ICCJ. Decizia nr. 762/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 762/2014
Dosar nr. 6564/114/2012
Şedinţa publică din 3 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 18 iulie 2013 a Tribunalului Buzău, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A.D., domiciliat în Buzău, jud. Buzău, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (în perioada 2008-2009).
În baza art. 81 cu referire la art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 ani şi 4 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau al neexecutării obligaţiilor civile.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. l lit. a) teza a II-a, b) şi c) din acelaşi cod.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău suma de 13.566 lei, precum şi majorările şi penalităţile de la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului sentinţei să se comunice, la data rămânerii definitive, la O.N.R.C.
În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care este inclusă şi suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, avansată Baroului Buzău din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 165/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, a fost trimis în judecată inculpatul A.D., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, reţinându-se rezumativ că, în calitate de administrator al SC D.V.G. SRL Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute în perioada 2008-2009, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 14.866 lei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de control ale Gărzii Finaciare Buzău, documentele contabile, procesele-verbale de verificare, listele de inventar, facturile fiscale, concluziile raportului de inspecţie fiscală şi anexele acestuia, declaraţiile inculpatului, precum şi celelalte înscrisuri, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- începând cu anul 2007, inculpatul A.D. a devenit unic asociat şi administrator al SC D.V.G. SRL Buzău, cu puncte de lucru în localităţile Mânzăleşti şi Florica şi obiect de activitate „comerţ cu amănuntul".
Prin sentinţa nr. 216 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Buzău s-a deschis procedura de insolvenţă, la cererea societăţii comerciale, iar prin sentinţa nr. 2 din 04 ianuarie 2011 a aceleaşi instanţe s-a dispus închiderea procedurii, firma fiind astfel desfiinţată.
La data de 01 septembrie 2009, la cererea organelor de poliţie, comisarii Gărzii Finaciare Buzău au efectuat un control operativ şi inopinat la SC D.V.G. SRL Buzău, unde au efectuat o verificare a activităţii firmei, în baza actelor şi documentelor puse la dispoziţie de organele de poliţie şi de inculpatul A.D.
Cu această ocazie, s-a constatat că inculpatul nu a înregistrat în contabilitate următoarele venituri:
- suma de 8.568 lei, obţinută de inculpat în luna iulie 2008, prin vânzarea unei autoutilitare, proprietatea societăţii, bun achiziţionat în leasing în anul 2005 şi achitat integral în luna aprilie 2008, pentru această sumă calculându-se un impozit pe profit în valoare de 1.152 lei şi T.V.A. în cuantum de 1.368 lei;
- suma totală de 60.294 lei, obţinută din vânzări de marfă în cursul anului 2009, pentru care s-a calculat un impozit pe profit în valoare de 890 lei şi T.V.A. în valoare de 11.456 lei.
Astfel, în perioada 2008-2009, inculpatul s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale în sumă totală de 14.866 lei, din care 2.042 lei impozit pe profit şi 12.824 lei T.V.A.
În faza de judecată, inculpatul a achitat suma de 1.300 din prejudiciul produs bugetului consolidat al statului.
În drept, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului A.D. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administrator al SC D.V.G. SRL Buzău, nu a înregistrat în contabilitate o parte din veniturile obţinute în perioada 2008-2009, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligaţii fiscale către stat în sumă totală de 14.866 lei, constituie infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat, personal, că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care şi le-a însuşit, înţelegând astfel să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Instanţa a admis cererea formulată de inculpat, constatând că, din probele administrate, rezultă că fapta acestuia este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Având în vedere cele reţinute mai sus, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul A.D. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, la individualizarea căreia a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpat, atitudinea sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, precum şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale.
Considerând că scopurile pedepsei aplicate pot fi atinse chiar şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, în baza art. 81 C. pen. anterior cu referire la art. 82 din acelaşi cod, instanţa de fond a hotărât suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 4 luni, ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. anterior şi a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al neexecutării obligaţiilor civile în termenul de încercare stabilit.
În temeiul art. 71 C. pen. anterior, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c din acelaşi cod, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, această pedeapsă accesorie a fost de asemenea suspendată.
Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia), în baza art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău suma de 13.566 lei, precum şi majorările şi penalităţile aferente acesteia de la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpatul A.D. şi partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P Buzău (filele 4 şi 6).
În apelul său, inculpatul a susţinut că soluţia dată în latură penală nu ţine seama de circumstanţele sale personale constând în lipsa antecedentelor penale şi în împrejurarea achitării integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce îl îndreptăţeşte la recunoaşterea şi acordarea de circumstanţe cu caracter atenuant, astfel că a solicitat admiterea apelului şi coborârea pedepsei sub minimul special legal, cu menţinerea suspendării condiţionate a executării acesteia.
La rândul său, apelanta parte civilă A.N.A.F prin D.G.F.P Buzău a susţinut că instanţa de fond a dezlegat greşit latura civilă a cauzei, deoarece prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională nu este de 13.566 lei, ci de 40.966 lei, care reprezintă suma tuturor obligaţiilor pe care inculpatul le are de achitat bugetului consolidat al statului, sumă cu care s-a făcut constituirea de parte civilă în acest proces penal, conform adresei din 27 noiembrie 2012.
Prin Decizia penală nr. 210 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A.D. împotriva sentinţei penale nr. 121 din 18 iulie 2013 a Tribunalului Buzău, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi civilă şi, în consecinţă:
Au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 lit. d) C. pen. anterior şi s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de prima instanţă de la 1 an şi 4 luni închisoare, la 6 luni închisoare.
S-a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 C. pen. anterior.
S-a constatat achitat integral prejudiciul penal în valoare de 13.566 lei, urmând ca inculpatul să achite părţii civile A.N.A.F numai obligaţiile fiscale accesorii de la data comiterii faptei până la cea a achitării efective a debitului.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P Buzău.
Instanţa de apel, verificând hotărârea atacată în raport de criticile formulate de apelanţi, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele dispoziţilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Potrivit legii, hotărârea este supusă desfiinţării atunci când se constată că, faţă de situaţia de fapt reţinută, prin hotărârea atacată s-au aplicat persoanei fizice sau juridice condamnate pedepse principale greşit individualizate faţă de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea uşoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleaşi criterii.
Pornind de la aceste considerente, instanţa de apel a constatat că, în privinţa circumstanţelor reale şi a probelor administrate, instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere a acestora, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că, în perioada 2008-2009, inculpatul A.D., în calitate de administrator al societăţii SC D.V.G. SRL Buzău, s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale în sumă totală de 14.866 lei, din care 2.042 lei impozit pe profit şi 12.824 lei T.V.A.
Astfel, din ansamblul probelor care au fost administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul-verb al din 1 septembrie 2008 al Gărzii Financiare Buzău (filele 24-27) şi Raportul de inspecţie fiscală întocmit la 30 octombrie 2009 de D.G.F.P Buzău (filele 73-83), coroborate cu declaraţiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei, a rezultat atât existenţa infracţiunii, cât şi săvârşirea acesteia de către inculpat, cu vinovăţie în forma cerută de lege.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reţinut şi rezultă că inculpatul A.D. a fost administrator al SC D.V.G. SRL Buzău şi, în această calitate, nu a înregistrat în contabilitate următoarele venituri:
- suma de 8.568 lei, obţinută de inculpat în luna iulie 2008, prin vânzarea unei autoutilitare, proprietatea societăţii, bun achiziţionat în leasing în anul 2005 şi achitat integral în luna aprilie 2008, pentru această sumă calculându-se un impozit pe profit în valoare de 1.152 lei şi T.V.A. în cuantum de 1.368 lei;
- suma totală de 60.294 lei, obţinută din vânzări de marfă în cursul anului 2009, pentru care s-a calculat un impozit pe profit în valoare de 890 lei şi T.V.A. în valoare de 11.456 lei.
Astfel, în perioada 2008-2009, inculpatul s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale în sumă totală de 14.866 lei, din care 2.042 lei impozit pe profit şi 12.824 lei T.V.A.
S-a reţinut că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declaraţiei date de inculpat, de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, declaraţie dată conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. anterior şi în urma căreia inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform alin. (7) al aceluiaşi articol.
Aşadar, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.
De asemenea, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute şi dispoziţiilor legale ce reglementează fapta dedusă judecăţii, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Cu toate acestea, la individualizarea pedepsei, s-a apreciat că se impune o reevaluare a criteriilor pe temeiul cărora trebuie stabilită sancţiunea penală pentru fapta săvârşită, luând în considerare şi stăruinţa depusă de infractor pentru înlăturarea urmărilor infracţiunii şi constând în achitarea integrală a pagubei efectiv create însumând 13.566 lei, conform înscrisurilor depuse în instanţa de control judiciar (filele 13-17).
S-a reţinut că această împrejurare constituie, pe de o parte, o cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei, dacă intervine în condiţiile şi termenul prev. de art. 10 din Legea nr. 241/2005 întrucât, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi a celor aflate în legătură cu acestea, scopul principal urmărit de legiuitor este acela al recuperării pagubelor aduse bugetului de stat, iar pe de alta, constituie dovada perseverenţei şi a efortului de a acoperi prejudiciul efectiv produs în sensul art. 74 lit. c) C. pen. anterior, având drept efect atenuarea răspunderii penale în condiţiile art. 76 lit. d) din acelaşi cod.
Drept urmare, a fost reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa personală atenuantă de mai sus, care, coroborată cu conduita sa anterioară, constând în aceea de a nu avea antecedente penale şi cu poziţia procesuală sinceră adoptată pe parcursul procesului penal de faţă, a determinat coborârea pedepsei sub minimul special legal, apreciindu-se că stabilirea unei pedepse în cuantum de 6 luni închisoare răspunde exigenţelor de represiune, corecţie şi prevenţie la care se referă art. 52 alin. (1), (2) C. pen. anterior.
Pentru acest motiv, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, apelul declarat de inculpat a fost admis, cu consecinţa desfiinţării, în parte, în latură penală şi civilă, a sentinţei penale nr. 121 din 18 iulie 2013 a Tribunalului Buzău şi, pe de o parte, s-a redus pedeapsa aplicată, de la 1 an şi 4 luni închisoare, la 6 luni închisoare, menţinându-se suspendarea condiţionată a acesteia, dar stabilindu-se un nou termen de încercare conform art. 82 C. pen. anterior, iar pe de alta, s-a constatat achitat integral prejudiciul penal în valoare de 13.566 lei, inculpatul fiind obligat la plata către partea civilă A.N.A.F. (denumită în continuare A.N.A.F) numai a obligaţiilor fiscale accesorii acestei sume şi care vor fi calculate de la data comiterii faptei până la cea. a achitării efective a debitului, iar nu „de la data achitării efective a debitului5' aşa cum greşit a stabilit instanţa fondului.
Sub acest din urmă aspect, ce priveşte dezlegarea dată de prima instanţă acţiunii civile alăturate celei penale prin constituirea de parte civilă a A.N.A.F, conform delegaţiei date D.G.F.P Buzău din 14 nov.2012, aceasta a susţinut prin apelul exercitat că, în realitate, prejudiciul ce a fost cauzat bugetului de stat este de 40.966 lei, aşa cum rezultă din adresa de constituire de parte civilă din 27 noiembrie 2012 depusă în faţa instanţei de fond (fila 6).
S-a apreciat că această critică nu este întemeiată şi nu a fost primită întrucât, potrivit art. 317 C. proc. pen. anterior, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei (…).
S-a constatat că rechizitoriul din 7 noiembrie 2012 reţine acuzaţia (fila 2 dosar urmărire penală) că inculpatul A.D. s-a sustras de la plata unor obligaţii fiscale în sumă totală de 14.866, din care 2042 lei impozit pe profit şi 12.824 lei T.V.A., în perioada 2008-2009, ceea ce atras trimiterea sa în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată - faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. l lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
în plus, a fost avut în vedere că această stare de fapt a fost stabilită pe baza Raportului de inspecţie fiscală din 30 octombrie 2009 întocmit de partea civilă însăşi (fîlele73-83 dosar urmărire penală) care, prin inspectorii săi, a verificat activitatea societăţii SC D.G.V. SRL Buzău într-o perioadă mai mare decât cea care face obiectul trimiterii în judecată, respectiv 1 ianuarie 2006 -30 septembrie 2009 (fila 74 dosar urmărire penală).
Acest act de control stabileşte expres că, în luna iulie 2008, SC D.G.V. SRL Buzău nu a înregistrat în evidenţa contabilă vânzarea unei autoutilitare în valoare totală de 8.568 lei, pentru care impozitul pe profit neachitat este de 1.152 lei, iar T.V.A. neplătit de 1.368 lei
Acestor sume li se adaugă impozitul pe profit şi T.V.A. aferente unor diferenţe în minus constatate la inventarierea faptică desfăşurată la cele două puncte de lucru ale societăţii deschise în com. Mînzăleşti şi Florica, de 890 lei, respectiv 11.456 lei.
Însumarea valorilor de mai sus reprezintă impozitul pe profit neachitat de 2.042 lei (1.152 lei+890 lei) şi T.V.A. neplătit de 12.824 lei (1.368 lei+11.456 lei), în total 14.866 lei.
S-a reţinut că această sumă reprezintă prejudiciul penal pentru care s-a stabilit răspunderea penală şi civilă a inculpatului, aşa cum rezultă şi din precizarea procurorului făcută în faţa instanţei de fond la termenul de judecată din 4 aprilie 2013 (fila 22) când s-a solicitat şi amânat cauza pentru a da posibilitatea făptuitorului să mai achite o parte a pagubei, astfel cum a solicitat.
În faţa primei instanţe, acesta a plătit suma de 1.300 lei (conform chitanţelor aflate la filele 20 şi 23 dosar fond), aşa încât s-a constatat că în mod corect tribunalul l-a obligat pe inculpat la plata diferenţei de 13.566 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Cum în instanţa de control judiciar şi această sumă a fost achitată, conform dovezilor depuse la filele 13-17, a rezultat că paguba efectiv creată prin activitatea infracţională ce face obiectul judecăţii a fost recuperată, iar inculpatul datorează părţii civile numai obligaţiile fiscale accesorii debitului principal, ce vor fi calculate de la data comiterii faptei până la cea a achitării efective, în conformitate cu art. 14 alin. (4) C. proc. pen. anterior.
S-a reţinut că celelalte sume la care se referă apelanta parte civilă în termenii "obligaţii către bugetul consolidat al statului" (fila 6) nu privesc nici impozitul pe profit, nici T.V.A., ci contribuţii asigurări sociale pentru accidente de muncă, boli profesionale, şomaj, sănătate, fond garantare plată creanţe bugetare şi nici nu sunt datorate pentru activitatea desfăşurată de societate în perioada ce a făcut obiectul judecăţii, aşa încât ele urmează a fi recuperate în cadrul legal dat de alte dispoziţii decât cele care guvernează cauza penală de faţă.
Cum apelanta parte civilă nu a produs nicio altă dovadă, în afara celor analizate mai sus, din care să rezulte ce reprezintă obligaţiile fiscale în sumă de 40.966 lei, solicitate în calea de atac, în raport de considerentele expuse, a fost respins, ca nefondat, apelul exercitat de aceasta, în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. anterior.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Buzău.
Prin motivele scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, recurenta parte civilă a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul laturii civile, apreciind că aceasta a fost soluţionată în mod necorespunzător, în condiţiile în care s-a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de către inculpat este de numai 13.566 lei, în loc de 40.966 lei, astfel cum s-a realizat constituirea de parte civilă.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul intimatului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, examinând criticile formulate de recurenta parte civilă, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise niciunui caz de casare reglementat de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior, fiind contestată întinderea prejudiciului.
Răspunderea civilă delictuală este reglementată de dispoziţiile art. 1349 şi următoarele C. civ., condiţiile răspunderii pentru fapta proprie (art. 1357 C. civ.) fiind circumscrise următoarelor elemente: 1) existenţa unui prejudiciu; 2) săvârşirea faptei ilicite; 3) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; 4) săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul.
Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, în timp ce răspunderea contractuală sau alte forme de răspundere civilă au un caracter special.
Prin urmare, în cadrul procesului penal, inculpatul nu poate fi obligat decât la prejudiciul cert, rezultat din infracţiunea săvârşită, şi nu la plata unor sume care derivă din alte obligaţii, cum ar fi, de pildă, cele fiscale.
În prezenta cauză, pe baza probelor administrate, instanţele au stabilit un prejudiciu de 14.866 lei, obligându-l pe inculpatul A.D. la plata acestui prejudiciu, rezultat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Buzău.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Buzău împotriva Deciziei penale nr. 210 din 23 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A.D.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 764/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
