ICCJ. Decizia nr. 937/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 937/2014
Dosar nr. 506/1372/2012
Şedinţa nepublică din 14 martie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 14 din 15 martie 2013 Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.G.V. din infracţiunea de "tentativă la omor calificat", prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. În infracţiunea de "vătămare corporală gravă", prev. şi ped. de art. 182 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 182 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 320 C. proc. pen., a condamnat inculpatul A.G.V. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "vătămare corporală gravă", asupra părţii vătămate S. D.
În temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului A.G.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 1101 C. pen. şi art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A.G.V., pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit conform prevederilor art. 110 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.
Conform art. 1101 alin. (1) teza finală şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 863 alin. (1) şi alin. (3) lit. a), f) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul A.G.V. a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de acest serviciu;
b. să anunţe, în prealabil, către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, precum şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;
d. să facă dovada că urmează şi că a absolvit un curs de învăţământ sau de calificare profesională, conform aptitudinilor inculpatului, stabilit cu încuviinţarea prealabilă a consilierului de probaţiune;
e. să desfăşoare o activitate de 200 de ore de muncă în folosul comunităţii, în modalitatea stabilită prin programul de supraveghere ce va fi întocmit de către Serviciul de Supraveghere de pe lângă Tribunalul Braşov;
f. să urmeze, cu sprijinul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, un program de consiliere în vederea prevenirii comportamentului violent.
S-a pus în vedere inculpatului A.G.V. că, potrivit art. 1101 alin. (3) şi art. 864 alin. (2) C. pen., în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse de instanţă se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea în întregime a pedepsei aplicate.
Totodată, potrivit art. 1101 alin. (2) C. pen. rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen., în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, pentru care s-ar pronunţa condamnarea definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
În temeiul art. 88 C. pen. şi art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul A.G.V. a fost reţinut în cauză la data de 10 august 2012 şi arestat preventiv în perioada 10 august 2012 - 07 septembrie 2012, timpul reţinerii şi arestării preventive scăzându-se din durata pedepsei închisorii pronunţate.
S-a luat act că prin încheierea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov din 06 septembrie 2012, definitivă la 07 septembrie 2012, s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării inculpatului A.G.V. de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.
A fost respinsă ca nefondată cererea parchetului privind constatarea încetării de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispusă faţă de inculpatul A.G.V. prin încheierea din 06 septembrie 2012 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, definitivă la 07 septembrie 2012.
În baza art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 1357 C. civ. şi urm. C. civ., cu aplicarea art. 1372 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă S. D. şi acţiunea civilă formulată de partea civilă spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. C.D." Bucureşti iar inculpatul A.G.V. şi părţile responsabile civilmente A.G. şi A.M. au fost obligaţi în solidar, la plata către partea civilă S.D. a sumelor de 3313,6 lei, reprezentând daune materiale şi 6000 euro, în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale.
Au fost respinse celelalte pretenţii civile ridicate de partea civilă S.D.
Inculpatul A.G.V. şi părţile responsabile civilmente A.G. şi A.M., au fost obligaţi în solidar, la plata către partea civilă spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. C.D." Bucureşti, a sumei de 4073,29 lei, cu titlu de daune materiale.
S-a luat act că spitalul Clinic Judeţean Braşov, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii, identificat conform procesului-verbal de ridicare încheiat de către Secţia 6 Poliţie Rurală, la data de 10 august 2012. În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea vătămată S. D., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, identificate conform procesului-verbal întocmit la data de 14 august 2012; către inculpatul A.G.V., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, identificate conform procesului-verbal întocmit la data de 14 august 2012.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A.G.V. în vederea includerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.).
Conform art. 5 alin. (5) din acelaşi act normativ inculpatul a fost informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. inculpatul A.G.V. şi părţile responsabile civilmente A.G. şi A.M., au fost obligaţi în solidar, la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în noaptea de 09 din 10 august 2012, în com. Ungra, pe fondul unui incident verbal anterior dintre partea vătămată S.D. şi martora K.A., concubina inculpatului (generat de folosirea de către aceasta din urmă a unor cuvinte vulgare la adresa părţii vătămate şi a tatălui acestuia, atunci când partea vătămată i-a cerut o ţigară), incident aplanat prin intervenţia martorului M.L., martora i-a reproşat inculpatului că nu este în stare s-o apere şi că altcineva a trebuit "să se pună pentru ea". Ajuns la domiciliul său împreună cu martora, aflându-se şi sub influenţa băuturilor alcoolice consumate în timpul zilei (consumase 4 - 5 beri, conform propriei declaraţii), inculpatul A.G.V. s-a simţit jignit în demnitatea sa şi, sub imperiul reproşurilor primite anterior, în jurul orei 23, a luat o sticlă plină cu bere, un cuţit de bucătărie din gospodărie şi a ieşit pe şos. principală, pentru a se răzbuna pe partea vătămată. Aceasta din urmă era însoţită de martorele P.A. şi M.E., conducând-o spre casă pe această ultimă martoră. Inculpatul i-a adresat reproşuri părţii vătămate şi i-a cerut să se bată cu el, ca să vadă dacă "mai este tare în gură", după care i-a aplicat părţii vătămate o lovitură puternică în maxilar, în partea stângă, cu sticla de bere pe care o avea într-una dintre mâini, imediat după acest moment inculpatul lovind partea vătămată în zona lombară dreapta şi cu cuţitul de bucătărie, pe care îl ţinea în mâna stângă. După acest moment, inculpatul a plecat acasă, ameninţând că se va întoarce cu tatăl său.
Abia după plecarea inculpatului victima agresiunii şi-a dat seama că a fost înjunghiată, solicitând unui prieten să-l transporte cu maşina la Spitalul din Rupea, de unde a fost transferat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Braşov, constatându-se că prezenta, în urma loviturii cu sticla de bere, o dublă fractură de mandibulă, partea vătămată fiind îndrumată către un spital din Bucureşti, S.D. fiind internat în perioada 10 - 21 august 2012 la Spitalul de Urgenţă Militar Central.
Examinând încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. şi art. 320 alin. (6) C. proc. pen., tribunalul a constatat că, într-adevăr, astfel cum a invocat şi Ministerul Public, împrejurarea că prin rapoartele de expertiză medico-legală s-a stabilit că leziunile cauzate părţii vătămate nu au pus în pericol viaţa acesteia nu conduce în mod automat la imposibilitatea încadrării faptei inculpatului în infracţiunea de tentativă de omor, noţiunea medico-legală de punere în primejdie a vieţii fiind diferită de cea juridică, de suprimare sau încercare de suprimare, cu intenţie, a vieţii unei persoane.
Ca urmare, distincţia între infracţiunea de tentativă de omor (calificat) şi infracţiunea de vătămare corporală gravă poate fi făcută în funcţie de caracterul apt de a suprima viaţa al acţiunilor inculpatului şi, mai ales, prin raportare la latura subiectivă a faptei, respectiv existenţa intenţiei de a ucide.
Sub aceste aspecte, ţinând seama de criteriile stabilite în mod constant în jurisprudenţă, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că inculpatul s-a folosit de un cuţit, cu care a înţepat partea vătămată în zona lombară dreapta şi o sticlă de bere, cu care i-a aplicat o lovitură în zona maxilarului stâng, obiecte apte de a suprima viaţa victimei. Cu toate acestea, s-a remarcat că lovitura aplicată de către inculpat cu sticla de bere, deşi puternică (aspect evidenţiat de urmările produse) nu a vizat o zonă vitală, ci regiunea maxilarului. Ministerul Public a susţinut că inculpatul a dorit de fapt să-l lovească pe partea vătămată în cap, nimerindu-l în maxilar probabil din cauza diferenţei de înălţime, însă această interpretare nu se bazează pe aspecte obiective ale cauzei, ci doar pe presupunerile părţii vătămate, care a făcut această afirmaţie. Ori, o astfel de situaţie conduce cel puţin la existenţa unui dubiu rezonabil cu privire la o astfel de intenţie a inculpatului, care nu poate profita decât acestuia din urmă.
