ICCJ. Decizia nr. 62/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Nedenunţarea unor infracţiuni (art. 262 C.p.), favorizarea infractorului (art. 264 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 62/A/2014
Dosar nr. 264/33/2010
Şedinţa publică din 20 martie 2014
Deliberând asupra apelurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin Sentinţa penală nr. 26 din 28 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală de minori pronunţată în dosarul nr. 264/33/2010 a fost condamnat inculpatul A.D. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., 76 C. pen. şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. raportat la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., 76 C. pen.;
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen.;
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen. şi 71 alin. (5) C. pen.;
În temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. a fost achitat inculpatul A.D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000;
În temeiul art. 255 alin. (3), (5) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea sumei de 3000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii către denunţătorul I.I.
S-a stabilit ca onorariu avocaţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 RON (av. B.S.), să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 C. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1100 RON din care, 100 RON reprezentând onorariu avocaţial.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 102/P/2007 din 14 ianuarie 2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj consecutiv căruia, potrivit art. 329 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nedenunţarea unor infracţiuni, prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
În esenţă, actul de inculpate a reţinut că în cursul anului 2003, în calitate de inspector principal cu atribuţii de cercetare penală în cadrul Biroului de Poliţie Dragomireşti, inculpatul a primit de la denunţătorul I.I., suma de 5.000 euro, din care 2000 euro urma să-i remită prim procurorului B.A. pentru a adopta o anume soluţie într-un dosar în favoarea denunţătorului.
De asemenea, s-a mai constatat prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul, în calitate de şef al Poliţiei oraşului Dragomireşti, persoană cu atribuţii de conducere şi control, în cursul lunii aprilie 2006, deşi încunoştinţat de subordonatul său I.D.G. că prin procurorul B.A. a pretins prin intermediul său de la denunţătorul M.A. suma de 300 euro pentru a-i da o soluţie favorabilă într-un dosar, a omis cu rea credinţă să încunoştiinţeze Direcţia Naţională Anticorupţie.
În fine, în sarcina inculpatului, procurorul a mai reţinut că în cursul lunii mai 2006 în scopul îngreunării urmăririi penale, pe parcursul desfăşurării anchetei faţă de prim procurorul B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti a favorizat-o pe aceasta, încercând să-l determine pe I.D.G. să-şi schimbe declaraţia.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., dar şi prin achitare în conformitate art. 396 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 376 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând parţial existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, în care sens a reţinut următoarele:
I. În data de 28 iunie 2006 I.I. a formulat un autodenunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj sesizând că, în cursul anului 2003, a remis ofiţerului de poliţie A.D., la acel moment inspector principal în cadrul Biroului de poliţie Dragomireşti, judeţul Maramureş, suma de 5.000 euro pentru ca acesta să propună trimiterea în judecată a unor persoane împotriva cărora denunţătorul formulase plângere penală, iar prim procurorul B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti să îşi însuşească această propunere şi să dispună trimiterea în judecată a persoanelor respective.
Autodenunţul a fost înregistrat la dosarul penal 35/P/2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în care erau cercetaţi inculpaţii B.A., B.Ş. şi învinuitul I.D.G. Ulterior, cu ocazia întocmirii rechizitoriului împotriva celor doi inculpaţi cauza a fost disjunsă.
Probele administrate în cauză au evidenţiat faptul că la data de 04 martie 2003 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti a fost înregistrată sub numărul 64/P/2003 plângerea penală formulată de I.I. - senior, I.I. - junior, V.D., V.I. ş.a., împotriva lui V.S. şi V.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. ş.a. Plângerea a fost trimisă la Postul de Poliţie Săliştea de Sus, jud. Maramureş pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Anterior, la data de 25 februarie 2003, la Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înregistrată o plângere formulată de mai multe persoane din localitatea Săliştea de Sus împotriva lui V.S. şi V.F. având acelaşi obiect ca şi plângerea menţionată mai sus. Prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş plângerea a ajuns la Poliţia Dragomireşti în vederea efectuării cercetărilor.
Plângerea formulată de I.I. ş.a. a fost preluată de la Postul de Poliţie Săliştea de Sus de Poliţia oraşului Dragomireşti, fiind repartizată inculpatului A.D. Acesta a dispus prin rezoluţia din data de 15 iulie 2003 conexarea celor două plângeri.
Pe parcursul desfăşurării anchetei penale întrucât avea suspiciuni că prim procurorul B.A. i-ar favoriza pe V.F. şi V.S. şi nu ar dispune o soluţie legală în cauză, denunţătorul I.I., în urma discuţiilor purtate cu inculpatul, i-a oferit acestuia suma de 5.000 euro, din care 3.000 euro pentru el şi 2.000 euro pentru prim procuror, în scopul de a se dispune o soluţie de trimitere în judecată a susnumiţilor.
Audiat în faza actelor premergătoare inculpatul A.D. a negat că ar fi primit suma de 5.000 euro de la denunţătorul I.I. sau că i s-ar fi oferit bani de către acesta în scopul emiterii unei propuneri de trimitere în judecată a lui V.F. şi V.S. Inculpatul a afirmat că nu a purtat niciodată discuţii cu I.I. pe tema soluţiei ce urma să o propună el, sau să o dispună B.A. în dosarul 64/P/2003.
S-a arătat că declaraţiile inculpatului sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, potrivit depoziţiilor denunţătorului I.I., acesta a susţinut că i-a remis inculpatului suma de 5.000 euro în scopul menţionat mai sus, suma de 3.000 euro în biroul inculpatului fără a fi de faţă şi alte persoane, iar la un interval de 3 - 4 luni şi restul sumei de 2.000 euro.
S-a arătat că susţinerile denunţătorului I.I. sunt întărite şi de depoziţia martorului N.F., toate aspectele legate de remiterea sumei de bani menţionată anterior fiindu-i aduse la cunoştinţă de către denunţător.
Audiat în cursul urmăririi penale martorul N.F.I. a afirmat că I.I. i-a spus că i-a dat inculpatului A.D. suma de 5.000 euro drept mită, bani ce urma să îi împartă cu B.A. De asemenea acesta a mai declarat că a ascultat o casetă înregistrată de către I.I. din care rezulta că inculpatul A.D. şi B.A. recunoşteau că au primit banii.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti martorul N.F. nu a mai putut fi audiat întrucât a decedat astfel că instanţa a procedat la citirea declaraţiei acestuia potrivit prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Existenţa mai multor discuţii între I.I. şi N.F.I. referitoare la remiterea unor sume de bani cu titlu de mită anumitor funcţionari publici în scopul soluţionării favorabile a plângerii pe care I.I. o depusese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti este confirmată şi de către I.I., ginerele denunţătorului. Acesta a declarat că, în calitate de director economic la S.C. T. S.R.L., a făcut mai multe deplasări împreună cu I.I. şi N.F.I., ocazie cu care a asistat la mai multe discuţii între aceştia referitoare la faptul că I.I. ar fi dat mită unui poliţist şi unui procuror din Dragomireşti pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal în care parte vătămată era el.
În ceea ce priveşte suma de 3.000 euro înmânată inculpatului de către I.I., acesta a susţinut că a luat-o cu titlu de împrumut de la o rudă, respectiv de la martorul I.V. Audiat în cauză I.V. a confirmat că l-a împrumutat pe I.I. cu suma de 3.000 euro, fără a cunoaşte care a fost motivul pentru care i-au fost solicitaţi aceşti bani.
Concluzionând pe baza acestor probe administrate în cauză instanţa de fond a reţinut că s-a probat în cauză că inculpatul a acceptat oferta făcută de I.I. şi a primit de la acesta în două tranşe suma de 5.000 euro. Din această sumă, 3.000 euro i-a revenit lui, iar restul, conform înţelegerii dintre cei doi, ar fi urmat să îi revină prim procurorului B.A., care avea în supraveghere dosarul penal cu numărul 64/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.
Prin Procesul-verbal din data de 15 iulie 2003 inculpatul a început urmărirea penală faţă de V.F., V.S. şi I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. şi 25 C. pen. rap. la art. 291 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 290 C. pen.
Prin Referatul de terminare a urmăririi penale nr. 0056 din 31 iulie 2003 inculpatul A.D. a propus trimiterea în judecată a lui V.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., încetarea urmăririi penale faţă de V.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. şi faţă de I.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., întrucât ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale. Totodată a propus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a lui V.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen.
Prin Ordonanţa cu numărul 64/P/2003, din data de 02 octombrie 2003, prim procurorul B.A. a dispus încetarea urmăririi penale faţă de I.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. şi faţă de V.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. Totodată a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui V.F. şi V.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen.
Fiind nemulţumit de soluţia dispusă de către prim procurorul B.A., I.I. s-a deplasat la biroul acesteia unde a purtat o discuţie în contradictoriu cu susnumita pe tema soluţiei dispuse în cauză.
Ulterior, I.I. s-a întâlnit şi cu inculpatul care i-a restituit denunţătorului suma de 2.000 euro, ce i-ar fi fost înapoiată de prim procurorul B.A., în ideea că nu a dispus trimiterea în judecată a lui V.F. şi V.S. în dosarul nr. 64/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.
Suma de 3.000 euro primită de inculpatul A.D. de la I.I. nu i-a mai fost restituită denunţătorului.
În ceea ce priveşte soluţia dispusă de prim procurorul B.A. în dosarul nr. 64/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, aceasta a fost infirmată de către Tribunalul Maramureş, care prim Decizia penală nr. 187/A din 20 iunie 2007 pronunţată în dos. nr. 17061100/2007 a dispus condamnarea inculpatei V.F. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals şi V.S. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Acestora li s-a aplicat amenda penală în cuantum de 1.000 RON.
Decizia Tribunalului Maramureş a rămas definitivă prin Decizia nr. 641/R/2007 emisă în dosarul nr. 1706/100/2007 de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Inculpatul A.D. a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală numai în calitate de făptuitor, iar după începerea urmăririi penale acesta şi-a exercitat dreptul de a nu da declaraţii în cauză.
În faţa instanţei de judecată inculpatul, prin apărătorul său a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În susţinerea apărărilor formulate inculpatul a solicitat în primul rând să se dispună înlăturarea înregistrărilor efectuate în cauză întrucât acestea nu întrunesc cerinţele art. 91 C. proc. pen. iar pe de altă parte să se constate că depoziţia denunţătorului nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză pentru a se putea stabili starea de fapt.
Instanţa de fond a reţinut că apărările formulate de inculpat sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a reţinut că depoziţiile denunţătorului se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză fiind probată atât împrejurarea remiterii sumei de bani de către denunţător cât şi întâlnirile ulterioare existente între denunţător şi inculpat. Despre împrejurarea remiterii sumei de bani avea cunoştinţă şi martorul N.F., iar discuţiile dintre acesta şi denunţător cu privire la aceeaşi împrejurare, a remiterii banilor, au fost auzite şi de martorul I.I., ginerele denunţătorului.
S-a arătat că, deşi inculpatul a afirmat că nu are nicio legătură cu aspectele relatate de denunţător în autodenunţ, conduita adoptată de acesta, ulterior citării la organele de urmărire penală este de natură să infirme aceste susţineri. Astfel între inculpat şi denunţător a avut loc o întâlnire la ferma acestuia din urmă în data de 10 septembrie 2006 . Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul, după plecarea sa de la fermă a revenit în scurt timp şi i-a solicitat denunţătorului să meargă la N.F. în Borşa pentru a vedea dacă acesta a fost citat la DNA. Împrejurarea că după prima discuţie inculpatul a revenit la fermă unde a discutat din nou cu I.I. este confirmat de martorul R.I. De asemenea, discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de denunţător iar din conţinutul înregistrărilor rezultă că discuţiile au fost purtate pe marginea remiterii sumei de 5.000 euro şi a audierii la DNA.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia înregistrările efectuate în cauză nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 91 C. proc. pen. a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
S-a arătat că, la data de 8 septembrie 2006 s-a procedat la ridicarea a trei minicasete audio ce conţineau înregistrări ale unor convorbiri ambientale purtate de denunţător cu B.A., cu un judecător şi cu inculpatul. La data de 12 septembrie .2006 a fost ridicată de la denunţător o înregistrare ambientală din 10 septembrie 2006 ce conţinea o convorbire purtată de acesta cu A.D. De asemenea, la 12 septembrie 2006 a fost emisă o ordonanţă provizorie de interceptare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpat cu I.I. iar ulterior s-a dispus confirmarea acestei măsuri prin încheierea nr. 17/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Toate probele menţionate au fost efectuate în cuprinsul actelor premergătoare ulterior fiind încheiat Procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare din 6 octombrie 2009. Înregistrările efectuate în cauză respectă cerinţele prevăzută. de art. 911 C. proc. pen. respectiv 916 C. proc. pen. astfel că susţinerile inculpatului s-a apreciat că sunt nefondate.
II. La data de 12 aprilie 2006 organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei oraşului Dragomireşti au început urmărirea penală faţă de M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., existând suspiciune a că asigurarea obligatorie auto internaţională pe care a prezentat-o lucrătorilor de poliţie la momentul în care a fost oprit în trafic ar fi fost falsă. Dosarul în care era cercetat M.A. a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti sub numărul 85/P/2006. Ofiţerul de poliţie judiciară care efectua acte de cercetare penală în acea cauză era sub inspectorul de poliţie I.D.G. de la Poliţia oraşului Dragomireşti, dosarul aflându-se sub supravegherea prim procurorului B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.
În cursul lunii aprilie 2006, după începerea urmăririi penale faţă de M.A., prim procurorul B.A. a pretins de la acesta, prin intermediul subinspectorului de poliţie I.D.G., suma de 300 euro, pentru a-i da o amendă administrativă în dosarul în care acesta era cercetat penal.
După ce sub inspectorul I.D.G. i-a comunicat lui M.A. solicitarea formulată de prim procurorul B.A., acesta l-a încunoştinţat pe inculpatul A.D., care la acel moment avea gradul profesional de subcomisar şi ocupa funcţia de şef al Poliţiei oraşului Dragomireşti, şi i-a relatat faptul că prim procurorul a cerut mită de la M.A.
Deşi i s-a adus la cunoştinţă această situaţie, inculpatul, în calitatea pe care o avea, cu rea credinţă, nu a luat nicio măsură şi a omis să încunoştinţeze de îndată procurorul sau alt organ de urmărire penală ori şeful ierarhic aşa cum prevăd codul de procedură penală şi Legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie precum şi Legea 360/2002 privind statutul poliţistului (art. 41 lit. g)).
Audiat în cursul urmăririi penale, A.D. a avut o atitudine nesinceră, încercând să creeze impresia că a fost în eroare în sensul că deşi subinspectorul I.D.G. i-a adus la cunoştinţă la momentul respectiv că prim procurorul B.A. i-a spus că pe M.A. l-ar costa 300 euro amenda administrativă el nu şi-a dat seama că ar fi vorba de mită ci a considerat că ar fi vorba de cuantumul amenzii. Aceleaşi aspecte au fost susţinute de inculpat şi cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul 35/P/2006 în care era cercetată B.A.
S-a arătat că apărarea formulată de inculpat este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, I.D.G. a susţinut în mod constant faptul că i-a spus inculpatului A.D. că prim procurorul B.A. i-a cerut lui M.A., prin intermediul său, suma de 300 euro pentru a-i da o soluţie favorabilă în cauză.
Cu privire la aceste aspecte I.D.G. a adoptat aceeaşi poziţie şi în momentul în care a fost audiat în calitate de învinuit în dosarul nr. 35/P/2006.
Mai mult, I.D.G. a precizat că i-a cerut inculpatului A.D. să îi ia dosarul sau să-i transmită prim procurorului B.A. că nu vrea să fie implicat în asemenea activităţi, însă acesta i-a solicitat să îşi continue activitatea de cercetare penală în cauză, să propună soluţia legală şi să nu mai ia legătura cu B.A.
Martorul a declarat că nu mai reţine dacă inculpatul A.D. i-a spus că B.A. a mai procedat în acest fel, însă "la nivel de zvon public", se cunoştea că B.A. percepe mită de la persoanele cercetate" .
S-a reţinut că afirmaţiile inculpatului A.D. potrivit cărora ar fi înţeles că era vorba de cuantumul amenzii şi nu de o sumă de bani solicitată în mod necuvenit sunt contrazise chiar de propriile declaraţii. Astfel, inculpatul a precizat că, după ce I.D.G. l-a încunoştinţat despre acea situaţie, i-a solicitat subordonatului său să nu-i comunice lui M.A. să meargă la procuror şi să nu mai ia legătura cu acesta ci doar să-l citeze la momentul prezentării dosarului la procuror.
Mai mult, în declaraţia pe care a dat-o la data de 08 iunie 2006, inculpatul A.D. a precizat că din momentul în care I.D.G. i-a adus la cunoştinţă aspectele mai sus menţionate, i-a interzis ca de la acea dată să i-a legătura cu M.A. pentru a-şi "proteja ofiţerul".
Or, în ipoteza în care a luat "măsuri" pentru a-şi proteja subordonatul rezultă în mod indubitabil că inculpatul a înţeles foarte clar că suma de 300 euro reprezenta mită şi nu cuantumul amenzii administrative cum a susţinut în mod nereal.
De altfel, în condiţiile în care suma de 300 euro reprezenta cuantumul amenzii, nu s-ar fi justificat din partea unui comandant de poliţie să-i impună subordonatului său, care efectua acte de cercetare într-un dosar în care era începută urmărirea penală, să nu mai ia legătura cu învinuitul sau cu procurorul care supraveghea cauza.
Totodată s-a avut în vedere şi poziţia adoptată de I.D.G. în faţa inculpatului A.D. care nu a fost una obişnuită, ci a solicitat ca dosarul să-i fie repartizat altei persoane întrucât nu dorea să fie implicat în activitatea infracţională desfăşurată de B.A.
Or, în cazul în care I.D.G. i-ar fi relatat susnumitului că B.A. i-ar fi spus că urmează să îi aplice lui M.A. pentru fapta comisă o amendă administrativă în cuantum de 300 euro în echivalent RON, acesta nu ar fi avut niciun motiv întemeiat să îi transmită acest lucru lui M.A. şi nici să îi raporteze de îndată şefului său cu scopul de a i se lua dosarul pentru a nu mai continua să efectueze cercetările în cauză.
III. În data de 27 aprilie 2006 D.N.A. - Serviciul teritorial Cluj a început urmărirea penală faţă de fostul prim procuror B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că a pretins mită de la M.A. pentru a-i da o soluţie favorabilă în dosarul numărul 85/P/2006.
La data de 12 iunie 2006 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceasta. În aceiaşi cauză s-a început urmărirea penală şi faţă de I.D.G. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în raport de fapta de mai sus.
În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a reţinut că, pe parcursul desfăşurării urmăririi penale faţă de prim procurorul B.A., inculpatul A.D., în cursul lunii mai 2006, profitând de funcţia pe care o avea, a urmărit să o favorizeze pe susnumita, încercând să-l determine pe subordonatul său, subinspectorul I.D.G., să îşi schimbe declaraţia pe care o dăduse în faţa organelor de urmărire penală, în sensul de a declara că în momentul în care prim procurorul ar fi specificat că pe M.A. amenda administrativă l-ar costa 300 euro, a avut în vedere cuantumul amenzii şi nu folosul necuvenit.
Cu ocazia audierii, în faza actelor premergătoare, inculpatul A.D. a negat că a încercat în vreun fel să o favorizeze pe B.A.. Acesta a declarat că pe parcursul derulării urmăririi penale nu i-a sugerat niciodată lui I.D.G. să îşi schimbe declaraţiile în favoarea lui B.A. ci, doar a discutat cu acesta în legătură cu cazul respectiv.
S-a apreciat de către instanţa de fond că materialul probator administrat în cauză nu confirmă, dincolo de orice dubiu, existenţa infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Astfel, potrivit declaraţiei martorului I.D.G. acesta a purtat o discuţie cu inculpatul A.D. referitoare la suma de 300 de euro cerută de B.A. Martorul nu a putut preciza însă dacă inculpatul i-a sugerat să declare în faţa organelor de urmărire că la momentul în care B.A. a precizat că amenda este în cuantum de 300 de euro a avut în vedere cuantumul amenzii şi nu folosul necuvenit. Tot în cuprinsul declaraţiei formulate în cursul urmăririi penale martorul amintit a precizat că nu reţine ca inculpatul A. să-i fi solicitat să îşi schimbe declaraţia formulată la DNA.
Aceeaşi poziţie constantă a avut-o martorul I.D.G. şi în faţa instanţei de judecată susţinând că nu poate preciza cu certitudine dacă inculpatul i-a solicitat să dea declaraţie în sensul că suma de 300 euro era de fapt cuantumul amenzii administrative.
Chiar dacă înregistrarea ambientală a discuţiilor dintre I.D.G. şi A.D. din 10 mai 2006 relevă existenţa unor discuţii legate de suma de 300 euro, în cauză nu s-a reţinut existenţa infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 întrucât înregistrarea ambientală nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză iar declaraţia martorului I.D.G. nu conţine date pe baza cărora s-ar putea reţine existenţa acestei infracţiuni.
Ca atare instanţa a apreciat că infracţiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată inculpatul nu există, iar soluţia ce se impune în cauză este cea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen.
Starea de fapt expusă rezultă din cuprinsul următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, denunţ formulat de către I.I.; declaraţii învinuit A.D.; declaraţii I.I.; declaraţie martor N.F.I.; declaraţie martor R.I.; declaraţii martor I.V.; declaraţii martor I.I.; declaraţie martor T.G.; declaraţie B.A.; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de I.I. cu învinuitul A.D. şi B.A., convorbiri înregistrate de către denunţător; proces-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de I.I. cu învinuitul A.D., convorbiri înregistrate de organele de urmărire penală; declaraţii martor I.D.G.; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de I.D.G. cu învinuitul A.D.; procese-verbale de ridicare a unor casete audio de la I.I., autorizaţii de interceptare a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental şi încheiere emisă de instanţa de judecată; ordonanţă de interceptare cu titlu provizoriu a unor convorbiri telefonice şi purtate în mediu ambiental; listing telefonic; copie a dosarului penal nr. 76/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti; extras de pe fişa postului învinuitului A.D. cu principalele atribuţii de serviciu.
Pe baza tuturor probelor administrate în cauză instanţa a reţinut următoarele:
1. Fapta inculpatului A.D. care, în cursul anului 2003, în calitate de inspector principal cu atribuţii de cercetare penală în cadrul Biroului de poliţie Dragomireşti, a primit de la denunţătorul I.I. suma de 5.000 euro, din care 3.000 euro pentru el şi 2.000 euro sub motivaţia că îi va remite prim procurorului B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, în scopul de a-şi îndeplini de o anumită manieră atribuţiile de serviciu, respectiv de a propune şi magistratul de a dispune trimiterea în judecată a lui V.F. şi V.S., cercetaţi în dosarul numărul 641P12003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, ca urmare a unor plângeri formulate de mai multe persoane printre care şi denunţătorul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
2. Fapta inculpatului A.D. care, în calitate de şef al Poliţiei oraşului Dragomireşti, persoană cu atribuţii de conducere şi control, în cursul lunii aprilie 2006, până la depunerea autodenunţului la data de 26 aprilie 2006 de către M.A., fiind încunoştinţat de subordonatul său subinspectorul fuga D.G. că prim procurorul B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti a pretins prin intermediul său de la denunţător suma de 300 euro pentru a-i da o soluţie favorabilă în dosarul numărul X a omis, cu rea credinţă, să încunoştinţeze potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, Direcţia Naţională Anticorupţie sau alt organ de urmărire penală cu privire la infracţiunea de luare de mită comisă de susnumita, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.
În cauză s-a reţinut săvârşirea de către inculpat a formei speciale a infracţiunii prev. de art. 262 C. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 şi nu infracţiunea prev. de art. 263 C. pen. deoarece omisiunea sesizării, cu rea credinţă, a organelor judiciare se referea la comiterea de către anumite persoane a unei infracţiuni de corupţie, despre care învinuitul a luat cunoştinţă de la un subordonat al său, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu respectiv în calitate de şef al Poliţiei oraşului Dragomireşti.
Totodată în calitatea pe care o deţinea, inculpatul avea, potrivit fişei postului atribuţii de control, cu privire la activitatea desfăşurată de lucrătorii de poliţie din subordinea sa, atribuţii de control care aveau un caracter permanent. Faptele de corupţie comise de prim procuror şi de I.D.G. vizau o cauză penală ce era instrumentată de către instituţia pe care inculpatul o conducea şi de activitatea căreia răspundea în mod direct.
3. În temeiul considerentelor expuse, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a fost comisă infracţiunea de favorizarea infractorului în materialitatea sa.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor stabilite instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile speciale, gradul de pericol social al faptelor săvârşite dar şi persoana inculpatului. S-a reţinut că, deşi inculpatul a avut o poziţie constantă de nerecunoaştere a faptelor comise în pofida probelor de la dosar iar după începerea urmăririi penale s-a prevalat de dreptul său de a nu da declaraţii în cauză, acesta a avut, până la data comiterii faptei o conduită corespunzătoare, este căsătorit şi are un copil. De asemenea, actele medicale depuse la dosarul cauzei confirmă existenţa unor probleme de natură medicală cu care se confruntă inculpatul.
Toate aceste aspecte au condus la concluzia că, în cauză se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă instanţa a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen. respectiv 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nedenunţarea unor infracţiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. raportat la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 vor fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.
În temeiul art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen..
Având în vedere pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului şi apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Cu ocazia audierilor, I.I. a solicitat să i se restituie suma de 3.000 euro pe care i-a remis-o inculpatului A.D. în cursul anului 2003.
În temeiul art. 255 alin. (3), (5) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanţa a dispus restituirea către I.I. a sumei de 3.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii deoarece acesta s-a autodenunţat înainte ca organele de urmărire penală să se fi sesizat în cauză cu privire la această infracţiune.
În temeiul art. 189 şi 191 C. pen. s-a stabilit onorariu avocaţial parţial în favoarea Baroului Cluj în sumă de 100 RON, sumă ce va fi avansată din FMJ şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
2. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs în termen legal de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul A.D., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Procurorul a criticat soluţia pentru greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. b) C. pen. anterior şi pentru greşita reţinere a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior - art. 76 C. pen. anterior în cazul infracţiunii prev.de art. 254 C. pen. anterior rap.la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi nedenunţarea unor infracţiuni, prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.
În expunerea scrisă a motivelor de recurs, se arată de către procuror că pe parcursul desfăşurării urmăririi penale faţă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti B.A., inculpatul A.D., în luna mai 2006, profitând de funcţia pe care o avea, a urmărit să o favorizeze pe aceasta, încercând să-l determine pe subordonatul său, subinspector I.D.G. să-şi schimbe declaraţia iniţială din faţa organelor de urmărire penală în sensul de a declara că în momentul în care prim-procurorul anchetat ar fi specificat că pe M.A. (denunţător) amenda administrativă l-ar costa 300 euro, a avut în vedere cuantumul amenzii şi nu folosul necuvenit.
Se consideră că soluţia de achitare este rezultatul unei greşite aprecieri a probelor cauzei - declaraţie martor I.D.G., înregistrările ambientale I.D.G. - inculpat A.D.
În acest sens s-a arătat că declaraţia lui I.D.G., atât în calitate de învinuit cât şi de martor, confirmă acuzaţia adusă inculpatului A.D., iar susţinerile potrivit cărora inculpatul ar fi înţeles că era vorba de cuantumul amenzii şi nu de o sumă de bani solicitată necuvenit sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză, inclusiv de propriile declaraţii ale inculpatului.
S-a menţionat că inculpat a afirmat că după ce I.D.G. l-a încunoştinţat despre modul în care proceda procurorul B.A., inculpatul i-a cerut subordonatului său să nu-i comunice lui M.A. să meargă la procuror şi să nu mai ia legătura cu B.A., ci doar să-l citeze pe acesta la momentul prezentării dosarului la procuror.
Or, în ipoteza în care inculpatul a luat măsuri pentru a-şi proteja subordonatul, rezultă în mod indubitabil că inculpatul a înţeles foarte bine că suma de 300 euro reprezintă mită şi nu cuantumul amenzii administrative cum acesta a susţinut nereal.
Totodată, procurorul subliniază că se impune a fi avută în vedere şi poziţia adoptată de I.D.G. în faţa inculpatului A.D., împrejurarea că acesta i-a solicitat să i se ia acel dosar întrucât nu dorea să fie implicit în activitatea infracţională derulată de B.A.
În sprijinul concluziei că inculpatul a ştiut că nu era vorba de o amendă administrativă, ci de o sumă de bani pretinsă cu titlu de mită se evocă conţinutul înregistrărilor ambientale a discuţiilor purtate de inculpat cu subordonatul I.D.G. la data de 10 mai 2006, când inculpatul a încercat să-i inducă acestuia convingerea că o schimbare de poziţie i-ar fi favorabilă, în sens contrar, Direcţia Naţională Anticorupţie putând a-l cerceta pentru complicitate la luare de mită.
Se apreciază că în concret inculpatul a profitat de poziţia procesuală avută la acea dată de I.D.G., dar şi de faptul că îi era acestuia şef ierarhic superior, de lipsa de experienţă a lui I.D.G. în practica de cercetare penală.
În opinia procurorului, din înregistrarea ambientală rezultă că cei doi nu au avut o simplă discuţie pe marginea dosarului în care era cercetată B.A. şi soţul acesteia, ci inculpatul a încercat să pună o anumită presiune psihică asupra subordonatului pentru a-l determina să adopte o anumită atitudine faţă de organele de urmărire penală în interesul favorizării magistratei.
În referire la critica purtând asupra omisiunii primei instanţe de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturi,or prev.de art. 64 lit. b) C. pen. anterior pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, se arată că în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii, consecinţele acesteia, se impunea aplicarea unei asemenea interdicţii, existând nedemnitate în exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie precum cea pe care inculpatul A.D. o ocupa.
Referitor la critica privind individualizarea pedepsei şi stabilirea modalităţii de executare, reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciar, procurorul evidenţiază că probele administrate în cauză sunt de natură a reliefa un comportament general neconform al inculpatului. Într-un asemenea context în care ofiţerul de poliţie era implicat în acţiunile denunţătorului, îl sprijinea pe acesta pentru rezolvarea unor probele juridice, urmărind obţinerea unei sume de bani într-o manieră ilicită, se consideră că prima instanţă nu a valorificat în procesul de individualizare toate elementele ce caracterizează fapta şi autorul ei.
În viziunea procurorului, în considerentele sentinţei atacate nu se regăsesc argumente convingătoare cu privire la necesitatea reţinerii art. 74 lit. a) C. pen. anterior, la alegerea unei modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate, ceea ce face ca perspectiva reeducării inculpatului, a corijării conduitei sale să fie incertă în lipsa unei sancţiuni care, prin forţa cu adevărat punitivă, să determine atingerea scopurilor legale ale pedepsei.
În concluzie, s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în cauză şi schimbarea modalităţii de executare prin stabilirea regimului de detenţie a pedepsei.
Recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie achitarea sa pentru infracţiunea de luare de mită, în raport cu art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 261 alin. (1) C. pen. anterior rap.la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 apărarea a cerut să se constate intervenită prescripţia specială a răspunderii penale, context în care ar urma a se dispune încetarea procesului penal.
Astfel, se apreciază că sentinţa penală atacată este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi nedenunţarea unor infracţiuni.
Apărarea arată că pentru a dispune condamnarea inculpatului A.D., instanţa de judecată a considerat că declaraţiile denunţătorului se coroborează cu declaraţiile martorilor, fiind probat în cauză că s-a remis suma de bani, invocându-se în acest sens şi înregistrările ambientale. Inculpatul a contestat încă de la început toate înregistrările existente la dosarul cauzei, întrucât prezintă ştersături, adăugiri, fiind în fapt o compilaţie a denunţătorului.
În expunerea situaţiei de fapt apărarea arată următoarele:
La data de 22 iunie 2006 numitul I.I. a formulat un denunţ în cadrul dosarului nr. 36/P/2006 în care susţinea că în cursul anului 2003 ar fi dat mită procurorului B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti. În cuprinsul denunţului acesta a arătat că a ajuns la procurorul B.A. prin intermediul judecătorului B. care i-ar fi spus să ia legătura cu doamna procuror, (judecător care decedase între timp).
Obiectul dosarului 36/P/2006 era cercetarea procurorului B.A. pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.
Cu ocazia audierilor ulterioare acesta a revenit şi a arătat că în fapt ar fi oferit mită procurorului B.A. prin intermediul ofiţerului de caz A.D. pentru a se dispune trimiterea în judecata a lui V.S. şi alţii care erau cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals.
Pentru a-şi putea susţine depoziţia acesta a depus o serie de înregistrări personale efectuate cu mai multe persoane, dintre care: inculpatul, procurorul, judecătorul şi altele.
În aceste condiţii s-a disjuns cauza formându-se dosarul 76/P/2006 şi s-a dispus efectuarea unor acte premergătoare faţă de făptuitorul A.D.
Martorul N. la care face referire instanţa de judecata în considerentele hotărârii a fost audiat prima şi ultima dată la data de 29 septembrie 2006 în cadrul dosarului nr. 76/P/ 2006.
Acesta a arătat că a fost angajat în cadrul firmelor denunţătorului în perioada 1999 - 2003. Cu acest prilej a constatat că şeful său, denunţătorul, care achiziţiona des terenuri, ar avea probleme cu unul dintre terenuri, respectiv era revendicat.
N.F. arata ca el este cel care ar fi constatat că actul folosit de cei care revendicau, familia S., ar fi fals prin inserarea unei ştampile de la fostul CAP - Săliştea de Sus.
Tot acesta a arătat că personal ar fi redactat plângerea penală în numele lui I.I. împotriva lui V.S. şi alţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals prin virtutea calităţii sale de jurist. În vederea formulării plângerii, acesta a arătat că ar fi făcut demersuri la Primăria din Săliştea de Sus de unde ar fi obţinut procesul-verbal de preluare a inventarului CAP-ului de unde rezulta că ştampila instituţiei nu ar fi fost niciodată predată, aspect care i-a ridicat suspiciuni că actul ştampilat este fals.
N.F. a arătat că I.I. s-ar fi plâns că procurorul de caz B.A. cât şi ofiţerul de cercetare i-ar fi cerut sume de bani pentru instrumentarea dosarului (din câte retine aspectele s-au întâmplat în anul 2003).
Tot acesta a arătat că l-a sfătuit pe I.I. să înregistreze convorbirile cu aceştia şi mai mult chiar ar fi ascultat o înregistrare din care rezulta că "aceştia recunoşteau că au primit banii."
În susţinerea condamnării instanţa de fond a făcut trimitere şi la declaraţia martorului R.I., cumnatul denunţătorului, care a arătat că l-ar fi văzut pe inculpat purtând o discuţie cu denunţătorul I.I. în incinta fermei denunţătorului, discuţie despre care I.I. i-ar fi precizat în zilele următoare că avea legătura "cu nişte bani pe care i-ar fi dat acestuia" însă nu-şi aminteşte în ce împrejurări.
Alături de susţinerile denunţătorului, confirmate în opinia instanţei de juristul acestuia şi de cumnatul său, instanţa a reţinut şi existenta unor înregistrări ambientale, fără să indice cel puţin care ar fi acestea şi motivul pentru care le consideră legale, concludente, pertinente şi utile cauzei.
În finalul motivării în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, instanţa a concluzionat că pornind de "la conduita inculpatului" ulterior citării de către DNA, a considerat că aceasta este de natură să infirme susţinerile acestuia şi să conducă la confirmarea susţinerilor denunţătorului.
Instanţa a respins susţinerile inculpatului strict pe baza unei conduite, nicidecum pe baza probatoriului administrat în cauză.
S-a arătat că în prezenta cauză denunţul numitului I.I. nu se coroborează cu alte probe fie ele legal sau nelegal administrate după cum urmează:
Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. luarea de mită constă în fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde, ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Din analiza textului incriminator rezultă că prima modalitate de săvârşire a infracţiunii constă în fapta subiectului activ de a pretinde bani sau alte foloase.
A pretinde cuiva înseamnă a cere cuiva în mod stăruitor, respectiv să formuleze o anumită pretenţie.
Or, conform denunţului înregistrat la data de 28 iunie 2006, I.I. a arătat "de la postul de politie din Săliştea domnul a fost invitat la politia Dragomireşti unde s-o aflat în lucru la început la domnul A. poliţist iar apoi la domnul procuror B.A. Deoarece am auzit că aceasta nu doreşte să soluţioneze cazul am intervenit prin frate judecător B. decedat în prezent care m-o pus în legătură cu procuror B.A.
Am discutat cu procuroarea când aceasta era de serviciu şi i-am spus să facă dreptate şi să cerceteze falsul că eu am să-i plătesc oricât afirma.
Să precizeze ce sumă de bani ii voi da ea nu o refuzat oferta mea de bani şi mi-o spus că va soluţiona dosarul penal. Eu i-am zis să-i spună lui domnu judecător B. cât îmi cere.
După un timp, circa 1 lună, două, judecătorul mi-o spus că o vorbit cu procuroarea şi mă costa 2000 de euro. I-am dat suma de 2000 euro la judecător dar după circa o luna judecătorul m-o chemat la el la judecătorie în biroul lui şi mi-a spus că procuroarea mi-a trimis banii înapoi în plic.
Eu am intervenit dar escroaca asta mi se pare ca a luat o suma mai mare de bani de la numitul V.S. cu care se are mai bine deoarece acesta a mai avut procese penale.
Cu ocazia discuţiei avute cu procuroarea am înregistrat unele convorbiri pe o casetă pe care eu o scot şi o s-o depun la organul de constatare.
Menţionez după cum mi sus precizat aceeaşi sumă de două mii de euro ... numai doamnei procuror B.A. şi când mi-a înapoiat în plic şi mi-o zis ţi-o trimis asta banii înapoi."
La data de 08 septembrie 2006 numitul I.I. a fost audiat în calitate de făptuitor în dosarul 35/P /2006.
La aceeaşi data în dosarul nr. 35/P/.2006 a fost emisă Rezoluţia de Disjungere a cauzei cu privire la autodenunţul formulat de I.I. şi înregistrarea sa separată ca dosar penal, formându-se dosarul 76/P/2006.
Cu aceasta ocazie acesta a revenit asupra denunţului înregistrat, în sensul că ar fi acordat suma de 5.000 euro în două tranşe inculpatului A.D. iar nu judecătorului. A arătat că doamna procuror i-ar fi spus că dosarul se afla la politia Dragomireşti, la domnul A.D., cu indicaţia că acesta va da soluţia în cauză. În acest context denunţătorul a afirmat că ar fi mers în audienţă la inculpat pentru a se interesa de stadiul cercetărilor. I.I. a afirmat că avea cunoştinţa de la lucrătorul politie care s-a ocupat iniţial de dosar că nu ar avea nicio şansă să-i fie soluţionat corect dosarul dacă nu intervine în sensul de a-i da bani procuroarei motiv pentru care a susţinut că i-ar fi spus inculpatului că este dispus să-i ofere procuroarei B.A. şi lui suma de 5000 euro în scopul de a da o soluţie corectă în cauză. Denunţătorul a afirmat că inculpatul nu l-ar fi dezaprobat.
Având în vedere acest aspect I.I. a susţinut că s-ar fi deplasat la poliţie la A. având asupra sa 3.000 euro pe care i-a înmânat în birou fără să fie altcineva de faţă. Ulterior tot denunţătorul a arătat că la un interval de 3 - 4 luni ar fi remis suma de 2000 euro inculpatului A. cu ocazia unei întâlniri pe drumul dintre Săliştea de Sus şi Dragomireşti.
I.I. a susţinut că suma de 2000 euro ar fi fost pentru procurorul de caz B.A.
Tot acesta a arătat că ar fi aflat de la inculpat că procurorul a dat o soluţie de scoatere faţă de persoanele împotriva cărora a formulat plângerea, ocazie cu care i-ar fi restituit într-un plic suma de 2000 euro din partea procuroarei. În susţinerea afirmaţiilor sale a arătat că ar fi înregistrat toate aceste convorbiri iar inculpatul A. s-ar fi oferit să restituie aşa zisa sumă de 3000 euro care ar fi fost destinată lui. Mai mult a afirmat că ar fi înregistrat toate aceste discuţii, atât cele când s-au solicitat sumele de bani cât şi discuţiile ulterioare.
Pentru prima dată cu această ocazie a indicat persoana care ar putea confirma poziţia sa, respectiv martorul N.F. fost jurist al său care cunoaşte detaliile şi ar fi ascultat cele 3 înregistrări.
Cu ocazia audierii sale la data de 14 septembrie 2006 în dosarul 76/P/2006 - disjuns din dosarul 35/P/2006, I.I. a arătat că ar fi fost contactat de către inculpat care i-a adus la cunoştinţa că a fost citat la DNA. Denunţătorul şi de această dată a afirmat că ar fi înregistrat convorbirea purtată la ferma sa cu inculpatul şi că la acea dată nu ar fi vrut să recunoască inculpatului că a formulat un autodenunţ în ceea ce-l priveşte ci ar fi susţinut că a formulat un denunţ împotriva procuroarei B.A. şi împotriva judecătorului B.
Cu această ocazie făptuitorul a precizat: "deşi A.D. susţine acum că el nu mi-a cerut banii şi eu din proprie iniţiativa i-am dat, lucrurile stau altfel în sensul că încă de la început de când dosarul a fost preluat de el sa îi facă treaba. S-a plâns că este mult de lucru în cauză ... în aceste condiţii am trecut la negocieri şi m-am arătat dispus să plătesc cât trebuie pentru rezolvarea dosarului în mod corect. De altfel, după ce i-am dat prima tranşă din suma de 3000 euro acesta a început să lucreze în cauză.".
- aceasta afirmaţie este interesantă cu atât mai mult cu cât niciodată A.D. nu a avut o poziţie în acest sens prin care să susţină că ar fi acceptat sume de bani ... această afirmaţie a denunţătorului putea fi făcută doar în contextul în care organele de urmărire penală cu ocazia reaudierii i-ar fi precizat că A.D. ar avea o astfel de poziţie. Chiar şi din aşa zisele interceptări ambientale, cu ştersături ş adăugiri nu rezultă o astfel de susţinere din partea inculpatului.
Într-un târziu la data de 27 noiembrie 2006 I.I. a arătat în completarea declaraţiei că "şi-a adus aminte" că suma de 3000 euro ar fi împrumutat-o de la numitul I.V. din Săliştea de Sus, sumă pe care ar fi împrumutat-o în vara anului 2003. Tot cu aceasta ocazie şi-a adus aminte că şi ginerele său I.I. ar cunoaşte despre faptul că a dat mită inculpatului A. şi procurorului B.A.
În sprijinul celor susţinute, apărarea invocă caracterul nereal al susţinerilor denunţătorului, sens în care invocă următoarele aspecte:
Denunţătorul a motivat remiterea de bani în contextul în care inspectorul principal la vremea respectiva A.D. nu s-ar fi apucat de instrumentat dosarul şi tergiversa soluţionarea. În acest context I.I. a arătat că ar fi aflat de la primul poliţist care a lucrat în dosar că este mai bine să ofere sume de bani către procurorul B.A. pentru a-i soluţiona dosarul. Tot aceasta l-a anunţat că i-a fost luat dosarul de către aceasta din urma şi nu mai poate administra acte de urmărire penală.
În realitate, I.I. a înregistrat aceeaşi plângere penală împotriva făptuitorilor atât la Parchetul Naţional Anticorupţie cât şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.
S-a arătat că se poate observa ca I.I. alături de alţi petenţi au formulat plângerea în care sesizează aceleaşi fapte la PNA în data de 28 februarie 2003. La fila 191 se regăseşte plângerea lui I.I. prin care reclama faptele familiei S. înregistrată la data de 04 martie 2003 la Parchetul Dragomireşti cu nr. 64/P/2003.
Dosarul 64/P/2013 a fost trimis de către prim-procurorul B.A. prin adresa de înaintare către Postul de politie Săliştea de Sus în vedere soluţionării.
Abia la data de 14 aprilie 2003 ag. S.I. (postul de politie Saliştea de Sus) a consemnat prima declaraţie de parte vătămată a numitului I.I.
Din adresa existentă la dosarul de urmărire penală prin care Primăria comunei Săliştea de Sus remite o adresă la data de 30 iunie 2003 către Postul de politie Săliştea de Sus se poate observa că cel puţin la începutul lunii iunie 2003 dosarul se afla însă la Postul de poliţie Săliştea de Sus în cercetare la Ag. S.I.
Plângerea înregistrată în luna februarie a anului 2003 la PNA a fost trimisă pe cale administrativă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş care la rândul lui a trimis plângerea la data de 17 martie 2003 către IPJ Maramureş - conform adresei existente la dosar.
Din actele dosarului se poate observa că abia la sfârşitul lunii iunie a ajuns dosarul în lucru la Inspectorul principal A.D.
Acesta, la data de 15 iulie 2003 prin rezoluţie a dispus conexarea Lucrării 73.217/2003 (cea venită pe cale administrativă de la Parchetul Naţional Anticorupţie) la cauza penală 0056/2003, având în vedere că între infracţiunile reclamate de către I.I. există legătură de cauzalitate.
Susţinerile denunţătorului în sensul că a fost nevoit să ofere sume de bani în contextul în care nu se lucra în dosar, ba mai mult aşa i-ar fi fost adus la cunoştinţa de către primul poliţist de cercetare, se contrazic de actele care atestă reala stare de fapt.
I.I. a arătat cu ocazia primelor 3 audieri în calitate de denunţător că în cursul anului 2001 ar fi înregistrat plângere la Politia Săliştea de Sus împotriva făptuitorilor. Tot acesta a susţinut că ar fi aflat de la lucrătorul de politie (S.I.) că i-ar fi fost preluat dosarul de doamna prim procuror B.A. şi nu ar mai fi fost lăsat să lucreze în el. Din aceste motive, spune denunţătorul, s-ar fi dus în audienta la prim procuror în cursul anului 2002 ocazie cu care a aflat de la aceasta că dosarul s-ar afla în lucru la Politia Oraşului Dragomireşti la dl A.D.
I.I. a susţinut că l-ar fi contactat pe A.D. pentru a se interesa de stadiul dosarului ocazie cu care i-ar fi adus la cunoştinţa că este dispus să ofere 5000 euro lui şi procurorului pentru soluţionarea dosarului.
I.I. a precizat că a făcut această propunere având în vedere că poliţistul de la Săliştea de Sus i-ar fi adus la cunoştinţă că procurorul de caz îi favorizează pe făptuitori şi că nu ar avea şanse "corecte" dacă nu-i dă bani procuroarei.
Tot acesta a arătat că A.D. nu l-ar fi dezaprobat.
În ceea ce priveşte remiterea sumei de bani inculpatului A.D., I.I. a menţionat că "la aproximativ o săptămâna m-am deplasat la A. având asupra mea suma de 3000 euro, promisă anterior pentru el şi pentru procuroare. Banii i-am înmânat la el în birou fără a fi de faţă alte persoane însă acest lucru era cunoscut de juristul firmei la care lucrez N.F., urmând să-i dau şi diferenţa de 2000 euro ... la o diferenţa de 3 - 4 luni, i-am dat şi suma de 2000 euro, întâlnindu-ne pe drum, conform înţelegerii prealabile, între localităţile Săliştea de Sus şi Dragomireşti.
După câtva timp am mers din nou la A. şi am discutat în biroul acestuia despre mersul anchetei, i-am prezentat persoanele pe care le-am propus ca martori în vederea audierii ... mi-a spus că va prezenta din nou dosarul la procurorul B.A., pentru a vedea ce indicaţii îi mai dă în finalizarea anchetei ... mi-a spus că mai trebuie audiate câteva persoane. Poliţistul A. a înaintat dosarul la Parchetul Dragomireşti din câte cunosc eu în referat făcând referiri la faptul că actul contestat de mine este fals şi propunând trimiterea în judecată ... ulterior am fost chemat de către doamna procuror ... în birou se aflau şi V.F., V.S. împreuna cu avocatul B.I. Doamna procuror le-a comunicat numiţilor V.F. şi V.S. ca i-a scos de sub urmărire ca "actul e fals, dar nul", că actul a fost falsificat şi mi-a recomandat în civil pentru desfiinţarea lui. Am făcut gălăgie protestând vehement când am aflat soluţia procuroarei ... toata această discuţie este înregistrată pe una din cele trei casete predate DNA - ST CLUJ. La recomandarea acesteia de a discuta cu un judecător, pentru a verifica cele spuse de ea, m-am deplasat la judecătorul B. discuţia fiind înregistrata pe unele din casetele predate DNA - St Cluj. După aceea m-am deplasat la poliţistul A. pentru a vedea ce e de făcut, în condiţiile în care deşi banii au fost daţi dosarul nu a fost soluţionat corect în timp ce vorbeam despre faptul că eu o să-mi angajez un avocat din Cluj şi o să redeschid dosarul, dl A. a luat din sertarul biroului său un plic pe care mi l-a înmânat spunându-mi că d-na procuror mi-a restituit suma de 2000 euro. Poliţistul mi-a spus că el este dispus să-mi restituie şi partea lui de 3000 euro dar că munca lui în dosar nu a fost în zadar întrucât s-a stabilit că actul este fals ... i-am spus că partea lui de bani poate să o mai ţină un pic pentru a vedea care va fi soluţia în final, discuţii ce reies şi din caseta predată ... în afara de cele 3 casete predate DNA pot să dovedesc afirmaţiile mele cu audierea lui N. Flore.".
S-a susţinut că abia în anul 2003 februarie şi respectiv martie I.I. a înregistrat acele plângeri (nici 2001, nici 2002). Din luna aprilie s-a procedat la audieri şi administrare alte probe de către ag. S.I., iar în cursul lunii iunie dosarul a ajuns în lucru la inspectorul principal la acea vreme A.D. De la data preluării lucrării acesta a finalizat cercetările şi a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale la data de 31 iulie 2003.
S-a susţinut că în dosar se poate observa că la data de 18 august 2003 se încheie de către prim procurorul B.A. procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală a lui V.F.. Din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că a solicitat administrarea unei confruntări.
Pe parcursul lunilor august - septembrie 2003 din adresele existente la dosar rezultă că acesta se afla exclusiv la procurorul de caz care purta o corespondenţă cu Judecătoria Dragomireşti cărora le solicita diverse acte pentru a putea fi depuse la dosarul 64/P/2003.
S-a mai susţinut că afirmaţiile denunţătorului I.I. că ar fi remis suma de 3000 euro în vara anului 2002/2003 şi abia ulterior s-ar fi procedat la audierea de martor în cauză sunt infirmate inclusiv de actele dosarului 64/P/2003.
Mai mult acesta a indicat cu ocazia audierii sale pe martorul N. Floare care ştia că urma să remită suma de 3000 euro, aspect infirmat de martor.
Într-adevăr martorul N.F. a arătat că ulterior ar fi aflat de la denunţător, mai mult ar fi ascultat anumite înregistrări din care ar rezulta când A.D. accepta suma de 3000 euro şi altele cu relevanţa în acest sens, indicând totodată că a aflat amănunte din cele povestite de către I.I. (chiar dacă s-ar considera că cele transcrieri din înregistrări ar fi adevărate se poate constata că nu există asemenea susţineri).
Nici măcar provenienţa sumelor care teoretic ar fi făcut obiectul material al infracţiunii de mita nu poate fi justificată credibil, de către această persoană cu tendinţe clare de sindrom paranoid, cu un comportament revendicativ, cverulent şi procesoman (fără să avem cunoştinţe în domeniu putem să observăm aceste tendinţe a acestuia), în condiţiile în care audiat la data de 27 noiembrie 2006 precizează că şi-a adus aminte de la cine a luat bani împrumut pentru a oferi mita, indicându-l pe martorul I.V.
Martorul I.V., audiat în cursul aceleiaşi zile (27 noiembrie 2003) - chiar anterior audierii denunţătorului, acesta a arătat:
"în vara anului 2003 i-am împrumutat acestuia suma de 3000 euro, nu ştiu pentru ce avea nevoie de bani ... suma împrumutata mi-a fost restituită în decembrie 2003 ... au fost şi alte situaţii când i-am împrumutat acestuia sume de bani în RON sau valută, nu cunosc nimic despre faptul ca I.I. să fi reclamat vreo infracţiune de fals şi nici despre faptul că acesta să fi dat sume de bani mită la poliţişti sau procurori."
Reaudiat la data de 20 noiembrie 2009 a arătat: "îmi amintesc faptul că în anul 2003 l-am împrumutat pe acesta cu suma de 3000 euro, la solicitarea acestuia, fără să cunosc pentru ce anume are nevoie de aceşti bani. Menţionez faptul că nu cunosc nimic în legătura cu vreun dosar penal în care I.I. să fi reclamat vreo infracţiune şi nici despre faptul că acesta ar fi dat mită la poliţist sau procurori. Suma de bani, respectiv cei 3000 euro mi-a fost restituita în anul 2003. "
Referitor la împrumutul de 3000 euro martorul a arătat că "de-lungul timpului l-am împrumutat cu diverse sume de bani în RON sau valută, fără să întocmim documente justificative datorita relaţiilor de apropiere dintre noi ... în cursul anului 2003 i-am împrumutat lui I.I. mai multe sume în afara de cea de 3000 euro, amintită mai sus."
Astfel, cu toate că iniţial denunţătorul indica anii 2001/2002 când s-ar fi petrecut fapta de dare de mită, revine ulterior şi precizează ca s-ar fi întâmplat la începutul anului 2003 având în vedere că nu s-ar fi administrat probe în dosarul format în urma înregistrării plângerii sale penale.
Din actele existente la dosarul cauzei se poate observa că abia în cursul lunii iunie cele două dosare - având aceeaşi plângere la bază - ajung în cercetarea inspectorului principal la acea vreme A.D.
Având în vedere că anterior fuseseră deja administrate probe cu audieri de martori, făptuitori şi părţi vătămate de către agentul S.I., administrează suplimentar câteva probe cu audieri de martori şi la data de 31 iulie 2003 finalizează referatul cu propunerea. De la data de 01 august 2003 dosarul s-a aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.
Nici din acest punct de vedere denunţătorul nu a făcut dovada remiterii sumei de bani. În timp ce arată că ar fi remis suma de 3000 euro la începutul anului 2003 (ca ultimă varianta fără să luam în calcul cele conform cărora ar fi remis suma în 2001/2002) iar ulterior, la un interval de 3 - 4 luni, ar fi remis o diferenţa de 2000 euro, martorul I.V. indica vara anului 2003 ca fiind aceea când i-ar fi împrumutat 3000 euro.
Astfel cum s-a precizat anterior, dosarul a ajuns în lucru la A.D. la finalul lunii iunie 2003 iar acesta a finalizat urmărirea penală la data de 31 iulie 2013.
Referatul întocmit de către A.D. a fost de trimitere în judecata a învinuitei V.F. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, încetarea urmăririi penale în ceea ce-i priveşte pe V.F. şi I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privata întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale şi totodată scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.S. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals pe considerentul că lipseşte latura subiectiva a infracţiunii.
Acest referat a fost infirmat la doar 2 luni de zile, prin Ordonanţa din 2 octombrie 2003 în ce priveşte punctul 1, respectiv trimiterea în judecată a numitei F.V., constatându-se că faptele celorlalţi ori sunt prescrise conform referatului ori nu întrunesc elementele constitutive.
Astfel nici susţinerea acestuia în sensul că la interval de 3 - 4 luni ar fi remis suma de 2000 euro diferenţa nu este dovedită în condiţiile în care acest dosar s-a aflat în lucru la numitul A.D. în perioada sfârşitul iunie - iulie şi după 2 luni la data de 2 octombrie 2003 s-a emis Ordonanţa de către Procurorul B.A.
Poziţia denunţătorului în anii 2006 - 2010 a fost aceea că ar fi remis suma de 3000 euro în biroul poliţistului A. iar ulterior o diferenţa de 2000 euro tot acestuia. Iniţial aceste sume ar fi fost remise în anul 2001, revine şi precizează 2002 ca într-un final să menţioneze că la începutul anului 2003 prima tranşă şi la un interval de 3 - 4 luni a doua tranşă.
Audiat în faţa instanţei de fond acesta şi-a schimbat iar poziţia în sensul că suma de 5000 euro i-ar fi remis-o în "4 rate ... doar o parte din bani au fost daţi în birou, pentru altă parte ne mai întâlneam în maşina."
Întrebat fiind în faţa instanţei dacă îşi aduce aminte de o convorbire telefonică în care inculpatul A.D. îi solicita să nu-l mai sune şi faptul că nu îi este dator cu nicio sumă de bani şi nu cunoaşte de ce face afirmaţii fictive, denunţătorul nu neagă existenţa acestei conversaţii telefonice însă precizează că "nu-mi aduc aminte de existenţa vreunei convorbiri telefonice în care inculpatul să fi contestat legătura sa cu tot acest caz şi respectiv cu acele pretenţii materiale ...".
În fapt în luna septembrie a anului 2009 inculpatul A.D. fiind sunat insistent de către I.I. îi spune acestuia să nu-l mai contacteze niciodată, să spună adevărul când este chemat la audieri şi îl întreabă totodată despre ce sumă de 3000 euro face apropo către el telefonic ca şi cum el ar fi cel căruia i s-ar fi dat mita.
Cu toate că începând cu data de 12 septembrie 2006 s-a dispus interceptarea convorbirilor purtate de către I.I. ordonanţa confirmată de către instanţa de judecată şi totodată autorizarea de 30 de zile începând cu data de 15 septembrie 2006 la dosarul cauzei nu se regăseşte nicio convorbire transcrisă din perioada de referinţă cu atât mai puţin cea în care sunat fiind de către I.I., A.D. îi solicită să nu-l mai sune şi îi reproşează totodată ce discuţii sunt acelea în care insinuează că i-ar fi dat lui 3000 euro.
În considerarea aspectelor relevate, se solicită înlăturarea înregistrărilor depuse la dosarul cauzei, având în vedere că prin aceasta se încalcă inculpatului A.D. dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în împrejurarea în care asemenea mijloace de probă nu pot servi în cauză, fiind făcute fără respectarea prevederilor art. 911 - art. 915 C. proc. pen.
Pe de altă parte, se invocă faptul că în conţinutul lor convorbirile ambientale înregistrate pe suport magnetic pe minicasetă audio marca P. cu seria FIG116 diferă faţă de cele existente pe suportul optic tip CD-R, cel la care face referire procesul-verbal încheiat la 9 decembrie 2009.
Referitor la valoarea probatorie a înregistrărilor prezentate de către I.I. şi I.D.G., apărarea subliniază că în ipoteza în care înregistrarea prezentată de părţi nu este expertizată, ea nu poate folosi ca mijloc de probă în procesul penal şi prin urmare trebuie înlăturată.
În referire la greşita condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni, apărarea consideră că o asemenea faptă nu poate fi imputată inculpatului în condiţiile în care se presupune că acesta ar fi luat la cunoştinţă despre anumite acte pretins ilicite "la nivel de zvon public".
Referitor la infracţiunea de favorizare a infractorului, infracţiune subsecventă şi consecutivă săvârşirii unei alte infracţiuni - care ar fi constat în ajutorul dat de A.D. numitei B.A. de a se sustrage de la urmărirea penală - se susţine că acuzaţia este total nefondată atâta vreme cât inculpatul A.D. nu cunoştea activitatea infracţională a procurorului B.A.
În şedinţa publică din 6 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerarea disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a procedat la recalificarea căilor de atac exercitate în prezenta cauză în apeluri, urmând a le soluţiona conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma criticilor aduse de procuror şi inculpat, dar şi în conformitate cu disp. art. 417 C. proc. pen., în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate, prin analiza cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în raport cu întregul material probator al cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa fondului în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală,cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, probe din care a rezultat modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, după cum urmează:
În împrejurarea în care denunţătorul I.I., alături de fiul său I.I. junior, V.D., V.I. ş.a., la data de 4 martie 2003 formulaseră la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti plângere penală împotriva lui V.S. şi V.F. pentru infracţiunea de fals, lucrarea a fost repartizată inculpatului A.D., prin preluare de la Postul de Poliţie Săliştea de Sus.
Pe parcursul desfăşurării anchetei penale denunţătorul I.I. a avut suspiciuni cu privire la modul în care procurorul B.A., cea care supraveghea cercetarea penală în cauză, ar fi dispus soluţionarea legală, acesta a purtat discuţii cu inculpatul A.D. oferindu-i o sumă de 5.000 euro pentru a se proceda la trimiterea în judecată a celor acuzaţi de infracţiunea de fals, sumă din care 2.000 euro urmau a fi remişi procurorului B.A., iar 3.000 euro erau destinaţi inculpatului.
Inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii de luare de mită, nerecunoscând că a purtat vreodată discuţii cu I.I. pe tema soluţiei ce urma a fi propusă de el ori de către procurorul cauzei.
Contrar apărărilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuând propriul demers analitic, constată că susţinerile denunţătorului I.I. se coroborează cu materialul probator al cauzei, respectiv declaraţiile martorilor N.F.I., I.V., I.I., fiind dovedită împrejurarea remiterii sumei de bani, contactele dintre denunţător şi inculpat.
Pe deplin justificat, instanţa fondului a reţinut existenţa mai multor discuţii între I.I. şi N.F. cu privire la faptul că I.I. ar fi dat mită unui poliţist şi unui procuror din Dragomireşti pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal în care denunţătorul era parte vătămată (aspect confirmat de susţinerile martorului I.I.).
De asemenea s-a mai probat aspectul că suma respectivă fusese împrumutată de I.I. de la o rudă, I.V. care a confirmat împrumutul, precizând însă că nu a avut cunoştinţă de motivul pentru care i se solicitaseră banii.
Pe de altă parte, în mod întemeiat instanţa fondului a înlăturat apărările inculpatului, reţinând conduita culpabilă a inculpatului după demararea cercetărilor în cauză, moment la care a solicitat denunţătorului să meargă la N.F. în Borşa pentru a vedea dacă acesta a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie.
De altfel, discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de denunţător, iar conţinutul lor este relevant în planul incriminării.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că atât în cursul cercetării judecătoreşti, în faţa primei instanţe, cât şi în contextul procedural al judecăţii în apel cu ocazia propunerii de probatorii, dar şi în criticile formulate în cadrul dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales a contestat legalitatea înregistrărilor efectuate, invocând nerespectarea cerinţelor prev. de art. 91 C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că asupra solicitărilor apărării în materia efectuării unei expertize tehnico-ştiinţifice cu privire la înregistrările existente la dosarul cauzei precum şi a emiterii unei adrese către Serviciul Român de Informaţii pentru a se comunica perioada în care postul telefonic cu nr. 0740.xxx.xxx a fost supus efectiv interceptării conform Încheierii de autorizare nr. 17 din 15 septembrie 2005 - instanţa s-a pronunţat prin Încheierea din 12 februarie 2014.
Dincolo de argumentele înfăţişate în cuprinsul încheierii evocate şi în raport cu amplele critici avansate la momentul dezbaterilor de către apărare în referire la chestiunea înregistrărilor ambientale efectuate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează cu privire la aspectul că probele menţionate au fost realizate în timpul actelor premergătoare, ulterior fiind întocmit conform prevederilor legale, procesul-verbal (în 6 octombrie 2009), aşa încât înregistrările efectuate au respectat întru-totul exigenţele prev. de art. 911 C. proc. pen. anterior.
Apărarea a invocat atitudinea oscilantă a denunţătorului I.I., declaraţiile contradictorii date de acesta, în calitate de făptuitor, în sensul în care împrejurarea în care inculpatul ar fi primit acea sumă de bani pe care urma să o împartă cu procurorul B.A. ar fi nelămurite, dar şi împrejurarea în care s-ar fi procedat ulterior la restituirea sumelor în condiţiile în care s-ar fi dat o soluţie de suspendare a urmăririi penale a persoanei acuzate de către denunţător. În sprijinul celor arătate, s-a arătat că denunţătorul ar fi prezentat o situaţie nereală, ar fi oferit organelor judiciare informaţii trunchiate, necorespunzătoare realităţii, şi-ar fi amintit târziu de un împrumut de 3.000 euro oferit de I.V., solicitând Înaltei Curţi a constata că asemenea susţineri nu pot fi primite, în contextul în care materialul probator nu reflectă primirea de către inculpat a sumei de bani, iar înregistrările prezentate de denunţător nu au fost obţinute în urma unei proceduri de autorizare, nefiind certificate de procuror.
Contrar apărării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că la data de 8 septembrie 2006 s-a procedat la ridicarea a 3 minicasete audio ce conţineau înregistrări ale convorbirilor ambientale purtate de denunţător cu B.A., cu un judecător şi respectiv cu inculpatul A.D., iar la 12 septembrie 2006 a mai fost ridicată de la denunţător o înregistrare ambientală din 10 septembrie 2006 ce conţinea o convorbire a acestuia cu inculpatul.
Observând actele procedurale întocmite în cauză, se constată că în 12 septembrie 2006 a fost emisă o ordonanţă provizorie de interceptare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpat cu I.I., iar ulterior s-a dispus confirmarea acestei măsuri prin Încheierea nr. 17/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Prin urmare, probele cauzei incluzând înregistrările ambientale efectuate, relevă fără vreun dubiu remiterea sumei de bani de către denunţător inculpatului, întâlnirile dintre aceştia, în cadrul cărora inculpatul, inspector principal cu atribuţii de cercetare penală în cadrul Biroului de Poliţie Dragomireşti, a acceptat primirea banilor sub motivaţia că va remite prim-procurorului B.A., de la Judecătoria Dragomireşti suma de 2.000 euro, el reţinând 3.000 euro în scopul de a-şi îndeplini de o anumită manieră atribuţiile de serviciu, respectiv de a propune magistratului ca acesta să dispună trimiterea în judecată a lui V.F. şi V.S. cercetat în cauza nr. 64/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, ca urmare a unor plângeri formulate de mai multe persoane printre care şi denunţătorul I.I.
Aspectele că înregistrările convorbirilor dintre inculpat şi denunţător ar fi fost făcute cu 2 - 3 ani anterior începerii urmăririi penale în cauză, ceea ce în opinia apărării demonstrează lipsa de relevanţă probatorie, că actul de trimitere în judecată ar conţine o serie de neconcordanţe, şi ambiguităţi, nerealizând o descriere a faptelor imputate şi doar o simplă înşiruire a unor transcrieri a aşa-ziselor înregistrări, sunt lipsite de fundament.
Contrar celor susţinute de apărare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată legalitatea mijloacelor de probă, precum şi întrunirea tuturor exigenţelor cu privire la conţinutul de fond şi formă a actului de sesizare a instanţei.
În raport cu obiectul judecăţii se reţine că inculpatul a mai fost acuzat de comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului - art. 264 alin. (1) C. pen. anterior cu raportare la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 faţă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, B.A., în cursul lunii mai 2006 profitând de funcţia deţinută, a urmărit să o favorizeze pe aceasta, încercând în acest scop să-l determine pe subordonatul său, subinspectorul I.D.G. să-şi schimbe declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală în sensul de a declara că în momentul în care prim procurorul B.A. ar fi menţionat că pe M.A. amenda administrativă l-ar costa 300 euro, ar fi avut în vedere cuantumul amenzii, ci nu o pretinsă mită.
În aprecierea probelor administrate în cauză în raport cu această acuzaţie, în principal declaraţiile martorului I.D.G., înregistrarea ambientală a discuţiilor purtate între inculpat şi I.D.G.- instanţa fondului a considerat că nu s-a demonstrat dincolo de orice dubiu existenţa infracţiunii de favorizare a infractorului.
În efectuarea propriului examen Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în adevăr, între cei doi s-au purtat discuţii referitoare la suma de 300 euro, însă martorul I.D.G., în manifestarea unei poziţii constante, nu a putut preciza, în niciuna din declaraţiile date în faţa organelor judiciare, dacă inculpatul i-a sugerat să declare într-un anume sens în care să favorizeze pe procurorul B.A., cercetată penal. În atare împrejurări în care există o îndoială cu privire la existenţa faptei, îndoială ce profită inculpatului, instanţa în mod corect a procedat la rezolvarea acţiunii penale prin achitare.
Contrar susţinerilor procurorului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că prima instanţă a făcut o judicioasă apreciere a materialului probator al cauzei, iar aspecte precum faptul că inculpatul A.D. ar fi profitat de relaţia de subordonare a lui I.D.G., de lipsa de experienţă a acestuia în practica cercetare penală ori că ar fi pus o presiune psihică pe subordonatul său pentru a-l determina să adopte o anumită atitudine faţă de organul de urmărire penală în interesul favorizării magistratei - nu pot constitui elementele suficiente de natură a proba acuzaţia de favorizare a infractorului.
Revenind la criticile aduse procuror cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în sensul unui cuantum scăzut al pedepsei, dar şi în planul reţinerii şi acordării eficienţei circumstanţelor atenuante judiciare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma propriei analize arată:
La operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei instanţa fondului a respectat cerinţele art. 72 C. pen. anterior, valorificând corespunzător împrejurările, în măsură a atenua răspunderea penală şi ţinând seama de circumstanţele reale ale cauzei, dar şi de datele ce caracterizează inculpatul.
Prin pedeapsa stabilită, în natura, cuantumul şi modalitatea de executare dispusă s-au asigurat premisele restabilirii ordinii de drept, dar şi o reală reinserţie socială a inculpatului. Durata considerabilă de timp scursă de la data comiterii infracţiunii (anul 2003) şi până în prezent ar lipsi de eficienţă executarea unei pedepse efective cu închisoarea, în condiţiile în care persoana inculpatului oferă suficiente garanţii că în cazul său scopul, funcţiile şi rolul pedepsei vor fi îndeplinite şi fără executarea efectivă a pedepsei.
Critica procurorului este însă întemeiată în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. b) C. pen. anterior, în raport cu natura, gravitatea şi consecinţele infracţiunii în legătură cu încrederea societăţii în respectarea legii şi exercitarea corectă a atribuţiilor de serviciu de către persoanele condamnate, chemate a veghea la respectarea cadrului legal.
În virtutea raţiunilor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la aplicarea, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. c) C. pen. anterior şi a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. b) din acelaşi cod.
Se impune precizarea că în prezenta cauză nu se ridică problema în referire la aplicarea legii penale mai favorabile având în vedere succesiunea de legi penale în timp, respectiv intrarea în vigoare la 1 februarie a noului C. pen.
În fine, astfel cum procurorul, dar şi apărarea au învederat, în ceea ce priveşte infracţiunea de denunţare a unor infracţiuni - prev.de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 - în actul de reglementare prev. şi ped. de art. 266 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. - a intervenit cauza de înlăturare a răspunderii penale, anume prescripţia specială, context în care inculpatul nu a înţeles să ceară continuarea procesului penal.
În atare împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune în conformitate cu art. 17 alin. (2) - art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului pornit împotriva inculpatului A.D. pentru această infracţiune.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi apelantul intimat inculpat A.D. împotriva Sentinţei penale nr. 26 din data de 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 17 alin. (2) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., va înceta procesul-penal pornit împotriva inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale.
Va menţine pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 C. pen. anterior.
Va menţine modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentinţa penală apelată.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Onorariul parţial pentru apelantul intimat inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj şi apelantul intimat inculpat A.D. împotriva Sentinţei penale nr. 26 din data de 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 17 alin. (2) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetează procesul-penal pornit împotriva inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. cu aplic. la art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale.
Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 C. pen. anterior.
Menţine modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentinţa penală apelată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Onorariul parţial pentru apelantul intimat inculpat, în sumă de 50 de RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 630/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
