ICCJ. Decizia nr. 795/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 795/2014

Dosar nr. 3526/118/2012

Şedinţa publică din 5 martie 2014

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 468 din 02 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală, a fost condamnat inculpatul I.M. la:

- 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracţiune de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca în final inculpatul I.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost oligat inculpatul I.M. la plata sumei de 10.000 RON cu titlul de daune materiale şi la plat asumei de 60.000 RON cu titlul de daune morale către partea civilă H.I.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul I.M. a fost obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa acesta sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la 04 septembrie 2009, în jurul orelor 22.00, în zona parcului de distracţii SC P.F. SRL situat în localitatea Eforie Nord, judeţul Constanţa, a avut loc un scandal ce a tulburat ordinea şi liniştea publică, între un grup de tineri angajaţi la parcul de distracţii, respectiv I.M., T.D.N., B.R., S.C.G. şi V.G., pe de o parte, cu un alt grup de tineri angajaţi la curăţenie pe plaja B., Eforie Nord, respectiv H.V., H.C., H.D., H.O.I. şi C.C.G., soldat cu vătămarea gravă a numitului H.I., vătămare ce i-a pus viaţa în pericol.

Altercaţia dintre cele două grupuri a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale generată cu o zi în urmă, respectiv pe data de 03 septembrie 2009, de pierderea unui telefon mobil într-o maşinuţă electrică din cadrul parcului de distracţii, de către numitul H.V. în vârstă de 14 ani, fratele părţii vătămate H.I., telefon mobil ce a fost găsit şi recuperat de persoana în cauză.

Pe fondul stării conflictuale existente a doua zi, respectiv pe 04 septembrie 2009, în jurul orelor 21.00-22.00, numitul H.V., împreună cu H.O.I. şi sora numitului H.V., H.D., au trecut prin zona parcului de distracţii, moment în care învinuitul I.M., supraveghetor în parcul de distracţii, l-a acostat, reproşându-i numitului H.V. că a vrut să cheme poliţia în incidentul cu telefonul mobil.

Conflictul respectiv a degenerat, alăturându-se şi alţi supraveghetori din parcul de distracţii, 7-8 la număr, moment în care H.V. a fugit pentru a scăpa de aceştia, întâlnindu-se cu mama sa, H.V.E. În acelaşi moment, s-au alăturat acestora partea vătămată H.I. şi prietenul acestuia C.C.G., motivaţi fiind de faptul că respectiv cu o zi înainte, pe 03 septembrie 2009, fratele părţii vătămate, H.V., îşi pierduse telefonul mobil, iar supraveghetorii din parcul de distracţii, nu i l-au restituit decât după ce au fost ameninţaţi cu poliţia.

Cearta dintre membrii celor două grupuri a degenerat în conflict fizic, moment în care inculpatul I.M. a lovit cu o ţeavă metalică în zona capului, în partea stângă a frunţii, pe partea vătămată H.I., provocându-i vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, vătămări ce i-au putut fi produse prin loviri cu corp dur alungit, ce i-au pus victimei viaţa în primejdie prin hemoragie şi contuzie meningo-cerebrală, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral acut deschis, conform raportului de constatare medico-legală, agresiuni din data de 12 octombrie 2009.

În urma leziunilor traumatice produse de către inculpatul I.M., partea vătămată H.I. a fost internat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu: „Traumatism cranio-cerebral şi facial prin agresiune HSA post-traumatic, fractură complexă fronto-ordinară”.

Din declaraţiile martorului A.G. a reieşit faptul că inculpatul s-a apropiat cu o ţeava având o lungime de aproximativ 130 cm, groasă de 2,3 cm, de grupul celor care se certau, moment în care partea vătămată s-a întors cu faţa spre inculpatul I.M., care i-a aplicat o lovitură puternică în zona capului.

Inculpatul I.M., în declaraţiile sale, precizează că partea vătămată H.I. a încercat să-l atace pe numitul T.D.N. cu o bucată lungă de fier şi astfel, a intervenit în apărarea acestuia, încercând să-l dezarmeze l-a lovit cu ţeava metalică.

Din procesele-verbale de confruntare dintre H.I., T.D.N. şi S.C., a reieşit că cei doi martori susţin că afirmaţiile părţii vătămate sunt neadevărate.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa avut în vedere următoarele probe administrate: proces-verbal de sesizare a organelor de poliţie; plângerea şi declaraţiile părţii vătămate; raport de constatare medico-legală pentru victimă, agresiuni din 12 octombrie 2009; procese-verbale de confruntare; declaraţii martori; declaraţii învinuit; proces-verbal de prezentarea materialului de urmărire penală; acte procedurale privind începerea urmăririi penale, fişă de cazier judiciar, dreptul la apărare.

În termen legal, împotriva sentinţei penale nr. 468 din 02 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 3526/118/2012, a declarat apel inculpatul I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând:

- schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- schimbarea încadrării din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de încăierare, prev. de art. 322 alin. (2) C. pen.;

- reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante legale, a provocării, prev. de disp. art. 73 lit. b) C. pen., în situaţia în care încadrarea juridică a faptei va fi cea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. sau vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- acordarea de circumstanţe atenuate prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. în oricare din situaţiile pe care instanţa le va lua în considerare cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.;

- reindividualizarea pedepsei atât din perspectiva cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, respectiv aplicarea disp. art. 861 C. pen. sau art. 81 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 2/P din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat I.M. împotriva sentinţei penale nr. 468 din 02 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, în rejudececare:

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului I.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 7 ani închisoare şi 3 trei ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. la 6 şase ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., în final inculpatul I.M. urmând să execute pedeapsa mai grea, de 6 şase ani închisoare şi 2 doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. şi din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 322 alin. (2) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar în baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti, pentru motivele bine reţinute de instanţa fondului, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptelor deduse judecăţii prin rechizitoriul nr. 847/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a solicitat instanţei ca judecata să se facă, potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 3201 C. proc. pen.

Câtă vreme, în cauză, s-a dovedit mai presus de orice dubiu vinovăţia inculpatului privind comiterea infracţiunii prev. de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cererile de schimbare a încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C. pen. şi art. 322 alin. (2) C. pen. formulate de inculpat în apel, s-au apreciiat ca fiind nefondate.

Astfel, s-a arătat că există tentativă la infracţiunea de omor calificat [art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.] şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă [prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.] în cazul în care inculpatul a acţionat cu intenţie de a ucide - chiar dacă aceasta este indirectă - iar leziunile produse au pus în pericol viaţa persoanei vătămate.

În cauza dedusă judecăţii, inculpatul a lovit cu o ţeavă metalică pe partea vătămată H.I. la nivelul capului, provocându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, această agresiune a pus viaţa victimei în primejdie prin hemoragie şi contuzie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Faţă de intensitatea loviturii, zona vitală în care a fost aplicată (capul) şi instrumentul folosit de inculpat - ţeava metalică cu o lungime de aprox 130 cm şi o grosime de 2,3 cm, Curtea a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, iar rezultatul periculos al faptei nu s-a produs din motive independente de voinţa acestuia datorită asistenţei medicale calificate şi de urgenţă ce i s-a asigurat.

S-a apreciat că nu se justifică schimbarea încadrării juridice nici în infracţiunea de încăierare, prev. de art. 322 alin. (2) C. pen., întrucât există încăierare numai atunci când mai multe persoane, împărţite în grupuri adverse îşi aplică unele altora lovituri sau alte violenţe, când toţi au calitatea de subiecţi activi şi, de asemenea, toţi pot avea calitatea de subiecţi pasivi, astfel că acţiunile lor sunt greu de determinat, necunoscându-se autorul.

În speţă, nu poate fi vorba nici de încăierare, având în vedere că autorul faptei este cunoscut ca fiind inculpatul I.M., care s-a prevalat de disp. art. 3201C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

În ceea ce priveşte critica inculpatului privind incidenţa dispoziţiilor referitoare la starea de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea a apreciat că, în contextul cauzei, nu se poate reţine în favoarea inculpatului această circumstanţă atenuantă legală.

Pentru a se reţine scuza provocării în condiţiile prev. de art. 73 lit. b) C. pen., s-a arătat că este necesar ca acţiunea făptuitorului să fie rezultatul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Ori, din probatoriul administrat la dosar, nu sunt probe certe care să dovedească că partea vătămată ar fi exercitat vreo activitate violentă asupra inculpatului care să-l determine pe acesta pentru a se apăra, să uzeze de o bară metalică în lovirea părţii vătămate.

Dimpotrivă, Curtea a observat că inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul în seara de 04 septembrie 2009, când l-a agresat verbal pe minorul H.V. reproşându-i că l-ar fi ameninţat cu poliţia în incidentul cu telefonul pierdut, conflict continuat în manierea reţinută în actul de sesizare. Inculpatul susţine că i-a aplicat lovitura părţii vătămate pentru a opri atacul violent al acestuia împotriva colegului său T.

Este real că actul provocator se poate îndrepta atât împotriva autorului, cât şi împotriva altei persoane. Astfel, poate exista provocare în sensul circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi în cazul în care tulburarea sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârşit fapta a fost determinată de agresiunea victimei asupra unei persoane de care acesta este legat printr-o puternică afecţiune.

În cauză, Curtea a reţinut, pe de o parte, că probele dosarului nu dovedesc că partea vătămată a avut un comportament culpabil faţă de colegul inculpatului, urmărind să-l lovească cu o ţeava, lăsând loc îndoielii. Pe de altă parte, este cunoscut că esenţa provocării este o stare psihică, care slăbeşte autocontrolul şi explică luarea rezoluţiei infracţionale şi înfăptuirea ei.

Ori, presupunând că inculpatul chiar a văzut-o pe partea vătămată cu un obiect contondent în mână, simpla bănuială cu privire la intenţia victimei de a-l lovi pe martorul T. (coleg) cu o ţeavă metalică nu poate justifica aplicarea disp. art. 73 lit. b) C. pen., atâta vreme cât victima nu a săvârşit o acţiune ilicită de natură a provoca în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie în raport şi de persoana vizată de partea vătămată.

Apelul inculpatului s-a apreciat ca fiind întemeiat sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi a pedepsei complementare aferente atât raportat la circumstanţele reale în care fapta a fost comisă, dar şi faţă de datele personale ale inculpatului infractor primar, care a recunoscut faptele, uzând de disp. art. 3201 C. proc. pen. Astfel, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime, care se situează pentru fapta analizată între 5 ani şi 8 ani şi 4 luni, dar şi în raport de atitudinea de recunoaştere a faptei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este orientată către limita maximă redusă, ori pentru atingerea scopului impus de art. 52 C. pen., acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni în cauză, se justifică reducerea cuantumului pedepsei, astfel încât să fie orientată către minimul prevăzut de lege, redus conform art. 3201 C. proc. pen., precum şi al pedepsei complementare.

Totodată, ţinând seama de gradul de pericol social concret ridicat al infracţiunii, determinat de importanţa valorii sociale ocrotite de lege - dreptul la viaţă, dar şi de circumstanţele reale arătate, care au evidenţiat o agresivitate excesivă a inculpatului întrucât a aplicat victimei o lovitură cu un obiect apt să producă moartea acesteia, în zonă vitală (capul), cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, rezultatul neproducându-se din motive independente de voinţa lui, Curtea a apreciat că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la conduita bună avută anterior comiterii faptei.

Critica inculpatul vizând schimbarea modalităţii de executare a pedepselor s-a apreciat că nu se impune a fi analizată în contextul diminuării cuantumului pedepsei închisorii de prezenta instanţă de control judiciar, în raport de care nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 861 C. pen. sau art. 81 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere sau condiţionată a executării pedepsei.

Împotriva acestei decizii, inculpatul I.M. a declarat în termen legal recursul de faţă, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, prin aplicarea art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiune de omor calificat, prev. de art. 20. rap la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 32, raportat la art. 188 C. pen., arătând că modalitatea prevătută de art. 175 lit. i) C. pen. „săvârşirea infracţiunii într-un loc public” nu mai este prevăzută în noul C. pen.; în raport cu această nouă încadrare juridică, s-a solicitat că, prin acordarea de circumstanţe atenuante, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

S-a mai solicitat, în raport cu motivele scrise depuse la dosar, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiune de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în principal, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar, în subsidiar, în infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen.

Totodată, prin aceleaşi motive scrise de recurs s-a mai solicitat reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. a) şi b) circumstanţelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu reducerea pedepsei sub minimul special.

Prin motivele scrise depuse de avocatul angajat să redacteze motivele de recurs s-a mai solicitat şi suspendarea sub supraveghere, în condiţiile art. 91 din noul C. pen.

Asupra recursului de faţă;

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la 21 ianuarie 2013, deci anterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. ll din legea mai sus-arătată, şi anume: „Dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului”; cu alte cuvinte legea aplicabilă recursului de faţă este C. proc. pen. în redactarea anterioară Legii nr. 2/2013.

Din examinarea rechizitoriului şi a considerentelor hotărârilor (sentinţă/fond, decizie/apel) pronunţate în cauză până în această fază a procesului, rezultă, fără nici o posibilitate de îndoială, că, la 04 septembrie 2009, în jurul orelor 22.30,aflându-se în zona parcului de distracţii SC P.F. SRL din Staţiunea Eforie Nord, pe fondul unei stări conflictuale inculpatul a provocat scandal public, tulburând ordinea şi liniştea publică, şi l-a lovit cu o ţeavă metalică pe H.I. partea vătămată la nivelul capului, provocându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus acesteia viaţa în primejdie, prin hemoragie şi contuzie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Această stare de fapt - recunoscută de inculpatul recurent în considerarea beneficiului procedurii speciale şi al „tratamentului sancţionator” mai blând instituite prin art. 3201 C. proc. pen. - caracterizează atât obiectiv, cât şi subiectiv tentativa la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Prima instanţă - cofirmată de instanţa de apel - a stabilit corect situaţia de fapt, căreia i-a dat o încadrare juridică pe deplin legală.

Astfel fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice, fie în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., fie în infracţiunea prevăzută de art. 322 din acelaşi cod, cerere care a fost examinată şi, cu justificat temei, respinsă şi de instanţa de apel, nu poate fi primită.

După cum s-a reţinut temeinic în baza probelor, inculpatul a lovit victima cu o ţeavă metalică la nivelul capului, provocându-i leziuni care i-au pus în pericol viaţa şi au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale. În raport cu intensitatea loviturii, cu zona vizată (capul victimei), cu instrumentul folosit (ţeavă metalică), cu rezultatul produs, s-a reţinut corect că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima; astfel fiind, nu poate intra în discuţie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corprală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sau în infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., solicitări făcute, de altfel, şi cu prilejul soluţionării cauzei în apel.

Obiecţiunea referitoare la nereţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de asemenea, nu poate fi primită, cum judicios a apreciat şi instanţa de apel.

Pentru a se putea reţine această circumstanţă atenuantă legală ar fi trebuit ca inculpatul să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Or, din probatoriul administrat nu au rezultat elemente certe care să dovedească faptul că partea vătămată ar fi exercitat vreo violenţă asupra inculpatului, care să-l determine pe acesta, pentru a se apăra, să uzeze de o bară metalică în lovirea părţii vătămate, ci, dimpotrivă, Curtea observă că inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul.

La termenul de judecată din 05 martie 2014, ca urmare a intrării în vigoare - la 01 februarie 2014 - a noilor Coduri (penal şi de procedură penală), Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, aplicarea art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, conchizând în sensul incidenţei situaţiei descrise de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând din această perspectivă recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. (anterior), dar în noul C. pen. (art. 189 - omorul calificat) calificanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (anterior) nu se mai regăseşte, încât omorul (fie consumat, fie rămas în fază de tentativă) săvârşit, sub incidenţa legii vechi, în public, nu mai poate fi un omor calificat, ci un omor (simplu), care este încriminat de noul C. pen. în art. 188.

Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 5 C. pen. (nou), instanţa va admite recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 2/P din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, va casa, în parte, atât decizia penală recurată, cât şi sentinţa penală nr. 468 din 02 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile şi, în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. şi va repune pedepsele în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., texte de lege în baza cărora, cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., va condamna pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va fi menţinută pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (anterior) va contopi pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va fi interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 2/P din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 468 din 02 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (anterior) contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 797/2014. Penal. Lovirile sau vătămările...  ICCJ. Decizia nr. 793/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 795/2014. Penal