ICCJ. Decizia nr. 793/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 793/2014

Dosar nr. 3465/109/2009

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 170 din 09 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 3465/109/2009, au fost condamnaţi inculpaţii:

1. P.G.C. la:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepsei a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

2. A.F. la:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepsei a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 1.000 RON consemnată Ia C. Bank - Sucursala Piteşti de inculpatul A.F., conform recipisei din data de 18 septembrie 2009.

În baza art. 168 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, aparţinând inculpatului P.G.C., prin ordonanţa nr. 135/P/2009 din data de 17 septembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 2.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care câte 50 RON onorariu avocat oficiu.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală (proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de redare a unor convorbiri şi comunicări telefonice, procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, proces-verbal de control, declaraţii angajaţi SC P. SA, sesizare formulată de numitul N.C. adresată I.T.M. Argeş, declaraţii martori, declaraţii învinuiţi), cât şi etapa cercetării judecătoreşti (astfel cum s-a expus anterior), în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 10 noiembrie 2006 în cadrul I.T.M. Argeş a fost înregistrată sesizarea numitului N.C., prin care acesta aducea la cunoştinţa acestei instituţii împrejurarea că SC P. SA Craiova nu respectă legislaţia muncii, în concret susţinând că „la SC P. SA Craiova s-au semnat contracte în care perioada de muncă este de 5 zile pe săptămână, lucrându-se 8 ore pe zi, însă în mod obligatoriu se lucrează 6 zile, fără ca pentru a 6-a zi să se plătească dublu ori să se achite bonuri de masă”.

Sesizarea înregistrată la I.T.M. Argeş a fost repartizată la data de 10 noiembrie 2006 inculpatului A.F., angajat al I.T.M. Argeş - Serviciul control relaţii de muncă, în funcţia de inspector de muncă, potrivit fişei postului acesta având printre atribuţiile de serviciu verificarea aplicării corecte şi unitare a legislaţiei muncii de către angajatori, controlul respectării de către aceştia a clauzelor înscrise în contractele colective şi individuale de muncă, a modului de completare a carnetelor de muncă şi a condiţiilor păstrării acestora de angajatori, precum şi constatarea şi sancţionarea în baza actelor normative a nerespectării legislaţiei muncii şi a protecţiei sociale, dispunând măsuri obligatorii intrării în legalitate, verificând situaţiile semnalate de cetăţeni, instituţii publice sau agenţi economici prin diverse moduri de sesizări (adrese, scrisori, audienţe) cu privire la nerespectarea aceloraşi dispoziţii legale.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu şi pentru verificarea sesizării numitului N.C., în perioada 14-16 noiembrie 2006 inculpatul A.F. însoţit de colegii săi, inspectori de muncă în cadrul I.T.M. Argeş, martorii M.D., G.A.R. şi G.I.R., s-a deplasat efectiv la sediul SC P. SA Piteşti, la sosirea în sediul societăţii fiind preluaţi de numita I.M., angajata SC P. SA, aceasta din urmă încunoştinţându-l pe inculpatul P.G.C., acţionar al societăţii, despre prezenţa acestora.

Fiind încunoştinţat despre control, inculpatul P.G.C. a luat legătura cu angajaţii, respectiv cu martorii B.L., P.G., D.M.F., interesându-se de modul în care angajaţilor supermarketului SC P. SA Piteşti li se compensează cu timp liber ori cu sporuri băneşti timpul lucrat în zile nelucrătoare, cerându-le să se deplaseze printre angajaţi cu care să discute referitor la modul în care urmează să dea declaraţii.

În aceeaşi zi, respectiv la data de 14 noiembrie 2006, inculpatul P.G.C. a discutat telefonic cu inculpatul A.F., această discuţie purtându-se prin intermediul şi de pe telefonul de serviciu al martorei I.M., căruia îi promite suma de 10.000.000 ROL, cu condiţia „de a face lucrurile cum trebuie”, aducându-i la cunoştinţă că pontajele nu sunt „făcute cum trebuie”, solicitându-i un interval de timp pentru refacerea acestora.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul P.G.C. îi adresează coinculpatului A.F. invitaţia de a-l întâlni la biroul său, invitaţie pe care acesta o acceptă, asigurându-l totodată pe interlocutorul său că „întotdeauna am făcut treaba cum trebuie”.

În aceeaşi zi, inculpatul P.G.C. comunică din nou cu angajata I.M., cerându-i acesteia să discute cu inculpatul A.F. în legătură cu controlul pe care acesta trebuia să-l efectueze, spunându-i totodată că a luat legătura cu acesta, „promiţându-i şpagă”.

Împreună cu ceilalţi inspectori, inculpatul A.F. a procedat la luarea declaraţiilor diferiţilor angajaţi, atât în ziua de 14 noiembrie 2006, cât şi în ziua imediat următoare, respectiv la data de 15 noiembrie 2006, dată la care numita B.L. îl încunoştinţează pe inculpatul P.G.C. cu privire la împrejurarea că inspectorul A.F., prezent din nou la sediul SC P. SA, doreşte să îi vorbească.

Aceste aspect l-au determinat pe inculpatul P.G.C. să-i solicite acesteia suma de 10.000.000 ROL, sumă pe care o remite în aceeaşi zi coinculpatului A.F.; la data de 16 noiembrie 2006 acesta din urmă întocmind atât procesul-verbal de control din data de 16 noiembrie 2006, precum şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 16 noiembrie 2006 prin care s-a reţinut că SC P. SA a încălcat prevederile art. 119 şi 120 din Legea nr. 53/2003, în sensul că angajatorul nu a compensat cu timp liber corespunzător şi nu a plătit spor pentru orele lucrate suplimentar de salariaţi, faptă prev. de art. 276 alin. (1) lit. h) C. muncii, angajatorul fiind sancţionat cu amendă contravenţională de 1.500 RON, cele două înscrisuri fiind întocmite de inspectorul A.F. şi semnate de administratorul P.G. pentru angajator.

Instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt expusă anterior rezultă din întregul material probator administrat în cauză şi a apreciat conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului - vinovăţia inculpaţilor sub forma intenţiei directe rezultând cu evidenţă şi dincolo orice îndoială rezonabilă din actele şi lucrările dosarului, în pofida poziţiei de nerecunoaştere manifestată constant de aceştia.

Potrivit art. 63 C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi Ia cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, probele neavând valoare mai dinainte stabilită.

În cauza dedusă judecăţii instanţa de fond a reţinut că, prin coroborarea transcriptelor convorbirilor telefonice cu toate celelalte mijloace de probă, respectiv declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, înscrisuri aparţinând I.T.M. Argeş, rezultă vinovăţia celor doi inculpaţi, autori distincţi a două infracţiuni de corupţie diferite - dare şi luare de mită - aceştia neavând interes în a divulga faptele; pe de altă parte, s-a constatat că declaraţiile martorilor dovedesc împrejurări indirecte cu privire Ia existenţa celor două infracţiuni deduse judecăţii, însă prin coroborarea acestora instanţa de fond a concluzionat cu certitudine asupra existenţei vinovăţiei inculpaţilor.

Relevante din perspectiva probaţiunii administrată în cauză sunt convorbirile telefonice interceptate în temeiul mandatului din 31 octombrie 2006, declasificat la data de 19 mai 2009, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru perioada 31 octombrie 2006, ora 15.00, până la data de 12 ianuarie 2007, ora 15.00, prin care s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor inculpatului P.G.C. de la postul telefonic înregistrat pe SC P. SA, astfel, din conţinutul acestora, rezultând cu certitudine că inculpatul P.G.C. i-a promis coinculpatului A.F. suma de 10.000.000 ROL pentru ca acesta, în calitatea sa de inspector de muncă la I.T.M. Argeş, să nu-şi îndeplinească corespunzător sarcinile de serviciu cu ocazia controlului efectuat în intervalul 14-16 noiembrie 2006, respectiv „să facă treaba cum trebuie”.

Mai mult decât atât, aceleaşi convorbiri telefonice au atestat împrejurarea potrivit căreia inculpatul A.F. a acceptat această promisiune, iar în ziua de 15 noiembrie 2006 a primit efectiv suma promisă, înţelegând că pentru fapta contravenţională prevăzută de art. 276 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 să aplice societăţii verificate amenda minimă, iar pentru cealaltă încălcare al legislaţiei muncii, respectiv neacordarea repaosului săptămânal, să nu aplice nici o sancţiune.

În acest sens, la data de 14 noiembrie 2006, inculpatul P.G.C. a discutat telefonic cu inculpatul A.F. de pe telefonul martorei I.M., context în care acesta îi cere să „facă cum trebuie lucrurile, că se recompensează faţă de el”, oferindu-i „10 milioane, dar să faci lucrurile cum trebuie”, coinculpatul A.F. asigurându-l că „întotdeauna am făcut treaba cum trebuie”.

În acelaşi context, inculpatul P.G.C. i-a cerut coinculpatului A. să vină în biroul său, invitaţia fiind acceptată de acesta din urmă, spunându-i „mâine când terminăm treaba”.

Această convorbire telefonică este lămuritoare din perspectiva promisiunii făcute de inculpatul P.G.C., care îi oferă suma de 10.000.000 ROL inspectorului A.F. pentru ca acesta „să facă lucrurile cum trebuie”, mai mult decât atât, solicitându-i să „îi înveţe pe angajaţii săi cum să facă pontajele”, în acest sens cerându-i timp pentru ca aceştia să prezinte la control înscrisurile solicitate în condiţii corespunzătoare.

Că inculpatul P.G.C. a materializat oferta făcută coinculpatului A.F., în ziua de 15 noiembrie 2006, rezultă din convorbirea telefonică purtată la data de 15 noiembrie 2006, de acelaşi inculpat cu numita B.M., aceasta din urmă contactându-l şi aducându-i la cunoştinţă că inculpatul A.F., respectiv „acesta cu barbă, vroia să vorbească cu dvs.”

Faţă de această încunoştinţare, inculpatul P.G.C. i-a cerut sus-numitei - care potrivit chiar declaraţiei sale avea în subordine casieria şi îi oferea numerar atunci când nu avea disponibil - „în 5 minute (...) să-mi pregăteşti 10 milioane” deoarece într-un sfert de oră urma să ajungă la birou.

Nici această convorbire telefonică nu a lăsat nici un dubiu asupra împrejurării că în data de 15 noiembrie 2006, în urma contactării sale de către martora B.L., inculpatul P.G.C. ajungând la sediul SC P. SA, acolo unde se găsea inspectorii I.T.M., printre care coinculpatul A.F., care dorea să vorbească cu acesta, a remis - aşa cum de altfel se angajase anterior - suma de 10.000.000 ROL inspectorului I.T.M., coinculpatul A.F., pentru ca acesta să nu sancţioneze toate abaterile de la legislaţia muncii identificate cu ocazia controlului, în special împrejurarea neacordării repaosului săptămânal pentru orele suplimentare lucrate de angajatorii SC P. SA.

Apărarea formulată de inculpaţi, în sensul că nu a oferit şi nu a remis cu titlul de mită suma de 10.000.000 ROL, respectiv nu a acceptat promisiunea oferirii acestei sume şi nu a primit aceşti bani, nu poate fi primită de instanţă în contextul probator anterior menţionat, fiind contrazisă de mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, este evident că în intervalul 14-16 noiembrie 2006, I.T.M. Argeş a dispus efectuarea unei verificări la SC P. SA la sesizarea numitului N.C. - aspect rezultat din adresa din 07 septembrie 2009 a I.T.M. Argeş, fiind desemnat în acest scop inspectorul de muncă A.F., care s-a deplasat la sediul angajatorului împreună cu alţi inspectori, a verificat sesizarea primită la I.T.M., sens în care a discutat cu angajaţii SC P. SA, cărora Ie-a luat declaraţii, aceste împrejurări fiind recunoscute de inculpaţi, precum şi de toţi martorii audiaţi în cauză.

Mai mult decât atât, inculpatul A.F. a recunoscut şi împrejurarea potrivit căreia în timpul efectuării controlului a purtat discuţii telefonice cu inculpatul P.G.C., care „i-a spus să-şi facă treaba”, „fiind posibil să-i fi spus într-una din convorbiri că se va recompensa faţă de el, să-i spună şi faptul că are 10 milioane de la dumnealui dacă face lucrurile cum trebuie”.

Tot inculpatul A.F. a recunoscut împrejurarea că urma să meargă în biroul inculpatului P.G.C. „mâine când termină treaba” susţinând că acesta trebuia să semneze procesele-verbale de control şi contravenţie, deoarece nu avea cunoştinţă de împrejurarea că există o altă persoană care ar fi trebuit să semneze aceste înscrisuri, respectiv administratorul P.G.

Este evident că motivul invocat de inculpat pentru a se deplasa în biroul coinculpatului P.G.C. nu este real, fiind evident nesincer în condiţiile în care la sosirea sa în unitate pentru efectuarea controlului în ziua de 14 noiembrie 2006, se deplasase la biroul personal din cadrul SC P. SA, făcându-i cunoscut numitei I.M., consilier juridic şi inspector de personal, motivul sosirii sale, iar anterior inculpatul A.F. mai efectuase şi alte controale la SC P. SA, prin prisma calităţii sale cunoscând că administratorul societăţii este cel care semnează procesele-verbale întocmite, în lipsa delegării unei alte persoane în acest scop.

În contextul în care numita I.M. îl cunoştea pe inculpatul A.F. („sunt trei, doi inspectori, doi bărbaţi care au mai venit pe la noi şi încă o tipă, pe care nu o cunoştea, probabil nouă (...)”) a înţeles să-l contacteze pe inculpatul P.G.C. pentru a-l încunoştinţa despre sosirea organelor de control.

S-a reţinut astfel că, pe parcursul efectuării controlului la SC P. SA în perioada 14-16 noiembrie 2006, cei doi inculpaţi, care se cunoşteau, chiar inculpatul P.G.C. cu ocazia audierii sale atestând această împrejurare („îl cunoşteam dinainte din oraş”) au purtat discuţii telefonice (inculpatul admiţând această posibilitate „este posibil să fi purtat discuţii telefonice cu inculpatul A.F. în perioada 14-16 noiembrie 2006, dar nu-mi amintesc conţinutul acestora şi cred că nici nu ar fi posibil având în vedere intervalul de timp trecut”), care sunt redate de procuror prin procesul-verbal din 03 septembrie 2009, fiind certificate în condiţiile art. 91³ alin. (2) C. proc. pen., din conţinutul acestor transcripte rezultând cu evidenţă situaţia de fapt mai sus expusă.

De altfel, aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de fond a reţinut că şi cei doi inculpaţi au recunoscut efectuarea controlului în perioada amintită la SC P. SA, ceea ce au contestat cu vehemenţă, neavând interesul divulgării faptei - fiind actul material al promisiunii de dare de mită, respectiv acceptării acestei promisiuni, urmată de remiterea şi respectiv primirea efectivă a banilor.

Aceste două aspecte au fost confirmate însă de conţinutul convorbirilor telefonice transcrise de organul de urmărire penală şi care prin coroborare cu celelalte mijloace indirecte de probă, pornind de la aspectele recunoscute de inculpaţi, fac dovada cu evidenţă şi certitudine a existenţei celor două infracţiuni pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

În ceea ce priveşte legalitatea convorbirilor telefonice, contestată de inculpaţi prin apărătorii aleşi, care au solicitat punerea la dispoziţie a unei copii a CD-ului pe care se găsesc înregistrate aceste convorbiri, în vederea efectuării unei expertize a vocii şi vorbirii, pe motiv că inculpaţii nu îşi mai amintesc conţinutul convorbirilor telefonice, solicitarea a fost respinsă de instanţă ţinând seama de conţinutul proceselor-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală întocmite de procuror la finalizarea urmăririi penale conform art. 250 C. proc. pen. s-au reţinut următoarele:

„Conform art. 91³ alin. (4) C. proc. pen., la prezentarea materialului de urmărire penală procurorul este obligat să prezinte inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure la cerere ascultarea acestora”.

Potrivit proceselor-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, cu ocazia finalizării urmăririi penale celor doi inculpaţi „li s-au pus la dispoziţie de către organele de urmărire penală suporţi optici prin care au fost înregistrate convorbirile telefonice în cauza în care sunt cercetaţi”, şi „după ascultarea convorbirilor telefonice”, inculpatul P.G.C. a înţeles să susţină că din discuţia purtată cu inculpatul A., „nu a reieşit sub nici o formă” „că suma de 10.000.000 ROL ar fi avut altă destinaţie” decât aceea că, voind să-i dea o amendă mai mare, „i-a spus că îi dă 10 milioane”.

Instanţa de fond a reţinut, aşadar, că inculpaţilor le-au fost respectate drepturile procesuale, aducându-li-se la cunoştinţă materialul de urmărire penală, inclusiv procesele-verbale de transcriere a convorbirilor înregistrate şi chiar li s-au pus la dispoziţii suporţi optici, ascultând aceste înregistrări.

Motivaţia susţinută în faţa instanţei cu privire la cererea de reascultare a acestora întrucât nu-şi mai amintesc conţinutul, a fost apreciată de instanţă ca neîntemeiată câtă vreme organul de urmărire penală a respectat dispoz. art. 91³ alin. (4) C. proc. pen., fiind evident că după curgerea unui interval de timp de aproximativ 4 ani este posibilă o apreciere nesigură din partea inculpatului privind conţinutul acelor înregistrări; câtă vreme însă inculpaţii au semnat procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală în prezenţa apărătorilor aleşi şi au oferit explicaţii cu privire la convorbirile telefonice prezentate, la momentul ascultării acestora, respectiv la finalizarea urmăririi penale, administrarea aceloraşi probe nu se mai impunea.

În ceea ce priveşte modalitatea de obţinere a mandatului de interceptare a convorbirilor telefonice emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerarea dispoz. art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 91²alin. (5) C. proc. pen., „convorbirile şi comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prev. la art. 91² alin. (1) şi (2) C. proc. pen.”

Aşadar, potrivit textului legal precizat, convorbirile interceptate într-o cauză, în speţă cea în care a fost emis mandatul din 31 octombrie 2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie, au putut fi folosite în cauza dedusă judecăţii în condiţiile în care din cuprinsul acestor date au rezultat informaţii privind pregătirea şi săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 255 şi 254 C. pen., cu referire la dispoz. art. 5, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, infracţiuni prevăzute în mod expres de dispoz. art. 91¹ alin. (2) C. proc. pen. ca fiind cele care prin natura şi gravitatea acestora determină aprecierea potrivit căreia în scopul stabilirii situaţiei de fapt şi pentru identificarea sau localizarea participanţilor, se încuviinţează de procuror în caz de urgenţă sau de judecător, administrarea unor astfel de mijloace de probă.

Chiar dacă mandatul de interceptare a convorbirilor telefonice, în temeiul căruia au fost transcrise convorbirile interceptate între cei doi inculpaţi, a fost emis în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, folosirea acestora ulterior în prezenta cauză este permisă în considerarea dispoziţiei legale precizate, neputându-se înlătura din ansamblul probator al cauzei deoarece acestea ar fi fost obţinute în mod ilegal, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Instanţa de fond a constatat că tocmai aceasta este şi raţiunea existenţei dispoz. art. 91²alin. (5) C. proc. pen., neputându-se invoca împrejurarea că mandatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impunea a fi utilizat numai în acea cauză, pentru că altfel s-ar ajunge la situaţia în care s-ar sacrifica date sau informaţii concludente şi utile privitoare la săvârşirea unor infracţiuni dintre cele prev. de art. 91¹alin. (1) şi (2) C. proc. pen. atunci când acestea ar fi obţinute în alte cauze; ori tocmai aceasta este voinţa legiuitorului, reglementând posibilitatea folosirii datelor interceptate într-o altă cauză, date care reflectă cu evidenţă pregătirea ori săvârşirea unor alte infracţiuni, exprimată prin dispoziţiile textului legal precitat.

De altfel, în acelaşi sens sunt considerentele Deciziei nr. 248 din 15 martie 2012 a Curţii Constituţionale prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoz. art. 30 alin. (3) şi ale Secţiunii V¹ a Titlului III Capitolul ll din C. proc. pen., ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, ale Legii nr. 508/2004, statuându-se că probele administrate într-o cauză penală - indiferent de procedura legală urmată - vor fi evaluate uniform de instanţa de judecată cu respectarea contradictorialităţii şi a tuturor celorlalte garanţii prevăzute de C. proc. pen., împrejurarea că o probă a fost obţinută de organul de urmărire penală în condiţiile Legii nr. 51/1991, respectiv că în unele cazuri au fost obţinute probe prin interceptarea unor convorbiri telefonice în condiţiile legii speciale, în timp ce în alte cazuri interceptarea convorbirilor telefonice, în scopul obţinerii de probe judiciare a avut loc în baza prevederilor codului de procedură penală fiind justificată de diferenţa de reglementare a mijloacelor de obţinere a probelor, respectiv de obiectul special al diferitelor acte normative.

Instanţa de fond a apreciat, aşadar, că interceptările emise de judecător în considerarea art. 20 şi 21 din Legea nr. 535/2004 au fost în mod legal şi temeinic valorificate de organele de urmărire penală în cauza dedusă judecăţii, deoarece din cuprinsul acestora au rezultat date şi informaţii privind pregătirea şi săvârşirea unor infracţiuni grave de corupţie.

S-a constatat, aşadar, că situaţia de fapt anterior expusă rezultă cu evidenţă din întregul ansamblu probator al cauzei, deşi inculpaţii au negat cu desăvârşire comiterea infracţiunilor, dând dovadă de nesinceritate pe tot parcursul procesului penal, în pofida probelor ce evidenţiază vinovăţia acestora, încercând să construiască o versiune necredibilă, declaraţiile lor fiind înlăturate chiar dacă aparent sunt confirmate de depoziţiile martorilor audiaţi de instanţă.

În aprecierea probelor instanţa de fond a reţinut că toţi martorii audiaţi în cauză sunt angajaţi, fie ai I.T.M. Argeş, fiind colegi de serviciu cu inculpatul A.F., fie ai SC P. SA, fiind chiar subordonaţi ai inculpatului P.G.C., cu unii dintre aceştia având relaţii deosebite de prietenie, potrivit chiar declaraţiei sale (I.M., B.L.) fiind astfel evident subiectivismul manifestat cu ocazia audierii în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, apărarea inculpaţilor formulată prin prisma susţinerii potrivit căreia cu ocazia efectuării controlului din data de 14-16 noiembrie 2006 SC P. SA a fost sancţionată contravenţional de inculpatul A.F., astfel că oferirea sumei de bani, cu titlul de mită, şi acceptarea acesteia nu ar mai fi fost justificată, nu a fost primită de instanţă, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora atunci când prin acelaşi proces-verbal sunt constatate mai multe contravenţii, sancţiunile contravenţionale care se aplică pentru fiecare în parte, se cumulează.

Ori, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, SC P. SA a fost sancţionat numai pentru contravenţia prev. de art. 276 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 [art. 260 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 53/2003] nu şi pentru încălcarea normelor privind acordarea repaosului săptămânal ori a altor încălcări ale legislaţiei muncii tocmai în considerarea sumei de bani oferită cu titlul de mită de inculpatul P.G.C. şi respectiv primită de inculpatul A.F.

Coroborând, aşadar, conţinutul transcriptelor convorbirilor telefonice cu înscrisurile administrate în cauză emise de I.T.M. Argeş, ce atestă efectuarea unui control la SC P. SA Piteşti în intervalul 14-16 noiembrie 2006, cu procesele-verbale de control şi contravenţie întocmite cu această ocazie de inculpatul A.F. şi parţial, cu declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi, instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., privind angajarea răspunderii penale, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, şi respectiv prev. şi ped. de art. 254 alin. (2) rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel că a dispus condamnarea inculpaţilor P.G.C. şi A.F. la câte o pedeapsă cu închisoarea, iar la individualizarea judiciară a acesteia, ţinând seama de dispoz. art. 72 C. pen., respectiv de partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a C. pen., precum şi de legea specială, nr. 78/2000, de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise, de persoana inculpaţilor, dar şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost săvârşite, prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de modul în care s-au realizat în concret acţiunea ce constituie elementul material al acestora, de împrejurările care le particularizează, de caracterul şi importanţa valorilor sociale ocrotite de legea penală, fiind încălcate relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite şi va ţine seama de persoana inculpaţilor care deşi nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, inculpatul P.G.C. fiind cercetat în numeroase alte cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Coroborând toate aceste date, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.G.C., de 2 ani închisoare, iar cu privire la inculpatul A.F., a reţinut că acesta este la primul conflict cu legea penală şi are o situaţie familială dificilă din perspectiva afecţiunilor medicale grave de care suferă fiul său, potrivit actelor medicale depuse la dosar, împrejurări ce vor fi valorificate ca circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), astfel că potrivit art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. pedeapsa aplicată inculpatului a fost coborâtă sub minimul special, respectiv 2 ani închisoare.

În acest sens, în considerarea modalităţii concrete în care au fost săvârşite faptele şi ţinând seama de natura activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi, care au manifestat un profund dispreţ faţă de ordinea socială, inculpatul A.F., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acceptând suma de bani oferită cu titlul de mită de coinculpatul P.G.C., instanţa de fond a apreciat că inculpaţii sunt nedemni în exercitarea dreptului electoral de a alege, neavând capacitatea exercitării acestuia în condiţii de legalitate.

Conform art. 19 din Legea nr. 78/2000, în cazul săvârşirii infracţiunilor, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii ori cele dobândite prin comiterea faptei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă.

În considerarea textului legal precitat şi a situaţiei de fapt reţinute, în sensul că inculpatul P.G.C. a remis efectiv coinculpatului A.F. suma de 10.000.000 ROL, acesta intrând în posesia a sumei, cu titlul de mită şi reţinând că acesta din urmă a consemnat la C. Bank - Sucursala Piteşti la dispoziţia organului judiciar suma mai sus menţionată, conform recipisei din 18 septembrie 2002, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, reţinând că aceşti bani au fost dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a dispus confiscarea lor în folosul statului.

Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că prin ordonanţa nr. 135/P/2009 din data de 17 septembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, în temeiul art. 19 şi 20 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 163-166 C. proc. pen., organul de urmărire penală a dispus instituirea sechestrului penal asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului P.G.C., potrivit procesului-verbal de aplicare a sechestrului penal la data de 18 septembrie 2009, instituindu-se măsura asigurătorie asupra apartamentului situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 2007 în coproprietate cu P.G., aşa cum rezultă din adresa Primăriei municipiului Piteşti - Direcţia Economică - Serviciul Constatare Impunere Persoane Fizice din 17 septembrie 2009, până la concurenţa sumei de 1.000 RON.

În cauza dedusă judecăţii, instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil aparţinând inculpatului P.G.C. individualizat potrivit procesului-verbal de aplicare a sechestrului nu se mai justifică, iniţial măsura fiind luată în vederea confiscării speciale a sumei ce a făcut obiectul infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 5, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, câtă vreme această sumă a fost indisponibilizată şi în privinţa inculpatului A.F. - care chiar a consemnat-o la dispoziţia organului judiciar - iar instanţa, reţinând că acesta a intrat în posesia sumei de bani, a dispus confiscarea acesteia.

În considerarea acestei aprecieri, în temeiul art. 168 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament identificat anterior, aparţinând inculpatului P.G.C., prin ordonanţa nr. 135/P/2009 din data de 17 septembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, întrucât măsura nu mai este necesară în vederea confiscării (suma ce a făcut obiectul luării de mită fiind indisponibilizată de la inculpatul A.F.) a reparării pagubei ori garantării executării amenzii penale.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii P.G.C. şi A.F.

În motivarea apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova s-a criticat netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii primei instanţe, pedepsele fiind greşit individualizate, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen.

Inculpatul P.G.C. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul nelegalităţii, solicitând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a încălcării principiului legalităţii procesului penal. S-a mai solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care nu avem probe, indiciile fiind insuficiente pentru hotărârea de condamnare, în cauză operând regula in dubio pro reo.

În motivarea apelului, inculpatul A.F. a precizat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului continuităţii completului de judecată, principiu consacrat de art. 291 alin. (3¹) C. proc. pen., cât şi de art. 11 şi 52 din Legea nr. 304/2004.

Prin decizia penală nr. 292 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de Parchet şi inculpatul A.F. declarate împotriva sentinţei penale nr. 170 de la 09 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3465/109/2009.

A fost desfiinţată sentinţa sub aspectul laturii penale, în ceea ce priveşte conţinutul pedepsei accesorii aplicate inculpaţilor P.G.C. şi A.F., aplicarea pedepsei complementare faţă de inculpatul A.F. şi al modalităţii de executare a pedepsei faţă de acelaşi inculpat, astfel:

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepselor aplicate inculpaţilor P.G.C. şi A.F. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. faţă de ambii inculpaţi.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului A.F. pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.

A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului A.F. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a fost înlăturată pedeapsa complementară.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.G.C., declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Apelantul inculpat P.G.C. afost obligat la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că probele administrate pe parcursul procesului penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 şi urm. C. pen., demonstrează, cum corect a arătat instanţa de fond, starea de fapt descrisă pe larg în sentinţa atacată.

Probele administrate - indiferent de procedura legală urmată, ne referim aici la probele obţinute prin interceptarea unor convorbiri telefonice, în condiţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, pe de o parte, iar pe de altă parte, probele strânse potrivit C. proc. pen. - sunt evaluate uniform de prima instanţă, cu respectarea contractorialităţii şi a tuturor celorlalte garanţii prevăzute de C. proc. pen.

Împrejurarea că o probă a fost obţinută de organul de urmărire penală în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/12991, nu l-a împiedicat pe judecătorul fondului să constate veridicitatea sau neveridicitatea acesteia, atâta timp cât ea a fost analizată în întregul ansamblului probatoriu al cauzei. Promisiunea făcută de inculpatul P.G.C., urmată de plata efectivă, pentru îndeplinirea necorespunzătoare în modalitatea arătată a sarcinilor de serviciu de către inculpatul A.F. rezultă alături de mijloacele de probe reprezentate de înregistrările telefonice şi din declaraţiile celor doi inculpaţi, precum şi din depoziţia martorelor I.M. şi B.L.

S-a reţinut că inculpatul A.F. a recunoscut că a luat legătura telefonic cu inculpatul P.G.C., fiind folosit telefonul martorei I.M., promiţându-i-se recompensă „pentru a face ca lucrările să meargă”, în cuantum de 1.000 RON.

Inculpatul P.G.C. a recunoscut că a vorbit la telefon cu celălalt inculpat, iar martora B.L. confirmă purtarea convorbirii telefonice, venirea inculpatului A.F. în biroul inculpatului P.G.C. după efectuarea controlului, astfel cum se convenise cu o zi înainte, la data începerii controlului şi martora I.M. relevă convorbirea telefonică dintre cei doi inculpaţi purtată pe telefonul său, precum şi stabilirea unei întâlniri ulterioare.

De asemenea, din depoziţia martorei B.L., reiese faptul că aceasta era persoana ce punea la dispoziţia inculpatului P.G.C. banii din contul societăţii comerciale pentru „diversele activităţi” ale respectivei societăţi, conduse de inculpat.

S-a constat astfel că declaraţiile inculpaţilor şi depoziţiile martorilor enumeraţi, prin aspectele sesizate, momentele descrise în derularea faptelor se regăsesc întru totul în starea de fapt ce rezultă din întreg probatoriul, stare de fapt ce confirmă înţelegerile stabilite telefonic între cei doi inculpaţi, reprezentând o punere în practică a celor convenite în această modalitate.

Ori, toate aceste aspecte relevate de inculpaţi şi martori în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, deşi nu detaliază faptele, astfel cum rezultă din convorbirile telefonice, le confirmă întocmai. Aspectele relevate, împrejurările descrise materializează ceea ce rezultă din convorbirile telefonice.

Ori, în condiţiile în care toate aceste probe se coroborează, probele strânse în condiţiile C. proc. pen. cu cele strânse în baza Legii nr. 51/1991 şi fac dovada săvârşirii de către cei doi inculpaţi a infracţiunilor ce formează obiectul acţiunilor penale, se constată că hotărârea fondului este temeinică şi legală sub acest aspect, contrar celor susţinute de inculpaţi, prin criticile formulate în apel.

A fost apreciată ca nefondată şi critica apelanţilor inculpaţi privind încălcarea dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen. de către actul de sesizare al instanţei, în condiţiile în care în cauză niciunul dintre actele materiale ale infracţiunii de dare, respectiv luare de mită nu sunt probate, niciunul din aceste acte nu este descris, nefiind indicate mijloacele de probă.

În raport de cele prezentate cu privire la latura obiectivă a celor două infracţiuni, s-a constatat că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, analizându-se în mod corect întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul acţiunilor deduse judecăţii, luare de mită, respectiv dare de mită.

Referitor la încălcarea principiului continuităţii completului de judecată, judecătorul care a efectuat cercetarea judecătorească nepronunţând sentinţa în cauză, s-a reţinut că a fost asigurată compunerea completului de judecată, cu respectarea normelor procedurale şi a celor din regulament, aspect neinfirmat de către apelantul A.F., modificarea compunerii completului fiind realizată potrivit legii, ceea ce face inaplicabilă sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a apreciat însă ca întemeiate criticile formulate de parchet şi inculpaţi în ceea ce priveşte componenţa pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpaţi, în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) şi c) C. pen. pe durata termenului prevăzut de art. 71 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege dispusă faţă de cei doi inculpaţi, apare ca excesivă în raport de dispoziţiile art. 36 şi art. 37 din Constituţia României, ce exceptează de la exercitarea dreptului la vot, a debililor, alienaţilor mintali, persoanelor puse sub interdicţie, precum şi persoanele care au pierdut drepturile electorale prin hotărâre judecătorească.

Se observă astfel, în raport de persoana fiecărui inculpat în parte, inculpatul P.G.C., calitatea de administrator şi asociat la un număr de societăţi comerciale, precum şi membru fondator al unor asociaţii cu caracter profesional, respectiv inculpatul A.F. prin funcţia îndeplinită la data săvârşirii faptelor, funcţie ce întruneşte elementele exercitării unei funcţii publice, că aceştia întrunesc prerogativele legale de exercitare a drepturilor electorale de a alege.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.G.C. se constată că tocmai calitatea de administrator, asociat, conducător în fapt al diverselor societăţi comerciale este cea care a favorizat şi determinat săvârşirea faptei penale, astfel încât se va aplica cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., faţă de acesta.

De asemenea, analizând regimul sancţionator aplicat celor doi inculpaţi sub aspectul cuantumului pedepsei şi al modalităţii de executare, se constată că în mod greşit, contrar dispoziţii art. 72 şi 52 C. pen., prima instanţă nu a realizat individualizarea judiciară, în raport de fiecare inculpat.

S-a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P.G.C., atât sub aspectului cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, se constată că este judicios aleasă în raport de criteriile legale şi în condiţiile în care inculpatul este arestat în altă cauză, aflându-se în executarea unei pedepse dată în Dosarul nr. 6618/121/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind inculpat şi în alte dosare penale, pentru fapte de aceeaşi natură cu cele deduse astăzi judecăţii.

Faţă de inculpatul A.F., instanţa de apel, însă, a apreciat că modalitatea de executare aleasă de către prima instanţă nu răspunde exigenţelor scopului pentru care instituită şi aplicată pedeapsa penală.

Plecând de la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, gravitatea socială a faptelor, implicaţiile faptei ce are conotaţii negative la nivelul relaţiilor de serviciu şi aduce atingere intereselor angajaţilor la diversele societăţi comerciale, instituţia inculpatului fiind chemată tocmai să apere interesele acestora din urmă, cuantumul sumei primite ca mită, dar şi persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, comportamentul pozitiv al acestuia pe planul relaţiilor sociale, în comunitate, reliefat de actele în circumstanţiere prezentate şi situaţia familială deosebită a acestuia, inculpatul este întreţinătorul unui copil cu un grad de handicap ridicat, s-a constatat că în cauză îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. 81 C. pen.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii P.G.C. şi A.F.

Inculpatul P.G.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17²C. proc. pen., a solicitat achitarea în temeiul art. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (vechi) sau art. 16 lit. c) C. proc. pen. (nou).

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 01 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de inculpaţi au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 08 noiembrie 2013, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de faţă.

Cu privire la recursul inculpatului A.F.;

La termenul de judecată din 05 martie 2014, prezent personal în faţa instanţei, inculpatul A.F. a declarat că îşi retrage recursul, solicitând să se ia act de voinţa sa.

Aşa fiind şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 385 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat şi constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului, valabil exprimată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă sumei de 350 RON, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cu privire la recursul inculpatului P.G.C.;

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ alin. (1) C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹alin. (1) C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificându-se îndeplinirea acestor cerinţe, se observă însă că inculpatul P.G.C. şi-a motivat recursul oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., iar cazul de casare prevăzut la pct. 12, nu se află printre cele care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse recursul declarat de inculpatul P.G.C. împotriva deciziei penale nr. 292 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, se va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat A.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 350 RON, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat P.G.C. va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.C. împotriva deciziei penale nr. 292 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

la act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Constată că recurentul inculpat P.G.C. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat A.F. la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat P.G.C. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 795/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 732/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 678/2014. Penal. Contestaţie privind măsurile preventive luate în cadrul judecăţii în fond (art.206 NCPP). Contestaţie(NCPP) ICCJ. Decizia nr. 732/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 795/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 797/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 800/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 814/2014. Penal