ICCJ. Decizia nr. 540/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 540/2014

Dosar nr. 193/54/2014

Şedinţa publică din 13 februarie 2014

Asupra contestaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi ari. 595 noul C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin.

S-a constatat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 noul C. proc. pen. sub aspectul pedepselor complementare aplicate condamnatului P.M.C., prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.

În baza art. 6 alin. (6) noul C. proc. pen. condamnatul P.M.C. va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) noul C. proc. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a dispus rectificarea mandatului de executare a pedepsei din 29 ianuarie 2013 emis de Curtea de Apel Bucureşti în sensul că pedeapsa complementară aplicată condamnatului constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) noul C. proc. pen. pe o durată de 5 ani.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 3 februarie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, referitoare la aplicarea art. 6 noul C. proc. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile sub aspectul pedepselor complementare aplicate condamnatului P.M.C. prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.

În vederea soluţionării sesizării au fost ataşate foaia de evaluare din data de 16 ianuarie 2014, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 29 ianuarie 2013, sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. 3439/2/2012, fişa de cazier judiciar a condamnatului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013, s-a comunicat condamnatului termenul de soluţionare al sesizării, precum şi faptul că poate formula concluzii scrise.

Potrivit menţiunilor făcute în cuprinsul adresei din 3 februarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, condamnatul a declarat că nu înţelege să formuleze concluzii scrise.

Analizând sesizarea formulată de Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. 3439/2/2012 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în baza art. 130 din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută sentinţa nr. 9111/9 din 13 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul din Milano, secţia a V-a penală, definitivă la data de 31 octombrie 2009, prin care cetăţeanul român P.M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus transferarea condamnatului P.M.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare.

Din considerentele hotărârii menţionate, a rezultat că prin sentinţa penală nr. 9111/09 din 13 iulie 2009 a Tribunalului din Milano, definitivă la data de 31 octombrie 2009, cetăţeanul român P.M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi interzicerea pe viaţă a dreptului de a deţine funcţii publice şi de a fi tutore sau curator pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 609 octies alin. (1)-alin. (3) raportat la art. 609 ter alin. (1) pct. 2, pct. 3, pct. 4, art. 81, art. 110, art. 605 şi art. 81, art. 110, art. 628 alin. (1)-alin. (3) pct. 1 C. pen. italian.

În fapt, s-a reţinut că la data de 26 iunie 2007 împreună cu alte persoane, prin ameninţarea cu un pistol, condamnatul P.M.C. a constrâns-o pe partea vătămată M.R. să-l urmeze într-un loc mai retras şi să se dezbrace, iar apoi a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale normale şi orale.

În sarcina aceluiaşi condamnat s-a reţinut şi faptul că împreună cu alte persoane prin ameninţarea cu un pistol şi o şurubelniţă Ie-a privat de libertate pe părţile vătămate M.R. şi C.F., mai multe ore, şi a deposedat-o pe partea vătămată M.R. de un telefon mobil N., iar pe partea vătămată C.F. de un lanţ din metal pe care i l-a smuls de la gât, precum şi de suma de 90.000 euro aparţinând persoanelor vătămate.

Prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 s-a reţinut că faptele comise de condamnatul P.M.C. au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen., art. 189 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (21) lit. a) şi lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată condamnatului P.M.C., s-a stabilit că are corespondent în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 64 alin. (1) teza a ll-a lit. b) şi lit. e) C. pen., însă nu corespunde sub aspectul duratei, care potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. este de maxim 10 ani.

În baza hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 29 ianuarie 2013, potrivit căruia condamnatul P.M.C. are de executat pedeapsa de 8 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a ll-a lit. b) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

Potrivit fişei de evaluare întocmită de Comisia de evaluare la data de 16 ianuarie 2014, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 noul C. pen., întrucât pedeapsa complementară aplicată condamnatului P.M.C. prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 este mai mare decât limita maximă prevăzută de art. 66 noul C. proc. pen.

Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, prima instanţă a constatat că sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 6 alin. (6) noul C. pen., atunci când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege mai favorabilă sub aspectul pedepselor complementare sau al măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.

Comparând conţinutul şi limitele pedepsei complementare aplicate inculpatului P.M.C., prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012, prima instanţăa constatat că în ceea ce priveşte conţinutul lor, acestea au corespondent în dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) noul C. proc. pen. şi constau în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice [lit. a)], dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat [lit. b)] şi dreptul de a fi tutore sau curator [lit. f)].

În ceea ce priveşte durata pedepselor complementare aplicate inculpatului, prima instanţă a constatat că durata stabilită prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 depăşeşte limita maximă de 5 ani prevăzută de art. 66 alin. (1) noul C. pen., astfel încât admiţând sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, s-a constatat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 noul C. proc. pen. sub aspectul pedepselor complementare aplicate condamnatului P.M.C. prin sentinţa penală nr. 275 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.

S-a stabilit că, în baza art. 6 alin. (6) noul C. pen., condamnatul P.M.C. va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) noul C. proc. pen. pe o durată de 5 ani.

Având în vedere cele dispuse prin prezenta hotărâre s-a dispus rectificarea mandatului de executare a pedepsei din 29 ianuarie 2013 emis de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că pedeapsa complementară aplicată condamnatului constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. f) noul C. pen. pe o durată de 5 ani.

Prima instanţă a constatat, totodată, că în ceea ce priveşte pedepsele principale aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, lipsire de libertate şi tâlhărie, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) noul C. proc. pen., întrucât pedepsele aplicate condamnatului pentru aceste infracţiuni prin sentinţă penală nr. 275 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite [10 ani pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. c) noul C. pen., 10 ani pentru infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 205 alin. (3) noul C. pen., respectiv 12 ani pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) noul C. pen.].

Împotriva acestei sentinţe, condamnatul P.M.C. a formulat contestaţie, iar la termenul de astăzi, 13 februarie 2014, a precizat, personal, că îşi retrage contestaţia formulată în cauză.

Înalta Curte, faţă de declaraţia contestatorului, în sensul retragerii contestaţiei formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă, în baza art. 204 C. proc. pen., raportat la art. 415 C. proc. pen., potrivit cărora: „(1) Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat, va lua act de retragerea contestaţiei formulată de condamnatul P.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea contestaţiei formulată de condamnatul P.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 februarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 540/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP)