ICCJ. Decizia nr. 699/2014. Penal'. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ'
Decizia nr. 699/2014
Dosar nr. 55280/3/2011
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 785 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet în sensul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. faţă de inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D., respingând cererile de schimbare a încadrării juridice ale celor trei inculpaţi.
I-a condamnat pe inculpaţii:
- I.A. la o pedeapsa de rezultantă de 25 de ani închisoare (25 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit a) şi b) C. pen.; 25 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1)'şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.) şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. ca pedeapsă complementară după executarea celei principale, revocând liberarea condiţionată pentru restul de 1.164 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă la 13 octombrie 2003, rest ce a fost contopit la pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 25ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, în final având de executat 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 03 iunie 2011 la zi;
- N.T. la o pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare (23 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.) şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principale, revocând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4.06 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă la 6 octombrie 2008, pedeapsă pe care a adăugat-o la pedeapsa rezultantă din prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b); d) şi e) C. pen., menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 25 octombrie 2011 la zi;
- S.C.D. la o pedeapsa rezultantă de 23 de ani închisoare (23 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen.; 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. şi 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 13 septembrie 2011 lăzi;
- S.A.F. la o pedeapsa rezultantă de 4 de ani închisoare (4 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.; 4 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. şi 3 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen.).
S-a luat act că partea vătămată Z.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T., la suma de 74.932,62 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) şi (4) C. pen. s-au confiscat de la inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D. câte 170.000 lei şi 2.500 de euro.
S-au restituit inculpaţilor I.A., S.C.D., N.T. şi S.A.F. bunurile ridicate la percheziţia domiciliară şi consemnate în procesule - verbale de la filele 11, 98, 125, vol. V şi fila 105, vol. II, d.u.p. din 2008 şi 111-112 şi 128, vol. I d.u.p. din 2011
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 19 noiembrie 2008, inculpaţii I.A. şi N.T., în baza informaţilor culese de primul cu privire la existenţa unor sume importante de bani şi a altor bunuri de valoare în locuinţa victimei Z.N., s-au deplasat la domiciliu acesteia cu un autoturismul inculpatului S.C.D., după ce în prealabil au elaborat un plan procurându-şi inclusiv mijloacele necesare activităţii infracţionale, au pătruns tară drept în casă, au exercitata asupra victimei mai multe acte de violenţă provocându-i leziuni ce au condus la decesul său la data de 01 aprilie 2009, aşa cum rezultă din raportului medico-legal de autopsie din 2009 şi au sustras 250.000 de lei, un autoturism şi mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de- lei. în timp ce inculpaţii I.A. şi N.T. se aflau în imobil, inculpatului S.C.D. a rămas în autoturismul proprietate pentru a le asigura paza şi ulterior, scăparea. Autoturismul sustras i-a fost înstrăinat inculpatului S.A.F., cunoscut în lumea interlopă ca traficant de maşini de lux sustrase, pentru a-i fi modifice elementele de identificare în scopul înmatriculării frauduloase, ulterior urmând să fie valorificat, însă acesta aflând că provine din săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi de tâlhărie l-a restituit inculpaţilor I.A., N.T. şi S.C.D., cărora prin acţiunile sale le-a asigurat produsul activităţii infracţionale, dar a şi îngreunat urmărirea penală prin alterarea autovehiculului.
Situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului s-a fundamentat pe ansamblul probator administrat în cauză, respectiv proces verbal de cercetare la faţa locului, procese verbale de conducere în teren, procese verbale de recunoaştere a unor persoane sau obiecte după fotografii, planşe foto, acte medicale, raportul de autopsie medico-legală din 2009, raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 18 februarie 2011 (I.T.A. din cadrul S.R.I.), analiza realizată de F.B.L privind calitatea imaginilor înregistrate, declaraţii de părţi vătămate, declaraţii de martori, cu anumiţi martori, procesul verbal de redare a convorbirii telefonice din 31 august 2011, procesele verbale de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor M.Ş. şi S.C.V., ameninţaţi de inculpaţii I.A., S.D., N.T. pentru a-i determina să-şi schimbe depoziţiile incriminatorii, declaraţiile martorilor cu identitate protejata L.R. şi D.C.
Relevantă a fost apreciată declaraţia detaliată a martorului S.C.V. zis „L." privind actele de pregătire a activităţii infracţionale de către inculpaţi, respectiv procurarea de treninguri de fâş de culoare neagră, cu dungi albe pe părţile laterale ale bluzei şi ale pantalonilor cu sigla (vestimentaţie purtată când au comis fapta şi pe care au ars-o ulterior), dar şi a autoturismului cu care s-au deplasat la locuinţa victimei, precum şi discuţiile purtate de aceştia ulterior comiterii faptei în prezenţa martorului care a observat o cheie cu loggo-ul Audi şi a auzit aspecte legate de vânzarea autoturismului şi distrugerea camerei video, inclusiv reproşurile inculpatului N.T. adresate inculpatului I.A. care ar fi lovit prea tare victima, împrejurare susţinută şi de martorul M.Ş.
Mai mult martorii M.Ş. şi A.V. au cunoscut faptul că informaţiile despre bani şi bunurile de valoare din locuinţa victimei au fost obţinute de către inculpatul I.A., precum şi că lovitura trebuia dată când era doar aceasta acasă având în vedere vârsta sa înaintată de 74 ani, aspecte pe care le-au aflat şi prin prisma faptului că primul dintre ei era programat să participe la comiterea infracţiunii, însă deşi a lipsit a aflat de la cei trei inculpaţi că au sustras un autoturism şi diferite sume de bani şi obiecte, fiind prezent când i-au predat maşina inculpatului S.A.F.
A fost avută în vedere şi declaraţia victimei Z.N., consemnată în procesul verbal din 19 noiembrie 2008, confirmată şi de martorul G.S. şi părţile vătămate Z.J. şi Z.G. (care au cunoscut cursul evenimentelor din cele relatate de victimă), în cuprinsul căruia se precizează că în ziua incidentului, în faţa locuinţei victimei, s-a oprit un autoturism alb din care s-au dat jos doi bărbaţi, unul solid şi altul înalt, dar slab, care aveau feţele acoperite de fesuri de culoare închisă, care au obligat-o să intre în casă unde au lovit-o cu pumnii în faţă, cap şi torace până când nu şi-a mai amintit nimic, ocazie cu i-au dispărut 2 miliarde lei vechi şi un autoturism.
S-a reţinut de judecătorul fondului şi faptul că obiectele de cult cumpărate de la Mănăstirea Cernica şi ţinute în autoturismul au fost recunoscute după planşa fotă de părţile V.Z.J. şi Z.G., după ce în prealabil povestiseră organelor de urmărire penală despre existenţa lor, iar martorul M.Ş. aflase de la inculpatul N.T. că le-a luat din maşina furată.
Importantă în stabilirea vinovăţiei inculpaţilor a fost apreciată şi declaraţia martorei Ş.F., concubina lui S.C.V., care la rândul ei a fost ameninţată pentru a-şi determina partenerul de viaţă să-şi schimbe declaraţiile incriminatoare, dar căreia i s-a mai cerut de către inculpaţii Stan David şi N.T. să le comunice suma pe care o doreşte „Liviu" pentru a-şi schimba depoziţia.
Martorul sub acoperire L.R. a susţinut că în toamna anului 2008, inculpatul S.C.D. i-a oferit spre vânzare un autoturism, despre care ulterior a aflat că provine dintr-o tâlhărie urmată de decesul victimei, aspect ce i l-a reproşat inculpatului, care nu a infirmat informaţia, maşină ce i-a fost prezentată şi martorului cu identitate protejată D.C. de către inculpatul N.T. care i-a arătat o cheie dreptunghiulară cu un breloc nichelat ce avea inscripţia A.B.T. sau A.V.D.
Martorul P.G., întâlnindu-se cu inculpatul S.A. a aflat de la acesta că achiziţionase un autoturism de culoare albă de la inculpatul S.C.D.
Concluziile raportului de autopsie medico-legală din 2009 au stabilit că moartea victimei Z.N. a fost violentă şi s-a datorat unei stări septice, consecinţa unei bronhopneumonii cu focare confluente, complicaţie survenită în evoluţia unui traumatism cranio - cerebral cu hemoragie meningo -cerebrală, din cadrul unui politraumatism cu ruptură de splină şi lob hepatic stâng cu hemoperitoneu şi şoc hemoragie consecutiv pentru care s-a intervenit chirurgical şi fractură de mandibulă, leziunile traumatice fiind produse prin lovire repetată cu corp dur în data de 19 noiembrie 2008, între acestea şi a decesului existând o legătura indirectă de cauzalitate prin complicaţiile survenite.
S-a concluzionat de către judecătorul fondului că toate declaraţiile martorilor se coroborează sub aspectul modalităţii de deplasare la şi de la locul faptei (înregistrările video expertizate şi de F.B.I. prezentând un autoturism de culoare albă şi un autoturism, de pătrundere în imobil, de exercitarea a actelor de agresiune asupra victimei, acest din urmă aspect fiind confirmat şi de procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Şi declaraţiile de la urmărire penală ale inculpatului S.A. în care a recunoscut că a cumpărat cu 7.000 - 7.500 lei un autoturism identificându-l după planşe foto pe inculpatul S.C.D. ca fiind cel care i l-a oferit, chiar dacă au fost retractate în faza de judecată, au fost reţinute de judecătorul fondului ca fiind conforme cu realitatea, întrucât au fost confirmate şi de martorii sub acoperire.
De altfel, toţi martorii audiaţi (D.C., S.C.V., L.R., A.V., M.Ş., Ş.F., P.G.) i-au identificat după planşe foto pe inculpaţii cu care într-un fel sau altul au intrat în contact şi de la care au aflat diferite informaţii despre activitatea infracţională desfăşurată de aceştia.
S-a constatat de către prima instanţă că martorii (M.E., R.E.D., F.I.D., S.A., P.A.M., V.G.) propuşi de inculpaţi în apărare nu au prezentat nici un element relevat sub aspectul acuzaţiilor ce le-au fost aduse.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor I.A. şi N.T. care la data de 19 noiembrie 2008, după ce în prealabil au făcut acte de pregătire, au pătruns fără drept în locuinţa victimei Z.N., în vârstă de 74 de ani, l-au agresat prin cruzimi, provocându-i leziuni care au dus la decesul său la data de 01 aprilie 2009 şi au sustras suma de 250.000 de lei, un autoturism şi alte bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de lei, în timp ce inculpatul S.C.D. a rămas în autoturismul proprietate cu care i-a condus la destinaţie pentru a le asigura paza şi ulterior, scăparea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave şi violare de domiciliu, respectiv complicitate la aceste infracţiuni.
Sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii de omor, judecătorul fondului a apreciat că este incidenţă şi dispoziţia prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. având în vedere că victima avea vârsta de 74 de ani, iar agresorii mult mai tineri şi cu constituţie robustă au fost superiori şi din punct de vedere numeric, dar şi cea prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. întrucât s-a acţionat pentru se sustrage bunuri, deci pentru a se săvârşi sau a se ascunde comiterea unei tâlhării.
Cu privire la agravanta premeditării s-a constatat că anterior săvârşirii faptelor, cei trei inculpaţi au procurat informaţii utile privind locuinţa victimei, programul membrilor familiei, bunurile de valori, urmărind să acţioneze când acasă a fost doar Z.N., persoană în vârstă, vulnerabilă şi fără posibilitatea de opune rezistenţă reală, raportul de forţe dintre acesta şi agresori fiind vădit disproporţionat din punct de vedere numeric şi-fizic, precum şi mijloacele necesare realizării activităţii infracţionale - cagule, mănuşi, obiecte de vestimentaţie, autoturism.
Intenţia directă cu care au acţionat a fost reţinută în raport de actele de violenţă excesivă exercitate asupra victimei care fac incidenţă şi agravanta comiterii prin cruzimi (lovituri repetate aplicate într-un interval mai lung de timp, în zone vitale de două persoane robuste şi tinere), acte apte de a-i suprima viaţa şi realizate în scopul sustragerii de bunuri de valoare.
În aceste condiţii, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă care implică aplicarea loviturilor cu intenţie, dar producerea rezultatului din culpă, relevante în acest sens fiind considerate şi concluziile raportul de expertiză medico-legală.
Agravanta consecinţelor deosebit de grave pentru infracţiunea de tâlhărie a rezultat din valoarea prejudiciului de 490.000 lei, care la nivelul anului 2008, se încadra pragul stabilit în art. 146 C. pen.
Cu privire la inculpatul S.C.D. s-a constatat că acţiunile sale au fost de complicitatea, întrucât a făcut acte de natură a sprijini săvârşirea infracţiunilor de către autori, atât anterior, cât şi concomitent desfăşurării activităţilor infracţionale, participând la procurarea cagulelor, mănuşilor, obiectelor de vestimentaţie şi autoturismului şi la elaborarea planului de acţiune, transportându-i pe ceilalţi doi inculpaţi la domiciliul victimei şi asigurându-le paza, precum şi scăparea.
