ICCJ. Decizia nr. 355/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 355/2014
Dosar nr. 6095/104/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 7 din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 6095/104/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art.76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.P.D., la pedeapsa principală de 1 an închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi.
În baza art. 81 alin. (1) C. pen. şi a art. 82 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale a închisorii de mai sus pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S.S. SRL prin administratorul judiciar Cabinet individual de insolvenţă V.A. la plata sumelor de 60.820 lei reprezentând impozit pe profit şi 40.627 lei reprezentând TVA cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale compensatorii ca şi la plata de dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate în procent legal asupra sumelor reprezentând impozit pe profit şi TVA începând cu ziua următoare scadenţei şi până la data stingerii debitului, cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii, către partea civilă M.F. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara.
S-a constatat că în contul acestor obligaţii fiscale inculpatul a achitat suma de 101.500 de lei.
În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut asupra bunurilor inculpatului măsura asiguratorie a sechestrului aplicată prin procesul verbal din 6 septembrie 2012 emis de organele Poliţiei mun. Caracal jud. Olt de până la valoarea despăgubirilor neachitate de mai sus şi aplică aceiaşi măsură în aceiaşi limită asupra bunurilor părţii responsabile civilmente.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către .stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că inculpatul în calitate de administrator al SC R.S.S. SRL nu a evidenţiat în totalitate contabilitatea acesteia operaţiunile de vânzări de mărfuri şi veniturile realizate astfel producând astfel un prejudiciu bugetului statului prin nerealizarea de către acesta pentru diferenţa neînregistrată a impozitului pe profit în sumă de 60.820 lei şi a TVA - ului în sumă de 40.627 lei.
La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2012 instanţa a luat act în condiţiile art. 3201 alin. (1) şi (2) teza a II-a C. proc. pen. referitor la recunoaşterea vinovăţiei de declaraţia inculpatului prin care acesta arată că recunoaşte fapta de evaziune fiscală în formă continuată având încadrarea juridică menţionată dar şi că este de acord, ca judecata să aibă loc pe baza probelor din dosarul de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi că, implicit, nu solicită probe noi cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere depuse la dosar între care chitanţe fiscale privind plata despăgubirilor către partea civilă, o recomandare emisă din 22 noiembrie 2012 de Biserica B.S.V. jud. Hunedoara şi certificatul de atestare fiscală din 6 decembrie 2012 emis de primăria mun. Vulcan jud. Hunedoara,toate în copie.
În consecinţă, conform prevederilor art. 320 alin. (2) teza I C. proc. pen. pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor noi în circumstanţiere prezentate de inculpat instanţa a stabilit situaţia de fapt în sensul că acesta în calitate de administrator al firmei SC R.S.S. SRL a desfăşurat activităţi de achiziţii intracomunitare de îmbrăcăminte şi încălţăminte second-hand pe care a comercializat-o prin vânzare în cele 9 magazine ale acesteia.
De asemenea, în intervalul 1 mai 2009 până la 30 aprilie 2011, la cele 10 puncte de lucru deşi au fost realizate vânzări de mărfuri al căror cuantum real valoric este cel ce a fost menţionat în caietele personale şi rapoartele de gestiune zilnice ale gestionarilor, în evidenţa tehnic operativă ulterioară reprezentată de rapoartele de casă şi în monetare în mod repetat la diferite intervale de timp au fost menţionate sume mai mici, astfel că diferenţa de venituri realizate nu a fost mai apoi înregistrată în evidenţa contabilă (în notele contabile şi implicit în registrul jurnal întocmit pe baza acestora ca şi în balanţele de verificare contabilă) şi nici în declaraţiile depuse la organul fiscal privind obligaţiile de plată a impozitului pe profit şi TVA - ului. Prin această omisiune părţii civile i s-a produs un prejudiciu reprezentat de impozitul pe profit în sumă de 60.820 lei şi TVA în sumă de 40.627 lei neachitate pentru care i se cuvin despăgubiri compensatorii în acest cuantum dar şi despăgubiri pentru daune moratorii prin întârzierea produsă în plată reprezentate de dobânzile şi penalităţile de întârziere în cuantum procentual legal pentru fiecare zi de întârziere de la data naşterii acestora până la stingerea debitului. Nu s-a inclus cu titlul de despăgubire impozitul pe dividende pretins în sumă de 111.510 lei de către partea civilă deoarece firma în cauză a avut pierderi în toată perioada de activitate de 3 ani.
Ca probe în sensul celor menţionate s-au reţinut constatările şi concluziile din procesul verbal de constatare al Poliţiei mun. Caracal din 16 februarie 2010 în care se consemnează existenţa diferenţelor de felul celor arătate între sumele menţionate ca încasate din vânzări în caietul personal al gestionarilor de la cele trei puncte de lucru din Caracal şi cele menţionate în raportul zilnic şi raportul de gestiune, cele din procesul verbal de constatare din 27 ianuarie 2011 al Gărzii financiare - Secţia Hunedoara în care cu privire la firma inculpatului se stabileşte producerea unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 249.073 lei prin nerespectarea obligaţiilor de plată a impozitului pe profit şi TVA-ului din caua menţionată,cel din raportul de inspecţie fiscală din 28 mai 2012 şi procesul verbal de control din 28 mai 2012 în care se consemnează producerea de către inculpat în modalitatea menţionată a unui prejudiciu bugetului de stat compus din impozit pe profit în sumă de 63.720 lei şi TVA în sumă de 40.627 lei ,cele din procesul verbal întocmit de expertul contabil judiciar G.M. cu nr. 2 din 2 august 2012 în care se consemnează prejudiciul produs aceluiaşi buget cu. titlu de impozit pe profit şi TVA de plată prin sustragere de la înregistrare,declarare şi plată în cuantumul reţinut de instanţă dar se şi consemnează situaţia că firma inculpatului a avut pierderi şi că nu se poate constata că a avut profit ca să se pună problema dividendelor şi a impozitului pe acesta, respectiv cele ce reies din declaraţiile de martori (G.A., C.G.S., etc.) cu privire la faptul că aceştia întocmeau documentaţia privind aprovizionarea şi vânzările de mărfuri de la punctele de lucru incluzând rapoartele zilnice de gestiune,completau formularele tip de certificate de depunere a sumelor obţinute din încasări şi efectuau acestor depuneri la dispoziţia inculpatului fie în contul soţiei acestuia fie în cel al firmei SC R.S.S. SRL ori în unele cazuri predau sumele respective şoferului firmei, J.A. zis R. dar mai ales cele din recunoaşterea expresă a inculpatului cu privire la comiterea faptei penale de evaziune fiscală.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanţa a reţinut criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. între care modalitatea de comitere prin acte omisive, forma continuată a infracţiunii,nivelul prejudiciului şi limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. dar şi cele cu caracter particular între care conduita bună anterioară a inculpatului dată de lipsa antecedentelor penale, integrarea în comunitatea religioasă baptistă din localitatea de domiciliu menţionată mai sus cu observarea faptului că aceasta poate reprezenta un factor favorabil de influenţare a conduitei acestuia dar şi preocuparea pentru recuperarea prejudiciului pentru care a achitat despăgubiri într-o sumă importantă.
S-a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia deoarece nivelul pedepsei principale a închisorii este în limita legală de 3 ani,inculpatul nu are antecedente penale iar scopul acesteia poate fi realizat fără executare efectivă în raport de criteriile de individualizare menţionate.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condiţiile esenţiale ale răspunderii civil delictuale prevăzute de art. 998, 999 şi 1000 alin. (1) şi (2) C. civ., în vigoare la data consumării şi epuizării faptului ilicit omisiv producător de prejudiciu, nu doar în raport de probele menţionate mai sus dar şi pe baza acordului de voinţă al inculpatului din data de 19 noiembrie 2012 prin care acesta recunoaşte atât despăgubirile compensatorii ci şi pe cele moratorii, în ce priveşte răspunderea juridică pentru fapta proprie iar în ce priveşte pe cea pentru fapta altuia a persoanei responsabile civilmente pe baza obligaţiei de garanţie ce revine acesteia în conţinutul raporturilor ce le are în calitate de comitent cu prepusul său. Astfel, prin fapta ilicit penală menţionată în formă continuată s-a reţinut că inculpatul a produs părţii civile atât un prejudiciu pentru care i se cuvin despăgubiri compensatorii pentru impozitul pe profit şi TVA nerealizate în cuantumurile reţinute de instanţă dar şi despăgubiri pentru daune moratorii sub formă de dobânzi şi penalităţi de întârziere, deci obligaţii cu caracter accesoriu, calculate, asupra obligaţiilor de plată principale în condiţiile art. 119 şi art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că fapta penală comisă de inculpat a produs un prejudiciu părţii civile, constând în impozitul pe profit şi TVA, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, obligaţii accesorii la obligaţiile de plată principale, prejudiciu calculat de către expertiza efectuată în faza de urmărire penală, reţinut şi în actul de sesizare al instanţei.
