ICCJ. Decizia nr. 460/2014. Penal. îndreptare eroare materială (art.194 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 460/2014
Dosar nr. 29819/3/2013
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală de la data de 11 septembrie 2013 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:
În baza art. 195 C. proc. pen., a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de îndreptare eroare materială în sensul de a se consemna în mod corect numărul de unităţi de fond în minuta şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de partea civilă P.F. în minuta şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală. Încheierea face parte integrantă din sentinţa nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deliberând asupra cererii de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 24632/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de partea civilă P.F., Tribunalul a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 22 iulie 2013, partea civilă P.F. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în sensul de a se consemna în mod corect numărul de unităţi de fond.
Având în vedere cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de P.F., Tribunalul în baza art. 195 C. proc. pen., a respins-o ca rămasă fără obiect.
Tribunalul a avut în vedere că prin decizia penală nr. 164 A din şedinţa publică din data de 18 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit valoarea la care urmează a fi despăgubiţi investitorii constituiţi parte civilă în cauză, nu la suma de 103.720 RON, valoarea afişată la data căderii Fondului – valoare ce nu corespundea realităţii, nici la cea menţionată în expertiză de 7060 RON, care era valoarea reală, rezultată din calcule contabile, ci la valoarea iniţial investită de către părţile civile, acestea fiind prejudiciul efectiv suferit de către părţile civile ca urmare a acţiunii de inducere în eroare, aceste sume urmând a fi indexate cu rata inflaţiei începând cu data de 24 mai 2000, iar cu privire la aceste modificări, sentinţa penală nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a rămas definitivă prin decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinței penale a formulat apel petentul P.F., fără a indica în scris motivele de apel și fără a se prezenta în fața instanței de apel.
Prin decizia penală nr. 262 din 25 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul petent P.F. împotriva încheierii penale din 11 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a constatat că apelul declarat este admisibil, cererea de îndreptare a erorii materiale privind o sentință atacabilă cu apel, însă este nefondat.
În mod corect, Tribunalul a avut în vedere faptul că prin decizia penală nr. 164 A din şedinţa publică din data de 18 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit valoarea la care urmează a fi despăgubiţi investitorii constituiţi parte civilă în cauză, nu la suma de 103.720 RON, valoarea afişată la data căderii Fondului – valoare ce nu corespundea realităţii, nici la cea menţionată în expertiză de 7060 RON, rezultată din calcule contabile, ci la valoarea iniţial investită de către părţile civile, acestea fiind prejudiciul efectiv suferit de către părţile civile ca urmare a acţiunii de inducere în eroare, aceste sume urmând a fi indexate cu rata inflaţiei începând cu data de 24 mai 2000, iar cu privire la aceste modificări, sentinţa penală nr. 423 din data de 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a rămas definitivă prin decizia nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Solicitarea petentului a vizat aspecte de fond, ce nu au putut fi soluționate pe calea unei îndreptări de eroare materială și privesc chestiuni ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat; în condițiile în care s-a stabilit deja că la soluționarea laturii civile a cauzei respective numărul de unități de fond nu are relevanță, în mod corect a constatat prima instanță că solicitarea este lipsită de obiect; în plus, petentul avea posibilitatea de a formula calea de atac ordinară împotriva sentinței penale respective.
Împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs petentul P.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 29819/3/2013.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013 întrucât prezenta cauză, respectiv recurs, era în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi şi astfel, se va judeca potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În declaraţia de recurs, recurentul a arătat că: „SC S.I. SA FNI şi FNA a primit cererea de restituirea unităţilor de Fond de 180, dar în sistemul de lucru legal era ca pe carnetul de investitor să se scrie 180 UF în momentul când era legal, să se scrie achitat şi bani în valoare de 180 UF x 103390 RON. Contestez plata sumei de 100 RON pe motiv că SC S.I. SA FNI şi FNA nu era legat ca să scrie pe carnetul de investitor în momentul în care se plăteau banii şi seria achitat. Motiv că a reclamat această nelegalitate că mi s-a aplicat”.
Se constată că aceste afirmaţii ale recurentului nu echivalează cu motive de recurs în sensul dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen. anterior.
Astfel, Înalta Curte constată că la data de astăzi, al doilea termen de judecată, respectiv, 6 februarie 2014, primul termen de judecată fiind la 5 decembrie 2013, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată, nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată”, sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte mai constată că prevederile art. 38510 C. proc. pen. anterior, stabilesc condiţiile de formulare a motivelor de recurs astfel:
Dispoziţiile art. 38510 alin. (1) C. proc. pen. anterior prevăd că recursul trebuie să fie motivat.
Dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior prevăd că motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Dispoziţiile art. 38510 alin. (22) C. proc. pen. anterior prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu.
Dispoziţiile art. 38510 alin. (3) C. proc. pen. anterior prevăd că dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 3856 alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.
În cauza de faţă, decizia penală nr. 262 din 25 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost pronunţată la data de 25 octombrie 2013 după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind C. proc. civ.”, publicată în M. Of., Partea I nr. 89/12.02.2013.
Astfel, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluţionate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menţionate anterior.
Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 38510 alin. (3) C. proc. pen. anterior, nefiind vorba de un recurs devolutiv, şi, de asemenea, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 38510 alin. (22) C. proc. pen. anterior pentru a se lua în discuţie din oficiu cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, recurentul avea obligaţia instituită de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior să formuleze, în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat.
Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres şi limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu-şi poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de recurentul petent P.F. împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind împiedicată, în egală măsură, să procedeze şi la efectuarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs ce trebuiau depuse la dosarul cauzei înlăuntrul termenului prevăzut şi instituit de normele penale actuale.
Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.F. împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.F. împotriva deciziei penale nr. 262 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2014. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 468/2014. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
