ICCJ. Decizia nr. 871/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 871/2014
Dosar nr. 5004/103/2012
Şedinţa publică din 11 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41/P din 04 aprilie 2013, Tribunalul Neamţ în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.M., din infracţiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
S-a dispus condamnarea inculpaţilor M.D.I. şi C.M., la pedepsele de:
- câte 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., li s-au interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.
În temeiul art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare 2 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul C.M. suma de 1.000 RON, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut ca situaţie de fapt că în seara zilei de 05 iunie 2012, la ora 21.57, agentul de poliţie T.S. a fost apelat telefonic de inculpatul M.D.I., însă nu a răspuns. În aceeaşi seară, la orele 22.05, inculpatul i-a transmis un mesaj lucrătorului de poliţie, prin care îi solicita să se întâlnească a doua zi dimineaţă. T.S. nu a răspuns la mesaj, dându-şi seama că inculpatul insista să-şi rezolve problema în alte modalităţi, decât cele legale.
În data de 07 iunie 2012, ora 08.43, agentul de poliţie a fost contactat telefonic, de la un alt număr de telefon mobil, de o persoană de sex masculin, care s-a recomandat a fi prietenul inculpatului M.D.I. şi care a solicitat o întrevedere cu T.S. Acesta din urmă l-a invitat la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti, iar la scurt timp s-a prezentat acea persoană, identificată ulterior ca fiind inculpatul C.M.
Întrucât denunţătorul şi-a dat seama că inculpatul C.M. intenţionează să intervină pentru prietenul său, a activat funcţia de înregistrare a telefonului mobil, cu scopul redării discuţiilor ce s-au purtat în parcarea din faţa sediului unităţii de poliţie.
Din discuţia înregistrată, a rezultat că inculpatul C.M. a vrut să intervină în favoarea inculpatului M.D.I., în sensul de a nu se da curs dosarului de urmărire penală, iar agentul de poliţie nu a dat un răspuns ferm solicitării făcute, lăsând să se înţeleagă că va face tot ce poate, dar în limitele legii, urmând să discute din nou cu inculpatul C.M. peste câteva zile.
De asemenea, inculpatul M.D.I. a declarat că a încercat să-şi rezolve problema în momentul audierii sale cât şi ulterior, prin apelarea telefonică şi transmiterea unui mesaj agentului de poliţie, că a relatat prietenului său C.M. faptul că este cercetat într-o altă cauză penală, însă nu i-a solicitat acestuia să intervină sau să ofere o sumă de bani denunţătorului.
Or, din probele administrate pe tot parcursul procesului penal a rezultat că intenţia infracţională a inculpatului M.D.I. a fost luată din momentul în care acesta se afla la sediul Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti şi a dat declaraţia olografă în faţa agentului de poliţie, iar intenţia infracţională a inculpatului C.M. a fost luată în momentul în care l-a contactat telefonic pe denunţător şi i-a solicitat o întrevedere. Este adevărat că în discuţiile purtate cu inculpatul C.M., denunţătorul nu a fost foarte ferm în a refuza propunerile acestuia, lăsând să se înţeleagă că este dispus să discute, însă nu i-a promis nimic acestuia, precizându-i chiar că va proceda în limite legale.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanţei a faptei comise de inculpatul C.M., instanţa a constatat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea complicităţii la infracţiunea de dare de mită.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 255 C. pen., oferirea de bani în modurile şi scopurile prevăzute de art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de dare de mită, iar art. 254 C. pen. prevede că fapta poate fi comisă atât direct, cât şi indirect. În aceste condiţii, făptuitorul care oferă bani sau alte foloase unui funcţionar, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen., are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită şi nu de complice, chiar şi în situaţia în care banii sau foloasele provin de la o altă persoană, iar actul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau actul contrar îndatoririlor de serviciu se referă la acea persoană, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, indiferent de modalitatea de comitere a acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termen legal, inculpatul M.D.I. care a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei penale şi pe fond achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. prin reaprecierea corectă a probelor administrate.
Prin decizia penală nr. 164 din 08 octombrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 41/P din data de 04 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 5004/103/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în cauză, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului care la data de 11 iunie 2012 prin intermediul inculpatului C.M. a oferit agentului de poliţie T.S. din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti, judeţul Neamţ, suma de 1.000 RON pentru a nu fi cercetat penal în dosarul penal nr. 2116/P/2012 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti - respectiv declaraţiile denunţătorului T.S., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi planşele fotografice reprezentând imagini ale mesajului primit de denunţător la data de 05 iunie 2012 de la postul telefonic aparţinând inculpatului, - a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.
Totodată, Curtea a reţinut că în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că declaraţiile inculpatului nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză şi, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca nesincere.
De asemenea, curtea, în acord cu instanţa de fond şi pentru aceleaşi motive, a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută provocarea inculpatului de către agentul de poliţie pentru a comite infracţiunea dedusă judecăţii.
Împotriva deciziei nr. 164 din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a declarat recurs inculpatul M.D.I. care a invocat ca motiv de casare art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) pct. b) C. proc. pen. A mai solicitat şi aplicarea legii penale mai favorabile din noul C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.D.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, la data de 08 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensvd. că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia şi sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea de încadrare juridică şi achitarea în temeiul prevederilor art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) pct. b) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că această critică se încadrează formal în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., însă este nefondată.
Trebuie precizat că, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de recursului.
Analizând decizia recurată sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, având în vedere intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, în cursul judecăţii, a noului C. pen. care, conform art. 5, impune stabilirea şi aplicarea legii mai favorabile în raport cu noile limite de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite, Înalta Curte constată că ih ceea ce îl priveşte pe recurentul M.D.I., legea veche este mai favorabilă.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Astfel, în speţă de la data pronunţării deciziei din apel, 08 octombrie 2013, şi până la data soluţionării recursului - 11 martie 2014 - a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Inculpatul M.D.I. a fost trimis ih judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de:
- art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 71 alin. (2) C. pen. anterior şi inculpatului i-au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 81 C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii şi în temeiul art. 82 C. pen. anterior s-a fixat termen de încercare 2 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracţiuni.
Art. 259 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, prevăd (limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni - 5 ani închisoare), iar art. 290 alin. (1) C. pen. nou, prevăd limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare.
Comparând limitele de pedeapsă astfel cum sunt stabilite în textele incriminatoare, se constată că legea veche este legea mai favorabilă, întrucât are limitele mai scăzute, instanţa de fond aplicând o pedeapsă orientată la limita rninimă prevăzută de lege.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul declarat de inculpatul M.D.I.
În temeiul art. 275 pct. 2 C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat M.D.I. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat sase avanseze din fondul Ministerului Justiţiei, conform Protocolului încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.I. împotriva deciziei penale nr. 164 din 08 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 862/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 874/2014. Penal. Infracţiuni la legea cecului... → |
|---|