Se observă, din motivele de recurs formulate, că partea civilă critică modul de soluţionare al acţiunii civile în condiţiile în care nu s-au acordat impozitul pe dividende şi impozitul pe profit calculat, în sumă de 63.720 lei, în loc de 60.820 lei, critici ce urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, analizând activitatea desfăşurată de partea responsabilă civilmente, relevă inexistenţa profitului pentru societatea comercială, pe cale de consecinţă inexistenţa obligaţiei de plată a impozitului aferent dividendelor, cunoscut fiind, potrivit art. 7.1 punctul 12 C. fisc., dividendul reprezintă distribuţia în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, reprezentând deci cota parte din profit, ce se plăteşte, potrivit legii, fiecărui asociat.
Aşa cum au relevat actele contabile ale părţii responsabile civilmente - societatea comercială, nu a obţinut profit din desfăşurarea activităţii comerciale, aşa cum rezultă şi din concluziile expertizei contabile, declaraţiile inculpatului precum şi actele contabile existente la dosar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D.G.F.P. Hunedoara - A.N.A.F., apreciind hotărârea primei instanţe ca netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care nu au fost acordate daunele solicitate, reprezentate de impozitul pe profit, impozitul pe dividende şi accesoriile, prevăzute de lege, la sumele datorate.
Prin Decizia penală nr. 125 din 12 aprilie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de D.G.F.P. Hunedoara - A.N.A.F. împotriva Sentinţei penale nr. 7 din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 6095/104/2012.
A obligat apelantul parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Craiova a constatat că partea .civilă Statul Român prin A.N.A.F. Craiova, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 335.450 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat reprezentând impozit pe dividende cu sumele avute la dispoziţie de expertul care a efectuat calculul prejudiciului cu prilejul urmăririi penale. Instanţa de apel a constatat că inculpatul a achitat suma de 101.500 lei, astfel cum rezultă din chitanţele fiscale depuse la dosarul de fond, urmând ca partea civilă cu prilejul executării să facă calculul penalităţilor de întârziere la debitul principal, raportat la data săvârşirii faptei penale şi data achitării prejudiciului, instanţei penale nerevenindu-i obligaţiile specifice executării creanţei fiscale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Craiova.
În motivele scrise de recurs depuse la dosar (f.3) partea civilă a criticat hotărârile pronunţate numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond şi obligarea inculpatului la 335.450 lei aşa cum recurenta s-a constituit parte civilă, neindicându-se nici un caz de casare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar şi a celor ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial prin amendarea cazurilor de casare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.
Se constată că dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din legea anterior menţionată - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la 12 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art.3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurenta a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la data de 25 aprilie 2013, însă, în cuprinsul lor nu a fost indicat cazul de casare căruia înţelege să circumscrie criticile invocate.
Instanţa de recurs constată că inculpatul R.P.D. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală fiind obligat, sub aspectul laturii civile la plata sumei de 60.820 lei cu titlu de despăgubiri civile către A.N.A.F. Totodată Înalta Curte constată că soluţionarea laturii civile s-a întemeiat. în principal pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale prin care s-a stabilit cuantumul prejudiciului creat părţii civile, precum şi faptul că partea responsabilă civilmente nu a realizat profit astfel că nu datorează impozit pe dividende. Aceste concluzii ale expertului au fost însuşite de inculpat şi, nu au fost contestate de partea civilă.
Ori, aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poarta asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu judecă procesul, propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic.
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Aplicând în cauză consideraţiile teoretice menţionate anterior, Înalta Curte constată că sumele solicitate de partea civilă, prin motivele de recurs, nu ar constitui rezultatul unei greşite aplicări a legii, ci modalitatea în care instanţele de fond şi de apel au interpretat probatoriul administrat, pe latura civilă a cauzei.
Însă, raportat la modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, pe latura civilă a cauzei, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., starea de fapt fiind reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Întrucât criticile referitoare la cuantumul prejudiciului, în noua reglementare, nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. rămase în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Craiova împotriva deciziei penale nr. 125 din data de 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.P.D.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Hunedoara, împotriva Deciziei penale nr. 125 din data de 12 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul R.P.D.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, al intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 390/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 356/2014. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
