ICCJ. Decizia nr. 553/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 553/2014

Dosar nr. 1600/89/2013

Şedinţa publică din 14 februarie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 18/C din 19 iunie 2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de condamnatul M.I., în prezent deţinut în Penitenciarul laşi, privind revizuirea sentinţei penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1646/89/2011, menţinută prin Decizia penală nr. 47 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi şi rămasă definitivă la data de 31 mai 2012 prin Decizia penală nr. 1860 din 31 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 998/A din 06 martie 2013, petentul M.I. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în Dosarul penal nr. 1646/89/2011.

Instanţa, faţă de motivele invocate de petent în susţinerea cererii, a calificat cererea ca fiind o cerere de revizuire, înaintând-o spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Prin adresa din 02 aprilie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, înregistrată pe rolul aceste instanţe la data de 03 aprilie 2013, sub nr. 1600/89/2013, a fost înaintată, spre competentă soluţionare, cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat M.I. la data de 06 martie 2013 faţă de sentinţa penală nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1646/89/2011, menţinută prin Decizia penală nr. 47 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi şi rămasă definitivă la data de 31 mai 2012 prin Decizia penală nr. 1860 din 31 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii sale, revizuentul M.I. a solicitat: reanalizarea probatoriului administrat în cauză, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen., infracţiune pentru care a fost condamnat, şi, totodată, a criticat modalitatea de efectuarea a cercetărilor, arătând, în esenţă, următoarele:

- i-a fost încălcat dreptul de a participa la reconstituire;

- organul de urmărire penală a falsificat probele de la dosar, neluând în considerare susţinerile petentului cu privire la faptul că şapca de blugi, ce prezenta pete de sânge, şi care a fost găsită la faţa locului, îi aparţinea, la fel ca şi petele de sânge de la locul conflictului;

- nu l-a lovit cu cuţitul pe numitul S.C. (partea vătămată); în mod greşit, s-a reţinut că partea vătămată a prezentat o singură lovitură de cuţit, în realitate, fiind vorba de 4-5 lovituri, care i-au fost aplicate de fratele său - S.C. (C.);

- organul de urmărire penală a făcut să dispară plângerea sa formulată împotriva părţii vătămate pentru a-l favoriza;

- a fost obligat de instanţă să plătească spitalizarea lui S.C., iar acesta nu era de fapt internat pentru că era acasă şi căra lemne din pădure;

- a solicitat, totodată, a i se reduce cuantumul pedepsei care i-a fost aplicată, deoarece în faţa Curţii de Apel laşi a recunoscut că este vinovat şi trebuia să beneficieze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Au fost efectuate acte de cercetare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar procurorul a înaintat instanţei referatul întocmit potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., formulând concluzii de respingere a cererii.

În referatul procurorului, s-a reţinut că nu există elemente noi care să nu fi fost avute în vedere de instanţele care au judecat cauza în fond şi în căile ordinare de atac, nefiind posibilă prelungirea probatoriului în calea extraordinară de atac a revizuirii, apreciind astfel cererea ca fiind inadmisibilă.

Instanţa, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire formulată de M.I. este inadmisibilă pentru următoarele considerentele:

Prin sentinţa penală nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1646/89/2011, s-au hotărât următoarele:

- respingerea, ca nefondată, a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul M.I., formulată de acesta prin apărătorul ales, din tentativă la infracţiunea la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- condamnarea inculpatului M.I. la următoarele pedepse:

- 8 (opt) ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen.;

- 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

- în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M.l. în pedeapsa cea mai grea, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani de închisoare şi pedeapsa complementară de 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) C. pen.;

- în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) C. pen.;

- în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest luată faţă de inculpat şi, conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 5 mai 2011 la zi;

- s-a luat act că partea vătămată S.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză;

- s-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile S.A.J. Vaslui şi S.J.U. Vaslui;

- în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească S.A.J. Vaslui, cu titlu de cheltuieli de transport a părţii vătămate S.C., suma de 504,4 lei şi S.J.U. Vaslui cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale aceleiaşi părţi vătămate, suma de 3.842,8 lei, actualizate la data executării;

- în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I. a unui corp delict - cuţit cu lama rabatabilă şi mâner placat cu material de culoare maro - folosit la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, care a fost înregistrat la poziţia nr. 81/2011 în registrul de corpuri delicte al instanţei;

- conform art. 189 alin. (1) şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 903 lei, din care suma de 603 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească.

Prin decizia penală nr. 47, pronunţată la data de 01 martie 2012 de către Curtea de Apel laşi, această instanţă a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 a Tribunalului Vaslui.

A menţinut starea de arest a inculpatului M.I. şi a dedus la zi arestarea de la 30 noiembrie 2011.

Decizia penală nr. 47 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi a fost recurată de inculpat, recursul fiind respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1860 din 31 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 29 aprilie 2011, într-un local public din satul Hîrşoveni, comuna Ivăneşti, judeţul Vaslui, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul M.I. i-a aplicat o lovitură de cuţit în flancul stâng al toracelui vătămatului S.C., cauzându-i astfel leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înţepate în regiunea hipogastrică, penetrante intraperitoneal, cu interesarea marelui epiplon şi hemiperitoneu, leziuni care au pus în primejdie viaţa vătămatului.

Instanţele de control judiciar au apreciat că prima instanţă a procedat la o riguroasă analiză a materialului probator administrat în cauză şi, în mod corect, a stabilit vinovăţia inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel cum sunt reglementate motivele de revizuire în C. proc. pen. şi raportând cererea revizuentului M.I. la textele de lege indicate, instanţa de fond a reţinut că solicitarea acestuia poate fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a), c) şi d) C. proc. pen., deşi revizuentul nu a indicat expres aceste texte de lege.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că ceea ce particularizează revizuirea faţă de alte căi extraordinare de atac, raportat la prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este faptul că are menirea de a desfiinţa o hotărâre definitivă care conţine erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanţei, adică neexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluţie diametral opusă (de achitare în cazul de faţă).

Din analiza dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condiţiile legii şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanţa putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. în consecinţă, cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ.

Astfel, în primul rând, în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi", în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, aşa cum este şi solicitarea revizuentului de a fi audiaţi alţi martori, dar cu privire la aceleaşi aspecte de fapt discutate în faţa instanţei de fond.

Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza (fie prin administrarea unor probe noi sau prin readministrarea probelor).

Tribunalul a arătat că inculpatul a fost prezent la toate termenele de judecată care s-au acordat în cauză - atât la fond, cât şi în căile de atac, şi a beneficiat de asistenţă juridică, fiindu-i respectate toate drepturile procesuale.

Inculpatul a avut, aşadar, posibilitatea de a îşi propune probe în apărare pe întreaga desfăşurare a procesului penal, procedând de altfel în acest sens.

Instanţa de fond a procedat la audierea martorilor din lucrări. Inculpatul a solicitat în apărare proba cu acte în circumstanţiere, precum şi proba testimonială, cu martorii D.C. şi B.V., martori care au şi fost audiaţi la termenul din 02 noiembrie 2011. La acelaşi termen de judecată inculpatul a depus acte în circumstanţiere.

De asemenea, instanţa a reţinut că inculpatul a fost audiat de instanţă la termenul din 05 octombrie 2011, prilej cu care a recunoscut că l-a lovit pe S.C. „o singură dată cu cuţitul" (procesul-verbal aflat la fila 85 din dosarul de fond).

În cauză, a fost administrat un probatoriu suficient, instanţele constatând, pe baza acestuia, că inculpatul se face vinovat de comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi a infracţiunii de port ilegal de armă albă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Revizuentul-condamnat a criticat, prin cererea de revizuire formulată, modalitatea de desfăşurare a cercetărilor, susţinând că organul de urmărire penală a falsificat probele de la dosar, neluând în considerare susţinerile sale cu privire la faptul că şapca de blugi, ce prezenta pete de sânge şi care a fost găsită la faţa locului îi aparţinea, la fel ca şi petele de sânge de la locul conflictului. De asemenea, a susţinut revizuentul că i-a fost încălcat dreptul de a participa la reconstituire.

S-a apreciat că simplele afirmaţii ale revizuentului că organul de urmărire penală, respectiv organele de cercetare penală ar fi săvârşit abuzuri în cauza a cărei revizuire se cere nu sunt suficiente pentru a atrage incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. c) şi d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.

Aşadar, eventuala săvârşirea de către organele de urmărire penală a unor infracţiuni în cauza a cărei revizuire se cere, trebuie dovedită, potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. Numai atunci când organele sus-menţionate nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile acestea se por constata conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen. de către instanţa de revizuire.

În consecinţă, constatând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existenţei faptelor sau împrejurărilor noi de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătoreşti de condamnare, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul M.I. privind revizuirea sentinţei penale nr. 208 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui.

În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentinţa penală a fost apelată de condamnatul M.I., pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Condamnatul a susţinut teze distincte, circumscrise, potrivit motivării cererii de revizuire, art. 394 alin. (1) lit. a), c) şi d) C. proc. pen. Pe de o parte s-a susţinut că martorii au dat declaraţii necorespunzătoare adevărului, iar pe de altă parte, organele de cercetare penală au săvârşit abuzuri în strângerea probelor în cauza a cărei revizuire se cere şi care, în opinia revizuentului, au condus la o greşită încadrare juridică a faptei.

Totodată, a invocat incompatibilitatea procurorului care a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea sa în judecată, atrasă de gradul de rudenie (soţ al procurorului care a verificat şi confirmat rechizitoriul într-un alt dosar în care are calitatea de parte vătămată).

Prin Decizia penală nr. 148 din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori,a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul M.I., împotriva sentinţei penale nr. 18/C din 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1600/89/2013, hotărâre pe care a menţinut-o.

În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus şi onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei, ce va fi avansat iniţial din fondurile statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar, în esenţă a reţinut că motivele invocate de condamnat în susţinerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

S-a reţinut că fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, revizuirea nu se poate transforma într-un apel deghizat pentru a repune în discuţie statuări jurisdicţionale definitive sau aprecieri asupra raţionamentului instanţei, aşa cum tinde revizuentul in cererea sa şi nu poate deveni admisibilă decât în condiţiile existenţei vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilirii ordinii juridice.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuentul.

Apărătorul desemnat din oficiu, reiterând motivele invocate de revizuent în faţa instanţelor de fond şi de apel a pus concluzii de admitere a recursului. Astfel a solicitat readministrarea probatoriului întrucât acesta se consideră nevinovat pentru comiterea faptei reţinută în sarcina sa. A arătat că pedeapsa aplicată este prea mare şi că organele de urmărire penală au săvârşit abuzuri în cauza a cărei revizuire se solicită .De asemenea a invocat incompatibilitatea în care s-a aflat procurorul care a întocmit rechizitoriul.

Examinând recursul declarat de revizuientul M.I. Înalta Curte apreciază recursul revizuentului ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprins dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit legii vechi privitoare la recurs.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă solicitarea revizuentului poate fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a), c) şi d) C. proc. pen., deşi acesta nu a indicat expres aceste texte de lege.

Potrivit disp. art. 394 lit. a-e C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei;

b) un martor, un expert sau un expert a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, care nu se pot concilia.

Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.

Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi", în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, aşa cum este şi solicitarea revizuentului de a fi audiaţi alţi martori, dar cu privire la aceleaşi aspecte de fapt discutate deja în faţa instanţei de fond.

Simplele afirmaţii ale revizuentului că organul de urmărire penală, respectiv organele de cercetare penală ar fi săvârşit abuzuri în cauza a cărei revizuire se cere nu sunt suficiente pentru a atrage incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen..

Împrejurarea că, în dovedirea susţinerilor sale condamnatul a invocat depoziţiile unor martori pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate în căile ordinare de atac, nu poate constitui motiv de revizuire conform art. 394 C. proc. pen., deoarece textul articolului în alin. (1) lit. a) cere ca faptele şi împrejurările invocate, deci, faptele probatorii să fie noi, şi nu mijloacele de probă.

Astfel cum în mod corect au reţinut instanţele anterioare nu sunt incidente nici cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. în condiţiile în care, situaţiile menţionate, ce ar fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale şi netemeinice, trebuiau să fie dovedite prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului şi să fie consecinţa desfăşurării unui proces penal distinct, constatarea falsului nefiind posibilă în procedura de revizuire atâta timp cât există o hotărâre a instanţei de judecată prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

În consecinţă, se constată că în mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că motivele invocate de condamnat în susţinerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Sub aspectul motivului invocat de condamnat, în sensul incompatibilităţii procurorului care a întocmit rechizitoriul, împrejurarea relevată nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de incompatibilitate a procurorului prevăzute de dispoziţiile art. 49 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 56/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 55/2014. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 553/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 553/2014. Penal