ICCJ. Decizia nr. 28/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia civilă nr. 28/2013
Dosar nr. 5909/1/2012
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 30 ianuarie 2012, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat secţiei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului J.E., judecător în cadrul Judecătoriei Deva, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare constând în nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu gravă neglijenţă, efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile şi absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat, abateri prevăzute de art. 99 lit. e), g), h) teza a II-a, i) şi j) din acelaşi act normativ.
Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin hotărârea nr. 10/J din 4 iulie 2012, a admis acţiunea şi, în baza art. 1000 lit. e) [lit. d) în reglementarea anterioară] din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat judecătorului J.E. de la Judecătoria Deva sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e), g), h) teza a II-a, i) şi j) din legea menţionată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, pe baza probatoriului administrat atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi de către secţie în mod nemijlocit, următoarea situaţie de fapt:
1. Deşi a fost numit în funcţia de judecător la Judecătoria Deva prin Decretul Preşedintelui României nr. 591/2011, publicat în M. Of. nr. 440/23.06.2011, pârâtul J.E. şi-a nesocotit obligaţia de a se prezenta la instanţă pentru a-şi începe activitatea de la data publicării decretului de numire în funcţie, absentând de la serviciu în perioada 23 iunie-1 iulie 2011 şi prezentându-se la Judecătorie abia la data de 4 iulie 2011, în condiţiile în care conducerea instanţei a făcut toate demersurile pentru a-l contacta.
De asemenea, fără să anunţe conducerea instanţei, pârâtul judecător nu s-a prezentat la serviciu în zilele de 28-29 iulie 2011, 1 august 2011, 3-5 august 2011, însă, ulterior, la data de 8 august 2011, pentru a justifica aceste absenţe, a formulat cerere de efectuare a concediului de odihnă, cerere aprobată de conducerea Tribunalului Hunedoara în data de 9 august 2011.
Secţia a constatat că judecătorul J.E. a lipsit de la serviciu, nemotivat, câte o perioadă de timp şi în fiecare dintre lunile din intervalul iulie-octombrie 2011, fără a anunţa conducerea instanţei, deşi a fost atenţionat şi i s-au cerut explicaţii referitor la acest comportament.
De asemenea, s-a constatat că certificatele de concediu medical depuse de judecător la dosar justifică numai o parte din întreaga perioadă în care pârâtul a absentat de la serviciu.
Instanţa disciplinară a apreciat că procedând astfel, pârâtul judecător a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) şi d) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, urmarea acestui comportament fiind perturbarea activităţii instanţei, care a constat în faptul că ceilalţi judecători din cadrul Judecătoriei Deva au fost nevoiţi să preia activităţile acestuia.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că vinovăţia pârâtului judecător a îmbrăcat forma intenţiei directe, deoarece acesta cunoştea că are obligaţia de a se prezenta la instanţă, nejustificând în mod credibil lipsa de la serviciu şi, chiar dacă nu a urmărit să afecteze activitatea judecătoriei, a avut reprezentarea faptului că acest comportament este inadecvat şi neconform regulilor de disciplină a muncii.
Raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a considerat că fapta astfel expusă întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. j).
2. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de disciplină a reţinut că, în perioada 1 august-4 septembrie 2011, magistratul pârât a fost desemnat ca judecător de serviciu, având şi atribuţia de dispunere a măsurilor necesare pentru pregătirea judecăţii, anterior primului termen de judecată.
Pârâtul, însă, nu şi-a îndeplinit această obligaţie de serviciu, astfel încât un număr de aproximativ 300 de dosare nu au primit nicio rezoluţie, ceea ce a determinat întârzieri majore în activitatea instanţei, fiind necesar ca alţi doi judecători să efectueze acele lucrări în dosarele respective, în condiţiile în care aceştia erau, la rândul lor, programaţi şi în şedinţe de judecată sau redactau hotărârile pronunţate.
Secţia a constatat că judecătorul în cauză a beneficiat de sprijinul colegilor pentru a-şi însuşi cunoştinţele necesare îndeplinirii activităţii de judecător de serviciu, însă acesta nu a fost consecvent în pregătirea sa profesională şi nici nu a adoptat o atitudine responsabilă în condiţiile în care a recunoscut că îi lipseau deprinderile pentru rezolvarea lucrărilor, ceea ce a condus şi la o reducere a solicitudinii colectivului.
În consecinţă, s-a apreciat că, prin comportamentul pe care a înţeles să îl adopte, magistratul a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ale art. 4 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi pe cele ale art. 12 teza a II-a din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că vinovăţia judecătorului J.E. rezultă din faptul că, deşi nu a refuzat explicit să-şi îndeplinească atribuţiile de judecător de serviciu, totuşi a absentat în mod repetat sau nu a completat rezoluţiile pentru dosarele nou înregistrate cu măsurile necesare desfăşurării şedinţelor de judecată, consecinţa fiind întârzierea comunicării citaţiilor şi afectarea activităţii instanţei, precum şi suplimentarea activităţii unor alţi colegi.
În consecinţă, instanţa disciplinară a apreciat că fapta pârâtului judecător astfel expusă întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. h) din aceeaşi lege, instanţa disciplinară a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În şedinţa de judecată din 5 septembrie 2011, a completului 5 civil, în care a fost desemnat în calitate de titular judecătorul pârât, s-au aflat spre soluţionare 84 dosare, dintre care, 17 au fost reţinute în pronunţare, într-o cauză s-a luat act de renunţarea la judecată, iar în două cauze s-a dispus suspendarea judecăţii.
În 3 dosare s-a dispus repunerea cauzei pe rol, cu stabilirea termenului de judecată pentru data de 24 octombrie 2011. În toate aceste trei cauze a fost necesar ca încheierile de repunere pe rol să fie semnate de preşedintele instanţei, întrucât, după redactarea încheierilor, pârâtul judecător nu s-a mai prezentat la serviciu.
La data de 12 septembrie 2012, judecătorul J.E. a fost preşedintele completului 5 civil, căruia i-au fost repartizate în acea şedinţă 99 dosare. Dintre acestea, magistratul a declarat dezbaterile închise în 14 dosare, cauzele fiind reţinute în pronunţare, în două dosare s-a luat act de renunţarea la judecată şi în 11 a dispus amânarea pronunţării pentru data de 19 septembrie 2011.
Din aceste din urmă 11 dosare, la data de 19 septembrie 2011 a soluţionat două cauze, pentru celelalte amânând din nou pronunţarea pentru data de 26 septembrie 2011, apoi pentru data de 3 octombrie 2011, pentru data de 10 octombrie 2011 şi, ulterior, pentru data de 17 octombrie 2011.
După terminarea şedinţei de judecată din data de 12 septembrie 2011, pârâtul judecător nu a întocmit minutele în dosarele reţinute în pronunţare şi nici nu a completat condica de şedinţă, iar în data de 13 septembrie 2011 nu s-a prezentat la instanţă.
În şedinţa de judecată din data de 19 septembrie 2011, completul 5 civil, condus de către acelaşi judecător a avut pe rol 95 de dosare.
Au fost pronunţate hotărâri în 7 cauze iar, în 6 dosare, s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de 26 septembrie 2011.
În dosarele reţinute în pronunţare, de asemenea, judecătorul J.E. nu a întocmit minutele, nu a completat condica de şedinţă şi nici nu a predat dosarele soluţionate grefierului de şedinţă, astfel încât nu s-a cunoscut modul de soluţionare a cauzelor, cu atât mai mult cu cât, în zilele de 22 şi 23 septembrie 2011, magistratul a lipsit de la serviciu.
La 26 septembrie 2011, completul 5 civil, al cărui titular era pârâtul judecător, avea spre soluţionare 64 dosare, dintre care 11 au fost reţinute în pronunţare, fără a se întocmi minuta, fără a se completa condica de şedinţă şi fără a se preda dosarele respective grefierului de şedinţă, motiv pentru care s-a întocmit referat privitor la situaţia creată.
În data de 27 septembrie 2011, magistratul a prezidat, în calitate de judecător de permanenţă, şedinţa completului C12 civil stagiar, care a avut pe rol 64 dosare, din care a soluţionat două dosare şi a amânat pronunţarea într-un dosar, pentru data de 4 octombrie 2011.
Referitor la dosarele pentru care se amânase pronunţarea pentru data de 10 octombrie 2011, s-a constatat că magistratul nu a completat condica de şedinţă şi nu a predat dosarele grefierului de şedinţă, nici până la data de 12 octombrie 2011, lipsind de la serviciu, astfel că nu s-au cunoscut soluţiile pronunţate.
În atare situaţie, preşedintele Judecătoriei Deva, prin ordinul de serviciu din 17 octombrie 2011, a dispus ca judecătorul de permanenţă pentru data de 10 octombrie 2011 să semneze încheierile de amânare a pronunţării pentru 11 dosare în locul judecătorului pârât J.E.
De asemenea, prin hotărârea colegiului de conducere din 3 octombrie 2011, s-a stabilit ca, începând cu data menţionată, acesta să nu mai conducă niciun complet de judecată, şedinţele completului C5 civil, urmând să fie conduse de judecătorii din planificarea de permanenţă.
Ulterior, prin hotărârea colegiului de conducere din 12 octombrie 2011, s-a stabilit că, începând cu data de 17 octombrie 2011, completul C5 să fie condus de un alt judecător, care avea să-l înlocuiască pe pârât în planificarea de permanenţă în materie civilă şi măsuri preventive, precum şi la compartimentele la care acesta fusese repartizat.
Secţia a reţinut că, prin comportamentul său, judecătorul nu numai că a încălcat normele procedurale şi regulamentare privind întocmirea dispozitivului hotărârii judecătoreşti şi consemnarea acestuia în condica şedinţelor de judecată, dar a afectat şi drepturile procesuale ale părţilor din litigiile cu soluţionarea cărora a fost învestit.
Din punctul de vedere al laturii subiective, secţia pentru judecători, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru a se stabili grava neglijenţă în exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, deoarece pârâtul judecător a încălcat în mod flagrant dispoziţii procedurale, fără nicio justificare raţională şi rezonabilă, iar prin conduita sa culpabilă acesta a perturbat grav activitatea instanţei şi a afectat şi drepturile procesuale ale părţilor.
