ICCJ. Decizia nr. 610/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 610/2014
Dosar nr. 38147/3/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131/If din data de 16 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 38147/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a hotărât astfel:
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpaţii P.J.B. şi T.J. la două pedepse de câte 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceiaşi inculpaţi la două pedepse de câte 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca cei doi inculpaţi să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat cantitatea de 200 de kilograme de cocaină, iar, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus distrugerea cantităţii de cocaină rămase după efectuarea probelor de laborator, respectiv 193,25 de kilograme masă brută, 16,20 de kilograme masă brută şi 2 kilograme masă brută, reprezentând ambalaje şi saci.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpaţi următoarele telefoane mobile, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător prin Ordonanţa nr. 135/P/2009 din data de 31 august 2009:
- 3 telefoane mobile, împreună cu 3 cartele S.I.M. aferente acestora, aparţinând inculpatului P.J.B.;
- 2 telefoane mobile, împreună cu 6 cartele S.I.M. aferente acestora, aparţinând inculpatei T.G.M.;
- 4 telefoane mobile, împreună cu 5 cartele S.I.M. aferente acestora, aparţinând inculpatei T.G.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului, aparţinând inculpatei G.M.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. penală, a dispus restituirea către inculpatul P.J. a autoturismului, întrucât nu s-a probat folosirea acestuia la comiterea infracţiunilor.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpata T.G.M. a sumelor de 294 lei şi 400 euro, găsite asupra sa şi cosemnate la B.C.R. conform ordinului de plată (pentru euro) şi din 20 iulie 2009 D.G.F.M.B. potrivit chitanţei din 20 iulie 2009 (pentru lei).
În temeiul art. 350 din Codul de menţinut starea de arest preventiv J., T.G.M. şi T.G., iar, în temeiul art. 88 C. pen., a dedus prevenţia acestora, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.
În temeiul art. 117 alin. (3) C. proc. pen., a dispus expulzarea inculpaţilor P.J., T.G.M. şi T.G. de pe teritoriul României, după executarea pedepsei închisorii, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea lit. a) C. pen. şi respectiv de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen., ambe art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.G.I., pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75.
În temeiul art. 350 alin. (2) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
A constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 10 iunie 2009 până la data punerii efective în libertate.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii P.J., T.G.M. şi T.G. la plata sumei de câte 15.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
A obligat pe aceiaşi inculpaţi la plata sumei de câte 130 lei, fiecare, către martora Siculan Mărie, reprezentând cheltuieli de deplasare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 135/D/P/2009 din data de 28 septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor anterior menţionate, în raport cu următoarea situaţie de fapt:
La data de 11 mai 2009, Parchetul respectiv a fost sesizat de către I.G.P.R., D.G.C.C.O., Direcţia Antidrog, cu privire la existenţa de indicii temeinice referitoare la realizarea unor acte materiale specifice elementului material al laturii obiective a infracţiunii de trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc de către o reţea de persoane neidentificate, care introduc în România cantităţi importante de cocaină.
Astfel, la data de 11 mai 2009, în Portul Constanţa, a fost descoperit un container, care avea disimulată în încărcătura legală o cantitate de aproximativ 200 de kilograme de cocaină (drog de mare risc), acel container fiind trimis de firma exportatoare O.E.S.A.G. din Peru şi având ca destinatar Fundaţia G.D.S. din Arad.
Din investigaţiile efectuate, a rezultat că marfa urma să fie transportată la Arad în data de 12 mai 2009.
S-a stabilit şi faptul că persoanele încă neidentificate la data respectivă, care urmau să recepţioneze şi să transporte cocaina, foloseau telefonul:
Prin referatul din data de 11 mai 2009, I.G.P.R., D.C.C.O. Bucureşti, Direcţia Antidrog a solicitat Parchetului emiterea, în regim de urgenţă şi cu titlu provizoriu, de autorizaţii, pe o durată de 48 de ore, pentru interceptarea, înregistrarea şi localizarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor tip S.M.S. şi M.M.S., efectuate de la posturile telefonice anterior menţionate şi respectiv pentru interceptarea şi înregistrarea audio-video, în mediul ambiental, a acţiunilor şi discuţiilor ce urmau a fi purtate de către membrii grupării infracţionale investigate.
Prin Ordonanţa nr. 174 din data de 11 mai 2009, ora 1500, Parchetul a admis, ca atare, această propunere, autorizând operaţiunile anterior menţionate pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 11 mai 2009, ora 1600, până la data de 13 mai 2009, ora 16.00.
Printr-un alt referat purtând din data de 11 mai 2009, I.G.P.R., D.C.C.O. Bucureşti, Direcţia Antidrog a solicitat Parchetului efectuarea de demersuri în vederea obţinerii, în regim de urgenţă, de la furnizorii de servicii de telefonie mobilă, a datelor reţinute conform Legii nr. 298/2008.
Prin Rezoluţia nr. 173 din data dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar, prin Ordonanţa nr. 175 din data de 11 mai 2009, ora 17.00, a autorizat, în regim de urgenţă, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 11 mai 2009, ora 18.00, până la comunicarea de către SC V.R. SA şi SC O.R. SA a datelor reţinute conform Legii nr. 298/2008L începând cu data de 01 mai 2009, pentru posturile telefonice anterior menţionate.
Prin Ordonanţa nr. 176 din data de 12 mai 2009, ora 10,30, Parchetul a autorizat, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 12 mai 2009, ora 1230, până la data de 14 mai 2009, ora 12.30, interceptarea, înregistrarea şi localizarea convorbirile telefonice şi a comunicărilor tip S.M.S. şi M.M.S. efectuate de la posturile telefonice, precum şi de la aparatele telefonice, utilizate de persoane încă neidentificate.
Prin Ordonanţa nr. 177 din data de 12 mai 2003, ora 14.15, Parchetul a autorizat, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 12 mai 2009, ora 15.00, până la data de 14 mai 2009, ora 15.00, interceptarea, înregistrarea şi localizarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor tip S.M.S. şi M.M.S. efectuate de la posturile telefonice (utilizate de numitul „C."), utilizate de numitul „l." şi utilizat de o persoană neidentificată.
Prin încheierea din data de 13 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, admiţând cererea Parchetului, a confirmat măsurile provizorii dispuse prin Ordonanţele nr. 174, nr. 175, nr. 176 şi nr. 177.
Imediat după descoperirea cantităţii de cocaină, prin Ordonanţa nr. 45 din data de 11 mai 2009, Parchetul a admis propunerea I.G.P.R., D.C.C.O. Bucureşti, Direcţia Antidrog şi a autorizat introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire, având nume de cod „P.S." şi a unui colaborator acoperit, având nume de cod „S.A.", iar, prin Ordonanţa nr. 44 din aceeaşi dată, a autorizat efectuarea unei livrări supravegheate, privind cantitatea de aproximativ 200 de kilograme de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor, ambele autorizaţii fiind valabile pe o durată de 30 de zile, între datele de 11 mai 2009 şi 09 iunie 2009.
Ca urmare a acestor autorizări, s-a procedat la substituirea drogurilor, cu o substanţă permisă circulaţiei (sare), iar substanţa găsită a fost supusă analizelor de laborator, care au confirmat că, în cele 200 de pachete identificate în container, plasate în 8 cutii, se afla o cantitate brută de aproximativ 209 kilograme de cocaină, cu puritate de aproximativ 80%, conform raportului şi suplimentului de expertiză tehnico-ştiinţifică din 2009.
Din investigaţii, a rezultat că, de container, s-a interesat o persoană de sex feminin pe nume „G." (identificată ulterior ca fiind inculpata T.G.), iar, în urma interceptării telefoanelor folosite de aceasta, s-a stabilit că mai sunt implicate şi alte persoane, identificate ulterior ca fiind T.G.M. (mama inculpatei), P.J.B., R.G.I. (concubinul inculpatei) şi T.A. (comisionar vamal la solicitarea inculpatei fost transportat către, în Arad), pe data de 12 mai 2009.
În noaptea de 11 mai 2009, T.G., containerul a fiind supravegheat în permanenţă de către organele de poliţie şi investigatorul sub acoperire, care călătorea în autovehicul, sub acoperirea de ajutor de şofer.
Autovehiculul a ajuns în Arad jurul orei 1200. Acolo, şoferul autocamionului şi investigatorul sub acoperire s-au întâlnit cu inculpaţii T.G., T.G.M., P.J.B. şi R.G.I., cu care au discutat despre modul cum va fi făcută vămuirea încărcăturii. întrucât, la vamă, era stricat un server, vămuirea a fost amânată pentru ziua de 13 mai 2009.
La data de 13 mai 2009, a fost efectuat controlul vamal, iar, condus de către autoturismele T.G.M., inculpatul P.J. B.F.L.A. şi martorul D.C.M. spre un depozit aflat la ieşirea din Arad, spre Oradea.
Acolo, în timp ce inculpata încerca să distragă atenţia şoferului şi investigatorului sub acoperire, chemându-i la o cafea sau la masă, inculpatul P.J.B. şi martorul D.C.M. au deschis containerul. Martorul s-a urcat în container şi, la indicaţia inculpatului P.J.B., s-a deplasat spre mijlocul acestuia, a înlăturat pachetele cu suc aflate deasupra, a identificat şi a scos cele 8 cutii cu droguri substituite, aşezându-le la marginea containerului. De acolo, 6 cutii au fost ridicate de inculpatul P.J.B., ajutat de inculpata T.G.M. şi aşezate în portbagajul autoturismului, aparţinând celei din urmă, care apropierea containerului.
După umplerea portbagajului, inculpata G.M. s-a urcat în autoturism şi a pornit în direcţia Arad, moment în care au intervenit organele de poliţie, fiind realizat flagrantul.
Din cercetări, a rezultat că, în şi alte persoane, neidentificate (coordonatorul operaţiunii şi beneficiarul mărfii), şi alţii.
Prin Rezoluţia din data de 12 mai 2009, ora 12.00, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii T.G., T.G.M., P.J.B., D.C.M., R.G.I. şi T.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen.
După începerea urmăririi penale, învinuiţii au fost citaţi şi aduşi la audieri, cu mandate de aducere, de către organele de poliţie din cadrul I.G.P.R., delegate în acest sens.
Prin Ordonanţele din data de 14 mai 2009, s-a dispus reţinerea învinuiţilor P.J.B., T.G.M. şi T.G., pe o durată de câte 24 de ore, începând cu orele 20.25, 21.15 şi respectiv 23.46. Plângerile formulate de învinuiţi au fost respinse, ca neîntemeiate, prin Rezoluţia din data de 15 mai 2009.
Prin ordonanţele din data de 14 mai 2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor T.G., T.G.M. şi P.J.B.
Prin încheierea din data de 15 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, admiţând propunerea Parchetului, a dispus arestarea preventivă a celor 3 inculpaţi, pe o durată de câte 29 de zile, începând cu acea dată până la data de 12 iunie 2009. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită, în mod succesiv, în cazul tuturor celor 3 inculpaţi, pe tot parcursul urmăririi penale.
Prin Ordonanţa nr. 135/D/2009 din data de 10 iunie 2009, ora 1550, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului R.G.I.
Prin încheierea din data de 11 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, admiţând propunerea Parchetului, a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat, pe o durată de 29 de zile, începând cu acea dată până la data de 09 iulie 2009, măsură care, ulterior, a fost prelungită şi ea, în mod succesiv.
În faza de cercetare judecătorească, au fost ascultaţi inculpaţii şi s-a procedat la audierea, prin comisie rogatorie internaţională, a martorilor D.C.M. şi T.A., la audierea nemijlocită a martorilor din rechizitoriu şi a celor propuşi de inculpaţi, la ascultarea convorbirii telefonice din data de 13 mai 2009, ora 13.41, purtată între inculpatul R.G.I. şi o persoană din Ungaria, la audierea, cu privire la acea convorbire, a martorului expert M.O. şi la vizionarea C.D.-ului conţinând înregistrarea flagrantului.
Analizând întregul probatoriu al cauzei, Tribunalul a stabilit următoarea situaţie de fapt:
La data de 11 mai 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. a fost sesizat de către I.G.P.R., Direcţia Antidrog, cu privire la existenţa de indicii temeinice referitoare la o acţiune de droguri de mare risc, realizată de neidentificate la acel moment.
Prin Ordonanţa nr. 135/D/P din data de 11 mai 2009, Parchetul a delegat lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R., Serviciul Antidrog, pentru efectuarea unor acte procedurale în cauză.
La data de 11 mai 2009, în Portul Agigea Sud Constanta, a fost descoperit un container, purtând, care avea disimulată în încărcătura legală o cantitate de aproximativ 209 kilograme de cocaină. Acel container a fost trimis de firma exportatoare O.E. S.A.G. din Peru şi avea ca destinatar Fundaţia G.D.S. din Arad.
Din investigaţii, a rezultat că, de containerul respectiv, s-a interesat o persoană de sex feminin, pe nume G., identificată ulterior ca fiind inculpata T.G. şi, ca urmare a interceptării autorizate de convorbiri telefonice, s-a stabilit că erau implicate şi alte persoane, identificate ulterior ca fiind inculpaţii T.G.M. (mama celei dintâi), R.G.I. (concubinul acesteia) şi P.J.B.
În noaptea de 11/12 mai 2009 a fost transportat cu un supravegheat în permanenţă de judiciară delegate în cauza şi investigatorul sub acoperire “P.S.”, care călătorea în acel autovehicul, sub acoperirea de ajutor de şofer.
La data de 13 mai 2009, cu ajutorul martorei T.A., s-a efectuat controlul vamal, iar, ulterior, autocamionul a fost însoţit de autoturismele, în care se aflau inculpata T.G.M. şi respectiv inculpatul P.J.B., împreună cu martorul D.C.M., spre un depozit amplasat la ieşirea din Arad, către Oradea, în apropierea drumului european E 671.
