ICCJ. Decizia nr. 2776/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art.188 NCP). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2776/2014
Dosar nr. 1554/89/2011
Şedinţa publică din 9 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 18 din data de 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Vaslui, s-au dispus următoarele:
"În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata F.M., cetăţean român, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
A constatat că inculpata F.M. a fost reţinută preventiv pentru o durată de 24 ore, cu începere din 9 februarie 2009, orele 11.30.
În baza art. 913 alin. (7) C. proc. pen., a dispus arhivarea, în condiţiile prezentului articol, la rămânerea definitivă a hotărârii, a 1 (unui) CD, cu numărul S 35 T, sigilat cu sigiliul MI 3656.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, inclusiv sumele de: 693 lei reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cursul urmăririi penale, 660 lei reprezentând contravaloarea avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" şi 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală - av. M.A. (delegaţie nr. 260 din 09 februarie 2009 emisă de Baroul Vaslui), această sumă de 200 lei urmând a fi fost avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei."
Pentru a pronunţa sentinţa penală, instanţa de fond a reţinut următoarele:
"Pe rolul Tribunalului Vaslui, în data de 10 iunie 2011, sub nr. 1554/89/2011, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui nr. 582/P/1997 din data de 03 iunie 2011, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei F.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatei F.M. că, în data de 28 noiembrie 1997, i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporişca victimei C.C., în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces
Situaţia de fapt descrisă în cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, cu planşă foto anexă; proces-verbal de recercetare la faţa locului, cu planşă foto anexă; raport de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/97 din 25 februarie 1998 întocmit de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui; raport de expertiză medico-legală (exhumare) nr. 326/N/2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui şi planşa foto anexă; declaraţiile inculpatei; proces-verbal de redare integrală a convorbirilor şi certificare pentru autenticitate; expertiză medico-legală nr. 552/OF din 11 decembrie 1997 întocmită de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui; raport de expertiză medico-legală nr. 388/E/2007 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui; raport de expertiză medico-legală psihiatrică (adulţi) nr. 16/PA/2009 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui; declaraţiile martorilor; alte acte.
În faza cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2011, în condiţiile art. 324 C. proc. pen. raportat la art. 70-73 C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea inculpatei F.M., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei; conform art. 3261 C. proc. pen.
La acelaşi termen de judecată, inculpata, prin apărător, a solicitat: administrarea probei testimoniale cu martorii F.N., C.G., C.M. şi C.A.; obţinerea de relaţii din partea Episcopiei Huşi pentru a se comunica cine era preot, în anul 1997, la biserica din satul C., comuna Bogdana; efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice pentru inculpata F.M. de către Institutul de Medicină Legală Iaşi.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorii C.I., C.M.Z., R.O., R.G., B.D., B. (F.) E., F.I. şi F.L., indicaţi în citativul actului de sesizare a instanţei.
Instanţa, deliberând în condiţiile art. 67 C. proc. pen., a încuviinţat proba testimonială cu toţi martorii solicitaţi, prorogând pronunţarea asupra celorlalte probe solicitate de către inculpată, prin apărător.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, instanţa a luat act de faptul că doi dintre martorii a căror audiere inculpata F.M. o solicită sunt C.A.Z. şi C.M.Y., iar nu C.A. şi C.M., astfel cum s-a indicat la termenul anterior.
Totodată, cu punerea în discuţie contradictorie a părţilor, s-a apreciat ca fiind utile soluţionării cauzei: avizarea de către Comisia din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi a expertizei medico-legale psihiatrice nr. 16/PA din 11 februarie 2009, efectuată în cursul urmăririi penale de către Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui şi emiterea unei adrese către Episcopia Huşilor pentru a se solicita relaţii cu privire la numele şi domiciliul preotului care a slujit la biserica din satul C. în anul 1998.
S-a prorogat pronunţarea asupra cererii de probe care viza audierea în calitate de martor a preotului, după sosirea relaţiilor solicitate Episcopiei Huşilor, şi solicitarea de relaţii Poliţiei Municipiului Huşi cu privire la stadiul dosarului penal nr. 4163/P/2010.
Inculpata, prin apărător, a depus: act emis de Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad - Unitate primire urgenţe, datat 07 noiembrie 2010, în xerocopie; bilet de trimitere datat 06 noiembrie 2010, în xerocopie; bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice/bilet de internare utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate serie BTCIB nr. 8223589, în xerocopie; fişa de urgenţă prespitalicească a Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Vaslui, datată 07 noiembrie 2010, în xerocopie; adresa nr. 273356 din 22 iulie 2011 a Poliţiei municipiului Bârlad către numitul F.N., în original.
Pentru termenul de judecată din 15 februarie 2012, s-au ataşat, la solicitarea instanţei, de către grefierul de şedinţă, relaţii din Baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date privind martorii audiaţi în cursul urmăririi penale.
S-au solicitat Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui: Foaia de Observaţie Clinică Generală Nr. 7306 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Foaia de Observaţie Clinică Generală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru perioada de internare 10 - 24 februarie 2009, din cuprinsul Raportului de Expertiză Nr. 16/PA din 11 februarie 2009 întocmit de acest serviciu, rezultând că foile de observaţie au fost avute în vedere la efectuarea expertizei.
S-a solicitat a se trimite şi interpretarea examenului CT cranio-cerebral, în măsura în care inculpata F.M. a fost supusă unui asemenea examen.
În şedinţa publică din data de 14 martie 2012, instanţa a respins cererea care viza solicitarea de relaţii din partea Poliţiei Municipiului Huşi cu privire la stadiul dosarului penal nr. 4163/P/2010, cu motivarea că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 67 C. proc. pen., proba nefiind concludent şi utilă soluţionării prezentei cauze.
Totodată, raportat la dispoziţiile art. 196 C. pen., a respins solicitarea privind audierea în calitate de martor a numitului G.P.
S-a încuviinţat solicitarea apărătorului inculpatei de prelungire a probatoriului cu audierea martorilor din lucrări V.V. şi P.D.
S-a dispus, cu punerea în discuţie contradictorie, efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice a inculpatei F.M. de către Institutul de Medicină Legală Iaşi.
La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2012, s-a încuviinţat solicitarea apărătorului inculpatei de prelungire a probatoriului cu audierea martorilor din lucrări S.G. şi C.N.
În şedinţele publice din data de 18 ianuarie 2012, 14 martie 2012, 11 aprilie 2012 şi 6 iunie 2012, conform dispoziţiilor art. 319, art. 327 şi art. 28 C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea martorilor C.I., C.M.Z., R.O., R.G., F.N., C.M.Y., B.D., B.E., C.A.Z., C.G., F.I., V.V., P.D., C.N. şi S.G., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, conform art. 3261 C. proc. pen.
În şedinţa publică din data de 14 martie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a constatat imposibilitatea obiectivă a audierii martorilor F.L., R.M., B.Ş., C.G., M.G., P.I., C.I. şi G.Ş., urmând a se da eficienţă declaraţiilor date de aceştia, în calitate de martori, în faza de urmărire penală.
Reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul inculpatei au arătat că nu solicită citirea acestor declaraţii.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a luat act că nu se insistă în audierea celorlalţi martori din lucrări, neaudiaţi până la acel moment, respectiv P.C., C.N., O.T., R.E., S.G., V.M., O.M., M.C.I., C.E., S.C., I.M.L., R.C., Ţ.A., C.M., P.E., H.A. şi C.M., urmând a se da eficienţă declaraţiilor pe care aceştia le-au dat în cursul urmăririi penale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 330 C. proc. pen., în executarea dispoziţiilor instanţei, la dosar a fost depusă şi fişa de cazier judiciar a inculpatei F.M.
La solicitarea instanţei, au fost, de asemenea, comunicate relaţii de către: Institutul de Medicină Legală Iaşi, Episcopia Huşilor, Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui.
S-a depus la dosarul cauzei: raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică nr. 238 din 05 aprilie 2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iaşi privind pe inculpata F.M., avizat de Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi.
La termenul de judecată din 5 septembrie 2012, cu punerea în discuţie contradictorie, s-a solicitat Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici" a proceda la avizarea unuia dintre cele două rapoarte de expertiză medico-legale psihiatrice efectuate în cauză (Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/PA din 11 februarie 2009 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui şi Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05 aprilie 2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iaşi).
Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", prin avizul nr. El/9713/2012 din 31 octombrie 2012, a aprobat Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05 aprilie 2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală Iaşi, aprobat prin avizul nr. 769 din 24 aprilie 2012 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi.
Analizând probele administrate, precum şi actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, prin conţinutul său, ansamblul probator existent în cauză nu are un caracter cert şi decisiv în înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată de lege în favoarea inculpatei F.M.
În C. proc. pen. român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte "erga omnes"; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
Potrivit art. 62 C. proc. pen., instanţa este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, iar conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în vederea stabilirii adevărului.
Art. 65 alin. (1) C. proc. pen. stipulează că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, inculpatul neavând sarcina de a îşi dovedi nevinovăţia, el doar apărându-se. în cazul de faţă, inculpata F.M. a susţinut pe tot parcursul procesului penal că nu ea a comis fapta de care este acuzată.
Pentru dovedirea unei infracţiuni şi, implicit, pentru pedepsirea făptuitorului, este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv.
Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată libertatea de a aprecia concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C. proc. pen., impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Criteriul determinant în aprecierea probelor l-a constituit forţa acestora de a exprima adevărul, instanţei revenindu-i răspunderea de a reţine şi aprecia aceste probe, ţinând cont de întregul material probator administrat şi nu doar de cele administrate nemijlocit în şedinţă publică. Altfel spus, nu s-a înţeles că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal şi numai în vederea sesizării instanţei.
Instanţa a arătat totodată şi că simpla retractare sau modificare de către inculpaţi sau martori a unor declaraţii nu poate duce la înlăturarea, în mod automat şi nemotivat, a declaraţiilor anterioare, cât timp acestea se coroborează şi cu alte probe ale dosarului şi că nu există o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale persoanei vătămate, inculpatului sau martorului.
Instanţa a indicat şi că uneori trebuie apreciat care dintre declaraţii reflectă adevărul, declaraţia dată într-un moment foarte apropiat de producerea faptei, declaraţie în care se relatează exact cu lux de amănunte evenimentul, şi o alta dată după scurgerea unui interval de timp în care se exprimă îndoiala cu privire la acelaşi aspect redat fidel în primele declaraţi. între o incertitudine exprimată în instanţă şi certitudinea cu privire la acelaşi aspect exprimată în faza de urmărire penală în declaraţiile luate imediat după producerea evenimentului, instanţa trebuie să aprecieze care dintre acestea exprimă adevărul.
În lumina acestor principii, Tribunalul a dat o eficienţă sporită declaraţiilor date de către martori în prima etapă a efectuării anchetei penale, respectiv în anul 1997, având în vedere faptul că proba testimonială a fost administrată la un interval de timp foarte apropiat de momentul descoperii cadavrului victimei C.C..
În aprecierea declaraţiilor date de către martori în etapa a doua a anchetei efectuată de către organele de urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de judecată, Tribunalul a avut în vedere intervalul de timp de 11 ani, respectiv de 15 ani, faţă de perioada noiembrie - decembrie 1997.
În ceea ce priveşte declaraţiile date de către inculpata F.M., Tribunalul le-a apreciat nu doar raportat la restul materialului probatoriu administrat în cauză, dar şi la starea de sănătate psihică a acesteia, atât anterior perioadei noiembrie - decembrie 1997, dar şi ulterior acesteia.
Starea de sănătate psihică a inculpatei F.M. a cunoscut o agravare continuă şi care a explicat multiplele contradicţii existente între declaraţiile acesteia, dar şi o combinare a unor evenimente reale cu evenimente care nu au avut loc.
