ICCJ. Decizia nr. 940/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 940/2014

Dosar nr. 9649/86/2012

Şedinţa publică din 14 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 68 din data de 27 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, în Dosar nr. 9649/86/2012 s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul N.L., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. (rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate în caz de săvârşire din nou a unei infracţiuni).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat - Ministerul Justiţiei, a sumei de 444 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care: suma de 294 lei - cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală (200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu s-a avansat în fondului Baroului de Avocaţi Suceava) şi suma de 150 lei - cheltuieli judiciare din faza de judecată (50 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu ce a fost avansată în fondului Baroului de Avocaţi Suceava prin încheierea din data de 29 octombrie 2012 - Dosar nr. 9649/86/2012).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constat următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 95 întocmit la data de 26 iulie 2012, inculpatul N.L., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sub acuzaţia că, la data de 20 martie 2012, în calitate de instructor auto, a primit de la denunţătorul N.R. suma de 100 euro, afirmând că va interveni pe lângă examinatorul-poliţist în scopul influenţării lui pentru a-l favoriza pe denunţătorul N.R. în vederea promovării probei practice a examenului de obţinere de permisului de conducere categoria "D".

De asemenea, ca şi soluţii complementare, în aceeaşi cauză s-a dispus prin rechizitoriu: scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că, din probele administrate în cauză rezultă că fapta penală nu există şi neînceperea urmăririi penale faţă de denunţătorul N.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât există cauza de nepedepsire, respectiv făptuitorul a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.

S-a consemnat în actul de sesizare a instanţei cu privire la împrejurările comiterii infracţiunii ce formează obiectul cauzei că, la data de 07 martie 2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a înregistrat denunţul numitului N.R. din com. Moldoviţa, jud. Suceava, în temeiul căruia s-a sesizat referitor la faptul că instructorul auto S.P., din mun. Câmpulung Moldovenesc, a solicitat suma de 150 euro de la denunţător, în scopul de a interveni pe lângă examinatorii cu care acesta urma să susţină proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria "D".

S-a evidenţiat în rechizitoriu că denunţătorul N.R. l-a contactat pe S.P. la data de 19 martie 2012, pentru stabilirea detaliilor legate de modul în care se va desfăşura proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, însă acesta i-a spus că nu se va mai prezenta la Suceava la data de 20 martie 2012, când va avea loc examenul, îndrumându-l pe acesta să ia legătura cu instructorul auto N.L., care l-a şcolarizat efectiv, cu motivaţia că respectivul "ştie ce are de făcut".

Ulterior acestei discuţii cu făptuitorul S.P., denunţătorul N.R. s-a întâlnit cu inculpatul N.L., ocazie cu care instructorul auto i-a comunicat să se prezinte la data de 20 martie 2012 în mun. Suceava, urmând să se stabilească detaliile legate de modul de desfăşurare a examinării şi de modalitatea de remitere de banilor. Astfel, la data de 20 martie 2012 N.R. s-a prezentat în parcarea aferentă SC S. SA din mun. Suceava şi, după ce a aflat cu ce examinator va susţine proba practică, i-a remis inculpatului N.L. suma de 100 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă examinatorul-poliţist în scopul facilitării promovării probei respective a examenului de obţinere a permisului de conducere categoria "D".

Ca şi acte procesuale dispuse în cauză s-a consemnat astfel:

La data de 20 martie 2012 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii S.P. şi N.L., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după absolvirea cursurilor şi susţinerea probei teoretice a examenului, pe care a promovat-o, N.R. l-a contactat pe S.P. (aşa cum conveniseră în momentul în care instructorul auto l-a îndrumat spre şcoala de şoferi din Suceava) şi au stabilit ca acesta din urmă să se deplaseze şi el la Suceava în momentul în care N.R. va susţine proba practică a examenului şi, tot cu aceeaşi ocazie, denunţătorul să-i remită instructorului auto suma de 150 euro în scopul ca el să intervină pe lângă poliţiştii examinatori, pentru a se asigura astfel de reuşita elevului la proba practică a examenului.

La data de 11 iulie 2012 prin Ordonanţa nr. 95/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul N.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 20 martie 2012, în calitate de instructor auto, a primit de la denunţătorul N.R. suma de 100 euro afirmând că va interveni pe lângă examinatorul-poliţist în scopul influenţării acestuia de a-l favoriza pe denunţătorul N.R. în vederea promovării probei practice a examenului de obţinere de permisului de conducere categoria "D".

La secţiunea analiza probelor, a elementelor constitutive ale infracţiunii, a vinovăţiei inculpatului şi alte menţiuni procesuale, a consemnat procurorul de caz că, în perioada 19 septembrie 2011 - 30 noiembrie 2011 denunţătorul N.R. a urmat cursurile şcolii de şoferi menţionate mai sus, avându-l ca instructor pe inculpatul N.L. care s-a ocupat şi de întocmirea dosarului pentru examen. Apoi, s-a înscris la examen şi a susţinut proba teoretică la data de 29 decembrie 2011, însă a fost declarat respins. Ulterior, la data de 01 februarie 2012 denunţătorul s-a înscris din nou la examen, iar după câteva zile a susţinut încă o dată proba teoretică, la care a fost declarat admis, fiind programat pentru susţinerea probei practice pentru data de 24 februarie 2012, dată la care acesta nu s-a prezentat. Aduce în atenţie organul de urmărire penală că, potrivit propriei sale declaraţii, la data de 19 martie 2012, denunţătorul N.R. l-a contactat pe S.P. pentru a-i reaminti că în data de 20 martie 2012 urmează să susţină proba practică a examenului şi să stabilească detaliile legate de modul de desfăşurare a examenului. Însă, cu această ocazie, S.P. i-a comunicat că el nu se mai poate prezenta la data de 20 martie 2012 la Suceava, motiv pentru care i-a sugerat să ia legătura cu instructorul N.L., deoarece "acesta ştie ce are de făcut".

Având în vedere aceste aspecte, denunţătorul N.R. l-a contactat telefonic pe N.L. şi a stabilit cu acesta să se întâlnească în jurul orelor 15:00 - 19 martie 2012, în mun. Suceava. Astfel, denunţătorul s-a deplasat în parcarea centrului comercial "I.M." Suceava de unde împreună cu inculpatul N.L. au plecat cu maşina de serviciu a acestuia prin mun. Suceava deoarece el efectua o oră de instruire practică cu un cursant în acel moment. Astfel, pe parcursul deplasării prin mun. Suceava, denunţătorul a abordat problema referitoare la modul în care va avea loc examenul pentru obţinerea permisului ocazie cu care inculpatul N.L. nu i-a oferit prea multe detalii, afirmând că vor stabili cu exactitate ce este de făcut în dimineaţa zilei de 20 martie 2012 când denunţătorul trebuia să se prezinte pentru a susţine examenul. De asemenea, pe parcursul discuţiei, denunţătorul i-a spus inculpatului că stabilise cu S.P. să aibă pregătită suma de 150 euro pe care să o dea instructorului în scopul de a fi sigur de promovarea examenului, cu această ocazie inculpatul N.L. aprobând această afirmaţie şi spunându-i încă o dată că "vom vedea mâine, în funcţie de cine va fi", referindu-se astfel, susţine procurorul, la faptul că trebuie să aştepte să vadă ce examinator va veni şi dacă el va putea să intervină în scopul de a fi sigur că denunţătorul va promova examenul. La finalul discuţiei, cei doi au stabilit să se întâlnească în cursul zilei de 20 martie 2012 orele 09:00, în parcarea aferentă Fabricii de Sticlă din mun. Suceava.

Dând curs solicitării acestuia, la data mai sus amintită denunţătorul N.R. s-a prezentat în locul stabilit în vederea susţinerii probei practice a examenului pentru obţinerea permisului. Cu această ocazie, sus-numitul l-a întrebat pe inculpatul N.L. " dacă se poate rezolva treaba " şi dacă o să fie bine însă acesta i-a spus că încă nu ştie sigur, deoarece nu a venit poliţistul examinator şi nu ştie dacă poate interveni pe lângă acesta. După sosirea acestuia, cei doi s-au deplasat în autobuzul cu care urma să se susţină examenul şi au discutat despre examinator, instructorul spunându-i că este treaba bună şi că va fi bine. În momentul în care au coborât din autobuz, inculpatul N.L. l-a întrebat dacă are "100 lipoveni", referindu-se astfel la suma de 100 euro.

Denunţătorul i-a dat acestuia suma de 100 euro după care au aşteptat susţinerea probei practice.

Pe de altă parte, a motivat procurorul că, aşa cum rezultă din declaraţia martorului B.R.S., administrator al SC "S.O.U." SRL Dorohoi, candidaţii şcolarizaţi de această şcoală de şoferi nu se puteau înscrie la examenul pentru obţinerea permisului de conducere până ce nu achitau integral costurile şcolarizării, abia după aceasta finalizându-se dosarul de absolvire a şcolii de conducere, iar plata preţului se face numai în moneda naţională aşa cum prevede şi contractul de şcolarizare.

S-a susţinut în rechizitoriu că probele testimoniale administrate în cauză se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante prin care, în baza denunţului numitului N.R., la data de 20 martie 2012, orele 09:00, organele de urmărire penală constituite în echipă operativă s-au deplasat în parcarea aferentă Fabricii de Sticlă de pe str. T., unde se aflau mai multe persoane, elevi şi instructori auto care aşteptau să fie examinaţi de poliţişti. După ce s-au legitimat şi au arătat scopul prezenţei lor, respectiv constatarea infracţiunii de trafic de influenţă, organele de urmărire penală au procedat la identificarea celui în cauză, stabilind că se numeşte N.L., fiul lui N. şi M., născut în com. Vereşti, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, sat Corocăieşti, care, după ce a fost rugat să scoată toate bunurile pe care le are asupra şi au fost identificate mai multe bancnote (lei şi euro), în legătură cu acestea a declarat "că sunt ale mele, de acasă". În prezenţa membrilor echipei operative şi a martorului asistent, numitul N.L. a numărat bancnotele aflate asupra sa, compuse din 18 bancnote în cupiură de 100 lei, două bancnote în cupiură de 200 euro, 12 bancnote în cupiură de 50 lei şi două bancnote în cupiură de 50 euro, acestea din urmă fiind cele care au fost puse la dispoziţia denunţătorului N.R. de către organele de poliţie.

În acelaşi context, s-a adus în atenţie că în cursul urmăririi penale, convorbirile ambientale ale inculpatului N.L. şi ale învinuitului S.P. au fost interceptate şi înregistrate în baza ordonanţelor de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video nr. 95/P/2012 pe o perioadă de 48 de ore începând cu data de 13 martie 2012, care a fost confirmată prin Încheierea nr. 431 din 19 martie 2012 a Tribunalului Suceava, Dosar nr. 3629/86/2012 şi respectiv nr. 95/P/2012 din data de 19 martie 2012, confirmată prin încheierea Tribunalului Suceava nr. 443 din 21 martie 2012 Dosar nr. 3757/86/2012.

În conţinutul rechizitoriului a fost prezentat, conform procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice, următorul fragment considerat relevant de către organul de urmărire penală, din convorbirea purtată de denunţătorul N.R. cu inculpatul N.L. în ziua de 19 martie 2012 (cu menţiunea că aceasta a fost stocată pe suportul optic marca DVD-R, fişierul audio al cărui conţinut este redat în formă scrisă purtând denumirea DW_C0119, cu dimensiunea de 38,9 Mb):

N.R.: - Dacă nu ştiţi cine vine (...) care şi cum;

N.L.: - Nu ştie nimeni cine vine, cine are (...);

N.R.: - Dacă vine unul bun sau unul rău (...);

N.L.: - Bun (...) toţi îs buni;

N.R.: - Toţi îs buni (...) Contează după om (...) nu după examinatori (...) după elevi, bineînţeles!;

N.L.: - Mă duc să aduc (...) să fie autobuzul aici;

N.R.: - (...) să fie pregătit;

N.L.: - (discută cu un alt cursant);

N.R.: - Eu am pregătit ceva;

N.L.: - Păi dă să vedem ce este, că na (...) nu ştiu, nu (...);

N.R.: (discută cu un alt cursant);

N.L.: - (discută cu un alt cursant, conversaţie ce nu interesează cauza) Ai adus? 100 de "lipoveni";

N.R.: - 100?;

N.L.: - Da!;

N.R.: - De ce?;

N.L.: - euro;

N.R.: - Am mai pregătit şi 2 milioane, da dacă (...);

N.L.: - Lasă! (...)

În motivarea actului decizional de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului S.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în baza temeiului legal menţionat în cele ce preced, pe considerentul că fapta nu există, argumentează organul de urmărire penală că, deşi în cauză există înregistrarea unei convorbiri ambientale între acesta şi denunţătorul N.R., în care cei doi discută despre necesitatea unei plăţi de 150 de euro fără însă a se indica beneficiarul şi scopul acesteia, acest mijloc de probă nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză cu excepţia denunţului şi a declaraţiei numitului celui din urmă. În acest context, procurorul de caz a făcut trimitere la declaraţiile învinuitului S.P., ale inculpatului N.L. şi procesul-verbal de studiere a listing-ului convorbirilor telefonice purtate de învinuitul S.P. în perioada 07 martie 2012 - 21 martie 2012 din care rezultă că acesta nu a purtat nicio convorbire cu inculpatul N.L.

La secţiunea alte menţiuni s-a adus în atenţie că denunţătorul N.R. beneficiază de cauza de nepedepsire prev. de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, conform căreia făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.

Distinct de aceasta, s-a evidenţiat că faţă de inculpatul N.L. şi învinuitul S.P. a fost îndeplinită procedura prev. de art. 91³ alin. (4) din C. proc. pen., privind aducerea la cunoştinţă a transcrierilor discuţiilor interceptate şi înregistrate în cauză, relevante în acest sens fiind procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi adresa de înştiinţare.

Referitor la antecedenţa penală a inculpatului N.L., se menţionează că, potrivit fişei de cazier, acesta este cunoscut cu antecedente penale, prin ordonanţa din 11 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi fiind sancţionat administrativ cu amendă în valoare de 200 lei, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că fapta imputată inculpatului N.L. se probează cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţia olografă a denunţătorului N.R.; rezoluţia de începere a urmăririi penale; procesul-verbal de organizare a constatării; procesul-verbal de predare a sumelor de 100 euro şi 200 lei către denunţătorul N.R. şi planşe foto; procesul-verbal de instalare a tehnicii de înregistrare a convorbirilor în mediul ambiental; procesele-verbale de redare a convorbirilor în mediul ambiental din datele de 13 martie 2012 şi 19 martie 2012; procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; copia contractului de şcolarizare a denunţătorului N.R.; copia dosarului de şcolarizare al denunţătorului N.R.; ordonanţa de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video nr. 95/P/2012 pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 13 martie 2012; Încheierea nr. 431 din 19 martie 2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanţei de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video, Dosar nr. 3629/86/2012; Ordonanţa nr. 95/P/2012 de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din data de 19 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava; Încheierea Tribunalului Suceava nr. 443 din 21 martie 2012 de confirmare a Ordonanţei nr. 95/P/2012 din data de 19 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava Dosar nr. 3757/86/2012; procesul-verbal de studiere a listing-ului convorbirilor telefonice purtate de numitul S.P. în perioada 07 martie - 21 martie 2012 de la postul telefonic cu numărul 001; declaraţiile martorului B.R.S.; declaraţia martorului asistent I.E.M. la efectuarea flagrantului; fişă cazier judiciar inculpat N.L.; declaraţia învinuitului S.P.; declaraţiile inculpatului N.L.; procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; copiile următorilor suporţi optici: un CD marca V., copie Audio-Video-Foto 20 martie 2012"; un CD marca V. Audio-Video Copie 13 martie 2012"; un CD marca V. Copie Audio 19 martie 2012".

S-a conchis că, în drept, infracţiunea de trafic de influenţă se consumă prin promisiunea, acceptarea, pretinderea de daruri, pentru sine sau pentru altul, de către o persoană care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În prezenta cauză, inculpatul a pretins suma de bani de la denunţător, lăsând să se înţeleagă că banii erau destinaţi poliţistului examinator şi că această "suprataxă" ar fi fost obligatorie pentru a asigura promovarea examenului, în condiţiile în care poliţiştii care efectuează verificarea practică a cunoştinţelor candidaţilor la obţinerea permisului de conducere au calitatea de funcţionari, precum şi competenţele de serviciu cerute de texul infracţiunii. Apărarea inculpatului în sensul că banii găsiţi asupra lui cu ocazia efectuării procedurii flagrante ar fi reprezentat o rată a taxei de şcolarizare pe care denunţătorul o datora, nu a fost primită, motivându-se că aceasta se plăteşte numai la societatea care a efectuat şcolarizarea şi până la susţinerea examenului.

Odată sesizată instanţa de judecată cu fondul cauzei, la primul termen de judecată din data de 29 octombrie 2012 cu procedura completă şi fiind asigurat cadrul procesual adecvat din perspectiva disp. art. 171 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, în considerarea dispoziţiilor art 300 C. proc. pen., după ascultarea punctelor de vedere ale părţilor, a constatat regularitatea actului se sesizare constând în rechizitoriul din 26 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, considerându-se astfel legal sesizată cu judecarea prezentei pricini.

Sub consilierea apărătorului său ales, inculpatul N.L. a precizat expres că nu înţelege să acceseze procedura derogatorie în condiţiile şi cu beneficiile prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

Văzând voinţa inculpatului, căreia i-a dat expresie atât personal, cât şi prin apărător, instanţa a purces la începerea cercetării judecătoreşti şi, în baza rolului activ, cu respectarea principiilor nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii specifice fazei de judecată, a procedat la readministrarea probatoriului testimonial din faza de urmărire penală, audiaţi fiind inculpatul şi martorii din lucrări S.P., B.R.S. şi I.E.M., toţi precizând că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, context în care s-a notat că:

- inculpatul N.L. - nu contestă primirea sumei de bani ce formează obiectul infracţiunii de trafic de influenţă (acţiune care de altfel a fost surprinsă în flagrant de către organele în drept), construcţia apărării gravitând în jurul titlului cu care aceasta a fost primită, el susţinând, în esenţă cu relevanţă penală, că cei 100 de euro reprezentau contravaloarea orelor de conducere practică restante; relatările sale s-au înscris aşadar pe această linie, urmată încă din faza de urmărire penală şi, cu ocazia audierii de către prezenta instanţă, în descrierea situaţiei de fapt a susţinut că denunţătorul - martorul N.R. a efectuat, la şcoala de şoferi unde activează, 9 ore de teorie şi 9 de practică (circulaţie), costul unei ore de teren fiind de 50 lei; contravaloarea acestor din urmă ore trebuia să-i fie achitată lui de către martor, acesta amânând însă plata până în ziua examenului când, cu acest titlu, susţine inculpatul că primit suma de 100 euro (compusă din două bancnote de 50), justificând că a acceptat plata în această modalitate întrucât N.R. nu avea în ziua examenului asupra sa, în monedă naţională, decât 2 milioane lei vechi şi, imediat după acest moment, fiindu-i predată şi cheia de la autobuz, a sosit echipa operativă din cadrul D.N.A., care i-a solicitat să scoată toţi banii din buzunar, constatându-se astfel cele reţinute în rechizitoriu; evidenţiază inculpatul în acelaşi context că martorul a încercat să-i dea pe lângă suma menţionată şi cele 2 milioane lei vechi, bani pe care însă nu i-a primit, dat fiind că nu i se cuveneau; a venit inculpatul cu precizarea că, pentru a fi posibilă susţinerea examenului, se impune a fi efectuate de către cursant minim 10 ore, N.R. urmând 9 ore anterior şi 1 oră în dimineaţa respectivă; de asemenea, a arătat că cel în cauză nu ar fi putut susţine examenul dacă, oficial, nu avea efectuate şi orele de conducere iar, dacă nu i-ar fi plătit contravaloarea celor restante în ziua examenului, nu i-ar fi permis să participe şi nu i-ar fi pus la dispoziţie autobuzul, aspect cu privire la care, de altfel, îl şi avertizase; a menţionat, de asemenea, că valoarea contractului încheiat între N.R. şi şcoala de şoferi unde era angajat este de 8 milioane lei vechi, existând şi contracte ale altor cursanţi în care se stipulează sume mai mari, începând cu 12 milioane lei vechi şi că practica la societate era ca instructorii auto să încaseze contravaloarea orelor efectuate de la cursanţi ca apoi ei, la rândul lor, să-i achite la şcoala de şoferi; strict cu referire la situaţia în care el însuşi s-a aflat, a precizat că în dimineaţa de referinţă nu a avut timp să urmeze acest parcurs, de altfel, sediul nici nu era deschis, astfel că urma să predea banii primiţi de la denunţător, ca şi contravaloare a orelor efectuate, după susţinerea examenului, cu sublinierea că N.R. era înscris la şcoala de şoferi cu acea restanţă de plată pentru cele 9 ore de conducere efectuate şi neachitate; cât despre cadrul în care se desfăşoară examenul, a arătat că el, ca şi instructor, nu-i însoţeşte pe cursanţi alături de aceştia fiind doar poliţistul şi un martor; referitor la întâlnirea cu N.R. din ziua precedentă, a declarat că a avut loc la solicitarea acestuia şi a avut drept scop să-i arate locul unde urma să susţină examenul, ceea ce a şi făcut, sens în care l-a luat de la "I.M." cu maşina cu care efectua la acea dată ore, la volanul căreia se afla chiar un cursant, după care, la dorinţa lui l-a lăsat în cartierul Burdujeni; a susţinut inculpatul că pe parcursul acestei deplasări cu autovehiculul, N.R. nu l-a abordat în vreun fel pentru a interveni pe lângă poliţistul examinator în scopul de a-i asigura reuşita la examen; cu referire la S.P., a afirmat că-l cunoaşte din vedere, fiind instructor auto la văzut la diferite examene, însă nu a ţinut legătura cu acesta şi nici nu a purtat vreo discuţie telefonică vizând rezolvarea situaţiei lui N.R. în legătură cu promovarea examenului;

- martorul din lucrări B.R.S. - este administratorul şcolii de şoferi "S.L.V." şi a făcut vorbire despre specificul contractelor încheiate în general de societate, vizând obţinerea permisului de conducere categoria "D" şi modul de derulare a acestora, prin relaţionare la cazul particular al denunţătorului B.R.S.; aducând lămuriri în această arie de interes, prin declaraţia dată nemijlocit în faţa instanţei vine să confirme susţinerile inculpatului; astfel, referitor la situaţia particulară a cursantului N.R. precizează că el a fost cel care l-a înscris la şcoala de şoferi pe care o administrează că, în desfăşurarea activităţii profesionale colaborează cu martorul S.P. care a mai direcţionat şi alte persoane către instituţia sa pentru a urma cursurile în vederea obţinerii categoriei "D"; deşi în contractul încheiat cu denunţătorul, care reprezintă un formular tipizat, sunt stipulate 30 ore teoretice şi 30 ore practice, acestea sunt prevederi generale iar, funcţie de vechimea pe care cel în discuţie o avea în categoria obţinută anterior, conform programei şcolare, el se încadra în obligaţia de a efectua minim 10 ore de conducere în vederea susţinerii examenului pentru categoria "D"; suma de 8 milioane lei vechi menţionată în contractul încheiat cu N.R. acoperea contravaloarea orelor teoretice (T.V.A. + cheltuieli de şcolarizare) efectuate până la examenul de sală, ulterior cursantul urmând orele de conducere practică, al căror cost (aprox. 50 lei/oră, reprezentând c/v carburant + plata instructorului) nu era inclus în această sumă; ca şi situaţie de ansamblu, a evidenţiat că în cadrul şcolii sunt încheiate contracte pentru obţinerea categoriei "D" şi cu valori mai mari, context în care a oferit explicaţii de unde provine diferenţa de bani, cu menţiunea că, în cazul în care suma este achitată integral, aceasta apare înscrisă încă de la început în contract; contracte de natura celui privind pe N.R. au mai fost încheiate cu firma, funcţie de necesităţile fiecărui cursant; susţine martorul că N.R. i-a solicitat în mod expres ca orele de conducere să le efectueze după sală (cu toate că acestea puteau fi făcute în paralel), întrucât nu dispunea la acel moment de bani, el făcând naveta din altă localitate; evidenţa acestor ora practice era ţinută de către instructor, fiind trecute menţiuni cu privire la data şi orele efectuate în caietul cursantului, precum şi în agenda instructorului ţinută personal de către acesta; a declarat că modalitatea de plată a acestor ore de conducere este destul de flexibilă, respectiv contravaloarea lor poate fi achitată integral înainte de începerea lor, fie după, direct la şcoala de şoferi, până la susţinerea examenului; asemeni inculpatului, susţine martorul că este posibil ca plata să se facă direct instructorului, în mod eşalonat, după fiecare oră de conducere sau la diferite perioade de timp, cu obligaţia în sarcina acestuia de a preda suma de bani către casieria şcolii de şoferi, în aceeaşi zi în care a primit-o, programul fiind în zilele lucrătoare între orele 09:00 şi 17:00, eliberându-se bon fiscal, cu excepţia zilelor de vineri după-amiază când se poate proceda în acest sens şi luni, dat fiind că este week-end; a subliniat martorul că, în situaţia în care instructorul efectuează ore cu maşina mică, urmarea acestui circuit al banilor este mai facilă, întrucât se poate deplasa la sediul firmei, însă anevoioasă în cazul autobuzelor şi camioanelor cu remorcă, în condiţiile în care le este interzis a circula prin central oraşului, traseul fiind pe variantă; referitor la condiţiile în care un cursant poate susţine examenul practic, a arătat că regula în cadrul şcolii de el administrată este ca acesta să fi achitat anterior contravaloarea orelor de conducere efectuate, în caz contrar nu primea cheile de la autobuz şi există posibilitatea ca plata lor să se facă chiar în ziua examenului, către instructor; cât despre situaţia particulară a denunţătorului N.R. în derularea contractului, a precizat că situaţia sa a rămas nedefinitivată, în concret nu au fost achitate orele de practică, în special a carburantului consumat, deşi în acte apar ca fiind efectuate; martorul ştia că în momentul în care a venit la examen, avea de achitat ore restante de conducere practică, însă nu aşa de multe, găsind ca şi explicaţie că, nefiind din localitate, inculpatul N.L. a acceptat să efectueze cu acesta mai multe ore ce urmau ulterior a fi plătite; a venit cu sublinierea că inculpatul N.L. era împuternicit de firmă să încaseze banii respectivi pentru orele de conducere, după care să-i predea la firmă; despre atitudinea lui N.R. ca şi cursant, parte contractantă cu drepturi şi obligaţii ce izvorăsc din derularea contractului, a adus în atenţie martorul că acesta fusese încă de două ori programat pentru a susţine examenul dar nu s-a prezentat, invocând motive de ordin personal, respectiv survenirea unui deces în familie, opinia sa fiind însă că în realitate ar fi fost vorba de lipsa banilor necesari pentru achitarea contravalorii orelor de conducere efectuate; relativ la data de referinţă, susţine martorul că după realizarea flagrantului denunţătorul a pretins că nu ar fi efectuat toate orele de practică, mai exact că acestea ar fi durat mai puţin de 2 ore, împrejurare care ar fi generat acele neînţelegeri; de asemenea, N.R. i-a spus că nu avea bani să plătească orele suplimentare, personal cunoscând că nu are resurse materiale dat fiind că, pe acest considerent, refuzase oferta de a urma în continuare atestatul la aceeaşi şcoală de şoferi, beneficiind de reducerea costurilor cu 2 milioane lei vechi; creionând profilul inculpatului N.L., ca şi angajat la societatea sa de 7 - 8 ani, a evidenţiat că pe linie profesională acesta este o persoană de încredere, corectă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, atât în relaţia cu personalul firmei, cât şi cu elevii, a apelat la serviciile sale de mai multe ori, acesta răspunzând cu promptitudinea chiar şi în timpul liber, nu a creat niciodată probleme şi nu a ieşit vreodată lipsă în gestiune; a conchis că, deşi a ajuns în situaţia de faţă, pe care personal o regretă, nu şi-a pierdut încrederea în inculpat;

- martorul din lucrări S.P. - a avut calitatea de învinuit în cauza de faţă şi cu privire la acesta s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriu dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală, reţinându-se că operează disp. art. 10 lit. a) C. pen. - acesta oferă detalii asupra situaţiei premisă, sens în care precizează că îl cunoaşte pe N.R. din anul 2008, întrucât a urmat şcoala de şoferi unde este instructor, el a revenit în 2011 pentru a efectua ore de conducere în vederea obţinerii şi a categoriei "D" însă, întrucât nu făcea instructaj pentru susţinerea unui astfel de examen, l-a îndrumat către şcoala de şoferi "S.L.V." din mun. Suceava, al cărei administrator este martorul B.R.S., dându-i numărul lui de telefon, dar fără a vorbi personal cu acesta în legătură cu înscrierea sa, ori a-i recomanda să se ducă la instructorul N.L., pe care-l ştia doar din vedere; ulterior, cu aproximaţie în luna martie 2012, N.R. l-a contactat din nou, spunându-i că fusese programat să efectueze ore practice în februarie 2012 însă nu s-a putut prezenta din cauza unui deces în familie, astfel că a fost reprogramat în martie 2012; cunoaşte de la N.R. că plătise suma de 8 milioane lei vechi şi mai avea de achitat diferenţa de 4 milioane lei vechi, reprezentând contravaloarea orelor de conducere practică, pe care nu le efectuase încă; admite ca real martorul că şi înainte cu o săptămână de susţinerea examenului a fost căutat de către denunţător şi, legat de discuţia ce a avut loc între ei, a explicat că, recomandându-i " să aibă totul la el", s-a referit la documentaţia necesară pentru proba practică, respectiv dosarul, actul de identitate şi permisul de conducere iar sintagma folosită " instructorul ştie ce are de făcut", avea semnificaţia că acesta va întocmi foaia de parcurs, caietul elevului şi va consemna observaţiile privind terminarea orelor practice, pe care nu le efectuase încă; martorul a negat orice implicare a sa cu valenţe penale, susţinând că nu a purtat nicio discuţie cu N.R. în legătură cu primirea sumei de 1 milion lei vechi pentru a se prezenta personal la Suceava în ziua susţinerii examenului şi a-l ajuta să-l promoveze, ori referitoare la necesitatea ca acesta să aibă asupra sa 150 de euro pentru a interveni pe lângă poliţistul examinator; ulterior, după ce a fost chemat la audieri de către procuror a aflat despre toate aceste susţineri ale numitului N.R., dar şi că denunţul său îl viza de fapt pe el; a subliniat că nu a luat legătura personal nici cu B.R.S. şi nici cu N.L. pentru a-i facilita denunţătorului promovarea examenului şi nici nu i-a recomandat acestuia să se ducă la instructorul său şi să-i spună că vine din partea sa;

- martorul din lucrări I.E.M., martor asistent la efectuarea flagrantului din data de 20 martie 2012, ocazie cu care asupra inculpatului s-au găsit cele două bancnote de 50 de euro- puse la dispoziţia denunţătorului de către organele de poliţie ca şi obiect al flagrantului, ocazie cu care aceasta confirmă cele cuprinse în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 20 martie 2012 orele 10.30.

Deşi instanţa de judecată a efectuat toate demersurile legale în vederea audierii, în calitate de martor, a denunţătorului N.R., aceste demersuri au rămas fără rezultat motivat de faptul că răspunsurile la mandatele de aducere emise pe numele acestuia s-au succedat după cum urmează: pentru termenul din 26 noiembrie 2012 - mama celui citat - N.E. declară că fiul său este plecat la muncă, în străinătate, pe mai multe luni; pentru termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2013, organele de poliţie au confirmat faptul că, luând legătura telefonic cu martorul N.R., la data de 8 ianuarie 2013, acesta le-a relatat personal şi verbal că se află în vizită la rude în localitatea Timişoara, judeţul Timiş, angajându-se că se va prezenta la Tribunalul Suceava neînsoţit, ceea ce nu s-a întâmplat; la data de 17 ianuarie 2013 martorul depune la registratura Tribunalului Suceava, secţia penală, un memoriu - datat 4 ianuarie 2013, în care înştiinţează instanţa de judecată de caracterul real şi corespunzător întru totul adevărului a declaraţiilor date în faza de urmărire penală, precum şi despre faptul că se află în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei de judecată pe motiv că lucrează în străinătate iar concediul oferit de angajator încetează la data de 07 ianuarie 2013, având astfel obligaţia de a se prezenta la serviciu în Italia şi nu cunoaşte când va reveni în ţară. În întărirea celor susţinute martorul depune la dosar contractul de muncă, în limba italiană, precum şi tradus şi legalizat în limba română, contract din conţinutul căruia rezultă că acesta a fost angajat pe perioadă determinată, din data de 14 iunie 2012 până în data de 20 decembrie 2012, nedepunând la dosar nicio dovadă de prelungire a contractului, astfel cum a susţinut în memoriul depus la dosar. Astfel, deşi instanţa de judecată a procedat în continuare la citarea acestuia cu mandate de aducere, din conţinutul proceselor-verbale de executare a acestora a rezultat, din discuţiile purtate cu mama acestuia - N.E., că martorul denunţător N.R. este plecat la muncă în Germania, fără a se cunoaşte data la care se întoarce.

Cu respectarea principiului egalităţii armelor şi garantarea deplină a dreptului la apărare, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi pe latură penală, propusă de inculpatul N.L. în acest sens fiind puse la dispoziţie spre analiză, în conturarea profilului socio-moral, caracterizări emanând de la fostul loc de muncă, respectiv Colegiul Tehnic "A.I.C." Suceava, sub semnătura directorului instituţiei şi de la preotul paroh din localitate şi, în dovedirea situaţiei de fapt, xerocopiile unor contracte de şcolarizare încheiate cu aceeaşi şcoală de şoferi, cu valori ale prestaţiei diferenţiate, respectiv 1200 sau 1500 lei şi ale caietului cursantului N.R.

Acestea fiind probele administrate în cauză, în ambele faze procesuale, instanţa de fond a reţinut pentru început, următoarele:

Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., "Primirea sau pretinderea de bunuri sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani".

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, la care se face raportare prin rechizitoriu, "în înţelesul prezentei legi sunt infracţiuni de corupţie, infracţiunile prevăzute la art. 254 - art 257 C. pen."

S-a reţinut că în cazul infracţiunii de "trafic de influenţă" incriminată de art. 257 alin. (1) C. pen., elementul material al laturii obiective constă în acţiunea de traficare a influenţei - reală sau presupusă - pe lângă un funcţionar - care poate fi săvârşită alternativ prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act care intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia.

În toate şi oricare dintre modalităţile normative alternative - primire, pretindere ori acceptarea promisiunii de daruri - elementul material al laturii obiective a infracţiunii poate fi realizat direct de către autor, sau indirect, mijlocit printr-o persoană interpusă, printr-un intermediar care participă astfel la săvârşirea acesteia în calitate de instigator sau complice, după caz.

S-a reţinut că întreaga construcţie juridică a infracţiunii de trafic de influenţă, raţiunea incriminării realizată prin prevederile Codului penal, impun concluzia că autorul acesteia face uz de trecerea sa - reală sau presupusă - pe lângă funcţionar, ceea ce a determinat şi denumirea marginală a acesteia. Infracţiunea presupune şi o intervenţie promisă, ce ar urma să se facă pe lângă funcţionar, pe baza influenţei - reale sau presupuse - pe lângă acesta, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu.

Referitor la structura şi conţinutul juridic al infracţiunii s-a remarcat că situaţia premisă este în sensul preexistenţei unui serviciu în cadrul unei unităţi publice în care-şi desfăşoară activitatea funcţionarul asupra căruia făptuitorul are sau pretinde că are influenţa. Potrivit literaturii de specialitate, pentru existenţa situaţiei premise nu este necesara determinarea persoanei funcţionarului, fiind suficientă precizarea actului în vederea căruia se va interveni, deci o referire - chiar la modul general - la un funcţionar, o aluzie ori o referire implicită.

S-a reţinut că în cazul delictelor de trafic de influenţă, comiterea faptei are ca urmare imediată realizarea unor operaţii ilicite pe seama funcţionarului public sau funcţionarului şi prin aceasta crearea stări de pericol în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii unei autorităţi, instituţii publice sau altei persoane juridice în serviciu căreia se află funcţionarul public sau funcţionarul care este solicitat de făptuitor. Delictele subzistă numai atunci când există o cauzalitate între activitatea desfăşurată de făptuitor şi urmarea imediată, respectiv, starea de pericol social. Aceasta rezultă, de regulă, din materialitatea faptei.

Infracţiunea de trafic de influenţă se săvârşeşte numai cu intenţie calificată de scop. Această poziţie subiectivă cu care trebuie să acţioneze autorul în cazul infracţiunii de trafic de influenţă rezultă neîndoios din termenii legii care prevede că acţiunea acestuia - primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri - trebuie să fie săvârşită pentru a-l determina pe funcţionarul, pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influenţă, să facă sau să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Scopul urmărit de făptuitor, ca problemă distinctă pe care trebuie să o clarifice organul judiciar presupune dovedirea intenţiei calificate a acestuia, în sensul constatării finalităţii urmărite - ori măcar afirmate de cel în cauză - indiferent dacă scopul pentru care s-a pretins, primit, etc., folosul a fost materializat sau nu. Dezaprobând o astfel de faptă, prin incriminarea ei în rândul infracţiunilor de corupţie, legiuitorul a avut în vedere scopul urmărit de infractor, nu ca rezultat, ci ca o traficare a influenţei sale reale sau presupuse.

Corupţia reprezintă abuzul de putere săvârşit în exercitarea funcţiei publice de un angajat al administraţiei publice, indiferent de statut, structură sau poziţie ierarhică, în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, persoană fizică ori persoană juridică.

S-a apreciat că traficul de influenţă este o infracţiune comisivă (de acţiune) şi instantanee, cu consumare anticipată. Simpla pretindere de bani sau alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri - care deşi constituie un început de punere în executare - determină existenţa infracţiunii (forma imperfectă a tentativei este asimilată cu fapta consumată). Infracţiunea se consumă în momentul în care autorul primeşte ori pretinde bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a determina funcţionarul să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu şi a apărut urmarea imediată.

S-a reţinut că traficarea influenţei pe care o persoană o are pe lângă un funcţionar (reală) sau pe care lasă să se înţeleagă că o are pe lângă acesta (presupusă), creează reale şi grave stări de pericol pentru prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, a instituţiilor, organismelor statului, serviciilor publice, a altor unităţi, pentru corectitudinea, cinstea funcţionarilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcţiile încredinţate. Ea este de natură să creeze, să inducă ideea, deosebit de nocivă, periculoasă pentru echilibrul relaţiilor sociale în ansamblul lor, a posibilităţii promovării unor interese pe căi oculte, în afara condiţiilor legii, prin cumpărarea favorurilor funcţionarului însărcinat cu examinarea şi soluţionarea acestora; că funcţionarii sau alţi salariaţi aflaţi în serviciu, ar putea acţiona sub înrâurirea intervenţiei unor persoane real sau presupus influente.

Cu toate că, prin elementul material al laturii obiective, infracţiunea de trafic de influenţă nu este legată nemijlocit de activitatea funcţionarului, s-a apreciat că ea îşi răsfrânge efectele negative asupra acesteia, discreditează autoritatea, instituţia, unitatea din care face parte, serviciul căreia îi aparţine, creând o stare de suspiciune, neîncredere cu privire la corectitudinea, cinstea lui. Prin consecinţele sale traficul de influenţă are legătură nemijlocită, indiscutabilă cu serviciul funcţionarului pe lângă care se are sau se lasă a se crede că se are influenţă.

Raportând dispoziţiile legale mai sus enunţate, precum şi consideraţiile de ordin teoretic, astfel cum au fost expuse detaliat în cele ce preced, la probatoriul administrat în prezenta cauză, instanţa de fond a reţinut drept dovedite atât fapta în materialitatea ei, cât şi vinovăţia inculpatului N.L. în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. (rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) constând în aceea că: la data de 20 martie 2012, în calitate de instructor auto, a primit de la denunţătorul N.R. suma de 100 euro, pentru a interveni pe lângă examinatorul-poliţist, în scopul influenţării acestuia de a-l favoriza pe denunţătorul N.R. în vederea promovării probei practice a examenului de obţinere de permisului de conducere categoria "D".

Conţinutul convorbirilor ambientale purtate între cei doi - denunţătorul N.R. şi inculpatul N.L., în datele de 19 martie 2012 (data premergătoare examenului) şi 20 martie 2012 (data examenului) au fost mai mult decât lămuritoare sub acest aspect, coroborate fiind acestea cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 20 martie 2012, ocazie cu care s-au găsit asupra inculpatului N.L. cele două bancnote în cupiură de 50 euro, puse la dispoziţia denunţătorului N.R. de către organele de poliţie. Acestea au fost probele care dărâmă şi apărarea inculpatului în sensul că suma de 100 euro, primită chiar în ziua examenului, ar reprezenta contravaloarea orelor de practică (şofat) efectuate de către denunţătorul N.R. cu inculpatul N.L. şi neplătite, idee în jurul căreia a gravitat întreaga construcţie, şi sub aspect probator, a apărării. Nicăieri, în discuţiile purtate între cei doi în preziua şi chiar în ziua examenului nu s-a făcut referire la vreo sumă de bani datorată cu acest titlu ci din contră, se vorbeşte despre încercarea de exercitare a unei influenţe asupra poliţistului examinator - necunoscut până în ziua examenului, contra sumei de bani vehiculate în acel timp la 150 euro, reuşita demersului ilegal depinzând de persoana poliţistului examinator din ziua examenului. Ori, în condiţiile în care denunţătorul nu se mai văzuse de luni de zile cu inculpatul iar această datorie ar fi existat, în mod logic cu prioritate s-ar fi discutat aceste aspecte - de plată a orelor de conducere efectuate, ca şi condiţie de intrare în examen, ori astfel de discuţii nu s-au purtat.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor în mediul ambiental din datele de 19 martie 2012 şi 20 martie 2012 rezultă intenţia inculpatului N.L. de exercitare a influenţei asupra poliţistului examinator:

- 19 martie 2012 -

"N.R.: Că am vorbit cu domnul S., mi-a zis să iau legătura cu dumneavoastră.

N.L.: Na

N.R.: Să vorbesc cu dumneavoastră. Poate să-i spuneţi dumneavoastră care e treaba, că o zis că el ştie ce

N.L.: Na (...) vedem mâine ce-i (...) cine-i la examen, cum (...) ce (...) şi vom vedea în funcţie de cine e, ce trebuie făcut (...)

N.R.: Şi pregătesc ceva, nu?

N.L.: Altfel cum?

N.R.: Deci rămâne valabil cum o zis domnul S. probabil, nu?

N.L.: Aha

(nota instanţei: cu referire la data trecută, când ar fi trebuit denunţătorul să susţină examenul dar nu s-a prezentat, cei doi poartă următoarea discuţie:

N.L.: Atunci a fost (...)

N.R.: Din cauza asta probabil (...)

N.L.: a fost un băiat fain, jos basca! (nota instanţei: cu referire la poliţistul examinator) Da tu lipsă (...) eu numărul tău (...) nu le am numerele la toţi. Te-o căutat, am sunat la secretariat să te caut (...) nu răspundeai

N.R.: Dacă veneam data trecută era treaba rezolvată?

N.L.: Era brici dacă veneai

N.R.: (...) până mâine, dacă se poate rezolva sigur sau ceva! Eu plec în Italia, nu aş vrea să mai dau încă o dată!

N.L.: Până nu vine mâine şi te strigă nu ai de unde să ştii cine te face! (nota instanţei: cu referire la poliţistul examinator)

N.L.: Nu poţi şti ce o să fie mâine! O fost, la rândul trecut o fost bun! Eu nu-ţi mai aveam numărul!

N.R.: Probabil că nu mai poate veni domnul S. mâine şi o zis să iau legătura cu dumneavoastră şi să vorbim!

N.L.: Na, o să vedem mâine ce e!

N.R.: Domnul S. mi-a zis de 150 de euro, nu cred că e nevoie de mai mult.

N.L.: O să vedem mâine, vedem cine e şi ce se poate face.

N.R.: Nu ştiu, dar nici nu mai pot să amân că data viitoare, luna viitoare, eu plec pe 2 în Italia, mă aşteaptă patronul.

N.L.: Ai pus-o! Atunci era bun! Doar cât era, nu era în ziua aceea înmormântarea. Veneai"

- 20 martie 2012 -

"N.R.: Da, încă nu ştiţi cine vine (...) care şi cum (...)

N.L.: Nu ştie nimeni cine vine, cine are (...)

N.R.: Dacă vine unul bun, sau unul rău (...)

N.L.: Bun (...) toţi îs buni

N.L.: Ai adus? 100 de "lipoveni"?

N.R.: 100?

N.L.: Da.

N.R.: De ce?

N.L.: Euro

N.R.: Am mai pregătit şi 2 milioane, da (...) dacă (...)

N.L.: Lasă.

N.R.: M-am prezentat şi de asta vă rog! Să nu mă mai (...) să fie şcoala rezolvată."

Acesta este conţinutul convorbirilor purtate între cei doi în preziua şi ziua examenului.

Atât fapta, cât şi vinovăţia inculpatului fiind dovedite, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului N.L. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. (rap. la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000).

Cât priveşte apărarea formulată de către inculpat, prin avocat, sub aspectul întrebărilor retorice privind modalitatea de finalizare a demersului judiciar faţă de instructorul auto S.P., cel vizat iniţial de denunţător, respectiv necontinuarea demersului judiciar, cu ocazia flagrantului, de către organele de anchetă, şi raportat la poliţistul examinator - ce-l viza de altfel prin acţiunea de trafic de influenţă, instanţa a precizat că astfel de întrebări nu-şi pot primi un răspuns pertinent în prezentul cadru procesual, instanţa de judecată nefiind legal sesizată cu privire la aceste aspecte.

În ceea ce priveşte pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Corupţia constituie o formă de poluare a vieţii sociale, faptele de acest fel, printre care şi cea de trafic de influenţă reprezintă aşadar un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfăşurării activităţii statului şi tuturor sectoarelor vieţii sociale. De aici şi necesitatea intervenţiei legii penale. Prin incriminarea faptelor de corupţie, legea penală caută să asigure îndeplinirea corectă, cinstită de către funcţionari a atribuţiilor ce le sunt încredinţate şi să combată manifestările de venalitate ale unora dintre aceştia care urmăresc să folosească funcţia în vederea realizării unor câştiguri ilicite. Funcţionarii reprezintă sistemul nervos al oricărui organism social, ei sunt chemaţi să asigure funcţionarea ireproşabilă a organismului social pe baza principiilor care caracterizează statul de drept. În vederea asigurării unei bune desfăşurări a activităţilor de interes public, precum şi pentru a preveni şi combate faptele antisociale grave, susceptibile să stânjenească, să împiedice sau să aducă atingere acestei activităţi este necesară intervenţia legii penale, implicit se impune sancţionarea acelor funcţionari care au o comportare incorectă, făcând din funcţia lor o sursă de venituri în detrimentul societăţii.

Toate aceste motive au fost avute în vedere de legiuitor în stabilirea pedepsei legale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, sub aspectul naturii - închisoarea şi limitelor sale speciale - 2 - 10 ani.

S-a reţinut că ceea ce revine judecătorului, în activitatea de individualizare a pedepsei, este adaptarea pedepsei legale în funcţie de situaţia de fapt concretă ce se circumscrie infracţiunii supuse judecăţii precum şi raportat la persoana infractorului, prin raportare la criteriile generale impuse de art. 72 C. pen.

Raportând astfel criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanţa de fond s-a înclinat în stabilirea, în concret, a unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, în concret 6 (şase) luni închisoare, în acest sens pledând circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - lipsa antecedentelor penale a inculpatului, comportamentul anterior bun avut în societate, urmând a se da eficienţă şi dispoziţiilor legale prev. de art. 76 lit. d) C. pen., privind coborârea pedepsei sub limita minimă specială. În temeiul art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, s-a reţinut că acesta trebuie să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului, întrucât ceea ce contează, în esenţă, este ca aceasta să aibă acea forţă care să-i arate că a greşit, să îl determine la reflecţie şi la conştientizarea a ceea ce a făcut. S-a apreciat că pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea comunităţii pentru că s-a abătut de la normele legale şi de convieţuire socială, ci ea trebuie să conducă în final la redarea sa societăţii, aptitudinea coercitivă a pedepsei fiind apreciată numai dacă ţine seama de natura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.

Cum pedeapsa aplicată a trebuit să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în niciun caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, instanţa de fond, constatând totodată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen. (atât condiţiile subiective cât şi cele obiective), în temeiul acestui articol de lege a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, ce va constitui termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen.

În continuare, în baza art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen. (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare).

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat - Ministerul Justiţiei, a sumei de 444 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din care: suma de 294 lei - cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală (200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu a fost avansată în fondului Baroului de Avocaţi Suceava) şi suma de 150 lei - cheltuieli judiciare din faza de judecată (50 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu ce a fost avansată în fondului Baroului de Avocaţi. Suceava prin încheierea din data de 29 octombrie 2012 - Dosar nr. 9649/86/2012).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul N.L. şi a solicitat în esenţă achitarea întrucât nu a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa şi este nevinovat. Apelul nu a fost motivat în scris, ci doar prin susţinerile orale ale apărătorului ales de la termenul din data de 7 octombrie 2013, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin Decizia penală nr. 132 din 18 octombrie 2013 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul apelant N.L. împotriva Sentinţei penale nr. 68 din 27 martie 2013 a Tribunalului Suceava, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant N.L. la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu do cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:

Sub aspectul situaţiei de fapt care rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, Curtea a reţinut că prin rechizitoriu şi sentinţa penală de condamnare s-a dat o corectă eficienţă şi interpretare materialului probator, reţinându-se că probele indirecte administrate conduc la concluzia certă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

Astfel, s-a reţinut că rezultă dincolo de orice îndoială că denunţătorul N.R. a urmat cursurile şcolii de şoferi SC S.O.U. SRL pentru obţinerea permisului de conducere categoria "D", instructor fiind inculpatul N.L. După trecerea de proba teoretică, cursantul a fost iniţial programat la proba practică pentru data de 24 februarie 2012, dată la care nu s-a prezentat. În mod constant denunţătorul a susţinut că a intervenit un deces în familia sa (susţinere ce se coroborează cu cele consemnate în transcrierea interceptărilor), în timp ce inculpatul a susţinut că a fost vorba în fapt despre lipsa banilor pentru achitarea orelor de practică restante.

Denunţătorul a fost reprogramat pentru susţinerea probei practice la data de 20 martie 2012, iar anterior acestei date, pe 19 martie 2012, s-a întâlnit cu inculpatul N.L. Convorbirea dintre cei doi a fost interceptată ambiental şi redată atât în rechizitoriu cât şi în sentinţa de condamnare, în ambele cazuri în mod corect interpretată de către procuror şi de către judecătorul din primă instanţă.

Apărarea esenţială a inculpatului, în sensul că suma de 100 de euro ce i-a fost într-adevăr remisă de către denunţător în dimineaţa examenului practic, ar fi reprezentat contravaloarea orelor de pregătire practică restante, este contrazisă de practic toate probele administrate anterior sau în data de 20 martie 2012 (respectiv data flagrantului).

Astfel, de cea mai mare importanţă în speţă este conţinutul interceptărilor ambientale efectuate, probă ce nu poate fi preconstituită şi care se coroborează cu denunţul efectuat în cauză. În primul rând în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante este menţionată prima afirmaţie a inculpatului cu privire la sumele de bani găsite asupra sa - "sunt ale mele, de acasă", afirmaţie care nu are nicio legătură cu pretinsa achitare a orelor de practică restante. De asemenea, în convorbirea ambientală din data de 19 martie 2012 nu se discută în niciun moment despre vreo eventuală neplată de către denunţător a orelor de pregătire restante, ba mai mult, inculpatul chiar îl întreabă pe denunţător cât de bine ştie să meargă cu autobuzul. În continuare, rezultă din convorbire că inculpatul nu şi-l mai aminteşte pe denunţător, respectiv câte ore de conducere a făcut, cât de bine se descurcă etc. - "eu nu vă mai ştiu, că (...) voi (...) că ai făcut, că n-ai făcut (...) voi sunteţi atâţia". O astfel de atitudine nu este compatibilă, din punctul de vedere al unei logici elementare, cu comportamentul unei persoane care are de recuperat o sumă de bani (450 lei) ca şi contravaloare a orelor de practică şi care, conform declaraţiilor martorului B.R.S. date în faţa instanţei, a suportat din buzunarul propriu paguba reprezentată de contravaloarea carburanţilor.

În continuare, organele de urmărire penală au ridicat şi depus dosarul denunţătorului - respectiv cel depus la poliţie pentru obţinerea permisului şi nu cel ţinut la şcoala de şoferi. În cuprinsul acestuia este un "certificat de absolvire" prin care se atestă absolvirea cursurilor de pregătire de către N.R., înscris semnat de inculpat în calitate de instructor, cât şi de martorul B.R.S. în calitate de director al SC S.O.U. SRL. În baza acestui înscris martorul N. avea dreptul de a intra în examen şi a susţine proba practică şi teoretică, la fel cum în prezenţa acestei dovezi scrise refuzul eventual al inculpatului, din dimineaţa examenului, de a-i da cursantului cheia autobuzului în vederea susţinerii examenului nu ar fi fost decât un abuz şi nu un drept de preemţiune.

Curtea a reţinut că apărarea a urmărit în tot cursul judecăţii să creeze o confuzie voită în ceea ce priveşte conţinutul cursurilor de pregătire pentru susţinerea examenului, organizate de SC S.O.U. SRL. În realitate, din conţinutul contractului martorului N., al celorlalte contracte depuse exemplificativ la dosarul primei instanţe, al certificatului de absolvire şi al declaraţiei martorului B.R.S. din cursul urmăririi penale, rezultă în mod clar că noţiunea de curs de pregătire includea o componentă teoretică şi una practică. Martorul B.R.S. a indicat în mod expres în declaraţia din cursul urmăririi penale că nimeni nu se poate înscrie la examen până nu achită integral sumele datorate şi dosarul său este astfel finalizat.

Apărarea inculpatului este lipsită de consistenţă şi prin aceea că, susţinând în mod constant şi în contradicţie cu probele administrate, că suma de bani ar fi reprezentat contravaloarea orelor de pregătire practică, nici apărătorul ales în cuprinsul concluziilor şi nici inculpatul în cuprinsul declaraţiilor, nu oferă o explicaţie coerentă (în această cheie de interpretare) interceptărilor ambientale. De altfel, acestea sunt prin însăşi conţinutul lor clare şi se coroborează cu declaraţiile denunţătorului şi cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante. Cu privire la acest aspect atât organul de urmărire penală cât şi prima instanţă au interpretat şi coroborat pe larg probatoriul administrat, analiză pe care şi instanţa de apel şi-a însuşit-o. Rezultă astfel că suma a fost pretinsă martorului N.R. tocmai în consideraţia influenţei pe care inculpatul a lăsat să se înţeleagă că o are asupra poliţistului ce urma a verifica aptitudinile practice de conducere ale martorului, pentru a fi înmânată respectivului poliţist şi pentru a-i facilita astfel denunţătorului obţinerea permisului de conducere.

Împrejurarea că alţi cursanţi aveau contracte încheiate pentru alte sume de bani, mai mari sau chiar aproape duble, nu constituie o împrejurare cu relevanţă probatorie în prezenta cauză. Esenţială este împrejurarea că martorului i-a fost eliberat certificatul de absolvire care atestă urmarea şi finalizarea cursului de pregătire - inclusiv achitarea contravalorii acestuia. De asemenea este de importanţă redusă în cauză motivul pentru care s-a ajuns de la 150 de euro la 100 euro. După cum rezultă din interceptarea ambientală din data de 19 martie 2012, toate detaliile urmau a fi stabilite a doua zi dimineaţă, în funcţie de "cine e şi ce se poate face" - criterii în baza cărora probabil s-a stabilit şi suma de 100 euro.

În ceea ce priveşte probele administrate în apărarea inculpatului, în mod corect acestea au fost înlăturate de către prima instanţă. Declaraţia martorului B.R.S. contrazice cele susţinute în cursul urmăririi penale şi nu poate fi reţinută susţinerea apărării în sensul că acest martor s-ar fi referit în declaraţia iniţială doar la orele de pregătire teoretică şi nu a fost întrebat de pregătirea practică. În realitate, aşa cum s-a arătat mai sus, martorul a fost întrebat despre programul de şcolarizare (cursul de pregătire) care cuprinde o componentă teoretică, una practică şi 2 ore antrenament înainte de examen, pentru toate acestea achitându-se o sumă (contravaloarea cursului), iar dosarul pentru, examen nu se eliberează până la plata integrală a taxelor de şcolarizare.

De asemenea, caietul cursantului depus în faţa primei instanţe nu poate face dovada apărărilor formulate, având în vedere existenţa şi conţinutul dosarului pentru examen depus la dosarul de urmărire penală.

În ceea ce priveşte audierea martorului N.R. prima instanţă a rezumat în mod corect situaţia acestuia, ca şi eforturile depuse în vederea prezentării forţate a acestuia în faţa instanţei, demersuri ce nu au fost însă încununate de succes. În opinia instanţei de apel au fost efectuate toate demersurile la îndemâna organelor judiciare pentru a asigura audierea acestui martor, conform situaţiei expuse pe larg în cuprinsul sentinţei atacate.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a acordat în mod just eficienţă circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., iar reducerea în şi mai mare măsură a cuantumului pedepsei aplicate (6 luni închisoare) nu mai poate fi aptă a asigura scopul de prevenţie specială şi generală al,pedepsei. De asemenea, în mod corect s-a reţinut că sunt date în speţă şi raportat la situaţia inculpatului, cerinţele art. 81 C. pen., iar suspendarea condiţionată a executării pedepsei este legală şi temeinică.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul N.L. pe care însă nu l-a motivat în scris.

Apărătorul desemnat din oficiu, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului şi în baza art. 16 lit. a) din acelaşi Cod achitarea inculpatului, întrucât fapta nu există.

În subsidiar, a apreciat că noul C. pen. este legea penală mai favorabilă pentru inculpat.

Examinând recursul declarat de inculpat prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor de casare formulate de către inculpat se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi (2¹) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, prin urmare verificarea instanţei de control judiciar se limitează, astfel, numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu.

Cum recurentul inculpat N.L. nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi nu a invocat în scris cu cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată cazurile de casare pe care înţelege să le invoce, acestea nu vor putea fi examinate de instanţa de recurs.

Dacă s-ar trece peste împrejurarea nemotivării în scris a recursului potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, se constată că solicitarea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. nu poate fi primită întrucât aceasta s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. În prezent abrogat, acesta fiind singurul caz care permitea reevaluarea probatoriului şi implicit a situaţiei de fapt.

Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., respectiv aplicarea legii penale mai favorabile şi stabilirea unei pedepse în noile limite ale legii, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este Codul penal vechi.

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege, precum şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Se reţine că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că la data de 20 martie 2012 inculpatul, în calitate de instructor auto, a primit de la denunţătorul N.R. suma de 100 euro, pentru a interveni pe lângă examinatorul-poliţist, în scopul influenţării acestuia de a-l favoriza pe denunţătorul N.R. în vederea promovării probei practice a examenului de obţinere de permisului de conducere categoria "D".

Art. 257 - Traficul de influenţă - C. pen. anterior

Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Dispoziţiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător (Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani).

Art. 291 - Traficul de influenţă - C. pen.

(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Din examinarea celor două texte rezultă că fapta este incriminată în ambele coduri, legiuitorul stabilind pedeapsa închisorii în ambele cazuri.

Inculpatul N.L. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsă care a fost redusă în condiţiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., limitele de pedeapsă avute în vedere de instanţă fiind cuprinse între 15 zile de închisoare şi limita minimă prevăzută de art. 257 C. pen. de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

Se observă că sub aspect sancţionator în noua lege este prevăzută o limită maximă a pedepsei mai scăzută, de 7 ani faţă de 10 ani închisoare, însă acest aspect este determinant în alegerea legii penale mai favorabile numai în situaţia în care instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre maximul pedepsei.

Însă în cauza de faţă, instanţa de judecată a stabilit o pedeapsă de 6 luni, deci sub minimul special de 2 ani închisoare, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior permite în speţa, ele fiind un beneficiu câştigat al inculpatului.

Sub aspectul aspectul efectelor acestei circumstanţe, C. pen. anterior permite, în speţa de faţă, coborârea cuantumului pedepsei sub minimul acesteia până la minimul general, pe când sub imperiul noii legi acest lucru nu mai este posibil, întrucât această circumstanţă constând în "conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii" nu se mai regăseşte în dispoziţiile art. 75 C. pen.

În situaţia intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât şi cu privire la circumstanţe atenuante, circumstanţele ca parte din instituţia sancţiunii unei infracţiuni nu pot fi privite şi analizate distinct faţă de instituţia pedepsei, ele fiind un beneficiu câştigat al inculpatului.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei se reţine că instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior.

Examinând prin comparaţie efectele modalităţilor de individualizare a executării reglementate sub imperiul ambelor legi, instanţa constată că legea nouă nu are caracter mai favorabil şi nu poate retroactiva.

Se observă că noul Cod nu mai reglementează instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei, fiind substituită de renunţarea aplicării pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei, prev. de art. 80 şi art. 83 C. pen. De asemenea, noul Cod menţine ca modalitatea de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere reglementată de dispoziţiile art. 91 şi următoarele din C. pen., însă spre deosebire de dispoziţiile C. pen. anterior, sfera măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor este mult mai extinsă decât cea instituită în art. 86¹ C. pen. anterior, iar termenul de reabilitare curge de la data expirării termenului de supraveghere, spre deosebire de vechea reglementare potrivit căreia reabilitarea de drept intervine la data împlinirii termenului de încercare.

Legea nr. 187/2012 prevede că pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la modalitatea de executare a pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa trebuie să aibă în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Astfel se constată că în cazul suspendării condiţionate prev. de art. 81 C. pen. anterior, pe parcursul termenului de încercare condamnatul nu este supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii, iar potrivit art. 86 C. pen. În cazul în care condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, intervine reabilitarea de drept.

Concluzionând, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei - suspendarea condiţionată - în propria cale de atac, duce la încălcarea principiului non reformatio in pejus, în condiţiile în care dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea 187/2012 privind legea de punere în aplicare a noului C. pen., normă imperativă, consacră expres extraactivitatea legii vechi până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată conform Codului penal anterior, fiind apreciată ca lege penală mai favorabilă.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză legea penală mai favorabilă inculpatului o constituie dispoziţiile în vigoare la data săvârşirii infracţiunii inculpatului.

Conform art. 12 din Legea nr 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă. Cum legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind Codul penal anterior, pedepsele accesorii şi complementare rămân cele stabilite de instanţa de fond.

Faţă de considerentele expuse Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.L. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 18 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.L. împotriva Deciziei penale nr. 132 din 18 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 938/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174...		ICCJ. Decizia nr. 942/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

ICCJ. Decizia nr. 940/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 940/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs