ICCJ. Decizia nr. 56/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 56/2014
Dosar nr. 2901/114/2012
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 212 din 20 decembrie 2012, Tribunalul Buzău, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege şi în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
A fost aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., atrăgând atenţia inculpatului că săvârşirea de noi infracţiuni în termenul de încercare va duce la revocarea suspendării condiţionate, urmând a executa pedeapsa în regim de detenţie, alături de pedeapsa pentru noile infracţiuni.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se va comunica o copie de pe dispozitivul sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 144.670,53 RON către D.G.F.P. Buzău şi la plata accesoriilor aferente creanţei bugetare, calculate pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului şi în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că inculpatul T.C.G.A. în calitate de administrator al SC D.C. SRL Mărăcineni, în cursul anului 2010, nu a înregistrat în contabilitatea firmei 93 facturi fiscale de vânzare a unor mărfuri (sârmă, electrozi, freze, cizme de lucru) către SC E.G.I. SRL Bucureşti, facturi care însă figurau în evidenţa acestei din urmă societăţi şi care însumează valoarea de 491.879,10 RON pentru care trebuia plătit un impozit de 66.135 RON şi TVA însuma de 78.535 RON.
La individualizarea pedepsei, Tribunalul a reţinut drept criterii de proporţionalizare a acesteia, limitele legale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prejudiciul însemnat cauzat bugetului de stat şi faptul că inculpatul nu a depus niciun efort pentru recuperarea pagubei.
În privinţa modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen., apreciind că scopul sancţiunii de drept penal poate fi atins fără privarea de libertate a făptuitorului căruia i-a fost atrasă atenţia asupra posibilităţii revocării acestui beneficiu în cazul comiterii unei alte infracţiuni intenţionate în termenul de încercare, stabilit potrivit art. 82 C. pen.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpatul T.C.G.A., solicitând individualizării judiciare a pedepsei.
Prin decizia penală nr. 50 din data de 07 martie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.G.A.
Împotriva deciziei penale nr. 50 din data de 07 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în privinţa circumstanţelor reale şi a probelor strânse numai în faza de urmărire penală, instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere acestora, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii, după cum s-a arătat pe larg în considerentele sentinţei apelate.
De asemenea, instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute şi dispoziţiilor legale ce reglementează fapta dedusă judecăţii, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea a considerat că atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dispuse, prima instanţă a adaptat judicios sancţiunea penală la elementele concrete de fapt şi cele care circumstanţiază persoana făptuitorului, astfel încât scopurile de reeducare, coerciţie, prevenţie şi exemplaritate prevăzute de art. 52 C. pen., să poată fi atinse, în condiţiile în care prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională are o valoare însemnată, este în totalitate neacoperit, iar inculpatul nu a făcut nici un efort financiar să achite cel puţin parţial suma de 144.670 RON, la care trebuie calculate şi accesoriile aferente acestei creanţe bugetare.
Împotriva deciziei nr. 50 din data de 07 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs inculpatul T.C.G.A., recurs care nu a fost motivat în termenul legal.
Examinând recursul declarat de inculpatul T.C.G.A. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 07 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Conform art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.
În speţă, recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege şi, nu s-au invocat cazurile de casare care pot fi însă luate în considerare din oficiu.
Drept urmare, ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina aceste critici, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.G.A. împotriva deciziei penale nr. 50 din data de 07 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.G.A. împotriva deciziei penale nr. 50 din data de 07 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 09 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 553/2014. Penal → |
|---|
