ICCJ. Decizia nr. 468/2014. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 468/2014
Dosar nr. 535/2/2014
Şedinţa publică din 6 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 ianuarie 2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 535/2/2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) în referire la art. 110 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, lucrarea nr. 98/11-5/2014 întocmită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Sesizarea Parchetului are ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 08 ianuarie 2014 de către autorităţile judiciare italiene (judecătorul pentru proceduri preliminare din cadrul Tribunalului din Veneţia], privind persoana solicitată G.I., cu pseudonimul „P.",din Republica Moldova, dom. în Bucureşti, sector 6, având cetăţenie română şi moldovenească, pentru comiterea infracţiunii de participare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 416 bis, alin. (1), (2) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate pentru o perioadă de 30 de zile.
În cuprinsul sesizării s-a făcut precizarea că numitul G.I. se află deja în stare de arest preventiv dispusă de instanţă în cauza nr. 46/D/P/2012 a Direcţiei de I.I.C.O.T. - Structura Centrală pentru alte fapte decât cele care constituie mandatul european de arestare.
Fapta care face obiectul mandatului european de arestare este prevăzută de art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, iar limitele de pedeapsă prevăzute de legea italiană pentru această infracţiune sunt cuprinse între 7 şi 12 ani închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, la termenul de judecată din 29 ianuarie 2014, s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european de arestare şi care a relatat că are cunoştinţă despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare, dar nu este autorul infracţiunilor pentru care autorităţile italiene solicită a fi predat.
Mandatul european de arestare, emis la data de 08 ianuarie 2014 de către autorităţile judiciare italiene (judecătorul pentru proceduri preliminare din cadrul Tribunalului din Veneţia), împotriva cetăţeanului român G.I. reţine, ca situaţie de fapt, împrejurarea că, persoana solicitată a făcut parte, în perioada anului 2002 şi până în luna iulie 2011, din asociaţia criminală constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni şi denumită „Vor v'zacone", asociaţie cu caracter de tip mafiot, având origine în teritoriile cuprinse în fosta Uniune Sovietica (în cazul de faţă, asociaţia fiind înrădăcinată în mod special în Republica Moldova), cu teritoriul operativ în mod prezumabil şi în restul Europei, cuprinzând de altfel şi teritoriul Statului Italian. Asociaţia avea scopul de a utiliza forţa de intimidare derivată din puterea grupului asociat, în scopul săvârşirii unei serii indefinite de infracţiuni, printre care, în mod special, activitatea de şantaj şi escrocherii săvârşite în dauna compatrioţilor lor care desfăşurau diferite activităţi economice.
Numitul G.I./I. avea calitatea de şef recunoscut („Vor") a unei secţii aparţinând aceleiaşi organizaţii criminale constituite, fiind numit "P.", secţia respectivă desfăşurându-şi activitatea în Italia, în zona oraşelor Verona, Vleenza, Veneţia, Modena, Bologna, Reggio Emilia şi Brescia.
Numitul T. avea calitatea de referent din Italia a numitului G.I./I. („polojenet"); numitul P.A. avea calitatea de referent a aceleiaşi asociaţii pentru zona Verona şi Vicenta ("smotrascii", iar câteodată fiind indicat si in calitate de "polojenet" local). Numitul V.M. avea calitatea de referent al aceleiaşi asociaţii pentru zona Modena; numitul M.V. avea calitatea de referent al aceleiaşi asociaţii pentru zona Bologna; numitul T.A. avea calitatea de referent a aceleiaşi asociaţii pentru zona Brescia; numitul A.I. avea calitatea de referent al aceleiaşi asociaţii pentru zona Torino; numitul F./C.N. avea calitatea de referent a aceleiaşi asociaţii (intermediar referitor la numitul P.) pentru zona Venetia/Mestret numiţii G.R., T.S. şi T.V. aveau calitatea de referenţi ai aceleiaşi asociaţii pentru zona Ferrara; numiţii C.S. şi C.V. aveau calitatea de referenţi ai aceleiaşi asociaţii (cu referire la şeful "Vor" P.P.T. zis "M.N.") tot pentru zona Verona; numitul G.A. avea calitatea de referent al aceleiaşi asociaţii pentru zonele Parma şi Piacenza (dar şi aceştia făceau referire la şeful „Vor" P.P.T. zis "M.N."); numitul G.V. avea calitatea de referent al aceleiaşi asociaţii (tot cu referire la „vor" P.P.T. zis "M.N.") pentru zona Parma; numitul L.I. avea calitatea de referent al aceleiaşi asociaţii pentru zona Padova; numitul B.V. avea calitatea de referent a aceleiaşi asociaţii pentru zona Reggio Emilia; numitul P.O. avea calitatea de referent a aceleiaşi asociaţii (dar era şeful unei alte secţii aparţinând asociaţiei criminale, aşa zis grupul B.).
Deci, toţi participanţii la asociaţia criminală numiţi mai sus aveau calitatea de şefi, conducători şi organizatori ai aceleiaşi organizaţii criminale, cu reţinerea circumstanţei agravante în sarcina acestora de săvârşirea infracţiunii în modalitate transnaţionala, din moment ce asociaţia avea o particulară forţă provenită şi conferită de diferitele ramificaţii internaţionale în cadrul grupului criminal, precum şi circumstanţa agravantă de asociaţie armată, întrucât structura criminală descrisă mai sus avea în dotare diferite arme în scopul obţinerii obiectivelor ilegale prefixate.
Potrivit legii italiene, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 416 bis, alin. (1), (2) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 146/2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013 şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din legea de mai sus.
Astfel, mandatul european de arestare a fost emis, la data de 08 ianuarie 2014, de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Veneţia, în temeiul ordonanţei de aplicare a măsurii cautelare de detenţie preventivă în închisoare, emisă la data de 11 noiembrie 2013 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Veneţia, în cadrul Dosarului penal nr. 2888/09 Registru pentru începerea urmăririi penale şi nr. 2676/10 Registru J.E.E.P. (Registrul judecătorului pentru cercetări preliminare).
S-a reţinut că infracţiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate este prevăzută de art. 416 bis, alin. (1), (2) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 146/2006.
Această infracţiune, indicată în mandatul european de arestare, este prevăzută la art. 96 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea dublei incriminări.
Totodată, Curtea a ţinut cont de faptul că mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că audierea persoanei solicitate, când nu consimte la predare, este limitată la două aspecte, respectiv, motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare şi eventualele obiecţii privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. 7 din aceeaşi lege.
Referitor la cerinţele reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reţinut că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, astfel cum a declarat la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2014.
Curtea a ţinut seama de poziţia exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, acesta menţionând că nu este de acord cu predarea sa în Italia, precum şi de motivele de refuz la executare invocate.
Cât priveşte motivele de refuz al executării mandatului european de arestare constând în starea de graviditate în care se află soţia sa, faptul că nu a săvârşit infracţiunea imputată, că nu s-a aflat niciodată pe teritoriul Italiei şi că are afaceri judiciare în România, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de lege, deoarece nu sunt inserate în dispoziţiile art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 modificată; care prevăd, în mod expres şi limitativ, motivele obligatorii şi, respectiv, opţionale, de refuz al executării.
În analiza acestui aspect, instanţa a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.
Cu referire la motivul opţional de refuz al executării invocat de către persoana solicitată, respectiv, cel prevăzut de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 - când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare - Curtea reţinea reţinut ca acest motiv nu este aplicabil în speţă, dincolo de faptul că reprezintă un caz facultativ de refuz.
Astfel, în cuprinsul mandatului european de arestare sunt descrise fapte presupus a fi fost comise pe teritoriul Italiei, în zona oraşelor Verona, Vleenza, Veneţia, Modena, Bologna, Reggio Emilia şi Brescia, în perioada anului 2002 şi până în luna iulie 2011.
Cauza ce face obiectul Dosarului nr. 25311/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, are în vedere o activitate infracţională diferită a persoanei solicitate, pe teritoriul Republicii Moldova şi al României şi în alte ţări ale U.E.
Pentru considerentele expuse, constatând îndeplinite cerinţele legale mai sus analizate, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 08 ianuarie 2014, de către autorităţile judiciare italiene (judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Veneţia), împotriva cetăţeanului român G.I. cu pseudonimul „P.", din Republica Moldova, domiciliat în Bucureşti, sector 6, având cetăţenie română şi moldovenească.
Având în vedere că persoana solicitată are afaceri judiciare şi în România, pentru alte fapte decât cele pentru care este cercetat de către autorităţile italiene, Curtea a apreciat că se impune amânarea predării în baza mandatului european de arestare.
Faţă de motivele expuse anterior, în baza art 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004 a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autorităţile italiene, cu condiţia respectării regulii specialităţii, până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul Dosarelor nr. 25311/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi nr. 46/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
În baza art. 103 din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate G.I., în vederea predării către autorităţile italiene, pe o perioadă de 30 de zile, la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinţei penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat recurs persoana solicitată G.I.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 535/2/2014 la data de 4 februarie 2014.
Înalta Curte constată că, în prezenta cauză sunt incident dispoziţiile legii vechi privitoare la recurs, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală la data de 1 februarie 2014.
Chiar dacă prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 februarie 2014, analizarea motivelor căii de atac se va face prin prisma legii vechi privind recursul.
La termenul de judecată din data de 6 februarie 2015, în cadrul dezbaterilor, recurentul a declarat că înţelege să-şi retragă recursul formulat împotriva sentinţei penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014.
Potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. anterior „părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 3 69, care se aplică în mod corespunzător".
Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. anterior, faţă de declaraţia de voinţă a recurentului G.I., făcută personal în faţa instanţei, va lua act de cererea acestuia privind retragerea recursului formulat împotriva sentinţei penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată G.I. împotriva sentinţei penale nr. 41/F din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, azi 6 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 460/2014. Penal. îndreptare eroare materială... | ICCJ. Decizia nr. 469/2014. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
