ICCJ. Decizia nr. 73/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 73/2014
Dosar nr. 4821/30/2013
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2014
Asupra recursului de fată,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 04 aprilie 2013, condamnatul M.A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 125/PI din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiş.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că există fapte, împrejurări care nu au fost cunoscute la data judecării cauzei. Din acestea rezultă că nu a fost implicat în mod direct, adică în calitate de coautor la comiterea faptelor, că martorii care au văzut cele întâmplate nu au putut fi audiaţi, fiind la vremea respectivă plecaţi în străinătate. Astfel, revizuentul a solicitat audierea a doi martori în persoana numiţilor P.M.M. şi P.I., invocând în drept dispoziţiile art. 394 lit. a) şi 397 C. proc. pen.
În conformitate, cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 231/III/6/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 09 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, a fost înaintată Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 4821/30/2013 la data de 10 aprilie 2013.
Prin Sentinţa penală nr. 209/CC din 27 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 2402/115/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 125/PI din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul M.A., fiul lui A. şi A., născut la data de 09 septembrie 1957, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad ca nefondată, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, s-a reţinut de prima instanţă că fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Constatându-se că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen. prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat.
Prin Decizia penală nr. 153/ din 24 iulie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 209 din 27 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4821/30/2013, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs revizuentul M.A., solicitând admiterea acestuia şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
În acest sens, a solicitat audierea a doi martori, care ar arăta în faţa instanţei fapte şi împrejurări noi de natură a schimba situaţia sa juridică, apreciind că motivele invocate sunt temeinice şi legale şi constituie elemente de noutate absolută, care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul condamnării sale şi ar duce la o schimbare radicală a sentinţei de condamnare.
Analizând recursul declarat prin prisma art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul revizuentului este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 125 din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3353/R din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul M.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., în consecinţă fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2010 din data de 22 octombrie 2012 al Tribunalului Timiş.
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C proc. pen. instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Totodată, în conformitate cu disp. art. 38510 alin. (1), (2) şi (21) C. proc. pen.: "Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu."
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală la data de 24 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Motivele de recurs formulate în scris de recurentul inculpat au fost înregistrate, conform ştampilei, la Registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 ianuarie 2014, astfel că respectă termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor.
În ceea ce priveşte analiza motivelor de recurs pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul, prin solicitarea formulată tinde la reexaminarea hotărârilor pronunţate în cauză, precum şi la reanalizarea şi extinderea probatoriului administrat, fără a indica niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ prev. de disp. art. 3859 C. proc. pen, iar criticile sale nu se circumscriu niciunuia dintre acestea.
Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanţa de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicţie (fond şi apel).
Legislaţia procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esenţa recursului în al treilea grad de jurisdicţie.
Pe cale de consecinţă, se constată că cererea de revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanţa de fond, care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, menţinută de instanţa de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.
Aşa fiind, faţă de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge recursul ca nefondat, menţinându-se hotărârile atacate ca fiind legale.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 153/A din 24 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 860/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri... → |
|---|
