ICCJ. Decizia nr. 758/2014. Penal. Distrugerea calificată (art. 218 C.p.). Distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 758/2014
Dosar nr. 2886/85/2012
Şedinţa publică din 3 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 12 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2886/85/2012, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 217 alin. (1), (2), (4) C. pen. anterior rap. la art. 218 alin. (1) teza I din acelaşi cod, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul B.S.G., domiciliat în Arad, jud. Arad, fără antecedente penale, arestat în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere calificată.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din acelaşi cod.
În baza art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive începând din 26 martie 2012, la zi.
În baza art. 217 alin. (1), (2), (4) C. pen. anterior rap. la art. 218 alin. (1) teza I din acelaşi cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul D.K., cu domiciliul în mun. Arad, jud. Arad, recidivist, arestat în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de 9 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere calificată.
În baza art. 61 C. pen. anterior, s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 2.836 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 854 din 4 octombrie 1991 a Judecătoriei Dej şi s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară, sporită la 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din acelaşi cod.
În baza art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive începând din 26 martie 2012, la zi.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracţiunea de distrugere calificată prev. de art. 26 raportat la art. 217 alin. (1), (2), (4) şi art. 218 alin. (1) teza I C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) din acelaşi cod, în infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior şi, în consecinţă:
În baza art. 262 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat, inculpatul C.A.T., domiciliat în Arad, jud. Arad, cetăţenia, arestat în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni.
În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului C.A.T. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită la 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din acelaşi cod.
În baza art. 861, 862 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 7 ani, care constituie termen de încercare.
În baza art. 863 C. pen. anterior, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 863 alin. (3) C. pen. anterior, s-a impus inculpatului să respecte şi obligaţia de a nu intra în legătură cu coinculpaţii B.S.G. şi D.K.
A fost încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad supravegherea executării obligaţiei şi a măsurilor impuse de instanţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior raportat la art. 864 C. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus ca, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.A.T. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6/2012 emis de Tribunalul Sibiu, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 26 martie 2012 şi până la data punerii sale efective în libertate.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a luat faţă de inculpatul C.A.T. măsura obligării de a nu părăsi ţara până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 C. proc. pen. anterior, s-a impus inculpatului C.A.T. ca, pe durata măsurii, să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de cate ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia Municipiului Arad, conform programului de supraveghere întocmit, ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, s-a dispus ca o copie a prezentei să se comunice inculpatului, Poliţiei Municipiului Arad, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşapoarte, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea sumei de 950 de euro de la inculpatul B.S.G. şi a sumei de 200 de euro de la inculpatul C.A.T.
S-a constatat că telefonul mobil, înaintat ca şi corp delict la dosar, este mijloc material de probă.
S-a constatat că partea vătămată SC E.I. SRL, cu sediu social în Sibiu, jud. Sibiu, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile SC G.A. SA, cu sediul ales în Alba Iulia, jud. Alba, SC G.R.A. SA, cu sediul ales în Alba Iulia, jud. Alba şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumei de 562.637,63 lei şi a dobânzii legale calculate de la data de 30 mai 2012 (ca şi moment al punerii debitorului în întârziere), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC G.A. SA şi la plata sumei de 315.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă SC G.R.A. SA.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă R.I., domiciliat în Sibiu, jud. Sibiu şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumelor de 2.100 lei şi 5000 euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A. SRL, cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumei de 12.741,84 lei, despăgubiri civile către partea civilă.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, a fost admisă acţiunea civilă formulată şi precizată de partea civilă SC J. SRL, cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumei de 2.054.199,73 lei, despăgubiri civile către partea civilă.
În baza art. 357, art. 163 C. proc. pen. anterior, s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 18 aprilie 2012 asupra sumei de 21.082 lei, ridicată de la inculpatul B.S.G. şi asupra sumelor de 2437 lei şi 395 euro, ridicate de la inculpatul D.K.
În baza art. 191 alin. (1), 2 C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata a câte 5.700 lei, iar inculpatul C.A.T. la plata sumei de 5.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În considerente, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În noaptea de 2/3 decembrie 2011, inculpaţii B.S.G., D.K. şi C.A.T. s-au deplasat cu autoturismul condus de către acesta din urmă, din Arad la Sibiu. Inculpaţii au ajuns în municipiul Sibiu în jurul orelor 02.30 03.00, staţionând pe străzile din jurul clubului până în jurul orelor 03.40, pentru a fi siguri că nu mai sunt persoane în local sau în apropierea acestuia.
Înainte de a ajunge pe str. D., inculpaţii B.S.G. şi C.A.T. au luat plăcuţele de înmatriculare de pe un autoturism asemănător, de culoare neagră, parcat in Sibiu. Aceiaşi doi inculpaţi au schimbat plăcuţele de înmatriculare de Arad de pe autoturismul lor, cu plăcuţele cu numere de Sibiu, pentru a nu fi recunoscuţi şi identificaţi în cazul în care erau surprinşi de eventualele camere de supraveghere.
La ora 03.45, conform înţelegerii anterioare dintre ei doi, inculpaţii B.S.G. şi D.K. s-au îndreptat spre intrarea în clubul „L.", acoperindu-şi fiecare capul cu câte o cagulă din material de culoare închisă. Inculpatul B.S.G. şi-a pus pe cap şi o lanternă fixată cu o bandă elastică, iar în buzunarele hainelor avea o brichetă, un tub conţinând spray paralizant şi într-una dintre mâini recipientul cu benzină. Cei doi inculpaţi au sărit dinspre strada Dobrun, gardul despărţitor al curţii imobilului de la nr. 1, pătrunzând în aceasta, D.K. fiind cel care mai apoi a forţat uşa de acces în interiorul clubului. în acest timp, inculpatul C.A.T. a rămas pe strada D., în autoturismul orientat cu faţa spre strada Berăriei, la aproximativ 150 metri de intrarea în clubul „L.", aşteptând întoarcerea celor doi inculpaţi.
În interiorul localului, inculpatul B.S.G. a deversat conţinutul recipientului cu benzină, căreia apoi i-a dat foc. în cursul acestei operaţiuni, i s-au aprins ambele mâneci ale hainei pe care o purta şi mănuşile. Ulterior, cei doi inculpaţi au părăsit incinta clubului, iar în curte, B.S.G. şi-a dat jos cagula, haina, lanterna cu bandă elastică şi mănuşile cu scai pe care le avea în mâini, abandonându-le pe toate în curtea clubului. De asemenea, acesta a lăsat în acel loc şi bricheta, sprayul paralizant şi recipientul de plastic. A escaladat apoi poarta de acces din curtea clubului şi, împreună cu inculpatul D.K. care, la rândul lui, a escaladat poarta dinspre interior spre exterior, s-au deplasat către autoturismul în care îi aştepta inculpatul C.A.T.
Au plecat apoi, toţi trei, cu rapiditate, spre municipiul Arad, pe traseul str. C.N. - str. B. - str. H.C. - Centura Ocolitoare a Sibiului - D.N.l.
La ieşirea de pe centura de ocolire cu regim de autostradă a municipiului Sibiu, au oprit autoturismul, au înlocuit numerele de Sibiu de pe acesta cu cele de Arad şi şi-au continuat deplasarea, ajungând în localitatea lor de domiciliu în dimineaţa zilei de 3 decembrie 2011.
Tot în aceeaşi dimineaţă, la ora 08.02, inculpatul B.S.G. s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean din Arad, unde a fost înregistrat cu diagnosticul: „Arsuri de gradul I şi II (benzină), la nivelul antebraţelor şi a şoldului drept".
În momentul comiterii faptei, în interiorul imobilului, inculpaţii B.S.G. şi D.K. au avut asupra lor flecare câte un telefon mobil. Pentru a putea comunica mai uşor între ei, aceştia au iniţiat o convorbire care a durat, conform celor comunicate de către firma de telefonie mobilă O., 268 de secunde şi a fost înregistrată ca loc de desfăşurare în aria de acoperire a releului de comunicaţii de lângă H.I. - Calea D., ce deserveşte şi str. Dobrun din Sibiu, exact la ora la care s-a comis fapta, ora 03.45.
Cele două numere de telefon aparţin amândouă unor cartele P.O. Prima dintre acestea a fost folosită în telefonul marca N., iar cea de-a doua într-un telefon marca N.
Urmare a acţiunilor celor doi inculpaţi, incendiul provocat iniţial în localul „L." s-a extins cuprinzând, pe lângă clubul societăţii Jolin, şi construcţiile alăturate şi bunurile aparţinând părţilor vătămate SC E.I. SRL., SC A. SRL., R.I.
Potrivit Ordinului nr. 2469 din 3 noiembrie 2009 al M.C.C.P.N. (fila 131 d.u.p.), imobilul distrus prin incendiu - situat în Sibiu, era un monument istoric.
Starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză, inclusiv din declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi, cu înscrisurile aflate la dosar.
Din analiza întregului material probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi faţă de poziţia şi de cererile celor doi inculpaţi de recunoaştere a vinovăţiei în temeiul art. 3201 C. proc. pen. anterior, instanţa a constatat că vinovăţia inculpaţilor B.S.G. şi D.K. şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de distrugere calificată, au fost pe deplin dovedite.
Pe cale de consecinţă, în drept, s-a reţinut că fapta inculpatului B.S.G. care, în noaptea de 2/3 decembrie 2011, în baza unei înţelegeri prealabile şi împreună cu inculpatul D.K., a procedat la distrugerea prin incendiere a unui imobil din Sibiu, monument istoric, producând consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere calificată prevăzută de art. 217 alin. (1), (2), (4) raportat la art. 218 alin. (1) teza I C. pen. anterior, iar fapta inculpatului D.K. care, în data de 2/3 decembrie 2011, în baza unei înţelegeri prealabile, împreună cu inculpatul B.S.G., a procedat la distrugerea prin incendiere a unui imobil din Sibiu, monument istoric, producând consecinţe deosebit de grave, constituie infracţiunea de distrugere calificată, prevăzută de art. 217 alin. (1), (2), (4) raportat la art. 218 alin. (1) teza I C. pen. anterior.
Faţă de recunoaşterea inculpatului C.A.T. şi de mijloacele de probă administrate (declaraţiile coinculpaţilor, procesul-verbal încheiat la data de 19 aprilie 2012 de I.P.J. Sibiu), instanţa a conchis că fapta inculpatului C.A.T. care, în noaptea de 2/3 decembrie 2011, a procedat la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la distrugere calificată, imputată prin rechizitoriu inculpatului C.A.T., instanţa a apreciat că ansamblul probator administrat în cauză nu a confirmat întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni. în acest sens, s-a constatat că, potrivit art. 26 C. pen. anterior, complice este persoana care, cu intenţie;, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, pentru ca inculpatul C.A.T. să fi fost complice, din actele dosarului trebuia să rezulte că acesta, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, a cunoscut ce urmăresc autorii B.S.G. şi D.K. (respectiv incendierea clubului „L.") şi a vrut să îi ajute pe aceştia, dorind sau acceptând rezultatul infracţiunii comise de autori. Lucrările dosarului nu au dovedit, însă, cu certitudine şi pe deplin această intenţie imperativ pretinsă de legiuitor.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Inculpatul B.S.G. a declarat că, în noaptea de 2/3 decembrie 2011, a vorbit pentru prima oară cu C.A.T. şi că, în timpul deplasării spre Sibiu, a aţipit (fila 358 verso d.u.p.), personal subliniind instanţei că nu poate preciza dacă inculpatul C.A.T. cunoştea sau nu despre scopul deplasării la Sibiu (fila 294). La rândul său, inculpatul D.K. a precizat că inculpatul C.A.T. nu i-a explicat despre ce este vorba (fila 408 d.u.p.), că i-a spus doar că în Sibiu „el cu B." aveau ceva de rezolvat cu un patron de discotecă, că acesta nu cunoştea ce lucruri avea B.S.G. în rucsac (fila 295). Acelaşi inculpat a mai învederat că, la momentul plecării din maşină, nu aveau cagulele pe cap, acestea fiind puse doar când s-au îndreptat spre local. Prin urmare, depoziţiile coinculpaţilor nu confirmă că inculpatul C.A.T., înainte de incendiere, a avut cunoştinţă despre intenţia reală a autorilor, despre scopul real al deplasării la Sibiu.
Martorul cu identitate atribuită „P.I." a relatat că, după două tentative nefinalizate din septembrie, respectiv octombrie 2011, la sfârşitul lunii noiembrie 2011- începutul lunii decembrie 2011, V.D. i-a cerut lui C.V. să meargă la Sibiu pentru a incendia în cele din urmă clubul „L.", precizând că va merge cu „A." cu autoturismul acestuia, care este „expert" în incendieri, este „ninjalău" (fila 201 d.u.p., fila 591).
Această susţinere a martorului cu identitate protejată este însă singulară şi nu se coroborează cu alte probe din cauză. De altfel, nimic din dosar nu a confirmat preocupări ale inculpatului de incendiator, iar cele două încercări anterioare - după cum rezultă din declaraţiile martorului „P.I." - nu au avut nicio legătură cu C.A.T. Pentru acest motiv, s-a reţinut că nu are relevanţă în speţa de faţă nici faptul că, la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa lui A.G., a fost depistat un recipient din plastic, de cinci litri, cu inscripţia „apă plată B.", ce conţinea benzină, în condiţiile în care, la incendiul produs în noaptea de 2 decembrie 2011, inculpatul B.S.G. a fost cel care a procurat şi a adus benzina, într-un pet de 2 litri, pe care, în prealabil, el a cumpărat-o dintr-o staţie Peco (fila 358 verso d.u.p.).
De asemenea, s-a subliniat că declaraţia martorului „P.I." (care nu a fost cu cei trei inculpaţi şi nici nu a perceput împrejurările direct, nemijlocit, de la unul dintre ei, ci a declarat ce a auzit de la terţe persoane, neparticipante la săvârşirea distrugerii) reprezintă un mijloc de probă mediat, secundar, indirect, iar o probă indirectă singură nu este niciodată suficientă pentru a stabili vinovăţia unei persoane.
Nefondată a fost şi aserţiunea că, în noaptea de 2/3 decembrie, în Arad, la intrarea în maşină şi la întâlnirea cu cei doi inculpaţi, B.S.G. a avut impresia că aceştia ştiau despre ce este vorba întrucât, în realitate, B.S.G. a declarat că impresia lui a fost că cei doi ştiau „unde" vor merge (fila 368 d.u.p.), diferenţa de semnificaţie fiind evidentă, nemaiţinând cont de faptul că era vorba doar despre o impresie a inculpatului B.S.G. şi nu despre o certitudine, fundamentată pe elemente concrete.
Nici procesul-verbal de transcriere a interceptării telefonice purtate între B.S.G. şi D.K. în 12 martie 2012 nu dovedeşte vinovăţia lui C.A.T.. Faptul că, în acea convorbire, D.K. a declarat că „de atunci" nu a mai vorbit cu C.A.T. (fila 337 d.u.p.), nici măcar nu vizează şi nici nu demonstrează în vreun mod că acesta din urmă ar fi cunoscut, înainte de săvârşirea faptei, intenţia autorilor de incendiere.
De asemenea, nici faptul că inculpatul C.A.T. a înlocuit plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului nu relevă că acesta avea cunoştinţă despre incendiere, fiind credibilă apărarea sa că de la D.K. ştia doar că se va încerca recuperarea unei sume de bani, aspect adeverit şi de coinculpat.
Dubiul privitor la complicitatea inculpatului C.A.T. este însă amplificat cel mai mult de faptul - evidenţiat, de altfel, chiar în rechizitoriu - că, în perioada cât au intrat în imobil, doar inculpaţii B.S.G. şi D.K. au avut între ei telefoanele deschise pe difuzor timp de 268 secunde „pentru a putea comunica cu rapiditate dacă apărea vreun pericol" (fila 408 d.u.p.) şi nu unul dintre autori cu pretinsul complice C.A.T., cum ar fi fost mai firesc dacă, într-adevăr, ar fi existat vreo înţelegere prealabilă între toţi cei trei inculpaţi, iar C.A.T. ar fi avut rolul real de complice.
Toate aceste împrejurări coroborate au creat o puternică îndoială şi nu au putut convinge instanţa de certitudinea că, înainte sau în timpul incendierii, inculpatul C.A.T. a cunoscut despre intenţia reală a autorilor, că acesta a prevăzut acţiunea de incendiere pe care urmau să o comită ceilalţi doi şi consecinţele ei periculoase, că a dorit sau a acceptat să se producă urmările pretinse de dispoziţiile art. 217, art. 218 C. pen. anterior. S-a reţinut că, dacă nu s-a probat dincolo de orice dubiu că a cunoscut intenţia reală a autorilor (aceea de a incendia un imobil), dacă nu s-a dovedit cert existenţa unei legături subiective anterioare sau măcar concomitente executării, între autori şi complice, nu sunt întrunite cerinţele pretinse de art. 26 C. pen. anterior, motiv pentru care nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală ca şi complice pentru o faptă a autorului pe care nu a cunoscut-o, iar condamnarea unei persoane nu se poate fundamenta pe probabilităţi, pe supoziţii - sens în care atât doctrina, cât şi instanţa supremă, de mai multe ori s-au pronunţat. Pe de altă parte, este evident că o complicitate posterioară executării acţiunii autorilor nu poate exista.
În acelaşi timp, chiar dacă actele inculpatului C.A.T. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la distrugere calificată, s-a reţinut că fapta acestuia constituie infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni.
Recunoaşterea inculpatului C.A.T. că, după plecarea din Sibiu, observând că B.S.G. a suferit arsuri, a solicitat explicaţii şi astfel a aflat despre cele realmente săvârşite de cei doi în club, iar ulterior despre incendiu a aflat şi din ştirile difuzate de televiziuni (filele 318, 321), a confirmat vinovăţia acestuia la comiterea infracţiunii de nedenuntare a unor infracţiuni, prevăzută de art. 362 C. pen. anterior.
Faptul că, după incendiere, inculpaţii au plecat de îndată de pe strada D., a fost subliniat chiar de organele de urmărire penală în rechizitoriu, dar rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor, din vizionarea C.D.-urilor de la dosar şi din procesul-verb al privitor la succesiunea cronologică a imaginilor surprinse de camerele de luat vederi - întocmit de I.P.J. Sibiu (fila 87 şi următoarele d.u.p.), incendiul nefiind vizibil în exterior în secundele imediat ieşirii din local, motive faţă de care, în cadrul materialului probator administrat în cauză, declaraţia inculpatului C.A.T. este plauzibilă.
Pe de altă parte, din 3 decembrie 2011 până după arestarea sa preventivă din 26 martie 2012, inculpatul C.A.T. nu a denunţat săvârşirea infracţiunii de distrugere de către coinculpaţi, acesta recunoscând şi schimbându-şi poziţia doar la data de 13 aprilie 2012, prin declaraţia dată în faza de urmărire penală.
Prin urmare, în drept, s-a reţinut că fapta inculpatului C.A.T., care nu a denunţat de îndată săvârşirea infracţiunilor de distrugere prin incendiere de către inculpaţii B.S.G. şi D.K., fapte despre care a luat la cunoştinţă după comiterea acestora, încă din data de 3 decembrie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei, pusă în discuţie în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. anterior. De altfel, chiar inculpatul C.A.T. a formulat şi a menţinut în faza dezbaterilor această cerere de schimbare a încadrării juridice, ce se impune a fi admisă.
Pe cale de consecinţă, faţă de schimbarea de încadrare juridică mai sus încuviinţată, varianta subsidiară a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de acelaşi inculpat nu a fost reţinută ca întemeiată şi, în acelaşi timp, în sarcina inculpaţilor B.S.G. şi D.K. nu a mai fost reţinută circumstanţa agravantă reglementată de art. 75 lit. a) C. pen. anterior.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor s-a ţinut cont de criteriile statuate de dispoziţiile art. 72, 52 C. pen. anterior. Astfel, privitor la inculpaţii B.S.G. şi D.K., Tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de normele de incriminare, reduse cu o treime, consecinţă a aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, natura şi gravitatea faptelor comise (infracţiuni de distrugere prin incendiere), gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor săvârşite, consecinţele grave cauzate (distrugerea unui imobil monument istoric, păgubirea a şase părţi vătămate), dar şi urmările mai grave care s-ar fi putut produce, elementele ce caracterizează persoana inculpaţilor. Sub acest ultim aspect, referitor la inculpatul B.S.G., Tribunalul a luat în considerare vârsta sa, conduita sinceră, de recunoaştere şi de asumare a faptei, absenţa antecedentelor de natură penală, dar a avut în vedere şi faptul că acesta, anterior, a mai fost sancţionat contravenţional pentru acte contrare normelor legale, contribuţia esenţială la săvârşirea faptei (inculpatul B.S.G. fiind acela care efectiv a declanşat incendiul în imobil), gradul ridicat al instrucţiei sale şcolare, experienţa profesională deţinută într-o zonă care promovează siguranţa publică (iar faptul că era student în anul III la o facultate de drept şi agent de intervenţie în penitenciar reprezintă circumstanţe personale agravante, fiind de aşteptat ca o persoană cu o astfel de pregătire să prevadă gravitatea unei asemenea fapte şi urmările ei periculoase, să se opună şi nu să accepte săvârşirea unor acte de natură penală, cu consecinţe atât de grave). în ceea ce îl priveşte pe D.K., instanţa de fond a ţinut cont atât de atitudinea de recunoaştere şi de regret faţă de fapta comisă, cât şi de contribuţia concretă la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, de împrejurarea că, sub aspect subiectiv, nu a urmărit producerea unor asemenea consecinţe grave, de antecedentele sale penale, de starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. anterior în care se află, astfel cum aceasta rezultă din fişa de cazier judiciar.
Drept urmare, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1), 2 C. pen. anterior, a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 2836 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 25 ani închisoare, aplicată inculpatului D.K. prin sentinţa penală nr. 854 din 4 octombrie 1991 a Judecătoriei Dej (definitivă prin Decizia penală nr. 69 din 20 februarie 1992 a Tribunalului Judeţean Cluj) şi s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară, sporită la 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Solicitarea inculpaţilor B.S.G. şi D.K. de a se reţine în favoarea lor, concomitent, atât dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, cât şi prevederile art. 74 lit. c) C. pen. anterior privind comportarea lor sinceră, nu a putut fi primită ca fondată întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă. De altfel, s-a reţinut că existenţa uneia dintre împrejurările enumerate în art. 74 C. pen. anterior nu obligă instanţa să le considere circumstanţe atenuante, din redactarea textului legal rezultând că această recunoaştere este facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanţei. în prezenta speţă, faţă de gravitatea infracţiunilor comise, de consecinţele grave cauzate prin activitatea lor infracţională, Tribunalul a considerat că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea celor doi inculpaţi.
Raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor, la gravitatea deosebită a faptelor, dar şi a urmărilor produse, instanţa de fond a apreciat că scopul şi funcţiile pedepselor pot fi atinse numai prin executarea efectivă, orice altă modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei nefiind adecvată gradului concret de pericol social al faptelor şi, respectiv, periculozităţii dovedite de inculpaţi.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.A.T., Tribunalul a ţinut seama de vârsta sa, de lipsa antecedentelor penale în cazier (în contextul în care acesta, anterior, a mai încălcat normele penale, fiind însă în prezent reabilitat de drept), de faptul că, în cauza de faţă, a fost arestat preventiv timp de aproape un an, de gradul de pericol social mediu al infracţiunilor comise. în mod similar, Tribunalul a considerat că, în speţă, nici în favoarea inculpatului C.A.T. nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de normele incriminatoare, apreciind că aplicarea unor pedepse sub minimul special nu ar satisface imperativul justei individualizări a pedepsei, nu ar asigura îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor acesteia.
Având în vedere că inculpatul C.A.T. a comis cele două infracţiuni înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, faţă de acesta au fost aplicate şi dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior.
Luând în considerare menţiunile şi concluziile referatului de evaluare presentenţial privitoare la perspectivele de reintegrare socială ale inculpatului C.A.T., ţinând seama şi de comportamentul acestuia (inculpatul recunoscând atât comiterea infracţiunii la legea circulaţiei pe drumurile publice, cât şi infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni, fără a putea însă beneficia de prevederile favorabile ale art. 3201 C. proc. pen. anterior), instanţa de fond a apreciat că pronunţarea condamnării în cauza de faţă va constitui un avertisment pentru inculpat, motiv pentru care, în baza art. 861, 862 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestuia pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare. S-a apreciat că stabilirea unui termen de încercare mai mare, care va începe să curgă doar la data rămânerii definitive a hotărârii şi care nu va fi redus cu durata de un an de arestare preventivă, este de natură să asigure realizarea, scopului prevăzut de art. 52 C. pen. anterior, existând posibilitatea ca inculpatul, dacă va mai săvârşi o altă infracţiune în acest interval de timp ori nu se va supune măsurilor de supraveghere impuse, să execute integral pedeapsa prin privare de libertate, ca urmare a revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Această modalitate de individualizare a executării pedepsei şi stabilirea unui termen de încercare mai lung, s-a considerat a fi cea mai potrivită pentru reeducarea inculpatului C.A.T., prin raportare la limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, la persoana inculpatului şi faţă de măsurile şi obligaţiile impuse în sarcina acestuia, de supraveghere ce se va exercita asupra sa.
Drept urmare, potrivit prevederilor art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, instanţa de fond a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul C.A.T. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 863 alin. (3) C. pen. anterior, a impus inculpatului să respecte şi obligaţia de a nu intra în legătură cu coinculpaţii B.S.G. şi D.K.
În temeiul prevederilor art. 863 alin. (4) C. pen. anterior, s-a încredinţat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad supravegherea executării obligaţiei şi a măsurilor impuse inculpatului de instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. anterior rap. la art. 864 C. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului C.A.T. asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare are ca urmare revocarea executării pedepsei sub supraveghere.
În raport de natura şi gravitatea infracţiunilor comise, de relaţiile sociale cărora li s-a adus atingere, de circumstanţele concrete de săvârşire a faptelor, de datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, luând în considerare şi jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Hirst contra Regatului Unit, Sabău şi Pârcălab contra României), instanţa a dispus, în baza art. 71 C. pen. anterior, interzicerea exerciţiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din acelaşi cod, considerându-le în cauză măsuri justificate şi proporţionale. Aceleaşi criterii au fost avute în vedere şi la stabilirea pedepselor complementare.
În temeiul prevederilor art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.S.G. şi D.K., iar în baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, începând din 26 martie 2012 la zi.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.A.T., în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6/2012 emis de Tribunalul Sibiu, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus ca, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului C.A.T., să se suspende şi executarea pedepselor accesorii, iar potrivit prevederilor art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate aceluiaşi inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 26 martie 2012 şi până la data punerii sale efective în libertate.
În acelaşi timp, până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauza de faţă, pentru a înlătura riscul ca inculpatul C.A.T. să părăsească ţara, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, Tribunalul a considerat oportun a se lua faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Pe cale de consecinţă, în concordanţă cu prevederile art. 1451 rap. la art. 145 C. proc. pen. anterior, instanţa a impus inculpatului C.A.T. ca, pe durata măsurii, să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia Municipiului Arad, conform programului de supraveghere întocmit, ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, copia prezentei s-a comunicat inculpatului C.A.T., Poliţiei Municipiului Arad, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşapoarte, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor şi obligaţiilor stabilite prin prezenta hotărâre, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Totodată, luând în considerare declaraţiile inculpaţilor B.S.G. (fila 368 d.u.p.), D.K. (fila 408 d.u.p.) şi C.A.T. (fila 423 verso d.u.p.), instanţa de fond, în baza art. 118 lit. d) C. pen. anterior, a dispus confiscarea sumei de 950 de euro de la inculpatul B.S.G. şi a sumei de 200 de euro de la inculpatul C.A.T., sume primite de cei doi inculpaţi ca răsplată pentru săvârşirea faptelor.
S-a constatat, de asemenea, că telefonul mobil, înaintat ca şi corp delict în cauză (fila 1), este, în realitate, mijloc material de probă, motiv pentru care urmează să rămână ataşat la dosar, având în vedere, pe de o parte, că poartă urme ale infracţiunii şi poate servi la aflarea adevărului - în sensul dispoziţiilor art. 94 C. proc. pen. anterior, existând posibilitatea să fie supus unor eventuale expertizări - iar pe de altă parte, că pe plicul conţinând telefonul mobil, înaintat tribunalului, chiar Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a menţionat că respectivul telefon mobil reprezintă mijloc material de probă.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat mai întâi că partea vătămată SC E.I. SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind acoperit.
În raport de înscrisurile depuse la dosar, de declaraţia dată de D.D. - reprezentantul SC E.I. SRL, în conformitate cu art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, art. 2210, art. 2199 şi următoarele din N.C.C., s-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC G.A. SA, SC G.R.A. SA şi, în consecinţă, instanţa a obligat în solidar pe inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumei de 562.637,63 lei şi a dobânzii legale, calculată de la data de 30 mai 2012 (data punerii debitorului obligaţiei de plată în întârziere), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC G.A. SA şi la plata sumei de 315.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă SC G.R.A. SA.
În legătură cu pretenţiile civile de 7.000 euro, solicitate de partea civilă R.l. (fila 148 d.u.p.), instanţa de fond a constatat că mijloacele de probă administrate (declaraţiile martorilor B.V., C.P., M.A.O., P.I., factura depusă la dosar, procesele-verbale de intervenţie din 3 decembrie 2011 întocmite de I.S.U. „Cpt. D.C." al Judeţului Sibiu) le-au confirmat, în parte, respectiv s-a probat existenta iniţială a bunurilor, starea lor bună de funcţionare, distrugerea lor în incendiu, fiind dovedite astfel sumele de 2.100 lei (conform facturii pentru microfonul) şi de 5000 euro (mixer - 1.400 euro, 2 boxe - 600 euro, 2 boxe - 2.800 euro, 4 stative de boxe - 50 euro/bucată); în cauză, s-a dovedit distrugerea în incendiu şi a altor bunuri menţionate de partea civilă (cabluri, mufe, etc), însă nu s-a probat contravaloarea acestora. Drept urmare, observând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, potrivit prevederilor art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, art. 1349 din N.C.C., instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Răulea loan şi, în consecinţă, a obligat în solidar pe inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumelor de 2.100 lei şi de 5.000 euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile dovedite, către partea civilă
În raport de procesele-verbale de intervenţie din 3 decembrie 2011 şi lista anexă, întocmite de I.S.U., faţă de declaraţia martorului D.D.I., de înscrisurile depuse la dosar (filele 352-366), instanţa de fond, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. anterior şi art. 1349 din N.C.C., constatând în acelaşi timp că sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A. SRL Sibiu şi, în consecinţă, a obligat în solidar pe inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumei de 12.741,84 lei, despăgubiri civile parţiale (în măsura dovedirii), către partea civilă.
Referitor la pretenţiile civile formulate de partea civilă SC J. SRL, instanţa a constatat că, în faza premergătoare, aceasta s-a constituit iniţial parte civilă cu suma totală de 2.825.265,68 lei (filele 82-83), pentru ca, ulterior, după administrarea probatoriului, să îşi precizeze pretenţiile civile la suma totală de 2.054.199,73 lei, cu titlu de daune materiale (fila 758). Luând în considerare declaraţiile martorilor B.M.A., N.C.M., înscrisurile depuse, raportul de expertiză tehnică în construcţii, raportul de expertiză contabilă judiciară (ale căror concluzii, deşi criticate, nu au fost combătute cu alte mijloace de probă judiciare), instanţa a constatat că au fost dovedite sumele pretinse, de: 1.161.167 lei, reprezentând contravaloare stoc marfă; 66.453 lei, reprezentând valoare neamortizată frigidere; 31.476,69 lei, valoare de achiziţie sisteme de ventilaţie şi aerisire plus 5.103,04 lei, reprezentând calculatoare (sume confirmate inclusiv de raportul de expertiză contabilă); suma de 790.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin incendierea clubului (compus din 73.000 lei - prejudiciu structură rezistenţă calculat cu reţinerea coeficienţilor de uzură, plus 718.000 lei - prejudiciu finisaje, instalaţii etc, rezultat după scăderea unui procent, astfel cum au fost stabilite de expertul tehnic în construcţii). în ceea ce priveşte contravaloarea finisajelor, s-a reţinut că aceasta este datorată de inculpaţi, chiar dacă finisajele nu au fost realizate până la acest moment, întrucât este evident că, dacă imobilul nu ar fi fost distrus de inculpaţi, partea civilă nu ajungea în situaţia de a fi păgubită, de a reface finisajele. De asemenea, a fost avut în vedere că, pentru a fi susceptibil de dezdăunare, prejudiciul trebuie să fie cert (respectiv, sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţii de evaluare) şi să nu fi fost reparat încă, condiţii ce sunt îndeplinite în cauza de faţă. Prejudiciul fiind deja cauzat prin faptele inculpaţilor, este în acelaşi timp şi actual.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 14, 346 C. proc. pen. anterior, art. 1349 din N.C.C., ţinând seama şi de principiul disponibilităţii ce guvernează latura civilă a procesului penal, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de partea civilă SC J. SRL Sibiu şi, în consecinţă, a obligat în solidar pe inculpaţii B.S.G. şi D.K. la plata sumei de 2.054.199,73 lei, despăgubiri civile către această parte civilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 357, art. 163 C. proc. pen. anterior, s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 18 aprilie 2012 asupra sumei de 21.082 lei - ridicată de la inculpatul B.S.G. - şi asupra sumelor de 2.437 lei şi 395 euro - ridicate de la inculpatul D.K., suma totală de 23.519 lei fiind consemnată la Trezoreria Municipiului Sibiu, iar suma de 395 euro fiind depusă la Banca Transilvania S.A. - Sucursala B.T. Sibiu, conform înscrisurilor de la filele 229-234 d.u.p.
Consecinţă a condamnării, potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (1), 2 C. proc. pen. anterior, fiecare dintre inculpaţii B.S.G. şi D.K. a fost obligat la plata a câte 5.700 lei (din care câte 800 lei reprezintă onorariu avocat oficiu în faza de urmărire penală), iar inculpatul C.A.T. a fost obligat la plata sumei de 5.300 lei (din care 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu în faza de urmărire penală - fila 416 d.u.p.), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. anterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpaţii B.S.G., D.K. şi C.A.T.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii din perspectiva:
- greşitei schimbări a încadrării juridice cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului C.A.T., raportat la probele rezultate din valorificarea înregistrărilor de pe camerele de supraveghere şi a modului de individualizare judiciară a pedepsei aplicate acestuia pentru infracţiunea prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la fapta de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false, pentru care a primit o pedeapsă mai mare decât în cazul primei infracţiuni, apreciată ca fiind mai gravă;
- greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor B.S.G. şi D.K. pentru infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. anterior, deoarece s-a dat eficienţă maximă elementelor care caracterizează „favorabil" persoana acestora.
Inculpatul C.A.T. a formulat critici de netemeinicie din perspectiva modului de executare a pedepsei rezultante aplicate de către instanţa de fond. A solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, din suspendare sub supraveghere, în suspendare condiţionată, în circumstanţele prevăzute de art. 81 C. pen. anterior şi reducerea termenului de încercare.
În subsidiar, a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond, efect al respingerii apelului declarat de parchet.
Motivaţia are ca bază dispoziţiile art. 52 C. pen. anterior şi eficienţa dată de dispoziţiile art. 81 din acelaşi cod (filele 53-59 şi completarea din susţinerea apelului de la termenul din 24 septembrie 2013).
Inculpatul B.S.G. a invocat:
- greşita individualizare judiciară a pedepsei, cu solicitarea de a se reduce pedepsa aplicată până la limita minimă prevăzută de lege, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior;
- greşita soluţionare a laturii civile, cu privire la care a solicitat admiterea, în parte, a acţiunii civile a SC J. SRL Sibiu, în sensul de a se stabili valoarea prejudiciului la suma rezultată din raportul de expertiză (60.000 lei), sumă ce reprezintă prejudiciul efectiv produs părţii civile, respingerea acţiunii civile formulată de SC G.R.A.R. SA şi a SC A. SRL şi reducerea despăgubirilor acordate părţii civile R.I. de la 7.000 euro, la 5.000 euro.
A invocat în susţinerea cererii formulate pe latură penală argumente de natură personală referitoare la ameninţările repetate asupra familiei sale, recunoaşterea necondiţionată şi indicarea coautorilor, lipsa antecedentelor penale, faptul că are studii superioare, doi copii minori şi împrejurarea că încearcă să acopere prejudiciul.
De asemenea, a solicitat înlăturarea obligării la plata sumei de 790.000 lei şi a sumei de 1.161.167 lei, reprezentând contravaloare marfă, ca nedovedită. A apreciat că, în expertiza efectuată, expertul nu a stabilit în mod concret stocul de marfă existent la momentul producerii infracţiunii, acesta luând în calcul întreaga evidenţă contabilă a societăţii. A solicitat a se avea în vedere spaţiul de depozitare restrâns şi limitat al societăţii.
Inculpatul D.K. a criticat hotărârea din perspectiva greşitei încadrări juridice date faptei comise de acesta, apreciind că se face vinovat de complicitate la infracţiunea de distrugere şi nu de coautorat.
A invocat menţiunile aflate la pag. 2 din rechizitoriu, unde se reţine faptul că inculpatul B.S.G., deşi nu a reuşit să deschidă uşa de acces în club, s-a întors la poartă, unde l-a chemat pe inculpatul D.K. să-l ajute. Acesta din urmă a sărit poarta şi a forţat uşa de acces, reluându-şi ulterior rolul de pază.
A arătat că înţelegerea dintre inculpaţi a fost ca D.K. să stea la poarta clubului, inculpatul B.S.G. urmând a intra şi a incendia localul. A menţionat că inculpaţii au fost în permanentă legătură telefonică, existând 268 de secunde vorbite pe timpul activităţii infracţionale.
A apreciat că starea de fapt descrisă în rechizitoriu a fost alterată de judecătorul fondului în descrierea faptelor în sentinţa penală şi a solicitat reţinerea acestei stări de fapt, cu relevanţă asupra cuantumului pedepsei care se aplică în caz de complicitate şi nu coautorat.
Totodată, a solicitat reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere rolul său la identificarea şi condamnarea inculpatului M.E.N., cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate de instanţa de fond şi constatarea faptului că restul de pedeapsă rămas este mai mare decât pedeapsa care i se aplică în această cauză.
A invocat în susţinerea acestei cereri situaţia inculpatului M.E.N., care a comis în anul 1999, în Serbia, o tâlhărie ce a dus la moartea victimei, fiind tras la răspundere doar în anul 2012 de către instanţele române.
A mai menţionat că rolul său în derularea anchetei în acea cauză a fost definitoriu.
Pe latură civilă, a formulat aceleaşi critici ca şi inculpatul B.S.G..
Prin Decizia penală nr. 172 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi de inculpaţii B.S.G., D.K. şi C.A.T. împotriva sentinţei penale nr. 30 din 12 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2886/85/2012.
A fost menţinută măsura arestării preventive cu privire la inculpaţii B.S.G. şi D.K.
S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor B.S.G. şi D.K. perioada reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 26 martie 2012 şi până la 09 octombrie 2013.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii apelanţi să achite statului câte 875 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în apel.
Suma de 225 lei, reprezentând onorariul parţial acordat apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de avocaţi Alba.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Examinându-se hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în raport de principiile care guvernează judecarea acestei căi de atac din perspectiva dispoziţiilor art. 370 şi urm. C. proc. pen. anterior, s-a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la criticile referitoare la încadrarea juridică atribuită faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.A.T., invocată de acuzare şi D.K.
Inculpaţii B.S.G. şi D.K. au solicitat aplicarea procedurii simplificate reglementate de art. 3201 C. proc. pen. anterior, în contextul în care, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, aceştia au recunoscut în integralitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Efectele aplicării acestei proceduri, în care inculpaţii şi-au recunoscut vinovăţia sub aspectul săvârşirii faptelor descrise în rechizitoriu, se reflectă în modul de individualizare judiciară a pedepsei, conform art. 3207 C. proc. pen. anterior.
În acest context procesual, instanţa de apel a reţinut împrejurarea că judecătorul fondului a analizat probele administrate în faza de urmărire penală în raport de exigenţele impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi a reţinut starea de fapt corespunzător.
a) Din perspectiva atitudinii procesuale manifestate de aceşti inculpaţi, critica inculpatului D.K. în sensul că starea de fapt descrisă în rechizitoriu a fost alterată de judecătorul fondului în descrierea faptelor în sentinţa penală, este lipsită de bază probatorie.
Această concluzie derivă în mod direct, pe de o parte, din poziţia procesuală de recunoştere a stării de fapt adoptată de către acest inculpat, iar pe de altă parte, din:
- vizualizarea înregistrărilor de pe camerele de supraveghere aflate pe suporturile optice;
- planşele foto efectuate de organele de anchetă în faza urmăririi penale, cuprinzând capturile de imagini de pe înregistrările camerelor de supraveghere video ale clubului „L.";
- procesul-verbal întocmit de către organele de poliţie cu ocazia vizionării înregistrărilor camerelor de supraveghere video din ziua incendiului, însoţit de planşa fotografică şi de trei suporturi optice;
- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică din data de 8 decembrie 2011, întocmit de către I.P.J. Sibiu - Serviciul Criminalistic, cu privire la caracteristicile antropomorfice ale persoanelor care apar în înregistrările camerelor de supraveghere; raportul tehnic întocmit în data de 20 decembrie 2011 de către Institutul pentru Tehnologii Avansate Bucureşti cu privire la caracteristicile autoturismului suspect, filmat în noaptea de 2/3 decembrie 2011 în preajma clubului „L." din Sibiu, însoţit de planşa fotografică;
- procesele-verbale de intervenţie întocmite de către I.S.U. Sibiu cu privire la incendiul produs în noaptea de 2/3 decembrie 2011, însoţite de Anexă (filele 126-129);
- procesele-verbale de efectuare de investigaţii cu privire la numerele de telefon folosite de către martora Brait Cristina, inculpaţii B.S.G. şi D.K.;
- procesele-verbale întocmite de către organele de poliţie cu privire la numitul T.A. şi la telefonul mobil pe care acesta i l-a dat inculpatului D.K.;
- procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice purtate între inculpaţii B.S.G. şi D.K. în data de 12 martie 2012;
- declaraţiile inculpaţilor B.S.G., D.K. şi C.A.T.B.C. din perspectiva probelor administrate în faza urmăririi penale, cu referire directă la inculpatul D.K., critica acestuia privind greşita încadrare juridică dată de judecătorul fondului a fost apreciată ca fiind nesustenabilă.
Corespunzător probelor administrate în faza urmărire penală, s-a stabilit că, în data de 2/3 decembrie 2011, în baza unei înţelegeri prealabile, acest inculpat, împreună cu coinculpatul B.S.G., au procedat la distrugerea prin incendiere a unui imobil din Sibiu, monument istoric, producând consecinţe deosebit de grave, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere calificată, prevăzută de art. 217 alin. (1), (2), (4) raportat la art. 218 alin. (1) teza I C. pen. anterior.
Incendiul provocat iniţial în localul „L." s-a extins, cuprinzând, pe lângă clubul societăţii Jolin, şi construcţiile alăturate şi bunurile aparţinând părţilor vătămate SC E.I. SRL., SC A. SRL. şi R.I.
Teoria potrivit căreia acest inculpat a acţionat doar în calitate de complice a fost înlăturată, cu prioritate, de imaginile captate de camerele de supraveghere din afara clubului incendiat, dar şi de cele din interiorul acestui spaţiu, în care inculpaţii D.K. şi B.S.G. sunt surprinşi împreună, acţionând.
Aceste probe s-au coroborat cu dovezile furnizate de serviciul de telefonie mobilă O. şi cu procesele-verbale de efectuare de investigaţii cu privire la numerele de telefon folosite de către martora B.C., inculpaţii B.S.G. şi D.K., din care rezultă că inculpaţii B.S.G. şi D.K. au avut asupra lor, fiecare, câte un telefon mobil. Pentru a putea comunica mai uşor între ei, aceştia au iniţiat o convorbire care a durat 268 de secunde şi a fost înregistrată ca loc de desfăşurare în aria de acoperire a releului de comunicaţii de lângă Hotelul I. - Calea D., ce deserveşte şi str. D. din Sibiu, exact la ora la care s-a comis fapta, ora 03.45.
Cele două numere de telefon aparţin unor cartele P.O. Prima dintre acestea a fost folosită în telefon, iar cea de-a doua într-un alt.
De asemenea, din analiza probelor a rezultat faptul că, la ora 03.45, inculpaţii B.S.G. şi D.K. s-au îndreptat spre intrarea în clubul „L.", fiecare având capul acoperit cu câte o cagulă din material de culoare închisă. Inculpatul B.S.G. şi-a pus pe cap şi o lanternă fixată cu o bandă elastică, iar în buzunarele hainelor avea o brichetă, un tub conţinând spray paralizant şi într-una dintre mâini recipientul cu benzină. Cei doi inculpaţi au sărit, dinspre strada D., gardul despărţitor al curţii imobilului, pătrunzând în curtea imobilului, iar D.K. a forţat uşa de acces în interiorul clubului.
În interiorul localului, inculpatul B.S.G. a deversat conţinutul recipientului cu benzină şi i-a dat foc. în cursul acestei operaţiuni, inculpatului B.S.G. i s-au aprins ambele mâneci ale hainei şi mănuşile. Ulterior, cei doi inculpaţi au părăsit incinta clubului, iar în curte, B.S.G. şi-a dat jos cagula, haina, lanterna cu bandă elastică şi mănuşile cu scai pe care le avea în mâini şi le-a abandonat pe toate în curtea clubului. Acolo a lăsat şi bricheta, sprayul paralizant şi recipientul de plastic.
Împreună cu inculpatul D.K., a escaladat poarta de acces din curtea clubului spre exterior şi s-au deplasat către autoturismul în care îi aştepta inculpatul C.A.T.
Modul în care a acţionat şi în care a relaţionat pe parcursul operaţiunii cu inculpatul B.S.G. evidenţiază faptul că inculpatul D.K. a avut stabilit un plan anterior acţionării împreună cu coinculpatul B.S.G. şi a săvârşit în mod nemijlocit acţiuni soldate cu distrugerea prin incendiere a imobilului în care se afla clubul „L." situat în mun. Sibiu, imobil clasificat drept monument istoric şi a produs consecinţe deosebit de grave, în contextul în care incendiul s-a extins şi asupra construcţiilor alăturate şi bunurilor aparţinând părţilor vătămate SC E.I. SRL, SC A. SRL şi R.I.
b) Critica acuzării referitoare la greşita încadrare juridică atribuită actelor materiale exercitate de inculpatul C.A.T. de către instanţa de fond, a fost apreciată ca neîntemeiată, deoarece:
- cu prioritate, acuzarea a relevat existenţa unor probe rezultate din valorificarea înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, or această împrejurare nu este conformă probelor depuse în dosarul de urmărire penală, instanţa de apel procedând la verificarea atât a imaginilor captate de camerele de supraveghere, cât şi a planşelor foto executate după aceste imagini;
- probele trebuie analizate din perspectiva calităţii pretins a fi deţinută de către inculpatul C.A.T. în timpul operaţiunilor, a existenţei unor dovezi clare, evidente din care să reiese potenţiala complicitate la infracţiunile comise de ceilalţi doi inculpaţi, şi nu în raport cu deducţii nefundamentate pe probe directe şi indirecte.
În concluzie, s-a constatat că în mod corect judecătorul fondului, analizând implicarea acestui inculpat în operaţiunea de incendiere a clubului din mun. Sibiu, a evidenţiat în conţinutul hotărârii, la pag. 5-6, rolul pe care acesta l-a avut, probele din care rezultă actele materiale exercitate de inculpatul C.A.T. şi care au format în mod justificat convingerea că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de nedenuntare a unor infracţiuni, în contextul în care inculpatul anterior menţionat nu a denunţat de îndată săvârşirea infracţiunilor de distrugere prin incendiere de către inculpaţii B.S.G. şi D.K., deşi a luat la cunoştinţă după comiterea acestora, respectiv din data de 3 decembrie 2011.
Susţinerile acuzării în sensul săvârşirii de către inculpatul C.A.T. a complicităţii la infracţiunea de distrugere calificată au fost apreciate ca lipsite de suport probator. Cum actele materiale rezultate din analiza probelor evidenţiază comiterea infracţiunii prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior, instanţa a reţinut această infracţiune prin schimbarea încadrării juridice a faptei, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. anterior.
2. Cu privire la criticile referitoare la greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate:
- inculpaţilor B.S.G. şi D.K. pentru infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. anterior, invocată de acuzare în motivele de apel;
- inculpatului B.S.G., care a solicitat reducerea pedepsei până la limita minimă prevăzută de lege, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior;
- inculpatului D.K., din perspectiva:
- reţinerii stării de complicitate şi nu de coautor la infracţiunea de distrugere calificată, cu consecinţa reducerii cuantumului aplicat;
- aplicării dispoziţiilor ort. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere rolul acestuia la identificarea şi condamnarea inculpatului M.E.N., cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate de instanţa de fond şi constatarea faptului că restul de pedeapsă rămas este mai mare decât pedeapsa care i se aplică în această cauză, instanţa de apel a reţinut că se impun următoarele precizări:
Conform menţiunilor instanţei de fond de la filele 7-8 din considerentele hotărârii analizate, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor B.S.G. şi D.K., judecătorul fondului a avut în vedere criteriile reale şi personale ale celor doi inculpaţi, menţionate de art. 72 C. pen. anterior, în raport cu care a stabilit în mod proporţional şi potrivit contribuţiei fiecăruia dintre aceşti inculpaţi pedepse principale şi complementare.
Analiza judecătorului fondului este obiectiv realizată, corespunde exigenţelor scopului pedepsei, astfel cum este stabilit de legiuitor în textul art. 52 C. pen. anterior, iar criticile aduse hotărârii pe aceste aspecte sunt nefondate.
Totodată, s-a constatat că, în apel, nu s-au adus argumente suplimentare celor reţinute de judecătorul fondului, care să justifice o reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate acestor inculpaţi, din perspectiva ansamblului analizat la fond.
Suplimentar, inculpatul D.K. a solicitat în apel reţinerea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere rolul pe care l-a avut în identificarea şi condamnarea inculpatului M.E.N., cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate de instanţa de fond şi constatarea faptului că restul de pedeapsă rămas este mai mare decât pedeapsa care i se aplică în această cauză.
S-a reţinut că dispoziţia a cărei aplicare o solicită acest inculpat prevede în conţinutul art. 19 împrejurarea potrivit căreia: „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege." (Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002, privind protecţia martorilor).
În explicitarea termenilor folosiţi în conţinutul acestui articol, legiuitorul arată:
„Art. 2 - în prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. are calitatea de martor, potrivit C. proc. pen. şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză (...)".
Curtea de apel, pentru a putea verifica susţinerile inculpatului D.K. şi pentru a stabili dacă acesta este în situaţia menţionată anterior, a dispus activarea Dosarului penal nr. 11.397/97/2012 al Tribunalului Hunedoara, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 43 din 04 martie 2013, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2196 din 20 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din datele aflate în dosarul de urmărire penală în legătură cu inculpatul M.N.E. a rezultat împrejurarea că inculpatul D.K. a fost audiat în calitate de martor la data de 17 septembrie 2012 (filele 170-171 din vol. V d.u.p) şi s-au efectuat verificări de către autorităţi în legătură cu susţinerile acestuia (conform filelor 1-24 din acelaşi volum). Aspectele relatate de inculpat au fost evidenţiate şi în conţinutul hotărârilor pronunţate în legătură cu inculpatul M. Curtea de apel a opinat în sensul că indicarea acestuia în conţinutul hotărârilor anterior menţionate nu atribuie informaţiilor puse la dispoziţie autorităţilor un caracter determinant, impus de textul Legii nr. 682/2002 în art. 2, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ.
A fost avut în vedere că stabilirea caracterului informaţiilor furnizate autorităţilor de către D.K. este determinată de momentul transmiterii lor către autorităţi, coroborat cu valoarea acestora din perspectiva aflării adevărului cu privire la infracţiuni grave pendinte pe rolul organelor judiciare.
Declaraţia inculpatului D.K. dată în calitate de martor a fost analizată ca probă şi coroborată cu ansamblul probelor administrate în faza urmăririi penale, dar nu se poate susţine caracterul determinant în aflarea adevărului, deoarece, chiar şi în lipsa acesteia, probele conduceau spre stabilirea vinovăţiei persoanei inculpatului M. În plus, până la momentul audierii inculpatului D.K., au fost administrate probe care au condus spre inculparea lui M.N.E., anterior momentului în care s-a consemnat declaraţia de martor dată de D.K.
Relevantă pentru stabilirea caracterului informaţiilor transmise autorităţilor de către inculpatul D.K., din perspectiva condiţiei impuse de textul legii invocate de acesta, a fost menţiunea de la pag. 17 din rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în data de 28 decembrie 2012, în Dosarul nr. 346/P/2011.
Cu ocazia aducerii la cunoştinţă a actului de inculpare, la data de 21 aprilie 2011, inculpatul M.N.E. a refuzat să dea o declaraţie scrisă cu privire la faptă, însă, cu acest prilej, şi-a declarat verbal vinovăţia şi faptul că ceilalţi doi inculpaţi nu au avut o participare efectivă la săvârşirea faptei.
Elocvente au fost discuţiile din 21 aprilie 2011 dintre inculpatul M.N. şi organele de anchetă, discuţii avute în prezenţa apărătorului pe care inculpatul îl avea la acel moment, avocat F.I.C.
După ce organele de cercetare au fost sesizate despre intenţia inculpatului M.N.E. de a recunoaşte fapta, discuţiile cu acesta şi audierile au fost înregistrate în mediul ambiental în baza autorizaţiilor emise de instanţă, fiind autorizate şi înregistrate inclusiv discuţiile şi audierile cu martorii D.K., R.O. şi M.F.D., deţinuţi în Penitenciarul Aiud şi care şi-au exprimat intenţia de a da declaraţii în legătură cu fapta (fila 17, vol. V rechizitoriu).
De asemenea, din economia actelor procedurale întocmite în respectivul dosar de urmărire penală, a rezultat că documentele aflate în vol. I-IV au fost efectuate de autorităţile judiciare sârbe, că persoanele cu privire la care s-au administrat probe pentru dovedirea vinovăţiei aveau emise mandate de arestare în lipsă şi au fost date în urmărire, că ulterior preluării cauzei de către autorităţile române (conform ordonanţei din 09 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia de la filele 2-3 din d.u.p), s-a procedat, în 22 martie 2011, la recunoşterea pe cale incidentală a actelor întocmite de autorităţile judiciare din Republica Sârbă.
Începând cu data de 21 aprilie 2011, s-au emis autorizaţii de interceptare şi înregistrare audio-video a inculpatului M.
Abia în data de 03 septembrie 2012, avocatul D.K. a contactat telefonic procurorul de caz şi a informat cu privire la informaţiile cunoscute de clientul său - R.O., în legătură cu acest caz, despre care ştiau şi D.K. şi M.F.D. (menţiune aflată la filele 124 şi urm. din vol. I d.u.p). S-a reţinut împrejurarea că apărătorul lui R.O. a afirmat că acesta ar dori să beneficieze, prin declaraţiile date, de aplicarea unor dispoziţii privind reducerea pedepsei în privinţa faptei pentru care este judecat (omor deosebit de grav).
Din evidenţa datelor a rezultat că demersului iniţiat de R.O., de care doreşte să beneficieze şi inculpatul D.K., nu i s-a dat eficienţa scontată de acesta, dovadă fiind sentinţa penală nr. 188/2011, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul penal nr. 2024/85/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 1749 din 23 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerarea tuturor acestor împrejurări, a rezultat faptul că informaţiile puse la dispoziţie de către inculpatul D.K., în calitate de martor în dosarul anterior menţionat, nu întrunesc condiţia caracterul determinant, împrejurare pentru care cererea inculpatului D.K. a fost respinsă, ca nefondată.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului B.S.G., de reducere a cuantumului pedepsei până la limita minimă prevăzută de legiuitor, în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a relevat împrejurarea că judecătorul fondului a stabilit pedepsa în mod echitabil şi proporţional circumstanţelor reale şi personale, corect evidenţiate în considerentele hotărârii. în apel, nu au fost prezentate argumente suplimentare celor analizate la fond, care să justifice o reindividualizare judiciară a pedepsei aplicate acestui inculpat.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului D.K. de reducere a cuantumului pedepsei aplicate, efect al reţinerii stării de complicitate şi nu de coautorat la infracţiunea de distrugere calificată, aceasta a rămas fără obiect, în contextul analizei expuse la pct. 1 din considerentele acestei decizii.
Solicitarea acuzării în sensul agravării pedepselor aplicate inculpaţilor B.S. şi D.K. a fost apreciată ca nefondată, pentru considerentele expuse anterior.
Suplimentar, în raport cu inculpatul B.S.G., a fost avut în vedere că instanţa de fond s-a orientat spre pedepse medii în legătură cu cele două infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, iar împrejurarea că limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre cele două infracţiuni diferă nu justifică stabilirea unei pedepse sporite pentru infracţiunea prevăzută de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior, din perspectiva unor criterii comune analizate.
3. În ceea ce priveşte critica inculpatului C.A.T. referitoare la modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate de către instanţa de fond şi reducerea termenului de încercare, în raport de faptele reţinute corect în sarcina acestuia, constând în împiedicarea înfăptuirii actului de justiţie în concurs cu o faptă penală la regimul circulaţiei rutiere, de eficienţa realizării scopului pedepsei penale prin forma de executare şi termenul de încercare stabilit, instanţa de apel a apreciat că este oportună măsura stabilită de judecătorul fondului întrucât, prin măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 863 din C. pen. anterior se asigură o mai mare eficienţă verificării modului în care acest inculpat conştientizează gravitatea faptelor sale.
S-a constatat că instanţa de fond a stabilit în mod echitabil forma de executare şi termenul de încercare în raport de contextul factual şi gravitatea faptelor acestui inculpat, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior fiind inoportună în raport de aceste elemente.
4. Criticile referitoare la modul de soluţionare a laturii civile faţă de părţile civile SC J. SRL, SC G.R.A.R. SA, SC A. SRL şi R.I., au fost apreciate ca nefondate, în considerarea argumentelor expuse de judecătorul fondului în hotărârea analizată.
S-a constatat că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate la fond, au fost analizate comparativ şi cumulativ probele administrate în dovedirea pretenţiilor formulate de aceste părţi, ce apar menţionate punctual în considerentele hotărârii.
Din această perspectivă, în raport şi de argumentele expuse în hotărârea criticată, apelanţii nu au produs în apel probe suplimentare celor avute în vedere la dovedirea pretenţiilor civile, nu au combătut cu alte probe susţinerile şi analiza obiectivă realizată de judecătorul fondului, context în care s-a reţinut că solicitările acestora reprezintă simple aserţiuni, nefundamentate pe probe concrete, administrate în instanţă.
Verificările efectuate de instanţă pe aspectele invocate drept argumente probatorii au relevat împrejurarea că probele au fost analizate obiectiv şi demonstrează că acţiunile civile au fost corect soluţionate.
În raport de considerentele expuse, raportat la prevederile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi de inculpaţii B.S.G., D.K. şi C.A.T. împotriva sentinţei penale nr. 30 din 12 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2886/85/2012.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O, detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniştea publică.
Recomandarea nr. R/(80)/ll a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a justiţiei ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă. Punctul 4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenţa niciunuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea totuşi justifica, în mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.
Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a constatat că, la dosarul cauzei, există dovezi certe privind existenţa unuia dintre pericolele apreciate, atât de C. proc. pen., Constituţia României, C.E.D.O., cât şi de Recomandarea nr. R/(80)/ll a Comitetul de Miniştri a Consiliului Europei, ca fiind justificative pentru prelungirea măsurii arestului preventiv, şi anume comiterea unor infracţiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natură să pericliteze bunul mers al societăţii civile.
S-a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă indicii temeinice că inculpaţii faţă de care s-a menţinut starea de arest sunt presupuşii autori ai infracţiunior pentru care au fost trimişi în judecată, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, din perspectiva gravităţii faptelor şi a consecinţelor activităţii derulate de aceştia, aşa încât judecarea acestora în stare de libertate, raportat la gravitatea faptelor comise şi la influenţa pe care o au, nu ar face decât să impieteze desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
S-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor va genera în rândul societăţii un sentiment de insecuritate socială în raport de natura infracţiunilor săvârşite, reţinându-se totodată că instanţa are obligaţia de a proteja ordinea publică de consecinţele pe care le are rezonanţa negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzaţia săvârşirii unor infracţiuni grave prin natura actelor, prin complexitatea modului de organizare şi prin valoarea reală mare a bunurilor, sunt cercetate în stare de libertate.
În consecinţă, conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. anterior, a fost menţinută măsura arestării preventive cu privire la inculpaţii B.S.G. şi D.K., iar în baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpaţi perioada reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 26 martie 2012 şi până la 09 octombrie 2013.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.S.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior şi solicitând reducerea pedepsei.
În cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepsei.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Pe fondul recursului, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior pot fi invocate când se constată că hotărârile pronunţate în cauză, sunt contrare legii sau că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept şi nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanţa de control judiciar are obligaţia de a examina cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Prin hotărâre „contrară legii" se înţelege acea hotărâre prin care instanţa dă o dispoziţie interzisă de lege ori omite să se pronunţe cu privire la o dispoziţie la care legea o obligă în mod imperativ.
A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior şi are în vedere dispoziţiile legale care privesc infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală.
Examinând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat, inculpatul recunoscând fapta, astfel încât instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Prin urmare, cum nu au fost încălcate dispoziţii legale privind infracţiunea săvârşită, pedeapsa aplicată şi răspunderea penală, înalta Curte constată că instanţele anterioare au aplicat în mod corect legea, neputând fi reţinută o greşită aplicare a acesteia.
Hotărârile pronunţate în cauză urmează, însă, a fi reformate prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen.
Potrivit textului, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În examinarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 61 din Constituţia României, potrivit cu care Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit, dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi următoarele din legea fundamentală, care se referă la „Autoritatea judecătorească", iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii.
Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".
Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a arătat că aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din veghea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1483/2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 853 din 2 decembrie 2011, respectiv Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 publicată în M. Of., Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013.
Sintetizând, rezultă că nu este posibilă combinarea de dispoziţii favorabile dintr-o lege, cu alte dispoziţii favorabile dintr-o altă lege, deoarece aceasta ar însemna că nu se aplică legea mai blândă, ci o lege alcătuită de către judecător.
De altfel, această interpretare a fost exprimată constant atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă.
S-a arătat astfel că o combinare a dispoziţiilor favorabile din două legi este un hibrid şi duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi {lex terţia); acest lucru este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine. De altfel, împotriva susţinerii că s-ar putea combina dispoziţiile mai favorabile din legile succesive pledează şi un argument de text, art. 13 C. pen., care prevede că, dacă „au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă", iar nu dispoziţiile mai favorabile din legile succesive. Prin urmare, dintre legile succesive se aplică numai una din ele, cu exclusivitate (Vintilă Dongoroz, Iosif Fondor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Specificaţii Teoretice ale Codului penal român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti pag.80; Drept Penal Comparat, Parte Generală, Traian Pop, 1923, pag. 119 şi următoarele).
Aceeaşi interpretare o regăsim şi în explicaţiile preliminare ale N.C.P. (vol. I, Universul juridic Bucureşti 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ion Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu), în care se arată că „în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală, la condiţiile de sancţionare.
Criteriile menţionate vor fi evaluate nu în general, ci în concret, adică în raport cu toate instituţiile de drept penal incidente în cauza respectivă . Această evaluare trebuie să conducă instanţa de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispoziţiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex terţia), deoarece legea este o creaţie a legiuitorului şi nu a judecătorului.
Teza. inadmisibilitătii creării unei lex tertia este unanim acceptată în literatura de specialitate - Constantin Bulai, Drept Penal Român, Partea specială vol. I, Bucureşti 1992, pag. 103 - şi promovată constant în practica judiciară, inclusiv a instanţei supreme.
Pornind, aşa cum s-a arătat anterior, de la dispoziţiile cuprinse în legea fundamentală, de la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, de la argumentul de text (art. 5 din N.C.P.), care interzice combinarea dispoziţiilor favorabile din legi penale succesive, din lipsa unor criterii stabilite prin lege care să permită identificarea instituţiilor autonome - autonom înseamnă a nu depinde de o altă entitate şi, ca atare, spre exemplu, nu putem vorbi de o autonomie funcţională între instituţia pedepsei şi instituţia concursului de infracţiuni/recidivă/infracţiune continuată, după cum nu există autonomie de reglementare între normele ce stabilesc condiţiile de existenţă a pluralităţii de infracţiuni şi normele ce stabilesc regimul sancţionator al acestora; autonomia nu trebuie evaluată în mod abstract, ci în mod concret cu ocazia aplicării legii în ansamblul ei, de la caz la caz - instanţa de judecată este obligată să stabilească legea mai favorabilă în ansamblul său.
În atare condiţii, se apreciază că analizarea legii mai favorabile, prin prisma instituţiilor autonome, poate avea doar valoarea unei propuneri de lege ferenda.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că infracţiunea de distrugere calificată prev. de art. 217 alin. (1), (2), (4) C. pen. anterior rap. la art. 218 alin. (1) teza I din acelaşi cod era pedepsită (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.) cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi pedeapsa complementară pe o durată maximă de 10 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., infracţiunea de distrugere (în forma săvârşită de inculpat) se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cât priveşte pedeapsa complemantară, aceasta nu mai este obligatorie, potrivit legii noi.
Cum în cursul judecăţii se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare - elementul material al laturii obiective a infracţiunii fiind diferit -, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică, reţinând că faptele inculpatului B.S.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.
Raportat la limitele minime şi maxime prevăzute pentru infracţiunea de distrugere, Înalta Curte constată că legea mai favorabilă este legea nouă, care prevede un minim şi un maxim mai redus.
De asemenea, pedeapsa complementară nu mai este obligatorie.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.S.G. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte sentinţa penală nr. 30 din 12 martie 2013 a Tribunalului Sibiu, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1), (2), (4) C. pen. anterior raportat la art. 218 alin. (1) teza I din acelaşi cod, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, în infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, la 3 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen. anterior, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 26 martie 2012 la 3 martie 2014.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.S.G. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte sentinţa penală nr. 30 din 12 martie 2013 a Tribunalului Sibiu, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei şi cuantumul pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1), (2), (4) C. pen. anterior raportat la art. 218 alin. (1) teza I din acelaşi cod, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, în infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 253 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, la 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 martie 2012 la 3 martie 2014.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... | ICCJ. Decizia nr. 759/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