La indicaţia inculpatului P.J.B., martorul D.C.M. a deschis containerul, s-a urcat în interiorul acestuia, s-a deplasat spre partea din mijloc, a înlăturat pachetele cu suc aflate deasupra, a identificat şi a scos 8 cutii în care se aflau drogurile substituite, pe care le-a aşezat la marginea containerului. Din acel loc, au fost ridicate 6 cutii de către inculpatul P.J.B., ajutat de inculpata T.G.M., acestea fiind aşezate în autoturismul Skoda, aparţinând celei din urmă.
După încărcarea portbagajului, inculpata T.G.M. s-a urcat în autoturism şi a pornit în direcţia Arad, moment în care au intervenit organele de poliţie, fiind realizată astfel prinderea în flagrant a celor doi inculpaţi prezenţi şi a martorului D.C.M.
Anterior acestei operaţiuni, prin Ordonanţa nr. 135/D/P/2009 din data de 11 mai 2009, s-a autorizat de către Parchet efectuarea unei livrări supravegheate privind cantitatea de aproximativ 200 de kilograme de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor (înlocuite cu sare), activitatea respectivă fiind permisă de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 şi de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Referitor la vinovăţia inculpaţilor, Tribunalul a reţinut următoarele aspecte:
În faza de urmărire penală, acesta a precizat că, în cursul anului 2008, s-a deplasat în Mexic, unde un cunoscut i-a propus o afacere legată de introducerea de băuturi răcoritoare şi argint pe teritoriul României, pe care el a acceptat-o, crezând că aceasta era soluţia pentru recuperarea creanţelor deţinute faţă de partenerii săi de afaceri din acea ţară.
Privitor la motivaţia acceptării „afacerii" propuse, Tribunalul a constatat că inculpatul nu a probat nici derularea unor afaceri, fie în Mexic, fie în Ungaria, cu parteneri mexicani, nici existenţa creanţelor invocate în raport cu acei parteneri. Sub acest aspect, în suplimentul de declaraţie luat inculpatului, acesta a precizat, în mod expres, că a ţinut legătura cu familia şi cu avocatul ales, fiind vizitat la penitenciar, însă nu s-a gândit să probeze acest fapt.
Pentru derularea afacerii invocate, inculpatul l-a contactat pe numitul T.A. (tatăl şi respectiv soţul inculpatelor T.G. şi T.G.M.), motivat de faptul că acesta se mai ocupase de formalităţi vamale pe teritoriul României, desfăşurând activităţi de comisionar vamal. în lunile noiembrie şi decembrie 200:8, cei doi au avut mai multe întâlniri cu persoane din Mexic, ocazii cu care au primit diverse sume de bani. în luna decembrie 2008, T.A. a fost arestat în Ungaria, iar, în operaţiunea legată de transportul containerului în România, s-au implicat cele două inculpate, T.G.M. şi T.G., soţia şi respectiv fiica lui T.A.. Acest transport a fost coordonat de un anume “J.” (rămas neidentificat), cu care inculpatul a ţinut în permanenţă legătura telefonică şi cu care s-a întâlnit direct, una dintre întâlniri, la care a participat şi inculpata T.G., având loc în Hotelul M. din Viena.
Inculpatul a avut o poziţie oscilantă şi contradictorie, pe parcursul derulării cauzei (în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti), susţinând fără temei că a avut convingerea că, în container, se aflau sucuri şi probabil argint, dar că nu a avut în niciun moment reprezentarea faptului că s-ar ocupa de transportul drogurilor.
Tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului, ca fiind lipsă de sinceritate, pentru următoarele considerente, care dovedesc că acesta a cunoscut, încă de la început, conţinutul containerului:
- activităţile sale, constând în încercarea de a cumpăra din România o societate comercială, care să nu prezinte probleme, pe adresa căreia urma să fie trimisă marfa;
- sumele exagerat de mari ce urmau a fi încasate, respectiv 100.000 euro pentru „J." şi câte 15.000-20.000 euro, pentru ceilalţi inculpaţi, la care se adăugau sumele aferente taxelor vamale şi cele pentru achiziţionarea firmei/ fundaţiei, care depăşeau cu mult contravaloarea sucurilor aflate în container;
- precauţiile evidente din discuţiile telefonice interceptate;
- aducerea unei persoane de mare încredere (martorul D.C.M.) care să procedeze la descărcarea containerului;
Tribunalul a reţinut că,
- furnizarea de indicaţii exprese acelei persoane despre pachetele care trebuiau luate din container.
În sprijinul aceleiaşi concluzii, prima declaraţie dată în faţa procurorului, inculpatul a precizat că, în discuţia avută cu numitul T.A., referitoare la conţinutul containerului, acesta i-a răspuns evaziv la întrebarea despre argint, pentru ca, ulterior, după precizarea sumelor ce urmau a fi primite, să-şi exprime convingerea intimă că, în interiorul containerului, se găsesc droguri. Inculpatul a precizat în mod expres, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, că, în acel context, a simţit nevoia unui interval de timp pentru reflecţie, dar că, pe drum, l-a sunat pe numitul T.A. şi i-a spus că este în regulă şi că va face în continuare treaba.
Totodată, la formarea convingerii în sensul vinovăţiei inculpatului, Tribunalul a reţinut şi declaraţia martorului D.C.M., care a precizat în mod expres că „ne-am apucat de descărcat, sub motiv că sunt necesare nişte mostre", acestea fiind instrucţiunile inculpatului P. Acelaşi martor a precizat că cele 8 cutii, care urmau a fi descărcate din container, se deosebeau de celelalte cutii, prin dimensiune şi prin faptul că aveau un alt ambalaj, aspecte de care inculpatul nu s-a arătat surprins.
Cu privire la destinaţia finală a celor 8 cutii, descărcate separat din container, inculpatul a susţinut că acestea trebuiau să ajungă la nişte italieni, cu un camion frigorific, informaţie primită de la „M." (inculpata T.G.M.), dar, pentru că acel camion era necorespunzător, cutiile urmau să fie preluate de o firmă necunoscută sau de un om necunoscut din depozitul lui „M." (inculpatul R.G.I.), dacă ar fi ajuns acolo.
Tribunalul a apreciat că, din faptul că se crea un regim special celor 8 cutii, a rezultat cu evidenţă că acestea reprezentau „mărfuri speciale".
În declaraţia dată în faţa procurorului, inculpata a precizat în mod expres că a efectuat demersuri pentru rezolvarea problemelor pe care le avea containerul în port, în scopul deblocării acestuia şi pentru remiterea lui către numitul “J.”, susţinând însă că nu cunoştea existenţa drogurilor.
O poziţie similară a avut inculpata şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, refuzând în mod ostentativ să răspundă întrebărilor adresate de judecătorul cauzei.
Apărarea inculpatei a fost înlăturată de Tribunal ca nefiind sinceră, pentru următoarele considerente:
- referitor la sumele mari de bani în valută cheltuite/primite de la “J.”, prin intermediul inculpatului P.J.B., pentru a intra în posesia containerului, inculpata a admis că „i s-a părut suspect acest fapt", dar a susţinut că a discutat în prealabil cu inculpatul respectiv şi că acesta a asigurat-o că, în cutii, nu sunt droguri, ci argint;
- iniţial, în „afacere", a fost implicat soţul inculpatei, care, potrivit declaraţiei inculpatului P.J.B., s-ar fi confesat acestuia că are convingerea că, în container, se găsesc droguri; după arestarea soţului său în Ungaria, inculpata a fost contactată de inculpatul anterior menţionat şi, înainte de a accepta cooptarea sa în „afacere", a avut o discuţie cu soţul său, aflat în arest;
- din declaraţia inculpatului rezultat modul de desfăşurare a aciivităţilor ce s-au realizat în zilele premergătoare reţinerii lor, reieşind că inculpata ştia în mod concret" că, din container, trebuiau extrase numai 8 cutii, ce urmau să ajungă la nişte cetăţenii italieni, fie cu un camion frigorific, fie prin depunerea lor într-un depozit închiriat de “M.” (inculpatul R.G.I.);
- din declaraţia investigatorului sub acoperire “P.S.”, a rezultat că, la depozitul din Arad, inculpata s-a opus ca, la descărcarea containerului, să participe lucrători ai depozitului respectiv, acea operaţiune fiind efectuată numai de un însoţitor al inculpatului P.J.B. (martorul D.C.M.); acelaşi investigator a precizat că, la momentul descărcării containerului, a avut impresia că inculpata încerca să le distragă atenţia, lui şi şoferului camionului, prin declanşarea unei discuţii privitoare! la sumele de bani pretinse pentru serviciile oferite;
- în aceeaşi notă a diversiunii sau a precauţiei excesive, se înscriu şi acţiunile inculpatei legatp de încercarea cumpărării unei firme, SC C.S. SRL (aparţinând martorului M.R.), pe sediul căreia s-a făcut chiar o expediere şi de achiziţionare a unei fundaţii, G.D.S., toate aceste elemente fiind de natură să conducă la concluzia că aceasta încerca astfel să distragă atenţia autorităţilor şi să-şi diminueze sau elimine eventualele riscuri;
- deosebit de relevant în stabilirea vinovăţiei inculpatei a fost apreciat finalul declaraţiei sale din faţa procurorului, datând din 14 mai 2009, în care recunoaşte că şi-a dat seama, la momentul descărcării cutiilor din container şi încărcării acestora în propriul autoturism, că acestea nu conţin argint, ci droguri; această concluzie a sa a fost motivată de greutatea cutiilor, dar şi de atitudinea inculpatului P.J.B., care, la afirmaţia sa „sper că nu este praf, nu i-a dat niciun răspuns; inculpata a declarat că, după acest moment, nu-şi explică de ce a continuat să încarce cutiile în propriul autoturism şi a plecat cu acestea spre Arad.
Cu privire la inculpata T.G.
Din probatoriul administrat în cauză, au rezultat următoarele aspecte:
- interesul manifest al inculpatei pentru containerul şi pentru transportul acestuia, în noaptea de 11/12 mai 2009, cu un autocamion, către Arad;
- interesul manifest al inculpatei pentru efectuarea vămuirii containerului, la care, ulterior, nu a mai participat;
- discuţiile telefonice şi întâlnirea directă cu “J.” în Hotelul M. din Viena;
- participarea la o întâlnire, desfăşurată într-un restaurant din Szeged (Ungaria), dintre inculpatul P.J.B. şi doi cetăţeni de origine mexicană.
Inculpata a fost de acord să dea declaraţii, exprimând o poziţie unică, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că a contestat faptul că ar fi cunoscut existenţa drogurilor în container.
Din probatoriul cauzei, inclusiv înregistrarea video, nu a rezultat prezenţa inculpatei la momentul realizării flagrantului.
Investigatorul sub acoperire “P.S.” a făcut însă referiri la persoana inculpatei, precizând că a cunoscut-o pe aceasta la data de 12 mai 2009, în oraşul Arad, la o staţie Peco şi, din discuţia purtată cu aceasta, a înţeles că sunt probleme cu formalităţile vamale, containerul fiind în tranzit, acele probleme urmând a fi rezolvate de inculpata T.G.M.
Referiri exprese la persoana inculpatei a făcut şi inculpatul P.J.B., care, în declaraţia din faţa procurorului, a precizat că aceasta urma a fi remunerată cu suma de 20.000 euro pentru implicarea sa în transportul containerului şi pentru demersurile întreprinse în vederea deblocării acestuia, prin intermediul martorei T.A.
Susţinerea inculpatei, în sensul că nu ar fi cunoscut că, în container, se găsesc droguri, a fost înlăturată de Tribunal ca fiind nesinceră pentru următoarele considerente:
- în declaraţia din instanţă, inculpata a precizat în mod expres că a purtat o serie de discuţii telefonice cu “J.”, care vizau, în principal, deblocarea containerului, susţinând că, în urma acelor discuţii, a tras concluzia că acel container conţinea „fructe şi sucuri naturale", fiind destinat SC C. SRL;
- discuţia interceptată telefonic la data de 12 mai 2009, ora 1802, conduce la concluzia că inculpata era preocupată de sumele de bani ce urmau a-i fi remise, fiind însă informată şi despre modul în care erau dispuse cutiile în interiorul containerului, existenţa conservelor în cutii fiind, conform expresiei inculpatei, „o formalitate de constatat".
Această discuţie, apreciată deosebit de relevantă, a fost redată de Tribunal expressis verbis, astfel:
„G.: Nu, au scos o singură cutie. Doar că nu sunt într-o stare atât de bună, încât să poată fi puse pe rafturi. Au fost într-o stare deplorabilă. Au scos o singură cutie, ultima şi pe cea de sus cea din dreapta. o înapoi şi pe aia. S-au uitat plină cu conserve. Pentru a condus Tribunalul la J.: Asta înseamnă că, în momentul în care se deschide, trebuie să lipsească o singură cutie, G.: Au pus-o înapoi. Au pus-în ea să vadă dacă e într-adevăr formalitate".
Interpretarea acestei discuţii concluzia că inculpata cunoştea „conţinutul special" al containerului, faptul de a fi fost deschise unele cutii fiind doar pentru impresia „privitorilor".
În sprijinul aceleiaşi concluzii, Tribunalul a reţinut şi o altă frază lămuritoare a inculpatei, care precizează: „Pentru că se afla acolo de mai bine de jumătate de an era obligatoriu (controlul cutiilor). Nu puteau să nu intre pe acea poartă. Şi cum a tras la rampă, am fost nevoiţi să o deschidem. Dar, doar atât au făcut".
Această afirmaţie, coroborată cu declaraţia inculpatului P.J.B., referitoare containerul şi la destinaţia celor 8 într-un condus Tribunalul la concluzia cunoştea categoric existenţa drogurilor în container.
