ICCJ. Decizia nr. 528/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 528/2014

Dosar nr. 3662/121/2013

Şedinţa publică din 13 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 280 din 21 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi referire la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.L., la pedeapsa închisorii în cuantum de 14 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în stare de recidivă postexecutorie (faptă comisă la 31 decembrie 2012);

În conformitate cu disp. art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului G.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani.

În baza.art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. şi referire la art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul l.I., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (faptă comisă la 31 decembrie 2012).

În temeiul disp. art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului l.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpaţilor mai sus menţionaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor G.L. şi l.I. şi, în conformitate cu disp. art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa închisorii aplicată fiecărui inculpat perioada executată în stare de reţinere şi arest preventiv începând cu 31 decembrie 2012 la zi.

Au fost admise în parte, pretenţiile civile formulate de partea civilă F.F. şi, în temeiul disp. art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., au fost obligaţi în solidar pe inculpaţii G.L. şi l.I. la plata sumei de 4000 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă menţionată, precum şi a sumei de 5000 RON cu titlu de daune morale.

A fost respinsă ca fiind nefondată, cererea părţii civile F.F., de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 18.900 RON, reprezentând preţul vânzării unui imobil.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii G.L. şi l.I. după rămânerea definitivă a prezentei, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetărilor să fie păstrate la instanţa de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În conformitate cu disp. art. 189 C. proc. pen. suma de 600 RON, reprezentând onorariu de apărător desemnat din oficiu în cauză, a fost avansată Baroului Galaţi din fondul M.J.

prima instanţă a reţinut următoarele:

În temeiul disp. art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de 1.300 RON.

Pentru a hotărî astfel Prin rechizitoriul cu nr. 953/P/2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi înregistrat la Tribunalul Galaţi sub nr. 3662/121/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor majori G.L. şi l.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de disp. art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., în privinţa primului inculpat reţinându-se şi starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prin acelaşi act de sesizare au fost acţionaţi penal şi inculpaţii R.C. şi D.I.N. pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni [omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.]

S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare mai sus menţionat, faptul că în dimineaţa de 31 decembrie 2012, pe fondul unui conflict şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, inculpaţii au aplicat împreună victimei F.N. multiple lovituri cu corpuri contondente (pumni, picioare, iar inculpatul G. şi cu o secure), inclusiv în zonă vitală (abdomen) producându-i un politraumatism cu traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale, decesul datorându-se şocului hemoragie consecutiv hemoragiei interne, consecinţă a unei rupturi de splină şi pleură parietală stângă ce au dus la decesul victimei.

Anterior începerii cercetării judecătoreşti în prezenta cauză, inculpaţii l.I. şi G.L., asistaţi de apărător, au declarat că îşi asumă în totalitate situaţia faptică reţinută prin actul de sesizare, implicit probatoriul administrat în prima fază a procesului penal şi înţeleg să recurgă la procedura prev. de art. 320¹ C. proc. pen., cu referire la disp. art. 320 alin. (7) C. proc. pen.; în acest sens inculpaţii au fost audiaţi, judecata urmând a avea loc, în privinţa laturii penale a cauzei, în baza probelor administrate în

faza urmăririi penale.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa a reţinut aceeaşi situaţie faptică potrivit căreia victima F.N. şi martorul G.C., zis „C.C.", au fost consăteni şi la data de 30 decembrie 2012, în jurul orelor 21.00, aceştia s-au întâlnit într-un bar denumit popular „La T." din localitatea M.A. La momentul întâlnirii ambii se aflau în stare de ebrietate şi după un interval de timp de circa 15 minute, martorul G.C. a părăsit acel bar, îndreptându-se către locuinţa sa.

În drum spre locuinţa sa, martorul s-a întâlnit cu victima, care avea asupra sa un bidon din plastic cu vin. Victima i-a propus martorului să consume alcool împreună, propunere cu care martorul a fost de acord, în acest sens cei doi mergând la locuinţa martorului.

Victima şi martorul au stat într-un corp de casă ce aparţine acestuia din urmă, cu menţiunea că în alt corp de casă situat în imediata apropiere, locuieşte fiul martorului, respectiv inculpatul G.L.

Cei doi au început să consume alcool, conform declaraţiei martorului circa 4 litri de vin, purtând în acelaşi timp discuţii pe diverse teme. La un moment dat, pe fondul consumului excesiv de alcool, între victimă şi martor au apărut discuţii contradictorii, în urma. cărora, este posibil ca victima să-l fi lovit pe martor, conform declaraţiei acestuia, cu pumnul în zona pieptului, lovitură în urma căreia martorul a căzut la pământ.

Martorul G.C. a mai declarat că victima a luat o secure cu care a început să-l ameninţe, aspect de natură să-l determine pe martor să meargă să ceară ajutorul unui vecin, în speţă inculpatul D.I.N., care locuieşte în imediata vecinătate.

În drumul spre locuinţa inculpatului D.I.N., martorul s-a întâlnit şi cu inculpatul R.C. zis „P.", căruia i-a cerut ajutorul, dar a fost refuzat de către acesta.

În continuare, martorul G.C. a mers în curtea locuinţei inculpatului D.I.N., căruia i-a spus cele întâmplate şi i-a solicitat ajutorul, în sensul de a-l scoate pe F.N. din casa sa.

Inculpatul D.I.N. a fost de acord şi a mers spre locuinţa martorului, iar în stradă s-a întâlnit cu inculpatul R.C. căruia i-a propus să-l însoţească, propunere cu care acesta din urmă a fost de acord.

Primul care a intrat în locuinţa martorului a fost inculpatul D.I.N., urmat de către inculpatul R.C. În camera respectivă se afla victima F.N., care avea o secure în mâna, fără ca acesta să încerce să lovească pe careva dintre cei prezenţi. Inculpatul D.I.N. a încercat să intre în camera unde se afla victima, trăgând de mânerul uşii, iar victima la rândul ei trăgea şi ea de uşă în sens opus. În cele din urmă victima s-a dezechilibrat şi a căzut peste mobilierul din bucătărie.

Profitând de acest lucru, inculpatul D.I.N. a intrat în camera respectivă, a luat securea din mâna victimei, pe care i-a dat-o inculpatului R.C. La rândul lui, inculpatul R.C. a luat securea şi a aruncat-o peste un gard, unde a şi fost găsită de către organele de anchetă.

S-a reţinut că inculpaţii D.I.N. şi R.C. au imobilizat apoi victima.

Datorită zgomotului creat în condiţiile arătate mai sus, respectiv buşituri şi ţipete, inculpatul G.L., care se afla într-un corp alăturat de casă, a mers să vadă ce se întâmplă, fiind însoţit de către inculpatul I.I. şi de către mama sa, martora G.C.

La momentul la care inculpaţii G.L. şi I.I. au intrat în camera respectivă au văzut-o pe victimă aşezată pe un scaun. La acel moment victima sângera din zona nasului şi avea un ochi umflat, acest lucru fiind vizibil.

Întrucât victima intenţiona să se ridice de pe scaun, inculpatul I.I. a îmbrâncit-o la loc, moment în care inculpatul G.L. l-a întrebat pe tatăl său cine l-a lovit, după care a început să lovească victima cu pumnii şi cu genunchii în zona abdominală, aplicându-i acesteia circa 7-8 lovituri, (declaraţie inculpat, declaraţie inculpat). În timp ce inculpatul G.L. lovea victima, în sprijinul acesteia a intervenit martorul G.C., care i-a spus textual „să nu mai dea în persoana de pe scaun", lucru pe care inculpatul I-a şi făcut.

În continuare, inculpatul D.I.N. a luat victima, care menţionăm că „nu putea să stea singur pe picioare" şi împreună cu martora G.C. şi cu inculpatul R.C. au dus-o pe aceasta la poarta locuinţei lui G.C.

Aici se afla martorul P.C., vecin al martorului G.C., care a avut.posibilitatea să vadă starea în care se afla victima şi întrucât o cunoştea pe aceasta s-a oferit să o ducă acasă.

Martorul P.C. a luat-o pe victimă de braţ, „pentru a nu cădea" şi a condus-o spre locuinţa sa. După parcurgerea unei distanţe de aproximativ 200 de metri, martorul şi victima au fost ajunşi de către inculpaţii I.I. şi G.L., acesta din urmă împingându-l pe martor care a căzut la pământ.

În aceste condiţii, inculpatul G.L. a lovit-o pe victimă cu muchia unei securi, iar inculpatul I.I. cu pumnii şi cu picioarele, lovituri în urma cărora victima a căzut la pământ. Aici, cei doi inculpaţi au continuat să o lovească pe victimă, cu muchia securii, respectiv cu pumnii şi cu picioarele, atât în zona capului cât şi peste corp, loviturile fiind multiple. Martora oculară R.G. a declarat că au fost vreo 4 lovituri de secure, iar toate loviturile aplicate de către cei doi inculpaţi au fost mai mult de zece.

În continuare martorul P.C. a intervenit în apărarea victimei şi, conform declaraţiei sale, l-a lovit pe inculpatul G.L. cu piciorul, pentru a-l determina pe acesta să înceteze agresiunea asupra victimei, lucru care s-a şi întâmplat.

După ce inculpaţii I.I. şi G.L. au părăsit zona în fugă, victima a părăsit la rândul său zona, fără să se poată stabili în ce condiţii a ajuns la locuinţa sa.

Soţia victimei, F.F., a declarat că la momentul la care a sosit acasă, soţul său se văita şi era murdar de sânge pe faţă şi pe mâini, iar înainte de a-şi pierde cunoştinţa i-a spus acesteia că „a fost bătut de către C.C. şi fiul acestuia L.".

La scurt timp victima „a început să horcăie" şi nu şi-a mai revenit, moment în care F.F. a sesizat SNUAU 112, iar echipajul de pe ambulanţă care a sosit la faţa locului nu a făcut decât să constate decesul victimei F.N.

S-a reţinut că din concluziile raportului medico-legal de necropsie din 31 decembrie 2012 a rezultat că:

1. Moartea numitului F.N. a fost violentă.

2. Ea s-a datorat şocului hemoragie consecutiv hemoragiei interne - hemoperitoneu masiv şi hemotorax stâng-consecinţa unei rupturi de splină şi de pleură parietală stânga, în cadrul unui politraumatism cu traumatism toraco - abdominal cu fracturi costale C2-10 stânga, la o persoană cu ciroza hepatică micronodulară şi intoxicaţie acută etilică.

3. Toate Jeziunile traumatice constatate la autopsie au caracter vital.

4. Între traumatismul toraco-abdominal cu ruptura de splină şi fracturi costale multiple stângi cu hemoperitoneu masiv şi hemotorax stâng există legătură de cauzalitate directă, condiţionată de afecţiunea hepatică preexistenta - ciroza hepatică micronodulară, cu hipertensiune portala (obiectivată prin splenomegalie şi varice esofagiene), care a intervenit cu rol favorizant în ruptura splinei - prin prezenţa splenomegaliei - şi în pasivitatea hemoperitoneului consecutiv - prin tulburările de coagulabilitate din cadrul procesului cirogen avansat.

5. După prezenţa şi direcţia stropilor de pe haine, precum şi după topografia leziunilor traumatice, se poate aprecia că leziunile faciale, cu epistaxisul bilateral au fost produse în timp ce victima se afla în ortostatism, iar leziunile toraco-abdominale - atât în timp ce victima era în ortostatism, cât - mai probabil - în timp ce victima era în decubit dorsal, fără a se putea stabili succesiunea loviturilor, fiind posibilă producerea leziunilor faciale înaintea celor toraco-abdominale, dar nu se exclude nici varianta producerii lor ulterioare.

6. În sângele recoltat de la cadavru s-a pus în evidenţă 3,25 g %0 alcool, ceea ce atestă o intoxicaţie acută etilică severă.

7. Sângele victimei aparţine grupei 01, Rh pozitiv.

S-a reţinut că, situaţia faptică mai sus prezentată este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat la 31 decembrie 2012 şi planşa fotografică aferentă, fişa de constatări preliminare şi raportul medico-legal de necropsie din 31 decembrie 2012 întocmite de către Serviciul Clinic de Medicină Legală Galaţi, precum şi răspunsurile completatoare ale raportului medico-legal menţionat, atestând faptul că intoxicaţia etilică severă a victimei (3,25 g%0 alcool) au pus-o pe aceasta în imposibilitatea de a se apăra; de asemenea, declaraţiile reprezentantului victimei (soţia acesteia, numita F.F.), precum şi ale martorilor audiaţi în prima fază a procesului penal - numiţii G.C., R.G., C.I., C.I.H., P.C. şi G.C., toate acestea coroborate cu declaraţiile inculpaţilor G.L. şi l.I. de asumare a faptelor comise.

În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei inculpaţii G.L. şi l.I. au solicitat, prin apărător, reţinerea în favoarea lor a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de disp. art. 74 lit. c) C. pen. [iar în privinţa inculpatului l. şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.] subliniind faptul că au avut un comportament procesual sincer, prezentându-se în faţa autorităţilor şi recunoscând faptele penale supuse cercetării.

Pentru considerentele arătate instanţa de fond a apreciat ca fiind angajată vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, infracţiune comisă în stare de recidivă postexecutorie de către inculpatul G.L., urmând a se da eficientă, în privinţa ultimului, şi dispoziţiilor legale şi efectelor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

La individualizarea conform art. 72 C. pen. a pedepsei ce a fost aplicată în cauză se vor avea în vedere, în mod deosebit, natura şi gradul ridicat de pericol social al infracţiunii (infracţiune lezând cea mai importantă valoare socială) corelativ cu elementele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat. Astfel, s-a reţinut că, nici unul dintre inculpaţi nu se află la primul conflict cu legea penală, aşa cum relevă fişele de cazier judiciar ale acestora inculpatul l.I. a fost sancţionat cu amenzi administrative pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, iar inculpatul G.L. fiind sancţionat anterior sentinţa penală nr. 67/2007 a Judecătoriei Tecuci cu o pedeapsă a închisorii în cuantum de 3 ani, în executarea căreia a fost arestat la 03 mai 2007 şi liberat la 04 martie 2009, rămânându-i un rest neexecutat de 424 zile închisoare - situaţie care-i atrage starea de recidivă postexecutorie anterior menţionată.

Aceste aspecte au format convingerea instanţei că inculpaţii nu pot fi plasat în categoria infractorilor primari, neimpunându-se a fi reţinute în cauză şi circumstanţele judiciare atenuante prevăzute de disp. art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu atât mai mult cu cât prezenta acestora în faţa autorităţilor s-a datorat stării de arest preventiv instituite imediat după comiterea faptei.

Faţă cu toate aceste aspecte a fost aplicată inculpatului G.L. o pedeapsă a închisorii într-un cuantum situat peste limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator, iar inculpatului l.I. o pedeapsă reprezentată de această limită legală specială, avându-se în vedere totodată şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

De asemenea, avându-se în vedere conţinutul juridic al infracţiunii în discute corelativ cu dispoziţiile legale ale art. 65 C. pen. a fost aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpaţi şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpaţilor mai sus menţionaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepselor principale.

Întrucât, în prezenta cauză, inculpaţii G.L. şi l.I. au fost reţinuţi pentru 24h la 31 decembrie 2012 (ordonanţe de reţinere nr. 64 şi 65 din 31 decembrie 2012), ulterior fiind arestaţi preventiv (mandate de arestare preventivă nr. 2 şi 3 din 01 ianuarie 2013), măsura fiind menţinută şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu disp. art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa închisorii astfel aplicată în prezenta cauză perioada executată; totodată, în conformitate cu dispoziţiile procedurale prev, de art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută celor doi inculpaţi starea de arest preventiv.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea civilă F.F. a reclamat pretenţii civile în cauză, în termenul legal prev. de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., solicitând daune materiale în sumă de 8000 RON (reprezentate de cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi pomenirile ulterioare) precum şi 5000 RON daune morale; a solicitat, totodată, partea civilă F.F. şi recuperarea sumei de 18900 RON reprezentând preţul unui imobil vândut de victimă, sumă care s-ar fi aflat asupra acesteia la momentul evenimentului dedus judecăţii.

Având în vedere că din ansamblul înscrisurilor anexate dosarului de către partea civilă doar cele aflate la dosar au legătură cu decesul victimei, având în vedere, de asemenea, susţinerile inculpaţilor care au fost de acord cu acoperirea daunelor materiale în limita dovedirii acestora, s-a dispus în consecinţă, în conformitate cu art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., şi a fost admisă în parte acţiunea civilă promovată.

Astfel, au fost obligaţi în solidar inculpaţii G.L. şi l.I. la plata către partea civilă F.F. a unei sume modice de 4000 RON cu titlu de daune materiale, apreciată de instanţă ca fiind corelativă cheltuielilor reclamate; suma de 18.900 RON, reprezentând preţul vânzării unui imobil de către victimă, sumă adusă în discuţie de partea civilă mai sus menţionată, nu poate fi avută în vedere nefiind corelată cu nici un mijloc de probă care să ateste săvârşirea vreunei infracţiuni de tâlhărie asupra victimei; de altfel, prin actul de sesizare mai sus menţionat s-a dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul G.L. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. întrucât fapta nu există.

Totodată, în privinţa daunelor morale solicitate într-un cuantum de 5000 RON instanţa de fond a apreciat că se impune admiterea acestora în considerarea suferinţei psihice fireşti, a părţii civile în cauză.

Potrivit disp. art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetărilor să fie păstrate la instanţa de judecată până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 76/2008 (art. 7) s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei soluţii, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Văzând şi disp. art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. dar şi ale art. 189 C. proc. pen. s-a dispus în privinţa cheltuielilor judiciare în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii l.I. şi G.L. criticând-o pe motive de netemeinicie.

În susţinerea apelurilor inculpaţii au arătat că pedepsele aplicate sunt prea mari.

Prin apelurile promovate cei doi inculpaţi au solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. şi reducerea pedepselor pentru a avea posibilitatea să fie eliberaţi mai repede întrucât doresc să îşi întemeieze o familie.

Prin decizia penală nr. 237/A din 3 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii I.I. (zis „L.", în prezent deţinut în P.M.T. Tichileşti) şi G.L., (în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi), împotriva sentinţei penale nr. 280 din 21 iunie 2013 a Tribunalului Galaţi.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

S-a constatat că prima instanţă a reţinut corect situata de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia celor doi inculpaţi pe baza analizei materialului probator administrat în faza urmăririi penale coroborat cu declaraţiile inculpaţilor date în faza cercetării judecătoreşti urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Probatoriile administrate în cauză respectiv: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice; raportul medico-legal de necropsie a victimei din 31 decembrie 2012; răspunsurile complementare la respectivul raport; declaraţiile martorilor G.C., R.G., C.I., C.I., P.C., G.C., declaraţiile părţii civile F.F., soţia victimei, coroborate cu declaraţiile celor doi inculpaţi, confirmă că fapta există în materialitatea ei, este prevăzută de lege ca infracţiune [încadrată la art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.] şi a fost comisă cu vinovăţie de către aceştia.

Astfel, s-a apreciat că în cauză nu este incident niciunul din cazurile reglementate de art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen., sens în care dispoziţia de condamnare a celor doi inculpaţi a fost dispusă în mod legal.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut împrejurarea că cei doi apelanţi inculpaţi G.L. şi l.I. (împreună cu inculpaţii R.C. şi D.I.N.), pe fondul unui conflict spontan, profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra (aceasta prezentând o alcoolemie de 3,25 g %o) i-au aplicat multiple lovituri cu corpuri contondente (pumni, picioare, iar inculpatul G.L. şi cu o secure) producându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.

S-a aprecia că prima instanţă a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpaţilor, respectând dispoziţiile art. 72 C. pen.

Astfel, pedepsele aplicate inculpaţilor în cuantum de 10 ani închisoare faţă de l.I. (reprezentând minimul special) şi respectiv de 14 ani închisoare faţă de G.L. sunt legale şi temeinice.

Instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile de individualizare reglementate de art. 72 C. pen., în special contribuţia şi activitatea infracţională concretă desfăşurată de fiecare inculpat, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.L.

Reţinerea dispoziţiilor privind circumstanţele atenuante nu reprezintă o obligativitate pentru instanţa de judecată.

Aplicarea prevederilor art. 74 C. pen. se realizează prin raportare la toate criteriile de individualizare a răspunderii penale.

În speţă, aspectele favorabile inculpaţilor intră în concurs cu celelalte criterii de individualizare reglementate de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea faptei, modalităţile şi împrejurările săvârşirii - aşa cum au fost arătate mai sus, urmarea produsă, atingerea adusă relaţiilor sociale ce apără viaţa persoanei.

Nu trebuie omisă împrejurarea că atitudinea sinceră manifestată de cei doi inculpaţi a fost valorificată prin reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., neexistând alte aspecte care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. proc. pen.

S-a considerat că instanţa de fond a procedat şi la o corectă soluţionare a laturii civile a cauzei neimpunându-se modificarea cuantumului daunelor morale şi nici a cuantumului daunelor materiale.

Faţă de cele de mai sus, neexistând aspecte favorabile inculpaţilor care să impună reformarea hotărârii, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de aceştia.

Având în vedere soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi întrucât subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor l.I. şi G.L.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii l.I. şi G.L.

Recurentul inculpat l.I. a solicitat, în cuprinsul motivelor scrise, cât şi cu ocazia dezbaterilor, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., avându-se în vedere conduita bună până în momentul săvârşirii faptei şi poziţia de recunoaştere sinceră.

Pe de altă parte, invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 188 din Noul C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate, în condiţiile în care pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen., limitele de pedeapsă sunt reduse faţă de cele prevăzute de reglementarea anterioară, iar în noul C. pen. nu am mai fost preluată circumstanţa agravantă prevăzută de art. 175 lit. d) (C. pen. din 1969) specifică omorului calificat din reglementarea anterioară.

Recurentul inculpat G.L. a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere faptul că a recunoscut în totalitate fapta săvârşită.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul G.L. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de inculpatul l.I. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹-art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care Ie cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.

1. În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de ambii recurenţi inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat teatre instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpatul G.L. şi-a motivat în scris recursul numai oral în ziua judecăţii, încălcând u-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat G.L. acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat G.L., Înalta Curte constată că acesta şi-a motivat recursul la data de 6 februarie 2014, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen.

Critica formulată de recurentul inculpat l.I. referitoare la greşita individualizare a pedepselor nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., care vizează greşita aplicare a legii, iar nu chestiuni de temeinicie, precum cele invocate de recurent. Respectivele critici nu pot fi analizate, din oficiu, nici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., care se referă la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind deci supuse cenzurii instanţei de ultim control judiciar doar aspecte ce vizează nelegalitatea pedepsei, iar nu şi chestiuni referitoare la netemeinicia acesteia.

2. Examinând recursurile declarate de inculpaţii l.I. şi G.L. din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte consideră că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere Ia răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanţa trebuie să-l soluţioneze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii şi instituţii pe care le conţine fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă şi unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilităţii legilor şi s-ar nesocoti logica sanctionatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecinţa distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât şi de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituţional al legalităţii pedepsei [art. 23 alin. (12) din Constituţie] presupune cu necesitate, aşa cum, în mod constant a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravităţii consecinţelor nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziţii mai blânde din cele două Coduri penale, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condiţiile în care nici C. pen. şi nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumera aşa-numitele instituţii autonome şi nici nu menţionează criteriile în funcţie de care pot fi, eventual, determinate acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaţilor judecaţi după intrarea în vigoare a noului Cod o situare mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluţionate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracţiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpaţii judecaţi după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârşit infracţiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este şi acela că legiuitorul a reglementat în mod -expres situaţiile în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 şi art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Referitor la art. 10, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, raţiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni în situaţii tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen. din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracţiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât şi tuturor situaţiilor cu relevanţă juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situaţia pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia după 1 februarie 2014.

De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivităţii legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiţionată aplicată conform art. 81 C. pen. (1969), în condiţiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe şi nu pot retroactiva.

Rezultă, aşadar, că aplicarea concomitentă a dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive nu îşi găseşte fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înţelesul dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv acela de „dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care Ia data adoptării lor aveau putere de lege".

Toate aceste considerente deduse din voinţa legiuitorului conduc Înalta Curte, în majoritate, la concluzia inadmisibilităţii combinării dispoziţiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi - permiţând, practic, judecătorului să legifereze şi ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.

În acelaşi sens, al inadmisibilităţii aplicării concomitente a dispoziţiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunţat în mod constant şi Curtea Constituţională (Deciziile nr. 1470 şi nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, publicate în M.Of. nr. 853/02.12.2011), care a arătat că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile (...) vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze", aceste considerente, ataşate dispozitivului, fiind general obligatorii, aşa cum a statuat instanţa de contencios constituţional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M.Of. nr. 16/26.01.1995; Decizia nr. 1415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 796/23.11.2009; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M.Of. nr. 392/14.06.2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M.Of. nr. 482/07.07.2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M.Of. nr. 350/13.06.2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M.Of. nr 71/29.01.2014).

În mod similar s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidenţa cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menţionat că principiul aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre dispoziţiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiu! menţionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia „lege mai favorabilă" şi nu „dispoziţii mai favorabile ale unei legi".

Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive şi crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuţiilor de legiferare, a fost subliniată şi în-doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, losif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta lliescu, lon Qancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, „Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală", vol. I, Ed. Academiei R. 1969, pag. 80; Traian Pop, „Drept penal comparat, Partea generală", 1923, pag. 119 şi urm.; Constantin Mitrache, „Drept penal român", Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, „Drept penal român, Partea generală", vol. I, Casa de Editură-şi Presă Ş. SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, loan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, loan Molnar, llie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu, „Explicaţii preliminare ale noului C. pen.", vol. I, Ed. U.J., 2010, pag. 67, 72-73.

Transpunând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, Înalta Curte constată că legea mai favorabilă inculpatului l.I. este, în concret, noul C. pen. care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi [de la 10 ani la 16 ani şi 8 luni închisoare, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.], însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanţial al săvârşirii faptei profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, nu se mai regăseşte în conţinutul infracţiunii de omor calificat, ci se regăseşte în conţinutul circumstanţei agravante generale prevăzut de dispoziţiile art. 77 lit. e) C. pen.

În această situaţie, fapta comisă de recurentul inculpat l.I. trebuie încadrată ca omor simplu, prevăzut de art. 188 C. pen. (pedepsit de noua lege cu închisoarea de la 10 la 20 de ani închisoare) cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. (de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.) şi art. 77 lit. e) C. pen. [de la 6 ani şi 8 luni la 15 ani şi 4 luni închisoare, prin aplicarea sporului de 2 ani ca efect al reţinerii circumstanţei agravante prevăzută de art. 77 lit. e) C. pen.] şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Ca urmare, având în vedere că noul C. pen. prevede limite mai reduse ale pedepsei, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului inculpat l.I. este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispoziţiile art. 188 alin. (1) C. pen. raportat la art. 77 lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat G.L., Înalta Curte, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este legea penală anterioară, privită atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.

Astfel, inculpatul G.L. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi [cu posibilitatea aplicării unei pedepse până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător, cu posibilitatea adăugării unui spor de până la 10 ani, ca urmare a aplicării art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.], iar, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., de la 10 ani la 16 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Această infracţiune îşi găseşte corespondent, aşa cum s-a arătat mai sus în dispoziţiile art. 188 C. pen. (pedepsit de noua lege cu închisoarea de Ia 10 la 20 de ani închisoare) cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. [de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni închisoare, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.], art. 77 lit. e) C. pen. [de la 6 ani şi 8 luni la 15 ani şi 4 luni închisoare, prin aplicarea sporului de 2 ani ca efect al reţinerii circumstanţei agravante prevăzută de art. 77 lit. e) C. pen.] şi art. 43 alin. (5) C. pen. [de la 10 ani la 23 ani închisoare, prin majorarea cu o doime a limitelor speciale ale pedepsei, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen.] şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Înalta Curte constată că în speţă, legea anterioară este mai favorabilă inculpatului G.L., prevăzând limite ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de actuala reglementare şi prin prisma faptului că în materia tratamentului sancţionator al recidivei postexecutorii, noul Cod prevede un regim diferit şi mai sever decât cel prevăzut în reglementarea anterioară (potrivit căreia instanţa putea „să aplice o pedeapsă sporită, care să depăşească în anumite limite maximul special prevăzut de lege pentru acea infracţiune, fără a se produce vreo modificare la nivelul minimului special) prin majorarea legală a limitelor speciale de pedeapsă cu jumătate.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat G.L. este C. pen. anterior care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.

3. În consecinţă, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul l.I., va casa, în parte, hotărârile instanţelor inferioare, iar, în rejudecare, în temeiul art. 188 alin. (1) C. pen. raportat Ia art. 77 lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege, îl va condamna pe inculpatul l.I. la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa complementară fiind stabilită în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg în pct. 1 din considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va deduce prevenţia inculpaţilor de la 31 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat G.L. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.I. în sumă 300 se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul l.I. împotriva deciziei penale nr. 237/A din 3 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 280 din 21 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi rejudecând:

În baza art. 188 alin. (1) C. pen. raportat Ia art. 77 lit. e) C. pen., art. 5 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul l.I. la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 31 decembrie 2012 la 13 februarie 2014.

Obligă recurentul inculpat G.L. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.I. în sumă 300 se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 87/2014. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 515/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 515/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 55/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 553/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 56/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 582/2014. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs