ICCJ. Decizia nr. 759/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 759/2014

Dosar nr. 1966/89/2013

Şedinţa publică din 3 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 141 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, a fost condamnat inculpatul B.C., aflat în Penitenciarul Iaşi, domiciliat în sat Siliştea, com. Iana, judeţul Vaslui, cu antecedente penale, la următoarele pedepse:

- 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 320¹ C. proc. pen. anterior;

- 10 (zece) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, pedeapsa cea mai grea a fost aceea de 10 (zece) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani.

Pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în condiţiile art. 71 din acelaşi cod.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 23 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 36,9 g drog de mare risc - cocaină şi a trei folii de aluminiu pe care s-a pus în evidenţă cocaină, care au fost ridicate de la inculpat, ce se află în Camera de corpuri delicte, droguri şi precursori din cadrul I.G.P.R.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cântarului folosit la câtărirea drogurilor şi care se află în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

În temeiul art. 118² C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri ce se află în Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vaslui: 33 şorturi marca „L.", 117 tricouri marca „L.", 18 compleuri de treining marca „L.", 19 bluze de fâş, 19 tricouri marca „E., 23 şorturi marca „V.", 29 tricouri marca „V.", 8 bluze de treining marca „L.", o bluză de fâş marca „L."

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 rap. la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. A fost informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J.P.G.

S-a dispus conservarea D.V.D.-ului depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare, în sumă de 1.400 lei, din care 700 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Inculpatul B.C. locuieşte împreună cu familia în satul Siliştea, com. lana, jud. Vaslui. O perioadă de timp a fost plecat în Italia, de unde s-a reîntors la începutul lunii aprilie 2013.

Inculpatul, în momentul în care s-a reîntors în ţară, a introdus o cantitate de droguri de risc, şi anume cocaină, pe care avea intenţia să o pună în vânzare. Cantitatea de droguri de mare risc a fost ascunsă de către inculpat la baza unui copac din pădurea situată în apropierea satului Siliştea, comuna lana şi la o distantă mică de locuinţa sa.

Inculpatul B.C., într-o discuţie purtată cu martorul B.I., i-a spus acestuia că are o cantitate de droguri pe care doreşte să o pună în vânzare.

Întrucât existau date privind activitatea infracţională a inculpatului, în cauză s-a dispus, prin ordonanţa procurorului din data de 22 aprilie 2013, introducerea unui colaborator cu numele de cod „A.L." şi a unui investigator sub acoperire cu numele de cod „B.M." care au fost autorizaţi să cumpere o cantitate de 100 gr. droguri de mare risc.

Astfel, la data de 22 aprilie 2013, în baza autorizaţiei, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul B.C. pe raza satului Siliştea, com. lana, l-a condus până în marginea pădurii din apropierea satului şi, de la rădăcina unui copac, a luat un borcan în care se aflau drogurile de mare risc. Drogurile au fost predate colaboratorului cu numele de cod A.L., care, la rândul său, imediat, le-a predat investigatorului sub acoperire cu numele de cod B.M. Colaboratorul i-a plătit inculpatului B.C. suma de 1.500 euro. După efectuarea cumpărării autorizate, lucrătorii de poliţie l-au imobilizat pe inculpatul B.C., asupra căruia s-a găsit suma de 1.500 euro, bani predaţi de către colaborator şi un cântar mecanic marca S.

În baza autorizaţiei din 22 aprilie 2013 emisă de Tribunalul Vaslui, în Dosarul nr. 1841/89/2013, s-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului B.C., în urma căreia s-au ridicat mai multe obiecte de îmbrăcăminte sportivă cu privire la care acesta a declarat că le-a cumpărat din Italia.

Cantitatea de droguri predată de către colaborator investigatorului sub acoperire şi cumpărată de la inculpatul B.C., era ambalată într-o pungă transparentă pusă într-un borcan şi peste care erau puse mai multe bucăţi de staniol mototolite. Substanţa sub formă de pulbere de culoare albă a fost supusă unei analize chimice efectuate de către L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Iaşi.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 23 aprilie 2013 a concluzionat că substanţa sub formă de pulbere în cantitate de 36,9 gr. este cocaină, ce face parte din tabelul Anexă nr. II din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. anterior, care stipulează că „probele nu au valoare prestabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Instanţa de judecată a coroborat declaraţia de recunoaştere a inculpatului B.C. cu declaraţia martorului B.I. (fila 20), ordonanţa prin care s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului (filele 21, 22), procesul-verbal încheiat cu ocazia audierii colaboratorului (fila 23), procesul-verbal de primire-predare a substanţelor considerate droguri de mare risc de la colaborator la investigatorul sub acoperire şi respectiv lucrătorul de poliţie judiciară (filele 24-25), procesul-verbal cu suma de bani predată colaboratorului în vederea cumpărării drogurilor (filele 37-47), raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind expertizarea cantităţilor de droguri (filele 29-36), procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliare (fila 54-56), procesul-verbal cu actele premergătoare efectuate în cauză (fila 59).

La termenul de judecată din 19 iunie 2013, inculpatul B.C. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a indicat că le cunoaşte şi le însuşeşte.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului B.C., de a introduce fără drept în ţară substanţe interzise, şi anume droguri de mare risc şi de a le oferi spre vânzare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Modalitatea care realizează conţinutul elementului material al infracţiunilor comise de către inculpat a fost probată ca fiind introducerea în ţară, fără drept, de substanţe interzise prin Legea nr. 143/2000 şi oferirea spre vânzare de droguri de mare risc.

Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor sus menţionate, instanţa de fond l-a condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.

La individualizarea sancţiunii, instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi art. 52 C. pen. anterior, precum şi la circumstanţele personale privitoare la persoana şi conduita inculpatului.

Inculpatul B.C., este cunoscut cu antecedente penale. În cauză, s-a reţinut că, faţă de inculpat, nu se pot aplica dispoziţiile art. 37 C. pen. anterior întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 135 lit. a) C. pen. anterior raportat la ultima condamnare, de 4 ani închisoare, ce a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 244 din 17 iulie 2002 a Judecătoriei Podu Turcului, pedeapsă din care a fost liberat condiţionat la 25 septembrie 2002 cu un rest de 408 zile.

În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. anterior, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 18¹ alin. (2) C. pen. anterior, fiind avute în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatului.

Instanţa de fond s-a raportat la faptul că inculpatul a introdus în tară o cantitate nu foarte mare, dar că era vorba de droguri de mare risc.

Faţă de aceste împrejurări, raportat şi la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi şi închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi), instanţa de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, respectiv 5 ani, va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen. anterior, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a avut în vedere considerentele menţionate anterior, astfel că, raportat la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, la împrejurările cauzei, la persoana inculpatului, a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, fiind justificată îndepărtarea sa de la activităţi ce presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.C. întrucât nu au intervenit elemente care să fi determinat încetarea sau modificarea temeiurilor iniţiale.

S-a constatat că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a estompat până la un nivel care să permită, la momentul actual, o măsură preventivă neprivativă de libertate, apreciindu-se că, prin punerea în libertate a inculpatului, s-ar crea temerea că justiţia, în cazul unor infracţiuni de o gravitate deosebită, nu acţionează suficient de ferm şi poate astfel încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive.

în temeiul dispoziţiilor art. 118² C. pen. anterior, constatându-se îndeplinite condiţiile acestui text de lege, s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri ce se află în Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vaslui: 33 şorturi marca „L.", 117 tricouri marca „L.", 18 compleuri de treining marca „L.", 19 bluze de fâş, 19 tricouri marca „E.", 23 şorturi marca „V.", 29 tricouri marca „V.", 8 bluze de treining marca „L.", o bluză de fâş marca „L." S-a reţinut că este neverosimilă susţinerea inculpatului precum că toate aceste articole ar fi fost destinate uzului familiei.

În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. anterior, hotărârea primei instanţe a fost apelată de inculpatul B.C., care a criticat-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, pe care l-a considerat prea mare, raportat la modalitatea de comitere a faptelor şi la situaţia sa familială.

Prin Decizia penală nr. 168 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C., deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 141 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, care a fost menţinută.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestarea preventivă, de la 20 iunie 3013.

A fost obligat apelantul să achite statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei către Baroul Iaşi, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile statului.

Instanţa de apel, examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a constatat următoarele:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpatul şi l-a însuşit conform prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior, respectiv declaraţia de recunoaştere a acestuia, declaraţia martorului B.I., procesul-verbal încheiat cu ocazia audierii colaboratorului, procesul-verbal de primire predare a substanţelor considerate droguri de mare risc de la colaborator la investigatorul sub acoperire şi, respectiv, lucrătorul de poliţie judiciară, procesul-verbal cu suma de bani predată colaboratorului în vederea cumpărării drogurilor, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind expertizarea cantităţilor de droguri, procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliare, a rezultat că, în mod judicios şi temeinic argumentat, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor, în raport de situaţia de fapt reţinută.

S-a constatat că, în cauză, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. anterior, referitoare la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului şi stabilindu-se corect că faptele acestuia de a introduce fără drept în ţară substanţe interzise, şi anume droguri de mare risc şi de a le oferi spre vânzare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc, fapte prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat de prima instanţă şi criticat de inculpat prin apelul declarat, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferenţiat în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului.

Din prevederile art. 72 C. pen. anterior rezultă că, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a constatat că prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi al modalităţii de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

Astfel, s-a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de consecinţele pe care le au asemenea fapte asupra sănătăţii persoanelor consumatoare, de amploarea fenomenului infracţional în acest domeniu, de antecedenţa penală bogată a inculpatului, fiind avută în vedere şi poziţia procesuală de recunoaştere a inculpatului, precum şi situaţia familială a acestuia.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond dând dovadă de suficientă clemenţă, prin orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior.

În raport cu cele menţionate, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinută critica inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei, deoarece au fost avute în vedere, în mod plural, toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei şi modalitatea de executare, pedeapsa aplicată, cu executare în regim de detenţie, fiind singura în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi de exemplaritate al acesteia, îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Justificările inculpatului referitoare la faptul că nevoia de a-şi întreţine cei cinci copii l-a determinat să comită faptele, nu au putut fi luate în calcul la reducerea pedepselor, acesta suferind mai multe condamnări pentru comiterea unor fapte penale, care nu au dus la reeducarea sa, de-a lungul timpului nedepunând niciun efort pentru a se reintegra în societate şi a-şi asigura existenţa prin muncă cinstită.

În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate de inculpat au fost apreciate ca nefondate, hotărârea atacată nefiind afectată de vreun viciu nici în stabilirea situaţiei de fapt, nici în aplicarea legii, astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, menţinându-se soluţia dată.

Indiciile temeinice care au stat la baza arestării preventive continuând să subziste, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.

În cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, recurentul inculpat a solicitat să se facă aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecinţa reducerii pedepsei, fără a fi indicat cazul de casare pe care se fundamentează calea de atac.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, aplicarea legii penale mai favorabile şi reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, urmând a se avea în vedere, totodată, că acesta a fost judecat în procedura simplificată.

Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Examinând motivele de recurs invocate de inculpatul B.C., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, impunându-se însă a fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Potrivit textului, „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

În examinarea legii mai favorabile, Înalta Curte apreciază că trebuie avute în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 61 din Constituţia României, potrivit cu care Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, adoptă măsurile de politică penală în acord cu atingerea interesului legitim urmărit, dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi următoarele din legea fundamentală, care se referă la „Autoritatea judecătorească", iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României Partea I nr. 482 din 7 iulie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare".

Cu privire la determinarea legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională a arătat că aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputăndu-se combina prevederi din veghea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terţia care, în pofida dispoziţiilor ari. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1483/2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 853 din 2 decembrie 2011, respectiv Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 publicată în M. Of., Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013.

Sintetizând, rezultă că nu este posibilă combinarea de dispoziţii favorabile dintr-o lege, cu alte dispoziţii favorabile dintr-o altă lege, deoarece aceasta ar însemna că nu se aplică legea mai blândă, ci o lege alcătuită de către judecător.

De altfel, această interpretare a fost exprimată constant atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă.

S-a arătat astfel că o combinare a dispoziţiilor favorabile din două legi este un hibrid şi duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex terţia); acest lucru este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine. De altfel, împotriva susţinerii că s-ar putea combina dispoziţiile mai favorabile din legile succesive pledează şi un argument de text, art. 13 C. pen., care prevede că dacă „au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă", iar nu dispoziţiile mai favorabile din legile succesive. Prin urmare, dintre legile succesive se aplică numai una din ele, cu exclusivitate (Vintilă Dongoroz, Iosif Fondor, Siegfrid Kahane, Nicoleta Iliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Specificaţii Teoretice ale C. pen. român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti pag. 80; Drept Penal Comparat, Parte Generală, Traian Pop, 1923, pag. 119 şi următoarele).

Aceeaşi interpretare o regăsim şi în explicaţiile preliminare ale N.C.P. (vol. I, Universul juridic Bucureşti 2010, George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, Ion Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, Ion Molnar, Ilie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu) în care se arată că „în doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală, la condiţiile de sancţionare.

Criteriile menţionate vor fi evaluate nu în general, ci în concret, adică în raport cu toate instituţiile de drept penal incidente în cauza respectivă . Această evaluare trebuie să conducă instanţa de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celorlalte legi, neputând combina dispoziţiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege (lex terţia), deoarece legea este o creaţie a legiuitorului şi nu a judecătorului.

Teza. inadmisibilităţii creării unei lex terţia este unanim acceptată în literatura de specialitate - Constantin Bulai, Drept Penal Român, Partea specială vol. I, Bucureşti 1992, pag. 103 - şi promovată constant în practica judiciară, inclusiv a instanţei supreme.

Pornind, aşa cum s-a arătat anterior, de la dispoziţiile cuprinse în legea fundamentală, de la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, de la argumentul de text (art. 5 din Noul C. pen.), care interzice combinarea dispoziţiilor favorabile din legi penale succesive, din lipsa unor criterii stabilite prin lege care să permită identificarea instituţiilor autonome - autonom înseamnă a nu depinde de o altă entitate şi, ca atare, spre exemplu, nu putem vorbi de o autonomie funcţională între instituţia pedepsei şi instituţia concursului de infracţiuni/recidivă/infracţiune continuată, după cum nu există autonomie de reglementare între normele ce stabilesc condiţiile de existenţă a pluralităţii de infracţiuni şi normele ce stabilesc regimul sancţionator al acestora; autonomia nu trebuie evaluată în mod abstract, ci în mod concret cu ocazia aplicării legii în ansamblul ei, de la caz la caz - instanţa de judecată este obligată să stabilească legea mai favorabilă în ansamblul său.

În atare condiţii, se apreciază că analizarea legii mai favorabile, prin prisma instituţiilor autonome, poate avea doar valoarea unei propuneri de lege ferenda.

În speţă, inculpatul B.C. a fost trimis în judecată şi condamnat, în procedura simplificată, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Anterior modificărilor survenite prin art. 81 pct. l din Legea nr. 187/2012, traficul de droguri, în forma săvârşită de inculpat, era sancţionat cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., infracţiunea menţionată este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

De asemenea, pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se prevedea pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar în legea nouă se prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Raportat la limitele de pedeapsă minime şi maxime prevăzute pentru cele două infracţiuni, se constată că legea mai favorabilă este legea nouă, care prevede un minim şi un maxim mai redus.

De asemenea, durata pedepsei complementare a fost redusă, prin intrarea în vigoare a N.C.P., la 5 ani.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 141 din data de 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi cuantumul pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen. anterior, la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen. anterior, la 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, va contopi pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) din acelaşi cod.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen. anterior, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 23 aprilie 2013 la 3 martie 2014.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 141 din data de 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi cuantumul pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen. anterior, la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., de la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, la 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior, contopeşte pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de la 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 aprilie 2013 la 3 martie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 758/2014. Penal. Distrugerea calificată (art....		ICCJ. Decizia nr. 760/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

ICCJ. Decizia nr. 759/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 759/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs