ICCJ. Decizia nr. 55/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia penală nr. 55/A/2014

Dosar nr. 5551/2/2013

Şedinţa publică din 18 martie 2014

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 458 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea petentului B.C. împotriva ordonanţei nr. 2339/P/2010 din 20 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Prin plângerea formulată, petentul B.C. a solicitat următoarele: să i se comunice un răspuns conform articolelor şi legilor solicitate în plângerea penală nr. 2 din 04 ianuarie 2010; studierea celor 2 Dosare emise de notariatul Public nr. 346/2006 cu Certificatul de legatar nr. 302 din 14 noiembrie 2006 şi nr. 1669 din 01 aprilie 2005 ce conţine testamentul emis de familia D.M. şi N.; să i se comunice motivaţia la cele solicitate, în special Legea nr. 36/1995, Legea nr. 105/1992 etc.

Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Ordonanţa din 20 iunie 2013 în Dosarul nr. 2339/P/2010, s-a dispus, printre altele neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public O.C.R. sub aspectul comiterii a trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi o infracţiune de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Pentru a adopta această soluţie, s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1300/P/2008 din 30 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost trimişi în judecată în stare de libertate inculpaţii O.C.R., I.A., A.M. şi P.A. pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului - înşelăciune şi infracţiuni de fals.

Având în vedere complexitatea cauzei şi numărul mare al persoanelor pretins vătămate şi al pretinşilor făptuitori şi învinuiţi, prin acelaşi rechizitoriu a fost dispusă disjungerea cauzei cu privire la mai multe fapte şi persoane, una dintre cauzele disjunse fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti subnr. 2339/P/2010

S-a arătat că Dosarul penal nr. 2339/P/2010 are ca obiect, în principal, activitatea presupus infracţională a numitei O.C.R., desfăşurată în perioada martie 2004-noiembrie 2006, cât timp aceasta a avut calitatea de notar public în cadrul B.N.P. „N." din Bucureşti. Dosarul este compus din aproximativ 36 de volume şi, pentru o mai bună identificare a datelor cauzei, s-a procedat la acordarea fiecăruia dintre volumele componente ale dosarului a unui nume - corespunzând uneia dintre părţile vătămate sau persoanele pretinse vătămate în cauză:

Gazul „B.C." îi priveşte pe B.C. - persoană pretins vătămată, O.C.R. - făptuitor, D.M. şi D.N. - în calitate de aşa-zişi beneficiari ai activităţii pretins infracţionale a notarului public menţionat.

Prin plângerea înregistrată iniţial sub nr. 19/P/2010 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, numitul B.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei O.R.C. (ce avea calitatea de notar public la data pretinsei comiteri a faptelor) pentru comiterea în dauna sa a unui număr de 4 (patru) infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. şi a unei infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Prin rezoluţia cu nr. 1300/P/2008 din data de 13 ianuarie 2010 Dosarul penal nr. 19/P/2010 a fost conexat al Dosarul de bază nr. 1300/P/2008, urmând apoi traseul descris mai sus.

În motivarea plângerii sale, petentul B.C. a arătat că notarul public O.C.R. a autentificat mai multe înscrisuri prin care a adus prejudicii petentului.

Astfel, aceasta ar fi autentificat sub nr. 4313 din 01 septembrie 2004 declaraţia de revocare făcută de Z.G. cu privire la testamentul autentificat sub nr. 956 din 21 februarie 2002 de B.N.P. I.D. al cărui beneficiar era petentul.

La data de 22 octombrie 2004 acelaşi notar public a autentificat sub nr. 5633 testamentul făcut de Z.G. în favoarea numiţilor D.N., D.M., D.C. şi D.G.

Sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005 notarul public amintit a autentificat un nou testament al numitului Z.G. prin care acesta a instituit drept legatari universali în cote egale de Vz soţii D.N. şi D.M.

O altă pretinsă încălcare a atribuţiilor de serviciu şi comiterea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. au fost invocate de petent ca fiind comise de O.C.R. prin întocmirea certificatului de legatar nr. 302 din 14 noiembrie 2006 în sensul că aceasta nu a ţinut cont de faptul că între petent şi Z.G. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi drept de uz şi habitaţie viageră autentificat sub nr. 4613 din 04 septembrie 2002 de B.N.P. B.M. şi nu a menţionat existenţa acestui contract la pct. b) al certificatului de moştenitor.

Analizând actele premergătoare începerii urmării penale sub aspectele arătate mai Parchetul a expus următoarele:

Sub nr. 956 din 21 februarie 2002, B.N.P. I.D. a autentificat testamentul numitului Z.G. prin care acesta îl instituia legatar universal pe numitul B.C.

Între Z.G. în calitate de vânzător şi soţii B.C. şi B.A., în calitate de cumpărători, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi drept de uz şi habitaţie viageră autentificat sub nr. 4613 din 04 septembrie 2002 de B.N.P. B.M. având ca obiect imobilul apartament situat în Bucureşti, sector 6.

Întrucât soţii B. nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul sus menţionat, numitul Z.G., la data de 01 septembrie 2004, a revocat, prin declaraţia autentificată sub nr. 4313 din 01 septembrie 2004 de către notarul public O.C.R., testamentul autentificat sub nr. 956 din 21 februarie 2002 de B.N.P. I.D. al cărui beneficiar era B.C., iar la data de 02 septembrie 2004, ludecătoria Sectorului 6 Bucureşti solicitând rezoluţiunea contractului în cauză.

La data de 22 octombrie 2004 O.C.R. a autentificat sub nr. 5633 testamentul făcut de Z.G. în favoarea numiţilor D.N., D.M., D.C. şi D.G.

Sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005 notarul public amintit a autentificat un nou testament al numitului Z.G. prin care acesta a instituit drept legatari universali în cote egale de Vi pe soţii D.N. şi D.M.

Prin Decizia civilă nr. 257/A din 08 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 371/2005(2413/3/2005) a fost admis apelul declarat de Z.G. şi a fost schimbată în tot sentinţa civilă nr. 6362 din 08 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti dispunând rezoluţiunea contractului în litigiu, imobilul reîntorcându-se în patrimoniul acestuia.

La data de 22 iulie 2006 a survenit decesul numitului Z.G.

Prin certificatul de legatar nr. 302 din data de 14 noiembrie 2006 emis de notarul public O.C.R. au fost declaraţi moştenitori, conform testamentului autentificat sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005, soţii D.N. şi D.M.

Soţii Doroftei au fost introduşi în procesul civil în calitate de moştenitori -legatari universali ai defunctului Z.G., iar prin Decizia civilă nr. 2295/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost respins, în mod irevocabil, recursul formulat de soţii B.C. şi B.A. împotriva Deciziei civile nr. 257/A din 08 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, menţionată anterior.

Ulterior acestui moment, B.C. a sesizat instanţele de judecată civile cu cereri de anulare a: declaraţiei autentificată de notarul public O.C.R. sub nr. 4313 din 01 septembrie 2004 de revocare a testamentului autentificat sub nr. 956 din 21 februarie 2002 de B.N.P. I.D. al cărui beneficiar era petentul şi a celorlalte două testamente ulterioare făcute de Z.G. şi autentificate de acelaşi notar public. în toate aceste cauze reclamantul nu a avut câştig de cauză, acţiunile sale fiind respinse irevocabil.

În urma pierderii tuturor proceselor intentate în faţa instanţelor civile B. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 07 ianuarie 2010.

Parchetul, referitor la comiterea de către notarul public O.C.R. a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual prev. de art. 246 C. pen. şi de art. 289 C. pen., a constatat că faptele reclamate nu există.

Astfel la datele de 01 septembrie 2004, 22 octombrie 2004 şi 01 aprilie 2005 notarul public a luat act de manifestările de voinţă ale numitului Z.G. cu privire la bunurile existente şi/sau viitoare în patrimoniul acestuia la data decesului său cu privire la care cel în cauză-potrivit legislaţiei în vigoare- era liber să dispună pentru cauză de moarte.

Conform legislaţiei civile în vigoare la data faptelor, producea efecte ultimul testament întocmit de defunct - în speţă cel autentificat sub nr. 1669 din 01 aprilie 2005 de către notarul public O.C.R. prin care au fost instituiţi legatari universali soţii D.N. şi D.M.

S-a observat că în cuprinsul testamentului s-a dispus cu privire la toate bunurile aflate în patrimoniul testatorului la data decesului său. Dreptul de proprietate asupra imobilului apartament situat în Bucureşti, sector 6 a revenit definitiv în patrimoniul lui Z.G., prin Decizia civilă nr. 257/A din 08 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decesul acestuia survenind ulterior. Chiar şi instanţa de recurs le-a recunoscut soţilor D.N. şi D.M. calitatea de moştenitori ai defunctului, introducându-i în această calitate în cauză.

În aceste condiţii a fost emis certificatul de moştenitor nr. 302 din 14 noiembrie 2006.

Având în vedere cele expuse, Parchetul a constatat că nu există date sau indicii care, prin coroborarea cu susţinerile petentului, să ateste dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa în sfera ilicitului penal a unor activităţi de natura celor avute în vedere de normele de incriminare ca şi modalităţi de realizare a elementului material al infracţiunilor reclamate.

Deşi, la prima vedere, în cauză ar fi apărut ca fiind incidente dispoziţiile art. 122, alin. (1) lit. d) C. pen. privind împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi, prin urmare, cele ale art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., totuşi s-a dat prioritate dispoziţiilor art. 10 alin. 1 lit. a C.p.p.

Împotriva acestei soluţii, petentul B.C. a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reiterând aspectele susţinute în plângerea iniţial formulată.

Prin rezoluţia din data de 23 iulie 2013 dată în Dosarul nr. 2405 din 2 februarie 2013 Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul de caz faţă de notarul public O.C.R. apare ca fiind justificată.

Din actele premergătoare efectuate a rezultat că notarul public, intimata O.C.R., în momentul autentificării înscrisurilor prin care a constat manifestarea de voinţă a numitului Z.G., a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data îndeplinirii actului, potrivit art. 58 şi următoarele, verificând dacă înscrisurile respectivă reflectă voinţa părţii.

Numitul Z.G. avea dreptul de a revoca testamentul făcut în favoarea petentului, acesta fiind un act juridic unilateral discreţionar, precum şi pe acela de a numi un alt legatar care să moştenească bunurile sale după moartea sa. Apartamentul situat în Bucureşti, sector 6, cu privire la care petentul avea un drept în baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi drept de uz şi habitaţie viageră autentificat sub nr. 4613 din 04 septembrie 2002 de B.N.P. B.M., a revenit definitiv în patrimoniul lui Z.G., ca urmare a Deciziei civile nr. 257/A din 08 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, anterior decesului numitului Z.G., şi doar indirect ca urmare a autentificării testamentului făcut în favoarea numiţilor D.N., D.M., D.C. şi D.G.. în absenţa unei hotărâri judecătoreşti care să desfiinţeze contractul de vânzare-cumpărare, acesta ar fi produs în continuare efecte şi ar fi fost imposibilă dobândirea imobilului de către familia D. doar în urma autentificării testamentului făcut în favoarea sa.

Infracţiunea de abuz în serviciu presupune o neîndeplinire sau o îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale subiectului activ, însă din actele premergătoare nu rezultă o activitate a intimatei care să se circumscrie elementului material al acestei infracţiuni şi nici celui specific infracţiunii de fals intelectual-atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului- câtă vreme în cauză nu s-a dovedit că Z.G. nu ar fi fost prezent în faţa notarului şi că nu şi-ar fi manifestat voinţa în sensul celor consemnate în înscrisurile autentificate de notar.

Simplul fapt că intimatul nu era mulţumit de faptul că numitul Z.G. a hotărât ca alte persoane să-i moştenească patrimoniul nu era de natură a o împiedica pe intimată să ia act de manifestarea de voinţă a celui din urmă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul.

Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac promovată, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, „ Cererile de recurs împotriva sentinţelor (...) depuse anterior intrării în vigoare a legii noi se vor considera cereri de apel".

Ca atare, Înalta Curte constată că textul anterior menţionat conţine o dispoziţie imperativă, norma procesual penală fiind de imediată aplicare, astfel încât, calea de atac a recursului înregistrat la data de 21 noiembrie 2013, anterior intrării în vigoare la 1 februarie 2014 a Noului C. proc. pen., prin recalificare, devine apel, instanţa urmând a examina, astfel, apelul declarat de petent împotriva sentinţei penale nr. 458 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.

În ceea ce priveşte modificările introduse prin Legea nr. 202/2010 privind procedura specială prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 255/2013 acestea au incidenţă, având în vedere data pronunţării sentinţei atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior, astfel-cum au fost modificate prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

Prin urmare, sentinţa penală atacată, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, fiind definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării împotriva acesteia a vreunei căi ordinare de atac.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, aşadar, că petentul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul cu care a fost investită, obligând totodată petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 458 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată in şedinţă publică, azi 18 martie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 55/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel