ICCJ. Decizia nr. 577/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 577/2014
Dosar nr. 400/1372/2011
Şedinţa publică din 17 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 58 din 16 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 400/1372/2011, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov în baza art 13 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001, respectiv art. 329 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.C.M., zis „G." (arestat în altă cauză) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 5 ani şi două pedepse de câte 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a, b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea a două infracţiuni de proxenetism, cu aplicarea celei mai grele de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 5 ani, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., respectiv art 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, şi art. 13 alin. (1), alin. (3) (teza I) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.P.R., zis "B." (arestat în cauză) la pedepsele de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) C. pen. : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi două pedepse de câte 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b),C. pen. : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective . publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi două infracţiuni de trafic de persoane.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat în final inculpatului A.P.R. pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi în baza art. 35 alin. (3) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 5 ani, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii din data de 15 iunie 2011 şi al arestării preventive a inculpatului din data de 16 iunie 2011 şi până lăzi.
În baza art350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului A.P.R., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă din 16 iunie 2011 emis de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov.
În baza art 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, respectiv art 13 alin. (1), alin. (3) (teza I) din Legea nr. 678/2001, ambele cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata A. (fostă T.) A.M. la pedepsele de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a Il-a, b), C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, precum şi la 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de persoane.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat în final inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi în baza art. 35 alin. (3) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii din data de 15 iunie 2011 şi al arestării preventive din data de 16 iunie 2011 şi până la data de 21 septembrie 2011.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpata A. ( fostă T.) A.M. prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2011 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acţiunea civilă exercitată în cauză de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Braşov pentru partea vătămată minoră C.L.A. şi a obligat pe inculpatul F.C.M. să plătească acesteia suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a obligat pe inculpaţii A.P.R. şi A. ( fostă T.) A.M. în solidar să plătească părţii vătămate minore C.F.A. suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
A luat act că partea vătămată C.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 329 alin. (4) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul F.C.M. a sumei de 180 lei, sumă dobândită în urma săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 18 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul F.C.M. a sumei de 200.000 lei, de la inculpatul A.P.R. a sumei de 26.250 lei, iar de la inculpata A. (fostă T.) A.M. a sumei de 26.250 lei, sume dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
În cursul anului 2008 partea vătămată minoră C.L.A., în vârstă de 14 ani, obişnuia să vină în Braşov şi să cerşească în apropierea magazinului S., ocazie cu care, în Gara C.F.R. Braşov l-a cunoscut pe inculpatul F.C.M., care a invitat-o la un suc, apoi a condus-o la locuinţa pe care o deţinea cu chirie, iar a doua zi i-a adus o plasă cu prezervative şi i-a solicitat să se prostitueze pentru el şi să împartă banii în mod egal. Partea vătămată nu a fost de acord, însă inculpatul a ameninţat-o şi a bătut-o, după care a obligat-o să se spele şi a dus-o în oraş, unde i-a cumpărat haine, iar ulterior a condus-o cu un taxi lângă Hotelul T., unde a lăsat-o în compania altor fete, care se prostituau în zonă, de la care partea vătămată a aflat tarifele de 50 lei pentru sexul normal şi oral. Minora stătea în zona de dimineaţa şi până seara şi încasa de la clienţi în medie câte 400 lei zilnic, din care inculpatul îi lăsa doar 20-30 lei pentru hrană şi ţigări. Partea vătămată s-a prostituat în folosul inculpatului aproximativ 1 an şi 8 luni până a rămas însărcinată. Deşi inculpatul i-a cerut să facă avort, partea vătămată a refuzat şi a fugit acasă la R. Ulterior, când l-a întâlnit din nou pe F.l., acesta i-a propus s-o împrumute cu bani şi să se prostitueze în continuare în folosul lui, iar părţii vătămate i-a fost frică să-l refuze, însă cu banii obţinuţi de la primul client a reuşit să fugă la R.l. în perioada următoare partea vătămată l-a întâlnit pe inculpat, iar acesta i-a pretins suma de 800 lei pentru hainele pe care i le cumpărase şi chiar a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc, amenintând-o că dacă nu îi va da banii o s-o taie cu cuţitul.
La începutul anului 2010, inculpatul F.C.M. a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei în zona Gării C.F.R. Braşov de către învinuita B.G., obţinând prin constrângere o parte din banii încasaţi de respectiva de la clienţi, respectiv suma de 150 lei.
Totodată, la sfârşitul lunilor iunie şi iulie 2010, acelaşi inculpat a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei în zona Gării C.F.R. Braşov de către învinuita F.C., obţinând prin ameninţări o parte din banii încasaţi de persoana respectivă de k clienţi, respectiv suma de 30 lei.
Starea de fapt reţinută a rezultat din analiza mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, constând în declaraţii ale numitelor B.G. şi F.C., care se coroborează cu declaraţiile martorilor S.E., L.G. şi D.M.G., procesele-verbale de contravenţie (filele 109, 160-169 vol. 1 dosar u.p.) chiar dacă inculpatul F.C.M. nu recunoaşte săvârşirea faptelor.
La stabilirea pedepsei pentru inculpat instanţa a ţinut seama de criteriile generale de- individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social concret este relativ ridicat, fiind determinat de modalitatea de comitere a faptei, respectiv a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei, ceea ce aduce atingere valorilor morale ale societăţii.
În ceea ce priveşte împrejurările care au atenuat sau agravat răspunderea penală a inculpatului, instanţa nu a reţinut în favoarea sa vreo circumstanţă atenuantă judiciară, prevăzută de art. 74 C. pen., deoarece nu s-a putut susţine că acesta a avut un comportament exemplar înainte de comiterea faptei şi nici nu s-a comportat sincer în timpul procesului, însă instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza textelor de lege reţinute în sarcina sa, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii, conform dispozitivului hotărârii.
În perioada noiembrie 2008-decembrie 2008 inculpatul A.P.R. a îndemnat, a înlesnit şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către G.F., o parte din sumele încasate de aceasta fiind remise inculpatului.
În luna ianuarie 2011, după ce partea vătămată C.L. s-a despărţit de fratele inculpatului, A., la care locuia, în garsonieră, acest inculpat i-a propus să se mute cu el la concubina lui, A.M., profitând de situaţia vulnerabilă a victimei şi să continue să practice prostituţia, urmând să împartă banii, iar el cu A.M. vor avea grijă de copilul ei. Partea vătămată a fost de acord, iar banii pe care îi încasa, aproximativ 300-400 lei pe zi, îi remitea zilnic inculpatului, care o supraveghea. Ulterior, inculpatul a devenit agresiv cu victima, dacă nu făcea suficienţi bani şi o ameninţa cu un pistol, astfel încât aceasta a fugit la A., însă a fost adusă înapoi de către cei doi coinculpaţi A. şi A.M., care au bătut-o, iar inculpatul i-a picurat plastic topit pe picior. În luna ianuarie 2011, după ce partea vătămată C.L. s-a despărţit de fratele inculpatului, A., la care locuia, în garsonieră, inculpatul A.P.R. i-a propus să se mute cu el la concubina lui, A.M., profitând de situaţia vulnerabilă a victimei şi să continue să practice prostituţia, urmând să împartă banii, iar el cu A.M. vor avea grijă de copilul ci. Partea vătămată a fost de acord, iar banii pe care îi încasa, aproximativ 300-400 lei pe zi, îi remitea zilnic inculpatului, care o supraveghea. Ulterior, inculpatul a devenit agresiv cu victima, dacă nu făcea suficienţi bani şi o ameninţa cu un pistol, astfel încât aceasta a fugit la A., însă a fost adusă înapoi de către cei doi coinculpaţi A. şi A.M., care au bătut-o, iar inculpatul i-a picurat plastic topit pe picior.
Starea de fapt reţinută a rezultat din analiza mijloacelor de probă aiiministrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, constând în procesele-verbale de contravenţie (filele 266-268 vol. 1 dosar u.p.), procesele-verbale de certificare a înregistrărilor audio efectuate în cauză şi de redare a acestora în formă scrisă (vol. II şi III dosar u.p.), care se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate C.F.A., C.L.
La stabilirea pedepsei pentru inculpaţi instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Referitor la persoana inculpatului A.P.R., zis „B.", instanţa a constat că acesta avea vârsta de 27 ani la data comiterii faptei şi provine dintr-o familie destrămată prin divorţ, iar el împreună cu fratele său au rămas în îngrijirea tatălui, cu care nu are o relaţie bună, reproşându-i acestuia abuzul de alcool şi bătăile aplicate în copilărie.
Are un nivel de instrucţie scăzut, fiind absolvent doar a 7 clase primare, datorită absenteismului şcolar. S-a aflat într-o relaţie de concubinaj cu coinculpata T.A.M., care s-a oficializat în timpul procesului, de unde a rezultat un copil în vârstă de câteva luni.
În ceea ce priveşte împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatului, instanţa nu a reţinut în favoarea sa vreo circumstanţă atenuantă judiciară, prevăzută de art. 74 C. pen., deoarece acesta nu a avut un comportament exemplar înainte de comiterea faptei şi nici nu s-a comportat sincer în timpul procesului, însă instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
Referitor la persoana inculpatei A. (fostă T.) A.M., aceasta avea vârsta de aproape 26 ani la data săvârşirii faptei. Provine dintr-o familie numeroasă, tatăl fiind decedat, iar unul din fraţii săi execută o pedeapsă privativă de libertate, inculpata locuind într-o zonă cu infracţionalitate crescută.
Are un nivel de instrucţie scăzut, fiind absolventă doar a 4 clase primare, motivând întreruperea instrucţiei şcolare datorită lipsurilor materiale. Are un copil în vârstă de 7 ani dintr-o relaţie cu B.C., cunoscut cu antecedente penale. S-a aflat într-o relaţie de concubinaj cu coinculpatul A.P.R., care s-a oficializat în timpul procesului, de unde a rezultat un copil în vârstă de câteva luni.
Din cazierul judiciar al inculpatei a rezultat că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale (fila 299 dosar u.p.).
În ceea ce priveşte împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a inculpatei, instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv faptul că nu a cunoscut siguranţa afectivă, materială şi educaţională a familiei şi nu a avut şansa de a beneficia de instrucţie, astfel încât nu a putut deprinde principiile moralităţii şi nu s-a putut maturiza afectiv, moral şi intelectual. Totodată, a devenit mamă încă de la o vârstă fragedă, fără a avea o calificare profesională, care să-i permită obţinerea de venituri legale pentru creşterea copilului, iar în prezent mai are în întreţinere un al doilea copil.
Inculpaţii au fost condamnaţi potrivit dispozitivului hotărârii.
Cu privire la latura civilă a cauzei, partea vătămată minoră C.L.A. s-a constituit parte civilă în cauză în cursul urmăririi, penale cu suma de 6.000 lei daune morale (fila 61 dosar u.p.), iar înaintea citirii actului de sesizare al instanţei a declarat că nu are pretenţii în cauză, însă reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Braşov a exercitat acţiunea civilă pentru aceasta, solicitând daune morale în cuantum de 10.000 lei ( fila 5 vol. II dosar).
În ceea ce-o priveşte pe partea vătămată minoră C.F.A., aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză (fila 74 vol. I dosar u.p.), însă instanţa de judecată este obligată, potrivit art. 17 alin. (3) C. proc. pen., să se pronunţe din oficiu asupra daunelor morale.
Astfel, părţile vătămate C.L.A. şi C.F.A. au făcut dovada prejudiciului moral suferit, atât plin relatările lor, cât şi prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care reflectă modul în care experienţa trăită a avut urmări asupra psihicului fiecăreia dintre părţile vătămate în raport cu personalitatea, inteligenţa şi gradul de instrucţie al fiecăreia dintre ele, acestea fiind persoane foarte vulnerabile, atât datorită vârstei foarte fragede, lipsei de educaţie şi instrucţie (una fiind analfabetă, iar cealaltă semianalfabetă), a unei familii de sprijin şi a situaţiilor materiale foarte precare în care se află.
În acest sens, Comisia Europeană a subliniat importanţa obţinerii de despăgubiri de către victimele unor astfel de infracţiuni, ca o recunoaştere a experienţei lor şi ca o compensaţie pentru traumele suferite.
Având în vedere principul reparării integrale a prejudiciului care guvernează răspunderea civilă delictuală, că a fost dovedită vinovăţia inculpaţilor la săvârşirea faptelor şi că a existat legătură de cauzalitate între faptele acestora şi prejudiciul cauzat, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acţiunea civilă exercitată în cauză.
împotriva sentinţei penale nr. 58 din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului au declarat apel inculpaţii F.C.M., A.P.R. şi A.A.M., iar prin Decizia penală nr. 20/AP din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Braşov le-a respins ca nefondate.
S-a motivat că starea de fapt a fost corect reţinută prin coroborarea probelor administrate în cauză, iar încadrarea juridică dată faptelor comise de apelanţii inculpaţi este legală.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate, atât sub aspectul cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, inculpatul F.C.M. în cursul anului 2008 a recrutat-o în vederea exploatării prin supunere la prostituţie pe minora C.L.A., în vârstă de 14 ani, recurgând la acte de violenţă de natură să-i înfrângă libertatea de vol.nţă, activitate infracţională desfăşurată până în anul 2010. Acelaşi inculpat la începutul anului 2010, dar şi sfârşitul lunii iulie 2010, a înlesnit numitelor B.G. şi F.C. practicarea prostituţiei în zona C.F.R. Braşov trăgând foloase de pe urma acestor activităţi şi obţinând prin constrângere şi ameninţări o parte din banii încasaţi de acestea de la clienţi.
Faptele inculpatului, astfel cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism, prevăzută de art 329 alin. (1) C. pen. (2 fapte) texte de lege în temeiul cărora a fost condamnat.
Modalităţile în care inculpatul a realizat elementul material al infracţiunii prevăzută în art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 au fost ameninţarea şi violenţa psihică şi fizică, mijloace exercitate asupra victimei minore C.L.A., care a fost recrutată în vederea exploatării prin supunere la prostituţie.
Spre deosebire de această parte vătămată, numitele B.G. şi F.C. au practicat de bunăvol.e prostituţia, ce le-a fost înlesnită de acelaşi inculpat F.C. care a obţinut o parte din banii încasaţi de aceasta de la clienţi prin constrângere şi ameninţare, împrejurări în care faptele săvârşite au primit, în mod legal şi temeinic, încadrări juridice diferite.
Tratamentul sancţionator aplicat inculpatului, printr-o coroborare a criteriilor generale de individualizare, oferă suficiente garanţii privind realizarea scopului pedepsei prevăzut de art 52 C. pen.
În mod judicios, în raport de modalitatea de săvârşire a infracţiunilor, numărul victimelor, folosul tras de pe urma activităţilor desfăşurate de acestea, instanţa de fond a hotărât că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului F.C.M. întrucât acestea nu există.
Aşa cum a rezultat din fişa de cazier judiciar, inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului, împrejurări în care se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
Mai mult, inculpatul nu a avut o poziţie procesuală corespunzătoare în fata organelor judiciare în pofida probelor administrate în acuzare, poziţie de nerecunoaştere a faptelor menţinută şi în prezenţa consilierului din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.
Potrivit referatului de evaluare întocmit, se constată că inculpatul poate avea o evoluţie comportamentală dezirabilă social doar în condiţiile în care, pe durata executării pedepsei, va participa Ia programul de destructurare a comportamentului infracţional şi remodelare comportamentală, control al furiei, odată cu obţinerea unei calificări, fiind totodată sprijinit în menţinerea legăturii cu familia (fila 149- 151 vol. II dosar tribunal).
De precizat, inculpatul a fost încarcerat în Penitenciarul Codlea, arestat în altă cauza, unde a avut o conduită neconformă cu regulamentul de ordine interioară, fiind sancţionat.
Evaluând circumstanţele reale ale faptei, dar şi personale ale inculpatului, tribunalul a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei pentru apelantul F.C.M., nefiind justificată reţinerea prevederilor art. 74 C. pen. şi coborârea la miniraul special prevăzut de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii.
Din actele dosarului şi hotărârea criticată s-a reţinut şi activitatea infracţională a inculpaţilor A.P.R. şi A. (T.) A.M.
Astfel, în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2008, inculpatul a îndemnat, a înlesnit şi a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către G.F., însuşindu-şi parte din sumele încasate de aceasta; fapta comisă înttunind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.
De asemenea, în lunile ianuarie şi mai 2011, inculpatul a recrutat părţile vătămate C.L. şi C.F.A. profitând de vulnerabilitatea victimelor şi împreună cu inculpata A. (T.) A.M., le-au determinat să practice prostituţia în folosul lor.
Victima C.L. a fost agresată de către inculpat şi ameninţată cu un pistol, a reuşit chiar să fugă în comuna Apaţa, însă, ulterior, a fost adusă înapoi de cei doi.
Aşa cum a rezultat din procesele-verbale emise de Poliţia Locală Braşov numita C.L. a fost sancţionată contravenţional întrucât aflându-se în fața Gării Braşov a fost surprinsă în timp ce atrăgea persoane de sex masculin în vederea întreţinerii de raporturi sexuale (filele 110, 111,113 vol. I dosar urmărire penală).
Din declaraţia părţii vătămate dată în faza de urmărire penală a rezultat că inculpatul A.P.R. „a convins-o să se mute împreună cu el la concubina T.A.M., să meargă să practice prostituţia, urmând ca banii să fie împărţiţi jumătate.
„Braşoveanu mi-a spus să merg în gara C.F.R. Bartolomeu pentru a practica prostituţia, iar seara la T., mă supraveghea aproape zilnic. câştigam în medie 300-400 lei zilnic, bani care îi dădeam în totalitate lui.după o perioadă a început să mă înjure când nu făceam bani şi pentru că era frig afară şi stăteam pe stradă de dimineaţa până noaptea târziu am hotărât să plec de la B., venit după mine, avea asupra lui un pistol cu care a ameninţat pe toată lumea, am fost nevoită să mă întorc; m-am hotărât să plec din nou pentru că nu mai rezistam. Am fost găsită şi adusă înapoi. A venit după mine însoţit de T.A.M., am fost bătută de amândoi în Apaţa, când am ajuns în Braşov, A.P. a dat foc unei pungi şi a picurat plastic topit pe piciorul meu stâng" (filele 67-70 dosar urmărire penală).
Această declaraţie se coroborează cu declaraţia părţii vătămate C.F.A., dar şi cu convorbirile telefonice înregistrate şi interceptate purtate între părţi (vol. II şi III dosar urmărire penală).
În urma percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul lui T.A.M., au fost găsite actele de stare civilă ale numitei C.L. (filele 133-148 dosar urmărire penală).
Ca atare, faţă de probatoriul administrat a rezultat, fără putinţă de tăgadă, vinovăţia apelanţilor inculpaţi A.P.R. şi A. (T.) A.M. şi pe cale de consecinţă, netemeinicia motivelor de apel invocate de aceştia.
Împrejurarea că partea vătămată ar fi revenit în faţa instanţei asupra celor declarate nu a condus la o altă stare de fapt decât cea reţinută de către tribunal, întrucât nu s-a coroborat cu nicio altă probă administrată, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma exanainării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpaţi s-a realizat prin aplicarea coroborată a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Curtea nu a reţinut circumstanţe atenuante ori să coboare pedeapsa la rninimul special prevăzut de lege în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.P.R., întrucât poziţia sa procesuală şi fişa de cazier judiciar îl exclud de la un astfel de beneficiu.
Din referatul de evaluare întocmit de consilierul din .cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov s-a constatat că inculpatul are un nivel scăzut de integrare familială, faptul că nu a finalizat studiile obligatorii şi nu este calificat profesional a redus semnificativ şansele de identificare şi menţinere a unui loc de muncă stabil.
Chiar unul din factorii ce au accentuat conduita infracţională poate fi reprezentat şi de trecutul infracţional, experienţa în detenţie, dar şi din faptul că pedepsele aplicate nu şi-au atins scopul educativ, inculpatul recidivând.
Faţă de gravitatea faptelor comise şi circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea a constatat că pedeapsa pentru inculpatul A.P.R. nu poate fi redusă, cuantumul stabilit răspunzând exigenţelor art. 52 C. pen.
Cu referire la apelanta-inculpată A. (T.) A.M., în mod temeinic s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.
Este adevărat că inculpata nu are antecedente penale şi are copii minori în întreţinere, însă aceste circumstanţe personale nu au constituit prin ele însele argumente suficiente în alegerea modalităţii de executare a pedepsei în condiţiile în care faptele comise şi pe care nu le-a recunoscut sunt de o gravitate deosebită.
De altfel, aceste consideraţii au determinat instanţa de fond în reţinerea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minirnul special.
Poziţia de nerecunoaştere a faptelor comise şi-a menţinut-o pe parcursul procesului penale, chiar şi în faţa consilierului din cadrul Serviciului de Probaţiune, comportament ce denotă că inculpata nu a conştientizat greşeala săvârşită, că aceasta nu a avut un caracter accidental în viaţa sa (filele 62-64 vol. II dosar tribunal).
În considerarea celor dezvoltate mai sus, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii F.C.M., A.P.R. şi A. (fostă T.) A.M. împotriva sentinţei penale nr. 58/S din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 400/1372/2011, care a fost menţinută.
Împotriva Deciziei penale nr. 20/AP din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov au declarat recurs inculpaţii F.C.M. şi A.A.M., invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 12, 172 C. proc. pen. şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Recursurile declarate sunt nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Ca atare, cazurile de casare invocate se impun a fi. analizate potrivit dispoziţiilor C. proc. pen. anterior referitoare la recurs, cuprinse în art. 3859 şi următoarele.
Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpata A.A.M. nu este incident în cauză.
Se constată că deşi recurenta tinde spre pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., criticile pe care aceasta le aduce hotărârii nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Astfel, cum s-a statuat atât în doctrină cât şi în practica judiciară (în acest sens, decIzia nr. 815 din 20 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată pe site-ul instanţei supreme), cazul de casare invocat implică pronunţarea unei hotărâri de condamnare reţinându-se o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit se apreciază că fapta constituie o anumită infracţiune, în realitate lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.
Inculpata critică situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, arătând că nu are susţinere în probatoriul administrat, însă cazul de casare ce permitea analizarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate era cel prevăzut în dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
De asemenea, criticile recurentei se referă la greşita condamnare dispusă de instanţa de fond pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori; or, o astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispozitiilor art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, numai prin prisma cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C.procpen. a fost abrogat.
Se constată aşadar că motivele invocate de recurenta Albert Ana Măria nu pot fi analizate în temeiul cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. şi nici nu se încadrează în vreun alt caz dintre cele enumerate în art. 3859 pct. 1, 3-6, 12-16 C. proc. pen.
Inculpaţii F.C.M. şi A.A.M. au invocat şi cazul de casare prev.de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi au solicitat reducerea cuantumului pedepselor stabilite pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, cât şi schimbarea modalităţii de executare din detenţie în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocat de apărare nu este incident în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Dispoziţiile legale enunţate au în vedere situaţiile în care instanţa nu aplică prevederi legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu nu aplică prevederile art. 37 C. pen. referitoare la recidivă); aplică dispoziţii legale neprevăzute de lege sau aplică greşit prevederi legale care trebuiau aplicate (ex.:aplicarea greşită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greşita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarităţii la despăgubirea morală a părţii civile, în condiţiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de mai mulţi inculpaţi).
În speţă, criticile recurenţilor se referă la netemeinicia pedepselor în raport cu prevederile art. 72 C. pen., la mijloacele de individualizare judiciară a executării pedepselor .prin neaplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Examinarea acestora nu se poate realiza însă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., pentru că nu se integrează în niciuna din situaţiile enumerate, dar se puteau analiza anterior modificării dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat şi prevede că hotărârea este supusă casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (nelegale), ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauza dedusă judecăţii, se au în vedere următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În speţă, de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţi 2008 - iulie 2010, noiembrie 2008 - decembrie 2008 şi ianuarie - mai 2011 până la soluţionarea recursurilor a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de fată.
Doctrina penală a statuat că pentru identificarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei, cea din momentul judecării faptei) în raport cu normele şi instituţiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Prin compararea legilor şi determinarea celei mai favorabile infractorului, nu trebuie să se ajungă la combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive - la o aşa numită lex terţia. Legea mai favorabilă, în întregul ei, trebuie aleasă pentru a fi aplicată infractorului, dintre legile penale succesive (C.M., C.M., Drept penal român, Ediţia a IX a 2012, pag. 102).
Aceeaşi interpretare, în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile, cu excluderea posibilităţii realizării unei lex terţia de către judecător, se regăseşte şi în "Explicaţiile preliminare ale noului C. pen." (vol. 1. Universul Juridic, Bucureşti 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Constantin Mitrache). În acest sens, se arată că "în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală, la condiţiile de sancţionare. Criteriile menţionate vor fi evaluate nu în general ci în concret, adică în raport cu toate instituţiile de drept penal incidente în cauza respectivă (...). Această evaluare trebuie să conducă instanţa de judecată la identificarea legi .mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispoziţiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege {lex terţiâ) deoarece legea este o creaţie a legiuitorului şi nu a judecătorului".
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că în Cursul din anul 1939, în apiicarea legii penale mai favorabile în ipoteza faptelor nedefinitiv judecată, profesorul V.D. menţiona că "alegerea legii mai blânde este mai greu de făcut atunci când şi legea veche şi legea nouă incriminează acelaşi fapt însă cele două legi diferă, fie sub raportul condiţiunilor de aplicare, fie sub raportul sancţiunilor.
Alegerea legii mai blânde înseamnă reţinerea uneia din legi, cu excluderea absolută a celeilalte legi, ca şi cum nu ar exista. Deci nu este îngăduit, pentru a uşura situaţiunea învinuitului, să se ia unele dispoziţiuni din legea veche şi altele din legea nouă şi prin combinarea lor să se creeze o lex ierţia şi mai favorabilă inculpatului." (pag. 131-132). In acelaşi sens se menţionează şi în lucrarea " Explicaţii teoretice ale C. pen. român" - Vintilă Dongoroz ş.a., Ediţia II, vol. 1, pag. 71, anume că" o asemenea combinare a dispoziţiilor favorabile din ambele legi este însă hibridă şi duce la crearea pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex terţiâ); aceasta este inadmisibil deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestor organe.
De altfel, împotriva părerii că s-ar putea în ţara noastră combina dispoziţiunile favorabile din legi succesive pledează şi un argument de text: art. 13 C. pen. prevede că dacă au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă, iar nu dispoziţiunile cele mai favorabile din legi succesive."
Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională s-a pronunţat din Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011, nr. 1483/2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011.
Astfel, în considerentele deciziilor amintite, se precizează că în ceea ce priveşte "determinarea concretă a legii penale mai favorabile este de observat că aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţiâ, care, în pofida dispoziţiilor art61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze".
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 16 din 26 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acestea". În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat şi prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 796 din 23 noiembrie 2009 că "atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.
În consecinţă, atât Parlamentul cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională ci considerentele şi dispozitivul prezentei decizii".
În conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile Curţii Constituţionale în întregul lor - considerente şi dispozitiv - sunt general obligatorii (în acest sens, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 350 din 13 iunie 2013), inclusiv pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se reţine aşadar, că prin decizii obligatorii, Curtea Constituţională a statuat că "determinarea concretă a legii penale mai favorabilevizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorilor să legifereze".
Prin urmare, deciziile Curţii Constituţionale sunt în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile cu excluderea posibilităţii înfăptnirii unei lex terţia de către judecător (neprevizibilă, neaccesibilă), cum de altfel s-ar realiza în situaţia aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome. Această din urmă variantă, presupune combinarea dispoziţiilor favorabile din ambele legi, în condiţiile în care nu există o definire a conceptului de instituţie autonomă şi nici o determinare exhaustivă a instituţiilor autonome de către legiuitor. Rămâne ca judecătorul să le definească şi să le determine o dată aplicarea legii mai favorabile.
Distinct de aceasta, în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 8 din21 ianuarie 2008 publicată în M. Of. Partea I nr. 866 din 22 decembrie 2008 într-un recurs în interesul legii. Astfel, s-a statuat că acest principiu impune aplicarea "legii" mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre dispoziţiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţii din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit.
În speţă, inculpata A.A.M. a fost condamnată în primă instanţă pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prev.de art. 12 alin. (2) lita din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1), alin. (3) (teza I) din Legea nr. 678/2001 la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare sub minimul special ca efect al circumstanţelor atenuante, art. 74 alin. (2) C. pen., reţinute inculpatei.
În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 2 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 au fost abrogate. Aceasta nu înseamnă că infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori au fost dezincriminate odată cu abrogarea art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, întrucât faptele se regăsesc în noul C. pen.
Astfel, potrivit art. 210 alin. (1) din noul C. pen. infracţiunea de trafic de persoane constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima vol.nţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Conform art. 211 alin. (1) din noul C. pen., infracţiunea de trafic de minori constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prev.de art. 210 alin. (1) şi art. 211 alin. (1) din noul C. pen. este acelaşi cu cel din reglementarea anterioară cuprinsă în art. 12 alin. (1), alin. (2), respectiv art. 13 alin. (1) din Legea specială nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, elementul material al laturii obiective realizându-se prin aceleaşi modalităţi alternative; recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea, primirea unei persoane, respectiv minor, în scopul exploatării acestora.
Prin compararea legilor penale succesive, cea din momentul săvârşirii faptelor cu cea din momentul judecării, legea penală favorabilă inculpatei A.A.M. este legea veche, sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei în caz de concurs de infracţiuni şi incidenţei circumstanţelor atenuante, prev.de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, care au condus obligatoriu la coborârea pedepselor sub minimul special al pedepsei închisorii.
Circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior nu se regăsesc în legea nouă; de asemenea, conform art. 34 lit. b) C. pen. anterior, în caz de concurs de infracţiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani. Aşadar, în cazul concursului de infracţiuni, legea veche prevedea că atât sporirea pedepsei până la maximul special cât şi adăugarea unui spor de pedeapsă erau facultative.
Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în caz de concurs de infracţiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Prin urmare, aplicarea unui spor de pedeapsă a devenit obligatorie conform noului C. pen.
Conform art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este sancţionat cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar legea nouă - art. 210 alin. (1) din noul C. pen., sancţionează infracţiunea cu închisoare de la 3la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Potrivit artl3 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 678/2001, traficul de minori este sancţionat cu închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar legea nouă - art. 211 alin. (1), 2 din noul C. pen., sancţionează infracţiunea cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
În cauză, instanţa de fond a aplicat inculpatei câte o pedeapsă pentru trafic de persoane şi trafic de minori sub minimul special prevăzut de legea veche ca efect al circumstanţelor-atenuante prev.de art. 74 alin. (2) C. pen., în cuantum de câte
4ani închisoare. Nu a sporit pedeapsa cea mai grea până la maximul ei special şi nu a aplicat vreun spor, conform art. 34 lit. b) C. pen.anterior.
Se reţine că, deşi legea nouă prevede limite speciale mai reduse pentru ambele infracţiuni, comparativ cu legea veche, legea penală favorabilă inculpatei este legea veche - C. pen. anterior, sub aspectul incidenţei circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. C. pen. anterior, care nu se regăsesc în legea nouă şi care au condus la coborârea ambelor pedepse sub minimul special al pedepselor închisorii.
De asemenea, şi sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, în cauză, legea veche este favorabilă întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special şi nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În privinţa inculpatului F.C.M., legea penală favorabilă este legea veche sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei în caz de concurs de infracţiuni şi recidivă postexecutorie.
Dispoziţiile art. 39 alin. (4) C. pen. anterior prevăd că în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. b) se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani.
Spre deosebire de legea veche, dispoziţiile art. 43 alin. (5) din noul C. pen. prevăd în cazul recidivei că, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
Aşadar, în caz de recidivă postexecutorie, majorarea limitelor speciale ale pedepsei pentru noua infracţiune devine obligatorie, spre deosebire de reglementarea anterioară conform căreia majorarea pedepsei şi aplicarea unui spor de pedeapsă era facultativă.
În speţă, inculpatul F.C. este recidivist postexecutoriu şi ca atare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din noul C. pen., pedepsele pentru infracţiunile săvârşite - trafic de minori, prev.de art. 211 alin. (2) din Noul C. pen. şi proxenetism prev.de art. 213 alin. (1) din noul C. pen., sunt de la 7 ani şi 6 luni - 18 ani închisoare pentru trafic de minori şi de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni pentru proxenetism.
Legea veche prevede limite speciale reduse pentru infracţiunea de proxenetism, prev.de art. 329 alin. (1), de la 2 la 7 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de trafic de minori prev.de art. 13 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001, de la 7 la 18 ani închisoare, comparativ cu legea nouă, a căror limite speciale ale pedepselor se majorează obligatoriu prin aplicarea art. 43 alin. (5) din Noul C. pen.
În cauză, inculpatul a fost condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de trafic de minori, prev.de art. 13 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism, prev.de art. 329 alin. (1) C. pen.anterior (două fapte) la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare spre mediu. Instanţa nu a aplicat pedeapsa până la maximul ei special prevăzut de legea veche - 18 ani închisoare, şi nici nu a adăugat vreun spor, deşi avea posibilitatea să o facă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (4) C. pen.anterior, inculpatul fiind recidivist executoriu.
De asemenea, şi sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, în cauză, legea veche este favorabilă, întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special - 18 ani închisoare şi nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, conform art. 34 lit. b) C. pen.anterior, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Concluzionând, legea penală favorabilă ambilor inculpaţi, F.C.M. şi A.A.M. este legea veche, Codul penal anterior, din considerentele expuse.
În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, se au în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., conform cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
În speţă, legea veche a fost identificată ca lege mai favorabilă şi prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii.
Pentru motivele expuse, in temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii F.C.M. şi A. (fostă T.) A.M. împotriva Deciziei penale nr. 20/AP din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.C.M. şi A. (fostă-T.) A.M. împotriva Deciziei penale nr. 20/AP din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 725 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu şi sumele de câte 225 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate C.F.A., C.L. şi C.L.A., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6/2014. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
