ICCJ. Decizia nr. 2816/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.), lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), vătămarea corporală (a
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2816/2014
Dosar nr. 2406/90/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Deliberând, asupra recursurilor penale din prezenta cauză, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din data de 06 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul S.M.C., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată I.N.) şi art. 181 C. pen. (parte vătămată C.F.D.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.M.C. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată I.N.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. (parte vătămată C.F.D.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.M.C. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (5) C. pen., art. 25 raportat la art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen., art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 20 şi 31).
A fost schimbată încadrarea juridică din art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001 şi art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea unică prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia:
A fost condamnat inculpatul S.M.C., domiciliat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 201 alin. (4) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată C.E.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile prevăzute de art. 2 lit. b) pct. 1, 2, 4, 12 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul S.M.C. la 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dispus schimbarea încadrării din art. 321 alin. (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 1, 6 şi 10) în trei infracţiuni prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., în concurs.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., din data de 01 septembrie 1998 (pct. 1).
În baza art. 321 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.C. la două pedepse de câte 2 anijnchisoare (pct. 10 şi pct. 16).
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.M.C. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 07 aprilie 2005, până la 06 aprilie 2007.
S-a confiscat de la inculpat un telefon mobil şi o cartelă S.I.M., două cuţite automate şi un cuţit normal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul S.C.S. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen., a fost achitat inculpatul S.C.S. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (punctele 6 şi 10) şi.pentru infracţiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.
A fost înlăturată raportarea la art. 2 lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.S., domiciliat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a celei accesorii, pe termenul de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07 aprilie 2005 până la data de 6 aprilie 2007.
S-au confiscat de la inculpatul S.C.S. un telefon mobil; 3 bricege, 1 cuţit cu teacă, 1 bâtă baseball, 1 pistol cu aer comprimat + butelia aferentă; 163 alice cal. 4,5 mm, în 2 cutii, 1 staţie emisie - recepţie fixă, o staţie mobilă cu antenă.
S-a dispus restituirea celor 6 bancnote de câte 50 euro şi a unei puşti cu aer comprimat cal.4,5 mm.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul R.F.V., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 321 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul R.F.V. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi (2)1 lit. a) C. pen.
S-a înlăturat raportarea la art. 2 lit. b) pct. 2,4 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul R.F.V., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 07 aprilie 2005 până la 22 iunie 2005.
S-a confiscat de la inculpat R.F.V.: un reportofon + caseta; 10 cartele telefonice; un telefon mobil, o cartelă S.I.M.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A.Ş.I., cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 321 alin. (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.Ş.I., domiciliat în com. Sântimbru, judeţul Alba, la 2 ani închisoare.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a Il-a şi b C. pen.
S-a înlăturat raportarea la art. 2 lit. b), pct. 4, 12 din Legea nr. 3 9/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii pe durata executării pedepsei, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 07 aprilie 2005, până la 16 februarie 2007.
S-a confiscat de la inculpatul A.Ş.I., următoarele bunuri: trei telefoane mobilie cu cartelă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul B.L., cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost dispusă schimbarea încadrării juridice faptei din art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 687/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (2), text în baza căruia a fost condamnat inculpatului B.L., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 201 alin. (4) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatului B.L. la 2 ani închisoare.
S-a înlăturat raportarea la art. 2 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei, a drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 07 aprilie 2005 până la 16 decembrie 2005.
S-a dispus confiscarea de la inculpatul B.L. a unei săbii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.A.N., domiciliat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit g C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.M.S. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen.
În baza art. 321 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M.S., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, la 2 ani închisoare.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. pen., a fost achitat inculpatul cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a celei accesorii pe termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 07 aprilie 2005, până la data de 26 mai 2005.
S-a confiscat de la inculpat o bâtă de baseball şi 2 cuţite cu teacă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul P.M.M. ( fost B.), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 194 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.
S-a înlăturat raportarea la art. 2 lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.M. din municipiul Alba lulia, judeţul Alba, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei şi a celei accesorii pe termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 07 aprilie 2005, până la 06 aprilie 2007.
S-a confiscat de la inculpat 3 săbii, 2 bâte baseball, 1 telefon mobil cu cartela, 1 telefon mobil marca M.T.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul B.D. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1), cu art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 321 alin. (2), cu aplicarea art. 33 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu).
În baza art. 321 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D., domiciliat în municipiul Alba - lulia, judeţul Alba, la 2 ani închisoare (pct. 6 rechizitoriu).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat Ia art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen., art. 197 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c, 21 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.D. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a înlăturat raportarea la art. 2 lit. b) pct. 2, 4 şi 20 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul B.D. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a interzis inculpatului, pe durata executării, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 07 aprilie 2005 până la 06 aprilie 2007.
S-a confiscat de la inculpat: un telefon mobil, cu cartela, cu acumulator şi încărcător.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.A., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen.; art. 321 alin. (2) C. pen.
S-a dispus restituirea reportofonului.
S-au înlăturat dispoziţiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce priveşte pe inculpatul G.G..
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul G.G. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (2) C. pen.
S-a dispus încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată I.N.) şi art. 181 C. pen. (parte vătămată C.F.D.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată I.N.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind infracţiunea prevăzut de art. 181 C. pen. (parte vătămată C.F.D.).
S-a înlăturat raportarea la dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul G.G., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 19 mai 2005 până la 06 aprilie 2007.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesul penal privind pe inculpatul M.O., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.O., domiciliat în municipiul Alba - lulia, judeţul Vâlcea, la 2 ani închisoare.
S-a înlăturat raportarea la art. 2 lit. b) pct. 4 din Legea nr. 39/2003 şi aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.O. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a aplicat art. 57 C. pen.
S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a respins constituirea de parte civilă a Spitalului Judeţean Alba pentru suma de 6.145.300 lei pentru partea vătămată I.N.
A obligat în solidar pe inculpaţii S.C. şi G.G. la 239,5 lei către partea civilă.
Au fost obligaţi inculpaţii: S.M.C., S.C.S., R.F.V., A.Ş.I., B.L., C.M.S., P.M.M., B.D., G.G. şi M.O. la câte 30.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu, de câte 800 lei, au fost avansate din fondul Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba - lulia au fost trimişi în judecată inculpaţii S.M.C., S.C.S., R.F.V., A.Ş.I., B.L., B.A.N., C.M.S., P.M.M., B.D., N.M.F., M.A., G.G. şi M.O., sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, şantaj, tulburare a liniştii publice, tentativă de omor, trafic de fiinţe umane, tâlhărie, lipsire de libertate în mod nelegal.
Având în vedere privarea de libertate a inculpatului N.M.F. în Italia, pentru executarea unei pedepse, şi cum prezenţa inculpatului este obligatorie când se află în stare de deţinere, prima instanţă a disjuns cauza cu privire la acesta.
S-a reţinut că, începând cu anul 1998, în jurul inculpaţilor S.M.C. şi S.C.S. s-a constituit o grupare infracţională la care au aderat ceilalţi inculpaţi, precum şi alte persoane, având ca scop obţinerea de beneficii materiale din şantaj, trafic de fiinţe umane, folosind, pentru a-şi impune voinţa, violenţa, producerea de scandaluri ori lipsirea de libertate în mod nelegal.
În principal, prin actul de sesizare, s-a constatat că aceştia urmăreau să obţină beneficii de la societăţile comerciale ce aveau ca obiect de activitate baruri sau discoteci, provocând scandaluri ce afectau funcţionarea acestora cu scopul de a-i determina pe administratori să angajeze pe unul din membrii grupului ca oameni de ordine, şi să le permită să nu îşi plătească consumaţia făcută.
Pe lângă acest gen de fapte, li s-a mai imputat şi implicarea în mai multe conflicte violente cu membrii unei alte grupări, condusă de numitul B.V. şi, pentru o parte din inculpaţi, traficul de fiinţe umane.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, arătând în permanenţă că nu a existat un grup criminal organizat, singura legătură dintre ei fiind de prietenie, că nu ei provocau scandalul, ci erau antrenaţi în incidente de mică amploare şi că cercetarea penală este defectuoasă, martorilor fiindu-le dictate declaraţiile.
Din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi văzând numeroasele probe administrate în cursul judecăţii, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În primul rând, cu privire la infracţiunea de şantaj în formă continuată precum şi cu privire la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în forma simplă, instanţa de fond a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.
Cum doar inculpaţii M.A. şi B.N. au cerut formal continuarea procesului penal în condiţiile art. 13 C. proc. pen., prima instanţă a dispus pentru toţi ceilalţi inculpaţi încetarea procesului penal sub aspectul acestor infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Cu privire la celelalte fapte, pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În seara zilei de 01 septembrie 1998, după ce un anume O.L., însoţit de circa 15 persoane, l-ar fi bătut pe un anume L.B., inculpaţii S.C., S.C., G.G., P.M., M.A., B.D., N.M.F. şi numiţii T.C., N.S. şi C.R., s-au înarmat cu bâte şi alte astfel de obiecte, căutând grupul lui O.L. şi că, găsindu-i în barul H., au început să lovească persoanele prezente acolo, exprimându-şi intenţia de a le suprima viaţa, G.G., M.A. şi R.R., aplicând lovituri puternice părţii vătămate C.F., iar ceilalţi au fugit după I.N. pe care l-au prins pe clădirea unui magazin şi l-au lovit, determinându-l să sară de la înălţime.
S-a constatat că partea vătămată I.N. a suferit leziuni ce au necesitat 75-80 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării, produse prin lovire cu corpuri dure şi cădere pe planuri dure, iar C.F., leziuni vindecabile în 55 de zile, produse prin lovire cu corpuri dure, fără a se pune viaţa în primejdie.
Prin actul de sesizare, s-a susţinut că, deşi nu a fost pusă în pericol viaţa părţilor vătămate, faţă de intensitatea loviturilor şi zonele vizate şi afirmaţiile inculpaţilor că îi omoară, a rezultat faptul că au acţionat cu această intenţie, ceea ce a atras încadrarea juridică de tentativă la infracţiunea de omor.
Audiaţi în faţa primei instanţe, martorii ce au fost audiaţi în cursul urmăririi penale şi-au schimbat mult poziţia, nuanţând modul în care au acţionat în realitate inculpaţii prezenţi la acel conflict şi au arătat că, de fapt, din inculpaţii trimişi în judecată nu au participat decât S.M.C. şi G.G., nu şi ceilalţi, şi că G.G. şi S.C. au lovit pe C.F.D., I.N. fiind fugărit şi lovit, respectiv determinat să sară de pe magazin de R.R., T.C. şi alte persoane.
Instanţa de fond a apreciat că dincolo de principiul că declaraţiile martorilor obţinute în şedinţă de judecată în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi publicitate, cu garantarea dreptului la apărare, sunt superioare celor obţinute în cursul urmăririi penale, cu privire la sinceritatea acestor declaraţii, a arătat că este important şi faptul că martorii audiaţi cu privire la acest conflict au fost sancţionaţi administrativ pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinându-se că au dat declaraţii neadevărate în cursul urmăririi penale, fiind reale cele date în faţa instanţei.
La aceasta s-a adăugat şi faptul că, aşa cum a susţinut în permanenţă inculpatul M.A., prezenţa sa în alt loc este confirmată de numeroşi martori audiaţi, cum ar fi C.D., I.B., P.C. ori martorii P., C., H.I., C.O. ş.a. Şi cu privire la inculpaţii care au participat la acest conflict, prima instanţă a constatat din probele administrate că, în realitate, când au intrat în bar, au fost provocaţi de persoanele ce se aflau la masa lui I.N., care au aruncat cu o sticlă spre ei, apoi I.N. a fugit, urmărit fiind de R.R. şi T.C., iar în local, S.C. şi G.G. s-au bătut cu C.F.D.
S-a reţinut din actul de sesizare că, întrucât inculpatul Mondoc a prezentat „echimoze roşcate pe faţa internă a ambelor braţe de mărimea unor pulpe de deget, este absolut evident că leziunile au fost produse de o persoană care se apăra, strângându-l puternic de braţe, ceea ce denotă participarea activă a inculpatului M.A. la un conflict, rezultând astfel că leziunile s-au produs cu ocazia bătăilor aplicate părţilor vătămate".
Instanţa de fond a apreciat că această susţinere vine în contradicţie chiar cu modul în care s-a reţinut că s-ar fi desfăşurat conflictul, respectiv că circa 10 persoane „s-au năpustit către masa la care stăteau părţile vătămate,, şi au început să aplice lovituri intense în părţile vitale părţilor vătămate şi martorilor, care nici nu au apucat să reacţioneze, iar I.N. până la urmă a fugit.
De asemenea, s-a constatat că, din conţinutul unor convorbiri interceptate în cursul urmăririi penale, M.A. a discutat cu persoane numite D. sau O., iar din conţinutul convorbirilor a rezultat faptul că inculpatul M.A. îi încredinţează pe aceştia că nu a participat la acest conflict, ci de fapt, el a fost cel bătut (conflictul anterior de la discoteca E.) şi l-au învinuit pentru ca el să nu depună plângere şi a arătat că s-a împăcat cu I.N., deşi nu avea de ce pentru că nu l-a lovit.
Acel conflict anterior, a apreciat prima instanţă, explică şi leziunile pe care inculpatul M.A. le-a prezentat.
În aceste condiţii, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptei este greşită. De asemenea, instanţa de fond a considerat că nu a existat o acţiune a tuturor participanţilor asupra ambelor victime cu intenţia directă sau indirectă de a le suprima viaţa, ci, aşa cum s-a arătat mai sus, cei doi inculpaţi l-au agresat pe C.F., iar alţii pe I.N., neaflându-se, deci, în prezenţa unei infracţiuni complexe, ci în prezenţa a două infracţiuni săvârşite şi asupra unor persoane diferite, participaţia penală putându-se reţine numai la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., săvârşită cu aceeaşi ocazie.
Prima instanţă a apreciat că fapta inculpaţilor S.C. şi G.G. constituie în realitate infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi nu infracţiunea de tentativă la omor, văzând numărul de zile de îngrijiri medicale pe care l-au reclamat leziunile produse părţii vătămate, respectiv circa 35 de zile, faptul că nu denotă intensitate deosebită, aşa cum s-a susţinut prin rechizitoriu, întrucât, aşa cum s-a arătat în suplimentul de expertiză de la fila 91 a vol. I - dosar urmărire penală - cele două plăgi din zona capului, fiind simple contuzii, a fost infirmată pretinsa fractură de craniu în zona occipitală.
Adăugând la aceasta şi circumstanţele în care s-a săvârşit fapta, respectiv că inculpaţii au fost provocaţi de părţile vătămate în timp ce îl căutau pe numitul O., prima instanţă a reţinut că fapta săvârşită de cei doi inculpaţi constituie infracţiunea de vătămare corporală, neexistând probe că inculpaţii au urmărit sau acceptat să suprime viaţa victimei.
Prin urmare, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., săvârşită asupra lui I.N. pentru care s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., aceasta fiind săvârşită de R.R., T.C. şi alte persoane, şi infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., săvârşită de S.C. şi G.G. asupra lui C.F.D., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripţia.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., săvârşită cu acest prilej de cei doi inculpaţi, s-a dispus, de asemenea, încetarea procesului penal, împlinindu-se termenul de prescripţie.
Inculpatul S.C. a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. în forma continuată.
S-a dispus schimbarea încadrării în trei infracţiuni săvârşite în concurs la datele de 01 septembrie 1998, 18/19 noiembrie 2004 şi decembrie 2004, datorită intervalelor mari de timp între acestea, neputând fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea celorlalţi inculpaţi cu privire la infracţiunile de tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri pretins săvârşite la 01 septembrie 1998, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, aceştia nu au participat la acest conflict.
S-a mai reţinut că, în data de 04 decembrie 2001, S.C. a agresat pe S.L., provocându-i leziuni ce au necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale pentru că mătuşa acestuia, C.M., nu a acceptat să angajeze pe G.G. ca om de ordine, contra sumei de 2.000.000 lei lunar, şi că prin provocarea în mod repetat de scandaluri au reuşit să determine angajarea lui G.G.
De asemenea, s-a constatat că în localul pe care îl administra C.M., numit R., „grupul inculpaţilor şi învinuiţilor precum şi alţi făptuitori" au provocat dese scandaluri prin care au determinat-o pe C.M. să îl angajeze pe G.G.
Din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor C.M., M.I., S.L., S.I., H.I., B.C. şi R.T. a rezultat faptul că, în realitate, conflictul dintre S.C. şi S.L. a fost spontan, provocat de faptul că S. a scos afară din local într-un mod violent pe un anume V., în momentul în care, întâmplător, în faţa barului se afla S.C., însoţit de o fată, acesta din urmă fiind deranjat de modul în care S. s-a purtat cu acea persoană, pe care o cunoştea.
Prima instanţă a constatat că nu există nicio probă în afară de declaraţia numitei C.M. privind pretinsele scandaluri pentru a impune taxă de protecţie, şi, dacă iniţial s-a precizat în declaraţie că G.G. s-a prezentat la ea şi i-a pus în vedere să-l angajeze (06 mai 2005), la 20 iulie 2005, aceasta arată că, de fapt, l-a angajat pe G.G. la recomandarea unui angajat de al său, pe nume D.
De altfel, s-a mai constatat de către instanţa de fond că, în actul de sesizare, nici nu se arată care persoane se apreciază că ar fi săvârşit aceste fapte, potrivit art. 263 C. proc. pen., în condiţiile în care, în rechizitoriu, au fost menţionaţi „grupul inculpaţilor şi învinuiţilor precum şi alţi făptuitori", nefiind practic arătate persoanele la care a înţeles procurorul să se refere.
Cu privire la infracţiunea săvârşită asupra lui S.L., acesta s-a împăcat în faţa primei instanţei cu S.C., iar pentru faptele de şantaj şi tulburarea liniştii publice, s-a împlinit termenul de prescripţie specială.
O altă faptă reţinută în actul de sesizare a constat în aceea că, în vara anului 2001, S.M.C., S.C.S. şi R.F.V., precum şi o persoană pe nume B., au provocat scandal într-un local din com. Miceşti, sub motiv că martora B.M. a refuzat să permită tatălui inculpaţilor S. să consume băuturi fără a le plăti.
Inculpaţii au recunoscut în parte fapta, arătând că au fost deranjaţi de modul cum numita B. s-a purtat cu tatăl lor, iar fapta este dovedită şi de declaraţia martorilor audiaţi. Şi cu privire la aceste fapte, a intervenit prescripţia specială, prima instanţă dispunând încetarea procesului penal faţă de cei trei inculpaţi.
S-a reţinut că, în anul 2003, numita M.M., ziarist, a fost ameninţată de R.F.V. pentru a nu mai scrie anumite articole la adresa inculpaţilor.
Instanţa de fond a constatat că fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., fiind, de asemenea, îndeplinit termenul de prescripţie.
Au fost trimişi în judecată inculpaţii S.M.C., S.C.S. şi R.F.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 06 aprilie 2004, i-au atacat pe I.N. şi R.P., în stradă, provocând scandal public. Prima instanţă a apreciat că fapta este dovedită, dar s-a împlinit termenul de prescripţie specială.
S-a mai reţinut, prin actul de sesizare, şi că, în data de 10 iunie 2004, pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul S.C. ar fi încercat să o urce cu forţa în maşină pe numita B.A., sora lui Z.I., Z.S. şi Z.D., cu scopul de a o supune la perversiuni sexuale şi că, în urma intervenţiei fraţilor ei, a fost nevoit să o elibereze, după care s-au luat la bătaie, participând şi B.L. şi M.N., apoi au apărut şi S.C., A.Ş., C.M.S., B.D. şi G.G., provocând un scandal ce a tulburat grav ordinea şi liniştea publică, strângându-se în stradă circa 60 de persoane.
Inculpatul G.G. nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., pretins săvârşită cu această ocazie, iar din declaraţiile martorilor prezenţi nu a rezultat participarea lui S.C.
S-a reţinut deci, săvârşirea acestei fapte de către S.C., B.L., A.Ş., C.M.S. şi B.D., prima instanţă dispunând condamnarea lor.
Cât priveşte pretinsa infracţiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1) şi (5) C. pen., săvârşită de S.C. asupra părţii vătămate B.A., din declaraţiile martorilor prezenţi, inclusiv Z.I., Z.S. şi chiar B.A., instanţa de fond a constatat că doar pentru faptul că Z.I. a refuzat să vină să se întâlnească cu el, S.C. a prins-o de mână şi i-a vorbit urât, fără a încerca să o introducă în maşină, şi doar M.N. aflat la volan a strigat „să o urce în maşină", iar la intervenţia lui Z.I., a lăsat-o în pace.
Abia în a treia variantă de declaraţie, la 2 luni de la conflict, B.A. a schimbat declaraţia în sensul că S.C. efectiv a tras-o de mână pentru a o urca în maşină.
Ca urmare, cu privire la tentativa la infracţiunea de lipsire de libertate, prima instanţă a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta inculpatului neîntrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni, neîncepând practic executarea.
S-a reţinut şi că, în seara de 10 iunie 2004, S.C., S.C., B.L., A.Ş. şi M.N. au agresat pe numiţii D.S. şi D.F., martor fiind C.I., şi că, fiind văzut de vorbă cu un poliţist, A.Ş. împreună cu alte persoane l-au bătut, că ulterior S.C., B.L. şi M.N. l-au condus la poliţie pentru a-şi retrage plângerea, apoi a dat şi o declaraţie în ziarul M. de Alba în acest sens, iar ulterior aceiaşi inculpaţi precum şi B.A. au atacat un prieten de al său şi au rupt bucăţi din garduri.
Instanţa de fond a considerat că este interesant din ce mijloace de probă a stabilit parchetul participarea tuturor acestor persoane în condiţiile în care singura probă o constituie declaraţia martorului Ciurcu şi care enumera doar pe S.C., A.Ş., C.C., M.N., B.T., R., E. şi P. (fila 162 verso -vol. III urmărire penală).
Prima instanţă a constatat că şi pentru aceste fapte de tulburare a liniştii publice şi şantaj a intervenit prescripţia, astfel că a dispus încetarea procesului penal, cu excepţia inculpatului B.A.N., care a cerut continuarea procesului penal şi, aşa cum s-a arătat mai sus, nu există nicio probă că ar fi participat, astfel că a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a reţinut şi că inculpatul S.C. împreună cu C.M.S. şi A.Ş.I. şi alte persoane din Sibiu sau din alte oraşe, în data de 29 iunie 2004, au urmărit pe I.N., şi, când acesta a intrat într-un depozit de mobilă împreună cu C.M. şi C.E., înarmaţi fiind cu bâte şi săbii, au intrat în depozit cu intenţia de a-l agresa pe I.N., dar acesta a fugit sărind printr-un geam, fiind, însă, bătut, C.M.
Instanţa de fond a apreciat că, fapta constituie un act material al infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., şi s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale.
În data de 18/19 noiembrie 2004, s-â constatat că S.M.C., S.C.S., R.F.V., M.N. şi alte două persoane i-au cerut numitului D.T. să redeschidă restaurantul A., aparţinând lui B.V., şi să-i servească cu mâncare, deşi închisese, iar, la refuzul acestuia, R.F.V. l-a prins de haine şi l-a ţinut, iar ceilalţi l-au bătut până când s-a prefăcut că leşină.
Prima instanţă a apreciat că fapta este dovedită şi constituie, de asemenea, act material al infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. proc. pen. pentru care a intervenit prescripţia.
S-a reţinut, însă, în sarcina inculpatului R.F.V. şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., constând în aceea că l-a prins de haine şi l-a ţinut pe D.T.
S-a constatat că fapta inculpatului de a prinde de haine pe partea vătămată, astfel încât ceilalţi inculpaţi să-l ia la bătaie constituie participaţie la infracţiunea de lovire, şi nu infracţiunea de lipsire de libertate.
Este evident, în opinia primei instanţe, că o persoană nu poate fi bătută fără a fi în acelaşi timp şi oprită sau ţinută în loc, deci fără a avea libertate de mişcare. Cât timp lipsirea de libertate durează strict cât ţine agresiunea, s-a apreciat că nu se pot reţine ambele infracţiuni, existând şi infracţiunea prevăzută de art. 189 C. pen., chiar dacă lipsirea de libertate are o oarecare durată în timp faţă de consumarea agresiunii.
Cum în cauză nu a rezultat un astfel de aspect, nu s-a putut reţine în sarcina inculpatului R.F. şi infracţiunea de lipsire de libertate, acesta fiind doar participant la infracţiunea de lovire şi de ultraj contra bunelor moravuri, prima instanţă a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 C. pen.
În aceeaşi noapte, D.T. s-a deplasat împreună cu B.V., I.N. şi C.M. la sediul poliţiei pentru a depune plângere, însă au apărut S.M.C., A.Ş. şi M.O. înarmaţi cu bâte şi chiar pe scările poliţiei l-au atacat pe B.V., cauzându-i leziuni vindecabile în 10-11 zile. Au intervenit şi persoanele care îl însoţeau pe B.V., începând astfel o bătaie chiar pe scările sediului poliţiei, cei doi poliţişti de serviciu, N.I. şi L.l., fiind depăşiţi, astfel că au fost chemate în ajutor echipajele ce se aflau în patrulare.
Din actul de sesizare s-a reţinut şi că ar fi participat la acest conflict inculpatul S.C.S.
Prezenţa la locul conflictului nu a fost confirmată de probe şi, mai mult, la momentul când s-a anunţat conflictul, un echipaj de poliţie a oprit în trafic în altă parte a oraşului autoturismul în care se aflau B.A. şi S.C.S., împrejurare din care a rezultat cu certitudine că S.C. nu a participat la acest conflict.
Prin violenţa deosebită, ora la care a avut loc şi împrejurarea că s-a produs chiar pe scările sediului poliţiei punând ofiţerii de serviciu în situaţia de a apela la echipajele ce patrulau prin oraş, s-a constatat că fapta inculpaţilor S.C., A.Ş. şi M.O. a produs o tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice, fapta constituind infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. proc. pen. pentru care inculpaţii sus-menţionaţi au fost condamnaţi, iar inculpatul S.C., achitat, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a reţinut şi că, în anul 2004, R.F.V., B.D. şi S.C., împreună cu alte persoane, au început să provoace scandaluri şi distrugeri în localul SC E.G.I. SRL, aparţinând lui S.V.C., pentru a-l determina să-i achite 200 euro lunar lui R.F.V., în schimbul protecţiei, şi că, în seara de 20 aprilie 2004, R.F. a spart un geam şi l-a lovit pe S.V.G. S-a mai arătat că S.V.G. a depus plângere, dar la şedinţa de judecată a fost ameninţat de B.A., G.G., P.M. şi R.F. pentru a-şi retrage plângerile, apoi S.C. „a încercat să se împrietenească cu patronul localului", încetând scandalurile.
Din probe, a rezultat că, în realitate, scandalurile şi distrugerile în local au fost produse doar de R.F.V., B.D. şi alte persoane, respectiv B.A., H.S., chiar S.V.C. arătând că, atunci când R.F., B.D., B.L. şi B.D. au făcut scandal, S.C. doar a apărut în faţa localului, fără a se implica în vreun fel, după apariţia organelor de poliţie, motiv pentru care acesta nici nu a fost condus pentru audiere, aşa cum au fost celelalte persoane.
Atât S.V.C., cât şi S.V.G. au mai arătat că, uneori, S.C. şi, mai rar S.C., veneau ca simpli consumatori, fără să fie probleme.
Niciunul din martori nu au declarat că S.C. sau S.C. ar fi discutat despre plata vreunei sume sau că, cel puţin, ar fi fost prezenţi atunci când R.F. le-a cerut taxă.
Ca urmare, instanţa de fond a reţinut că infracţiunile de şantaj şi ultraj contra bunelor moravuri au fost săvârşite doar de inculpaţii R.F.V. şi B.D., dar şi pentru acestea s-a împlinit termenul de prescripţie specială, şi, cum nu au cerut expres continuarea procesului penal, a dispus încetarea procesului penal şi pentru ceilalţi inculpaţi, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.
S-a arătat, de asemenea, că, şi inculpaţii B.A., G.G., P.M.M. şi R.F.V. au săvârşit o altă infracţiune, de şantaj, constând în aceea că, la termenele de judecată la care se prezenta pentru a susţine plângerea împotriva lui R.F., S.V.C. ar fi fost ameninţat de aceştia, în sala de judecată, pentru ca el şi tatăl său să îşi retragă plângerile.
Şi pentru aceasta a intervenit termenul de prescripţie specială, dar inculpatul B.A. a cerut continuarea procesului penal, astfel că prima instanţă a examinat existenţa sau inexistenţa faptei.
La fila 262 a vol. III - dosar urmărire penală, martorul a arătat expres că, de fapt, în sala de şedinţă erau prezenţi G.G., B.A. şi P.M.M. care „îi adresau priviri ciudate". S-a constatat că, după mai multe declaraţii, a apărut, într-adevăr, într-o declaraţie tehnoredactată, fără menţionarea persoanei în faţa căreia s-a dat acea declaraţie, şi o menţiune în sensul că „ inculpatul R. discuta cu aceştia, arătând înspre el şi tatăl său, şi a auzit cum planificau să-l bată pentru că refuza să se împace". Această precizare a declaraţiei nu a fost luată în considerare de prima instanţă, atât văzând viciile de formă pe care le avea, fiind, aparent, ca o continuare la o declaraţie anterioară.
În faţa primei instanţe, martorii Stan au făcut precizarea, din declaraţia iniţială, în sensul că, de fapt, i-au văzut în sediul judecătoriei pe B.A., G.G. şi P.M.M. şi că aceştia se uitau urât la ei.
S-a apreciat de către prima instanţă că, fără îndoială, „uitatul urât" nu constituie elementul material al infracţiunii de şantaj, astfel că a dispus achitarea inculpatului B.A. pentru această pretinsă faptă.
În luna aprilie 2004, martorul Stoia loan a deschis un club şi restaurant aparţinând SC I.T. SRL şi la scurt timp după deschidere R.F. l-a contactat împreună cu doi fraţi B., B.L. şi B.D., întrebându-l dacă vrea să-l angajeze ca „om de ordine", dar martorul a refuzat.
La sfârşitul lunii, fiul acestuia a fost agresat de C.M., iar după ce acesta a depus plângere, R.F. împreună cu C.M. l-au căutat pe S.l. în vederea împăcării cu fiul acestuia, ulterior R.F. şi C.M. l-au ameninţat de mai multe ori pentru a-l determina pe S.R. să-şi retragă plângerea.
S-a constatat de către prima instanţă, că faptele inculpaţilor R.F., B.L. şi C.M. constituie infracţiunea de şantaj pentru care a intervenit prescripţia specială.
S-a mai reţinut din actul de sesizare, că anterior evenimentelor o persoană pe nume B. a încercat să taie un cablu de curent, ori în alte ocazii au fost sparte geamuri, dar nu există nicio probă care să facă legătura cu faptele şi persoanele din prezenta cauză.
Ulterior, etajul imobilului respectiv a fost închiriat altei persoane care a deschis clubul R., pe nume T.M. Acesta a fost contactat de R.F.V. şi S.C., R.F. oferindu-şi calitatea de om de ordine, dar a fost refuzat.
În luna noiembrie, R.F. a agresat-o pe o angajată a localului şi i-a cerut să-i transmită ameninţări lui T.M.
Deşi în rechizitoriu s-a făcut referire la S.C., martorul a arătat cu claritate că R.F. a fost însoţit de S.C.S.
Instanţa de fond a constatat că fapta constituie infracţiunea de şantaj, fiind prescrisă răspunderea penală.
O altă acuzaţie reţinută prin actul de sesizare a constituit-o faptul că, în anul 2004, S.C. i-ar fi impus unui cetăţean italian pe nume U. care administra restaurantul C.A. să angajeze pe B.L. şi A.Ş. ca oameni de ordine contra sumei de 200 euro lunar, punându-i pe M.O. şi R.F. să provoace scandaluri, precum şi că S.C. împreună cu A.Ş., B.L., R.F., B.A. şi M.O., l-au forţat pe U. să-i cedeze lui S.C. jumătate din afacerile localului, astfel că S.C. a preluat controlul localului.
Ca probe au fost indicaţi martorul P.P., şi declaraţia inculpatului M.O.
Prima instanţă a constatat că din aceste probe se desprinde o altă situaţie de fapt.
În primul rând, aşa cum arată martorul P.P., numitul U. a avut iniţial probleme cu M.O. din cauza unei foste asociate şi concubine pe nume V., care a venit în local cu M.O. şi a afirmat că nu trebuie să plătească consumaţia, apoi M.O. a început un scandal. După acest scandal U. a luat legătura cu S.C. care i-a propus pe B.L. şi A.I. ca oameni de ordine contra sumei de 100 euro lunar, profitând de scandalul creat de M.O. Martorul P. nu a confirmat susţinerea lui M.O. că R.F. a fost pus să spargă o oglindă doar pentru ca Sibişean să îşi arate superioritatea. După acel moment, M.O., pe fondul consumului de alcool a mai provocat două scandaluri, agresând pe martorul P. şi pe numitul B.D. şi încercând să intre în vestiarul dansatoarelor.
La unul din aceste scandaluri, inculpatul B. a asistat fără a fi în vreun fel implicat.
Cât priveşte pretinsa „şedinţă" la care S.C. ar fi stabilit. cum să obţină controlul localului, prima instanţă a constatat că singura probă o constituie declaraţia lui M.O., în care acesta a arătat că, de fapt, au participat doar S.C., A.Ş., B.L., R.F. şi o persoană poreclită „N.", nefacând nicio referire la B.A., aşa cum s-a reţinut din actul de sesizare.
S-a apreciat de către instanţa de fond, că declaraţia inculpatului M.O. nu poate fi primită în totalitate, ci doar în măsura în care se coroborează cu alte mijloace de probă, acesta încercând să beneficieze de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, şi prezentând lucrurile ca şi când el nu ar fi avut legătură cu grupul infracţional, ci dimpotrivă ar fi fost chiar în duşmănie cu aceştia. Oricum, în faţa primei instanţei inculpatul şi-a retras această declaraţie.
Cu privire la sinceritatea sa, s-a reţinut faptul că la trei luni după prima declaraţie, inculpatul M.O. a dat un supliment în care a mai incriminat anumite persoane, respectiv pe M.A., B.A., pentru evenimentul privind agresarea lui D.T., deşi celelalte probe au dovedit că în realitate au participat M.N. la incident şi nu M.A., iar B.A. nu a fost prezent.
Prima instanţă a reţinut deci, săvârşirea infracţiunii de şantaj de către S.C., B.L., A.Ş., R.F.V. şi M.O., precum şi de ultraj contra bunelor moravuri de acesta din urmă, fapte pentru care a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În ce priveşte pe B.A., s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de şantaj, iar pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri nici nu s-a reţinut participarea sa prin actul de sesizare.
Au fost trimişi inculpaţii în judecată şi sub acuzaţia că, în perioada septembrie - decembrie 2004, S.C., S.C.S., R.F.V., P.M.M., B.L., B.A., G.G., C.M.S. şi alte persoane ce nu au fost trimise în judecată în mod repetat au provocat scandaluri în localul „A.M." şi refuzau să achite consumaţiile făcute, ceea ce, în opinia acuzării, a constituit infracţiunile de şantaj şi ultraj contra bunelor moravuri.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor Z.O.V., T.S., J.M., P.C. etc, a rezultat faptul că în realitate scandaluri provoca, practic, pe fondul alcoolului, M.O., şi că la alte scandaluri soldate cu pagube au participat S.C., B.L., A.Ş., C.M.S., G.G. şi R.F.V. Despre C.M.S. a rezultat că la un scandal în care s-a implicat a aruncat scaune de pe terasa localului către staţia Peco din vecinătate, iar G.G. a distrus o vitrină frigorifică. De asemenea, martora J.M. a arătat că S.C., M.O. şi R.F. se manifestau de fiecare dată violent.
S-a constatat de către prima instanţă, că nu există probe privind implicarea efectivă a celorlalţi inculpaţi, iar despre B.A., martorii au arătat doar că acesta s-a aflat la masă cu M.O., când acesta din urmă a provocat scandal şi a obligat pe un angajat al localului să danseze pe o masă fără a se implica în vreun fel.
De asemenea, s-a mai constatat că nu există nicio probă că prin aceste conduite violente inculpaţii sau unul dintre ei ar fi încercat să determine pe patronii localului să le achite vreo sumă sau să îi angajeze ca oameni de ordine.
Pentru infracţiunile de şantaj şi ultraj contra bunelor moravuri a intervenit prescripţia specială şi, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul B.A. a fost achitat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., neexistând vreo probă că efectiv a participat la săvârşirea faptelor, fiind doar enumerat printre cei care frecventau localul.
S-a arătat că inculpaţii S.C., S.C., A.Ş., B.L., R.F.V., B.A., B.D. şi M.O. ar fi procedat în mod similar şi în localul „P.H." administrat de C.N., provocând scandaluri şi distrugeri.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor a rezultat, însă, că, iniţial a avut loc un conflict între M.O. şi o persoană numită „C.", pe fondul consumului de alcool, iar C.N. împreună cu numitul J.N., om de ordine, l-au scos pe M.O. din local, fără ca vreunul din persoanele cu care M.O. se afla la masă să intervină (B.A., un alt bărbat şi două persoane de sex feminin) şi că, ulterior, în altă zi, 20 noiembrie 2004, M.O., de asemenea, în stare de ebrietate a produs scandal şi a spart globul cu oglinzi de deasupra ringului de dans, însă, deşi era însoţit de prietena sa şi de A.Ş., acesta din urmă nu a intervenit, iar ulterior, după patru, cinci zile, B.A., deşi nu participase, l-a căutat pe C.N. şi a achitat consumaţia făcută de M.O., respectiv 1.800.000 lei.
S-a constatat că, după circa patru luni, apare o altă declaraţie a numitului C.N., în care, în mod inexplicabil, prezintă o altă situaţie de fapt, în sensul că ar fi avut anterior o discuţie între M.O. şi S.C. Niciunul din martorii audiaţi în legătură cu aceste fapte, nu au confirmat participarea altuia dintre inculpaţi, iar martorul C.N. a arătat expres că nu i-au cerut taxă de protecţie sau să angajeze vreo anumită persoană ca om de ordine.
Instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului M.O. constituie infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri. Totodată, s-a constatat că nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de şantaj în sarcina vreunei persoane şi nici participarea celorlalţi inculpaţi.
Cum inculpatul B.A. a cerut continuarea procesului penal, instanţa a dispus achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar faţă de ceilalţi inculpaţi s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.
O altă faptă cu care a fost sesizată instanţa de fond a constat în aceea că, începând cu luna mai 2004, inculpaţii S.C., S.C.S., B.A., B.L., R.F.V., M.O., N.M., G.G., P.M.M., C.M.S., B.D. „ şi alţi făptuitori", au creat scandaluri şi distrugeri în localul „U.", pentru a impune angajarea ca om de ordine a inculpatului S.C.S. pentru suma de 300 euro lunar.
Din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor, a rezultat, însă, o altă situaţie de fapt, respectiv că, deşi mai multe persoane, între care o parte din inculpaţi frecventau localul, practic scandal au produs inculpatul P.M., însoţit de un anume B., care în luna martie 2004 au agresat pe V.G. şi pe barmanul P.P., un anume B. care a lovit cu o sticlă de bere pe un italian în data de 19 martie 2004 (declaraţie V.A.), R.F.V. în luna octombrie 2004, care a agresat pe V.P.N., ori B.A., un anume P. şi M.O. care au bătut nişte tineri din Cluj, de asemenea, în luna noiembrie 2004.
Martorele I.S. şi B.C., de asemenea, au arătat că, deşi mai mulţi frecventau localul, scandaluri a produs în mod repetat M.O. şi, o dată, B.L., care s-a dezbrăcat şi a început să danseze pe mese.
S-a reţinut de către instanţa de fond că, în precizarea de la fila 327, vol. III - dosar urmărire penală, V.P.N. a arătat că scandalurile erau provocate de „C."- R.F.V., „Locotenentul"- neidentificat, S.C., C.M.O., G.G., „M."- B.L., „B."- P.M., B.D. şi fraţii B.
De asemenea, P.M.M. s-a interesat la martorul O.O., care realizase instalaţia electrică a clubului, despre posibilităţile de a opri energia electrică la club, însă martorul i-a comunicat că există acumulatori de rezervă.
Toate aceste scandaluri urmăreau, de fapt, să determine pe administratorul localului să angajeze ca om de ordine pe S.C.S. pentru suma de 300 euro.
Deşi martorul V.G. a declarat că P.M., M.O., G.G. şi B.A. au mers în biroul soţiei sale pentru a o convinge să îl angajeze pe S.C., declaraţia sa nu este confirmată de niciun mijloc de probă, mai mult martorul Sabău arătând în mod expres că, de fapt, discuţiile s-au purtat prin intermediul lui şi nu în mod direct.
Prin actul de sesizare s-a susţinut că şi ceilalţi inculpaţi ar fi participat la aceste acte de intimidare, respectiv B.A. şi M.A.
Nu a fost confirmată participarea lui B.A., cel mult în faţa primei instanţe, martora V.A. a spus că l-a văzut prin club şi că atunci se producea câte un scandal, acesta râdea, iar în ce priveşte agresarea unui din cetăţenii italieni, aceeaşi martoră a arătat că în realitate, un anume „B." a săvârşit această faptă.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi în expozitivul rechizitoriului, inculpatul M.A. nu este menţionat ca participant, în dispozitiv, se înţelege că ar fi şi el trimis în judecată pentru fapta produsă de art. 194 alin. (1) C. pen., pct. 17, dar nu şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
Niciunul din martorii audiaţi nu au arătat participarea lui M.A. la vreunul din incidente, mai mult martora V.A. a arătat în faţa primei instanţei că îl cunoaşte pe M.A., fiind chiar amici şi că este posibil să-l fi văzut prin club, dar cu certitudine nu le-a creat vreo problemă.
Ca urmare, faţă de inculpaţii B.A. şi M.A., instanţa a dispus achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru ceilalţi inculpaţi a dispus încetarea procesului penal în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripţia specială pentru infracţiunile de tulburarea liniştii publice şi şantaj.
Au fost trimişi în judecată inculpaţii S.C., S.C., A.Ş., R.F.V., B.L. şi M.O. şi pentru că în perioada 2003-2004 ar fi provocat în repetate rânduri scandaluri la discoteca organizată de SC M.T. SRL în localitatea Zlatna, cu scopul de a determina patronii discotecii să îi angajeze ca oameni de ordine, plătind astfel taxă de protecţie.
Prima instanţă a constatat că faptele ar constitui infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) C. pen., împlinindu-se termenul de prescripţie specială, astfel că a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.
O altă acuzaţie ce s-a adus inculpaţilor S.C., S.C., R.F., A.Ş., B.L., B.A., C.M.S., B.D. şi M.O., este aceea că în luna noiembrie 2004, S.C. şi A.Ş. ar fi determinat pe operatorul de ruletă al SC P.M. SRL, pe nume F.P., să le introducă puncte pe care nu le-au plătit, apoi prin ameninţare l-au determinat pe acesta să fugă, lăsând cheia aparatului, astfel că S.C. a introdus punct în valoare de 80.000.000 lei, pe care l-a obligat apoi pe administratorul firmei N.I. să i le achite, şi că după două săptămâni tot prin ameninţarea lui F.P., S.C. a mai introdus 55.000.000 lei la ruletă pe care a refuzat să-i plătească.
Din probele administrate, s-a reţinut că, într-adevăr, în seara de 04 noiembrie 2011, inculpatul A.Ş. a introdus la ruletă impulsuri de 20 milioane lei, iar numiţii „N." şi „M.l" 40 milioane şi respectiv 20 milioane lei.
În data de 05 noiembrie, aceştia însoţiţi de S.C. s-au prezentat şi au pretins plata sumelor, iar S.C. i-a spus martorului N.I., patronul firmei, să le plătească acei bani şi va fi lăsat în pace. Martorul l-a întrebat dacă vrea taxă de protecţie sau să angajeze vreun om ca body-guard, dar inculpatul S.C. i-a spus, din nou, că e suficient să achite cei 80 milioane pentru a fi lăsat în pace.
În noaptea de 16/17 noiembrie 2004, din nou, inculpatul S.C. a jucat la ruletă suma de 55 milioane lei vechi, din care suma de 30 milioane a fost introdusă fără a fi plătită.
Această împrejurare a rezultat atât din declaraţiile martorului N. cât şi din convorbirile telefonice purtate pe 3 februarie 2005 de S.C., iniţial cu o femeie rămasă neidentificată care îi spune că este filmat pe camerele de supraveghere, apoi cu N.I. care îi spune expres să îi aducă banii până la orele 12:00, altfel va merge la poliţie.
Presiuni asupra altor angajaţi s-au mai făcut fără ca aceştia să cedeze (a se vedea şi declaraţia martorei R.M.). S-a apreciat de către prima instanţă că, fapta inculpaţilor de a determina prin ameninţare şi violenţă operatorii de la ruletă să le introducă impulsuri ori să le lase cheia pentru a-şi introduce impulsuri, fără a le plăti şi de a pretinde plata unor impulsuri introduse cu cheia şi nu câştigate, precizând administratorului societăţii că dacă plăteşte va fi lăsat în pace, constituie infracţiunea de şantaj, fiind reţinută în sarcina inculpaţilor S.M.C. şi A.Ş., însă, constatându-se intervenită prescripţia răspunderii penale, instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Deşi, declaraţiile martorilor cu privire la aceste două fapte se referă strict la S.C., A.Ş. şi alte două persoane ce nu sunt trimise în judecată, prin actul de sesizare s-a reţinut această faptă şi pentru alţi inculpaţi, însă cum doar inculpatul B.A. a cerut continuarea procesului penal pentru acesta, instanţa nu a reţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie, ci a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin actul de sesizare s-a mai reţinut şi că, în seara zilei de 08 decembrie 2004, în acelaşi local aparţinând P.M., S.C. a cerut operatoarei R.M., să-i introducă şi lui B.L. puncte, fără a le plăti, iar la refuzul ei, S.C. i-a luat mâna în care avea cheia, forţând-o în acest fel să introducă puncte şi că a fost obligată să stea între aparatele unde jucau cei doi, până dimineaţa, introducându-le puncte de 50 milioane lei pe care nu le-au plătit, martora fiind permanent ameninţată de însoţitorii inculpaţilor.
Din declaraţiile martorei, singurele probe aflate la dosar, s-a constatat de către prima instanţă că, în realitate, doar S.C. a obligat-o să introducă impulsuri şi i-a apăsat mâna în care avea cheia magnetică pe butonul ce introducea impulsuri de câte 1 milion lei vechi, după care, aşa cum a arătat martora „cei doi respectiv S.C. şi „M." i-au spus să stea între cele două monitoare şi i-au cerut ameninţând-o să le introducă în continuare impulsuri, timp în care o insultau".
S-a mai arătat că, doar M.O. „ a mai participat" prin aceea că se uita urât la ea şi o insulta.
Prima instanţă a considerat că fapta inculpaţilor S.M.C. şi B.L., de a determina prin ameninţare şi cu forţa pe operatoarea R.M. să le introducă puncte la ruletă fără a le achita, ar putea constitui infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. proc. pen., dar inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru această faptă, pentru care, oricum, s-a împlinit prescripţia specială a răspunderii penale.
Deşi, nu există nicio probă, instanţa de fond a reţinut participarea şi a inculpatului R.F.V. De asemenea, faptei inculpaţilor S.C., R.F.V., B.L. i s-a dat calificarea de lipsire de libertate în mod nelegal, varianta agravată prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
S-a constatat că nu există această infracţiune. Aşa cum s-a arătat mai sus, R.F.V. nu a participat la săvârşirea faptei, iar din chiar declaraţiile martorei, a rezultat că inculpaţii S.C. şi B.L., „i-au spus să stea între cele două monitoare", fără a folosi în alt mod forţa.
Mai mult, s-a apreciat de către prima instanţă că nu se poate reţine faptul că au lipsit-o de libertate în condiţiile în care martora era de serviciu în noaptea respectivă, având obligaţia de a sta în local, şi aşa cum rezultă din probele dosarului, alte persoane oricum nu mai jucau la ruletă, deci aveau obligaţia de a sta lângă cele două aparate la care se juca.
Ca urmare, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
Inculpatul R.F.V. a fost trimis în judecată şi sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate, constând în aceea că în data de 19 decembrie 2004 inculpatul s-a aşezat la masa unde se afla martora R.M. şi a violat-o sub ameninţarea unui cuţit.
Din probele administrate, respectiv declaraţiile martorei R.M. şi a martorului N.l., prima instanţă a reţinut că în dimineaţa respectivă, după eliberarea aparatelor de ruletă, R.M. s-a aşezat la o masă la care imediat s-a aşezat R.F.V., în stare de ebrietate, a prins-o de mână şi i-a cerut să stea cu el la masă, i-a comandat şi ei un suc şi a încercat să o liniştească, spunându-i că S.C. şi B.L. îi vor aduce banii jucaţi la ruletă.
Martora a mai arătat că s-a ridicat şi a intrat în baie, dar R.F.V. a intrat după ea şi a închis uşa stând în faţa ei, apoi timp de circa 15 minute nu i-a permis să iasă din baie spunându-i tot timpul că vrea să-i spună ceva, astfel că martora s-a temut de el şi a început să plângă, după care a lăsat-o să iasă.
S-a constatat de către prima instanţă, că faptele au fost relatate de martoră în declaraţia datată la 20 ianuarie 2004 deşi, având în vedere că faptele s-ar fi petrecut în luna decembrie 2004, probabil declaraţia a fost luată în 20 ianuarie 2005.
În declaraţia ulterioară luată la 26 aprilie 2005, aceasta prezintă altfel lucrurile, respectiv că R.F.V. s-a aşezat la masa unde deja martora stătea, deci nu că a obligat-o să stea cu el la masă, şi că martora a mers la baie fiind urmată de inculpat, iar în cabina de baie a violat-o sub ameninţarea unui cuţit.
Martora a precizat, totodată, expres că vrea ca R.F.V. să fie tras la răspundere penală pentru viol, însă, nu a formulat plângere prealabilă în termenul legal, motiv pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată sub acest aspect.
Instanţa de fond a constatat că, faţă de această situaţie, practic nu există infracţiunea de lipsire de libertate, aceasta fiind absolvită în cea de viol, atâta timp cât lipsirea de libertate nu a depăşit durata necesară consumării violului.
Cum a existat o cauză de înlăturare a răspunderii penale, respectiv lipsa plângerii prealabile, pentru infracţiunea de viol, inculpatul nu a fost trimis în judecată, dar, nu s-a putut reţine nici săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, aceasta fiind în complexitate naturală inclusă în infracţiunea de viol, cât timp aceasta din urmă presupune imobilizarea persoanei vătămate.
Ca urmare, s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 189 C. pen. în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De altfel, prima instanţă a constatat că există şi un dubiu cu privire la intenţia parchetului de trimite în judecată pentru această faptă, cât timp în expozeul rechizitoriului se arată la pct. 21 că „este cert că a fost lipsită de libertate de inculpatul R.F.V. „dar în dispozitiv nu apare menţionat şi pct. 21, ci doar pct. 20, care, aşa cum s-a arătat mai sus, se referea la obligarea aceleiaşi martore R.M. să stea lângă aparatele tip ruletă la care jucau S.C. şi B.L., faptă la care, aşa cum s-a arătat mai sus, R.F.V. nu a participat.
În actul de sesizare s-a arătat că inculpatul B.A.N., în data de 16 decembrie 2004, ar fi cerut aceleiaşi martore R.M. să-i introducă la ruletă puncte în valoare de 33 milioane lei, promiţându-i că-i va aduce ulterior din maşină, dar nu i-a mai adus şi, ulterior a recunoscut datoria printr-un act notarial pentru suma de 800 euro, din care a plătit, însă, numai 300 euro.
S-a mai arătat că în acest fel „a căutat să transforme în infracţiune într-o chestiune civilă" .
S-a constatat de către prima instanţă,că nu se arată ce anume infracţiune ar fi constituit această faptă, iar în dispozitiv nu se reţine în ce-l priveşte pe inculpatul B.A. şi fapta de la pct. 22 din rechizitoriu, ca urmare, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această faptă, nefiind sesizată.
În ce priveşte infracţiunea de şantaj, s-a constatat că în dispozitivul rechizitoriului, pentru inculpatul B.A. sunt enumerate şapte acte materiale, respectiv pct. 7, 11, 14, 15, 16, 17 şi 19.
O altă faptă reţinută de această dată în sarcina inculpaţilor R.F.V. şi B.D., este o infracţiune de tâlhărie constând în aceea că, în noaptea de 16 februarie 2005, în jurul orelor 4,00, tot în localul P.M., fiind însoţit de B.D. şi alte persoane, în momentul în care operatorul C.C. încasa suma de 100 euro de la o persoană numită „G.", R.F. i-ar fi aplicat un pumn operatorului, luând astfel bancnota de 100 euro şi părăsind localul.
În primul rând, instanţa de fond a constatat că, în actul de sesizare nu se face nici o referire la vreo acţiune sau inacţiune prin care inculpatul B.D. ar fi participat la săvârşirea acestei fapte, în forma complicităţii şi nici din probele administrate în cauză (declaraţii de martori) nu reiese vreo participare a acestui inculpat.
Singurul, C.C., a făcut o referire la inculpatul B.D. în sensul că „înainte de incidentul cu banii B.D. l-a ameninţat că îi rupe capul".
În faţa primei instanţei, C.C. a arătat că a dat declaraţia în faza de urmărire penală la presiunea patronului localului care-l găsise lipsă, şi că, în realitate, banii fuseseră puşi pe ruletă de acea persoană, numită „G.", care-i şi spusese lui R.F. că „ ştie el pentru ce", şi că nu a fost lovit de inculpat.
Şi din convorbirea telefonică reprodusă chiar în rechizitoriu a rezultat acelaşi lucru, respectiv că inculpatul R.F.V. avea de primit suma de 100 euro de la o persoană numită „G." şi că acesta i-a pus o hârtie de 100 euro pe ruletă, însă, întrucât jucase la ruletă şi pierduse în acelaşi timp a încercat să-i ia şi C.C., operatorul pentru a nu suporta paguba, însă banii i-a luat inculpatul R.F.V. fără a-1 lovi, ci, eventual, l-a împins.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie, dispoziţiile art. 211 C. pen., reclamă săvârşirea unui furt, deci, o luare fără drept a unui bun din posesia sau detenţia altuia.
Instanţa de fond a constatat că nu se poate susţine în cauză cu certitudine, că, inculpatul R.F.V. ar fi luat bancnota de 100 euro din posesia sau detenţia lui C.C., cât timp, banii nu-i fuseseră înmânaţi acestuia, ci puşi pe ruletă, de către persoana care avea datoria de 100 euro către inculpat, şi, este greu de crezut că banii respectivi fuseseră puşi pe ruletă pentru a achita impulsurile şi, deci, se cuveneau lui C.C. în condiţiile în care plăţile şi încasările pe teritoriul României se fac în lei, ci nu în euro.
Ca urmare, cum orice dubiu profită inculpatului, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului R.F.V. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.
S-a reţinut că, în aceeaşi noapte, inculpaţii R.F.V. şi B.D., împreună cu numiţii R.C., A.R. şi S.M., au solicitat două taxiuri, apoi au cerut conducătorilor acestora respectiv H.C. şi F.N. să-i ducă la un local în com. Vinţu de Jos.
Ajunşi la local, R.F. le-ar fi cerut celor doi taximetrişti să-l aştepte să schimbe bancnota de 100 euro în lei, apoi, toţi au ieşit în fugă din bar având asupra lor o sticlă de vin, după care, au plănuit să se deplaseze la un local denumit SC F. SRL şi, să mănânce fără a plăti consumaţia.
Din declaraţiile martorilor H.C. şi F.N. a rezultat faptul că, într-adevăr, inculpatul R.F.V. având asupra lui o bancnotă de 100 euro, a cerut celor doi taximetrişti să oprească în dreptului unui local din com. Vinţu de Jos, făptuitorii au intrat în local şi au ieşit în fugă, S.M. având o sticlă de bere din care a băut puţin şi a aruncat-o, după care, s-au deplasat la Hanul L., inculpatul R. a cerut martorului B.M. să-i schimbe bancnota de 100 euro iar, la refuzul acestuia, au cerut două sticle de vin cu care au fugit fără a le achita.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat, apreciind că fapta ar fi susceptibilă de a constitui infracţiunea de furt, însă, în rechizitoriu, nu se face vreo încadrare juridică şi nici nu se regăseşte în dispozitiv.
S-a reţinut, însă, în sarcina inculpaţilor R.F.V. şi B.D. infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., pretins săvârşită asupra celor doi taximetrişti.
S-a constatat că nu există nici o probă că cel puţin până la acest moment, al deplasării la localul F., aceştia ar fi fost deplasaţi sau ţinuţi împotriva voinţei lor ori că şi-ar fi exprimat în vreun mod voinţa de a pleca, martorii arătând că abia ajunşi la localul din Şibot le-au cerut să achite cura pentru a se întoarce în oraş.
Neexistând, deci, o lipsire de libertate din partea inculpaţilor, prima instanţă a dispus achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a mai arătat că, ajunşi în localul SC F. SRL, martorii H.C. şi F.N. au fost forţaţi să li se alăture, apoi făptuitorii au făcut scandal în local şi au plecat fără a achita consumaţia, după care, ajunşi în Alba Iulia, R.F. a refuzat să plătească cursele motivând că a pierdut banii achitând după trei zile cursa, parţial.
Din probele administrate, respectiv, declaraţiile aceloraşi martori, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Ambii martori, conducători de taxi, au declarat că le-au cerut inculpaţilor să achite cursele şi că plece dar aceştia „ le-au cerut să-i însoţească în local deoarece vor să mănânce", neexistând vreo atitudine violentă ori ameninţătoare, şi că, au intrat cu toţii în local şi s-au aşezat la o masă lungă.
La un moment dat, sub pretextul că vrea să ia o brichetă din maşină, H.C. a ieşit din bar, însă, aşa cum a arătat în faţa primei instanţe, nu a vrut să plece, ci să anunţe la dispecerat situaţia în care se află, fiind însă luat înapoi în local, prilej cu care, inculpatul R.F. l-a lovit cu palma şi l-a atins cu dosul unui cuţit pe faţă, reproşându-i că vrea să fugă de ei şi să-i spună că nu vor să plătească ceea ce consumă.
Mai mult, după ce inculpaţii au mâncat, chiar le-au cerut celor doi martori să iasă şi să-i aştepte cu motoarele pornite întrucât doresc să fugă fără a plăti, ceea ce s-a şi întâmplat.
Ajunşi în Alba Iulia au cerut să oprească în staţia Peco Shell, unde inculpaţii R.F.V. şi B.D. s-au acuzat reciproc că şi-au însuşit bancnota de 100 euro, apoi l-au acuzat pe martorul H.C. că le-a luat-o şi au căutat prin maşină.
La cererea martorului şi întrucât nu aveau bani să achite, a fost anunţat dispeceratul firmei de taxi şi s-au deplasat la o altă benzinărie, iar când o persoană de la dispecerat i-a anunţat că a chemat poliţia, R.F.V. a început să-i înjure şi să le reproşeze acest lucru.
Cu această ocazie, după plecarea poliţiei, B.D. a lovit cu pumnul peste faţă pe martor, iar R.F.V. a încercat să-l lovească cu piciorul.
După câteva zile, în prezenţa patronului firmei, R.F.V. a achitat cursa şi i-a prezentat chitanţele potrivit cărora achitase sumele datorate la cele trei localuri la care s-au deplasat în noaptea respectivă.
Faptelor li s-a dat încadrarea juridică de lipsire de libertate săvârşită de R.F. şi B.D., precum şi de înşelăciune simplă, în sarcina aceloraşi doi inculpaţi.
Cât priveşte infracţiunea de lipsire de libertate, martorii au arătat că inculpaţii „ le-au cerut să intre în local şi să se aşeze la masă", fără a descrie vreo acţiune din care să rezulte că ar fi fost forţaţi să-i însoţească pe inculpaţi şi să rămâne cu ei.
Mai mult, atât cu prilejul opririlor în localităţile Vinţu de Jos, Şibo ori la Hanul L., când inculpaţii au coborât din maşini ar fi putut pur şi simplu să plece. Prima instanţă a considerat că nu se poate reţine că au fost forţaţi să rămână împreună cu inculpaţii prin neplata cursei.
De asemenea, la plecarea din localul F., întâi au plecat cei doi martori şi au pornit motoarele, deci, din nou aveau posibilitatea să plece, nefiind împiedicaţi.
Actele de agresiune comise de R.F.V. asupra lui H.C., s-au produs după ce acesta s-a întors în local, deci, nu pentru a-l determina să se întoarcă, iar agresiunea din partea lui B.D. s-a produs după ce se întorseseră în Alba Iulia, la dispecerat.
Instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cât timp, deşi inculpaţii au plecat din local fără a plăti, aceştia i-au oferit martorului Sopon loan să facă plata în euro, iar după două zile R.F.V. s-a întors şi a achitat întreaga consumaţie. Este, în opinia primei instanţe, posibil ca neplata să se fi datorat împrejurării că inculpaţii nu deţineau sume în lei asupra lor.
Cum infracţiunea de înşelăciune presupune scopul dobândirii unui folos material injust corelativ unei pagube suferite de persoana înşelată, instanţa a constatat că nu s-a dovedit că inculpaţii R.F. şi B.D. au acţionat cu acest scop, astfel că, şi sub aspectul infracţiunii de înşelăciune a dispus achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Din actul de sesizare s-a reţinut şi că, în noaptea de 4/5 decembrie 2004, A.Ş. împreună cu alte două persoane a provocat un scandal de proporţii în discoteca „T.P." din Teiuş.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile a numeroşi martori, a rezultat faptul că într-adevăr A.Ş. împreună cu M.N. şi B.T., în discoteca „T.P." din Teiuş au agresat pe numitul M.F., au spart sticle de pereţii localului determinând circa 150 de persoane ce se aflau în discotecă să părăsească localul şi, mai mult, nici intervenţia a doi lucrători de la jandarmerie nu i-a calmat, continuând scandalul, insultându-i şi lovindu-i şi pe cei doi jandarmi.
Având în vedere atitudinea deosebit de violentă şi proporţiile scandalului, prima instanţă a reţinut săvârşirea de către inculpatul A.Ş. a infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
Faptei i s-a dat şi încadrarea în dispoziţiile art. 194 alin. (1) C. proc. pen., arătându-se că prin acest scandal urmărea să impună angajarea lui B.T. ca om de ordine, însă, pentru această faptă s-a împlinit termenul de prescripţie şi s-a dispus încetarea procesului penal.
S-a mai reţinut şi că în aceeaşi noapte cei trei s-au deplasat în localul aparţinând SC L. SRL, unde B.T. a provocat din nou scandal şi a agresat două persoane determinându-i să le şi plătească consumaţia, după care au transmis administratoarei localului că trebuie să le achite o taxă de protecţie.
Din declaraţie martorilor V.I., M.N., C.A., C.I. şi H.M. a rezultat că într-adevăr, după ce B.T. a agresat pe cele două persoane cerând să le achite consumaţia şi în local rămăseseră puţine persoane, inculpatul A.Ş. a cerut martorelor C.I. şi C.A. să transmită administratoarei localului că trebuie să le achite o taxă de protecţie de 4,5 milioane lei lunar, iar ei vor asigura ordinea prin B.T. şi că, în caz contrar, îl vor trimite pe „C." să le pedepsească.
Mai mult, la 11 ianuarie 2005, A.Ş. şi M.N. s-au întors însoţiţi de M.I. „C." pentru a-şi întări afirmaţiile.
Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A.Ş., constituie, de asemenea, infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi şantaj, pentru care a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripţia răspunderii penale.
O altă faptă reţinută în sarcina inculpaţilor S.M.C. şi R.F., o constituie scandalul provocat în data de 16 octombrie 2004, în discoteca din localitatea Crăciunelu de Jos, faptă pentru care a intervenit, de asemenea, prescripţia.
Inculpatul S.C. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 2/3 aprilie 2004 a tras de trei ori cu o armă cu aer comprimat în martorul C.E.S., lovindu-l în zona pieptului.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor, raportul balistic şi constatarea medico-legală, instanţa de fond a reţinut următoarele:
în noaptea de 2/3 aprilie 2004, martorul C.E., aflat în stare de ebrietate s-a deplasat în localul T., unde, numitul O.V. se juca cu un pistol cu aer comprimat. La un moment dat, S.C., de asemenea aflat în stare de ebrietate, a luat acea armă spunându-i lui C. că îl împuşcă. Martorul a crezut că este o glumă, însă, inculpatul a tras de trei ori către el, alicele din plumb ale armei perforând îmbrăcămintea, respectiv geacă din piele şi cămaşă şi s-au implantat în piept în zona sternului. Martorul a plecat împreună cu M.C. către alt club, însă, ajuns acolo, s-a simţit rău şi a mers la spital.
Constatând plăgi produse prin împuşcare, personalul medical i-a comunicat că va fi chemată poliţia, moment la care, pentru a nu avea probleme cu S.C., martorul a plecat din spital, însă, în oraş, din nou s-a simţit rău, a sunat-o pe sora lui şi pe un poliţist pe care-l cunoştea, care l-a dus din nou la spital. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a refuzat să introducă plângere prealabilă.
Din raportul de constatare ştiinţifică balistică, a rezultat faptul că pistolul în cauză funcţionează cu gaz sub presiune, este în calibrul 4,5 mm şi că prin folosirea acestei arme de la o distanţă de 1,5 - 2 m asupra unei persoane se poate pune în pericol integritatea corporală a acesteia.
La 09 iunie 2005 s-a întocmit un raport de constatare medico-legală care a constatat că leziunile au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării şi nu au fost de natura celor care pun în primejdie viaţa victimei.
La 07 iulie 2005, s-a efectuat o completare a raportului de constatare, care a concluzionat că „în situaţia în care, în traiectoria sa, proiectilul interesa părţi moi, putea determina leziuni interne distructive care să pună în primejdie viaţa victimei şi, în lipsa unor îngrijiri medicale, să producă decesul".
S-a constatat că cele două lucrări medico-legale întocmite în cauză sunt lovite de nulitate.
Potrivit art. 112 şi urm. C. proc. pen., se recurge la o constatare tehnico-ştiinţifică numai în situaţia în care există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări; potrivit art. 114 C. proc. pen., se efectuează o constatare medico-legală în caz de moarte violentă, de moartea a cărei cauze nu se cunoaşte ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală a învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii.
În cauză, s-a observat că primul raport de constatare medico-legală s-a efectuat la 1 an şi 2 luni de la săvârşirea faptei, deci, a apreciat prima instanţă, nu se mai putea considera că există urgenţă ori pericol de schimbare a situaţiei de fapt.
De asemenea, s-a observat din conţinutul raportului de constatare că nici nu a fost examinat corpul persoanei vătămate, ci s-a avut în vedere doar adeverinţa medicală din anul 2004.
Instanţa de fond a reţinut că, în loc să constate urmele infracţiunii, prin raportul de constatare s-au făcut aprecieri cu privire la gravitatea lor.
Mai mult, prin reglementarea specială a activităţii de medicină legală, se prevede expres că nu se poate efectua un raport de constatare medico-legală la mai mult de 60 de zile de la producerea leziunilor.
De asemenea, a constatat prima instanţă, după încă o lună, s-a întocmit tot o „completare la raportul de constatare medico-legală", deşi nu erau îndeplinite condiţiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen., concluziile primului raport fiind precise şi complete.
Pentru a lămuri împrejurările cauzei în raport şi de concluziile raportului balistic, ce nici nu exista la data primului raport medico-legal, soluţia prevăzută de C. proc. pen. era expertiza medico-legală şi nu completare a unui raport de constatare.
S-a mai constatat că şi raportul de constatare tehnico ştiinţifică - balistică s-a întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen., la peste un an de la săvârşirea faptei neexistând nici urgenţă şi nici pericolul schimbării situaţiei de fapt, soluţia legală fiind tot efectuarea unei expertize.
Astfel, a constatat prima instanţă, concluziile noului raport de constatare prevăd o posibilitate mai mult ipotetică de a pune în primejdie viaţa victimei în sensul că dacă proiectilul ar fi interesat părţi moi, ar fi putut determina leziuni interne care să pună în primejdie viaţa victimei şi în lipsa unor îngrijiri medicale să producă decesul.
S-a apreciat că o astfel de concluzie excede domeniul raportului de constatare, care trebuie să se limiteze la constatarea urmelor infracţiunii, fiind de domeniul expertizei.
Şi raportul balistic ajunge la concluzia că „ prin folosirea acestei arme de la distanţa de 1,5 - 2 m asupra unei persoane se poate pune în pericol integritatea corporală a acesteia", fără referiri la punerea în primejdie a vieţii.
Plecând, în primul rând, de la calificarea armei cu aer comprimat ca armă neletală, adăugând şi concluziile pur ipotetice ale rapoartelor de constatare, chiar făcând abstracţie de încălcarea procedurii în efectuarea lor, concluzii ce dau de înţeles că numai prin întrunirea unui complex de împrejurări utilizarea acestei arme ar fî putut pune în primejdie viaţa unei persoane, având în vedere şi că, în cauză, partea vătămată era îmbrăcată cu o geacă de piele şi cămaşă, instanţa de fond a reţinut că nu se poate susţine faptul că inculpatul S.C. a urmărit sau acceptat producerea decesului victimei întrucât, faţă de consideraţiile anterioare, în cazul utilizării unei arme cu aer comprimat, decesul se poate produce ca un rezultat praeterintenţionat.
În acest sens, că forţa proiectilelor a fost una redusă şi rănile superficiale, este chiar declaraţia martorului care a arătat că abia după ce inculpatul a tras de trei ori asupra sa a simţit o senzaţie de arsură, căreia nu ia dat importanţă intenţionând să meargă în alt club.
Instanţa de fond a avut în vedere că tragerea a trei focuri cu acest tip de armă necesită timp, întrucât după fiecare tragere executată este nevoie de desfacerea culatei şi introducerea unui nou proiectil, astfel că, martorul ar fi avut timp să părăsească localul chiar după prima alică recepţionată.
Audiaţi în faţa primei instanţe, atât martorul C.E. cât şi persoana care l-a însoţit în acea seară, nu au putut preciza dacă ulterior s-a simţit rău din cauza celor trei proiectile sau a stării avansate de ebrietate în care se afla.
Faţă de cele expuse, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., şi a dispus încetarea procesului penal în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen., urmare a lipsei plângerii prealabile.
Inculpaţii B.L. şi S.C. au fost trimişi în judecată şi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi art. 201 alin. (4) C. pen., respectiv complicitate la această infracţiune în ce priveşte pe S.C., constând în aceea că în toamna anului 2004 l-au forţat să urce în maşină pe martorul S.M. şi, ajunşi într-o zonă nepopulată l-au obligat pe acesta la perversiuni sexuale.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor S.M., M.T. şi P.A.M., prima instanţă a reţinut următoarea situaţie:
În toamna anului 2004 martorul S.M. a primit de la B.L. un telefon mobil pentru a-1 vinde, iar de la S.C. a primit suma de 6 milioane lei pentru a-i schimba în euro.
Martorul a cheltuit, însă, banii la ruletă fiind apoi căutat insistent de cei doi bărbaţi pentru a-i recupera.
Într-o seară inculpaţii l-au căutat la un bar şi au trimis o altă persoană la el acasă pentru a-l chema la bar.
Martorul a arătat că în apropierea barului a observat autoturismul numitului M. pe care-l ştia un apropiat al lui S.C., dar s-a deplasat, totuşi, pentru a se întâlni cu ei urmând a se înţelege cu privire la banii datoraţi.
De asemenea, martorul a mai arătat că în bar cei doi l-au lovit, iar B.L. i-a spus că „ ar fi bine să-i însoţească la Alba lulia unde să câştige bani pentru a le plăti datoria", astfel că a fost de acord să plece cu ei, şi a urcat în maşină.
Chiar martorul a arătat că nu a fost forţat să urce în autoturism, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare.
După punerea în mişcare a autoturismului însă, B.L. a început să-l lovească şi i-a spus că îl va supune unor perversiuni sexuale, iar într-o zonă denumită „D.M.", inculpatul B.L. i-a cerut lui M.C. să oprească maşina, iar lui S.M. să coboare. Acesta a coborât cu gândul de a fugi de inculpat, care era beat, dar inculpatul l-a prins de mână, a început să-l lovească şi, l-a tras după el în pădure, urmat fiind de S.C. şi M.C.
Aşa cum a arătat şi martora P.A.M., când a oprit maşina iar B.L. i-a cerut să coboare, S.C. l-a lovit după ceafă şi l-a împins determinându-l să coboare din maşină.
În pădure, inculpatul B.L. l-a supus pe martor la perversiuni sexuale, respectiv sex oral, ceilalţi doi asistând la această scenă, după care şi-au reluat deplasarea cu maşina.
În continuarea drumului, au continuat să-l ameninţe că-l vor supune şi altor perversiuni cu alte acte de violenţă, astfel că în localitatea Miceşti martorul a văzut în apropierea drumului râul Ampoi şi, ştiind că lui B.L. îi este frică de apă, a cerut lui M.C. să oprească maşina, a coborât, a trecut apa şi a fugit, B.L. a încercat să-l urmărească dar nu a avut curaj să treacă apa.
Instanţa de fond a constatat că în cauză nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în condiţiile în care chiar martorul a arătat că a urcat de bună voie în maşină, ştiind că se vor deplasa către Alba Iulia, iar, după ce a fost supus unor perversiuni de B.L., de asemenea, a revenit la maşină, iar când a cerut lui M.C. să oprească maşina, să coboare, i s-a permis.
S-a reţinut, însă, săvârşirea de către inculpatul B.L. a infracţiunii prevăzute de art. 201 alin. (4) C. pen., iar în sarcina inculpatului S.C. complicitate la aceeaşi infracţiune, constând în aceea că dinainte au discutat în maşină despre acest mod de a-l pedepsi, iar când B.L. a cerut martorului să coboare în acest scop, S.C. a intervenit violent lovindu-l şi determinându-l să coboare din maşină, dispunându-se condamnarea celor doi inculpaţi pentru această infracţiune şi achitarea sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate.
În faţa primei instanţe, martorul a avut o poziţie total opusă, însă s-a apreciat că aceasta este nesinceră, săvârşirea faptei fiind confirmată şi de declaraţiile celor doi martori.
Chiar martora P.A.M., apropiată în acel moment de S.C., a arătat că, pe drum, inculpaţii, i-au spus martorului cum va fi pedepsit, că B.L. l-a lovit cu pumnul, tăindu-se la mână în dinţii lui, că S.C. l-a lovit determinându-l să coboare mai repede din maşină şi că, revenind din pădure, martorul S.M. plângea, iar B.C. a făcut referire la un act sexual oral, după care îl ameninţau că în localitatea Miceşti îl vor supune altor perversiuni.
În anul 2003, martora C.D., fugită de acasă, l-a cunoscut pe S.C., locuind într-un apartament timp de 1 an de zile şi având o relaţie cu acesta. Ulterior, inculpatul i-a spus că i-a găsit un loc de muncă la un club de noapte ca dansatoare.
Martora a arătat, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, că iniţial a refuzat această propunere, însă inculpatul a făcut presiuni constând în aceea că „i-a explicat că este singurul mod în care poate câştiga mulţi bani şi că trebuie să accepte" şi că, dacă nu, „are el grijă de ea".
Ca urmare, martora a fost dusă pentru a lucra la localul administrat de K.H., unde a fost dusă de S.C. şi B.L., spunându-i totodată că se va muta din apartamentul în care a locuit.
Întâlnirea a avut loc la un motel numit D., unde a fost dusă împreună cu altă fată.
K.H. le-a spus că vor dansa contra unui salariu de 5 - 6 milioane lei pe lună, dar că vor face şi consumaţie cu clienţii la masă iar dacă i se solicită să întreţină şi relaţii sexuale, clientul trebuia să comande la bar şi să plătească o şampanie de 1.500.000 lei, şi să le achite lor 50 euro/oră urmând să meargă în camera de la motelul în care erau cazate.
Pentru cele două fete aduse, K.H. i-a plătit de două ori câte 500.000 lei lui S.C.
Martora a declarat că, iniţial, a refuzat şi a fost determinată să accepte prin ameninţări cu violenţa, că a stat la acel motel circa o lună în care a practicat prostituţia, toţi banii fiindu-i luaţi de S.C. şi că i se interzicea să iasă în oraş, că după o lună a fugit de la motel, dar a fost găsită şi dusă în apartamentul lui B.M., unde îi aducea clienţi, cetăţeni străini, apoi a fugit, practicând prostituţia pentru C.C.
Audiat, însă, în faţa primei instanţe, ca şi în declaraţia din cursul urmăririi penale, martorul K.H. a arătat că, de fapt, martora C.D. a stat la localul său doar câteva zile fără vreo explicaţie, iar după un timp S.C. l-a chemat în Alba Iulia unde s-au întâlnit la o terasă la care a venit apoi şi C.D., care a discutat cu S.C. şi i-a spus martorului că nu se mai întoarce la localul său.
De asemenea, martorul a arătat şi în cursul urmăririi şi în faţa instanţei că dansatoarele nu erau obligate să întreţină relaţii sexuale cu clienţii, ci doar dacă vroiau.
În faţa instanţei de fond au fost audiaţi şi alţi martori care au prezentat o cu totul altă situaţie.
Astfel, martorul B.N. a arătat că în anul 2003, C.D. a venit în domiciliul său cu o persoană pe nume B. şi doi italieni din care unul îl cunoştea pe S.C. şi i-a cerut martorului să-l sune, şi că, în acest fel l-a cunoscut pe S.C. plecând cu el şi exprimându-se că „ nu mai merge cu boşorogul acela" referindu-se la italianul cu care venise, ori martorul B.M. a arătat că a găzduit-o o perioadă de C.D., care a locuit de bună voie în apartamentul lui şi că, ulterior aceasta i-a mai cerut să locuiască la el dar a refuzat-o.
De asemenea, martorul R.C. a susţinut că el i-a dus la Sebeş pe S.C., B.L., o anume D., prietena lui B.L., şi C.D., întrucât cele doua voiau să se angajeze ca dansatoare.
Cât priveşte susţinerea din actul de sesizare, că ar fi fost apoi plasată de S.C. numitului C.C., s-a constatat că nici martora C.D. nu a confirmat împrejurare, ci a arătat că ea a plecat la invitaţia lui C.C. care-i promisese că o ia sub protecţia lui.
Nu s-a reuşit identificarea şi audierea ei în cursul judecăţii.
Instanţa de fond a constatat că se dovedeşte faptul că inculpatul S.C. a determinat-o şi i-a înlesnit să practice prostituţia, trăgând şi foloase de pe urma acestei activităţi.
De asemenea, s-a mai constatat că nu există însă suficiente probe pentru a reţine că numita C.D. a fost determinată prin constrângere, inducere în eroare ori în altă variantă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 678/2001, singura probă fiind declaraţia ei.
Cum această declaraţie nu s-a coroborat cu nici un alt mijloc de probă, şi că nu i s-a asigurat asistenţă juridică în calitate de victimă a unei infracţiuni de trafic de fiinţe umane cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, prima instanţă a reţinut din declaraţia sa numai aspectele care s-au coroborat cu fapte şi mijloace stabilite prin celelalte mijloace de probă.
Ca urmare, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001 în art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., fapta constituind infracţiunea de proxenetism în forma îndemnului şi înlesnirii practicării prostituţiei precum şi tragerii de foloase de pe urma acestei, săvârşită faţă de un minor, act material al unei infracţiuni continuate de proxenetism.
De altfel, s-a apreciat că şi raportarea la dispoziţiilor art. 14 este de neînţeles, dispoziţiile acestuia fiind abrogate la data redactării actului de sesizare.
O altă faptă de trafic de fiinţe umane reţinută de către prima instanţă în sarcina inculpatului S.M.C. a constat în aceea că, în anul 2004, ar fi propus numitei C.I. să se deplaseze în Germania în oraşul Koln pentru a lucra ca dansatoare, dar că ajunsă acolo „a fost nevoită să practice prostituţia în folosul lui S.C."
Dincolo de lipsa descrierii faptei, în actul de sesizare, nefiind indicat în ce fel a fost nevoită să practice prostituţia, instanţa de fond nu a reţinut această faptă.
S-a constatat de către prima instanţă, că singura probă pretinsă o constituie declaraţia surorii sale, C.T.M., care a mai arătat că sora sa îi trimitea banii prin serviciul W.U., ea fiind cea care îi ridica şi îi înmâna lui S.C. şi că a ridicat personal suma de 200 euro, în prezenţa mamei sale.
Instanţa de fond a apreciat că declaraţia martorei este evident neadevărată. Aceasta a arătat că a fost sunată de sora sa „şi a înţeles că este nevoită să practice prostituţia în folosul lui S.C.", că banii îi vor fi trimişi pe numele ei, că a primit suma de 200 euro pe care S.C. i-a ridicat de la ea de acasă în prezenţa mamei sale şi, au şi purtat o discuţie cu privire la situaţia lui C.I.
De asemenea, s-a constatat că cele două declaraţii date în cursul urmăririi penale se contrazic reciproc şi prezintă situaţii diferite, iniţial că S.C. a cunoscut-o pe sora ei în localul în care ea lucra iar în cealaltă declaraţie arată că la cunoscut pe S.C. prin intermediul unui anume M.
S-a arătat că a ridicat o singură dată bani de la oficiul poştal din Mediaş, iar în a doua declaraţie că i-a scos din oraşul Teiuş.
În prima declaraţie, s-a arătat că S.C. s-a deplasat la domiciliul ei în com. Moşna pentru a primi banii, în cea de a doua declaraţie s-a susţinut că i-a dat lui S.C. la un bar la care lucra, şi că surorii i-a mai trimis lui S.C. nişte bani, până în data de 22 noiembrie 2004.
Instanţa de fond a constatat că explicaţia acestor susţineri ce se contrazic a dat-o chiar pretinsa victimă, C.I., ce s-a prezentat în instanţă şi, a arătat că nu a trimis niciodată bani surorii sale în ţară, că a venit şi a plecat de mai multe ori, iniţial locuind la vărul mamei sale în Germania, după care s-a şi căsătorit, şi că sora sa are probleme, nefiind prima dată când dă declaraţii în numele ei, uneori atribuindu-şi şi identitatea acesteia.
În cursul urmăririi penale a fost audiată şi mama pretinsei victime, C.M., care a arătat că nu i s-a trimis nici o sumă de bani şi nu cunoaşte nimic despre pretinsele fapte pentru care se făceau cercetări, infirmând deci susţinerile martorei C.T.M.
La fila 203 a vol. VII din faza de judecată se află evidenţa intrărilor şi ieşirilor numitei C.I., care la rândul ei contrazice susţinerile martorei şi ale actului de sesizare, arătând că la 08 ianuarie 2004 aceasta a intrat în ţară, la 30 iulie a ieşit, s-a întors la 19 septembrie şi a plecat din nou la 18 decembrie, astfel că, nu a plecat nici în februarie nici în aprilie 2004, aşa cum s-a susţinut, iar în luna noiembrie 2004 se afla în ţară, deci, nu-i putea trimite la 22 noiembrie bani lui S.C.
Prima instanţă nu a reţinut, deci, în sarcina lui această faptă.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor S.C., B.L. şi B.A. şi că, în toamna - iarna anului 2004, au obligat pe numita C.C. şi pe mai multe tinere să se prostitueze în folosul lor şi că, S.C. a exploatat şi pe numitele N.S., N.F. şi alte fete necunoscute.
Audiată în cursul urmăririi, martora C.C. a susţinut că, prin intermediul numiţilor M. şi R.D. s-a angajat ca dansatoare la clubul T., împreună cu alte trei fete care au plecat după puţin timp, şi că acolo l-a cunoscut pe B.L. cu care a avut o relaţie timp de două săptămâni şi că, la un moment dat acesta a întrebat-o dacă vrea să întreţină relaţii sexuale contra cost cu o persoană, iar martora a acceptat şi din cei 2.000.000 lei obţinuţi i-a dat inculpatului suma de 500.000 lei, şi că în acelaşi mod R.D. a întrebat cine doreşte să întreţină relaţii cu un englez, iar ea „s-a oferit", câştigând 50 dolari şi 1.000.000 lei separat de 1.800.000 lei achitaţi la bar de client.
Martora a arătat că şi ea, şi alte dansatoare, întreţineau relaţii sexuale contra cost dacă voiau, clienţii achitând la bar contravaloarea unei sticle de şampanie şi plăteau separat fetelor.
Banii plătiţi la bar erau ridicaţi de R.D. ori de sora inculpatului S.C.
Prima instanţă a constatat că nu există nici o referire în declaraţia martorei privind obligarea să se prostitueze, după cum nu există nici o referire la inculpatul B.A. în legătură cu această activitate.
Singura împrejurare în care apare numele acestuia din urmă se referă la un conflict între K.H. şi S.C., conflict la care au fost prezenţi şi B.A., M.N. şi o persoană F.
De asemenea, s-a mai constatat că nu există nici o altă probă privind pretinsa exploatare sexuală prin constrângere a unor persoane în localul T.
Prin urmare, şi pentru această faptă instanţa de fond a schimbat încadrarea în dispoziţiile art. 329 C. pen., faptă ce a fost reţinută doar în sarcina inculpaţilor S.M.C. şi B.L., ca act material al unei infracţiuni continuate şi s-a dispus achitarea inculpatului B.A. în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Şi cu privire la celelalte persoane pretins exploatate menţionate la acelaşi punct din rechizitoriu, respectiv N.S., N.F., P.A. şi o anume S., s-a constatat că singura probă o constituie declaraţia martorului S.M. care, de asemenea, nu face nici o referire la activităţi de constrângere, ori la faptul că acestea practicau prostituţia împotriva voinţei lor.
Din chiar descrierea faptei şi din declaraţiile altor martori, F.G., M.T., a rezultat că acestea erau libere să se deplaseze existând momente în care M.T. s-a deplasat la domiciliul surorilor N. pentru a le aduce la câte o petrecere.
Martora N.S. a susţinut că S.M. nu le păzea, ci le făcea curat şi le făcea la cerere cumpărăturile, precum şi că, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale a fost ameninţată că va fi trimisă în judecată pentru prostituţie, fiind şi lovită de lucrătorul de poliţie.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că această faptă constituie act material al infracţiunii de proxenetism.
S-a reţinut şi că inculpaţii B.A. şi A.Ş. au obţinut sume importante de bani din exploatarea sexuală a numitelor F.G., T.I. şi altor fete, fără a se descrie perioada, modalitatea ori împrejurările săvârşirii faptei, fapt deja obişnuit la prezentul act de sesizare.
Martora F.G. a dat declaraţii contradictorii în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, instanţa de fond stabilind totuşi situaţia de fapt în raport şi de celelalte probe.
Astfel, aceasta a arătat că l-a cunoscut pe B.A. şi că prin acesta a aflat de numitele S.A. şi A.V. care deţin un club unde putea lucra ca dansatoare, şi că a fost ulterior contactată de S.A. care a dus-o la localul respectiv.
Martora a mai arătat că numita V.A. i-a spus de la început că va dansa la bară dar poate, la solicitarea clienţilor, să stea cu ei la masă şi chiar să întreţină relaţii sexuale contra cost, dar nu mai mult de o oră, din suma de circa 100 euro percepută, V.A. cerând suma de 1.000.000 lei.
Martora a declarat că B.A. nu era implicat în nici un fel în această activitate ci, mai venea la local pentru a o vizita pe S.A., care era prietena lui şi că nu i-a dat acestuia vreo sumă de bani.
A mai arătat că, după trei - patru luni, împreună cu T.I. a mers la clubul T., însă T.I. a rămas doar în prima seară şi nu a lucrat, iar că la acel local mai erau surorile N. şi alte fete pe care le ştia drept S., G. ori D.
Martora a arătat cu claritate, atât în cursul urmăririi cât şi în faţa primei instanţe, că nu li s-a impus să întreţină relaţii sexuale cu clienţii, ci acest lucru era lăsat la libera lor voinţă cu condiţia, însă, de a împărţi câştigurile cu sora lui S.C.
A mai arătat că în toată această perioadă ea nu a practicat prostituţia, iar clubul nu avea camere, ci trebuiau în acest scop să se deplaseze la diverse moteluri.
Martora a precizat că B.L. şi A.Ş. asigurau protecţia fetelor când nu era prezent S.C.
De asemenea, a mai arătat că a lucrat puţin peste o lună, perioadă în care a frecventat cursurile şcolii în Cugir, iar la club mergea de două - trei ori pe săptămână.
Instanţa de fond a constatat că este evident că nu se pune problema constrângerii ori a lipsirii de libertate.
Totodată, s-a constatat că în declaraţia dată în cursul urmăririi penale există o serie de referiri la acte violente săvârşite asupra unor fete, dar de o persoană pe nume Pîclişan Claudiu, la un alt club, fără legătură cu prezenta cauză.
A mai arătat martora, în faţa primei instanţe, că după ce a plecat de la clubul numitului P., a fost chemată la masa lui B.A. pentru a sta la masă cu nişte italieni, câştigând astfel o sumă în valută pe care i-a dat-o lui B.A. să o schimbe în lei, dar nu i-a mai dat înapoi sau cel puţin nu pe toţi.
Cât despre un act de prostituţie la localul C.A., deşi în faţa primei instanţe a încercat să sugereze că i-ar fi fost cerut de B.A., în declaraţia din cursul urmăririi penale a arătat că, de fapt, acest lucru i l-a cerut S.C., în timpul în care lucra la clubul T., dar că respectivii nu vroiau să vină la club.
Celelalte aspecte din declaraţia martorului privind pretinse violuri săvârşite cu ocazia unor petreceri nu au legături cu cauza, astfel că instanţa nu va face referire la acestea.
Prin urmare, s-a apreciat de către instanţa de fond, că nici în ce priveşte pe persoana vătămată F.G. nu se poate reţine infracţiunea de trafic de fiinţe umane, aceasta arătând că practicarea prostituţiei de către angajatele clubului T. era lăsată la alegerea acestora, însă s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de proxenetism în sarcina inculpaţilor S.C. (care trăgea foloase de pe urma acestei activităţi) A.Ş. şi B.L., care înlesneau practicarea prostituţiei la clubul T. asigurând protecţia celor care o practicau.
Cât priveşte pe inculpatul B.A., s-a constatat că singura referire la acesta ar fi cu privire la un act constând în aceea că în localul M., după ce la masa unde se afla cu alte fete au venit nişte cetăţeni italieni şi au întreţinut relaţii sexuale contra cost, B.A., care era la altă masă, i-a cerut banii să-i schimbe în lei şi nu i-a mai restituit pe toţi.
Prima instanţă a apreciat că, în mod evident, nu se pune problema traficului de fiinţe umane, iar, cât priveşte infracţiunea de proxenetism, această infracţiune este conexă cele de prostituţie, fiind ambele infracţiuni de obicei în sensul că trebuie să existe o repetare pentru a căpăta caracter infracţional practica si doctrina stabilind că această repetare trebuie să conţină cel puţin trei acte, ceea ce nu există în prezenta cauză.
Mai mult, s-a reţinut că nici nu se poate susţine că inculpatul B.A. a îndemnat-o sau i-a înlesnit practicarea prostituţiei, cât timp a rezultat că, de fapt, i-a cerut banii obţinuţi pentru a-i schimba în lei, dar ulterior nu i-a restituit pe toţi.
Ca urmare, instanţa nu a reţinut în sarcina inculpatului B.A. săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
Inculpaţii R.F.V. şi B.D. au fost trimişi în judecată şi sub acuzaţia că, în toamna anului 2003, R.F.V. a violat-o pe persoana vătămată M.C., fotografiind-o în ipostaze compromiţătoare, după care a şantajat-o, determinând-o să întreţină în repetate rânduri raporturi sexuale cu cei doi inculpaţi, ca şi cu alte şase persoane netrimise în judecată.
Instanţa de fond a considerat că singura probă în acest sens este o declaraţie a acesteia la aproape doi ani de la pretinsa faptă, necoroborată cu nici un alt mijloc de probă.
Mai mult, partea vătămată a arătat că a fost atrasă în apartamentul lui R.F.V. de prietena ei, M.R., pe care o cunoştea ca „prietena lui R.F.", aspect ce vine în contradicţie cu declaraţia respectivei care, la rândul ei a declarat că a fost supusă aceluiaşi tratament.
Deşi martora a arătat că a fost brutalizată şi bătută de persoanele cu care a fost obligată să întreţină relaţii sexuale, instanţa a constatat nu există un certificat medico-legal şi nici un alt mijloc de probă cu care să se coroboreze declaraţia acesteia.
Totodată, prima instanţă a reţinut că nu s-au găsit fotografiile la care martora s-a referit, nici cu ocazia percheziţiilor efectuate la inculpaţi şi nici la vreo altă persoană.
