ICCJ. Decizia nr. 616/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 616/2014

Dosar nr. 7114/110/2012

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 120/D din 09 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

- B.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscala şi deţinere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 ţigarete în afara antrepozitului fiscal, infracţiuni prev. şi ped. de:

- art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.

- art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.

- B.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 ţigarete în afara antrepozitului fiscal, infracţiuni prev. şi ped. de:

- art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedepse durata reţinerii din data de 30 iunie 2011 începând cu ora 03, 40 - până la ora 13,00, pentru flecare inculpat

Conform art. 71 alin. (1) şi (2) din C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru ambii inculpaţi.

În baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat şi pedeapsa accesorie.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 7.155 lei către M.F.P. - A.N.V. - D.R.A.O.V., la care s-a adăugat dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 750 ţigarete aflate la Poliţia municipiu Bacău - Secţia 2.

În baza art. 163 şi urm. C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului, până la achitarea prejudiciului şi a cheltuielilor de judecată.

S-a respins cererea de comunicare a hotărârii la O.R.C.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanţa a avut în vedere că:

În noaptea de 29/30 iunie 2011, organele de poliţie din cadrul I.P.J Bacău Secţia 2 Poliție, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea în trafic a autoturismului din mun. Bacău.

Au fost identificaţi şoferul autoturismului, în persoana inculpatei B.E. şi pasagerul din faţă, soţul acesteia, în persoana inculpatului B.M.; totodată s-a efectuat controlul autoturismului proprietate, fiind găsiţi în portbagajul maşinii un număr de 3 saci de rafie în care se aflau 650 pachete de ţigarete, iar pe bancheta din spate, un rucsac L., în care se aflau 100 de pachete de ţigarete; toate pachetele de ţigarete marcate cu timbre străine erau practic deţinute şi ascunse de învinuiţi în maşina proprietate, fiind ridicate de agenţii vamali, în vederea confiscării; cu ocazia controlului, inculpaţii au declarat că sacii ar fi fost luaţi de pe stradă, fiind aruncaţi dintr-o maşină.

Prezenţi în instanţă, în conformitate cu art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., aşa cum a fost modif. prin Legea nr. 202/2010, inculpaţii au fost întrebaţi dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc, s-a procedat la audierea acestora, inculpaţii au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat administrarea de probe doar în circumstanţiere.

Pe cale de consecinţă, instanţa de judecată a soluţionat cauza, din probele administrate, aşa cum au fost precizate mai sus, a rezultat că faptele sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana celor doi pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Prejudiciul în cuantum de 7.155 lei nu a fost acoperit.

S-a reţinut că, situaţia de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- proces - verbal de constatare a infracţiunilor, planşa foto aflata la filele 7-11 dosar u.p., proces verbal de control al autovehiculului, adresa din 30 iunie 2011, adeverinţa din 30 iunie 2011, declaraţii inculpaţi.

S-a reţinut, în drept, că fapta inculpaţilor B.M. şi B.E., care în noaptea de 29/30 iunie 2011 ascundeau în autoturismul proprietate cantitatea de 15.000 ţigarete nemarcate corespunzător şi pentru care nu erau achitate obligaţiile fiscale (acciza, Tva aferent), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 24/2005.

Fapta inculpaţilor B.M. şi B.E., care au fost depistaţi la data de 29/30 iunie 2011 deţinând fără drept, în afara antrepozitului fiscal, cantitatea de 15.000 ţigarete nemarcate corespunzător (fără timbru romanesc), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de produse accizabile nemarcate corespunzător în afara antrepozitului fiscal prev. şi ped. de art. 296¹ alin. (1) lit. I din Legea nr. 571/2003.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaţilor instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, persoana inculpaţilor care nu aveau antecedente penale însă inculpatul B.M. a mai fost condamnat, chiar graţiat, poziţia acestora care au recunoscut fapta, în conformitate cu art. 320¹ C. proc. pen.

S-a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim, prin aplicarea şi a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., cât şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Faţă de circumstanţele reale şi personale reţinute mai sus, instanţa a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru ambii inculpaţi, iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare .

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit a) teza a II a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat şi pedeapsa accesorie.

Aplicarea pedepselor accesorii a fost realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii" (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru", însă a concluzionat că art. 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri".

În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei C.E.D.O., instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu s-a făcut în mod automat, prin efectul legii, ci s-a supus aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Inculpaţii au fost reţinuţi în data de 30 iunie 2011, începând cu ora 03.40, conform ordonanţei de la fila 38, fiind puşi în libertate la data de 30 iunie 2011, ora 13.00; astfel că în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii.

Cu privire la latura civilă s-a constatat că partea civilă M.F.P. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 7.155 lei.

În cauză s-a impus obligarea inculpaţilor la plata acestei sume, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de inculpaţi s-a arătat că sunt produse accizabile în sensul legii fiscale (art. 206¹⁵ din Legea nr. 571/2003) şi totodată obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv bunul impozabil (art. 2 lit. g) din Legea nr. 571/2003); prin ascunderea bunului impozabil, inculpaţii s-au sustras obligaţiilor fiscale, de a depune declaraţia de acciză şi de a plăti taxele aferente, realizându-se elementul material al infracţiunii, urmarea imediată fiind tocmai neachitarea obligaţiilor fiscale.

Conform legii române (art. 206⁶ alin. (1), art. 206⁷ alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003) statul este îndreptăţit la taxă la momentul eliberării spre consum a produsului accizabil, eliberarea spre consum echivalând şi cu deţinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv de accize pentru care taxele nu au fost percepute conform dispoziţiilor fiscale; practic, orice persoană aflată în situaţia prev. de art. 206⁷ alin. (1) lit. b) din legea nr. 571/2003 (în speţă, deţinătorul bunului aflat în afara regimului suspensiv de accize pentru care taxele nu au fost percepute conform legii fiscale) trebuie să depună imediat o declaraţie de acciză şi a doua zi să o achite, (reţine că potrivit dispoziţiilor art. 206⁴³ din Legea nr. 571/2003, orice cantitate peste limita de 800 de ţigarete se consideră a fi destinată scopului comercial).

Totodată, prin deţinerea şi, ulterior prin eliberarea spre consum a produselor accizabile, s-a acţionat şi în sfera taxei pe valoare adăugată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. c) cu ref. la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, orice persoană care acţionează într-o manieră independentă, în mod ocazional, în sfera activităţilor economice (termen explicat în al.2 art. 127) fiind impozabilă.

Dreptul naţional nu poate fi interpretat în afara textului şi finalităţii directivei 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată; rezultatul dorit de aceasta, se referă în principiu la armonizarea legislaţiei prin armonizarea T.V.A., astfel încât bunurile şi serviciile similare aflate pe teritoriul Comunităţii să suporte aceiaşi sarcină fiscală indiferent de lungimea lanţului de producţie şi de distribuţie; în esenţă, prin cauzele C 111/92, C 3/97 Goodwin and Unstead şi C 455/98 Tulihallitus c. Kaupo Selumets and others, s-a stabilit că natura legală sau ilegală a activităţilor economice este irelevantă în ceea ce priveşte colectarea T.V.A.; în concret, raportat la speţa de faţă, motivarea reţinută priveşte faptul că ţigaretele nemarcate deţinute intră în competiţie directă cu ţigaretele marcate, pentru care s-au achitat însă taxele legale.

Nu pot face obiectul discuţiei produsele care prin natura lor intrinsecă sau datorită caracteristicilor speciale exclud orice competiţie între sectorul economic legal şi cel ilegal - droguri, monede falsificate.

În consecinţă, deţinerea de ţigarete în afara regimului suspensiv de accize care nu sunt destinate consumului propriu şi pentru care nu este depusă declaraţia de acciză (şi pentru care nu există probe certe că urma sa fie depusă) a reprezentat ascunderea bunului impozabil.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din C. fisc., s-a reţinut că potrivit textului legal orice persoană poate fi subiect activ, iar simpla deţinere a peste 10.000 ţigarete în afara antrepozitului fiscal (locul aflat sub controlul autorităţii fiscale, unde produsele accizabile pot fi deţinute dar şi produse, transportate, primite sau expediate în regim suspensiv) realizează elementul material al infracţiunii, urmarea imediată fiind starea de pericol privind colectarea veniturilor bugetare.

Obiectele juridic ale infracţiunilor menţionate au fost diferite, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală fiind reprezentat de relaţiile sociale privitoare la stabilirea corectă a stării de fapt fiscale dar şi la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin colectarea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor obligatorii către stat, iar în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 296¹ alin. (1) lit. I) din C. fisc., a fost reprezentat de relaţiile sociale privind încrederea publică în autenticitatea bunurilor comercializate şi asigurarea unui control al statului asupra operaţiunilor cu produse accizabile.

Pe cale de consecinţă, instanţa a considerat că se impune obligarea celor doi inculpaţi la plata sumei 7.155 lei către partea civilă la care s-a adăugat dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 750 ţigarete aflate la poliția mun. Bacău - secţia 2.

În baza art. 163 şi urm. C. proc. pen. s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului, până la achitarea prejudiciului şi a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că inculpaţii au comis fapta ca persoane fizice s-a respins cererea de comunicare a hotărârii la O.R.C.

Văzând şi prev. art. 189 şi 191 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii B.E. şi B.M., solicitând reducerea pedepselor principale aplicate şi reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii.

Prin Decizia penală nr. 146 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanţii - inculpaţi B.E. şi B.M. împotriva sentinţei penale nr. 120/D din 09 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii către partea civilă, a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

A redus cuantumul despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii către partea civilă de la 7.155 lei la 5.539 lei.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Procedând la verificarea sentinţei apelate în raport de actele şi lucrările dosarului şi de motivele de apel invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Ca situaţie de fapt, necontestată de către inculpaţi, s-a reţinut că aceştia au fost surprinşi de către organele de poliţie în timp ce transportau pe timp de noapte, cantitatea de 750 pachete ţigări. Pachetele de ţigări erau marcate cu timbre străine, ambalate în trei saci de rafie şi un rucsac L. şi au fost găsite în portbagajul maşinii şi pe bancheta din spate.

Din aspectele de fapt prezentate a rezultat cu evidenţă că inculpaţii urmăreau să comercializeze ţigările pe piaţa neagră, consecinţa directă fiind fraudarea veniturilor statului.

S-a avut în vedere şi faptul că inculpatul B.M. a fost sancţionat contravenţional în anul 2010 pentru comercializarea ţigaretelor necorespunzător marcate fiind necesar a concluziona în sensul generării unui grad de pericol social ridicat al faptelor comise de către cei doi inculpaţi.

Pe de altă parte, s-a reţinut astfel că, într-adevăr, inculpaţii şi-au recunoscut vinovăţia cu privire la faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei.

Această împrejurare a fost însă deja avută în vedere de către prima instanţă, prin aplicarea beneficiului conferit de lege inculpaţilor prin dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. în condiţiile în care poziţia procesuală a inculpaţilor a fost deja avută în vedere prin aplicarea unui tratament sancţionator favorabil, în cauză nu au fost reţinute şi circumstanţe atenuante faţă de apelant.

Prin urmare aspectul invocat de către apelanţi, respectiv poziţia lor procesuală a fost deja avut în vedere de către prima instanţă, cu consecinţa aplicării unei pedepse orientată spre minimul special, astfel cum a fost redus cu o treime în conformitate cu dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În aceste condiţii a fost evident faptul că o nouă reducere a pedepsei nu ar fi conformă cu atingerea scopului educativ -preventiv al pedepselor, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen.

Pe latură civilă, inculpaţii au contestat modalitatea de stabilire a prejudiciului, respectiv s-a criticat reţinerea cuantumului taxelor vamale şi accizelor în condiţiile în care ţigările au fost confiscate, iar inculpaţii nu au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de contrabandă.

Datoria vamală a luat naştere însă prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import iar debitor vamal se consideră a fi şi orice persoană care a dobândit sau deţinut mărfurile în cauză şi care ştia, sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor că ele au fost introduse ilegal, în această situaţie aflându-se desigur şi inculpaţii.

În conformitate cu prevederile art. 4 pct. 13 din Legea 86/2006 privind C. vamal al României, datorie vamală reprezintă obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export iar în conformitate cu art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeaşi lege, drepturi de import reprezintă taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Împrejurarea că ţigările de contrabandă au fost deja confiscate de către autorităţi nu a condus la stingerea datoriei vamale.

În acest sens, prin Hotărârea din 2 aprilie 2009 dată în cauza C-459/7 Curtea Europeană de Justiţie s-a arătat că „pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu".

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpaţii nu au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de contrabandă (deşi în opinia instanţei de apel se impunea inculparea şi cu privire la această infracţiune, însă deficienţa nu a fost înlăturată în apelul inculpaţilor) nu a fost de natură să îi exonereze pe inculpaţi de la plata taxelor vamale, în condiţiile în care instanţa a fost sesizată cu săvârşirea de către aceştia a altor două infracţiuni, evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, de natură să producă efecte complexe, o altfel de interpretare intrând în contradicţie cu principiul reparării integrale a prejudiciului şi limitând posibilitatea părţii păgubite, în speţă statul, de a obţine în cadrul procesului penal o justă şi integrală reparare a pagubei.

S-a reţinut, în consecinţă, că hotărârea apelată nu a evidenţiat motive de casare care să poată fi luate în considerare, atât cu privire la aspectele invocate de inculpat cât şi din oficiu, impunându-se respingerea apelurilor ca nefondate şi obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpaţii B.E. şi B.M. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.

Recurenţii inculpaţi au solicitat reducerea pedepsei, schimbarea modalităţii de executare, iar în cazul recurentei inculpate B.E. şi a cuantumului despăgubirilor.

Recurenta parte civilă a solicitat obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 7.155 lei cu titlu de prejudiciu, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi B.E. şi B.M. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devolutiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi B.E. şi B.M., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurenţii inculpaţi B.E. şi B.M. au criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei, respectiv modalitatea de executare a pedepsei (în cazul recurentei inculpate B.E.) ce le-a fost aplicată, situaţie exclusă din sfera de cenzură a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Criticile privind latura civilă, respectiv cuantumul prejudiciului la care au fost obligaţi recurenţii inculpaţi B.E. şi B.M. apreciat, prea mare de către aceştia şi prea mic de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi, din perspectiva cazului de casare prev.de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. invocat în susţinerea recursurilor, sunt neîntemeiete.

Se constată că, în mod justificat s-a reţinut, că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru două infracţiuni, respectiv evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile fn afara antrepozitului fiscal, de natură să producă efecte complexe astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României şi a Hotărârii C-459/7 din 2 aprilie 2009 a Curţii Europene de Justiţie şi s-a impus obligarea acestora la plata taxelor vamale şi accizelor. împrejurarea că aceştia nu au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de contrabandă, pe de o parte, nu este de natură să îi exonereze pe inculpaţi de la plata taxelor vamale, iar, pe de altă parte se justifică reducerea cuantumului despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii către partea civilă, aşa cum întemeiat a procedat instanţa de apel.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 19 februarie 2014, iar de la data pronunţării deciziei în apel, 10 septembrie 2013 şi până la soluţionarea recursului, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Înalta Curte, constată că inculpaţii B.E. şi B.M., pe rând, au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 ţigarete în afara antrepozitului fiscal, infracţiuni prev. şi ped. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la pedeapsa rezultantă de câte 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 ţigarete în afara antrepozitului fiscal, infracţiuni prev. şi ped. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, raportat la acuzaţiile aduse inculpaţilor B.E. şi B.M.I., se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezenţa unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.

Totodată, nici sub aspectul regimului sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată celor două fapte de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpaţilor B.E. şi B.M. Ion, nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune.

Nici sub aspectul pedepsei complementare aplicate inculpaţilor B.E. şi B.M.I., legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea acestora pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi deţinere de produse accizăbile nemarcate peste limita de 10.000 ţigarete în afara antrepozitului fiscal, infracţiuni prev. şi ped. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 care prevede această sancţiune corelativ pedepsei principale şi care nu a suferit modificări după data de 1 februarie 2014, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 3 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum şi drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi B.M. şi de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 146 din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.E. şi B.M. şi de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 146 din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 615/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 699/2014. Penal'. Omorul deosebit de grav... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 616/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs