ICCJ. Decizia nr. 703/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 703/2014
Dosar nr. 690/122/2012
Şedinţa publică din 27 februarie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 458 din 15 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, cauze generale, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.J.M., la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge sau urină, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 81-82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 10 luni pe o durată de 2 ani şi 10 luni termen de încercare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privitor la revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul D.J.M. privind prelungirea dreptului de circulaţie ca nefondată.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, înregistrat sub nr. 690/122/2012, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D.J.M., pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge sau urină, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată.
Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut că la data de 26 august 2011, orele 19,30, lucrători din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Giurgiu, prin Dispeceratul I.P.J. Giurgiu, au fost sesizaţi că, pe strada T. din mun. Giurgiu, în zona blocului AA CF, conducătorul unui autovehicul de teren marca M., de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare P-XXX-XX se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi, în timp ce efectua o manevră de întoarcere, a lovit spatele autoturismului de unul dintre zidurile garajelor din acea zonă.
Sesizarea a fost adresată iniţial unui echipaj auto de la Poliţia Locală Comunitară Giurgiu compus din martorii S.M. şi C.A. care, în timp ce se deplasau spre locul evenimentului, s-au intersectat cu un autoturism tip Jeep înmatriculat în Bulgaria, ce era condus de o persoană care părea că se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Cei doi lucrători de la Poliţia Locală Comunitară, au sesizat un echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere de la Poliţia Municipiului Giurgiu, au reţinut numărul de înmatriculare al autoturismului şi au informat lucrătorii de poliţie că persoana care conducea autoturismul Jeep din zona garajelor CF AA a circulat pe str. T. din Giurgiu, apoi pe şoseaua Bucureşti până la staţia R. de la ieşire din oraş. Aici, conducătorul auto şi pasagerul din dreapta au intrat la grupul sanitar din incinta staţiei de benzină, iar la ieşire au fost întâmpinaţi de lucrătorii de la Biroul Poliţiei Rutiere. Cu această ocazie, s-a stabilit că şoferul autoturismului Jeep este agentul şef de poliţie D.J.M. din cadrul Poliţiei Mun. Giurgiu - Biroul de Investigaţii Criminale, iar pasagerul din dreapta a fost identificat în persoana martorului P.V.
Întrucât, conducătorul auto D.J.M. a negat că ar fi consumat băuturi alcoolice, în contradicţie cu declaraţiile martorilor P.S.A. şi Ş.F.M., care au afirmat că, după cum se deplasa şi gesturile făcute, conducătorul auto părea că ar fi consumat băuturi alcoolice, lucrătorii de la Poliţia Rutieră l-au condus pe D.J.M. la sediul instituţiei.
Anterior, a fost examinat autoturismul condus de inculpat, constatându-se că acesta prezintă urme de zgârieturi pe roata de rezervă din spatele autoturismului, fără ca la examinarea uşilor garajelor din zona CF AA să se constate distrugeri.
La sediul poliţiei, inculpatului D.J.M. i s-a cerut să fie testat cu aparatul etilotest D. pentru a se stabili cantitatea de alcool pur în aerul expirat, iar acesta a refuzat acest lucru.
În prezenţa martorilor mai sus menţionaţi, conducătorului auto i s-a cerut să însoţească echipajul poliţiei rutiere la Spitalul Judeţean Giurgiu pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi de această dată, inculpatul D.J.M. a refuzat să fie condus la spital, motivând că nu a fost depistat în timp ce conducea în trafic autoturismul cu numărul de înmatriculare de mai sus.
Cu toate că inculpatul în virtutea atribuţiunilor de serviciu, cunoştea că refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabiliri alcoolemiei constituie infracţiune, ba, mai mult, lucrătorii poliţiei rutiere, în scris, i-au adus la cunoştinţă că această împrejurare, nu a fost de acord să se prezinte la spital.
A fost înlăturată apărarea inculpatului care a susţinut că a refuzat să se supună recoltării de probe biologice pentru motivul că nu a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei rutiere, din moment ce este dovedit clar că acesta a condus la data de 26 august 2011, orele 19,30, pe drumurile publice autoturismul cu nr. de înmatriculare P-XXX-XX.
În faza cercetării judecătoreşti inculpatul D.J.M. a învederat instanţei de judecată că nu doreşte să dea declaraţie, fiind audiaţi martorii S.M., P.V., P.S.A., M.I., C.O.A., Ş.F., proba cu martori fiind încuviinţată la termenul de judecată din data de 05 iunie 2012, la solicitarea reprezentantului parchetului şi a inculpatului care a solicitat, totodată, şi proba cu înscrisuri, şi această probă fiind încuviinţată de instanţă la termenul de mai sus.
Prin declaraţia dată în instanţă, martorul M.I., a arătat că în faţa garajului său, inculpatul a consumat doar suc de vişine, numitul P. fiind acela care a consumat o jumătate de kg de ţuică, inculpatul neconsumând alcool.
În continuarea declaraţiei, martorul a mai precizat că inculpatul a stat în faţa garajului său circa 10 minute, după care a plecat cu maşina împreună cu P., fără a putea preciza cine anume a condus maşina şi că, atunci când inculpatul a venit la el la garaj nu i s-a părut ca acesta să fie sub influenţa băuturilor alcoolice.
Martorul C.O.A. prin declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti şi aflată la dosar, a arătat că în cursul lunii august 2011 i-a împrumutat maşina inculpatului care în aceeaşi zi i-a restituit-o, maşină pe care inculpatul i-a lăsat-o în parcarea R., întrucât face naveta Giurgiu - Toporu şi îi este mai uşor să o ia de acolo.
În continuarea declaraţiei, martorul a mai arătat că în ziua în care i-a împrumutat maşina inculpatului, a trecut în jurul orelor 22,00, prin dreptul Poliţiei Municipiului Giurgiu pentru a se duce la R. să-şi ia maşina, ocazie cu care l-a observat pe inculpat în curte, motiv pentru care a intrat în sala de aşteptare unde se afla inculpatul împreună cu doi agenţi de circulaţie care întocmeau un proces-verbal de cercetare la faţa locului, aceştia spunându-i la interpelarea sa cu privire la ceea ce se întâmplase, că au avut o sesizare conform căreia inculpatul ar fi dărâmat un garaj în zona T., tot aceştia spunându-i că, cu ocazia deplasării la faţa locului au constatat că sesizarea nu se verifica, neexistând nici un garaj dărâmat şi că nu l-au pus pe inculpat să sufle în fiolă deoarece nu fusese depistat în trafic, iar pentru infracţiunea de distrugere era necesară plângerea părţii vătămate.
Martorul C.O.A. a mai precizat că, atunci când a ajuns la locul unde inculpatul îi lăsase maşina nu a constat ca aceasta să aibă vreo avarie, şi că, în timp ce se afla în incinta poliţiei nu a auzit ca agenţii de poliţie să-i fi solicitat inculpatului recoltarea de probe biologice şi acesta să fi refuzat, că nu i s-a părut ca inculpatul să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice şi că, din discuţiile cu colegii, a rezultat că dosarul este o „făcătură", ulterior discutând şi cu cei doi agenţi de poliţie care i-au spus „ştii şi tu cum este, ce putem să facem".
Martorul Ş.F. prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată şi aflată la dosar, a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, şi că pe data când se reţine că inculpatul ar fi săvârşit fapta, în timp ce se pregătea să intre în tura de noapte, a auzit o frână puternică de maşină, şi fiind în uşa staţiei, a observat că maşina era de culoare roşie sau portocalie, maşină ce a intrat în staţie şi că în timp ce el era la pompă, a sosit un echipaj de poliţei care a intrat în incinta P. după bărbaţii ce coborâseră din maşina ce frânase puternic, persoanele ce au ieşit de la baie nepărând a fi drogate, însă păreau a fi uşor sub influenţa băuturilor alcoolice, aceştia fiind duşi la secţie, martorul continuându-şi programul.
Prin declaraţie, martorul a mai arătat că la câteva ore după evenimentele relatate, la staţie a venit un echipaj de poliţie care l-a luat pe el şi pe colegul ce ieşise din tură şi au fost duşi la poliţie pentru a fi audiaţi în calitate de martori, însă declaraţia a dat-o până la urmă la staţia P. şi nu la poliţie, declaraţia fiind scrisă de el personal, după cele dictate de poliţie, însă ceea ce a scris a fost exact ceea ce s-a întâmplat.
Prin aceeaşi declaraţie, martorul a mai făcut precizarea că odată ajuns la poliţie împreună cu colegul său, în timp ce se afla pe hol, a auzit poliţiştii când întrebau un bărbat aflat într-un birou dacă vrea să i se recolteze probe biologice, el înţelegând că acea persoană a refuzat, aspect confirmat şi de martorul P.S.A. atât cu ocazia audierii în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, martor ce a precizat că l-a auzit pe inculpat când a refuzat să meargă să i se recolteze probe biologice.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că la data de 26 august 2011, orele 19,30, inculpatul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus pe drumurile publice autovehiculul de teren marca M., de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare P-XXX-XX, iar la solicitarea unui echipaj al poliţiei rutiere de a fi testat cu aparatul etilotest D. şi de a fi condus la Spitalul Judeţean Giurgiu în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, a refuzat în mod categoric.
Pentru a reţine astfel, tribunalul a avut în vedere declaraţiile inculpatului D.J.M. date în faza de urmărire penală, în faţa instanţei de judecată acesta învederând că nu doreşte să dea declaraţie, prin care inculpatul a relatat că, deşi în ziua de 26 august 2011 nu consumase băuturi alcoolice şi, deci, nu avea cum să se înregistreze vreo alcoolemie chiar suflând în aparatul D., a refuzat, totuşi, să fie condus pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deoarece i-a fost frică de faptul că, în seara zilei de 25 august 2011, până în jurul orelor 23.00, consumase băuturi alcoolice, având afecţiuni medicale (diabet zaharat şi probleme cardiace), iar a doua zi, dacă sufla în aparatul D., pentru că alcoolul nu fusese eliminat, s-ar fi putut să se înregistreze o valoare care putea constitui contravenţie sau infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.
Declaraţiile inculpatului D.J.M. date în faza de urmărire penală se coroborează şi cu declaraţia olografă dată de martorul P.V. în faza de urmărire penală, declaraţie prin care martorul preciza că l-a auzit pe inculpat când a refuzat să fie condus pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi cu declaraţiile martorilor P.S.A. şi Ş.F., martori ce au precizat că l-au auzit pe inculpat când a refuzat să meargă să i se recolteze probe biologice.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului potrivit căreia nu este adevărat că ar fi lovit un garaj în noaptea de 27 august 2011, tribunalul a reţinut că într-adevăr din cuprinsul procesului verbal încheiat la această dată, s-a menţionat că procedându-se la o verificare în zona blocului unde se reclamase a fi fost lovit un garaj, s-a constat că nu era nici un garaj avariat în urma producerii unui accident rutier, însă, acest aspect nu prezintă nici o relevanţă pentru cauza de faţă atâta vreme cât, prin actul de sesizare a instanţei de judecată nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi nici nu există vreo plângere în acest sens.
Referitor la apărarea inculpatului potrivit căreia în cauză nu ar exista nici o sesizare telefonică cu privire la faptul că un conducător auto s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice pe data de 26 august 2011 pe strada T. din Giurgiu, în zona blocului AA CF şi care să conducă un autoturism marca M. cu numărul de înmatriculare P-XXX-XX, tribunalul a reţinut că apărarea a inculpatului este înlăturată de raportul întocmit de agent C.A., raport din cuprinsul căruia rezultă că pe data de 26 august 2011, fiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu împreună cu agent S.M., în timp ce erau staţionaţi pe şoseaua Bucureşti, au fost sesizaţi de o persoană de sex feminin cu privire la faptul că un conducător auto în stare de ebrietate, la volanului unui Jeep de culoare roşie, pune în pericol circulaţia şi integritatea pietonilor în zona blocurilor CF.
În cuprinsul raportului s-a mai precizat, urmare a sesizării, deplasându-se pe lângă Şcoala Generală nr. YY, s-au intersectat cu Jeepu-ul indicat în sesizare, motiv pentru care au contactat telefonic agenţii de Poliţie Rutieră Giurgiu, comunicându-le acestora numărul de înmatriculare, respectiv P-XXX-XX, marca, culoarea, urmându-i de la distanţă, autoturismul deplasându-se spre intersecţia T. cu şoseaua Bucureşti, apoi virând la dreapta către Bucureşti, intrând în staţia P., timp în care a ţinut legătura permanent prin telefonul mobil cu agenţii de la poliţia rutieră, la scurt timp, în zonă, sosind un echipaj de la poliţia rutieră, după venirea acestuia aflând că în autoturism se afla un poliţist, ulterior aflând că poliţistul se numeşte D.J.M., ce se afla într-o vădită stare de ebrietate.
Pe lângă raportul menţionat mai sus trebuie reţinut şi procesul verbal încheiat la data de 26 august 2011, din cuprinsul căruia rezultă că, pe data menţionată, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe şoseaua Bucureşti din Giurgiu, au fost sesizaţi prin radio de către Dispeceratul IPJ Giurgiu, că pe strada T. în spatele blocului AA CF, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind informaţi că o maşină tip Jeep de culoare roşie şi înmatriculată în Bulgaria a lovit zidul unui garaj, după care conducătorul auto a plecat de la faţa locului, autoturism despre care au fost anunţaţi ulterior că se afla în incinta staţiei P., de pe şoseaua Bucureşti, unde s-au şi deplasat, ocazie cu care au observat maşina lângă pompa nr. 6, având uşoare urme de avarii pe bara de protecţie spate, respectiv motor, uşor zgâriată şi bara protecţie spate, în interiorul maşinii fiind depistate două persoane şi anume inculpatul din cauză şi numitul P.V.
În cuprinsul procesului verbal s-a mai precizat că inculpatul D.J.M. a recunoscut că el a condus autoturismul din spatele blocului AA CF pe strada T. şi şoseaua Bucureşti până în staţia P., după ce anterior consumase un pahar şi jumătate de vişinată şi numitul P.V. declarând verbal că în seara zilei de 28 august 2011, în jurul 18,30 s-a întâlnit cu inculpatul şi după ce au consumat împreună câteva pahare de vişinată au plecat cu autoturismul condus de inculpat din spatele blocului AA CF pe strada T., şoseaua Bucureşti până în incinta staţiei P.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut şi procesul verbal de la dosarul de urmărire penală ce datează tot din 26 august 2011, procesul verbal din cuprinsul căruia rezultă că inculpatul a fost invitat la sediul poliţiei în vederea audierii, ocazie cu care acesta, în prezenţa martorului asistent P.V. a declarat că refuză să efectueze testul cu aparatul D., precum şi recoltarea de probe biologice de sânge sau urină, nu doreşte să se consemneze în scris declaraţia, acesta declarând verbal că nu a fost depistat conducând în trafic.
Deşi, inculpatul a susţinut că refuzul său de a fi condus pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei s-a datorat faptului că nu a fost depistat în trafic ca fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, tribunalul reţine că, latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată, subzistă numai prin simplul fapt al refuzului de a se prezenta în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, nefiind necesar a se stabili dacă la momentul respectiv conducătorul auto a consumat sau nu băuturi alcoolice sau că ar fi fost depistat în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice.
În drept, fapta inculpatului D.J.M., agent şef de poliţie care face parte din structurile poliţiei judiciare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. (5) din O.U.G. 195/2002 modificată şi republicată.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persona inculpatului.
Este adevărat că fapta săvârşită de inculpat prezintă un pericol social ridicat, faptă ce este prin însăşi natura ei o infracţiune de pericol, însă, având în vedere că inculpatul este un infractor primar, dar şi conduita adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, concretizată în recunoaşterea faptului că a refuzat să fie condus pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei deoarece nu fusese depistat în trafic, cât şi prezentarea atât în faţa organelor de cercetare penală cât şi in faţa instanţei de judecată ori de câte ori a fost chemat, tribunalul a apreciat că în cauză poate fi reţinută şi circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi, totodată că scopului pedepsei aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi prin aplicarea prevederilor art. 81-82 C. pen., un cuantum al pedepsei de 10 luni închisoare fiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi reintegrarea sa în societate.
În ceea ce priveşte cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul D.J.M., care la data de 17 septembrie 2012 a depus la dosarul cauzei dovada, dovadă din cuprinsul căreia rezultă că nu i s-a dat inculpatului dreptul de conducere, tribunalul analizând această cerere prin prisma dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere pe de o parte modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care s-a produs fapta, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare a instanţei, iar pe de altă parte faptul că o astfel de cerere deja a fost respinsă de instanţa de judecată şi în consecinţă urmează ca în baza art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată, să fie respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul D.J.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, recoltarea probelor biologice nefiid posibilă datorită modului defectuos în care organele de poliţie şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu şi nu datorită comportamentului său.
A precizat că nu a fost testat cu aparatul etilotest, şi după trei ore de la momentul la care a fost condus la sediul poliţiei i s-a solicitat sa meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar acesta a refuzat.
A arătat că în momentul în care a semnat procesul-verbal întocmit de organele de poliţie de faţă nu era nici un martor şi că nu a fost depistat conducând pe drumurile publice autovehiculul, iar în cauză nu s-au respectat normele MAI cu privire la consemnarea refuzului de recoltare de probe biologice, aceasta constând în completarea unui tipizat, semnat de medicul de la spital.
A invocat declaraţia dată de martorul C.O.A., de la care inculpatul a împrumutat maşina, şi care nu a constatat nici o avarie a acesteia.
În subsidiar, a solicitat aplicarea disp. art. 18 C. pen., având în vedere probatoriul deficitar.
În apel, inculpatul a fost audiat, consimţind să dea o declaraţie, în condiţiile în care, în faţa instanţei de fond, s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Prin decizia penală nr. 167/A din 29 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.J.M., împotriva sentinţei penale nr. 458 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, cauze generale.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că faţă de ansamblul probatoriu reexaminat în virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, că săvârşirea cu vinovăţie, de către inculpatul D.J.M. a infracţiunii deduse judecăţii în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.
Prin urmare, Curtea nu a mai reluat argumentele şi raţionamentele instanţei de fond care au stat la baza condamnării inculpatului, la care a achiesat întrutotul, ci a analiza hotărârea prin prisma criticilor formulate de apelantul inculpat.
Prioritar, Curtea a analizat criticile referitoare la legalitatea procesului verbal de constatare a faptei.
S-a arătat că sub acest aspect, apelantul a învederat că în momentul în care a semnat procesul-verbal de constatare a faptei, de faţă nu era nici un martor. Contrar acestor susţineri, Curtea a constatat, examinând conţinutul procesului verbal la care s-a făcut referire, că a fost semnat nu numai de către inculpat, fără obiecţiuni, dar şi de cei doi martori asistenţi P.S.A. şi Ş.F.M. şi de martorul P.V. De asemenea, în cuprinsul declaraţiilor, martorii au confirmat prezenţa la poliţie în seara incidentului.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei susţinând, în esenţă, că nu a fost depistat de către organele poliţiei rutiere, în trafic, în timp ce conducea autoturismul ci într-o staţie de benzină unde parcase, nu a fost testat cu aparatul etilotest şi după trei ore de la momentul la care a fost condus la sediul poliţiei, i s-a solicitat să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice, ceea ce l-a determinat să refuze.
Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor bioloşice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Aşadar, textul de lege menţionat incriminează, printre altele, refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Deşi iniţial inculpatul a declarat că a existat o solicitare a lucrătorilor de poliţie rutieră, de a se supune atât testării în aerul expirat cât recoltării de probe biologice, în apel, a negat că i s-ar fi cerut să fie testat cu aparatul etilotest ci doar să se supună recoltării probelor biologice, după circa trei ore de la momentul depistării sale la staţia de benzină, timp în care consumase alcool.
Sub aspectul existenţei solicitării lucrătorilor de poliţie rutieră de a se supune testării în aerul expirat, susţinerile inculpatului nu se coroborează cu cele ale martorilor P.S.A., Ş.F.M. şi P.V. şi nici cu datele consemnate în procesul verbal de constatare a faptei, semnat fără obiecţiuni de inculpat şi de martorii menţionaţi.
Astfel, martorii P.S.A., Ş.F.M. şi P.V. au declarat în faza de urmărire penală că inculpatului i s-a cerut să fie testat cu aparatul etilotest însă a refuzat, după care i s-a cerut să se deplaseze la spital pentru a i se recolta probe biologice, solicitare pe care, de asemenea, inculpatul a refuzat-o.
Aşadar, probatoriul administrat, respectiv procesul verbal de constatare a faptei, declaraţiile inculpatului dar şi ale martorilor, atestă fără dubiu, că inculpatul a refuzat testarea aerului expirat şi recoltarea probelor bioloşice.
Ca atare, elementul material al laturii obiective este realizat şi constă în refuzul inculpatului de a se supune testării aerului expirat şi recoltării probelor biologice.
Împrejurarea că inculpatul nu a fost depistat în trafic, nu are nicio relevanţă sub aspectul realizării laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, care nu impune o astfel de condiţie.
Astfel, probatoriul evidenţiază că inculpatul a condus autovehiculul până în incinta staţiei de benzină, împrejurare nici nu a negat-o.
Autovehiculul condus de inculpat a fost depistat în trafic de un echipaj de la Poliţia locală, Compartimentul rutier, compus din agenţii C.M. şi S.M., după ce aceştia fuseseră sesizaţi că un autovehicul de culoare roşie a lovit uşa unui garaj. În aceste condiţii, lucrătorii de la poliţia locală au sesizat Poliţia Municipiului Giurgiu, Birou rutier, şi un echipaj format din lucrătorii Ş.F. şi M.L. s-a deplasat la staţia de benzină, unde au constatat că autovehiculul ce fusese condus de inculpat se afla oprit în dreptul pompei cu nr. 6, iar în incinta staţiei se aflau inculpatul şi persoana care îl însoţea, martorul P.V. După verificarea sesizării de distrugere, inculpatul a fost condus la poliţie unde i s-a solicitat să se supună testării în aerul expirat şi apoi recoltării de probe biologice.
Apărările inculpatului construite prin detalii nerelevante potrivit cărora autovehiculul urma să rămână în staţia de benzină, că a consumat bere imediat ce a oprit la staţia de benzină şi mai băuse bere şi cu o zi înainte dar şi în timp ce aştepta în curtea poliţiei, formulate pentru prima dată în apel, nu sunt susţinute de nici o altă probă administrată în cauză. Declaraţiile martorilor P.V. şi C.O.A. în faza cercetării judecătoreşti sunt probe pro causa la care inculpatul a apelat abil după epuizarea urmăririi penale şi care, în opinia instanţei de apel, nu sunt credibile, fiind în totală discordanţă cu declaraţiile iniţiale ale martorului P.V. şi ale inculpatului.
De asemenea, susţinerile inculpatului în sensul că refuzul trebuia constatat de medic nu pot fi primite, din moment ce acest a vrut să se deplaseze la spital şi nu s-a ajuns în situaţia în care refuzul să aibă loc la medic.
Având în vedere profesia inculpatului, Curtea a concluzionat că acesta a avut reprezentarea consecinţelor faptei sale astfel că, este realizată şi latura subiectivă a infracţiunii deduse judecăţii.
În raport de cele reţinute în precedent, Curtea a constată că fapta prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 reţinută în sarcina inculpatului este conturată suficient în conţinutul ei constitutiv, astfel încât solicitarea inculpatului de a fi achitat în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. este neîntemaiată.
Astfel, pe baza unei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză, Curtea, în acord cu instanţa de fond, a reţinut sub aspectul situaţiei de fapt, că la data de 26 august 2011, inculpatul a condus autovehiculul marca M., de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare P-XXX-XX şi la solicitarea organelor de poliţie rutieră a refuzat să se supună testării aerului expirat şi recoltării de probe biologice.
Fapta astfel cum a fost descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând pericolul social concret al faptei comise, prin prisma dispoziţiilor art. 18 alin. (1) C. pen. şi a criteriilor prev. de art. 18 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea a constatat că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, atingerea valorii sociale ocrotite de lege prin norma incriminatoare fiind semnificativă, cu atât mai mult cu cât în calitate de poliţist, inculpatul avea îndatorirea de a asigura respectarea legii.
Prin urmare, Curtea a apreciat că fapta dedusă judecăţii prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi, în acest context, cererea inculpatului de a fi achitat în baza art. 181 C. pen. este neîntemeiată.
În privinţa individualizării sancţiunii, Curtea a apreciat ca nefondate criticile apelantului inculpat, constatând că pedeapsa aplicată, prin cuantum şi modalitate de executare, reflectă în mod just criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen.
S-a arătat că în procesul de stabilire a pedepsei, instanţa de fond a realizat un echilibru între datele ce exprimă gravitatea faptei, prin raportare la conţinutul elementului material şi prin examinarea tuturor împrejurărilor anterioare ori concomitente comiterii ei, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, în favoarea căruia a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Aşadar, Curtea a concluzionat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este proporţională cu gravitatea faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Totodată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 alin. (1) şi (2) C. pen. şi inculpatul are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoreeducare, şi anume prin eforturi constante pe care le poate face sub ameninţarea pedepsei ce i s-a aplicat.
Ca atare, pentru a da relevanţa cuvenită datelor privind persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate, vârsta) dar şi pentru a asigura realizarea scopului şi a funcţiilor pedepsei, Curtea a apreciat justă aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul D.J.M., susţinând că din materialul probator existent la dosar nu rezultă vinovăţia sa pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, solicitînd achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
A mai criticat hotărârea atacată şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, solicitând în raport de împrejurările cauzei şi de circumstanţele sale personale, reţinerea dispoziţiilor art. 181 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
Faţă de faptul că dispoziţiile art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată au fost abrogate prin dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în alicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., recurentul inculpat a mai solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Noul C. pen. şi reaprecierea duratei pedepsei şi a modalităţii de executare în condiţiile noului C. pen.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Inculpatul D.J.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge sau urină, în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 26 august 2011 a condus autovehiculul marca M., de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare P-XXX-XX şi la solicitarea organelor de poliţie rutieră a refuzat să se supună testării aerului expirat şi recoltării de probe biologice.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiilor martorilor P.S.A., Ş.F.M. şi P.V. şi a procesului verbal de constatare a faptei, semnat fără obiecţiuni de inculpat şi de martorii menţionaţi, din care rezultă că inculpatului i s-a cerut de către organele de poliţie rutieră să fie testat cu aparatul etilotest însă a refuzat, după care i s-a cerut să se deplaseze la spital pentru a i se recolta probe biologice, solicitare pe care, de asemenea, inculpatul a refuzat-o.
În raport de situaţia de fapt reţinută, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptei sunt corecte.
Recursul inculpatului a fost motivat şi depus în scris la dosar, în ziua judecăţii, iară a se preciza cazul de casare pe care se întemeiază motivele invocate.
Examinând motivele de recurs formulate de inculpat, în raport de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu sunt cazuri de casare care se i-au în considerare din oficiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazurile de casare prevăzute de alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea încuiatului.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 la data de 15 februarie 2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate sau incluse în sfera de aplicare a art. 385 pct. 17 C. proc. pen., intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac, doar la chestiuni de drept.
Astfel, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 şi 17 C. proc. pen., acestea au fost excluse din categoria celor care se iau în considerare din oficiu, pentru a fi examinate fiind necesară respectarea condiţiilor prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Având în vedere că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în ziua judecătii, încălcându-şi obligaţia ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 385 alin. (2) C. proc. pen. precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat.
În ce priveşte solicitarea inculpatului privind aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) Noul C. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Inculpatul D.J.M. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 458 din 15 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, cauze generale, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge sau urină, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 81-82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 10 luni pe o durată de 2 ani şi 10 luni termen de încercare şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privitor la revocarea suspendării condiţionate.
Această soluţie a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 167/A din 29 mai 2013.
Dispoziţiile art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată a fost abrogate prin dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în alicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., iar fapta pentru care inculpatul a fost condamnat îşi are corespondentul în dispoziţiile art. 337 Noul C. pen. privind refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre bilogice, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Deşi limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 sunt mai mari (între 2 şi 7 ani închisoare), comparativ cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 337 Noul C. pen. (între unu şi 5 ani închisoare), aplicarea noii legi ar crea inculpatului o sitaţie mai grea în propria cale de atac.
Astfel, prin hotărârea atacată, inculpatului i-au fost acordate circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 lit. d) C. pen. din 1968, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege şi aplicarea art. 81 din acelaşii cod, circumstanţe care nu-şi mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 Noul C. pen.
Totodată, deşi limitele de pedeapsă prevăzute de art. 60 C. pen. din 1968 nu au suferit modificări, eliminarea din prevederile noii legi a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din acelaşii cod, care ofereau posibilitatea reducerii pedepsei principale sub minimul general prevăzut de lege, ar crea inculpatului o situaţie mai grea.
Aşa fiind Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmînd ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielior judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.J.M. împotriva deciziei penale nr. 167/A din 29 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 749/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 624/2014. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