În al doilea rând, lovitura cu cuţitul a fost aplicată de către inculpat părţii vătămate în zona lombară dreapta; astfel, nici în acest caz inculpatul nu a vizat una dintre zonele corpului care pot conduce cel mai probabil la suprimarea vieţii victimei (abdomenul, toracele, gâtul, zona arterelor principale etc.), ceea ce denotă că acesta nu a avut intenţia de a ucide. Din nou, pe baza declaraţiei părţii vătămate, acuzarea a susţinut că acest lucru s-a produs din cauza unui gest reflex al părţii vătămate după lovitura cu sticla de bere, aceasta răsucindu-şi corpul. De fapt, aspectele relatate de partea vătămată constituie interpretări ulterioare ale faptelor petrecute, percepute de către partea vătămată sub imperiul şocului şi rapidităţii agresiunii suferite, întrucât, astfel cum relatează martora P. în declaraţia olografa de la dosar, iniţial, partea vătămată nici măcar nu a realizat că a fost lovită cu cuţitul, martora fiind aceea care i-a spus acest lucru, după ce i-a luminat tricoul cu telefonul mobil şi a văzut o pată de sânge. În plus, în aceeaşi declaraţie martora se exprimă în sensul că "l-am văzut pe A.G. cu cuţitul pe tricoul lui S.D., pe partea dreaptă a corpului", modul de exprimare folosit de martoră confirmând intensitatea redusă a loviturii aplicate şi infirmând faptul că această intensitate şi zona în care a fost lovită partea vătămată s-au datorat unui gest reflex, brusc al acesteia. De altfel, în declaraţia din 10 august 2012, martora P., care a observat cel mai îndeaproape desfăşurarea faptelor (martora M. speriindu-se şi îndepărtându-se după ce partea vătămată a fost lovită cu sticla de bere) descrie faptele astfel: "am văzut un cuţit în mâna lui A.G. Acesta l-a prins cu ambele braţe de corp (pe partea vătămată) şi am văzut cum l-a prins de mijloc cu ambele mâini, moment în care i-am văzut mâna cu cuţitul în partea dreaptă sau stângă, nu-mi pot aminti din cauza emoţiilor".
Prin urmare, nu se desprind elemente care să susţină interpretarea dată faptelor, sub acest aspect, prin rechizitoriu. În plus, tribunalul a reţinut că nu sunt relevante numai arma folosită sau zona vizată, un element fundamental reprezentându-l intensitatea loviturii, ori, în cazul în speţă lovitura cu cuţitul a avut o intensitate redusă, evidenţiată prin consecinţele medicale produse, dar şi prin modul de desfăşurare a faptelor, descris de martorul ocular, ceea ce nu confirmă existenţa intenţiei inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate.
În al treilea rând, tribunalul a avut în vedere atitudinea subiectivă manifestată de către inculpat, atât anterior, cât şi imediat după săvârşirea faptei, care evidenţiază că inculpatul a acţionat cu intenţia de a vătăma partea vătămată, dar nu de a o ucide. În acest sens, imediat înainte de incident inculpatul i-a relatat martorul B. că doreşte să se bată cu partea vătămată, a abordat-o pe aceasta spunându-i să se bată cu el, să vadă "dacă mai este tare în gură", iar imediat după ce a lovit partea vătămată a plecat spunându-i acesteia că urmează să-l cheme şi pe tatăl său, ducându-se apoi acasă ca să mănânce, aspecte atitudinale care nu sunt consistente cu intenţia de a o ucide. De asemenea, inculpatul nu a încercat să ascundă cuţitul cu care a săvârşit infracţiunea, predându-l ulterior poliţiştilor. Cât priveşte motivele pentru care inculpatul a luat cuţitul din gospodăria familiei sale, tribunalul a considerat plauzibilă explicaţia inculpatului, că dorea să intimideze partea vătămată, cu care plănuia să se bată, mai ales în condiţiile în care chiar actul de inculpare a evidenţiat că partea vătămată avea o alură fizică superioară inculpatului.
Faţă de toate aceste elemente, tribunalul a apreciat că deşi intenţia inculpatului de a vătăma fizic partea vătămată rezultă cu evidenţă din datele cauzei, nu se poate reţine intenţia inculpatului de a o ucide, chestiune asupra căruia subzistă un dubiu rezonabil, care profită inculpatului, astfel încât s-a apreciat că fapta acestuia nu poate fi încadrată din punct de vedere juridic în infracţiunea de tentativă la omor calificat.
În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă impuse de norma de incriminare - art. 182 alin. (1), (3) C. pen., de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, precum şi de persoana infractorului, care la data săvârşirii faptei era minor şi nu are antecedente penale, luând în considerare şi concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 30 august 2012, tribunalul a apreciat că, în raport cu toate circumstanţele cauzei şi ale făptuitorului, scopul preventiv-educativ al pedepsei penale poate fi atins prin stabilirea cuantumului acesteia în jumătatea superioară a intervalului stabilit de lege. Având în vedere aceleaşi considerente, tribunalul a apreciat că pronunţarea condamnării va constitui un avertisment serios pentru inculpat şi, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni, cu condiţia stabilirii unui program riguros de supraveghere pentru o anumită perioadă de timp, precum şi a unor obligaţii complementare, în vederea asigurării reabilitării inculpatului. Pentru aceste motive, constatând îndeplinite cerinţele art. 1101 şi art. 861 C. pen., tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 110 C. pen., ţinându-se cont sub acest aspect şi de cele stabilite prin Decizia nr. 75/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii. Prin efectul legii, pe durata termenului de încercare a fost suspendată şi pedeapsa accesorie.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului faţă de partea civilă S.D., respectiv cauzarea unui prejudiciu, fapta ilicită (respectiv agresiunea la care a fost supusă partea vătămată), legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu(evidenţiată expres inclusiv de completarea la raportul de expertiză medico-legală privind leziunile suferite de partea vătămată) şi vinovăţia cu care a acţionat autorul faptei ilicite (aşa cum s-a arătat anterior fiind vorba de intenţie directă), astfel cum sunt stabilite aceste cerinţe prin prevederile art. 1357 şi urm. C. civ. Totodată, dat fiind că inculpatul era minor la data săvârşirii faptei, tribunalul a apreciat că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 1372 C. civ., cât timp părţile responsabile civilmente A.G. şi A.M. nu au probat că fapta săvârşită de fiul lor constituie urmarea altei cauze decât modul în care şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti, acestea urmând să răspundă patrimonial în solidar cu inculpatul.
Sub aspectul prejudiciului material cauzat părţii vătămate, tribunalul a constatat, pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a declaraţiei martorului M.M., că în urma agresiunii suferite partea civilă a fost nevoită să se deplaseze la un spital din Bucureşti - Spitalul Militar Central, unde a suferit şi o operaţie la maxilar, pentru care a fost necesar să-şi achiziţioneze un sistem de osteosinteză (factura seria RM-A nr. 3109), fiind totodată nevoită să se deplaseze ulterior la controale medicale.
Prin urmare, s-a apreciat că aceasta este în drept să-i fie suportate de către inculpat cheltuielile medicale (sistem de osteosinteză, medicamente), ca şi cheltuielile de transport, în măsura dovedirii acestora prin înscrisurile depuse la dosar. Tribunalul a apreciat că nu pot fi luate în considerare cheltuielile de transport (bonuri de benzină) datate în perioada în care partea civilă era internată în spital (spre exemplu primul şi al treilea dintre bonurile de benzină depuse la dosar) sau bilete de tren pentru însoţitorii părţii civile atunci când acesta se deplasa pentru controale, apreciind că din punct de vedere juridic patrimoniul părţii civile este distinct de acela al părinţilor săi, motiv pentru care din suma totală de 5000 lei solicitată de partea civilă, tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de 3313,6 lei daune materiale, respingând pentru rest acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte daunele morale, ţinând seama atât de declaraţia martorului M., cât şi de circumstanţele reale ale cauzei, tribunalul a constatat că prin fapta inculpatului s-au produs părţii vătămate leziuni care, chiar dacă nu au produs consecinţe ireversibile, au necesitat o perioadă foarte lungă pentru vindecare (80 - 90 de zile de îngrijiri medicale) şi au provocat o suferinţă deosebită (fiind vorba în special de fractura mandibulară cauzată părţii civile, care a necesitat atât intervenţie chirurgicală, cât şi un proces de vindecare dureros şi lung).
Ca urmare, ţinând seama de cele de mai sus, cât şi de considerente de echitate, tribunalul a constatat că suma de 6000 euro solicitată de către partea civilă cu acest titlu este, pe de o parte, rezonabilă, iar pe de altă parte, proporţională cu gravitatea faptei săvârşite de inculpat şi aptă de a repara prejudiciul moral cauzat părţii civile, cu atât mai mult cu cât acesta nu este supus altor mijloace nepatrimoniale de reparaţie, dată fiind suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov şi inculpatul A.G.
Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice, iar în urma rejudecării, condamnarea inculpatului minor pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat la o pedeapsă privativă de libertate. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că prima instanţă a apreciat în mod greşit faptul că inculpatul, care a lovit cu cuţitul, nu a dorit să suprime viaţa părţii vătămate. Astfel, având în vedere obiectele folosite, o sticlă şi un cuţit, intensitatea loviturilor şi zonele vizate, rezultă în mod clar că faptei săvârşite de către inculpat nu i se poate atribui o altă calificare juridică decât cea a infracţiunii de tentativă la omor.
Apelantul inculpat A.G. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (3) - C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. cu consecinţele aplicării unei pedepse între limitele legale de 8 luni şi 2 ani şi 4 luni.
De asemenea, a solicitat reducerea daunelor morale acordate părţii civile S.D.
În dezvoltarea motivelor de apel acesta a arătat că, reţinerea alin. (3) al art. 182 C. pen. este nelegală, deoarece inculpatul nu a urmărit nicio clipă consecinţele producerii infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen., ci a dorit numai să-i aplice o corecţie părţii vătămate. Sub aspectul laturii civile, s-a precizat că inculpatul este conştient de faptul că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat un număr mare de îngrijiri medicale şi că a suferit în urma acestor leziuni, dar consideră că suma acordată cu titlu de daune morale de către prima instanţă este prea mare nefiind justificată în raport de probele administrate în cauză.
Prin Decizia penală nr. 58/Ap din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 15 martie 2013 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pe care a desfiinţat-o sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice şi al cuantumului termenului de încercare.
Rejudecând în aceste limite, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi 109 C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A.G.V., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat. A fost majorat cuantumul termenului de încercare de la 4 ani la 5 ani. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A fost respins apelul declarat de inculpatul A.G. împotriva aceleiaşi sentinţe. Apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cunoscute şi însuşite de către inculpat, care a recunoscut săvârşirea faptei şi a solicitat judecarea conform procedurii simplificate, prevăzută de art 3201 C. proc. pen. S-a apreciat însă că prima instanţă a dat însă o calificare juridică greşită faptei comise de inculpat, ignorând modalitatea în care a acţionat inculpatul, obiectele folosite şi zonele corpului vizate, punând accent în schimb pe consecinţele medicale produse, care evidenţiază o intensitate a loviturii redusă, precum şi pe justificarea dată de inculpat faptei sale în sensul că dorea să intimideze partea vătămată, iar partea vătămată avea o alură fizică superioară inculpatului.
Curtea a constatat că, potrivit raportului de expertiză medico-legală din 10 august 2012, întocmit de SJML Braşov, completat la data de 29 august 2012 de către acelaşi serviciu medico-legal, partea vătămată S.D. a prezentat la data examinării leziunilor traumatice ce s-au putut produce prin loviri directe cu corp dur (fractura mandibulară) şi cu un instrument tăietor-înţepător (plaga de la nivelul regiunii lombare drepte), leziuni ce puteau data din noaptea de 09 din 10 august 2012 şi care au necesitat 38 - 40 zile de îngrijiri medicale calculate de la data producerii, dacă nu survin complicaţii. Între leziunile traumatice descrise şi agresiune există legătură de cauzalitate. Leziunile nu i-au pus viaţa în primejdie victimei. Concluziile raportului medico-legal au fost avizate de către Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" Bucureşti, cu observaţii privind aprecierea numărului de zile de îngrijiri medicale (în ceea ce priveşte dubla fractură mandibulară). În consecinţă, în urma reexaminării părţii vătămate S.D. de către SJML Braşov, la data de 20 decembrie 2012 s-a constatat că, date fiind diagnosticele medicale stabilite în cadrul spitalizării şi care au necesitat tratament complex de specialitate, inclusiv operator, fiind necesară şi tratarea complicaţiilor dentare apărute, leziunile suferite de partea vătămată au necesitat în realitate 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, iar nu 38 - 40, cât s-a apreciat anterior.
Chiar dacă prin leziunile traumatice cauzate părţii vătămate nu s-a pus în primejdie viaţa acesteia, curtea a constatat că sunt întrunite elementele constitutive al infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, având în vedere caracterul apt al acţiunilor întreprinse de către inculpatul A.G. de a suprima viaţa părţii vătămate, atât prin modalitatea în care a acţionat, cât şi prin obiectele utilizate dar şi prin caracterul premeditat al acţiunilor întreprinse. În acest sens curtea a reţinut că, după ce a avut loc o primă altercaţie verbală a prietenei inculpatului cu partea vătămată, inculpatul s-a deplasat la locuinţa sa unde s-a înarmat cu o sticlă cu bere şi un cuţit, întorcându-se pe şosea, în locul unde se afla partea vătămată, cerându-i acesteia să se bată cu el. Relevant a fost considerat faptul că, fără a mai aştepta un răspuns al părţii vătămate la solicitarea sa, inculpatul a lovit-o pe neaşteptate pe aceasta cu sticla plină cu bere în zona capului, fracturându-i maxilarul stâng, în condiţiile diferenţei de înălţime dintre cei doi (inculpatul este mai scund decât partea vătămată). Sticla de bere s-a spart, iar conţinutul acesteia s-a răspândit în jur. În urma loviturii primite partea vătămată s-a răsucit, într-un gest reflex de apărare, moment în care inculpatul a lovit din nou, de data aceasta cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, nimerind-o pe partea vătămată în zona lombară dreapta. Inculpatul a fugit imediat, ameninţând că va reveni împreună cu tatăl său.
Utilizarea a două instrumente apte să ducă la suprimarea vieţii, zonele corpului vizate de inculpat, aplicarea a două lovituri inculpatului şi împrejurarea că cea de-a doua lovitură aplicată cu cuţitul nu a produs urmări mai grave din cauza faptului că partea vătămată s-a răsucit, în urma primei lovituri aplicată de inculpat cu sticla de bere plină în mandibulă, caracterul premeditat al acţiunii sale şi modul intempestiv în care a acţionat inculpatul odată ajuns în faţa părţii vătămate sunt elemente pe baza cărora curtea a apreciat că a fost pusă în primejdie viaţa inculpatului. Faptul că din punct de vedere medical urmările nu au fost atât de grave astfel încât să fie susceptibile de a pune în primejdie viaţa persoanei se datorează constituţiei puternice a părţii vătămate, îngrijirilor medicale prompte acordate şi, mai cu seamă, reacţiei de apărare a părţii vătămate în timpul acţiunilor exercitate de inculpat.
Faţă de aceste considerente, curtea a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei săvârşite de către inculpatul A.G. este cea prevăzută în rechizitoriu. Astfel fapta inculpatului A.G., care, pe fondul consumului de alcool, a reproşurilor făcute de concubina sa cu privire la faptul că nu i-a luat apărarea în faţa părţii vătămate, acţionând din răzbunare, a luat din locuinţa sa un cuţit şi o sticlă de bere, cu scopul de a o întâlni pe partea vătămată S.D. şi a-l agresa, lucru pe care l-a şi făcut, lovind-o pe aceasta în zona capului cu o sticlă plină de bere, sticlă care s-a spart şi cu un cuţit în zona lombară dreaptă, provocându-i părţii vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Curtea a stabilit că forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul este intenţia directă, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin modalitatea în care a acţionat. Consumarea infracţiunii de omor nu a fost posibilă datorită faptului că victima era mai înaltă decât inculpatul, astfel încât acesta, deşi cu ocazia primei lovituri aplicate cu sticla plină de bere a vizat zona capului, a lovit partea vătămată în mandibulă. De asemenea, producerea rezultatului nu s-a realizat datorită faptului că victima s-a ferit, în urma primei lovituri aplicate cu sticla, răsucindu-se, astfel că inculpatul a înţepat-o cu cuţitul în zona lombară. Infracţiunea de omor calificat a fost astfel comisă sub forma tentativei perfecte, termină, fără rezultat.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, curtea a constatat că este întemeiat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi, pe cale de consecinţă, este nefondat apelul declarat de inculpat în ceea ce priveşte latura penală, apelul acestuia vizând schimbarea încadrării juridice dată faptei de vătămare corporală, în sensul înlăturării agravantei prevăzută de art. 182 alin. (3) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei stabilită de către prima instanţă s-au valorificat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Curtea a apreciat că şi în raport de infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat, pedeapsa de 3 ani închisoare corespunde gradului de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, cât şi de urmările produse şi care s-ar fi putut produce, de persoana inculpatului, astfel cum a fost caracterizat prin raportul de expertiză psihiatrică şi referatul de evaluare, pe larg evidenţiate de către prima instanţă.
La fel ca prima instanţă,curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără executarea efectivă a pedepsei, menţinând astfel modalitatea de executare stabilită deja prin sentinţa apelată, motiv pentru care a respins criticile formulate de către parchet.
Curtea, însă, a apreciat că, faţă de noua încadrare juridică dată faptei, se impune majorarea termenului de încercare determinat de către prima instanţă conform art. 110 C. pen., de la 4 ani la 5 ani.
În ce priveşte criticile invocate cu privire la latura civilă, curtea a apreciat că nu sunt fondate. Suma de 6000 euro a fost considerată una rezonabilă, fiind de natură a alina suferinţele fizice şi psihice produse părţii vătămate S.D. prin fapta inculpatului. Fapta a fost săvârşită de către inculpat cu intenţie, iar prejudiciul moral suferit de către partea civilă a fost dovedit cu probele administrate în cauză, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 şi urm C. civ., art. 1372 C. civ. Partea civilă a avut nevoie de o perioadă lungă pentru recuperare, perioadă în care a suferit atât sub aspect fizic, cât şi estetic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.G. solicitând aplicarea art. 5 noul C. pen. şi reindividualizarea sancţiunii.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 28 mai 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus menţionate.
Totodată, se constată că recurentul inculpat nu a invocat, prin motivele scrise, niciun caz de casare din cele prevăzute de art. 385 C. proc. pen., astfel că instanţa va analiza calea de atac prin prisma cazurilor care pot fi examinate din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen. referitoare la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat graţierea pedepsei.
În urma examenului propriu Înalta Curte constată că niciunul din aceste cazuri nu este incident în cauză.
Prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi reindividualizarea sancţiunii, în sensul aplicării unei măsuri educative, întrucât inculpatul este minor.
Analiza legii penale mai favorabile vizează examinarea condiţiilor de incriminare, cerinţele privind tragerea la răspundere, condiţiile sancţionatorii precum şi consecinţele condamnării.
Cum fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost comisă sub imperiul legii vechi, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii a intrat în vigoare noul C. pen., Înalta Curte va supune analizei în mod comparativ influenţa modificărilor legislative privitoare la elementele constitutive ale infracţiunii şi regimul sancţionator.
Recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 - art. 175 lit. a), i) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 174 C. pen. anterior, uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit disp. art. 175 lit. a) şi i) C. pen. anterior - omorul săvârşit cu premeditare şi în public se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În noul C. pen. omorul este incriminat în dispoziţiile art. 188 C. pen., având acelaşi conţinut ca şi în vechea reglementare, precum şi aceleaşi limite de pedeapsă.
Totodată se constată că în noua reglementare, omorul calificat prev. de art. 189 C. pen. nu mai conţine elementul circumstanţial referitor la omorul săvârşit în public, însă se păstrează incriminarea privind omorul săvârşit cu premeditare, sancţiunea fiind aceeaşi, închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Întrucât în cauza dedusă judecăţii inculpatul A.G.V. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că nu există diferenţe între art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii cu o treime.
Cum sub aspectul condiţiilor de incriminare şi sancţionare nu există diferenţe semnificative, analiza legii penale mai favorabile se va face prin prisma dispoziţiilor privind modalitatea de executare a pedepsei.
Se constată astfel că recurentul inculpat a comis fapta în stare de minoritate şi a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
Cum în cauză instanţa de apel a apreciat că nu se impune aplicarea unor pedepse privative de libertate, ci este suficientă, pentru corectarea comportamentului inculpatului, supravegherea acestuia pe durata unui termen de încercare, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 861 C. pen. anterior sunt în mod evident mai favorabile. Pe lângă faptul că sfera obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere este mai extinsă, fiind obligatorie şi executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pentru o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, instanţa are în vedere şi intervenţia reabilitării de drept, care are loc la expirarea termenului de încercare.
De altfel, în sprijinul acestei opinii pledează şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 conform cărora măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal anterior pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
Ca atare, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.Of. nr. 757/12.11.2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G.V. împotriva Deciziei penale nr. 58/Ap din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G.V. împotriva Deciziei penale nr. 58/Ap din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 897/2014. SECŢIA PENALĂ. Consumul ilicit de... | ICCJ. Decizia nr. 938/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