Instanţa a arătat şi că într-un anumit mod se impun a fi evaluate declaraţiile contradictorii ale unei persoane apte din punct de vedere al stării de sănătate psihică şi într-o altă manieră diferenţele între declaraţii şi chiar declaraţiile în sine ale unei persoane având o stare de sănătate psihică deteriorată serios, nefiind deloc improbabil ca însăşi starea de sănătate în discuţie să genereze diferenţele şi declaraţiile anterior indicate.
F.M. a fost internată în perioada 1 - 17 august 1987 în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" Iaşi, cu diagnosticul "Etilism cronic cu tulburări psihice (bufee confuzionale şi tulburări comportamentale)", inculpata având alte trei internări în anii 1969, 1985 şi iulie 1987 în această unitate spitalicească.
În perioada 5 - 15 decembrie 1997, ca urmare a internării în cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, s-a stabilit ca şi diagnostic "psihosindrom organic cerebral distimic depresiv senil. Etilism cronic".
Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/PA din 11 februarie 2009 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui, F.M. a prezentat tulburare organică depresivă senilă, etilism cronic.
Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05 aprilie 2012, efectuat de Institutul de Medicina Legală Iaşi, aprobat prin avizul nr. 769 din 24 aprilie 2012 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi şi confirmat prin avizul nr. El/9713/2012 din 31 octombrie 2012 al Comisiei Superioară, de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici a stabilit că:
1. "Inculpata F.M. prezintă diagnosticul "demenţă severă (MMSE sub 5)", de etiologie toxico-vascluară.
2. La data examinării actuale, sus-numita este dezorientată temporo-spaţial, allo şi autopsihic.
3. La data examinării actuale, sus-numita nu are prezentă capacitatea de a discerne asupra faptelor şi acţiunilor sale, precum şi asupra consecinţelor ce decurg din acestea.
4. Starea actuală a sus-numitei necesită supraveghere şi tratament de specialitate, în condiţii de internare, conform art. 114 C. pen."
Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatei F.M. că, în data de 28 noiembrie 1997, i-a aplicat mai multe lovituri cu o toporişca victimei C.C., în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces
Tribunalul a arătat că există un dubiu asupra datei decesului victimei C.C.
Astfel, în actul de sesizare a instanţei a fost reţinută ca dată a decesului - 28 noiembrie 1997, în timp ce în cuprinsul Raportului de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/97 întocmit în data de 25 februarie 1997 de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui, nu s-a concluzionat care ar fi data decesului lui C.C.
De asemenea, în raportul întocmit de I.P.J. Vaslui şi aflat la dosarul de urmărire penală, s-a arătat că "fiind autopsiat cadavrul, s-a stabilit că moartea lui C.C. a fost violentă şi a survenit în perioada 28 - 30 noiembrie 1997". Or, din seara zilei de 28 noiembrie 1997 şi până în jurul prânzului în ziua de 30 noiembrie 1997, inculpata F.M. s-a aflat la locuinţa familiei R. din comuna Banca, judeţ Vaslui.
S-au reţinut de către procuror ca elemente deosebit de importante în identificarea autorului următoarele:
• victima C.C. a fost găsită în data de 2 decembrie 1997, în casă, de către C.C.Y., fratele acesteia, şi F.L., vecina acesteia, având braţele încrucişate pe piept, gest creştinesc care a arătat existenţa unei relaţii de apropiere între autor şi victimă.
Or, în singura declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală, în data de 4 decembrie 1997, C.C.Y. nu menţionează vreun moment că fratele său ar fi avut braţele încrucişate pe piept, acest aspect nefiind regăsit nici în declaraţiile din data de 4 şi 5 decembrie 1997 ale martorei F.L.
De asemenea, martorii P.C. şi C.N., care, în data de 2 decembrie 1997, au scos victima din casă şi au spălat-o, deşi au oferit, în declaraţiile din anii 1997 şi 2007, în faţa organelor de urmărire penală, detalii ample asupra modului în care a fost găsit în casă C.C., nu au învederat că ar fi observat ca victima să fi avut braţele încrucişate pe piept.
Singurul martor care a învederat acest detaliu în ceea ce priveşte modalitatea în care a fost găsită victima este F.L. şi doar în declaraţia dată în faţa procurorului în anul 2008.
Instanţa a învederat existenţa unor rezerve în privinţa declaraţiei dată de acest martor în faţa procurorului, în data de 9 ianuarie 2008, la peste 11 ani de la momentul luării declaraţiilor iniţiale. Aceste rezerve s-au explicat nu doar prin intervalul de timp, dar şi prin faptul că există anumite contradicţii faţă de declaraţiile iniţiale ale martorului, cărora instanţa de judecată urmează a le da eficienţă sporită.
Instanţa a arătat că nici măcar C.I., fiul victimei, nu a învederat, în niciuna dintre declaraţiile sale din cursul urmăririi penale, că şi-ar fi găsit tatăl având braţele încrucişate pe piept.
C.I. a afirmat acest aspect doar în cursul declaraţiei dată în fata instanţei în data de 18 ianuarie 2012, însă Tribunalul nu a luat în considerare această afirmaţie, având în vedere că declaraţia acestui martor din faţa instanţei a conţinut şi alte elemente aflate în contradicţie cu restul materialului probatoriu administrat în cauză - de exemplu, martorul a precizat că, în data de 2 decembrie 1997, s-a dus direct la locuinţa tatălui său (în condiţiile în care, reiese că, în prealabil, fusese la secretarul primăriei), că organele de poliţie au fost anunţate în data de 2 decembrie 1997 de decesul victimei (în condiţiile în care P.D. - ginerele martorului anunţă organele de poliţie în data de 3 decembrie 1997), că nu a dat foc la paiele din saltea decât după ce au venit organele de poliţie.
• inculpata F.M. a închis păsările, în data de 28 noiembrie 1997, fără nicio justificare, deşi era miezul zilei (dacă în acest moment, victima ar mai fi fost în viaţă, ar fi putut închide păsările seara, după ce acestea intrau în coteţ), păsările fiind găsite închise şi în data de 2 decembrie 1997, dată la care a fost găsită victima.
Or, în declaraţia dată la doar două zile de la acest moment, martora F.L. a învederat că, în data de 29 noiembrie 1997, într-o zi de sâmbătă, a observat, în curtea sa, cele două găini şi cocoşul aparţinând victimei, păsări, care, conform susţinerilor martorei, stăteau mai mult în curtea acesteia.
Tribunalul a constatat că, în declaraţia dată în 2008, în faţa procurorului, martora F.L. a învederat că nu a mai văzut păsările de pe data de 28 noiembrie 1997 şi până pe data de 2 decembrie 1997, însă instanţa a înlăturat această declaraţie având în vedere intervalul de timp care a trecut, urmând a da eficienţă declaraţiei dată de martoră în anul 1997.
Pe cale de consecinţă, a înlăturat şi argumentul analizat, care a contribuit la conturarea concluziei că victima şi locuinţa acesteia au fost găsite exact în starea în care au fost lăsate de inculpată, fapt care ar dovedi că, după plecarea inculpatei şi până la descoperirea victimei, nu a mai venit nicio altă persoană la locuinţa lui C.C.
S-a mai reţinut, ca şi argument, că doar inculpata a fost posibil a fi autoarea infracţiunii, motivat de faptul că după plecarea lui C.I. şi până la părăsirea locuinţei victimei de către inculpată (28 noiembrie 1997), nu a mai venit nimeni la locuinţa victimei, aspect susţinut chiar de către inculpată.
Or, pe de o parte, astfel cum instanţa a arătat deja au existat anumite dubii că data decesului ar fi 28 noiembrie 1997. Pe de altă parte, din materialul probatoriu administrat nu a reieşit că inculpata ar fi revenit la locuinţa victimei până la momentul la care aceasta a fost găsită decedată şi nici nu a putut fi exclusă posibilitatea ca altă persoană sau alte persoane să fi trecut pe la locuinţa victimei între data de 28 noiembrie 1997 şi momentul decesului acesteia, respectiv momentul la care a fost găsită victima de către C.C.Y. şi F.L.
Instanţa a avut în vedere inclusiv intervalul de timp destul de mare existent între data de 28 noiembrie 1997 şi data de 2 decembrie 1997, data descoperirii victimei, perioadă de timp în care nu s-a afirmat cu certitudine că nicio altă persoană nu a trecut pe la locuinţa lui C.C.
Dimpotrivă, martorul V.M., în declaraţia dată în 9 ianuarie 2008, a precizat că într-o discuţie cu C.C.Y., fratele victimei, acesta i-a relatat că l-a găsit pe C. decedat într-o dimineaţă şi că a presupus că autorul faptei ar fi C.I., întrucât, în seara anterioară, ar fi fost cu căruţa la victimă şi ar fi plecat spre dimineaţă.
• în jurul orelor 13.00, în ziua de 28 noiembrie 1997, inculpata a părăsit locuinţa victimei, fără a termina de gătit mâncarea (aspect care ar releva faptul că a intervenit ceva şi a făcut-o să plece în grabă), a închis păsările şi a închis poarta, aducând o justificare hilară, cum că vroia să lase victima să se odihnească.
S-a mai arătat că, în data de 2 decembrie 1997, C.C.Y., fratele victimei, a găsit poarta închisă, găinile închise şi victima îmbrăcată cu hainele de afară, exact cum le lăsase inculpata.
Faptul că victima era îmbrăcată cu hainele de afară, aceleaşi haine cu care era îmbrăcată atunci când a fost găsită decedată, ar arăta că victima a murit în cursul zilei. Ca argument în acest sens, a fost indicat şi faptul că uşa de la intrarea în locuinţă era deschisă în data de 2 decembrie 1997, atunci când a fost descoperită victima, şi, aşa cum a declarat fratele acesteia, victima încuia de fiecare dată uşa înainte de culcare, astfel încât, ţinând cont şi de hainele cu care era îmbrăcată, rezultă că victima a fost omorâtă în ziua de 28 noiembrie 1997, înainte de a merge la culcare.
În ceea ce priveşte aceste argumente, Tribunalul a arătat, în primul rând, că ipoteza înaintată de către inculpată că ar fi închis poarta pentru a lăsa victima să se odihnească nu se impune a fi privită ca absolut hilară. Momentul zilei (în jurul orelor 13) şi faptul că poarta era închisă puteau crea impresia că persoana în discuţie nu este acasă, astfel că se puteau preîntâmpina posibile vizite ale unor terţe persoane, aceasta având în vedere şi că victima C.C. acorda, cu împrumut sume de bani (declaraţie C.I.), dar şi faptul că victima obişnuia să vândă vin (declaraţie C.M.Z.).
În al doilea rând, a existat şi probabilitatea ca victima să fi îmbrăcat, şi în zilele următoare, hainele purtate în data de 28 noiembrie 1997.
În al treilea rând, faptul că uşa de la intrarea în locuinţă era deschisă, că victima încuia de fiecare dată uşa înainte de culcare şi că purta haine care se îmbracă în cursul zilei, au impus cel mult concluzia că victima a decedat în cursul unei zile, înainte de culcare, însă nu pot impune cu certitudine concluzia că a decedat în cursul zilei de 28 noiembrie 1997, înainte de culcare.
Nu în ultimul rând, faptul că inculpata F.M. nu a terminat de gătit varza călită (la 2 decembrie 1997, momentul descoperirii victimei - varza a fost găsită doar fiartă în oală, inculpata declarând că, atunci când face varză călită, ea o unduieşte în ulei), nu a semnificat faptul că această din urmă operaţiune nu a mai fost efectuată ca urmare a unui eveniment care a avut loc între aceasta şi victimă.
• în casă, lucrurile nu erau răvăşite şi nu lipseau bunuri, astfel încât mobilul omorului nu ar putea fi decât unul de ordin personal, iar nu patrimonial (tâlhăria).
Or, din declaraţia lui C.M.Z. din data de 5 decembrie 1997 (soţia lui C.I. şi nora victimei), a reieşit că din casă lipseau mai multe bunuri: o pătură în dungi cu diferite culori, trei perne, cearceafuri, un portmoneu cu bani.
Martora a indicat şi faptul că, împreună cu martora F.L., a constatat faptul că lipsea becul din faţa uşii chilerului, pe jos fiind găsite cioburi.
De asemenea, în declaraţia dată în 11 decembrie 1997, C.I. a arătat că, după ce cadavrul a fost spălat şi schimbat de haine, a observat că buzunarul de pe interiorul vestei victimei nu mai era şi nici portofelul pe care îl ţinea în mod obişnuit în buzunar.
Tribunalul a arătat şi că fiul victimei a învederat că a găsit în casa tatălui său, după decesul acestuia, menţiuni cu privire la împrumuturi acordate unor diferite persoane, dar şi faptul că, în data de 28 noiembrie 1997, tatăl său i-a relatat că ar deţine suma de 160.000 - 170.000 lei, sumă importantă la acel moment.
• în ceea ce priveşte discuţiile care ar fi avut loc referitor la înstrăinarea de către C.C. către fiul său a casei şi a terenului, fără ca inculpatei să îi mai fie lăsată ca moştenire suprafaţa de teren cultivată cu vie din faţa casei:
Tribunalul a arătat că, din declaraţia martorului C.I., reiese că atunci când inculpata i-a spus victimei să îi dea şi ei o bucată de vie, dacă fiului îi va face acte pe casă, victima nu a spus nici că îi va da, nici că nu îi va da.
Martorul C.I. i-a relatat însă o altă versiune soţiei sale. Astfel, din declaraţia lui C.M.Z. a reieşit că martorul i-a spus că inculpata s-a certat în prezenţa sa cu victima şi că i-a lăsat certându-se.
De asemenea, a fost adevărat că în declaraţia din 19 decembrie 1997, inculpata F.M. a precizat că i-ar fi cerut socoteală victimei asupra faptului că îi va da terenul cultivat cu viţă de vie din faţa casei, acesta refuzând orice discuţie şi spunând că nu îi va da via. Însă, aceeaşi inculpată, a arătat că, în prezenţa lui I., victima a afirmat că îi va da inculpatei o bucată de vie, fără ca fiul lui C.C. să spună ceva.
Tribunalul a apreciat, aşadar, că se poate reţine existenţa unui dubiu asupra posibilului mobil indicat în actul de sesizare a instanţei, respectiv faptul că victima şi inculpata s-ar fi certat, ca urmare a refuzului lui C.C. de a îi lăsa lui F.M. suprafaţa de teren cultivată cu vie din faţa casei.
• pe data de 28 noiembrie 1997, dimineaţa, F.M. este văzută la locuinţa victimei de către martorii C.I. şi F.L., care au declarat că inculpata nu prezenta urme de lovituri; ulterior, când a ajuns în Gara din Bârlad, inculpata avea hainele murdare de sânge şi prezenta urme de lovituri la faţă. Inculpata a declarat, cu certitudine, că nu a lovit-o nimeni pe drumul din localitatea Bogdăneşti către municipiul Bârlad şi nu a lovit-o nimeni în autogara Bârlad, astfel încât singura posibilitate de explicare a leziunilor este că inculpata a avut un conflict cu victima în locuinţa acesteia.
În ceea ce priveşte inexistenţa unor urme de lovituri pe suprafaţa corpului inculpatei F.M., Tribunalul a arătat că martorii C.I., F.L. şi B.Ş. ar fi putut constata doar inexistenţa leziunilor inculpatei de pe acele suprafeţe ale corpului care erau vizibile, nefiind acoperite de obiecte de îmbrăcăminte.
Or, din declaraţiile martorilor O.T. şi R.E. a reieşit că, pe data de 21 noiembrie 1997, victima a fost supusă unei agresiuni de către soţul acesteia, F.C.
Martora O.T. a arătat în declaraţiile din decembrie 1997 că în data de 21 noiembrie 1997, în jurul orelor 15, a auzit-o strigând pe F.M., iar apoi l-a văzut pe soţul inculpatei lovind-o cu un băţ gros de aproximativ 3 metri peste mâini şi peste cap. A mai precizat şi că inculpatei nu îi curgea sânge. A mai precizat martora că, în data de 23 noiembrie 1997, F.M. a vizitat-o acasă, împrejurare în care a constatat că era umflată în jurul ochiului stâng, avea obrazul umflat, spunându-i şi că este lovită la mâna stângă. Totodată, i-a arătat vânătăile de pe picioare şi de pe fese.
Martora R.E. a arătat, la rândul său, în declaraţia din anul 1997 că, în data de 21 noiembrie 1997, în timp ce era căzută, inculpata era lovită de către soţul ei cu un băţ gros de aproximativ 3 degete peste corp, pe partea stângă, şi peste picioare. Arată şi că inculpata nu era lovită la faţă şi nu a văzut să îi curgă sânge.
Martora H.A. a precizat că, la două-trei zile după data de 21 noiembrie 1997, F.M. a venit la ea, a spus că a fost bătută de soţ şi i-a arătat nişte vânătăi pe picior şi pe mâini. A mai precizat că F.M. nu era lovită la ochi, având vânătăi numai pe mâini şi pe coapse.
Martora M. (fostă S.) C. a arătat că, în săptămână anterioară celei în care a murit C.C., inculpata a venit la bar şi a observat cum aceasta era vânătă în jurul ochiului stâng.
În ceea ce priveşte urmele de sânge observate de martori pe geaca inculpatei F.M., s-a impus a fi subliniat faptul că nu s-a stabilit în nicio modalitate că ele ar aparţine fie victimei C.C., fie inculpatei F.M., fie vreunei alte persoane.
În ceea ce priveşte cauza provocatoare a acestor urme de sânge, ca şi a leziunilor identificate în privinţa inculpatei - cu ocazia examinării din data de 4 decembrie 1997, Tribunalul a reţinut că nu a fost dovedită de către organele de urmărire penală. Tribunalul a arătat, la nivel de supoziţie, că sursa ar putea fi inclusiv un conflict cu victima, un conflict posibil însă a se fi încheiat doar cu provocarea unor leziuni în privinţa uneia sau ambelor părţi, iar nu şi cu decesul lui C.C.
• în actul de sesizare a instanţei, s-a indicat următoarea modalitate de săvârşire a faptei: după plecarea lui C.I., inculpata s-a certat cu victima, a luat securea de lângă sobă şi i-a aplicat, pe la spate, o lovitură în cap, în timp ce victima se afla în picioare, lovitură care însă nu a doborât-o.
C.C. a ripostat, lovind-o pe inculpată la rândul său, provocându-i echimoze, după care inculpata l-a lovit din nou, în cap, cu securea, el căzând pe pat cu faţa în sus. În această poziţie, inculpata i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului, până ce C.C. a decedat.
Conflictul a izbucnit înainte ca victima să termine de făcut mâncarea, întrucât varza din oală a fost găsită doar fiartă, fără a fi călită.
Pentru a se reţine această situaţie de fapt, s-au avut în vedere de către procuror actele medico-legale întocmite în cauză.
1. Potrivit raportului de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/1997 din 25 februarie 1997, întocmit de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui, moartea lui C.C. a fost violentă.
Ea s-a datorat unei insuficienţe cardio-respiratorii acute, survenite pe fondul unei come cerebrale profunde.
Coma cerebrală profundă responsabilă de instalarea tanatogenezei a apărut ca urmare a unui traumatism cranio-facial, cu fractură cominutivă cu înfundare frontală iradiată la bază, cu contuzie dilacerare a masei cerebrale, a multiplelor fracturi de mandibulă, de piramidă nazală, a plăgilor confuze multiple, a tumefacţiei echimotice şi a excoriaţiilor.
Traumatismul cranio-facial cu multiplele leziuni de violenţă s-a putut produce prin loviri active repetate cu mijloace şi obiecte contondente, despicătoare şi despicătoare tăioase, în contextul unei heteroagresiuni.
Între traumatismul cranio-cerebral şi moarte există un raport direct de cauzalitate.
Pe baza topografiei lezionale s-a apreciat că în momentul contractării leziunilor victima se afla iniţial cu spatele către agresor în ortostatism, urmată de căderea şi continuarea lovirii victimei în timp ce aceasta se afla în decubit dorsal.
2. S-a arătat, în actul de sesizare a instanţei, că având în vedere că, în cuprinsul raportului de constatare medico-legală de autopsie, s-a consemnat "fractură cominutivă de mandibulă cu multiple traiecte indescriptibile (vezi schiţa anexată)" şi că în schiţa anexă, conform desenului, se observă 14 fracturi de mandibulă, în condiţiile în care nu are semne exterioare vizibile, s-au solicitat precizări Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui cu privire la aceste fracturi.
S-a răspuns, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 86/E/2009 din 27 mai 2009 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui că, întrucât lipsesc leziuni traumatice la examenul extern pe hemifaciesul drept, locul unde sunt trecute pe schiţă multiple traiecte de fractură, relativ simetrice faţă de cele de pe stânga, se poate avea în vedere, pentru cele de pe dreapta, varianta unor loviri cu mijloace proprii de atac ale omului, dar s-a apreciat ca fiind puţin probabil ca o astfel de agresiune să determine atât de multe traiecte de fractură distribuite relativ uniform şi simetric. S-a arătat că nu se pot explica foarte bine aceste traiecte de fractură prin nicio combinare de mecanisme (lovire, comprimare) şi, ca atare, întrucât nu a existat convingerea că traiectele de fractură schiţate corespund realităţii, s-a sugerat efectuarea unei exhumări.
3. Prin ordonanţa din exhumare şi efectuare a unei expertize medico-legale de autopsie dată de procuror în data de 25 octombrie 2010, s-a dispus exhumarea cadavrului numitului C.C. şi efectuarea autopsiei acestuia pentru a se stabili modalitatea producerii fracturii multiple de mandibulă.
Prin raportul de expertiză medico-legală (exhumare) nr. 326/N/2010 din 2 noiembrie 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui, s-a arătat că fractura de mandibulă a numitului C.C. s-a produs prin loviri active repetate cu corp dur.
Fractura de mandibulă a fost cu trei focare, cu aspect cominutiv pe partea stângă (s-a identificat un traiect de fractură la nivelul ramului orizontal mandibular drept, unul la nivelul ramului vertical drept cu interesarea apofizei coronoide cu desprinderea acesteia de restul osului, precum şi un focar cominutiv pe partea stângă, la nivelul ramului vertical, de la gonion în sus).
Leziunile prezentate de victimă au putut fi produse prin loviri active cu obiect contondent, precum şi obiect tăietor-despicător, aşa cum s-a reţinut şi în raportul de necropsie iniţial. Leziunile de la nivelul mandibulei apar a fi mai probabil produse prin loviri active cu obiect contondent, posibilă fiind şi varianta lovirii active cu muchia unui corp despicător-tăietor, nu cu partea tăioasă.
Pentru leziunile de pe partea dreaptă de la nivelul mandibulei, în lipsa unor mărci traumatice externe, s-a avut în vedere şi varianta lovirii cu mijloc de atac propriu omului.
4. De asemenea, inculpata a fost expertizată medico-legal, în anul 1997, iar prin Raportul nr. 552/CF din 11 decembrie 1997 întocmit de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui, s-a concluzionat că a prezentat leziuni de violenţă de tipul echimozelor, că ele s-au putut produce în data de 27 sau 28 noiembrie 1997 şi că echimozele din regiunea cubitală şi faţa dorsală a mâinii reprezintă leziuni de apărare a capului în contextul unei agresiuni. De asemenea, s-a apreciat că în momentul agresării, F.M. se afla faţă în faţă cu agresorul, iar apoi cu spatele către acesta, neexcluzându-se şi varianta inversă (ca victima să se fi aflat cu spatele către agresor, iar apoi faţă în faţă cu acesta), versiuni ce urmează a fi. stabilite pe calea anchetei, se reţine în raport.
5. S-au solicitat Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui precizări cu privire la leziunile suferite de inculpată, în sensul dacă acestea puteau produce sângerări, pentru a exista astfel o explicaţie a sângelui de pe hainele inculpatei, pentru a vedea dacă este posibil ca sângele de pe haine să fie al ei.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 388/E/2007 din 19 decembrie 1997 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui, s-a concluzionat că inculpata F.M. a prezentat leziuni traumatice de tipul echimozelor, care sunt leziuni traumatice închise şi ca urmare nu au putut produce sângerări.
S-a concluzionat de către procuror că sângele văzut pe hainele inculpatei nu aparţine acesteia. Se mai aduc ca şi argumente, în acest sens, faptul că:
• inculpata este văzută în autogara Bârlad, de cinci martori, în jurul orelor 14.30 - 15.00, în ziua de 28 noiembrie 1997, prezentând urme de lovituri la faţă, având sânge închegat pe haine, fiind singură şi speriată.
Martora B.D., cu ocazia confruntării cu inculpata, a precizat că sângele de pe hainele ei era sub formă de stropi şi nu era prelins, ca şi cum i-ar fi curs sângele ei.
• inculpata şi-a aruncat hainele murdare de sânge, în condiţiile în care este prima dată când face acest lucru, întrucât, de obicei, ea îşi spală hainele murdare.
Tribunalul a arătat, în primul rând, că s-a omis a se avea în vedere, atunci când s-a reţinut situaţia de fapt, din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 552/CF din 11 decembrie 1997 întocmit de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui, concluzia de la punctul 3, respectiv faptul că leziunile traumatice ale inculpatei s-au produs prin loviri active repetate cu mijloace şi obiecte contondente.
Nu s-a arătat în actul de sesizare a instanţei care ar fi acel mijloc sau obiect contondent cu ajutorul căruia victima C.C. ar fi lovit inculpata în mod repetat, având în vedere şi faptul că noţiunea de "mijloc sau obiect contondent " este diferită de noţiunea de "mijloc propriu de atac al omului".
În al doilea rând, raportat la concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală privind pe victima C.C. ar fi însemnat ca inculpata să lovească victima atât cu partea ascuţită a securii, cu muchia acesteia, dar şi cu mijloace de atac proprii omului.
În al treilea rând, niciuna dintre persoanele prezente în autogara din municipiul Bârlad (B.D., B. - fostă F. - E., F.E., M.G., P.E.), cu prilejul audierilor în calitate de martor din 1997 şi 2008, nu a precizat că sângele nu era prelins, ci doar că inculpata era vânătă la obrazul stâng şi la ochiul stâng, dar şi pe obrazul drept, fiind plină de sânge uscat pe faţă şi pe haine, în special pe partea din faţă, precum şi plină de noroi pe spate.
Dimpotrivă martora F.E., a învederat că inculpata F.M. pe mâneca dreaptă a hainei avea sânge uscat prelins.
Singurul martor care a indicat faptul că inculpata F.M. avea stropi de sânge pe haine, iar sângele nu era prelins ca şi cum i-ar fi curs sângele ei, a fost B.D., cu prilejul confruntării din 17 martie 2008. Tribunalul a privit cu circumspecţie aceste precizări având în vedere momentul la care sunt date, dar şi faptul că martora nu a învederat acest aspect nici cu prilejul audierii din 11 decembrie 1997 şi nici cu prilejul audierii din 9 ianuarie 2008.
Tribunalul a constatat însă că, în audierile ulterioare, nu a mai fost audiată asupra acestui aspect martora F.I., care a oferit precizări încă din decembrie 1997.
În al patrulea rând, s-a impus a se observa că nu a fost oferită vreo explicaţie asupra modului în care inculpata a jos să aibă noroi pe haine, dar nici asupra modalităţii în care F.M. a ajuns în posesia unei sacoşe cu haine, când a sosit la locuinţa familiei R. în data de 28 noiembrie 1997, având în vedere că martorii prezenţi în autogara din municipiul Bârlad nu au indicat existenţa vreunui astfel de bagaj sau a altor haine.
În al cincilea rând, Tribunalul a arătat că, în data de 4 decembrie 1997, s-au ridicat de la locuinţa lui F.C., soţul inculpatei, mai multe obiecte - un fâş de culoare neagră de damă, o pereche de cizme din cauciuc .uzate de culoare neagră, un taior de damă din stofa pepit de culoare neagră, un bilet de trimitere către Policlinică pe numele F.M., un pull-over de damă de culoare portocalie prevăzut cu anchior, cu mâneci scurte, uzat şi un pull-over la baza gâtului cu dungi orizontale de culoare alb-galben şi albastru uzat.
Conform Raportului de expertiză bio-criminalistică nr. 8166 din 16 decembrie 1997 întocmit de Laboratorul exterior Iaşi din cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici": pe fusta maron şi pe pull-over nu s-au evidenţiat urme de sânge, iar pe vesta bărbătească şi pe geacă s-au evidenţiat urme de sânge uman - însă materialul de probă fiind insuficient, nu s-a reuşit a se determina grupa sanguină.
Nu în ultimul rând, s-a pus întrebarea dacă F.M. a aruncat vreo haină şi care sunt hainele aruncate, în condiţiile în care geaca avută în data de 28 noiembrie 1997, este ulterior descoperită la domiciliul acesteia.
De asemenea, fusta de culoare maro, expertizată din punct de vedere bio-criminalistic în luna decembrie 1997 şi pe care nu au fost identificate urme de sânge, a fost, din punctul de vedere al instanţei, aceeaşi fustă purtată de inculpata F.M. în data de 28 noiembrie 1997, atunci când a fost observată în autogara din Bârlad şi, foarte probabil, fusta pe care o avea şi la momentul la care a părăsit domiciliul lui C.C., mai ales că inculpata nu avea în autogara din municipiul Bârlad şi alte bagaje asupra sa, implicit o altă sacoşă cu haine.
Astfel, martorul P.I. a arătat în declaraţia din 9 decembrie 1997 că inculpata era îmbrăcată cu o fustă în carouri, în timp ce martora F.I. precizează că F.M. avea o fustă în carouri maro cu bej. Martora B.D. arată că inculpata avea o fustă plisată gălbuie, în timp ce martorul M.G. arată că inculpata avea o fustă plisată. Se poate contura astfel o fustă plisată, în carouri, maro cu bej.
Pe fusta în discuţie, nu au fost observate urme de sânge nici de membrii familiei R., martorul R.G. vorbind despre existenţa unor urme de sânge pe haina inculpatei, aflată pe scaun.
De asemenea, având în vedere modalitatea în care s-a indicat în actul de sesizare a instanţei că s-ar fi produs fapta, şi dispersia petelor de sânge în încăperea în care a fost descoperită victima, astfel cum a reieşit din procesele-verbale de cercetare la faţa locului întocmite în datele de 4 decembrie 1997 şi 11 decembrie 2007, împreună cu schiţele şi fotografiile judiciare, a fost extrem de improbabil ca, în ipoteza în care inculpata ar fi autoarea faptei, pete de sânge să nu se regăsească şi pe fusta acesteia.
Este adevărat că martora B. (fostă F.) E. a precizat în faţa instanţei de judecată că a observat urme de sânge uscat şi pe fusta inculpatei, însă instanţa a înlăturat această declaraţie, având în vedere declaraţia aceleiaşi martore din 1997, conform căreia a observat sânge uscat doar pe haină, în partea din faţă, dar şi concluziile Raportului de expertiză bio-criminalistică nr. 8166 din 16 decembrie 1997 întocmit de Laboratorul exterior Iaşi din cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", potrivit cărora pe fusta de culoare maro nu au fost identificate urme de sânge.
• un alt argument a fost declaraţia inculpatei în faţa Comisiei de psihiatrie, în care a arătat că, atunci când a ajuns în gara Bârlad, i-a spus soţului său de "moşneag" şi a afirmat "era mort moşneagul", în condiţiile în care numai autorul putea să ştie, în aceeaşi zi cu comiterea faptei, că victima este decedată, ţinând cont că ea a fost descoperită trei zile mai târziu.
S-a reţinut de către procuror faptul că inculpata, chiar dacă nu s-a întâlnit în Gara Bârlad cu soţul ei, pentru că acesta era acasă, important este faptul că, în subconştientul său, ştia că bătrânul este decedat şi a justificat plecarea către comuna Banca prin faptul că voia să cheme o prietenă să o ajute la înmormântare. Victima a fost descoperită la trei zile după faptă, astfel încât în data de 28 noiembrie 1997, la câteva ore după ce inculpata a părăsit locuinţa victimei, numai autorul faptei putea să ştie de decesul acesteia.
Tribunalul a arătat că nu poate fi luată în considerare, în analiza ansamblului materialul probator, această declaraţie dată în 11 februarie 2009, în faţa Comisiei din cadrul Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui, care a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 16/PA din 11 februarie 2009.
S-a impus a fi avută în vedere, în primul rând, astfel cum s-a arătat deja, starea de sănătate psihică a inculpatei F.M. care a cunoscut o agravare continuă şi care poate explica multiplele contradicţii existente între declaraţiile acesteia, dar şi o combinare a unor evenimente reale cu evenimente care nu au avut loc.
În al doilea rând, nu a fost reţinută modalitatea în care procurorul a procedat la interpretarea poziţiei inculpatei, în mod trunchiat, considerând că nu este relevant faptul că inculpata a declarat că s-ar fi întâlnit cu soţul ei (aspect neconform realităţii, rezultat al stării de sănătate psihică a acesteia, astfel cum s-a desprins din întregul material probator administrat în cauză), dar ca fiind relevantă afirmaţia "era mort moşneagul", afirmaţia care nu se regăseşte în niciuna dintre declaraţiile anterioare ale inculpatei (9 februarie 2009; 17 martie 2008; 19 decembrie 2007; 11 decembrie 2007; 5 decembrie 1997 şi 4 decembrie 1997).
În al treilea rând, nu s-a ignorat faptul că examinarea psihiatrică a avut loc la două zile de la audierea inculpatei de către procuror în data de 9 februarie 2009. Ca urmare a acestei audieri, în subconştientul inculpatei s-ar fi putut crea conexiunea că la momentul în care ea se afla în autogara din municipiul Bârlad, inculpatul ar fi decedat deja.
• inculpata a ştiut cu ce obiect a fost omorâtă victima, înainte de a fi anunţate organele de poliţie şi respectiv înainte de a fi efectuată necropsia, în condiţiile în care persoanele aflate în locuinţa victimei discutau despre posibila omorâre a acesteia cu o şurubelniţă.
Considerentele expuse de către instanţă, în cadrul analizei argumentului anterior, au fost de natură a crea un dubiu şi asupra acestui argument reţinut în actul de sesizare a instanţei.
Inculpata F.M. a afirmat, în cadrul declaraţiei dată în faţa procurorului în data de 9 februarie 2009, că s-a gândit că victima ar fi fost omorâtă cu securea, pe care aceasta o ţinea lângă sobă.
Însă în cadrul aceleiaşi declaraţii, inculpata a mai făcut o afirmaţie, neanalizată de către procuror, respectiv faptul că toate persoanele prezente ar fi căutat securea respectivă, aspect infirmat de către martorii C.M.Z. şi C.E. Astfel, C.M.Z. afirmă că C.E. i-a relatat că F.M. a întrebat-o dacă a găsit o şurubelniţă cu mâner roşu, când a măturat prin casă, şi că au căutat cu toţii şurubelniţa roşie, dar fără a o găsi.
De asemenea, C.E., audiată în data de 5 decembrie 1997, a arătat că, fiind împreună cu F.M., a întrebat-o pe aceasta care a fost opinia ei în legătură cu decesul lui C.C.
Tot, martora C.E. a fost cea care a întrebat care ar fi fost obiectul cu care a fost lovită victima - cuţit, muchie de secure, muchie de topor. Aşadar, martora C.E., în prezenţa inculpatei, în anul 1997, a avansat ca şi posibil obiect folosit în acţiunea de suprimare a vieţii victimei o secure.
În aceste condiţii, nu a fost reţinut ca şi argument faptul că inculpata a fost cea care avansează prima ideea folosirii securii în anul 2009, în condiţiile în care astfel de discuţii existaseră şi anterior.
De asemenea, tot martora C.E. a arătat că au căutat o şurubelniţă cu mâner roşu, însă aceasta în urma discuţiei sale cu F.M., care i-a spus că în casă mai era o şurubelniţă cu mânerul roşu.
În ceea ce priveşte securea, Tribunalul a arătat faptul că deşi în Raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/97 întocmit în data de 25 februarie 1997 de către Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui, se reţine că "traumatismul cranio-facial cu multiple leziuni de violenţă s-a putu produce prin loviri active repetate cu mijloace şi obiecte contondente despicătoare şi despicătoare-tăioase, în contextul unei heteroagresiuni comise cu malignitate şi ferocitate extremă", la momentul cercetării iniţiale a acestui deces de către organele de urmărire penală, securea în discuţie nu a fost căutată.
De altfel, nici prin actul de sesizare a instanţei nu s-a arătat ce ar fi făcut inculpata F.M. cu obiectul în discuţie, după momentul săvârşirii faptei reţinută în sarcina acesteia.
• inculpata a fost supusă testului poligraf şi, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat nr. 69949 din 16 ianuarie 2009 întocmit de I.P.J. Bacău -Serviciul Criminalistic s-a concluzionat că la întrebările relevante ale cauzei au fost evidenţiate modificări ale stresului emoţional, semnificativ caracteristice indiciilor comportamentului simulat.
Întrebările care au provocat în traseele psihofiziologice ale diagramei poligraf modificări semnificativ caracteristice comportamentului simulat au fost: nr. 3 - "Ştii sigur cine l-a omorât pe C.C.", cu răspunsul "nu"; nr. 5 - "Dumneata l-ai omorât pe C.C.", cu răspunsul "nu"; nr. 8 - "în data de 28 noiembrie 1997, l-ai lovit cu securea pe C.C.", cu răspunsul "nu"; nr. 10 - "în data de 28 noiembrie 1997, când ai plecat de la C.C., acesta era viu", cu răspunsul "nu".
Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că nu au fost identificate modificări semnificative caracteristice comportamentului simulat la întrebările nr. 6 - "Ai minţit vreodată grav autorităţile", cu răspunsul "nu" şi nr. 11 - "Ai spus adevărul la toate aceste întrebări", cu răspunsul "da".
Tribunalul a arătat şi că rezultatul testării cu aparatul poligraf nu are valoare probatorie în sistemul de drept din România.
Tribunalul a arătat că raportat la situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu ca modalitate de săvârşire a infracţiunii mai apar o serie de întrebări, legitime din punctul de vedere al instanţei:
- de ce inculpata F.M. era îmbrăcată cu o geacă, în interiorul casei, la momentul presupusei fapte, în condiţiile în care nu terminase de gătit varza călită, iar presupusul conflict s-ar fi ivit spontan;
- cum s-ar putea explica situarea la poluri opuse a comportamentului inculpatei în modalitatea de săvârşire a faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei - pe de o parte, ar săvârşi o heteroagresiune cu malignitate şi ferocitate extremă (astfel cum reiese din concluziile raportului de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/1997 din 25 februarie 1997, dar şi din declaraţiile martorilor, care au indicat că victima prezenta o gaură la nivelul craniului, prin care exista posibilitatea de a vedea creierul victimei) şi, pe de altă parte, presupusul gest creştinesc al împreunării mâinilor pe pieptul victimei;
- de ce inculpata, pe de o parte, ar prezenta trăsăturile caracteristice ale comportamentului unei persoane calculate, "cu sânge rece" (închide păsările, închide poarta, ascunde securea, lasă cadavrul victimei într-o poziţie creştinească), iar pe de altă parte nu ia alte măsuri minime de natură a şterge urmele posibilei sale infracţiuni (nu se spală de sânge pe faţă, nu îşi schimbă hainele, se duce într-un loc public, astfel cum este autogara din municipiul Bârlad);
- cum de au fost identificate urme de sânge pe o vestă bărbătească şi cui îi aparţinea vesta bărbătească respectivă;
- poziţia manifestată de către martorul C.I., fiul victimei, după momentul descoperirii cadavrului tatălui său de către martorii C.C.Y. şi F.L.
Astfel, martorul C.I. deşi îşi vede tatăl plin de sânge şi deşi a fost sfătuit de numeroase persoane, în diferite momente ale zilei de 2 decembrie 1997, (C.C.Y., S.G., C.M.Z., P.C.) să anunţe organele de poliţie, a decis să îşi înmormânteze tatăl, fără â oferi vreo explicaţie asupra motivului pentru care a decis să nu anunţe organele abilitate ale statului.
De asemenea, a afirmat către soţia sa - C.M.Z. - că secretarul primăriei i-ar fi spus să nu anunţe organele de poliţie, aspect contrazis de martorul S.G., dar şi de însuşi C.I., în declaraţia din 4 decembrie 1997.
Totodată, C.I. a omis să spună adevărul cadrelor medicale (că tatăl său prezenta leziuni şi urmele de sânge existente pe corpul victimei şi în casă), în vederea obţinerii certificatul constatator al decesului, pentru a exista posibilitatea desfăşurării înmormântării şi arde paiele din saltea.
În ceea ce priveşte argumentul că în situaţia în care inculpatul ar fi fost autor al faptei, nu ar mai fi avut rost să meargă mai întâi la primărie şi să îi ceară secretarului să completeze o cerere, întrucât ar fi ştiut că nu are cine să o semneze, Tribunalul a arătat, fără a considera că martorul a fost autorul infracţiunii de omor asupra victimei, că o persoană într-o situaţie precum cea descrisă ar fi avut posibilitatea de a trece pe la secretarul primăriei tocmai în ideea de a păstra aparenţa de normalitate.
Tribunalul a constatat şi existenţa unor contradicţii între diferitele declaraţii ale acestui martor: în declaraţia din anul 1997, afirmă că la momentul scăldatului nu s-au descoperit urme de violenţă, în timp ce în declaraţia din anul 2007, afirmă că, la momentul scăldatului a văzut că are găuri în cap şi s-a gândit că a fost omorât; neagă că ar fi spus cadrelor medicale că şi-a găsit tatăl decedat în data de 1 decembrie 1997, aspect contrazis de declaraţia asistentului medical V.V. din data de 4 decembrie 1997.
Tribunalul a arătat şi că în punctul de vedere al instanţei, concluzia care se desprinde din Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică Nr. 238 din 05 aprilie 2012, efectuat de Institutul de Medicină Legală Iaşi, aprobat prin avizul nr. 769 din 24 aprilie 2012 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi şi confirmat prin avizul nr. El/9713/2012 din 31 octombrie 2012 al Comisiei Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici este aceea că nici în anul 2009, şi nici în anul 2012, nu a existat posibilitatea de a se face aprecieri certe cu privire la discernământul inculpatei la data de 28 noiembrie 1997, în absenţa unui examen psihic la data în discuţie.
S-a mai reţinut că din documentaţia medicală examinată (ca urmare a internării lui F.M. în Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Vaslui în perioada 5 - 15 decembrie 1997) nu rezultă elemente medico-legale obiective pe baza cărora să se poată aprecia că inculpata ar fi avut capacitatea de a discerne asupra faptelor şi acţiunilor sale, precum şi asupra consecinţelor ce decurg din aceasta.
Având în vedere că la pronunţarea unei soluţii de condamnare, instanţa şi-a întemeiat convingerea vinovăţiei inculpatului sau inculpatei pe bază de probe sigure, certe, şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatei, Tribunalul va da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială profită inculpatului" (in dubio pro reo).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să îl achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo a fost o problemă de fapt. înfăptuirea justiţiei penale a cerut ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza unor probe complete, decisive, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd, ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ceea ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie, şi deci inculpata trebuie achitată.
Pentru ca regula in dubio pro reo să fie aplicabilă, s-a cerut să existe cu adevărat o îndoială. îndoială există atunci când, din coroborarea tuturor probelor, apare posibilă atât existenţa vinovăţiei, cât şi a nevinovăţiei, fără ca vreuna dintre acestea să se desemneze cu certitudine.
În cauza de faţă, probele în acuzare nu au avut un caracter cert, nu au fost decisive, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatei, astfel că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Aşa fiind, Tribunalul a reţinut că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie care operează în favoarea inculpatei F.M., aşa încât numai pe baza unor probe care ar putea conduce şi la concluzia că ea ar fi autoarea, dar şi la concluzia că nu ea a fost autoarea, nu s-a dispus tragerea la răspundere penală a acesteia.
Nu s-a făcut dovada, prin probe certe, complete şi decisive că F.M. a fost autoarea infracţiunii de omor comisă asupra victimei C.C., existând mari dubii care îi profită inculpatei.
Faţă de considerentele anterior expuse, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, a achitat pe inculpata F.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
A constatat că inculpata F.M. a fost reţinută preventiv pentru o durată de 24 ore, cu începere din 9 februarie 2009, orele 11.30.
În baza art. 913 alin. (7) C. proc. pen., a dispus arhivarea, în condiţiile prezentului articol, la rămânerea definitivă a hotărârii, a 1 (unui) CD, cu numărul S 35 T, sigilat cu sigiliul MI 3656.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, inclusiv sumele de: 693 lei reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cursul urmăririi penale, 660 lei reprezentând contravaloarea avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" şi 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în faza de urmărire penală - av. M.A. (delegaţie nr. 260 din 09 februarie 2009 emisă de Baroul Vaslui), această sumă de 200 lei urmând a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei."
În termenul prev. de art. 363 C. proc. pen., hotărârea Tribunalului Vaslui fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, care a criticat-o sub aspectul temeiniciei, invocând, în esenţă următoarele:
- instanţa a arătat că există dubiu asupra datei decesului victimei C.C. întrucât, în raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 192/C/1997, întocmit de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui, nu se concluzionează asupra datei decesului.
Este adevărat că expertiza medico-legală nu a concluzionat asupra acestui aspect, însă data decesului s-a stabilit pe cale de anchetă, victima fiind văzută ultima dată în viată în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997. A fost găsită în data de 2 decembrie 1997, iar în data de 4 decembrie a fost efectuată autopsia.
Medicul legist a consemnat în cuprinsul raportului de autopsie că victima era în putrefacţie foarte avansată, şi asta la examinarea externă a cadavrului. La examinarea internă, s-a constatat că organele sunt în stare de putrefacţie şi au culoare gri-verzuie.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 52/E/2013 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Vaslui s-a reţinut că evidenţierea proceselor de putrefacţie din punct de vedere macroscopic începe, de regulă începe în a doua, a treia zi de la deces, dar variază în funcţie de starea individului antemortem şi factorii de mediu, care pot încetini sau mări viteza desfăşurării putrefacţiei. Temperatura oprimă de activitate a enzimelor microbiene, care favorizează înmulţirea microbilor este de 20 -25 de grade, o temperatură de 0 - 20 de grade C inhibând putrefacţia. S-a mai reţinut că, având în vedere modificările cadaverice consemnate în raportul de necropsie, se poate avea în vedere un interval de timp de la deces până la necropsie de 4 - 8 zile, pentru temperaturi între 16 - 20 de grade C sau interval chiar mai mare pentru temperaturi mai joase. Data decesului poate fi 28 noiembrie 1997 însă se arată că nu sunt suficiente date pentru stabilirea cu certitudine a momentului morţii.
Având în vedere aceste concluzii, data decesului s-a stabilit pe cale de anchetă. Astfel, victima a fost văzută ultima dată în viaţă în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997 şi, după acest moment, nu mai există nicio dovadă că victima s-ar fi aflat în viată.
Inculpata F.M. a plecat de la victimă de acasă în jurul orelor 1300, lăsând pe sobă varza fiartă, neterminată de gătit, a închis păsările şi poarta şi toate cele trei aspecte relevate au fost constatate identic în ziua când a fost descoperită victima în data de 2 decembrie 1997. Mai mult decât atât, victima era îmbrăcată cu aceleaşi haine pe care le purta în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997. După plecarea inculpatei, locul faptei "a îngheţat", rămânând neschimbat până la descoperirea victimei. Victima, în ciuda vârstei, era un bărbat în putere, care tăia lemne şi efectua activităţi prin curte, astfel încât, dacă ar fi fost în viaţă ulterior zilei de 28 noiembrie 1997, ar fi fost văzută de vecini.
Astfel, faptul că în raportul de necropsie nu s-a precizat, cu certitudine data faptei nu înseamnă că aceasta nu poate fi stabilită pe cale de anchetă, lucru ce s-a şi făcut.
- un alt argument al instanţei s-a referit la urmele de lovituri de pe suprafaţa corpului inculpatei, în sensul că martorii ar fi putut constatat doar existenţa leziunilor de pe acele suprafeţe ale corpului care sunt vizibile şi care nu sunt acoperite cu obiecte de îmbrăcăminte, sugerând că acesta ar fi motivul pentru care martorii nu ar fi văzut-o pe inculpată cu leziuni în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997. De asemenea, instanţa mai arată că inculpata a fost bătută de soţul ei cu o săptămână înainte de comiterea faptei, în data de 21 noiembrie 1997.
Însă, acest incident nu are legătură cu fapta, câtă vreme expertiza medico-legală nr. 552/OF din 11 decembrie 1997 întocmită de Laboratorul Medico-Legal Judeţean Vaslui a arătat că leziunile inculpatei F.M. pot data din ziua de 27 sau 28 noiembrie 1997. în descrierea leziunilor s-a observat că inculpata a prezentat pe cap, în regiunea orbitară stânga, o echimoză de culoare violacee verzui ce cuprinde întreaga pleoapă superioară şi inferioară extinzându-se geniano malar. Pe hemifaciesul stâng a prezentat o echimoză de culoare violacee verzui cu un diametru de aproximativ 6 cm. Astfel, inculpata a prezentat leziuni la nivelul feţei, faţă care este vizibilă oricărei persoane, inclusiv martorilor care au declarat că în dimineaţa de 28 noiembrie 1997 inculpata nu a prezentat leziuni.
Aşadar, în dimineaţa acelei zile inculpata nu a prezentat leziuni, iar la orele 1400, când a fost văzută de cinci martori în autogara Bârlad, avea urme de leziuni pe faţă şi sânge pe haine. Cum ea a precizat că nu a bătut-o nimeni de la locuinţa victimei până la autogara Bârlad şi nici în autogara nu a fost lovită de cineva, singura variantă este ca ea să fi fost lovită atunci când se afla în locuinţa victimei.
- în ceea ce priveşte hainele inculpatei, instanţa a reţinut că există dubiu că ea le-ar fi aruncat, aşa cum a declarat, întrucât la percheziţia efectuată la domiciliul ei s-a găsit o fustă de culoare maro, un pulover, care nu prezenta urme de sânge şi o vestă bărbătească, precum şi o geacă, pe care s-au evidenţiat urme de sânge uman dar materialul de probă a fost insuficient pentru stabilirea grupei sanguine. Mai reţine instanţa că martorii care au văzut-o pe inculpată în autogara Bârlad nu au observat să aibă o sacoşă asupra ei, în care să fi avut hainele.
Cu privire la acest aspect, s-a arătat, mai întâi, că inculpata se ducea des la victimă acasă şi stătea mai multe zile, astfel încât avea tot timpul la ea haine de schimb. Atât inculpata cât şi membrii familiei R., la care a fost ea în noaptea de 28 noiembrie 1997, au declarat că inculpata avea o sacoşă cu haine. Inculpata a mai arătat că a aruncat hainele murdare cu sânge în drum spre casă, după ce a plecat de la familia R. şi că e prima dată când aruncă haine murdare, de obicei spălându-le.
De asemenea, F.C., soţul inculpatei, a declarat că aceasta, când a revenit acasă, purta o altă geacă, care nu este a ei, astfel încât, faptul că la locuinţa inculpatei s-a găsit o vestă bărbătească şi o geacă pe care s-a evidenţiat sânge uman nu are relevanţă pentru cauză, câtă vreme nu locuinţa inculpatei este locul comiterii faptei şi atâta timp cât acele haine nu au fost purtate atunci când a fost omorâtă victima.
Sângele de pe cele două obiecte de îmbrăcăminte poate comporta mai multe explicaţii, de la simpla rănire accidentală în gospodărie, până la faptul că F.C. îşi bătea soţia deseori, datorită faptului că vindea bunuri din casă pentru a-şi cumpăra băutură, astfel încât sângele poate fi al ei, produs în cu totul alte împrejurări. Sângele de pe aceste haine nu este un argument pentru a înlătura declaraţia inculpatei, care a arătat că a aruncat hainele în drum spre casă, declaraţia lui F.C., care a arătat că inculpata s-a întors acasă cu alte haine decât geaca ei, precum şi declaraţiile membrilor familiei R., care au declarat că inculpata avea o sacoşă cu haine de schimb la ea.
- un alt argument invocat de instanţă este că inculpata ar fi putut închide păsările şi poarta pentru ca victima să se odihnească, preîntâmpinând posibilele vizite ale unor terţe persoane. Acest argument ar fi valid în situaţia în care inculpata ar fi închis doar poarta, însă ea a închis şi găinile, păsări care nu împiedică odihna victimei şi nici nu are legătură cu vizitele unor terţe persoane. Mult mai plauzibilă este varianta că inculpata a închis găinile şi poarta pentru a întârzia găsirea victimei, ţinând cont de faptul că păsările obişnuiau să meargă în curtea vecinei F.L.
De asemenea, instanţa a reţinut că mobilul faptei ar putea fi şi furtul, iar nu neapărat un mobil personal, întrucât martora C.M.Z., nora victimei, a declarat că din casă lipseau mai multe bunuri: o pătură, trei perne, cearşafuri şi un portmoneu cu bani. Şi fiul victimei, C.I., a arătat că, după ce victima a fost spălată şi schimbată de haine, a constatat că lipseşte portofelul pe care îl ţinea de obicei în buzunar.
Cu privire la acest aspect, s-au arătat următoarele lucruri: în primul rând, imediat după descoperirea victimei, în locuinţă au intrat trei persoane: C.C.Y. - fratele victimei - care l-a şi descoperit de altfel, C.I. - fiul victimei şi vecina F.L.. C.C.Y. a declarat că, împreună cu C.I., au verificat camerele locuinţei şi au observat că lucrurile nu erau răvăşite, fiind în ordine. C.I. a susţinut acelaşi lucru, precum şi faptul că de la locuinţa victimei nu lipseau bunuri. F.L. a declarat că a verificat, împreună cu C.I., prin locuinţa victimei şi a constatat că bunurile nu sunt răvăşite şi nu lipseşte nimic.
În al doilea rând, C.M.Z., locuind în altă localitate, nu îşi vizita socrul foarte des şi a constatat lipsa din dulap a bunurilor arătate anterior, bunuri care ar fi putut foarte bine să fi fost înstrăinate de victimă cât timp era în viaţă. De asemenea, C.I. a constatat lipsa portofelului abia după ce victima a fost spălată de patru persoane şi îmbrăcată cu alte haine, astfel încât nu există garanţia că acel portofel a fost sustras în momentul comiterii faptei, el putând fi sustras şi de către persoanele care au spălat victima sau de cele prezente în locuinţă pentru a face pregătirile de înmormântare.
Tot cu privire la mobilul faptei, instanţa a arătat că are rezerve cu privire la declaraţia martorei F.L., care a declarat în 2008 că victima avea mâinile încrucişate pe piept, în contextul în care în 1997, când a fost audiată, nu a declarat acelaşi lucru. Faptul că nu a declarat acest aspect în anul 1997 se poate datora modalităţii în care i-au fost puse întrebările, în sensul că e posibil să nu fi arătat această poziţie a cadavrului pentru că nu a fost întrebată expres. Fiind întrebată de procuror asupra poziţiei cadavrului în anul 2008, martora a arătat că victima avea mâinile încrucişate pe piept, ea putând indica oricare altă poziţie a braţelor. Declaraţia unui martor a fost mai mult sau mai puţin detaliată, în funcţie de câte întrebări detaliate pune anchetatorul, astfel încât dacă într-o declaraţie dă un detaliu, iar în alta nu, nu înseamnă că declaraţia mai detaliată trebuie înlăturată pentru că nu s-au precizat anumite detalii din prima.
- celelalte întrebări ale instanţei cu privire la atitudinea inculpatei în timpul comiterii faptei şi după comiterii faptei, în sensul că de ce era îmbrăcată cu o geacă în interiorul casei în momentul în care a comis fapta, de ce a împreunat mâinile pe pieptul victimei, gest creştinesc, dar o omorât victima cu ferocitate extremă, de ce inculpata a acţionat calculat închizând poarta şi ascunzând securea, însă nu s-a schimbat de hainele pline cu sânge şi de ce fiul victimei, C.I., a avut comportamentul pe care l-a avut după găsirea tatălui său, toate aceste întrebări sunt irelevante pentru cauză.
Faptul că F.M. era îmbrăcată cu o geacă în interiorul casei poate fi explicat prin temperatura scăzută de afară ţinând cont că era în data de 28 noiembrie 1997 şi că inculpata a ieşit prin curte să facă unele treburi sau că a izbucnit conflictul dintre ei în momentul în care inculpata era pe punctul de plecare.
Gestul creştinesc de a împreuna mâinile pe piept victimei a arătat remuşcare, iar gesturi de remuşcare se găsesc în multe din cazurile de omor, când există relaţie apropiată între autor şi victimă.
În vederea justei soluţionării a prezentului apel, a garantării dreptului la apărare a inculpatei, având în vedere şi dispoziţiile art. 378 alin. (11) C. proc. pen., dar şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a procedat la administrarea nemijlocită a probei testimoniale, fiind audiaţi ori reaudiaţi martorii: C.I. - 73 ani, V.M. - 65 ani, C.N. - 52 ani, G. (fostă P.) E. - 64 ani, C.E. - 69 ani, S.C. - 67 ani, O.M. - 68 ani şi I.M.L. - 49 ani.
În privinţa martorilor O.T., H.A., R.E. şi M. (fostă S.) s-a constatat imposibilitatea audierii acestora, primii trei martori fiind decedaţi, iar ultimul fiind plecat în străinătate la muncă.
Având în vedere că instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatei o soluţie de condamnare, la termenul din data de 24 aprilie 2013, inculpata F.M. a fost interpelată cu privire la faptul dacă doreşte să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel, aceasta declarând că nu.
Totodată, s-au efectuat demersuri pentru identificarea şi înaintarea la dosarul cauzei a hainelor ridicate de la inculpata F.M., care au fost supuse expertizei biocriminalistice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui comunicând prin adresa din data de 19 iunie 2013, că, în urma demersurilor efectuate la I.P.J. Vaslui şi la I.M.L. Iaşi, aceste haine nu au fost găsite, neregăsindu-se nici în camera de corpuri delicte a parchetului.
Prin Decizia penală nr. 212 din 12 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva Sentinţei penale nr. 18 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia, în acestea fiind inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în sumă de 200 lei, ce a fost avansat Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Analizând hotărârea apelată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate de apelant, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Prin actul de inculpare inculpata F.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de "omor", prev. şi ped. de art. 174 C. pen., reţinându-se, în esenţă, în sarcina acesteia că, în data de 28 noiembrie 1997, în intervalul orar 10 - 13, i-ar fi aplicat victimei C.C. mai multe lovituri cu o toporişca, în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.
Pentru a susţine vinovăţia inculpatei în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de omor, parchetul a invocat atât prin rechizitoriu, cât şi prin motivele de apel, că în cauză au fost probe certe în acest sens, şi anume:
1) Pe data de 28 noiembrie 1997, dimineaţa, inculpata F.M. a fost văzută la locuinţa victimei de către martorii C.I. şi F.L., care au declarat că inculpata nu prezenta urme de lovituri; ulterior, când a ajuns în autogara Bârlad, inculpata avea hainele murdare de sânge şi prezenta urme de lovituri la faţă. Inculpata a declarat, cu certitudine, că nu a lovit-o nimeni pe drumul de la Bogdăneşti către Bârlad şi nu a lovit-o nimeni în autogara Bârlad, astfel încât singura posibilitate de explicare a leziunilor a fost că inculpata a avut un conflict cu victima în locuinţa acesteia.
2) După plecarea lui C.I. şi până la părăsirea locuinţei victimei de către inculpată nu a mai venit nimeni la locuinţa acesteia, aspect susţinut chiar de către inculpată.
3) În jurul orelor 1300, în ziua de 28 noiembrie 1997, inculpata părăseşte locuinţa victimei fără a termina de gătit mâncarea (aspect care relevă faptul că ceva a intervenit şi a făcut-o să plece în grabă), a închis păsările, fără nicio justificare, deşi era miezul zilei (dacă în acest moment victima ar mai fi fost în viaţă, ar fi putut închide păsările seara, după ce acestea intrau în coteţ) şi a închis poarta.
În data de 2 decembrie 1997, C.C.Y. a găsit poarta închisă, găinile închise şi victima îmbrăcată cu hainele de afară, exact cum le lăsase inculpata. Faptul că victima era îmbrăcată cu hainele de afară, aceleaşi haine cu care era îmbrăcată atunci când a fost găsită decedată, arată că victima a murit în cursul zilei. Argument în acest sens este şi faptul că uşa de la intrarea în locuinţă era deschisă în data de 2 decembrie 1997, atunci când a fost descoperită victima şi, aşa cum a declarat fratele acesteia, încuia de fiecare dată uşa înainte de culcare, astfel încât, ţinând cont şi de hainele cu care era îmbrăcată, rezultă că victima a fost omorâtă în ziua de 28 noiembrie 1997, înainte de a merge la culcare.
4) Faptul că victima şi locuinţa acesteia au fost găsite exact în starea în care au fost lăsate de inculpată dovedeşte că, după plecarea ei şi până la descoperirea victimei nu a mai venit nicio altă persoană în locuinţa acesteia. Nu există nicio dovadă a victimei în viaţă după momentul plecării inculpatei de la domiciliu şi până în data de 2 decembrie 1997.
5) Inculpata F.M. avea şi mobil pentru comiterea faptei, întrucât în acea dimineaţă s-a certat cu victima pe motiv că aceasta vroia să-i lase casa şi via fiului său, iar inculpata dorea şi ea o parte din vie.
Verificând actele şi lucrările dosarului Curtea a constatat că, în vederea aflării adevărului, instanţa de fond a administrat toate probele utile şi concludente necesare.
Mai mult, prima instanţă în cuprinsul expunerii a analizat în detaliu şi temeinic probele invocate de către acuzare că dovedesc vinovăţia inculpatei, a redat în mod judicios şi real conţinutul acestora, astfel cum au fost administrate pe parcursul tuturor fazelor şi ciclurilor procesuale, analiză pe care Curtea a constatat a fi exhaustivă, neimpunându-se a mai fi redate, în detaliu, conţinutul acestor mijloace de probă, şi în prezenta decizie, având în vedere că acest conţinut a fost cuprins cu exactitate în considerentele hotărârii atacate.
Reanalizând întregul materialului probator administrat pe tot parcursul procesului penal, Curtea a constatat că probele ce au fost invocate prin rechizitoriu, dar şi prin motivele de apel, că ar dovedi fără echivoc nevinovăţia, nu au valoarea ori forţa probantă pentru a stabili cu certitudine vinovăţia inculpatei F.M.
Mai întâi s-a precizat că, în cauză, nu este nicio probă directă care să dovedească în mod nemijlocit vinovăţia inculpatei, cum ar fi prinderea inculpatei în flagrant, conţinutul recunoaşterii inculpatei ori conţinutul declaraţiei unui martor ocular.
Astfel, toate probele invocate de acuzare în susţinerea vinovăţiei inculpatului au fost probe indirecte, însă acestea au putut sta la baza unei condamnări doar în cazul în care prin coroborarea lor pot conduce la o singură ipoteză valabilă şi care exclude posibilitatea nevinovăţiei inculpatei.
Curtea a avut vedere şi faptul că în materia aprecierii probelor principiul general aplicat de instanţa europeană a fost acela al criteriului probei "dincolo de orice dubii rezonabile", ceea ce a însemnat dovada că inculpata a fost autoarea omorului rezultând şi dintr-un ansamblu de indicii ori prezumţii suficient de precise, necontestate şi concordante.
Analizând indiciile ce rezultă din mijloacele probatorii administrate în prezenta cauză, Curtea a constatat, în principal, că acestea nu sunt suficient de precise şi nu sunt concordante, în sensul că nu converg spre convingerea că inculpata este autoarea infracţiunii de omor.
Primul indiciu important în jurul căruia procurorul şi-a construit acuzarea a fost data săvârşirii omorului, respectiv data de 28 noiembrie 1997, în intervalul orar 11 - 13, însă, în mod just, instanţa de fond a apreciat că materialul probator nu a dovedit suficient de precis că aceasta este data morţii.
Este adevărat că, în ziua de 28 noiembrie 1997, victima C.C. era în viaţă, fiind în vizită la el, de doză zile inculpata F.M., cunoscută a fi fiica nelegitimă a victimei, iar pe la orele 09,00, a venit şi fiul victimei, martorul C.I., pentru a discuta despre perfectarea actelor de înstrăinare a casei şi a terenului, martor care a plecat pe la orele 10,00.
Având în vedere că inculpata F.M. a fost văzută, în aceeaşi zi, pe la orele 14,30 - 15,00 în autogara din mun. Bârlad, de către martorii B.D., B.E., F.E. P.E. şi M.G., s-a apreciat că aceasta a părăsit locuinţa victimei din com. Bogdăneşti, jud. Vaslui, în jurul orelor 13,00, fapt confirmat şi de inculpată.
Dar, faptul că victima se afla în viaţă în data de 28 noiembrie 1997, nu a însemnat că aceasta a fost în mod cert şi data morţii, în condiţiile în care aceasta a fost descoperită decedată în data de 02 decembrie 1997, în jurul orelor 09,00, respectiv în cea de a cincea zi.
În susţinerea faptului că, data de 28 noiembrie 1997, nu poate fi stabilită cu certitudine ca fiind data decesului victimei C.C., au fost şi următoarele date şi împrejurări:
- prin raportul de expertiză medico-legală cu nr. 52/E din 26 februarie 2013, depus la doar de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, s-a concluzionat că "în condiţiile factorilor de mediu prezentaţi, fără date despre starea antemortem a individului, considerăm că intervalul de la momentul morţii la momentul efectuării necropsiei poate fi considerat ca fiind de 4-8 zile. Data decesului victimei poate fi data de 28 noiembrie 1997, dar menţionăm că nu avem elemente prin care să stabilim cu certitudine momentul morţii. Cum, autopsia victimei a fost efectuată la data de 04 decembrie 1997 (a se vedea raportul de constatare medico-legală de autopsie cu nr. 192/C/97), data morţii poate fi în una din zilele 28, 29, 30 noiembrie 1997.
- pentru intervalul de timp 28.11 - 01 decembrie 1997 nu a putut fi exclusă posibilitatea ca o altă persoană să fi venit la locuinţa victimei, în condiţiile în care victima avea o viaţă socială normală, firească, în sensul că primea în obişnuit cunoştinţele în vizită, iar potrivit declaraţiei fiului acestuia C.I. împrumuta cu bani diverse persoane (a se vedea declaraţia martorului, potrivit căreia după deces au fost găsite consemnări cu privire la împrumuturile acordate).
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin motivele de apel a susţinut că data morţii a fost stabilită pe cale de anchetă, fiind determinată prin coroborarea următoarelor împrejurări de fapt:
inculpata în momentul în care a plecat de la victimă, în jurul orelor 13,00, a lăsat pe sobă varza fiartă, neterminată de gătit, a închis păsările şi poarta, toate aceste trei stări de fapt fiind constatate identic în ziua în care a fost descoperită victima decedată, putându-se concluziona că locul faptei " a îngheţat", rămânând neschimbat;
- victima în momentul în care a fost descoperită a era îmbrăcată cu aceleaşi haine pe care le purta în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997;
- după data de 28 noiembrie 1997, victima nu a mai fost văzută de vecini, deşi era un om în putere, căra, tăia lemne şi efectua activităţi prin curte;
Analizând toate aceste împrejurări de fapt, Curtea a constatat că doar o parte sunt cert dovedite, iar prin coroborarea lor nu se ajunge la o singură concluzie valabilă.
Astfel, în privinţa mâncării (varză fiartă) ce a fost găsită de către martorii F.L. şi C.C.Y., în data 02 decembrie 1997, în ceaun pe sobă, fiind acoperită cu un capac (a se vedea declaraţia martorei F.L.), inculpata F.M. a confirmat în declaraţiile date în anul 2008 şi în anul 2009 că, în data de 28 noiembrie 1997, a gătit varză călită, fapt confirmat şi de martorul C.I. (a se vedea declaraţiile din data de 04 decembrie 2007 şi din data de 04 decembrie 1997).
În privinţa faptului că inculpata la plecare a închis păsările, această împrejurare nu a fost dovedită cu certitudine, în condiţiile în care martora F.L., vecina victimei, a declarat că, în data de 29 noiembrie 1997, respectiv a doua zi după plecarea inculpatei, a văzut păsările victimei (două găini şi un cucoş) în curtea sa.
Şi faptul că inculpata a închis poarta la plecare nu este dovedit cert întrucât, inculpata a declarat acest lucru doar la data de 17 martie 2008, după aproximativ 11 ani de la decesul victimei, aspect ce nu a fost relatat în declaraţiile anterioare.
Referitor la hainele victimei, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu este relevant faptul că, în momentul în care a fost descoperită, era îmbrăcată cu aceleaşi haine pe care le purta în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997, având în vedere că nu poate fi înlăturată ipoteza ca aceasta să se fi îmbrăcat în aceleaşi haine şi în zilele următoare. De altfel, în condiţiile în care nu se poate afirma că momentul decesul este dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997, fiind verosimilă uciderea victimei şi în după amiaza aceleiaşi zi, faptul că victima purta aceleaşi haine nu poate constitui un indiciu relevant în dovedirea vinovăţiei inculpatei.
Nici împrejurarea că, după data de 28 noiembrie 1997, victima nu ar mai fi fost văzută de vecini, nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care, de fapt, vorbim de doar un vecin, respectiv familia F. în partea de sud a locuinţei victimei, în rest locuinţa victimei învecinându-se pe două laturi cu terenuri virane iar pe o latură cu drumul sătesc (a se vedea schiţa), iar, în ceea ce o priveşte pe vecina F., aceasta a declarat că, în data de 29 noiembrie 1997, a observat că păsările victimei se aflau la ea în curte, iar duminică nu a dat importanţă despre ce se întâmplă în curtea victimei întrucât a avut musafiri. Coroborat şi cu faptul că era sfârşitul săptămânii, că în acele zile vremea era ploioasă şi drumurile erau pline de noroi (a se vedea planşele foto), a fost verosimil a crede că victima nu a fost văzută de vecini întrucât nu a dorit să iasă din casă, astfel, cum şi vecinii, în speţă martora F.L. a stat în casă, având musafiri.
Faţă de cele arătate, Curtea a constatat că fiecare indiciu invocat de acuzare în susţinerea că data morţii ar rezulta din coroborarea acestora, nu a fost cert, nu a fost precis şi de necontestat, şi în consecinţă şi rezultatul ce s-ar fi putut deduce din coroborarea acestora nu a putut fi unul cert şi univoc.
În ceea ce priveşte faptul că, pe data de 28 noiembrie 1997, dimineaţa, inculpata F.M. a fost văzută la locuinţa victimei de către martorii C.I. şi F.L., care au declarat că aceasta nu prezenta urme de lovituri, iar, ulterior, când a ajuns în autogara Bârlad, inculpata avea hainele murdare de sânge şi prezenta urme de lovituri la faţă, Curtea constată că deducţia acuzării, că singura posibilitate de explicare a leziunilor este că inculpata a avut un conflict cu victima în locuinţa acesteia, deşi a fost corectă, nu a fost de natură a dovedi, doar prin ea însăşi, vinovăţia inculpatei.
Astfel, inculpata a fost expertizată medico-legal la data de 04 decembrie 1997, constatându-se că a fost victima unei agresiuni, că prezenta leziuni de violenţă de tipul echimozelor pe cap în regiunea orbitară stângă, pe hemifaciesul stâng, pe braţul şi antebraţul drept precum şi pe faţa dorsală a mâinii drepte, în lomba stângă şi lomba dreaptă, ce pot data din ziua de 27 sau 28 noiembrie 1997.
La data de 19 decembrie 2007, a fost întocmit un alt raport de expertiză medico-legală prin care s-a concluzionat că leziunile traumatice de tipul echimozelor prezentate de inculpată la data de 04 decembrie 1997, sunt leziuni traumatice închise şi ca urmare nu au putut produce sângerări.
Analizând declaraţiile martorilor C.I. (de pe tot parcursul procesului penal) şi F.L. (doar din faza de urmărire penală din anul 2008, ulterior martora decedând), Curtea a constatat că, potrivit depoziţiilor acestora, inculpata F.M. în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997 nu prezenta urme de lovituri la nivelul feţei.
Ulterior, după părăsirea locuinţei victimei, inculpata a fost, pe la orele 14,30 - 15.00 în autogara din mun. Bârlad, unde s-a întâlnit cu martorii B.D., B.E., F.E. P.E. şi M.G., care au declarat că prezenta urme de lovituri, iar hainele aveau pete de sânge, după cum urmează:
- martora B.D. a declarat în prima depoziţie dată la data de 11 decembrie 1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogara pe inculpată, ce se plimba pe peron, având vânăt obrazul stâng, sânge uscat pe faţă şi pe haine, în special pe partea din faţă, pe spate era plin de noroi, şi era îmbrăcată cu o fustă plisată gălbuie şi cu o geacă scurtă gri închis, şi în picioare cizme din cauciuc şi era speriată; martora şi-a menţinut declaraţia şi în anul 2007 şi apoi şi în faţa instanţei de fond;
- martora F.E. a declarat în prima depoziţie dată la data de 09 decembrie 1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogara pe inculpată, având ochiul şi obrazul stâng vânăt, iar pe obrazul drept avea o umflătură ca un măr vânăt obrazul stâng, pe mâneca dreaptă de pe haină avea sânge uscat prelins, era speriată, şi era îmbrăcată cu o fustă în carouri maro cu bej şi cu o geacă subţire închisă la culoare, nu avea bagaje; martora şi-a menţinut declaraţia şi în anul 2008, însă în faţa instanţei de fond, deşi şi-a menţinut în mare declaraţie, a precizat că a văzut-o pe inculpată după ce s-a aflat că victima decedase, confuzie firească având în vedere că aceasta a fost reaudiată în anul 2012, după 15 ani de la eveniment;
- martora B. (fostă F.) E., fiica martorei B.D., a declarat în prima depoziţie dată la data de 12 decembrie 1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogara pe inculpată, având obrazul stâng umflat şi vânăt, avea sânge uscat pe faţă, era speriată, şi era îmbrăcată cu o fustă în pliuri, şi cu o haină neagră scurtă; martora şi-a menţinut declaraţia şi în anul 2008, adăugând că inculpata nu avea bagaje asupra sa; în faţa instanţei de fond şi-a menţinut declaraţiile anterioare;
- martorul M.G. a declarat în prima depoziţie dată la data de 10 decembrie 1997, că, la orele 15,00, a văzut-o în autogara pe inculpată, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, având obrazul stâng vânăt, avea sânge uscat pe haine şi pe braţul drept al hainei, fiind îmbrăcată cu o fustă plisată şi cu o geacă de culoare închisă; martorul şi-a menţinut declaraţia şi în anul 2008;
În seara aceleiaşi zile de 28 noiembrie 1997, inculpata a fost în vizită la familia R., unde a fost găzduită până în data de 30 noiembrie 1997, martorii R.O., R.G. şi R.M. declarând că, în momentul în care au văzut-o pe inculpată, aceasta era vânătă la un ochi şi în partea stângă a feţei, iar în partea dreaptă era zgâriată, iar geaca prezenta urme de sânge, inculpata afirmând că a fost bătută de soţul său (a se vedea declaraţiile de la dosar). S-a precizat şi faptul că martora R.O. a adăugat în declaraţiile date în anul 2007 şi 2012, că inculpata avea asupra sa o sacoşă cu haine.
S-a precizat că, urmare a percheziţiei domiciliare din data de 05 decembrie 1997, au fost ridicate de la locuinţa inculpatei şi a soţului acesteia F.C. două pulovere, iar în data de 04 decembrie 1997 au fost ridicate un fâş de culoare neagră de damă, o pereche de cizme din cauciuc şi un taior de damă, o fustă în carouri pe fond maro şi o vestă bărbătească.
Au fost supuse expertizării doar 4 piese de îmbrăcăminte, respectiv un pulover de culoare roşie, fusta în carouri pe fond maro, vesta bărbătească şi geaca de damă, prin raportul de expertiză bio criminalistică, din data de 16 decembrie 1997, concluzionându-se că pe fusta maron şi pulover nu s-au evidenţiat urme de sânge, iar pe vesta bărbătească şi geacă s-au evidenţiat urme de sânge, fiind insuficient material de probă pentru determinarea grupei sanguine.
Concluziile acestei expertize nu au fost concludente în cauză, în condiţiile în care organele de anchetă nu au lămurit, în primul rând, dacă acestea sunt hainele pe care le-a purtat inculpata în data de 28 noiembrie 1997, nu au fost efectuate fotografii ale acestora, şi nu s-a efectuat vreo procedură de identificare şi recunoaştere a acestor haine de către martorii B.D., B.E., F.E. P.E. şi M.G. R.O., R.G. şi R.M.
Mai mult, în ceea ce priveşte vesta bărbătească, nu s-a stabilit cui aparţine, iar în ceea ce priveşte geaca de damă, nu s-a stabilit dacă este geaca cu care a venit acasă inculpata, soţul acesteia, F.C., declarând în data de 04 decembrie 1997, (în anul 2006 acesta a decedat), că inculpata a venit cu o geacă, care nu era a ei.
Curtea a efectuat demersuri pentru identificarea acestor haine pentru a se dispune eventual o nouă expertiză medico-legală pentru stabilirea ADN-ului sângelui de pe aceste obiecte de.îmbrăcăminte, însă, aşa cum s-a menţionat mai sus, organul de .urmărire penală a comunicat instanţei că, în urma demersurilor efectuate la I.P.J. Vaslui şi la I.M.L. Iaşi, aceste haine nu au fost găsite, neregăsindu-se nici în camera de corpuri delicte a parchetului.
Având în vedere că toţi martorii cu care s-a întâlnit inculpata, în după amiaza zilei de 28 noiembrie 1997, au observat pe faţa acesteia urme de lovituri, inculpata fiind vânătă în zona obrajilor şi a ochiului stâng, echimoze constatate şi de expertiza medico-legală din data de 04 decembrie 1997, leziuni pe care inculpata nu le avea în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997, Curtea a constatat că este verosimil a crede că aceasta a fost agresată în intervalul orar aproximativ 10,30 - 14,30.
Cum, varianta prezentată de inculpată, respectiv că ar fi fost lovită de soţul său, F.C., a fost infirmată de către acesta (a se vedea declaraţia), iar, după plecarea de la domiciliul victimei, nu sunt date că inculpata ar fi fost agresată, singura ipoteză rămasă este cea că inculpata a fost agresată de către victima C.C.
Cu toate acestea, faptul că inculpata a avut un conflict în acea zi cu victima C.C., a fost un indiciu care trebuie coroborat cu alte probe indirecte pentru a putea contura vinovăţia inculpatei, probe care nu există.
Astfel, deşi în camera în care a fost găsită victima s-au identificat stropi de sânge, pe peretele opus intrării, sub fereastră şi în stânga acesteia până pe tavan, dar şi pe marginea patului, pe aşternut şi pe pernă, fiind evident faptul că şi pe hainele agresorului ar fi trebuit găsite urme de sânge, în cauză nu s-a putut dovedi că hainele inculpatei poartă astfel, de urme.
Şi în cazul în care s-ar reţine ipoteza acuzării că hainele ridicate de la locuinţa inculpatei au fost cele purtate în ziua decesului victimei, expertiza biocriminalistică nu a identificat pe fusta inculpatei vreo pată de sânge, iar pe haină într-o cantitate insuficientă, fapt ce ar fi fost imposibil dacă inculpata ar fi autorul agresiunii, având în vedere multitudinea stropilor de sânge şi aria largă în care au fost identificaţi, respectiv de la pat, pe perete, dar şi pe tavan, petele de sânge fiind vizibile şi după 10 ani de la agresiune (a se vedea planşele foto efectuate cu ocazia recercetării locului faptei).
În cauză nu a fost identificat obiectul vulnerant ce a fost folosit în agresarea victimei, iar mobilul prezentat de acuzare, respectiv că inculpata s-ar fi certat cu victima de la o suprafaţă de teren cultivată cu viţă-de-vie, pe care inculpata dorea să i-o lase ei moştenire, nu a fost unul consistent, iar singur nu poate fi avut în vedere ca şi cauză determinantă a unei acţiuni de o ferocitate extremă (victima a fost lovită repetat în zona capului).
În ceea ce priveşte împrejurarea că victima ar fi fost găsită cu mâinile împreunate pe piept, gest creştinesc, care potrivit acuzării, ar exprima remuşcare, sentiment ce se regăseşte în multe din cazurile de omor, când există relaţie apropiată între autor şi victimă, în mod corect a apreciat instanţa de fond că această împrejurare nu este dovedită în cauză.
Reanalizând declaraţiile martorilor C.C.Y., fratele victimei, care a intrat primul în locuinţa acesteia şi a descoperit cadavrul, şi F.L., vecina victimei, ce a fost chemată la faţa locului, de fratele victimei, declaraţii date în data de 04 decembrie 1997, Curtea a constatat că nici unul dintre martori nu a declarat că victima avea mâinile împreunate pe piept.
Este adevărat că, după aproximativ 11 ani, reaudiată fiind, martora F.L. a precizat că victima avea mâinile pe piept, fără a menţiona şi faptul dacă erau împreunate similar gestului creştinesc, însă această relatare nu poate prezenta relevanţă în cauză, având în vedere descrierea lacunară dar şi faptul că a fost făcută după un timp foarte îndelungat.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că, în mod fondat, instanţa de fond a apreciat că probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt consistente şi decisive, lăsând loc echivocului în privinţa vinovăţiei inculpatei, făcând aplicarea, în consecinţă, a principiului in dubio pro reo, potrivit căruia ori îndoială este în favoarea inculpatului.
Împotriva hotărârii atacate a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1554/89/2011.
Raportat la faptul că hotărârea atacată este pronunţată la data de 12 decembrie 2013 înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. din data de 1 februarie 2014, Înalta Curte constată incidenţa disp. art. 12 din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
La data de 9 octombrie 2014 când s-a luat în examinare recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 212 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, reprezentantul parchetului a solicitat retragerea recursului.
Înalta Curte, în raport de disp. art. 3854 C. proc. pen., anterior, faţă de declaraţia de retragere a recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 212 din 12 decembrie 2013, în mod expres şi personal, în condiţiile art. 368 şi art. 369 din C. proc. pen. anterior care se aplică în mod corespunzător, va lua act de manifestarea de voinţă a recurentului, respectiv Ministerului Public.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) din C. proc. pen. anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 212 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata F.M.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată F.M., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 2777/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
