făcut adăugarea, din moment ce însăşi S.F. era persoana ce se ocupa de documentaţia pentru obţinerea certificatului de urbanism. Nu mai puţin, solicitările imperative în scris formulate de SC E.C. în perioada ianuarie - iulie 2007 pentru schimbarea titulaturii din certificatul de urbanism, astfel încât să corespundă cu titlul proiectului, dovedesc faptul că reprezentanţii SC E.C. SA nu au fost implicaţi în adăugirea de pe cerere, preluată apoi (incomplet) şi în certificatul de urbanism nr. DD/2005 - incomplet prin aceea că se omite cuvântul „industriale".
Cu privire la diferenţa dintre scrisul martorei S.F. şi scrisul ce a adăugat cuvintele „Netoxice şi nepericuloase", este de observat modul diferit de efectuare a literelor S (nelegat, respectiv legat de următoarea literă), P (printr-o singură linie verticală, respectiv printr-o linie dublă descendent/ascendentă), U (cu codiţă de legătură către următoarea literă, respectivă fără) I (cu punct deasupra, respectiv cu cerculeţ), precum şi mai este de observat aspectul general al scrisului, mai legat şi mai rapid în cazul celor două cuvinte adăugate.
Un alt aspect definitoriu ce indică faptul că cele două cuvinte sunt adăugate de către cel ce a întocmit certificatul de urbanism (M.l.) este identitatea dintre modul de redactare a celor două cuvinte „Netoxice şi Nepericuloase" din cerere şi modul de redactare a certificatului de urbanism nr. DD/2005, observându-se că acestea au fost redactate de aceeaşi persoană; or, pe de o parte, scrisul din certificatul de urbanism nr. DD/2005 diferă evident de scrisul martorei R.D. aflat pe celelalte două certificate de urbanism, deci certificatul de urbanism nr. DD/2005 nu a fost completat de către aceasta; pe de altă parte, în mod evident certificatul de urbanism a fost completat de un funcţionar al Biroului Urbanism, şi nicidecum de către S.F.
Astfel, în condiţiile în care M.D. recunoaşte că a discutat personal şi expres cu S.F. despre eliberarea certificatului de urbanism cu respectarea H.C.L. nr. 37/2005, şi în condiţiile în care acesta este şeful biroului urbanism, rezultă că el este persoana care a dispus completarea atât a certificatului de urbanism nr. DD/2005 cât şi a cuvintelor „Netoxice şi nepericuloase" de pe cererea de eliberare a certificatului de urbanism.
La data de 14 decembrie 2005, sub nr. DD, sub semnătura inculpatului C.T. (primar) şi a martorilor M.D. (arhitect şef, şeful biroului urbanism) şi B.D. (secretarul primăriei), în calităţile susmenţionate, s-a emis acest al doilea certificat de urbanism, în care se consemnează corect la rubrica privind titularul dreptului de proprietate faptul că proprietarul terenului pe care se intenţiona edificarea Centrului de Gospodărire deşeuri industriale este „SC M.F. SA Năvodari".
Tribunalul apreciază că completarea corectă a rubricii referitoare la titularul dreptului de proprietate s-a datorat tocmai faptului că certificatul de urbanism a fost redactat sub supravegherea şefului biroului urbanism M.D., care în această calitate şi în considerarea cunoştinţelor de specialitate aprofundate în domeniu pe care le deţine, a manifestat exigenţa corespunzătoare pentru înscrierea datelor corecte, spre deosebire de comportamentul neresponsabil al martorei R.D. - constatat chiar din declaraţia acesteia.
Un alt aspect ce diferenţiază acest certificat de urbanism de certificatele nr. CC/2004 şi FF/2007 se referă la suprafaţa de teren menţionată pentru care se solicită eliberarea certificatului. Astfel, în cazul cu nr. DD/2005 se menţionează suprafaţa totală de 154.000 m.p., această suprafaţă corespunzând strict cu suprafaţa batalului nr. 4 pe locul căruia se intenţiona edificarea depozitului de deşeuri nepericuloase. Prin. urmare, potrivit certificatului de urbanism nr. DD/2005, primăria acorda posibilitatea construirii strict a depozitului de deşeuri nepericuloase, cu excluderea tuturor celorlalte obiective ce fac parte din centrul de gospodărire deşeuri industriale şi care ar fi urmat să fie realizate pe suprafeţe de teren distincte faţă de suprafaţa de 154.000 m.p. (instalaţia de inertizare, drumuri, laborator, birou primire, rezervor decantare, bazin colectare apă epurată, instalaţie tratare ape menajere, etc. (a se vedea lista obiectelor).
Conform rechizitoriului, în acest certificat de urbanism (nr. DD/2005) nu s-au consemnat, în vederea respectării lor, „procentul de ocupare a terenului (POT)", „coeficientul de utilizare a terenului (CUT)", şi nu s-a solicitat avizul conform de la Autoritatea Aeronautică Civilă, în condiţiile în care amplasamentul preconizat al obiectivului menţionat este inclus în regiunile de control ale Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu.
De asemenea, s-a reţinut că nu s-a solicitat, prin certificatul de urbanism întocmirea unui plan urbanistic zonal (PUZ).
În cursul urmăririi penale s-a realizat un raport de expertiză de către domnul expert în domeniul urbanistic V.A., prin care s-a concluzionat că:
- POT în zona obiectivului a fost evaluat orientativ la 50%, iar investiţia respectă acest indicator;
- CUT evaluat orientativ în zona obiectivului investiţional este echivalent unei construcţii cu P+6E, în timp ce depozitul de deşeuri, proiectat a avea o înălţime de +48 de metri de la sol ar fi echivalent unei construcţii cu P+15E, deci nu ar respecta CUT în zonă.
În ce priveşte relevanţa lipsei menţiunilor referitoare la procentul de ocupare a terenului şi la coeficientul de utilizare a terenului pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpaţilor C.T., M.M. şi SC E.C. SA, în raport de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, tribunalul a reţinut, în primul rând, că aceste două elemente (POT şi CUT) sunt subliniate pe act de către persoana ce a redactat efectiv certificatul de urbanism (M.I.), indicându-se că trebuie menţinuţi indicatorii existenţi în zonă. Nu se menţionează însă mărimea indicatorilor respectivi.
Conform raportului de expertiză urbanistică, chiar dacă nu s-a menţionat procentul de ocupare a terenului necesar a fi respectat, investiţia preconizată respecta acest coeficient.
Tribunalul Constanţa reţine din cuprinsul Regulamentului de urbanism local aprobat prin H.C.L. nr. 69/2004, că pentru zona industrială F., POT este stabilit la 50%, iar în ce priveşte regimul de înălţime, se stabileşte regimul maxim de P+2 E.
Astfel, emiterea certificatului de urbanism fără precizarea expresă a regimului de înălţime stabilit în zonă a atras consecinţa parcurgerii procedurii de obţinere a acordului de mediu pentru un depozit de deşeuri a cărei înălţime finală (P +15E) ar fi depăşit cu mult înălţimea maximă reglementată prin documentaţia de urbanism (P +2E).
În altă ordine de idei, tribunalul a reţinut că în dosar nu sunt probe din care să rezulte că inculpatele M.M. şi SC E.C. SA au conştientizat lipsa menţiunilor referitoare la POT şi CUT din cuprinsul certificatului de urbanism, precum şi eventualele efecte nelegale ale lipsei acestor indicatori asupra procesului de obţinere a acordului de mediu şi ulterior a autorizaţiei de construcţie, câtă vreme acestea nu au fost direct implicate în emiterea certificatului de urbanism, nu rezultă că au intervenit în vreun mod sau că au avut vreun interes în nemenţionarea expresă a POT şi CUT, nu rezultă că au analizat şi conştientizat importanţa menţionării celor două elemente pe certificatul de urbanism nr. DD/2005.
În ce priveşte nesolicitarea prin certificatul de urbanism a avizului conform de la Autoritatea Aeronautică Civilă, tribunalul a reţinut - având în vedere declaraţia martorului M.D. referitoare la acest aspect, precum şi lipsa oricăror altor probe în sens contrar - că acest aviz, nefiind unul de uz curent în activitatea primăriei (de fapt rezultând că un astfel de aviz nu a fost solicitat niciodată în anii 2004-2007) , nu a fost intuit ca fiind necesar, nici de către primarul C.T., şi nici de către inculpatele M.M. şi SC E.C. SA. În acest sens, tribunalul a apreciat - în aplicarea principiului „in dubio pro reo" şi având în vedere lipsa probelor contrarii - că, dacă persoana cu cea mai înaltă competenţă în domeniu din primărie şi cu atribuţii de serviciu orientate către solicitarea avizelor pentru diferite construcţii - în speţă arhitectul şef M.D., şeful serviciului Urbanism - nu a realizat necesitatea solicitării unui aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă, cu atât mai puţin puteau prevede această necesitate inculpaţii C.T., M.M. sau SC E.C. SA (prin reprezentanţi persoane fizice)
Pe de altă parte, tribunalul reţine, având în vedere în special mijloacele de probă obiective - constând în fotografii şi planuri de situaţie, proiectul unui coş de fum, ale zonei combinatului chimic în cadrul căruia se preconiza edificarea depozitului de deşeuri cu cota +95 m - că Autoritatea Aeronautică Civilă şi Aeroportul Mihail Kogălniceanu erau avizaţi asupra faptului că în zona combinatului din vestul localităţii Năvodari sunt amplasate construcţii cu cote mai înalte decât înălţimea maximă ce se preconiza a fi atinsă de depozit. Astfel, în concret lipsa solicitării avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă nu avea capacitatea de a afecta siguranţa zborurilor pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.
Cu privire la nesolicitarea prin certificatul de urbanism a unui plan urbanistic zonal (PUZ) care să delimiteze zona şi caracteristicile tehnice ale Centrului de Gospodărire Deşeuri Industriale, tribunalul a reţinut în esenţă că obligativitatea, pentru primarul C.T., a solicitării acestui PUZ în situaţia concretă era stabilită atât prin art. 47 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 350/2001, cât şi prin prevederile Regulamentului de Urbanism aprobat prin H.C.L. nr. 69/2004, tribunalul urmând a dezvolta această constatare în analiza emiterii certificatului de urbanism nr. FF/2007.
În cursul anului 2006, la sediul SC E.C. SA s-a desfăşurat o şedinţă CAT, la care a participat, printre alţii, şi martora R.M., în calitate de reprezentant din partea Primăriei Năvodari.
Ca şi P.I., această martoră a precizat că nu a primit de la factorii de decizie din primărie nici un fel de informaţii sau directive concrete care să o ajute să înţeleagă scopul dezbaterii, importanţa participării reprezentantului primăriei la aceasta, problemele de interes al comunităţii ce trebuiau ridicate în şedinţa respectivă.
De asemenea, martora nu a putut face precizări asupra faptului dacă a informat conducerea primăriei - primar, viceprimar, secretar - despre concluziile dezbaterii.
Tribunalul a constatat astfel pasivitatea inculpatului C.T., în calitate de primar, în monitorizarea cu atenţie a aspectelor tehnice şi juridice ale unei astfel de viitoare investiţii, care - potrivit propriei aprecieri anterioare - ar fi putut crea consecinţe poluante şi deci prejudicii locuitorilor oraşului.
Durata certificatului de urbanism nr. DD/2005 a fost de un an de zile, situaţie în care urma să expire la 14 decembrie 2006. Anterior acestei date, SC E.C. SA a solicitat prelungirea cu un an de zile a valabilităţii certificatului de urbanism, cerere ce a fost aprobată de primărie, în speţă de inculpatul C.T.
Conform declaraţiei martorului M.D., în cursul anului 2007, în lunile ianuarie, martie, iunie, între SC E.C. SA şi Primăria Năvodari s-a purtat o corespondenţă scrisă în care, în esenţă, SC E.C. SA solicita eliberarea unui certificat de urbanism care să cuprindă titulatura investiţiei aşa cum a fost solicitată iniţial, şi anume „Centru de gospodărire deşeuri industriale", şi nu „Centru de gospodărire deşeuri industriale netoxice şi nepericuloase".
Astfel, există adresa din 18 iunie 2007 a SC E.C. SA către Primăria Năvodari, prin care (urmare a unei cereri anterioare a primăriei) se comunică lista deşeurilor industriale ce urmează a fi depozitate în obiectivul preconizat şi prin care se comunică faptul că obiectivul depozit de deşeuri nepericuloase nu se încadrează în prevederile H.C.L. nr. 37/2005, deoarece aceasta din urmă se referă la depozitarea deşeurilor industriale toxice (înţelegând prin aceasta periculoase). SC E.C. SA consideră ilegală schimbarea denumirii investiţiei din cuprinsul certificatului de urbanism nr. DD/2005, şi solicită în consecinţă emiterea unui certificat de urbanism cu denumirea conformă cu proiectul investiţional.
Despre această corespondenţă inculpatul C.T. a avut cunoştinţă, în calitate de factor de decizie în primărie, iar în urma discuţiilor purtate cu M.D., primăria a emis răspuns către SC E. SA, sub semnătura primarului C.T., prin care se refuza emiterea unui nou certificat de urbanism cu titulatura investiţiei schimbată, invocându-se incidenţa H.C.L. nr. 37/2005.
În şedinţa de consiliu local din 05 iulie 2007, ca urmare a refuzului primăriei de emitere a unui alt certificat de urbanism, s-a prezentat cererea SC E.C. SA, prin doamna S.F., care informează că societatea doreşte să construiască un Centru de Gospodărire a Deşeurilor Industriale la F., că s-a eliberat un certificat de urbanism (nr. DD/2005) care impune respectarea H.C.L. nr. 37/2005, în sensul de a nu se amplasa pe teritoriul oraşului Năvodari un depozit de deşeuri industriale toxice.
SC E.C. SA arată faptul că certificatul de urbanism nu este conform cu documentaţia pe care au prezentat-o.
Martora S.F., din partea SC E.C. SA, a solicitat schimbarea titulaturii obiectivului, astfel cum au cerut în documentaţie, şi anume „Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale". De asemenea, a mai explicat că în acest centru, conform legislaţiei, se va realiza inertizarea şi depozitarea deşeurilor sub formă de deşeuri inerte şi nepericuloase.
În cursul discuţiei, primarul C.T. a informat consilierii că primăria a eliberat certificat de urbanism pentru „Centru de gospodărire deşeuri industriale netoxice şi nepericuloase", şi nu poate schimba titulatura din certificatul de urbanism fără aprobarea consiliului local. Tribunalul a reţinut că sensul juridic al acestei constatări a primarului este că, din moment ce consiliul local a adoptat o hotărâre de consiliu local (H.C.L. nr. 37/2005) ce trebuie respectată, tot consiliul local este cel care poate da o derogare de la aceasta sau poate modifica H.C.L., astfel încât o eventuală modificare a titulaturii investiţiei din certificatul de urbanism să nu contravină legislaţiei locale.
De asemenea, în cursul discuţiei consilierul V.A. a solicitat să se prezinte documentaţia referitoare la investiţia propusă. În acest context, tribunalul a reţinut deci că era uşor de conştientizat soluţia de a se solicita documentaţia referitoare la Centrul de Gospodărire Deşeuri Industriale, pentru a se face o evaluare în cunoştinţă de cauză cu privire la legalitatea şi oportunitatea investiţiei (din punctul de vedere al oraşului).
În urma poziţiilor exprimate de mai mulţi consilieri, în sensul că există riscul poluării oraşului şi că astfel de depozite nu se mai regăsesc şi în alte zone (pentru a se aprecia că există garanţia că sunt nepoluante), solicitarea SC E.C. SA a fost supusă la vot, consilierii votând în unanimitate împotriva emiterii certificatului de urbanism cu titulatura schimbată. Primarul C.T., prezent fiind, a concluzionat că nu va emite certificat de urbanism. În cursul acestei şedinţe nu s-a încercat lămurirea sensului H.C.L. nr. 37/2005 în raport de activitatea de depozitare de deşeuri inerte sau inertizate.
La data de 10 decembrie 2007 SC E.C. SA a depus o nouă cerere la Primăria Năvodari pentru a solicita eliberarea unui certificat de urbanism (cererea nr. 2252 din 10 decembrie 2007).
În cuprinsul cererii - redactată de S.F. şi semnată de R.V. în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie - se precizează că acţionarul majoritar al SC E.C. SA este SC M.F. SA, că acest acţionar majoritar - SC M.F. SA a cumpărat la licitaţie întregul patrimoniu al fostului combinat de îngrăşăminte chimice, şi că activitatea de exploatare a platformei ecologice preconizare va fi desfăşurată de SC E.C. SA.
Tribunalul a reţinut că rezultă implicit din lecturarea acestei cereri faptul că terenul pe care se propune investiţia este proprietatea SC M.F., şi nu a SC E.C. SA.
Totodată, se precizează actele anexate, între care nu se regăseşte menţionat nici un act referitor la dreptul de proprietate sau chiar şi folosinţă al SC E.C. SA asupra terenului pentru care se solicită eliberarea certificatului de urbanism. În schimb, se anexează încheierile de carte funciară din 1999 şi 2000 referitoare la lotul 133/1, încheieri care evident se referă la dreptul de proprietate al SC M.F. SA, câtă vreme în 1999-2000 SC E.C. SA nici nu era înfiinţată (în cerere se face precizarea că a fost înfiinţată în anul 2002). Nu se face nici o menţionare a eventualei depuneri a „Protocolului" încheiat la 20 decembrie 2005, privind constituirea unui drept de folosinţă a terenului de 30 ha, în favoarea SC E.C. SA.
Tribunalul mai constată că cererea evită să menţioneze faptul că activitatea de exploatare a platformei ecologice constă nu numai în depozitarea deşeurilor netoxice şi nepericuloase conform H.G. nr. 349/2005, dar şi în procesarea deşeurilor periculoase aduse în incintă, pentru a fi transformate în deşeuri inertizate.
În cuprinsul memoriului de prezentare se face precizarea că investiţia cuprinde două obiective principale, şi anume depozitul de deşeuri nepericuloase şi instalaţia de tratare a deşeurilor industriale. Se mai remarcă faptul că, la pct 1.3. final, se menţionează cu litere bolduite că depozitarea definitivă a deşeurilor se va face „în depozitul de deşeuri nepericuloase".
Se mai precizează că zona pentru crearea centrului este în prezent parţial proprietatea SC E.C. SA şi parţial pe o suprafaţă pusă la dispoziţie de SC M.F. SA, acţionar principal la SC E.C. SA.
În ce priveşte prezentarea elementelor caracteristice ale obiectivelor, la subcapitolul „Construcţia depozitului de deşeuri nepericuloase" s-a constatat că nu este menţionat nici un element tehnic, cu excepţia suprafeţei batalului de 154.000 mp, din care să rezulte dimensiunile depozitului de deşeuri, în special pe verticală şi volumetric.
Potrivit declaraţiilor concordante ale martorului M.D. (şef compartiment urbanism), şi ale martorei S.F., tribunalul a reţinut că în perioada depunerii cererii de emitere a certificatului de urbanism, la Primăria Năvodari s-au prezentat R.V., M.M. şi S.F., care au purtat o discuţie cu primarul C.T., în biroul acestuia, referitoare la emiterea certificatului de urbanism.
Potrivit declaraţiei lui M.D., C.T. i-a spus acestuia că trebuie să emită certificatul de urbanism cu titulatura solicitată de SC E.C. SA, reprezentanţii acestei societăţi luându-şi angajamentul ca în memoriul pentru solicitarea certificatului de urbanism să specifice faptul că deşeurile ce se vor depozita sunt netoxice şi nepericuloase. Această susţinere a martorului se confirmă prin conţinutul memoriului de prezentare a investiţiei, care într-adevăr menţionează prin litere bolduite că depozitul va conţine deşeuri nepericuloase. Prin urmare, relatarea martorului reflectă adevărul, în sensul că într-adevăr a avut loc întâlnirea şi discuţia cu obiectul indicat.
Potrivit declaraţiilor martorilor M.D., R.D. (angajat compartiment urbanism) şi P.D. (secretar primărie), la data de 20 decembrie 2007 primarul C.T. a efectuat demersuri către aceştia şi a insistat să se emită certificatul de urbanism cu titulatura solicitată de SC E.C. SA, în contextul în care un reprezentant al SC E.C. SA s-a prezentat şi a aşteptat o lungă perioadă din zi, pentru a intra în posesia acestui act.
Mai rezultă că, în această conjunctură, singura preocupare a inculpatului C.T. în legătură cu emiterea certificatului de urbanism a fost ca acesta să fie emis; nici martorii, nici inculpatul nu menţionează că au purtat între ei discuţii tehnice asupra conţinutului certificatului de urbanism, caracteristicilor tehnice care trebuie respectate, asupra avizelor ce ar fi trebui solicitate, asupra neconcordanţei dintre titularul cererii şi titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv, despre condiţiile legale de solicitare a unui plan urbanistic zonal, corelarea cu H.C.L. nr. 37/2005, ori pentru lămurirea elementelor esenţiale ale obiectivului - în special dimensiuni, timp de activitate, tipuri de deşeuri colectate.
Martorii funcţionari ai primăriei declară că au avut reprezentarea faptului că emiterea certificatului de urbanism cu titulatura solicitată contravine dispoziţiilor H.C.L. nr. 37/2005, şi au luat hotărârea, pentru autoprotecţia lor juridică, să insereze în cuprinsul certificatului o menţiune prin care să indice H.C.L.Ş. nr. 37/2005; această hotărâre a fost notată în certificatul de urbanism la rubrica ce se referă la cadrul legal în materia emiterii actelor de urbanism (alături de H.C.L. nr 69/2004 - regulamentul de urbanism). Este de precizat că această notare, şi mai ales locul din pagină în care a fost efectuată, nu putea avea efectul de a atrage atenţia nici unei instituţii terţe, deoarece interpretarea firească este aceea că ambele hotărâri menţionate se referă la Regulamentul de urbanism (eventual H.C.L. nr. 37/2005 este o completare/modificare a H.C.L. nr. 64/2004) şi nicidecum că H.C.L. nr. 37/2005 ar constitui o hotărâre în materia depozitării deşeurilor de care ar trebui să se ţină seama (mai ales în condiţiile în care nu era cunoscută).
La data de 20 decembrie 2007 s-a emis certificatul de urbanism nr. FF/2007, sub semnătura primarului (ing) C.T., a secretarei P. (B.) D. şi a arhitectului şef M.D.
Certificatul de urbanism a fost completat efectiv de către R.D.
În cuprinsul acestuia s-a menţionat, la regimul juridic, că terenul pe care se va construi este proprietatea SC E.C. SA, dobândit prin actul constitutiv din 29 iulie 2002 (cuvântul „administrare" fiind tăiat suficient de vizibil cu pastă).
La rubrica „regimul tehnic", nu s-a menţionat nimic la caracteristicile POT şi CUT existente şi propuse, menţionându-se suprafaţa parcelei, de 290.000 m.p.
S-a menţionat că certificatul de urbanism respectiv poate fi utilizat în scopul declarat, şi anume pentru construire „Centru de gospodărire deşeuri industriale".
La rubrica avize şi alte acorduri, nu s-a solicitat realizarea unui plan urbanistic zonal (PUZ).
În ce priveşte nemenţionarea caracteristicilor POT şi CUT, precum şi nesolicitarea unui aviz de la autoritatea aeronautică, tribunalul menţine aceleaşi constatări şi aprecieri expuse pentru certificatul de urbanism nr. DD/2005.
În ce priveşte menţiunea referitoare la calitatea de proprietar asupra terenului a SC E.C. SA, tribunalul constată că aceasta nu corespunde realităţii, prin menţiunea respectivă certificatul de urbanism devenind un act falsificat intelectual, la momentul la care a căpătat efecte juridice prin semnarea sa de către primarul C.T. În realitate, prin actul constitutiv din 29 iulie 2002, SC E.C. SA dobândeşte în proprietate suprafaţa de 10.329,12 m.p. (aprox 1 ha), şi nicidecum 290.000 m.p. (29 ha).
Menţiunea necorespunzătoare adevărului din certificatul de urbanism contravine dispoziţiilor imperative ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, care stipulează că „Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice locale face cunoscut regimul juridic (...)" Legea consideră ca fiind deosebit de importantă activitatea de eliberare corectă a certificatului de urbanism, din moment ce simte nevoia de a preciza expres, la art. 34, că „Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de urbanism aprobate atrage răspunderea (....) penală, după caz, potrivit legii".
Astfel, în raport cu aceste dispoziţii imperative şi atenţionatorii pentru funcţionarii ce poartă răspunderea emiterii certificatelor de urbanism, rezultă că nu este permis a se emite un astfel de act cuprinzând date eronate, sau cu nerespectarea prevederilor din documentaţiile de urbanism.
Având în vedere activitatea îndelungată a inculpatului C.T. în domeniul administraţiei publice locale (consilier local, primar din iunie 2004), formaţia sa profesională într-o specialitate tehnică (inginer militar) ce are legătură directă cu emiterea certificatelor de urbanism, precum şi faptul că în practică acesta a emis numeroase certificate de urbanism în perioada cât a fost primar, până la 20 decembrie 2007, tribunalul a reţinut că acesta cunoştea cu certitudine prevederile legale expuse mai sus. În acest context, obligaţia sa ca primar era de a se asigura că certificatele de urbanism se emit cu respectarea prevederilor legale - complete, cu date corecte şi respectând documentaţiile de urbanism.
Faţă de multitudinea evenimentelor derulate în timp de peste 2 ani cu participarea directă a primarului C.T., referitoare la Centrul de gospodărire deşeuri industriale al SC E.C. SA, tribunalul a reţinut că acesta, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu referitoare la emiterea în condiţii de legalitate a certificatelor de urbanism nr. DD/2005 şi nr. FF/2007, şi anume atribuţiile care îi impuneau să solicite informaţii complete de la SC E.C. SA despre obiectivul propus a fi construit, atribuţiile care îi impuneau să efectueze o analiză tehnică cu funcţionarii compartimentului Urbanism asupra condiţiilor de legalitate şi de oportunitate (pentru oraş) a înfiinţării Centrului de gestionare deşeuri, atribuţiile care îi impuneau să efectueze o analiză juridică cu comisia de specialitate asupra aceluiaşi obiectiv, şi în final atribuţiile ce îi impuneau să verifice personal sau să solicite verificarea redactării complete şi corecte a certificatului de urbanism.
Astfel, în concret, în condiţiile în care C.T. cunoştea despre intenţia SC E.C. SA de a aduce în depozit inclusiv deşeuri de natură periculoasă, şi totodată cunoştea opoziţia întregului consiliu local - ca organism de reprezentare a cetăţenilor comunităţii - inculpatul trebuia să se informeze temeinic, înainte de emiterea certificatelor de urbanism, asupra dimensiunilor depozitului de deşeuri, asupra naturii deşeurilor depozitate şi a eficienţei procedurilor de inertizare, şi de a informa consiliul local asupra acestor date.
Sunt de precizat, în acest context, efectele certificatului de urbanism odată emis, astfel cum de altfel au fost susţinute chiar de către inculpat în declaraţia sa şi cum rezultă din sensul sentinţei civile nr. 759 din 12 august 2009 a Tribunalului Constanţa, şi anume faptul că, dacă solicitantul îndeplineşte toate cerinţele înscrise în acest certificat de urbanism, dobândeşte dreptul de a obţine şi autorizaţia de construire, în acest caz primăria neavând dreptul să refuze emiterea acestei autorizaţii de construire.
Astfel fiind, devine foarte important ca, încă de la momentul emiterii certificatului de urbanism, autoritatea publică locală să stabilească în totalitate şi cu precizie natura avizelor, acordurilor şi a altor cerinţe pe care le solicită a fi îndeplinite, pentru ca solicitantul să primească dreptul de a construi.
De asemenea, inculpatul C.T., în condiţiile în care era conştient că nu cunoştea detaliile prevederilor Planului Urbanistic General, - astfel cum susţine în declaraţie - trebuia să analizeze acest aspect cu concursul arhitectului şef, sau să solicite un referat de la compartimentul de specialitate, aşa încât să se convingă de faptul că PUG prevede sau nu construirea de depozite de deşeuri în zona propusă, ori prevede o altă modalitate de dezvoltare a oraşului în zona respectivă. În cel de-al doilea caz, rezultă că certificatul de urbanism nu ar respecta documentaţiile de urbanism aprobate.
Este de menţionat, în acest sens, că formaţia profesională a inculpatului - afirmată de acesta încă de la debutul declaraţiei dată la instanţă - îl califică ca fiind printre cele mai competente persoane din primărie (eventual după arhitectul şef M.) care să înţeleagă detaliile tehnice ale construirii unor obiective în condiţiile respectării documentaţiilor de urbanism. Totodată, în ce priveşte chiar obiectivul propus, inculpatul îl avea la dispoziţie pe M.D., care cunoştea îndeaproape această lucrare, din moment ce a fost desemnat ca reprezentant al Primăriei Năvodari, în 1996, să facă parte din comisia de recepţie (chiar dacă la acel moment a lipsit motivat). Recepţia batalului nr. 4 a fost realizată la 15 august 1996 .
Un alt aspect pe care inculpatul îl cunoştea în calitate de primar era acela că în apropierea terenului pe care se propunea înfiinţarea depozitului se află un cartier al oraşului (Depozit de lemne), în care locuiau cca. 60 de persoane şi copiii acestora, conform listei aflate la dosar, unii având domiciliul acolo de mai mulţi ani. Pe planşa de încadrare în zonă a oraşului se notează cartierul Depozit de lemne ca fiind „Trup (izolat) I, prin urmare cartierul respectiv fiind recunoscut oficial şi luat în evidenţa primăriei.
Din relaţiile solicitate primăriei rezultă că s-au emis două autorizaţii de construire locuinţe în anul 1997, iar alte construcţii sunt cumpărate de la CFR.
Chiar dacă construirea marii majorităţi a locuinţelor acestui cartier s-a realizat în condiţii neclare sau fără autorizaţiile necesare, obligaţia primarului era de a se asigura în primul rând asupra respectării drepturilor tuturor cetăţenilor localităţii, inclusiv dreptul la un mediu curat.
Problematica dreptului de a locui în cartierul respectiv şi de a-şi construi acolo o locuinţă nu este una care poate fi evaluată de primar în mod implicit şi fugitiv, cu ocazia emiterii unui certificat de urbanism pentru construirea unui depozit de deşeuri; cu alte cuvinte, inculpatul C.T. nu putea stabili apriori, la momentul emiterii certificatelor de urbanism din 2005 şi 2007, că SC E.C. SA ar avea prioritate la construirea depozitului în raport cu dreptul cetăţenilor din cartierul Depozit lemne de a avea un mediu curat, pentru motivul că unii dintre aceştia şi-au construit locuinţe fără autorizaţie de construire.
De la caz la caz, cetăţenii respectivi îşi pot demonstra legitimitatea construirii sau cumpărării locuinţei, sau pot intra în legalitate ulterior, chiar cu suportarea unor sancţiuni administrative.
Astfel fiind, inculpatul C.T. trebuia să verifice, înainte de emiterea certificatelor de urbanism, dacă viitorul depozit de deşeuri respectă distanţa minimă de 1000 metri până la cartierul „Depozit lemne", iar în caz contrar, să se asigure cel puţin că Agenţia de protecţie a Mediului competentă cunoaşte această situaţie în mod expres şi evaluează în cunoştinţă de cauză posibilitatea înfiinţării depozitului de deşeuri nepericuloase la mai puţin de 1000 metri de cartierul respectiv. Eventual, acest aspect putea fi solicitat chiar în certificatul de urbanism, ca parametru tehnic de respectat. Martora B.G. (funcţionar A.N.P.M.) menţionează expres faptul că într-adevăr primăria trebuie să emită în toate cazurile certificat de urbanism, dar poate consemna, după caz, că nu se poate realiza investiţia, sau se poate realiza cu anumite restricţii menţionate.