Ca urmare, instanţa de fond a apreciat că pe simpla declaraţie la doi ani după pretinsa săvârşire a faptei, nu se poate reţine săvârşirea faptei de către inculpaţi, astfel că, a dispus achitarea lor sub aspectul infracţiunilor de viol prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. şi de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (2) C. pen.
De asemenea, a fost trimis în judecată inculpatul R.F.V. împreună cu un anume C.D. şi o persoană Ionuţ sub acuzaţia că în luna august 2003, în acelaşi mod, a întreţinut relaţii sexuale cu M.A.R., fiind ulterior şantajată pentru a denunţa faptele.
Şi cu privire la această faptă, a constatat prima instanţă, singura probă ar fi declaraţia persoanei vătămate care nu se coroborează cu alt mijloc de probă nefiind găsite fotografiile şi neexistând vreo constatare medico - legală, iar declaraţia a fost dată la aproape doi ani de la pretinsa săvârşire a faptei.
Mai mult, martora M.C. a arătat că ştia faptul că R.F.V. este prietenul lui M.R. şi că aceasta ar fi atras-o pe ea să devină victima unei asemenea fapte, iar martora O.A. a arătat că ştia faptul că cei doi au o relaţie normală.
Instanţa de fond a constatat că există şi o altă contradicţie între declaraţiile martorelor M.C. şi M.R.
M.C. a arătat că după ce M.R. a atras-o la apartamentul lui R.F.V., timp în care erau împreună, aceasta i-a spus că i s-a întâmplat acelaşi lucru, ceea ce vine în contradicţie cu declaraţia ei, care a susţinut că după ce a fost violată de R.F.V. a întrerupt orice relaţie cu acesta.
De asemenea, aceeaşi martoră M.R., a declarat că, în luna martie 2004, O.A. i-a spus că îl va reclama pe R.F.V. la poliţie pentru că se ia de ea fiind prima ocazie când R.F.V. a şantajat-o cu acele fotografii, respectiv, a venit la ea acasă şi i-a arătat fotografiile spunându-i că le va afişa în oraş dacă se va duce la poliţie.
Audiată fiind, O.A. a susţinut că ştie faptul că, în primăvara - vara anului 2003, M.A. era prietenă cu R.F.V., ieşind împreună la discotecă şi vizitându-se reciproc, şi că nu a avut niciodată vreo problemă personal cu R.F.V.
În legătură cu ambele fapte de viol şi şantaj expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că singura referire la astfel de fotografii, în vastul material probator, o constituie declaraţia martorei P.T. care, a arătat, însă, că M.N. zis „R." i-a arătat pe telefonul mobil astfel de fotografii, făcute la domiciliul său cu alte femei, respectiv „D. din Zlatna" şi M.I.
Ca urmare, şi cu privire la aceste fapte instanţa a dispus achitarea inculpatului R.F.V.
Prima instanţă a constatat că această faptă expusă la pct. 39 din rechizitoriu, în mod cu totul inexplicabil, apare în dispozitiv şi la inculpatul M.A., cu privire la care martora nu face absolut nici o referire iar în descrierea faptei s-a arătat că au participat R.F.V., C.D. şi un anume lonuţ, considerându-se că aceasta este probabil o eroare, parchetul înţelegând să reţină în sarcina lui M.A. fapta de la pct. 40, întrucât ar corespunde şi încadrarea juridică.
S-a mai reţinut în actul de sesizare că, în anul 2003, martorul M.D. în stare de ebrietate s-a deplasat la discoteca E. unde inculpatul M.A. l-a lovit cu o bară de fier facturându-i clavicula şi că, deşi martorul a depus plângere a fost căutat de M.A., S.C. şi A.Ş. care i-au cerut să-şi retragă plângerea, ceea ce martorul a şi făcut fiindu-i teamă de repercusiuni.
Faptei i s-a dat încadrarea juridică de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.
Prima instanţă a considerat, că interesant este faptul că în dispozitivul rechizitoriului acest punct nu este reţinut pentru nici unul dintre inculpaţi, dar, se poate deduce că s-a reţinut în sarcina inculpaţilor M.A. şi S.C., fiind menţionat din eroare pct. 39 la aceştia doi.
Cu toate acestea, deşi se descrie şi participarea lui A.Ş., în dispozitiv nu este menţionat în sarcina acestuia nici pct. 40, nici pct. 39.
Cât priveşte pe inculpatul S.C., s-a constatat că şi pentru această faptă a intervenit prescripţia răspunderii penale fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.
În declaraţia din cursul urmăririi penale, martorul a arătat că după ce consumase băuturi alcoolice într-un alt local a mers împreună cu numitul P.C. la clubul E. unde, M.A. era om de ordine.
Când a intrat în club, la o masă se aflau persoanele pe care le ştia după porecle respectiv „ J., B., etc."care l-au întrebat de unde vine şi, aflând că a fost la barul lui B.V., i-au reproşat că a fost „la ciori", fără a-l agresa fizic sau verbal.
Martorul a mai arătat că în interiorul discotecii, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a scăpat paharul cu băutură pe jos, astfel că M.A. i-a cerut să plece din club, fără a-l brusca şi că, ajuns afară, M.A. a încercat să-l lovească cu o bară din fier rupându-i clavicula.
Martorul a mai susţinut că a obţinut certificat medico-legal ce constata 30-35 zile îngrijiri medicale şi a depus plângere prealabilă.
La trei - patru zile de la data depunerii plângerii a fost căutat acasă de M.A., S.C. şi A.Ş.
Martorul a arătat expres că „aceştia nu l-au ameninţat dar i-au cerut să-şi retragă plângerea pentru a nu-l băga în puşcărie pe M.A."
A mai arătat martorul că, deşi le-a spus că nu îşi va retrage plângerea, au plecat fără să mai insiste.
După mai mult timp şi-a retras plângerea fără să primească vreo ameninţare din partea vreunei persoane, fără să primească bani sau alte foloase fiind influenţat însă de P.C. care l-a rugat în acest sens.
În faţa primei instanţe martorul şi-a nuanţat poziţia şi a arătat că după ce a răsturnat paharul cu băutură, patronul localului i-a cerut să iasă, el a refuzat vrând să stea de vorbă cu o chelneriţă, astfel că patronul i-a cerut lui M.A. (om de ordine în local) să-l scoată afară, că s-a opus puţin fiind luat de mână de M.A., că au început să coboare scările şi că, şi-a pierdut la un moment dat cunoştinţa trezindu-se jos în hol, şi că de fapt P. i-a spus că M.A. l-ar fi lovit cu ceva, probabil o bară de fier.
Acesta şi-a menţinut poziţia că cei trei inculpaţi nu l-au ameninţat şi nu i-au impus în vreun fel să-şi retragă plângerea şi a arătat că nu şi-a retras-o de frică şi că S.C. şi A.Ş. nu au intervenit în discuţie, ci veniseră pentru că M.A. nu ştia unde locuieşte martorul.
În fine, a arătat că şi după acest eveniment, a avut o relaţie bună cu S.C. ieşind de câteva ori în oraş sau la pescuit.
Instanţa de fond a constatat că în mod evident nu există infracţiunea de şantaj, întrucât dispoziţiile art. 194 C. pen. prevăd ca element material al infracţiunii constrângerea unei persoane prin ameninţare sau violenţă, ori M.D., a cărui declaraţie este singura probă în cauză, a arătat cu claritate că inculpatul M.A. nu a exercitat nici o constrângere asupra sa nici prin violenţă şi nici prin ameninţare.
S-a apreciat de către prima instanţă, că dacă s-ar reţine aspectele din declaraţia sa dată în cursul urmăririi penale ar rezulta că anumite temeri i-au fost trezite martorului de numitul Pădurean Călin, care a făcut referiri la posibile probleme pe care le-ar putea avea.
Prin urmare, s-a dispus achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., a inculpatului M.A. cu privire la infracţiunea de şantaj, acesta fiind, potrivit actului de sesizare, un act material al unei infracţiuni continuate împreună cu cel de la punctul 17 la care, de asemenea, inculpatul M.A. nu a participat.
Cu privire la infracţiunea de grup criminal organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin actul de sesizare s-a făcut referire la dispoziţiile art. 2 lit. b) pct. 1, 2, 4, 12, 20 din Legea nr. 39/2003.
În primul rând, instanţa de fond a apreciat că raportarea în încadrarea juridică a faptei la dispoziţiile art. 2 din Lege este greşită, încadrarea faptelor fiind cea dată de art. 7 din aceeaşi lege.
Art. 2 este o normă generală care explică anumite noţiuni ce se regăsesc în cuprinsul legii, deci nu ţine de încadrarea juridică a faptei.
Toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de grup criminal organizat, reţinându-se diverse scopuri ale grupului, urmărindu-se agravarea pedepselor.
Pentru S.M.C. s-a reţinut că au intrat în scopul grupului organizat infracţiuni de tentativă la omor, lipsire de libertate, trafic de minori şi trafic de persoane, complicitate la perversiuni sexuale, ultraj contra ordinii şi liniştii publice.
În realitate, a constatat prima instanţă, din toate aceste pretinse scopuri, singura infracţiune ce a constituit scop al grupului organizat a fost cea de şantaj.
S-a reţinut o infracţiune de tentativă de omor constând în aceea că în noaptea de 2/3 aprilie 2004 ar fi tras cu pistolul cu aer comprimat asupra lui C.E.
Pe lângă faptul că, aşa cum s-a arătat mai sus, fapta nu constituie tentativă la infracţiunea de omor, oricum nu pentru această faptă s-a constituit grupul criminal organizat, fiind un conflict spontan pe fondul consumului de alcool.
Instanţa de fond a reţinut că nu există nici infracţiuni de lipsire de libertate, trafic de minori şi trafic de persoane, iar cu privire la infracţiunea de proxenetism, au existat activităţi sporadice săvârşite în principal de S.C., la care doar ocazional au participat B.L. sau A.Ş., neexistând un grup criminal organizat care să aibă ca scop săvârşirea acestei infracţiuni.
La fel şi pentru R.F.V., prima instanţă a considerat că nu se pune problema infracţiunii de lipsire de libertate, tâlhărie, înşelăciune ori viol săvârşite în cadrul grupului organizat, singura fiind infracţiunea de şantaj în formă simplă, infracţiunea de tulburare a liniştii publice, neputând intra în scopul grupului criminal organizat.
S-a apreciat de către prima instanţă că aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru ceilalţi inculpaţi.
Practic, s-a constatat că, în cadrul grupului criminal organizat, într-adevăr calitatea de lider o avea S.C., grupul existând pentru o perioadă îndelungată respectiv 2003 - 2004.
Calitatea sa de lider a rezultat din numeroase probe administrate în cursul procesului penal, astfel, instanţa de fond a reţinut că există în vol. V, VI şi VII - dosar de urmărire penală -nenumărate convorbiri telefonice din care rezultă cu claritate că inculpatul S.M.C. avea autoritate asupra inculpaţilor S.C., R.F., A.Ş., B.L., P.M., B.D., G.G. şi M.O., precum şi asupra altor persoane precum N.M., L.C., etc. care nu sunt inculpaţi în prezenta cauză.
S-a constatat că autoritatea lui se transpune în aceea că stabilea, practic, în sarcina fiecăruia conduite, mergând de la colectarea de bani pentru cumpărături în vederea asigurării de pachete în penitenciar lui R.R. până la ordine sau interdicţii de a bate pe alte persoane, ordine sau interdicţii de a provoca scandaluri în anumite localuri.
Cu titlu de exemplu, în data de 20 februarie 2005, o persoană pe nume V. îi cere lui S.C. să trimită pe cineva pentru a-l bate pe un anume P., iar inculpatul se scuză că nu are pe cine trimite iar în cele din urmă a confirmat că va veni el; în data de 06 martie 2005 o persoană pe nume C. îl sună cerându-i să vină în localitatea Şard pentru a bate pe cineva; M.N. zis „R." este solicitat de o persoană să trimită pe cineva pentru a „lăsa lat pe unul" iar acesta îi spune că nu are pe cine fiindcă „băieţii sunt la Cluj la K1".
Din ansamblul convorbirilor a rezultat faptul că S.C. a fost plecat la Cluj, la o gală de K1.
În data de 11 martie 2005, un bărbat îl sună pe M.N. întrebându-l „dacă are pe M. sau pe S. pe lângă" pentru a bate pe cineva la discotecă; la data 08 februarie 2005, numitul O. a discutat cu M.N. să meargă cu C. „să-l facă" pe o persoană care i-a încurcat la o licitaţie; la data de 14 februarie 2005 acelaşi O. a discutat cu S.C. „să-l execute pe unul" ca să ştie că trebuie să facă plata; la data de 15 februarie 2005 o persoană pe nume L. a confirmat alteia că are aprobarea lui S.C. să-l bată pe un anume C. (fila 36, vol. VI urmărire penală).
Practic, S.C., fie participa direct la provocarea de scandaluri, fie, dimpotrivă, când B.L., R.F.V., M.O., provocau scandal, el intervenea şi îşi afirma autoritatea, aceştia calmându-se imediat.
S-a reţinut faptul că S.C.S. nu se angrena direct în scandaluri, însă, în cadrul grupului, activitatea sa consta fie în aceea că pe fondul scandalurilor produse de ceilalţi îşi oferea serviciile ca om de ordine cu consecinţa încetării scandalurilor, fie, de asemenea, primea şi lansa comenzile pentru acte de violenţă: la data de 10 martie 2005 - a fost apelat de un bărbat care i-a cerut să intervină întrucât un anume V. îi ameninţa băieţii, iar S.C. a afirmat „ îi fardăm noi"; la data de 12 martie 2005 - S.C. a primit, de asemenea, comanda de a trimite pe cineva la un local pentru că „ nişte puştani se tot umflă", iar S.C. la apelat pe B.L. şi l-a trimis; la data de 23 februarie 2005 - S.C. a primit comanda de a bate pe doi fraţi din Partoş, iar el a confirmat că „ îi încurajez eu pe copii şi dupaia îi căutăm şi noi", „ îi urechem şi gata", „ vedem noi de nu le mai trebuie delea"; la data de 24 februarie 2005, L.C. l-a sunat şi l-a rugat „ să nu-l bată" pe o persoană numită V., etc.
Tot S.C.S. se interesa în permanenţă şi de situaţia şi problemele lui R.F.V. încercând să găsească bani pentru a-l ajuta existând numeroase convorbiri în acest sens, ori a lui G.G.
Cu titlu de exemplu, la data de 25 februarie 2005, S.C. a discutat cu R.F.V. să-i caute pe B. şi pe R., pentru că-i trebuie martori lui G.G.
Ceilalţi inculpaţi susmenţionaţi aveau rolul de a provoca scandaluri pentru a se recurge la serviciile lor de asigurare a „protecţiei", iar R.F.V. şi A.Ş. chiar au cerut expres unor administratori de localuri „taxă de protecţie" prin angajarea unuia sau a unora dintre ei ca oameni de ordine.
Tot cu titlu de exemplu, în data de 05 februarie 2005, R.F.V. a discutat cu un băiat, cerându-i să fie angajat la un local de ruletă, întrucât cu el pe tură „ nu mai sunt probleme, nu mai bagă x, y şi z", ale căror nume nu vrea să le dea prin telefon şi că, îi garantează că „ unde lucrez eu, nu sunt probleme, mă înţelegi", făcând referire la faptul că este înţeles cu cei care le creau: „că la mine nu vine pe tură, şti, de obraz, mă înţelegi".
P.M.M., pe lângă implicarea în scandalurile cu finalitatea susmenţionată, pe fondul refuzului numitei V.A. de a recurge la serviciile lor, s-a interesat chiar de posibilităţile de a lăsa localul fără alimentare cu curent electric.
Cât priveşte scandalurile de la clubul „U.", martorii audiaţi au arătat că cei mai violenţi erau M.O. şi G.G. care aveau pretenţia ca ceilalţi clienţi ai localului să se dea la o parte din faţa lor, afirmând în repetate rânduri faţă de angajaţi că „ pot face ce vor fiindcă sunt la ei".
Instanţa de fond a reţinut că există nenumărate convorbiri telefonice între inculpaţi privind acte de violenţă, respectiv „ execuţii".
Prima instanţă a constatat că, practic, inculpaţii susmenţionaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 constituind, aderând şi sprijinind un grup criminal organizat cu scopul obţinerii de beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunilor de şantaj.
Instanţa de fond nu a reţinut, însă, ca făcând parte din grupul criminal organizat pe inculpaţii C.M.S., B.A. şi M.A.
Practic, din actul de sesizare, în sarcina lui C.M.S. s-a reţinut că în aprilie 2004 ar fi ameninţat pe martorul S.I. să-şi retragă plângerea la poliţie, şi că, în localul „A.M." cu ocazia unui scandal ar fi aruncat scaune de pe terasa localului.
Practic, aşa cum s-a arătat în descrierea situaţiei de fapt, instanţa de fond nu a putut reţine infracţiunea de şantaj cu privire la retragerea plângerilor.
Cât priveşte participarea sa la un singur scandal în localul „A.M.", s-a constatat că aceasta reprezintă un act singular şi întâmplător ce nu-i poate aduce calitatea de membru al grupului infracţional.
S-a mai reţinut în sarcina lui şi infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., săvârşită la data 10 iunie 2004, însă, aşa cum s-a arătat mai sus, această faptă a fost săvârşită pe fondul unui conflict spontan între S.M.C. şi fraţii Z., neavând legătură cu activitatea grupului criminal organizat sau cu vreuna din faptele ce pot constitui scop al unui astfel de grup potrivit art. 2 din Legea nr. 39/2003.
Cu privire la inculpatul B.A., prima instanţă a constatat, că din descrierea fiecărei fapte nu reiese din probele administrate participarea efectivă a inculpatului B.A. la vreunul din scandalurile provocate cu scopul de a determina patronii localurilor să recurgă la serviciile lor, achitând în acest fel o taxă de protecţie.
Singurele referiri au fost, fie că uneori era în local când avea loc câte un scandal, ori că râdea, ori în două sau în trei rânduri se afla la masă cu M.O. când acesta a provocat scandalul.
Ca urmare, a fost achitat inculpatul cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Inculpatul M.A. are o situaţie şi mai specială, reţinându-se practic că a sprijinit grupul infracţional la săvârşirea a două infracţiuni de şantaj respectiv, pct. 17 şi 39 din rechizitoriu.
Cu privire la fapta de la pct. 17, prima instanţă a reţinut, că toţi martorii au afirmat categoric că M.A. nu frecventa localul împreună cu ceilalţi inculpaţi şi nu s-a aflat cel puţin în local când a avut loc vreunul din scandaluri, doar martorul V.P. în faţa instanţei făcând o referire la acesta, dar, după descriere, mai degrabă se referea la numitul M.N.
Cât priveşte fapta de la pct. 39, s-a constatat că aceasta nu-l priveşte în nici un fel, referindu-se la R.F.V., iar la pct. 40, aşa cum s-a arătat mai sus, nu există infracţiunea de şantaj, şi, oricum, această faptă nu ar fi fost de natură să sprijine grupul criminal organizat, fiind vorba de o faptă de lovire şi, deci, de un proces penal între el şi numitul Miclea Dan, fără legătură cu ceilalţi inculpaţi.
Ca urmare, şi faţă de acest inculpat a fost dispusă achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Mai mult, a reţinut instanţa de fond, în cursul urmăririi penale, au fost interceptate numeroase convorbiri telefonice ale inculpatului M.A. cu numiţii D. şi O., în care arată în mod repetat că nu are şi nu vrea să aibă nici o legătură cu fraţii S. şi anturajul acestora, că a avut în permanenţă de pierdut pentru că a fost uneori perceput ca un apropiat al acestora şi că, dimpotrivă, are numeroase probleme întrucât unii din ei veneau la sala la care era angajat şi nu îşi plăteau abonamentul.
De asemenea, din convorbirile de la filele 202 şi 210 din vol. VI - dosar urmărire penală, a rezultat faptul că M.A. refuza şi să se prezinte într-o cauză penală pentru a da declaraţie în favoarea lui S.C., fiind şi amendat de completul de judecată şi atrăgându-şi reproşurile lui S.M.C.; la fila 270 şi urm. din volumul V - dosar urmărire penală, sunt transcrise mai multe convorbiri din care reiese cum inculpatul M. încearcă să evite să meargă la ziua lui G.G. tocmai pentru a evita contactul cu ceilalţi inculpaţi, etc.
Faţă de cele expuse mai sus, în ce priveşte pe inculpatul S.M.C., instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi (3)21 alin. (1) C. pen., ambele în formă continuată; a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., parte vătămată I.N. şi art. 181 C. pen., parte vătămată C.F.D.
S-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de tentativă de omor şi s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.
De asemenea, a fost achitat inculpatul în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1) şi (5) C. pen.; art. 25 raportat la art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din art. 13 alin. (1) şi (3), art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea unică prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului.
De asemenea, a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 201 alin. (4) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi pentru două infracţiuni prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen.
A fost schimbată încadrarea juridică a faptei din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., încetând procesul penal în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen.
A fost schimbată încadrarea juridică a faptei din o infracţiune prevăzută de art. 321 alin. (2) în formă continuată în trei infracţiuni prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., în concurs, având în vedere intervalele mari de timp scurse între cele trei acte, pentru fapta din 1998 dispunându-se încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., iar pentru celelalte două infracţiuni dispunându-se condamnarea.
La stabilirea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, rolul inculpatului S.C. de lider al grupului, conduita sa pe parcursul procesului penal, şi a ţinut seama de faptul că după punerea sa în libertate a fost în continuare angrenat în diferite conflicte violente, fiind din nou arestat o perioadă, dovedind astfel un profund dispreţ faţă de respectarea legii şi a valorilor sociale.
Totodată, s-a avut în vedere şi dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, astfel că, prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 5 ani şi 4 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenţie şi cu deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul S.C.S., a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere contribuţia sa concretă, acesta neimplicându-se în mod direct în actele de violenţă sau de tulburare a liniştii publice, ci doar oferindu-şi serviciile pentru a asigura ordinea în localuri.
Toţi martorii audiaţi au confirmat că era perceput ca o persoană liniştită şi care nu consuma alcool.
S-a reţinut în sarcina sa ca circumstanţe atenuante lipsa antecedentelor penale, comportarea bună în cursul procesului penal, astfel că, pedeapsa a fost redusă sub minim.
Având în vedere şi atitudinea sa pe parcursul procesului penal, prima instanţă şi-a format convingerea că reeducarea sa se poate realiza şi fără privare de libertate, astfel că, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termen de încercare de 5 ani.
S-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.C.S. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (3)21 alin. (1), ambele cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen., şi s-a dispus în temeiul art. 10 lit. c) C. pen. achitarea sa cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen., fapte la care, aşa cum s-a arătat în descrierea situaţie de fapt, acesta nu a participat.
Pentru inculpatul R.F.V., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (3)21 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 194 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi (2)1 lit. a) C. pen.
A fost condamnat inculpatul R.F.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere rolul important al inculpatului în activitatea grupului, constând tocmai în aceea că provoca act de violenţă, uneori excesive, pentru a determina angajarea sa sau altor membrii ai grupului ca oameni de ordine, însă, având în vedere că pedeapsa aplicată nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de şantaj, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în regim de detenţie, pedeapsă din care s-s dedus durata reţinerii şi arestării preventive.
Cât priveşte pe inculpatul A.Ş.I., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi (3)21 alin. (1) C. pen., şi, a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. în formă continuată la pedeapsa închisorii de 2 ani.
Şi în cazul acestui inculpat s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., în formă continuată, pentru care a fost condamnat, după cum a fost condamnat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
La individualizarea pedepselor, de asemenea, s-a avut în vedere rolul inculpatului din cadrul grupului, respectiv că a fost implicat în unele acte de violenţă extremă şi că, în unele rânduri chiar în mod expres după săvârşirea unor acte de violenţă a pus în vedere unor administrator de localuri că trebuie să-i achite o taxă de protecţie şi să-1 angajeze pe el sau pe altă persoană ca om de ordine.
Împreună cu B.L. a şi fost în acest mod angajat în localul „C.A.", angajarea fiind pur formală întrucât, aşa cum au arătat martorii audiaţi, cei doi nu stăteau la local şi în cazul unor scandaluri nu răspundeau la telefon ori nu veneau.
Ca urmare, instanţa de fond i-a aplicat pedeapsa închisorii de 2 ani şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi de 5 ani şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din care s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive.
Inculpatul B.L., de asemenea, a avut un rol important în activitatea grupului prin exercitarea de violenţe şi oferirea „ serviciilor" de om de ordine .
Ca urmare, i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 5 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. I s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 şi art. 14 din Legea 678/2001;. A fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. şi a fost condamnat şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. în formă continuată.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în regim de detenţie şi cu deducerea arestării preventive.
S-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. şi 321 alin. (1) C. pen. şi în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen.
Inculpatul B.A.N. a fost achitat, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru toate acuzaţiile ce i-au fost aduse, întrucât, aşa cum s-a arătat în descrierea situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă, acesta nu a participat la săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul C.M.S., a fost condamnat pentru o infracţiune prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, precum şi împrejurarea că a săvârşit o singură faptă, astfel că-i s-a aplicat pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani. Având în vedere durata scursă de la săvârşirea faptei şi împrejurarea că pe tot parcursul procesului penal nu există date că şi-ar fi reluat activităţile antisociale, prima instanţă a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei apreciind că inculpatul se poate educa şi în acest mod.
Nu s-a reţinut în sarcina acestuia infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât, aşa cum s-a arătat în situaţia de fapt, faptele ori actele săvârşite de acesta au avut un caracter sporadic, neexistând probe că au fost săvârşite pentru a sprijini activitatea grupului infracţional în săvârşirea infracţiunii de şantaj, fiind practic angrenat în două scandaluri, unul în localul „U." iar altul în urma unui conflict spontan între S.M.C. şi fraţii Z., cu privire la care nu s-a putut susţine că avea legătură cu activitatea grupului criminal organizat.
Întrucât inculpatul nu a cerut în mod expres continuarea procesului penal, prima instanţă a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi (3)21 alin. (1) C. pen.
Inculpatul P.M.M., a fost achitat în temeiul art. 10 lit. c) C. pen.ă sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen., având în vedere că nu a participat la incidentul din anul 1998, la care în realitate dintre inculpaţi au participat doar S.M.C. şi G.G.
S-a dispus, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., procesul penal sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. (1) şi 194 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut, însă, în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că a sprijinit grupul infracţional în infracţiunea de şantaj, participând la scandalurile de la localurile „A.M.„ şi „U.", în scopul de a impune plata unor taxe de protecţie, la acest din urmă club încercând chiar să găsească soluţia pentru a opri alimentarea cu curent electric, împiedicând astfel clubul să-şi desfăşoare activitatea.
Cu privire la pretinsul şantaj asupra martorului S.I., aşa cum s-a arătat în expunerea situaţiei de fapt împrejurarea că în instanţă „ s-a uitat urât" în mod evident nu poate fi reţinută ca element material al unei infracţiuni de şantaj.
Inculpatul P.M.M. nu are antecedente penale şi pe parcursul procesului penal a avut o atitudine bună, prezentându-se la termene, astfel că, instanţa de fond a dat acestor împrejurări valoare de circumstanţe atenuante judiciare şi, i-a aplicat pedeapsa închisorii de 3 ani şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., a cărei executare a suspendat-o condiţionat, instanţa formându-şi convingerea că faţă de participarea redusă la atitudinea grupului, timpul scurs de la săvârşirea faptelor şi atitudinea inculpatului în acest timp, reeducarea lui se poate realiza şi fără executarea într-un loc de detenţie.
Inculpatul B.D., a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. (pct. 6 din rechizitoriu) şi, de asemenea, pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Contribuţia sa la activitatea grupului a constituit-o participarea la scandaluri, de cele mai multe ori împreună cu R.F.V. şi la ameninţări în vederea perceperii de taxe de protecţie de la administratorii de localuri.
Având în vedere şi faptul că este cunoscut cu condamnări anterioare, prima instanţă i-a aplicat inculpatului pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. şi 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Instanţa de fond a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., din care s-a dedus reţinerii şi arestării preventive.
S-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi art. 321 alin. (1) C. pen., a fost achitat în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. de la pct. 1 din rechizitoriu, ca şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen.
În temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 197 alin. (2) şi art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) şi (2)1 lit. a) C. pen., iar în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat şi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpatul M.A., aşa cum s-a arătat în expunerea situaţiei de fapt, nu a participat la nici una din infracţiunile ce-i sunt reţinute în sarcină astfel că, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea sa pentru toate acuzaţiile ce i-au fost aduse.
În ce priveşte pe inculpatul G.G., în primul când s-au înlăturat dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., întrucât, prima instanţă a considerat că deşi inculpatul are o condamnare anterioară, nu constituie prim termen al recidivei ca urmare a împlinirii termenului de reabilitare.
S-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1), art. 321 alin. (1) şi art. 321 alin. (2) C. pen.
În urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175, lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., s-a dispus achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată I.N.) şi, respectiv încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen. ( parte vătămată C.F.D.).
S-a reţinut în sarcina sa infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, rolul său în cadrul grupului infracţional fiind acela de a provoca acte de violenţă în scopul determinării patronilor de localuri să achite taxe de protecţie, şi de a-şi oferi serviciile de om de ordine pentru a înceta scandalurile.
De exemplu, în cazul localului „U." martorii audiaţi au arătat că cei mai violenţi şi care provocau teamă clienţilor şi personalului erau inculpaţii G.G. şi M.O., dispuşi la acte de violenţă şi pentru faptul că ceilalţi consumatori nu se îndepărtau din drumul lor.
Prin urmare, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisori în cuantum de 5 ani şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din care s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive.
Prima instanţă a constatat că inculpatul M.O. are o situaţie specială, astfel, prin actul de sesizare s-a arătat că în favoarea sa se vor reţine dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 denunţând şi facilitând identificarea şi tragerea la răspundere penală a membrilor grupului infracţional.
Instanţa de fond a înlăturat, însă, aplicarea acestui text din următoarele motive.
În primul, în faţa instanţei inculpatul a arătat că nu îşi menţine declaraţia respectivă şi că aceasta nu reflectă adevărul fiind dată sub presiunea organelor de anchetă.
De asemenea, prima instanţă a constatat că inculpatul M.O. nu a denunţat şi nu a facilitat identificarea membrilor grupului, aceştia fiind cunoscuţi atât de organele de anchetă cât şi de public (pe acest renume îşi bazau acţiunile), şi nici nu a facilitat tragerea lor la răspundere penală în condiţiile în care nu a adus vreo probă nouă.
Mai mult, s-a constatat că mare parte din declaraţia inculpatului M.O. a fost infirmată de probele administrate în cauză, reieşind că a fost nesinceră.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că nu mai pot fi reţinute dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003.
S-a dispus încetarea procesului penal, în ce-l priveşte, pentru infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi (3)21 alin. (1) C. pen., şi, s-a dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
S-a constatat de către prima instanţă, că rolul său în cadrul grupului consta în iniţierea de scandaluri în localurile publice şi participarea la actele de violenţă.
La stabilirea sancţiunilor, instanţa de fond a avut în vedere numărul mare de acte materiale de violenţă, practic acest inculpat era cel mai temut dintre toţi, şi starea de recidivă post executorie prevăzută de dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
Ca urmare, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. şi de 5 ani şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în regim de detenţie.
S-a dispus în cauză confiscarea de la inculpaţi a bunurilor ridicate, bunuri folosite de săvârşirea de infracţiuni, şi, s-a dispus restituirea către inculpatul S.C.S. a celor 6 bancnote a câte 50 euro, despre care nu s-a dovedit că provin din săvârşirea vreunei infracţiuni, precum şi a puştii cu aer comprimat, care nu a fost folosită pentru comiterea vreunei infracţiuni.
De asemenea, inculpatului M.A. i s-au restituit reportofonul, ce de asemenea, nu a fost folosit la săvârşirea vreunei infracţiuni.
În cauză, Spitalul Judeţean Alba s-a constituit parte civilă cu sumele de 6.145.300 lei, cheltuieli cu îngrijirile părţii vătămate I.N. şi 239,5 lei, cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate C.F.D.
Au fost obligaţi inculpaţii S.C. şi G.G. la plata acestei din urmă sume, şi a fost respinsă cererea pentru suma reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile lui I.N. întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta a fost agresat de alte persoane şi nu de inculpaţi.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpaţii R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.I., P. (fost B.) G.M.M., G.G., B.D., M.O. şi B.L.
Sentinţa a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, instanţa de apel apreciind că motivele concrete de apel au fost pe larg expuse în practicaua deciziei, astfel că nu a mai procedat la reluarea lor.
Prin Decizia penală nr. 85/A din 4 iulie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, astfel:
- din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., cu referire la inculpaţii S.M.C. şi G.G. - parte vătămată I.N.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 182 şi art. 181 C. pen., cu referire la inculpaţii S.C.S., P.M.M. (fost B.), B.D. şi M.A. - părţi vătămate I.N. şi C.F.D.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) în două infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu referire la inculpatul S.M.C.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., cu referire la inculpatul S.M.C.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., cu referire la inculpatul S.C.S.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (14) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu referire la inculpatul B.A.N.
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva sentinţei penale nr. 121 din 06 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2406/90/2006. A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând:
1. Cu referire la inculpatul S.M.C.:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.M.C., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
A contopit această pedeapsă de 6 ani închisoare cu pedepsele stabilite în această cauză pentru celelalte infracţiuni, respectiv 4 ani, 3 ani, 2 ani, 2 ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, în total inculpatul hotărându-se că va executa 7 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen.
A confiscat de la acest inculpat suma de 1.850 de euro obţinuţi din săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
2. Cu referire la inculpatul S.C.S., a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., cu toate consecinţele, şi a dispus executarea pedepsei de 3 ani în condiţiile art. 57 C. pen. şi a interzis potrivit art. 71 C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a lit. a) şi b) C. pen.
3. Cu referire la inculpatul P.M.M. (fost B.), a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., cu toate consecinţele şi a dispus executarea pedepsei de 3 ani în condiţiile art. 57 C. pen. şi a interzis potrivit art. 71 C. pen. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a lit. a) şi b) C. pen.
A obligat pe fiecare dintre inculpaţii G.G. şi S.M.C. la câte 119 lei despăgubiri către partea civilă S.J.U. Alba Iulia.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii R.F.V., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, C.M.S., domiciliat în municipiul Alba - Iulia, judeţul Alba, S.M.C., domiciliat în municipiul Alba lulia, judeţul Alba, S.C.S., domiciliat în municipiul Alba Mia, judeţul Alba, A.Ş.I., domiciliat în com. Sântimbru, judeţul Alba, P.M.M. (fost B.), din municipiul Alba lulia, judeţul Alba, G.G., domiciliat în municipiul Alba - lulia, judeţul Alba, B.D., domiciliat în municipiul Alba - lulia, judeţul Alba, M.O., domiciliat în municipiul Alba - lulia, judeţul Vâlcea şi B.L., domiciliat în municipiul Alba - lulia, judeţul Alba, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
A obligat pe apelantul - inculpat R.F.V. la 1.500 lei, cheltuieli judiciare către stat, pe apelanţii - inculpaţi C.M.S., S.M.C., A.Ş.I., G.G., B.D., M.O., la câte 1.900 lei, cheltuieli judiciare cu acelaşi titlu, din care, câte 400 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu până la prezentarea avocatului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, precum şi la 1.700 lei, cheltuieli judiciare cu acelaşi titlu din care câte 200 lei onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru apelanţii - inculpaţi S.C.S., B.L., P.M.M. (fost B.).
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - inculpat M.A. în sumă de 400 lei precum şi onorariul parţial al aceluiaşi apărător desemnat din oficiu pentru intimatul - inculpat B.A. - Nicolae, în sumă de 300 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu de câte 300 lei pentru intimatele - părţi vătămate V.A., C.F.D., I.N., M.A.I., s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a examinat sentinţa supusă apelului, din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., şi a constatat următoarele:
Privitor la excepţia invocată de apelanţi şi de către parchet, în legătură cu nepronunţarea de către prima instanţă asupra unor infracţiuni săvârşite de inculpaţii trimişi în judecată, infracţiuni la care rechizitoriul se referă, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Din examinarea sentinţei supusă apelului, rezultă că prima instanţă s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor cu care a fost investită prin actul de sesizare. In concret, instanţa de fond s-a pronunţat asupra faptelor săvârşite de inculpaţii S.M.C., A.Ş.I., B.D. şi M.O.
În consecinţă, acest motiv de nelegalitate nu este întemeiat.
În legătură cu cererile de schimbare a încadrării juridice a unora dintre faptele pentru care unii dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată, Curtea a constatat următoarele:
În mod corect prima instanţă a reţinut în sarcina inculpaţilor S.M.C. şi G.G., săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în ceea ce priveşte pe partea vătămată I.N. Instanţa de fond a interpretat în mod corect probatoriul administrat şi, în consecinţă, a stabili o justă încadrare juridică pentru faptele săvârşite de inculpaţi privind pe partea vătămată I.N.
Totodată, este neîntemeiată cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 182 şi, respectiv, 181 C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor S.C.S., P.M.M. (fost B.), B.D. şi M.A. Părţile vătămate fiind I.N. şi C.F.D. Probele administrate, la care se referă în concret prima instanţă în considerentele hotărârii, justifică încadrarea juridică pe care prima instanţă a conferit-o faptelor reţinute prin actul de sesizare, în ceea ce priveşte părţile vătămate mai sus menţionate.
Curtea a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M., din infracţiunea prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. Chiar dacă faptele de şantaj săvârşite de inculpat vizează două părţi vătămate diferite, acesta a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice. Această concluzie decurge din intervalul de timp scurt în care faptele au fost săvârşite şi împrejurările comiterii infracţiunii. Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut forma continuată a infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., pe care a săvârşit o inculpatul S.M.C.
Este neîntemeiată şi cererea de schimbare a încadrării juridice pentru acelaşi inculpat, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute şi sancţionate de acelaşi text de lege. Şi în acest caz, faptele penale vizează două victime însă, inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, având în vedere intervalul scurt de timp şi modalitatea de comitere a faptelor. In consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut forma continuată a infracţiunii prevăzută de 321 alin. (2) C. pen., cu apli.crat.41 alin. (2) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M.C.
Pentru aceleaşi considerente, este neîntemeiată şi cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet în ceea ce-1 priveşte pe inculpatul S.C.S., respectiv din infracţiunea prev. de art. 321 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de acelaşi articol. Inculpatul a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, chiar dacă sunt două părţi vătămate. Prin urmare, trebuie avut în vedere la o corectă încadrare juridică rezoluţia unică infracţională, care decurge din împrejurările comiterii faptelor şi intervalul de timp relativ scurt, ci nu numărul părţilor vătămate.
S-a respins şi cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.A.N., respectiv din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi 14 din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (2) cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele inculpatului de a trafica părţi vătămate cu scopul de a le exploata sexual şi de a obţine în acest fel profit material, realizează conţinutul infracţiunii prev. de art. 14 din Legea nr. 678/2001, cum corect a apreciat prima instanţă, şi nu a infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (2) cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor S.M.C., S.C.S., P.M.M., M.A. şi G.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. La art. 174, 175 lit. i) C. pen., parte vătămată fiind I.N.
De asemenea, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor S.M.C., B.L. şi B.D., pentru fapta prevăzută de art. 20 C. pen., rap. la ari 189 alin. (1) şi (5) C. pen. Din ansamblul probator nu rezultă în mod clar latura obiectivă a săvârşirii infracţiunii, respectiv fapta inculpaţilor de a încerca să o urce cu forţa într-un autovehicul pe partea vătămată B.A.
Curtea a apreciat că inculpatul S.C.S., în mod corect a fost achitat cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. Prima instanţă a analizat pe larg probele administrate şi, în mod just, a ajuns la concluzia că ansamblul probator nu evidenţiază în mod neîndoielnic contribuţia inculpatului la provocarea conflictelor ce au degenerat în tulburarea ordinii publice la un bar din zona A. în anul 2004.
Hotărârea primei instanţei, potrivit căreia s-a dispus achitarea inculpaţilor R.F.V. şi B.D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., este corectă. Probele administrate în cauză, la care se referă prima instanţă, nu demonstrează că aceştia au înşelat în noaptea de 16 februarie 2005 personalul de la două localuri, unde au consumat diferite produse. De asemenea, nu reiese că ar fi înşelat pe şoferii taxi-urilor care i-au transportat.
În mod corect prima instanţă a pronunţat achitarea inculpatului R.F.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, alături de inculpaţii B.A. şi A.Ş.l., au intenţionat să obţină sume de bani şi au şantajat în toamna anului 2003, pe martora M.C.L., ameninţând-o că vor face publice fotografii compromiţătoare. Probele administrate nu demonstrează săvârşirea acestei infracţiuni.
Soluţia de achitare a inculpatului C.M.S., cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, este corectă. În cauză, nu există probe certe şi concludente din care să rezulte că acesta este co-iniţiator al grupului infracţional care, în perioada septembrie - decembrie 2004 a săvârşit mai multe acte de şantaj şi alte fapte infracţionale.
Apelul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele motive:
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.M.C., Curtea a constatat că prima instanţă a realizat o greşită individualizare judiciară a pedepsei aplicată acestui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Având în vedere contribuţia deosebită a inculpatului la constituirea grupului infracţional se impune majorarea pedepsei aplicate.
Prima instanţă a omis să confişte suma de 1850 euro, obţinută de acelaşi inculpat din săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
În consecinţă, s-a dispus confiscarea acestei sume de bani.
Pentru inculpatul S.C.S., apelul declarat de către Parchet este fondat, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei.
Având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite de către acesta, demonstrat prin natura infracţiunilor comise şi consecinţele deosebite pentru părţile vătămate şi ordinea publică a faptelor, modalitatea de executare a pedepsei rezultante, respectiv suspendarea condiţionată în baza art. 81 C. pen., nu este adecvată situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală. Prin urmare, s-a înlăturat aplicarea art. 81 C. pen., cu toate consecinţele, şi s-a dispus ca pedeapsa rezultantă să fie executată prin privare de libertate, în condiţiile prev. de art. 57 şi 71 C. pen.
Apelul declarat de către parchet este fondat şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.M.M. (fost B.), în legătură cu greşita individualizare judiciară a pedepsei rezultante. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă de prima instanţă este o modalitate neadecvată situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală. În raport cu natura infracţiunilor reţinute în sarcina incul patului şi consecinţele deosebit de periculoase ale faptelor săvârşite, Curtea a apreciat că modalitatea adecvată de executare a pedepsei rezultante este prin privare de libertate, în condiţiile prev. de art. 57 şi 71 C. pen.
În legătură cu apelurile declarate de inculpaţii R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.I., P.M.M. (fost B.), G.G., B.D., M.O. şi B.L., Curtea a constatat că acestea sunt nefondate.
Prima instanţă a stabilit. c)orect situaţia de fapt pentru fiecare dintre apelanţii inculpaţi, aşa cum rezultă din analiza probatoriului exprimat în considerentele hotărârii. De asemenea, individualizarea judiciară a pedepselor este corectă, cu excepţia inculpaţilor pentru care Curtea a constatat că se impune majorarea sau schimbarea modalităţii de executare.
Nu există în opinia Curţii, alte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 4 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia şi intimaţii inculpaţi R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.I., P.M.M., G.G., B.D. şi B.L.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia a fost retras de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, apreciindu-se că motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de lege şi nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; prin urmare, apare inutilă reluarea acestor motive de recurs.
În susţinerea dezbaterilor, dar şi în motivele scrise de recurs, recurenţii inculpaţi S.M.C., S.C.S., A.Ş.I. şi P.M.M. au invocat cazurile de casare prevăzute de pct. 3, 6, 12, 14 şi 172 ale art. 3859 C. proc. pen. (1968), solicitând, în principal, admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor anterioare şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea soluţiei pronunţate de către instanţa de apel şi rejudecând, instanţa de recurs să dispună achitarea lor pentru toate infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (1968) şi încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 C. pen. (1969), în temeiul art. .11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. (1968) şi art. 124 C. pen. (1969).
Într-un al doilea subsidiar, au solicitat instanţei ca, în ipoteza în care se va considera că se impune aplicarea unor pedepse pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi, să procedeze la individualizarea acestora, în concordanţă cu prevederile art. 53 alin. (5) C. pen. (1969).
Cu privire la cazul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), inculpaţii au susţinut că judecata a avut loc în lipsa apărătorului ales, care, deşi formulase o cerere de amânare, totuşi, instanţa de apel nu a luat în considerare cererea şi a trecut la judecarea cauzei cu apărătorul desemnat din oficiu.
Au invocat cazul de casare prevăzut de pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), susţinând că le-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar inculpatul S.M.C. a susţinut că pedeapsa care i s-a aplicat pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de 6 ani închisoare, a încălcat limita maximă prevăzută de art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.
De asemenea, cei patru inculpaţi au invocat cazul de casare prevăzut de pct. 12 al art. 385 C. proc. pen. (1968), incident când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), inculpaţii au arătat că hotărârile anterioare sunt contrare legii, prin aceste hotărâri făcându-se o greşită aplicare a legii, întrucât au fost nesocotite normele legale în materie în ceea ce priveşte delimitarea infracţiunilor de trafic de persoane/proxenetism, sfidând interpretările date prin Decizia nr. 16/2007 R.I.L. pronunţată de Înalta Curte, dar şi dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale, precum şi norma de incriminare a infracţiunilor pentru care au fost judecaţi.
Recurentul intimat inculpat B.L. sl solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare şi, rejudecându-se cauza pe fond, pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
A solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de legea nouă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constatarea intervenirii prescripţiei pentru fapta de ultraj a părţii vătămate B., din toamna anului 2004, pentru care a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. anterior, iar referitor la fapta prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. anterior, a solicitat instanţei să dea eficienţă declaraţiilor celor 50 de martori care au arătat că acesta nu a avut nicio implicare în comiterea respectivei fapte.
Recurenţii intimaţi inculpaţi B.D. şi G.G. au solicitat instanţei admiterea recursului, arătând că solicită, în principal, achitarea, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 C. proc. pen. anterior.
Au arătat că, pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, respectiv cele prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (inculpatul B.D.) şi cea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (inculpatul G.G.), solicită achitarea în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.
Au arătat că în mod greşit li s-a reţinut faptul că ar fi avut o contribuţie în cadrul grupului infracţional organizat, că ar fi participat la scandaluri şi ameninţări în vederea perceperii de taxe de protecţie şi pentru a-i determina pe patronii de baruri să-l angajeze ca om de ordine pe inculpatul G.G., întrucât lipseşte intenţia, având în vedere că, deşi s-a reţinut că s-au aflat în anumite momente la locul faptei, nu au comis fapta cu intenţie; de asemenea, au arătat că este descrisă o faptă care nu este susţinută de probe, nu corespunde realităţii şi care a dus la condamnarea lor greşită; inculpatul B.D. a susţinut aceeaşi ipoteză şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. (1969).
În subsidiar, au solicitat, în aplicarea art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de legea veche în infracţiunile prevăzute de legea nouă, iar, faţă de momentul la care se reţine că ar fi fost comise aceste fapte, au solicitat instanţei ca, în cazul în care va stabili o condamnare, să ţină cont de faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi să dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen.
Recurenţii intimaţi inculpaţi R.F.V. şi C.M.S. au solicitat instanţei, prin apărătorul desemnat din oficiu, în timpul dezbaterilor, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, arătând că invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 172 C. proc. pen. anterior.
Examinând recursurile declarate, prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi din punct de vedere al aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de intimaţii inculpaţi R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M., G.G., B.D. şi B.L. sunt neîntemeiate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate, pe această cale, toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Astfel, recurenţii inculpaţi S.M.C., S.C.S., A.Ş.l. şi P.M.M. au invocat cazurile de casare prevăzute de pct. 3 şi 6 ale art. 3859 C. proc. pen. (1968); în acest sens, s-a invocat cazul de casare prevăzut de pct. 3, susţinându-se că, completul de judecată care a pronunţat sentinţa nu a fost legal constituit. în lipsa indicării oricăror argumente pentru care completul nu a fost legal constituit, înalta Curte constată că această hotărâre a fost pronunţată de către un complet legal constituit; de asemenea, s-a invocat cazul de casare prevăzut de pct. 6, în mod neîntemeiat, însă, întrucât, acest caz de casare este incident atunci când cauza a fost judecată în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, cauza fiind judecată în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu.
Recurenţii inculpaţi S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M., R.F.V. şi C.M.S. au invocat cazul de casare prevăzut de pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), susţinând că le-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar inculpatul S.M.C. a susţinut că pedeapsa care i s-a aplicat pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de 6 ani închisoare, a încălcat limita maximă prevăzută de art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.
Cu privire la aceste susţineri, înalta Curte constată că pedepsele au fost aplicate în limitele legale, nefiind depăşită limita maximă prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003.
Recurenţii inculpaţi S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M., B.D. şi G.G. au invocat şi cazurile de casare prevăzute de pct. 12 şi 172 ale art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Cazul de casare prevăzut de pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen. (1968) stabileşte că hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Analizând susţinerile inculpaţilor, anterior expuse, Înalta Curte constată că, în realitate, inculpaţii au contestat comiterea faptelor şi, implicit, situaţia de fapt pe baza căreia a fost dispusă condamnarea.
Potrivit art. 3856alin. (2) C. proc. pen. (1968), instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Astfel, legiuitorul a restrâns controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept, fără a se putea reanaliza mijloacele de probă şi a se reţine o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin hotărârile atacate.
Întrucât aspectele invocate de inculpaţi vizează modul de evaluare a materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul recursului, ci constituie atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel, neregăsindu-se în niciuna din tezele prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este, în consecinţă, strict legată de aplicarea legii, iar examinarea cauzei în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (1968) poate fi realizată pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
Se constată, pornind de la această situaţie de fapt, că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, neexistând temeiuri de achitare, potrivit art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968).
Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (1968) este incident, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.
Aşadar, esenţial este de a nu fi adusă în discuţie starea de fapt, în materialitatea sa, recurenţii inculpaţi aflându-se în imposibilitatea promovării de critici juridice cu privire la acest aspect, or, în speţă, în mod expres, recurenţii învederează şi se declară nemulţumiţi tocmai de elemente care ţin de starea de fapt, nu sunt de acord cu mijloacele de probă care au condus la teze probatorii certe în defavoarea lor şi la conturarea, în funcţie de acestea, a unei anumite imputări faptice, care a condus, în final, la condamnarea lor.
Dat fiind acest cadru procedural, instanţa de recurs apreciază ca nefiind necesar a relua contextul faptic al speţei, expus pe larg în hotărârile instanţelor inferioare, ansamblul probator care l-a conturat, precum şi lipsa de temei a criticilor, în sens contrar, din partea inculpaţilor.
În concluzie, motivele de recurs formulate de inculpaţii mai sus menţionaţi tind la schimbarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel şi vizează exclusiv modalitatea de interpretare a probatoriului, împrejurări care nu mai pot fi cenzurate de către instanţa de recurs.
Situaţia de fapt şi verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate putea fi cenzurată numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968), care se referea la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Or, în condiţiile în care, prin Legea nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (1968) a fost abrogat, este evident că elementele care ţin de temeinicia hotărârii recurate nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs.
Inculpaţii au invocat şi cazul de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), care prevede că hotărârile sunt supuse casării când acestea contravin legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii, însă Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost invocat în mod formal, motivul putând fi reţinut doar atunci când se constată încălcarea legii materiale sau procesuale, în trei modalităţi, respectiv:
- neaplicarea de către instanţa de fond/apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată;
- aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată şi
- aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
În acest sens, criticile aduse de către inculpaţii sus menţionaţi vizează situaţia de fapt care a fost greşit reţinută, în opinia lor, individualizarea pedepsei sau individualizarea modalităţii de executare a pedepsei ori schimbarea încadrării juridice.
Prin urmare, având în vedere că orice critică care vizează administrarea probatoriului sau ţine de analiza probelor ori de analiza situaţiei de fapt nu poate fi circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968), rezultă că niciuna dintre criticile aduse de către inculpaţi în temeiul acestui caz de casare nu poate fi reţinută.
Recurenţii inculpaţi R.F.V. şi C.M.S. au invocat cazul de casare prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), însă, înalta Curte constată, în primul rând, că aceştia nu au depus motivele de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. (1968), instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute la art. 3859 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede la alin. (2) al art. 38510 C. proc. pen. (1968), cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 3859 alin. (21) C. proc. pen. (1968), precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), nu va proceda la examinarea criticilor aduse de către recurenţii inculpaţi R.F.V. şi C.M.S. în temeiul acestui caz de casare.
Cu privire la susţinerile inculpaţilor referitoare la faptul că, la unele dintre infracţiuni ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale, în special cu privire la susţinerea inculpatului B.L. că ar fi interventi prescripţia pentru infracţiunea de ultraj, Înalta Curte constată că nu a intervenit prescripţia pentru aceste infracţiuni şi nici pentru infracţiunea de ultraj, conform legii vechi cauza de încetare a procesului penal intervenind în anul 2016.
Acelaşi inculpat, B.L., a solicitat instanţei să dea eficienţă declaraţiilor celor 50 de martori care au arătat că acesta nu a avut nicio implicare în comiterea faptei prevăzute de art. 201 alin. (4) C. pen. anterior, solicitare căreia Înalta Curte nu-i poate da curs, având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus, reanalizarea probatoriului excede competenţei sale.
Cu privire la faptul că instanţele ar fi pronunţat hotărâri de condamnare pentru alte fapte decât cele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, Înalta Curte constată că nu este întemeiată această susţinere, instanţele pronunţându-se doar asupra faptelor pentru care au fost sesizate.
În concluzie, Înalta Curte constată că niciunul dintre recursurile declarate nu poate fi admis în temeiul cazurilor de casare care au fost invocate sau care pot fi luate în considerare din oficiu.
În continuare, Înalta Curte va proceda la identificarea legii penale mai favorabilă inculpaţilor, având în vedere succesiunea de legi intervenită în cursul procesului şi ţinând cont de Decizia definitivă şi general obligatorie nr. 265 din data de 06 mai 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, conform căreia, dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că textul alin. (1) al art. 5 C. pen. în vigoare reia dispoziţia art. 13 alin. (1) C. pen. din 1969, astfel că, în această materie, regimul aplicabil rămâne acelaşi.
Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură răspunderea penală, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă, concurs, suspendarea pedepsei, etc.
Înalta Curte, examinând cauza, din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din N.C.P., având în vedere criteriile arătate mai sus şi cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, constată că legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere dispoziţiile care vizează concursul de infracţiuni, forma continuată a infracţiunii şi prescripţia răspunderii penale, care, într-o aplicare globală a legii, are efecte mai favorabile pe legea veche şi atrage aplicarea acestei legi ca fiind legea penală mai favorabilă în cauză.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, Înalta Curte constată că acest recurs a fost retras de D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, apreciindu-se că motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de lege şi nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, examinând dispoziţiile C. proc. pen. şi constatând că au fost respectate dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. (1968), urmează a lua act de retragerea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 85/A din 4 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru toate aceste considerente, mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M., G.G., B.D. şi B.L. împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 4 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva aceleiaşi decizii.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi G.G. şi B.L. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M. şi B.D. la plata sumei de câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.A.N., M.O. şi M.A., în sumă de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M., G.G., B.D. şi B.L. împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 4 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi G.G. şi B.L. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi R.F.V., C.M.S., S.M.C., S.C.S., A.Ş.l., P.M.M. şi B.D. la plata sumei de câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.O. şi M.A., în sumă de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.A.N., în sumă de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2778/2014. SECŢIA PENALĂ. Iniţiere,... | ICCJ. Decizia nr. 2954/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
