ICCJ. Decizia nr. 636/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 636/2014
Dosar nr. 20527/3/2013
Şedinţa publică din 20 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 512 din 20 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a hotărât următoarele:
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul S.G., domiciliat în Bucureşti, sector 2, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 71 C. pen.. i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen.. a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 decembrie 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.G.
În baza art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.J. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 20 000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza ârt.346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a obligat inculpatul la plata sumei de 12 100 lei plus dobânda legală de la data prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.800 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 5504/P/2012 din 03 iunie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.G. pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev.deart. 183 C. pen.
În actul de-sesizare-a instanţei s-a reţinut că la data de 08 decembrie 2012, în jurul orei 10:18, inculpatul S.G. a aplicat mai multe lovituri victimei Co.G., conducând la decesul cu praeterintenţie.
După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, la termenul de judecată din data de 20 iunie 2013 inculpatul S.G., asistat de apărător ales, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, arătând că doreşte ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,"pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, fiind audiat sub acest aspect şi a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Prezentă în instanţă, partea vătămată C.J. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea.
De asemenea, prin înscrisurile depuse la dosar, filele 46 şi următoarele, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 12.100 lei plus dobânda legală de la data prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:
În data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10:18, la punctul de lucru al SC P. SRL din Bucureşti, sector 2, în apropierea pompei de alimentare cu G.P.L., inculpatul S.G. a exercitat acte de violenţă asupra victimei C.C., aceasta fiind lovită cu pumnul în zona feţei. Urmare a loviturii recepţionate victima a căzut la sol şi s-a lovit cu capul de carosabil, moment în care inculpatul şi-a continuat manifestarea agresivă, aplicându-i mai multe lovituri corporale.
În urma leziunilor suferite victima a decedat în data de 12 decembrie 2012 la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Inculpatul S.G. îşi desfăşura activitatea la staţia G.P.L. din Bucureşti, sector 2 ce aparţine SC P. SRL, ca operator.
În data respectivă C.C., conducător al taximetrului, venise la staţia respectivă în vederea alimentării autoturismului cu G.P.L.
Între victimă şi inculpat (nu se cunoşteau) a izbucnit o stare conflictuală determinată de împrejurarea că inculpatul a refuzat să alimenteze cu G.P.L. autoturismul, respectiv datorită lipsei unui dispozitiv special (reducţie), cerându-i să tragă maşina din faţa pompei, ocazie cu care „s-a dus către victimă într-un gest ameninţător, oprindu-se cu capul în dreptul feţei, dar fără a o lovi" (declaraţia martorului P.N., filele 53-54 d.u.p.).
Aşadar, această stare conflictuală a fost iniţiată şi menţinută de atitudinea vexatorie a inculpatului abordată în această împrejurare, iar victima a reacţionat adresându-i insulte şi împingându-l, după care inculpatul l-a lovit în zona feţei cu pumnul. Urmare a loviturii recepţionate victima a căzut la sol şi s-a lovit cu capul de carosabil, moment în care inculpatul şi-a continuat manifestarea agresivă aplicându-i mai multe lovituri corporale.
Victima a fost transportată cu un echipaj medical S.M.U.R.D., intubată în comă la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a decedat la data de 12 decembrie 2012.
Din procesul-verbal încheiat de către organele de urmărire penală, cu ocazia vizionării înregistrărilor video au rezultat următoarele:
„La 10:18:07 intră în cadru S.G. care discută cu victima şi gesticulează. Victima face câţiva paşi spre portiera din stânga a maşinii sale după care se opreşte şi merge spre locul unde se afla S.G.. Acesta din urmă face doi trei paşi spre victimă până ajung unul în faţa celuilalt. Se observă cu S.G. îşi apropie faţa de capul victimei, moment în care aceasta îl împinge cu ambele braţe. S.G. face un pas înapoi apoi revine şi o loveşte pe victimă în faţă, cu pumnul drept. Victima cade la pământ în spatele maşinii sale, iar S.G. se îndreptă spre locul unde se afla probabil capul victimei. Se observă cum S.G. se apleacă cu tot corpul asupra victimei şi face mai multe mişcări bruşte. Ulterior, se îndepărtează de victima şi loveşte cu piciorul mătura pe care S.l.R. o lăsase pe sol".
Martorul P.N. a declarat că în data de 08 decembrie 0212, în jurul orelor 10.00, a mers la o staţie G.P.L. pentru a alimenta. în staţia G.P.L. se aflau alte două autoturisme taxi. După ce unul dintre şoferi a terminat de alimentat, celălalt a tras maşina în dreptul pompei, în faţa sa. Şoferul acestui autoturism a coborât din maşină şi a început să poarte o discuţie în contradictoriu cu angajatul staţiei. înainte de a începe discuţia cu angajatul staţiei, şoferul respectiv i-a făcut un semn din care a înţeles că îi cerea o duză pentru alimentarea cu gaz. l-a răspuns tot prin semne că nu are, după care a văzut că şoferul s-a îndreptat către maşină având intenţia să plece sau să tragă maşina din dreptul pompei ca să-i permită şi lui să alimenteze. Nu a auzit ce vorbeau şoferul şi angajatul staţiei G.P.L., dar a văzut că şoferul s-a întors brusc şi s-a îndreptat spre angajat, prin faţa maşinii sale. Când s-au apropiat unul de celălalt, a văzut că angajatul staţiei s-a dus cu capul spre înainte către şofer, într-un gest ameninţător, oprindu-se cu capul în dreptul feţei, dar fără să-l lovească. Imediat, şoferul a reacţionat îmbrâncindu-l pe angajat şi aproape instantaneu a văzut că şoferul a căzut brusc pe spate lovindu-se cu capul de beton. Nu a văzut exact dacă angajatul l-a lovit pe şofer, dar în mod sigur acesta nu avea de ce să cadă dacă nu era lovit. Şoferul a rămas întins pe spate şi nu mai mişca, ci doar respira greu. în acel moment, angajatul s-a dus la capul şoferului şi a încercat să tragă de el să-l ridice de jos, fără să reuşească. Angajatul a mers la garaj şi a revenit cu un bidon de apă în mână.
Declaraţiile numitei S.l.R., soţia inculpatului, nu au putut fi reţinute, deoarece nu s-au coroborat cu probele administrate în cauză. Declaraţiile acesteia erau date pro causa având în vedere relaţiile dintre cei doi. Deşi susţinea că a văzut când victima l-a împins pe S.G. foarte puternic, martorul a declarat că nu a văzut când soţul ei l-a lovit cu pumnul în faţă, deşi gestul era aproape concomitent, iar martora se afla în imediata apropiere. Nici susţinerile că inculpatul nu a lovit victima în timp ce aceasta era căzută la pământ nu au putut fi reţinute, întrucât nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Din declaraţia inculpatului S.G. a rezultat că în data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10.00, la staţia unde lucrează a venit victima care voia să alimenteze şi a tras maşina în dreptul pompei. A coborât din maşină şi l-a întrebat dacă are reducţie (dispozitiv care se cuplează la instalaţia maşinii pentru a putea fi alimentată), l-a răspuns că nu are motiv pentru care C.C. i-a cerut următorului client o reducţie, însă nici acesta nu avea. Ulterior, i-a cerut victimei să mute maşina pentru a nu încurca alţi clienţi. C.C. a început să-l înjure, atât pe el, cât şi pe celălalt client după care a mutat maşina mai în faţă. în timp ce el alimenta maşina clientului, C.C. a mers în marşarier şi a repoziţionat-0 la pompă în faţa altui client şi a coborât, l-a spus că nici clientul următor nu-l poate ajuta cu reducţia, întrucât îl cunoştea şi ştia că foloseşte un alt sistem., l-a cerut să tragă maşina mai în faţă şi să aştepte un client care foloseşte tipul de reducţie care-i trebuia. C.C. a început să înjure şi s-a îndreptat spre portiera maşinii, l-a arătat locul în care trebuia să aştepte şi, totodată, i-a spus să nu mai bage maşina în faţă şi să aştepte un client care foloseşte tipul de reacţie care-i trebuie. C.C. a început să înjure şi s-a îndreptat spre el. Ştie că avea cheia de la maşină în mână. în timp ce se îndrepta spre el îl înjura şi-l ameninţa cu moartea. El a ieşit de sub acoperişul pompei şi a făcut 2-3 paşi spre el şi i-a cerut să înceteze, întrucât altfel va chema paza. Victima a devenit din ce în ce mai agresivă şi a continuat să-l înjure şi să-l ameninţe după care l-a împins cu ambele braţe în piept şi I-a proiectat unu doi paşi în spate, l-a fost frică că va veni din nou la el, motiv pentru care s-a repezit spre el şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă moment în care a căzut în şezut, iar apoi pe spate şi s-a lovit cu capul de carosabil. A mers la el şi l-a mişcat cu piciorul crezând că se preface după care s-a aplecat lângă capul lui şi l-a scuturat, dar nu l-a lovit, l-a pus mâna sub cap şi a observat că nu curge sânge. A mers şi a luat un bidon cu apă şi l-a stropit după care a apelat 112. A menţionat că soţia sa a început să ţipe în momentul în care s-a aplecat asupra victimei, iar el a început să gesticuleze pentru a o îndepărta şi pentru că era speriat. La faţa locului a venit un echipaj de poliţie şi s-au uitat împreună Ia înregistrările video.
S-a observat că declaraţiile inculpatului referitoare la numărul, loviturilor aplicate victimei sunt nesincere. Astfel, din concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că victima prezenta mai multe leziuni traumatice ce puteau fi produse prin loviri repetate cu corp dur urmate de cădere şi lovire de plan dur cu impact temporo-parietal stâng. De asemenea, din înregistrările video a rezultat că imediat după ce victima a căzut la pământ, inculpatul a mers în locul unde era capul victimei şi s-a aplecat asupra ei. Deşi camerele video nu au surprins toate acţiunile inculpatului, întrucât victima a căzut în spatele maşinii, s-a observat cum inculpatul S.G. s-a îndreptat agresiv spre acel loc, s-a aplecat şi a făcut anumite mişcări bruşte ca şi cum ar fi continuat să lovească.
De asemenea, din înregistrări a rezultat că victima nu a avut o atitudine violentă tot timpul cât s-a aflat în staţia G.P.L. şi nu a avut conflicte cu alţi clienţi.
Prin urmare, sub aspect subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţie directă atunci când i-a aplicat loviturile victimei, neexistând însă nici un indiciu material din care să rezulte că a acceptat posibilitatea producerii decesului şi a acţionat cu speranţa că rezultatul letal nu se va produce (infracţiunea praeterintenţionată), însă urmarea produsă victimei a depăşit intenţia sa iniţială (de aplicare a unei corecţii), fiind mai gravă decât ceea ce intenţionase să se producă.
Situaţia de fapt reţinută de tribunal s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare Ia faţa locului; procese-verbale de sesizare; planşă fotografică; declaraţia părţii civile C.J.; proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului la apărare învinuitului S.G.; declaraţiile învinuitului/inculpatului S.G.; declaraţia inculpatului de la Tribunalul Bucureşti; raportul medico-legal de necropsie din 2012, privind pe C.C., împreună cu planşa foto, foaia de observaţie clinică generală şi fişa de constatări preliminare; declaraţia martorului P.N.; declaraţia martorului M.C.G.A.B.; declaraţia martorului P.N.; declaraţia martorei S.I.R.; proces-verbal de vizionare a înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere montate la staţia G.P.L., împreună cu un C.D.R., ce conţine înregistrările respective; proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate prin telefon la Apelul Unic de Urgenţă, la data de 18 decembrie 2012, împreună cu C.D.R.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.G., constând în aceea că în data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10:18 a aplicat mai multe lovituri victimei C.C., conducând la decesul cu praeterintenţie, constituie infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen.
În aplicarea pedepsei, tribunalul a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială C. pen., gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, împrejurările care atenuează răspunderea penală.
Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere recunoaşterea vinovăţiei de către inculpat potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. pen. pen. cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. pen. pen.
Circumstanţele personale invocate de inculpat în apărare, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, existenţa unui loc de muncă care îi asigură venituri licite, o familie organizată cu copii minori, dintre care unul este suferind de autism, recunoaşterea şi regretul faptei comise, au fost apreciate de tribunal ca fiind condiţii ale unei conduite sociale normale în spiritul respectării valorilor sociale ocrotite de lege şi a ordinii de drept, care trebuiesc îndeplinite în mod normal, astfel încât nu Ie-a reţinut drept circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În considerarea acestei soluţii, s-a avut în vedere gravitatea faptei comise care a dus la pierderea vieţii unei persoane, precum şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii care a constat în lovirea victimei chiar şi atunci când era căzută la pământ în stare de inconştienţă şi fără posibilitatea de a se apăra (raport medico-legal, fila 22 d.u.p.).
Tribunalul, faţă de aspectele anterior expuse; a apreciat că scopul preventiv-educativ prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., este realizat prin aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii, conform dispoziţiilor art. 71 C. pen., respectiv i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei aplicate, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În stabilirea pedepsei accesorii, tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, precum şi principiile stabilite pe cale jurisprudenţială de C.E.D.O. (Sabou şi Pârcălab contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcţiei de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpatului de la activităţile care presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii de stat.
În acest context, faţă de natura şi gravitatea faptei săvârşite, lovituri cauzatoare de moarte, s-a apreciat că este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., astfel că i-a interzis exercitarea lor pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. Tribunalul a considerat, însă, că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, care nu a avut valenţe sau conotatii electorale, nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen.
Referitor la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat, că scopul preventiv şi educativ al pedepsei reglementat de art. 52 C. pen. nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenţie.
De asemenea, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat ci, dimpotrivă, prin pronunţarea unei soluţii de condamnare în primă instanţă, au impus, în continuare, privarea de libertate, Tribunalul, în bâza 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.G. şi a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 14 decembrie 2012 la zi.
Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reţinut următoarele: .
În cursul judecării cauzei, partea civilă C.J. a solicitat despăgubiri materiale în sumă de 20.00.0 lei, iar partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a solicitat suma de 12.100 lei plus dobânda legală până la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C.
Cu prilejul audierii, în condiţiile art. 3201 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a declarat că este de acord cu despăgubirile cerute de părţile civile, manifestându-şi dorinţa de a plăti daunele materiale.
Tribunalul a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 161 C. proc. pen., în sensul recunoaşterii pretenţiilor civile, motiv pentru care, în baza art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. a admis acţiunile civile şi a obligat pe inculpatul S.G. la plata sumei de 20 000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă C.J., respectiv la plata sumei de 12 100 lei plus dobânda legală de la data prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima C.C., către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul Ia plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.800 lei.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul S.G., solicitând reindividualizarea pedepsei, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen. şi aplicarea unei pedepse conform art. 81 C. pen. sau conform art. 861 C. pen., şi partea civilă C.J., apreciind că în cauză se impunea aplicarea unei pedepse mai severe.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 161 din data de 17 septembrie 2013, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă C.J.
În temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de apelantul inculpatul S.G. împotriva sentinţei penale nr. 512/F din 20 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, a micşorat pedeapsa aplicată de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit conf. art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a dispus următoarele măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare:
- să se prezinte la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
S-au aplicat dispoz. art. 359 C. proc. pen. şi art. 864 C. pen.
S-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului S.G., dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv din 14 decembrie 2012 la zi. S-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport cu criticile formulate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a apreciat apelul inculpatului ca fiind fondat, iar apelul părţii civile ca fiind nefondat, pentru considerentele următoare:
În mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate rezultă că fapta inculpatului care în data de 08 decembrie 2012, în jurul orelor 10:18 a aplicat mai multe lovituri victimei C.C., conducând la decesul cu praeterintenţie, întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Săvârşirea faptei rezultă din declaraţia de recunoaştere a inculpatului dată în faţa primei instanţe, coroborată cu proces-verbal de cercetare la faţa locului; procese-verbale de sesizare; planşă fotografică; declaraţia părţii civile C.J.; proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului la apărare învinuitului S.G.; raportul medico-legal de necropsie din 2012, privind pe C.C., împreună cu planşa foto, foaia de observaţie clinică generală şi fişa de constatări preliminare; declaraţia martorului P.N.; declaraţia martorului M.C.G.A.B.; declaraţia martorului P.N.; declaraţia martorei S.I.R.; înregistrările surprinse de camerele de supraveghere montate la staţia G.P.L., împreună cu un C.D.R., ce conţine înregistrările respective; proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate prin telefon la Apelul Unic de Urgenţă, la data de 18 decembrie 2012, împreună cu C.D.R.
Spre deosebire de prima instanţă, curtea apreciază că imaginile înregistrate de camerele de supraveghere confirmă varianta susţinută de inculpat cu privire la momentele premergătoare incidentului şi declanşarea acestuia. Astfel, din imaginile înregistrate de camera 2 rezultă că victima şi-a plasat autoturismul în mod repetat în dreptul pompei de alimentare, fără a avea, însă, posibilitatea folosirii acesteia şi că a vorbit în mod repetat cu inculpatul (făcând gesturi nervoase) şi cu alţi clienţi. Totodată, aceste imagini arată faptul că victima este cea care a iniţiat incidentul, întrucât la începutul acestuia se afla la distanţă de inculpat, în dreptul portierei stânga faţă a maşinii, iar inculpatul în spatele pompei de alimentare, i-a adresat câteva cuvinte acestuia, după care s-a deplasat înspre inculpat ameninţător. Inculpatul a făcut, la rândul său, un pas înspre victimă şi după ce a fost împins de aceasta, a lovit-o cu pumnul în zona feţei. Prin urmare, la soluţionarea cauzei, instanţa de apel a avut în vedere imaginile înregistrate de camerele de supraveghere (care, de altfel, constituie mijlocul de probă prev. de art. 915 C. proc. pen.), apreciind că procesul-verbal întocmit de organele de cercetare nu consemnează fidel ce s-a înregistrat de camere.
S-a mai reţinut că nu se poate face abstracţie de leziunile ce rezultă din raportul medico-legal de necropsie care arată excoriaţii, hematoame, echimoze, două plăgi la nivel facial şi echimoze la nivelul trunchiului şi membrelor şi fracturi costale la nivelul hemitoracelui stâng care au putut fi produse prin lovituri repetate cu corp dur, aspect de natură a confirma faptul că inculpatul a lovit-o pe victimă în mod repetat după ce aceasta a căzut, însă pe o perioadă foarte scurtă de timp, de ordinul secundelor, după cum rezultă din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere.
Art. 72 C. pen. stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.
În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit o pedeapsă de 5 ani, peste minimul de 3 ani şi 4 luni prevăzut de lege pentru infracţiunea aceasta, ca urmare a reducerii limitelor cu o treime în baza art. 3201 C. proc. pen.
Curtea de apel a apreciat că în raport cu circumstanţele faptei: în urma unui incident iniţiat de victimă, verbal şi comportamental, inculpatul a aplicat prima lovitură după ce victima s-a deplasat ameninţătoare spre el şi l-a împins, rezultatul mai grav nu a fost avut în vedere de către inculpat, producându-se din culpă, inculpatul a lovit victima şi după ce a căzut, dar o perioadă foarte scurtă de timp, de ordinul secundelor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este bine integrat în societate şi în familie (era angajat înaintea arestării, are o familie organizată), a fost de acord să achite părţii civile despăgubirile integral, aşa cum au fost solicitate de aceasta, luând în considerare şi timpul petrecut în arest preventiv (aproximativ 9 luni), se impune micşorarea pedepsei aplicate de prima instanţă la un nivel proporţional cu gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatului.
Prin urmare, instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind că este de natură a atinge funcţia represivă, de prevenţie specială şi generală avută în vedere de legiuitor în art. 52 C. pen.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, a avut în vedere că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului şi pe supunerea lui Ia încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.
S-a reţinut că în vederea aplicării acestei instituţii, instanţa trebuie să cerceteze şi să cunoască cât mai amănunţit personalitatea infractorului şi dacă în urma acestei analize şi-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunţarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracţionale, va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Elementul esenţial pentru aplicarea acestor dispoziţii este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalităţile şi deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanţa de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar şi la comportarea după săvârşirea faptei, la atitudinea faţă de muncă, faţă de regulile de convieţuire în general.
S-a reţinut că în condiţiile în care inculpatul este la primul incident cu legea penală, anterior având un comportament corespunzător în societate, obţinând venituri din muncă şi având o familie organizată, că incidentul a fost iniţiat de victimă, iar rezultatul mai grav s-a produs fără ca inculpatul să fi avut reprezentarea acestuia, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, colaborând cu organele judiciare, acceptând, totodată, integral daunele morale solicitate de partea civilă şi dovedind, astfel că a înţeles gravitatea faptei sale, poate aprecia că această condamnare este suficientă pentru îndreptarea sa, fără a fi absolut necesară executarea pedepsei în regim închis, astfel încât va dispune suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani în care acesta va trebui să dovedească faptul că meritat clemenţa organelor judiciare şi că prezenta infracţiune a fost un incident izolat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă C.J., acesta fiind înregistrat pe rolul instanţei la data de 9 octombrie 2013.
Recurenta partea civilă nu a depus motive de recurs la dosar.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013."
Verificând îndeplinirea condiţiilor legale impuse de textul de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. de lege, se observă că recursul nu a fost motivat în termenul legal, recurenta încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu va proceda la examinarea criticilor formulate, care nu pot fi valorificate în recursul declarat, nefiind îndeplinite condiţiile legale subsumate articolului 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Constatând că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă C.J. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă C.J. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 65/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
