ICCJ. Decizia nr. 874/2014. Penal. Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 874/2014
Dosar nr. 160/87/2011
Şedinţa publica din 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96 din 18 iunie 2013, Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea faptelor pentru care inculpatul F.Ş. a fost trimis în judecată din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C pen., a condamnat pe inculpatul F.Ş., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 fapte), a fost condamnat inculpatul F.Ş. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 34.055 lei despăgubiri, reprezentând impozit pe venit suplimentar, plus majorările de întârziere aferente acestor sume, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul F.Ş., în calitate de persoană fizică autorizată, în baza unei rezoluţii infracţionale unice a omis să evidenţieze în acte contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate cu SC G. SA Alexandria şi SC R.I. SRL Alexandria, precum şi veniturile realizate urmare a facturilor fiscale emise reprezentând operaţiunile comerciale derulate cu aceşti agenţi economici, sustrăgându-se de la plata impozitului, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în sumă de 34.055 lei impozit pe venit suplimentar, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, modificată, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplic. art. 41 alin. (2) C pen., infracţiune care antrenează tragerea sa la răspundere penală.
S-a mai reţinut că faptele inculpatului de a emite în baza unei rezoluţii infracţionale unice două file C.E.C. pentru SC C. SRL Alexandria şi SC M. SRL Alexandria fără ca acestea să conţină toate elementele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 59/1934, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 fapte).
Sub aspectul acestei din urmă infracţiuni s-a constatat că, deşi în rechizitoriu au fost descrise ambele fapte s-a dispus trimiterea în judecată pentru forma simplă a infracţiunii, motiv pentru care, din oficiu instanţa a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, reţinându-se aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în stare de recidivă postexecutorie, în raport de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 402 din 20 februarie 2004, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 03 mai 2004 a Tribunalului Giurgiu, executarea pedepsei începând la data de 14 iunie 2002.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a apreciat de către instanţa de fond că nu se poate reţine că aceasta a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv cerinţa privind cel de-al doilea termen al recidivei, pedeapsa prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 nefiind închisoarea mai mare de un an.
La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor săvârşite de inculpat, împrejurările săvârşirii acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, iar pe de altă parte circumstanţele personale ale inculpatului.
Faţă de pericolul social concret ridicat pe care îl prezintă faptele inculpatului în contextul socio-economic actual, de împrejurările în care acestea au fost comise, în condiţiile în care inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen, de modalitatea de săvârşire, de atitudinea inculpatului după săvârşirea faptelor, care nu a recunoscut faptele, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea faţă de acesta a unor pedepse cu închisoarea, peste minimul prevăzut de lege.
Instanţa de fond a apreciat faptul că o pedeapsă de 3 ani închisoare- pentru infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 fapte) sunt de natură să ducă la atingerea scopului pedepsei aşa cum este prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în cauză s-a constatat că prejudiciul adus bugetului consolidat al statului prin fapta inculpatului, constând în infracţiune de evaziune este de 34.055 lei reprezentând impozit pe venit suplimentar, la care se adaugă majorările de întârziere aferente acestei sume, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei.
În aceste condiţii acţiunea civilă formulată de partea civilă s-a apreciat ca fiind întemeiată, urmând ca în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. să fie admisă şi inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 34.055 lei despăgubiri, reprezentând impozit pe venit suplimentar, plus majorările de întârziere aferente, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei
Nu au fost dispuse măsuri asigurătorii, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, nici de către organul de urmărire penală şi nici de instanţă deoarece nu au fost identificate bunuri aflate în proprietatea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul F.Ş. şi partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul F.Ş. a solicitat admiterea apelului, apreciind hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică, pe motiv că P.F.A. F. şi F.Ş. nu este acelaşi lucru, iar sumele solicitate de A.N.A.F. cu tidu de despăgubiri au fost foarte mari, că nu au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, deşi existau acte medicale la dosar, solicitând o reindividualizare a pedepsei.
Partea civilă A.N.A.F., nefiind prezentă la termenul de judecată, a depus la dosar motivele de apel prin care a solicitat constituirea ca parte civilă în cauză şi introducerea persoanei responsabile civilmente potrivit art. 16 C. proc. pen., conform art. 163 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357-1371 din C civ., iar potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, instituirea de măsuri asigurătorii
Prin Decizia nr. 298/A din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de inculpatul F.Ş. şi A.N.A.F.-D.G.F.P.Teleorman, a fost desfiinţată,. în parte, sentinţa penală nr. 96 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, şi rejudecând în fond:
S-au repus în individualitatea lor pedepsele contopite, respectiv 3 ani închisoare şi 8 luni.închisoare şi în baza art. 334 C. proc. pen.a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost condamnat din infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului în legătură cu infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi s-au înlăturat dispoziţiile prev. de art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., fiindmenţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, procedând la o reevaluare a materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată (respectiv: sesizările Gărzii Financiare şi A.N.A.F. - D.G.F.P. Teleorman, procesele-verbale de control, filele C.E.C. declaraţiile martorilor L.I., G.L., O.T. şi M.S., înscrisuri - facturi fiscale, chitanţe ş.a., raport de expertiză contabilă judiciară, coroborate cu declaraţiile inculpatului), Curtea a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt constând, în esenţă, în aceea că inculpatul F.Ş., în calitate de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi de comerţ cu amănuntul prin standuri şi pieţe (autorizaţia din 27 martie 2007, emisă de Primăria Alexandria) a desfăşurat astfel de activităţi în perioada 27 martie 2007 - 06 aprilie 2008, sens în care a achiziţionat marfă de la SC G. SA Alexandria (în valoare de 18.572,94 lei) şi de la SC R.I. SA (în valoare de 189.982,60 lei), fără a evidenţia în actele contabile ori alte documente aceste operaţiuni comerciale, precum şi veniturile realizate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit suplimentar şi cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 34.055 lei.
De asemenea, din probe a rezultat că inculpatul, în calitate de administrator al SC F. SRL Alexandria, la data de 14 ianuarie 2009 a încheiat cu SC M. SRL Alexandria un contract de livrare de plasă sudată de către această din urmă societate comercială. În baza acestui contract a fost livrată marfă în valoare de 38.853,50 lei, din care inculpatul a achitat doar 5.000 lei, pentru diferenţa de preţ înmânând reprezentantului firmei furnizoare fila C.E.C., pe care a semnat-o (fără a completa celelalte rubrici). Cu ocazia prezentării filei C.E.C. la bancă s-a constatat că firma administrată de inculpat nu avea disponibil în cont.
De asemenea, a mai rezultat că inculpatul, în aceeaşi calitate (administrator al SC F. SRL), în luna februarie 2009 a achiziţionat mărfuri în valoare totală de 42.877,75 lei de la SC C. SRL Alexandria, fiind emise 6 facturi fiscale pentru care inculpatul a înmânat reprezentantului firmei furnizoare fila C.E.C., drept garanţie.
Raportul de expertiză contabilă judiciară a stabilit iniţial că prejudiciul fiscal produs de P.F.A. F.Ş. aferent perioadei 2007 - 2008 este de 11,62 lei, reprezentând impozit pe venit. La această concluzie a ajuns expertul prin luarea în calcul doar a facturii din 16 mai 2008, în valoare de 1.432,76 lei, considerată ca fiind singurul document justificativ pentru P.F.A. F.Ş.
Faţă de împrejurarea că au fost omise celelalte facturi fiscale (în care apare inculpatul F.Ş.) şi că expertul desemnat iniţial a refuzat completarea raportului de expertiză, instanţa de fond a desemnat un alt expert şi a dispus această completare, din care rezultă că prin luarea în calcul doar a facturii în care apare ca beneficiar P.F.A. F.Ş. impozitul pe venit suplimentar este de 30,50 lei, iar prin luarea în calcul a tuturor facturilor fiscale impozitul pe venit suplimentar este de 34.055 lei.
Apărarea inculpatului în sensul că nu trebuie avute în vedere facturile în care figurează doar ca persoană fizică în mod justificat a fost înlăturată de către instanţa de fond având în vedere natura mărfurilor care figurau în aceste documente (materiale de construcţie, cantităţi mari de tărâţe, făină ş.a.) în condiţiile în care inculpatul nu a justificat în vreun fel achiziţionarea acestor mărfuri în interes personal, acestea nu au fost găsite în stoc, nu deţinea autorizaţie pentru lucrări de construcţie, nu avea ca obiect de activitate creşterea animalelor ori producţia de panificaţie şi nu a dovedit că a renunţat la calitatea de persoană fizică autorizată în perioada respectivă. Pe de altă parte, se constată că pentru acelaşi gen de mărfuri au fost emise facturi şi pentru P.F.A. F.Ş.
În legătură cu a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, Curtea a constatat că, deşi în mod corect instanţa fondului a schimbat încadrarea juridică şi a reţinut art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., l-a condamnat pe inculpat pentru forma incriminată de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., impunându-se schimbarea încadrării juridice de către instanţa de apel.
Cum cele două acte materiale ale infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 au fost comise la începutul anului 2009 iar pedepsele prevăzute de lege pentru această infracţiune sunt amenda şi închisoarea de la 6 luni la 1 an, faţă de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. (potrivit cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 3 ani „când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda") se constată că a operat prescripţia răspunderii penale, sens în care se va admite apelul inculpatului şi se va proceda în consecinţă.
De asemenea, instanţa de fond a soluţionat corect latura civilă obligând inculpatul la plata sumei stabilită prin raportul de expertiză (completat), respectiv 34.055 lei cu titlu de despăgubiri, plus majorările de întârziere aferente.
Este fondată critica părţii civile privind neluarea măsurii asigurătorii a sechestrului în raport de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi ale art. 163 C. proc. pen., neavând relevanţă faptul că nu au fost identificate bunuri ale inculpatului la momentul respectiv câtă vreme o atare măsură vizează şi bunurile viitoare ale persoanei obligată la despăgubiri.
Cat priveşte solicitarea din cererea de apel a părţii civile de introducere în cauză a părţii responsabile civilmente se constată că o astfel de cerere a fost formulată şi la instanţa de fond, la data de 25 ianuarie 2011, fără a se preciza dacă este vorba despre SC F. SRL Alexandria ori P.F.A. F.Ş., situaţie în care, prin încheierea de şedinţă din data de 08 februarie 2011 s-a dispus introducerea în cauză a SC F. SRL Alexandria, în această calitate. Cum infracţiunea de evaziune fiscală nu are legătură cu SC F. SRL, având în vedere şi dispoziţiile art. 16 C. proc. pen., Curtea nu poate primi această solicitare.
Şi celelalte aspecte ale cauzei au primit o rezolvare legală şi temeinică, nefiind identificate temeiuri de desfiinţare care să poată fi invocate din oficiu.
Împotriva Deciziei nr. 298/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul F.Ş. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 al C. proc. pen., respectiv prin hotărârea recurată s-a făcut o aplicare greşită a legii, prin prisama greşitei idividualizări a pedepsei având în vedere că nu s-a făcut distincţie între persoana fizică F.Ş. şi P.F.A. F.Ş.. A solicitat şi aplicarea legii penale mai favorabile din noul C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul F.Ş. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 22 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitarea de reindividualizare a pedepsei având în vedere că nu s-a făcut distincţie între persoana fizică F.Ş. şi P.F.A. F.Ş. şi că instanţa de apel greşit a făcut aplicarea legii prin luarea măsurii asigurătorii - a sechestrului nu se circumscrie art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale care reglementează sancţiunea principală aplicată inculpatului, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, nu a fost modificat ulterior pronunţării deciziei în apel la data de 22 octombrie 2013, sub acest aspect neintervenind o lege penală mai favorabilă.
În ceea ce priveşte regimul unităţii şi al pluralităţii de infracţiuni, raportat la sancţiunea individualizată de către instanţa de apel, se constată că legea veche este mai favorabilă inculpatului întrucât aplicarea Codului penal fie ar atrage incidenţa în cauză a concursului de infracţiuni prevăzut de art. 38 C. pen., cu un regim sancţionator mai sever atât în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, privind infracţiunea continuată, cât şi în raport de dispoziţiile art. 33, 34 C. pen. anterior, privind concursul de infracţiuni, fie nu ar avea nici o incidenţă asupra sancţiunilor aplicate.
În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, instanţa constată că potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, acestea se aplică potrivit legii care a fost identificată ca fiind lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de apel, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, având în vedere că dispoziţiile legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat nu au fost modificate .
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul declarat de inculpatul F.Ş.
În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat F.Ş. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei, conform Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa.publică, azi, 11 martie 2014
| ← ICCJ. Decizia nr. 871/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 736/2014. Penal. Falsificarea de monede sau... → |
|---|