Prin urmare, în mod corect, s-a reţinut că a acţionat cu intenţie la comiterea infracţiunilor de tâlhărie, violare de domiciliu şi omor calificat şi deosebit de grav, având reprezentarea că autorii pătrund fără drept în locuinţa victimei pentru a sustrage valori prin violenţă, acceptând posibilitatea suprimării vieţii victimei prin exercitarea de acte de violenţă, în condiţiile în care cunoştea că aceasta este în vârstă şi singură în casă şi urma să fie determinată să comunice unde ţine banii şi obiectele de valoare.
La individualizarea pedepselor celor trei inculpaţi au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunilor, modalitatea de comitere a acestora - lovituri numeroase si deosebit de puternice aplicate victimei, în zone vitale ale corpului, vârsta acesteia de 74 ani, starea sa de fragilitate, antecedentele penale ale inculpaţilor I.A. şi N.T. (recidivist).
În drept, s-a constatat că faptele inculpatului S.A.-Florin de a cumpăra autoturismul de la inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T., cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni, ulterior aflând că cei trei inculpaţi au dobândit-o prin comiterea faptelor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, nu i-a denunţat şi le-a restituit maşină, îngreunând astfel urmărirea penală şi asigurându-le produsul activităţii infracţionale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tăinuire, favorizare şi nedenunţare unor infracţiuni.
Sub aspect sancţionator s-a reţinut că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executare în regim de detenţie, în raport de atitudinea oscilantă adoptată în cursul procesului penal.
Pe latură civilă inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile produse prin acţiunile infracţionale, dar şi la confiscarea produsului infracţiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii I.A., S.C.D., N.T. şi S.A.
Parchetul a criticat greşita individualizare a pedepselor aplicate celor patru inculpaţi dată fiind gravitatea faptelor comise, valoarea relaţiilor sociale proteguite de lege, dar şi antecedenţa penală a inculpaţilor I.A. şi N.T.
În concluziile formulate oral procurorul a solicitat şi aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. faţă de inculpaţi.
Inculpatul S.C.D. a invocat contrarietatea dispozitivului cu considerentele, întrucât, deşi a fost condamnat pentru complicitatea la infracţiunile de omor, violare de domiciliu şi tâlhărie, în descrierea situaţie de fapt s-a reţinut că a pătruns în casa victimei şi împreună cu ceilalţi doi inculpaţi i-a aplicat lovituri, precum şi greşita încadrare juridică a faptelor dat fiind faptul că probatoriul administrat evidenţiază că nu a cunoscut ce acţiuni urmau să desfăşoare I.A. şi N.T. în incinta imobilului, ci cel mult i se putea imputa complicitate la fort calificat în condiţiile în care ştia că urmau să fie luate din casă obiecte de valoare.
Sub aspectul încadrării juridice s-a mai criticat şi reţinerea dispoziţiilor prevăzute de art. 175 lit. a) şi d) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) si d) C. pen., întrucât prin cruzimi se înţeleg acele acte de schingiuiri apte a produce victimei suferinţe mari având ca rezultat moartea în chinuri, împrejurări inexistente în cauză, în condiţiile în care s-a reţinut lovirea victimei de mai multe ori fără evidenţierea altor suferinţe decât cele inerente morţii prin violenţa, intervenirea decesului la o lunga perioada de timp după incident, cauza acestuia fiind septicemia, consecinţa unei bronhopneumonii cu focare confluente, complicaţie survenita în evoluţia unui traumatism cranio - cerebal cu hemoragie meningo -cerebrală, iar vârsta înaintată a victimei nu duce la concluzia ca se afla in neputinţa de a se apară.
Mai mult, acţiunea violenta a celor doi inculpaţi a fost anterioara săvârşirii vreunei tâlharii, iar ulterior aplicării loviturilor nu a mai fost comisă o alta infracţiune cu violenţă pentru ascunderea unei tâlharii.
Premeditarea s-a arătat că nu există în condiţiile în care nu a avut cunoştinţa că victima este în imobil şi nici ce se întâmplă în incinta acestuia.
A mai criticat şi cuantumul pedepselor în raport de implicarea sa în activitatea infracţională
Inculpatul S.A.F. a solicitat în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, în condiţiile în care aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor era o obişnuinţă să cumpere autoturisme din afara ţării, astfel că inculpatul S.C.D. i-a oferit spre vânzare o maşină din străinătate, lipsa actelor originale şi preţul mai mic ca acel de pe piaţă nefiind elemente suficiente pentru dovedirea vinovăţiei sale.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Inculpatul I.A. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de omor şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile de tâlhărie şi violare de domiciliu, întrucât prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată de probatoriul administrat în cauză, existând contradicţii între declaraţiile martorilor S.C.V. şi M.Ş.
Inculpatul N.T. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., în condiţiile în care condamnarea sa are la bază declaraţiile martorilor S.C.V. şi M.Ş. a căror credibilitate este îndoielnică primul având o atitudine duplicitară, iar cel de-al doilea are antecedente penale şi este cunoscut ca un „şantajist".
Prin Decizia penală nr. 246/A, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţilor I.A., N.T., S.C.D. şi S.A., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I.A., N.T. şi S.C.D. din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., menţinând dispoziţiile art. 37 lit. a) şi b) C. pen. pentru inculpatul Ilie, art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul N. şi ale art. 26 C. pen. pentru inculpatul S.
I-a condamnat pe inculpaţii:
- I.A. la o pedeapsa de 25 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale, pe care a contopit-o cu celelalte pedepse concurente aplicate acestuia, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, în final având de executat 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.;
- N.T. la o pedeapsa de 23 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art 37 lit. a) C. pen. şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale, pe care a contopit-o cu celelalte pedepse concurente aplicate acestuia, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
L-a achitat pe inculpatul S.C.D., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., contopind pedepse concurente aplicate acestuia, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
L-a achitat pe inculpatul S.A., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii a infracţiunilor prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 262 alin. (1) C. pen.
În baza art. 86 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., pe un termen de încercare de 9 ani, impunându-i măsurile prevăzute de art. 86 C. pen. şi atrăgându-i atenţia asupra prevederilor art. 864 C. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) şi (4) C. pen. a confiscat câte 132.520,3 lei şi 500 lei de la din inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D. şi 25 lei de la inculpatul I.A., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi deducând prevenţia pentru cei trei inculpaţi.
Instanţa de prim control judiciar făcând trimitere la situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi prin hotărârea apelată, dar şi la încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost condamnaţi cei patru inculpaţi, a constatat că judecătorul fondului a realizat o analiză exhaustivă a mijloacelor de probă pe care le-a administrat.
La aprecierea conformităţii declaraţiilor martorilor M.Ş. şi a martorului S.C.V. date în faza de urmărire penală cu realitatea a fost avut în vedere faptul că aceştia au luat cunoştinţă despre săvârşirea faptei din relatările inculpatului N., dar şi cu ocazia discuţiilor dintre inculpaţii N.T., S.C.D. şi I.A. la care au participat.
Relatările acestora s-a constatat că au corespondent în succesiunea evenimentelor, aşa cum a fost reţinută în sarcina inculpaţilor şi se coroborează cu declaraţiile victimei Z.N., ale părţii vătămate Z.G., ale martorilor cu identitate protejată A.V. şi L.R.
Din declaraţiile martorilor cu identitate protejată s-a reţinut fără putinţă de tăgadă, împrejurarea că inculpaţii I.A. şi N.T., cu complicitatea inculpatului S.C.D., după un plan stabilit înainte -în sensul obţinerii pontului cu privire la existenţa unei sume de bani într-o locuinţă, a persoanelor care se aflau în imobil, a achiziţionării de articole de îmbrăcăminte identice, care i-ai fi făcut greu identificabili - s-au deplasat cu un autoturism o la locuinţă victimei şi, după ce primii doi i-au aplicat lovituri acesteia, în timp ce al treilea inculpat le asigura paza, au sustras un autoturism, pe care ulterior S.C.D. a încercat să îl înstrăineze către inculpatul S.A.F.
S-a constatat că declaraţiile acestor martori sunt contradictorii numai în privinţa sumei de bani sustrasă din locuinţa victimei.
Deplasarea inculpaţilor la locuinţa victimei cu un autoturism de culoare argintie a rezultat din declaraţiile S.C.V., confirmate de cele ale martorului cu identitate protejată P.G. care cunoaşte că inculpatul S.C.D. a deţinut un astfel de autoturism, dar şi de înregistrările surprinse de camerele video de pe str. P.G. care au surprins la scurt de la săvârşirea faptei cele două autoturisme deplasându-se la o distanţă de câţiva metri, unul în spatele celuilalt.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că împrejurarea că imobilul proprietate inculpatului S.C.D. unde au arătat martorii că au avut loc întâlnirile, inclusiv cu ceilalţi coinculpaţi, nu era propice pentru a fi locuit, nu exclude cele relatate de aceştia.
Aspectele relatate de victimă Z.N. au fost confirmate de fiul său, partea vătămată Z.G., potrivit cărora a fost lovită în locuinţă de doi indivizi care aveau feţele acoperite cu căciuli negre, unul gras şi solid, iar celălalt înalt şi slab, până când şi-a pierdut cunoştinţa.
Deşi inculpaţii I.A. sau N.T. au negat săvârşirea faptelor ţi în raport de faptul că niciunul nu este înalt şi slab, instanţa de apel a considerat că victima fiind obiect al acţiunilor violente a avut o percepţie viciată asupra caracteristicilor fizice ale agresorilor săi, cauzată de starea emoţională în care s-a aflat şi de vârsta înaintată, dar de propria sa statură.
Avându-se în vedere răspunsul Serviciului de telecomunicaţii speciale, Direcţia pentru apel unic de urgenţă „112", s-a reţinut că agresiunea asupra victimei s-a realizat în jurul orelor 10:00, primul apel fiind realizat de către vecinul victimei, la orele 10:56, moment în care a ajuns la locuinţă şi fiul victimei, iar potrivit înregistrărilor video cele două autoturisme au fost surprinse de camerele video pe str. P.G. la puţin timp după ora 10 (presupusul moment al agresiunii), respectiv orele 10:16.
Apărarea inculpatului S.C.D. potrivit căreia a încercat să vândă inculpatului S.A.F. un alt autoturism de culoare albă şi nu cel al victimei, sens în care a produs şi dovada contractului de vânzare cumpărare a pentru o asemenea maşină şi care ar fi provenit din Spania au fost înlăturate ca neadevărate în raport de adresa P.A. România. In această adresă s-a menţionat că autovehiculul de culoarea albă a fost fabricat la 11 octombrie 2007 şi livrat la data de 23 octombrie 2007 în Germania, unde şi figurează în baza de date astfel că s-a încercat vânzarea autoturismului sustras către inculpatului S.A.F. întrucât există neconcordanţe între contractul de vânzare cumpărare şi susţinerile inculpatului S.C.D. cu privire la ţara de provenienţă şi la faptul că nu a fost înscris în baza de date a P. România.
Un alt argument a fost reţinut şi faptul că după ce inculpatul S.A.F. i-a restituit inculpatului S.C.D. autoturismul, acesta practic „a dispărut", nefiind înregistrat în România sau neexistând date că a fost înstrăinată.
Faptul că inculpatul I.A. a avut în posesie în perioada imediat următoare săvârşirii faptelor mătăniile albe recunoscute de partea vătămată Z.G. ca fiind cele aflate în autoturismul, s-a considerat că reprezintă un alt element în susţinerea vinovăţiei inculpaţilor.
În concluzie, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de judecătorul fondului, probele administrate în faza apelului nefiind în măsură a o înlătura.
În raport de doctrină, instanţa de prim control judiciar a apreciat că deşi victima Z.N. era în vârstă de 74 de ani, nu s-a aflat în neputinţă de a se apăra, întrucât se putea deplasa şi nu suferea de boli care să-i inducă vreo infirmitate, chiar dacă a existat o disproporţie între forţa sa şi cea a inculpaţilor.
S-a reţinut că în cauză nu este incidenţă nici agravanta săvârşirii infracţiunii de omor prin folosirea cruzimii, în condiţiile în care suferinţele provocate victimei fost inerente acţiunii de ucidere prin lovituri cu pumnii şi picioarele şi nu s-au materializat în suferinţe grele, inumane.
Însă agravanta premeditării a fost menţinută întrucât fapta a fost săvârşită în urma elaborării unui plan determinat de pontul privind existenţa unei sume mari de bani în locuinţa victimei, prin procurarea de articole de îmbrăcăminte identice, precum şi cea prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. având în vedere că inculpaţii au aplicat lovituri victimei pentru a o determina să spună unde sunt ascunse bunurile de valoare şi au continuat violenţele până când aceasta părea că a murit.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor I.A. şi N.T. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tâlhărie şi violare de domiciliu, aceştia pe baza unui plan prestabilit au pătruns fără drept în locuinţa victimei, purtând cagule şi sustrăgând sume de bani şi bunuri, după exercitarea de violenţe asupra acesteia, care au condus decesul să, prevăzute de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.
În privinţa inculpatului S.C.D. s-a constatat că în sarcina sa nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat şi deosebit de grav, întrucât contribuţia sa concretă s-a materializat în deplasarea cu autoturismul la locuinţa victimei, unde a aşteptat în faţa porţii în timp ce inculpaţii I.A. şi N.T. au pătruns în locuinţă, au exercitat acte de violenţă asupra acesteia şi au sustras bani şi bunuri.
Participarea sub forma complicităţii la tâlhărie şi violare de domiciliu a fost reţinut în raport de mijloacele de probă administrate (declaraţiile martorilor M.Ş., S.C.V. şi a celor cu identitate protejată A.V. şi L.R.), din care rezultă a inculpatul S.C.D. a fost prezent la întâlnirile dintre inculpaţii I.A. şi N.T., întâlniri care de altfel au avut loc la imobilul pe care îl deţine, a elaborat împreună cu aceştia planul, şi-a achiziţionat acelaşi tip de îmbrăcăminte (trening de culoare neagră), deci participând la actele preparatorii a avut reprezentarea că asupra victimei urmau să fie exercitate acte de violenţă, cu atât mai mult cu cât pătrunderea în locuinţa s-a făcut în timpul zilei când în interior se afla o persoană în vârstă care a fost ridicată pe sus din faţa porţii, deci imobilizată.
S-a reţinut că inculpatul S.C.D. aflându-se în faţa porţii nu putea să aibă reprezentarea intensităţii şi duratei aplicării loviturilor de către ceilalţi doi inculpaţi, şi ca atare nu a realizată că acţiunile acestora au fost exercitate chiar şi cu intenţie indirectă.
Constatând lipsa elementul subiectiv al complicităţii la infracţiunea de omor instanţa de apel a apreciat că se impune achitarea inculpatului S.C.D. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Pentru inculpatul S.A. s-a reţinut în legătură cu infracţiunea de tăinuire, că situaţiei premisă, constând în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv autoturismul sustras de coinculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D., după ce primii doi au exercitat violenţe asupra victimei Z.N. a fost deja dovedită.
S-a constatat că mijloacele de probă administrate dovedesc faptul că inculpatul S.A.F. la momentul achiziţionării autoturismului a cunoscut că provine din săvârşirea unei infiracţiuni, în raport de preţul solicitat - 17.000 euro în loc de 40.000 euro, din care a fost plătiţi doar 7.500 de euro şi de lipsa actelor originale ale maşinii.
Făcându-se referire la doctrină s-a menţionat că nu este nevoie ca tăinuitorul să ştie ce faptă penală a fost săvârşită şi nici cine este făptuitorul, fiind suficient ca în momentul efectuării actului de tăinuire să fi realizat că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 262 C. pen., s-a arătat că obligaţia de a denunţa săvârşirea unei infracţiuni are ca situaţie premisă împrejurarea ca persoana să fi cunoscut date concrete - natura infracţiunii, autorul acesteia -pentru a realiza o denunţare, în timp ce inculpatul S.A.F. nu a ştiut asemenea elemente, respectiv că inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D. au săvârşit sub diferite forme de participaţie infracţiuni de tâlhărie, violare de domiciliu, după caz de omor pentru a obţine autoturismul, motiv pentru care s-a constatat lipsa elementului volitiv.
S-a mai reţinut că şi în situaţia în care declaraţia inculpatului privind modul de luare la cunoştinţă despre infracţiunii, din mass media ar fi reală, acesta a aflat despre activitatea infracţională ulterior organelor de urmărire penală, astfel că nu mai avea obligaţia să denunţe autorităţilor.
Cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului s-a apreciat că o dată reţinută în sarcina inculpatului S.A.F. infracţiunea de tăinuire nu mai sunt incidente şi dispoziţiile art. 264 C. pen., întrucât acelaşi element material nu poate constitui conţinutul constitutiv a două infracţiuni
Astfel, infracţiunea de tăinuire se săvârşeşte în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material, în timp ce cea de favorizare a infractorului, se comite pentru a asigura infractorului produsul infracţiunii, şi fiind în prezenţa unei singure acţiuni ca element material nu se poate realiza în mod simultan asigurarea produsului infracţiunii pentru mai multe persoane atât pentru sine cât pentru autorul infracţiunii premisă.
Drept urmare, instanţa de apel a constatat că fapta inculpatului S.A.F., care a cumpărat de la inculpatul S.C.D., un autoturism cunoscând că provine dintr-o faptă penală, întruneşte elementele constitutive doar ale infracţiunii de tăinuire.
Sub aspectul tratamentului sancţionator s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor I.A., N.T. şi S.C.D. au fost corect individualizate, motiv pentru care se impune menţinerea cuantumului stabilit pentru infracţiunea de omor, chiar şi după schimbarea încadrării juridice pentru această faptă.
Critica parchetului privind pedeapsa accesorie a fost considerată ca fondată pentru inculpaţii I.A. şi N.T., întrucât condamnarea la pedeapsa închisorii atrage interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.,dată fiind natura infracţiunilor săvârşite, persoana fiecărui inculpat, se impune interzicerea dreptului de a alege, drepturilor părinteşti şi de a fi tutore sau curator.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului S.A.F. pentru infracţiunea de tăinuire, s-a considerat că pedeapsă de 4 ani stabilită de judecătorul fondului cu suspendarea sub supraveghere este aptă a asigura scopul preventiv educativ.
Constatând pe baza probelor administrate că inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D. au sustras din locuinţa părţii vătămate sumele de 250. 000 lei, 700 de euro, două camere video în valoare de 500 lei, şi autoturismul în valoare de 40.000 de euro, instanţa de apel a confiscat de la inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D. 397.561 lei, sumă obţinută din săvârşirea infracţiunilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, I.A., S.C.D., N.T. şi S.A.F.
Inculpatul S.A.F., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen. (1968) pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, întrucât din probatoriul administrat nu s-a dovedit şi nu s-a făcut vreo legătură între autoturismul pe care l-a cumpărat de la coinculpatul S.C.D. şi cel presuspus sustras cu ocazia comiterii faptelor bdin data de 19 noiembrie 2008. S-a mai arătat că din înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile martorului cu identitate protejată L.R. rezultă că preţul stabilit pentru achiziţionarea maşinii nu era deloc inferior celui de pe piaţă, ba chiar putea fi considerat prea mare în raport de caracteristicile standard ale autoturismului, motiv pentru care nu s-a dovedit folosul material pe care l-ar fi urmărit, folos necesar pentru a proba latura subiectivă a infracţiunii.
În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse în condiţiile art. 270 C. pen., întrucât codul nou reprezintă legea penală mai favorabilă, cu consecinţa suspendării sub supraveghere conform art. 91-92 C. pen.
Inculpatul I.A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. (1968), a solicitat să se constate că instanţele inferioare au făcut o greşită aplicare a legii ce a condus la condamnarea sa, deşi probatoriul administrat în cauză care este contradictoriu nu a făcut dovada săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, motiv pentru care se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. (1968).
În subsidiar, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa în infracţiunile prevăzute de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei la 12 ani închisoare, iar contopirea restului rămas neexecutat din liberare condiţionată să se facă în condiţiile vechiului C. pen.
Inculpatul N.T., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. (1968), a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. (1968) pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întrucât instanţa de fond încă de la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive în condiţiile art. 3001 C. proc. pen. (1968) a constatat că nu există indicii care să susţină acuzaţia, iar declaraţiile martorilor audiaţi în cauză sunt contradictorii.
Cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu a solicitat încetarea procesului penal întrucât legea nouă stabileşte că tragerea la răspundere penală pentru această faptă se poate face numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, plângere care lipseşte în cauză.
În condiţiile aplicării legii penale mai favorabile a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu consecinţa achitării în temeiul art. 10 lit. c) sau lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul S.C.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen. (1968), a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) sau lit. d) C. proc. pen. (1968) pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întrucât probatoriul administrat nu a condus la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie în condiţiile în care conţine elemente contradictorii, motiv pentru care orice dubiu îi profită.
Pe de altă parte a invocat că modalitatea de desfăşurare a evenimentelor evidenţiază faptul că nu a avut cunoştinţă de violenţele exercitate asupra victimei, motiv pentru care lipseşte latura subiectivă a infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu, astfel că se impune achitarea sa.
Cu privire la legea penală mai favorabilă a arătat că aceasta este codul nou întrucât infracţiunea de tâlhăriei absoarbe infracţiunea de violare de domiciliu, iar agravanta consecinţelor deosebit de grave nu mai este incriminată în noua reglementare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 172 C. proc. pen. (1968), precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. (1968), dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T. ca fiind fondate, iar cel promovat de inculpatul S.A.F. ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prealabil verificării criticilor formulate de inculpat, este de menţionat că, date fiind dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, judecarea prezentei căi de atac a recursului s-a făcut conform prevederilor art. 3851 - art. 38519 C. proc. pen.(1968), deşi art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres veghea lege procesual penală, începând cu 01 februarie 2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Motivele de recurs, conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. (1968)., se formulează în scris şi trebuie depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând examinarea cauzei de către instanţă numai sub aspectul cazurilor de casare care în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se pot lua în considerare doar din oficiu.
În acest context, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 17z C. proc. pen. (1968) care au fost invocate de inculpaţii I.A. şi N.T. nu vor fi examinate de Înalta Curte, întrucât aceştia au depus motivele de recurs la datele de 08 februarie 2014 (prin fax), respectiv 11 februarie 2014 (prin poştă), în condiţiile în care primul termen acordat în cauză a fost la 13 februarie 2014, iar potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie trebuiau depuse cu cel puţin 5 zile înainte de această dată, adică cel târziu până la data de 07 februarie 2014, având în vedere că suntem în prezenţa unui termen procedural de regresiune care se calculează în sensul invers al curgerii timpului, însă fără luarea în considerare a zilei de la care începe să curgă şi a celei în care se împlineşte (pe zile libere) conform dispoziţiilor art. 188 alin. (6) C. pen. (1969).
Ca atare, Înalta Curte va mai examina doar recursurile inculpaţilor S.C.D. şi S.A.F. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen. (1968) pentru primul şi, respectiv de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968) pentru cel de-al doilea, pe care le-au invocat în termen (07 februarie 2014), urmând însă să verifice incidenţa legii penale mai favorabile pentru toţi cei patru inculpaţi.
Hotărârea recurată este supusă casării prin prisma cazului prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. (1968) prin Legea nr. 2/2013 privind Unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, prin care s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al articolului menţionat, rezultă clar intenţia legiuitorului, de a restrânge controlul judiciar efectuat prin intermediul recursului, ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În aceste condiţii criticile privind împrejurările faptice reţinute de către instanţele inferioare, precum şi cele referitoare la reaprecierea probelor nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), care a fost invocat în mod formal de către inculpaţii S.C.D. şi S.A.F., în condiţiile în care acestea intrau în sfera de aplicare a motivului de recurs reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968), care, însă aşa cum s-a arătat, a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013 întrucât viza grava eroare de fapt, ce nu mai poate fi invocată în calea de atac a recursului.
Aşa fiind şi în situaţia în care se indică ca temei al recursului dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968), instanţa cenzurând hotărârea atacată se va raporta la situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, întrucât împrejurările faptice nu mai pot fi. puse în discuţie ca urmare a faptului că au intrat în autoritatea de lucru judecat.
Altfel spus, în raport de situaţia de fapt deja reţinută se va aprecia în ce măsură acuzaţiile aduse inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi de instanţele inferioare.
Drept urmare, nici prin prisma acestui caz de casare nu se mai poate pune reaprecia probatoriul administrat şi modifica situaţia de fapt, aşa cum au solicitat inculpaţii S.C.D. şi S.A.F..
În consecinţă, Înalta Curte va examina prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) doar criticile inculpatului S.C.D. cu privire la lipsa intenţiei la săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie în condiţiile în care nu a cunoscut acţiunile de violenţă exercitate de autori asupra victimei.
Potrivit art. 26 teza I C. pen. combinat cu art. 28 C. pen., răspunderea penală a complicelui se limitează la poziţia subiectivă adoptată în momentul luării rezoluţiei infracţioale de a înlesni sau ajuta la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, concretizată în cunoaşterea ori posibilitatea prevederii executării actelor materiale de către autori.
Probându-se, deci, că inculpatul S.C.D. a acceptat să-i ajute pe coinculpaţii I.A. şi N.T. la sustragerea de bunuri din locuinţa părţii vătămate, sens în care şi-a procurat o cagulă şi haine corespunzătoare şi i-a transportat pe autori la imobil, cunoscând în prealabil că în interior se află bunuri de valoarea, rezultă că prin modul de pregătire a activităţii infracţionale exista posibilitatea exercitării de violenţe asupra eventualelor persoane aflate în casă.
De altfel, aşa cum au reţinut instanţele inferioare, rămas în faţa porţii pentru a asigura paza, în timp ce coinculpaţii I.A. şi N.T. au intrat în curtea imobilului şi au luat-o pe sus pe victimă, inculpatul S.C.D. a prevăzut posibilitatea că urmau să se exercite violenţe asupra acesteia.
Modul în care a fost concepută activitatea infracţională şi faptul că a fost vorba de un pont, dovedesc că inculpaţii au ales să acţioneze în timpul zilei, întrucât în casă exista riscul să fie doar victima, o persoană în vârstă de 74 de ani, şi ca atare sustragerea de bunuri din locuinţă ar fi fost mai facilă, fără însă să fie exclusă de plano exercitarea de acte materiale (violenţe, ameninţări) specifice conţinutului constitutiv al infracţiunii de tâlhărie.
Deci, din modalitatea în care a fost plănuită acţiunea inculpaţilor, inclusiv prin asigurarea pazei de către inculpatul S.C.D. dintr-un autoturism parcat în faţa imobilului, de unde a putut să o vadă pe victimă care le-a deschis poarta autorilor, se deduce concluzia că Stan trebuie să răspundă penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie.
Raportat la solicitările recurenţilor I.A., S.C.D. şi N.T. privind incidenţa art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 24 septembrie 2013, şi până la data soluţionării recursurilor promovate de aceştia, a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (violare de domiciliu, tâlhărie şi omor deosebit de grav) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968).
Fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă celor trei inculpaţi, ceea ce presupune, pentru flecare infracţiune reţinută în sarcina lor, o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru aceştia în cazul fiecăreia dintre infracţiunile deduse judecăţii, fără luarea în considerare a regimului sancţionator al concursului de infracţiuni (în privinţa căruia sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012).
Astfel, inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. (1969), respectiv art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. (1969), fapte pedepsite cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, şi a infracţiunii de violare de domiciliu, respectiv complicitate la violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), respectiv art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), fapte sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, facându-se aplicarea pentru inculpatului I.A. şi a dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C. pen. (1969) referitoare la recidiva postcondamnatorie şi cea postexecutorie, iar pentru inculpatul N.T. ale prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. (1969) privind starea de recidivă postcondamnatorie.
În noua reglementare, o parte dintre formele agravate ale tâlhăriei ce au fost reţinute în încadrarea juridică (săvârşirea faptei de o persoană mascată şi într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia) se regăsesc în dispoziţiile art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen., iar un alt element circumstanţial de agravare (săvârşirea faptei de trei persoane împreună) este prevăzut ca şi circumstanţă agravantă legală în art. 77 lit. a) C. pen., însă, în plus, prin modul de redactare a textului de la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a realzat absorbţia infracţiunii de violare de domiciliu în forma calificată a tâlhăriei, nemaifiind în prezenţa unui concurs de infracţiuni în cazul tâlhărie comise prin pătrunderea fără drept într-o locuinţă, aşa cum au fost interpretate prevederile C. pen. anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. 31/2007 dată în recurs în interesul legii, ci doar a unei infracţiuni complexe de tâlhărie. În plus, codul în vigoare nu a mai incriminat ca element circumstanţial de agravare fapta de tâlhărie care a produs consecinţe deosebit de grave.
Ca urmare, raportat la împrejurările menţionate, precum şi la faptul că regimul sancţionator stabilit pentru tâlhăria calificată în noua codificare este mult atenuat, fiind prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (putându-se adăuga un spor de până la 2 ani în condiţiile art. 78 C. pen. dată fiind comiterea faptei de trei persoane împreună, deci în circumstanţa de agravare de la art. 77 lit. a) C. pen.), rezultă că, din perspectiva celor două infracţiuni cu privire la care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, legea penală mai favorabilă inculpaţilor I.A., N.T. şi S.C.D. este C. pen. în vigoare, care încadrează ansamblul faptic reţinut în sarcina lor într-o singură infracţiune şi prevede limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea penală anterioară.
În acest context, în care se impune reîncadrarea juridică a faptelor de care este acuzat inculpatul I.A. în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textele incriminatoare, se constată că, deşi tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma recidivei postexecutorii dar şi a celei postcondamnatorii, prevăzute de art. 41 C. pen., este mai aspru potrivit legii noi, care prevede că limitele speciale ale pedepsei pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate (art. 43 alin. (5) C. pen.), dar şi cumulul aritmetic (art. 43 alin. (1) C. pen. şi art. 104 alin. (2) C. pen.) - spre deosebire de reglementarea anterioară, care consacra prin art. 39 şi art. 61 un spor facultativ şi variabil aplicabil la limita specială maximă (pentru recidiva postexecutorie), precum şi sistemul cumulului juridic cu un spor facultativ şi variabil (pentru recidiva postcondamnatorie) - prin aplicarea, în ansamblul a dispoziţiilor noii codificări care sunt incidente faţă de cele două infracţiuni menţionate se va ajunge la pedepse mai reduse decât cele stabilite în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce, în concret, la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat.
Şi în cazul inculpatului N.T. ca urmare a reîncadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., legea penală mai favorabilă este tot noul C. pen. date fiind noile limite de pedeapsă, cu atât mai mult cu cât şi în reglementarea în vigoare (art. 96) comiterea unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, deci în stare de recidivă postcondamnatorie (art. 41) atrage ca şi pe legea veche (art. 864) revocarea suspendării, cu consecinţa executării pedepsei alături de cea aplicată pentru noua faptă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, pentru care inculpaţii I.A. şi N.T. au mai fost trimişi în judecată şi condamnaţi, se constată că aceste fapte au fost încadrate în drept de instanţa de apel în dispoziţiile art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969, fiind pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. în noua reglementare, faptele comise de inculpaţi îşi găsesc corespondent în dispoziţiile art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., care incriminează infracţiunea de omor calificat fiind sancţionată, de asemenea, cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cea a închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (putându-se adăuga un spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.). Ca urmare, dată fiind corespondenţa de conţinut, inclusiv sub aspectul regimului sancţionator, dintre vechea şi noua reglementare a infracţiunii de omor pentru care inculpatul N.T., precum şi împrejurarea că, în cauză, nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor referitoare la efectul circumstanţelor agravante, Înalta Curte apreciază că nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile în privinţa acestuia, dar dat fiind faptul că pentru celelalte două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, aşa cum s-a arătat deja, legea penală mai blândă este cea nouă, motiv pentru care în baza principiului legalităţii incriminării în vigoare, dar şi pentru a se respecta criteriul aplicării globale a dispoziţiilor art. 5 C. pen. se va reţine încadrarea juridică prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. pentru fapta de omor, cu consecinţa aplicării pedepsei complementare în temeiul noii legi şi în limitele stabilite de aceasta.
De asemenea, având în vedere tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii şi al celei postexecutorii care pentru motivele dezvoltate anterior este mai aspru potrivit noului C. pen., se apreciază că, dintre cele două legi penale succesive, cea care, în ansamblul dispoziţiilor sale, conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpatul I.A. în ceea ce priveşte infracţiunea de omor este C. pen. anterior.
Ca urmare, în raport de toate considerentele expuse, precum şi de prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., din a căror interpretare rezultă, pe de o parte, că sunt incidente doar în situaţia pluralităţii sub forma concursului de infracţiuni (singura formă care permite judecarea concomitentă a infracţiunilor din cadrul pluralităţii şi aprecierea pentru fiecare infracţiune a legii penale mai favorabile), iar, pe de altă parte, că, în situaţia în care toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, cum este cazul în speţă, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se aplică potrivit acesteia, indiferent dacă pedepsele au fost stabilite conform C. pen. anterior sau celui în vigoare, considerat mai favorabil (interpretare per a contrario), fiind, astfel, consacrată, pe cale legislativă, o situaţie de excepţie în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legi penale succesive, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.(1968), va admite recursurile declarate de inculpaţii I.A., N.T. şi S.C.D., numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen.
Subliniind încă o dată faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres situaţiile în care este permisă combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 şi art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., împrejurare care demonstrează în lipsa oricărei prevederi exprese că legea mai favorabilă se apreciază în mod global, Înalta Curte constată că legea mai favorabilă inculpatului S.A.F. este, în concret, vechiul C. pen. care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă, chiar dacă pedeapsa pentru infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. (1969) era mai aspră, respectiv închisoarea de la 3 luni la 7 ani, iar în prezent este închisoarea de la 1 an la.5 ani (art. 270 alin. (1) C. pen.), în condiţiile instanţa de prim control judiciar i-a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere a acesteia, potrivit art. 861 C. pen.(1969), modalitate ce regăseşte în noua reglementare în art. 93, şi care conţine, în această materie, prevederi mult mai severe, ca şi conţinut şi efecte (mai multe obligaţii, exclude reabilitarea de drept la momentul împlinirii termenului de încercare), şi, ca urmare, nu poate retroactiva.
De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului S.A.F. este în limitele stabilite de noua lege, proporzionalizarea acesteia fiind exclusă în calea de atac a recursului care nu permite reidividualizarea, decât modificare pedepsei nelegale, ceea ce nu este cazul în speţă, motiv pentru care recursul acestuia va fi respins în condiţiile art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., nefîind incidente aşa cum s-a arătat deja dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), dar nici un alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), să poată fi luat în considerare din oficiu.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte va casa, în parte, atât decizia apelată, cât şi hotărârea instanţei de fond şi procedând la rejudecarea cauzei va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului I.A. de 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. în pedepsele componente, sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare şi restul de 1164 de zile închisoare, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, va dispune condamnarea inculpatului I.A. la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 43 alin. (1) C. pen. va adăuga la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., restul neexecutat de 1.164 de zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă la data de 13 octombrie 2003, inculpatul urmând să execute 18 ani, 2 luni şi 24 de zile închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe care o va spori cu 2 ani închisoare, astfel că în final, inculpatul I.A. va executa pedeapsa de 27 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În ceea îl priveşte pe inculpatul N.T., în rejudecare, se va dispune, de asemenea, descontopirea pedepsei rezultante de 25 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. aplicată inculpatului N.T. în pedepsele componente şi pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei suspendare sub supraveghere a fost revocată, pe care le vor repune în individualitatea lor.
Totodată, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va.schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 2 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul N.T. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., adaptând, astfel, pedepsa în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă care în baza art. 96 alin. (5) şi art. 43 alin. (1) C. pen. o va adaugă la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. va condamna acelaşi pe inculpatul la 23 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., iar în baza art. 96 alin. (4) C. pen. va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă care în baza art. 96 alin. (5) şi art. 43 alin. (1) C. pen. o va adaugă la pedeapsa principală de 23 ani închisoare, urmând ca acesat să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., va contopi pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul N.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Va face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Pentru inculpatul S.C.D., în rejudecare, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le vor repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. şi art. 26 raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul S.C.D. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Va face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, urmând să respingă ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive astfel: pentru I.A. de la 03 iunie 2011 la 27 februarie 2014; pentru S.C.D. de la 13 septembrie 2011 la 27 februarie 2014 şi pentru N.T. de la 25 octombrie 2011 la 27 februarie 2014.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.(1968), cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului pentru inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T., în timp ce inculpatul S.A.F. fiind în culpă procesuală va fi obligat în condiţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T. împotriva Deciziei penale nr. 246/A din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 785 din 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând:
1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. aplicată inculpatului I.A. în pedepsele componente, sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare şi restul de 1164 de zile închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi b) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 43 alin. (5) C. pen. condamnă pe inculpatul I.A. la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 43 alin. (1) C. pen. adaugă la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen., restul neexecutat de 1164 de zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II - a penală, definitivă la data de 13 octombrie 2003, inculpatul urmând să execute 18 ani, 2 luni şi 24 de zile închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe care o sporeşte cu 2 ani închisoare, astfel că în final, inculpatul I.A. va executa pedeapsa de 27 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. aplicată inculpatului N.T. în pedepsele componente şi pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei suspendare sub supraveghere a fost revocată, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul N.T. la 23 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă care în baza art. 96 alin. (5) şi art. 43 alin. (1) C. pen. o adaugă la pedeapsa principală de 23 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul N.T. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă care în baza art. 96 alin. (5) şi art. 43 alin. (1) C. pen. o adaugă la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul N.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit a), b), e) şi f) C. pen.
Face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen.
3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a) teza Ii-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului S.C.D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), 21 lit. a) şi c) şi (3) teza I C. pen. şi art. 26 raportat la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 48 raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul S.C.D. la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive astfel: pentru I.A. de la 03 iunie 2011 la 27 februarie 2014; pentru S.C.D. de la 13 septembrie 2011 la 27 februarie 2014 şi pentru N.T. de la 25 octombrie 2011 la 27 februarie 2014.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi I.A., S.C.D. şi N.T., în sumă de câte 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat S.A.F. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 616/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 7/2014. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