Prin urmare, s-a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Instanţa disciplinară a apreciat că judecătorul J.E. se face vinovat şi de săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din aceeaşi lege.
În acest sens, secţia a constatat că, prin amânarea pronunţării soluţiei, în mod repetat şi fără nicio justificare, în mai multe dosare, care, ulterior, au fost repuse pe rol, ca şi amânarea judecăţii, fără o motivare întemeiată pe norme procesuale, în dosarele cu complexitate mai mare, judecătorul a determinat temporizarea procedurii în soluţionarea unor cauze civile cu soluţionarea cărora a fost învestit.
Astfel, s-a reţinut că, în perioada în care a desfăşurat activitatea de judecată ca titular al completului de judecată C5, în mai multe dosare aflate pe rolul acestui complet, a amânat pronunţarea şi de 5 ori, în final fiind repuse pe rol, din motive imputabile pârâtului judecător, în sensul că acesta a lipsit nemotivat de la serviciu şi conducerea instanţei a fost nevoită să ia măsura înlocuirii pârâtului cu un alt judecător, care a dispus redeschiderea dezbaterilor.
În Dosarele nr. 1791/221/2011, nr. 7838/211/2011, nr. 7765/211/2011, nr. 1030/211/2011, nr. 6330/211/2011, nr. 8453/211/2011, nr. 8202/211/2011, nr. 4659/211/2011 şi nr. 7763/211/2011 ale Judecătoriei Deva, rămase în pronunţare la data de 12 septembrie 2011, s-a amânat soluţionarea, succesiv, la datele de 19 septembrie 2011, 26 septembrie 2011, 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 şi 17 octombrie 2011, când au fost repuse pe rol de un alt judecător, fixându-se termen de judecată pentru data de 7 noiembrie 2011, 14 noiembrie 2011, 21 noiembrie 2011, 28 noiembrie 2011 sau 12 decembrie 2011.
De asemenea, în Dosarul nr. 7331/211/2010* al Judecătoriei Deva, rămas în pronunţare la data de 19 septembrie 2011, s-a amânat pronunţarea succesiv la datele de 26 septembrie 2011, 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 şi 17 octombrie 2011, când a fost repus pe rol de alt judecător, fixându-se termen de judecată pentru data de 16 ianuarie 2012.
Aceeaşi a fost situaţia şi în ceea ce priveşte Dosarul nr. 2399/211/2011 al Judecătoriei Deva, rămas în pronunţare la data de 26 septembrie 2011, soluţia fiind amânată succesiv pentru datele de 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 şi 17 octombrie 2011, apoi repus pe rol pentru termenul din 16 ianuarie 2012.
Instanţa de disciplină a stabilit că magistratul a încălcat, astfel, prevederile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 10 din Legea nr. 304/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 5 alin. (2) lit. b) şi g) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Sub aspectul laturii subiective, secţia pentru judecători a reţinut că vinovăţia acestuia în săvârşirea faptei rezultă din aceea că nu a aplicat corect aceste norme, neexistând nicio justificare pentru amânările repetate ale judecăţii sau ale pronunţării soluţiei, acestea fiind determinate de faptul că nu a studiat actele şi lucrările dosarului şi că absentat de la serviciu.
5. În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, instanţa disciplinară a reţinut că pârâtul judecător are întârzieri în redactarea aproximativ tuturor hotărârilor pronunţate în cele 5 şedinţe de judecată pe care le-a prezidat până a se stabili să nu mai conducă nicio asemenea şedinţă.
În lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcţie de care să se stabilească caracterul imputabil al conduitei ilicite a magistratului, secţia pentru judecători, a avut în vedere toate aspectele ce ţin de activitatea profesională desfăşurată de pârât în perioada de referinţă.
Sub acest aspect, s-a reţinut că, prin ordinul de serviciu din 5 septembrie 2011 al preşedintelui instanţei, judecătorul J.E. a fost desemnat ca înlocuitor al judecătorului delegat pentru evidenţa composesoratelor şi a societăţilor agricole.
De asemenea, a fost desemnat, împreună cu câte un alt coleg magistrat, ca judecător delegat la organul financiar local pentru acordarea personalităţii juridice asociaţiilor de proprietari; pentru evidenţa dosarelor având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară şi pentru evidenţa practicii unitare, însă întrucât nu a îndeplinit nicio atribuţie din cele stabilite, prin hotărâre a colegiului de conducere, s-a dispus înlocuirea sa cu alt judecător nu numai în şedinţele de judecată, ci şi la compartimentele auxiliare unde fusese repartizat iniţial.
În acelaşi sens, instanţa de disciplină a subliniat că, la un volum de activitate mult mai mic decât al celorlalţi colegi judecători şi în condiţiile în care a participat la şedinţe de judecată numai în luna septembrie 2011, iar hotărârile le-a redactat, aproximativ pe toate în luna noiembrie 2011, întârzierile înregistrate în redactarea hotărârilor de către pârâtul judecător sunt disproporţionate sub aspectul numărului semnificativ, fapt de natură a aduce reale prejudicii părţilor, dar şi o atingere prestigiului justiţiei.
Sub aspectul laturii subiective, secţia a considerat că vinovăţia judecătorului rezultă din modul în care a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale care îi revin, în condiţiile în care nu a avut un număr de hotărâri pronunţate mai mare decât al celorlalţi judecători ai instanţei iar, în luna octombrie 2011, nici nu a mai participat la vreo şedinţă de judecată.
La individualizarea sancţiunii, instanţa de disciplină a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale şi regulamentare, numărul mare de abateri săvârşite în intervalul redus de timp de la numirea în funcţia de judecător.
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină a declarat recurs judecătorul J.E., solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul aplicării unei sancţiuni mai blânde.
I. Sub un prim aspect, recurentul a criticat hotărârea nr. 10/J din 4 iulie 2012 a secţiei pentru judecători din perspectiva ignorării unor aspecte de fapt, legate de activitatea sa profesională în perioada de referinţă, aspecte care, în ceea ce priveşte latura subiectivă, ar înlătura caracterul imputabil în cazul a patru dintre abaterile disciplinare ce i-au fost reţinute în sarcină.
În acest sens, s-a arătat că secţia pentru judecători nu a avut în vedere lipsa firească de experienţă profesională la început de carieră, dublată de volumul mare şi complexitatea activităţii desfăşurate, la care s-au adăugat şi alte atribuţii extrajudiciare.
Tot astfel, recurentul a susţinut că, în ceea ce-l priveşte, nu ar fi fost respectate prevederile hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 651/2008 referitor la programul de formare profesională iniţială, anterior participării sale la şedinţele de judecată, în sensul că nu i-a fost desemnat un tutore de practică, fiind, astfel lipsit de iniţierea, sprijinul şi coordonarea necesare la început de activitate.
1). Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, recurentul apreciază că greutăţile inerente începutului, ca şi numărul foarte mare de dosare înregistrate zilnic, precum şi faptul că a completat, progresiv, rezoluţiile pentru cea mai mare parte din dosarele nou intrate ar atesta lipsa elementului intenţional, volitiv, în comiterea faptei ceea ce ar atrage inexistenţa laturii subiective a acestei prime abateri.
2). Cât priveşte abaterile prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a, lit. e) şi i) din Legea nr. 303/2004, judecătorul recurent consideră, de asemenea, că faptele reţinute nu-i sunt imputabile, neexistând nici rea-credinţă, nici dezinteres, care să-i poată angaja răspunderea disciplinară.
În acest context, recurentul a precizat că neregulile constatate s-au datorat, pe de o parte, faptului că i-a fost repartizat „un rol vechi”, prin preluarea unui complet C5, cu cauze de complexitate deosebită, neadecvat unui începător în profesie, ceea ce a necesitat un volum foarte mare de activitate din partea sa.
Pe de altă parte, redactarea cu întârziere a minutelor, necompletarea condicii de şedinţă, amânarea pronunţării soluţiilor şi întârzierile în redactarea hotărârilor au fost determinate, susţine recurentul şi de alte cauze obiective, vizând practica judiciară neunitară la nivelul instanţei, necunoaşterea unor aspecte tehnice legate de situaţia de fapt în anumite cauze, necesitatea familiarizării sale cu diverse tipuri de contracte, noţiuni etc., precum şi faptul că nu are cunoştinţe de operare pe calculator, neputându-şi tehnoredacta minutele şi nefiind în măsură să acceseze sistemul ECRIS.
În opinia recurentului, instanţa de disciplină nu a analizat apărările sale, formulate în acest sens, ignorându-se şi aspectele pe care le-a invocat, referitoare la ostilitatea şi lipsa de sprijin a conducerii instanţei, la neprimirea sprijinului necesar în cele 6 luni prevăzute de lege, ca şi la diligenţele şi realizările sale.
În mod greşit secţia pentru judecători ar fi comparat activitatea sa cu cea a celorlalţi colegi judecători, în condiţiile în care aceştia au o altă experienţă profesională.
Mai mult, recurentul J.E. a invocat nulitatea hotărârii instanţei disciplinare, pe motiv că aceasta s-ar fundamenta pe o singură declaraţie testimonială, respectiv cea a preşedintelui instanţei, martor ostil, deoarece este autorul sesizării disciplinare.
3). Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, magistratul a susţinut că nu a cunoscut data publicării în M. Of. a decretului de numire a sa în funcţie şi că, în mod greşit a fost trecut absent la anumite date, întrucât în zilele din lunile septembrie şi octombrie 2011 a avut concedii medicale, pe care însă nu le-a putut procura şi depune, iar alte dăţi a avut situaţii administrative şi „familiare” de rezolvat, pentru care nu a avut nici sprijin, nici înţelegere.
Semnificativ din perspectiva expusă, consideră recurentul că este faptul că, ulterior, nu a mai avut absenţe timp de 10 luni.
II. Sub un alt aspect, recurentul a învederat greşita individualizare a sancţiunii disciplinare aplicate, subliniind că, nefiind avute în vedere toate circumstanţele reale şi personale invocate, între faptele imputate şi sancţiunea aplicată ar fi, după părerea sa, o evidentă disproporţie.
Ca argument jurisprudenţial, judecătorul recurent a invocat decizia nr. 66/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători.
De asemenea, a fost invocată ca situaţie similară, cea a „necorespunderii profesionale relative şi temporare”, pentru care există o procedură specială, prevăzută de lege pe o durată de 2 ani.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii secţiei pentru judecători, în sensul înlocuirii sancţiunii disciplinare aplicate cu una mai puţin aspră.
Recurentul nu a încadrat în drept criticile formulate.
Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi a reiterat situaţia de fapt şi argumentele de drept care, în opinia intimatei, susţin legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate prin hotărârea nr. 10/J din 4 iulie 2012 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatei, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Sub un prim aspect, este de observat că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, a făcut o apreciere completă a materialului probator administrat, atât în faza cercetării prealabile, cât şi de către secţie în mod nemijlocit.
Ca urmare, examinându-se în ansamblu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că instanţa disciplinară a dat o apreciere completă şi corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului.
În această privinţă, este de reţinut că recurentul nu neagă existenţa faptelor, ci apreciază, în primul rând că, în mod greşit, i-a fost reţinută vinovăţia în săvârşirea acestora.
Înalta Curte constată că împrejurările evocate de recurent, relative la circumstanţele personale şi reale ce au determinat săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 99 lit. g), lit. h) teza a II-a, lit. e) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004 nu au relevanţa ce li se atribuie prin criticile aduse, acestea fiind inapte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară.
Astfel, comportamentul necorespunzător al recurentului, care a justificat angajarea răspunderii sale disciplinare în condiţiile prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi aplicarea sancţiunii excluderii din magistratură s-a concretizat în săvârşirea unui număr de 5 abateri disciplinare într-un interval de timp redus, respectiv 5 luni de la data numirii în funcţia de judecător.
Este relevant că, în afara primelor 4 abateri, constând în refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu gravă neglijenţă, efectuarea cu întârziere a lucrărilor, nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, judecătorul J.E. a mai fost sancţionat şi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, constând în absenţe nemotivate de la serviciu.
Consecinţa imediată şi directă a acestor multiple încălcări ale obligaţiilor profesionale, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, a fost încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor şi, în special, a dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este consacrat în art. 10 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi, nu în ultimul rând, crearea unei imagini negative asupra sistemului judiciar.
Motivele invocate, vizând lipsa experienţei profesionale, faptul că se afla la începutul carierei sunt, pe de o parte nereale, pe de altă parte, lipsite de relevanţă din perspectiva examinată.
Semnificativ în acest sens este faptul că, după numirea sa, la data de 23 iunie 2011, în funcţia de judecător, recurentul a absentat de la instanţă în zilele de 24 iunie 2011, 27 iunie-30 iunie 2011 şi 1 iulie 2011, acesta prezentându-se la judecătorie abia în data de 4 iulie 2011, în condiţiile în care, în data de 27 iunie 2011 începuse cursul de pregătire profesională a magistraţilor, organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, cu o durată de 4 săptămâni.
În atare situaţie, conducerea instanţei a întreprins demersuri pentru primirea recurentului la respectivele cursuri, începând cu data de 5 iulie 2011, la Centrul de perfecţionare a magistraţilor din localitatea G.
De altfel, prin declaraţia dată în faţa instanţei de disciplină (Dosar nr. 2/J/2012), judecătorul însuşi recunoaşte că a beneficiat de un stagiu de pregătire teoretică şi practică organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, stagiu care l-a ajutat ulterior. Împrejurarea că, în practică, după acest stagiu recurentul a mai înregistrat dificultăţi nu poate fi imputată ca o lipsă de preocupare a conducerii instanţei pentru pregătirea sa profesională.
De altfel, când recurentul a revenit la instanţă, la data de 25 iulie 2011, i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit hotărârii nr. 651/2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, urmează să efectueze un stagiu de practică de 4 săptămâni la compartimentele auxiliare şi administrative ale judecătoriei, fără să intre în vreun complet de judecată, astfel încât să i se asigure suficient timp pentru a se iniţia în tehnica pregătirii şedinţei de judecată şi a soluţionării dosarelor.
Lipsa de fundament a susţinerilor recurentului este relevată de faptul că, deşi conducerea instanţei l-a sprijinit în felul arătat, în perioada ce a urmat, respectiv în zilele de 29, 29 iulie, 1 august şi 3-5 august 2011, acesta a lipsit din nou de la instanţă, fără a încunoştinţa conducerea judecătoriei.
Şi ulterior recurentul a mai înregistrat absenţe nemotivate, în lunile august, septembrie şi octombrie 2011.
Pe de altă parte, se constată că, nici susţinerile recurentului privind greutăţile inerente începutului de carieră nu au semnificaţia dată de magistrat.
Astfel, deşi numit în funcţia de judecător în luna iunie 2011, recurentul nu se afla la începutul carierei profesionale de jurist şi nici de magistrat, în dosarul profesional acesta înregistrând vechime atât în funcţia de avocat, cât şi de procuror.
Astfel, numirea în funcţia de judecător a recurentului s-a realizat prin raportare la reglementarea conţinută în art. 100 din Constituţia României, începând cu data de 23 iunie 2011.
Etapa premergătoare numirii în funcţie este relevantă, întrucât evidenţiază, pe de o parte, experienţa profesională a recurentului, experienţă care a constituit, de altfel, şi un criteriu pentru ocuparea acestei funcţii, iar, pe de altă parte, demonstrează dezinteresul total al judecătorului pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei.
Nu poate fi ignorat, în contextul aceloraşi motive de recurs invocate, faptul că aceeaşi etapă premergătoare numirii în funcţie, demonstrează că o astfel de conduită care contravine responsabilităţilor presupuse de exerciţiul funcţiei este specifică recurentului, fapt care a fost reţinut prin hotărârea recurată şi a fost demonstrat cu probele administrate în cauză.
Astfel, din dosarul profesional, actele depuse şi verificările efectuate cu privire la activitatea şi comportamentul său în exercitarea atribuţiilor aferente funcţiei de procuror, a rezultat că recurentul J.E. a comis în mod repetat abateri de la disciplina muncii, constând în întârzieri repetate de la program, părăsirea unităţii de parchet fără încuviinţarea conducerii, că a avut o atitudine nepotrivită faţă de conducerea unităţilor de parchet în subordonarea cărora se afla.
Împrejurarea că o asemenea conduită este specifică recurentului, nu poate fi justificată de lipsa de experienţă profesională, precum şi faptul că a beneficiat efectiv de sprijinul colegilor judecători sunt relevate şi de probele administrate nemijlocit în faţa instanţei de disciplină.
Din declaraţiile unui martor, rezultă faptul că un asemenea comportament a fost specific recurentului şi în perioada în care a funcţionat ca avocat, faptul că incapacitatea lui de a se adapta activităţii la instanţă este explicată prin aceea că acesta consumă frecvent băuturi alcoolice, că s-a prezentat la instanţă în stare avansată de ebrietate, fiind incapabil să vorbească, astfel că a fost nevoie să fie trimită acasă. Totodată, rezultă că o asemenea situaţie a intervenit inclusiv după sesizarea secţiei pentru judecători când, după ce a lipsit nemotivat de la serviciu o zi, a doua zi s-a prezentat la birou în stare avansată de ebrietate.
Nu poate fi reţinut în acest context faptul că încălcarea responsabilităţilor specifice funcţiei ar fi consecinţa lipsei de experienţă, acest fapt fiind infirmat, de altfel, de declaraţiile altor martori, care au relevat interesul minor al judecătorului în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei. Astfel cum, în mod corect a constatat instanţa de disciplină, acelaşi dezinteres este relevat de declaraţia altui martor, ascultat în prezenţa recurentului, care a relatat că l-a sprijinit pe recurent în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lucrând efectiv alături de el pentru a dobândi deprinderea de a rezoluţiona cererile de chemare în judecată, că l-a sprijinit şi ajutat efectiv să dobândească deprinderea de a studia dosarele pentru şedinţa de judecată, de a redacta minutele, a scrie condica şedinţelor de judecată şi redacta hotărârile, însă un asemenea demers nu a avut efecte pozitive, datorită dezinteresului manifestat de judecătorul J.E., însă, observând că recurentul nu era preocupat de carenţele grave pe care le avea, a renunţat să îi mai acorde sprijin, apreciind că efortul său este în zadar.
Acelaşi aspect este relevat şi de declaraţiile mai multor martori audiaţi în cauză, toţi confirmând sprijinul acordat recurentului pentru exercitarea atribuţiilor, atât în ceea ce priveşte rezoluţionarea sau studiul dosarelor, utilizarea calculatorului şi consultarea legislaţiei, chiar şi în condiţiile în care ceilalţi judecători se confruntau cu un volum mare de activitate, fiecare confirmând, de asemenea, dezinteresul total manifestat de recurent, ceea ce a justificat, de altfel şi măsura înlocuirii din compunerea completului de judecată în care a fost repartizat.
Refuzul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu care, de asemenea, a fost sancţionat prin hotărârea recurată nu a fost contestat de recurent din perspectiva materialităţii faptei. Existenţa acestui refuz a fost manifestată tocmai prin sustragerea recurentului de la îndeplinirea atribuţiilor stabilite de colegiul de conducere al instanţei în aplicarea hotărârii nr. 651/2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, vizând efectuarea unui stagiu de practică de 4 săptămâni la compartimentele auxiliare şi administrative ale instanţei. Din declaraţiile a doi martori, rezultă că în cursul lunii august 2011, exercitând atribuţiile specifice judecătorului de serviciu, recurentul nu a efectuat activităţile care se impuneau, deşi a beneficiat de ajutorul efectiv al judecătorului H.M.A. În condiţiile în care recurentul s-a sustras de la exercitarea atribuţiilor privind rezoluţionarea dosarelor pentru primul termen de judecată, deşi era prezent la instanţă, exercitarea acestei operaţiuni s-a impus a fi realizată de ceilalţi doi judecători care, în perioada vacanţei judecătoreşti, asigurau desfăşurarea şedinţelor de judecată, fiind necesar un efort considerabil din partea acestora de a aplica rezoluţia pe sute de dosare pentru primul termen de judecată. Conduita culpabilă a recurentului, care a fost sancţionată în contextul acestei abateri disciplinare, o constituie încălcarea obligaţiei impuse de art. 5 alin. (2) lit. b) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, iar circumstanţele invocate de recurent sunt infirmate de declaraţiile judecătorilor audiaţi în cauză.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, au fost reţinute în sarcina recurentului încălcarea unor dispoziţii procedurale elementare în exercitarea atribuţiilor judiciare, care nu presupuneau cunoştinţe aprofundate în domeniul dreptului şi care au fost posibile exclusiv în contextul aceluiaşi dezinteres specific recurentului în îndeplinirea responsabilităţilor impuse de exerciţiul funcţiei: art. 258 alin. (1) C. proc. civ., prin neîntocmirea minutelor în dosarele rămase în pronunţare decât după trei zile fără a se amâna pronunţarea; art. 258 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 105 alin. (1) din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prin omisiunea completării condicilor de şedinţă după redactarea minutelor, iar la momentul completării a omis completarea soluţiei fiind specificată doar menţiunea „hot”; art. 183 C. proc. civ. şi art. 109 din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prin predarea dosarelor în care erau scrise minutele grefierului de şedinţă cu întârzieri de circa o săptămână sau mai mult; omisiunea semnării încheierilor de amânare a pronunţării, acestea fiind semnate de preşedintele instanţei şi apoi de un alt judecător desemnat, în condiţiile în care recurentul nu se mai prezenta la serviciu etc.
În contextul acestei abateri disciplinare trebuie relevate consecinţele încălcării acestor dispoziţii procedurale, materializate în perturbarea gravă a activităţii instanţei, cu riscul denaturării datelor din situaţia statistică a dosarelor şi imposibilităţii întocmirii lucrărilor de către celelalte categorii de personal în termenele prevăzute de lege şi regulament, încărcarea suplimentară a celorlalţi judecători ai instanţei şi vătămarea drepturilor procesuale ale justiţiabililor, care au fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă de situaţia propriilor dosare.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004, modul de gestionare a activităţii de judecată de către recurent a generat întârzieri cu o durată considerabilă în soluţionarea unor cauze, în condiţiile unor amânări succesive de pronunţare şi repunerii pe rol a cauzelor şi stabilirii unor termene de judecată după aproximativ 5 luni de la momentul rămânerii cauzelor în pronunţare. Este relevantă în contextul aceleiaşi abateri disciplinare uşurinţa extremă de amânare a cauzelor, cu motivări străine de orice regulă privind desfăşurarea procedurii, „pentru studierea cauzei”, motivând că fiecare termen „este primul termen de judecată” şi că „nu a avut timp pentru studierea temeinică a dosarelor”. Aceasta în condiţiile în care, de exemplu, cu două zile anterior primei şedinţe de judecată lipsise din nou nemotivat de la serviciu.
O asemenea atitudine a generat o prelungire considerabilă a duratei procedurii judiciare în mod absolut nejustificat, cu consecinţe evidente asupra drepturilor procesuale ale părţilor, în condiţiile în care este vorba despre o judecată în prim grad de jurisdicţie.
În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, este relevant faptul că din cele 5 şedinţe de judecată în care a rulat 423 dosare a soluţionat 46 dosare, toate cele 46 hotărâri fiind redactate cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, în condiţiile în care nu a mai intrat în nicio şedinţă de judecată şi au fost redistribuite şi celelalte atribuţii extrajudiciare care i-au fost atribuite iniţial.
Apărarea vizând faptul că nu a beneficiat de o formare profesională corespunzătoare, este, de asemenea, nejustificată. Astfel, recurentul a beneficiat de modulele teoretice şi practice prevăzute în hotărârea nr. 651/2008 desfăşurate pe o perioadă de 4 săptămâni, începând cu luna iunie 2011, după care, până la data de 5 septembrie 2011 şi-a desfăşurat stagiul practic în cadrul Judecătoriei Deva. Chiar dacă perioada stagiului practic nu a fost coordonată în mod formal de un tutore de practică, fiind perioada vacanţei judecătoreşti, în fapt, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, această activitate a fost desfăşurată de judecătorul H.M.A., de vicepreşedintele şi, respectiv, preşedintele instanţei.
De altfel, în condiţiile în care în intervalul de 4 luni a lipsit nejustificat de la serviciu 37 zile lucrătoare, în mod succesiv şi imprevizibil, din care numai în luna octombrie 2011 a lipsit 14 zile, după care nu a mai desfăşurat nicio activitate în cadrul instanţei, desemnarea unui tutore de practică ar fi fost lipsită de obiect, această măsură fiind dispusă în momentul în care recurentul şi-a reluat activitatea judiciară, fiind repartizat să soluţioneze cauzele având ca obiect învestirea cu formulă executorie.
Este relevant, de asemenea, în sensul caracterului nejustificat al unei asemenea apărări, faptul că probele administrate au dovedit în mod unanim că prin atitudinea sa recurentul a făcut zadarnice toate eforturile depuse de colegii săi pentru a-l ajuta, aceştia renunţând să se mai implice, în condiţiile în care au constatat lipsa lui totală de interes în a se familiariza cu aspectele concrete care caracterizează activitatea de judecată.
Existenţa acestui dezinteres rezultă, însă, neîndoielnic din probele administrate sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, abatere care nu a fost contestată de recurent, acesta nejustificând în nicio modalitate absenţele nemotivate de la serviciu, care au intervenit, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, inclusiv după sesizarea secţiei cu acţiunea disciplinară.
Este semnificativ, din perspectiva acestei abateri disciplinare, faptul că într-un interval de timp de 4 luni, recurentul a lipsit nemotivat de la serviciu un număr total de 37 de zile, deci mai mult de o lună, că nu a demonstrat o minimă diligenţă în a anunţa conducerea instanţei despre o eventuală imposibilitate de a se prezenta, că nu a făcut dovada imposibilităţii de a se prezenta şi că în aceste perioade de absenţă nemotivată atribuţiile care îi erau repartizate erau exercitate de alţi judecători, determinând o suprasolicitare a acestora, dar şi consecinţe în sensul încălcării drepturilor procesuale ale părţilor.
Semnificativă este, de asemenea, lipsa de suport rezonabil a argumentelor invocate de recurent pentru a justifica lipsa nemotivată de la serviciu şi omisiunea informării conducerii instanţei asupra acestui aspect, inclusiv argumentele pentru care nu a putut fi contactat, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză: „a avut tensiune şi un cârcel la picior”, „a fost stresat datorită volumului mare de activitate” etc. Certitudinea care rezultă din probele administrate în cauză, din perspectiva acestei abateri disciplinare este aceea că, cea mai mare parte dintre absenţele de la serviciu nu a fost motivată şi că, aşa cum s-a reţinut prin hotărârea recurată, recurentul a demonstrat o incapacitate de a respecta programul de lucru al instanţei, chiar şi în condiţiile în care, anterior declanşării procedurii disciplinare şi-a luat angajamente în scris în acest sens, incapacitate care a fost manifestată şi ulterior sesizării Secţiei cu acţiunea disciplinară.
Nu se poate reţine susţinerea recurentului privind nulitatea hotărârii pe motiv că aceasta s-ar fi fundamentat exclusiv pe declaraţia unui martor subiectiv, respectiv pe cea a preşedintelui instanţei, autor al sesizării disciplinare.
O asemenea nulitate nu este prevăzută expres de nicio normă legală. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, soluţia instanţei de disciplină s-a fundamentat pe un întreg ansamblu probator, declaraţia martorului P.D. (preşedintele Judecătoriei Deva) fiind doar un element din întregul material probator, în perfectă concordanţă cu toate celelalte dovezi administrate în cauză.
Trebuie precizat şi faptul că, în speţă, raportul juridic dedus judecăţii nu este civil, guvernat de regulile dreptului comun, astfel încât, prin întocmirea actului de sesizare disciplinară, preşedintele instanţei nu a pierdut posibilitatea de a depune mărturie în speţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, aşa încât răspunderea disciplinară a recurentului a fost corect atrasă.
Nu sunt întemeiate nici criticile privind individualizarea sancţiunii disciplinarea aplicate de instanţa de disciplină.
Astfel, se constată că, la individualizarea sancţiunii aplicate judecătorului J.E., s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, ce trebuie avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluţiei, precum şi principiul proporţionalităţii, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cauză, nu sunt aspecte de individualizare a sancţiunii care să poată justifica modificarea soluţiei instanţei de disciplină.
Aşa după cum s-a arătat, situaţia de fapt reţinută de secţia pentru judecători, verificată de instanţa supremă în calea de atac a recursului, a rămas neschimbată şi a reliefat gravitatea respectivelor abateri.
În speţă, valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni, care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii, a organelor judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi regulamente.
În procesul de apreciere a individualizării sancţiunii nu trebuie pierdute din vedere sau minimalizate consecinţele directe, imediate, ale faptelor magistratului, corect reliefate de secţia pentru judecători.
Înalta Curte constată că instanţa de disciplină a avut în vedere, la aplicarea sancţiunii, alături de circumstanţele reale identificate prin cercetarea prealabilă şi circumstanţele personale ale recurentului, dar şi consecinţele negative ale abaterilor reţinute în sarcina sa.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că sancţiunea aplicată recurentului a fost în mod judicios stabilită, având în vedere că gravitatea încălcărilor normelor de procedură, conduita culpabilă şi maniera proprie în care recurentul a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile profesionale a fost dublată de efectele prejudiciabile cauzate părţilor, de perturbarea activităţii instanţei, dar şi de o consecinţă negativă asupra imaginii şi prestigiului justiţiei.
Argumentelor expuse de recurent referitoare la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, ca şi aparenta similitudine cu situaţia necorespunderii profesionale relative şi temporare, le lipseşte legătura de relevanţă juridică vizată de recurent pentru aplicarea unei sancţiuni mai blânde, date fiind circumstanţele diferite şi particularităţile speţei, situaţia de fapt dedusă prezentei judecăţi nefiind identică cu cele prezentate cu titlu de exemplu în acest cadru.
Faptele fiind grave, singura sancţiune care se impune este cea aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii.
Având în vedere considerentele expuse şi care relevă legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul dedus judecăţii în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,recursul declarat de J.E. împotriva hotărârii nr. 10/J din 4 iulie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 255/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