De asemenea, sumele foarte mari de bani ce urmau a-i fi remise inculpatei, care depăşeau cu mult valoarea sucurilor din container, au determinat Tribunalul să considere că inculpata şi-a asumat, cu bună-ştiinţă, riscul acţiunilor sale.
Concluzionând, Tribunalul a constatat că, deşi în cea mai mare măsură probatoriul este indirect, acţiunile inculpaţilor P.J.B., T.G.M. şi T.G. (persoane responsabile) converg spre ideea că sumele foarte mari de bani promise le-au captat atenţia şi i-au convins să demareze „afacerea". Chiar dacă s-ar admite apărarea acestora, că nu au realizat de la bun început că în container se aflau droguri, probatoriul cauzei dovedeşte cunoaşterea de către inculpaţi a unor amănunte deosebit de relevante, care trebuiau să le ridice serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea „afacerii", precum: expedierea containerului din America de Sud către o firmă care nu era cunoscută nici de inculpaţi, nici de expeditor; tentativa de achiziţionare a unei societăţi care să figureze drept destinatară a mărfii; contactarea ulterioară, în acelaşi scop, a unei fundaţii; donarea mărfii către acea fundaţie (acţiune de neînţeles, având în vedere sumele enorme achitate de firma expeditoare pentru deblocarea containerului, care depăşeau cu mult valoarea declarată a acestuia, de circa 12.000 euro); extragerea din container doar a unui număr de 8 cutii, ce aveau o altă destinaţie decât restul încărcăturii; precauţiile luate pe parcursul derulării acţiunilor (om de încredere la descărcarea cutiilor, distragerea atenţiei şoferului şi ajutorului acestuia la momentul descărcării, limbajul telegrafic, uneori chiar eliptic, din convorbirile telefonice interceptate). Toate aceste aspecte au creat convingerea Tribunalului că inculpaţii au conştientizat natura mărfii şi şi-au asumat riscul continuării derulării acţiunilor întreprinse cu privire la aceasta, urmărind o anumită finalitate.
Apărările inculpaţilor din cursul judecăţii s-au referit, în principal, la modul de sesizare a organelor judiciare, la substituirea drogurilor prin ruperea sigiliilor aplicate containerului, cu încălcarea uzanţelor, la inexistenta menţiunii acestui fapt în BL. şi la ignorarea traseului parcurs de container din Peru până în România, precum şi a faptului că, de la sosirea lui în Zona Liberă Constanţa Sud - Agigea, în data de 25/26 noiembrie 2008, containerul a staţionat aproximativ 6 luni până la întocmirea formalităţilor vamale de tranzit. Toate aceste apărări au fost analizate prin încheierea din data de 03 noiembrie 2009, Tribunalul concluzionând că nu constituie motive de nulitate absolută, conform art. 197 C. proc. pen. Tribunalul a mai constatat că, în speţă, au fost respectate dispoziţiile art. 221 C. proc. pen., privitoare la modul de sesizare, intervenţia organelor de urmărire penală în interiorul containerului, prin ruperea sigiliilor, fiind autorizată prin ordonanţa procurorului, iar substituirea drogurilor fiind realizată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Astfel, independent de traseul parcurs de container şi de staţionarea lui îndelungată, Tribunalul a constatat ca fiind certă împrejurarea că, în interiorul acestuia, exista, pe lângă sucuri, şi cantitatea de 200 de kilograme de cocaină, care a motivat interesul deosebit manifestat de inculpaţi pentru acel container.
Potrivit Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 2009, întocmit de L.A.P.D., probele înaintate în cauza privind substanţa depistată în cutiile depozitate în containerul, constând în 200 de pachete, conţineau cocaină, care este un drog de mare risc, conform tabelului anexă din Legea nr. 143/2000. Suplimentul la acest raport a confirmat cantitatea netă de 200 de kilograme de cocaină, cu puritate de 80,65% (eroare maximă de 2%).
Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a constatat că faptele comise de inculpaţii P.J.B., T.G.M. şi T.G. perioada iulie 2008 - mai 2009, împreună cu alte persoane, au efectuat acte materiale referitoare la organizarea, introducerea pe teritoriul României, îndeplinirea formalităţilor vamale în vederea acestei introduceri, transportul pe teritoriul naţional, a unei cantităţi nete de 200 de kilograme Ide cocaină, prin disimularea acesteia printre pachete cu sucuri din fructul pasiunii, care făceau parte din conţinutul containerului, expediat de firma O.E. S.A.G. din Peru, având ca destinatar formal Fundaţia G.D.S. din Arad, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor concurente de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă şi respectiv de trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc, în aceeaşi formă, prevăjzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 175 lit. a) C. pen. şi de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., dispunând, în consecinţă, condamnarea acestora.
Tribunalul a reţinut că, în practica judiciară (spre exemplu, Decizia nr. 4150/2009 a Înaltei Cuijli de Casaţie şi Justiţie), s-a statuat că fapta de introducere în ţară şi aceea de deţinere şi de transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 şi respectiv în art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, fără ca cea dintâi să o absoarbă pe cea din urmă. De altfel, din analiza, comparativă a celor două norme de incriminare, se constată că cele două infracţiuni diferă în ceea ce priveşte obiectul juridic şi elementul material al laturii obiective. Astfel, obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, în vreme ce, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 3 din aceeaşi lege, obiectul juridic este complex, pe lângă relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, fiind ocrotit şi regimul juridic vamal. în ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, acesta s-a realizat în speţă prin acţiuni de deţinere şi transport, menţionate în art. 2, dar care nu se regăsesc în art. 3 din actul normativ analizat. Incriminarea separată a acţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor este în acord cu Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din anul 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992.
La individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, Tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor (apreciat a fi deosebit de ridicat), conduita procesuală pe parcursul derulării cauzei şi antecedenţa personală (reţinând că inculpaţii P.J.B. şi T.G. se află la primul conflict cu legea penală, în timp ce inculpata T.G.M. a fost condamnată în Ungaria pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune) cu privire la inculpatul R.G.I.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat implicarea acestuia în desfăşurarea următoarelor activităţi:
- a solicitat intervenţia comisionarului vamal T.A. (cunoştinţă a sa) pentru deblocarea containerului din portul Constanţa, prin obţinerea avizului de mediu;
- a transportat-o pe inculpata T.G. la Constanţa, cu autoturismul propriu.
- anterior flagrantului, a însoţit-o pe aceeaşi inculpată la o benzinărie din Arad, unde a fost adus containerul şi a discutat cu şoferii autotrenului, plătindu-le consumaţia şi dându-le nişte bani pentru masă;
- a închiriat un depozit în Arad, unde urmau să fie depozitate o parte din cutiile aflate în container.
Inculpatul a consimţit să dea declaraţii şi a avut o poziţie procesuală unică, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, contestând faptul că ar fi cunoscut existenţa drogurilor în container.
Din probatoriul administrat în cauză, inclusiv înregistrarea video, nu a rezultat cu certitudine prezenţa inculpatului la momentul realizării flagrantului.
Martorul D.C.M., audiat prin comisie rogatorie internaţională, a susţinut că, la sediul poliţiei din Arad, l-a văzut pe inculpat, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, poliţiştii fiind nevoiţi să-i aducă alcool.
Investigatorul cu identitate protejată “P.S.” a declarat că i-a cunoscut pe inculpaţii R.G.I. şi T.G. în data de 12 mai 2009, în oraşul Arad, la o staţie Peco şi, din discuţia purtată cu aceştia, a înţeles că sunt probleme cu formalităţile vamale, containerul fiind în tranzit şi că acele probleme urmau să fie rezolvate de inculpata T.G.M..
Inculpatul P.J.B. a făcut, în declaraţia din faţa procurorului, referiri exprese la inculpatul R.G.I., susţinând că l-a cunoscut sub numele de “M.”, cu o zi înainte de realizarea flagrantului, la o benzinărie Lukoil din Arad.
Tribunalul a constatat că, în materie penală, primează regula că sarcina probei revine întotdeauna organului judiciar, respectiv procurorului, propunerea sau administrarea de probatorii de către părţi neechivalând cu o inversare a sarcinei probei. în speţă, complexitatea cauzei, determinată de modul de derulare a faptelor, a avut drept principală consecinţă argumentarea actului de inculpare, cu mici excepţii, prin probe indirecte, situaţie datorată şi procurorilor anchetatori care au disjuns o parte din probatorii, considerate la acel moment concludente, într-o altă cauză (privitoare la identificarea numitului “J.” şi a numitului „L.", prezent la momentul realizării flagrantului), în care, ulterior, nu au mai fost administrate.
În actul de sesizare a instanţei, se face o trecere în revistă a elementelor de fapt rezultate din listing-urile telefonice, din convorbirile interceptate şi din declaraţiile inculpaţilor.
Astfel, cu privire la inculpatul R.G.I., au fost analizate convorbiri telefonice cu numitul “J.” şi cu martora T.A. (fără nicio relevanţă) şi cu inculpata T.G. („a venit băiatul de la depozit"), concluzionându-se de către acuzare că este de necontestat faptul că acesta îl cunoştea pe numitul “J.”, cu motivarea că „deşi apelarea acestui număr nu apare şi în listing-urile telefonice, acest lucru este datorat faptului că folosea un alt număr de telefon, respectiv cartelă S.I.M., existând în memoria telefonului său, pentru ziua de 10 mai 2009, un apel către acesta".
Tribunalul a constatat că, dintre convorbirile telefonice interceptate, una, respectiv cea din data de 13 mai 2009, ora 1341, impune o atenţie deosebită. în procesul verbal de redare, iniţial întocmit, sunt menţionaţi drept interlocutori inculpatul R.G.I. şi numitul “J.” Ulterior, s-a realizat o rectificare, în sensul că interlocutorul inculpatului este numitul „A." şi că replicile celor două persoane implicate în acea convorbire vor fi inversate. întrucât s-a pus sub semnul îndoielii interpretarea dată acelei convorbiri de către un ofiţer D.I.I.C.O.T., Tribunalul, în virtutea rolului său activ, a dispus audierea martorului M.O.V., expert tehnic auto, specialist în componente tehnice şi cauciucuri. Explicaţiile date de acesta au fost în sensul că, în vorbirea curentă, se foloseşte în mod uzual expresia „cauciuc de vară sau de iarnă", dar şi expresia din limba engleză „all seasons" şi că nu există noţiunea de concentraţie, asociată anvelopelor.
Convorbirea respectivă, astfel cum a fost redată iniţial, până la rectificarea realizată de procuror, avea următorul conţinut:
După rectificare, în locul lui “J.”, apare „A.", iar replicile interlocutorilor sunt inversate.
În raport cu aceste aspecte şi cu adresa din 2009 a I.G.P.R., Direcţia Operaţiuni Speciale, din care rezultă că interlocutorul care a iniţiat convorbirea telefonică analizată este utilizatorul postului (pentru care s-a obţinut autorizaţie de interceptare), aparţinând numitului “A.”, Tribunalul a constatat că acesta din urmă este cel care i-a comunicat inculpatul R.G.I. că i-a „obţinut cauciucuri 90%".
Tribunalul a apreciat că greşita menţionare a interlocutorilor în transcrierea iniţială şi adăugarea de către transcriptor a cuvântului „concentraţie" (nerostit de către persoanele care au purtat acea convorbire) ridică mari semne de întrebare cu privire la fidelitatea acelei transcrieri.
Deşi, din probatoriul cauzei, a rezultat implicarea inculpatului în plata unor servicii şi în găsirea/închirierea unui depozit (activităţi pe care nici acesta nu le-a negat), Tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit cu certitudine că el ar fi ştiut care era conţinutul real al containerului.
În acest context, Tribunalul a evidenţiat că nu trebuie neglijat faptul că demararea „afacerii" i-a aparţinut inculpatului P.J.B., ajutat ulterior de numitul “A.” şi de soţia acestuia (inculpata T.G.M.), cel dintâi având statutul de „coordonator al grupului" şi că firma expeditoare era din Peru.
Tribunalul a constatat că stabilirea vinovăţiei inculpatului în discuţie nu se poate realiza, în speţă, decât pe temeiul unor prezumţii, deduse în mare măsură din comportamentul persoanelor implicate, apreciind că acel comportament nu este de natură să creeze convingerea că acesta a cunoscut într-adevăr conţinutul real al containerului. împrejurarea că inculpatul avea o relaţie intimă cu inculpata T.G. şi, din această perspectivă, şi comunicarea lor era una specială, nu poate constitui un argument solid pentru stabilirea vinovăţiei sale, cu atât mai mult cu cât, la temeiul administrării probelor, trebuie să stea regula neamestecului în viaţa privată, intimă şi familială a inculpaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 C.E.D.O., potrivit cărora „este interzisă evidenţierea unor aspecte din viaţa intimă, cu ocazia administrării probelor".
În opinia Tribunalului, consecinţa lipsei de consistenţă a probatoriului, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul în discuţie, este dubiul. înainte de a fi o problemă de drept, regula „in dubio pro reo" este o problemă de fapt. înfăptuirea justiţiei cere ca judecătorul cauzei să nu îşi întemeieze soluţia pe probabilităţi, ci pe certitudini, dobândite pe temeiul unor probe decisive, complete, sigure şi în măsură să reflecte realitatea obiectivă.
Deoarece, din probatoriul cauzei, nu a rezultat cu certitudine că inculpatul a cunoscut conţinutul containerului, Tribunalul a concluzionat că, în favoarea acestuia, operează principiul „in dubio pro reo", pronunţând, în consecinţă, achitarea lui, pentru ambele infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu consecinţa punerii de îndată în libertate.
Împotriva sentinţei Tribunalului, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M.
Parchetul a criticat sentinţa primei instanţe, pentru modalitatea nelegală de aplicare a pedepselor în cazul inculpaţilor P.J.B. şi T.G. şi respectiv pentru greşita achitare a inculpatului R.G.I..
Inculpatul P.J.B. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Inculpatele T.G. şi T.G.M. au solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale sau trimiterea acesteia spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel şi achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) ori lit. e) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 221/A din data de 09 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 38147/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis toate apelurile cu care a fost sesizată, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza în fond, a hotărât astfel:
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.J.B. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 16 ani, închisoare aplicată inculpatei T.G.M., în pedepse componente.
A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la 16 ani închisoare la 15 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A înlăturat soluţia de achitare a inculpatului R.G.I.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., a dispus ca, prin revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare, inculpatul să execute 16 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dedus din pedeapsa închisorii perioadele de la data de 03 iulie 2006 până la data de 20 septembrie 2006 (conform sentinţei penale nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti) şi respectiv de la data de 10 iunie 2009 până la data de 16 februarie 2011 (durata arestului preventiv din prezenta cauză).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A dedus prevenţia inculpaţilor P.J.B., T.G. şi T.G.M., de la data de 14 mai 2009 până la zi, 09 august 2012 şi a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că, prin Rechizitoriul nr. 135/D/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor P.J.B. şi T.G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc şi a infracţiunii de trafic internaţional ilicit de droguri de droguri de mare risc.
Stabilind, pe baza probatoriului administrat, că fiecare dintre cei doi inculpaţi se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor respective, prima instanţă a dispus, în mod eronat, condamnarea acestora la câte două pedepse pentru o singură infracţiune, astfel că prima critică a Parchetului este fondată.
Fondată a fost apreciată şi cea de-a doua critică din apelul Parchetului, privind greşita achitare a inculpatului R.G.I., constându-se însă nefondate criticile celorlalţi trei inculpaţi.
În acest sens, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt corectă, cu privire la deblocarea containerului din Portul Constanţa, transportul acestuia şi vămuirea încărcăturii, în condiţiile în care toţi cei patru inculpaţi au recunoscut că s-au implicat în aceste operaţiuni, susţinând doar că nu cunoşteau că în container se aflau droguri, pe lângă cutiile cu sucuri naturale, ce urmau a fi donate unei fundaţii.
Prima instanţă a stabilit, pe bază de probe, locul şi rolul fiecărui inculpat, precum şi contribuţia individuală la întreaga operaţiune, care era coordonată de numitul “J.”, care a ţinut permanent legătura telefonică cu inculpaţii T.G., T.G.M. şi P.J.B., dar şi cu T.A. (tatăl şi respectiv soţul celor două inculpate).
Prima instanţă a înlăturat în mod corect apărările inculpaţilor, în sensul că nu cunoşteau conţinutul containerului, stabilind, pe baza probelor administrate, dar şi pe bază de prezumţii, care se coroborează cu acele probe, vinovăţia acestora, care nu a fost combătută prin probele noi administrate în faţa instanţei de apel.
Apărarea inculpaţilor, în sensul că acel container a ajuns în dana Portului Constanţa fără sigiliul aplicat de către expeditor, a fost înlăturată, întrucât, din declaraţiile martorilor audiaţi de Curte (foşti lucrători vamali), a rezultat că se întâmplă frecvent ca sigiliile să se desprindă în momentul descărcării containerelor de pe vasele de transport. în plus, este absurdă ipoteza că un container cu sigilul rupt este deschis, iar acolo se depozitează 200 de kg de cocaină, pe care depozitarul o lasă în port un timp îndelungat, astfel cum s-a întâmplat în speţă.
În consecinţă, Curtea a apreciat că toate criticile inculpaţilor condamnaţi de prima instanţă sunt nefondate, în raport cu probatoriul cauzei şi cu modul corect în care instanţa respectivă l-a evaluat.
Referitor la inculpatul R.G.I., Curtea a constatat că implicarea acestuia în operaţiunile de deblocare, transport şi vămuire a containerului s-a realizat prin intermediul concubinei sale, inculpata T.G.
Despre desfăşurarea operaţiunilor respective, atât “J.”, cât şi T.A. erau informaţi în permanenţă de către inculpaţi, astfel cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, care dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că toţi inculpaţii aveau cunoştinţă de conţinutul ilegal al containerului.
Printr-o interpretare eronată a probelor, prima instanţă a ajuns la concluzia că, în favoarea inculpatului respectiv, operează principiul in dubio pro reo, deşi, pe baza aceloraşi probe, i-a condamnat pe ceilalţi inculpaţi.
Astfel, atunci când a analizat procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpatul R.G.I. şi T.A. din ziua flagrantului, 13 mai 2009, rectificat parţial printr-un proces-verbal olograf al procurorului de caz (fila 431, vol.II, d.u.p.), prima instanţă, deşi a observat că acea rectificare a fost făcută la solicitarea inculpatului respectiv, cu ignorarea adresei din 03 iunie 2009 a I.G.P.R., Direcţia Operaţiuni Speciale (fila 434, vol. II, d.u.p.), totuşi a reţinut, în mod greşit, contrar acelei adrese, că interlocutorul care a iniţiat convorbirea este T.A., care i-a comunicat inculpatului că i-a „obţinut cauciucuri 90%". Or, în adresa anterior citată, se arată în mod clar că cel care a iniţiat convorbirea respectivă este utilizatorul postului telefonic, deci inculpatul R.G.I. (fila 3, vol. III, d.u.p.) şi, drept urmare, tot acesta este cel care i-a comunicat lui T.A. că i-a „obţinut cauciucuri 90%". De altfel, era firesc ca inculpatul R.G.I., aflat în România, să folosească un număr de telefon aparţinând companiei Orange, iar T.A., aflat în Ungaria, să folosească un număr de telefon din acea ţară. în plus, pe lângă faptul că a reţinut, în mod greşit, că numărul de telefon aparţinea lui T.A., prima instanţă a mai făcut o afirmaţie contrazisă de actele dosarului, şi anume că acel număr nu se regăseşte printre cele pentru care s-a obţinut autorizaţie de interceptare, fără a observa că, prin Ordonanţa nr. 177 din data de 12 mai 2009, s-a autorizat interceptarea, înregistrarea şi localizarea convorbirilor telefonice şi a comunicărilor tip S.M.S. şi M.M.S. efectuate de la mai multe posturi telefonice, printre care şi cel cu numărul respectiv (fila 57, vol. II, d.u.p.), iar, prin încheierea nr. 518 din data de 13 mai 2009, Tribunalul Bucureşti a confirmat această măsură (fila 74, vol. II, d.u.p.). în orice caz, oricare ar fi fost iniţiatorul convorbirii, aceasta nu are sens, întrucât, în fapt, discuţia a fost codificată, fiind însă uşor de decriptat, întrucât, astfel cum rezultă tot din adresa din 03 iunie 2009 (fila 434, vol. II, d.u.p.), sensul uzual, colocvial, în limba maghiară, al comentariului cu privire la sintagma de „90 la sută", se referă la sensul de concentraţie/puritate, iar nicidecum la aspecte legate de gradul de uzură sau de folosinţă a unor bunuri sau obiecte, precum cauciucurile.
Curtea a apreciat surprinzător faptul că prima instanţă, chiar în condiţiile în care nu a observat în mod corect conţinutul adresei din 03 iunie 2009, a considerat că acea convorbire nu este relevantă pentru soluţionarea cauzei, de vreme ce, în cursul cercetării judecătoreşti, a dispus audierea, în calitate de martor, a unui expert tehnic auto, pentru a lămuri dacă noţiunea de concentraţie poate fi asociată cauciucurilor. Or, expertul audiat, M.O., a declarat că nu se poate folosi noţiunea de concentraţie în legătură cu cauciucurile. Pe de altă parte, trecând peste faptul că întrebarea „de cât sunt la sută?" (în locul celei fireşti de „sunt noi/uzate?") este nepotrivită pentru a se referi la cauciucuri, Curtea a apreciat uimitor faptul că interlocutorul a răspuns „90%", fără niciun fel de altă menţiune şi a observat că, referitor la acel procent, inculpatul R.G.I. a precizat, în declaraţia din faza de urmărire penală, că reprezenta partea din cauciuc rămasă neuzată (fila 245, vol. I, d.u.p.), pentru ca, în declaraţia din cursul judecăţii, să afirme contrariul, respectiv că desemna gradul de folosire (uzură) al acelui cauciuc (fila 55, dosa fond). Curtea a apreciat drept evident faptul că, oricum s-ar interpreta conversaţia redată în procesul-verbal (fila 431, vol. II, d.u.p.), aceasta nu se putea referi la cauciucuri, în sensul propriu al cuvântului respectiv, astfel cum susţine inculpatul R.G.I., pentru că, dacă s-ar interpreta literal conversaţia, s-ar ajunge la un non-sens, indiferent de cine a fost persoana care a afirmat că a făcut rost de cauciucuri. Astfel, considerându-se că inculpatul R.G.I. este cel care i-a spus lui T.A. că i-a făcut rost de cauciucuri, discuţia apare fără sens, trădând faptul că este codificată, întrucât inculpatul respectiv nu a venit în România să cumpere cauciucuri pentru a i le duce interlocutorului său în Ungaria, mai ales că inculpatul a precizat, cu ocazia audierii sale pe acest aspect, că preţul unui cauciuc era de 20.000 de forinţi, monedă cu care nu se fac plăţi în România. în sens invers, considerându-se că T.A. este cel care a afirmat că i-a făcut rost inculpatului R.G.I. de patru cauciucuri, este nefiresc ca cel din urmă să se fi bucurat când a aflat că va plăti 20.000 de forinţi pe o bucată de cauciuc, iar nu pe patru bucăţi, ceea ce este absurd, rezultând astfel că discuţia nu se referea, în realitate, la cauciucuri.
Fiind audiat prin comisie rogatorie, T.A. a declarat asupra acestui aspect că i-a găsit prietenului fiicei sale (inculpatul R.G.I.) patru cauciucuri folosite, dar în stare bună, de 80% faţă de cele noi, la preţul de aproximativ 20.000 forinţi bucata. Curtea a observat că T.A. a făcut vorbire despre un procent de 80%, iar nu de 90% şi a adăugat la acesta menţiunea „faţă de cele noi".
În legătură cu preţul cauciucurilor şi cu faptul că inculpatul R.G.I. s-a bucurat că va plăti mai mult pe cauciucuri, Curtea a observat că, în declaraţia din faza de urmărire penală (fila 67, vol. I, d.u.p.), inculpatul P.J.B. a arătat că se pot cumpăra fără probleme patru cauciucuri noi cu preţul de 80.000 de forinţi, motiv pentru care conversaţia analizată i s-a părut suspectă.
Coroborând toate aceste aspecte, Curtea a constatat că, în realitate, inculpatul R.G.I. şi T.A. nu discutau (imediat după vămuirea mărfii, descărcarea din container şi încărcarea celor opt cutii cu droguri în autoturismele personale ale inculpaţilor) despre cauciucuri, iar interpretarea dialogului respectiv, în ansamblul celorlalte conversaţii purtate de inculpaţi, redate în procesele-verbale de transcriere (filele 409-509, vol. II, d.u.p.), iar nu izolat, astfel cum a procedat prima instanţă, conduce la concluzia irefragabilă că cei doi interlocutori vorbeau, în realitate, despre droguri, iar întrebarea „de cât sunt la sută?" se referea la concentraţia acestora. De altfel, răspunsul la acea întrebare, respectiv „este de 90%", confirmă şi el că, în realitate, se vorbea despre droguri, în condiţiile în care, potrivit concluziilor suplimentului la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, în cele opt cutii descoperite în container, se afla cantitatea de 200 kilograme de cocaină, cu o puritate de 80,65% (cu o eroare maximă de 2%).
în acelaşi sens, Curtea a apreciat deosebit de relevantă convorbirea telefonică dintre inculpatul R.G.I. şi T.A. Jr. (fila 505, vol .II, d.u.p.), coroborată cu cea dintre martora T.A. şi “J.” (fila 489, vol. II, d.u.p.), ambele purtate în chiar ziua flagrantului, din care rezultă că inculpatul respectiv cunoştea, la fel ca şi ceilalţi inculpaţi, care era conţinutul real al containerului, de vreme ce acesta i-a spus interlocutorului său că se face o percheziţie, iar acesta din urmă îi spune lui “J.”, care, la rândul lui, o sună pe T.A., exprimându-şi îngrijorarea faţă de faptul că niciunul dintre inculpaţi nu îi mai răspunde la telefon.
În apel, Curtea a încuviinţat o expertiză a vocii, care a concluzionat că vocea care a făcut afirmaţia „am făcut rost de cauciucuri pentru maşina ta" nu aparţine inculpatului R.G.I., ci persoanei cu care acesta vorbea. Această expertiză nu se angrenează însă în ansamblul probatoriului administrat, fiind contrazisă de adresa I.G.P.R., Direcţia de Operaţiuni Speciale, din care rezultă că inculpatul este cel care a iniţiat convorbirea şi, sunându-l pe T.A., i-a spus că a obţinut pentru maşină cauciucuri de 90%, despre care a adăugat „bucata este de 20.000, un preţ foarte bun". Curtea şi-a reiterat convingerea că acea discuţie nu se referea la cauciucuri, întrucât o persoană normală nu se poate bucura la aflarea veştii că un cauciuc costă mai mult decât în mod normal, reţinând acest fapt ca o dovadă în plus că inculpatul R.G. cunoştea conţinutul ilegal al containerului.
Dincolo de aspectele ce rezultă din interceptări, Curtea a constatat că implicarea inculpatului în operaţiunile desfăşurate cu privire la acel container nu este negată nici de acesta, multe din faptele sale dovedind că el acţiona în deplină cunoştinţă de cauză. Astfel, solicitarea intervenţiei comisionarului vamal T.A. (cunoştinţă a inculpatului), pentru deblocarea containerului din port, în vederea obţinerii avizului de mediu, transportul inculpatei T.G. la Constanţa şi închirierea unui depozit în Arad, unde urmau să fie depozitate o parte din cutiile din container, au fost reţinute de Curte, alături de interceptările anterior analizate, ca dovedind, fără putinţă de tăgadă, că acestuia nu îi era străină nicio activitate întreprinsă de concubina sa.
Curtea a constatat nefondată cererea inculpatelor T.G. şi T.G.M. de restituire a cauzei la organul de urmărire penală sau de trimitere a acesteia spre rejudecare, în motivarea căreia s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, prin neaducerea la cunoştinţă, în limba maghiară, a rechizitoriului şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Referitor la această susţinere, Curtea a constatat că inculpaţii au beneficiat de interpret de limbă maghiară, astfel că au putut lua cunoştinţă de conţinutul tuturor actelor. Mai mult, la cererea inculpaţilor, instanţa de apel a dispus traducerea actelor indicate de aceştia în limba maghiară, iar faptul nerealizării traducerii a fost adus la cunoştinţa Curţii abia cu ocazia dezbaterilor.
Curtea a mai constatat că motivul invocat de cele două inculpate nu constituie o cauză de nulitate absolută, care să atragă necondiţionat desfiinţarea sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Cu privire la individualizarea pedepselor, Curtea a constatat că inculpaţii P.J.B. şi T.G. se află la primul conflict cu legea penală, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Având în vedere acest aspect, dar şi contribuţia proprie la activitatea infracţională, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate inculpatei T.G. sunt prea severe, motiv pentru care le-a redus sub limitele speciale minime, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. Curtea nu a dat eficienţă aceleiaşi circumstanţe şi în cazul inculpatului P.J.B., având în vedere gradul său de participaţie infracţională, sens în care a reţinut că acesta este acela care a încercat să creeze cadrul legal introducerii containerului cu droguri în România (a intenţionat să cumpere o societate comercială fără probleme, pe adresa căreia să fie trimisă marfa, a adus o persoană de încredere pentru descărcarea containerului, dându-i acesteia indicaţii exprese). în privinţa inculpatei T.G.M., Curtea a constatat că, în favoarea acesteia, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, însă, faţă de contribuţia sa infracţională, a apreciat că aplicarea unei pedepse minime pentru infracţiunea cea mai gravă este suficientă. Acelaşi aspecte au fost avute în vedere şi la individualizarea pedepselor stabilite în cazul inculpatului R.G.I.
Împotriva deciziei Curţii, au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii T.G., P.J.B., T.G.M. şi R.G.I.
Parchetul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a criticat numai pedepsele aplicate inculpatei T.G., pe motiv că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în condiţiile în care aceasta a avut o contribuţie majoră la activitatea infracţională, iar acea activitate a avut ca obiect cantitatea de aproximativ 200 de kilograme de cocaină cu o puritate de 80,65%.
Inculpaţii au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6, pct. 9, pct. 10 şi pct. 18 din C. proc. pen., susţinând că, celor de cetăţenie maghiară, li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil (întrucât, neputând lua cunoştinţă, în limba maternă, de materialul probator al cauzei, nu şi-au putut formula o apărare efectivă), că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, lipsind analiza probelor, că instanţa respectivă nu a analizat toate apărările formulate (între care acelea că, în port, containerul a fost scanat de două ori cu raze X, fără a se descoperi ceva suspect şi că acesta a sosit desigilat) şi că stabilirea situaţiei de fapt s-a realizat printr-o evaluare eronată a probatoriului cauzei, care nu dovedeşte că ele ar fi cunoscut conţinutul real al containerului. în raport cu aceste motive, cele două inculpate au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar, în subsidiar, achitarea lor.
Prin Decizia nr. 112 din data de 16 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 38147/3/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis toate recursurile cu care a fost sesizată, a casat, în întregime, hotărârea instanţei de apel şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, menţinând starea de arest preventiv a inculpaţilor T.G., P.J.B. şi T.G.M.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a constatat incidenţa, în speţă, a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi pct. 10 C. proc. pen., sens în care a reţinut următoarele:
Obligaţia instanţelor de judecată de a-şi motiva hotărârile reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a apreciat că obligaţia de motivare a hotărârilor este inerentă unui proces echitabil şi că motivarea nu poate să prezinte un caracter lapidar (cauza Hiro Bălani c. Spania, cauza Georgiadis c. Grecia). Aceeaşi Curte a statuat că dreptul la un proces echitabil înglobează, între altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. întrucât Convenţia nu garantează drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (cauza Artico c. Italia), Curtea respectivă a mai statuat că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr „ascultate", adică analizate temeinic de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de probe ale părţilor (cauza Perez c. Franţei). Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că una din funcţiile motivării hotărârilor este aceea de a demonstra părţilor că au fost ascultate (cauza Suminem c. Finlanda). A motiva înseamnă a demonstra, iar a demonstra înseamnă a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, au dus la formularea unei concluzii logice. A afirma o concluzie fără arătarea datelor care au servit la formularea ei, a indica o dată concretă fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată, a face o referire explicită sau implicită la actele cauzei în general, nu înseamnă a motiva, ci a da numai aparenţa unei motivări. Este adevărat că obligaţia impusă instanţelor naţionale, prin dispoziţiile art. 6 din Convenţie, de a-şi motiva hotărârile, nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, însă C.E.D.O. a decis că trebuie să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei instanţei, iar, în considerentele hotărârii, trebuie să fie redate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia. în acord cu jurisprudenţa europeană, jurisprudenţa naţională a statuat că motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire, care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces şi opiniei publice să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de apel şi de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. Hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces de analiză a probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă, care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti. Obligaţia judecătorului, de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit bună o probă şi a înlăturat o altă probă, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este esenţială, iar încălcarea sa determină desfiinţarea hotărârii. Motivarea se face în concret, simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului, fără a se arăta în ce constau acele probe, constituind, în realitate, o nemotivare. în jurisprudenţa europeană, s-a arătat că instanţa de apel nu se poate limita să preia total sau parţial motivarea instanţei de fond (cauza Boldea c. România), ci, printr-o nouă examinare a cauzei, trebuie să răspundă, cu argumente, la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi. Astfel fiind, instanţa de prim control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă îşi însuşeşte concluziile şi motivele instanţei a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator.
Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte a constatat că decizia instanţei de apel nu respectă cerinţele art. 356 C. proc. pen., circumscrise exigenţelor jurisprudenţei europene în materie, întrucât motivarea deciziei respective este lacunară şi neconvingătoare, din cuprinsul acesteia nerezultând motivele soluţiei pronunţate.
Astfel, pe de o parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., înalta Curte a evidenţiat că instanţa de apel nu a analizat punctual criticile invocate de inculpaţii T.G., P.J.B. şi T.G.M., cu trimitere expresă la probele administrate în cauză, iar absenţa unei astfel de analize lipseşte instanţa de recurs de elementele necesare exercitării controlului judecătoresc. De asemenea, din considerentele deciziei recurate, nu rezultă cu claritate care sunt motivele pentru care instanţa de apel nu a apreciat temeinice criticile invocate de inculpaţi cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei acestora şi susţinerile lor referitoare la achitare ori la individualizarea pedepselor.
Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., înalta Curte a observat că instanţa de apel nu s-a pronunţat argumentat asupra apărărilor inculpaţilor, formulate în scris şi susţinute oral, cu privire la înscrisurile comunicate de Biroul Vamal Agigea Sud Constanţa, despre care au pretins că nu sunt concordante cu originalele acestora.
Astfel, inculpaţii au făcut referire la declaraţia vamală şi la documentul denumit „Intrare produse alimentare de origine non-animală" şi au solicitat ca exemplarele originale ale acestora să fie analizate, prin comparaţie, cu copiile ataşate la filele 297-298 din dosarul de urmărire penală, despre al căror conţinut au pretins că este nereal, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la această cerere.
De asemenea, inculpaţii au solicitat să se constate că, de pe documentul despre care au pretins că este fals, lipsesc două ştampile esenţiale, una aplicată în dreptul rubricii „examinarea sigiliilor" şi alta aplicată în dreptul rubricii „verificarea documentaţiei din data de 11 mai 2009" şi că documentul privind intrarea de produse alimentare de origine non-animală în România (aflat la dosarul de urmărire penală şi pretins a fi nereal) cuprinde ştampila datată 08 mai 2009, care atestă data când s-a efectuat controlul mărfii în Portul Constanţa Sud Agigea, contrazicând astfel întregul probatoriu administrat în acuzare (întrucât D.I.I.C.O.T. s-a sesizat abia la data de 11 mai 2011, cu privire la descoperirea unui container vămuit cu 3 zile în urmă). Instanţa de apel nu a făcut o examinare efectivă şi o analiză pertinentă a acestor apărări şi nu a verificat incidenţa lor în stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.
Totodată, inculpatele T.G. şi T.G.M. au susţinut că nu au cunoscut conţinutul containerului, iar, referitor la momentul când acesta a plecat spre Arad, au invocat neconcordanţa înscrisurilor aflate la dosar, care ar fi impus compararea copiilor prezentate în faza de urmărire penală cu exemplarele originale, transmise instanţei de apel de către organul vamal. Şi aceste aspecte trebuiau lămurite, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut, făcând trimitere doar la probe indirecte, că cele două inculpate ştiau de conţinutul containerului. în acelaşi timp, există o neconcordanţa între susţinerile inculpatelor, care, pe de o parte, au afirmat că ele nu au cunoscut conţinutul containerului, iar, pe de altă parte, au pretins că s-au aflat în eroare cu privire la acel conţinut, şi această contradicţie trebuind lămurită de către instanţa de apel.
În sfârşit, criticile inculpaţilor s-au referit şi la aspectul privitor la sigiliile containerului expediat către România. Astfel, au arătat că, la sosirea în Portul Constanţa, containerul nu era sigilat (aspect ce rezultă din fişa ataşată la fila 317, vol. II, d.u.p.) şi că acesta a staţionat în acel port o perioadă îndelungată, de aproximativ 6 luni, timp în care sigiliile au fost schimbate de mai multe ori. Din actele dosarului, rezultă într-adevăr neclarităţi cu privire la sigiliul containerului, care a fost sigilat în portul de destinaţie, iar ulterior a fost desigilat şi resigilat de mai multe ori, aspect care trebuia lămurit de către instanţa de apel, chiar şi din oficiu, în virtutea rolului său activ, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.J.B. a susţinut, în mod constant, că nu a fost prezent la aceste activităţi de sigilare-desigilare, că nu a avut contact cu acel container decât în momentul când a fost reţinut şi că, de documentaţia aferentă acestuia şi de transportul său, s-a ocupat inculpata T.G. În acest context, s-a apreciat pertinentă observaţia inculpaţilor, în sensul că, dacă sigiliul s-ar fî rupt ori s-ar fi deteriorat în timpul descărcării, acest fapt ar fî trebuit specificat în rubrica din tabel privind sigiliul rupt, iar, în rubrica alăturată, trebuia menţionat numărul noului sigiliu.
Înalta Curte a apreciat că toate aceste aspecte, invocate de inculpaţi, erau esenţiale pentru aflarea adevărului, potrivit art. 3 C. proc. pen., impunandu-se, pentru lămurirea lor, trimiterea cauzei spre rejudecare, menţionând că, în rejudecare, instanţa de apel îi va asculta din nou pe inculpaţi şi va efectua confruntări între aceştia, va examina punctual toate apărările lor, cu precădere cele anterior menţionate, îi va asculta pe martorii O.C.C., M.A. şi V.F., va realiza confruntări între aceştia şi inculpaţi şi va administra orice altă probă ce ar putea rezulta din dezbateri, necesară pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt, a vinovăţiei şi a încadrării juridice, cu respectarea principiului „non reformatio in pejus".
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor T.G., P.J.B. şi T.G.M. nu au încetat şi nici nu s-au schimbat, faţă de gravitatea faptelor imputate, presupusele împrejurări de comitere şi importanţa valorilor sociale lezate, Înalta Curte, în temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (11) şi art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
În rejudecarea apelurilor, Curtea a dispus traducerea, în limba maghiară, a rechizitoriului, a sentinţei atacate, a deciziei casate a primei instanţe de apel şi a deciziei din recurs. Actele traduse au fost comunicate inculpaţilor P.J.B., T.G. şi T.G.M., în prezenţa apărătorilor aleşi ai acestora, pe bază de proces-verbal (fila 126, d.a.). De asemenea, celor trei inculpaţi le-a fost încuviinţată o grefă cu apărătorii aleşi, în prezenţa interpretului de limbă maghiară, pentru a putea studia împreună actele respective.
Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea inculpaţilor P.J.B. (filele 136-142, d.a.), T.G. (filele 143-147, d.a.), T.G.M. (filele 148-152 şi 248-249, d.a.) şi R.G.I. (filele 243-247, d.a.), precum şi a martorilor indicaţi în decizia de casare, V.F. (filele 251-253, d.a.), M.A. (fila 254, d.a.) şi O.C.C. (filele 257-259, d.a.).
Curtea, după punerea în discuţie, a constatat că nu este utilă efectuarea de confruntări între inculpaţi, întrucât, pe de o parte, în urma ascultării lor nemijlocite, nu s-au evidenţiat contradicţii în declaraţiile acestora cu privire la situaţia de fapt, inculpaţii susţinând versiuni diferite numai referitor la natura bunurilor pretins cunoscute de fiecare a se afla în container şi negând că ar fi cunoscut versiunea celorlalţi, iar, pe de altă parte, aceştia, în prezenţa apărătorilor aleşi, au avut posibilitatea, cu ocazia audierii, să-şi adreseze reciproc întrebări, ce au permis lămurirea tuturor aspectelor cauzei, din perspectiva apărării fiecăruia, în acelaşi scop procedându-se şi la luarea unui supliment de declaraţie inculpatei T.G. În plus, confruntări între inculpaţi s-au realizat în faza de urmărire penală, fără ca declaraţiile din faţa Curţii să evidenţieze aspecte esenţiale noi faţă de cele deja lămurite în acea fază procesuală.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu este necesară efectuarea de confruntări între inculpaţi şi martorii reaudiaţi conform deciziei de casare, întrucât, în cazul martorilor O.C.C. şi M.A., s-a dovedit că aceştia nu se cunoşteau cu inculpaţii, declaraţiile lor referindu-se exclusiv la activităţile desfăşurate în portul de descărcare a containerului, iar, în cazul martorei V.F. (beneficiară a dreptului de a nu se autoincrimina), s-a constatat că a negat toate aspectele afirmate, cu privire la ea, de către inculpaţii T.G. şi R.G.I. (cu care, potrivit"acestora, s-ar fi aflat în contact), asupra cărora a fost întrebată punctual, astfel că efectuarea unei confruntări nu avea ce anume aspecte să lămurească, din perspectiva acesteia.
Curtea a respins, de asemenea, cererea inculpatelor T.G. şi T.G.M., de efectuare a unei confruntări între martorele V.F. şi T.A., întrucât cea dintâi, fiind întrebată în mod explicit, a negat că o cunoaşte pe cea din urmă şi a precizat că nu îşi aminteşte niciun aspect privitor la container, iar martora T.A. nu a făcut nicio referire la martora V.F. în declaraţiile sale, atât din faza de urmărire penală, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
Curtea a respins, ca nefiind utile judecării cauzei (inclusiv din perspectiva motivelor de apel invocate), pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunţării din data de 29 aprilie 2013 (care face parte integrantă din prezenta decizie penală), şi celelalte probe noi solicitate de inculpaţi, respectiv efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale în Republica Peru, pentru obţinerea de înscrisuri şi informaţii din partea expeditorului şi transportatorului containerului, transmiterea de adrese către instituţiile prin intermediul cărora s-au realizat transferuri de bani între persoanele implicate, în vederea identificării numitului “J.”, efectuarea unei expertize vamale asupra documentelor transmise de A.N.V., reascultarea şi retranscrierea convorbirii telefonice din data de 13 mai 2009 (purtată între inculpatul R.G.I. şi T.A.) şi ascultarea ca martor a interpretului de limbă maghiară R.V.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a comunicat, la cererea inculpatelor T.G. şi T.G.M., încuviinţată de Curte, informaţii privind înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la adresa din municipiul Arad, judeţul Arad (filele 201-207, d.a.).
Curtea a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice, în cazul inculpatului R.G.I., în sensul de a se reţine, cu privire la ambele infracţiuni pentru care acesta a fost trimis în judecată, forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut această schimbare de încadrare juridică, în timp ce apărătorul ales al inculpatului respectiv a contestat-o, susţinând că acesta nu a avut nicio participaţie la săvârşirea acelor infracţiuni, nici de autor, nici de complice, întrucât nu a cunoscut încărcătura containerului.
De asemenea, inculpatele T.G. şi T.G.M. au solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se reţine în sarcina lor, în ipoteza stabilirii vinovăţiei, numai infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cerere susţinută şi de ceilalţi doi inculpaţi.
În dezbateri, inculpatul P.J.B. a solicitat achitarea sa, invocând, prin apărătorul ales, trei temeiuri, respectiv, în ordinea expunerii lor, pe cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (pe motiv că nu există probe că el ar fi autorul faptelor), art. 10 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod (pe motiv că nu a cunoscut conţinutul real al containerului, acţionând astfel, pe latură subiectivă, fără vinovăţie) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (pe motiv că faptele nu există, în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa drogurilor în container).
Inculpatele T.G. şi T.G.M. au solicitat achitarea lor, invocând, prin apărătorul ales, un singur temei, respectiv cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (pe motiv că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, pe latură subiectivă, în condiţiile în care există dubii că acestea ar fi avut cunoştinţă de încărcătura reală a containerului).
În ultimul cuvânt, inculpata T.G. a susţinut că s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 51 C. pen., cu privire la conţinutul containerului, împrejurarea invocată tinzând la obţinerea unei soluţii de achitare, pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
În mod distinct de apărările astfel susţinute, cele două inculpate au solicitat, prin cereri scrise formulate personal, restituirea cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale şi înlăturarea din sentinţa penală apelată, în ceea ce le priveşte, a dispoziţiei de expulzare.
În subsidiar, toţi cei trei inculpaţi apelanţi au solicitat reducerea pedepselor la care au fost condamnaţi în primă instanţă.
Inculpatul R.G.I. a solicitat, prin apărătorul ales, menţinerea soluţiei de achitare, considerând corect temeiul reţinut de prima instanţă a motiva această soluţie (art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.).
În cursul rejudecării apelurilor, Curtea a dispus, prin încheierea de la termenul din data de 11 martie 2013, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.J.B., T.G. şi T.G.M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, însă dispoziţia respectivă a fost casată, în recurs, prin decizia nr. 881 din data de 13 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, care a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
Instanţa de apel, procedând la o amplă analiză a probelor administrate, a apreciat că participanţii la infracţiunile deduse judecăţii sunt inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M., în calitate de coautori şi inculpatul R.G.I. în calitate de complice, astfel că solicitarea celui dintâi, de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondată.
Evaluând întregul probatoriu anterior prezentat, Curtea a constatat ca fiind dovedite, mai presus de orice îndoială, acţiunile prin care cei patru inculpaţi au realizat introducerea în ţară a containerului respectiv, cunoscând conţinutul real al acestuia.
Inculpaţii P.J.B., T.G.M. şi T.G. au întreprins acţiuni nemijlocite în acest sens, cel dintâi comandând importul containerului dintr-o ţară sud-americană, sub pretextul fals al unei afaceri cu parteneri mexicani nenominalizaţi (niciodată dovedită), cea de-a doua căutând o societate românească pe numele căreia să se realizeze acel import, ale cărei date de identificare i le-a comunicat intermediarului “J.”, iar cea din urmă ocupându-se în mod direct de formalităţile de realizare a tranzitului vamal în Portul Constanţa Sud - Agigea (a cărui finalizare a determinat, prin plasarea mărfii sub un regim vamal, introducerea acesteia în ţară), prin depunerea la autorităţile vamale a actelor necesare efectuării acelei operaţiuni, inclusiv cele privitoare la fundaţia pe numele căreia s-a realizat, în final, importul. Acţiunile celor trei inculpaţi, desfăşurate într-o strânsă conlucrare, le atribuie acestora calitatea de coautori ai faptei respective, care, în drept, întruneşte, în cazul fiecăruia dintre ei, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
În schimb, inculpatul R.G.I. nu a realizat, în mod nemijlocit, nicio astfel de acţiune, participaţia sa limitându-se la a o ajuta pe inculpata T.G. pentru realizarea formalităţilor de introducere în ţară a containerului, punând-o în legătură cu persoane care i-au facilitat efectuarea acelor formalităţi (martorele T.A. şi V.F.), însoţind-o la flecare deplasare în portul de descărcare, pentru depunerea actelor necesare finalizării operaţiunii vamale de tranzit şi comunicând cu persoana ce pare a fi acţionat în folosul destinatarului final al încărcăturii disimulate (“J.”), activităţi care, în drept, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care s-a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, astfel cum Curtea a pus în discuţie din oficiu, potrivit art. 334 C. proc. pen. şi, contrar soluţiei din sentinţa penală apelată, condamnarea sa.
Cererea inculpaţilor de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a apreciat ca nefondată, reţinându-se că probatoriul cauzei dovedeşte că toţi au acţionat cu vinovăţie, cunoscând că în containerul pentru a cărui introducere în ţară au acţionat, se -afla cocaină expediată din America de Sud.
Nefondată s-a apreciat şi cererea inculpatei T.G., de achitare în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât nu s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 51 alin. (1) C. pen., cu privire la încărcătura reală a containerului, ci a cunoscut că în acesta, printre sucurile din puncte menţionate în documentele vamale, se afla, disimulată, cocaina.
Relevante cu privire la cunoaşterea de către toţi inculpaţii a prezenţei în containere a drogului respectiv s-au reţinut şi acţiunile întreprinse de aceştia pe teritoriul României, în legătură cu punerea în circulaţie a acelui container.
Analizând amplu probatoriul pentru această a doua etapă infracţională, Curtea a reţinut că inculpaţii T.G., T.G.M. şi P.J.B. au întreprins acţiuni nemijlocite în acest sens, cea dintâi coordonând transportul containerului până la Arad (prin păstrarea legăturii cu şoferul autotrenului în care acesta era depus) şi ocupându-se, împreună cu cea de-a doua, de îndeplinirea formalităţilor necesare vămuirii sale în localitatea de destinaţie (prin legătura stabilită cu martora T.A.), iar ultimii doi fiind implicaţi, în mod direct, chiar în preluarea coletelor cu cocaină din container, în vederea transportării lor într-o altă locaţie, postură în care au fost prinşi în flagrant. Acţiunile celor trei inculpaţi, desfăşurate şi de această dată într-o strânsă conlucrare, le conferă calitatea de coautori ai faptei respective, care, în drept, întruneşte, în cazul fiecăruia dintre ei, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
În schimb, şi în acest caz, Curtea a constatat că inculpatul R.G.I. nu a realizat, în mod nemijlocit, nicio faptă proprie de punere în circulaţie a containerului respectiv pe teritoriul naţional, participaţia lui limitându-se la a le ajuta pe inculpatele T.G. şi T.G.M. în acţiunile de preluare a containerului (însoţind-o pe cea dintâi, de două ori, la locul unde era parcat autotrenul care îl transporta), de vămuire (intermediind legătura cu alte persoane implicate, în mod direct sau indirect, în realizarea acesteia, martorele T.A. şi V.F.) şi de găsire a unui loc de depunere a coletelor încărcate cu substanţa de substituire (unde urmau a fi duse după descărcarea acestora la depozitul deţinut de societatea administrată de N.M.), activităţi care, în drept, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care s-a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, astfel cum Curtea a pus în discuţie din oficiu, potrivit art. 334 C. proc. pen. şi, contrar soluţiei din sentinţa penală apelată, condamnarea sa.
Cererea comună a primilor trei inculpaţi, de achitare pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (cele separate, ale inculpatului P.J.B., de achitare pe alte două temeiuri, respectiv cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) şi c din acelaşi cod, au fost deja analizate) şi cererea ultimului inculpat, de menţinere a soluţiei de achitare pronunţate în privinţa sa conform aceluiaşi temei, sunt nefondate, întrucât, astfel cum s-a motivat pe larg anterior, probatoriul cauzei dovedeşte că toţi aceştia au acţionat cu vinovăţie, crezând că, în containerul pentru a cărui punere în circulaţie pe teritoriul României au acţionat, se afla cocaină (între timp substituită, în mod legal, cu sare de bucătărie).
Nefondată este şi cererea inculpatei T.G., exprimată personal în ultimul cuvânt, de achitare pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât nu s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 51 alin. (1) C. pen., cu privire la presupusa încărcătură a containerului, ci a avut reprezentarea că, în acesta, se afla cocaină, acţionând în mod deliberat pentru punerea ei în circulaţie.
În acest context, cu privire la ambele infracţiuni reţinute în sarcina fiecărui inculpat, Curtea a constatat nefondată apărarea finală, exprimată în dezbateri îndeosebi de avocatul inculpatelor T.G. şi T.G.M., în sensul că percepţia asupra conţinutului fraudulos al containerului nu echivalează cu conştientizarea prezenţei drogurilor şi a naturii acestora (de risc sau de mare risc), întrucât proveninţa containerului, cunoscută de toţi inculpaţii (America de Sud), caracterul notoriu al expedierii din acea parte a lumii, îndeosebi pe cale maritimă, de cocaină şi sumele mari de bani vehiculate pentru recompensarea acţiunilor de introducere în ţară, de vămuire şi de preluare a încărcăturii, coroborate cu faptul, în final se pare acceptat, că o parte din marfă era interzisă deţinerii (dovadă fiind măsurile de precauţie luate pentru a împiedica descoperirea ei), nu lasă nicio urmă de îndoială asupra împrejurării că inculpaţii au avut, încă de la început, reprezentarea mentală că participă la acţiuni ilegale privitoare la drogul de risc anterior menţionat, întregul lor comportament convergând spre această concluzie.
Curtea a constatat nefondată şi apărarea aceloraşi inculpate, însuşită, în subsidiar, şi de ceilalţi doi inculpaţi, privitoare la greşita încadrare juridică a faptelor, despre care au pretins, prin avocatul lor, că ar întruni elementele constitutive numai ale infracţiunii mai puţin grave prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002 (în forma de participaţie aplicabilă fiecăruia), solicitând, în consecinţă, schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, întrucât, astfel cum rezultă din prezentarea situaţiei de fapt, inculpaţii au întreprins, mai întâi, acţiuni de introducere în ţară a cocainei şi, apoi, în continuarea lor, acţiuni de punere în circulaţie a acesteia pe teritoriul României, primele acţiuni constituind elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002, iar cele din urmă elementul material, distinct, al infracţiunii concurente prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002.
Nefondată este şi cererea aceloraşi două inculpate, de restituire a cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât, în speţă, nu s-a invocat, în concret şi, din oficiu, nu s-a identificat niciun motiv, dintre cele expres şi limitativ prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., care să fundamenteze, în mod legal, o astfel de soluţie. Mai mult, întrucât toate motivele menţionate în articolul anterior citat constituie şi cauze de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., constatarea, chiar din oficiu, a existenţei vreunuia dintre ele ar fi trebuit să conducă, în recurs, la soluţia invocată de inculpate, ceea ce, în fapt, nu s-a întâmplat, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanţa de apel exclusiv prin prisma cazurilor de casare prevăzute de 3859 alin. (1) pct. 9 şi pct. 10 C. proc. pen., care nu se referă la astfel de motive.
Cu referire la individualizarea pedepselor, Curtea a constatat că, în rejudecarea apelurilor, pentru respectarea principiului neagravării situaţiei, nu îi poate aplica inculpatului P.J.B. pedepse mai mari decât cele stabilite de către instanţa de fond, iar inculpatei T.G.M. o pedeapsă mai mare decât cea stabilită de către prima instanţa de apel (care, admiţându-i calea de atac, i-a redus pedeapsa pentru infracţiunea cea mai gravă de la 16 ani închisoare la 15 ani închisoare).
În schimb, în cazul inculpatei T.G., având în vedere că unul dintre recursurile a căror admitere a determinat rejudecarea apelurilor a fost cel al Parchetului, care a contestat chiar pedepsele aplicate acesteia de către prima instanţă de apel, prin prisma criticii anterior menţionate, Curtea a constatat că nu există niciun impediment procedural pentru majorarea pedepselor respective, dar nu peste duratele stabilite de către instanţa de fond, care nu au fost contestate în apelul Parchetului.
Astfel fiind, Curtea i-a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M. la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi respectiv la câte o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., subliniind că pedepsele respective sunt egale cu înseşi limitele minime din normele de incriminare incidente şi că, în cazul ultimei inculpate, va opera o reducere uşoară a pedepsei stabilite de către instanţa de fond pentru infracţiunea mai puţin gravă, de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare, din considerente de echitate, în raport cu primii doi inculpaţi, în condiţiile în care toţi au avut o contribuţie identică la săvârşirea acelei infracţiuni.
Curtea a apreciat că pedepsele anterior menţionate, în special cea stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., sunt nejustificat de mici faţă de gravitatea faptelor, împrejurările de comitere şi cantitatea foarte mare a drogurilor traficate, dar, astfel cum deja a evidenţiat, nu le poate modifica, pentru a nu încălca principiul neagravării situaţiei inculpaţilor.
În cazul inculpatei T.G., Curtea a apreciat că nu poate acorda circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub limitele speciale minime, întrucât, pe de o parte, simpla lipsă a antecedentelor penale nu este suficientă pentru a caracteriza conduita sa în societate, fiind o situaţie de normalitate, alte dovezi ale acelei conduite nefîind prezentate, iar, pe de altă parte, această împrejurare este nerelevantă în raport cu gravitatea sporită a infracţiunilor săvârşite (care au presupus traficarea, internaţională şi internă, a unei cantităţi de 200 kilograme de cocaină).
Prin prisma aceluiaşi argument, Curtea a apreciat că circumstanţa atenuantă judiciară anterior menţionată nu poate fi acordată nici celorlalţi trei inculpaţi, cu atât mai mult cu cât doi dintre aceştia, respectiv T.G.M. şi R.G.I., au antecedente penale, cea dintâi (cetăţean maghiar) suferind în Ungaria mai multe condamnări pentru infracţiuni de fals, înşelăciune, evaziune fiscală şi dobândire de avantaje economice fără drept, conform fişei de cazier judiciar obţinute, prin comisie rogatorie, de la autorităţile din acea ţară (filele 490-493, vol. III, d.u.p.), iar cel din urmă (cetăţean român) fiind recidivist postcondamnatoriu, în varianta reglementată de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în raport cu pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă la data de 03 octombrie 2006 (filele 52-68, vol. III, dosar fond), în condiţiile în care ambele noi infracţiuni au fost săvârşite înăuntrul acelui termen.
În schimb, în cazul inculpatului R.G.I., Curtea a apreciat că se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, prin prisma dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere, pe de o parte, contribuţia mai redusă, în raport cu ceilalţi inculpaţi, la săvârşirea infracţiunilor, participaţia sa îmbrăcând, în ambele cazuri, forma complicităţii, iar, pe de altă parte, împrejurarea că acesta a fost determinat la comiterea acelor infracţiuni, în suficientă măsură, de sentimentul de afecţiune pe care i-1 purta inculpatei T.G., care, deşi nu îl exonerează de răspunderea penală, este de natură să o diminueze uşor. Drept urmare, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară anterior menţionată, Curtea i-a aplicat acestuia pedepse coborâte moderat sub limitele speciale minime din normele de incriminare incidente, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 80 alin. (2) C. pen., până la 12 ani şi 6 luni închisoare, pentru prima infracţiune (complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc) şi respectiv până la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru cea de a doua infracţiune (complicitate la trafic de droguri de mare risc).
De asemenea, având în vedere săvârşirea ambelor, infracţiuni înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei precedente, Curtea a dispus, în temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., revocarea acelui beneficiu şi executarea în întregime a pedepsei respective, de 1 an şi 6 luni închisoare, alături de fiecare dintre pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul având de executat astfel pedepsele de 14 ani închisoare şi respectiv 9 ani închisoare.
Referitor la pedepsele complementare şi accesorii aplicate celor trei inculpaţi condamnaţi în primă instanţă (P.J.B., T.G. şi T.G.M.), Curtea a constatat că acestea nu au fost contestate, nici sub aspectul conţinutului, nici sub aspectul duratei, iar, din oficiu, nu se identifică motive care să justifice modificarea lor, astfel că au fost menţinute ca atare şi în raport cu pedepsele principale stabilite prin prezenta decizie.
Referitor la măsura expulzării, Curtea de Apel a constatat că este justificată numai în cazul inculpatului P.J.B., fiind greşit aplicată în cazul inculpatelor T.G. şi T.G.M., a căror critică pe acest aspect s-a apreciat ca fondată.
În baza acestor considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 117/A din 9 mai 2013, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii P.J.B., T.G. şi T.G.M. împotriva sentinţei penale nr. 131/F din data de 16 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 38147/3/2009.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată cu privire la inculpatul P.J.B. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.J.B. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi 3 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi 3 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, dispoziţie care este executorie.
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (2) rap. la art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile inculpatului de revocare şi respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispoziţie care este definitivă.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată cu privire la inculpata T.G. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) şi 4 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei, dispoziţie care este executorie.
În temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispoziţie care este definitivă.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată cu privire la inculpata T.G.M. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G.M. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei, dispoziţie care este executorie.
În temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispoziţie care este definitivă.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul R.G.I. din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi respectiv de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi respectiv de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. corob. cu art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G.I. la pedeapsa principală de 12 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti (rămasă definitivă la data de 03 octombrie 2006) şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa respectivă alături de pedeapsa principală stabilită în această cauză, având de executat astfel pedeapsa principală de 14 ani închisoare.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi 3 rap. la art. 76 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. corob. cu art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (rămasă definitivă la data de 03 octombrie 2006) şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa respectivă alături de pedeapsa principală stabilită în această cauză, având de executat astfel pedeapsa principală de 9 ani închisoare.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) rap. la art. 76 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 14 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă din cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, începând cu data de 03 iulie 2006 până la data de 20 septembrie 2006, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, începând cu data de 10 iunie 2009 până la data de 16 februarie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, a dispus păstrarea, drept contraprobă, a cantităţii de 6,5 grame (masă brută), respectiv 5,8 grame (masă netă) pulbere care conţine cocaină, conform procesului verbal din data de 11 mai 2009 şi dovezii din data de 12 mai 2009 (filele 125 şi 129, vol. II, d.u.p.).
A înlăturat dispoziţia de confiscare, a ridicat sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 135/D/P/2009 din data de 31 august 2009 (filele 170-177, vol. II, d.u.p.) şi, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea următoarelor bunuri:
- 3 telefoane mobile, împreună cu 3 cartele S.I.M. aferente acestora, către inculpatul P.J.B.;
- 4 telefoane mobile, împreună cu 5 cartele S.I.M. aferente acestora, către inculpata T.G.;
- 2 telefoane mobile, împreună cu 6 cartele S.I.M. aferente acestora şi 3 cartele S.I.M., către inculpata T.G.M.
A înlăturat dispoziţia de confiscare de la inculpata T.G.M. a autoturismului, indisponibilizat conform dovezii din data de 19 mai 2009 (fila 181, vol. II, d.u.p.), a constatat că, prin Ordonanţa nr. 135/D/P/2009 din data de 31 august 2009 (filele 170-177, vol. II, d.u.p.), s-a dispus restituirea acelui autoturism către inculpată, cu obligaţia păstrării până la soluţionarea definitivă a cauzei şi menţine această dispoziţie.
A înlăturat dispoziţia de restituire către inculpatul P.J.B. a autoturismului, indisponibilizat conform dovezii din data de 19 mai 2009 (fila 180, vol. II, d.u.p.), precum şi dispoziţia din Ordonanţa nr. 135/D/P/2009 din data de 31 august 2009 (filele 170-177, vol. II, d.u.p.), de restituire a acestuia către acelaşi inculpat, cu obligaţia păstrării până la soluţionarea definitivă a cauzei şi, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) rap. la art. 169 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a dispus restituirea acelui autoturism către proprietarul său, L.P.T.E.F. Kft, conform certificatului de identitate al autovehiculului (fila 179, vol. I, p.d.a.), cu obligaţia păstrării până la soluţionarea definitivă a cauzei.
A înlăturat dispoziţia de expulzare de pe teritoriul României a inculpatelor T.G. şi T.G.M. şi a menţinut această dispoziţie numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.J.B.
În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat şi pe inculpatul R.G.I. la plata sumei de 15.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, pe fondul cauzei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare cu privire la toate apelurile au rămas în sarcina statului.
În temeiul art. 190 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară, pentru prestaţia de la termenul din data de 29 aprilie 2013, când s-au desfăşurat dezbaterile, în echivalentul a 10 ore, în regim de urgenţă, s-au suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii P.J.B., T.G., T.G.M. şi R.G.I.
Inculpatul P.J.B. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172, 12 şi 14 C. proc. pen. solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru respectarea dispoziţiilor deciziei de casare pronunţate într-un prim ciclu procesual de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în subsidiar, s-a solicitat achitarea, invocându-se mai multe temeiuri, respectiv art. 10 lit. c) C. proc. pen. (pe motiv că nu există probe că ar fî autorul faptelor) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat).
într-un al doilea subsidiar s-a solicitat reevaluarea pedepselor aplicate în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante şi reducerea acestora, dar şi din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, făcându-se trimitere la aplicarea art. 5 din Noul C. pen.
Totodată, s-a solicitat înlăturarea măsurii expulzării, care nu se mai justifică.
Inculpatele T.G., T.G.M. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172, 14 şi 18 C. proc. pen., iar în scris şi pct. 12 C. proc. pen., solicitând, de asemenea, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de apel să se conformeze dispoziţiilor deciziei de casare. S-a criticat, de asemenea, greşita reţinere a situaţiei de fapt, făcându-se trimitere la materialul probator administrat. într-o primă teză s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi, secundar, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu caracter subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Inculpatul R.G.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi pct. 12 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea dispoziţiilor deciziei de casare sau achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., aşa cum s-a dispus în primă instanţă.
Subsidiar, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Înalta Curte, analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate de inculpaţi, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că recursurile inculpaţilor sunt întemeiate în parte, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.
Înalta Curte constată, în prealabil, că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 9 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate iar altele au fost modificate substanţial, dorindu-se, astfel cum rezultă şi din expunerea de motive, pe lângă scopul principal de degrevare a instanţelor, şi o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen., aceea de impunere a unei singure căi de atac în materia penală, aspect ce se conformează atât cerinţelor constituţionale de acces la justiţie, cât şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de consolidare a caracterului de excepţie a căilor extraordinare de atac.
În aceste condiţii, prin Legea nr. 2/2013 au fost eliminate anumite motive de casare în recurs, avându-se în vedere că aceste motive sunt analizate în cadrul căii de atac a apelului.
Din această perspectivă, Înalta Curte nu va analiza criticile recurenţilor privind greşita reţinere a situaţiei de fapt, având în vedere că pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. a fost în mod expres abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel că solicitările inculpaţilor de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (nu au comis fapta) sau cele care ar viza achitarea pe motiv că faptele nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen., neprecizat în mod explicit, dar dedus din apărările formulate) nu vor mai fi analizate.
În aceeaşi ordine de idei, nici solicitările subsidiare ale inculpaţilor privind reindividualizarea pedepselor nu mai pot fi primite, având în vedere că pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. a fost parţial abrogat, rămânând în vigoare doar teza ce priveşte pedepsele în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În aceste condiţii, înalta Curte va examina doar criticile inculpaţilor ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi 12 C. proc. pen., precum şi aplicarea legii penale mai favorabile.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că a fost formulată o singură critică de nelegalitate, cea privind nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor deciziei de casare.
Criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs nu pot conduce, oricum, la casarea cu trimitere solicitată de inculpaţi, întrucât nu o permit dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., dar sunt şi neîntemeiate.
Prin Decizia nr. 112 din 16 ianuarie 2013 Înalta Curte a admis toate recursurile cu care a fost sesizată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, menţionând că instanţa de apel îi va asculta din nou pe inculpaţi şi va efectua confruntări între aceştia, va examina punctual apărările lor, îi va asculta pe martorii O.C.C., M.A. şi V.F., va realiza confruntări între aceştia şi inculpaţi şi va administra orice altă probă ce ar putea rezulta din dezbateri, necesară pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt, a vinovăţiei şi a încadrării juridice, cu respectarea principiului „non reformatio in pejus".
În rejudecarea apelurilor Curtea a dispus traducerea, în limba maghiară, a rechizitoriului, a sentinţei atacate, a deciziei casate a primei instanţe de apel şi a deciziei din recurs. Actele traduse au fost comunicate inculpaţilor P.J.B., T.G. şi T.G.M., în prezenţa apărătorilor aleşi ai acestora, pe bază de proces-verbal (fila 126, d.a.). De asemenea, celor trei inculpaţi le-a fost încuviinţată o grefă cu apărătorii aleşi, în prezenţa interpretului de limbă maghiară, pentru a putea studia împreună actele respective.
Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea inculpaţilor P.J.B. (filele 136-142, d.a.), T.G. (filele 143-147, d.a.), T.G.M. (filele 148-152 şi 248-249, d.a.) şi R.G.I. (filele 243-247, d.a.), precum şi a martorilor indicaţi în decizia de casare, V.F. (filele 251-253, d.a.), M.A. (fila 254, d.a.) şi O.C.C. (filele 257-259, d.a.).
Curtea, după punerea în discuţie, a constatat că nu este utilă efectuarea de confruntări între inculpaţi, întrucât, pe de o parte, în urma ascultării lor nemijlocite, nu s-au evidenţiat contradicţii în declaraţiile acestora cu privire la situaţia de fapt, inculpaţii susţinând versiuni diferite numai referitor la natura bunurilor pretins cunoscute de fiecare a se afla în container şi negând că ar fi cunoscut versiunea celorlalţi, iar, pe de altă parte, aceştia, în prezenţa apărătorilor aleşi, au avut posibilitatea, cu ocazia audierii, să-şi adreseze reciproc întrebări, ce au permis lămurirea tuturor aspectelor cauzei, din perspectiva apărării fiecăruia, în acelaşi scop procedându-se şi la luarea unui supliment de declaraţie inculpatei T.G. În plus, confruntări între inculpaţi s-au realizat în faza de urmărire penală, fără ca declaraţiile din faţa Curţii să evidenţieze aspecte esenţiale noi faţă de cele deja lămurite în acea fază procesuală.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu este necesară efectuarea de confruntări între inculpaţi şi martorii reaudiaţi conform deciziei de casare, întrucât, în cazul martorilor O.C.C. şi M.A., s-a dovedit că aceştia nu se cunoşteau cu inculpaţii, declaraţiile lor referindu-se exclusiv la activităţile desfăşurate în portul de descărcare a containerului, iar, în cazul martorei V.F. (beneficiară a dreptului de a nu se autoincrimina), s-a constatat că a negat toate aspectele afirmate, cu privire la ea, de către inculpaţii T.G. şi R.G.I. (cu care, potrivit acestora, s-ar fi aflat în contact), asupra cărora a fost întrebată punctual, astfel că efectuarea unei confruntări nu avea ce anume aspecte să lămurească, din perspectiva acesteia.
Curtea a respins, de asemenea, cererea inculpatelor T.G. şi T.G.M., de efectuare a unei confruntări între martorele V.F. şi T.A., întrucât cea dintâi, fiind întrebată în mod explicit, a negat că o cunoaşte pe cea din urmă şi a precizat că nu îşi aminteşte niciun aspect privitor la container, iar martora T.A. nu a făcut nicio referire la martora V.F. în declaraţiile sale, atât din faza de urmărire penală, cât şi din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă.
Curtea a respins, ca nefiind utile judecării cauzei (inclusiv din perspectiva motivelor de apel invocate), pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunţării din data de 29 aprilie 2013 (care face parte integrantă din prezenta decizie penală), şi celelalte probe noi solicitate de inculpaţi, respectiv efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale în Republica Peru, pentru obţinerea de înscrisuri şi informaţii din partea expeditorului şi transportatorului containerului, transmiterea de adrese către instituţiile prin intermediul cărora s-au realizat transferuri de bani între persoanele implicate, în vederea identificării numitului “J.”, efectuarea unei expertize vamale asupra documentelor transmise de A.N.V., reascultarea şi retranscrierea convorbirii telefonice din data de 13 mai 2009 (purtată între inculpatul R.G.I. şi T.A.) şi ascultarea ca martor a interpretului de limbă maghiară R.V.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a comunicat, la cererea inculpatelor T.G. şi T.G.M., încuviinţată de Curte, informaţii privind înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la adresa din municipiul Arad, judeţul Arad (filele 201-207, d.a.).
Înalta Curte, faţă de cele prezentate mai sus, apreciază ca nefondată critica recurenţilor, reţinând că instanţa de apel s-a conformat îndrumărilor instanţei de casare, iar faptul că nu a procedat la realizarea confruntărilor a fost riguros argumentat, respectându-se dispoziţiile art. 87 C. pen. potrivit cărora confruntarea se impune atunci când există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, lucru ce nu s-a constatat după reaudierea inculpaţilor şi a tuturor martorilor indicaţi în decizia de casare.
Înalta Curte reţine că tot nefondate sunt şi solicitările inculpaţilor de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).
Pornind de la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în baza probelor administrate şi care, aşa cum s-a arătat, nu mai poate fi contestată în recurs, înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
Referitor la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în conţinutul laturii obiective s-au reţinut următoarele acţiuni:
- inculpatul P.J.B. a comandat importul containerului dintr-o ţară sud-americană, sub pretextul fals al unei afaceri cu parteneri mexicani nenominalizaţi;
- inculpata T.G.M. a căutat o societate românească pe numele căreia să se realizeze acel import, ale cărei date de identificare i le-a comunicat intermediarului “J.”;
- inculpata T.G. s-a ocupat în mod direct de formalităţile de realizare a tranzitului vamal în Portul Constanta-Sud-Agigea (a căror finalizare a determinat, prin plasarea mărfii sub un regim vamal, introducerea acesteia în ţară), prin depunerea la autorităţile vamale a actelor necesare efectuării acelei operaţiuni, inclusiv cele privitoare la fundaţia pe numele căreia s-a realizat, în final importul.
Acţiunile celor trei s-au desfăşurat într-o strânsă conlucrare, conferindu-le calitatea de autori ai faptei;
- inculpatul R.G.I. nu a realizat, în mod nemijlocit, nicio astfel de acţiune, dar a ajutat-o pe inculpata T.G. pentru formalităţile de introducere în ţară a containerului, punând-o în legătură cu persoane care i-au facilitat efectuarea acelor formalităţi, însoţind-o la fiecare deplasare în portul de descărcare, pentru depunerea actelor necesare finalizării operaţiunii vamale de tranzit şi comunicând cu persoana ce pare a fi acţionat în folosul destinatarului final al încărcăturii disimulate (J.), acţiuni ce realizează conţinutul constitutiv al complicităţii la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc.
Sub aspectul laturii subiective, s-a dovedit că toţi inculpaţii au acţionat cu vinovăţie, cunoscând că în containerul pentru a cărui introducere în ţară au acţionat se afla cocaină expediată din America de Sud.
Deşi inculpaţii au negat cunoaşterea conţinutului real al containerului, instanţele au apreciat corect că acţiunile acestora converg spre ideea că sumele foarte mari de bani promise le-au captat atenţia şi i-au convins să demareze „afacerea". Chiar dacă s-ar admite apărarea acestora, că nu au realizat de la bun început că în container se aflau droguri, probatoriul cauzei dovedeşte cunoaşterea de către inculpaţi a unor amănunte deosebit de relevante, care trebuiau să le ridice serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea „afacerii", precum: expedierea containerului din America de Sud către o firmă care nu era cunoscută nici de inculpaţi, nici de expeditor; tentativa de achiziţionare a unei societăţi care să figureze drept destinatară a mărfii; contactarea ulterioară, în acelaşi scop, a unei fundaţii; donarea mărfii către acea fundaţie (acţiune de neînţeles, având în vedere sumele enorme achitate de firma expeditoare pentru deblocarea containerului, care depăşeau cu mult valoarea declarată a acestuia, de circa 12.000 euro); extragerea din container doar a unui număr de 8 cutii, ce aveau o altă destinaţie decât restul încărcăturii; precauţiile luate pe parcursul derulării acţiunilor (om de încredere la descărcarea cutiilor, distragerea atenţiei şoferului şi ajutorului acestuia la momentul descărcării, limbajul telegrafic, uneori chiar eliptic, din convorbirile telefonice interceptate). Toate aceste aspecte au creat convingerea Tribunalului că inculpaţii au conştientizat natura mărfii şi şi-au asumat riscul continuării derulării acţiunilor întreprinse cu privire la aceasta, urmărind o anumită finalitate.
Înalta Curte apreciază că şi în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) C. pen., în mod corect, s-au reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Cei patru inculpaţi au realizat punerea în circulaţie a containerului în care credeau că se află cocaină pe teritoriul României, ulterior momentului introducerii lui în ţară.
Inculpaţii T.G., T.G.M. şi P.J.B. au întreprins acţiuni nemijlocite în acest sens: T.G., a coordonat transportul containerului până la Arad (prin păstrarea legăturii cu şoferul autotrenului în care acesta era depus) şi s-a ocupat, împreună cu inculpata T.G.M. de îndeplinirea formalităţilor necesare vămuirii sale în localitatea de destinaţie, iar T.G.M. şi P.J.B. au fost implicaţi, în mod direct, chiar în preluarea coletelor cu cocaină din container, în vederea transportării lor într-o altă locaţie, postură în care au fost prinşi în flagrant.
Şi pentru această infracţiune, pentru inculpatul R.G.I. s-a reţinut tot forma complicităţii, participaţia sa limitându-se la a le ajuta pe inculpatele T.G. şi T.G.M. în acţiunile de preluare a containerului, însoţind-o pe T.G., de două ori, la locul unde era parcat autotrenul care îl transporta, de vămuire (intermediind legătura cu alte persoane implicate, respectiv martorele T.A. şi V.F.), de găsire a unui loc de depunere a coletelor încărcate cu substanţa de substituire.
Sub aspect subiectiv, toţi inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, crezând că în containerul pentru a cărui punere în circulaţie pe teritoriul României au acţionat, se afla cocaină (între timp substituită, în mod legal, cu sare de bucătărie), aspect dovedit prin: cunoaşterea provenienţei containerului (din America de Sud, loc notoriu de expediţie a drogurilor), sumele mari de bani vehiculate pentru recompensarea acţiunilor de introducere în ţară, de vămuire şi preluare a încărcăturii, măsurilor de precauţie luate pentru a împiedica descoperirea mărfii.
Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind întemeiate recursurile din punctul de vedere al aplicării legii penale mai favorabile.
Conform art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. s-a modificat Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, reducându-se limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost judecaţi.
Astfel, pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Anterior acestor modificări, prin Legea nr. 143/2000 infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. 2 se sancţiona cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, iar infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) se sancţiona cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, pentru ambele fiind prevăzută şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Comparând limitele de pedeapsă, Înalta Curte constată că legea nouă este mai favorabilă, prevăzând pentru aceleaşi infracţiuni pedepse mai reduse, atât în ceea ce priveşte limita minimă, cât şi limita maximă.
Toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată şi cu reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., circumstanţă care acum se regăseşte în dispoziţiile art. 77 lit. a) C. pen. (săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), efectele acesteia aşa cum sunt prevăzute în art. 78 din Noul C. pen. fiind, de asemenea, mai favorabile.
Tot din punct de vedere al legii penale mai favorabile Înalta Curte reţine şi că în Noul C. pen. nu mai este prevăzută expulzarea ca măsură de siguranţă, ea figurând doar ca pedeapsă complementară, în art. 66 lit. c) C. pen., sens în care va dispune mlăturarea acesteia faţă de inculpatul P.J.B., fără însă a se dispune ca şi pedeapsă complementară, întrucât nici nu se mai justifică şi nici nu i se poate agrava acestuia situaţia în propria cale de atac, prin aplicarea unei pedepse complementare în plus faţă de cea la care a fost condamnat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţi şi va casa în parte decizia recurată, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen.
Rejudecând, se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate fiecărui inculpat în pedepsele componente.
Se va dispune reducerea atât a pedepselor principale, cât şi a pedepselor complementare aplicate fiecărui inculpat către limita minimă prevăzută pentru fiecare infracţiune în legea nouă, într-o măsură proporţională cu pedepsele aplicate inculpaţilor în cauză care, de asemenea, au fost orientate către minim, procedându-se ulterior la contopirea acestora în baza regulilor sancţionării concursului de infracţiuni C. pen. anterior, ce conţine dispoziţii mai favorabile sub acest aspect.
Suplimentar, pentru inculpatul R.G.I. se va menţine aplicarea art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în acord cu prevederile art. 15 din Legea nr. 187/2012.
Se va înlătura dispoziţia privind expulzarea de pe teritoriul României a inculpatului P.J.B.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Pentru inculpaţii arestaţi se va deduce prevenţia la zi.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru interpretul de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de inculpaţii P.J.B., T.G., T.G.M. şi R.G.I. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi, rejudecând:
1. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.J.B.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului P.J.B. de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului P.J.B. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
Înlătura dispoziţia privind expulzarea de pe teritoriul României a inculpatului P.J.B.
2. În ceea ce o priveşte pe inculpata T.G.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G. de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
3. În ceea ce o priveşte pe inculpata T.G.M.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G.M. de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G.M. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
4. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.G.I.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G.I. de la 12 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. (anterior) şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi de la 2 ani la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. (anterior), revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la data de 03 octombrie 2006 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa principală de 7 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 8 ani şi 6 luni închisoare.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G.I. de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. (anterior) şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi de la 2 ani la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. (anterior), revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la data de 03 octombrie 2006 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa principală de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.G.I. durata reţinerii şi arestării preventive din cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, începând cu data de 03 iulie 2006 până la data de 20 septembrie 2006, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă din prezenta cauză, începând cu data de 10 iunie 2009 până la data de 16 februarie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor P.J.B., T.G., T.G.M. durat reţinerii şi arestării preventive de la 14 mai 2009 la 19 februarie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariu pentru interpretul de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 62/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