În fapt, prin expertiza tehnică topografică efectuată în cursul judecăţii, s-a stabilit că primele case ale cartierului „Depozit lemne" se află la o distanţă de cca 800 metri de batalul nr. 4 (mai puţin de 1000 m), ceea ce atrage concluzia, având în vedere configuraţia şi mărimea cartierului astfel cum se observă în mai multe planşe (unele la scară) depuse la dosar, că în mare măsură, întregul cartier se află la distanţă de sub 1000 metri de depozit.
În esenţă deci, tribunalul nu reţine - nefiind obiectul analizei - că prin edificarea depozitului de deşeuri la mai puţin de 1000 metri de cartierul Depozit de lemne se încalcă legislaţia în domeniu, ci reţine că, aspectul fiind neclar şi necunoscut/neanalizat de autoritatea de specialitate, inculpatul C.T. trebuia să ia măsuri pentru a se asigura că drepturile cetăţenilor din acel cartier nu sunt afectate, prin menţionarea situaţiilor corespunzătoare în certificatul de urbanism, eventual, pentru a se evalua locuinţele respective ca locuinţe izolate; în caz contrar, după obţinerea autorizaţiei de construire a depozitului cu parcurgerea etapelor de dezbatere publică şi de aviz din partea autorităţii de mediu, cetăţenii din cartierul indicat s-ar afla în imposibilitate de a-şi mai salvgarda dreptul la un mediu sănătos.
Tribunalul mai constată, în acelaşi sens, din declaraţiile martorilor P.T., Ş.A., T.C., M.M.C., A.A., că în fapt niciunul dintre aceştia nu a efectuat o măsurătoare efectivă a distanţei de la zonele locuite la batalul nr. 4, ci toţi s-au bazat pe consemnările mai vechi din Studiul de Impact asupra Mediului efectuat de I.C.L.M. - T.P. Nu se cunoaşte nici dacă acesta a efectuat măsurătoarea respectivă, sau a preluat-o şi el din documentaţii mai vechi, puse la dispoziţie de reprezentanţii SC E.C. SA, astfel cum relatează P.T.
Astfel fiind, cu atât mai mult primăria, prin compartimentul de specialitate, trebuia să se asigure că amplasamentul propus respectă standardele legale referitoare la distanţa până la zonele locuite.
Cu privire la omiterea solicitării unui plan urbanistic zonal în cele două certificate de urbanism, se reţin următoarele:
Potrivit art 10, 12 şi 25 din Legea nr. 350/2001
„Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung"
„Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor".
„Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea programului .de dezvoltare urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului".
Ceea ce este de reţinut din aceste texte, în legătură cu cauza de faţă, este că activitatea de urbanism este una deosebit de importantă pentru comunităţile locale, atât pentru cele din prezent cât şi pentru generaţiile viitoare (art. 5), şi că direcţiile de dezvoltare a unei localităţi sunt stabilite de către reprezentanţii locuitorilor - în speţă consiliul local. Aşadar, deciziile privind dezvoltarea urbanistică nu sunt în nici un caz în competenţa unei singure persoane, fie ea şi primarul localităţii.
Prin urmare, în cazul în care documentaţiile de urbanism aprobate nu prevăd modul de dezvoltare concretă a unei zone, se impune completarea lor prin planuri urbanistice aprobate în forul reprezentativ al cetăţenilor (consiliul local) pentru a se garanta corectitudinea şi oportunitatea deciziei adoptate (în special prin faptul că hotărârea consilului local se ia în urma efectuării unor studii de specialitate).
Potrivit art. 480 C. civ. 1864 - în vigoare în anul 2007 -„Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege". Astfel, în cazul de faţă, dreptul SC M.F. SA de a permite înfiinţarea pe terenul său a unui depozit permanent de deşeuri este limitat de lege, în sensul că se poate înfiinţa acest depozit numai dacă comunitatea locală a stabilit, prin documentaţiile de urbanism legal aprobate, că în cadrul dezvoltării localităţii, pe terenul respectiv se permite înfiinţarea investiţiei respective.
Prin hotărârea Consiliului local Năvodari nr. 42 din 25 august 1994, s-a aprobat Planul Urbanistic General (PUG) etapa I.
În acesta se menţionează, printre altele, că „intravilanul propus în partea de vest ajunge până la limita proprietăţii cu F. SA". Nu se evidenţiază existenţa batalului nr. 4, spre deosebire de batalele nr. 1-2 şi 3 care sunt menţionate şi scoase din intravilan. Ca obiective ale PUG 1994 se menţionează, printre altele, că „s-a constatat o sporire a numărului de locuinţe individuale în regim parcelat", că „beneficiarii parcelărilor agricole cu 5000 mp şi mai mult solicită în proporţie de 90% condiţii de construire conform Legii nr. 50/1991, şi că „s-a constatat creşterea continuă a numărului de locuitori.
Aspectul care rezultă de principiu din aceste constatări ale PUG este că oraşul este în continuă extindere, că intravilanul localităţii - în care teoretic se poate solicita construirea de locuinţe - se întinde până lângă SC M.F. SA, şi că există chiar proprietari de extravilan situat în imediata apropiere a intravilanului, care solicită autorizarea de construire locuinţe individuale. Mai rezultă că PUG-ul 1994 nu a considerat batalul nr. 4 ca fiind o zonă stabilită pentru depozitarea de deşeuri (batalul nr. 4 a fost recepţionat în 1996)
Astfel, autorităţile cu competenţe de decizie în materia urbanismului trebuie să ia în calcul, la eliberarea unor acte în această materie, ca prin acestea să nu se prejudicieze viitoarea dezvoltare a oraşului şi drepturile cetăţenilor la construirea unei locuinţe individuale.
Transpus la cauza de faţă, dispoziţiile PUG 1994 indică faptul că primarul C.T. avea obligaţia de a analiza dacă, prin eliberarea certificatelor de urbanism care stabileau că, după obţinerea avizelor impuse se poate construi depozitul de deşeuri în zona indicată, nu se prejudiciază dezvoltarea oraşului.
Prin hotărârea Consiliului Local Năvodari nr. 69/2004 s-a aprobat Regulamentul de Urbanism ce face parte integrantă din PUG etapa a II-a; astfel se reţine că de la data adoptării H.C.L. nr 69/2004, Regulamentul de Urbanism este în vigoare şi obligatoriu, chiar dacă PUG etapa a II-a nu a fost încă aprobat. De altfel, pe certificatele de urbanism nr. DDD/2005 şi nr. FF/2007 se menţionează că acestea au fost emise în baza H.C.L. nr. 69/2004 - Regulamentul de urbanism, ca documentaţie legală de urbanism.
Regulamentul de urbanism astfel adoptat se regăseşte la dosar.
Cu privire la Trupul A al oraşului - ce cuprinde zona locuită propriu zisă şi zona industrială F. - regulamentul de urbanism menţionează: „Rămâne disponibil sub aspectul evoluţiei urbanistice a teritoriului, terenul, platforma fostului combinat de îngrăşăminte chimice - SC F. - capacitate de producţie în curs de desfiinţare". Ceea ce rezultă de principiu din această dispoziţie este că evoluţia urbanistică a zonei F. nu a fost stabilită prin documentaţia de urbanism, ci aceasta rămâne disponibilă pentru decizii ulterioare. Or, astfel de decizii privind evoluţia urbanistică a zonei pot fi luate numai de către Consiliul local, după întocmirea documentaţiilor de urbanism corespunzătoare.
În continuare, Regulamentul de urbanism prezintă regimul tehnic şi de dezvoltare al fiecărei zone distincte a oraşului.
Zona M.F. SA este denumită, la acest capitol, ca fiind „teritoriul fostei uzine industriale F.'', zona UTR Dl, cu suprafaţă de 1.735.900 m.p.
Cu privire la zonele UTR Dl - D7, regulamentul de urbanism face următoarele precizări obligatorii:
„(Sunt) Zone de producţie, prestări servicii, depozitare; Constituie categoria funcţională cu cele mai neprevăzute unităţi sub aspectul evoluţiei, dar mai ales pentru etapa de perspectivă.
Cuprind suprafeţe însemnate de teren ce constituie un potenţial ce se cere a fi bine gestionat.
(...) Vor face obiectul unor noi capacităţi productive, de prestări servicii sau de depozitare, în concordanţă cu Legea nr 50/1991, condiţiile de amplasare, de ocupare a terenului, de funcţionare în deplină concordanţă cu zonele funcţionale învecinate, în special cu zona de locuit, se vor preciza prin documente urbanistice - PAZ (corect PUZ), PUD - documente care se recomandă a fi întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare". (este de precizat că s-a dactilografiat din eroare PAZ în loc de PUZ, acest aspect reieşind din faptul că Planul de Amenajare Zonală (PAZ) se referă la teritorii intercomunale, interorăşeneşti, interjudeţene, regionale, ceea ce nu era cazul în situaţia terenurilor cu capacităţi productive la care se făcea referire).
Se mai precizează în Regulamentul de urbanism, în ce priveşte regimul tehnic al zonelor de producţie, servicii şi depozitare, că regimul de înălţime trebuie să fie maxim P+2E, şi că procentul de ocupare a terenului trebuie să fie 50%. (s-a constatat că cele două certificate de urbanism au fost eliberate cu menţiunea că pot fi folosite la realizarea investiţiei „centru de gospodărire deşeuri (...)" deşi regimul de înălţime al DDN era cu mult mai mare decât regimul de înălţime stabilit pentru zona respectivă (pentru construcţiile viitoare, fiind nerelevant că existau şi construcţii vechi mai înalte). Eventual, se putea solicita o derogare de la acest regim de înălţime stabilit, însă tot printr-un plan urbanistic.
De asemenea, la rubrica „Interdicţii de construire" din Regulamentul de urbanism se propune interdicţia de construire pentru obiective cu funcţiuni incompatibile cu funcţiunea de locuire. Această prevedere urbanistică nu a fost examinată în procesul de emitere a certificatelor de urbanism, pentru a se constata dacă este incidenţă în cazul DDN.
Faţă de dispoziţiile Regulamentului de urbanism de mai sus, care sunt obligatorii pentru autorităţile administrative ale oraşului Năvodari - în primul rând pentru primar - tribunalul constată că inculpatul C.T. avea baza legală obligatorie pentru a solicita prin cele două certificate de urbanism emise efectuarea unui plan urbanistic zonal de către SC E.C. SA, precum şi a altor studii care să stabilească dacă activitatea centrului de gospodărire deşeuri industriale este incompatibilă cu funcţiunea de locuire.
Acest plan urbanistic ar fi fost însoţit de un aviz al agenţiei de mediu (a precizat în acest sens martora B.G.), ar fi fost supus dezbaterii în consiliul local, ocazie cu care s-ar fi cunoscut toate detaliile tehnice ale Centrului de gospodărire deşeuri industriale, s-ar fi cunoscut tipurile de deşeuri ce se preconizează a fi depozitate, precum şi eventuala lor origine, s-ar fi examinat oportunitatea aprobării investiţiei în raport de strategia de dezvoltare a oraşului şi de aspiraţiile şi drepturile locuitorilor din zonă (spre exemplu cei din cartierul Depozit de lemne).
Cu privire la originea viitoarelor deşeuri, inculpaţii s-au apărat în sensul că este exclusă aducerea de deşeuri din străinătate pentru a fi depozitate, întrucât legea interzice această activitate.
Întrebat fiind la şedinţa CAT din 20 octombrie 2004 la A.R.P.M. Galaţi dacă „se vor trata deşeuri şi din străinătate", autorul Studiului de impact asupra mediului, T.P. a răspuns „în prima fază, nu, dar se poate avea în vedere".
De asemenea, în cadrul discuţiei ambientale înregistrate la 18 noiembrie 2010, inculpatul V.R. i-a precizat martorului M.N. despre posbilitatea depozitării de deşeuri aduse din străinătate (Franţa, Italia).
Tribunalul a reţinut că, potrivit Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora (20-22 martie 1989) care constituie reglementarea europeană în materie, nu se exclude de plano importul de deşeuri, chiar dacă această activitate se realizează în condiţii restrictive.
Sunt de observat în această privinţă exemplificativ, unele din dispoziţiile convenţiei:
„convinse ca transportul rezidurilor în afara frontierelor trebuie permis numai când transportul şi eliminarea finală prezintă siguranţa din punct de vedere ecologic ".
„11. "Stat importator" - este partea pentru care se planifica sau se efectuează deplasarea transfrontiera a deşeurilor periculoase sau a altor reziduri, în scopul eliminării lor sau transbordară înainte de a fi eliminate într-o zonă ce nu se află sub jurisdicţia naţională a nici unui stat".
„19. "Eliminator" - orice persoana care primeşte deşeurile periculoase sau alte reziduri şi care efectuează operaţiile de eliminare a acestor deşeuri"
„c). Părţile vor interzice sau nu vor permite exportul de deşeuri periculoase sau de alte reziduri dacă statul importator nu îşi va da consimţământul în scris pentru importul acestor deşeuri, în cazul în care statul importator nu a interzis în mod expres importul acestor deşeuri".
Prin urmare, chiar dacă la data faptelor legislaţia română interzicea importul de deşeuri în vederea eliminării, aceasta nu exclude alinierea României la Convenţie, în sensul de a permite, în anumite condiţii, importul unor astfel de deşeuri.
Or, în acest context, indiferent de nivelul maxim de siguranţă pentru mediu şi comunitate a depozitării unor astfel de deşeuri, este dreptul comunităţilor locale, potrivit legii urbanismului, să decidă asupra interzicerii unei astfel de activităţi pe teritoriul lor administrativ. Astfel fiind, consiliul local trebuia să poată analiza şi acest aspect şi să adopte o hotărâre transpusă apoi în documentaţiile de urbanism, primarul fiind cel care putea sesiza consiliul local în acest sens.
Tribunalul a reţinut că regulamentul de urbanism este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 350/200, astfel:
„Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: c) modul de utilizare a terenurilor; e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor.
Elaborarea planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: b) (..) parcurilor industriale, a parcelărilor".
Astfel, pe de o parte, în lipsa unor precizări în PUG 1994 în vigoare şi în Regulamentul de urbanism, privind activităţile productive şi de depozitare permise în zonă, planul urbanistic zonal ar fi reglementat modul de utilizare a terenurilor, precum şi circulaţia juridică a terenului ce urma să facă obiectul depozitului de deşeuri, astfel încât să se preîntâmpine abandonarea acestuia la un moment dat, cu consecinţa suportării de către oraş a unor sarcini privind gestionarea şi acoperirea depozitului deja constituit.
Pe de altă parte, având în vedere modul neoficial, lipsit de precizie tehnică şi lipsit de efecte juridice faţă de terţi, prin care s-a stabilit suprafaţa de teren folosită de SC E.C. SA - protocol sub semnătură privată neînregistrat la cartea funciară, suprafaţă stabilită prin desenare liberă pe o planşă şi prin adnotare cu scris de mână - precum şi faptul că activitatea urma să se desfăşoare pe o parte din terenul total al SC M.F. SA, tribunalul a reţinut că delimitarea acestei suprafeţe trebuia efectuată obligatoriu printr-o operaţiune de parcelare, mai ales că, în acelaşi timp, era vorba despre o zonă industrială extinsă la 30 ha, cu o multitudine de obiective specifice (in sensul listei cu obiectele centrului de gospodărire deşeuri industriale), astfel investiţia în întregul ei încadrându-se în noţiunea de „parc industrial".
În consecinţă, şi din acest punct de vedere, se impunea elaborarea unui PUZ, cum de altfel a stabilit şi regulamentul de urbanism.
În sensul parcelării obligatorii şi necesităţii elaborării unui PUZ a concluzionat în expertiza efectuată şi domnul expert V.
Din declaraţiile martorilor consilieri locali S.S., S.M., A.C., tribunalul a reţinut că s-au purtat discuţii în legătură cu efectuarea unui PUZ, s-a solicitat să se prezinte un studiu de impact asupra mediului, asupra turismului, asupra agriculturii, asupra oamenilor, în acelaşi timp consilierii necunoscând ce tipuri de deşeuri se intenţionează a se depozita.
Martorul A.C. a mai menţionat că, în cadrul discuţiilor despre solicitarea SC E.C. SA, primarul C.T. a spus că planul urbanistic general (PUG) nu are suficiente informaţii care să permită construirea depozitului propus, deoarece nu se delimitează pe parcele specificul activităţilor industriale.
Tribunalul constată că într-adevăr aceasta este situaţia corectă juridic, astfel cum a şi fost prezentată mai sus, prin urmare martorul îşi aminteşte despre o discuţie cu un conţinut real, şi în consecinţă se dovedeşte că inculpatul C.T. cunoştea foarte bine conţinutul PUG şi a putut stabili condiţiile legale în care se poate permite construirea obiectivului -şi implicit condiţiile în care poate fi emis certificatul de urbanism. Astfel fiind, rezultă că a semnat cu ştiinţă cele două certificate de urbanism, cunoscând că nu reflectă corect documentaţiile de urbanism şi că sunt incomplete prin nesolicitarea unui PUZ.
Mai mult, la şedinţa din 05 iulie 2007 inculpatul deţinea informaţiile referitoare la tipurile de deşeuri ce urmau a fi depozitate, însă nu le-a adus la cunoştinţa consilierilor; inculpatul primise lista cu deşeuri de la SC E.C. SA la data de 18 iunie 2007, în urma solicitării sale.
Cu privire la apărarea inculpaţilor potrivit căreia batalul nr. 4 era construit tocmai în scopul depozitării deşeurilor, deci nu se mai necesitau alte aprobări din partea Consiliului local, tribunalul a înlăturat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
În primul rând, aprobarea pentru construirea batalului nr. 4 ca zonă de depozitare fosfogips a fost dată la data de 13 octombrie 1988 de către fostul preşedinte al ţării N.C., în condiţii notorii de lipsă a consultării cetăţenilor din zonă. Prin urmare, o astfel de decizie luată prin exercitarea discreţionară a puterii de stat nu mai putea servi, în anul 2007 şi în condiţiile legislaţiei actuale referitoare la consultarea populaţiei, drept argument pentru folosirea zonei cu aceeaşi destinaţie generică ca cea atribuită în 1988.
În al doilea rând, destinaţia batalului a fost pentru depozitare fosfogips, şi nu pentru depozitare deşeuri din toată gama industrială. Este nerelevant pentru analiza de faţă dacă fosfogipsul ar fi sau nu mai nociv decât aceste deşeuri inerte/inertizate, cert este că o astfel de schimbare de destinaţie trebuia analizată şi aprobată de comunitatea locală.
În al treilea rând, depozitul de fosfogips era preconizat să atingă un volum de maxim 1.150.000 mc (până la nivelul solului sau taluzului), în timp ce depozitul de deşeuri este propus a atinge cea 6.000.000 mc. Şi din acest punct de vedere s-a constatat o modificare majoră de condiţii, care nu permite a se lua în considerare avizele obţinute cu mulţi ani în urmă.
În ce priveşte apărările inculpatului, tribunalul le-a înlăturat ca nefondate pentru următoarele considerente punctuale:
- susţine că „eu nu am mai verificat documentaţia ce a stat la baza certificatelor de urbanism din 2005 şi 2007 pentru că era foarte multă şi nici nu mă pricep", afirmaţie care, în prima parte demonstrează că inculpatul a avut la dispoziţie documentaţia ce a stat la baza emiterii celor două certificate de urbanism (din moment ce ştia că era foarte multă) iar în cea dea doua parte este contrazisă de debutul declaraţiei în care precizează că „am (avut) calitatea de ofiţer inginer", adică competenţa profesională care îi permitea să înţeleagă foarte bine documentaţia tehnică de domeniul ingineriei, depusă de SC E.C. SA.
- susţine că, având în vedere formaţia profesională militară, s-a obişnuit să aibă încredere în cei cu care lucrează, omiţând să adauge că formaţia profesională militară este de natură a-i crea obişnuinţa verificării modului cum sunt executate ordinele sale.
- susţine în esenţă că certificatele de urbanism emise de către inculpat au respectat criteriile stabilite în PUG 1994, dar omite să precizeze că, ulterior PUG 1994 s-a adoptat Regulamentul de Urbanism prin H.C.L. nr. 69 din 12 mai 2004, care stabileşte indicatori tehnici de înălţime şi strategia de dezvoltare a zonei industriale pe bază de PUG şi PUD. Este de reţinut că un Regulament de urbanism este, ca dezbatere în consiliul local, echivalentul dezbaterii unei legi importante în parlament, astfel încât este neverosimil a se susţine că inculpatul a omis existenţa şi conţinutul de principiu al Regulamentului de urbanism, pe care, de altfel îl vedea notat pe fiecare certificat de urbanism ce-l emitea.
- susţine că responsabilitatea evaluării posibilităţii legale de realizare a investiţiei aparţine autorităţilor care emit avize şi acorduri, însă omite să precizeze că emiterea avizelor depinde de ceea ce se cere prin certificatul de urbanism.
- inculpatul nu a putut indica elemente concrete din care să reiasă că şi-a exercitat prerogativele de dirijare a personalului primăriei în scopul stabilirii şi analizării intenţiei SC E.C. SA de a edifica un DDN. Nici martorii P.I. şi R.M. nu şi-au adus aminte despre vreo discuţie concretă cu primarul, referitoare la ceea ce au perceput ei în cadrul CAT.
- inculpatul se contrazice în aceeaşi declaraţie atunci când susţine că a perceput că deşeurile nu sunt periculoase, pentru ca ulterior să arate că de fapt în memoriul din 2007 nu rezulta natura deşeurilor, ci doar că erau industriale (admiţând că unele din acestea puteau fi şi periculoase, iar afirmaţia că s-a gândit că sunt deşeuri de fier vechi fiind cu totul neverosimilă).
- inculpatul susţine că el este cel care a impus menţionarea pe certificatul de urbanism nr. FF/2007, H.C.L. nr. 37/2005, susţinere contrazisă de martorii funcţionari ai primăriei.
- inculpatul acreditează ideea că el nu a fost implicat activ în emiterea certificatului de urbanism nr. FF/2007, şi că chiar a solicitat informaţii de la M.D. asupra motivului pentru care se solicită un nou certificat de urbanism, aspect de asemenea infirmat cert prin declaraţiile celor trei funcţionari ai primăriei, precum şi prin corespondenţa anterioară dintre E.C. şi primărie, prin şedinţa CL din 05 iulie 2007, din toate acestea inculpatul luând la cunoştinţă motivul pentru care se solicită un nou certificat, şi neavând motiv să-l întrebe pe M.D. acest lucru.
- inculpatul insistă pe problema faptului că deşeurile ce urmau a fi depozitate nu sunt toxice şi periculoase, însă, în afara depozitării în stare inertă sau inertizată a acestora, activitatea centrului mai consta şi în aducerea şi depozitarea temporară a deşeurilor periculoase şi în procesul de inertizare a acestora, activitate ce necesita o examinare separată. De altfel, acesta a şi fost motivul esenţial pentru care A.N.P.M. a solicitat depunerea unui alt certificat de urbanism cu titlulatura „mai largă", deoarece, potrivit obiectivului cu titulatura din certificatul de urbanism nr. DD/2005, activitatea centrului consta numai în depozitarea deşeurilor inerte sau inertizate, fără posibilitatea SC E.C. de a le inertiza în incintă într-o instalaţie fixă, pe când obiectivul cu titulatura din certificatul de urbanism nr. FF/2007 permitea depozitarea temporară şi inertizarea deşeurilor printr-o instalaţie de capacitate mare, fixă (cu pod mobil, hală, etc).
Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă analizate.
Faţă de situaţia de fapt expusă mai sus, tribunalul a reţinut că, în drept, inculpatul C.T., cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu privind emiterea corectă a certificatelor de urbanism nr. DD/2005 şi nr. FF/2007, în sensul că în acestea să se limiteze construcţia la o înălţime de P+ 2E, conform regimului de înălţime stabilit pentr-un zona F., şi în sensul de a se solicita elaborarea unui plan urbanistic zonal, ambele constituind dispoziţii obligatorii ale Regulamentului de urbanism.
Neîndeplinirea cu ştiinţă a acestor atribuţii s-a realizat, potrivit situaţiei constatate, cu intenţie indirectă.
Astfel, inculpatul fie a cunoscut expres unele situaţii (conţinutul PUG) şi a conştientizat că certificatele de urbanism ar trebui să conţină şi solicitarea de PUZ, acceptând posibilitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al instituţiilor locale - primăria şi consiliul local - fie a conştientizat că are răspunderea de a emite certificate de urbanism cu date complete şi corecte şi a acceptat faptul că, prin neverificarea conţinutului certificatelor de urbanism (combinată, în. cazul celui din 2007 cu impunerea către funcţionarii din subordine a emiterii acestui certificat) acestea pot fi emise cu date incomplete sau eronate, şi cu nerespectarea documentaţiei de urbanism. Ambele aceste variante s-au derulat în condiţiile în care inculpatul percepuse, pe durata mai multor ani, atât hotărârea SC E.C. SA de a finaliza construirea investiţiei inclusiv prin apelarea la justiţie dar şi hotărârea Consiliului local (de principiu) de a nu aproba edificarea depozitului.
Potrivit art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., intenţia indirectă se defineşte prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. În cazul inculpatului C.T., acesta a prevăzut fie posibilitatea producerii rezultatului direct al omisiunilor şi erorilor din certificatele de urbanism, fie posibilitatea producerii rezultatului datorat lipsei personale de preocupare pentru urmărirea cu atenţie a demersurilor SC E.C., sau după caz, a omisiunii sale de a organiza funcţionarii din subordine (M., P., R.M.) astfel încât să dispună măsurile legale. Spre exemplu, cea mai importantă măsură ce trebuia luată era de a se studia cu atenţie (sau de a solicita expres acesta biroului de urbanism) conţinutul Regulamentului de urbanism şi a PUG în vigoare, pentru a se emite certificate de urbanism conforme cu documentaţia de urbanism.
O altă măsură era de a se informa cu privire la dimensiunile şi anvergura activităţii centrului de gospodărire deşeuri industriale, de a solicita din timp lista deşeurilor ce urmează a fi depozitate, şi de a prezenta aceste informaţii consiliului local.
Prin faptele sale inculpatul a produs Consiliului local Năvodari o tulburare însemnată a bunului mers al activităţii acestuia, atât prin faptul că a sustras din competenţa acestuia analizarea oficială, prin aprobare/respingere PUZ, a cererii SC E.C. SA de a înfiinţa obiectivul centru de gospodărire deşeuri industriale, cât şi prin faptul că, urmare emiterii incomplete a certificatului de urbanism nr. FF/2007, a creat ilegal un drept al SC E.C. SA de a solicita emiterea autorizaţiei de construire, drept de care această societate a uzat în justiţie, Primăria Năvodari şi consiliul local suferind astfel o tulburare însemnată a bunului mers al activităţii lor, în încercarea de a se opune construirii obiectivului, prin demersuri mergând până la organizarea unui referendum local.
Sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen.
În ce priveşte incidenţa art. 132 din Legea nr. 78/2000, aceasta constă în faptul că, prin nesolicitarea unui plan urbanistic zonal, inculpatul C.T. a obţinut pentru SC E.C. SA un avantaj patrimonial, constând în aceea că această societate nu a fost obligată să facă cheltuieli pentru actele de parcelare a terenului şi de înscriere în cartea funciară, precum şi cheltuieli pentru efectuarea planului urbanistic zonal. În acest sens, sunt de reţinut atât dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr 350/2001, potrivit cărora planurile urbanistice zonale se finanţează de persoanele interesate, cât şi declaraţiile inculpatei M.M. şi S.F., potrivit cărora, în esenţă, nu au efectuat parcelarea şi înscrierea în cartea funciară a terenului de 30 ha deoarece o asemenea operaţiune costa foarte mult, şi aşteptau să se emită autorizaţia de construire pentru a fi siguri că se justifică efectuarea parcelării.
În ce priveşte infracţiunea de fals intelectual pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.T., aceasta constă în emiterea certificatului de urbanism nr. FF/2007 cu menţiuni false în ce priveşte titularul dreptului de proprietate asupra terenului de 290.000 m.p.
Ca şi infracţiunea de abuz în serviciu, falsul intelectual poate fi realizat cu intenţie directă sau indirectă.
Tribunalul reţine, ca premise, că inculpatul C.T., pe parcursul discuţiilor diverse din anii 2004 - 2007, a cunoscut cu certitudine că SC M.F. SA şi SC E.C. SA sunt societăţi comerciale diferite, chiar dacă prima este acţionarul majoritar la cea de-a doua; de asemenea, formaţia profesională superioară a inculpatului îi permite să facă diferenţa juridică între proprietatea unei societăţi comerciale şi proprietatea unui acţionar al societăţii comerciale. În acest context, o minimă analiză a conţinutului certificatului de urbanism şi o rememorare a conţinutului certificatului nr. DD/2005 ar fi permis inculpatului să constate falsitatea notării de la rubrica „Regimul juridic"; acesta avea posibilitatea de a examina actele depuse în susţinerea cererii de emitere a certificatului de urbanism, în primul rând însăşi cererea din care rezultă că terenul pe care se edifică construcţia este proprietatea SC M.F. SA şi nu a SC E.C. SA.
De asemenea, reţine că, după discuţia cu reprezentanţii SC E.C. SA din decembrie 2007, inculpatul C.T. a uzat de autoritatea sa ca primar impunând funcţionarilor P.D., M.D. şi R.D. să redacteze şi să semneze certificatul de urbanism nr. FF/2007, prin urmare şi-a asumat răspunderea că, obligându-i indirect la aceasta, certificatul de urbanism poate conţine date neadevărate.
În consecinţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, în condiţiile în care certificatul de urbanism poate fi eliberat şi dobândeşte efectele juridice specifice numai după semnarea sa de către primar, acesta certificând astfel prin semnătură realitatea şi corectitudinea informaţiilor din el.
În baza celor două texte de lege inculpatul C.T. va fi condamnat, urmând ca la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa să ţină seama de dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen.
Tribunalul apreciază pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite ca fiind real dar situat la un nivel către minim în raport cu pericolul mediu abstract al unor astfel de infracţiuni. Astfel, s-a pus în pericol activitatea de reglementare a condiţiilor urbanistice ale oraşului, atât din perspectiva directă a excluderii implicite a consiliului local din procesul decizional, cât şi din perspectiva indirectă a excluderii populaţiei de la o consultare efectivă privind prevederile cuprinse în documentaţiile de urbanism, contrar dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 350/2001. Nu mai puţin, se poate afirma că prin emiterea certificatelor de urbanism fără solicitarea PUZ, primarul şi-a arogat drepturi funcţionale ce nu-i aparţineau, şi anume de a aprecia şi decide cu privire la dezvoltarea urbanistică a unei anumite zone a oraşului.
De asemenea, datele false din certificatul de urbanism au concurat - la emiterea acordului de mediu nr. 3/2008 şi, ulterior, la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti.
Tribunalul constată că atitudinea procesuală a inculpatului în cursul procesului, inclusiv în cursul judecăţii, a fost una nesinceră, de evitare a răspuderii penale, motiv pentru care nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante.
De asemenea, s-a mai reţinut şi existenţa actelor materiale continuate pentru abuzul în serviciu, ce atrage o agravare a răspunderii penale.
Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a aplicat inculpatului C.T. pedepse orientate între limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege, orientate către minimul special.
Tribunalul a apreciat că nu există nici o garanţie asupra faptului că procesul penal în sine l-a determinat pe inculpat să nu se mai implice pe viitor în fapte penale de aceeaşi natură, având în vedere că acesta nu a dat dovadă că îşi asumă responsabilitatea faptelor sale ce au avut un impact psihologic negativ asupra cetăţenilor oraşului Năvodari, precum şi că prin explicaţiile date inculpatul a încercat să mascheze realitatea faptelor sale, prezentându-le sub alte faţete.
Spre exemplu, inculpatul susţine în apărarea sa că, în ce priveşte eventualul impact negativ asupra mediului şi sănătăţii locuitorilor, nimic nu împiedica primăria ca, la cea mai mică încălcare a normelor de securitate, să sesizeze organele legale pentru încetarea acţiunilor vătămătoare.
Instanţa de fond a arătat însă că nu aceasta este însă problema în speţă; chestiunea care se pune este aceea că, prin modalitatea în care şi-a exercitat atribuţiile, inculpatul C.T. a pus în pericol, a subminat atribuţia consiliului local şi dreptul locuitorilor oraşului de a decide suveran cu privire la dezvoltarea urbanistică a localităţii; acest pericol este unul diferit faţă de pericolul de contaminare a mediului. S-a menţionat că, în fapt, chiar dacă s-ar admite prin ipoteză că edificarea depozitului de deşeuri nu este de natură a aduce nici cel mai mic prejudiciu mediului şi cetăţenilor, aceasta nu înfrânge atribuţia consiliului local de a decide, prin planuri de urbanism, interzicerea înfiinţării unor astfel de obiective. Chestiunea de a stabili dacă această decizie este una abuzivă, aparţine instanţei de contencios administrativ, şi nu primarului.
Inculpatul mai susţine în apărare, în referire la menţiunea regimului juridic al terenului din certificatul de urbanism, că pentru emiterea certificatului de urbanism nu este necesar ca solicitantul să deţină un titlu asupra imobilului, actul având un caracter de informare.
Se încearcă astfel confuzia între două chestiuni distincte: una este ca pentru obţinerea certificatul de urbanism solicitantul să nu trebuiască să deţină titlu de proprietate, şi alta este ca solicitantul să fie menţionat în certificatul de urbanism ca deţinând titlu de proprietate, deşi nu-l deţine.
Tot astfel, se încearcă acreditarea ideii că, dacă certificatul de urbanism nu dă naştere la dreptul de proprietate, atunci titularul certificatului de urbanism nu se poate legitima ca titular al unui astfel de drept de proprietate (chiar dacă este notat în el ca având drept de proprietate asupra unui teren). Se încearcă astfel confuzia între efectele unui titlu de proprietate şi efectele unui act de informare ce constată un titlu de proprietate. În speţă nu se pune problema că prin emiterea certificatul de urbanism cu date eronate s-ar constitui un drept de proprietate în favoarea SC E.C., ci se pune problema că prin emiterea unui act de informare cu date eronate sunt induse în eroare şi alte autorităţi care, în deciziile lor, se bazează pe corectitudinea informaţiilor din certificatul de urbanism. Este de remarcat că certificatul de urbanism nr. FF/2007 a fost depus şi utilizat în obţinerea acordului de mediu nr. 3/2008 şi în obţinerea unor hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care situaţia de fapt pe care s-au bazat aceste autorităţi în dispunerea soluţiilor nu era conformă cu realitatea.
Având în vedere şi conţinutul declaraţiei date în cursul judecăţii, ce nu se coroborează în mod vădit cu ansamblul probator, şi care semnalează poziţia inculpatului de neacceptare a răspunderii penale, tribunalul apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins, în cazul acestuia, decât prin executarea efectivă a pedepsei aplicate.
În ce priveşte certificatul de urbanism nr. FF/2007, care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, şi care a fost emis prin săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, tribunalul a dispus desfiinţarea acestuia, în temeiul art. 348 C. proc. pen.
Referitor la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatelor M.M.Ş. şi SC E.C. SA, constând în folosirea repetată, în intervalul 10 august 2004 - 20 decembrie 2007- anul 2010, a certificatelor de urbanism false, respectiv cele emise sub nr. CC din 10 august 2004 şi DD din 20 decembrie 2007, cunoscând că au menţiuni false la rubrica privind regimul proprietăţii, în interesul promovării, susţinerii şi finalizării procedurii de obţinere a acordului de mediu de la Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, adică relativ la dosarul astfel format, plus în cadrul proceselor civile purtate între SC E.C. SA şi Oraşul Năvodari, în scopul - realizat - al obţinerii unor sentinţe judecătoreşti favorabile.
Potrivit art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de uz de fals folosirea unui înscris oficial cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Prin urmare, pentru existenţa acestei infracţiuni legea impune existenţa unui înscris (în speţa de faţă, oficial) falsificat, precum şi poziţia subiectivă a făptuitorului de a cunoaşte caracterul falsificat al înscrisului respectiv.
Înscrisurile oficiale cunosc, potrivit legii, două modalităţi incriminate distinct de a fi falsificate, şi anume prin fals material şi prin fals intelectual.
În cazul certificatelor de urbanism nr. CC din 10 august 2004 şi FF din 20 decembrie 2007 emise de Primăria Năvodari, se reţine caracterul fals al acestora prin menţionarea necorespunzătoare adevărului a titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care se solicită construirea investiţiei.
Având în vedere că aceste menţiuni s-au realizat în momentul completării actelor şi respectiv a certificării sub semnătură a actelor, rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 289 C. pen. potrivit cărora constituie infracţiunea de fals intelectual „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exericţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări". (în conceptul de întocmire intră şi semnarea finală de către primar a actului, pentru că, în caz contrar, acesta nu este complet întocmit -şi de altfel nici nu poate fi eliberat).
Din probele dosarului tribunalul a reţinut că în certificatul de urbanism nr. CC/2004 s-a menţionat necorespunzător adevărului de către R.D., funcţionar public în cadrul Biroului Urbanism din Primăria Năvodari, la rubrica „Regimul juridic", faptul că terenul ce face obiectul certificatului de urbanism, situat în Năvodari, strada P., în suprafaţă de 40.000 m.p., este proprietatea SC E.C. SA, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. C1 din 30 august 1999.
Mai întâi, este de făcut o precizare, şi anume că 40.000 m.p. echivalează cu 4 ha şi nu cu 40 ha, suprafaţa de 4 ha fiind cu totul insuficientă în raport cu suprafaţa totală a batalului nr. 4 (15,4 ha). S-a constatat însă că suprafaţa din cererea de eliberare a certificatului de urbanism a fost notată (probabil) eronat, în raport cu memoriul de prezentare în care se face referire la suprafaţa de 40 ha, şi astfel a fost preluată ca atare şi în certificatul de urbanism. Cert este că, odată emis în acest conţinut, certificatul de urbanism certifică faptul că se pot obţine avize pentru construcţia unui depozit de deşeuri numai pentru suprafaţa de 4 ha.
Indiferent de situaţie, în realitate contractul de vânzare-cumpărare nr. C1 din 30 august 1999 nu are cum să se refere la SC E.C. SA înfiinţată în anul 2002, ci se referă la SC M.F. SA.
Mai mult, din notările efectuate la Oficiul Registrului Comerţului rezultă că contractul de vânzare cumpărare a activelor aparţinând fostului F. are nr. C2 din 30 august 1999, şi nu C1/1999.
Prin urmare, R.D. fie a avut la dispoziţie acest contract de vânzare-cumpărare sau un act de carte funciară ce-l menţiona, şi în ciuda menţiunilor evidente privind denumirea societăţii proprietare, a menţionat o altă societate comercială, fie i-a fost dictat din memorie de către delegatul SC E.C. SA numărul actului de proprietate (al M.F.) şi deci a făcut notarea fără a putea verifica realitatea datelor.
Certificatul de urbanism nr. CC/2004 a ajuns în posesia reprezentanţilor SC E.C. SA, fiind utilizat ulterior în scopul producerii efectelor juridice specifice acestuia.
De asemenea, în certificatul de urbanism nr. FF/2007 s-a menţionat necorespunzător adevărului de către R.D., funcţionar public în cadrul Biroului Urbanism din Primăria Năvodari, la rubrica „Regimul juridic", faptul că terenul ce face obiectul certificatului de urbanism, situat în Năvodari, strada P., în suprafaţă de 290.000 m.p., este proprietatea SC E.C. SA, dobândit prin actul constitutiv din 29 iulie 2002
În realitate, prin actul constitutiv din 29 iulie 2002 al SC E.C. SA, acţionarul principal al acesteia, SC M.F. SA, a adus ca aport în natură suprafaţa de 10.329,12 m.p. şi construcţii situate în zona depozit uree vrac din cadrul terenului cu numărul cadastral nr. T1, această suprafaţă intrând în proprietatea societăţii inculpate (încheierea nr. 18932 din 19 decembrie 2002 a judecătorului de carte funciară).
În referire la acest teren, tribunalul a reţinut că el este în totalitate diferit de terenul în suprafaţă de 290.000 m.p. pe care se solicită construirea Centrului de gospodărire deşeuri industriale.
Astfel, acţionarul majoritar M.F. SA a adus ca aport în natură la capitalul social un teren de 10.329,12 m.p. din care suprafaţă construită de 5752 m.p. - lot 3, teren inclus în parcela nr. T1.
Martora T.C., funcţionar la A.P.M. Constanţa, arată în declaraţia sa dată la instanţă că, anterior analizării înfiinţării depozitului de deşeuri pe locul batalului nr. 4, a existat o propunere din partea SC E.C. SA de înfiinţare a unui depozit într-o fostă hală de depozitare uree, care avea un volum mult mai mic decât batalul nr. 4.
La fila x se află schiţa amplasamentului depozitului de uree vrac din cadrul combinatului chimic, observându-se că are suprafaţa de 5532 m.p. (aproximativ corespunzând suprafeţei construite constituite în proprietatea SC E.C. SA, diferenţa rezultând fie din măsurători diferite fie din alte construcţii cedate către SC E.C., în afara depozitului de uree propriu zis); se mai observă însă că acest depozit de uree este amplasat în altă zonă decât batalul nr .4, prin urmare acest teren nu este inclus în terenul pe care urma a fi realizată investiţia.
În altă ordine de idei, prin înscrisul denumit „Protocol" datat 20 decembrie 2005, se constituie de către M.F. în favoarea SC E.C. SA un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de teren de 30 ha şi asupra reţelelor de asigurare a utilităţilor aferente, în vederea desfăşurării activităţii (activitate în domeniul strict al gestionării deşeurilor). Se observă că 30 ha înseamnă 300.000 m.p., deci protocolul se referă generic la cei 290.000 m.p. menţionaţi în certificatul de urbanism. Astfel, rezultă că terenul pe care urma a fi realizată investiţia era cel pus la dispoziţie prin protocol, şi nu - în parte - cel aflat în proprietatea SC E.C. SA. Nu se poate considera că terenul de 30 ha pus la dispoziţie de M.F. SA include şi terenul de 10.329 m.p. al SC E.C., pentru că M.F. nu putea da în folosinţă către SC E.C. un teren care era deja în proprietatea acesteia.
În consecinţă, consemnările din certificatele de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007 referitoare la faptul că terenul în suprafaţă de 40.000 m.p., respectiv 290.000 m.p. ar aparţine în proprietate societăţii SC E.C. SA, sunt false (neadevărate).
În cauză instanţa nu a fost sesizată pentru a stabili forma de vinovăţie cu care a acţionat funcţionara R.D. la momentul completării celor două acte oficiale, însă, indiferent de forma de vinovăţie a acesteia, concluzia falsităţii consemnărilor din cuprinsul certificatelor de urbanism se menţine.
Cu privire la relevanţa juridică a menţiunilor false din cuprinsul celor două certificate de urbanism:
Potrivit art 29-30-34 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul:
„Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii.
Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.
Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conţinutul acestora, bazat pe documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii. În acest scop nu este necesară solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului de urbanism.
Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:
- regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului şi servituţile de utilitate publică care grevează asupra acestuia;
- regimul economic al imobilului - folosinţa actuală, destinaţii admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă.
Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii".
S-a constatat că legea însăşi consideră corectitudinea menţiunilor din certificatele de urbanism ca fiind esenţială pentru buna activitate în această materie, din moment ce atenţionează expres asupra diferitelor forme de răspundere - unele în acelaşi timp - ce pot fi atrase. Se observă că legea nu condiţionează răspunderea pentru emiterea certificatelor de urbanism incomplete sau cu date eronate, de producerea unui anumit rezultat, după cum, de altfel, nici art. 289 C. pen. nu condiţionează existenţa infracţiunii de fals intelectual de producerea vreunui rezultat, principiile textelor fiind perfect concordante.
În acelaşi timp însă, obligativitatea emiterii certificatului de urbanism cu date corecte şi complete are raţiuni precise, între care, în materia regimului juridic, urmăreşte informarea cu privire la corelaţia dintre titularul dreptului de proprietate asupra terenului şi titularul realizării investiţiei pe acest teren, corelaţie ce are importanţă în anumite situaţii şi pentru anumite autorităţi care emit avize în considerarea datelor înscrise în certificatul de urbanism.
În concret, cu privire la certificatele de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007, regimul juridic - în sensul ca titularul dreptului de proprietate să fie acelaşi cu titularul investiţiei - a prezentat relevanţă la Agenţiile de Protecţie a Mediului, deoarece investiţia Centrul de gospodărire deşeuri industriale are un caracter definitiv, construcţiile aferente şi depozitul de deşeuri propriu zis fiind înfiinţate pentru mai mult de 10 ani. Or, o astfel de investiţie care prezintă risc potenţial pentru mediu şi care instituie răspunderi pentru investitor inclusiv după epuizarea activităţilor de depozitare, trebuie examinată şi din perspectiva garanţiilor ca investitorul să-şi îndeplinească integral şi temeinic obligaţiile legale. Astfel de garanţii există implicit atunci când investitorul este în acelaşi timp proprietarul terenului, însă, în caz contrar, trebuie verificate separat condiţiile în care proprietarul terenului acceptă sau nu edificarea unei investiţii definitive pe proprietatea sa, precum şi obligaţiile acestuia, în cazul în care investitorul neproprietar nu şi le îndeplineşte pe ale sale -inclusiv datorită dizolvării şi falimentului, spre exemplu.
În ce priveşte comunicarea regimului economic, de asemenea s-a constatat importanţa menţionării corecte, deoarece Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a solicitat în mod expres fie schimbarea titulaturii şi conţinutului activităţii centrului de gospodărire, fie obţinerea unui alt certificat de urbanism care să certifice că totalitatea activităţilor centrului de gospodărire deşeuri pot fi desfăşurate pe amplasamentul respectiv.
Rezultă cu preponderenţă din explicaţiile martorei B.G. că în analiza de emitere a acordului de mediu au identificat o problemă legată de instalaţia de inertizare, care nu era inclusă (implicit, ca activitate economică) în titulatura certificatului de urbanism nr. DD/2005 şi, se punea problema scoaterii din documentaţie a acestei instalaţii de inertizare. Aceeaşi problemă nelămurită a semnalat-o în declaraţia sa şi martora T.C.
Tribunalul constată existenţa următoarelor acte materiale referitoare la utilizarea înscrisurilor considerate falsificate:
- depunerea certificatului de urbanism nr. CC/2004 la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi (conform opisului solicitat de instanţă în cursul judecăţii) în vederea obţinerii acordului de mediu referitor la autorizarea construirii Centrului de gospodărire deşeuri industriale.
- depunerea certificatului de urbanism nr. FF/2007 la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (conform aceluiaşi opis) în vederea obţinerii acordului de mediu referitor la autorizarea construirii Centrului de gospodărire deşeuri industriale (demers finalizat prin obţinerea acordului de mediu nr. 3 din 12 august 2008).
- depunerea certificatelor de urbanism nr. CC/2004 şi nr FF/2007 în dosarul civil nr 3966/118/2009 al Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ, ca mijloc de probă pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a primarului oraşului Năvodari la emiterea autorizaţiei de construcţie. Dosarul civil a fost finalizat prin sentinţa civilă nr. 759 din 12 august 2009, menţinută în recurs de Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 63/2010. Este de remarcat că la instanţa civilă SC E.C. SA nu a depus şi certificatul de urbanism nr. DD/2005, care conţinea o altă titulatură a obiectivului şi, mai ales, menţiona în mod corect titularul dreptului de proprietate asupra terenului, aspect ce putea atrage atenţia instanţei civile şi părţii adverse, putând conduce la concluzia falsităţii celor două certificate de urbanism.
Astfel, acest aspect conduce la concluzia că inculpata M.M.Ş. a acţionat cu ştiinţă atunci când s-a limitat la depunerea certificatelor de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007 cu omiterea certificatului de urbanism din mijlocul perioadei.
Cu privire la unicitatea rezoluţiei intenţionale de a folosi în mod repetat aceste înscrisuri, tribunalul a reţinut că aceasta rezultă din scopul unic urmărit de inculpata M.M.Ş., în calitate de administrator al SC E.C. SA, de a obţine pe căile legale autorizaţia de construcţie pentru începerea investiţiei Centrul de gospodărire deşeuri industriale. Această rezoluţie a fost adoptată încă din anul 2004, de la cererea de emitere a certificatului de urbanism nr. CC/2004, şi s-a menţinut pe parcursul timpului, având în vedere activităţile succesive şi susţinute pentru realizarea scopului respectiv - cum ar fi demersurile la Agenţiile de Protecţie a Mediului, corespondenţa amiabilă sau contradictorie, după caz, cu Primăria Năvodari, comandarea şi efectuarea proiectului investiţiei, a studiilor de impact asupra mediului, obţinerea avizelor solicitate prin certificatele de urbanism, acţiunile judecătoreşti, şi inclusiv demersul personal al inculpatului V.R. pe lângă primarul M.N., ce a constituit motivul trimiterii sale în judecată.
Cu privire la forma de vinovăţie cu care inculpata M.M.Ş. - şi implicit şi SC E.C. SA - au folosit cele două certificate de urbanism în vederea atingerii scopului propus, respectiv dacă au cunoscut că acestea conţin date false la rubrica „Regimul juridic", tribunalul a reţinut următoarele:
Sub un prim aspect, din examinarea directă a aspectului celor două acte, tribunalul constată că menţiunile privind regimul juridic sunt înscrise pe faţa acestora, şi nu poate exista nici o confuzie pentru cel care citeşte cu privire la faptul că cele două certificate de urbanism fac precizarea că imobilul este proprietatea SC E.C. SA, menţionându-se şi actul în baza căruia s-a făcut această constatare.
În acelaşi timp, tribunalul a reţinut că inculpata M.M.Ş., în calitate de acţionar şi administrator al SC E.C., precum şi în calităţile de serviciu şi personale ce i-au permis cunoaşterea îndeaproape a actelor juridice ale SC M.F. SA, cunoştea în mod cert întinderea dreptului de proprietate a SC E.C. SA asupra unei suprafeţe de teren cedată de M.F., şi anume cca 10.000 m.p. (1 ha).
Astfel, din acest punct de vedere, este neverosimil ca inculpata - de altfel având o capacitate mare de observare şi corelare a detaliilor, cum se poate observa din conţinutul declaraţiei date în cursul judecăţii - chiar la o lecturare superficială a celor două certificate de urbanism, să nu conştientizeze că menţiunile referitoare la dreptul de proprietate al SC E.C. asupra terenului, nu sunt adevărate.
Sub un al doilea aspect, din probele dosarului tribunalul a reţinut că inculpata M.M.Ş. a fost sesizată expres asupra lipsei titlului de proprietate al SC E.C. SA ce trebuia prezentat pentru obţinerea unui certificat de urbanism corespunzător, şi a şi luat măsuri în consecinţă pentru a acoperi această deficienţă.
Astfel, în legătură cu emiterea celui de-al doilea certificat de urbanism, nr. DD/2005 tribunalul constată că M.D. a manifestat exigenţa cuvenită la verificarea actelor depuse în susţinerea cererii, şi a menţionat la titularul dreptului de proprietate pe SC M.F. SA, şi nu pe SC E.C. SA, de asemenea a menţionat corect numărul contractului de vânzare-cumpărare autentificat, şi anume nr. C1/1999, care într-adevăr se referă la intrarea în proprietatea SC M.C. SRL (ulterior SC M.F. SA) a unui activ patrimonial complex, din care terenul este în suprafaţă de 1.821.387,50 m.p.; din acesta, suprafaţa de 1.760.887 m.p. este situat în incinta principală, în parcela cu nr. cadastral T1.
Certificatul de urbanism nr. DD/2005 a fost emis la data de 14 decembrie 2005, în urma depunerii cererii la data de 14 octombrie 2005. Martorul M.D. confirmă că, pentru emiterea acestui certificat de urbanism, a purtat discuţii cu S.F. referitoare la incidenţa H.C.L. nr. 37/2005. Astfel, în esenţă, rezultă că procedura de emitere a certificatului de urbanism nr. DD/2005 a provocat discuţii ce nu puteau rămâne neobservate de către M.M.Ş., în calitate de factor de decizie în cadrul societăţii E.C. Spre exemplu, potrivit declaraţiei libere a inculpatului V.R. în cursul judecăţii, acesta a perceput că, la un moment dat, doamna S.F. a identificat existenţa H.C.L. nr. 37/2005 şi a scos-o la imprimantă (de pe calculator) fiind foarte preocupată de această hotărâre. Or, cel mai târziu martora S.F. putea descoperi existenţa H.C.L. nr. 37/2005 la data la care a mers să depună cererea pentru obţinerea certificatului de urbanism nr. DD/2005, când M.D. a atenţionat-o expres asupra existenţei acestei hotărâri de consiliu local.
Martora S.F. a recunoscut purtarea discuţiei cu M.D., precum şi faptul că acesta a atenţionat-o asupra efectelor H.C.L. nr. 37/2005, că i-a solicitat schimbarea titulaturii, martora precizând că ea nu şi-a asumat răspunderea acestei modificări ci a depus cererea în conţinutul iniţial, obţinând o copie xerox a acesteia pe care nu se observă adăugirea „Netoxice şi nepericuloase". De asemenea martora a admis că s-au purtat discuţii la societate asupra denumirii titulaturii din cuprinsul certificatului de urbanism nr. DD/2005.
Or, în acest context, la data de 20 decembrie 2005, deci la numai 6 zile de la emiterea certificatul de urbanism nr. DD/2005 cu menţiuni corecte referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra terenului, s-a înregistrat la cele două societăţi interesate înscrisul denumit „Protocol", prin care s-a creat aparenţa că acesta ar constitui titlul societăţii E.C. asupra terenului investiţional, şi anume un drept de folosinţă al SC E.C. SA asupra unui teren de 30 ha şi utilităţi, şi o viitoare cumpărare a acestui teren.
Tribunalul reţine deci că necesitatea încheierii „Protocolului" a apărut chiar din faptul luării la cunoştinţă a conţinutului certificatului de urbanism nr. DD/2005, conţinut care crea o problemă constând în faptul că titularul investiţiei nu era acelaşi cu titlularul terenului. Astfel, prin semnarea „Protocolului" personal de către M.M.Ş. în calitate de administrator al SC E.C. SA, se demonstrează că aceasta a constatat problema şi a luat măsuri exprese pentru a o rezolva.
Tribunalul reţine, din examinarea opisului cu documentele depuse de SC E.C. SA la Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa, că odată cu certificatul de urbanism nr. DD/2005 s-a depus şi „Protocolul" încheiat la 20 decembrie 2005 între cele două societăţi. Prin urmare, încheierea protocolului a fost impusă de faptul că trebuia făcută dovada referitoare la titlul asupra terenului, care să completeze menţiunea corectă din certificatul de urbanism conform căreia terenul aparţine SC M.F. SA.
Tot astfel se explică şi faptul că în decembrie 2007, delegatul SC E.C. SA nu a mai depus în dovedirea cererii de eliberare certificat urbanism contractul de vânzare-cumpărare nr. C1/1999 (privind pe M.), ci a depus actul constitutiv din 29 iulie 2002 al E.C. SA, deşi acesta nu dovedea nici dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 290.000 m.p., nici faptul că cei aprox. 10.000 m.p. din proprietatea SC E.C. SA se suprapun peste o parte din suprafaţa de 290.000 m.p. pe care se propune investiţia.
În acelaşi scop al mascării lipsei titlului de proprietate asupra terenului a acţionat inculpata M.M.Ş. şi atunci când a dispus redactarea celor două documentaţii pentru obţinerea certificatului de urbanism astfel încât să se precizeze că „zona interesată pentru crearea acestui centru este acum parţial proprietatea SC E.C. SA, sociertate constituită pe acest obiectiv, şi parţial pe o suprafaţă pusă la dispoziţie de SC M.F. SA, acţionarul principal, conform convenţiei încheiate între cele două societăţi".
În ce priveşte încheierea şi efectele acestui înscris denumit „Protocol" şi înregistrat sub nr 6537, respectiv 1141 din 20 decembrie 2005 la M. şi E., tribunalul reţine următoarele aspecte:
- este total nefondată apărarea inculpatei M.M.Ş., expusă de mai multe ori în declaraţia din cursul judecăţii, potrivit căreia acest Protocol a fost încheiat anterior emiterii certificatul de urbanism nr. CC/2004, şi a fost depus alături de documentaţia aferentă celor trei cereri de emitere a certificatelor de urbanism.
În realitate, data protocolului este mult ulterioară cererii formulate în iunie 2004, şi de asemenea, este ulterioară şi datei de 24 octombrie 2005 când a fost depusă cererea de eliberare a certificatul de urbanism nr. DD/2005, ocazie cu care se presupune că ar fi putut fi depus şi protocolul respectiv. Oricum, protocolul a luat fiinţă la 6 zile după emiterea certificatul de urbanism nr. DD/2005, deci nu avea cum să fi fost depus odată cu documentaţia, în sprijinul obţinerii certificatului de urbanism.
Mai mult, s-a constatat din cererea nr. 2252/FS emisă la 10 decembrie 2007 de SC E.C. SA către Primăria Năvodari referitoare la solicitarea de emitere a certificatului de urbanism (nr. FF/2007) că Protocolul nu a fost depus nici cu această ocazie, pentru a sluji drept titlu asupra terenului (se enumera la final actele anexate, printre care nu se menţionează protocolul, iar ca dovadă a titlului asupra terenului se depune încheierea de carte funciară nr. XX/1999 şi nr. ZZ/2000 pentru lotul T1 - privind pe SC M.F. SA).
În ce priveşte faptul că în cuprinsul celor două memorii de prezentare - depuse pentru certificatul de urbanism nr. DD/2005 şi pentru certificatul nr. FF/2007 - se menţionează că există o convenţie încheiată între M. şi E. pentru punerea la dispoziţie a unei suprafeţe de teren, tribunalul reţine că această menţiune cu caracter general nu dovedeşte existenţa Protocolului. Astfel, la data redactării memoriului aferent certificatul de urbanism din 2005, protocolul nu exista, astfel încât referirea la o „convenţie" nu poate avea ca obiect actul denumit „protocol", ci, cel mult, invocarea unei înţelegeri verbale între reprezentanţii celor două societăţi. Dacă protocolul ar fi fost în fiinţă, el ar fi fost menţionat sub această denumire ce i-a fost dată formal, şi nu sub denumirea generică de „convenţie". Referirea generică la „convenţie" a fost preluată similar şi în memoriul aferent certificatul nr. FF/2007, astfel încât, Protocolul nefiind menţionat între actele depuse pentru obţinerea certificatul de urbanism, fraza referitoare la convenţie a fost preluată copy-paste din memoriul anterior (ca şi multe altele). În cursul judecăţii instanţa a dispus ca SC E.C. SA şi SC M.F., să prezinte registrele de intrare-ieşire din perioada decembrie 2005 pentru a verifica dacă protocolul a fost înregistrat în realitate la data de 20 decembrie 2005, însă aceste registre nu au fost prezentate.
Un alt aspect din care rezultă certitudinea dezbaterii cu atenţie, de către reprezentanţii SC E.C. SA - în speţă de inculpata M.M.Ş. - a conţinutului certificatelor de urbanism emise rezultă din declaraţiile martorelor B.G. şi A.A., funcţionare în cadrul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, care în esenţă arată că, urmare a depunerii certificatului de urbanism nr. DD/2005 cu titulatura „Centru gospodărire deşeuri netoxice şi nepericuloase", s-a purtat o corespondenţă susţinută între A.N.P.M. şi SC E.C. SA referitoare la această titulatură şi la efectele ei asupra documentaţiei şi asupra conţinutului acordului de mediu.
Rezumând cu privire la cele de mai sus, tribunalul reţine că inculpata M.M.Ş. a cunoscut, cel mai târziu în 14-20 decembrie 2005, despre faptul corelării titularului investiţiei cu titularul dreptului de proprietate asupra terenului. Astfel fiind, din acest moment a fost avizată asupra acestui aspect, nu putea omite menţiunea din certificatul de urbanism nr. FF/2007 care consemna în fals că SC E.C. SA este proprietarul terenului pe care se va construi, mai ales în condiţiile în care asupra emiterii acestui certificat de urbanism a purtat discuţii amănunţite în biroul primarului C.T., la începutul lunii decembrie 2007 (declaraţiile martorilor M.D., S.F.).
În consecinţă, s-a constatat că inculpata M.M.Ş. şi inculpata persoană juridică SC E.C. SA au săvârşit, cu ştiinţă, în perioada anului 2004 (după emiterea certificatului de urbanism la 20 august 2004), în perioada anului 2008 (după emiterea certificatului de urbanism la 20 decembrie 2007) şi la data de 10 aprilie 2009 (data depunerii cererii de chemare în judecată la Tribunalul Constanţa, împreună înscrisurile în dovedire) faptele de a folosi la Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului şi la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Galaţi, precum şi la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3966/118/2009, certificatele de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007, cunoscând că conţin date false.
Tribunalul reţine, în acest sens, având în vedere calitatea inculpatei M.M.Ş. de organ de conducere executiv al SC E.C. SA, că faptele inculpatei persoane fizice sunt în acelaşi timp şi faptele inculpatei persoane juridice, întrucât acestea au urmărit îndeplinirea obiectului de activitate.
În ce priveşte apărările inculpatelor referitoare la cele de mai sus, tribunalul le-a înlăturat-o pentru următoarele consideraţii punctuale:
- împrejurarea că instanţele de contencios administrativ au analizat legalitatea certificatelor de urbanism care au stat la baza pronunţării hotărârilor judecătoreşti nu înlătură competenţa instanţei penale de a examina caracterul real sau falsificat al unora din menţiunile din aceste certificate, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. pen., care stipulează că „Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa (...) instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".
S-a constatat că aspectele referitoare la conţinutul fals al certificatelor de urbanism nu reprezintă chestiuni prealabile în sensul art. 44 alin. (3) C. proc. pen., ci reprezintă însăşi aspecte ale conţinutului constitutiv al infracţiunilor cu care instanţa penală a fost sesizată, prin urmare aceasta din urmă are deplina competenţă de a statua asupra lor.
În altă ordine de idei, este nefondată susţinerea că instanţa civilă a examinat conţinutul certificatelor de urbanism, sub aspectul menţiunilor false privind titularul dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât astfel de considerente nu se regăsesc în conţinutul hotărârilor judecătoreşti civile menţionate anterior.
Este nefondată susţinerea inculpatelor că certificatul de urbanism este un act de informare care prin el însuşi nu este capabil să producă efecte juridice directe. Această susţinere este în primul rând exclusă de plano de către Legea nr. 350/2001, care stabileşte sancţionarea, inclusiv penală, a persoanelor care eliberează certificate incomplete sau cu date eronate, dispoziţie care nu şi-ar avea raţiunea dacă certificatele de urbanism nu ar avea capacitatea de a produce efecte juridice.
Din probele dosarului rezultă cu certitudine importanţa juridică a certificatelor de urbanism şi a menţiunilor din acestea, spre exemplu atunci când primăria a emis cel de-al doilea certificat de urbanism nr. DD/2005, care, prin conţinutul său, a ridicat problema limitelor acordului de mediu (numai pentru DDN sau şi pentru instalaţia de inertizare), şi apoi a condus la ample solicitări ale SC E. către Primăria Năvodari, în sensul modificării titulaturii obiectivului investiţional. Astfel, este evident că certificatul de urbanism, prin el însuşi, produce efecte juridice, şi anume obligă autorităţile să emită avize şi acorduri, inclusiv autorizaţia de construire, numai dacă beneficiarul respectă toate solicitările din acest act.
Este de asemenea nefondată apărarea inculpatelor că certificatele de urbanism nu au fost folosite niciodată în procedura obţinerii acordului de mediu, câtă vreme la dosar există dovada depunerii lor la agenţiile pentru protecţia mediului, şi câtă vreme rezultă că aceste autorităţi şi-au întemeiat acordul de mediu inclusiv pe ceea ce rezulta din adnotările din certificate.
- faptul că certificatele de urbanism se bucură de prezumţia de legalitate nu înseamnă că acestea sunt considerate absolut legale şi că nu pot fi contestate sau examinate - ca în speţă de către instanţa penală.
Cu privire la trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, tribunalul reţine următoarele:
Potrivit art. 18 C. pen., „Fapta care prezintă pericol social (...) este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile arătate la art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse".
În continuare, art. 181 C. pen. stabileşte că „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut".
Tribunalul apreciază, având în vedere întreaga conjunctură de fapt ce a determinat folosirea celor două certificate de urbanism, că în concret faptele inculpatelor M.M.Ş. şi SC E.C. SA au adus o atingere minimă ordinii de drept referitoare la încrederea publică în înscrisurile oficiale, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni iar pentru sancţionarea acestora nu este necesară aplicarea unei pedepse.
Considerentele instanţei în acest sens sunt următoarele:
- analiza probelor a pus în evidenţă că procedura de obţinere a certificatelor de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007 nu a comportat, din partea inculpatelor, manopere dolosive sau alte activităţi ilicite, în scopul obţinerii certificatelor de urbanism în forma în care au fost emise, adică cu date false la rubrica „Regimul juridic". Probele dosarului nu au demonstrat o legătură între modul de completare şi emitere a certificatelor de urbanism de către funcţionarii primăriei şi inculpate.
- inculpatele au avut un interes legal în obţinerea certificatelor de urbanism şi în utilizarea lor pentru parcurgerea procedurii de emitere a acordului de mediu; potrivit percepţiei acestora, scopul urmărit a fost unul legal, deşi pentru atingerea acestuia au folosit un mijloc conştientizat ca fiind nelegal. Totodată, probele dosarului au stabilit că procedura în sine de obţinere a acordului de mediu nu a condus la emiterea unui acord de mediu cu încălcarea normelor de protecţie a mediului; cu alte cuvinte, inculpatele au perceput faptul că, chiar dacă pentru obţinerea acordului de mediu s-au folosit două certificate de urbanism cu date false, conţinutul acestui acord de mediu este în concordanţă cu normele de protecţie a mediului, în sensul că se garantează faptul că Centrul de gospodărire deşeuri industriale nu va afecta/polua zona.
- inculpatele au considerat că, chiar dacă certificatele de urbanism conţin date nereale cu privire la regimul proprietăţii asupra terenului, la momentul emiterii lor, această deficienţă se va remedia după obţinerea autorizaţiei de construcţie, când se va proceda la transferul dreptului de proprietate asupra terenului, de la SC M.F. SA la SC E.C. SA, conform menţiunilor din protocolul încheiat la 20 decembrie 2005. Inculpata M.M.Ş. şi martora S.F. au explicat faptul că acest transfer al dreptului de proprietate nu s-a realizat mai înainte deoarece nu aveau siguranţa obţinerii autorizaţiei de construire, în condiţiile în care costurile notariale şi de carte funciară pentru transferul dreptului de proprietate sunt ridicate. În lipsa unor probe contrarii care să dovedească faptul că în realitate inculpatele nu aveau intenţia efectuării transferului dreptului de proprietate asupra terenului, sau nu puteau realiza acest aspect ca-urmare a eventualei opuneri a altor factori de decizie - cum ar fi S.E., despre care V.R. îi relata martorului M.N. în discuţia din 18 noiembrie 2010 că este în relaţii încordate cu acesta - tribunalul va reţine, în temeiul principiului „in dubio pro reo" că inculpatele au considerat, cu bună credinţă, că menţiunile false din certificatele de urbanism vor fi oricum acoperite până la data începerii construirii efective a obiectivului, şi astfel efectele nelegale vor dispărea.
În ce priveşte urmarea produsă constând în obţinerea unor hotărâri judecătoreşti favorabile, tribunalul reţine că acest aspect s-a datorat unui concurs de factori, printre care şi neglijenţa Primăriei Năvodari de a examina cu atenţie probele dosarului şi de a supune dezbaterii în instanţă a menţiunilor false din certificatele de urbanism.
În ce priveşte persoana şi conduita inculpatelor, tribunalul constată că ambele nu au mai fost implicate în alte fapte de natură penală, inculpata M.M.Ş. îşi desfăşoară activitatea profesională la un nivel susţinut, este implicată într-o relaţie familială stabilă, în esenţă fiind pe deplin integrată în normele sociale.
Pentru considerentele de mai sus, tribunalul a dispus achitarea inculpatelor M.M.Ş. şi SC E.C. SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 10 lit b) C. proc. pen., urmând a le aplica câte o amendă cu caracter administrativ în cuantumul maxim prevăzut de lege.
Tribunalul constată că răspunderea penală pentru faptele reţinute nu este prescrisă, întrucât, în cazul infracţiunii continuate, termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează de la data ultimului act material, care în speţă a fost realizat în anul 2009, dată de la care, până în prezent, nu s-a împlinit termenul prescripţiei speciale de 7 ani şi 6 luni.
Cu privire la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 şi 9 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.R.:
Inculpatul V.R. face parte din consiliul de administraţie al societăţii comerciale SC E.C. SA, fiind perceput, în conjunctura de fapt, ca fiind principalul factor de decizie în activitatea acesteia. În acelaşi timp inculpatul are o relaţie de cuplu cu administratorul acestei societăţi din perioada faptelor, M.M.Ş.
În consecinţă, rezultă că inculpatul V.R. era direct interesat în modul de rezolvare a proiectului de investiţie privind Centrul de gospodărire deşeuri industriale.
În perioada 2008 - 2010, după învestirea ca primar a martorului denunţător M.N., s-au derulat următoarele evenimente relevante referitoare la investiţia preconizată de SC E.C. SA:
- reprezentanţii SC E.C. SA au formulat cerere de eliberare a autorizaţiei de construire, cerere ce a fost respinsă de primarul M.N.
- Consiliul local Năvodari a adoptat o a doua hotărâre de consiliu local ce viza construirea depozitului de deşeuri, prin care se interzicea amplasarea oricărui tip de astfel de depozit (H.C.L. nr 36/2009)
- SC E.C. SA a formulat acţiune judecătorească prin care a solicitat obligarea primarului la emiterea autorizaţiei de construire referitoare la obiectivul „centru de gospodărire deşeuri industriale"; acţiunea a fost admisă de Tribunalul Constanţa, şi menţinută în recurs de Curtea de Apel Constanţa;
- ca urmare a refuzului primarului M.N. de a se conforma hotărârii judecătoreşti privind eliberarea autorizaţiei de construire, SC E.C. SA a formulat o nouă acţiune judecătorească privind obligarea primarului M.N. la plata de daune cominatorii pentru întârzierea în eliberarea autorizaţiei de construire.
- consiliul local Năvodari a iniţiat şi desfăşurat un referendum local, finalizat în luna mai 2010, prin care au fost consultaţi cetăţenii cu privire la acordul/dezacordul lor de a se edifica un depozit de deşeuri pe raza oraşului Năvodari. Rezultatul referendumului a fost, în proporţie de 99%, nefavorabil societăţii SC E.C. SA, în sensul că cetăţenii oraşului nu au fost de acord cu înfiinţarea unui astfel de depozit de deşeuri pe raza localităţii Năvodari.
- prefectul judeţului Constanţa a atacat în contencios administrativ, la data de 09 mai 2010, certificatul de urbanism nr. FF/2007, contestând legalitatea acestuia.
În contextul acestor evenimente desfăşurate pe parcursul a 2 ani, prin care se conturează intenţia de utilizare a tuturor posibilităţilor juridice şi de fapt pentru a se împiedica, autorizarea construirii Centrului de gospodărire deşeuri industriale, inculpatul V.R. a luat hotărârea de a-l contacta pe martorul M.N. pentru a-l convinge să renunţe la opoziţia sa.
Astfel, la data de 19 noiembrie 2010, la cererea inculpatului V.R., martora S.F., ce are funcţia de director tehnic în cadrul societăţilor administrate de inculpat, l-a contactat telefonic pe M.N. şi i-a solicitat în esenţă să accepte o întâlnire şi o discuţie cu V.R. pe tema depozitului de deşeuri. Din conţinutul convorbirilor interceptate dintre M.N. şi S.F. nu rezultă aspecte legate de posibila intenţie a inculpatului V.R. de a oferi primarului avantaje materiale necuvenite în schimbul obţinerii autorizaţiei de construire. Singura idee centrală ce rezultă din această convorbire este aceea de a se găsi o soluţie pentru a se stopa litigiile dintre cei doi (în drept dintre primărie şi SC E.C.), mulţumitoare pentru ambele părţi. („Poate opriţi totuşi această (...) s-a ajuns la un nivel prea departe" „Tre' să găsim o soluţie că nu vreau să-mi bat joc de oraş").
Ca urmare a acceptului primarului M.N. de a se întâlni cu V.R., acesta din urmă l-a contactat telefonic la aceeaşi dată de 19 noiembrie 2010 ora 14,30, pentru a stabili data şi locul întâlnirii.
În cuprinsul discuţiei purtate - interceptate şi înregistrate - inculpatul îi spune lui M.N. că are interes de a discuta în ziua respectivă deoarece a doua zi la ora 10 are adunare generală la societate, fiind evident implicit că rezultatul discuţiei cu M.N. prezenta interes pentru adoptarea deciziilor ulterioare de adrninistrare de către adunarea generală a SC E.C. SA.
De asemenea, cu privire la locul întâlnirii şi la participanţi, V.R. i-a spus lui M.N. că „(ne vedem) unde vrei, când vrei (... ) un bar, la restaurante (...) unde suntem singuri. Tu vino cu cine vrei. Eu sunt singur".
Ulterior, la ora 17,17, cei doi poartă o a doua discuţie telefonică, în care M.N. îl invită pe V.R. la primărie, propunere cu care acesta este de acord fără rezerve (Bine, vin la birou eu. Nici o' problemă")
Din această discuţie nu rezultă interesul inculpatului V.R. de a purta o discuţie conspirativă cu M.N., referitoare la eventuale aspecte ilicite a căror divulgare trebuia prevenită, câtă vreme a acceptat atât o întâlnire într-un local public, cât şi faptul ca la discuţie să fie prezentă orice persoană aleasă de M.N. Aceeaşi disponibilitate a inculpatului V.R. de a se întâlni în orice condiţii cu M.N. a rezultat şi din discuţia telefonică dintre M. şi S.F. („Unde vrei şi oricând se întâlnesc cu tine")
În condiţiile în care cei doi au convenit ca întâlnirea să aibă loc în sediul primăriei, la orele 17,00, V.R. a venit în acest sediu, fiind aşteptat la intrare de secretara.
Discuţia directă dintre M.N. şi V.R. s-a desfăşurat între orele 17,17 -19,08 şi a fost înregistrată audio-video, conform autorizării provizorii a procurorului.
Cuprinsul convorbirii a fost redat selectiv în proces-verbal, în părţile apreciate de organul de urmărire penală ca fiind relevante în raport cu faptele cercetate; în cursul judecăţii s-a dispus transcrierea în proces-verbal şi a altor părţi din discuţie, precum şi constatarea momentelor în care martora M.G.A. a pătruns în încăpere.
Din conţinutul acestor mijloace de probă, coroborate cu declaraţiile martorilor M.N. şi M.A. şi ale inculpatului V.R., tribunalul reţine următoarea desfăşurare a discuţiei, precum şi aspectele relevante afirmate:
- inculpatul V.R. a avansat propunerea încheierii unui contract între SC E.C. SA şi Primăria Năvodari, combinat cu stabilirea unei taxe de către primărie, pentru ca în esenţă SC E.C. să achite câte 2 euro pentru fiecare tonă de deşeuri intrată în depozitul preconizat. V.R. a argumentat că în acest fel se creează venituri pentru primărie - şi implicit pentru comunitate, aceasta fiind şi explicaţia pentru afirmaţiile sale din convorbirea telefonică, în sensul că „am una ideea, e o propunere serioasă (...) se poate se rezolvăm tot şi toată lumea apoi e fericită (...) şi năvodărenii sunt fericiţi"
- V.R. a mai propus ca, pentru a avea control asupra cantităţilor intrate - şi deci pentru ca taxa să fie achitată proporţional - primăria să numească doi salariaţi ai săi care să efectueze acest control, salariaţi ce ar fi urmat să fie plătiţi din fondul strâns ca urmare a taxei achitate de E.
- inculpatul a acceptat şi ideea ca cei doi salariaţi ai primăriei să verifice şi conţinutul deşeurilor intrate în depozit, respectiv să verifice corespondenţa dintre deşeurile prezentate spre depozitare şi lista cu deşeuri aprobată prin acordul de mediu.
- cu privire la faptul că cei doi oameni propuşi pentru a verifica cantitatea şi conţinutul deşeurilor ar urma să fie plătiţi de primărie şi nu de SC E.C. SA, inculpatul a argumentat că dacă ar fi plătiţi de E.C. ar însemna că sunt oamenii lui. Tribunalul reţine că prin aceasta inculpatul a vrut să spună că aceşti oameni, dacă ar depinde financiar de SC E.C., nu ar prezenta credibilitate că efectuează verificările în mod corect.
- în ce priveşte încheierea contractului dintre SC E.C. şi primărie, acesta ar fi urmat să certifice acceptul societăţii comerciale de a permite accesul permanent al angajaţilor primăriei pentru a verifica traficul deşeurilor primite în depozit.
- cu privire la avansarea ideii ca propunerea referitoare la taxa de 2 euro să provină oficial de la primarul M. şi nu de la V.R., tribunalul reţine că aceasta are la bază faptul că până la momentul respectiv consilierii locali şi cetăţenii comunei în general au perceput într-un mod negativ acţiunile şi solicitările reprezentanţilor SC E.C. SA, şi, prin urmare, dacă publicul ar constata faptul că propunerea vine din partea SC E.C., ar trata-o în aceeaşi manieră negativă; în schimb, dacă o astfel de propunere ar veni din partea primarului, ce era perceput de comunitate ca fiind de încredere, ar fi fost mult mai multe şanse ca o astfel de propunere să fie acceptată.
- cu referire la faptul că îşi retrage toate pretenţiile referitoare la banii primarului M.N., V.R. s-a referit că va renunţa la judecata sau la punerea în executare a hotărârii de obligare a primarului la daune cominatorii (aspect cu privire la care vorbiseră chiar în debutul întâlnirii). Este de reţinut că aceste daune cominatorii nu reprezintă un prejudiciu efectiv pentru beneficiarul lor, prin urmare inculpatul nu a avansat ideea acceptării unui prejudiciu în propriul patrimoniu (real în patrimoniul SC E.C.), pentru a crea astfel un beneficiu martorului denunţător.
- pe parcursul discuţiei inculpatul a argumentat în mod larg faptul că înfiinţarea depozitului nu va atrage probleme de sănătate cetăţenilor, că va exista un laborator care controlează conţinutul deşeurilor, că deşeurile periculoase vor fi inertizate şi nu vor fi depozitate în stare periculoasă pentru mediu, că depozitul este necesar pentru a nu mai fi abandonate deşeuri în diferite locuri neamenajate cu justificarea că nu există depozite specializate pentru aceasta. A mai arătat că folosirea apei se va face cu circuit închis, că depozitul a fost raportat de România la Uniunea Europeană la momentul aderării, tocmai pentru a se crea condiţiile acceptării aderării la Uniune, şi că ideea creării depozitului pe locul batalului nr. 4 i-a fost sugerată lui V.R. de către T.C. (de la Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa). Un alt aspect explicat de inculpat a fost acela că depozitul a fost amenajat şi nu prezintă riscuri de afectare a pânzei freatice.
- inculpatul V.R. a mai adus în discuţie şi sumele mari de bani pe care firmele sale le-au achitat pentru studiile de mediu şi pentru proiectul propriu zis.
- în replică la propunerea inculpatului, tribunalul reţine ca fiind relevantă afirmaţia primarului M.N. potrivit căreia suma de bani ce s-ar colecta din taxa propusă ar fi nesemnificativă, câtă vreme nici şoseaua ce duce la combinatul chimic nu ar putea să o realizeze cu banii respectivi.
Cu privire la toate aceste afirmaţii, tribunalul reţine că ele se încadrează într-o intenţie licită a inculpatului de a debloca situaţia într-o modalitate mulţumitoare atât pentru SC E.C. SA cât şi pentru comunitatea din oraşul Năvodari. Nu rezultă din conţinutul discuţiei sau din contextul acesteia că prin propunerile formulate, expuse mai sus, inculpatul a sugerat primarului acordarea unor beneficii necuvenite.
În referire la conţinutul propunerii în sine, inculpatul V.R. a arătat în declaraţia sa şi a probat prin depunerea copiei legislaţiei în domeniu în Italia, că perceperea unei taxe de către colectivităţile locale, în schimbul colectării pe teritoriul lor administrativ a unor deşeuri de diferite tipuri, este o practică legală şi folosită în Italia, şi acesta a fost motivul pentru care a avansat-o în discuţia cu M.N.
Din examinarea conţinutului proceselor-verbale de redare a convorbirii ambientale (din cursul UP şi judecăţii) precum şi din audierea directă a înregistrării audio-video, tribunalul reţine că nu se confirmă constatarea Parchetului indicată în rechizitoriu, în sensul că V.R. ar fi sugerat faptul ca cei doi angajaţi ai primăriei, să nu verifice în realitate conţinutul deşeurilor depozitate, ci doar să simuleze o astfel de verificare. În nici un moment al discuţiei nu se aude şi nu se consemnează astfel de afirmaţii.
Pe cale de consecinţă, întrucât aspectul de mai sus a fost infirmat printr-o probă obiectivă, tribunalul a înlăturat-o declaraţiile martorilor M.N. şi A., care afirmă că inculpatul V.R. a avansat o astfel de idee. În ce priveşte declaraţiile martorei A., tribunalul apreciază ca fiind întemeiată apărarea inculpatului potrivit căreia această martoră nu a avut posibilitatea de a auzi discuţia dintre cei doi .Astfel, rezultă din zgomotele specifice uşii că aceasta a fost închisă pe durata discuţiei, ea fiind deschisă de către martoră doar în 3 momente distincte, momente în care inculpatul a întrerupt discuţia principală cu primarul M.N.
În continuare, către finalul discuţiei, şi anume cu 5 minute înainte de final, se constată că inculpatul V.R. avansează şi o altă propunere către M.N., şi anume ca acesta să-şi constituie o societate comercială în străinătate, care să încheie un contract de consultanţă cu o altă societate aflată în legătură cu SC E.C. astfel încât această firmă a lui M. să poată percepe mediat de la SC E. câte 2-3 euro pe tona de deşeu introdus în depozitul constituit pe raza oraşului Năvodari.
Frazele care se referă la acest aspect sunt următoarele: „Iei una societate ta, afară, nu aici, afară, nu? îi plătim şi, facem contractul de consultanţă, nu pentru E., la altă societate, intră un pic de bănuţi şi la noi. Si vrei 2, e 3, propune 3, e 2, ceva ca să măresc şi eu ceva, că sunt aici în buzunar şi nu-i pot ţine aşa. Cu 4500 euro pe lună (...)".
Cu privire la aceste fraze, tribunalul reţine că, fiind întrebat expres despre sensul lor, inculpatul nu a putut oferi o explicaţie verosimilă; astfel, într-o primă etapă, inculpatul arată că nu ştie de ce, la un moment dat, face referire la suma de 4500 euro, avansând ideea că era obosit. De asemenea, inculpatul mai explică, în legătură cu afirmaţiile sale despre o firmă „din afară", că sensul acestora a fost de a-i recomanda lui M.N. ca, dacă nu înţelege cum se desfăşoară o astfel de asociere propusă de el (E. cu Primăria Năvodari) să facă o consultanţă cu o firmă din afară (în sensul din străinătate) care să-i poată da toate explicaţiile necesare, şi că această consultanţă nu ar putea fi oferită de SC E., pentru că nu ar prezenta încredere (în sensul că o asemenea consultanţă ar fi subiectivă, din moment ce SC E. este parte interesată în consultanţa respectivă).
Această explicaţie a inculpatului nu se încadrează în sensul frazelor înregistrate, şi nici în sensul general al discuţiei.
Astfel, cu privire la explicaţia că frazele au fost rostite ca urmare a oboselii, tribunalul o a înlăturat-o ca neverosimilă, din mai multe considerente:
- perioada din zi în care s-a desfăşurat discuţia (orele 17 -19) nu confirmă existenţa unei oboseli excesive a inculpatului, de natură a-l face să rostească fraze neinteligibile sau negândite.
- înregistrarea video conturează faptul că V.R. era concentrat asupra discuţiei, urmărea cu atenţie şirul logic al ideilor, chiar a revenit asupra temei principale de discuţie în momente în care M.N. divaga cu privire la alte subiecte colaterale. În acelaşi timp, V.R. a venit cu scopul precis de a purta o discuţie hotărâtoare în privinţa eliberării autorizaţiei de construcţie a Centrului de gospodărire a deşeurilor industriale; astfel fiind, nu se poate reţine că, în astfel de condiţii, inculpatura fost deconcentrat şi a făcut afirmaţii fără legătură cu tema discuţiei (referirea la societatea „din afară" şi la suma de 4500 euro)
Cu privire la explicaţia inculpatului referitoare la sensul pe care l-a atribuit frazelor referitoare la consultanţa cu o societate din afară, tribunalul o a înlăturat-o ca nefiind verosimilă, în raport şi de cunoştinţele aprofundate şi de structura logică a gândirii inculpatului, conturate prin chiar declaraţia dată şi prin înregistrarea discuţiei în mediul ambiental. Astfel, tribunalul reţine că este imposibil ca inculpatul să se fi gândit să recomande primarului încheierea unui contract de consultanţă cu o societate străină, pentru a fi consiliat corespunzător, deoarece:
- un astfel de contract de consultanţă ar fi trebuit încheiat de către primărie - beneficiara colaborării cu SC E.C. SA, or, aceasta ar fi însemnat alocarea unei sume de bani lunare pentru plata consultanţei, ar fi însemnat aprobarea consiliului local pentru includerea în buget a acestei cheltuieli, aspecte greu de realizat în condiţiile concrete, şi despre care oricum inculpatul nu a făcut nici o referire; în schimb, inculpatul a făcut referire la beneficiul primăriei, fără a lua în calcul o eventuală plată lunară către o firmă de consultanţă;
- nu se înţelege de ce ar fi conceput inculpatul că numai o societate „din afară" ar fi fost competentă să ofere consultanţă de specialitate primarului, şi de ce o astfel de consultanţă nu putea fi realizată de specialiştii din primărie, eventual cu sprijinul Agenţiei de mediu;
- în cursul discuţiei dintre cei doi, nu a rezultat concluzia că primarul M.N. nu ar înţelege sensul sau legalitatea asocierii dintre SC E. şi primăria Năvodari (în numele oraşului) astfel încât să se ivească necesitatea de a-i recomanda angajarea unei firme de consultanţă.
Cu privire la conţinutul în sine al frazelor înregistrate, tribunalul constată că sensul acestora este suficient de explicit -şi de altfel, sensul trebuia să fie explicit pentru ca şi M.N. să înţeleagă ce vrea să spună inculpatul - respectiv inculpatul face referire la înfiinţarea unei firme de consultanţă, în comun de către el şi de către M.N. („îi plătim (...) facem contractul de consultanţă"), iar această înfiinţare are în vedere explicit obţinerea unui beneficiu comun printr-o plată simulată, şi nicidecum obţinerea unei consultanţe contra unui onorariu plătit („intră un pic de bănuţi şi la noi (...) sunt aici în buzunar şi nu-i pot ţine aşa").
Având în vedere această situaţie de fapt, tribunalul reţine că, în acest unic punct al discuţiei, inculpatul V.R. a avansat o promisiune lui M.N. că indirect îi va facilita obţinerea unor beneficii aproximate la 4500 euro lunar, prin încheierea unui contract de consultanţă între o societate controlată de el - alta decât SC E.C. SA, pentru a nu se putea asocia în mod direct acest contract cu interesele financiare ale lui M.N. - şi o societate înfiinţată în străinătate, având ca asociat (şi) pe M.N. - sau eventual o persoană interpusă. Faţă de scopul central al demersului inculpatului urmărit prin discuţia cu primarul M.N., şi anume de a i se elibera autorizaţia de construcţie a Centrului de gospodărire deşeuri industriale, şi având în vedere că această atribuţie revine în competenţa primarului (acesta fiind un funcţionar public în sensul art. 147 C. pen.) rezultă că, din punct de vedere al elementului material, fapta inculpatului se încadrează în dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. pen. ca o faptă de dare de mită, cu trimitere şi la art. 6 din Legea nr 78/2000, întrucât inculpatul este una din persoanele prevăzute generic la art. 1 lit g) din lege, care a săvârşit fapta de dare de mită în legătură cu o persoană care exercită o funcţie publică (art. 1 lit a) din lege).
Tribunalul reţine, din declaraţiile martorului M.N. coroborate cu ale inculpatului, precum şi având în vedere lipsa altor mijloace de probă în sens contrar, că după discuţia din 19 noiembrie 2010 inculpatul V.R. nu l-a mai contactat pe M.N. pentru reiterarea propunerii referitoare la înfiinţarea unei firme de consultanţă care să le aducă beneficii.
Potrivit art. 18 C. pen., „Fapta care prezintă pericol social (...) este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile arătate la art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse"
În continuare, art. 181 C. pen. stabileşte că „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut".
Tribunalul apreciază, având în vedere întreaga conjunctură de fapt ce a determinat discuţia dintre cei doi, parcursul acestei discuţii, că în concret fapta inculpatului V.R. a adus o atingere minimă ordinii de drept referitoare la corectitudinea exercitării funcţiilor publice de către funcţionarii publici, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni iar pentru sancţionarea acesteia nu este necesară aplicarea unei pedepse.
Considerentele instanţei în acest sens sunt următoarele:
- în primul rând, tribunalul va porni de la principiul „in dubio pro reo", potrivit căruia, în cazul aspectelor care nu sunt stabilite cert prin probe şi care pot primi o dublă interpretare, se va alege interpretarea mai favorabilă inculpatului;
- conjunctura generală a faptei inculpatului este aceea potrivit cu care inculpatul avea convingerea faptului că a parcurs în mod legal - din punctul său de vedere - toate etapele astfel încât să obţină (societatea sa) autorizaţia de construcţie a depozitului de deşeuri. Astfel, inculpatul cunoştea faptul că s-a realizat un proiect şi un studiu de impact asupra mediului ce au trecut prin toate etapele de Verificare, Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului a emis acordul de mediu nr. 3/2008, instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri irevocabile în favoarea societăţii sale, recunoscând implicit legitimitatea obţinerii autorizaţiei de construcţie. Nu mai puţin, conform explicaţiilor inculpaţilor V.R. şi M.M., confirmate şi prin declaraţiile unor martori, iniţiativa construirii depozitului de deşeuri a aparţinut chiar Statului român, prin responsabilii de resort din Ministerul Mediului, iar interesul edificării acestuia era deopotrivă şi al statului român. În acelaşi timp, actele depuse de inculpaţi la dosar fac dovada efectuării unor cheltuieli consistente, de-a lungul anilor, pentru evaluarea posibilităţii edificării unui depozit de deşeuri pe locul batalului nr. 4 din cadrul M.F. SA, existând astfel un interes real de recuperare eficientă a acestor bani (inclusiv taxa de 15.000 RON achitată la primăria Năvodari pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie).
În acelaşi timp, inculpatul a perceput că, în ciuda tuturor acestor elemente, factorii de decizie - în primul rând primarul M.N. - întreprind toate demersurile posibile pentru a împiedica construirea depozitului de deşeuri.
- în cursul discuţiei din 19 noiembrie 2010, ce a durat mai mult de o oră şi jumătate până la momentul la care inculpatul a avansat propunerea de dare de mită, inculpatul a perceput că, în ciuda tuturor explicaţiilor pe care le-a dat referitoare la legalitatea şi siguranţa depozitului de deşeuri, precum şi în ciuda propunerii referitoare la beneficiul pe care comunitatea din oraşul Năvodari urma să îl primească în schimbul construirii depozitului, M.N. nu a reacţionat într-o manieră cooperantă, chiar şi la nivel de acceptare a analizei acestei oferte, la nivel de reanalizare a percepţiei privind pericolul pentru mediu a depozitului.
Toate aceste aspecte coroborate au putut crea inculpatului convingerea, în cursul discuţiei, că nu poate soluţiona situaţia pe cale legală, şi că este necesară avansarea unei propuneri precum cea analizată mai sus. În această conjunctură, tribunalul apreciază că situaţia de fapt astfel cum a fost percepută - chiar subiectiv - de inculpat, se apropie de cazul indicat de art. 255 alin. (2) C. pen., în sensul că inculpatul s-a văzut relativ constrâns să apeleze la această formă de rezolvare a situaţiei. Acest aspect este în sine de natură a diminua considerabil pericolul social al faptei inculpatului. Tribunalul apreciază că ideea avansării acestei propuneri ilicite a survenit în cursul discuţiei şi nu înainte, având în vedere faptul că inculpatul a acceptat discuţia în orice loc ales de M.N., precum şi în prezenţa unor terţe persoane - chestiune de principiu incompatibilă cu intenţia de a face o înţelegere frauduloasă şi total clandestină privind înfiinţarea unei societăţi de consultanţă - precum şi având în vedere momentul tardiv la formulării propunerii, în raport cu lungimea parcursului discuţiei.
În ce priveşte conţinutul concret al faptei, tribunalul reţine că acesta a constat în avansarea unei propuneri despre care inculpatul însuşi, de la bun început, nu avea nici o siguranţă că va fi acceptată, având în vedere relaţiile încordate cu M.N. şi demersurile multiple şi susţinute ale acestuia împotriva intereselor SC E.C. SA. Că este aşa o dovedeşte şi lipsa altor propuneri ulterioare în acelaşi sens. Prin urmare, intenţia inculpatului de a săvârşi infracţiunea de dare de mită în forma promisiunii a avut o fermitate redusă, astfel rezoluţia infracţională internă nefiind definitiv luată.
În ce priveşte scopul mediat urmărit de inculpat, tribunalul reţine că în percepţia acestuia acest scop era unul legitim, şi anume obţinerea unei autorizaţii la care avea dreptul legal.
În ce priveşte urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, tribunalul reţine că aceasta are două sensuri - urmarea referitoare la coruperea în sine a unui funcţionar public, şi urmarea rezultând din exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către acest funcţionar public (primarul M.N.).
Tribunalul reţine că atât prima cât şi cea de-a doua urmare nu s-ar fi putut produce în condiţiile concrete, deoarece convorbirea celor doi era supravegheată de organele de urmărire penală, deci era imposibil ca primarul să cedeze în mod real la propunerea de corupere avansată de inculpat, sau să exercite necorespunzător atribuţiile de serviciu. Aceste aspecte nu s-au datorat vreunei contribuţii a inculpatului, însă reprezintă circumstanţe privitoare la faptă care, fiind favorabile inculpatului, se răsfrâng şi asupra situaţiei sale.
În sfârşit, tribunalul reţine, în ce priveşte persoana şi conduita inculpatului, că acesta este în vârstă de 64 de ani, nu a fost implicat până în prezent în fapte penale, este stabilit în România, are o relaţie familială stabilă şi se îngrijeşte activ de copiii săi-după caz, prin includerea în activităţile lucrative ale firmelor, prin demersurile de urmare a cursurilor şcolare, prin vacanţele petrecute împreună, etc -şi nu în ultimul rând, a dezvoltat o activitate comercială în limite legale în România, cu efecte pozitive inclusiv asupra contribuţiilor la bugetul public. Nu mai puţin, inculpatul a avut un comportament procesual deosebit de corect şi diligent, prin participarea activă la cvasitotalitatea şedinţelor de judecată, aspect de natură a concluziona că procesul penal în sine a avut un efect educativ suficient de puternic asupra sa pentru a nu se mai justifica aplicarea unei pedepse (sunt de observat în acest sens funcţiile şi scopul pedepsei, indicate la art. 52 C. pen., care se apreciază că sunt deja îndeplinite în cazul inculpatului V.R.).
Pentru considerentele expuse, tribunalul a dispus achitarea inculpatului V.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit b1) C. proc. pen., urmând a-i aplica o amendă cu caracter administrativ în cuantumul maxim prevăzut de lege.
În ce priveşte reţinerea în sarcina sa, prin rechizitoriu, a incidenţei art. 9 din Legea nr. 78/2000, tribunalul reţine că nu se confirmă prin probe că fapta a fost săvârşită pentru a influenţa investiţiile internaţionale (teza avansată de Parchet) câtă vreme fapta inculpatului s-a referit punctual la obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru SC E.C. SA, societate înfiinţată în România, iar obţinerea acestei autorizaţii nu se subsumează conceptului de investiţii internaţionale, deoarece nu presupune alocarea unor sume investiţionale din surse externe. În consecinţă, încadrarea juridică a faptei va fi modificată corespunzător prin excluderea art. 9 din conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Acţiunea civilă.
Oraşul Năvodari s-a constituit parte civilă în cauză, împotriva inculpaţilor V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 380.000 RON, din care 300.000 RON reprezintă daune morale şi 80.000 RON reprezintă daune materiale.
În ce priveşte acţiunea civilă ce vizează obligarea inculpaţilor la despăgubiri pentru daune morale, tribunalul reţine că Oraşul Năvodari, fiind o persoană juridică iar aceasta constituind o ficţiune legislativă şi nu un organism cu conştiinţă proprie, nu are capacitatea de a resimţi daune morale, pentru a putea pretinde că se impune acoperirea lor prin despăgubiri corespunzătoare.
Art. 14 alin. (5) C. proc. pen. stipulează că „Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale-potrivit legii civile".
Or, la data faptelor legea civilă esenţială în materia drepturilor persoanelor juridice era Decretul nr. 31/1954 care, la art. 34, stabileşte că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Pe de altă parte, capitolul III - art. 54 conturează definiţia drepturilor nepatrimoniale, rezultând că acestea sunt asociate numai persoanei fizice, nu şi persoanei juridice. De altfel, aceeaşi concluzie rezultă şi din modul de incriminare - anterioară - a infracţiunilor de insultă şi calomnie, acestea fiind aşezate în C. pen. la capitolul referitor la persoana fizică.
Faţă de cele de mai sus, tribunalul va respinge ca nefondată acţiunea civilă referitoare la obligarea inculpaţilor la plata unor despăgubiri pentru daune morale, aceste daune morale neputând fi resimţite de persoana juridică Oraşul Năvodari.
În ce priveşte acţiunea civilă ce vizează obligarea inculpaţilor V.R., M.M. şi SC E.C. SA la despăgubiri pentru daune materiale în sumă de 80.000 RON, tribunalul constată că este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele care urmează:
Sub un prim aspect, partea civilă nu a făcut diligente, nu a solicitat administrarea de probe prin care să demonstreze cuantumul cert al daunelor materiale suferite la urmare a activităţii culpabil-penale a celor trei inculpaţi.
Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1191 C. civ. 1864, potrivit cărora „Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească" .
Sub un al doilea aspect, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul V.R., din probele dosarului nu rezultă nici o legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu material invocat de partea civilă, şi fapta acestui inculpat de a oferi un beneficiu material primarului M.N. în scopul obţinerii autorizaţiei de construire a Centrului de gospodărire deşeuri industriale. În consecinţă, este nefondată pretenţia părţii civile îndreptată împotriva acestui inculpat.
Sub un al treilea aspect, în ceea ce le priveşte pe inculpatele M.M.Ş. şi SC E.C. SA, de asemenea nu se probează nici o legătură de cauzalitate între fapta acestora de a utiliza certificate de urbanism cu date false şi un prejudiciu cauzat Oraşului Năvodari.
De principiu, infracţiunea de uz de fals nu are asociat un rezultat material.
În ce priveşte rezultatul obţinerii, prin utilizarea certificatelor de urbanism, a acordului de mediu nr. 3/2008, acest rezultat nu constituie sau nu atrage un prejudiciu material în dauna Oraşului Năvodari, întrucât nu s-a făcut dovada că eventuala construire a investiţiei cu respectarea acordului de mediu ar cauza un prejudiciu material oraşului. De altfel, nu numai că nu s-a făcut dovada în acest sens, dar probele dosarului în această materie converg către concluzia că edificarea obiectivului nu ar fi prejudiciat mediul înconjurător.
În ce priveşte rezultatul obţinerii, prin utilizarea certificatelor de urbanism, a hotărârilor judecătoreşti civile, tribunalul constată că acestea din urmă nu se referă la persoana juridică oraşul Năvodari, ci la primarul oraşului Năvodari - atât cele de obligare la emiterea autorizaţiei de construire şi de aplicare a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe ţară, pe zi de întârziere, cât şi cele de revizuire, contestaţie în anulare, promovate de primarul oraşului Năvodari. Prin urmare, orice cheltuieli sau daune materiale produse de aceste hotărâri judecătoreşti s-au reflectat în patrimoniul primarului oraşului Năvodari, şi nu în patrimoniul Oraşului Năvodari.
În altă ordine de idei, partea civilă Oraşul Năvodari, ce dispune de organe decizionale ce pot cenzura activitatea primarului, nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine un beneficiu material; astfel, prepusul oraşului Năvodari -primarul -este cel care a eliberat certificatele de urbanism false, astfel încât eventualele prejudicii -de altfel nedemonstrate -provin, în esenţă, din propria faptă.
În ce priveşte cheltuielile efectuate de Oraşul Năvodari pentru organizarea referendumului local pentru interzicerea amplasării de depozite de deşeuri pe raza oraşului, tribunalul constată că acestea nu provin din rezultatul faptelor inculpatelor, ci eventuala legătură de cauzalitate s-a întrerupt în momentul în care primarul M.N. a primit înştiinţarea din partea SC E.C. SA despre intenţia de emitere a acordului de mediu, însă nu a luat nici o măsură legală pentru contestarea acestei intenţii, pentru a aduce noi argumente Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului - în sensul celor reţinute de instanţă cu privire la inculpatul C.T. - astfel încât să preîntâmpine emiterea acestui acord de mediu. Se poate observa că, în lipsa acordului de mediu, SC E.C. SA nu ar fi avut posibilitatea de a introduce cerere pentru emiterea autorizaţiei de costruire, şi astfel nu ar fi existat litigiile civile şi nici necesitatea de a organiza un referendum local cu cheltuielile aferente.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a respins, în totalitate, acţiunea civilă formulată de partea civilă Oraşul Năvodari împotriva inculpaţilor V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA.
Singura persoană care, prin ipoteză, ar fi putut fi trasă la răspundere civilă în cauză, este inculpatul C.T., despre care instanţa a luat act că Oraşul Năvodari în mod expres a precizat că nu formulează acţiune civilă împotriva sa.
Împotriva sentinţei penale nr. 72 din 07 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 12226/118/2011, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii C.T., V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA Năvodari.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu privire la inculpaţii V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA, solicitând condamnarea acestora şi aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 71 C. pen. în ceea ce o priveşte pe inculpata SC E.C. SA.
Inculpatul C.T. a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. a), b), d), i) C. proc. pen., invocându-se lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, atât sub aspectul laturii obiective, din perspectiva urmărilor alternative prevăzute de norma de incriminare, cât şi sub aspectul laturii subiective. Totodată, în motivele de apel se susţine că fapta inculpatului ar putea constitui eventual o contravenţie, în raport de prevederile Legii nr. 350/2001 şi Legii nr. 50/1991. Se invocă şi dispoziţiile art. 44 alin. (2), (3) C. proc. pen., susţinându-se că problema de drept dezlegată de instanţa civilă are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, fiind o chestiune prealabilă. întrucât instanţa civilă a obligat primarul la emiterea autorizaţiei de construire, astfel că nu se poate imputa inculpatului că a emis certificatul de urbanism din anul 2007 cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Inculpatul a formulat şi critici referitoare la nerespectarea dreptului la apărare, inculpatul C.T. a fost trimis în judecată sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, iar prima instanţă, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În motivele de apel inculpaţii V.R., M.S. şi SC E.C. SA au solicitat achitarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a), d) C. proc. pen.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa este întemeiat, iar apelurile inculpaţilor sunt nefondate, reţinând următoarele:
Derularea proiectului privind realizarea obiectivului „Centru de gospodărire deşeuri industriale"
SC M.F. SA a fost înfiinţată în anul 1999 prin cumpărarea activelor F. SA de către firma SC M. SRL, transformată apoi în SC M.F. SA. Această societate are mai mulţi acţionari, printre care S.E. cu un număr majoritar de acţiuni, V.R. şi M.M.Ş.
Prin contract de vânzare-cumpărare, SC M.F. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 1.821.387,50 m.p., situată în zona industrială a oraşului Năvodari, trup A, pe teritoriul fostei USAS (F.).
În suprafaţa acestui teren aparţinând SC M.F. SA sunt incluse şi 3 depozite de fosfogips pline şi acoperite cu pământ, sub forma unor excavaţii în pământ, cu taluz, (denumite batalele nr. 1, 2 şi 3), precum şi un batal amenajat, nefolosit (gol), denumit batalul nr. 4. Construcţia batalului nr. 4 a fost aprobată în anul 1988, iar recepţia acestuia (finalizarea lucrărilor) s-a realizat la 15 august 1996, din comisia de recepţie făcând parte, printre alţii martorul M.D., ca reprezentant al Primăriei Năvodari, şi martora S.F. în calitate de cadru de specialitate al F. SA.
După preluarea F. de către SC M. SRL, martora S.F. a fost angajată la această din urmă societate, în calitate de director tehnic.
SC E.C. SA a fost înfiinţată în anul 2002, având ca date de identificare J. xxx/2002, CUI zzz, sediul social fiind în incinta SC M.F., din Năvodari, str. P. Acţionarul principal al acestei firme este SC M.F. SA, cu o participare de 99,60% din capitalul social, printre ceilalţi acţionari fiind V.R. şi M.M.
SC M.F. SA a adus ca aport în natură la capitalul social un teren în suprafaţă de 10.320 m.p. din care suprafaţă construită aproximativ 5700 m.p., acesta făcând parte din terenul total dobândit anterior prin preluarea activelor F.
Obiectul principal de activitate al SC E.C. SA este tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase, iar printre obiectele secundare de activitate se numără colectarea deşeurilor nepericuloase, colectarea deşeurilor periculoase, tratarea deşeurilor nepericuloase.
În perioada 2004-2009 conducerea executivă a SC E.C. SA a fost asigurată de inculpata M.Ş.M., în calitate de adrninistrator.
În perioada anterioară anului 2004, primarul oraşului Năvodari a fost D.I., acesta decedând ulterior finalizării mandatului.
Începând cu data de 20 iunie 2004, funcţia de primar al oraşului Năvodari a fost exercitată de inculpatul C.T., până la data de 20 iunie 2008.
Începând cu data de 20 iunie 2008, funcţia de primar al oraşului Năvodari a fost exercitată de martorul M.N.
Anterior anului 2004, SC M.F. SA a întreprins o serie de demersuri pentru a prospecta posibilitatea înfiinţării unei activităţi de colectare şi tratare deşeuri periculoase şi menajere. Astfel, prin contractul nr. 755/2000, SC M.F. SA a solicitat către ICIM Bucureşti întocmirea unui „Studiu privind gestiunea deşeurilor periculoase produse în România".
Prin contractul nr. 3/2002, în baza căruia s-a emis factura fiscală din 04 martie 2002, ICIM Bucureşti-INCDPM a realizat pentru SC M.F. SA un „Studiu de soluţie privind realizarea a două depozite de deşeuri periculoase, respectiv menajere". S-a redactat un studiu de impact asupra mediului, un raport la studiul de impact, documentaţia fiind predată beneficiarului la 06 martie 2002.
După înfiinţarea SC E.C. SA, cu obiect de activitate specific activităţii de colectare/depozitare şi tratare deşeuri periculoase şi nepericuloase, această societate a continuat demersurile pentru înfiinţarea unei astfel de activităţi pe raza oraşului Năvodari.
În acest sens, la data de 09 iunie 2004, la Primăria Oraşului Năvodari, a fost înregistrată cererea depusă de SC E.C. SA Năvodari, în sensul solicitării de a se emite un certificat de urbanism în vederea edificării unei investiţii denumite „Centru de gospodărire deşeuri industriale", propus a fi edificat pe o suprafaţă de 40.000 m.p. teren, situată în Năvodari, str. P.
Au fost anexate la cererea depusă un memoriu de prezentare şi un plan de amplasament ca parte desenată.
La data de 10 august 2004 Primăria oraşului Năvodari (prin primar D.I.) a eliberat certificatul de urbanism nr. CC, ca urmare a cererii adresate de SC E.C. SA, pentru terenul în suprafaţă de 40.000 m.p., menţionându-se ca proprietar SC E.C. SA. S-a menţionat că respectivul certificat de urbanism poate fi utilizat, conform cererii, pentru întocmirea documentaţiei privind realizarea obiectivului „Gospodărire deşeuri industriale", iar ca avize necesare, următoarele: aviz sanitar, aviz mediu, aviz brigada de pompieri, aviz RAJA Constanţa, aviz E. SA. În ceea ce priveşte regimul tehnic, în certificatul de urbanism nr. CC din 10 august 2004 nu s-a menţionat procentul de ocupare a terenului (POT) şi nici coeficientul de utilizare al terenului (CUT).
La data de 14 decembrie 2005 Primăria oraşului Năvodari (prin primar C.T.), în temeiul Regulamentului de urbanism aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 69 din 12 mai 2004, a eliberat certificatul de urbanism nr. DD, ca urmare a cererii adresate de SC E.C. SA, pentru terenul în suprafaţă de 154.000 m.p., menţionându-se ca proprietar SC M.F. SA. S-a menţionat că respectivul certificat de urbanism poate fi utilizat, conform cererii, pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie privind realizarea obiectivului „Centru de gospodărire deşeuri industriale netoxice şi nepericuloase". În ceea ce priveşte regimul tehnic, în certificatul de urbanism nr. DD din 14 decembrie 2005 nu s-a menţionat procentul de ocupare a terenului (POT) şi nici coeficientul de utilizare al terenului (CUT). Nu s-a impus solicitantului întocmirea unui plan urbanistic zonal.
La data de 20 decembrie 2005, între SC E.C. SA Năvodari şi SC M.F. SA Năvodari a fost încheiat un act numit „Protocol", prin care se constituie în favoarea celei dintâi un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de 30 ha teren, echivalent cu 300.000 mp (un hectar = 10.000 mp) şi asupra reţelelor de utilităţi.
La data de 20 decembrie 2007 Primăria oraşului Năvodari (prin primar C.T.), în temeiul Regulamentului de urbanism aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 69 din 12 mai 2004 şi Hotărârii Consiliului Local nr. 37/2005, a eliberat certificatul de urbanism nr. FF, ca urmare a cererii adresate de SC E.C. SA, pentru terenul în suprafaţă de 290.000 m.p., menţionându-se ca proprietar SC E.C. SA. S-a menţionat că respectivul certificat de urbanism poate fi utilizat, conform cererii, pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie privind realizarea obiectivului „Centru de gospodărire deşeuri industriale", iar ca avize necesare, următoarele: aviz sanitar, aviz mediu, aviz ISU Constanţa, aviz RAJA Constanţa, aviz „E.D. Dobrogea". În ceea ce priveşte regimul tehnic, în certificatul de urbanism nr. FF din 20 decembrie 2007 nu s-a menţionat procentul de ocupare a terenului (POT) şi nici coeficientul de utilizare al terenului (CUT). Nu s-a impus solicitantului întocmirea unui plan urbanistic zonal.
Ministerul Mediului prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a emis acordul de mediu nr. 3 din 15 august 2008 pentru proiectul de investiţie „Centru Gospodărire Deşeuri Industriale", amplasat în zona industrială a oraşului Năvodari, strada P.
La data de 09 decembrie 2008, se depune la Primăria oraşului Năvodari, cererea de emitere a autorizaţiei de construire a Centrului de Gospodărire Deşeuri Industriale de către SC E.C. SA Năvodari. Anexat acestei cereri s-a depus şi Acordul de Mediu nr. 3/2008.
Cererea a fost rezoluţionată de primarul M.N., în sensul că Biroul de Urbanism să răspundă în scris referitor la interdicţia de amplasare a depozitului în cauză, de asemenea primarul solicitând a se face propunere în consiliul local pentru modificarea H.C.L. nr. 37/2005, în sensul de a se interzice amplasarea oricărui tip de depozit de deşeuri pe teritoriul oraşului Năvodari.
Ca urmare a refuzului primarului de a emite autorizaţia de construire, SC E.C. SA a introdus cerere de chemare în judecată a primarului, înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 3966/118/2009, prin care se solicita obligarea primarului să emită autorizaţia de construire.
Ca înscrisuri în dovedire, s-au depus la această cerere, printre altele, certificatele de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 759 din 12 august 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3966/118/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 63/CA din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de SC E.C. SA, fiind obligat pârâtul Primarul Oraşului Năvodari la emiterea autorizaţiei de construire solicitate prin cererea din 09 decembrie 1998 pentru obiectivul de investiţii „Centrul de Gospodărire Deşeuri Industriale", beneficiar SC E.C. SA. În considerentele hotărârii instanţa a reţinut că reclamanta a obţinut avizele menţionate în certificatul de urbanism emis la data de 20 decembrie 2007, iar pârâtul nu a atacat actele premergătoare şi nici Acordul de Mediu, astfel că primarul oraşului Năvodari nu putea respinge cererea privind eliberarea autorizaţiei de construire, invocând prevederile H.C.L. nr. 37/2005.
l. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, reţinută în sarcina inculpatului C.T. (art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.)
S-a reţinut că martorul P.I. a declarat că, în anul 2004, a participat la o şedinţă a A.P.M. Galaţi, pentru a expune punctul de vedere al autorităţii publice locale, în legătură cu obiectivul SC M.F. În acest sens, primarul C.T. a indicat să transmită că autoritatea locală nu este de acord cu construirea centrului de deşeuri, întrucât obiectivul s-ar construi la o distanţă mică de oraşul Năvodari şi de malul mării, iar dacă deşeurile ar pătrunde în pânza freatică, acest lucru ar conduce la poluarea zonei. Martorul a mai arătat că 99% dintre locuitori nu erau de acord cu înfiinţarea obiectivului propus de SC M.F. SA.
Martora C.N., consilier local în cadrul Consiliului Local Năvodari în perioada 2004-2008, a relatat că reprezentanţii SC E.C. SA au prezentat într-o şedinţă a Consiliului o propunere de înfiinţare a unui depozit de deşeuri industriale. Urmare a discuţiilor referitoare la natura deşeurilor şi a opoziţiei consilierilor în legătură cu acest obiectiv, martora a redactat un proiect de hotărâre care interzicea depozitarea deşeurilor industriale şi periculoase pe raza oraşului Năvodari, hotărâre care a fost adoptată cu majoritate.
Potrivit declaraţiei martorului S.S., în cadrul consiliului local au avut loc discuţii în legătură cu înfiinţarea depozitului de deşeuri, fiind susţinută necesitatea unui PUZ cu privire la acest obiectiv.
Astfel cum reiese din declaraţiile martorilor S.M., A.C., A.S., G.Ş., C.F. şi B.A., Consiliul Local Năvodari se opunea înfiinţării depozitului de deşeuri în localitatea Năvodari, din motive de oportunitate, respectiv impactul pe care l-ar fi avut asupra mediului un asemenea obiectiv.
Martora P.D., secretar la primărie, a relatat că, în luna iulie 2007 consilierii locali au votat împotriva aprobării edificării centrului de deşeuri, însă, la data de 20 decembrie 2007 compartimentul urbanism a prezentat un certificat de urbanism cu titulatura „centru de gospodărire deşeuri industriale", cu solicitarea de a fi semnat. Prim urmare, martora s-a sfătuit cu arhitectul M.D. şi cu martora R.D., hotărând să treacă pe prima pagină a certificatului de urbanism menţiunea privind H.C.L. nr. 37/2005, întrucât le era teamă că această hotărâre nu se va respecta, ţinând seama că noţiunea generică de deşeuri industriale includea şi deşeurile toxice. A specificat această hotărâre în preambulul certificatului de urbanism, iar nu la rubrica avize, pentru ca inculpatul C.T. să nu observe această menţiune. Din corespondenţa purtată cu cei de la SC E.C. SA, a înţeles că schimbarea denumirii investiţiei s-a realizat pentru că nu se putea obţine avizul de mediu pentru denumirea iniţială. În ceea ce priveşte poziţia primarului C.T., P.D. a arătat că iniţial, acesta s-a opus realizării obiectivului propus de SC E.C. SA, însă în luna decembrie 2007, după ce inculpatul V.R. l-a vizat în sediul primăriei, a intervenit o schimbare de atitudine, inculpatul insistând pentru eliberarea certificatului de urbanism cu titulatura solicitată de beneficiar, respectiv „Centru de gospodărire deşeuri industriale". La acel moment, urmare a solicitării exprese şi directe a inculpatului C.T. privind emiterea şi semnarea certificatului, martora a precizat că, din insistenţa şi din tonul folosit, a perceput că nu putea refuza semnarea acestui document, deoarece în caz contrar ar fi putut să îşi piardă locul de muncă. Totodată, martora arată că, o solicitare a unui PUZ prin certificatul de urbanism nu ar fi trecut de consiliul local, pentru că acesta se opunea edificării depozitului de deşeuri, existând o stare conflictuală între această instituţie şi primar.
Instanţa de apel a arătat că în acelaşi sens este şi declaraţia martorei R.D., care a declarat că, în luna decembrie 2007, martorul M.D. a coborât de la primarul C.T., dându-i dispoziţie să redacteze certificatul de urbanism. Când a mers la semnare la secretarul P.D., aceasta a fost de părere să se noteze pe certificat şi H.C.L. nr. 37/2005.
Potrivit declaraţiei martorului M.D., arhitect şef în cadrul Primăriei oraşului Năvodari, documentaţia cu privire la certificatul de urbanism din anul 2005 a fost modificată la solicitarea sa, în sensul că, în cerere, s-a specificat titulatura de deşeuri industriale netoxice şi nepericuloase, întrucât la acea dată se emise H.C.L. nr. 37/2005, cuvintele netoxice şi nepericuloase fiind adăugate ulterior. Începând cu luna ianuarie 2007 SC E.C. SA a adresat mai multe solicitări în scris în vederea modificării titalaturii din certificat, în sensul de a se renunţa la cuvintele netoxice şi nepericuloase şi de a rămâne depozit deşeuri industriale, acest lucru fiind determinat de faptul că beneficiarul începuse procedura de obţinere a acordului de mediu. Iniţial, Primăria Năvodari a răspuns în sensul că titulatura nu putea fi schimbată, întrucât contravenea dispoziţiilor H.C.L. nr. 37/2005. Ultima cerere a fost prezentată în luna iulie 2007 în şedinţa de consiliu local, dar consilierii au stabilit că nu se va da curs solicitării de schimbare a titulaturii din certificatul de urbanism.
În data de 10 sau 11 decembrie 2007 a fost înregistrată cererea de emitere a unui nou certificat de urbanism, iar la câteva zile după aceea martorul M.D. a fost chemat în biroul primarului C.T., unde se aflau V.R. şi M.M.Ş. Inculpatul C.T. i-a spus că trebuie să emită un alt certificat de urbanism cu titulatura solicitată de SC E.C. SA, iar la acel moment el nu a comentat. Prezenţa sa în biroul primarului a fost de maxim un minut.
La data de 20 decembrie 2007 a fost chemat din nou de inculpat, care i-a spus că certificatul de urbanism trebuie emis, întrucât Guvernul şi-a luat obligaţia în faţa Uniunii Europene de a realiza acest depozit. Acest lucru se întâmpla într-o zi de joi, în jur de ora 1700, în condiţiile în care programul în acea zi era până la ora 1800. Martorului nu i s-a părut bine ce i s-a cerut, de aceea, în urma discuţiei cu P.D., au hotărât să insereze menţiunea privind H.C.L. nr. 37/2005, considerând că Agenţia de Mediu va fi mai atentă şi totodată au urmărit să se apere de o eventuală acuzaţie. Martorul a perceput că i se va întâmpla ceva neplăcut dacă nu ar fi dat curs cererii primarului C.T. de a emite certificatul de urbanism din 2007; pentru că inculpatul i-a spus acest lucru şi nu l-a lăsat să aibă o opinie personală. Au făcut această menţiune pe prima pagină, urmărind ca inculpatul să nu sesizeze acest aspect.
Nu şi-a pus problema inserării unui aviz de la Autoritatea Aeronautică în certificatul de urbanism din 2007, pe de o parte, pentru că nu cunoştea regimul de înălţime al obiectivului, iar pe de altă parte, pentru că în incinta combinatului existau coşuri de fum de + 110 metri (existând astfel un aviz pentru o înălţime mai mare). De asemenea, având în vedere că depozitul ce dorea să fie edificat pe zona unui batal de fosfogips, că în zonă mai erau alte 3 batale pline cu deşeuri de fosfogips şi că exista PUG, a apreciat ca nu este necesar un PUZ.
Din declaraţia martorului M.N., s-a reţinut că în anul 2005, primarul C.T. a depus o cerere în şedinţa de consiliu local, pentru a solicita prelungirea unui certificat de urbanism, care se referea la un depozit de deşeuri toxice, consiliul local exprimându-şi clar opoziţia asupra acestei investiţii. Martorul a precizat că, în perioada în care a deţinut calitatea de consilier local, iar inculpatul C.T. pe aceea de primar, aproximativ jumătate din hotărârile consiliului local ca proiecte iniţiate de primar, se refereau la planuri urbanistice zonale. Spre exemplu, dacă o persoană dorea să construiască pe terenul său privat două locuinţe, inculpatul îi solicita să întocmească PUZ, care era supus aprobării consiliului local. Martorul a declarat că, în aceste condiţii, a fost surprins, întrucât inculpatul C.T. nu le-a solicitat celor de la SC E.C. SA să întocmească un PUZ, cu atât mai mult cu cât Planul urbanistic general nu prevedea construirea unui depozit de deşeuri pe teritoriul oraşului Năvodari. În continuare, martorul a arătat că un plan urbanistic zonal privind edificarea depozitului de deşeuri nu ar fi fost aprobat de consiliul local, apreciind că acesta a fost şi motivul pentru care s-a evitat decizia consiliului local. Relevantă este şi împrejurarea expusă de martorul M.N., în sensul că, în luna iulie 2007, inculpatul C.T. a afirmat că nu va emite certificatul de urbanism, exprimându-şi opoziţia faţă de construirea depozitului de deşeuri, însă în luna decembrie a aceluiaşi an a procedat în sens contrar.
Din declaraţia martorului A.C., consilier local la Consiliul Local Năvodari în perioada august 2004-martie 2008, instanţa de apel a reţinut că, prin aparatul de specialitate al primăriei s-a înaintat o cerere din partea SC E.C. SA, aparatul de specialitate apreciind necesar întocmirea unui plan urbanistic, întrucât se motiva că în planul urbanistic existent nu erau suficiente informaţii cu privire la zona fostului F. Cererea a fost discutată aproximativ 10 minute în şedinţa consiliului local din anul 2004 şi a fost respinsă. De asemenea, o cerere similară a fost formulată de SC E.C. SA în cursul anului 2007, cererea fiind respinsă în considerarea H.C.L. nr. 37/2005. Procedura în asemenea cazuri era următoarea: persoana care formula o cerere o introducea la consiliul local pentru a se stabili, printr-un vot favorabil sau nefavorabil, întocmirea sau neîntocmirea unui PUZ, aceasta pentru a nu se demara întocmirea unui PUZ care nu ar fi avut nicio şansă să treacă de votul consiliului local. După votul favorabil, se trecea la întocmirea PUZ-ului, care era apoi din nou introdus în consiliul local, ca un proiect de hotărâre. Un astfel de proiect trecea şi pe la comisia juridică şi în final era votat în plen. Motivele pentru care s-a respins solicitarea SC E.C. SA ţineau de oportunitate, respectiv de aprecierea impactului asupra comunităţii, cu menţiunea că acea cerere nu era însoţită de acte explicative sau justificative mai ample, ci era o cerere redactată pe o pagină. Inculpatul C.T. a adus la cunoştinţa celor din consiliul local faptul că, pentru perimetrul în care se solicită construirea, nu există un plan urbanistic care să conţină suficiente informaţii care să permită aprobarea construcţiei, fiind astfel de competenţa consiliului local să analizeze o astfel de solicitare. Nu li s-a adus la cunoştinţă că pentru perimetrul respectiv s-a eliberat un certificat de urbanism. Inculpatul C.T. a indicat că planul urbanistic existent menţionează numai faptul că în zona respectivă sunt autorizate activităţi industriale, clădiri cu destinaţie industrială, dar fără a se delimita pe diverse parcele specificul fiecărei activităţi industriale.
În referire la certificatul de urbanism nr. CC din 10 august 2004, inculpatul C.T. a menţionat că acesta a fost semnat de către fostul primar D.I., în următoarele condiţii: certificatul a fost depus la mapă spre semnare, la acel moment a aflat că a pierdut alegerile şi a rezolvat mapa, semnând toate documentele, după care le-a predat la compartimentele de care aparţineau. Ulterior, când solicitantul a venit să ridice certificatul de urbanism, s-a menţionat plata taxei şi i s-a dat număr în registru, în ordinea efectuării lucrărilor, acesta fiind explicaţia în ceea ce priveşte emiterea altor acte anterioare de către primarul C.T. Aspectele relatate de inculpatul C.T. au fost confirmate de martora P.D., secretar în cadrul Primăriei Năvodari şi de martorul M.D., arhitect şef.
Astfel, martorii M.D., P.D. şi R.D. au precizat că certificatul de urbanism nr. CC din 10 august 2004 a parcurs toate etapele de eliberare, respectiv examinarea cererii, redactarea certificatului de către biroul urbanism sub semnătura arhitectului şef M.D., verificarea legalităţii acestuia sub semnătura secretarului primăriei P.D. şi semnarea acestui certificat de urbanism de către primarul D.I., la un moment în care mai îndeplinea încă funcţia de primar. Având în vedere că certificatul de urbanism se eliberează după achitarea unei taxe către primărie şi că această taxă a fost plătită de către SC E.C. SA la data de 10 august 2004, certificatul de urbanism a primit număr şi a fost eliberat efectiv la această din urmă dată. În acest mod se explică faptul că certificatul de urbanism nr. CC/2004 a fost emis la o dată la care D.I. nu mai îndeplinea funcţia de primar.
Faţă de aceste considerente, astfel cum a evidenţiat şi prima instanţă, emiterea certificatului de urbanism nr. CC din 10 august 2004, instanţa de apel a concluzionat că nu poate fi reţinută ca act material în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.T.
În ceea ce priveşte lipsa menţiunilor referitoare la procentul de ocupare a terenului (POT) şi la coeficientul de utilizare a terenului (CUT) din certificatele de urbanism nr. DD/2005 şi nr. FF/2007, precum şi omisiunea solicitării unui aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Din cuprinsul Regulamentului de urbanism local aprobat prin H.C.L. nr. 69/2004 reiese că pentru zona industrială F., POT este stabilit la 50%, iar în ce priveşte regimul de înălţime, se stabileşte regimul maxim de P+2 E.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză urbanistică, chiar dacă nu s-a menţionat procentul de ocupare a terenului necesar a fi respectat, investiţia preconizată respecta acest coeficient (POT). Însă, înălţimea finală a depozitului de deşeuri (P+15E) ar fi depăşit cu mult înălţimea maximă reglementată prin documentaţia de urbanism (CUT).
Instanţa de apel a arătat că, potrivit art. 248 C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin această cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori altei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Elementul material al infracţiunii poate consta într-o inacţiune sau într-o acţiune-îndeplinirea actului în mod defectuos, adică îndeplinirea în alte condiţii, termene, modalităţi decât cele reglementate de lege.
Urmarea imediată poate consta într-o tulburare însemnată a bunului mers a unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute în art. 145 C. pen. ori într-o pagubă adusă patrimoniului acesteia.
În aprecierea instanţei de apel, actele dosarului nu relevă producerea urmărilor alternative cerute de norma de incriminare.
Tulburarea bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau unei alte unităţi la care se referă art. 145 C. pen. constă în orice fel de atingere adusă funcţionării acestora. Aşa fiind, constatarea împrejurării dacă s-a produs sau nu o tulburare a bunului mers al unei instituţii, ca urmare a exercitării abuzive a atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar presupune întotdeauna luarea în considerare a specificului respectivei unităţi. Tulburarea trebuie să fie de anumite proporţii, de o anumită gravitate şi să fie efectivă, nefiind suficientă numai eventualitatea unei astfel de urmări ori producerea numai a unei stări de pericol.
În cuprinsul actului de sesizare, se reţine că, prin omisiunea menţionării exprese a POT şi CUT s-a creat în favoarea SC E.C. SA o cale nelegală în procesul de obţinere a acordului de mediu şi ulterior a autorizaţiei de construcţie. Aceste aspecte invocate de acuzare nu pot conferi, în concepţia legiuitorului, semnificaţie penală, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada unei tulburări efective create bunului mers al unei instituţii de stat.
Referitor la nesolicitarea prin certificatele de urbanism a avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă, în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă principiului „in dubio pro reo". Sub acest aspect, Curtea evidenţiază lipsa oricăror probe în sensul că inculpatul C.T. ar fi avut reprezentarea necesităţii solicitării unui astfel de aviz prin cele două certificate de urbanism. Acest aviz nu este unul de uz curent, nu a fost solicitat niciodată în perioada 2004-2008 şi nu a fost apreciat ca fiind necesar de către specialiştii primăriei, astfel că nu se poate reţine că inculpatul C.T. a prevăzut obligativitatea inserării în certificatele de urbanism a solicitării unui aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă.
Totodată, aceleaşi considerente expuse în legătură cu neîntrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii obiective din perspectiva urmările cerute de norma de incriminare în ceea ce priveşte omisiunea inserării în certificatele de urbanism a POT şi CUT sunt valabile şi în cazul nesolicitării avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă.
Cu privire la omiterea solicitării unui plan urbanistic zonal în cele două certificate de urbanism (2005 şi 2007), instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul C.T. a declarat că solicitantul se prezenta cu cererea şi documentaţia la biroul urbanism, unde iniţial, se verifica dosarul şi se dispuneau completările necesare, după care se înregistra cererea, arhitectul şef verifica dosarul- şi, dacă aprecia necesar, trimitea spre avizare actele acestuia, altor compartimente ale instituţiei, în funcţie de obiectul cererii. Ulterior, prezenta dosarul pentru aviz de legalitate la secretarul oraşului, după care dosarul ajungea la mapa primarului, pentru semnarea certificatului de urbanism. Având convingerea că cei doi specialişti au verificat cu competenţă, inculpatul C.T. a precizat că semna actele înaintate.
În legătură cu acuzaţiile privind necesitatea elaborării unui PUZ, inculpatul a susţinut că în anul 1994 a fost întocmit un Plan Urbanistic General al oraşului Năvodari, în care se prevedeau informaţii cu privire la regimul de înălţime, procentul de ocupare şi coeficientul de utilizare, iar în certificatele de urbanism erau bifate rubricile legate de cele de mai sus. Totodată, a arătat că, dacă ar fi intervenit modificări la parametri indicaţi în planul general, cu siguranţă, arhitectul şef l-ar fi informat cu privire la realizarea unui plan urbanistic zonal. În ceea ce priveşte certificatul de urbanism nr. FF/2007, inculpatul a declarat că l-a lecturat, dând dispoziţie să se menţioneze şi H.C.L. nr. 37/2005, pentru a se urmări respectarea acesteia.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile legale redate mai sus, precum şi din cuprinsul sentinţei civile nr. 759 din 12 august 2009 a Tribunalului Constanţa, dacă solicitantul îndeplineşte toate cerinţele înscrise în certificat, primăria nu poate refuza emiterea autorizaţiei de construire, neputând aprecia ulterior asupra oportunităţii întocmirii altor avize decât cele precizate expres în certificatul de urbanism. În considerentele sentinţei s-a reţinut că „Reclamantul a depus, odată cu cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire, întreaga documentaţie prevăzută de lege, astfel încât, în conformitate cu art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, autorizaţia de construire se impune a fi emisă. Autorizaţia de construire este o autorizaţie impusă de lege, în sensul că, dacă se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, autoritatea administraţiei publice locale are obligaţia să o elibereze, neputând aprecia asupra oportunităţii ei".
S-a reţinut că, de altfel, inculpatul C.T. cunoştea în mod cert aceste aspecte, precizând în declaraţia sa, în referire la efectele certificatului de urbanism că, dacă solicitantul respectă obţinerea tuturor avizelor indicate în certificatul de urbanism şi nu le contestă, primarul nu are motiv să nu emită autorizaţia de construire, întrucât ar face un abuz. De asemenea, martorul G.Ş. a arătat că primarul C.T. le-a spus că, dacă se va prezenta cu avizele cerute, „asta este", adică se va emite autorizaţia de construire.
Prin urmare, chiar dacă certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a construi, emiterea acestuia constituie etapa iniţială de o importanţă mai rară în procedura de emitere a autorizaţiei de construire, având în vedere că prin certificatul de urbanism trebuie să se stabilească în mod clar toate avizele şi acordurile necesare.
Planul urbanistic zonal este un proiect care are caracter de reglementare specifică detaliată a dezvoltării urbanistice a unei zone din localitate (acoperind toate funcţiunile: locuire, servicii, producţie, circulaţie, spaţii verzi, instituţii publice ş.a.m.d.) şi asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe a zonei, cu prevederile Planului Urbanistic General (PUG) al localităţii din care face parte. Prin PUZ se stabilesc obiectivele, acţiunile, priorităţile, reglementările de urbanism (permisiuni şi restricţii) ce vor fi aplicate în utilizarea terenurilor şi conformarea construcţiilor din zona studiată. PUZ-ul reprezintă o fază premergătoare realizării investiţiilor, prevederile acestuia realizându-se etapizat în timp şi în funcţie de fondurile disponibile. Elaborarea unui PUZ poate fi făcut numai ca urmare a impunerii acestuia printr-un certificat de urbanism, conform condiţionările impuse prin PUG sau care s-a emis ca urmare a solicitării unor derogări de la Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aprobat. Stabilirea zonelor pentru care trebuie să se întocmească Planuri Urbanistice Zonale se face de regulă prin PUG.
Certificatul de urbanism poate fi eliberat fără o aprobare a consiliului local însă, dacă în certificat se solicită un plan de urbanism zonal, acesta din urmă este supus aprobării consiliului local, fiind adoptat prin H.C.L., după ce este verificat de către Comisia de Urbanism din cadrul primăriei.
Potrivit art. 47 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 350/2001, elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul zonelor/parcurilor industriale, tehnologice şi zonelor de servicii. Alin. (3) al aceluiaşi text de lege prevede că dispoziţiile alin. (3) nu se aplică în situaţia în care planurile urbanistice generale reglementează condiţiile de autorizare a investiţiilor din zonele menţionate. Prin urmare, în cazul în care documentaţiile de urbanism aprobate nu prevăd modul de dezvoltare concretă a unei zone, se impune completarea lor prin planuri urbanistice zonale, aprobate în cadrul consiliului local.
Analizând aceste dispoziţii legale în raport de datele cauzei, instanţa de apel a constatat că Regulamentul de urbanism face parte integrantă din PUG etapa a II-a; astfel se reţine că de la data adoptării H.C.L. nr. 69/2004, Regulamentul de Urbanism este în vigoare şi obligatoriu, chiar dacă PUG etapa a II-a nu a fost încă aprobat. De altfel, pe certificatele de urbanism nr. DD/2005 şi nr. FF/2007 se menţionează că acestea au fost emise în baza H.C.L. nr. 69/2004 - Regulamentul de urbanism, ca documentaţie legală de urbanism.
Cu privire la Trupul A al oraşului - ce cuprinde zona locuită propriu zisă şi zona industrială F. - regulamentul de urbanism menţionează că rămâne disponibil sub aspectul evoluţiei urbanistice a teritoriului, terenul, platforma fostului combinat de mgrăşăminte chimice - SC F. - capacitate de producţie în curs de desfiinţare. Rezultă astfel că evoluţia urbanistică a zonei F. nu a fost stabilită prin documentaţia de urbanism, urmând a fi făcută prin decizii ulterioare. Regulamentul de urbanism prezintă regimul tehnic şi de dezvoltare al fiecărei zone distincte a oraşului. Zona M.F. SA este denumită, la acest capitol, ca fiind „teritoriul fostei uzine industriale F." , zona UTR D1, cu suprafaţă de 1.735.900 m.p.
Cu privire la zonele UTR Dl -D7, Regulamentul de urbanism prevede: „(Sunt) Zone de producţie, prestări servicii, depozitare; Constituie categoria funcţională cu cele mai neprevăzute unităţi sub aspectul evoluţiei, dar mai ales pentru etapa de perspectivă. Cuprind suprafeţe însemnate de teren ce constituie un potenţial ce se cere a fi bine gestionat. Vor face obiectul unor noi capacităţi productive, de prestări servicii sau de depozitare, în concordanţă cu Legea nr. 50/1991, condiţiile de amplasare, de ocupare a terenului, de funcţionare în deplină concordanţă cu zonele funcţionale învecinate, în special cu zona de locuit, se vor preciza prin documente urbanistice - PUZ, PUD, documente care se recomandă a fi întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare".
Se mai precizează în Regulamentul de urbanism, în ce priveşte regimul tehnic al zonelor de producţie, servicii şi depozitare, că regimul de înălţime trebuie să fie maxim P+2E, şi că procentul de ocupare a terenului trebuie să fie 50%.
Documentaţiile de urbanism aprobate nu cuprind alte detalii în legătură cu unitatea teritorială analizată.
Având în vedere dispoziţiile enunţate anterior, instanţa de apel constată că inculpatul nu poate invoca în apărare dispoziţiile art. 47 alin. (31) din Legea nr. 350/2001, din analiza Regulamentului de urbanism şi a Planului urbanistic general rezultând, fără echivoc, necesitatea întocmirii unui PUZ în legătură cu obiectivul solicitat de SC E.C. SA. Aceasta în condiţiile în care, nici Regulamentul de urbanism şi nici Planul urbanistic general nu cuprindeau informaţiile necesare realizării investiţiei, sub aspectul modului de utilizare a terenului şi a activităţilor ce urmau să se desfăşoare în depozit, iar Regulamentul de urbanism menţiona în mod clar obligativitatea întocmirii unui PUZ pentru zona analizată. De asemenea, expertiza întocmită în faza de urmărire penală a concluzionat în sensul obligativităţii întocmirii unui plan urbanistic zonal, mai ales în condiţiile în care activitatea din depozit urma să se desfăşoare pe o parte din terenul aparţinând SC M.F. SA, situaţie în care se impunea parcelarea zonei.
În mod judicios prima instanţă a înlăturat apărarea inculpatului C.T. potrivit căreia batalul nr. 4 era construit tocmai în scopul depozitării deşeurilor, deci nu se mai necesitau alte aprobări din partea Consiliului local, având în vedere că destinaţia batalului a fost pentru depozitare fosfogips, şi nu pentru depozitare deşeuri din toată gama industrială, iar schimbarea destinaţiei trebuia analizată şi aprobată.
Din declaraţiile concordante ale martorilor audiaţi în cauză rezultă că autoritatea locală, respectiv Consiliul Local Năvodari, se opunea în mod constant construirii depozitului, având dubii legate de originea deşeurilor ce urmau să fie depozitate, împrejurare cunoscută de inculpatul C.T. care, astfel cum vom arăta în continuare, a creat în favoarea SC E.C. SA calea obţinerii autorizaţiei de construire, prin omisiunea de a insera în certificatele de urbanism necesitatea întocmirii unui PUZ, tocmai pentru a evita dezbaterea acestuia în consiliul local.
S-a reţinut că din ansamblul probator administrat în cauză reiese, în mod indubitabil, că inculpatul C.T. a avut, pe tot parcursul demersurilor efectuate de reprezentanţii SC E.C. SA, reprezentarea faptului că era obligatorie întocmirea unui plan urbanistic zonal în legătură cu obiectivul „Centru de gospodărire deşeuri industriale". Sub acest aspect, sunt relevante declaraţiile martorilor A.C., M.N. şi S.S.
S-a menţionat de către instanţa de apel că, conivenţa dintre inculpatul C.T. şi inculpatul V.R., în scopul menţionat anterior, rezultă fără dubiu din ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal.
După cum s-a mai arătat, în luna octombrie 2004 s-a desfăşurat la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi o şedinţă referitoare la analiza respectării protecţiei mediului de către investiţia preconizată de SC E.C. SA, şi anume „Centru de gospodărire deşeuri industriale". Din declaraţia martorului P.I. rezultă că acesta nu a primit nici un fel de informaţii sau directive din partea primarului C.T., pentru a putea susţine un punct de vedere argumentat la şedinţa respectivă sau pentru a ridica probleme legate de legalitatea sau oportunitatea creării depozitului de deşeuri, cu excepţia faptului că inculpatul i-a cerut să exprime dezacordul primăriei în legătură cu înfiinţarea depozitului de deşeuri.
Din procesul-verbal încheiat la data de 05 iulie 2007, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Năvodari, rezultă în mod clar poziţia consilierilor locali, care s-au opus în mod categoric înfiinţării unui depozit de deşeuri pe raza oraşului Năvodari. în finalul şedinţei, inculpatul C.T., a concluzionat: „Deci nu eliberez certificat de urbanism".
Din declaraţiile martorilor M.D. (şef compartiment urbanism) şi S.F. rezultă că iniţial, C.T. s-a opus realizării obiectivului propus de SC E.C. SA însă, în luna decembrie 2007, după ce inculpatul V.R. l-a vizat în sediul primăriei, a intervenit o schimbare de atitudine, inculpatul insistând pentru eliberarea certificatului de urbanism. Astfel cum reiese din declaraţia martorului M.D., după ce inculpatul V.R. s-a deplasat la sediul Primăriei, inculpatul C.T. nu a analizat condiţiile de emitere a certificatului de urbanism cu specialiştii din cadrul primăriei, ci prezenţa arhitectului şef în biroul primarului a durat cel mult un minut şi s-a rezumat la dispoziţia dată de acesta din urmă în vederea emiterii certificatului nr. FF/2007.
Totodată, declaraţiile martorilor M.D. şi P.D. nuanţează presiunile morale la care au fost expuşi din partea inculpatului C.T., pe parcursul procedurii de emitere a certificatului de urbanism din anul 2007. În esenţă, cei doi au arătat că, din insistenţa şi din tonul folosit, a perceput că nu puteau refuza semnarea acestui document, deoarece în caz contrar ar fi putut să îşi piardă locul de muncă.
De altfel, în cadrul discuţiei cu M.N., la data de 18 noiembrie 2010, inculpatul V.R. a făcut următoare afirmaţie, legată de „soluţia", aparent legală, pe care a găsit-o împreună cu inculpatul C.T., pentru a obţine autorizaţie de construcţie pentru centrul de deşeuri, respectiv omisiunea inserării în certificatul de urbanism a necesităţii întocmirii unui PUZ (astfel cum am arătat, în situaţia în care solicitantul obţine avizele menţionate în certificat, primăria este obligată să emită autorizaţia de construire):
„V.R.: este 2% su 100 de dolari (...) să te gândeşti bine, scapi tu de probleme, anchi se 3 ani, oricum agiunge. Tu sti bine che, como se cheamă lui, certificatul de urbanismo nu e nici falso, nu e nici făcut aşa, e eliberat corecto, toată documentaţia făcută corectă. Am găsit o soluţie foarte bună. Cu două zile inainte phuh mi-a intrato, cum se dice, in (...) aşa, un cui, la mine, cu certificatul de urbanism, atacato del prefeto, e certificate del urbanismo atacato al penalo seco (...)".
Deşi susţine că s-a consultat cu specialiştii din cadrul primăriei şi a dispus menţionarea în cele două certificate a H.C.L. nr. 37/2005, apărările inculpatului sunt contrazise de martorul M.D., care a precizat că, în data de 10 sau 11 decembrie 2007 a fost înregistrată cererea de emitere a unui nou certificat de urbanism, iar la câteva zile după aceea a fost chemat în biroul primarului C.T., unde se aflau V.R. şi M.M.Ş. Inculpatul C.T. i-a spus că trebuie să emită un alt certificat de urbanism cu titulatura solicitată de SC E.C. SA, dar la acel moment nu a comentat. Prezenţa sa în biroul primarului a fost de maxim un minut. La data de 20 decembrie 2007 a fost chemat din nou de inculpat, care i-a spus că certificatul de urbanism trebuie emis, întrucât Guvernul şi-a luat obligaţia în faţa Uniunii Europene de a realiza acest depozit. Acest lucru de întâmpla într-o zi de joi, în jur de ora 1700, în condiţiile în care programul în acea zi era până la ora 1800. Martorului nu i s-a părut bine ce i s-a cerut, de aceea, în urma discuţiei cu P.D., au hotărât să insereze menţiunea privind H.C.L. nr. 37/2005, considerând că Agenţia Naţională de Mediu va fi mai atentă, iar ei vor fi apăraţi de răspundere. Au inserat hotărârea pe prima pagină, urmărind ca, în această modalitate, primarul C.T. să nu observe.
Inculpatul a mai susţinut că, având în vedere formaţia profesională militară, s-a obişnuit să aibă încredere în cei cu care lucrează, însă din probele administrate în cauză a rezultat că nu s-a consultat cu nicio persoană de specialitate din subordinea sa, dând direct dispoziţie privind emiterea certificatului de urbanism, deşi însuşi inculpatul a precizat că nu verificase personal documentaţia ataşată cererii solicitantului SC E.C. SA.
Nu poate fi primită nici apărarea în sensul că responsabilitatea evaluării posibilităţii legale de realizare a investiţiei aparţine autorităţilor care emit avize şi acorduri, întrucât, astfel cum am subliniat, emiterea avizelor depinde de ceea ce se cere prin certificatul de urbanism.
Concluzionând, schimbarea bruscă a poziţiei inculpatului C.T. (în luna iulie 2007 a afirmat că nu va emite certificatul de urbanism, exprimându-şi opoziţia faţă de construirea depozitului de deşeuri, însă în luna decembrie a aceluiaşi an a procedat în sens contrar), după ce a primit vizita inculpatului V.R., precum şi împrejurarea că singura preocupare a fostului primar al oraşului Năvodari a fost să dea dispoziţie subalternilor pentru semnarea certificatului de urbanism, fără o consultare prealabilă cu specialiştii din cadrul instituţiei pe care o conducea, dar exercitând presiuni morale asupra acestora, denotă reaua-credinţă a inculpatului, care a urmărit favorizarea reprezentanţilor SC E. SA în procedura de obţinere a autorizaţiei de construire.
Au mai fost invocate dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căruia, hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile. Se susţine că instanţa civilă a obligat primarul la emiterea autorizaţiei de construire, astfel că nu se poate imputa inculpatului că a emis certificatul de urbanism din anul 2007 cu nerespectarea dispoziţiilor legale. În aprecierea Curţii, aceste prevederi nu sunt incidente în speţă, întrucât, instanţa civilă nu putea aprecia asupra necesităţii inserării menţiunii privind obligativitatea întocmirii planului urbanistic zonal şi nici asupra legalităţii avizelor obţinute, în condiţiile în care nu s-a invocat nelegalitatea acestora. Atâta timp cât s-a constatat că solicitantul a îndeplinit cerinţele impuse prin certificatul de urbanism, acesta a dobândit dreptul de a obţine autorizaţie de construcţie, iar primăria nu putea refuza emiterea acesteia. De asemenea, aspectele referitoare la conţinutul fals al certificatelor de urbanism nu reprezintă chestiuni prealabile, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei, penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice se comite atât cu intenţie directă, cât şi indirectă, făptuitorul prevăzând că prin fapta sa va cauza o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau că va produce o pagubă patrimoniului acesteia, urmărind sau acceptând acest rezultat. Şi în varianta săvârşirii faptei prin inacţiune, forma de vinovăţie este tot intenţia, având în vedere faptul că textul art. 248 C. pen. foloseşte expresia „cu ştiinţă", evitându-se astfel confuzia că fapta s-ar putea comite şi din culpă, aşa cum ar rezulta din dispoziţiile art. 19 C. pen. alin. ultim.
A menţionat că vinovăţia inculpatului reiese, în primul rând, din datele concrete şi precise ale stării de fapt, cel mai bun indicator al elementelor de voinţă şi conştiinţă ale unei persoane. Aprecierea poziţiei psihice a inculpatului în momentul comiterii faptei trebuie să aibă în vedere acţiunile acestuia care pot contura forma de vinovăţie cu care acţionează.
Împrejurările cauzei conturează intenţia directă a inculpatului în săvârşirea faptei. Prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea certificatelor de urbanism nr. DD/2005 şi nr. FF/2007 şi încălcarea dispoziţiilor legale, care impuneau obligativitatea solicitării unui plan urbanistic zonal în legătură cu obiectivul „Centru de gospodărire deşeuri industriale", inculpatul C.T., în calitate de primar al oraşului Năvodari, a împiedicat Consiliul Local Năvodari să îşi exercite atribuţiile în legătură cu edificarea depozitului de deşeuri, un proiect de importanţă majoră pentru comunitate. în această modalitate, inculpatul a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al Consiliului Local, sustrăgând competenţei acestuia dezbaterea şi analizarea proiectului şi posibilitatea de a se opune construirii obiectivului, în condiţiile în care cunoştea opoziţia constantă a acestei instituţii în legătură cu centrul de deşeuri.
Fapta inculpatului a cauzat o tulburarea însemnată a activităţii Consiliului Local Năvodari, în încercarea acestuia de a se opune construirii obiectivului, chiar în condiţiile în care investiţia nu era periculoasă pentru mediu şi implicit pentru populaţie. De altfel, în aprecierea Curţii, acest din urmă aspect, referitor la natura deşeurilor ce urmau a fi depozitate în obiectiv, nu prezintă relevanţă sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii analizate.
Sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte incidenţa art. 13 din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel a subliniat că, prin nesolicitarea unui plan urbanistic zonal, inculpatul C.T. a obţinut pentru SC E.C. SA un avantaj patrimonial, constând în aceea că această societate nu a fost obligată să facă cheltuieli pentru actele de parcelare a terenului şi de înscriere în cartea funciară, precum şi cheltuieli pentru efectuarea planului urbanistic zonal.
Pentru considerentele expuse anterior instanţa de apel a conchis că inculpatul C.T. nu poate fi exonerat de răspundere penală prin achitare, astfel cum a solicitat în susţinerea motivelor de apel.
În motivele de apel s-a susţinut că fapta inculpatului ar putea constitui eventual o contravenţie, în raport de prevederile Legii nr. 350/2001 şi Legii nr. 50/1991, însă apărarea face abstracţie de dispoziţiile legale potrivit cărora, emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii. Aşadar, în condiţiile în care sunt întrunite cerinţele privind latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, este atrasă răspunderea penală a inculpatului.
În apărare, s-a invocat nerespectarea dreptului la apărare, întrucât inculpatul C.T. a fost trimis în judecată sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, iar prima instanţă, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect, se invocă şi neregularitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală.
Încălcarea dispoziţiilor legale privind dreptul la apărare, în speţă prin punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptei este sancţionată cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen., nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Deci, încălcarea dreptului la apărare se examinează prin prisma existenţei vătămării procesuale, în cadrul unei nulităţi relative invocate în termenul legal în faţa instanţei de judecată.
Instanţa de apel a apreciat că, deşi prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei, nu s-a produs nici o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului sau, în orice caz, ea nu a fost dovedită de către acesta. În acest sens, avem în vedere că în actul de sesizare este descrisă în mod clar fapta, inclusiv în ceea ce priveşte urmările prevăzute de norma de incrirninare a abuzului în serviciu contra intereselor publice, toate mijloacele de probă din faza de urmărire penală şi din faza de cercetare judecătorească la prima instanţă fiind administrate în legătură cu fapta individualizată sub aspectul urmărilor produse unei instituţii de stat.
Chiar în cazul în care s-ar reţine incidenţa unei vătămări procesuale, aceasta a fost acoperită prin efectuarea cercetării judecătoreşti la instanţa de apel, inculpatul cunoscând încadrarea juridică reţinută de prima instanţă prin hotărârea de condamnare şi, în consecinţă, formulându-şi apărările în mod corespunzător. Pe de altă parte, neregularitatea invocată privind încadrarea juridică reţinută prin actele procesuale îndeplinite pe parcursul urmăririi penale nu a fost invocată în termenele prevăzute de lege, respectiv în condiţiile art. 300 sau art. 332 C. proc. pen.
Privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 01 februarie 2014, Curtea de Apel Constanţa a arătat că şi potrivit noilor dispoziţii legale, fapta inculpatului constituie infracţiunea de abuz în serviciu. Astfel, în ceea ce priveşte condiţiile de incrirninare, noua reglementare este mai severă, întrucât urmările alternative prevăzute de norma de incriminare constau în o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime sau ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, în timp ce art. 248 C. pen. de la 1968 impunea dovedirea unei tulburări însemnate bunului mers al unei instituţii.
2. Infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.R.
În referire la activitatea infracţională a inculpatului V.R., martorul M.N. a relatat că acesta a iniţiat unele demersuri, personal sau prin interpuşi, pentru a-l influenţa în aprobarea autorizaţiei de construcţie a depozitului de deşeuri. Cu o săptămână înainte de 18 noiembrie 2010, a fost sunat de inculpatul V.R., care i-a propus să se întâlnească oriunde, însă de preferat nu la primărie. Au mai fost şi alte apeluri cărora martorul nu le-a dat curs, întrucât, potrivit depoziţiei acestuia, avea cunoştinţă că inculpatul intenţiona să rezolve probleme, fie oferindu-i mită, fie înscenându-i ceva pentru „a-l scoate din joc". Pentru a-l determina să se întâlnească, inculpatul V.R. i-a spus că doreşte să facă o altă investiţie legată de o fabrică de panouri solare, martorul M.N. invitându-l la sediul Primăriei Năvodari, unde se montase aparatura de supraveghere, întrucât formulase anterior plângere penală, având în vedere că, potrivit propriilor susţineri, inculpatul îl hărţuia, iar presiunile din partea unor persoane din cadrul mai multor partide politice erau prea mari.
După ce inculpatul V.R. a ajuns la primărie, M.N. l-a întrebat dacă i-a pretins vreodată ceva, întrucât în presă apăruseră mai multe acuzaţii în acest sens la adresa martorului. Inculpatul V.R. a recunoscut că făcuse aceste afirmaţii întrucât era supărat pe primarul M.N., care refuza în mod constant eliberarea autorizaţiei de construcţie. Pe parcursul discuţiei, inculpatul V.R. a recunoscut că deşeurile ce urmau a fi depozitate erau periculoase, solicitându-i primarului M.N. să îl susţină, să facă să fie bine şi să nu îl trimită la consiliul local. Inculpatul a afirmat că va veni cu 2-3 euro pentru tona de deşeuri, respectiv 4000-5000 de euro pe lună, insistând că îi va înfiinţa o societate în străinătate, banii urmând să ajungă la M.N. În schimb, martorul urma să numească persoane din cadrul primăriei, care urmau să verifice deşeurile şi să ascundă natura acestora. Discuţia nu s-a purtat în biroul martorului, ci în antecameră, deoarece inculpatul V.R. a făcut un gest prin care insinua că se teme de anumite înregistrări. În acest timp, martora M.A.G. se afla în biroul de secretariat alăturat, intrând să îi servească cu cafele. Pe parcursul discuţiei, uşa dintre antecameră şi secretariat a stat uneori deschisă.
Martora M.G.A. a relatat că la data de 18 noiembrie 2010 se afla la serviciu, când inculpatul V.R. a venit la primărie. Discuţia dintre inculpat şi martorul M.N. a avut loc în antecameră, interval în care uşa care despărţea încăperea de biroul primarului a stat deschisă. Martora a intrat de 2-3 ori în antecameră, pentru a-i servi pe cei doi cu cafea şi apă, observând că inculpatul V.R. vorbea încet şi se ferea de ea. A auzit o discuţie în legătură cu 2-3 euro şi un control de formă.
Inculpatul V.R. a susţinut că a discutat cu martorul M.N. despre încheierea unui contract de colaborare prin care să se achite Primăriei Năvodari o taxă de 2-3 euro/tonă pentru depozitarea deşeurilor. Inculpatul s-a apărat, arătând că intenţia sa a fost de a-l convinge pe M.N. să elibereze autorizaţia de construcţie, cu un câştig şi pentru primărie, iar nu pentru primar, ca persoană fizică. Inculpatul V.R. nu a putut preciza de ce, la un moment dat, pe parcursul discuţiei, a făcut referire la suma de 4500 euro.
S-a arătat că procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental la data de 18 noiembrie 2010 între M.N. şi V.R. contrazice în mod indubitabil apărările inculpatului. Sub acest aspect, s-au spicuit din cadrul acestuia următoarele convorbiri.
„M.N.: Era prefect L.B., cu care eram in şucăre ca el se dădea şeful primarilor. Acuma m-am împăcat, nu ştiu ce, am o relaţie, ti-am zis, puţin supărat ca am zis io ca n-a făcut nimic ca prefect. Dar nici n-a făcut. Mie-mi place sa spun lucrurilor pe nume. Când era el prefect, l-am chemat la mine şi mi-a zis: a venit italianu la mine.. V.R.: Da, am fost o dată.
M.N.: ..mi-a zis: vezi ca italianu are pentru tine un milion de euro. VR: Non e adevărat.
M.N.: Pe cuvânt de onoare dacă nu mi-a zis aşa. V.R.: Non e adevărat. Eu am fost la, como se chiama... M.N.: la B.
V.R.: la B., la începutul mandatului, como am fost şi la, como se chiama, că era prima, că sunt prieteni acuma.. M.N.: C.
V.R.: Da, C., la începutul mandatului şi i-am spus: io am problema, no, ca nu era problema, ca amproiectu asta, i-am explicare, da? M.N.: da
V.R.: .problema de fosfogips..che îi spun io înainte să îi spună ceilalţi. A fost la fel ca şi cu, como se chiama, prefectul B. Am fost şi i-am spus: Asta e proiectul meu, am sifosfogips, am cheltuit 100.000 euro pentru rezolvare problema cu făcut acte. I-am spus problema. Ma niciodată nu am spus aşa ceva la nimeni.
18:.29 -18:32
V.R.: Io faci o propunere, e ceva che tu trebui chi accepţi. Non esi bine....che io am făcut ceva par acceptar asta... asta şi veni de la tine, intelegi? Como un impunere la mine.
Io nu ti volio un răspuns subito..mai bine facem un pic de scrisori, une, doi....nu vreu asa ceva...io am siguranţa che mergem inainte, ai inteles? Trebuie gandeste-te ca tui ...idee, în consiliu, am vorbit cu un avocat din Bucureşti, strada asta, cum vrei, ma se tu che... tu trebuie setiprimaru aici, che io sunt un asta e viaţa mea...Iţi face o propunere io che vin la tine...e scuza, problem e con eso: che noi aducem deşeuri radioactive, ca aducem..., ca aducem asta, che aducem asta, no? pentru populaţia, pentru facia ....io te dici: facem un contract cu E.C. unde punem un uomo de la noi, de la Primărie che este acolo, pentru controlare ce se duce acolo, che imi vine deşeuri de Italia, deşeuri din Franţa, me dico, che spune când vine deşeuri pericoloso. Perche noi avem voie foaie) de lucrare nu de depozitare, lucrare da, mă întelegi, e voie de lucrare deşeuri pericolozi, ma non de depozitare în gropa, che controlam noi che deşeuri să fie nepericolosi cuando depozitare in gropa, in deposit de deşeuri. Aora, populaţia de ce se tiama?..controla lui, e câştiga şi Primeria, es o cifra mare per.... Primeria... es ceva depfuh. Che sunt deşeuri a 100 de dolari con 2%. M.N.: Cum?
V.R.: este 2% su 100 de dolari (...) să te gândeşti bine, scapi tu de probleme, anchi se 3 ani, oricum agiunge. Tu sti bine che, como se cheamă lui, certificatul de urbanismo nu e nici falso, nu e nici făcut aşa, e eliberat corecto, toată documentaţia făcută corectă. Am găsit o soluţie foarte bună. Cu două zile inainte phuh mi-a intrato, cum se dice, in cur asa, un cui, la mine, cu certificatul de urbanism, atacato del prefeto, e certificate del urbanismo atacato al penalo seco (...).
18:37
V.R.: Acuma lui nu poate fora amenda. La mine, per che...pentru mediu. Mediu are nevoie. Noi suntem scris deja la comunicatul european de la Bruxelles depozita asta, e deja declarat.
M.N.: Cine l-a declarat?
V.R.: Mediu, nu noi.
M.N.: Da trebuia să mă întrebe şi pe mine.
V.R.: E şi, in doua mii. Când am intrat in Uniunea Europeană, în 2005-2006? Noi am fost la Mediu, am chemat avocat joi, vineri, sâmbăta, duminica, pentru studiu asta. De ce au plecat de la Bruxelles oamenii de la mediu pentru că-i cerea Comunicatul European, unde p...mea depozitează 250 de mii tone (...).
M.N.: Aici România s-a grăbit in intenţia de a adera la Uniunea Europeană, le-a făcut.
V.R.: Mă este declarat la Comunitatea europeană de 150 mii de tone de deşeuri industriale, am intrat să le depoziteze la combinat.
18:40-18:45
V.R.: Prima etapa e depozita. Etapa doi e, como şi chiama, lucrare, unde nu trebuie autorizaţie de construcţie. Aia este un circuitu inchis. Non aducem apa la mare. Este, como se chiama, epuratorul, decantorul de apa, schitul de mare (...) MN: ştiu, am lucrat acolo.
V.R.: din depozitul asta, aducem toată apa acolo, ca un circuit inchis. Non e te duce apa la mare. Si merge la mare? Apa de ploaie. Apa de ploaie n-ai cum s-o cari cu nimic. Toate celelalte apa, che intra in gropa, in depozitu...avem acolo, unu, doi, trei, patru, avem acolo un depozitu pentru apa pentru un an. Tu te gândeşte: guarda eu nu voifare rau la nimeni. Per che io vreo face rau...primul cine face rau sunt eu...şi... acolo 8 ore pe zi, ca noi lucram acolo în fiecare zi, şi muncitorii lucrează acolo, che no stoi singur....nu bag în pericol. Eu niciodată nu băgat muncitorii mei in pericolo. Niciodată. Nu mediul, altcineva. E M. nu are treaba cu mine. Profesional este deja terminat depozitul in 2005, da am venit inapoi cuando a fost scandal cu (...) depozit de deşeuri din Napoli, au venit aici la mine, vroiau inchiriare depozitu (...) că acolo era mafia politică înţelegi, nu mafia de te împuşca, ci mafia politică. M.N.: Da, era la nivel mare.
V.R.: non esi pote avem autorizaţie şi încet încet am scăpat...non eşti pose pe numele meu imediat, che făceam rău pe cealaltă parte, încet încet am. ..aşa... Mie-mi place banul cinstit, curat, nu-mi place banul făcut aşa, repede. Sunt 15 ani de când sunt aici suntem colege cu remuneraţie. Poţi să ceri informaţii de la mine din Italia, vedi che nimeni nu a spus că am vreo datorie, nu am făcut nimic, sunt curat. Am ajuns la 63 de ani, curat. N-am furat banii la nimeni, n-am făcut nicio zi de puşcărie şi aici că sunt de 15 ani in România io (...) M.N.: Vrei să (...).
V.R.: No, tu vedere altceva, mal, che cine este V.R., că R. a făcut ceva aici în România, de rău la cineva. Sunt aici (...) face afacere împreună, gândeste-te che tot ce ti-am oferit, nu 100 ci aproape 500.000 euro pe an la Primărie. Che asta însemn la bani mulţi pentru la Primăria din Năvodari. M.N.: 500.000 de euro? V.R.: Da.
M.N.: Nu, nu se poate. V.R.: Como nu se poate? Conforte, le taxe..
M.N.: Năvodari are 40.000 de locuitori.
V.R.: Da, începere de far e la drumu de la mine acolo....
M.N.: Nici drumu ăla acolo nu pot să-l fac cu banii ăştia. Vorbesc serios.
V.R.: trei
M.N.: Ce?
V.R.: trei sute, o cifra, ceva intre in primeria. Pentru giustificare, şi asta guarda sunt bani..plus nimeni plăteşte aşa ceva...Si in Italia, plăteşte taxa la primeria, che este 001 - 005, pentru...şi altele. V., vorbeşte şi tu cu una...
M.N.: Cu cine?
V.R.: Asta aşa e, dracu, ştiu şi eu?....Practic ce vrei... în puşcărie
M.N.: Cum?
V.R.: De ce vrei merge în puşcărie?
M.N.: N-o să-mi dea maxim 3 ani.
V.R.: Si, mi-a spus P., no vre merge în puşcărie (...) vine sefu de, cum se cheamă (de la Parchet?)
M.N.: N-o să-mi dea maxim 3 ani...neeliberat
V.R.: N-o să-ţi dea nimic, m-a achitare de tot.de estrada, de politica, nu are cum, ...nici primaru por che estei pentru, ştii foarte bine....în puşcărie niciodată, nu me zisti dacă cineva în puşcărie ..
M.N.: Nu mai pot să candidez
V.R.: eşti primar, asta înseamnă ca toată cariera ta politică se termină. Pentru ce? Per che se poate che cineva, dacă este ceva..nu este adevărat, non i dat autorizaţia la mediu şi non era sigur sută la sută de ce se întâmplă acolo. Ti guiro, eu n-am plătit nimic, la nimeni.
18:54-18:56
M.N.: R., pentru panouri solare, toată susţinerea, cum sa spun?
V.R.: (...) noi acolo vreifare un parc ecologico, pentru că nu avem altceva. Ce facem acolo? Ai înţeles? Per che groapa asta de deşeuri mă deranjeze şi pe mine...ca toate celelalte trei afaceri ce le am acolo, înţelegi?
M.N.: Mhm, da, ţi le închide.
V.R.: Păi, mi le închide. Che non puore fare acolo la K... spaţiu acolo. Ce faci? K. nu vine acolo.
M.N.: Nu vine.
V.R.:..con un depozito de deşeuri acolo, nu vine, că e aproape
M.N.: Vezi că-mi dai dreptate?
V.R.: No, per che ai, cum se chiama, mâncare, la 100 de metri, înţelegi? Te deranjeze, nonpoifare o fabrică de dulciuri unde este depozitu....şi la mine poate dezvoltare, ma non am un alto proiect, nu se poate, per che, este deja făcut o groapa, sunt 15 hectare, sunt construcţii făcute, non esto..asa. estefacta o munca titanic. Au scos tot pământu care este acolo, până la şisturi, au făcut în jur, como se chiamă, un zid de aproape 10 metri de betonită, este un zid de betonită...apus argilă, l-a tasat...non avem apa freatica la noi, unde este gropa, non este fanta freatica. Por che fanta freatica este afara. Este o distrugere aproape... cred eu acuma... 10-20 milioane euro, dacă distrugere toată asta. N-ai cum fare altceva. Mediu a impus în 2002: fai un depozito, că are nevoie noi de depozitu asta, per che io n-am nevoie de depozitu de deşeuri. "
Spre finalul discuţiei, se constată că inculpatul V.R. avansează propunerea către M.N. (fără ca acesta din urmă să iniţieze vreo discuţie în acest sens) ca acesta să-şi constituie o societate comercială în străinătate, care să încheie un contract de-consultanţă cu o altă societate aflată în legătură cu SC E.C., astfel încât această firmă a lui M. să poată percepe mediat de la SC E.C. câte 2-3 euro pe tona de deşeu introdus în depozitul constituit pe raza oraşului Năvodari. Pasajele relevante sunt următoarele: Iei una societate ta, afară, nu aici, afară, nu? îi plătim şi, facem contractul de consultanţă, nu pentru E., la altă societate, intră un pic de bănuţi şi la noi. Si vrei 2, e 3, propune 3, e 2, ceva ca să măresc şi eu ceva, că sunt aici în buzunar şi nu-i pot ţine aşa. Cu 4500 euro pe lună (...)".
Instanţa de apel a reţinut că nesinceritatea declaraţiilor inculpatului V.R. rezultă şi din împrejurarea că acesta nu a putut oferi o explicaţie credibilă cu privire la suma de 4500 euro la care a făcut referire pe parcursul discuţiei cu martorul M.N., susţinând doar că era obosit. Or, modalitatea elaborată şi disimulată concepută pentru oferirea mitei (înfiinţarea unei societăţi comerciale în străinătate, care să încheie un contract de consultanţă cu o altă societate controlată de SC E.C. SA), exclude indubitabil ipoteza stării de oboseală invocată în apărare.
S-a apreciat că intenţia ilicită a inculpatului rezultă şi din modalitatea în care s-a comportat pe parcursul discuţiei cu martorul M.N., din declaraţiile numiţilor M.G.A. şi M.N. rezultând că inculpatul V.R. se ferea să nu fie auzit de către secretară şi era extrem de precaut, temându-se să nu fie înregistrat.
În consecinţă, s-a concluzionat că fapta inculpatului V.R. care, cu intenţie directă, a promis martorului M.N. beneficii aproximate la 4500 euro lunar, prin încheierea unui contract de consultanţă între o societate controlată de el şi o societate înfiinţată în străinătate, administrată sau controlată de primarul M.N., pentru ca acesta din urmă să elibereze autorizaţia de construcţie a depozitului de deşeuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., neputând fi primite motivele de apel prin care inculpatul a solicitat achitarea.
În legătură cu soluţia de achitare a inculpatul V.R., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen., instanţa de apel reţine modalitatea elaborată în care acesta a înţeles să ofere mită martorului M.N. Astfel, acesta a conceput anticipat o modalitate concretă de acţiune, expunându-i primarului în funcţie la acea dată o variantă aparent legală prin care mita substanţială ar fi urmat să fie disimulată. În aprecierea curţii, nu se poate susţine că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii de dare de mită, în considerarea faptului că M.N. ar fi fost total necooperant, respingând explicaţiile inculpatului V.R. în legătură cu activităţile şi natura deşeurilor ce urmau a fi depozitate pe raza oraşului Năvodari. Aceasta deoarece, din probele adniinistrate în cauză a rezultat că la solicitarea primarului M.N. de a formula o propunere concretă care să fie dezbătută în consiliul local, inculpatul V.R. a refuzat categoric să iniţieze acest demers. Totodată, împrejurarea că M.N. era obligat să emită autorizaţia de construcţie în favoarea SC E.C. SA nu poate justifica concluzia lipsei de pericol social, având în vedere considerentele expuse anterior referitoare la premeditarea activităţii infracţionale şi cuantumul substanţial al mitei oferite unui funcţionar important al comunităţii.
Contrar argumentelor expuse de prima instanţă, în sensul că propunerea inculpatului a intervenit în timpul discuţiei, Curtea reţine că inculpatul a conceput anterior planul de a oferi mită lui M.N., aspect care rezultă chiar din comportamentul acestuia pe parcursul discuţiei. Astfel, din declaraţiile martorilor M.G.A. şi M.N., rezultă că inculpatul V.R. nu a vrut să discute în biroul primarului, ci în antecameră, întrucât se temea să nu fie înregistrat, vorbea în şoaptă şi se ferea de martora M.G.A.
Prin urmare, maniera în care mita a fost oferită, cuantumul acesteia, calitatea beneficiarului ofertei, scopul urmărit, imprimă faptei de care este acuzat inculpatul V.R. un grad ridicat de pericol social, impunându-se aplicarea unei pedepse.
În cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen., evidenţiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanţelor reale, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor ce vizează strict persoana acestuia.
Faţă de aceste considerente, reţinând şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, este o persoană integrată social, însă nu a recunoscut comiterea faptei, va condamna inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare, a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere.
Instanţa de apel a învederat că instituirea unui control periodic, se impune, în cauza de faţă, având în vedere modalitatea de comitere a faptei reţinute, ce denotă un grad ridicat de pericol social şi în raport de datele ca caracterizează persoana inculpatului, care a manifestat o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal, în vederea corectării conduitei acestuia în sensul respectării normelor de drept.
3. Infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.M.Ş. şi SC E.C. SA Năvodari
Prin actul de sesizare, se reţine în sarcina inculpatelor M.M.Ş. şi SC E.C. SA folosirea repetată, în intervalul 10 august 2004 - 20 decembrie 2007- anul 2010, a certificatelor de urbanism false, respectiv cele emise sub nr. CC din 10 august 2004 şi DD din 20 decembrie 2007, cunoscând că au menţiuni false la rubrica privind regimul proprietăţii (menţionarea necorespunzătoare adevărului a titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care se solicită construirea investiţiei), în interesul promovării, susţinerii şi finalizării procedurii de obţinere a acordului de mediu de la Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului şi în cadrul proceselor civile purtate între SC E.C. SA şi Oraşul Năvodari, în scopul obţinerii unor sentinţe judecătoreşti favorabile.
În apărare, inculpata M.M.Ş. a susţinut că menţionarea greşită în certificatele de urbanism a titularului dreptului de proprietate asupra terenului reprezintă o simplă eroare materială a primăriei. Sub acest aspect, inculpata a arătat că SC E.C. SA a formulat o simplă cerere de eliberare a certificatului de urbanism, la care a ataşat titlul de proprietate dovedit prin cumpărarea activelor F. de către SC M.F., protocolul încheiat între SC M.F. SA şi SC E.C. SA pentru punere la dispoziţie a terenului, memoriul de prezentare şi o schiţă de situaţie referitoare la poziţionarea în spaţiu a obiectivului respectiv.
Din probele administrate în cauză instanţa de apel a reţinut că rezultă, cu certitudine, faptul că certificatele de urbanism nr. CC din 10 august 2004 şi nr. FF din 20 decembrie 2007 emise de Primăria Năvodari cuprind date nereale referitoare la titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care se solicita construirea investiţiei, ce au fost inserate în momentul completării acestora de către funcţionarii primăriei.
Astfel, certificatul de urbanism nr. CC/2004 cuprinde, la rubrica „Regimul juridic", menţiunea în sensul că terenul ce face obiectul certificatului de urbanism, situat în Năvodari, strada P., în suprafaţă de 40.000 mp, este proprietatea SC E.C. SA, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. C1 din 30 august 1999. În mod evident, întrucât SC E.C. SA a fost înfiinţată în anul 2002, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de către SC M.F. SA.
Potrivit datelor comunicate de Oficiul Registrului Comerţului, contractul de vânzare cumpărare a activelor aparţinând fostului F. poartă nr. C2 din 30 august 1999, iar nu C1/1999.
De asemenea, în certificatul de urbanism nr. FF/2007 s-a menţionat necorespunzător adevărului faptul că terenul ce face obiectul certificatului de urbanism, situat în Năvodari, strada P., în suprafaţă de 290.000 m.p., este proprietatea SC E.C. SA, dobândit prin actul constitutiv din 29 iulie 2002. Aceasta în condiţiile în care, prin actul constitutiv din 29 iulie 2002 al SC E.C. SA, acţionarul principal al acesteia, SC M.F. SA, a adus ca aport în natură suprafaţa de 10.329,12 m.p. şi construcţii situate în zona depozit uree vrac din cadrul terenului cu numărul cadastral nr. T1. În referire la acest teren, în mod temeinic prima instanţă a concluzionat în sensul că este în totalitate diferit de terenul în suprafaţă de 290.000 mp pe care se solicită construirea Centrului de gospodărire deşeuri industriale, astfel cum rezultă din declaraţia martorei T.C. şi din schiţa amplasamentului depozitului.
Prin înscrisul denumit „Protocol" datat 20 decembrie 2005, s-a constituit de către M.F. în favoarea SC E.C. SA un drept de folosinţă asupra unei suprafeţe de teren de 30 ha şi asupra reţelelor de asigurare a utilităţilor aferente, în vederea desfăşurării activităţii (activitate în domeniul strict al gestionării deşeurilor). Se observă că 30 ha înseamnă 300.000 mp, deci protocolul se referă generic la cei 290.000 mp menţionaţi în certificatul de urbanism. Astfel, rezultă că terenul pe care urma a fi realizată investiţia era cel pus la dispoziţie prin protocol, şi nu cel aflat în proprietatea SC E.C. SA.
Cele două certificate de urbanism au fost utilizate ulterior de către reprezentanţii SC E.C. SA, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv obţinerea acordului de mediu şi a unor hotărâri judecătoreşti, fiind depuse la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi la Tribunalul Constanţa, în dosarul civil nr. 3966/118/2009).
În legătură cu depunerea certificatelor de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007 în dosarul civil nr. 3966/118/2009 al Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ, ca mijloc de probă pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a primarului oraşului Năvodari la emiterea autorizaţiei de construcţie, trebuie subliniat că la instanţa civilă SC E.C. SA nu a depus şi certificatul de urbanism nr. DD/2005, care menţiona în mod corect titularul dreptului de proprietate asupra terenului. Rezultă astfel că inculpata M.M.Ş. a acţionat cu ştiinţă atunci când s-a limitat la depunerea certificatelor de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2000, urmărind ca instanţa de judecată să nu observe menţiunile reale referitoare la titularul dreptului de proprietate menţionat în certificatul din anul 2005.
De altfel, poziţia subiectivă a inculpatelor, care au cunoscut că cele două certificate de urbanism conţin date false la rubrica „Regimul juridic", reiese cu certitudine şi din calitatea deţinută. Din această perspectivă, simplele afirmaţii ale apărării nu pot fi reţinute, ţinând seama că, în calitate de reprezentanţi legali ai SC E.C. SA, este evident că cele două inculpate cunoşteau regimul juridic al terenului, mai ales în condiţiile în care, în perioada 2004-2007 au efectuat numeroase demersuri-în vederea realizării investiţiei, ce au presupus analizarea documentaţiei juridice referitoare la SC M.F. SA şi SC E.C. SA.
În mod corect instanţa de fond a observat că necesitatea încheierii „Protocolului" a apărut chiar din faptul luării la cunoştinţă a conţinutului certificatului de urbanism nr. DD/2005, conţinut care crea o problemă constând în faptul că titularul investiţiei nu era acelaşi cu titularul terenului. Astfel, prin semnarea „Protocolului" personal de. către M.M.Ş. în calitate de administrator al SC E.C. SA, se demonstrează că aceasta a constatat problema şi a luat măsuri exprese pentru a o rezolva.
S-a reţinut că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa vizează şi soluţia de achitare a inculpaţilor M.M.Ş. şi SC E.C. SA, criticile sale fiind întemeiate.
Instanţa de apel a evidenţiat importanţa corectitudinii menţiunilor din certificatele de urbanism. Cu privire la certificatele de urbanism nr. CC/2004 şi nr. FF/2007, identitatea dintre titularul dreptului de proprietate şi titularul investiţiei a prezentat relevanţă la Agenţia de Protecţie a Mediului, obiectivul „Centru de deşeuri industriale" urmând a fi înfiinţat pentru o perioadă de peste 10 ani. De asemenea, identitatea era relevantă, întrucât trebuia certificat faptul că activităţile din centrul de deşeuri pot fi desfăşurate pe amplasamentul respectiv. Trebuie subliniată şi maniera ascunsă în care au acţionat inculpaţii, care nu au depus în instanţă certificatul de urbanism emis în anul 2005, tocmai pentru a nu atrage atenţia asupra falsităţii celorlalte.
Depunerea la Tribunalul Constanţa a celor două certificate de urbanism ce cuprindeau menţiuni false a avut ca urmare obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a primarului oraşului Năvodari la emiterea autorizaţiei de construcţie. Or, constatarea acestor neregularităţi ar fi determinat dificultăţi în obţinerea avizului de mediu şi a autorizaţiei de construire.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 18 C. pen., urmând a aplica inculpaţilor M.M.Ş. şi SC E.C. SA pedepsele de 6 luni închisoare şi respectiv 7.000 RON amendă penală, ţinând seama de criteriile de individualizare a pedepsei şi de pericolul social mediu al faptelor. Pentru inculpata M.M.Ş., care se află la primul conflict cu legea penală, pedeapsa va fi suspendată condiţionat, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi realizat în această modalitate.
În consecinţă, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. instanţa de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C.T., V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA Năvodari împotriva sentinţei penale nr. 72 din 07 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 12226/118/2011.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva seninţei penale nr. 72 din 07 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 12226/118/2011.
În temeiul art. 382 alin. (2) C. proc. pen. s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.R. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 86 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei 1 an închisoare, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, a dispus ca inculpatul V.R. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Constanţa.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 86 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata M.M.Ş. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - teza a doua, b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei M.M.Ş. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în referire la art. 711 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata SC E.C. SA Năvodari la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.
S-a dispus înlăturarea din sentinţa penală apelată a dispoziţiile contrare şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.
În temeiul art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii C.T., V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA Năvodari la plata a câte 500 RON fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii C.T., V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA.
Recursurile au fost depuse la instanţa de apel la data de 15 ianuarie 2014 însă, întrucât la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare un Nou C. pen. şi un Nou C. proc. pen., cererile respective au fost considerate, iniţial, de către instanţa de apel, ca cereri de recurs în casaţie, conform disp. art. 11 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a dispoziţiilor N. C. proc. pen.
Inculpatul C.T. a depus la instanţa de apel, la data de 19 martie 2014, un memoriu, în care a arătat că nu sunt aplicabile disp. art. 11 din Legea nr. 255/2013 întrucât termenul de declarare a recursului, conform vechii proceduri, expirase la data de 26 ianuarie 2014, situaţie în care deveneau incidente disp. art. 12 din Legea nr. 255/2013 conform cărora recursurile aflate pe rol la data intrării în vioare a Noului C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În consecinţă, instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi unde a fost înregistrat la data de 21 martie 2014, în calea de atac ordinară a recursului, declarată conform legii procesual penale în vigoare la data pronunţării deciziei instanţei de apel.
În motivele de recurs depuse la dosar la data de 14 iunie 2014 inculpatul C.T. a criticat decizia penală nr. 16/P din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa pentru nelegalitate invocând disp. art. 3859 pct. 12, 13 şi 172 C. proc. pen. anterior şi susţinând necesitatea casării deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei de apel întrucât este necesară administrarea de noi probe.
În teză subsidiară a solicitat, pentru aceleaşi motive, reţinerea cauzei pentru rejudecare de către instanţa de recurs şi achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior.
În argumentarea motivelor invocate inculpatul C.T. a susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de fond şi instanţa de apel au pronunţat o condamnare pentru alte fapte decât cele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Hotărârile respective sunt contrare legii fiind date cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen.).
Astfel, în esenţă, s-a arătat că prin rechizitoriu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior iar instanţa de fond i-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fără ca această schimbare să fie pusă în discuţia părţilor, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil ocrotit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, instanţa de apel - Curtea de Apel Constanţa - i-a respins motivul de apel privind încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor privind schimbarea încadrării juridice şi dreptului la un proces echitabil cu motivarea că are posibilitatea de a avut posibilitatea de a-şi face toate apărările în faţa instanţei de apel.
În acelaşi timp însă, instanţa de apel i-a respins majoritatea probelor propuse.
2. Fapta nu este prevăzută de legea penală - caz de casare prev. de art. 3859 pct 13 C. proc. pen.
Astfel s-a arătat că instanţa de fond şi instanţa de apel au nesocotit disp. art. 26 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 50/1991 care arată că întocmirea necorespunzătoare a certificatului de urbanism constituie contravenţie.
3. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anteriorşi a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior (caz de casareprev. de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen.).
a. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu a arătat că, în rechizitoriu s-a reţinut că, în perioada în care a fost primar au fost eliberate 3 certificate de urbanism, astfel:
- certificatul nr. 715/2004 semnat de fostul primar D.I., de arhitectul şef M.D. şi secretar P. (B.) D.
- certificatul nr. 719/2005 semnat de el, inculpatul C.T., de arhitectul şef M.D. şi secretar P. (B.) D.
- certificatul nr. 718/2007 semnat de el, inculpatul C.T., de arhitectul şef M.D. şi secretar P. (B.) D. iar prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celorlalte două persoane menţionate, considerându-se că faptele acestora care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au verificat actele şi au emis efectiv certificatele de urbanism, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Inculpatul a mai arătat că instanţa de apel a considerat că abuzul în. serviciu a constat în aceea că, în cele două certificate de urbanism eliberate în 2005 şi 2007 nu a solicitat un plan urbanistic zonal şi a cauzat astfel o tulburare însemnată a activităţii Consiliului local Năvodari şi, totodată, a urmărit să obţină un avantaj material pentru SC E.C. SA.
Inculpatul a susţinut că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii întrucât dispoziţiile legale aplicabile situaţiei prezentate nu impuneau necesitatea îritocrrririi unui PUZ.
În acest sens s-a făcut referire şi la declaraţia martorului M.D., arhitect şef în perioada de referinţă, care a arătat că la fosta F. exista deja un parc industrial situaţie în care a apreciat că nu se impune întocmirea unui PUZ, precum şi la declaraţia martorei B.G.M. care a arătat că nici la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nu s-a considerat necesară întocmirea unui PUZ.
S-a arătat că atât certificatul de urbanism nr. DD/2005 cât şi certificatul de urbanism nr. FF/2007 au fost emise cu respectarea documentaţiei de urbanism şi a H.C.L. nr. 37/2005 şi, întrucât investiţia urma să fie amplasată în cadrul parcului industrial deja existent, deci nu se vizau construcţii noi, nu se schimba funcţiunea zonei, înălţimea etc, nu era necesar un PUZ. În acelaşi sens s-a făcut trimitere la disp. art. 47 din Legea nr. 350/2001 care prevede situaţiile în care este întocmirea unui PUZ şi la Regulamentul de urbanism aprobat prin H.C.L. nr. 69/2004 care recomanda întocmirea unui PUZ numai în situaţiile amplasării unor noi capacităţi productive, ceea ce nu era însă cazul în speţă întrucât investitorul solicitase numai lucrări de amenajare a batalului nr. 4 deja existent.
Inculpatul a arătat că nu este întrunit elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 întrucât nu a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material.
S-a arătat că este nefondată susţinerea organelor judiciare în sensul că a obţinut pentru SC E.C. SA un avantaj patrimonial prin scutirea de la efectuarea cheltuielilor necesare pentru parcelare şi pentru întocmirea unui PUZ, cât vreme legea nu impunea întocmirea unui PUZ iar între el şi această societate nu a existat nici o înţelegere frauduloasă.
A susţinut că singurul motiv pentru care a eliberat cele două certificate de urbanism puse în discuţie este acela că eliberarea acestora este o obligaţie impusă de lege, neemiterea constituind infracţiune şi a fost ferm convins că sunt respectate toate dispoziţiile legale mai ales că nici arhitectul şef şi nici un alt funcţionar al Primăriei nu i-a semnalat faptul că este necesară întocmirea unui PUZ.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, s-a arătat că aceasta nu poate să o constituie „tulburarea însemnată adusă Consiliului Local prin scoaterea din competenţa sa a atribuţiilor privind aprobarea planului urbanistic zonal" din moment ce nu era necesară întocmire acestuia.
În plus, certificatul iniţial, nr. DD/2005 a expirat fără să fi fost folosit, prin urmare nu se poate reţine producerea unei tulburări însemnate a activităţii Consiliului Local Năvodari.
S-a mai arătat- că nu există nici o legătură de cauzalitate între emiterea celor două certificate de urbanism şi urmările „catastrofale" conturate de organele judiciare. Dacă la data de 08 decembrie 2008, dată la care nu mai era primar, în cererea de eliberare a autorizaţiei de construcţie, cerere însoţită de certificatul nr. FF/2007 şi de acordul de la mediu nr. 3/2008, s-a solicitat altceva decât lucrări de amenajare a batalului nr. 4, urmează să se ia măsurile prev. de art. 41 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 51/1991, mergând până la refuzul eliberării autorizaţiei.
Inculpatul C.T. a invocat şi lipsa laturii subiective arătând că nu a urmărit ca prin emiterea celor două certificate de urbanism să producă o tulburare însemnată bunului mers al Consiliului Local Năvodari.
A arătat că nu a impus funcţionarilor din Primărie cum să completeze cele două certificate şi nici nu a făcut presiuni asupra acestora iar hotărârile instanţei de fond şi instanţei de apel sunt contradictorii sub acest aspect.
b. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.
S-a menţionat că instanţa de fond şi cea de apel au reţinut această infracţiune în raport de faptul că în certificatul de urbanism nr. FF/2007 ar fi inserat menţiuni false privind întinderea dreptului de proprietate al SC E C. pentru 290.000 mp deşi, în realitate, această societate este proprietară doar pe 10.320 mp pentru restul terenului având doar un drept de folosinţă, conform protocolului încheiat cu SC M.F. SA Năvodari.
Inculpatul a arătat că nu el este cel care a întocmit efectiv acest certificat de urbanism şi a făcut menţiunile respective.
În plus, solicitantul certificatului de urbanism nu trebuie să justifice vreun titlu şi nici să prezinte un titlu iar susţinerea instanţelor care au dispus condamnarea sa prin reţinerea faptului că, datorită înscrierii de date false în certificatul de urbanism, în privinţa regimului juridic, o instanţă de contencios administrativ a fost indusă în eroare şi determinată ulterior să dispună emiterea autorizaţiei de construcţie, este eronată.
Menţiunile din certificatul de urbanism, oricare ar fi ele în privinţa solicitantului acestui certificat, nu sunt susceptibile să determine eliberarea autorizaţiei de construcţie pe numele acelei persoane.
Totodată a menţionat că certificatul de urbanism a fost întocmit de martora P.D. şi este complet lipsit de raţiune motivul pentru care, în privinţa sa, fapta prezintă pericolul social al unei infracţiuni iar în privinţa celor care au întocmit efectiv actul nu prezintă un astfel de pericol şi nu constituie infracţiune.
4. Prin prisma celor arătate anterior, într-o teză subsidiară celei a achitării în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul C.T. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
5. Hotărârile atacate sunt contrare legii - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. întrucât:
- În mod greşit s-a reţinut infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 deoarece inculpatul nu a obţinut nici un folos material iar teza conform căreia i-ar fi creat SC E.C. SA un folos material, o economie, în lipsa unei înţelegeri anterioare în acest sens, nu se circumscrie raţiunii Legii nr. 78/2000.
- În mod greşit s-a reţinut în speţă aplicarea disp. art. 41 alin. (2) pentru fapta de a emite cele două certificate de urbanism.
Certificatul din 2005 nu a fost folosit, nu a fost urmat de nici o autorizaţie de construcţie, nu a avut nici un efect, astfel că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi anume săvârşirea de acţiuni sau inacţiuni care să prezinte, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
- în mod greşit s-a încadrat fapta de a nu se impune, prin certificatul de urbanism, a unui PUZ, ca abuz în serviciu, cel mult fiind vorba de o neglijenţă în serviciu.
A menţionat din nou că nu a avut nici o legătură şi nici o înţelegere cu firma respectivă şi nici nu a impus persoanelor din subordine un anumit conţinut al certificatului de urbanism.
- în subsidiar a arătat că hotărârea instanţei de fond şi a celei de apel sunt nelegale prin nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi neaplicarea disp. art. 81 C. pen. anterior sau 861 C. pen. anterior.
În susţinerea recursului inculpatul C.T. a depus la dosar o serie de acte, respectiv: copii de pe acte normative şi documentaţia completă depusă la Primăria Năvodari de SC E.C. SA pentru eliberarea celor două certificate de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie.
Inculpatul V.R. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, respectiv greşita aplicare a legii.
În esenţă inculpatul a susţinut că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie, respectiv art. 23 pct. 11 din Constituţia României şi art. 66 C. proc. pen. anterior, întrucât nu există probe certe care să conducă la condamnarea sa.
A menţionat că nu a promis vreo sumă de bani primarului M.N., că a discutat cu acesta numai despre avantajele pe care o astfel de investiţie le-ar aduce comunităţii - taxele locale, locurile de muncă - iar o parte din discuţiile respective au fost greşit interpretate întrucât nu s-a ţinut cont de faptul că inculpatul, fiind cetăţean străin, nu vorbeşte corect din punct de vedere gramatical, făcând dezacorduri evidente.
În acest ultim sens inculpatul a arătat că, chiar şi primarul M.N., în declaraţia dată la instanţă a făcut precizarea că el nu a înţeles în mod clar afirmaţiile sale la cei circa 4.000 - 5.000 de euro care apar în discuţie, respectiv dacă acei bani îi erau promişi ca mită sau erau destinaţi plăţii persoanelor care să urmărească depozitarea deşeurilor.
A solicitat înlăturarea declaraţiilor martorei M.G.A. întrucât aceasta nu avea posibilitatea de a auzi discuţia sa cu primarul M.N. A menţionat că instanţa de apel a reţinut greşit că vorbea în şoaptă deoarece se temea să nu fie interceptat întrucât el a acceptat ca discuţia cu M.N. să aibă loc oriunde doreşte acesta; primarul a propus antecamera biroului întrucât ştia că acolo fusese montată aparatura de înregistrare de către organele de urmărire penală.
Inculpatul a invocat „in dubio pro reo" şi a arătat că, în afară de înregistrările audio-video, declaraţiile lui M.N. şi propriile sale declaraţii alte probe nu mai există, iar din acestea nu rezultă vinovăţia sa ci îndoială cu privire la comiterea faptei, astfel că se impune a fi achitat.
La data de 20 iunie 2015 inculpatul V.R. a depus la dosar motive suplimentare de recurs invocându-se greşita aplicare a legii şi prin prisma faptului că nu s-au reţinut circumstanţe atenuante, respectiv faptul că nu are antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră.
Inculpatele M.M.Ş. şi SC E.C. SA au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior, respectiv greşita aplicare a legii.
În concret au arătat că este necesar să se constate incidenţa legii penale mai favorabile care, în opinia lor este Noul C. pen. astfel că faptele urmează să fie încadrate în disp. art. 323 Noul C. pen., text de lege care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda.
Totodată s-a arătat că, prin rechizitoriu, faţă de funcţionarii publici M.D., P.D. şi R.D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii prescripţiei, pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual vizând certificatul de urbanism nr. CC/2004 iar tot faţă de aceştia dar şi faţă de R.M. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual vizând certificatul de urbanism nr. FF/2007.
În aceste condiţii inculpatele au invocat disproporţia între trimiterea lor în judecată şi condamnarea pentru aceleaşi infracţiuni pentru care, faţă de cei menţionaţi anterior, s-au adoptat soluţiile respective.
În continuare s-a făcut ample referiri la declaraţiile martorilor P.T. şi S.F., la faptul că certificatele de urbanism nu au fost folosite niciodată în procedura obţinerii acordului de mediu, că aceste certificate se bucură de o prezumţie de legalitate şi că nu au fost „citite" de inculpaţi decât la fila care îi interesa respectiv aceea unde se menţionau avizele necesare astfel că orice menţiune greşită cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului nu le poate fi imputată, precum şi la alte aspecte de fapt, invocându-se „in dubio pro reo" şi solicitându-se achitarea.
La data de 20 iunie 2015 inculpata M.M.Ş. a depus la dosar motive suplimentare de recurs invocându-se greşita aplicare a legii şi prin prisma faptului că nu s-au reţinut circumstanţe atenuante, respectiv faptul că nu are antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră.
Pe parcursul judecării recursului a fost audiat inculpatul C.T. care a declarat că avea cunoştinţă de Hotărârea Consiliului Local Năvodari care interzicea depozitarea pe teritoriul localităţii a deşeurilor toxice şi periculoase şi că toate demersurile sale au fost în sensul de a se asigura că SC E.C. SA nu va depozita acolo deşeuri periculoase.
A menţionat de asemenea că a fost de bună credinţă în exercitarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de primar.
Analizând recursurile formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele:
1. La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare un Nou C. proc. pen. şi un Nou C. pen. astfel că prima problemă ce se impune a fi lămurită este aceea a legii procesual penale şi penale aplicabile.
a. În ceea ce priveşte legea procesual penală aplicabilă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., recursurile aflate pe rol la data intrării în vioare a Noului C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În speţa de faţă, aşa cum au arătat şi inculpaţii printr-un memoriu depus la instanţa de apel, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei nr. 16/P din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa a expirat mai înainte de intrare în vigoare a Noului C. proc. pen., iar recursurile au fost efectiv declarate mai înainte de această dată, situaţie în care devin incidente disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, arătat mai sus, astfel că instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv cele prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior, în forma aflată în vigoare la data pronunţării deciziei instanţei de apel adică astfel cum au fost modificate de Legea nr. 2/2013.
Este de reţinut faptul că Legea nr. 2/2013 a abrogat o parte din cazurile de casare pe care art. 3859 C. proc. pen. le prevedea iniţial, recursul fiind transformat într-o cale ordinară de atac, întemeiată exclusiv pe considerente de legalitate.
b. În ceea.ce priveşte legea penală aplicabilă în speţă, art. 5 din Noul C. pen. obligă la aplicarea legii penale mai favorabile iar Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie făcută global, fără combinarea dispoziţiilor mai favorabile din vechea şi din noua lege.
În speţa de faţă se reţine că inculpatul C.T. a fost condamnat de prima instanţă la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior text care, în formularea de la data la care se consideră ca fiind comise faptele, prevedea că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.".
Pentru infracţiunea continuată legea penală în vigoare la acea dată lăsa la aprecierea instanţei posibilitatea aplicării unui spor.
În prezent art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013, intrate în vigoare la 1 februarie 2014, prevede că „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".
În acelaşi timp art. 297 din Noul C. pen. prevede că abuzul în serviciu se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7 ani iar disp. art. 36 Noul C. pen. prevăd că, în cazul infracţiunii continuate se poate aplica un spor de până la 3 ani închisoare.
Coroborând toate aceste dispoziţii rezultă că, în prezent, pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, comisă în formă continuată, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni iar la maxim se poate adăuga un spor de 3 ani, acesta devenind aşadar de 12 ani şi 4 luni închisoare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, fostul art. 289 C. pen. prevedea închisorii de la 6 luni la 5 ani în timp ce actualul art. 321 Noul C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Totodată, art. 33, 34 din vechiul C. pen. prevedeau efectuarea cumulului juridic în caz de concurs de infracţiuni, prin aplicarea pedepsei cea mai grea, la care se putea adăuga un spor, în timp ce art. 39 alin. (1) lit. b) Noul C. pen. prevede că, în caz de concurs de infracţiuni, în cazul aplicării unor pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă, obligatoriu, un spor de pedeapsă de 1/3 din totalul celorlalte pedepse.
Prin urmare, deşi aparent, raportat doar la limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, noua prevedere ar fi mai favorabilă inculpatului C.T., în realitate, ţinând cont de aplicarea globală şi coroborată a tuturor celorlalte dispoziţii, se constată că tot legea sub imperiul căreia ar fi comis faptele şi a fost condamnat de prima instanţă şi de instanţa de apel îi este mai favorabilă.
Astfel, raportându-ne proporţional la noile limite prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 se constată că eventuala pedeapsă ce ar putea fi aplicată inculpatului ar trebui să fie de cel puţin 3 ani şi 2 luni închisoare (adică 2 ani şi 8 luni cât este minimul la care s-ar adăuga 6 luni închisoare întrucât nici anterior inculpatul nu a fost condamnat la niinimul prevăzut de lege ci la minim plus 6 luni) pedeapsă la care s-ar mai adăuga, conform noilor reguli ale concursului de infracţiuni 1/3 din minimul pedepsei aplicate pentru fals intelectual, respectiv 4 luni închisoare, rezultatul fiind tot de 3 ani şi 6 luni închisoare, adică aceiaşi pedeapsă ce i-a fost deja aplicată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel.
Totodată, noua reglementare a abuzului în serviciu este defavorabilă inculpatului şi datorită condiţiilor de incriminare mai largi întrucât, în prezent, art. 297 Noul C. pen. se referă la „vătămarea intereselor legale ale unei persoane" în timp ce fostul art. 248 C. pen. anterior se referea la o „tulburare însemnată a bunului mers (...)".
Referitor la inculpatul V.R. se constată că darea de mită este prevăzută de art. 290 alin. (1) Noul C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare în timp ce art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. prevedea o pedeapsă de la 6 luni la 1 an închisoare.
Dacă luăm în considerare şi modalitatea de executare dispusă în cauză - suspendarea sub supraveghere - cu efectul reabilitării de drept la trecerea termenului de încercare, efect care nu mai este prevăzut de legea nouă, este aşadar evident că legea penală anterioară este mai favorabilă acestui inculpat.
În ceea ce priveşte pe inculpata M.M.Ş., pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată, a unui înscris oficial, art. 291 C. pen. prevedea o pedeapsă de la 3 luni la 3 ani cu posibilitatea adăugării unui spor, datorită formei continuate iar art. 323 Noul C. pen. prevede o pedeapsă tot de la 3 luni la 3 ani închisoare, alternativă cu amenda.
Luând în considerare faptul că prima instanţă a aplicat o pedeapsă cu închisoarea dar cu suspendarea condiţionată a executării, având în vedere şi efectul reabilitării de drept la expirarea termenului de încercare, rezultă că legea mai favorabilă acestei inculpate este tot legea veche.
Referitor la inculpata SC E.C. SA, pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa pedeapsa prevăzută de lege în C. pen. anterior era, conform art. 111 alin. (2) C. pen. amenda de la 5.000 RON la 10.000 RON cu posibilitatea adăugării unui spor spre acest maxim sau, cel mult, sporit cu încă o treime.
În prezent, conform art. 137 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) Noul C. pen. rezultă că pedeapsa minimă ce ar putea fi aplicată persoanei juridice SC E.C. SA ar fi de 120 de zile amendă în cuantum de 100 RON/zi ceea ce înseamnă 12.000 RON, deci mult mai mare decât cea care i-a fost aplicată.
Prin urmare şi faţă de această inculpată legea penală mai favorabilă este legea veche.
2. Recursurile declarate de inculpaţii V.R., M.M.Ş. şi SC E.C. SA sunt nefondate.
Aşa cum s-a arătat mai sus legea penală mai favorabilă în cazul celor trei inculpaţi este legea veche.
Totodată, în ceea ce priveşte motivele de recurs popriu-zise, Înalta Curte constată că cei trei inculpaţi au invocat doar aparent cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior deoarece nu au invocat aspecte concrete de încălcare a prezumţiei de nevinovăţie prevăzută de art. 66 C. proc. pen., art. 23 alin. (11) din Constituţie şi art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ci modul cum au fost interpretate probele administrate şi faptul că, în opinia lor, ar fi existat un dubiu cu privire la comiterea infracţiunilor, dubiu care ar fi trebuit să le profite.
Ori aceste chestiuni care nu se circumscriu cazului de casare invocat, art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior fiind de strictă interpretare şi vizând doar acele situaţii în care, hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii ceea ce nu este cazul în speţă.
De asemenea nu se circumscriu cazului de casare invocat - art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. - nici susţinerile din motivele suplimentare de recurs depuse de V.R. şi M.M.Ş. privind nereţinerea circumstanţelor atenuante. Aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare invocate nu este o obligaţie care să decurgă din lege ci este lăsată la latitudinea instanţei astfel că nu se poate spune că, prin nereţinerea lor instanţele de fond şi apel ar fi încălcat legea sau ar fi aplicat greşit legea.
3. Recursul declarat de inculpatul C.T. este nefondat.
În raport de motivele de recurs invocate Înalta Curte constată următoarele:
3.1. Instanţa de fond şi instanţa de apel nu au pronunţat condamnarea inculpatului pentru alte fapte decât cele pentru care a fost trimis în judecată şi nu i s-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, aşa cum susţine acesta.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, text care avea următorul cuprins infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani".
Textul făcea aşadar referire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind doar o modalitate alternativă de comitere a acestei infracţiuni, iar instanţa de fond nu a făcut altceva decât să dea o mai mare acurateţe juridică încadrării, indicând expres şi disp. art. 248 C. pen. anterior care defineau abuzul în serviciu contra intereselor publice, nefiind vorba aşadar de o veritabilă scliimbare de încadrare juridică.
În plus, sub aspectul limitelor de pedeapsă „schimbarea de încadrare" realizată de instanţa de fond nu a avut nici un efect, aceste limite fiind date de textul art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Inculpatul a cunoscut încă de la urmărirea penală care sunt faptele ce i se impută, care este încadrarea juridică generală şi care sunt limitele de pedeapsă şi a avut posibilitatea de a-şi face toate apărările în raport de acuzaţiile ce i se aduceau.
Prin urmare, prin „schimbarea încadrării juridice" prima instanţă nu a modificat temeiul acuzaţiilor, nu a modificat limitele de pedeapsă ci, pur şi simplu, a indicat art. (art. 248 C. pen.) la care făcea deja referire, în litere, textul art. 132 din Legea nr. 78/2000. Ca atare, susţinerea inculpatului că şi-ar fi putut exercita o apărare corespunzătoare şi că nu a avut astfel parte de un proces echitabil este vădit nefondată.
3.2. Este nefondată susţinerea inculpatului C.T., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct 13 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, susţinere bazată pe faptul că potrivit art. 26 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 50/1991 întocmirea necorespunzătoare a certificatului de urbanism constituie contravenţie.
Inculpatul C.T. a fost trimis în judecată şi condamnat nu pur şi simplu pentru întocmirea necorespunzătoare a unui certificat de urbanism - aşa cum susţine acesta - ci pentru modul defectuos în care, cu intenţie, şi-a îndeplinit obligaţiile sale de primar, aşa cum sunt definite principial de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, în legătură cu emiterea celor două certificate de urbanism, nr. DD/2005 şi FF din 20 decembrie 2007, fapt ce a dus la ocolirea competenţelor Consilului Local Năvodari în această materie şi obţinerea astfel a unui avantaj efectiv şi substanţial pentru SC E.C. SA prin deschiderea, în această manieră, a unei căi nelegale de obţinere a acordului de mediu şi, ulterior a unor sentinţe judecătoreşti care obligau autoritatea publică locală să emită autorizaţie de construcţie pe raza localităţii pentru un depozit de deşeuri toxice şi periculoase.
3.3. Sunt nefondate susţinerile inculpatului C.T. că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care fost trimis în judecată (caz de casare prev. de art. 3859 pct 12 şi 172 C. proc. pen.)
a. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, la nivelul administraţiei publice locale Consiliul Local este cel coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului respectiv.
În acelaşi timp, conform art. 28 din aceiaşi lege, aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se asigură prin eliberarea certificatului de urbanism.
Prin urmare, chiar dacă certificatul de urbanism este, conform definiţiei legale (art. 29 din Legea nr. 350/2001) „un act de informare", rolul său este extrem de important deoarece este actul prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.
Cu alte cuvinte, prin certificatul de urbanism autoritatea administraţiei publice face cunoscute condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru edificarea unei lucrări imobiliare iar acest act constituia prima etapă în eliberarea autorizaţiei de construcţie.
De menţionat că, potrivit Legii nr. 50/1991, autorizaţia de construcţie în sine nu face referire la avizele necesare pentru edificarea unei construcţii acestea fiind indicate exclusiv prin certificatul de urbanism.
Autorizaţia de construire - are la bază certificatul de urbanism, document care spune în ce condiţii se poate construi şi ce avize şi acorduri trebuie luate anterior. per a contrario prin autorizaţia de construcţie nu se pot solicita alte acorduri şi avize decât cele prevăzute de certificatul de urbanism.
Inculpatul C.T., prin motivele de recurs a negat necesitatea menţionării în certificatele de urbanism nr. DD/2005 şi nr. FF/2007 a întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) invocând disp. art. 47 din Legea nr. 350/2001 şi Regulamentul de urbanism aprobat prin H.G.L. nr. 69/2004 care recomanda întocmirea unui PUZ numai în situaţiile amplasării unor noi capacităţi productive, ceea ce nu ar fi fost însă cazul în speţă întrucât investitorul solicitase numai lucrări de amenajare a batalului nr. 4 deja existent.
În acord cu prima instanţă ale cărei argumente şi le însuşeşte în totalitate, Înalta Curte reţine că obligativitatea pentru primarul C.T., a solicitării acestui PUZ, în ambele certificate de urbanism rezulta, în situaţia concretă, tocmai din dispoziţiile art. 47 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 350/2001 dar şi din prevederile Regulamentului de Urbanism aprobat prin H.C.L. nr. 69/2004.
Astfel, după cum a arătat şi instanţa de fond, Regulamentul de Urbanism aprobat prin H.C.L. nr. 69/2004 a prevăzut în mod expres, cu referire la platforma fostului combinat de îngrăşăminte chimice - SC F. - capacitate de producţie în curs de desfiinţare că terenurile respective şi capacităţile existente (...)Vor face obiectul unor noi capacităţi productive, de prestări servicii sau de depozitare, în concordanţă cu Legea nr. 50/1991, condiţiile de amplasare, de ocupare a terenului, de funcţionare în deplină concordanţă cu zonele funcţionale învecinate, în special cu zona de locuit, se vor preciza prin documente urbanistice - PAZ (corect PUZ), PUD - documente care se recomandă a fi întocmite şi aprobate conform legislaţiei în vigoare".
Totodată, aşa cum sublinia şi instanţa de fond, conform Regulamentului de urbanism, în ce priveşte regimul tehnic al zonelor de producţie, servicii şi depozitare, regimul de înălţime trebuie să fie maxim P+2E, şi că procentul de ocupare a terenului trebuie să fie 50%. În schimb însă, cele două certificate de urbanism au fost eliberate cu menţiunea că pot fi folosite la realizarea investiţiei „centru de gospodărire deşeuri (...)" deşi regimul de înălţime al DDN era cu mult mai mare decât regimul de înălţime stabilit pentru zona respectivă (a se vedea în acest sens raportul de expertiză întocmit în faza de urmărire penală).
De asemenea, la rubrica „Interdicţii de construire" din Regulamentul de urbanism se propune interdicţia de construire pentru obiective cu funcţiuni incompatibile cu funcţiunea de locuire. Această prevedere urbanistică nu a fost examinată în procesul de emitere a certificatelor de urbanism, pentru a se constata dacă este incidenţă în cauză în condiţiile în care intravilanul com. Năvodari se întindea se întinde până lângă SC M.F. SA.
Faţă de dispoziţiile Regulamentului de urbanism de mai sus, care sunt obligatorii pentru autorităţile administrative ale oraşului Năvodari - în primul rând pentru primar - rezultă că inculpatul C.T. avea baza legală obligatorie pentru a solicita prin cele două certificate de urbanism emise efectuarea unui plan urbanistic zonal de către SC E.C. SA, precum şi a altor studii care să stabilească dacă activitatea centrului de gospodărire deşeuri industriale este incompatibilă cu funcţiunea de locuire, cu atât mai mult cu cât, la începutul anului 2005, prin H.C.L. nr. 37 din 24 februarie 2005 s-a stabilit că este interzisă amplasarea de depozite de deşeuri industriale toxice (de orice fel) pe raza administrativă a oraşului Năvodari.
De precizat că, în ceea ce priveşte certificatul de urbanism nr. CC/2004 instanţa de apel nu l-a reţinut ca şi act material al infracţiunii de abuz în serviciu astfel că orice referire, în motivele de recurs ale inculpatului, la acest certificat, este lipsită de relevanţă.
Referitor la condiţia obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material, ca element constitutiv al infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că acest folos nu l-a reprezentat doar scutirea SC E.C. SA de la efectuarea cheltuielilor necesare pentru parcelare şi pentru întocmirea unui PUZ ci, aşa cum s-a arătat mai sus şi cum de altfel s-a menţionat şi la instanţa de fond şi de apel, deschiderea posibilităţii pentru societatea comercială respectivă de a-şi vedea satisfăcute interesele economice, de amplasare a unui depozit de deşeuri toxice şi periculoase. Totodată trebuie luat în considerare şi faptul că depozitul s-ar fi aflat într-o zonă uşor accesibilă transportului maritim (datorită portului Constanţa) şi în nici unul din acte nu se menţiona expres faptul că deşeurile care urmau să fie depozitate şi eventual neutralizate ar proveni numai din activităţi economice desfăşurate pe teritoriul României.
Prin urmare, faţă de cele menţionate, avantajul material al societăţii comerciale respective apare mai mult decât evident.
În ceea ce priveşte „vătămarea intereselor legale ale unei persoane" condiţie a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu (conform art. 248 C. pen. anterior) se constată că, în afară de aspectul reţinut de instanţa de fond respectiv tulburarea adusă Consiliului Local. Năvodari prin scoaterea din competenţa sa a atribuţiilor privind aprobarea planului urbanistic zonal, putem vorbi în cauză de o vătămare a intereselor legale (legitime) ale unei întregi comunităţi care deşi, prin reprezentanţii săi (adoptarea H.C.L. nr. 37/2005) şi chiar în mod direct (prin referendum organizat în mai 2010) se vede pusă în situaţia ca, datorită emiterii de către inculpatul C.T. a celor două certificate de urbanism, fără respectarea prevederilor legale, să nu se mai poată opune amplasării pe raza localităţii a depozitului de deşeuri toxice şi periculoase.
Acelaşi lucru a fost subliniat şi de instanţa de apel (pag. 79 parag. 3 din decizia instanţei de apel).
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, conform aspectelor de fapt reţinute de prima instanţă şi de instanţa de apel, aspecte care nu mai pot fi repuse în discuţie în faţa instanţei de recurs, şi în deplină concordanţă cu aceste instanţe, Înalta Curte reţine că inculpatul C.T. fie a cunoscut expres unele situaţii (conţinutul PUG) şi a conştientizat că certificatele de urbanism ar trebui să conţină şi solicitarea de PUZ, fie a conştientizat că are răspunderea de a emite certificate de urbanism cu date complete şi corecte şi a acceptat faptul că, prin neverifîcarea conţinutului certificatelor de urbanism (combinată, în cazul celui din 2007 cu impunerea către funcţionarii din subordine a emiterii acestui certificat) acestea pot fi emise cu date incomplete sau eronate, şi cu nerespectarea documentaţiei de urbanism.
Cu referire la acest ultim aspect - existenţa unor presiuni din partea inculpatului - Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond concordă cu cea a instanţei de apel şi nu sunt contradictorii astfel cum susţine inculpatul.
b. Este nefondată critica inculpatului C.T. privind neîndeplinfrea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 4 şi 6 din Legea nr. 50/1991 în forma în vigoare la data de 20 decembrie 2007 certificatul de urbanism se emite de primarii localităţilor unde urmează să se execute lucrările respective.
Prin urmare, certificatul de urbanism, ca şi orice alt act administrativ, nu se consideră ca fiind emis doar prin completarea rubricilor unui formular tipizat ci în momentul în care este semnat de persoana căruia legea îi conferă vocaţia emiterii.
Ca atare, faptul că certificatul de urbanism nr. FF din 20 decembrie 2007 ar fi fost completat de funcţionari ai serviciului de urbanism din cadrul Primăriei Năvodari şi nu de inculpatul C.T., nu-l exonerează pe acesta de răspundere penală din moment ce acesta l-a semnat, abia în acel moment actul fiind considerat ca emis.
Pe de altă parte nu se poate spune că inculpatul C.T. nu şi-ar fi dat seama de menţiunile fictive din cuprinsul certificatului de urbanism nr. FF din 20 decembrie 2007 - menţiuni la care a făcut referire pe larg instanţa de fond - întrucât mai emisese anterior un certificat de urbanism aceleiaşi societăţi comerciale şi cunoştea exact situaţia din moment ce a făcut presiuni asupra funcţionarilor serviciului respectiv pentru emiterea acestui certificat.
Pe de altă parte, menţiunile din certificatul de urbanism sunt de natură să determine eliberarea autorizaţiei de construcţie persoanei care a solicitat eliberarea certificatului. Certificatul constituie doar o etapă prealabilă în procesul emiterii autorizaţiei de construcţie şi, aşa cum a arătat ulterior Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 759 din 12 august 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3966/118/2009, definitivă şi irevocabilă prin decizia penală nr. 63/CA din 23 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa.
Rezultă aşadar că nu se putea refuza emiterea autorizaţiei pe motivul că H.C.L. nr. 37/2005 interzisese depozitarea de deşeuri toxice şi periculoase pe teritoriul localităţii, din moment ce în cuprinsul certificatului de urbanism nu s-a făcut nici o referire la această hotărâre a consiliului local.
c. În fine, soluţia diferită adoptată de organul de urmărire penală faţă de persoanele care au completat efectiv rubricile certificatul de urbanism respectiv nu se justifică prin prisma celor arătate mai sus privind momentul la care acel act se consideră emis iar pe de altă parte o astfel de critică nu se încadrează oricum în cazul de casare indicat (art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).
3.4 Criticile inculpatului vizând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior - hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşit aplicare a legii - sunt nefondate problema „folosului material" pe care l-ar fi obţinut SC E.C. SA în urma acţiunilor întreprinse de inculpat a fost pe larg expusă anterior.
În ceea ce priveşte reţinerea disp. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior, la infracţiunea de abuz în serviciu, este justificată prin prisma faptului că inculpatul a emis ambele certificate de urbanism (nr. DD/2005 şi nr. FF/2007), în ambele situaţii fiind eludată, în modalitatea arătată, orice posibilă intervenţie a Consiliului Local Năvodari. Ori, în condiţiile în care inculpatul cunoştea opoziţia fermă a Consiliului pentru tipul de activitate ce urma să se desfăşoare, rezultă că, de la început a avut intenţia de a favoriza această societate şi a „ocoli" astfel Consiliul Local.
Ca atare, urmare imediată a acţiunii inculpatului s-a produs şi în cazul acestui act material, neavând practic importanţă că folosirea efectivă a acestui certificat, de către persoana juridică destinatară, nu a dat rezultatul scontat şi că valabilitatea lui a expirat, SC E.C. SA fiind obligată astfel să solicite eliberarea unui alt certificat.
Totodată inculpatul este în eroare atunci când afirmă că acest certificat nu a fost folosit.
Conform celor reţinute de instanţa de fond şi confirmate de instanţa de apel, din examinarea opisului cu documentele depuse de SC E.C. SA la Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa rezultă că certificatul de urbanism nr. DD/2005 a fost depus iniţial pentru obţinerea Acordului de mediu, iar din declaraţiile martorelor B.G. şi A.A., funcţionare în cadrul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, s-a reţinut că, urmare a depunerii certificatului de urbanism nr. DD/2005 cu titulatura „Centru gospodărire deşeuri netoxice şi nepericuloase", s-a purtat o corespondenţă susţinută între A.N.P.M. şi SC E.C. SA referitoare la această titulatură şi la efectele ei asupra documentaţiei şi asupra conţinutului acordului de mediu.
Încadrarea juridică a faptelor, de a nu se impune, prin certificatele de urbanism, necesitatea emiterii unui PUZ, nu se încadrează în elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, astfel cum susţine inculpatul ci în acelea ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât faptele au fost comise cu intenţie (aspect arătat pe larg anterior) şi nu din culpă.
În fine, critica subsidiară a inculpatului C.T. în sensul că hotărârile instanţei de fond şi de apel sunt nelegale prin nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior şi neaplicarea disp. art. 81 C. pen. anterior sau 861 C. pen. anterior, este nefondată.
Nici unul din textele C. pen. anterior nu obligă instanţele să reţină circumstanţe atenuante sau să adopte o anumită modalitate de executare a pedepsei.
Reţinerea sau nu de circumstanţe atenuante şi stabilirea modalităţii de executare a pedepsei se face doar în urma unui proces de analiză a criteriilor de individualizare a pedepsei, astfel cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen. anterior iar faptul că instanţele de fond şi apel nu au dat eficienţă anumitor împrejurări care puteau constitui circumstanţe atenuante nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, acesta fiind de strictă interpretare şi vizând doar acele situaţii în care, hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii ceea ce nu este cazul în speţă.
În raport de toate aceste considerente, având în vedere disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, recursurile declarate de inculpaţi vor fi respinse ca nefondate.
Văzând şi disp. art. 192 C. proc. pen. anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.R., C.T., M.M.Ş. şi persoana juridică SC E.C. SA împotriva deciziei penale nr. 16/P din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi V.R. şi M.M.Ş. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat C.T. la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta persoana juridică.SC E.C. SA la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 17 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2818/2014. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 2859/2014. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
|---|
