ICCJ. Decizia nr. 584/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 584/2014
Dosar nr. 2637/63/2012
Şedinţa publică din 17 februarie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 490 de la 21 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 2637/63/2012, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M., cu domiciliul în Craiova, jud. Dolj, la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a, teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii publice elective, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale; în baza art. 64 C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice si in funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale -, pe o durata de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executata; în temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani şi în temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei; în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi; în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a constatat ca prejudiciul a fost achitat parţial de către inculpat, în sumă de 140.700 lei; în temeiul art. 14 si 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Statul Roman, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dolj, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitului principal de 140.614 lei, care fost achitat la data pronunţării prezentei hotărâri, calculate conform C. proc. fisc.; în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (2), art. 353 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 02 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, asupra autoturismului; în temeiul art. 353 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra autoturismului, prin Ordonanţa din data de 02 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 alin. (2), art. 353 C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare ale inculpatului B.M., până la concurenţa sumei reprezentând dobânzi şi penalităţile de întârziere aferente debitului principal, calculate conform codului de procedura fiscala; în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 alin. (2) C. proc. pen., art. 353 C. proc. pen., s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei reprezentând dobânzi şi penalităţile de întârziere aferente, calculate conform codului de procedura fiscala; în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinţei la O.N.R.C., pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii; în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu - in cuantum de 200 lei - s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 12342/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului B.M., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în fapt în aceea că inculpatul a avut calitatea de administrator al SC G. SRL, iar în anul 2007 s-a efectuat un control în cadrul acestei societăţi, pentru a se verifica operaţiunile intracomunitare efectuate de către această societate cu parteneri contractuali din Germania, operaţiuni care nu erau înregistrate în evidenţele contabile din România.
Prin procesul - verbal de control din 28 septembrie 2007 s-a precizat că deşi reprezentantul societăţii SC G. SRL a fost convocat în vederea realizării unui control financiar contabil, acesta nu s-a prezentat şi prin urmare, echipa de inspecţie fiscală a procedat la efectuarea unor verificări pe baza datelor transmise de Compartimentul de schimb internaţional de informaţii, având în vedere că în trim. I şi II ale anului 2007 societatea a efectuat achiziţii intracomunitare de la parteneri din Germania. Aceste operaţiuni intracomunitare au fost transmise prin sistemul "V." (program electronic de transmitere automată a datelor), în baza de date a D.G.F.P. Dolj în vederea verificării corelaţiilor dintre datele declarate de partenerii din U.E. cu cele declarate de agenţii economici cu sediul social în România.
Din această bază de date a rezultat că în primele două trimestre ale anului 2007 SC G. SRL a efectuat tranzacţii intracomunitare de bunuri în valoare de 117.138 lei, operaţiuni care nu au fost declarate la A.F.P. şi nici înscrise în contabilitatea societăţii.
S-a mai constatat că societatea verificată nu a mai depus declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, încălcând prevederile art. 34 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 şi nu a mai depus nici deconturi de T.V.A. din luna martie 2006.
S-a precizat că suma de 117.138 lei stabilită cu titlu de obligaţii fiscale prin acest verbal de control din 29 noiembrie 2007, a fost calculată prin estimare şi nu prezintă un prejudiciu cert sub aspectul posibilităţii de evaluare, organele de control neavând la dispoziţie nici un înscris care să materializeze operaţiunile comerciale efectuate în România de SC G. SRL, administrată de inculpat. Ulterior, s-a mai încheiat un proces - verbal de control din 13 august 2008 având ca obiect verificarea activităţii financiare a SC G. SRL, aferente trim. III şi IV 2007.
S-a constatat că societatea a efectuat achiziţii intracomunitare în sumă de 766.366, din care în trim. III 2007 în sumă de 152.248 lei, iar trim. IV în sumă de 524.118 lei, de la diferiţi furnizori din Germania, operaţiuni care nu au fost declarate la A.F.P.M. Craiova. De asemenea, s-a constatat că societatea nu a depus declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat şi nici de conturi de T.V.A., în general, nu a mai depus nici un fel de declaraţii fiscale la organul fiscal teritorial, reprezentanţii său nu s-au prezentat la control ca urmare a invitaţiilor transmise.
Ulterior, prin procesul - verbal din 12 martie 2009 încheiat de A.F.P. a Municipiului Craiova, s-a efectuat un nou control având ca obiect impunerea SC G. SRL, având în vedere documentele primite în urma solicitării de la statele intracomunitare cu care societatea a avut relaţii comerciale. Şi prin acest proces verbal s-a procedat la o estimare a sumei reprezentând valoarea totală a operaţiunilor comerciale intracomunitare efectuate de către SC G SRL, astfel încât la stabilirea stării de fapt fiscale a SC G. SRL, s-a procedat la a pune în aplicare a datelor cuprinse în adresa din 2009 emisă de SC R.C. SRL ce cuprindea o estimare a preţurilor practicate pe piaţa de profil a vânzărilor de autoturisme utilizate, în anul 2007. Organul de control a folosit metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă este stabilit pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente. Aceasta este baza estimativă prin care prin acest proces verbal de control s-a stabilit suma de 197.610 lei, cuprinzând impozit pe profit de 12.696 lei, T.V.A. de 165.842 lei şi majorări pe profit şi respectiv majorări T.V.A.
Procesul verbal din 12 martie 2009, încheiat de A.F.P. a Municipiului Craiova, cuprinde şi o declaraţie extrajudiciară a inculpatului (fila 26), conform căreia acesta a efectuat achiziţii intracomunitare de autoturisme de la furnizori din Germania pe care ulterior le-a vândut în ţară, SC G. SRL nu deţine evidenţă contabilă, nu întocmeşte situaţii contabile, balanţe de verificare, bilanţ contabil.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a stabilit că verificarea se efectuează tot pe baza datelor transmise de compartimentul de schimb internaţional de informaţii. în procesul verbal din data de 15 aprilie 2009, încheiat între expertul contabil şi inculpat, s-a recunoscut de către inculpat că a efectuat achiziţii intracomunitare în perioada 01 ianuarie - 30 iunie 2007, însă nu poate prezenta evidenţa contabilă şi fiscală pentru anul 2007.
S-a stabilit că obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat de către SC G. SRL, pe perioada 01 februarie 2007 - 31 decembrie 2007, sunt în cuantum de 168.555 lei, cuprinzând impozit pe profit de 11.118 lei şi T.V.A. în sumă de 157.437 lei.
Astfel, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului B.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
în cursul judecaţii, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice in infracţiunea prev de art 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar instanţa de fond, din oficiu, a pus in discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei, ca neîntemeiată, întrucât din probele administrate nu au rezultat acţiuni ale inculpatului prin care să se fi procedat la ascunderea bunurilor sau a sursei impozabile sau taxabile, în cauza dedusă judecaţii neregăsindu¬se nici o acţiune comisa de inculpat prin care sa se urmărească sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau chiar a bunului.
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul a efectuat un ansamblu de operaţiuni comerciale intracomunitare, de importare a zece autoturisme, la diferite perioade de timp, fiecare operaţiune reprezentând o acţiune distinctă, cu autonomie proprie, de sine stătătoare, aptă să producă efecte juridice distincte, inculpatul devenind titularul dreptului de proprietate asupra fiecărui autoturism pe care ulterior l-a şi înstrăinat în România, obţinând astfel un profit, iar fiecare operaţiune în parte trebuia înscrisă în evidentele contabile ale societăţii imediat după încheiere, în caz contrar fiecare astfel de omisiune atrăgând răspunderea inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile legale, generale, cumulative si obligatorii de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, ce rezultă din împrejurările in care inculpatul a dezvoltat relaţiile comerciale si nu si-a îndeplinit obligaţiile contabile, perioada de timp in care a acţionat, precum si implicarea unor autorităţi străine, organele judiciare trebuind sa apeleze prin Biroul judeţean de informaţii fiscale la administraţia germană referitor la achiziţiile intracomunitare efectuate de SC G. SRL Craiova în anul 2007.
S-au avut în vedere limitele mari de pedeapsă fixate de Legea nr. 241/2005, cuantumul foarte mare al prejudiciului provocat bugetului de stat şi de recuperarea sa numai parţială, în limita prejudiciului principal, majorările de întârziere nefiind însă recuperate.
Instanţa de fond a ţinut seama totodată şi de reaua credinţă de care a dat dovada inculpatul, care a desfăşurat cele zece operaţiuni in anul 2007, deşi, astfel cum a rezultat din informaţiile comunicate de O.R.C. la data de 03 iulie 2007, a intervenit dizolvarea judiciară a societăţii, măsură judiciară de natură a afecta activitatea societăţii, care nu mai putea fi derulată în limite normale, ci numai toate operaţiunile trebuiau desfăşurate numai în scopul clarificării situaţiei activului şi cea a pasivului societăţii.
Achitarea doar parţială a prejudiciului în cursul cercetării judecătoreşti, în limita numai a daunei principale, nu si a beneficiului nerealizat, determină şi neaplicarea circumstanţei atenuante judiciare prev de art 74 lit. b) C. pen., inculpatul a achitat aceasta parte a prejudiciului după solicitarea şi acordarea multor termene de judecată, deşi cuantumul prejudiciului a fost stabilit încă din cursul urmăririi penale.
Şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a adoptat aceeaşi conduita contradictorie, întrucât deşi a recunoscut actele de cumpărare si respectiv revanzare a autoturismelor, a susţinut în mod nesincer că a înregistrat acele operaţiuni comerciale în contabilitate, dar nu şi la A.F.P., aspect nereal, întrucât el nu a administrat nici o proba în acest sens, iar prin raportul de expertiza contabila s-a constatat ca nu exista nici o astfel de înregistrare in contabilitate.
Ca şi modalitate de executare a pedepsei, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81-82 C. pen., având în vedere persoana inculpatului - care nu are antecedente penale si a achitat parţial prejudiciul produs bugetului consolidat al statului - astfel că există temeiuri ca acesta se va indrepta pe viitor.
Totodată, prima instanţă a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. şi conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, a dispus ca inculpatul sa nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.
Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speţa dedusă judecăţii, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998, art. 999 C. civ., aceste condiţii fiind îndeplinite in prezenta cauza penală şi, in temeiul art. 14 si 346 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Statul Roman - prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Dolj, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitului principal de 140.614 lei, care fost achitat la data pronunţării prezentei hotărâri, calculate conform codului de procedura fiscală, aceste sume având caracter accesoriu faţă de creanţa principală şi se cuvin părţii civile, în temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse cat şi a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc. pen.).
Instanţa a arătat că nu se poate acorda prejudiciul în cuantumul solicitat de partea civilă şi stabilit în mod extrajudiciar prin procesul verbal din 29 noiembrie 2007, procesul verbal din 13 august 2008 şi respectiv din 12 martie 2009, întrucât nu s-au coroborat cu alte probe administrate în cursul procesului penal. Dimpotrivă, acţiunea civila s-a soluţionat în speţă pe baza celui de al treilea raport de expertiză, la a cărui întocmire părţilor li s-au respectat drepturile şi interesele legitime procesuale, au fost convocate şi au avut posibilitatea de a pune la dispoziţia expertului documentele necesare.
Stabilirea în sarcina inculpatului a unui prejudiciu calculat prin rapoartele de inspecţie fiscală şi procesele verbale aferente, iar nu a prejudiciului stabilit prin raportul de expertiză contabilă încheiat de un organ independent, s-a arătat de prima instanţă că ar încălca garanţiile unui proces echitabil, în accepţiunea C.E.D.O. (Decizia nr. 147/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).
Partea civilă a făcut dovada existentei unor conturi bancare ale inculpatului la SC B.T. SA, SC V.R. SA si SC R.B. SA, insă unităţile bancare au comunicat valoarea soldului, care este de o valoare redusa.
Având în vedere obligativitatea instituirii masurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi luând în considerare că dispoziţiile art. 163 C. proc. pen. urm. nu instituie o condiţie prealabilă privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora să se instituie masurile asigurătorii, instanţa de fond a reţinut că aceste masuri procesuale se pot institui fără o condiţie prealabila. Numai după instituirea masurilor asigurătorii, pe baza încheierii sau hotărârii instanţei de judecata, se va proceda la punerea in executare prin identificarea bunurilor sau a sumelor de bani aflate in patrimoniul inculpatului sau a părţii responsabile civilmente. Conform art. 164 alin. (2) C. proc. pen., încheierea sau hotărârea instanţei de judecata prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc sau prin organele proprii de executare, în cazul în care parte civilă este una dintre unităţile prev. de art. 145 C. pen.
A considera pentru instituirea masurilor asigurătorii ca este obligatorie prealabila identificare a bunurilor presupune a adăuga la lege, deoarece nici un act normativ nu instituie o asemenea condiţie, iar extinderea aplicării legii este inadmisibila in cadrul procesului penal, deoarece normele de drept procesual penal sunt de stricta interpretare si aplicare. Măsurile asigurătorii au în primul rând un scop preventiv şi produc efecte nu numai prezente, ci şi în viitor. în acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul nu are nici un bun propriu mobil sau imobil, urmare instituirii sechestrului asigurător, creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură, odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul sau.
Respingerea cererii de instituire masurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului nu are suport legal şi este în contradicţie cu finalitatea urmărită de legiuitor prin instituirea acestei dispoziţii legale şi chiar cu finalitatea condamnării, pentru evaziune fiscală, aceasta presupunând, pe lângă aplicarea unei pedepse, şi recuperarea pagubei cauzate statului.
Luarea măsurii sechestrului asigurător nu este condiţionată de identificarea bunurilor aflate în patrimoniul persoanei fizice, o atare operaţiune urmând a fi efectuată la momentul concretizării măsurii, prin organul de executare. Aceasta soluţie este justificată prin caracterul de universalitate juridică a patrimoniului, funcţia de gaj general si efectele subrogaţiei universală sau cu titlu universal.
În temeiul art. 353 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra autoturismului, întrucât acest bun mobil nu mai figura înscris în evidenţele Primăriei Municipiului Craiova ca aflându-se în proprietatea inculpatului, rezultând astfel că acesta a înstrăinat bunul şi l-a radiat de pe numele sau din evidentele fiscale, astfel că, la momentul actual, nu inculpatul este proprietarul acestui bun.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 163 alin. (2), art. 353 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra conturilor bancare ale inculpatului B.M., până la concurenţa sumei reprezentând dobânzi şi penalităţile de întârziere aferente debitului principal, calculate conform codului de procedura fiscală; de asemenea, s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei reprezentând dobânzi şi penalităţile de întârziere aferente, calculate conform codului de procedura fiscală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel - în termen legal - D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român - prin A.N.A.F., cât şi inculpatul B.M.
În motivele de apel formulate de inculpat, s-a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Primul motiv de apel vizează nelegalitatea sentinţei, susţinându-se că în mod nelegal s-a dispus prin sentinţa apelată condamnarea sa, deşi există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv aceea a achitării prejudiciului.
Astfel, inculpatul a susţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiilor art. 741 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, în cazul infracţiunilor economice prevăzute de legi speciale, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea pe fond, se achită prejudiciul, atunci limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, iar în cazul prejudiciului de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă.
Sub acest aspect, a concluzionat în sensul că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile în care dispoziţiile legale invocate au fost în vigoare până la 25 mai 2011, când Curtea Constituţională a României a constatat că acestea sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a susţinut că din prejudiciul infracţional stabilit pe parcursul urmăririi penale, a fi achitat până la data soluţionării în fond a cauzei suma de 140.700 lei, prejudiciu stabilit în faza de urmărire penală printr-un raport de expertiză contabilă, având la bază actele contabile ale societăţii administrată de inculpat, iar partea civilă nu a formulat obiecţiuni faţă de rezultatele concluziilor stabilite.
În sfârşit, s-a susţinut - sub acest aspect - că eventualele majorări de întârziere la care se face referire de către instanţa de fond, nu au un corespondent în materialul de urmărire penală şi nici în actul de sesizare a instanţei.
De asemenea, nici suplimentul raportului de expertiză contabilă nu a stabilit eventuale majorări de întârziere, neprecizând care este suma la care ar putea fi obligat cu acest titlu.
În concluzie, s-a susţinut că a achitat integral prejudiciul infracţional stabilit prin expertiza contabilă şi prin suplimentul acestei probe ştiinţifice, astfel încât se impunea încetarea procesului penal în condiţiile stabilite de dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. i) C. proc. pen.
În cadrul celui de-al doilea motiv de apel s-a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinându-se că „în mod injust instanţa de fond face trimitere la cuantumul foarte mare al prejudiciului, în condiţiile în care acesta este circumscris la o sumă sub 50.000 euro".
S-a susţinut că putea beneficia de circumstanţe legale atenuante la individualizarea judiciară a pedepsei, dintre cele prev de art. 74 C. pen., invocându-se lipsa antecedentelor penale, prezentarea în faţa autorităţilor, dar şi împrejurarea că a recunoscut integral acuzaţiile aduse, fiind de acord chiar şi cu valoarea prejudiciului reţinut prin actul de trimitere în judecată.
Sub acest aspect, a concluzionat în sensul că a manifestat „stăruinţă în înlăturarea rezultatului infracţiunii şi în repararea prejudiciului, acesta achitând de bună voie prejudiciul de care a fost acuzat prin actul de inculpare".
În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, într-o primă teză, a apreciat că se impune încetarea procesului penal în condiţiile prev de art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen., invocându-se achitarea prejudiciului infracţional.
Într-o teză subsidiară, s-a solicitat de asemenea desfiinţarea sentinţei şi reindividualizarea judiciară a pedepsei stabilită de instanţa de fond, susţinându-se că se pot reţine circumstanţe legale atenuante din cele prev de art. 74 C. pen., cu consecinţa prev de art. 76 C. pen.
Partea civilă D.G.F.P. Dolj, în motivele de apel depuse la dosar, a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate, constând în aceea că nu a fost admisă acţiunea civilă în sensul în care aceasta a fost formulată de apelantă, solicitându-se obligarea inculpatului la plata integrală a sumei 178.538 lei, la care să se adauge penalităţile de întârziere, precum şi dobânzile aferente de la data de 01 ianuarie 2007 până la data achitării integrale a sumei datorate, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit aferent tranzacţiilor efectuate.
De asemenea, a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii şi aplicarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului, până la concurenţa valorii pagubei adusă bugetului de către inculpat, prin activitatea infracţională desfăşurată.
Prin Decizia penală nr. 186 din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român - prin A.N.A.F. şi de inculpatul B.M., împotriva sentinţei penale nr. 490 de la 21 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 2637/63/2012.
S-a dispus obligarea apelantei D.G.F.P. Dolj la 70 lei cheltuieli judiciare statului şi a inculpatului la 270 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte apelul inculpatului, cu referire la primul motiv de nelegalitate invocat, instanţa a constatat că acesta este neîntemeiat şi urmează să fie respins.
S-a constatat că instanţa de fond a făcut o evaluare corespunzătoare, cu raportare la dispoziţiile legale în vigoare referitor la întinderea prejudiciului infracţional şi la prevederile art. 741 C. pen.
Astfel, s-a reţinut în mod legal prevederea vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 741 C. pen. referitor la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni administrative, introdusă prin art. 20 pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 03 mai 2011 a Curţii Constituţionale.
De asemenea, s-a stabilit că în raport cu sancţiunile penale prevăzute de lege, dispoziţiile art. 741 C. pen. constituie o lege penală mai favorabilă, dar temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată în art. 998 şi 999 C. civ.
În consecinţă, s-a constatat că, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu sunt aplicabile prevederile art. 741 C. pen., în condiţiile în care inculpatul a recuperat numai paguba efectivă, constând în obligaţiile fiscale, dar nu a achitat beneficiul nerealizat reprezentat de majorările de întârziere stabilite conform C. proc. fisc.
Chiar dacă se susţine că acestea nu ar fi fost stabilite prin expertiza tehnică contabilă sau prin suplimentul la această probă ştiinţifică, s-a apreciat că nu se poate primi acest argument ca fiind de natură să-l exonereze pe inculpat de plata acestor majorări, raportat la activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2007, când s-a stabilit că apelantul a efectuat tranzacţii intracomunitare de bunuri cu parteneri contractuali din Germania, operaţiuni care nu erau înregistrate în evidenţele contabile din România.
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, a rezultat în mod indubitabil că faptele săvârşite în cursul anului 2007 au avut drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, actele materiale de executare fiind săvârşite la intervale de timp relativ apropiate, constând în aceea că apelantul a importat autoturisme din Germania, pe care ulterior le-a revândut, forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea fiind intenţia directă, calificată de scop.
În concluzie, s-a apreciat că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 741 C. pen., angajarea răspunderii fiind cea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ.
S-a mai reţinut că şi cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpat este nefondat, instanţa făcând o justă individualizare a judiciară a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale prev de art. 72 şi art. 52 C. pen.
S-a avut în vedere în acest sens poziţia oscilantă manifestată de inculpate, atât în faza de urmărire penală cât şi de cercetare judecătorească, referitor în principal la numărul autoturismelor achiziţionate şi la sumele încasate prin înstrăinarea acestora. Reţinând circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi împrejurarea că o parte din prejudiciul infracţional a fost recuperată, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru aceste considerente, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, s-a dispus respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:
Prejudiciul infracţional la care a fost obligat inculpatul a fost stabilit pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, debitul principal fiind circumscris la suma de 140.614 lei, inculpatul fiind obligat la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, în conformitate cu art. 14 şi 346 C. proc. pen.
Referitor la critica vizând măsurile asigurătorii, s-a constatat că prin sentinţa apelată s-a menţinut sechestrul asigurător asupra unui autoturism aparţinând inculpatului, iar în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (2) şi art. 353 C. proc. pen., s-au instituit măsuri asigurătorii constând în popriri asupra conturilor bancare ale inculpatului, până la concurenţa sumei reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, dar şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, cu referire la acelaşi debit.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi inculpatul B.M.
Examinând cauza, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele următoare:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că recurenta parte civilă a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., iar inculpatul nu a motivat recursul în termenul legal, memoriul cu motivele de recurs fiind transmis prin fax la dosar în ziua judecării recursului.
Recurenta parte civilă, prin motivele de recurs formulate, fără a invoca vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul cuantumului prejudiciului stabilit, arătând că raportul de expertiză contabilă avut în vedere este incomplet, instanţele apreciind greşit că nu pot fi avute în vedere procesele - verbale de control, în cauză rămânând neachitată suma de 37.838 lei la care se impune a fi obligat inculpatul. De asemenea, recurenta parte civilă a solicitat casarea hotărârilor în sensul obligării inculpatului la plata debitelor accesorii aferente sumei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, calculate conform prevederilor art. 119 şi 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi instituirea măsurilor asigurătorii şi a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului, până la concurenţa valorii pagubei produse.
Recurentul inculpat, prin motivele de recurs formulate în scris, a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 741 C. pen., care instituie o cauză legală de nepedepsire, respectiv aceea a achitării prejudiciului, impunându-se încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)1 din C. proc. pen. anterior.
În cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat, în susţinerea recursului formulat, a solicitat Înaltei Curţi să examineze cauza prin prisma cazurilor de casare care pot fi analizate din oficiu de instanţă.
Referitor la criticile formulate de partea civilă, cu privire la cuantumul prejudiciului stabilit în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că acestea vizează reexaminarea probatoriului administrat în cauză, astfel că nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, întrucât se referă la aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.
În ceea ce priveşte modalitatea de calcul a accesoriilor aferente debitului principal, se constată că în mod corect s-a dispus obligarea inculpatului, în temeiul art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., la plata către partea civilă a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, calculate conform C. proc. fisc., aferente debitului principal de 140.614 lei, stabilit în cauză, care fost achitat de inculpat, până la data pronunţării sentinţei.
De asemenea, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi sub aspectul măsurilor asigurătorii instituite, întrucât instanţa de fond a menţinut sechestrul asigurător asupra unui autoturism aparţinând inculpatului, iar în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 163 alin. (2) şi art. 353 C. proc. pen. s-au instituit măsuri asigurătorii constând în popriri asupra conturilor bancare ale inculpatului, până la concurenţa sumei reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente debitului principal stabilit în cauză.
În ceea ce priveşte critica de recurs formulată de inculpat în scris, se constată că aceasta se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 172 C. proc. pen., însă Înalta Curte nu poate analiza incidenţa acestui caz de casare, faţă de neîndeplinirea condiţiei prevăzută De art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., şi anume aceea a invocării în scris, cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanţă din oficiu.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 186 din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj şi de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 186 din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 587/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
