ICCJ. Decizia nr. 469/2014. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 469/2014
Dosar nr. 22/45/2014
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din 29 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004 invocată de persoana solicitată M.M., prin apărător.
S-a admis sesizarea formulată de Tribunalul din Madrid, Secţiunea 17, doamna judecător M.J.C.B., pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 9 mai 2011 în Dosar nr. 35/2008 - procedură executorie nr. 1256/2010 provenind de la tribunal, pe numele persoanei solicitate M.M.
S-a dispus predarea persoanei solicitate M.M., cetăţean german, din Groferohrsdorf - Germania, aflat în stare de arest, către autoritatea judiciară spaniolă emitentă - Tribunalul din Madrid, Secţiunea 17, Spania, în vederea executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare şi amenda proporţională de 30,000 euro cu 10 zile de arest prin împuternicire în caz de plată, aplicată prin hotărârea definitivă a Curţii.Supreme din data de 21 iunie 2010, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută începând cu.data de 15 ianuarie 2014, ora 15:30 şi arestată începând cu data de 16 ianuarie 2014 şi până în prezent.
În baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a menţinut arestarea persoanei solicitate M.M., din Groforohrsdorf -Germania, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, de la data de 29 ianuarie 2014 la data de 27 februarie 2014, inclusiv.
Cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului, din care suma de 400 lei către Baroul Iaşi, reprezentând onorariu apărător din oficiu, a fost avansată din fondurile speciale ale M.J.
În temeiul disp. art. 189 C. proc. pen. şi a Legii nr. 178/1997, Ordinului nr. 772/2009 s-a dispus plata onorariului traducătorului autorizat P.N., reprezentând contravaloarea serviciilor de interpretariat şi traducere efectuate în cauză, conform cererii ataşate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 16 ianuarie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 22/45/2014, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, privind arestarea persoanei solicitate M.M., în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 9 mai 2011, de către Tribunalul din Madrid, Secţiunea 17, doamna judecător M.J.C.B.
La dosar a fost ataşat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole la data de 9 mai 2011, o copie fiind înmânată persoanei solicitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, actualizată şi republicată, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate, aceasta exprimându-şi refuzul de a fi predat autorităţilor judiciare spaniole emitente ale mandatului european de arestare, motivat de faptul că are o familie şi loc de muncă în Germania. A mai precizat că doreşte să execute pedeapsa în Germania.
Prin apărător, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004* modificată, care îl dezavantajează în mod evident, acest text de lege făcând trimitere doar la cetăţenii români.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în raport de prevederile Legii nr. 47/1992, Curtea de Apel a constatat că:
Admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a fost condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată şi modificată, care reglementează o formă a controlului de neconstituţionalitate, în scopul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor de judecată.
O condiţie de bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost ca dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată în speţă, să aibă un rol determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei.
Persoana solicitată prin apărător a invocat excepţia neconstituţionalităţii art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004* modificată care prevede că atunci „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent", motivat de faptul că această prevedere se referă numai la cetăţenii români şi nu şi la cetăţenii străini.
Examinând relevanţa şi pertinenţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de persoana solicitată, instanţa a constatat că textul criticat ca fiind neconstituţional nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Textul de lege invocat se referă la un cetăţean român şi este prevăzut pentru a da posibilitatea acestuia să execute pedeapsa în România.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu referire la art. 305 alin. ultim C. proc. pen. a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de persoana solicitată.
În cadrul controlul exercitat asupra mandatului european de arestare s-a constatat că, Tribunalul din Madrid, Secţiunea 17, doamna judecător M.J.C.B. a emis, la data de 9 mai 2011, un mandat european de arestare faţă de numitul M.M., în vederea executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare şi amendă proporţională de 30,000 euro cu 10 zile de arest prin împuternicire în caz de plată aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri, pedepsită conform secţiunilor nr. 368 şi nr. 369 C. pen. spaniol, prin hotărârea definitivă a Curţii Supreme din data de 21 iunie 2010, cu deducerea perioadei de arest începând de la data de 18 octombrie 2007 şi până la data de 11 iunie 2008, reţinându-se în fapt următoarele:
„Pe 18 octombrie 2007", în jurul orei 9.30 A.M., S.O.C., dominican, cu domiciliul legal în Spania şi fără antecedente penale, a fost arestat la punctul de trecere al Terminalului IV Satellite de la aeroportul Barajas din Madrid după ce a sosit cu zborul Iberia Airlines de la Santo Domingo cu destinaţia Madrid Istambul. El avea ascunse sub un costum de lycra ce stătea lipit de corp (bodystocking) 1,739.2 grame de cocaină, care după ce a fost verificată s-a dovedit a fi 74,6% pură, şi prim urmare cu o greutate de 1,492,8 grame. Urma să fie introdusă în Spania pentru trafic ilegal şi ar fi valorat 52,204.44 euro la vânzare în masă. Când a fost arestat de către poliţişti, şi-a manifestat în mod voluntar intenţia de a colabora pentru identificarea şi localizarea persoanelor pe care trebuia să le contacteze şi să le livreze drogurile. El le-a explicat că s-a bazat pe ajutorul persoanei care s-a dovedit a fi M.M., german cu antecedente penale dar fără circumstanţe agravante, angajat la aeroportul unde trebuia să îl ajute. Acesta urma să plece din aeroport pe la porţile destinate doar angajaţilor, evitând astfel controlul poliţiştilor. Dl M. era în aeroport, chiar dacă era ziua lui liberă şi cu ajutorul telefonului mobil îl ghida pe S.R.C. către o anume poartă cu acces restricţionat, unde îl aştepta, şi imediat ce s-au întâlnit şi intrat în lift, au fost arestaţi.
Infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate, astfel cum a fost expusă în cuprinsul mandatului european de arestare are corespondent în legislaţia română.
Din examinarea dosarului a rezultat că nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 98 alin. (1) sau (2) din Legea nr. 302/2004, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.
Coroborând dispoziţiile legale în materie, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 coroborat cu art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare spaniole şi a dispus predarea persoanei solicitate M.M. autorităţii judiciare Tribunalul din Madrid, Secţiunea 17, în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 9 mai 2011 în Dosarul nr. 35/2008 (procedura executorie nr. 1256/2010) şi fundamentat de mandatul de arestare din data aceeaşi dată - 9 mai 2011, emis în baza hotărârii definitive a Curţii Supreme din data de 21 iunie 2010 privind condamnarea sus numitului la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu pierderea dreptului de a fi candidat la alegeri pe perioada sentinţei şi amendă proporţională de 30,000 euro cu 10 zile de arest prin împuternicire în caz de neplată, cu scăderea perioadei de arest de la 18 octombrie 2007 la 11 iunie 2008, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, pedepsită conform secţiunilor 368 şi 369 C. pen. spaniol şi care se regăseşte între cele 32 enumerate limitativ în art. 96 din Legea nr. 302/2004, respectiv la traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope.
S-a dispus predarea persoanei solicitate M.M. către statul emitent al mandatului european de arestare, sub condiţia respectării efectului conferit de regula specialităţii, la care persoana solicitată nu a renunţat.
În baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a menţinut arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, de la data de 29 ianuarie 2014 la data de 27 februarie 2014, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 15 ianuarie 2014 şi arestată începând cu data de 16 ianuarie 2014.
Cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinţei penale nr. 21/2014 a Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs persoana solicitată M.M., criticând-o pentru nelegalitate atât în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de fond privind respingerea ca inadmisibilă a sesizării Curţii Constituţionale, cât şi în ceea ce priveşte predarea persoanei solicitate M.M., către autoritatea judiciară spaniolă, cât şi în ceea ce priveşte menţinerea stării de arest a inculpatului pe o perioadă de 30 zile.
Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
A. În ceea ce priveşte cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale, înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Iaşi a respins-o ca inadmisibilă, textul de lege privind art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 neavând legătură cu cauza, referindu-se la cetăţenii români şi, de asemenea, nu a indicat textul de lege cu care intră în contradicţie.
În cauză, pe de o parte, persoana solicitată M.M. este cetăţean german, textul de lege menţionat făcând trimitere" dosar la cetăţenii români, iar pe de altă parte nu sunt incidente în cauză disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004 pentru a putea constitui motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.
B. Cu privire la sesizarea Tribunalului din Madrid privind executarea mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că nici critica apărării cu privire la luarea acestei măsuri nu este fondată pentru următoarele considerente:
Prin procesul -verbal din 15 ianuarie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, respectiv, adresa din 15 ianuarie 2014 emisă de I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene a transmis Curţii de Apel Iaşi înştiinţarea referitoare la arestarea în vederea predării conform art. 95 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen (filele 5-8 dosar Curte de Apel Iaşi).
în data de 27 ianuarie 2014 (filele 50-69 dosar Curte de Apel Iaşi) a fost transmis la dosarul cauzei mandatul european de arestare în ceea ce-l priveşte pe M.M.
Din mandatul european de arestare rezultă că pentru persoana solicitată M.M. a fost emis mandatul european de arestare, întrucât a săvârşit infracţiunea de trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope.
Mandatul european de arestare a fost emis la data de 9 mai 2011 de către Tribunalul din Madrid, Secţiunea 17, cu referinţa procedurii executorie nr. 1256/2010, provenind de la Tribunal, Dosar nr. 35/2008, pedeapsa aplicată fiind pedeapsa cu 4 ani şi 6 luni închisoare, cu pierderea de a fi candidat la alegeri pe perioada sentinţei şi amenda proporţională de 30.000 euro cu 10 zile de arest prin împuternicire în caz de neplată.
Faţă de o asemenea situaţie, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, în scopul reducerii riscului arbitrariului şi al preeminenţei dreptului, precum şi cu privire la existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunilor săvârşite şi dacă justifică, în sine, o detenţie îndelungată.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, precum şi din economia celorlalte dispoziţii din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existenţa faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deţinerii provizorii exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 91, art. 107 din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. Legea nr. 190 din 1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există, însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport cu circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanţa de fond să se conformeze dispoziţiilor art. 103 coroborat cu art. 107 şi următoarele din Legea nr. 302/2004.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul persoană solicitată împotriva sentinţei penale nr. 21/2014 din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 22/45/2014.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior va obliga recurentul persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.M. împotriva sentinţei penale nr. 21/2014 din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 22/45/2014.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă germană se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 468/2014. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 544/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs → |
|---|
