ICCJ. Decizia nr. 156/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia nr. 156/2013

Dosar nr. 785/1/2013

Şedinţa publică de la 4 iunie 2013

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr 588 din 17 aprilie 2012, Înalta Curte, secţia penală, în opinie majoritară, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpaţii B.G., S.T., M.G.R., C.A.F., P.V. pentru infractiunile deduse judecăţii.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul V.R. pentru infracţiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Totodată s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale asupra sumei de 1.700.000 euro instituite prin Ordonanţa din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Secţia de Combatere a Corupţiei, sumă depusă la B.C.R. - Sucursala Unirii în contul nr. 2511.E01.0.3495677.0082.EUR.9 pe numele inculpaţilor B.G. şi S.T..

În opinie separată, s-a apreciat că se impune condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 95/P/2006 din data de 16 decembrie 2008, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- B.G., pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (trei fapte) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- S.T., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- M.G.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- C.A.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (două fapte) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- V.R., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin acelaşi rechizitoriu, au mai fost dispuse următoarele soluţii:

I) Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor:

- B.T., în raport cu infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 C. pen., şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât sunt incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

- M.P., pentru infracţiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. întrucât nu s-a putut demonstra, în plan subiectiv, că acesta a acţionat cu intenţia de a-l sprijini pe învinuitul B.G. în sensul îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale, fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

II) Neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii:

- C.G., G.D., R.C., pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât nu s-a putut demonstra că au acţionat cu intenţia de a accepta oferta financiară a învinuitului B.G., fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., însă comportamentul acestora poate antrena o răspundere disciplinară conform Regulamentelor F.R.F.

- R.M.M. şi M.P. pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta acestora neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind în plan subiectiv intenţia ca formă a vinovăţiei penale cerută de lege, constatându-se, în subsidiar, existenţa unei responsabilităţi de ordin disciplinar prevăzută în Regulamentele F.R.F.

III. neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faţă de toţi jucătorii de fotbal ai clubului C.F.G.B. P.R., M.D.M., S.M.S., B.A.D., A.O., M.G.S., A.S.C., T.C., P.S.I., O.Ş.S., M.V., P.A., N.A., C.A.N. şi directorul sportiv H.I.G. şi antrenorul S.O.I., întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând nici o probă care să demonstreze că aceştia au acceptat oferta financiară a învinuitului B.G.

IV. neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prev. de art. 254, art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faţă de făptuitorii H.G.I., P.J., M.I.P., S.M., B.I. şi N.G. întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi comunicarea soluţiei conform art. 91³ alin. (5) C. proc. pen.

III) disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru efectuarea de cercetări faţă de R.M.M. şi M.P., pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, pentru efectuarea de cercetări faţă de M.P., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen., disjungerea cauzei faţă de învinuitul A.D., cercetat pentru luare de mită prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi continuarea cercetărilor în mod separat, în condiţiile în care acesta nu a putut participa la activităţile de urmărire penală din cauze obiective, fiind victima unui accident rutier grav, în cauză dispunându-se efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili dacă afecţiunile de care suferă îl împiedică să ia parte la procesul penal.

În legătură cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Raportat la faptele de corupţie în legătură cu meciul de fotbal din data de 12 mai 2006, dintre echipele F.C. „R.B.” şi C.F.G.B., în rechizitoriu s-a arătat că, iniţial, prin rezoluţia din data de 07 mai 2008, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de B.G., finanţator şi acţionar al clubului de fotbal „S.B.”, pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se de către procuror că, la data de 11 mai 2006, a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.G.B. că vor primi sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro, în situaţia obţinerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.” ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal.

În fapt, potrivit actului de acuzare, la data de 11 mai 2006, în jurul orei 16⁰⁰, B.G. s-a deplasat personal, cu autoturismul său, la hotelul „Cristal Palace” din Bucureşti, unde erau cazaţi fotbaliştii şi oficialii clubului bistriţean pentru a-i contacta şi a le transmite, în mod direct, o promisiune financiară. Neputând contacta niciun jucător al echipei de fotbal, în după amiaza aceleiaşi zile, B.G. a urmărit, cu autoturismul său, autocarul clubului „G.B.”, care s-a oprit în zona restaurantului „P.”, aflat pe Şos. Ştefan cel Mare din Bucureşti. În momentul când fotbaliştii au coborât, finanţatorul clubului „S.B.” B.G. s-a apropiat de ei şi le-a promis sume de 5.000 sau 10.000 euro, în condiţiile în care vor obţine un rezultat de egalitate sau Victorie în meciul ce urmau să-l dispute, a doua zi, în compania echipei „R.B.”. Jucătorii de fotbal au refuzat dialogul cu B.G., iar vicepreşedintele clubului „G.B.”, H.I.G., i-a solicitat acestuia să renunţe la promisiunile financiare avansate. După ce au intrat în restaurantul „P.”, B.G. a devenit mult mai insistent şi s-a adresat, din nou, fotbaliştilor şi staff-ului tehnic, reluând discuţia despre oferta de bani făcută în scopul apărării în mod corect a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil în meciul ce urma a fi disputat în 12 mai 2006. În cele aproximativ cinci minute, cât a durat discursul lui B.G., prin care încerca să motiveze jucătorii de fotbal în schimbul foloaselor materiale menţionate, directorul sportiv H.I.G. a intervenit din nou şi i-a solicitat să renunţe la propunerile sale, explicându-i că echipa îşi va apăra corect şansele de joc, fără a fi necesară o astfel de premiere. În final, B.G. a părăsit incinta restaurantului „P.” cu menţiunea, făcută în actul de sesizare, că o parte a discuţiilor dintre acesta şi jucători au fost surprinse şi filmate de mai multe posturi de televiziune care au difuzat imaginile în cadrul unor emisiuni de ştiri. Potrivit rechizitoriului, în următoarea zi, informaţiile legate de premierea clubului „G.B.” şi atitudinea lui B.G. au apărut în mai multe publicaţii centrale care au analizat comportamentul acestuia şi au descris, în amănunt, discuţiile purtate atât cu jucătorii de fotbal, cât şi cu directorul sportiv H.I.G. S-a mai menţionat în actul de sesizare că atitudinea lui B.G. era generată de posibilitatea ca, în ultimele trei etape ale Diviziei A, sezonul 2005- 2006, echipa „S.B.” să fie devansată de echipa „R.B.” şi, astfel, să piardă titlul de campioană naţională, fapt confirmat şi de martorul H.I.G., care nu şi-a putut explica comportamentul acestuia decât sub această formă.

Aceasta situaţie este confirmată prin declaraţiile celor 20 de martori care, sub prestare de jurământ, au descris comportamentul lui B.G. în legătură cu promisiunile financiare adresate în mod direct echipei de fotbal „G.B.”, în cazul obţinerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „R.B.”. Pe lângă declaraţiile martorilor, au fost obţinute înregistrările audio şi video realizate de T.R. şi R.M., pe baza cărora s-au efectuat transcrieri ale discuţiilor purtate de către B.G. cu jucătorii de fotbal şi cu persoane din conducerea clubului „G.B.”, din data de 11 mai 2006.

În ce priveşte faptele de corupţie în legătură cu meciul de fotbal din data de 07 mai 2008 dintre echipele „U.C.” şi „C.F.R.C.”, conform aceluiaşi rechizitoriu, s-a susţinut implicarea inculpatului B.G., finanţator al clubului de fotbal „S.B.”, în fapte constând în oferirea unor importante sume de bani, în valută, peste un milion de euro, echipei de fotbal „U.C.” şi preşedintelui acestui club, A.D., pentru ca - în ultima etapă a Campionatului Naţional de Fotbal -liga I, ediţia 2007- 2008, ce urma a fi susţinută în data de 07 mai 2008, în compania echipei „C.F.R.C.” - clubul universitar să-şi apere corect şansele de joc şi să facă tot ceea ce era posibil pentru obţinerea unui rezultat de egalitate sau Victorie.

Cu privire la interesul inculpatului B.G. de a stimula financiar o echipă de fotbal care nu mai avea nici o confruntare directă cu „S.B.” în ediţia de campionat menţionată, în rechizitoriu s-au arătat următoarele:

Înainte de ultima etapă a campionatului, cele două echipe de fotbal, „C.F.R.C.” şi „S.B.”, se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferenţă de numai un punct una de cealaltă. În aceste condiţii, în eventualitatea unui rezultat de egalitate sau înfrângere înregistrat de echipa clujeană menţionată anterior, echipa „S.B.” era propulsată definitiv pe primul Ioc al clasamentului. În opinia acuzării, miza acestui meci de fotbal implica interese duble, respectiv, cele de ordin sportiv, ce ţin de palmaresul fiecărui club de fotbal, echipa campioană naţională a României având acces direct în cea mai prestigioasă competiţie europeană inter- cluburi, şi anume în Liga Campionilor Europeni, aflată sub tutela forului UEFA (Uniunea Asociaţilor Europene de Fotbal), precum şi avantaje financiare, reprezentând drepturi acordate de UEFA pentru fiecare echipă calificată în grupele Ligii Campionilor Europeni. Un alt aspect evidenţiat în actul de acuzare, este cel potrivit căruia, în ultimele patru etape ale Ligii I, sezonul 2007 - 2008, cele două echipe de club „S.B.” şi „C.F.R.C.” au ocupat, succesiv, prima poziţie a clasamentului însă, după meciul din data de 04 mai 2008, jucat în etapa a 33-a, poziţia în clasament a echipei „S.B.” s-a schimbat, aceasta trecând pe locul secund, ca urmare a înfrângerii din meciul cu echipa „D.B.”. Aşadar, s-a constatat că clubul „S.B.” avea 72 de puncte, iar „C.F.R.C.” 73 de puncte (aflat pe prima poziţie), singura şansă de câştigare a campionatului de către clubul din Bucureşti, era ca, în ultima etapă, echipa „U.C.” să facă un meci egal sau să câştige în faţa echipei „C.F.R.C.”.

În condiţiile arătate, se menţionează în rechizitoriu că, în seara zilei de 04 mai 2008, după terminarea partidei dintre echipele „D.B.” şi „S.B.”, din etapa a 33-a a Campionatului Naţional de Fotbal -liga I, câştigată cu scorul de 2- 1, finanţatorul clubului „S.B.” şi-a construit un plan conform căruia urma să stimuleze financiar, cu suma de 1,7 milioane euro, fotbaliştii şi conducerea clubului „U.C.”, în scopul menţionat anterior, şi anume obţinerea unui rezultat favorabil în meciul cu „C.F.R.C.” care ar fi avut drept consecinţă situarea pe primul loc a echipei „S.B.”. Astfel, se arată că în perioada următoare, 04 mai 2008 - 07 mai 2008, inculpatul B.G. a contactat direct sau prin persoane interpuse, aflate în anturajul său, atât conducerea clubului universitar, cât şi jucătorii de fotbal, cărora le-a oferit sume consistente de bani pentru realizarea obiectivului propus. În ziua de 04 mai 2008, la ora 23⁴⁴, inculpatul B.G., l-a contactat pe A.D. căruia i-a solicitat să-şi mobilizeze echipa de fotbal pentru meciul cu „C.F.R.C.”, comunicându-i, de asemenea, că S.T., vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Fotbal Club „S.B.” S.A., va pleca spre Cluj, în rechizitoriu fiind redat dialogul dintre cei doi (pag.13- 15). După contactarea lui A.D., preşedinte al clubului „U.C.”, B.G. a discutat telefonic cu S.T. despre modalitatea în care îi vor contacta pe fotbaliştii clubului universitar pentru a le comunica că vor primi bani din partea finanţatorului, folosind, în acest sens, sintagma „câte o bucată” limbajul utilizat fiind apreciat, potrivit actului de acuzare, ca specific persoanelor care vor să ascundă sensul real al unui dialog cu o posibilă tentă infracţională, în cazul de faţă cei doi ferindu-se să folosească expresii precum „bani” ori „sume de bani”. În continuare, la pag.15- 18 din rechizitoriu, se redau discuţiile telefonice din seara de 04 mai 2008 la orele 23⁴⁹ şi 23⁵⁶, între B.G. şi S.T., conversaţii telefonice în limba aromână.

Se arată că, la numai câteva minute după finalizarea conversaţiei, mai exact în 05 mai 2008, inculpatul B.G. l-a contactat din nou pe S.T., căruia i-a cerut să-i găsească numărul de telefon al fotbalistului G.D. de la clubul „U.C.” (discuţie purtată în limba aromână, având conţinutul redat la pag.19 a rechizitoriului). Imediat, la ora 00⁰², inculpatul B.G. l-a sunat pe V.A., preşedinte al Consiliului de Administraţie al Clublui „S.B.”, căruia i-a solicitat să afle numărul de telefon al fotbalistului G.C. de la „U.C.”, spunându-i totodată, că există posibilitatea ca jucătorii acestei echipe să fie stimulaţi pentru realizarea unui scor favorabil, dialogul având conţinutul redat la pag. 19- 20 din rechizitoriu. Aflând numerele de telefon ale jucătorului G.D.I., căpitan de echipă la clubul „U.C.”, în aceeaşi noapte, 05 mai 2008 la orele 00¹⁶şi 00³⁹, se arată că B.G. i-a apelat, succesiv, la două numere de telefon. După o primă discuţie, în care B.G. a aflat că fotbalistul nu vorbeşte limba aromână, l-a avertizat că va reveni cu un nou apel, de la un alt post telefonic, dialogul fiind redat la pag.21- 22 din rechizitoriu.

Conform rechizitoriului, inculpatul B.G., considerând că discuţia cu căpitanul echipei de fotbal „U.C.” nu se poate derula în condiţii de maximă siguranţă şi discreţie, a utilizat pentru conversaţia cu G.D., un alt aparat telefonic, înregistrat pe numele F.C. „S.B.”, contactându-l pe acesta în două rânduri, cele două convorbiri telefonice fiind consemnate în procesul verbal din 05 noiembrie 2008, în cadrul căruia au fost analizate toate contactele telefonice cuprinse în traficul pus la dispoziţie de către operatorii de telefonie mobilă.

Conform acuzării, procedura de comunicare telefonică utilizată de B.G., prin schimbarea succesivă a telefoanelor şi contactarea lui G.D. la posturi telefonice diferite, a ridicat un semn de întrebare în ceea ce priveşte conţinutul conversaţiei care, aşa cum s-a subliniat, avea loc la o oră total nepotrivită între două persoane care discutau pentru prima dată una cu cealaltă. Pe parcursul urmăririi penale, G.D.I. a fost audiat în legătură cu conţinutul convorbirilor telefonice pe care le-a purtat cu B.G. în noaptea de 4/ 5 mai 2008, acesta declarând, sub prestare de jurământ, că finanţatorul clubului „ S.B.” i-a promis că, în cazul în care echipa „U.C.” îşi va apăra corect şansele în meciul cu echipa „C.F.R.C.”, ce urma să se dispute în 7 mai 2008, fiecare jucător titular şi rezervele vor primi câte 100.000 euro din partea acestuia, în total fiind vorba de 1.400.000 euro. Acelaşi martor a declarat că B.G. i-a confirmat că va veni personal la Cluj cu sumele de bani pe care le va lăsa părinţilor acestuia ori soţiei lui A.D. sau lui G.C., coechipierul său la echipa de club.

În continuarea rechizitoriului este arătat că, la aceeaşi dată, 05 mai 2008, ora 11⁵⁸, inculpatul B.G. l-a contactat din nou pe A.D., preşedinte al clubului de fotbal „U.C.”, căruia i-a comunicat că în ziua următoare, 06 mai 2008, va veni la Cluj, el personal sau vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al F.C. „S.B.”, inculpatul S.T. La rândul său, A.D. i-a confirmat că a vorbit cu toţi jucătorii de fotbal şi i-a mobilizat pentru partida din 07 mai 2008, precizându-i că îi va aştepta la discuţii. Totodată, A.D. i-a spus finanţatorului clubului „S.B.” că fotbalistul G.D. îi relatase dialogul din noaptea anterioară (referitor la oferta financiară), căruia i-a solicitat să nu discute cu absolut nimeni despre această chestiune, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag. 23- 24 din rechizitoriu. În opinia acuzării, finalul convorbirii telefonice se coroborează cu afirmaţiile martorului G.D. care a relatat că tot ceea ce discutase cu inculpatul B.G. a comunicat preşedintelui A.D. care, la rândul său, i-a spus că va vorbi direct cu finanţatorul clubului „S.B.” în legătură cu oferta financiară făcută echipei de fotbal.

În timpul urmăririi penale, conform rechizitoriului, A.D. a recunoscut că a fost contactat de B.G. în legătură cu oferta financiară şi că a înţeles din discuţiile cu acesta că banii vor fi trimişi la Cluj printr-un apropiat al său, S.T. De asemenea, acesta a confirmat că jucătorul de fotbal G.D. îl anunţase despre discuţia pe care o avusese cu B.G. privind oferta de bani pentru echipa „U.C.”.

Se mai arată în rechizitoriu că, în ziua de 05 mai 2008, inculpatul B.G. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu diverse persoane, cărora le-a confirmat că a contactat, direct sau prin interpuşi, jucătorii de fotbal ai „U.C.”, oferindu-le sume de bani totalizând 1,5 - 2 milioane euro, în cazul obţinerii unui scor favorabil în meciul cu „C.F.R.C.”. Astfel, la ora 14¹⁴ l-a contactat pe un anume „V.” pe care l-a asigurat că a luat legătura cu cei de Ia „U.C.”, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag.25 din rechizitoriu. O altă discuţie telefonică este cea de la ora 21³¹ (05 mai 2008), când inculpatul B.G. l-a contactat pe M.A., acţionar la FC „U.C.” SA, căruia i-a mărturisit că va trimite la Cluj suma de aproximativ 2 milioane de euro, din care 1,5 milioane euro pentru jucătorii de fotbal ai clubului universitar şi 500.000 euro pentru preşedintele clubului A.D. De asemenea, inculpatul a reafirmat că au fost contactaţi toţi fotbaliştii, atât direct, cât şi indirect, prin A.D., fiindu-le promisă o primă substanţială, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag.26- 28 din rechizitoriu. Pe parcursul urmăririi penale, M.A. -acţionar majoritar la FC „U.C.” SA -a fost audiat în calitate de martor, confirmând conţinutul convorbirii telefonice dintre el şi inculpatul B.G., martorul precizând că, iniţial, a considerat că inculpatul a glumit, însă ulterior, după evenimentele din 07 mai 2008, şi-a dat seama că finanţatorul clubului „S.B.” a pus în practică exact ceea ce discutaseră la telefon, respectiv pregătirea şi oferirea sumei de aproximativ 2 milioane de euro echipei „U.C.” pentru meciul din ultima etapă cu „C.F.R.C.”.

În continuarea rechizitoriului s-a arătat că, în activitatea sa, inculpatul B.G. s-a folosit de doi jucători de fotbal ai clubului „S.B.”, şi anume R.M. şi P.M., prin intermediul cărora a transmis jucătorilor „U.C.” mesajul său legat de oferta financiară, în încercarea de a-i asigura pe aceştia de seriozitatea demersurilor sale, precum şi de faptul că suma ce urma a fi primită de fiecare fotbalist era semnificativă. În acelaşi mesaj, se preciza că întreaga sumă va ajunge la jucători prin intermediul inculpatului S.T., fiind redată convorbirea din 05 mai 2008, dintre inculpatul B.G. şi R.M. (pag.28- 31 din rechizitoriu). Potrivit rechizitoriului, s-a reţinut din analiza conţinutului conversaţiei dintre cei doi, că R.M. i-a atras atenţia inculpatului B.G. că nu este indicat să discute la telefon despre oferta financiară pentru fotbaliştii „U.C.”, acesta conştientizând, pentru moment, gravitatea comportamentului finanţatorului clubului de fotbal „S.B.”. În actul de acuzare s-a arătat că R.M. a încercat, la rândul său, să-şi codifice limbajul folosind, spre exemplu, expresia „cărămizile”, în momentul în care a făcut referire la sumele de bani ce urmau să ajungă Ia jucătorii de fotbal.

În aceeaşi zi, la ora 20⁰³, R.M. l-a sunat din nou pe inculpatul B.G., căruia i-a spus că a discutat cu C.R. (jucător de fotbal la „U.C.” care îi confirmase că echipa de fotbal „U.C.” ştia despre oferta financiară transmisă prin intermediul lui A.D.. În cadrul aceleiaşi discuţii, B.G. a reafirmat că a pregătit o sumă de bani consistentă, sugerând că numitul S.T. se va întâlni cu G.C. pentru remiterea banilor. În urma acestei afirmaţii, R.M. l-a atenţionat pe B.G. despre o posibilă intervenţie a poliţiei, moment la care acesta din urmă a replicat faptul că nu îi este teamă, iar dacă se va ajunge într- o asemenea situaţie, S.T. va folosi un subterfugiu, în sensul că prezenţa sa în municipiul Cluj Napoca este legată de o afacere imobiliară. Inculpatul B.G. a explicat că nu îi este teamă de consecinţele demersurilor sale şi, în final, riscă, ţinând cont că s-a ajuns în această situaţie din cauza echipa sale de fotbal „S.B.”, care nu a putut obţine un rezultat favorabil în meciul anterior, susţinut în compania echipei „D.B.”, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag.33- 35 din rechizitoriu. În continuarea rechizitoriului, se arată că la data de 06 mai 2008, la ora 12⁴⁶, inculpatul B.G. l-a contactat pe M.P., fotbalist Ia „S.B.”, iar acesta din urmă i-a confirmat că a discutat cu C.G. (fotbalist la „U.C.”), căruia i-a comunicat că o să fie sunat de o persoană care va veni Ia Cluj, solicitându-i să Ie transmită jucătorilor că banii vor ajunge la ei, dialogul telefonic dintre cei doi, fiind redat la pag.31- 33 din rechizitoriu. În legătură cu aceste discuţii telefonice, a fost audiat ca martor C.G. care, sub prestare de jurământ, a declarat că în seara de 05 mai 2008, a fost sunat de către M.P., care i-a transmis că dacă îşi vor apăra corect şansele de joc şi vor obţine un rezultat favorabil în meciul cu „C.F.R.C.”, echipa universitară va primi din partea clubului „S.B.” o primă financiară fără a fi menţionat cuantumul acesteia. De asemenea, acesta a declarat că P.M. l-a rugat să transmită mesajul şi către coechipierii săi şi „să aibă încredere că vor primi banii promişi”. Acelaşi martor a declarat că, în data de 6 mai 2008, a fost sunat de către vicepreşedintele clubului „S.B.”, inculpatul S.T., care l-a anunţat că va veni la Cluj, urmând să-l contacteze, împrejurările relatate de acest martor coroborându-se cu dialogurile telefonice din 6 mai 2008, când inculpatul B.G. le-a spus jucătorilor de fotbal R.M. şi P.M., că va trimite sumele de bani destinate jucătorilor de la U.C., prin intermediul Iui „T.”.

Jucătorul de fotbal R.C., de la „U.C.”, a confirmat ca martor, în data de 06 mai 2008, că a fost sunat de către R.M., care i-a transmis că F.C. „S.B.” oferă 80.000 euro la fiecare jucător în parte, dacă clubul universitar câştigă meciul cu „C.F.R.C.” sau obţine un rezultat de egalitate. De asemenea, martorul a declarat că preşedintele A.D. a convocat, în seara zilei de 6 mai 2008, întreaga echipă de fotbal aflată în cantonament la hotelului „R.”, spunându-le jucătorilor că vor primi 1,5 milioane euro de la clubul „S.B.” în cazul unui rezultat de egalitate sau Victorie în meciul cu „C.F.R.C.”. R.C. a menţionat că, în legătură cu oferta financiară, se discutase şi în cadrul echipei, în condiţiile în care fotbalistul G.D. fusese contactat de către inculpatul B.G.

Se arată în rechizitoriu că, pe parcursul urmăririi penale, audiat în calitate de martor R.M. a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat, declarând că nu cunoaşte absolut nimic în legătură cu oferta financiară făcută de B.G., iar în ceea ce priveşte conţinutul conversaţiei telefonice cu R.C., a declarat că i-a transmis acestuia „baftă” în meciul cu „C.F.R.C.”, fără a discuta absolut nimic despre o posibilă stimulare financiară. În contradicţie totală cu dialogurile telefonice redate anterior, martorul R.M. a afirmat că nu a avut discuţii cu inculpatul B.G. despre posibila ofertă financiară făcută către jucătorii de fotbal de la „U.C.”. În opinia acuzării, prin declaraţia sa, şi prin negarea oricărei implicări în oferirea de bani jucătorilor de fotbal de la „U.C.”, martorul R.M. a confirmat caracterul ilegal al demersurilor sale, dându-şi seama că, în situaţia în care ar recunoaşte discuţiile purtate cu inculpatul B.G. sau cu fotbaliştii, i-ar putea fi compromisă cariera sportivă în raport cu normele de conduită impuse prin regulamentele F.R.F.. În opinia acuzării, caracterul mincinos al afirmaţiilor acestuia este confirmat prin conţinutul celor două dialoguri telefonice pe care Ie-a purtat, în zilele de 05 mai 2008 şi 06 mai 2008, în cadrul cărora R.M. a relatat, în amănunt, că a luat legătura cu fotbaliştii „U.C.” comunicându-le că vor primi sume consistente de bani în situaţia unui rezultat favorabil clubului „S.B.”. Aceste două convorbiri telefonice se coroborează cu declaraţia martorului R.C..

În continuarea rechizitoriului, se arată că cel de-al doilea jucător de fotbal folosit de către inculpatul B.G. pentru transmiterea ofertei financiare către clubul „U.C.” a fost M.P. care, fiind audiat în calitate de martor, în opinia acuzării a dat o declaraţie mincinoasă susţinând - în contradicţie cu dialogul telefonic din data de 06 mai 2008, ora 12⁴⁶ că niciodată nu a discutat cu fotbalistul G.C. de la „U.C.” şi nici cu finanţatorul B.G. despre vreo ofertă financiară în legătură cu meciul de fotbal din ultima etapă. Depoziţia sa a reprezentat, conform acuzării, o mărturie mincinoasă, în condiţiile în care M.P. i-a confirmat telefonic inculpatului B.G. că a vorbit cu G.C. căruia i-a comunicat că „cineva va veni la Cluj cu banii pentru echipă, furnizându-i finanţatorului clubului „S.B.” şi numărul de telefon al acestuia din urmă. Discuţia telefonică dintre P.M. şi C.G. este confirmată prin listingul cu traficul telefonic aferent numărului utilizat de P.M., unde acesta figurează că l-a contactat în data de 05 mai 2008, la orele 12¹⁹, 19⁵⁶şi 21¹⁸, pe martorul C.G., fapt recunoscut de către cei doi. În plus, martorul C.G. a relatat că P.M. i-a transmis informaţii despre oferta financiară din partea clubului „S.B.” în situaţia unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „C.F.R.C.”.

La data de 05 mai 2008, ora 12²⁸, inculpatul B.G. l-a contactat pe utilizatorul postului telefonic înregistrat pe numele B.V., căruia i-a confirmat că a vorbit cu jucătorul de fotbal G.D. despre oferta financiară pentru fotbaliştii „U.C.”, dialogul relevant în limba aromână, fiind redat la pag. 38- 39 din rechizitoriu.

Se mai arată în rechizitoriu că o altă dovadă a activităţii infracţionale pusă în practică de inculpatul B.G. este reprezentată de convorbirea telefonică din data de 06 mai 2008, ora 21¹⁵, dintre acesta şi numitul M.P. (preşedinte al Partidului N.G. -Filiala Cluj), care i-a explicat finanţatorului clubului „S.B.” că, printr-un intermediar, „profesorul V.”, a fost transmisă căpitanului de echipă G.D. şi preşedintelui A.D. oferta de bani care, din punctul său de vedere, este foarte mare în condiţiile în care ar exista posibilitatea cumpărării clubului „U.C.” cu suma totală de 4 milioane euro. Inculpatul B.G. i-a replicat lui M.P. că nu îl interesează cumpărarea acestui club de fotbal şi că este posibil ca în următoarea zi, 07 mai 2008, să vină la Cluj, dialogul relevant dintre cei doi fiind redat la pag. 39- 41 din rechizitoriu.

Se arată în rechizitoriu că, din analiza datelor de anchetă obţinute până în ziua de 07 mai 2008, s-a stabilit cu certitudine că inculpatul B.G., finanţator şi acţionar al F.C. „S.B.” S.A., oferise direct sau prin intermediul altor persoane, menţionate anterior, suma de 1,5 - 2 milioane de euro jucătorilor de fotbal ai „U.C.”, precum şi numitului A.D., preşedintele acestui club, urmând ca, în funcţie de rezultatul partidei din data de 07 mai 2008, banii să fie remişi acestora, prin intermediul inculpatului S.T., vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului „S.B.”.

Astfel, se arată în rechizitoriu că, în ziua de 06 mai 2008, inculpatul S.T., împreună cu cele două gărzi de corp, D.Ş. şi P.M., s-au deplasat în municipiul Cluj- Napoca cu un autoturism marca B., culoare neagră, cu numărul de înmatriculare X, având asupra lor suma de 1,7 milioane euro, urmând să se întâlnească cu jucătorul de fotbal C.G. şi cu A.D. pe care să-i asigure că, în situaţia în care echipa „U.C.” va câştiga meciul cu echipa „C.F.R.C.” sau se va obţine un rezultat de egalitate, banii vor ajunge la toţi fotbaliştii clubului universitar, conform ofertelor transmise de către inculpatul B.G. În acest sens, între cei doi a existat o discuţie telefonică din 06 mai 2008, ora 16¹⁰, în care B.G. l-a chemat Ia „Palat” pe S.T. căruia i-a ordonat ca, împreună cu alte două persoane, să plece la Cluj. În continuare, în jurul orei 19²⁰, inculpatul B.G. l-a sunat pe inculpatul S.T., care se afla în apropierea municipiului Cluj Napoca, transmiţându-i acestuia numărul de telefon al fotbalistului G.C. În cadrul conversaţiei, inculpatul B.G. I-a instruit pe S.T. în legătură cu mesajul ce urma a fi transmis, prin intermediul lui C.G., către toţi jucătorii de fotbal ai echipei „U.C.”, spunându-i că fiecare dintre aceştia vor lua „câte o bucată”, adică câte o sută de mii de euro. La final, cei doi inculpaţi au stabilit ca, pe durata meciului, S.T. să fie însoţit de către C.G. şi de B.T. (prieten şi asociat al numitului A.D.), aceasta fiind dovada şi garanţia faptului că suma de 1,7 milioane euro va fi remisă, prin intermediul celor doi jucătorilor de fotbal şi preşedintelui clubului „U.C.”. Referindu-se la A.D., inculpatul S.T. a folosit expresia „ăl mare”, iar în legătură cu C.G., a folosit expresia „ăsta micu” (dialogul fiind redat la pag. 42- 44 din rechizitoriu).

Se menţionează în rechizitoriu că, întrucât numitul A.D. a fost extrem de precaut în ceea ce priveşte „oferta financiară” a inculpatului B.G., precum şi în legătură cu posibilele contacte cu persoane din anturajul finanţatorului, s-a stabilit ca intermediar B.T. În aceste condiţii, S.T. în datele de 5 şi 6 mai 2008, l-a contactat telefonic pe numitul B.T., căruia i-a comunicat că va veni la Cluj sub pretextul achitării unor facturi restante privind comercializarea de vin, solicitându-i ca la discuţii să participe şi A.D. De fapt, inculpatul S.T. urmărea ca în seara zilei de 6 mai 2008 să se întâlnească cu numitul A.D. pentru a stabili modalitatea de remitere a banilor oferiţi de către B.G. jucătorilor de fotbal de la echipa „U.C.”, cu condiţia ca aceştia să obţină un rezultat favorabil (meci egal sau Victorie), care ar fi propulsat echipa „S.B.” pe primul loc al clasamentului, devenind astfel câştigătoarea Ligii I de fotbal (în sensul celor menţionate, fiind redată discuţia telefonică din 05 mai 2008 ora 22³², dintre inculpatul S.T. şi B.T., pag. 45- 46 din rechizitoriu). S-a menţionat faptul că şi inculpatul S.T. a dat dovadă de discreţie în relaţia cu A.D. şi a folosit, la un moment dat, un post telefonic mobil aparţinând unei alte persoane, care l-a contactat şi i-a comunicat că S.T. s-a cazat la motelul „S.” din municipiul Cluj şi ar fi bine să nu fie văzuţi împreună (discuţiile telefonice din 06 mai 2008, orele 23⁰⁹, reproduse la pag. 46- 48 din rechizitoriu).

În legătură cu această întrevedere, din noaptea de 6/ 7 mai 2008, A.D. a declarat că s-a deplasat împreună cu asociatul său B.T. la motelul „S.” aflat pe Calea Făgetului din municipiul Cluj Napoca, unde - într- o cameră a motelului - s-a întâlnit cu inculpatul S.T., cu care a discutat aproximativ cinci minute. Concomitent, i-a arătat o geantă pe care a deschis- o, iar sub mai multe obiecte de vestimentaţie i-a indicat că se află banii promişi pentru jucătorii echipei „U.C.”. A.D. a precizat că aceea a fost singura întâlnire dintre el şi S.T. în legătură cu „oferta financiară” transmisă de B.G., iar la momentul respectiv nu stabiliseră, în concret, condiţiile de remitere a sumelor de bani. B.T. a relatat, în legătură cu acest moment, că în seara zilei de 06 mai 2008, în urma telefoanelor primite de la S.T. I-a dus pe A.D. cu autoturismul personal pe „D.F.”, la motelul „S.”, unde cei doi s-au întâlnit, însă el nu a participat la discuţii, aşteptându-l pe acesta din urmă în afara locaţiei respective, declaraţia sa coroborându-se integral cu cea dată de A.D.

În continuare, se arată în rechizitoriu că, a doua zi, în data de 07 mai 2008, la ora 11¹⁹, inculpatul B.G. l-a contactat din nou pe S.T., iar acesta din urmă l-a asigurat că totul este în regulă, confirmându-i ca s-a întâlnit cu A.D., căruia i-a arătat banii şi i-a explicat că, în cazul unui rezultat favorabil, vor ajunge la jucătorii de fotbal (dialog redat la pag.49 din rechizitoriu). Relatările telefonice ale inculpatului S.T. sunt confirmate prin declaraţia lui A.D. care a susţinut că, în noaptea respectivă, acesta i-a arătat o geantă conţinând banii promişi echipei „U.C.” de către inculpatul B.G.. După discuţia telefonică purtată cu B.G., inculpatul S.T. l-a contactat în 07 mai 2008, ora 12²⁵, pe B.T. căruia i-a solicitat să-i spună lui A.D. că tot ceea ce au discutat rămâne valabil, iar eventualele mesaje se vor transmite numai prin intermediul acestuia, rămânând ca în jurul orei 16⁰⁰ să-l sune din nou, pentru o posibilă întâlnire, întrucât a părăsit locaţia din noaptea anterioară, respectiv incinta motelul „S.” (dialogul dintre cei doi fiind redat la pag. 50- 51 din rechizitoriu). La rândul său, B.T. a transmis de pe telefonul său mobil, către postul telefonic utilizat de către A.D., un mesaj scris prin care-i confirma ceea ce discutase anterior cu S.T., şi anume, „M-a sunat T. Totul este cum ai cerut tu”. În legătură cu acest mesaj telefonic, A.D. a declarat că reprezenta dovada faptului că S.T. se întâlnise cu B.T., iar lucrurile erau puse la punct, în sensul că după meci, în condiţiile unui rezultat favorabil pentru echipa „S.B.”, urma să se stabilească locaţia şi ora remiterii banilor. În declaraţia sa, B.T. a relatat că în jurul orei 15⁰⁰, A.D. i-a solicitat să vizioneze meciul de fotbal împreună cu inculpatul S.T., iar imediat a fost sunat de către acesta din urma, stabilind ca loc de întâlnire zona hotelul „O.” din municipiul Cluj Napoca (discuţiile telefonice fiind redate la pag. 51- 53 din rechizitoriu).

Potrivit rechizitoriului, în legătură cu acest moment al întâlnirii din zona hotelului „O.”, B.T. a declarat că, atunci când a ajuns în zona respectivă, l-a observat şi pe jucătorul de fotbal C.G. care i-a confirmat că va merge împreună să vizioneze meciul de fotbal, fiind invitat, în acest sens, chiar de către inculpatul S.T. La numai câteva minute, în jurul orei 16¹³, a sosit unul dintre agenţii de pază, respectiv D.Ş., care i-a invitat pe cei doi la restaurantul „A.”, situat pe D.F., la ieşirea din municipiul Cluj Napoca, unde la ora 16³⁰s-au întâlnit cu vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al F.C. „S.B.”, în scopul de a viziona meciul împreună, iar în cazul în care s-ar fi obţinut un rezultat favorabil ar fi fost puse la punct detaliile privind remiterea banilor către echipa „U.C.” (conversaţiile telefonice dintre agenţii de pază şi S.T. în legătură cu deplasarea celor doi la locul de întâlnire, respectiv restaurantul „A.”, fiind redate la filele 302, 303, 305, 306, vol.4 u.p.). În privinţa acestei întâlniri, oarecum nepotrivită pentru C.G., jucător de fotbal activ al „U.C.”, acesta a relatat că a acceptat să vadă meciul împreună cu vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al F.C. „S.B.” Ia invitaţia acestuia, deşi ar fi dorit să fie prezent în tribunele stadionului, chiar dacă nu avea drept de joc pentru etapa din 7 mai 2008.

În continuare, se arată că, între orele 17⁰⁰ şi 19⁰⁰ S.T. şi B.T., împreună cu jucătorul de fotbal C.G. şi cu una din gărzile de corp, au stat în incinta restaurantului „A.”, unde au vizionat meciul de fotbal dintre echipele „U.C.” şi „C.F.R.C.”, care s-a finalizat cu scorul de 0- 1, situaţie în care „S.B.” a rămas pe locul doi al clasamentului, echipa „C.F.R.C.” câştigând astfel titlul de Campioană Naţională a Ligii I de Fotbal. În atare condiţii, se arată în rechizitoriu, era cert faptul că sumele de bani promise de finanţatorul clubului „S.B.” nu mai puteau fi remise către clubul echipei „U.C.”, însă, în opinia acuzării - din punct de vedere juridic -infracţiunile de luare şi dare de mită, prevăzute la art. 254 şi art. 255 C. pen., erau consumate în modalităţile normative dictate de texte de lege, sub forma promisiunii de bani şi acceptarea unor astfel de promisiuni de către persoane care aveau calitatea de funcţionar, în sensul legii penale. În continuarea rechizitoriului, s-a arătat că s-a procedat, în baza dispoziţiei procurorului, la percheziţionarea autoturismului marca F., culoare neagră, cu număr de înmatriculare XX utilizat de inculpatul S.T. şi gărzile de corp, aflat în acel moment în parcarea restaurantului „A.” din municipiul Cluj Napoca. Conform procesului verbal de efectuare a percheziţiei, din data de 07 mai 2008, în autoturismul marca F. cu număr de înmatriculare XX au fost identificaţi, prin legitimare, S.T., B.T., C.G. şi cei doi agenţi de pază D.Ş.F. şi P.M. În portbagajul autoturismului a fost găsită o geantă de voiaj marca „L.”, iar în interiorul acesteia s-a identificat o geantă mult mai mică, de culoare maro, marca „S.” în care se aflau mai multe teancuri cu bancnote de 500 euro înfăşurate într- o pungă din plastic inscripţionată „C.E.B.”. În legătură cu suma de bani identificată, inculpatul S.T. a declarat că nu doreşte să comunice cuantumul acesteia, banii fiind destinaţi achiziţionării unui teren pentru care însă nu a putut prezenta nici un fel de documente, şi nici un fel de informaţii în legătură cu localizarea acestuia. După momentul constatării, sumele de bani au fost sigilate, iar persoanele identificate în autoturism şi martorii asistenţi, împreună cu echipa operativă, s-au deplasat la sediul D.N.A. -serviciul Teritorial Cluj, unde s-a procedat la numărarea şi consemnarea seriilor tuturor bancnotelor cuprinse în cele 34 de fişicuri a câte o sută de bancnote de 500 euro fiecare, cu valoarea totală de 1.700.000 euro. Toate aceste operaţiuni au fost consemnate în procesul verbal din 7 mai 2008, în prezenţa martorilor asistenţi şi a inculpatului S.T., proces- verbal la care au fost anexate şi planşele fotografice.

În legătură cu faptele de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de fond a reţinut că potrivit rechizitoriului, inculpatul S.T. s-a prezentat la D.N.A. în data de 26 mai 2008, unde a dat o declaraţie potrivit căreia prezenţa sa în municipiul Cluj Napoca, în zilele de 6 şi 7 mai 2008, era legată de perfectarea unei tranzacţii imobiliare în numele inculpatului B.G., în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat de către acesta din urmă cu un anume M.G.R., depunând la dosar actul la care acesta a făcut referire. De asemenea, s-a menţionat că, pe lângă apărările exprimate public, inculpatul B.G., în perioada imediat următoare datei de 7 mai 2008, a purtat mai multe convorbiri telefonice cu diverse persoane din anturajul său cărora le-a prezentat argumentele ce vor fi utilizate pentru respingerea acuzaţiilor de corupţie, sfătuindu-se cu aceştia chiar şi în legătură cu modalitatea cea mai potrivită de abordare a problemelor sale judiciare. Astfel, în dialogul telefonic din 09 mai 2008, ora 09³⁴, inculpatul B.G. i-a explicat preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.C. „S.B.” S.A., V.A., că pentru suma de 1,7 milioane euro urma să facă un contract de sponsorizare cu „U.C.”, iar clubul, la rândul său, în funcţie de randament şi evoluţie, ar fi dat prime fiecărui fotbalist în parte, dialogul fiind redat la pag.56- 58 din rechizitoriu.

Într- o altă discuţie telefonică, din 09 mai 2008, ora 13⁰³, inculpatul B.G. a explicat aceeaşi situaţie şi preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, D.D., în sensul că banii ar fi intrat în posesia „U.C.” sub forma unei sponsorizări, iar clubul, la rândul său, dădea prime, chestiune care nu poate fi interpretată drept mită. În replică, oficialul forului fotbalistic menţionat i-a atras atenţia că o astfel de procedură de premiere este interzisă de regulament şi că este pasibil de sancţiuni conform Regulamentului F.R.F., discuţiile fiind redate la pag. 59- 60 din rechizitoriu. Conform acuzării, în discuţia cu oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal, inculpatul B.G. a recunoscut, în mod voluntar, că suma de 1,7 milioane euro era destinată clubului „U.C.”, acceptând, în acest sens, chiar şi o posibilă sancţiune pe linie disciplinară din partea F.R.F., comportamentul şi cuvintele folosite punând în evidenţă, fără dubiu, intenţia sa de „premiere” a fotbaliştilor în situaţia obţinerii un rezultat favorabil pentru echipa „S.B.”.

În rechizitoriu, se mai arată că o altă discuţie, cu conţinut similar, a avut loc în data de 09 mai 2008, la ora 16⁴², când B.G. l-a contactat pe inculpatul S.T. şi i-a transmis că nu vor fi probleme în legătură cu acuzaţiile aduse de către procurori deoarece se va apăra spunând că urma să facă o sponsorizare către club, chestiune care nu înseamnă mită, dialogul fiind redat la pag.61- 62 din rechizitoriu. Într- o altă discuţie telefonică, din aceeaşi dată, de la ora 18¹⁰, inculpatul B.G., dezorientat şi nehotărât în legătură cu propriile sale versiuni de apărare, a explicat finanţatorului clubului de fotbal „D.M.”, N.G., că suma de 1,7 milioane euro ar fi constituit contravaloarea unor suprafeţe de teren pe care dorea să le achiziţioneze. În continuarea dialogului şi la insistenţele interlocutorului său N.G., inculpatul a revenit asupra propriei argumentaţii, rămânând în acord cu acesta că, de fapt, ar fi pregătit banii pentru jucători, dar pe parcurs s-a răzgândit, constatând că nu este bine să procedeze astfel (conversaţia dintre cei doi fiind redată la pag. 62- 64 din rechizitoriu). Se mai arată în actul de acuzare că, impresionat de raţionamentul explicaţiilor prezentate de N.G., în următoarea discuţie telefonică, din data de 09 mai 2008, ora 19³⁶, B.G. a explicat unei alte persoane din anturajul său, căreia i s-a adresat cu apelativul „V.”, faptul că deşi pregătise banii pentru echipa „U.C.” s-a răzgândit să ducă la bun sfârşit activitatea de premiere, constatând că nu este bine să procedeze astfel (convorbirea fiind reprodusă la pag. 65 din rechizitoriu). În următoarea zi, Ia data de 10 mai 2008, ora 01¹⁴, inculpatul B.G. a apelat o altă persoană, căreia i s-a adresat cu apelativul „C.”, prezentându-i această nouă versiune de apărare cu menţiunea că, de acum încolo, va premia toate echipele prin intermediari, ca să nu poată fi sancţionat de către F.R.F., iar jucătorul de fotbal nu este funcţionar, întrucât este prestator de servicii şi nu poate primi mită (dialog reprodus la pag. 65- 67 din rechizitoriu). În opinia acuzării, o discuţie telefonică extrem de relevantă în ceea ce priveşte activitatea infracţională a lui B.G., este cea din 10 mai 2008, ora 12¹⁰, în care, dialogând cu un anume „C.C.”, a recunoscut că l-a sunat pe căpitanul echipei de fotbal „U.C.”, G.D., căruia i-a promis câte 100.000 euro pentru fiecare jucător în parte, menţionând că, de fapt, s-a gândit ca banii să intre în posesia clubului universitar sub forma unei sponsorizări, situaţie care, din punctul lui de vedere, nu poate fi catalogată drept infracţiune de corupţie, ci doar abatere sportivă, caz în care va scăpa de dosarul penal (pasajul din conversaţia celor doi, în legătură cu aspectele menţionate fiind menţionat la pag.68- 69 din rechizitoriu).

Potrivit rechizitoriului, în faza de urmărire penală, inculpatul B.G. şi-a conceput apărarea conform căreia suma de 1,7 milioane de euro, identificată în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în municipiul Cluj Napoca, terenuri aparţinând inculpatului M.G.R., fiind încheiate, în acest sens, două antecontracte de vânzare-cumpărare. S-a reţinut de acuzare că, la data de 7 mai 2008, cu ocazia percheziţiei, inculpatul S.T. a afirmat că banii reprezentau preţul unor terenuri, însă nu a putut preciza despre ce imobile era vorba şi nici nu a prezentat vreun document în acest sens. Ulterior, în ziua de 26 mai 2008, acesta a depus la dosar o copie, conform cu originalul, a unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 aprilie 2008 între M.G.R. şi B.G., prin care primul se obliga să vândă dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate în „Surpătura Cluj” lui B.G. pentru 1.700.000 de euro, data limită de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, fiind 07 mai 2008, la un birou notarial ales de către părţile contractante. Acest antecontract de vânzare - cumpărare a apărut ca fiind redactat de către avocata C.A.F., membră a Baroului Bucureşti, care l-a atestat prin încheierea nr. 29 din 15 aprilie 2008, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995. În acelaşi timp, s-a reţinut că, în luna iunie 2008, inculpaţii B.G. şi S.T. au depus la Comisia de disciplină a F.R.F., pe lângă antecontractul de vânzare-cumpărare redactat de avocata C.A. şi un al doilea înscris olograf, intitulat „antecontract”, încheiat între aceleaşi persoane şi având acelaşi obiect, pe baza cărora s-a încercat justificarea faptului că suma de 1,7 milioane euro era destinată unor afaceri imobiliare în mun. Cluj Napoca.

S-a menţionat însă de acuzare că niciunul dintre inculpaţi nu a prezentat absolut nicio dovadă a unei astfel de tranzacţii imobiliare până la data de 23 mai 2008, dată când B.G. a ţinut o conferinţă de presă în care a declarat „am aici un contract de vânzare-cumpărare care este semnat la 15 aprilie 2008, deci cu aproximativ 20 de zile înainte de 7 mai 2008, un contract oficial demonstrez clar că acei bani erau pentru achiziţionarea unui teren. Sunt aici şi actele terenului, sunt aici”. B.G. a susţinut şi existenţa unui antecontract sub semnătură privată, încheiat tot în data de 15 aprilie 2008, la care au participat în calitate de martori P.V. şi V.R. din Cluj. Deoarece în discuţiile telefonice purtate de către inculpaţii B.G. şi S.T., în perioada 5- 7 mai 2008, aceştia nu au făcut referire - niciun moment -la posibile afaceri imobiliare pe raza municipiului Cluj Napoca şi, mai mult, nu s-au întâlnit niciodată cu M.G.R., potenţial vânzător a celor două suprafeţe de teren înscrise în antecontractele de vânzare-cumpărare, s-a dispus în cursul urmăririi penale verificarea existenţei şi veridicităţii ambelor antecontracte de vânzare-cumpărare în raport cu data de 15 aprilie 2008. S-a precizat în rechizitoriu că, indiferent de existenţa/inexistenţa unei înţelegeri privind achiziţia de terenuri, infracţiunile de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina inculpaţilor prin rezoluţia din 7 mai 2008, au un conţinut juridic separat, de sine stătător, care nu poate fi afectat de săvârşirea ulterioară a altor fapte de natură penală, în condiţiile în care activitatea infracţională, constând în promisiunea sumei de 1,7 milioane euro clubului „U.C.” de către inculpatul B.G., s-a derulat în intervalul 04.05- 06 mai 2008, faptele prevăzute de art. 254 şi art. 255 C. pen. consumându-se în modalităţile normative - promisiunea de bani şi acceptarea unor astfel de promisiuni - până la momentul deplasării inculpatului S.T. în municipiul Cluj Napoca.

Pentru elucidarea împrejurărilor întocmirii celor două înscrisuri, organele de urmărire penală au dispus audierea tuturor persoanelor care au participat la activităţile legate de cele două antecontracte de vânzare-cumpărare pentru a se stabili, cu certitudine, data şi împrejurările perfectării acestora. Astfel, la data de 09 septembrie 2008, în declaraţia olografă, şi în cea consemnată pe formularul de martor, M.G.R., sub prestare de jurământ, a relatat că, în seara zilei de 14 aprilie 2008, a plecat cu trenul din Cluj Napoca spre Bucureşti, iar a doua zi dimineaţă a luat un taxi de la Gara de Nord şi s-a dus direct în str. Aleea Alexandru, sector 1 Bucureşti, la unul dintre imobilele aparţinând inculpatului B.G., intitulat „la palat”. Scopul declarat al acestei vizite îl constituia prezentarea unei oferte imobiliare în legătură cu două suprafeţe de teren aflate în Cluj Napoca, pe care dorea să Ie vândă. În continuare, M.G.R. a declarat că după ce B.G. a luat act de oferta sa, a fost de acord să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, pe care l-a depus la dosar. Conform acestui înscris sub semnătură privată, M.G.R. promitea că îi va vinde lui B.G. cele două suprafeţe de teren pentru suma de 1.700.000 de euro, cu obligaţia cumpărătorului să predea această sumă până la data de 07 mai 2008, la adresa vânzătorului din Cluj Napoca, str. Ceahlăul. În acelaşi sens, M.G.R. avea obligaţia ca în termen de 30 de zile de la perfectarea antecontractului să întocmească dosarul pentru autentificarea vânzării prin notar. Fiind întrebat în legătură cu persoanele care au semnat în calitate de martor acel antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv, V.R. şi P.V., numitul M.G.R. a declarat că i-a văzut pe aceştia „la palat” în cursul zilei de 15 aprilie 2008, la ore diferite, însă nu a fost de faţă când cei doi şi-au pus numele şi semnătura pe acest înscris. M.G.R. a relatat, în continuare, că în aceeaşi zi (15 aprilie 2008), după perfectarea primului înscris olograf, în jurul prânzului, B.G. şi-a exprimat dorinţa de a se încheia un al doilea antecontract care să fie redactat de către un avocat şi care să conţină mai multe date de identificare a terenurilor şi a părţilor. Astfel, a fost chemată avocata C.A.F. care, după ce a studiat toate documentele puse la dispoziţie, a redactat un alt antecontract de vânzare-cumpărare, semnat de către aceiaşi doi inculpaţi, întocmindu-se şi încheierea de atestare cu din 15 aprilie 2008. M.G.R. a declarat că procedura de perfectare a celui de-al doilea antecontract, întocmit cu sprijinul avocatei C.A.F., s-a derulat după prânz, iar documentele în forma finală i-au fost înmânate de către aceasta în jurul orei 17⁰⁰. În concluzie, conform declaraţiei lui M.G.R. dată în calitate de martor, s-a reţinut că pe durata zilei de 15 aprilie 2008, acesta s-a aflat în municipiul Bucureşti la imobilul din str. Aleea Alexandru, unde, în prezenţa inculpatului B.G., au fost perfectate cele două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul fiind semnat de martorii prezenţi, V.R. şi P.V., iar cel de al doilea redactat de avocata C.A.F., toate aceste activităţi derulându-se până la orele 17⁰⁰.

În data de 25 septembrie 2008, inculpata avocat C.A.F. a dat două declaraţii, una olografă şi una pe formular de învinuit, relatând că în data de 15 aprilie 2008, la solicitarea inculpatului B.G. s-a deplasat la imobilul din str. Aleea Alexandru, sector 1, Bucureşti unde, pe baza documentelor puse la dispoziţie de către M.G.R., a redactat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care cei doi se obligau, unul să vândă iar celălalt să cumpere, două suprafeţe de teren situate în „S.C.”, preţul fiind de 1,7 milioane euro. Totodată, inculpata avocat C.A.F. a întocmit şi încheierea de atestare nr. 29 din 15 aprilie 2008, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995. Inculpata C.A.F. a relatat că perfectarea antecontractului a durat aproximativ două ore, în intervalul 17⁰⁰ şi 19⁰⁰, cu menţiunea că în aceleaşi împrejurări a luat act şi de existenţa primului antecontract olograf, semnat de martorii V.R. şi P.V., fapt ce plasează realizarea acestuia, înainte de ora 17⁰⁰. În final, inculpata a declarat că a plecat de la „Palat” în intervalul orar 19⁰⁰- 20⁰⁰.

La data de 03 septembrie 2008, V.R., sub prestare de jurământ, a declarat că în luna aprilie 2008, înainte de sărbătorile pascale, se afla în municipiul Bucureşti, pentru cumpărături, situaţie în care l-a vizitat pe inculpatul B.G., pentru a discuta despre o eventuală tranzacţie imobiliară a unui teren din judeţul Gorj. Cu această ocazie, B.G. l-a rugat să participe ca martor la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare privind terenuri deţinute de M.G.R. în zona Făget - Cluj. În acest context, i-ar fi fost înmânat un document pe care nu l-a citit, dar şi-a scris numele cu litere de tipar. De asemenea, acesta a declarat că nu l-a văzut pe P.V. în ziua semnării antecontractului, dar a confirmat prezenţa mai multor persoane în incinta imobilului din str. Aleea Alexandru, Bucureşti. În cea de a doua declaraţie, din 23 septembrie 2008, dată de către V.R. în calitate de învinuit, acesta a declarat că îşi menţine integral prima declaraţie, susţinând că înscrisul a fost întocmit în aprilie 2008, când s-a deplasat la Bucureşti cu un tren Intercity, pentru care nu a plătit costul călătoriei, beneficiind de gratuitate în calitate de fost deţinut politic. S-a menţionat că, în timpul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul V.R. şi-a nuanţat declaraţia şi a relatat din nou că a semnat antecontractul în aprilie 2008, cu menţiunea că înscrisul era semnat înaintea sa de P.V., iar toate aceste evenimente, pe care le-am menţionat anterior, s-au întâmplat în jurul prânzului, în intervalul 13⁰⁰ - 13³⁰.

În ziua de 25 septembrie 2008 a fost audiat, în calitate de martor, P.V., care a declarat, sub jurământ, că a semnat acel antecontract olograf într- o după-amiază şi cu certitudine mult mai înainte de a apărea în presă „cazul valiza”, situând în acest fel perfectarea actului înainte de 7 mai 2008. P.V. a susţinut acelaşi lucru şi în declaraţia scrisă personal de către acesta la 25 septembrie 2008.

În opinia acuzării, procedând Ia analiza declaraţiilor menţionate anterior, M.G.R. şi C.A.F. îşi amintesc cu exactitate ziua de 15 aprilie 2008, însă există neconcordanţe majore în ceea ce priveşte intervalele de timp în care s-a dispus întocmirea şi redactarea antecontractului, primul susţinând că a ajuns la imobilul inculpatului B.G. dimineaţa, în jurul orei 10⁰⁰, iar până la ora 17⁰⁰după-amiază au fost perfectate ambele acte, iar inculpata C.A.F. declarând că actul a fost întocmit în intervalul 17⁰⁰- 19⁰⁰ al aceleiaşi zile. Cea de a doua inadvertenţă constatată, este cea dintre declaraţiile inculpatului V.R. şi ale lui P.V., în condiţiile în care primul a declarat că a semnat antecontractul în formă olografă în jurul prânzului, orele 13⁰⁰- 13³⁰, după P.V., iar acesta din urmă a declarat că a semnat actul într- o după-amiază, fără să-şi amintească data exactă.

S-a menţionat în rechizitoriu că, pentru a stabili cu exactitate locaţiile unde se afla fiecare participant la încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare din data de 15 aprilie 2008, s-a solicitat Tribunalului Bucureşti ca, în baza posturilor telefonice mobile utilizate de către aceştia, să se realizeze localizarea pentru datele de 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008. Prin încheierea din 11 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a dispus autorizarea localizării persoanelor menţionate, pe baza datelor deţinute de operatorii de telefonie mobilă. Ca urmare a executării autorizaţiilor emise de instanţa competentă, S.R.I., prin U.M., a întocmit un raport amănunţit în legătură cu localizarea posturilor telefonice. Conform informaţiilor astfel furnizate, s-a stabilit o situaţie total diferită celei declarate de M.G.R. şi anume că în data de 15 aprilie 2008 telefonul utilizat de către acesta figura activat pe o celulă de trafic situată în municipiul Cluj Napoca, str. Dorobanţilor, cu o staţionare de aproximativ 5 ore, cuprinsă în intervalul 08²⁰- 13¹². În continuare, acelaşi post telefonic a fost înregistrat, pe tot parcursul zilei de 15 aprilie 2008, numai în municipiul Cluj Napoca, fapt ce a pus sub semnul întrebării corectitudinea depoziţiei numitului M.G.R. Din verificările ulterioare a rezultat că pe Calea Dorobanţilor din municipiul Cluj Napoca îşi au sediul toate autorităţile judiciare (parchete şi instanţe), situaţie în care s-a cerut Curţii de Apel Cluj şi Judecătoriei Cluj Napoca să comunice existenţa vreunui litigiu, indiferent de natura sa, în care să figureze ca parte M.G.R.. Prin adresa nr. 12647/211/2007, Judecătoria Cluj Napoca a comunicat faptul că la data de 15 aprilie 2008, M.G.R. a participat în calitate de reclamant într-un proces civil, fiind puse la dispoziţie atât încheierea, cât şi caietul grefierului, în care au fost consemnate orele de strigare a cauzei şi celelalte măsuri dispuse de instanţă.

În consecinţă, conform acuzării, rezultă indiscutabil că la data de 15 aprilie 2008, M.G.R. a fost prezent la Judecătoria Cluj Napoca, împreună cu avocatul său P.E. şi cu pârâtul C.Ş., cauza fiind strigată iniţial la ora 09³⁰, după care instanţa a decis discutarea acesteia la o a doua strigare, în jurul orei 13⁰⁰. Fiind audiaţi ca martori, P.E. şi C.Ş. au declarat, sub prestare de jurământ, că în data de 15 aprilie 2008, M.G.R. a fost prezent la Judecătoria Cluj Napoca în intervalul orar 09³⁰ - 13⁰⁰.

În aceste împrejurări şi în raport cu declaraţia mincinoasă dată în calitate de martor de către M.G.R., în opinia acuzării a devenit o certitudine existenţa unei activităţi infracţionale premeditată în cadrul căreia au fost întocmite înscrisuri mistificate (cele două antecontracte), în ceea ce priveşte data la care au fost perfectate, conţinutul şi voinţa reală a părţilor, în sensul de a tranzacţiona terenuri pentru suma de 1,7 milioane de euro, M.G.R. nu putea fi prezent în 15 aprilie 2008 în str. Aleea Alexandru din Bucureşti, în condiţiile în care, la ora 13¹², acesta se afla, potrivit încheierii instanţei şi declaraţiilor martorilor C.Ş. şi P.E., în sediul Judecătoriei Cluj Napoca.

În acelaşi timp, în opinia acuzării, declaraţia inculpatei avocat C.A.F. reprezintă expresia unei poziţii procesuale nesincere, întrucât aceasta nu avea posibilitatea să redacteze şi, implicit, să perfecteze antecontractul de vânzare-cumpărare deoarece, la 15 aprilie 2008, inculpatul M.G.R. se afla în municipiul Cluj Napoca, postul telefonic utilizat de acesta figurând pe parcursul întregii zile, până la ora 21⁵¹, alocat unor celule de trafic din municipiul Cluj Napoca. Potrivit rechizitoriului, în aceeaşi situaţie se află şi inculpata avocat C.A.F. care, în data de 15 aprilie 2008, în intervalul orar 17⁰⁰- 19⁰⁰, deşi a fost în Bucureşti, postul său telefonic a fost înregistrat de către o celulă de trafic din str. Academiei, Bucureşti, unde a staţionat de la orele 16⁴⁷ până la orele 17⁵¹. Strada menţionată se află în zona fostei clădiri a Senatului României, care nu are absolut nicio legătură cu zona unde se află imobilul inculpatului B.G., situat în str. Aleea Alexandru, sector 1, Bucureşti. În aceeaşi seară, telefonul utilizat de către inculpata C.A. a fost înregistrat şi de alte celule de trafic din Sectorul 4 Bucureşti, nefiind vreun moment alocat celulei de trafic din „Aleea Modrogan, sector 1, Bucureşti care acoperă şi zona unde se află imobilul în care aceştia pretind că s-ar fi perfectat cele două antecontracte. S-a arătat că inculpata avocat C.A.F., membră a Baroului Bucureşti, în calitate de avocat definitiv, conform comunicării nr. 6197 din 17 septembrie 2008, a anticipat că nu mai poate susţine că a perfectat antecontractul în 15 aprilie 2008, în intervalul 17⁰⁰- 19⁰⁰, şi, cu ocazia reaudierii din 09 octombrie 2008, a încercat să explice că a procedat la redactarea antecontractului de vânzare-cumpărare în intervalul 17⁰⁰- 19⁰⁰, fără a-şi mai putea aminti exact ora de începere în acest interval de timp. În opinia acuzării, inculpata avocat C.A.F., prin ultima declaraţie, a încercat să îşi construiască o viitoare formulă de apărare în care M.G.R. să fie prezent în 15 aprilie 2008, după orele 17⁰⁰, în Bucureşti, pentru perfectarea celor două acte. Or, se arată că nici această variantă nu poate fi luată în calcul, întrucât contrazice atât declaraţia dată în calitate de martor a Iui M.G.R., cât şi cea a inculpatului V.R., ambii susţinând că antecontractul în formă olografă a fost perfectat în jurul orelor 12⁰⁰- 13⁰⁰, în data de 15 aprilie 2008.

În legătură cu inculpatul P.V., acuzarea a arătat că listingul cu identificarea traficului telefonic şi a celulei de localizare, îl plasează pe acesta, în data de 15 aprilie 2008, în intervalul orar 00²⁸ - 17⁵⁹, numai în str. Erou lancu Nicolae, din localitatea Pipera, judeţul Ilfov, unde îşi are domiciliul, fiind exclusă prezenţa sa în imobilul din str. Aleea Alexandru, sector 1 Bucureşti.

O altă probă care, în opinia acuzării, demontează definitiv apărările inculpatului M.G.R., cât şi ale inculpatei avocat C.A.F., este lipsa inculpatului B.G. de la imobilul din str. Aleea Alexandru din Bucureşti pe durata zilei de 15 aprilie 2008, în intervalul orar invocat de către cei doi. Astfel, în dimineaţa zilei de 15 aprilie 2008, B.G. a fost localizat „la Palat” în str. Aleea Alexandru din Bucureşti, între orele 10⁴¹ şi 11²³, după care a plecat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, la o întrunire cu caracter politic, întorcându-se în Bucureşti în jurul orei 14⁰⁰. Apoi, acesta s-a deplasat în mai multe locaţii din municipiul Bucureşti, după care, la ora 17³², a ajuns la domiciliul său din localitatea Pipera, unde a rămas până la finalul zilei de 15 aprilie 2008. În opinia acuzării, o dovadă în plus a faptului că localizarea inculpatului B.G. s-a realizat în mod corect, este reprezentată de cele cinci convorbiri telefonice redate, care confirmă prezenţa acestuia la domiciliul său din Pipera între orele 18³⁸ şi 20³⁹, exact în intervalul orar în care s-ar fi perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare din punctul de vedere al inculpatei avocat C.A.F. Cea mai elocventă discuţie telefonică, care îl plasează pe B.G. la domiciliul său, este cea din 15 aprilie 2008, ora 18⁴⁸, în care acesta confirmă interlocutorului său că pe parcursul zilei a fost plecat la Ploieşti, iar la momentul discuţiei se afla acasă, chestiune de fapt care se coroborează în totalitate cu raportul de localizare al S.R.I. (dialog redat la pag.105 din rechizitoriu).

În rechizitoriu se concluzionează că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu s-au putut perfecta pe parcursul zilei de 15 aprilie 2008, întrucât acest lucru era imposibil în lipsa inculpatului M.G.R., care se găsea în localitatea de domiciliu, Cluj Napoca. În aceeaşi ordine de idei, inculpatul B.G. a fost plecat din Bucureşti, nefiind prezent în locaţia din Aleea Alexandru, sector 1, Bucureşti, în intervalele orare invocate de către M.G.R. şi C.A.F., pentru considerentele expuse anterior.

Se menţionează în rechizitoriu că, pentru a preîntâmpina o eventuală apărare a inculpatului M.G.R., care ar putea să-şi schimbe în faţa instanţei declaraţia, în sensul că, după părăsirea incintei Judecătoriei Cluj Napoca, a plecat spre Bucureşti, la dosarul cauzei au fost depuse documente în care se regăseşte traficul rutier integral pentru data de 15 aprilie 2008, documente în care sunt vizualizate toate autoturismele care au ieşit din municipiul Cluj Napoca spre localitatea Turda, cât şi cele de la intrarea spre Bucureşti din zona Bărcăneşti - Prahova, fiind greu de acceptat o situaţie în sensul de a se parcurge distanţa de aproximativ 450 km., între Cluj Napoca şi Bucureşti, în mai puţin de patru ore, în condiţiile de trafic oferite de infrastructura naţională.

În rechizitoriu se mai arată că, după momentul realizării percheziţiei din data de 07 mai 2008 şi aplicării măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 1.700.000 euro, inculpatul B.G. a declarat public, în diverse emisiuni televizate, că suma respectivă constituia preţul unei tranzacţii imobiliare pentru terenuri situate în municipiul Cluj Napoca. Pentru ca această apărare să fie credibilă, inculpatul a fost nevoit să caute în perioada imediat următoare o persoană care să aibă în proprietate terenuri posibil amplasate în municipiul Cluj Napoca pentru a justifica astfel prezenţa inculpatului S.T. în localitate, şi care să fie dispusă la ticluirea de probe mincinoase. Astfel, în seara zilei de 07 mai 2008, la aproximativ două ore de la terminarea percheziţiei, inculpatul B.G. a fost contactat telefonic, în jurul orei 21⁴⁶ de către preşedintele P.N.G. -Filiala Prahova, numitul T.N.P., cu care a avut discuţia telefonică redată la pag 107- 108 din rechizitoriu. Potrivit dialogului telefonic, T.N.P. susţinea că este în posesia unei oferte legată de un teren din Cluj, însă inculpatul nu era convins de necesitatea acesteia, motiv pentru care a tratat superficial această chestiune spunându-i totuşi interlocutorului său să i- o aducă a doua zi. În următoarea zi, 08 mai 2008, la ora 22⁰⁸, inculpatul B.G. l-a contactat pe T.N.P., avertizându-l că va fi sunat de la postul de televiziune OTV pentru a furniza informaţii privind oferta cu terenul de la Cluj, dialogul fiind redat la pag. 108 din rechizitoriu. Conform actului de acuzare, din analiza celor două convorbiri telefonice, rezultă că numitul T.N.P. deţinea informaţii despre posibile tranzacţii imobiliare derulate la Cluj de către inculpatul B.G., motiv pentru care s-a dispus audierea acestuia în calitate de martor. În timpul audierii, T.N.P. a declarat că oferta la care a făcut referire în discuţiile telefonice purtate cu B.G., viza suprafeţe de teren situate în comuna Jucu, judeţul Cluj, aceasta având ca destinatar pe unul dintre colegii săi de partid, B.E., care îşi exprimase dezinteresul privind achiziţionarea lor, moment în care l-a contactat pe inculpat pentru a-l întreba dacă este interesat de oferta respectivă. În finalul declaraţiei, martorul a precizat că „G.B. nu s-a mai arătat interesat de acest subiect”. Aşa cum se observă, deşi această ofertă nu avea absolut nicio legătură cu S.T. şi cu cele două antecontracte încheiate cu M.G.R., inculpatul B.G. i-a solicitat insistent martorului T.N.P. să intre în contact cu postul de televiziune O. pentru a face publice informaţii eronate, încercând, astfel, să manipuleze, atât presa, cât şi opinia publică.

Acuzarea arată că una dintre cele mai importante discuţii telefonice, care confirmă că între B.G. şi M.G.R. n-a existat nicio legătură de afaceri până în data de 20 mai 2008, este cea din 09 mai 2008, ora 13⁰⁹, dintre B.G. şi M.P., preşedintele P.N.G. -Filiala Cluj care are conţinutul redat la pag.109- 111 din rechizitoriu. Acest dialog telefonic scoate în evidenţă, fără putinţă de tăgadă, că la data de 09 mai 2008, B.G. afla pentru prima dată de existenţa lui M.G.R. şi de faptul că acesta deţine terenuri în Cluj, aspecte comunicate telefonic de preşedintele P.N.G. -Filiala Cluj, M.P. Mai mult, acesta din urmă i-a confirmat şi viitoarea implicare a lui V.R., în calitate de martor, la întocmirea antecontractelor, invocând, în final, disponibilitatea totală a lui M.G.R. de a veni la Bucureşti în scopul precizat. Această convorbire telefonică este o dovadă în plus a faptului că nu se mai poate lua în calcul existenţa celor două antecontracte de vânzare-cumpărare înainte de data de 07 mai 2008, în condiţiile în care M.P. a fost cel care i-a furnizat inculpatului informaţii amănunţite, atât despre existenţa lui M.G.R., cât şi despre locul unde se găseau poziţionate terenurile acestuia. În mod normal, la 09 mai 2008, aceste date ar fi trebuit să-i fie cunoscute lui B.G. atâta timp cât a susţinut că cele două antecontracte au fost perfectate în ziua de 15 aprilie 2008. De fapt, B.G. nu cunoştea nici numele corect al lui M.G.R., afirmând în cadrul dialogului telefonic „Da lăsaţi, că dacă e.o să fie nevoie, spun eu. Da domle, m-am dus la domnu .domnu V. vrea să vândă terenul, M. vrea să vândă terenul, altă ofertă am.trei oferte am.”

În continuarea rechizitoriului se arată că, pentru a demonstra existenţa unei înţelegeri privind achiziţia de terenuri, la data de 16 mai 2008, ora 11¹⁹, inculpatul B.G. l-a contactat pe V.R., căruia i-a solicitat să confirme procurorilor D.N.A. existenţa unei negocieri imobiliare. Însă, din modul de abordare a discuţiilor se observă foarte clar că B.G. nu avea nicio informaţie în privinţa terenurilor deţinute de interlocutorul său şi de poziţionarea acestora. Spre finalul discuţiei, cei doi au încercat să creeze aparenţa existenţei unui precontract şi a unor sume de bani date în avans (dialogul dintre cei doi fiind reprodus la pag. 112- 116 rechizitoriu).

Se concluzionează în rechizitoriu că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost executate post-Factum, în intervalul 19.05- 20 mai 2008, când la imobilul din str. Aleea Alexandru, sector 1, Bucureşti, au fost prezenţi B.G., M.G.R., V.R., P.V. şi avocata C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I. şi convorbirile telefonice interceptate. Astfel, în data de 20 mai 2008, postul mobil folosit de către avocata C.A.F. a fost localizat de către celula de trafic din Aleea Modrogan, sector 1, în intervalul 10⁵⁶- 12¹⁸, aceasta aflându-se în incinta imobilului aparţinând inculpatului B.G.. În aceeaşi zi, postul telefonic utilizat de către M.G.R. a fost localizat, între orele 09¹⁷ - 19⁵², ca fiind activ pe celula de trafic din Aleea Modrogan, fapt ce confirmă prezenţa acestuia în imobilul inculpatului B.G.. În condiţii similare, postul telefonic utilizat de către inculpatul B.G., a fost localizat de aceeaşi celulă de trafic ca fiind prezent în str. Aleea Alexandru, sector 1, Bucureşti, începând cu ora 09⁵⁹ până la ora 13⁵⁶. Pe lângă procedura de localizare, la care s-a făcut referire anterior, prezenţa inculpaţilor V.R. şi M.G.R. în Bucureşti, în perioada 19 mai - 20 mai 2008, este demonstrată şi prin convorbirile telefonice redate şi cuprinse în procesul- verbal de certificare din 04 noiembrie 2008. Astfel, la 18 mai 2008, ora 13²⁵, M.P. l-a apelat pe inculpatul B.G. căruia i-a comunicat faptul că „Profesorul V.” se află în drum spre Bucureşti, dialogul dintre cei doi fiind redat la pag. 117- 118 din rechizitoriu.

Prezenţa inculpatului M.G.R. la imobilul din str. Aleea. Alexandru, din municipiul Bucureşti, în data de 20 mai 2008, este confirmată prin convorbirea din jurul orei 20³⁶, dintre inculpatul B.G. şi un angajat al acestuia, D.Ş., dialogul relevant fiind redat la pag 118 din rechizitoriu.

În privinţa inculpatului V.R. care, atât în declaraţia de martor, cât şi cea de învinuit, a relatat că pentru deplasarea la Bucureşti, din luna aprilie 2008, nu şi-a achitat costul călătoriei, beneficiind de o reducere de 100% în calitate de fost deţinut politic, au fost solicitate relaţii la Regionala Feroviară de Transport Călători Cluj care, prin adresa nr. 411/1/307/2008, a comunicat că singura deplasare făcută de către acesta în condiţii de gratuitate totală a fost efectuată în 18 mai 2008. În opinia acuzării, prin această probă se demonstrează, încă o dată, atitudinea procesuală nesinceră a acestui inculpat, care nu figurează în evidenţele regionalei feroviare cu absolut nicio deplasare pe ruta Cluj - Bucureşti şi retur în luna aprilie şi, mai mult, se confirmă prezenţa sa în Bucureşti, în perioada 19- 20 mai 2008, când au fost întocmite cele două înscrisuri falsificate.

Conform rechizitoriului, o altă declaraţie aparţine numitului M.P. care, sub prestare de jurământ, a susţinut că l-a cunoscut pe M.G.R. în 16 sau 17 mai 2008, când acesta din urmă i-a solicitat să îl ajute să meargă la Bucureşti pentru a se întâlni cu B.G. De fapt, prin această declaraţie M.P. preşedintele Partidului N.G. -Filiala Cluj a urmărit să ascundă relaţiile anterioare dintre el şi M.G.R., în condiţiile în care acesta din urmă a fost pus în legătură directă cu B.G. prin intermediul său. Mai mult, M.P. a declarat - sub prestare de jurământ - că a aflat de existenţa terenurilor care fac obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare tot în datele de 16 sau 17 mai 2008, când M.G.R. i-ar fi povestit despre tranzacţia imobiliară dintre el şi B.G. În calitate de învinuit, M.P. a precizat că îşi menţine depoziţia dată în calitate de martor, relatând aceeaşi situaţie de fapt precizată anterior, cu menţiunea că nu l-ar fi sunat niciodată direct pe B.G., ci numai prin intermediul unei persoane de contact, cancelarul B.V. De fapt, în opinia acuzării, atât afirmaţiile făcute sub prestare de jurământ, cât şi cele cuprinse în declaraţia de învinuit, au un caracter mincinos, pus în evidenţă prin conversaţia telefonică din data de 09 mai 2008, ora 13⁰⁹, în care M.P. îl informează pe B.G. că vecinul său, cu numele R.M., pe care îl cunoaşte de o viaţă şi care deţine suprafeţe de teren în municipiul Cluj Napoca, în zona Făget, doreşte să-i fie alături, fiind dispus să vină la Bucureşti fără nici o pretenţie. Din analiza declaraţiilor, rezultă că M.P. a dorit să ascundă în timpul urmăririi penale existenţa oricărei relaţii şi discuţii pe care ar fi purtat- o cu B.G. în legătură cu persoana lui M.G.R., negând implicarea sa în relaţia dintre cei doi, fapt care scoate în evidenţă caracterul ocult al activităţilor în care a fost implicat.

Mijloacele de probă propuse de acuzare pentru dovedirea faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor, astfel cum au fost descrise la pct. I, II şi III, au fost menţionate la pag. 20- 135 din rechizitoriu şi sunt cuprinse în volumele 2- 9 ale dosarului de urmărire penală.

În finalul rechizitoriului s-a arătat că:

1) fapta inculpatului B.G. finanţator şi acţionar al FC.” S.B.” SA., de a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal - Divizia A programat la 12 mai 2006, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, infracţiune prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

2) fapta inculpatului B.G. de a oferi în perioada 04 mai - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a - Campionatului Naţional de Fotbal -liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire- performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, infracţiune prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

3) fapta inculpatului B.G. de a iniţia şi participa nemijlocit la întocmirea frauduloasă, în data de 19 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare mistificate prin adăugarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului sub aspectul conţinutului, voinţei reale a părţilor şi a datei întocmirii acestora, precum şi folosirea ulterioară a înscrisurilor astfel falsificate, atât în prezenta cauză penală, cât şi în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicţionale ale F.R.F., în scopul de a fi exonerat de o posibilă răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupţie reţinută în sarcina sa privind oferta financiară de 1,7 milioane euro pentru clubul „U.C.”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, infracţiune prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

4) fapta inculpatului S.T., vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al F.C „S.B.” S.A., de a-l sprijini pe inculpatul B.G. în realizarea activităţii infracţionale, deplasându-se în acest sens, în perioada 06.05 - 07 mai 2008, în municipiul Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 euro - obiect al ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai „U.C.”, garantând astfel în numele finanţatorului clubului „S.B.”, atât existenţa banilor cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului dintre „U.C.” şi „C.F.R.C.”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

5) faptele inculpatului M.G.R. de a-l ajuta direct prin acte comisive distincte pe inculpatul B.G. în timpul urmăririi penale efectuată în cadrul prezentului dosar, constând în alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vănzare-cumpărare, în care au fost introduse menţiuni necorespunzătoare adevărului în privinţa conţinutului, datei şi voinţei reale a părţilor, folosite ulterior în timpul anchetei penale, precum şi darea unor declaraţii mincinoase, în calitate de martor, în timpul audierii din 09 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna şi întârzia finalizarea urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele aflate în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, infracţiuni prevăzute de art. 264 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

6) faptele inculpatei C.A.F., avocat în cadrul S.C.A. „C. şi A.”, de a redacta în mod fraudulos, la data de 20 mai 2008, un antecontract de vânzare-cumpărare între M.G.R. şi G.B., prin consemnarea-atestarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului, în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului şi voinţa părţilor, precum şi declararea, în mod mincinos, a contextului perfectării înscrisului menţionat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna prezenta anchetă şi de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe inculpaţii B.G. şi S.T., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele aflate în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, infracţiuni prevăzute de art. 264 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

8) fapta inculpatului V.R. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal, sub semnătura sa în calitate de martor, executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008 şi, darea, în calitate de martor, a unor declaraţii mincinoase în legătură cu modul de întocmire a actului menţionat anterior, toate în scopul de a îngreuna astfel urmărirea penală declanşată împotriva inculpaţilor B.G. şi S.T. şi de a-l exonera de o posibilă răspundere penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, infracţiune prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

9) fapta inculpatului P.V. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, precum şi darea în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, a unei declaraţii mincinoase privind modul de întocmire a actului menţionat, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaţilor B.G. şi S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva acestora şi exonerarea de la o posibilă răspundere penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, infracţiune prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art 17alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În continuare, în rechizitoriu au fost prezentate argumentele acuzării cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat. Astfel, în legătură cu infracţiunile de corupţie s-au menţionat:

a) argumentele în legătură cu statutul şi atribuţiile jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „G.B.”.

Pentru a stabili dacă promisiunea de bani a inculpatului B.G. se circumscrie dispoziţiilor art. 254 C. pen., să fie adresată unui funcţionar în legătură cu îndatoririle de serviciu, au fost depuse la dosar contractele jucătorilor de fotbal pentru echipa „G.B.”. Astfel, s-a constatat că 13 din cei 15 jucători de fotbal, respectiv P.R., M.D.M., B.A.D., A.O., A.S.C., T.C., P.S.I., O.Ş.S., I.D., M.S.S., P.A., N.A. şi C.A.N., care au făcut deplasarea la Bucureşti pentru meciul din data de 12 mai 2006, din etapa cu nr. 27 a Diviziei A, şi cărora le-a fost adresată promisiunea de bani, aveau contracte de muncă, fiind jucători profesionişti şi salariaţi în conformitate cu prevederile art. 10 şi art. II din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal al F.R.F. În concluzie, arată acuzarea că, potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., jucătorii de fotbal aveau calitatea de salariaţi, în sensul legii penale, exercitându-şi sarcinile de serviciu în baza unor contracte de muncă valabil încheiate şi înregistrate la Liga Profesionistă de Fotbal.

S-a arătat că potrivit art. 2, intitulat „Obligaţiile jucătorului (sarcinile de serviciu)” din contractele de muncă, jucătorii de fotbal aveau ca principală obligaţie „folosirea în mod nelimitat a puterii şi capacităţii sportive, în interesul şi pentru clubul său, cu respectarea întocmai a Regulamentul intern al C.F.G.B. şi a obligaţiilor prevăzute în regulamentul fotbalului profesionist”. În acelaşi sens, Regulamentul de Ordine Interioară pentru anul competiţional 2005- 2006, stabilea obligaţia fiecărui jucător de fotbal să respecte Regulamentele F.R.F., L.P.F. şi U.E.F.A., şi programul de pregătire permanentă pentru competiţii, în vederea obţinerii unei Victorii pe terenul de fotbal. De asemenea, Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorului de Fotbal stabileşte, la art. 5, că jucătorii profesionişti au obligaţia „să facă eforturile specifice ocupaţiei de jucător profesionist, la nivelul pregătirii şi posibilităţilor personale în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire şi performanţă stabilite de club „.

În final, s-a conchis că jucătorii de fotbal ai clubului „G.B.”, cărora le-au fost promise de către inculpatul B.G. sume de bani, cuprinse între 5.000- 10.000 euro, se încadrează în categoria prevăzută de dispoziţiile art. 254 C. pen., aceştia având calitatea de funcţionari în sensul legii penale, precum şi obligaţia corelativă de a-şi îndeplini cu bună- credinţă îndatoririle de serviciu, în sensul de a-şi apăra corect şansele de joc şi de a contribui cu toate resursele fizice şi psihice la obţinerea unei Victorii, pe baza salariului şi a primelor acordate de clubul-angajator. În această situaţie, s-a apreciat despre conduita inculpatului B.G., finanţator şi acţionar la F.C. „S.B.” S.A., că a încălcat legea penală şi se încadrează în cerinţele art. 255 C. pen., promisiunea de bani fiind realizată în modurile şi scopurile descrise de art. 254 C. pen. S-a arătat că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, sub raport subiectiv, este necesar ca acţiunea ce constituie elementul material să fie săvârşită cu intenţie directă. Aceasta presupune ca făptuitorul, cu voinţă, să promită, să ofere sau să dea bani ori alte foloase unui funcţionar şi să fi avut reprezentarea că banii sau foloasele sunt promise, oferite sau date cu scopul ca funcţionarul să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Termenul „scop” este folosit în accepţiunea strictă de finalitate ce se situează în afara infracţiunii. În consecinţă, în opinia acuzării, este suficient să se constate că finalitatea prev. de art. 255 C. pen. a fost urmărită de făptuitor, indiferent dacă s-a realizat sau nu, pentru a exista elementul intenţie calificată şi, pe cale de consecinţă, infracţiunea de dare de mită. Scopul, având caracter ilicit, urmărirea sa implică din partea făptuitorului prevederea rezultatului acţiuni sale.

S-a arătat în actul de acuzare că împrejurarea potrivit căreia promisiunile de bani făcute de inculpatul B.G. jucătorilor clubului „G.B.” s-au realizat în public, datorită prezenţei mai multor jurnalişti care l-au însoţit pe parcursul întregii zile, nu este de natură să susţină eventualele apărări în sensul că promisiunile au avut un caracter neserios. Probele administrate, în special, înregistrările de imagini, sunt deosebit de relevante în opinia acuzării sub aspectul elementului subiectiv analizat şi demonstrează, fără echivoc, stăruinţele repetate şi directe ale inculpatului G.B. pentru a-i convinge pe jucători de seriozitatea promisiunilor sale şi, de faptul că le va da curs în ipoteza în care echipa va obţine unul din rezultatele dorite de el în partida cu echipa F.C. „R.B.”. Aceleaşi probe relevă, de asemenea, împrejurarea că inculpatul nu a avut niciun moment intenţia de a sponsoriza clubul „G.B.” întrucât, în discuţiile pe care le-a purtat, în ziua de 11 mai 2006, cu oficiali ai clubului, nu şi-a manifestat o asemenea intenţie, ci s-a adresat direct jucătorilor, promiţându-le sume mari de bani dacă vor câştiga ori vor face un meci egal cu echipa R.B.

b) argumentele în legătură cu statutul şi atribuţiile jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.”.

Din studiul convorbirilor telefonice ulterioare datei de 7 mai 2008, acuzarea a apreciat că inculpatul B.G. a încercat să găsească justificări plauzibile în ceea ce priveşte activităţile infracţionale reţinute în sarcina sa, elaborând trei variante de apărare:

1) varianta că sumele de bani ar fi fost destinate premierii jucătorilor de fotbal de la „U.C.”, că nu se poate discuta de săvârşirea unei fapte de corupţie în condiţiile în care fotbalistul nu este „funcţionar” şi, deci, nu poate fi considerat subiect activ al infracţiunii de luare de mită;

2) varianta constând în aceea că banii urmau să fie daţi la clubul „U.C.” sub forma unei sponsorizări, după care acesta ar fi împărţit suma de 1,7 milioane euro fiecărui jucător în parte;

3) varianta că suma de 1,7 milioane euro ar fi avut ca destinaţie achiziţia unor suprafeţe de teren în municipiul Cluj Napoca, de la numitul M.G.R., în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare perfectat în 15 aprilie 2008.

Pentru stabilirea incidenţei prevederilor art. 255 C. pen., care incriminează infracţiunea de dare de mită, acuzarea a apreciat că trebuie demonstrat, în raport cu faptele care fac obiectul prezentului dosar penal, că oferirea de bani s-a adresat unui „funcţionar” în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, cu trimitere la textul art. 254 alin. (1) C. pen. S-a susţinut că oferta financiară de 1,7 milioane euro, adresată jucătorilor de fotbal ai clubului „ U.C.” de către finanţatorul F.C. „S.B.”, intră sub incidenţa art. 255 C. pen. în condiţiile în care aceştia au calitatea de funcţionar în sensul legii penale, conform art. 147 alin. (2) C. pen. Astfel, s-a menţionat că S.C.S. - C.F.M. „U.C.” S.A. a transmis, în fotocopie, contractele în baza cărora îşi desfăşurau activitatea jucătorii de fotbal aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din data de 07 mai 2008, dintre „U.C.” şi „C.F.R. - 1907 Cluj”. Din analiza documentelor puse la dispoziţie de clubul de fotbal s-a constatat că 7 jucători de fotbal aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din 7 mai 2008, aveau contracte de muncă, respectiv G.D., M.J., N.J., C.A., M.C., B.L., S.R., iar pentru ceilalţi existau convenţii civile de prestări servicii, după cum urmează: B.P., E.C., E.S., M.P., Ş.G., B.Z., R.C., B.F., A.S., S.C. şi I.A. În opinia acuzării, cei 7 jucători de fotbal erau „funcţionari” în sensul legii penale, neexistând nicio controversă în privinţa persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, contract care conferă calitatea de salariat. În legătură cu ceilalţi jucători de fotbal, care aveau încheiate convenţii civile de prestări servicii cu „U.C.”, s-a apreciat că şi aceştia sunt „funcţionari” în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., text de lege care nu condiţionează această calitate de existenţa unui raport de muncă de natura celui reglementat de C. muncii, şi nici de stabilirea unei retribuţii în condiţiile aceluiaşi cod. Din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 147 C. pen., s-a conchis că exercitarea atribuţiilor de „funcţionar” se poate face cu orice titlu, indiferent de cum a fost investită persoana respectivă şi fără a avea relevanţă dacă activitatea este retribuită sau are caracter gratuit, important fiind ca persoana în cauză, în speţă jucătorul de fotbal, să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în baza unui raport de muncă. În sprijinul argumentelor folosite anterior s-au invocat şi prevederile art. 11 şi art. 12 ale Regulamentului privind Statutul şi Transferul jucătorului de fotbal care stabilesc că un jucător de fotbal îşi poate desfăşura activitatea, în sensul participării la procesul de instruire şi la jocurile oficiale pentru un club sportiv, atât în baza unui contract individual de muncă, care are ca efect dobândirea calităţii de salariat, cât şi în baza unei convenţii civile, care generează aceleaşi drepturi şi obligaţii cu cele ale contractului individual de muncă. Singura diferenţă între cele două situaţii juridice este reprezentată de lipsa asigurărilor sociale şi de şomaj pentru fotbalistul care activează în baza unei convenţii civile. În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat că, fără a face distincţie între jucătorul de fotbal care are contract de muncă şi cel care are convenţie civilă, regulamentul stabileşte la art. 5 drepturi şi obligaţii identice pentru jucătorii profesionişti.

În concluzie, acuzarea a apreciat că, indiferent dacă jucătorul profesionist de fotbal activează la clubul „U.C.” în baza unui contract de muncă sau a unei convenţii civile de prestări servicii, acesta dobândeşte calitatea de „funcţionar” în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., fiind întrunite cumulativ cele două condiţii cerute de lege: îndeplinirea unei însărcinări în interesul unei persoane juridice, în situaţia prezentă Societatea Comercială Sportivă - Club Fotbal Municipal „U.C.” S.A. şi pe baza unui raport de muncă generat de contractul încheiat între cele două părţi.Un alt aspect care a fost menţionat în actul de acuzare a fost cel referitor la atribuţiile sau îndatoririle de serviciu ale jucătorului de fotbal, atribuţii la care este obligat prin natura profesiei sale. S-a apreciat că punctul de pornire în stabilirea acestor atribuţii este reprezentat de contractele individuale de muncă sau cele de prestări servicii prin care jucătorului de fotbal îi revin obligaţiile de a respecta disciplina muncii şi fidelitatea faţă de angajator în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi cele prevăzute în Regulamentul intern privind activitatea fotbalistică a clubului, act impus prin art. 16 din Regulamentul privind Statutul şi Transferul jucătorului de fotbal. Astfel, la capitolul 4, privind „Drepturile şi obligaţiile jucătorului” subpunctul 4.2.3, se prevăd expres următoarele obligaţii pe timpul derulării competiţiilor:

- jucătorilor le este interzis să creeze şi să întreţină relaţii cu persoane din cadrul echipelor adverse sau din anturajul acestora; orice fel de relaţii în acest sens trebuie anunţate în scris conducerii executive a clubului;

- jucătorilor le este interzisă discutarea sau negocierea rezultatelor jocurilor cu persoanele nominalizate la paragraful anterior. Orice tentativă a vreunei persoane de a influenţa prestaţia unui jucător, va fi comunicată de jucătorul în cauză, de îndată conducerii executive şi antrenorului echipei;

- jucătorul este obligat să contribuie cu toate resursele sale fizice şi psihice în limitele regulamentare pentru obţinerea Victoriei.

S-a menţionat că prevederile Regulamentului intern se completează, conform punctului 8.1. din capitolul „Dispoziţii finale”, cu Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi Transferul jucătorilor de fotbal” care, la art. 5, paragraful 5.2. impune de asemenea „ca orice jucător să participe la meciurile oficiale şi amicale ale echipei la care sunt legitimaţi în funcţie de valoarea, pregătirea şi forma lor sportivă şi de necesităţile clubului în următorul paragraf 5.4. lit. b), jucătorului profesionist de fotbal i se impune „să facă toate eforturile specifice ocupaţiei de jucător profesionist la nivelul pregătirii şi posibilităţilor profesionale, în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire şi de performanţă stabilite de club”.

În opinia acuzării, din interpretarea coroborată a normelor din regulamentele indicate anterior rezultă cu certitudine că jucătorul de fotbal profesionist, în calitatea sa de „funcţionar”, conform art. 147 alin. (2) C. pen., are îndatoriri de serviciu bine determinate în ceea ce priveşte comportamentul în timpul competiţiilor sportive, acesta fiind obligat să depună în timpul unui meci de fotbal toate eforturile necesare obţinerii unui rezultat favorabil echipei sale, în condiţiile în care, pe lângă remuneraţie (salariul contractual), poate primi o premiere numai din partea clubului, conform grilelor stabilite prin Regulamentul intern.

Un alt aspect, apreciat de acuzare ca extrem de important, şi care trebuie evidenţiat în raport cu obiectul prezentului dosar, este reprezentat de normele care incriminează practicile corupte privind competiţiile fotbalistice cuprinse în Regulamentul disciplinar al F.R.F. Astfel, conform art. 60, intitulat „Corupţia”, este incriminată la punctul 1 „fapta persoanei care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F., L.P.F. A.J.F., unui arbitru, jucător sau unui oficial în nume propriu sau al unui terţ în scopul de a-l determina să încalce Regulamentele F.R.F.,L.P.F., A.J.F.”. La punctul 2 al aceluiaşi articol este incriminată, sub forma corupţiei pasive, „fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terţ în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-unul sau în mai multe jocuri”. Se arată în rechizitoriu că, prin urmare, cele două texte ale Regulamentului F.R.F. sancţionează, atât corupţia pasivă, cât şi corupţia activă, existând similitudini evidente între aceste norme şi prevederile Codului penal, cu menţiunea că un astfel de comportament infracţional, precum cel al inculpatului B.G., este sancţionat de ambele reglementări, prevalând, în mod evident, răspunderea penală.

Conform rechizitoriului, la o analiză atentă a cadrului anticorupţie - pus la punct de către Federaţia Română de Fotbal -se constată că acesta este bine elaborat, având misiunea de a proteja corectitudinea şi integritatea jocului de fotbal împotriva oricărui act ilicit care ar putea aduce atingere principiilor care guvernează o competiţie sportivă, fiind adaptat la comportamentul social actual al persoanelor implicate în fotbal. Astfel, dacă s-ar permite unei echipe de fotbal să primească, sub orice formă, de la un oficial al altei grupări fotbalistice cu care se află în competiţie, bani sau alte foloase necuvenite, în mod cert, s-ar pune în discuţie corectitudinea apărării şanselor de joc şi a respectării regulamentelor fotbalistice, care obligă jucătorul de fotbal să depună toate eforturile specifice ocupaţiei sale în îndeplinirea obiectivelor de instruire şi performanţă.

Se menţionează în actul de acuzare că nu se poate accepta, sub nicio formă, un sistem de premiere financiară sau de altă natură, între cluburile de fotbal aflate în aceeaşi competiţie sportivă oficială, sub masca motivaţiei că un astfel de stimul duce la obţinerea unui joc mai bun şi a unor performanţe îmbunătăţite. S-a arătat şi că jucătorul de fotbal are o obligaţie de diligentă bine determinată şi anume, să joace fotbal Ia capacitate maximă pentru obţinerea unor performanţe; fără a putea stabili anticipat scorul final. Dacă toţi finanţatorii ori acţionarii cluburilor aflate în Liga I ar avea astfel de iniţiative (de premiere a echipelor), s-ar pierde noţiunea de competiţie, fără a se mai cunoaşte când se joacă corect şi când predomină interese oculte generate de aşa- zisele premieri care pot reprezenta o mită mascată. În concluzie, acuzarea a apreciat că un astfel de comportament -acordarea unor avantaje materiale între cluburi aflate în aceeaşi competiţie fotbalistică - constituie faptă de natură penală şi trebuie tratat cu maximă seriozitate de către autorităţile judiciare naţionale, întrucât distruge noţiunea de performanţă sportivă în plan intern/internaţional şi creează monopoluri de putere la nivelul campionatelor interne.

Revenind Ia declaraţiile publice ale inculpatului B.G., acuzarea a menţionat că acesta a afirmat, într- o emisiune televizată de postul „Realitatea TV”, în data de 09 mai 2008, că „n-am dat niciun ban ca să se vândă vreun meci. Am vorbit cu G. G ar fi luat banii dacă ar fi acceptat clubul sponsorizarea de la mine, ca primă de joc. Dacă U. Cluj ar fi acceptat, eu făceam totul public. Eu, personal, nu am dat niciun ban niciunui jucător. Eu aş fi făcut o sponsorizare Universităţii, apoi clubul decidea cui să dea primă şi cui nu. Ceea ce am făcut este corect din punctul meu de vedere”. S-a apreciat că, astfel, B.G., pe lângă faptul că a recunoscut public intervenţiile pe lângă fotbaliştii „U.C.”, a confirmat o parte din informaţiile obţinute în cadrul interceptărilor telefonice, ulterioare datei de 07 mai 2008, când încerca să găsească justificări plauzibile în ceea ce priveşte oferta financiară adresată clubului universitar, cât şi prezenţa lui S.T. în municipiul Cluj Napoca, chiar în ziua meciului. S-a menţionat că B.G., prin comportamentul public, prin modul de a prezenta evenimentele şi activităţile în care fusese implicat, prin necontestarea faptelor în materialitatea lor, susţinând că a acţionat astfel (a oferit bani jucătorilor de fotbal), în scopul realizării unui joc mai bun şi nu pentru obţinerea unor beneficii de ordin personal, a încercat să dovedească că nu a săvârşit nicio infracţiune.

Acuzarea a mai menţionat şi că, în raport cu declaraţia inculpatului dată la postul Realitatea TV, în data de 09 mai 2008, în sensul că ar fi făcut o sponsorizare, din actele de urmărire penală şi din probatoriul administrat nu a rezultat ca B.G. să fi avut o astfel de preocupare, aspect confirmat de modul clandestin de trimitere a banilor prin inculpatul S.T. care, la rândul său, n-a putut da o declaraţie plauzibilă în privinţa deplasării sale în municipiul Cluj Napoca, fiind identificat la restaurantul „A.”, în prezenţa unui fotbalist ce activa la „U.C.” şi a unui apropiat al numitului A.D.. Mai mult, s-a evidenţiat că în toate discuţiile purtate în perioada 04.05 - 07 mai 2008, cei doi inculpaţi, S.T. şi B.G. au folosit un limbaj codificat prin care au încercat să ascundă sensul real al conversaţiei, nediscutând vreun moment despre sponsorizări sau achiziţii de terenuri, ci doar despre modalitatea în care banii vor intra în posesia jucătorilor „U.C.” în cazul unui rezultat favorabil echipei „S.B.”.

În final, actul de acuzare a menţionat că din declaraţiile oficialilor clubului „U.C.” s-a stabilit că niciodată nu au fost contactaţi de clubul „S.B.” pentru o posibilă sponsorizare în legătură cu meciul din ultima etapă, în schimb, o mare parte dintre jucătorii de fotbal cunoşteau existenţa unei posibile prime din partea inculpatului B.G. în cazul unui scor favorabil. S-a arătat că în cursul urmării penale au fost audiaţi jucătorii de fotbal aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din data de 07 mai 2008, precum şi conducerea tehnică a echipei, pentru a stabili dacă oferta finanţatorului clubului „S.B.” B.G. era cunoscută de către echipa „U.C.”. Conform declaraţiilor jucătorilor de fotbal ai clubului „U.C.” a rezultat că o parte dintre aceştia au aflat despre existenţa ofertei de bani a inculpatului B.G. direct de la acesta sau indirect de la persoane din anturajul său, iar o altă parte a echipei a fost informată despre premiere de către preşedintele clubului, numitul A.D.

În legătură cu elementele constitutive ale infracţiunilor de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în actul de acuzare s-a arătat că, în faza de urmărire penală, una din apărările concepute de inculpatul B.G. a constat în aceea că suma de 1,7 milioane de euro, identificată în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în municipiul Cluj Napoca, aparţinând inculpatului M.G.R., fiind încheiate în acest sens două antecontracte de vânzare-cumpărare.

S-a menţionat, de asemenea, că niciunul dintre inculpaţi nu a prezentat absolut nicio dovadă a unei astfel de tranzacţii imobiliare până la data de 23 mai 2008, când inculpatul B.G. a ţinut o conferinţă de presă în care a declarat „am aici un contract de vânzare-cumpărare care este semnat la 15 aprilie 2008, deci cu aproximativ 20 de zile înainte de 7 mai 2008, un contract oficial, demonstrez clar că acei bani erau pentru achiziţionarea unui teren. Sunt aici şi actele terenului sunt aici”. B.G. a susţinut şi existenţa unui antecontract sub semnătură privată încheiat tot în data de 15 aprilie 2008, la care au participat în calitate de martori P.V. şi V.R. din Cluj.

S-a arătat că, din coroborarea probelor administrate în cursul urmării penale, a rezultat că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu s-au putut întocmi pe parcursul zilei de 15 aprilie 2008, întrucât acest lucru era imposibil, pe de o parte, în lipsa inculpatului M.G.R. (care se găsea în localitatea de domiciliu, municipiul Cluj Napoca), iar pe de altă parte, deoarece inculpatul B.G. a fost plecat din Bucureşti, nefiind prezent în locaţia din Aleea Alexandru, sector 1, Bucureşti, în intervalele orare invocate de către M.G.R. şi avocata C.A.F.

În consecinţă, s-a susţinut că probatoriul administrat a relevat că alcătuirea frauduloasă a celor două înscrisuri sub semnătură privată a avut loc, în realitate, la data de 20 mai 2008, în acestea fiind introduse menţiuni necorespunzătoare adevărului în privinţa conţinutului, datei şi voinţei reale a părţilor.

În opinia acuzării, aceste înscrisuri sub semnătură privată false, folosite ulterior în timpul urmăririi penale pentru susţinerea apărării, concepute de inculpatul G.B., precum şi darea unor declaraţii mincinoase în calitate de martor în timpul audierii persoanelor arătate, în timpul anchetei, au avut ca scop îngreunarea şi întârzierea finalizării urmăririi penale, constituind fapte incriminate în art. 290 şi art. 264 C. pen.

Cu privire la modul de derulare al urmăririi penale şi la soluţiile date, instanţa a reţinut că prin ordonanţa din data de 19 februarie 2008 (dosar nr. 95/P/2006) emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., s-a dispus, printre alte soluţii de netrimitere în judecată, în temeiul art. 228 C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut că potrivit contractelor de muncă tip încheiate între Asociaţia Club Fotbal „G.B.” şi jucătorii profesionişti, îndatoririle de serviciu ce revin acestora sunt stabilite în art. (2) al contractelor. Raportat la solicitarea numitului B.G. adresată jucătorilor de a-şi apăra corect şansele într-un meci de fotbal, s-a reţinut faptul că nu au fost prevăzute obligaţii contractuale şi, implicit, atribuţii de serviciu exprese ale jucătorilor referitoare la modul de joc şi prestaţia pe parcursul meciurilor de fotbal.

Astfel, contractele prevăd doar obligaţia jucătorilor profesionişti de a participa la meciuri; de a respecta indicaţiile antrenorului privind modul de viaţă; obligaţia de respect faţă de toate persoanele implicate în procesul competiţional, precum şi a deciziilor acestora; de a respecta statutul şi regulamentul Asociaţiei Club Fotbal G.B. Regulamentul Asociaţiei Club Fotbal G.B. nu menţionează dispoziţii exprese referitoare la modul în care fotbaliştii profesionişti ar trebui să joace. De asemenea, în Regulamentele F.R.F., singurele referiri privind obligaţiile şi, implicit, îndatoririle de serviciu ale jucătorilor, sunt cele referitoare la respectarea clauzelor- contractului încheiat cu clubul angajator, la respectarea programului de pregătire, de participarea la jocurile oficiale şi amicale la echipele la care sunt legitimaţi, privind comportamentul corect şi civilizat. Sunt prevăzute, însă, sancţiuni pentru influenţarea, determinarea echipei adverse de a nu evolua la valoarea reală sau de a facilita obţinerea unui rezultat nefavorabil, împrejurări care nu corespund situaţiei de fapt din prezenta cauză.

Deşi, prin natura prestaţiei oricărui sportiv, profesionist sau amator, ar putea fi considerată implicită obligaţia unui jucător de fotbal de a-şi apăra corect şansele, trebuie avut în vedere că, dacă se acceptă calitatea de funcţionari a jucătorilor care încheie contracte de muncă cu o societate - club de fotbal, atunci atribuţiile de serviciu ale jucătorilor trebuie să fie stabilite în mod concret şi detaliat, ca pentru orice funcţionar. Nu se pot face speculaţii privind atribuţiile de serviciu ale unui funcţionar, pornind de la ceea ce, în mod notoriu, este acceptat ca şi conduită corectă, fără a fi confirmate prin dispoziţii scrise, contract de muncă sau fişă a postului.

În aceeaşi ordonanţă, însă cu referire la un alt Dosar nr. 56/P/2007 care, de asemenea, avea ca obiect fapte de corupţie presupus a fi fost săvârşite de alte persoane din fotbal) reunit cu Dosarul nr. 95/P/2006, s-au mai arătat următoarele:

„Se reţine faptul că drepturile şi obligaţiile unora din jucătorii echipei de fotbal SC „F.C.N.” SA. au fost stabilite prin convenţii civile de prestări servicii sportive, cu consecinţa faptului că aceste convenţii civile nu creează raporturi de muncă şi, deci, nu au ca efect dobândirea calităţii de salariat, implicit, funcţionar. În ceea ce priveşte jucătorii care au încheiat contracte de muncă cu S.C. „F.C.N.” S.A., în cuprinsul contractelor nu se fac, însă, referiri la modul în care jucătorii trebuie să evolueze pe terenul de fotbal, fiind menţionate prevederi referitoare la obligaţia de a participarea la meciurile de fotbal, la comportamentul în public şi în particular, respectarea indicaţiilor antrenorului. Nu există prevederi contractuale referitoare la obligaţia angajaţilor de a câştiga un meci de fotbal. Şi cu privire la această cauză se reţin aceleaşi considerente care au fost avute în vedere în argumentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de B.G. şi jucătorii Asociaţia Club Fotbal „G.B.”.

Această ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată numitului B.G. care, în cursul judecăţii, a invocat- o în apărarea sa, susţinând că nu i s-a comunicat şi soluţia de infirmare a ordonanţei nr. 95/P/2006 din data de 19 februarie 2008.

Infirmarea ordonanţei nr. 95/P/2006, din data de 19 februarie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.G., pentru prima faptă de corupţie (în legătură cu meciul din data de 12 mai 2006) a fost dispusă prin ordonanţa procurorului şef adjunct al D.N.A., ordonanţă cu nr. 87/Cl/2008, din data de 04 aprilie 2008, dispunându-se completarea cercetărilor.

La data de 05 mai 2008, a fost întocmit procesul- verbal prin care procurorul, în acelaşi Dosar nr. 95/P/2006, s-a sesizat din oficiu cu privire la cea de-a doua faptă de corupţie (în legătură cu meciul din data de 07 mai 2008), dispunându-se „efectuarea de acte premergătoare în raport cu B.G. şi S.T. pentru dare de mită, prev. de art. 255 C. pen.”

Prin rezoluţia din data de 07 mai 2008, procurorul a dispus începerea urmării penale faţă de B.G. pentru două fapte de dare de mită, prevăzute de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.) şi faţă de S.T. pentru o faptă de complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Sesizarea din oficiu cu privire la infracţiunile de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost consemnată de procuror în procesul- verbal din data de 12 septembrie 2008 dispunându-se efectuarea de cercetări, în acelaşi dosar, faţă de B.G. (pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată), C.A.F. (pentru două infracţiuni), M.G.R. (pentru două infracţiuni), V.R. şi M.P. (ambii numai pentru infracţiunea de favorizarea infractorului).

Prin rezoluţia din 17 septembrie 2008, procurorul a dispus începerea urmării penale pentru infracţiunea de favorizarea infractorului faţă de M.G.R., V.R., C.A.F. şi M.P.

În sfârşit, prin ordonanţa din 03 octombrie 2008, procurorul a dispus extinderea cercetărilor faţă de B.G., M.G.R. şi C.A.F. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin acelaşi act dispunând şi începerea urmăririi penale faţă de respectivii învinuiţi pentru această infracţiune.

Organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, conform procesului- verbal din 01 octombrie 2008, cu privire la infracţiunea de favorizarea infractorului în cazul inculpatului P.V., prin rezoluţia din 01 octombrie 2008 fiind începută urmărirea penală faţă de acesta.

Acţiunea penală, pentru toate infracţiunile şi împotriva tuturor inculpaţilor, a fost pusă în mişcare la data de 16 decembrie 2008 prin rechizitoriul nr. 95/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.

Cu referire la procedura disciplinară în rechizitoriu s-a făcut şi prezentarea activităţii jurisdicţionale a F.R.F. (pag.91- 93), fiind depuse toate documentele respective, acuzarea concluzionând „că activităţile infracţionale identificate în cadrul urmăririi penale de către D.N.A. au fost confirmate şi de către organismele jurisdicţionale ale F.R.F., singura autoritate a fotbalului, asociaţie recunoscută de organismele internaţionale FIFA şi UEFA să organizeze, conform legii, activitatea fotbalistică din România, jucătorii de fotbal implicaţi în discuţiile despre oferta financiară, recunoscând încă o dată existenţa acestora”.

Instanţa, în raport cu menţiunea potrivit căreia „.activităţile infracţionale identificate în cadrul urmăririi penale de către D.N.A. au fost confirmate şi de către organismele jurisdicţionale ale F.R.F., singura autoritate a fotbalului.” a apreciat că, potrivit legii, numai organele judiciare care îşi desfăşoară activitatea în domeniul penal pot stabili dacă, şi în ce măsură, unele activităţi/fapte au natură infracţională, nu şi alte autorităţi publice ori persoane juridice de drept privat, astfel că nu îi sunt opozabile constatările făcute de organele jurisdicţionale ale F.R.F. în cele 3 (trei) hotărâri care au fost depuse la dosar.

Instanţa a recunoscut însă autoritatea şi prestigiul organismelor interne în domeniul sportiv şi, în prezenta cauză, a celor din domeniul activităţii fotbalistice, precum şi importanţa activităţii jurisdicţionale a unor forme instituţionalizate de exercitare a autorităţii disciplinare. Instanţa a constatat că Federaţia Română de Fotbal şi-a exercitat autoritatea disciplinară în acest caz, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului (Hotărârea nr. 149 din 04 iunie 2008 a Comisiei de disciplină a F.R.F., Hotărârea nr. 1 din 23 iunie 2008 a Comisiei de apel a F.R.F., Decizia nr. 139 din 03 iulie 2008 - definitivă, irevocabilă şi executorie -a Curţii de arbitraj pentru Fotbal a F.R.F., în final apreciindu-se că faptele cercetate nu se încadrează în abaterea disciplinară prevăzută de art. 60 (C.) din Regulamentul disciplinar al F.R.F.

În temeiul principiilor „autoguvernării/autoreglementării” în activitatea sportivă şi „exercitării puterii disciplinare” prin organele jurisdicţionale speciale ale F.R.F., Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că nu îi revine competenţa să examineze cele 3 (trei) hotărâri menţionate, însă aceste hotărâri în materie disciplinară ale organismelor jurisdicţionale la nivelul F.R.F. nu înlătură, de plano, posibilitatea examinării faptelor de către instanţa penală sub aspectul stabilirii eventualei incidenţe a dispoziţiilor legii penale şi nici nu au autoritate de lucru judecat cu privire la faptele, persoanele şi vinovăţia acestora, adică a persoanelor care au fost trimise în judecată în această cauză penală.

Instanţa de fond a reţinut că rechizitoriul a fost întocmit la data de 16 decembrie 2008, fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la data de 17 decembrie 2008. La data de 18 decembrie 2008 a fost sesizată, potrivit normelor de competenţă după calitatea persoanei (inculpata C.A.F. având calitatea de avocat), Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de fond.

Prin încheierea din data de 18 martie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis cererea unor inculpaţi şi a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la art. 28¹ pct 1 lit. b) şi art. 35 C. proc. pen., precum şi a art. 6 şi art. 17 lit. c) rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constatând că, până la soluţionarea excepţiilor, judecarea cauzei penale este, potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, suspendată de drept. Prin decizia nr. 973 din data de 25 iunie 2009, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de inculpaţi.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 29 iulie 2009, reluându-se astfel judecarea acesteia. Prin sentinţa penală nr. 56 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere dobândirea calităţii de europarlamentar de către inculpatul B.G.

Prin încheierea din data de 03 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea unor inculpaţi şi a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la art. 147 alin. (2), art. 255 alin. (1) şi art. 254 alin. (1) C. pen., constatând că, până la soluţionarea excepţiilor, judecarea cauzei penale este, potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, suspendată de drept.

Prin decizia nr. 1197 din data de 30 septembrie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de inculpaţi.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 noiembrie 2010, reluându-se astfel judecarea acesteia.

În cursul cercetării judecătoreşti, începută la data de 14 martie 2011, după soluţionarea aspectelor premergătoare (asigurarea apărării, soluţionarea cererilor şi excepţiilor etc), au fost readministrate în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, probele propuse de acuzare (cu precizările făcute de procuror la termenul din 05 octombrie 2011, potrivit înscrisului depus la f. 151- 153, vol. 2 d.p.i), precum şi probele noi propuse de apărare şi încuviinţate de instanţă (astfel cum rezultă din încheierile în care a fost consemnată activitatea judiciară de cercetare judecătorească şi în care s-au argumentat soluţiile de admitere ori de respingere a cererilor de încuviinţare şi administrare a probelor noi, precum şi renunţarea acuzării şi apărării la administrarea unor probe).

De asemenea, cu acordul acuzării şi apărării, pentru unele situaţii obiective, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. dându-se citire declaraţiilor martorilor date anterior, în cursul urmării penale, aceste aspecte fiind consemnate în încheierile de şedinţă.

Cu acordul lor, inculpaţii, asistaţi de apărători aleşi, au fost ascultaţi în cursul cercetării judecătoreşti, cu excepţia inculpatului V.R. care a decedat la data de 09 ianuarie 2011 (fila 186, vol. 1 d.p.i.).

Cercetarea judecătorească a confirmat, în materialitatea lor, faptele expuse în actul de sesizare, respectiv:

-Fapta inculpatului B.G. de a promite, în data de 11 mai 2006, sume de bani (cuprinse între 5.000 - 10.000 euro) fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu constând în apărarea corectă a şanselor de joc în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal, Divizia A, programat la 12 mai 2006;

-Fapta inculpatului B.G. de a oferi, în perioada 04 mai 2008- 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu constând în apărarea corectă a şanselor de joc în meciul cu echipa „C.F.R.C.” programat la 07 mai 2008;

-Fapta inculpatului S.T., de a se deplasa, în perioada 06 mai 2008- 07 mai 2008, în municipiul Cluj Napoca, având asupra sa suma de 1.700.000 euro, obiect al ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai echipei „U.C.”;

-Fapta inculpatului B.G. de a iniţia şi participa, în calitate de promitent- cumpărător, la întocmirea a două antecontracte de vânzare-cumpărare, precum şi folosirea ulterioară a acestor înscrisuri sub semnătură privată;

-Faptele inculpatului M.G.R. de a participa, în calitate de promitent- vânzător, la întocmirea a două antecontracte de vânzare-cumpărare, folosite ulterior în timpul urmăririi penale, precum şi darea unor declaraţii în cursul urmării penale, în calitate de martor, în data de 09 septembrie 2008, cu privire la contextul întocmirii celor două înscrisuri sub semnătură privată;

-Faptele inculpatei C.A.F. de a tehnoredacta, în calitate de avocat, un antecontract de vânzare-cumpărare între M.G.R. (în calitate de promitent- vânzător) şi G.B. (în calitate de promitent- cumpărător) şi de a atesta respectivul înscris sub semnătură privată, precum şi darea, în cursul urmăririi penale, a unor declaraţii referitoare la contextul întocmirii înscrisului sub semnătură privată menţionat, cu prilejul audierii din data de 25 septembrie 2008;

-Faptele inculpatului P.V. de a semna, în calitate de martor, antecontractul de vânzare-cumpărare în formă olografă, precum şi darea în cursul urmăririi penale a unor declaraţii, în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, cu privire la contextul întocmirii şi semnării acestui înscris sub semnătură privată.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu se impune reluarea prezentării desfăşurării faptelor, ci numai unele menţiuni prealabile examinării pe fond a elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată:

1) inculpatul B.G., cu ocazia ascultării în cursul cercetării judecătoreşti, a precizat expres că nu înţelege să invoce, în faţa instanţei de judecată, în apărarea sa, cele două înscrisuri sub semnătură privată (înscrisul olograf şi înscrisul tehnoredactat şi atestat de către avocata C.A.F.). În aceste condiţii, această apărare nu a mai fost examinată, fiind invocată numai în cursul urmării penale, urmând a se examina aspectele şi consecinţele juridice ale contextului întocmirii, semnării, atestării şi folosirii celor două înscrisuri sub semnătură privată anterior trimiterii în judecată;

2) de asemenea, atât în cursul audierii sale în instanţă, cât şi în cursul dezbaterilor, inculpatul B.G. nu a negat faptele constând în promiterea, respectiv, oferirea sumelor de bani jucătorilor de fotbal ai celor două echipe, precizând că scopul a fost ca aceştia să-şi apere corect şansele în meciurile din zilele menţionate în actul de acuzare;

3) cu privire la fapta inculpaţilor P.V. şi V.R. de a semna în calitate de „martori” antecontractul olograf, mai precis cu privire la acuzaţiile referitoare la data semnării înscrisului de către aceşti doi inculpaţi, s-a constatat că înscrisul sub semnătură privată olograf denumit „antecontract de vânzare-cumpărare”, scris de inculpatul M.G.R., nu avea menţionată o anumită dată a întocmirii şi semnării de către părţile contractante- promitente, iar cei doi inculpaţi (P.V. şi V.R.) nu au menţionat, la rândul lor, o anumită dată a semnării pe respectivul înscris;

4) cu privire la acuzaţiile constând în aceea că inculpaţii M.G.R., C.A.F. şi P.V., în cursul urmării penale, ar fi dat „declaraţii mincinoase” cu referire la contextul întocmirii, semnării şi atestării celor două înscrisuri sub semnătură privată, s-au constatat următoarele:

a) M.G.R. a fost chemat de organele de urmărire penală şi, la solicitarea acestora, a dat - în ziua de 09 septembrie 2008 - două declaraţii:

- o declaraţie olografă (f. 168- 173), fără a se menţiona calitatea procesuală în care i s-a solicitat respectiva declaraţie;

- o declaraţie consemnată pe formular „declaraţie de martor” (f. 163- 167) în care, Ia pag. 2, s-a dactilografiat „sub prestare de jurământ, declar următoarele”;

- niciuna dintre cele două declaraţii nu poartă semnătura unui apărător.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, faţă de numitul M.G.R., audiat iniţial în calitatea procesuală de „martor”, a fost începută urmărirea penală, a dobândit calitatea procesuală de „învinuit” şi, prin punerea în mişcare a acţiunii penale, calitatea procesuală de „inculpat”, ascultarea fiind în legătură cu faptele pentru care a fost cercetat în cursul urmării penale şi trimis în judecată,

b) C.A.F. a fost chemată de organele de urmărire penală şi, la solicitarea acestora, a dat două declaraţii:

- o declaraţie olografă (f. 185- 188), în data de 25 septembrie 2008, cu menţionarea faptului că aceasta este „în legătură cu acuzaţia despre care am luat cunoştinţă”. Având în vedere procesul- verbal din data de 25 septembrie 2008 (fila 183- 184) prin care i s-a adus la cunoştinţă începerea urmării penale (la data de 17 septembrie 2008), rezultă că această declaraţie olografă este una de „învinuit”, potrivit art. 70 alin. (3) C. proc. pen.;

- o declaraţie formular „declaraţie de învinuit”, în data de 29 septembrie 2009 (f. 189- 192);

-ambele declaraţii sunt semnate de apărătorul ales.

În consecinţă, s-a constatat că ambele declaraţii ale numitei C.A.F. sunt date în calitatea procesuală de „învinuit”, inclusiv cea din 25 septembrie 2008, la care se face referire în actul de acuzare, ascultarea sa fiind făcută în cursul urmării penale referitor la fapte pentru care, ulterior, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată.

c) P.V. a fost chemat de organele de urmărire penală şi, la solicitarea acestora, în ziua de 25 septembrie 2008, a dat două declaraţii:

- o declaraţie olografă (fila 252- 253), fără a se menţiona calitatea procesuală în care i s-a solicitat respectiva declaraţie, acesta precizând că este „în legătură cu împrejurările în care am semnat în calitate de martor antecontractul de vânzare-cumpărare.”

- o declaraţie pe formular „declaraţie de martor” (fila 250- 251) în care, la pag. 2, s-a dactilografiat „sub prestare de jurământ, declar următoarele”: Această declaraţie poartă menţiunea ascultării „…referitor la împrejurările în care a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare”

- niciuna dintre cele două declaraţii nu poartă semnătura unui apărător;

-la data de 16 octombrie 2008 i s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale (dispusă la 01 octombrie 2008).

Ulterior, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, faţă de numitul P.V., audiat iniţial în calitatea procesuală de „martor”, a fost începută urmărirea penală, a dobândit calitatea procesuală de „învinuit” şi, prin punerea în mişcare a acţiunii penale, calitatea procesuală de „inculpat”, ascultarea fiind în legătură cu faptele pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată.

5) cu privire la inculpatul V.R., respectiv, la faptele acestuia de a se semna, în calitate de martor, antecontractul de vânzare-cumpărare în formă olografă, precum şi darea unor declaraţii în cursul urmăririi penale, în calitate de martor, cu privire la contextul întocmirii acestui înscris sub semnătură privată, instanţa a constatat că, ulterior sesizării instanţei, acesta a decedat, fiind incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 10 lit. g) din C. proc. pen.

6) În apărarea sa, inculpata C.A.F. a invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Bucureşti cu privire la încheierea din camera de consiliu, din data de 11 septembrie 2008, având ca obiect soluţionarea cererii de autorizare a localizării utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă, încheiere prin care s-a admis cererea procurorului şi s-a emis autorizaţia cu nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008, date calendaristice anterioare începerii urmăririi penale pentru utilizatorul postului portabil aparţinând Societăţii civile de avocaţi „C. şi A.”, utilizator avocat C.A.F.

În opinia apărării, încheierea şi, pe cale de consecinţă, autorizaţia au fost date cu încălcarea regulilor de competenţă după calitatea persoanei (C.A.F. având calitatea de avocat, în Baroul Bucureşti, calitate care atrăgea competenţa Curţii de Apel Bucureşti). A menţionat inculpata că, pe tot parcursul motivării încheierii de şedinţă emisă de Tribunalul Bucureşti, dată în camera de consiliu, din 11 septembrie 2008, este arătată, în mod explicit, calitatea sa de avocat. În aceste condiţii, a arătat inculpata în concluziile scrise, Tribunalul Bucureşti avea posibilitatea să constate şi să invoce din oficiu necompetenţa de soluţionare a cererii procurorului, în raport de calitatea de avocat instanţa având obligaţia declinării/trimiterii cererii spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti,

În final, inculpata a solicitat să se constate că efectul şi consecinţa imediată a necompetenţei instanţei (Tribunalului Bucureşti) după calitatea persoanei (calitatea sa de avocat) conduce la nulitatea încheierii şi înlăturarea probelor obţinute în mod nelegal pe baza acestei hotărâri judecătoreşti (localizările aflate în vol 3 al dosarului urmărire penală), invocându-se în acest sens dispoziţiile art. 64 din C. proc. pen. potrivit cărora mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. În opinia inculpatei, nulitatea cauzată de încălcarea normelor de competenţă după calitatea persoanei este una absolută, care nu poate fi înlăturată în niciun fel.

Inculpata a arătat că problematica interceptării convorbirilor telefonice şi localizarea terminalelor telefonice mobile a mai format obiectul preocupărilor instanţei supreme cu prilejul judecării altor cauze. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat că legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condiţiilor prevăzute în art. 91 C. proc. pen., respectiv existenţa unor indicii privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; infracţiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiţie fiind aceea a autorizării de către judecător. A menţionat inculpata că, în prezenta cauză, acesta ultima condiţie privind autorizarea localizărilor nu a fost realizată, întrucât autorizaţia privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008, a fost dată de către o instanţă necompetentă (Tribunalul Bucureşti), în raport de calitatea sa (aceea de avocat),încălcându-se flagrant dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (instanţa competenta fiind Curtea de Apel).

În final, s-a solicitat ca la pronunţarea sentinţei pe fondul cauzei să nu se reţină probele obţinute în baza autorizaţiei nr. 732/AI din 1 septembrie 2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008.

Deliberând asupra cererii inculpatei C.A.F. instanţa a apreciat- o ca întemeiată, întrucât inculpata, deşi, având cunoştinţă de jurisprudenţa Înaltei Curţi, nu a contestat posibilitatea interceptării convorbirilor telefonice în cursul actelor premergătoare, deci anterior începerii urmării penale şi, nici posibilitatea utilizării datelor de trafic stocate de companiile de telefonie mobilă în vederea localizării terminalelor de telefonie mobilă, ci doar competenţa instanţei care a autorizat utilizarea datelor de trafic stocate de companiile de telefonie mobilă şi folosirea acestor date pentru localizarea terminalelor de telefonie mobilă.

Revenind la actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că prin referatul nr. 95/P/2006 din 10 septembrie 2008, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., s-a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 91¹şi art. 91⁴ C. proc. pen., autorizarea localizării pentru datele de 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008, a posturilor telefonice portabile utilizate de M.G.R., P.V. şi avocat C.A.F., precum şi a celui utilizat de B.G.

În motivarea referatului s-a menţionat, printre altele, că în urma administrării probelor s-a constatat existenţa unor inadvertenţe între declaraţiile persoanelor care au participat la încheierea acelui act intitulat „antecontract de vânzare cumpărare”, fapt ce a pus sub semnul întrebării posibilitatea existenţei unei astfel de promisiuni de vânzare-cumpărare pentru data de 7 mai 2008 şi posibila utilizare a unor documente falsificate în cadrul anchetei penale; de asemenea, s-a menţionat că actul s-a încheiat, posibil, în 20 mai 2008, dată la care (B.G. şi M.G.R.), împreună cu avocata C.A.F. au realizat un înscris care conţine date false.

Procesul- verbal de sesizare din oficiu cu privire la faptele de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în legătură cu infracţiunile de corupţie ce formau deja obiectul cercetărilor penale, a fost întocmit la data de 12 septembrie 2008, urmărirea penală (pentru favorizarea infractorului) faţă de numiţii M.G.R., C.A.F. şi V.R. fiind dispusă la data de 17 septembrie 2008.

Prin încheierea din Camera de Consiliu, din data de 11 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi a fost emisă autorizaţia cu nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele de 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008 a utilizatorilor posturilor telefonice portabile aparţinând lui M.G.R., respectiv, a celor utilizate de P.V., B.G. şi avocat C.A.F.

Instanţa a constatat că din examinarea conţinutului referatului Ministerului Public rezultă, fără dubiu, că s-a menţionat împrejurarea potrivit căreia, printre alte persoane presupus a fi participat la activitatea de întocmire a antecontractelor de vânzare-cumpărare, suspicionate ca false de către organele de urmărire penală, era şi avocata C.A.F. (pag. 2, ultimul paragraf). De asemenea, la pag.3 a aceluiaşi referat, s-a menţionat că, printre posturile telefonice portabile pentru care se solicită localizarea, este şi cel având un anumit număr (expres indicat), aparţinând Societăţii de Avocaţi „C. şi A.” şi că utilizatorul este „avocat C.A.F.”.

Este adevărat că în cauza penală aflată în curs de cercetare pentru fapte presupus a constitui infracţiuni de corupţie şi, presupus a fi fost săvârşite de persoane fără o anumită calitate care să impună respectarea altor norme de competenţă decât cele referitoare la materie (natura infracţiunii), competenţa ar fi revenit tribunalului, iar nu curţii de apel. În cursul urmării penale însă, identificându-se indicii care sugerau posibila implicare în fapte aflate în legătură cu cele ce erau deja în curs de cercetare (fapte de corupţie) şi pentru care se începuse urmărirea penală a unei persoane având calitatea de avocat, au apărut şi unele aspecte juridice legate de incidenţa altor norme de competenţă (după calitatea persoanei, care aveau prioritate faţă de cele după materie).

Faţă de avocat C.A.F., în respectiva perioadă şi anterior începerii urmării penale, s-au desfăşurat, de necontestat, acte premergătoare având ca obiect, potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., obţinerea unor date în vederea începerii urmării penale faţă de acesta pentru infracţiunile prevăzute de art. 264 şi art. 290 C. pen.

Instanţa a constatat, de altfel, că tocmai această calitate a inculpatei C.A.F. (calitatea de avocat) a justificat, ulterior, sesizarea Curţii de Apel Cluj ca instanţă de judecare în fond a cauzei penale.Nu este relevantă împrejurarea că întocmirea procesului- verbal de sesizare din oficiu pentru faptele prevăzute de art. 264 şi art. 290 C. pen. s-a făcut la data de 12 septembrie 2008 şi, că, în acest fel, actele efectuate faţă de numita avocat C.A.F. nu ar fi acte premergătoare, întrucât organele judiciare încă nu se sesizaseră din oficiu, deoarece exista deja un cadru procesual de efectuare a actelor de cercetare prin începerea urmăririi penale pentru faptele de corupţie presupus a fi fost săvârşite de alte persoane, altele decât avocat C.A.F.

Aşa cum s-a arătat însă, la data formulării cererii de localizare existau suficiente date şi informaţii care confereau numitei avocat C.A.F. calitatea de prezumtiv-Făptuitor (nefiind începută urmărirea penală faţă de aceasta). În această situaţie, în raport de calitatea procesuală de făptuitor a numitei C.A.F., instanţa a apreciat că au devenit incidente normele de competenţă în caz de indivizibilitate şi conexitate (art. 32- 34 C. proc. pen.) care modificau normele de competenţă conform art. 35 C. proc. pen. De altfel, în textul art. 35 C. proc. pen., care stabileşte competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate, se face vorbire de „făptuitori”, de „fapte”, şi de „calitatea persoanelor”.

Nu în ultimul rând, conform art. 35 alin. (5) C. proc. pen., „favorizarea infractorului, sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar dacă, competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad”.

Din examinarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. proc. pen. rezultă aceeaşi regulă, în sensul că „dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad”.

Potrivit art. 45 C. proc. pen., dispoziţiile cuprinse în art. 30- 36, 38, 40, 42 şi 44 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.

Revenind la cererea de autorizare a localizării terminalelor de telefonie mobilă, instanţa a constatat că stabilirea instanţei competente se realizează printr- o exprimare a legiuitorului potrivit căreia „autorizaţia se dă . de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.” (art. 91¹ alin. (3) C. proc. pen.) Or, faţă de cele deja arătate anterior, şi în raport de calitatea de avocat a făptuitoarei C.A.F., „instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă” era curtea de apel, iar nu tribunalul (în acelaşi sens, Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1470 din 22 aprilie 2008).

În opinia instanţei de fond, înlăturarea acestor mijloace de probă, ca urmare a admiterii cererii inculpatei avocat C.A.F., nu este însă de natură a modifica, substanţial, împrejurările faptelor pentru care aceasta şi ceilalţi coinculpaţi, au fost trimişi în judecată, fiind administrate şi alte probe, ce nu au fost contestate de apărare, care sugerează, dincolo de orice îndoială rezonabilă şi, în sensul susţinut de acuzare, care a fost data tehnoredactării şi atestării celui de-al doilea înscris sub semnătură privată. Au fost apreciate ca elocvente, în sensul acuzării, următoarele împrejurări: la data de 7 mai 2008 inculpatul S.T., deşi a susţinut, cu ocazia percheziţiei, că banii reprezintă preţul unor terenuri, nu a putut furniza date şi informaţii certe cu privire la tranzacţia imobiliară; existenţa acestor înscrisuri sub semnătură privată a fost anunţată la data 23 mai 2008; înscrisurile sub semnătură privată au fost depuse la organele judiciare la data de 26 mai 2008; conţinutul convorbirilor telefonice, dar şi alte mijloace de probă (înscrisuri privind cauza civilă de la Judecătoria Cluj Napoca, declaraţiile martorului M.P., etc.) care infirmă apărarea inculpatei C.A.F. cu privire la data tehnoredactării şi atestării celui de-al doilea înscris sub semnătură privată.

În ce priveşte apărările inculpaţilor, instanţa a reţinut:

-apărările inculpatului B.G. (sinteză):

- jucătorii de fotbal, conform actelor normative interne (statute, regulamente etc.) şi contractelor de muncă ori contractelor civile, nu au „obligaţii de rezultat”, ci „obligaţii de diligenţă”, neexistând obligaţia de rezultat constând în „ câştigarea meciului”;

- pentru a se ajunge la concluzia din rechizitoriu ar fi trebuit ca atribuţiile de serviciu ale jucătorilor de fotbal să fie detaliate în acest sens -a instituirii obligaţiei de rezultat - nefiind posibilă interpretarea ori tragerea unor concluzii favorabile acuzării din caracterul general al exprimării textelor la care se face trimitere de către procuror;

-lipsa de vinovăţie şi eroarea în care a acţionat a fost explicată şi prin emiterea şi comunicarea către el a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată din data de 19 februarie 2008, cu privire la prima faptă care, în prezent, face obiectul primei acuzaţii de corupţie (ordonanţa nr. 95/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.), arătându-se că infirmarea acestei ordonanţe i-a fost adusă la cunoştinţă abia la data de 3 iunie 2008;

- s-a susţinut că este relevantă şi modalitatea în care a făcut promisiunea de premiere a jucătorilor echipei de fotbal G.B., în mod „public şi neascuns” ceea ce denotă faptul că nu a avut vreun moment reprezentarea că săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală;

- în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, în care se susţine că ar fi săvârşit cea de-a doua infracţiune (în legătură cu jucătorii echipei de fotbal U.C.) reprezentarea sa, sub aspect subiectiv (indusă chiar de acelaşi organ de urmărire penală), în sensul că activitatea de premiere a jucătorilor unei echipe nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, nu fusese în niciun fel modificată, nefiindu-i comunicată soluţia de infirmare a ordonanţei de neîncepere a urmării penale, astfel că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 17 C. pen. (ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie);

-incriminarea faptelor de corupţie în sectorul privat include numai faptele prin care angajatul este corupt cu scopul ca acesta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale; or, aşa cum se menţionează chiar în rechizitoriu, sumele de bani promise ori oferite jucătorilor de fotbal au fost în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească cu loialitate atribuţiile de serviciu şi să-şi apere corect şansele în meciurile respective;

- jucătorul de fotbal nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, acesta neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 147 C. pen.;

- în declaraţia dată în faţa instanţei, a menţionat că a promis/oferit sumele de bani jucătorilor de fotbal deoarece unele evenimente şi împrejurări sugerau existenţa unor înţelegeri între conducătorii de cluburi, mai ales că cele două echipe, după caz, ocupau poziţii în jumătatea inferioară a clasamentului, în cazul echipei U.C. chiar ultima poziţie, ce atrăgea retrogradarea, astfel încât jucătorii erau nemotivaţi să joace pentru o Victorie sau un meci egal A mai susţinut că se obişnuia ca echipele aflate la mijlocul clasamentului şi care nu aveau multe şanse de performanţă, să facă unele „blaturi” în sensul că, în timpul meciului, nu-şi apărau şansele de a câştiga partida respectivă, astfel încât cedau punctele altei echipe;

- modalitatea de săvârşire a faptei de fals, menţionată în rechizitoriu, respectiv inserarea „unor menţiuni necorespunzătoare adevărului, sub aspectul conţinutului, voinţei reale a părţilor şi a datei întocmirii”, nu este incriminată de dispoziţiile art. 290 C. pen. care fac trimitere, în ceea ce priveşte modalităţile de săvârşire, la dispoziţiile art. 288 C. pen., respectiv la falsificarea unui înscris. prin contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

S-a arătat că atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului este incriminată de dispoziţiile art. 289 C. pen., respectiv falsul intelectual, text care nu este incident în cauză. De asemenea, s-a susţinut că, „contrafacerea” (plăsmuirea, ticluirea) este modalitatea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată constând în reproducerea, prin imitare, a obiectului falsificat.

Contrafacerea poate privi scrierea (conţinutul înscrisului, cu respectarea cerinţelor de formă) sau subscrierea (semnătura) şi că alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin modificarea în sens material a acestuia (de exemplu, prin efectuarea unor adăugiri, ştersături, modificări în înscris). S-a susţinut că atât activitatea de contrafacere, cât şi activitatea de alterare, sunt ulterioare întocmirii înscrisului ce se presupune a fi fost falsificat, nu pot fi concomitente cu întocmirea actului cum este cazul acţiunii de atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În opinia apărării, decizia legiuitorului de a nu incrimina această modalitate de săvârşire a infracţiunii este justificată de faptul că părţile, în înscrisurile sub semnătură privată, îşi asumă riscul de a consemna tot ce doresc ele, acordul lor de voinţă reprezentând legea părţilor, subliniindu-se că în acelaşi sens s-a exprimat şi doctrina care a arătat că „nu trebuie să se confunde folosirea de acte scrise mincinoase cu servirea de înscrisuri false (un act scris poate fi mincinos fără a constitui un fals) „. În final, s-a arătat că nu el a depus înscrisurile respective la organele de urmărire penală, că nu le-a folosit în procedura desfăşurată la Federaţia Română de Fotbal şi că, în faţa instanţei, a menţionat expres că nu înţelege să invoce aceste înscrisuri în apărarea sa.

-apărările inculpatei C.A.F. (sinteză):

- s-a invocat excepţia de necompetenţă a Tribunalului Bucureşti cu privire la încheierea din camera de consiliu, din data de 11 septembrie 2008, având ca obiect soluţionarea cererii de autorizare a localizării utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă, încheiere prin care s-a admis cererea procurorului şi s-a emis autorizaţia cu nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008, date anterioare începerii urmăririi penale pentru utilizatorul postului portabil aparţinând Societăţii civile de avocaţi „C. şi A.” utilizator avocat C.A.F. În opinia apărării, încheierea şi, pe cale de consecinţă, autorizaţia sunt date cu încălcarea regulilor de competenţă după calitatea persoanei (C.A.F. având calitatea de avocat, în Baroul Bucureşti, calitate care atrăgea competenţa Curţii de Apel Bucureşti). A menţionat inculpata că, pe tot parcursul motivării încheierii de şedinţă emisă de Tribunalul Bucureşti, dată în camera de consiliu, din 11 septembrie 2008, este arătată, în mod explicit, calitatea sa de avocat; în aceste condiţii, a arătat inculpata în concluziile scrise, Tribunalul Bucureşti avea posibilitatea să constate şi să invoce din oficiu necompetenţa de soluţionare a cererii procurorului, în raport de calitatea de avocat având obligaţia declinării/trimiterii cererii spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. În final, inculpata a solicitat să se constate că efectul şi consecinţa imediată a necompetenţei instanţei (Tribunalul Bucureşti) după calitatea persoanei (avocat) conduce la nulitatea încheierii şi înlăturarea probelor obţinute în mod nelegal pe baza acestei hotărâri judecătoreşti (localizările aflate în vol. 3 al dosarului urmărire penală), invocând în acest sens dispoziţiile art. 64 din C. proc. pen., potrivit cărora mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. În opinia inculpatei, nulitatea cauzată de încălcarea normelor de competenţă după calitatea persoanei este una absolută, care nu poate fi înlăturată în niciun fel. Inculpata a arătat că problematica interceptării convorbirilor telefonice şi localizarea terminalelor telefonice mobile au mai format obiectul preocupărilor instanţei supreme cu prilejul judecării altor cauze. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat că legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condiţiilor prevăzute în art. 91 C. proc. pen., respectiv existenţa unor indicii privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; infracţiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiţie fiind aceea a autorizării de către judecător. A menţionat inculpata că, în prezenta cauză, această ultimă condiţie privind autorizarea localizărilor nu a fost realizată, întrucât autorizaţia privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 si 20 mai 2008, a fost dată de către o instanţă necompetentă (Tribunalul Bucureşti), în raport de calitatea sa (aceea de avocat), încălcându-se flagrant dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (instanţa competentă fiind Curtea de Apel). În final, s-a solicitat ca la pronunţarea sentinţei pe fondul cauzei să nu se reţină probele obţinute în baza autorizaţiei nr. 732/AI/2008 privind localizarea pentru datele 15 aprilie 2008, 19 mai 2008 şi 20 mai 2008;

-a întocmit antecontractul de vânzare cumpărare din 15 aprilie 2008 în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c), Cap.l din Legea nr. 51/1995 şi conform cu art. 92 pct. 1 şi 2 din Statutul profesiei de avocat, care îi permitea să redacteze acte juridice, să ateste identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, acţionând cu bună- credinţă şi profesionalism la redactarea acestuia prin consemnarea în conţinutul său a tuturor elementelor de identificare a terenului, rezultate din înscrisurile puse la dispoziţie de părţile semnatare, precum şi a voinţei părţilor exprimate în faţa sa la data încheierii actului. Folosirea de către client a antecontractului de vânzare-cumpărare în scopuri ilegale, fără cunoştinţa sa, nu o face responsabilă. A arătat că s-a conformat obligaţiei de a ţine evidenţa actelor întocmite conform legii şi le-a păstrat în arhiva profesională, în ordinea întocmirii lor, în conformitate cu dispoziţiile art. 92 pct. 1 şi 2 din Statutul profesiei de avocat. În consecinţă, prin activitatea desfăşurată şi prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2008, redactat şi atestat de către ea, în calitate de avocat, în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. 101056 din 15 aprilie 2008, nu a falsificat vreun înscris, nefiind întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. S-a susţinut că niciuna dintre părţile semnatare ale antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2008 nu-şi contestă semnătura şi organul de urmărire penală nu a demonstrat că pe antecontractul de vânzare - cumpărare nu este semnătura originală a părţilor semnatare sau că acestui act i s-ar fi adus modificări specifice celor incriminate de legea penală, că nu există nicio probă din care să rezulte că cele menţionate în act nu sunt conforme adevărului, existând la dosarul cauzei toate înscrisurile care probează realitatea loturilor de teren tranzacţionate; - neexistând un înscris falsificat în vreunul din modurile descrise de legea penală, nu poate fi reţinută nici fapta de favorizare a infractorului, întrucât nu a încercat, în niciun mod descris de legea penală, să-i favorizeze pe inculpaţii B.G. şi S.T., mai ales că, referitor la persoana inculpatului S.T., până la finalizarea rechizitoriului şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj nu au existat niciun fel de interferenţe profesionale sau de altă natură între ea şi acest inculpat. S-a mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. deoarece: 1) favorizatorul (C.A.F.) trebuia să îşi dea seama şi să vrea să dea ajutor infractorului, chiar în condiţiile inexistenţei vreunei înţelegeri prealabile; 2) favorizatorul (C.A.F.) trebuia să ştie că cel căruia îi dă ajutorul este un infractor, respectiv o persoană care a comis o infracţiune. S-a susţinut că dacă făptuitorul nu are cunoştinţă că cel pe care îl ajută a comis o infracţiune, faptei acestuia îi lipseşte elementul subiectiv, respectiv intenţia directă sau indirectă, pentru a fi considerată infracţiunea de favorizarea infractorului. S-a arătat că, raportat la inculpaţii din prezenta cauză (B.G. şi S.T.), la data întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2008 nu avea cunoştinţă despre faptul că aceştia erau urmăriţi penal sau ar fi suferit o condamnare penală pentru care să fie daţi în urmărire sau să fie emisă o sentinţă definitivă şi executorie împotriva acestora. Astfel, s-a concluzionat că nu se poate susţine că a întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare în scopul de a îngreuna ancheta D.N.A. şi de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe învinuiţii B.G. şi S.T.

-apărările inculpatului M.G.R. (sinteză):

- nu s-a făcut dovada, în afara oricărui dubiu, că respectivele antecontracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată ar conţine date prin care să fi fost denaturată, în vreun fel, realitatea, în sensul că nu există dovezi că data încheierii antecontractelor ar fi anterioară încheierii acestora, adică falsă, că n-ar exista cauza actului juridic sau, dacă ar exista, aceasta ar fi prohibită de lege;

-atâta timp cât lipseşte orice activitate de contrafacere sau de alterare, în sensul textului de lege lipseşte şi intenţia, astfel că lipseşte atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă;

-Fapta constând în aceea că a declarat, audiat fiind în calitate de martor, în sensul existenţei încheierii celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, nu realizează conţinutul infracţiunii de favorizare, întrucât ceea ce a declarat nu s-a dovedit a fi fals şi nu constituie un ajutor dat unui infractor;

- situaţia premisă a infracţiunii de favorizare nu este îndeplinită, adică existenţa unui infractor;

- în subsidiar, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susţinut că există o jurisprudenţă contradictorie cu privire la reţinerea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în situaţia „plăsmuirii”. A menţionat că, uneori, greşit s-a considerat că textului incriminator, prevăzut de art. 290 C. pen. i se poate da o interpretare extensivă, cu referire la situaţia „plăsmuirii”, plecând de la considerentele deciziei nr. 1/1970 a fostului Tribunal Suprem, deoarece - în respectiva decizie de îndrumare -instanţa supremă s-a pronunţat asupra încadrării juridice a faptei de a plăsmui un înscris oficial, iar nu un înscris sub semnătură privată. În susţinerea opiniei contrare, a depus o decizie recentă a Secţiei penale, publicată pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 564 din 18 februarie 2008. În concluzie, s-a susţinut că în decizia de îndrumare a fostului Tribunal Suprem, pe care a invocat- o, pe de o parte, s-a făcut o interpretare extensivă a acestui text incriminator, iar, pe de altă parte, a vizat exclusiv la infracţiunea de fals intelectual;

- în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului, a arătat că s-a reţinut greşit în sarcina inculpatului M.G.R. că, în calitate de martor, a făcut afirmaţii socotite a fi de natură să îngreuneze urmărirea penală. Una dintre condiţiile de existenţă a infracţiunii de favorizare a infractorului, care este accesorie şi subsecventă, nu are autonomie de „lege lata”, este ca ajutorul să fie de natură să îngreuneze urmărirea penală. În concret, favorizarea este reţinută în raport de cea de-a doua faptă de corupţie, respectiv pretinsa dare de mită promisă faţă de jucătorii de la U.C. Or, fapta s-a consumat la data de la 4 mai 2008, când inculpatul G.B. a făcut promisiunea, iar împrejurarea că la data de 7 mai 2008 cineva „a mers cu o valiză” şi a realizat conţinutul „oferirii”, nu poate conduce la reţinerea acestei modalităţi, fiind doar promisiune de bani. Toată activitatea inculpatului, pretins caracterizată favorizatoare, nu îndeplineşte condiţia legală „să îngreuneze urmărirea penală”, pentru că urmărirea penală, şi eventuala reţinere a răspunderii penale, se circumscrie infracţiunii în modalitatea „promisiunii”. A făcut referire la art. 255 C. pen., la Convenţia penală privind corupţia, ratificată de România şi a menţionat că noul C. pen., compatibilizează legislaţia şi preia textul din Convenţia europeană, aşa cum România l-a ratificat;

- în ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a infracţiunii, a susţinut că „oferirea” este realizată în momentul în care se arată şi se refuză banii. Conform dispoziţiilor legale, banii se confiscă chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare, ceea ce este o anomalie, întrucât este „ofertă” pentru că nu a fost urmată de acceptare, pentru că - dacă ar fi fost urmată de acceptare -ar fi fost „dare”. În final, a susţinut că nu se poate vorbi de „oferire” şi, în această situaţie, banii nu pot fi confiscaţi, arătând că în prezenta cauză, se poate reţine, cel mult, o „promisiune” de bani.

-apărările inculpatului S.T. (sinteză):

- din conţinutul juridic al infracţiunii prevăzute art 255 C. pen. lipseşte situaţia premisă care, aşa cum s-a arătat în doctrină, constă „în prealabila existenţă a unui serviciu funcţionând la o organizaţie de stat sau obştească având competenţa de a efectua acte de felul aceluia care ocazionează săvârşirea dării de mită, în cadrul acestui serviciu care constituie situaţia premisă îşi exercită atribuţiile funcţionarul (sau alt salariat) faţă de care se săvârşeşte darea de mită. Infracţiunea nu poate fi concepută fără această situaţie premisă”. În cazul unei echipe de fotbal, din cadrul unui club sportiv, nu există situaţia unui serviciu în care jucătorii de fotbal să aibă, potrivit atribuţiilor de serviciu, competenţe de a efectua acte determinate în accepţiunea textului incriminator;

- edificatoare şi relevante sub aspectul inexistenţei situaţiei premisă sunt argumentele ordonanţei nr. 95/P/2006 din 19 februarie 2008, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.G. şi alţii, într- o situaţie identică de (pretinsă) dare de mită şi cu acelaşi autor principal. Aceste argumente, care au stat la baza soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată anterior faţă de B.G., sunt cele care au fost percepute ca fiind cele corecte şi de către inculpatul S.T. atâta timp cât, anterior săvârşirii faptelor imputate din 5- 7 mai 2008, nu a fost comunicată infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale. S-a susţinut că, sub raportul laturii subiective, pretinsului complice, inculpatului S.T., nu i se poate reţine că a cunoscut şi a avut reprezentarea unei alte interpretări, contrare, cu privire la calitatea de funcţionar sau alt salariat, în înţelesul legii penale, a jucătorului de fotbal, cum este cea susţinută în rechizitoriu;

- din conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al complicităţii la această infracţiune, lipseşte elementul material al laturii obiective care trebuie să constea într-un ajutor sau înlesnire la o acţiune de corupere. Or, în cauză, ceea ce se impută prin rechizitoriu nu este un ajutor sau o înlesnire la o acţiune de corupere, ci un ajutor în vederea unei eventuale acţiuni preliminare pentru a se presta un joc sportiv corect şi eficient în vederea obţinerii unui rezultat egal sau a unei Victorii. Deosebit de relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este că acţiunea imputată a fost una în vederea determinării la o corectă îndeplinire a îndatoririlor sportive. S-a mai susţinut că probele administrate dovedesc faptul că exista o temere, cunoscută public în municipiul Cluj- Napoca, în privinţa faptului că echipa de fotbal U.C. nu îşi va apăra, în acest meci, în mod corect, şansele ca urmare a împrejurărilor generale şi a unor demersuri anterioare întreprinse de conducătorii echipei adverse (astfel, potrivit relatărilor mass- media, în zilele anterioare meciului de fotbal din 07 mai 2008, pe străzile municipiului Cluj- Napoca s-a desfăşurat o manifestare a suporterilor echipei Universitatea, care Ie cereau jucătorilor acesteia să-şi apere corect şansele de joc. Mai mult decât atât, potrivit declaraţiilor din cursul urmăririi penale şi celei din 7 noiembrie 2011 dată în faţa Înaltei Curţi de către martorul B.T., cu trei zile înainte de meciul C.F.R. - Cluj şi U.C., antrenorul primei echipe, I.A. şi preşedintele celei de-a doua echipe, A.D., s-au întâlnit în secret, foarte probabil având în vedere meciul apropiat, fapt cunoscut şi de inculpatul S.T., ceea ce a condus la consolidarea convingerii acestuia că acţionează pentru a zădărnici o conduită ilegitimă, nelegală, respectiv o înţelegere frauduloasă a celor doi lideri de cluburi);

-lipseşte cerinţa esenţială care trebuie să însoţească acţiunea de corupere ca element al laturii obiective a infracţiunii şi care constă în aceea ca banii sau foloasele promise să constituie o plată (sau răsplată), un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului (sau altui salariat). Or, este necontestat că banii nu au fost promişi cu titlu de retribuţie pentru efectuarea unui act determinant lipsit de probitate, ci cu titlu de premiere pentru un joc corect şi eficient, în care jucătorii să-şi apere şansele (promisiunea acestor sume de bani nu reprezintă un contraechivalent pentru o conduită lipsită de probitate a jucătorilor de fotbal, ci pentru o prestaţie sportivă cât mai bună, corectă, eficientă şi performantă);

-lipseşte elementul laturii subiective, respectiv intenţia de a corupe, primul argument pentru inexistenţa intenţiei de a ajuta sau înlesni o acţiune de corupere reprezentându-l chiar soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată anterior de D.N.A. prin ordonanţa nr. 95/P/2008 din 19 februarie 2008 în cauza având ca obiect pretinsa infracţiune de dare de mită prin oferta de premiere a echipei de fotbal G.B. Această soluţie a fost comunicată oficial de procuror lui B.G., fiind cunoscută şi de inculpatul S.T., vicepreşedinte al Clubului S., creându-le acestora, precum şi celorlalte persoane din conducerea clubului sportiv, convingerea că promisiunea de premiere în scopul stimulării jucătorilor din alte echipe pentru un joc de fotbal corect şi eficient nu constituie infracţiune. Aşa fiind şi cum este cert că infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu i-a fost comunicată lui B.G. anterior datei de 6- 7 mai 2008, când se pretinde săvârşirea infracţiunii, rezultă că inculpaţii B.G. şi S.T. nu au avut niciun moment reprezentarea că săvârşesc o infracţiune de dare de mită. În al doilea rând, a mai susţinut inculpatul că, în lumea fotbalistică naţională -antrenori, conducători de cluburi, finanţatori etc. - exista convingerea că premierea jucătorilor de fotbal pentru rezultatele obţinute, indiferent de unde venea ea, era permisă şi, în orice caz, nu era interzisă şi sancţionată. Mai mult decât atât, Regulamentele F.R.F. în vigoare la acest moment, 7 mai 2008, nu interziceau premierea jucătorului de fotbal de către alte cluburi decât cel de apartenenţă, abia după scandalul mediatic declanşat la acea dată prin cazul „Valiza” şi începerea cercetărilor penale, regulamentele fiind modificate în sensul interzicerii şi sancţionării unor asemenea fapte;

-acţiunile sale cu privire la oferta de premiere de către inculpatul B.G. a unor jucători ai „U.C.” au avut, prin excelenţă, un caracter marginal, nesemnificativ şi ocazional (din întregul material probator, rezultă că finanţatorul echipei „S.” a luat în mod exclusiv iniţiativa şi a decis singur în privinţa premierii jucătorilor echipei „U.C.”). Ajutorul pretins ca venit din partea inculpatului S.T. nu are un caracter cert, substanţial şi eventual legat de o acţiune de corupere, iar acesta a avut reprezentarea unei eventualităţi cu totul improbabile, fiind convins că merge la Cluj- Napoca pentru realizarea unor afaceri personale şi, într-un subsidiar îndepărtat şi improbabil, pentru a aduce nişte bani care puteau servi fie pentru cumpărarea unor terenuri, fie pentru remiterea lor reprezentanţilor echipei U.C., dacă B.G. hotăra acest lucru;

- este incidentă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de drept invincibilă. Astfel, s-a arătat că, spre exemplu, efectele prezumţiei de cunoaştere a legii penale au fost temperate pe calea jurisprudenţei Curţii de Casaţie din Franţa care a admis eroarea invincibilă ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, atunci când „prevenitul nu a fost în măsură să evite eroarea fie informându-se el însuşi, fie informându-se de la terţi”. S-a susţinut că trebuie pornit de la principiul potrivit căruia vinovăţia presupune, în orice caz, posibilitatea făptuitorului de a cunoaşte caracterul ilicit al faptei sale, astfel că nu se consideră săvârşită cu vinovăţie fapta prevăzută de legea penală comisă ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată. În acest sens, s-a susţinut că în jurisprudenţa şi doctrina străină se evocă, în special, în acest context, situaţia în care informaţia eronată este dată de o autoritate administrativă, oficială. Or, în cazul de faţă, s-a arătat că „informaţia eronată”, respectiv faptul că „premierea” jucătorilor de fotbal în vederea apărării corecte a şanselor şi obţinerii unui rezultat favorabil nu au un caracter penal, a provenit de la organul de stat titular al acţiunii penale.

-apărările inculpatului P.V. (sinteză):

- din conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a infractorului lipseşte cerinţa esenţială ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală („a îngreuna” înseamnă a face dificultăţi, a face greutăţi, a provoca întârzieri, amânări sau complicaţii, a pune piedici, a căuta să inducă în eroare sau să abată atenţia de la o anumită împrejurare sau lucru, a deruta,,ajutorul dat unui infractor pentru întârzierea sau eludarea cercetărilor,, ori pentru sustragerea infractorului de la cercetările organului de urmărire penală);

- în mod nereal se susţine în rechizitoriu că înscrisul sub semnătură privată (antecontractul semnat, în calitate de martor, de inculpatul P.V.), ar fi fost falsificat, cu bună-ştiinţă, în conţinutul acestuia, sub aspectul datei întocmirii deoarece, după cum uşor se poate constata, în mod direct, înscrisul respectiv nu poartă nici dată;

- coinculpaţii au precizat instanţei că nu înţeleg să se folosească de aceste probe (înscrisuri) în apărare;

-Fapta de a semna în calitate de martor un antecontract de vânzare - cumpărare, nedatat şi care urmărea exclusiv atestarea unei operaţiuni juridice, precum şi afirmaţia din declaraţia de martor din 25 septembrie 2008 că „semnarea acestuia ar fi avut loc într- o după-amiază şi cu certitudine cu mult înainte de a apărea în presă cazul „Valiza” (înscrisuri de care inculpaţii B.G. şi S.T. nu au înţeles să se servească ca probe de apărare) nu puteau, în mod obiectiv, să îngreuneze urmărirea penală, să constituie o activitate îndreptată categoric împotriva operei de înfăptuire a justiţiei;

-lipseşte elementul laturii subiective, respectiv intenţia de a favoriza un infractor prin îngreunarea urmăririi penale. Se susţine că el nu a avut niciun moment reprezentarea faptului că prin semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, nedatat şi, chiar prin precizarea ulterioară că ar fi fost întocmit înainte de apariţia în presă a scandalului „Valiza”, ar fi putut îngreuna sau zădărnici urmărirea penală deoarece este de notorietate că inculpatul B.G. se ocupa cu afaceri imobiliare (operaţiuni de vânzare-cumpărare, schimburi de terenuri), iar el, cunoscând acest lucru, a semnat actul respectiv ca martor, convins că acesta serveşte exclusiv unui scop de această natură. De aceea, având în permanenţă o asemenea reprezentare a scopului antecontractului, nu a acordat o atenţie specială datei încheierii sale, afirmând iniţial că aceasta s-a întâmplat cu mult înainte de apariţia în presă a scandalului „Valiza” ca, mai apoi, explicându-i-se posibila implicaţie penală, să precizeze că nu cunoaşte exact situaţia. Această menţiune referitoare la datare, ziua de 25 septembrie 2008, a fost făcută din eroare, întrucât procurorul i-a arătat un document dactilografiat, care purta acea dată, încheiat de un avocat, suficient pentru a deruta o persoană obişnuită şi, oricum, el nu a acordat nicio importanţă acestui fapt, din moment ce, în reprezentarea lui, înscrisul servea exclusiv scopului de realizare a unei tranzacţii imobiliare. În acest context, a susţinut că trebuie relevat şi faptul că redactarea, în aceeaşi zi, de către un avocat, a unui antecontract cu acelaşi obiect, precum cel prevăzut în înscrisul olograf, i-a consolidat convingerea inculpatului, atât că era vorba de o simplă tranzacţie imobiliară, cât şi că susţinerile lui sunt lipsite de relevanţă juridică, atât timp cât s-a încheiat imediat, ulterior un act oficial, în condiţiile legii, de către un avocat, care asigura o securitate juridică superioară operaţiunii vizate. În acţiunile lui, inculpatul a susţinut că nu a avut niciun moment o altă reprezentare a faptelor sale decât aceea de a se referi la atestarea unor tranzacţii de terenuri, aşa cum i s-a spus de către B.G. şi, se putea percepe din activitatea acestuia, fără nicio legătură cu o presupusă acţiune de îngreunare a desfăşurării unei urmăriri penale.

Analizând materialul probator instanţa de fond a menţionat că particularitatea prezentei cauze penale constă, printre altele, din natura activităţii umane în legătură cu care se susţine de acuzare că s-ar fi săvârşit faptele de corupţie. S-a reţinut că, în sinteză, potrivit rechizitoriului, faptele constau în acelea:

- de a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal - Divizia A programat la 12 mai 2006”.

- de a oferi în perioada 04 mai - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a - Campionatului Naţional de Fotbal -liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire- performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008”.

Instanţa a constatat, astfel, că activitatea umană care, potrivit rechizitoriului, ar fi fost influenţată ilegal este cea „sportivă” („sportul”), în particular „activitatea fotbalistică” („fotbalul”).

Sportul, în general, chiar dacă interesează categorii largi de oameni, este o activitate autonomă situată în domeniul privat, chiar dacă manifestările sportive se produc „în spaţiul public”.

Principiile „auto- reglementării” sau al „autonomiei” în sport sunt recunoscute şi promovate la nivelul Uniunii Europene, fiind regăsite în mai multe instrumente juridice (Recomandările Comitetului de Miniştri către statele membre CM/REC (2010) 9, CM/REC (2011) 3 şi REC (2005) 8).

De asemenea, potrivit pct. 124 al Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (2007/C 306/01), care modifică art. 149, se arată că „Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific”.

În „Cartea albă privind sportul” elaborată de Comisia Europeană se arată următoarele:

„Sportul este un fenomen social şi economic în continuă dezvoltare, cu o contribuţie importantă la obiectivele strategice ale Uniunii Europene referitoare la solidaritate şi prosperitate. Sportul îi atrage pe cetăţeni, dintre care majoritatea participă în mod regulat la activităţi sportive. Acesta generează valori importante precum: spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fairplay-ul, contribuind la dezvoltarea şi împlinirea personală.

Sportul este un domeniu de activitate umană care prezintă un grad înalt de interes pentru cetăţenii Uniunii Europene şi care deţine un potenţial imens de a-i reuni şi de a se adresa tuturor, indiferent de vârstă sau origine socială.

Sportul reprezintă un sector dinamic, cu o dezvoltare R.ă şi un impact macro- economic subestimat, un sector care poate contribui la atingerea obiectivelor stabilite în Agenda de la Lisabona cu privire la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă. O parte din ce în ce mai semnificativă a valorii economice a sportului este legată de drepturile de proprietate intelectuală. Aceste drepturi sunt legate de dreptul de autor, de comunicările comerciale, de mărcile înregistrate, precum şi de drepturile privind imaginea şi cele de difuzare. Comisia recunoaşte autonomia organizaţiilor sportive şi a structurilor reprezentative (precum ligile). De asemenea, Comisia recunoaşte faptul că guvernarea este, în principal, un element ce intră în responsabilitatea organismelor de guvernare a domeniului sportiv şi doar într- o anumită măsură în responsabilitatea statelor membre şi a partenerilor sociali. Comisia consideră că majoritatea provocărilor întâmpinate pot fi abordate prin intermediul unei autoreglementări care să ia în considerare principiile bunei guvernări, cu condiţia ca legislaţia UE să fie respectată şi să asigure un rol de facilitare sau, dacă este cazul, chiar să întreprindă acţiuni.

Activităţile sportive intră sub incidenţa legislaţiei UE. Acest lucru este specificat, în detaliu, în Documentul de lucru al Comisiei şi în anexele acestuia. Legea concurenţei şi dispoziţiile privind piaţa internă se aplică în domeniul sportiv în măsura în care acesta este văzut ca o activitate economică

În acelaşi timp, sportul prezintă câteva caracteristici specifice, care sunt adesea menţionate sub denumirea de „specificitate a sportului”. Specificitatea sportului european poate fi abordată din două puncte de vedere: specificitatea activităţilor sportive şi a regulilor sportului; specificitatea structurii sportive (în special autonomia şi diversitatea organizaţiilor sportive, o structură piramidală a competiţiilor începând cu nivelul începător şi până la cel de performanţă şi mecanisme de solidaritate organizată între diferitele niveluri şi operatori, organizarea activităţilor sportive la nivel naţional, precum şi principiul existenţei unei singure federaţii pentru fiecare sport în parte).

Jurisprudenţa instanţelor europene şi deciziile Comisiei Europene arată faptul că specificitatea sportului a fost recunoscută şi luată în considerare şi oferă orientări cu privire la modul în care legislaţia UE se aplică în domeniul sportului. În conformitate cu jurisprudenţa stabilită, specificitatea sportului va continua să fie recunoscută, dar nu va putea fi interpretată într-un astfel de mod încât să justifice derogarea de la aplicarea legislaţiei UE.

În aplicarea celor arătate, instanţa a constatat existenţa instituţiilor care reflectă „principiul autoguvernării în domeniul activităţii fotbalistice „:

-F.I.F.A. (cu statut propriu „FIFA Statutes”, respectiv, cu un cod disciplinar propriu „FIFA Disciplinary Code”);

-u.E.F.A. (cu statut propriu „UEFA Statutes”, respectiv, cu un cod disciplinar propriu „Disciplinary Regulations”);

-la nivel naţional, F.R.F. (cu statut propriu „Statutul F.R.F.”, „Regulament de aplicare a statutului”, respectiv, cu un cod disciplinar propriu „Regulamentul disciplinar al F.R.F.”, şi cu alte regulamente proprii, „Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal” etc).

În consecinţă, s-a apreciat, în acord cu cele menţionate în „Cartea albă privind sportul”, sub egida Comisiei Europene, că şi în România „. majoritatea provocărilor întâmpinate pot fi abordate prin intermediul unei autoreglementări care să ia în considerare principiile bunei guvernări, cu condiţia ca legislaţia UE să fie respectată. „Principiul „Autoguvernării sportive”, enunţat şi promovat de standardul european, este recunoscut şi în standardul juridic intern. Astfel, potrivit Legii nr. 69 din 28 aprilie 2000, Legea educaţiei fizice şi sportului:

- educaţia fizică şi sportul sunt activităţi sprijinite de stat;

- statul recunoaşte şi stimulează acţiunile organizatorice şi de promovare a educaţiei fizice şi sportului;

- statul garantează exercitarea funcţiilor sectorului public şi ale sectorului particular în domeniile educaţiei fizice şi sportului, în conformitate cu principiile colaborării responsabile dintre toţi factorii interesaţi;

- statul recunoaşte şi garantează persoanei fizice şi juridice dreptul la libera asociere în scopul constituirii structurilor sportive.

În aceeaşi lege, sunt menţionate şi dispoziţii referitoare la sportul de performanţă, sportivii de performanţă (amatori sau profesionişti), structurile sportive (cluburi sportive, federaţii sportive naţionale, ligile profesioniste etc.), inclusiv delimitarea dintre entităţile sportive de drept public şi cluburile sportive de drept privat etc;

- prin sportul de performanţă se urmăreşte valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi obţinerea Victoriei;

- sportivii de performanţă sunt persoanele care practică sistematic şi organizat sportul şi participă în competiţii cu scopul de a obţine Victoria asupra partenerului, pentru autodepăşire sau record; pentru a participa la competiţiile sportive oficiale locale sau naţionale un sportiv de performanţă trebuie să fie legitimat la un club sportiv; evidenţa legitimării şi transferarea sportivilor sunt în competenţa federaţiilor sportive naţionale, a ligilor profesioniste şi a asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, potrivit statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive naţionale;

- sistemul competiţiilor sportive oficiale pe ramuri de sport este elaborat şi organizat de federaţiile sportive naţionale, potrivit statutelor şi regulamentelor acestora;

- în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi internaţionale, sportivii de performanţii pot fi: a) amatori; b) profesionişti;

- sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii: a) are licenţa de sportiv profesionist; b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii; drepturile şi obligaţiile sportivului profesionist sunt cele prevăzute în statutele şi în regulamentele federaţiilor sportive naţionale, precum şi în contractele sau convenţiile, după caz, încheiate între părţi;

- în sensul prezentei legi, sunt considerate structuri sportive: a) asociaţiile sportive; b) cluburile sportive, inclusiv cele organizate ca societăţi comerciale, unităţile de învăţământ cu program sau profil sportiv, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor; c) asociaţiile judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport; d) ligile profesioniste; e) federaţiile sportive naţionale; etc.

- cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate juridică, constituite în condiţiile legii; cluburile sportive de drept privat au regim propriu de administrare şi de gestionare a bugetului şi a patrimoniului, aprobat de adunările generale ale acestora, în condiţiile legii.

-Federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ; pentru o ramură de sport se poate constitui, în condiţiile legii, o singură federaţie sportivă naţională; federaţiile sportive naţionale se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu statutele federaţiilor internaţionale corespondente; federaţiile sportive naţionale au, printre altele, ca atribuţie principală, exercitarea puterii disciplinare în termenii prevăzuţi de prezenta lege şi potrivit statutelor şi regulamentelor proprii;

-ligile profesioniste sunt structuri sportive constituite prin asocierea cluburilor sportive profesioniste pe ramuri de sport; ligile profesioniste sunt persoane juridice de drept privat, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ; ligile profesioniste, ca structuri sportive subordonate federaţiilor sportive naţionale, îşi desfăşoară activitatea în baza statutelor şi regulamentelor proprii; pentru o ramură de sport se poate constitui o singură ligă naţională profesionistă, iar prin excepţie, se pot înfiinţa ligi profesioniste, pe niveluri competiţionale, în cadrul aceleiaşi ramuri de sport; ligile profesioniste au, printre altele, atribuţii de control şi exercitare a puterii disciplinare asupra membrilor, în limitele stabilite de prezenta lege şi de federaţia sportivă naţională corespunzătoare;

În sfârşit, în conformitate cu aceeaşi lege, autoritatea disciplinară în sport se exercită deplin şi legitim potrivit: a) competenţelor date de lege pentru exercitarea dreptului de supraveghere şi control al structurilor sportive de către organul administraţiei publice centrale de specialitate pentru sport; b) statutelor şi regulamentelor federaţiilor sportive naţionale, asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, ligilor profesioniste şi Comitetului Olimpic Român.

Puterea disciplinară dă titularilor legitimi, enumeraţi la alin. (1) lit. b), facultatea de a investiga şi, după caz, de a sancţiona persoanele şi instituţiile în culpă. Modalitatea de exercitare a autorităţii disciplinare se realizează prin:

a) un sistem coerent de sancţiuni, corespunzător domeniilor respective, gradat, în funcţie de gravitatea faptelor;

b) diferenţierea graduală a faptelor, aplicarea sancţiunilor, excluderea posibilităţii dublei sancţiuni pentru aceeaşi faptă, excluderea retroactivităţii în aplicarea sancţiunilor şi interdicţia de a da sancţiuni pentru fapte săvârşite anterior momentului comiterii faptei în cauză;

c) cauze sau împrejurări care scutesc, atenuează sau agravează răspunderea făptuitorului şi cerinţele pentru stingerea sau suspendarea sancţiunii;

d) competenţele privind cercetarea faptei, determinarea şi aplicarea sancţiunii;

e) garantarea dreptului la apărare, stabilind căile de atac împotriva sancţiunilor aplicate.

La finalul legii, în anexă, sunt menţionate definiţiile pentru „licenţă de sportiv profesionist (document care atestă existenţa unui raport juridic determinat între un sportiv şi un club sportiv profesionist şi care este eliberat de o federaţie sportivă naţională) „oficiali sportivi” (persoanele a căror activitate conduce Ia organizarea şi administrarea activităţii sportive de agrement, recreative şi competiţionale, aflate în relaţie cu structura sportivă pe bază de contract de muncă, convenţie civilă de prestări de servicii sau voluntariat).

În legătură cu meciul de fotbal din data de 12 mai 2006, dintre echipele FC „R.B.” şi C.F.G.B., conform actului de acuzare, instanţa a reţinut că la data de 11 mai 2006, inculpatul B.G., finanţatorul echipei de fotbal „S.B., a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.G.B., că vor primi sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro, în situaţia obţinerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.” ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal. Situaţia era generată de posibilitatea ca, în ultimele trei etape ale Diviziei A, sezonul 2005- 2006, echipa „S.B.” să fie devansată de „R.B.” şi, astfel, să piardă titlul de campioană naţională”. Potrivit clasamentului final de campionat (2005 - 2006), LIGA I, pe locul 1 s-a situat echipa de fotbal „S.B.” cu 64 puncte iar pe locul 2 echipa de fotbal „R.B.” cu 59 puncte. Echipa de fotbal „G.B.” s-a situat pe locul 10, cu 39 de puncte. Partida de fotbal dintre echipele F.C. „R.B.” şi C.F.G.B., se desfăşura în etapa a 27 -a, în total fiind 30 de etape.

În final, partida de fotbal jucată între echipele „R.B.” şi „G.B.” s-a terminat cu scorul de 1- 0 în favoarea echipei „R.B.”.Conform R.O.A.F., pentru “joc câştigat” se acordă 3 puncte.

În ce priveşte meciul de fotbal din data de 07 mai 2008 dintre echipele „U.C.” şi „C.F.R 1907 Cluj”, potrivit actului de acuzare, s-a reţinut că „înainte de ultima etapă a campionatului, cele două echipe de fotbal, „ C.F.R.C.” şi „S.B.”, se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferenţă de un punct una de cealaltă.

În aceste condiţii, în eventualitatea unui rezultat de egalitate sau înfrângere înregistrat de „ C.F.R.C.”, echipa „S.B.” era propulsată pe primul loc al clasamentului.

În ultimele patru etape ale Ligii 1, anul competiţional 2007 - 2008, cele două echipe de club „S.B.” şi „C.F.R.C.” au ocupat, succesiv, prima poziţie a clasamentului însă, după meciul din data de 04.05,2008, jucat în etapa a 33-a, poziţia în clasament a echipei „S.B.” s-a schimbat, aceasta trecând pe locul secund, ca urmare a înfrângerii din meciul cu echipa „ D.B.”.

Aşadar, la data respectivă, clubul „S.B.” avea 72 de puncte, iar clubul „C.F.R.C.” avea 73 de puncte (aflat pe prima poziţie), singura şansă de câştigare a campionatului de către clubul,,S.B.” era ca, în ultima etapă, „U.C.” să facă un meci egal sau să câştige în faţa echipei „C.F.R.C.”.

Conform clasamentului final de campionat (2007- 2008), LIGA I, pe locul 1 s-a situat echipa de fotbal „C.F.R.C.” cu 76 puncte, iar pe locul 2 echipa de fotbal „S.B.” cu 75 puncte.

Echipa de fotbal „U.C.” s-a situat pe ultimul loc, cu 23 de puncte, poziţie care atrăgea retrogradarea. Partida de fotbal dintre echipele „U.C.” şi, „C.F.R.C.” se desfăşura în ultima etapă, etapa a 34 -a. În final, partida de fotbal jucată între echipele „C.F.R.C.” şi „U.C.” s-a terminat cu scorul de 1- 0 în favoarea echipei „C.F.R.C.”. Conform R.O.A.F., pentru, joc câştigat” se acordă 3 puncte.

Inculpatul B.G., în apărarea sa, a susţinut că -anterior meciului dintre cele două echipe de fotbal din Cluj - deţinea informaţii, confirmate, în opinia sa, chiar de unele manifestări ale galeriilor de suporteri, potrivit cărora între conducerile celor două cluburi de fotbal, ambele din municipiul Cluj, ar fi intervenit „o înţelegere” („un blat”, în limbaj fotbalistic), în sensul ca echipa „U.C.” să presteze activitate de „non combat” pe terenul de joc, astfel încât să piardă meciul, ceea ce ar fi „favorizat” echipa de fotbal „C.F.R.C.” ca, prin cumulul de puncte, să se situeze pe prima poziţie a clasamentului. A mai susţinut că o astfel de „înţelegere” părea rezonabilă din două motive: pe de o parte, cele două echipe de fotbal erau din acelaşi oraş, finanţatorii acestora cunoscându-se, iar pe de altă parte, indiferent dacă „U.C.” ar fi câştigat meciul, ar fi făcut meci egal ori ar fi pierdut meciul respectiv, situaţia sa nu se mai putea îmbunătăţi cu nimic deoarece, conform punctajului, urma să fie retrogradată. De asemenea, a mai arătat că - de-a lungul timpului -au apărut suspiciuni legate de „înţelegeri” între unele echipe situate în primele poziţii ale clasamentului, cu privire la rezultatele meciurilor din ultimele etape ale campionatului LIGII I şi alte echipe - care erau în poziţii ale clasamentului ce nu asigurau participarea la campionate europene ori care atrăgeau retrogradarea -acestea din urmă fiind suspicionate de „non- combat” în anumite partide.

În consecinţă, inculpatul B.G. a susţinut că cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată nu aveau ca scop să determine jucătorii de fotbal ai celor două echipe să-şi încalce obligaţiile de serviciu, ci - dimpotrivă - tocmai ca aceştia să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de clubul sportiv respectiv.

Instanţa, examinând aceste apărări ale inculpatului B.G., a constatat următoarele:

- sumele de bani nu au fost promise/oferite jucătorilor de fotbal din echipele adverse, adică în meciuri jucate între „S.B.” şi „U.C.”, respectiv, între „S.B. şi „C.F.G.B. pentru ca aceştia să piardă meciul ori să facă meci egal, iar echipa „S.B.” să câştige mai multe puncte din meciul respectiv;

- sumele de bani au fost promise/oferite jucătorilor de fotbal din echipele „U.C.” şi, respectiv, C.F.G.B., aşa cum se menţionează chiar în actul de acuzare:

a) în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de ioc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C.” R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal - Divizia A programat la 22 mai 2006”;

b) „în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire - performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008”.

-aşa cum sugerează întreaga reglementare referitoare la prevenirea şi combaterea „corupţiei în sectorul privat”, conform tuturor instrumentelor juridice care se vor arăta, incriminările au menirea, în sinteză, de a proteja loialitatea angajatului faţă de angajator, respectiv, încrederea angajatorului în angajat, indispensabile pentru existenţa relaţiilor în domeniul privat, drepturile şi obligaţiile acestor fiind guvernate de dreptul privat, în mare măsură de contracte (contracte de muncă, etc). În sectorul privat se acceptă existenţa unei obligaţii generale de loialitate a angajatului faţă de angajatorul său, a unei obligaţii de a nu acţiona în detrimentul intereselor sale.

Or, sumele de bani oferite/promise de inculpatul B.G. nu au avut scopul determinării jucătorilor de fotbal ai echipelor „U.C.” şi, respectiv, C.F.G.B., să-şi încalce această obligaţie generală de loialitate faţă de angajatorul său (clubul sportiv) ori să-şi încalce obligaţia de a nu acţiona în detrimentul intereselor sale.

Legat de aspecte prealabile privind interpretarea şi aplicarea textelor legale de incriminare, instanţa de fond a menţionat că în art. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului este consacrat principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. Acelaşi articol impune, totodată şi ca legea penală să nu fie aplicată în mod extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. În consecinţă, legea penală trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi să stabilească clar pedepsele pentru acestea. Această condiţie este îndeplinită atunci când cetăţeanul poate şti, plecând de la textul unei norme penale şi, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de instanţe, care sunt actele de conduită (acţiuni sau inacţiuni) care îi pot atrage răspunderea penală. Dreptul intern este conform acestor principii, elocvente fiind dispoziţiile art. 2 din C. pen.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hashman şi Harrup contra Regatul Unit ai Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1999, Soros contra Franţa, 2011, Karademirci contra Turcia, 2005, Iordachi şi alţii contra Moldova, 2009, Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru contra România, 2000, Damman contra Elveţia, 2005, etc.) şi a Curţii Constituţionale a României (deciziile nr. 1470/2011, 1483/2011, 453/2008, 710/2009, 189/2006, 61/2007 etc), dar şi în doctrina juridică şi în jurisprudenţa naţională, s-a arătat că, pentru ca o normă să poată fi considerată lege, se cer a fi îndeplinite următoarele 3 (trei) condiţii: accesibilitatea normei, claritatea şi previzibilitatea normei.

Astfel, s-a menţionat, în primul rând, existenţa obligaţiei statelor de a adopta norme de incriminare enunţate în termeni suficient de clari pentru a li se asigura previzibilitatea.

De asemenea, în mod constatat s-a arătat că, pe lângă condiţia ca legile penale să fie clare, ele trebuie şi să fie interpretate în sens strict, mai ales în cazul celor de incriminare a faptelor. Această condiţie impune, în primul rând, sancţionarea penală a unei fapte numai dacă se încadrează într-un text al unei legi penale. O a doua cerinţă se referă la faptul că, deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi logica sistemului judiciar recunosc judecătorilor o anumită putere de apreciere, adică o marjă de interpretare a normei de drept penal substanţial, s-a precizat - de la bun început - că dreptul penal funcţionează după regula interpretării stricte a legii care incriminează fapte, că judecătorul, în domeniul dreptului penal substanţial, cu referire la normele de incriminare, dispune de o marjă de interpretare extrem de restrânsă, acestuia fiindu-i interzis să extindă definiţia unor infracţiuni pentru a include, în conţinutul acestora, noi fapte sau alte fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor la elaborarea normei de incriminare. Astfel, art. 7 interzice „falsa interpretare” (ipoteza în care judecătorul, sub acoperirea unei aparente interpretări a textului legal, decide ca acesta să se aplice dincolo de limitele stabilite de legiuitor), adică extinderea domeniului aplicabilităţii normei de drept penal, întrucât o astfel interpretare ar conduce la o prea mare incertitudine asupra domeniului incident al normei penale.

Principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea (cauzele Facini Dori v. Recre, 1994, Foto-Frost v. Hauptzollant Lubeck.Ost, 1987).

Cu privire la interzicerea aplicării extensive a legii penale (în materia incriminării faptelor), instanţa apreciază necesară menţionarea argumentelor Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Dragotoniu şi Militaru- Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007 (în care, prin decizia nr. 679/2008, în urma revizuirii potrivit art. 408 C. proc. pen., Completul de 9 judecători a dispus achitarea inculpaţilor):

„33. Curtea aminteşte că art. 7 alin. (1) din Convenţie consacră, în general, principiul legalităţii delictelor şi pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) şi interzice, îndeosebi, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se face în detrimentul acuzatului (Kokkinakis împotriva Greciei, Hotărârea din 25 mai 1993, seria A nr. 260-a, p. 22, paragraful 52). În timp ce interzice în special extinderea domeniului de aplicare a infracţiunilor existente la faptele care, anterior, nu constituiau infracţiuni, el ordonă, de asemenea, să nu se aplice legea penală în mod extensiv în detrimentul acuzatului, de exemplu prin analogie. Reiese că legea trebuie să definească clar infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează (Achour împotriva Franţei [GC], nr. 67335/01, paragraful 41, 29 martie 2006).

34. Noţiunea de «drept» («law») folosită la art. 7 corespunde celei de «lege» care figurează în alte articole ale Convenţiei; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă cât şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi ale previzibilităţii (a se vedea, în special, Cantoni împotriva Franţei, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Colecţia de hotărâri şi decizii, 1996-V, p. 1627, paragraful 29, Coeme şi alţii împotriva Belgiei, nr, 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 şi 33210/96, paragraful 145, CEDO 2000-VII şi E.K. împotriva Turciei, nr. 28496/95, paragraful 51, 7 februarie 2002).

35. Ea aminteşte că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei din 28 martie 1990, serie A nr. 173, p. 26, par. 68). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr- o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 13 iulie 1995, seria A nr. 316-B, p. 71, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, citat anterior, paragraful 35).

36. Curtea a constatat deja că chiar din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depinde de practică (a se vedea, între altele, Kokkinakis, citat anterior, paragraful 40 şi Cantoni, citat anterior, paragraful 31).

37. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibilă (S. W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, seria A nr. 335- B, p. 41, paragraful 36).

38. Curtea trebuie în consecinţă să descopere dacă, în speţă, textul dispoziţiei legale, citite eventual în lumina jurisprudenţei interpretative de care este însoţită, îndeplinea această condiţie la vremea comiterii faptelor (Cantoni, citat anterior, paragraful 32).

b) Aplicarea principiilor generale în cazul în speţă

39. În ceea ce priveşte interdicţia aplicării retroactive a legii penale, Curtea constată că Curtea Supremă de Justiţie, în hotărârea sa din 27 iunie 2000, a avut grijă să precizeze în mod expres că aplică legea în vigoare la momentul comiterii faptelor. Prin urmare, nu i se poate reproşa că a procedat la o aplicare retroactivă a legii penale. Rămâne de examinat dacă interpretarea pe care a dat- o ţine de analogie.

40. În opinia Curţii, chestiunea ce îi este supusă atenţiei face trimitere la principiile generale de drept, în special de drept penal. Ca o consecinţă a principiului legalităţii condamnărilor, dispoziţiile de drept penal sunt supuse principiului de strictă interpretare.

42. Curtea constată că, în speţă, Guvernul nu a fost în măsură să prezinte deciziile instanţelor interne, indiferent dacă este vorba despre Curtea Supremă de Justiţie sau despre instanţele de fond, stabilind că înainte de hotărârea pronunţată în prezenta cauză, el a considerat explicit că faptele de luare de mită ale salariaţilor societăţilor comerciale cu capital privat constituia o infracţiune penală (a se vedea, mutatis mutandis, Pessino împotriva Franţei, nr. 40403/02, paragraful 34, 10 octombrie 2006).

43. Din aplicarea extensivă a legii penale rezultă că, cel puţin din cauza lipsei unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi evident previzibile, cerinţele articolului 7 nu ar putea fi privite drept respectate în privinţa unui acuzat. Or lipsa de jurisprudenţă prealabilă în ceea ce priveşte asimilarea faptelor de luare de mită ale salariaţilor unei bănci cu cele ale «funcţionarilor » şi « altor salariaţi» ale instituţiilor prevăzute la articolul 145 C. pen. rezultă în speţă din faptul că Guvernul nu a oferit precedente în acest sens. Acţiunea doctrinei de a interpreta liber un text de lege nu poate înlocui existenţa unei jurisprudenţe. A raţiona altfel ar însemna încălcarea obiectului şi scopului acestei dispoziţii, care prevede ca nimeni să nu fie condamnat în mod arbitrar. De altfel, Curtea observă că Guvernul nu a oferit niciun exemplu de interpretare doctrinară consacrând răspunderea penală a angajaţilor de bănci pentru fapte de luare de mită.

44. În consecinţă, chiar şi în calitate de profesionişti care se puteau înconjura de sfaturi ale juriştilor, era greu, ba chiar imposibil pentru reclamanţi să prevadă revirimentul de jurisprudenţă a Curţii Supreme de Justiţie şi deci să ştie că în momentul în care le-au comis acţiunile lor puteau antrena o sancţiune penală (a contrario, Cantoni, citat anterior, paragraful 35 şi Coeme şi alţii citat anterior, paragraful 150).

45. De asemenea şi mai ales, Curtea constată că instanţa de apel a procedat în mod expres la o aplicare extensivă a legii penale (a se vedea paragraful 11 de mai sus). Instanţa de recurs nu a intenţionat să caseze această parte din hotărâre. Ea a constatat numai că reclamanţii îndeplineau condiţiile cerute pentru a fi recunoscuţi drept autori ai infracţiunii, confirmând astfel interpretarea instanţei de apel

46. De altfel, Curtea constată că înainte de adoptarea Legii nr. 65/1992 textele pertinente C. pen. nu prevăd că băncile puteau face parte din instituţiile prevăzute de art. 145 C. pen. Adoptarea acestei legi a constituit într-adevăr răspunsul legiuitorului la schimbarea regimului politic şi economic al statului pârât, lucru confirmat de altfel de Curtea Constituţională în decizia din 15 iulie 1996, atunci când a examinat constituţionalitatea acestei noi legi.

47. În definitiv şi pe baza titulaturii însăşi a art. 145 C. pen. (care defineşte noţiunea de «obştesc») şi a faptului că cu prilejul intrării în vigoare a Codului penal, şi anume la 1 ianuarie 1969, nu existau decât organizaţii de stat sau colective, Curtea este de părere că, în privinţa codului penal în vigoare la vremea faptelor, nu puteau fi judecate drept corupţie decât acţiunile persoanelor care îndeplineau funcţii într- o instituţie publică şi nu într- o societate comercială privată.

48. În aceste condiţii, Curtea consideră că în speţă s-a încălcat art. 7 alin. (1) din Convenţie.

În prezentarea argumentelor referitoare la soluţia pe care instanţa de fond a pronunţat- o cu privire la acuzaţiile de corupţie, prezentând aspecte teoretice legate de corupţia în sectorul public şi cea în sectorul privat instanţa de fond a menţionat următoarele:

Conform art. 20 din Constituţia României:

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte,

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Prin Legea nr. 365/2004, România a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.

Instanţa a apreciat necesară reproducerea comparativă a conţinutului art. 15 şi, respectiv, art. 21 din această Convenţie, introdusă în dreptul intern prin Legea nr. 365/2004 (publicată în M. Of. nr. 903 din data de 5 octombrie 2004):

ART. 15 Corupţia agenţilor publici naţionali

Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie:

a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale;

b) faptei unui agent public de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale.

ART. 21 Corupţia în sectorul privat

Fiecare stat parte urmăreşte să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie în cadrul activităţilor economice, financiare sau comerciale:

a) faptei de a promite, de a oferi ori de a da, direct sau indirect, un folos necuvenit oricărei persoane care conduce o entitate din sectorul privat ori care lucrează pentru o asemenea entitate, orice calitate ar avea, pentru sine sau pentru un altul, în scopul de a îndeplini ori de a se abţine de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligaţiilor sale:

b) faptei oricărei persoane care conduce o entitate a sectorului privat sau care lucrează pentru o astfel de entitate, orice funcţie ar avea, de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale”.

Prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 (publicată în M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002) România a ratificat Convenţia penală privind corupţia (ETS No.173).

Această Convenţie, introdusă în dreptul intern prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, face o delimitare expresă între corupţia în sectorul public (corupţia activă şi corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali, agenţilor publici străini etc.) şi corupţia în sectorul privat (corupţia activă şi corupţia pasivă în sectorul privat).

Instanţa a apreciat că obiectul judecăţii în prezenta cauză penală nu îl constituie fapte de corupţie săvârşite în sectorul public, ci în sectorul privat, deoarece potrivit art. 2 şi 3 din Convenţia penală privind corupţia:

„Art. (2). Corupţia activă a agenţilor publici naţionali.

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale.

Art. 3. Corupţia pasivă a agenţilor publici naţionali

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale „.

Pentru înţelegerea şi aplicarea corectă în statele Uniunii Europene a Convenţiei penale privind corupţia, a fost elaborat „Raportul explicativ la Convenţia penală privind corupţia” care cuprinde explicaţii detaliate cu privire la:

- termenul de „funcţionar public” (pct. 28- 29);

- termenul de „persoană juridică” (pct. 31);

- „corupţia activă şi pasivă a agenţilor publici naţionali, corupţia membrilor adunărilor publice naţionale, corupţia funcţionarilor publici străini, corupţia membrilor adunărilor public străine” (pct. 32- 51);

- „corupţia activă şi corupţia pasivă în sectorul privat” (pct. 52- 56);

- „corupţia funcţionarilor organizaţiilor internaţionale” (pct. 57- 61);

- „corupţia membrilor adunărilor parlamentare internaţionale” (pct. 62);

- „corupţia judecătorilor şi agenţilor curţilor internaţionale” (pct. 63).

Din acest Raport explicativ rezultă, cu evidenţă, obligaţia abordării distincte a incriminării faptelor de corupţie în statele Uniunii Europene (sectorul public şi, respectiv, sectorul privat).

Sunt astfel elocvente explicaţiile din paragrafele 52-56, referitoare la „corupţia activă şi corupţia pasivă în sectorul privat”, cu referire la diferenţierea acesteia de „corupţia activă şi pasivă a agenţilor publici”:

- corupţia în sectorul privat afectează valorile, cum ar fi de încrederea sau de loialitatea, care sunt necesare pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor sociale şi economice;

- în general, există o tendinţă în creştere în delimitarea diferenţelor dintre normele aplicabile în sectoarele public şi privat;

- există diferenţe importante între dispoziţiile privind corupţia în sectorul public şi privat:

a) în primul rând, art. 7 restrânge sfera de aplicare pentru faptele de luare de mită în sectorul privat la domeniul „activitate comercială” excluzând astfel, în mod deliberat, orice activităţi non-profit efectuate de către persoane sau organizaţii, de exemplu, de către asociaţii sau alte ONG-uri;

b) a doua diferenţă importantă se referă la domeniul de aplicare al persoanelor prevăzute la art. 7. În cadrul întreprinderilor private, aceasta ar trebui să se aplice nu numai angajaţilor, ci şi personalului cu atribuţii de management, de sus în jos, inclusiv membri ai consiliului, dar şi acţionarilor. „Entităţi din sectorul privat”, se referă la companii, întreprinderi, trusturi şi alte entităţi, care sunt în întregime sau într- o măsură determinantă deţinute de persoane private;

c) a treia diferenţă importantă se referă la comportamentul persoanei mituită în sectorul privat. Dacă în cazul funcţionarilor publici este irelevant dacă a existat sau nu o încălcare a atribuţiilor sale, având în vedere aşteptările generale de transparenţă, imparţialitate şi loialitate în acest sens, pentru persoanele din sectorul privat este necesară o încălcare a obligaţiilor sale. Incriminarea faptei de luare de mită în sectorul privat urmăreşte să protejeze încrederea şi loialitatea, care sunt indispensabile pentru existenţa relaţiilor private. Drepturile şi obligaţiile referitoare la aceste relaţii sunt guvernate de dreptul privat şi, într- o mare măsură, determinată de contracte. Este de aşteptat ca angajatul să-şi îndeplinească atribuţiile în conformitate cu contractul său, care va include, în mod expres sau implicit, o obligaţie generală de loialitate faţă de angajatorul său, o obligaţie generală de a nu acţiona în detrimentul intereselor sale. Expresia, „cu încălcarea obligaţiilor sale” nu are ca scop doar de a asigura respectarea obligaţiilor contractuale specifice, ci mai degrabă de a garanta că nu va fi nici o încălcare a obligaţiei generale de loialitate. Angajatul care acceptă mită pentru a acţiona sau a se abţine să acţioneze într-un mod care este contrar interesului angajatorului său va trăda încrederea acordată, loialitatea datorată angajatorului său. Convenţia, în art. 7, păstrează această concepţie şi impune ca element suplimentar o „încălcare a obligaţiilor” pentru a incrimina corupţia din sectorul privat.

-şi în cazul corupţiei pasive în sectorul privat trebuie să se reţină situaţia de „încălcarea obligaţiilor sale”.

Aceeaşi concluzie a rezultat şi din examinarea dispoziţiilor legii interne, respectiv a art. 147 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 145 C. pen. conform cărora prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, iar prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Instanţa a constatat că pentru subiectul activ al infracţiunii de dare de mită legea internă nu cere o calitate specială (acesta nefiind un subiect activ circumstanţial), în schimb se cere o anumită calitate subiectului pasiv al infracţiunii de luare de mită („funcţionar”).

În sensul art. 147 alin. (2) C. pen. „prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. (1) precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

Or, întrucât a fost exclusă incidenţa ipotezei prevăzută de alin. (1) a art. 147 C. pen. („funcţionar public”), situaţia de fapt din dosar a fost examinată, în cursul deliberării, prin intermediul ultimei ipoteze prevăzută de art. 147 alin. (2) C. pen. (care se referă la „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”).

Jurisprudenţa naţională şi doctrina au stabilit, de-a lungul anilor, criteriile pe baza cărora se poate reţine, pe de o parte, natura de „public” la care face referire art. 145 C. pen., respectiv, calitatea de „funcţionar public” la care face referire art. 147 alin. (1) C. pen., nefiind necesare trimiteri la numeroasele hotărâri judecătoreşti şi studii publicate în această materie.

Jurisprudenţa naţională (care are un rol deosebit de important în înţelegerea legii de către destinatarii acesteia şi, respectiv, în aplicarea legilor în scopul asigurării previzibilităţii şi predictibilităţii soluţiilor judiciare, inclusiv potrivit deciziilor C.E.D.O.) nu relevă situaţii în care a fost acceptată calitatea de” funcţionar public” în cazul jucătorilor de fotbal.

Astfel, în jurisprudenţa naţională (încheiere nr. 29/ CC din 23 aprilie 2009, Tribunalul Argeş, SECŢIA penală) s-a apreciat că arbitrii de fotbal, respectiv, observatorii la meciurile de fotbal, desemnaţi de F.R.F., nu au calitatea de „funcţionar public”, ci de „funcţionar” în sensul arătat de la art. 147 alin. (2) teza a II-a C. pen. („orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice”).

Aşa cum se menţionează în Raportul de Evaluare a României privind incriminările (ETS 173 şi 191, GPC 2), elaborat de Direcţia Generală pentru Drepturile Omului şi Afaceri Juridice, Direcţia monitorizare, Strasbourg, 3 decembrie 2010 (Greco Eval III Rap (2010) IE Tema I): „România a ratificat Convenţia Penală privind Corupţia (ETS 173) la data de 11 iulie 2002 şi Protocolul Adiţional al său (ETS 191) la 29 noiembrie 2004. Aceste tratate au intrat în vigoare. România nu a avut nicio rezervă privind niciunul dintre aceste tratate”.

„Un nou C. pen., pregătit de Guvern, a fost aprobat de Parlament prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 şi apoi publicat în M. Of. din România.”

„Incriminarea dării şi luării de mită în sectorul privat este asigurată la momentul actual prin prevederile generale ale art. 254 şi 255 din C. pen. discutate anterior. Infracţiunea de primire de foloase necuvenite de la art. 256 din C. pen. se aplică în aceeaşi măsură. Din perspectiva art. 7 şi 8 din STE 173, incriminările din legislaţia românească aplicabile dării şi luării de mită din sectorul privat merg dincolo de cerinţele Convenţiei, întrucât acestea nu sunt limitate la situaţii care implică tranzacţii economice sau o încălcare a îndatoririlor de către mituit”

Consiliul Uniunii Europene a adoptat şi Decizia-cadru 2003/568/JAI din data de 22 iulie 2003, privind combaterea corupţiei în sectorul privat, conform căreia:

„Art. 1. Definiţii:

În sensul prezentei decizii-cadru:

- „persoană juridică” înseamnă orice entitate care are acest statut în temeiul dreptului intern aplicabil, cu excepţia statelor sau a altor organisme publice în exercitarea prerogativelor de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice;

- „încălcarea unei obligaţii” constituie o sintagmă care trebuie înţeleasă în conformitate cu dreptul intern. Noţiunea de încălcare a unei obligaţii în dreptul intern ar trebui să includă cel puţin orice comportament lipsit de loialitate care constituie o încălcare a unei obligaţii legale, sau, după caz, o încălcare a normelor sau a dispoziţiilor profesionale, ce se aplică în cadrul activităţii profesionale a unei persoane care exercită o funcţie de conducere sau o activitate, sub orice formă, pentru o entitate din sectorul privat.

Art. (2).

Corupţia activă şi pasivă din sectorul privat

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca actele menţionate în continuare, săvârşite cu intenţie în cadrul activităţilor profesionale, să fie considerate infracţiuni:

(a) faptul de a promite, de a oferi sau de a da, direct sau prin intermediul unui terţ, unei persoane care exercită o funcţie de conducere sau o activitate de orice fel pentru o entitate din sectorul privat, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăşi sau pentru o terţă persoană, cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligaţiilor sale;

(b) faptul că o persoană, în exercitarea unei funcţii de conducere sau a unei activităţi, sub orice formă, pentru o entitate din sectorul privat, solicită sau primeşte, direct sau prin intermediarul unui terţ, un avantaj nemeritat de orice natură, pentru ea însăşi sau pentru o terţă persoană, sau faptul de a accepta promiterea unui asemenea avantaj cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

(2) Alin. (1) se aplică activităţilor profesionale din sfera entităţilor cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ.

Comisia Europeană a elaborat un Raport al Comisiei către Consiliu şi către Parlamentul European pe baza articolului 9 din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupţiei în sectorul privat (Bruxelles, 6.6.2011, COM (2011) 309 final), în care se menţionează că:

„Decizia-cadru se axează pe obligaţia ca statele membre să incrimineze două tipuri de conduită, care pot fi sintetizate după cum urmează (art. (2) din decizia-cadru):

- Faptul de a promite, de a oferi sau de a da mită unei persoane din sectorul privat pentru ca aceasta să facă ceva sau să se abţină de la a face ceva, cu încălcarea obligaţiilor sate;

- Faptul de a solicita sau de a primi mită sau de a accepta o promisiune în acest sens, din partea unei persoane din sectorul privat, pentru a face ceva sau a se abţine de la a face ceva, cu încălcarea obligaţiilor sale”.

Art. 9 alin. (1) din decizia-cadru impune statelor membre obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a se conforma dispoziţiilor sale până la data de 22 iulie 2005.

În continuare, se arată că „cele şapte componente” ale cerinţelor de la art. (2) alin. (1) sunt următoarele:

Art. (2) alin. (1) lit. a) - corupţie activă:

- „faptul de a promite, de a oferi sau de a da”;

- „direct sau prin intermediul unui terţ”;

- „persoană care exercită o funcţie de conducere sau o activitate de orice fel”;

- „pentru o entitate din sectorul privat”;

- „un avantaj nemeritat de orice natură”;

- „pentru ea însăşi sau pentru o terţă persoană”;

- „cu scopul ca această persoană să îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui act cu încălcarea obligaţiilor sale”;

Art. (2) alineatul (1) litera (b) - corupţie pasivă:

- „solicită sau primeşte ori faptul de a accepta promiterea”;

- „ direct sau prin intermediul unui terţ”;

- „ exercitarea unei funcţii de conducere sau o activitate de orice fel”;

- „pentru o entitate din sectorul privat”;

- ”un avantaj nemeritat de orice natură”;

- „pentru ea însăşi sau pentru o terţă persoană”;

- „cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligaţiilor sale.”

În legătură cu incriminarea faptelor de dare de mită şi luare de mită în ţara noastră, instanţa de fond a precizat că în prezent, în România sunt adoptate de legiuitor şi publicate, două Coduri penale, unul în vigoare (Codul penal ediţia 1968, completat şi modificat), iar altul publicat în M. Of. al României, însă neintrat în vigoare (Codul penal, Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, M. Of. al României nr. 510 din 24 iulie 2009).

Noul C. pen., printre altele, realizează necesara delimitare între faptele de corupţie săvârşite în sectorul public şi faptele de corupţie săvârşite în sectorul privat.

În ce priveşte actualul C. pen. instanţa a reţinut că potrivit art. 254 C. pen. acesta incriminează luarea de mită ca fiind fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 255 C. pen. darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Instanţa de fond a mai arătat că în noul C. pen. faptele arătate mai sus sunt incriminate astfel:

În art. 289 infracţiunea de luarea de mită şi care constă în:

(1) Fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu întârzierea neîndeplinirea, îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Conform art. 290 alin. (1) C. pen. darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289 şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În ce priveşte Convenţia Penală privind Corupţia, instanţa de fond a făcut referire la art. 7 şi 8 care reglementează corupţia activă şi pasivă din sectorul public.

Art 7. Corupţia activă în sectorul privat.

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

Art. 8 Corupţia pasivă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terţilor, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

De asemenea, instanţa a mai precizat că în noul C. pen., se fac şi necesarele delimitări între „funcţionarul public”, funcţionarul public în sensul legii penale şi, respectiv, persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.

Astfel, potrivit art. 175 din noul C. pen., (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

În sfârşit, referitor la corupţia în sectorul privat, s-a arătat că noul C. pen. prevede - în art. 308 -următoarele: „(1) Dispoziţiile art. 289 - 292 şi ale art. 297 - 301 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.

(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Instanţa de fond a apreciat necesară această prezentare comparativă din perspectiva corectei interpretări şi aplicări a actualului C. pen. şi a Legii nr. 27 din 16 ianuarie 2002 prin care a fost ratificată şi introdusă în dreptul intern Convenţia penală privind corupţia (M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002).

Astfel, în opinia primei instanţei, noul C. pen. nu a făcut decât să confirme - odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2002 - înlăturarea dispoziţiilor din actualul C. pen. cu privire la incriminarea, pentru faptele săvârşite în sectorul privat, a modalităţii normative „ în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”. De altfel, în „Expunerea de motive” Ia noul C. pen. se menţionează expres că „ într-un alineat distinct este incriminată luarea de mită când este săvârşită de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”.

La concluzia anterior menţionată contribuie, aşa cum a arătat judecătorul fondului, şi observaţia din Raportul de evaluare a României privind incriminările (ETS 173 şi 191, GPC 2) elaborat de Direcţia Generală pentru drepturile omului şi afaceri juridice, Direcţia monitorizare, Strasbourg, 3 decembrie 2010 (GRECO Eval III Rap (2010) IE Tema I), în sensul că, din perspectiva art. 7 şi 8 din STE 173, incriminările din legislaţia românească aplicabile dării şi luării de mită din sectorul privat merg dincolo de cerinţele Convenţiei, întrucât acestea nu sunt limitate la situaţii care implică tranzacţii economice sau o încălcare a îndatoririlor de către mituit”.

Aşa cum s-a arătat, Comisia Europeană a manifestat o evidentă preocupare cu privire la corecta şi R.a aplicare în toate statele Uniunii Europene a dispoziţiilor privind combaterea corupţiei în sectorul privat, după adoptarea Convenţiei penale privind corupţia şi, respectiv, a deciziei- cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat, astfel cum rezultă din documentul „Raport al Comisiei către Consiliu şi către Parlamentul European, pe baza articolului 9 din Decizia- cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupţiei în sectorul privat” (Bruxelles, 6.6.2011, COM(2011) 309 final; SEC (2011) 663 final).

Această preocupare a Comisiei Europene, ulterior adoptării Deciziei- cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea corupţiei în sectorul privat, viza inclusiv corecta înţelegere şi aplicare a dispoziţiilor Convenţiei penale privind corupţia, sub aspectul incriminării faptelor de corupţie în sectorul privat.

Revenind la argumentele potrivit cărora, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de „dare de mită”, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit doctrinei juridice, infracţiunea de luare de mită este o infracţiune de serviciu, în timp ce infracţiunea de dare de mită este o infracţiune în legătură cu serviciul. Fapta de luare de mită şi fapta de dare de mită sunt fapte corelative, în sensul că nu se pot examina decât corelat, între cele două fapte existând o relaţie directă.

Dacă pentru subiectul activ al infracţiunii de dare de mită nu se cere o anumită calitate ori îndeplinirea unor condiţii speciale, pentru subiectul activ al infracţiunii de luare de mită se cer, printre altele, îndeplinirea unor condiţii ori cerinţe speciale referitoare la o anumită calitate a subiectului activ, la obligaţiile de serviciu ale acestuia, la scopul pentru care se pretinde, se primeşte, se acceptă promisiunea ori nu se respinge promisiunea banilor sau foloaselor care nu i se cuvin.

Instanţa a apreciat că statutul de jucător profesionist de fotbal nu este, în principiu şi în anumite limite incompatibil cu calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, întrucât potrivit art. 14 din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, „în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile cuprinse în statutele şi regulamentele federaţiilor sportive naţionale şi internaţionale, sportivii de performanţă pot fi: a) amatori; b) profesionişti Sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplineşte următoarele condiţii: a) are licenţa de sportiv profesionist; b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii. Sportivului profesionist, care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie civilă, i se asigură, la cerere, participarea şi plata contribuţiei la un sistem de pensii, public şi/sau privat, în condiţiile legii”.

În consecinţă, în modul arătat, jucătorul profesionist de fotbal dobândeşte calitatea de „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice”, întrucât - în conformitate cu art. 26 din Legea nu 69 din 28 aprilie 2000, Legea educaţiei fizice şi sportului - ”cluburile sportive sunt structuri sportive cu personalitate juridică, constituite în condiţiile legii”,

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de mai mult timp, s-a statuat că - în sensul art. 147 alin. (2) C. pen. - pentru a fi considerat subiect activ al unor infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, nu este necesar ca persoana să fie salariat al unei persoane juridice cu contract de muncă, ci este suficient să exercite o însărcinare de orice natură în serviciul acesteia, care poate fi retribuită sau neretribuită (decizia penală nr. 3954/1999, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală).

Această opinie a fost confirmată, ca principiu, prin decizia nr. III/2002 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (M.Of. nr. 113/2003), jurisprudenţa rămânând constantă până în prezent.

În consecinţă, statutul de jucător profesionist de fotbal nu este, în principiu şi în anumite limite, incompatibil cu calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, indiferent dacă acesta activează în domeniul sportiv în temeiul unui contract de muncă ori al unei convenţii civile.

Calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, în condiţiile şi limitele instrumentelor juridice internaţionale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în sectorul privat, nu este incompatibilă nici cu reglementările Uniunii Europene.

Aşa cum rezultă din „Cartea albă privind sportul”, adoptată de Comisia Europeană, sportul - de necontestat -are şi o importantă dimensiune economică. Dimensiunea economică a sportului, şi a activităţii fotbalistice în special, este confirmată, pe plan intern, de „regimul fiscal al sportivilor profesionişti din România”.

Este adevărat că, în materie fiscală, persistă controversa potrivit căreia în situaţia fotbalistului profesionist care a încheiat cu o structură sportivă un contract individual de muncă, venitul obţinut va fi considerat venit din salariu, iar în cazul fotbalistului profesionist care a încheiat cu o structură sportivă o convenţie civilă, venitul obţinut va fi considerat venit realizat dintr- o profesie liberală. În toate cazurile însă, se acceptă că acestea sunt „venituri de natură profesională”. Această controversă în materie fiscală nu poate înlătura nici componenta economică a activităţii fotbalistice şi nici concluzia că fotbalistul profesionist, indiferent de felul contractului său (contract individual de muncă sau convenţie civilă de prestări servicii), este „o persoană care lucrează pentru o entitate din sectorul privat”.

În sfârşit, mai multe hotărâri ale CJ.U.E. au examinat şi confirmat atât aspecte legate de dimensiunea economică a activităţii sportive în general, a regulilor aplicabile, cât şi aspecte legate de statutul fotbalistului profesionist (Hotărârea din 15 decembrie 1995, cauza C- 415193 privind pe JM. Bosman; cauzele C - 519104 P, C - 519/04P, C43I76, C - 36174, C - 51/96, C - 191197, etc). Reţinerea, pe de parte, a calităţii de subiect activ al infracţiunii de luare de mită a fotbalistului profesionist „orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice”), iar, pe de altă parte, a calităţii de angajator al clubului sportiv („ în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute de art. 147 alin. (1) C. pen.”) nu este contrară Convenţiei penale privind corupţia (Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002) în care, la secţiunea referitoare la „corupţia în sectorul privat” se arată următoarele:

„Art. 7

Corupţia activă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale.

Art. 8

Corupţia pasivă în sectorul privat

Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, în cadrul unei activităţi comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terţilor, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abţină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligaţiilor sale „.

În „Raportul explicativ al Convenţiei penale privind corupţia” se arată că, pentru combaterea corupţiei în sectorul privat, înţelesul expresiei „activităţi comerciale” trebuie să fie unul larg, adică referindu-se la orice „activităţi de afaceri” (pct. 53). De asemenea, un înţeles larg trebuie acceptat şi pentru expresia „persoană care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat”, nelimitându-se la „relaţia angajat-angajator”, ci chiar depăşind această relaţie, adică referindu-se şi la alte tipuri de relaţii, şi uneori chiar dacă nu există un contract de muncă (pct. 54). În sfârşit, un înţeles larg trebuie acordat şi expresiei „ entitate din sectorul privat” (pct. 54).

Pe de altă parte însă, fiind o infracţiune de serviciu săvârşită - în acest caz - de către „un salariat”, infracţiunea de luare de mită (corelativă infracţiunii de dare de mită, care însă este o infracţiune în legătură cu serviciul, iar nu una de serviciu), impune examinarea „îndatoririlor sale de serviciu”, deoarece - prin coruperea „salariatului” -se vizează „un act privitor Ia îndatoririle sale de serviciu”.

Acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii este condiţionată de anumite cerinţe esenţiale printre care, cea potrivit căreia banii sau celelalte foloase trebuie promise în vederea efectuării unui act determinat, unui act arătat în mod explicit. Cu alte cuvinte, promisiunea de bani trebuie să constituie un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a salariatului care se angajează să îndeplinească ori să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să efectueze un anumit act contrar acestor îndatoriri.

Jurisprudenţa naţională, de-a lungul anilor, s-a confruntat constant cu multiple cazuri având ca obiect infracţiuni de dare de mită, respectiv, infracţiuni de luare de mită, săvârşite în modalităţile normative,,să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să efectueze un anumit act contrar acestor îndatoriri”. Cu privire la aceste modalităţi normative se poate discuta despre o jurisprudenţa constantă, previzibilă, predictibilă.

În jurisprudenţa au fost rare cauzele având ca obiect infracţiunile de dare de mită, respectiv, infracţiunile de luare de mită, săvârşite în modalitatea normativă „să îndeplinească un anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu” şi, de cele mai multe ori, acestea prezentau particularităţi care, în realitate, sugerau mai degrabă tot coruperea „funcţionarului” în scopul încălcării îndatoririlor de serviciu (obţinerea cu prioritate a unor bunuri sau soluţionarea mai R.ă a unor cereri, deci în condiţii mai „avantajoase” faţă de alte persoane îndreptăţite Ia obţinerea aceloraşi bunuri ori îndreptăţite la soluţionarea aceluiaşi tip de cereri).

În prezenta cauză penală, tocmai această ultimă variantă normativă a infracţiunii este incidentă, deoarece - în sinteză - potrivit rechizitoriului, faptele constatau în:

- „a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F.G.B., în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal - Divizia A programat la 12 mai 2006”.

- „a oferi în perioada 04 mai - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „ U.C. „ aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a - Campionatului Naţional de Fotbal -liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire- performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 07 mai 2008”.

De asemenea, instanţa a reţinut, potrivit rechizitoriului, că sumele de bani au fost promise/ oferite de inculpatul B.G., după caz, fiecărui jucător de fotbal/jucătorilor de fotbal, în scopul:

- îndeplinirii atribuţiilor de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F. C. „ R.B.”;

- îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire - performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.”.

Or, aşa cum s-a arătat, una din cerinţele esenţiale ale acţiunii de corupere constă în aceea că se referă la un anumit act privitor la îndatoririle de serviciu ale salariatului, în prezenta cauză penală, ale jucătorului de fotbal profesionist.

În actul de acuzare se face trimitere la îndatoririle de serviciu prevăzute în contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal.

Instanţa de fond a examinat conţinutul contractelor de muncă, a contractelor civile şi a actelor normative interne (regulamente, statute etc), aflate în vigoare pentru sezonul fotbalistic în care au avut loc cele două meciuri ce fac obiectul cauzei penale, apreciind că nu orice încălcare a îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal este de natură a atrage răspunderea penală a jucătorului de fotbal deoarece acestea nu sunt acte normative de drept penal (legi penale) ori acte normative speciale (legi speciale care reglementează relaţii dintr-un anumit domeniu şi, totodată, sancţionează unele fapte ca infracţiuni). Încălcarea de către jucătorul de fotbal a îndatoririlor de serviciu din contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal atrage, în primul rând, forme ale răspunderii juridice civile (materială, contractuală, disciplinară etc), şi numai în cazuri excepţionale poate atrage forma juridică a răspunderii penale.

Examinând textele din documentele anterior menţionate instanţa de fond a constatat că cele mai multe menţiuni referitoare la „îndatoririle de serviciu” au valoarea unor principii, reguli generale de comportament sportiv, fără prevederea expresă a unor sancţiuni; pentru încălcarea unora, în mod firesc reduse ca număr, se precizează însă că sunt „abateri” (disciplinare), prevăzându-se expres şi „sancţiunea” (disciplinară).

În consecinţă, numai afirmarea încălcării îndatoririlor de serviciu ale jucătorilor de fotbal, cu trimitere Ia unele texte (articole) din contractele de muncă, contractele de joc, Regulamentul intern al clubului, Regulamentul F.R.F., Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal, nu este de natură să conducă la concluzia atragerii răspunderii penale.

Revenind la actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a apreciat că din examinarea tuturor acestor documente nu rezultă că jucătorul de fotbal profesionist are ca îndatorire (ca obligaţie) de serviciu „obţinerea unei Victorii” sau „obţinerea unui rezultat favorabil”, adică existenţa unei obligaţii de serviciu de rezultat (obţinerea, în toate meciurile judecate a unui scor egal ori câştigarea meciului), ci - dimpotrivă - rezultă existenţa unei obligaţii de diligenţă, adică o obligaţie care constă în îndatorirea unei persoane de a pune toată stăruinţa (silinţa, sârguinţa, zelul, strădania etc.) pentru obţinerea unui anumit rezultat, fără a se obliga însă la însuşi rezultatul preconizat.

Sub acest ultim aspect, al instituirii unei obligaţii de diligentă pentru jucătorii echipei de fotbal, instanţa a constatat că, de altfel şi în rechizitoriu se acceptă existenţa acestui tip de obligaţie de serviciu (pag.76 din rechizitoriu, în care se menţionează că jucătorul de fotbal are o obligaţie de diligenţă bine determinată şi anume, să joace fotbal la capacitate maximă pentru obţinerea unor performanţe, fără a putea stabili anticipat scorul final).

În opinia primei instanţe, stabilirea unei obligaţii de rezultat (obţinerea, în toate meciurile jucate a unui scor egal ori câştigarea meciului) ar fi - practic -imposibil de instituit printre obligaţiile de serviciu ale jucătorului de fotbal profesionist deoarece, pe de o parte, orice joc sportiv presupune elemente aleatorii, de risc, de imprevizibilitate (având caracter obiectiv, iar nu şi caracter subiectiv care ar ţine, eventual, de cauze exterioare regulilor sportive), iar pe de altă parte, nerealizarea acestei obligaţii de rezultat ar fi de natură să conducă - în unele situaţii şi, oricum, exclusiv voinţei angajatorului (clubului sportiv) -la rezilierea contractului de muncă ori a contractului civil.

Nu în ultimul rând, o astfel de obligaţie de rezultat (obţinerea, în toate meciurile jucate a unui scor egal ori câştigarea fiecărui meci jucat) - stabilită în sarcina fiecărui jucător de fotbal care intră efectiv pe terenul de sport -ar fi incompatibilă cu noţiunea de „sport în echipă”, fotbalul fiind un joc de echipă în care rezultatul este obţinut prin efortul (fizic şi psihic) sportiv colectiv, al tuturor jucătorilor.

Un argument în sprijinul acestei opinii rezultă şi din examinarea, spre exemplu, a dispoziţiilor art. 5.2.4 din Regulamentul echipei de fotbal SCS CFM „U.C.”, pentru anul competiţional 2007 - 2008, în care se arată că „Jucătorii de pe foaia de joc, dar care nu intră în joc, vor primi până la 50% din prima de rezultat”.

De asemenea, instanţa a constatat că, potrivit aceluiaşi act normativ intern, în Regulamentul echipei de fotbal SCS CFM „U.C.”, pentru anul competiţional 2007- 2008, era instituită o „grilă de premiere pentru meciurile de campionat” (art. 5.1), cuprinzând o complexă şi generoasă modalitate de stabilire a premierii jucătorilor de fotbal (prime pentru fiecare punct obţinut acasă sau în deplasare, prime diferenţiate pentru clasarea pe anumite poziţii a clasamentului etc).

În opinia majoritară a instanţei fondului, pe de o parte, instituirea acestei complexe grile de premiere pentru obţinerea Victoriei sau obţinerea unui meci egal, în fiecare partidă jucată, prime acordate peste salariul lunar stabilit potrivit clauzelor contractului de muncă - primele acordându-se jucătorilor de pe foaia de joc {care au jucat efectiv ori chiar dacă nu au intrat în joc), iar, pe de altă parte, inexistenţa unei clauze de reziliere a contractului în cazul „neobţinerii Victoriei” în fiecare meci jucat, ori chiar în ipoteza unei posibile retrogradări a echipei - sugerează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că nu există instituită o obligaţie de serviciu a jucătorilor de fotbal de „a obţine Victoria” în fiecare meci jucat (spre exemplu, în art. 8.4 din Regulamentul echipei de fotbal SCS CFM „U.C.”, pentru anul competiţional 2007 - 2008, se menţionează că „în situaţia în care echipa va retrograda, niciun jucător nu va putea pleca de la echipă, contractele prelungindu-se din oficiu cu un an, fără nicio pretenţie financiară”). De altfel, sunt şi alte domenii în care activitatea profesională nu are la bază o obligaţie de rezultat, ci o obligaţie de diligenţă, justificată printr-un anumit specific al respectivei activităţi care presupune risc, evoluţii imprevizibile, chiar hazard uneori, intervenţia decisivă a altor persoane, instituţii ori autorităţi, etc. (medici, avocaţi, consilieri juridici, etc).

Referitor la contractele individuale de muncă, contractele civile ale jucătorilor de fotbal şi Regulamentele de ordine interioară, prima instanţă a constatat că formularul intitulat „Contractul de muncă al jucătorului de fotbal” este elaborat sub coordonarea F.R.F., fiind disponibil pe pagina de internet. La pct. 11.2, intitulat „Obligaţiile jucătorului”, este menţionat faptul că acesta are obligaţia „să joace în toate meciurile pentru care a fost selecţionat, la nivelul cel mai înalt al pregătirii şi abilităţilor sale” (lit. a)).

În „Contractul de muncă” al jucătorilor de fotbal din cadrul Clubului C.F.G.B., este menţionat faptul că,”jucătorul se obligă să-şi pună şi să-şi folosească în mod nelimitat întreaga putere şi capacitate sportivă în interesul şi pentru clubul unde este angajat”, iar „pentru aceasta jucătorul se obligă să participe la jocurile, antrenamentele şi alte acţiuni de reprezentare ale clubului potrivit programului stabilit de club sau de împuterniciţii acestuia” (art. 2 alin. (1) şi lit. a)).

În „Regulamentul de ordine interioară, anul competiţional 2005/2006” al Clubului de fotbal „G.B.” se menţionează că „toţi jucătorii, fără excepţie, sunt obligaţi să respecte programul de antrenament, refacere, recuperare şi jocuri stabilit de conducerea tehnică şi să execute la nivel optim sarcinile individuale şi de echipă ce le sunt stabilite” (art. 14).

În „Contractul individual de muncă” al jucătorilor de fotbal din cadrul Clubului de fotbal „U.C.” se stipulează că „salariatului, îi revin, în principal, următoarele obligaţii: obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului; obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu” (pct. 2).

SCS CFM U.C. SA, a recurs şi la încheierea unor contracte suplimentare denumite „Act adiţional la contractul individual de muncă” în care sunt stabilite „valoarea netă a contractului” (25.000 dolari S.U.A., 30.000 dolari S.U.A., 35.000 dolari S.U.A.) pentru fiecare din anii competiţionali 2007 - 2008, 2008 - 2009, 2009 - 2010, precizându-se că faţă de sumele precizate, jucătorul va încasa suplimentar un bonus de 5.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 15.000 dolari S.U.A., în raport cu fiecare an competiţional, şi dacă va evolua cel puţin 75% din meciurile oficiale ale respectivului an competiţional.

De asemenea, în actul intitulat „Convenţie civilă de prestări servicii”, încheiat cu SCS CFM U.C. SA se arată că „pentru fiecare meci oficial de campionat jucat în calitate de titular, prestatorul va primi un bonus de 1.000 euro în primul an de contract şi 500 euro în următorii doi ani de contract” Din examinarea întregului contract civil rezultă că respectivul „bonus” ar fi fost primit în plus, peste „valoarea contractului” stabilită distinct, pentru fiecare din cei 3 ani competiţionali (2007 - 2008, 2008 - 2009, 2009 - 2010), şi peste „prima de instalare”.

Instanţa a reţinut că acelaşi club sportiv, în activitatea sa, a recurs şi la încheierea unui alt tip de contract civil, „Contract civil de prestări servicii”, în care se menţionează că pentru 10 meciuri oficiale din campionat jucătorul va primi suma de 10.000 dolari S.U.A.” iar pentru îndeplinirea obiectivului propus de club (evitarea retrogradării) jucătorul va primi suma de 10.000 dolari S.U.A.”. Examinând întregul contract rezultă că aceste sume urmau să fie plătite de club distinct de „valoarea contractului” în sumă de 12.500 dolari S.U.A. (pentru anul competiţional 2007 - 2008), cu titlu de „bonusuri contractuale ale convenţiei civile”. În acelaşi contract civil se stabilesc „valoarea contractului” pentru anii competiţionali 2008 - 2009, 2009 - 2010, 2010 - 2011, precum şi valoarea „tonusurilor contractuale ale convenţiei civile” pentru aceeaşi ani competiţionali, pentru 20 de meciuri oficiale jucate în campionat, respectiv, pentru flecare meci oficial jucat din campionat, peste cele 20 de meciuri menţionate. Din examinarea acestor contracte, instanţa de fond a reţinut că:

- în niciun contract (de muncă sau civil) nu este prevăzută, ca obligaţie de rezultat, obligaţia de serviciu a fiecărui jucător de fotbal de a câştiga fiecare meci judecat ori obligaţia de a obţine un scor egal la fiecare meci jucat;

- Fiecare jucător de fotbal are asigurat „un venit profesional anual”, stabilit de regulă pentru fiecare an competiţional, venit cu caracter de stabilitate, de regulă plătit în tranşe lunare, denumit, după caz, „salariu” sau „valoarea contractului”;

- distinct de „salariu” sau „valoarea contractului”, fiecare jucător de fotbal primeşte, suplimentar, anumite „bonusuri”, cu titlu de premiere (pentru fiecare meci oficial de campionat jucat în calitate de titular”; „pentru bune rezultate”; „pentru evoluţia în proporţie de cel puţin 75%, 65% etc. din meciurile oficiale ale anului competiţional (campionatului)”; „pentru îndeplinirea obiectivului propus de club”; „pentru 20 de meciuri oficiale jucate din campionat”; „pentru fiecare meci oficial jucat din campionat peste cele 20 de meciuri jucate”; „pentru promovarea în prima divizie”; „pentru clasarea echipei la sfârşitul campionatului pe locurile 3- 5” etc);

- este prevăzută o obligaţie de diligenţă a fiecărui jucător de fotbal, exprimată în diferite modalităţi, cum ar fi: „să joace în toate meciurile pentru care a fost selecţionat, la nivelul cel mai înalt al pregătirii şi abilităţilor sale”; „jucătorul se obligă să-şi pună şi să-şi folosească în mod nelimitat întreaga putere şi capacitate sportivă în interesul şi pentru clubul unde este angajat”;

- că este prevăzută o obligaţie de diligentă, iar nu de rezultat, pentru fiecare jucător de fotbal reiese din faptul că, pe de o parte, nu se prevede rezilierea contractelor în cazul neobţinerii unui anumit rezultat (de a câştiga fiecare meci judecat ori de a obţine un scor egal la fiecare meci jucat), iar pe de altă parte, din faptul inserării clauzei potrivit căreia „toate sumele prevăzute în acest act adiţional se reduc cu 50% în cazul în care echipa clubului angajatorului evoluează în Divizia B”;

- nu se poate pune semnul egalităţii între „obiectivul de performanţă stabilit pentru echipa clubului sportiv” (cum ar fi, promovarea în prima divizie/liga I/serie; evitarea retrogradării echipei; situarea pe primele 3 locuri ale clasamentului, ori pe unele locuri superioare ale acestuia etc.) şi „obligaţiile (performanţa) fiecărui jucător de fotbal”, chiar dacă, într-adevăr, de performanţa fiecărui jucător depinde rezultatul obţinut la finalul campionatului. Obiectivul de performanţă stabilit pentru echipa clubului sportiv este suma rezultatelor fiecărui meci jucat de titularii echipei, însă - deopotrivă - depinde nu numai de efortul fizic şi moral al fiecărui jucător, dar şi de elemente exterioare acestora (managementul echipei, crearea condiţiilor de antrenament şi recuperare, valoarea tehnică şi sportivă a echipelor adverse, impunerea şi respectarea regulilor de joc de către arbitri, dar şi de elemente aleatorii rezultate din tragerile la sorţi ori din, jocul” punctelor acumulate de echipele adverse etc).

„Regulamentul de ordine interioară” al Asociaţiei Club Fotbal G.B. prevede numai că „Toate prevederile ROI au în vedere stimularea contribuţiei fiecărui jucător şi, în ansamblu al echipei, pentru realizarea obiectivului competiţional aprobat”, iar „la realizarea acestor obiective, întregul personal salariat al CF G.B. este obligat să manifeste disciplină şi râvnă deplină” (art. 4-5). La art. 21 se menţionează că „orice jucător nu cunoaşte obligaţie mai severă decât grija personală de a se pregăti permanent pentru competiţie, de a se proteja contra deteriorării sănătăţii şi de a contribui la construcţia unei atmosfere prieteneşti, stimulative pentru efort fizic şi psihic, pentru Victorie pe terenul de fotbal”. Din această exprimare a Regulamentului ar fi exagerat însă să se deducă instituirea pentru fiecare jucător al echipei de fotbal G.B. a „obligaţiei obţinerii Victoriei pe terenul de fotbal”, în toate condiţiile, la toate meciurile, pe parcursul întregului an competiţional. Evident că art. 21 dă expresie aceleiaşi obligaţii de diligenţă a jucătorilor de fotbal; de altfel, la art. 26 din acelaşi Regulament, se menţionează că încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor din ROI şi Regulamentele FRF atrag, printre altele, „diminuarea salariului şi a altor drepturi băneşti acordate pentru bune rezultate”.

„Regulamentul intern privind activitatea fotbalistică în anul competiţional 2007- 2008” al SCS CFM „U.C.” SA declară, şi el, ca „obiectiv principal al Cubului pentru sezonul competiţional 2007-2008 menţinerea în Liga 1” (art. 2.1), iar „pentru Cupa României, obiectivul este accederea în semifinale, cu posibilitatea modificării obiectivului, în cazul în care necesităţi legate de campionat impun acest lucru” (art. 2.2).

În opinia majoritară a primei instanţe, nici aceste menţiuni regulamentare nu justifică, în mod rezonabil concluzia instituirii pentru fiecare jucător al echipei de fotbal U.C. a „obligaţiei obţinerii Victoriei sau a obţinerii unui scor egal”, în toate condiţiile, la toate meciurile, pe parcursul întregului an competiţional, ci reflectă instituirea obligaţiei de diligentă pentru jucători. Aşa cum s-a arătat anterior, stabilirea unui obiectiv de performanţă, opţiune firească pentru fiecare club sportiv, nu echivalează cu instituirea (expresă sau tacită) a unei obligaţii de serviciu individuale (pentru fiecare jucător al echipei), ca obligaţie de rezultat constând în aceea de a obţine, la fiecare meci jucat în anul competiţional, Victoria sau scor egal.

De asemenea, şi în acest Regulament (art. 4) sunt prevăzute unele obligaţii ale jucătorilor de fotbal, cum ar fi:

- să adopte un sistem personal de alimentaţie, odihnă, efort,. menit să îi determine la ora jocului o formă corespunzătoare;

-interzicerea creării şi întreţinerii relaţiilor cu persoanele din cadrul echipelor adverse sau din anturajul acestora;

-interzicerea discutării sau negocierea rezultatelor jocurilor cu persoanele arătate anterior;

- să contribuie cu toate resursele sale fizice şi psihice, în limitele regulamentare, pentru obţinerea Victoriei;

- executarea la nivel optim a sarcinilor individuale şi de echipă care le revin.

Instanţa a apreciat că nici aceste ultime menţiuni regulamentare nu justifică, în mod rezonabil, concluzia instituirii pentru fiecare jucător al echipei de fotbal U.C. a „obligaţiei obţinerii Victoriei sau a obţinerii unui scor egal”, în toate condiţiile, la toate meciurile, pe parcursul întregului an competiţional, ci reflectă instituirea obligaţiei de diligentă pentru jucători. Regulamentul mai prevede (art. 5) condiţiile de acordare a „recompenselor”, „grila de premiere pentru meciurile din campionat” (pentru flecare punct obţinut acasă sau în deplasare; pentru clasarea pe o poziţie care să asigure menţinerea în Liga şi în funcţie de minutele jucate şi aportul la performanţele echipei; pentru clasarea pe o poziţie care să asigure prezenţa în Cupa UEFA; pentru clasarea pe o poziţie care să asigure prezenţa în Champions League; diferenţierea acordării „primelor „ pentru titulari şi pentru rezerve etc).

Prima instanţă a apreciat că tocmai instituirea acestui complex şi generos sistem de recompensate a jucătorilor în cazul obţinerii unor performanţe ale echipei justifică concluzia că, în sarcina fiecărui jucător de fotbal, este prevăzută o obligaţie generală de diligentă, iar nu de rezultat şi, că - în ipoteza obţinerii unui anumit rezultat -aceştia, suplimentar de „salariu/ valoarea contractului”, beneficiau de „prime/recompense”. O dovadă elocventă în acest sens, a fost considerată prevederea regulamentară potrivit căreia se acorda o „primă”/”recompensă” pentru fiecare punct obţinut acasă sau în deplasare.

În legătură cu obligaţiile de serviciu ale jucătorilor de fotbal prevăzute în alte două acte normative interne ale F.R.F., prima instanţă a reţinut că „Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal” (ediţia 2007), prevede următoarele:

- jucătorii trebuie să aibă un comportament care să respecte principiile de corectitudine, cinste, integritate şi sportivitate;

- conform art. 5.4, în afara obligaţiilor pe care le au jucătorii amatori, jucătorii profesionişti mai au, printre altele, îndatorirea să facă eforturile specifice ocupaţiei de jucător profesionist, la nivelul pregătirii şi posibilităţilor personale, în scopul îndeplinirii obiectivelor de instruire şi de performanţă stabilite de club;

- potrivit art. 5.2, printre principalele obligaţii ale jucătorilor amatori este şi cea potrivit căreia trebuie să participe la jocurile oficiale şi amicale ale echipei la care sunt legitimaţi, în funcţie de valoarea, pregătirea şi forma tor sportivă şi de necesităţile clubului; să respecte prevederile statutului F.R.F., L.P.F., A.J.F., al clubului, precum şi celelalte regulamente şi norme ori hotărâri F.R.F., L.P.F., A.J.F., precum şi cerinţele regulamentului intern al clubului la care sunt legitimaţi; să se comporte corect şi civilizat şi să respecte prevederile statutelor şi regulamentelor adoptate de FIFA/ UEFA şi F.R.F.;

- conform art. 5.3, jucătorii profesionisti au, în afara drepturilor prevăzute pentru amatori, dreptul să încheie cu un club afiliat la F.R.F./ A.J.F. un contract individual de muncă, respectiv, o convenţie civilă, conform legislaţiei în vigoare; să li se plătească salariul sau onorariul cuvenit, precum şi primele, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi băneşti convenite de părţi prin contractul de muneă sau convenţia civilă şi să beneficieze de drepturile materiale prevăzute în contractele respective; să li se asigure stabilitate contractuală, contractul neputând să înceteze sau să se modifice decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament; alte drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare şi de regulamentele F.R.F.

Exprimarea „îndatorirea să facă eforturile specifice ocupaţiei de jucător profesionist, la nivelul pregătirii şi posibilităţilor personale” şi, respectiv, „să participe la jocurile oficiale şi amicale ale echipei la care sunt legitimaţi, în funcţie de valoarea, pregătirea şi forma lor sportivă şi de necesităţile clubului” exclude orice speculaţie cu privire la instituirea altei obligaţii, alta în afara celei de diligentă, în sarcina jucătorilor profesionişti de fotbal, fapt care în opinia instanţei de fond înseamnă că stabilirea unui anumit obiectiv de performanţă, opţiune absolut firească pentru fiecare club sportiv, nu echivalează cu instituirea (expresă sau tacită) a unei obligaţii de serviciu individuale (pentru fiecare jucător al echipei), ca obligaţie de rezultat constând în aceea de a obţine, la fiecare meci jucat în anul competiţional, Victoria sau scor egal.

Ultimul act normativ intern examinat de instanţa de fond,respectiv „Regulamentul disciplinar al F.R.F.” (ediţia 2007), stabileşte mai multe abateri disciplinare. În art. 60, în varianta regulamentului elaborată în anul 2007, este prevăzută ca abatere disciplinară „ Corupţia”, cu următorul conţinut:

„1. Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F./L.P.F./A.J.F., unui arbitru, jucător sau unui oficial în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce regulamentele FIFA/UEFA/F.R.F., va fi sancţionată în mod cumulativ:

a) cu o penalitate de 100.000 - 200.000 de lei;

b) cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani;

c) cu depunctare de 6- 9 puncte a echipelor implicate.

2. Corupţia pasivă (solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat), precum şi fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terţ, în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-unui sau în mai multe jocuri, se sancţionează conform alin. (1)

3. În cazuri grave sau în caz de recidivă, sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi înlocuite cu declararea „persona non grata”.

4. În toate cazurile, organul jurisdicţional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului.

5. În toate cazurile prevăzute de acest articol, F.R.F./A.J.F. au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală”.

În art. 6 sunt menţionate definiţiile pentru „oficial” (precizându-se expres că nu include jucătorii de fotbal), iar noţiunea de „club” sportiv este deja explicată; după cum se observă este considerată abatere disciplinară fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-unui sau în mai multe jocuri, iar persoana vizată prin actul de corupţie este un oficial al unui club sau unui terţ, în beneficiul unui club.

Instanţa de fond a constatat că începând cu 22 septembrie 2008, F.R.F., în temeiul „principiului autoguvernării în sport”, a modificat şi completat art. 60 şi a introdus un nou text, art. 60¹, în „Regulamentul disciplinar al F.R.F.”astfel:

„Oricare dintre persoanele definite de art. 4.2 lit. a) - g) din prezentul regulament care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F./L.P.F./A.J.F./A.M.F.B., unui oficial, jucător, arbitru sau observator, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de al determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/F.R.F., va fi sancţionată în mod cumulativ:

a) cu o penalitate de la 100.000 la 300.000 lei;

b) cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru 2 ani;

c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară.

2. Solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat se sancţionează în conformitate cu prevederile pct. I lit. a)-c) din prezentul articol.”

Restul prevederilor art. 60 din Regulamentul Disciplinar rămân nemodificate. După art. 60 din Regulamentul Disciplinar se introduce art. 60¹ alin. (1) care va avea următorul conţinut:

„1. Fapta unei persoane definite de ort. 4.2 lit. a) - g) din prezentul regulament de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui jucător, antrenor, oficial al unui club sau unei alte persoane, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-un meci de fotbal, se sancţionează cu suspendare de 2 ani şi penalitate sportivă de 1.000.000 lei. În caz de recidivă, sancţiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.

2. Fapta unui jucător, antrenor, sau oficial al unui club de a solicita, accepta promisiunea sau de a primi un avantaj nejustificat de la o altă persoană în scopul de a stimula echipa clubului căruia aparţine să-şi apere corect şansele într-un meci de fotbal, se sancţionează după cum urmează:

a) cu suspendare de 2 ani şi penalitate sportivă de 1 000.000 lei, în cazul oficialilor;

b) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 200.000 lei, în cazul jucătorilor care evoluează în Liga I;

c) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 100.000 lei, în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 2-a;

d) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 50.000 lei, în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 3-a;

e) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 400.000 lei, în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Campionatul Naţional al Ligii I;

f) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 200.000 lei, în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Campionatul Naţional al Ligii a 2-a;

g) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 100.000 lei, în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Campionatul Naţional al Ligii a 3-a;

În caz de recidivă, sancţiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.

3. Penalităţile aplicate în condiţiile pct. 1 şi 2 din prezentul articol pot depăşi maximul general prevăzut la art. 20 pct. 2 din prezentul regulament.”

Instanţa a mai constatat şi că, în final, textul art. 60 din „Regulamentul disciplinar al F.R.F.” (ediţia 2009, în vigoare din 01 iulie 2009) a fost modificat şi completat, fiind în schimb eliminat art. 60¹ al cărui conţinut a fost integrat în noul text al art. 60, având următorul conţinut:

„Art. 60 Corupţia/Pariurile sportive /Integritatea competiţiilor

1. Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se afla sub incidenţa prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/FRF, va fi sancţionată în mod cumulativ:

a) cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei;

b) cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice stadion pentru doi ani;

c) retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară.

2. Solicitarea, acceptarea promisiunii sau primirea unui avantaj nejustificat se sancţionează în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) - c) din prezentul articol.

3. În cazuri grave sau în caz de recidivă, sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) de mai sus pot fi înlocuite cu declararea persona non grata.

4. Prin avantaje nejustificate se înţeleg: bani, titluri de orice fel echivalând bani, bunuri, comisioane, împrumuturi, donaţii, prestări de servicii cu titlu gratuit, promovare în serviciu, oportunităţi de afaceri, alte avantaje cu caracter patrimonial, etc.

5. Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activităţi similare care privesc jocurile din competiţiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activităţi se sancţionează cumulativ cu:

a) interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru 2 ani;

b) penalitate sportivă de 300.000 de lei.

6. În toate cazurile, organul jurisdicţional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului.

7. În cazul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute şi sancţionate de alin. (1) şi (2) ale prezentului articol, FRF/LPF/AJF au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală.

8. Fapta persoanei care, direct sau indirect, deţine acţiuni sau o funcţie de conducere la mai mult de un club participant în competiţiile organizate de FRF/LPF/AJF, se sancţionează cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal până la încetarea motivelor de sancţionare şi penalitate sportivă de la 50.000 la 100.000 de lei.

9. Fapta unei persoane definită de art. 4.1 lit. a) - g) din prezentul regulament, de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui jucător, antrenor, oficial al unui club sau unei alte persoane, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-un joc de fotbal, se sancţionează cu suspendare de 2 ani şi penalitate sportivă de 1.000.000 de lei. În caz de recidivă, sancţiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.

10. Fapta unui jucător, antrenor sau oficial al unui club de a solicita, accepta promisiunea sau de a primi un avantaj nejustificat de la o altă persoană în scopul de a stimula echipa clubului căruia aparţine să-şi apere corect şansele într-un joc de fotbal, se sancţionează după cum urmează:

a) cu suspendare de 2 ani şi penalitate sportivă de 1.000.000 de lei, în cazul oficialilor;

b) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 200.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga I;

c) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 100.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 2-a;

d) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 50.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 3-a;

e) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 400.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga I;

f) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 200.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga a 2-a;

g) cu suspendare de 6 luni şi penalitate sportivă de 100.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga a 3-a;

În caz de recidivă, sancţiunea aplicată anterior va fi întotdeauna dublată.

11. Penalităţile aplicate în condiţiile alin. (9) şi (10) din prezentul articol pot depăşi maximul general prevăzut de regulamentul disciplinar”.

Din examinarea comparativă a celor două texte, instanţa a constatat o adaptare evidentă a „autoguvernării sportive” la noile provocări legate de domeniul corupţiei, pădurilor sportive şi integrităţii în competiţiile sportive.În continuare instanţa de fond a apreciat necesară efectuarea unor menţiuni referitoare la incriminarea faptelor de corupţie în sport, a faptelor legate de pariurile sportive şi asigurarea integrităţii în competiţiile sportive.

Principiile „autoguvernării” şi „autoreglementării” în domeniul sportiv şi, respectiv, prevederea unor fapte ca abateri disciplinare în Regulamentele disciplinare ale diferitelor cluburi, federaţii, ligi sportive şi, corelativ, „exercitarea puterii disciplinare” a organelor jurisdicţionale sportive, nu înlătură dreptul statului de a incrimina în legea penală fapte calificate ca abateri disciplinare (toate sau numai unele dintre acestea) ori alte fapte (neprevăzute ca bateri disciplinare), în principiu cele două forme de răspundere juridică (răspunderea disciplinară şi răspunderea penală) neexcluzându-se şi necondiţionându-se reciproc. Legiuitorul român, până în prezent, nu a adoptat dispoziţii speciale, distincte de cele de drept comun, de incriminare a unor fapte săvârşite în activitatea sportivă, aspect care poate fi de natură să justifice, după caz, fie o jurisprudenţa neunitară, fie dificultăţi în conformarea destinatarilor legii.

În unele state au fost adoptate texte cuprinzând incriminări referitoare la corupţia în sectorul public şi privat (activitatea de afaceri) şi la corupţia în activităţile sportive, pariuri sportive şi integritate în competiţiile sportive (S.U.A. - Kansas, „Sports bribery”, Missouri, „Sports bribery”, New York, „Sports bribery”, Nevada, „Sports bribery Laws”, etc; Regatul Unit - „Bribery Act 2010”).

Jurisprudenţa naţională a soluţionat, recent, o cauză având ca obiect fapte de corupţie în domeniul sportiv (meciuri de fotbal). Astfel, în cauza nr. 4689/111/2009 a Tribunalului Bihor (rechizitoriul nr. 39/P/2009 din 29 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.), a fost pronunţată sentinţa penală nr. 9/ P din 17 ianuarie 2012, nedefinitivă, prin care au fost condamnaţii inculpaţii C.S. şi O.G. trimişi în judecată pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, faptele constând în următoarele:

- Fapta inculpatului C.S. de a pretinde suma de 30.000 euro de la inculpatul O.G., preşedintele clubului ACU Arad, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra preşedintelui clubului FC Bihor, numitul T.A.A., şi asupra jucătorilor de fotbal, pentru ca aceştia să nu-şi apere în mod corect şansele şi să piardă meciul cu ACU Arad;

- Fapta inculpatului C.S. de a oferi, în mod direct, suma de 35.000 euro jucătorilor de fotbal de la FC Bihor pentru ca aceştia să nu îşi apere corect şansele şi să piardă meciul cu ACU Arad;

- Fapta inculpatului O.G., preşedintele clubului ACU Arad, de a fi de acord să-i dea inculpatului C.S. suma de 25.000 euro, urmând să-i remită încă 5.000 euro la finalul meciului, acesta lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra preşedintelui clubului FC Bihor, numitul T.A.A., şi asupra jucătorilor de fotbal, pentru ca aceştia să nu-şi apere în mod corect şansele şi să piardă meciul cu ACU Arad. În acest caz, instanţa de fond a constatat că faptele de corupţie sunt în legătură cu încălcarea obligaţiei de fidelitate.

Referitor la acuzaţia de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. instanţa de fond a reţinut că potrivit rechizitoriului, constituie infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., după caz, în raport cu fiecare inculpat, următoarele fapte:

„- alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vânzare-cumpârare, în care au fost introduse menţiuni necorespunzătoare adevărului în privinţa conţinutului, datei şi voinţei reale a părţilor, folosite ulterior în timpul anchetei penale, precum şi darea unor declaraţii mincinoase în calitate de martor în timpul audierii din 09 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna şi întârzia finalizarea urmăririi penale;

- de a redacta în mod fraudulos, la data de 20 mai 2008, un antecontract de vânzare-cumpărare între M.G.R. şi G.B., prin consemnarea-atestarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului, în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului şi voinţa părţilor, precum şi declararea în mod mincinos a contextului perfectării înscrisului menţionat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna prezenta anchetă şi de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe inculpaţii B.G. şi S.T.;

- de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare - cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008 şi darea, în calitate de martor, a unor declaraţii mincinoase în legătură cu modul de întocmire a actului menţionat anterior, toate în scopul de a îngreuna astfel urmărirea penală declanşată împotriva inculpaţilor B.G. şi S.T. şi de a-i exonera de o posibilă răspundere penală;

- de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografa, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, precum şi darea în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, a unei declaraţii mincinoase privind modul de întocmire a actului menţionat, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaţilor B.G. şi S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva acestora şi exonerarea de la o posibilă răspundere penală”.

În sinteză, acuzaţiile constau în faptul că persoanele arătate în actul de sesizare au fost implicate, după caz, în redactarea/alcătuirea/semnarea celor 2 înscrisuri sub semnătură privată şi, respectiv, în faptul că au dat declaraţii mincinoase/au făcut afirmaţii mincinoase în cursul urmării penale cu privire la întocmirea acelor înscrisuri, în „scopul de a îngreuna urmărirea penală” şi „de a-i exonera de o posibilă răspundere penală” pe inculpaţii B.G. şi S.T.

Instanţa a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, întrucât aşa cum rezultă din prevederile art. 264 C. pen. infracţiunea de favorizare a infractorului este o infracţiune subsecventă deoarece, înainte de a exista fapta de favorizare, trebuie să existe o infracţiune săvârşită de altă persoană decât cel care va fi un favorizator al acelei fapte. Potrivit textului art. 264 alin. (1) C. pen., cel care profită de activitatea favorizatorului este întotdeauna un infractor (deoarece se menţionează că ajutorul este dat „unui infractor”). Aceasta înseamnă, pe de o parte, că fapta favorizată poate fi numai o infracţiune, adică o faptă pentru care să se poată legalmente pune în mişcare acţiunea penală, iar pe de altă parte, că cel favorizat îndeplinise, în momentul săvârşirii actelor de favorizare, toate condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerat ca atare, adică un infractor. În lipsa unei definiţii legale, „infractor” este persoana care a săvârşit, cu vinovăţie, vreuna dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă ori care a participat la săvârşirea unei asemenea fapte ca instigator sau complice. Prin „infracţiune”, potrivit art. 17 C. pen., se înţelege „fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. În consecinţă, nu există identitate între noţiunile de „faptă prevăzută de legea penală” şi „infracţiune”, respectiv, între noţiunile de „făptuitor” şi „infractor”.

Aşa cum constant s-a arătat în doctrina juridică şi în jurisprudenţă, fapta anterioară favorizării trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de art 17 C. pen. pentru a fi infracţiune, în lipsa uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, favorizarea acelei fapte nu atrage răspunderea penală (de exemplu, lipseşte vinovăţia ori anumite împrejurări înlătură caracterul penal al faptei). Dacă legiuitorul ar fi dorit ca fapta principală să fie ceva mai puţin decât o infracţiune - spre exemplu, o faptă prevăzută de legea penală - atunci ar fi menţionat acest lucru, aşa cum a făcut în cazul infracţiunii de tăinuire (în textul art. 221 C. pen. legiuitorul folosind expresia „cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”).

Instanţa a apreciat că aceasta este corecta interpretare a textului incriminator (în sensul că nu există identitate între noţiunile de „faptă prevăzută de legea penală” şi „infracţiune”, respectiv, între noţiunile de „făptuitor” şi „infractor”) şi din examinarea „Expunerii de motive” la noul C. pen. potrivit căruia, referitor la această infracţiune, sub noua denumire „favorizarea făptuitorului” (art. 269), se arată că „. au fost aduse unele modificări atât sub aspect terminologic dar şi de conţinut. În primul rând, s-a renunţat la folosirea noţiunilor de „infracţiune” şi „infractor” în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală” şi de „făptuitor” întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii (de pildă minoritatea sau eroarea de fapt). Această deoarece verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a responsabilităţii penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal şi nu în raport de aprecierea făcută de favorizator. În acelaşi timp, s-a renunţat la favorizarea reală, ca modalitate de comitere a acestei infracţiuni, acţiunile respective fiind prevăzute în conţinutul infracţiunii de tăinuire. În consecinţă, această expunere de motive, pe de o parte, sugerează că noul C. pen. extinde condiţiile răspunderii penale pentru această faptă (favorizarea personală), incriminând- o sub denumirea de „Favorizarea făptuitorului” (art. 269), iar pe de altă parte, contribuie Ia concluzia că, „de lege lata”, numai printr- o interpretare extensivă a actualului text prevăzut de art. 264 C. pen. s-ar putea examina posibilitatea condamnării inculpaţilor pentru favorizarea infractorului.

Cu toate acestea instanţa a apreciat că interpretarea textului incriminator în defavoarea acuzatului, prin extinderea domeniului de aplicare la situaţii şi fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor, nu este permisă potrivit art. 7 din C.E.D.O. astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., este periculoasă nu numai pentru că periclitează înfăptuirea justiţiei, ci şi pentru că de ea profită un infractor autentic. Ajutorul dat unui infractor şi care constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., poate consta într- o acţiune ori într- o inacţiune. Fapta constă într-un ajutor dat unui infractor, iar din exprimarea legiuitorului rezultă sprijinirea certă efectivă, a unui infractor. De asemenea, potrivit legii, ajutorul acordat infractorului trebuie să aibă aptitudinea de a-l sprijini pe acesta, de a-l sluji pentru a se sustrage de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ori pentru a-i asigura folosul sau produsul infracţiunii; ajutorul dat infractorului trebuie să aibă acest potenţial în lipsa căruia nu poate fi socotit ca o contribuţie efectivă la periclitarea justiţiei penale.

În ceea ce priveşte prima modalitate de săvârşire a infracţiunii, s-a reţinut că fapta mai este denumită în literatura de specialitate „favorizare personală” şi, pentru existenţa ei, ajutorul acordat trebuie să fie de natură a îngreuna sau zădărnici justiţia penală. În consecinţă, ajutorul acordat infractorului trebuie să vizeze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, în sensul îngreunării acestora (creării de dificultăţi) sau zădărnicirii lor (a Ie face inutile, ineficiente).

Sub aspectul laturii subiective, în momentul în care se săvârşeşte fapta de favorizare, subiectul activ trebuie să ştie că dă ajutor unui infractor, adică unei persoane care a săvârşit, cu vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală, fie în formă consumată, fie în forma tentativei pedepsibile.

În rezumat, pe de o parte, favorizatorul trebuie să ştie că s-a comis o infracţiune al cărei autor, instigator sau complice beneficiază de ajutorul său, iar pe de altă parte, să ştie că acea infracţiune a fost consumată ori a rămas în faza tentativei pedepsibile.

În consecinţă, dacă făptuitorul nu ştie că acordă ajutor unui infractor ori ştie că favorizatul a comis o faptă ilicită, dar nu are date la îndemână, în acel moment, pentru a-şi da seama că este vorba de o infracţiune, atunci cel care dă un astfel de ajutor nu săvârşeşte fapta prevăzută şi pedepsită de art 264 C. pen.

În opinia primei instanţe, toate elementele conţinutului infracţiunii - latură obiectivă, latură subiectivă, obiect, subiect etc. - adică totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru ca o anumită faptă să constituie infracţiune, trebuie să se realizeze cumulativ. Astfel, dacă favorizarea a fost făcută faţă de o persoană care, ulterior, se constată a nu fi infractor, nu se poate aprecia ca fiind realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizarea infractorului numai pe considerentul realizării urmării socialmente periculoase. Lipsa unora dintre elementele conţinutului faptei prevăzute de legea penală nu pot fi suplinite prin existenţa altora. Incriminând fapta de favorizare a infractorului, legiuitorul a urmărit să pedepsească fapta persoanei care creează un pericol pentru înfăptuirea justiţiei prin aceea că ajută un infractor, fapta constând deci în ajutorul dat unui infractor, iar prin aceasta se perturbă sau se zădărniceşte activitatea de înfăptuire a justiţiei. Nu orice periclitare a activităţii de înfăptuire a justiţiei, ca o condiţie suficientă prin ea însăşi, este incriminată prin textul art. 264 C. pen., ci numai aceea care este săvârşită prin intermediul ajutorului dat unui infractor. Dacă lezarea valorilor sociale apărate de legea penală nu se face în modalităţile şi condiţiile strict prevăzute de aceasta, atunci fapta săvârşită de presupusul favorizator nu poate fi infracţiune. Nu se poate ignora caracterul subsecvent al infracţiunii de favorizare, aceasta trebuind să se raporteze la o infracţiune care să fi fost săvârşită de către cel favorizat.

Or, dacă aceasta din urmă (persoana favorizată) nu a săvârşit o infracţiune şi nu este infractor, pe cale de consecinţă, nu mai poate exista infracţiunea de favorizare a infractorului. Dacă s-ar concluziona în sens contrar, s-ar ajunge la situaţia inacceptabilă de a considera ca infracţiune orice îngreunare a activităţii de justiţie, ceea ce, desigur, nu este posibil („nullum crimen sine lege”). De asemenea, ori de câte ori favorizatul este considerat a nu fi săvârşit o faptă penală (inclusiv pe temeiul art. 44- 51 C. pen.), nu va exista nici infracţiunea de favorizarea infractorului.

Prima instanţa a mai arătat că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil în cauzele penale include „dreptul, pentru orice „acuzat”, în sensul autonom pe care art. 6 îl atribuie acestui termen, de a păstra tăcerea şi de a nu încerca să contribuie la propria sa incriminare” (cauza Funke v. Franţa, 25 februarie 1993). În hotărârea pronunţată în cauza Saunders v. Regatul Unit (17 decembrie 1996), se face o precizare importantă în această privinţă: „Curtea reaminteşte că, chiar dacă art. 6 al Convenţiei nu menţionează în mod expres, dreptul de a păstra tăcerea, şi una din componentele lui - dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare - acestea sunt norme internaţionale general recunoscute, care se află în centrul noţiunii de proces echitabil consacrată prin acest articol (art. 6). Motivele lor de a fi ţin, în special, de protecţia acuzatului împotriva aplicării forţei coercitive abuzive din partea autorităţilor, ceea ce evită erorile judiciare şi permite să fie atinse scopurile art. 6 […]. În particular, dreptul de a nu contribui la propria sa incriminare presupune că, într-o cauză penală, acuzarea caută să-şi întemeieze argumentaţia fără a recurge la elemente probante obţinute prin constrângere sau presiuni, în pofida voinţei acuzatului în acest sens, acest drept este strâns legat de principiul prezumţiei de nevinovăţie consacrat în art. 6 alin. (2) din Convenţie”.

Privilegiul împotriva autoincriminării şi dreptul acuzatului de a păstra tăcerea, garanţii implicite ale dreptului la un proces echitabil, au fost examinate, după anul 1993, în mai multe cauze aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (J.B contra Elveţia, 2001, IJt GMR şi AKP contra Marii Britanii, 2000, Kansal contra Marii Britanii, 2004, Jalloh contra Germaniei, 2006, Weh contra Austria, 2004, Allan contra Marii Britanii, 2002, Muray contra Marii Britanii, 1996, Serves contra Franţei 1997), fiind constant relevată necesitatea interzicerii utilizării oricăror mijloace de constrângere în scopul obţinerii de probe împotriva voinţei acuzatului, precum şi faptul că, faţă de caracterul autonom al noţiunii de „acuzaţie în materie penală”, trebuie considerat că şi martorul se bucură de acest drept în măsura în care, prin declaraţia pe care o face, s-ar putea autoincrimina.

În rezumat, privilegiul împotriva autoincriminării este un principiu conform căruia statul nu poate obliga un suspect să coopereze cu acuzarea prin oferirea de probe ce l-ar putea incrimina.

Or, în condiţiile în care există indicii rezonabile, pe de o parte, că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte, că va fi pusă sub acuzare, ascultarea acesteia în calitate de martor, sub prestare de jurământ şi, deci, sub sancţiunea penală a săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări care l-ar putea incrimina, poate fi, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, de natură a aduce atingere celor două reguli menţionate (privilegiul împotriva autoincriminării şi dreptul acuzatului de a păstra tăcerea).

Astfel, conform rechizitoriului, o parte a acuzaţiilor incluse în fapta de favorizare a infractorului, ca infracţiune prevăzută de art. 264 C. pen., constau în următoarele:

- darea unor declaraţii mincinoase în calitate de martor în timpul audierii din 09 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna şi întârzia finalizarea urmăririi penale (inculpatul M.G.R.);

- declararea în mod mincinos a contextului perfectării înscrisului menţionat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008, în scopul de a îngreuna prezenta anchetă şi de a-i exonera de o posibilă răspundere penală pe învinuiţii B.G. şi S.T. (inculpata C.A.F.);

- darea în calitate de martor, la data de 25 septembrie 2008, a unei declaraţii mincinoase privind modul de întocmire a actului menţionat, reprezintă acte concrete de ajutorare a învinuiţilor B.G. şi S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva acestora şi exonerarea de la o posibilă răspundere penală (inculpatul P.V.).

Or, inculpaţii M.G.R., C.A.F. şi P.V. fuseseră, anterior ascultării în calitate de martor, aşa cum se menţionează în rechizitoriu, persoanele implicate în întocmirea/redactarea/atestarea şi semnarea celor două antecontracte de vânzare - cumpărare (înscrisuri sub semnătură privată), după cum urmează:

- inculpatul M.G.R., în calitate de promitent-vânzător, în ambele înscrisuri (înscrisul olograf şi înscrisul tehnoredactat);

- inculpata C.A.F., în calitate de avocat redactor al celui de-al doilea antecontract şi, de asemenea, de avocat care a atestat şi semnat respectivul antecontract (înscrisul tehnoredactat);

- inculpatul P.V., în calitate de martor care a semnat pe primul antecontract (înscrisul olograf).

Având în vedere că, anterior, cei trei inculpaţi fuseseră implicaţi în activitatea de întocmire/redactare/atestare şi semnare a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare (înscrisuri sub semnătură privată), ascultarea lor şi, declaraţiile caracterizate de către acuzare ca declaraţii de martor, cu privire la modul de întocmire a respectivelor înscrisuri sub semnătură privată, precum şi la contextul sau împrejurările perfectării acestora, în condiţiile în care organele judiciare de urmărire penală aveau suficiente date şi informaţii care sugerau, în mod rezonabil, posibila punere sub acuzare a lor cu privire la aceste fapte (cel puţin cu privire la scopul întocmirii şi folosirii înscrisurilor) - se plasează sub protecţia „dreptului de a nu contribui la propria sa incriminare”.

În sfârşit, în cauza Creangă contra România (2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră, a constatat că „reclamantul a fost citat pentru a se prezenta la procuror pentru a da o declaraţie în contextul unor cercetări penale şi nu i-a fost dată nicio informaţie suplimentară cu privire la scopul declaraţiei reclamantul nu cunoştea dacă este citat în calitate de martor sau de suspect, sau chiar în calitatea de ofiţer de poliţie care realizează anchete penale”.

Aşa cum s-a remarcat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cu referire la teoria „celor trei alegeri dificile cu care se confruntă persoana”) nu este natural să i se ceară presupusului făptuitor să aleagă între: 1) cel sancţionat pentru refuzul său de a coopera; 2) să furnizeze autorităţilor informaţii incriminatoare pentru el; 3) să mintă şi să rişte să fie condamnat pentru aceasta (cauza Weh contra Austria, 2004).

De altfel, în doctrina juridică şi jurisprudenţa naţională a fost constant susţinută, cu valoare de principiu, opinia potrivit căreia dacă martorul pentru a nu se învinui pe sine de săvârşirea unei infracţiuni, face afirmaţii neadevărate sau, cu intenţie, trece sub tăcere anumite împrejurări esenţiale despre care a fost întrebat, el nu ar săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă. În realitate, o asemenea persoană nu mai este „un martor”, deoarece el nu poate apărea în aceasta calitate în raport cu o eventuală inculpare a sa, din moment ce întrebările ce i se adresează ar conduce, dacă ar răspunde sincer, la implicarea sa într-un proces penal. Într-o asemenea situaţie, martorului nu i se mai poate cere să fie obiectiv, în acelaşi timp în care asupra sa planează sancţiunea penală. În acest sens, în jurisprudenţa instanţei supreme a fost afirmat principiul potrivit căruia, în cazul în care o persoană, după ce a fost ascultată ca martor în cursul procesului penal, este trimisă în judecată, pentru o infracţiune în legătură cu aceea care, încă iniţial, face obiectul judecăţii, ea pierde calitatea de martor, devenind inculpat şi nu mai poate fi trasă la răspundere pentru afirmaţiile neadevărate făcute cu ocazia ascultării sale în calitate de martor (decizia penală nr. 957/1979, Tribunalul Suprem, secţia penală).

Instanţa a apreciat că declaraţiile neadevărate ale prezumtivului făptuitor, ascultat în calitate de „martor” (înainte de a deveni învinuit sau inculpat) reflectă, mai degrabă, preocuparea sa de a-şi concepe anticipat o apărare, decât intenţia de a împiedica aflarea adevărului sau intenţia de favorizarea altui infractor. Chiar dacă declaraţiile iniţiale au fost date în calitate de martor, iar pe parcursul procesului penal a devenit inculpat, declaraţiile sale iniţiale nu pot atrage răspunderea penală nici faţă de aspectele vizând un eventual coinculpat deoarece declaraţia sa a fost dată cu intenţia de a-şi asigura propria apărare, iar nu cu intenţia de a favoriza un coinculpat. Nu în ultimul rând, instanţa a apreciat, în acord cu opinia susţinută constant în doctrină şi jurisprudenţă, că orice declaraţie, fie a martorului, fie a inculpatului, chiar consemnată într-un înscris, este obligatoriu supusă unei verificări de către organele judiciare cu privire la realitatea datelor şi informaţiilor consemnate în respectiva declaraţie. Această obligaţie este valabilă, mai ales, pentru declaraţiile făcute de prezumtivul făptuitor audiat în calitate de „martor”, făcute de învinuit sau inculpat în cursul procesului penal deoarece, în exercitarea dreptului la apărare, aceştia nu sunt ţinuţi de obligaţia de a declara adevărul. Instanţa a mai precizat că în jurisprudenţă a fost susţinută şi opinia potrivit căreia, pentru existenţa infracţiunii de favorizarea infractorului nu este suficientă darea, în cursul procesului penal, a unor declaraţii favorabile infractorului, ci se cer alte acte concrete de ajutare a acestuia (decizia penală nr. 1139/1984, Tribunalul Suprem, secţia penală).

Această ultimă opinie jurisprudenţială a fost apreciată ca rezonabilă de instanţa de fond deoarece, pe de o parte, există obligaţia pentru organele judiciare de a strânge probe în vederea lămuririi cauzei penale sub toate aspectele (art. 62 C. proc. pen.), iar pe de altă parte, aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului (art. 63 alin. (2) C. proc. pen.). Toate declaraţiile date de persoanele ascultate în cursul procesului penal, chiar şi a celor ascultate ca martor, trebuie examinate prin corelare/coroborare cu toate celelalte probe/mijloace de probă, fără absolutizarea valorii probatorii a uneia sau alteia dintre probe.

Chiar dacă deciziile menţionate sunt cu mult anterioare prezentei cauze penale, instanţa fondului nu a identificat argumente suficiente şi rezonabile pentru a se îndepărta de principiile expuse în aceste hotărâri judecătoreşti ale instanţei supreme, cu atât mai mult cu cât aceste principii - de-a lungul ultimilor ani - au primit confirmarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului ca fiind în acord cu noua concepţie referitoare la noţiunea de „proces echitabil”.

În opinia majoritară a primei instanţe s-a apreciat că nu există probe certe care să dovedească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii P.V., C.A.F. şi M.G.R. au acţionat, sub aspect subiectiv, cu intenţie în sensul că, la data faptelor, ştiau că dau ajutor unui infractor (adică unei persoane care a săvârşit, cu vinovăţie, o faptă prevăzută de legea penală, fie în formă consumată, fie în forma tentativei pedepsibile) în scopul îngreunării sau zădărnicirii activităţii de urmărire penală.

Referitor la acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art 290 Cpen, instanţa de fond a reţinut că potrivit actului de sesizare a instanţei, în raport cu fiecare inculpat, se reţin următoarele fapte:

- „întocmirea frauduloasă, în data de 19 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare mistificate prin adăugarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului sub aspectul conţinutului, voinţei reale a părţilor şi a datei întocmirii acestora precum şi folosirea ulterioară a înscrisurilor astfel falsificate atât în prezenta cauză penală, cât şi în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicţionale ale F.R.F., în scopul de a fi exonerat de o posibilă răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupţie”;

- „alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vânzare-cumpărare, în care au fost introduse menţiuni necorespunzătoare adevărului în privinţa conţinutului, datei şi voinţei reale a părţilor, folosite ulterior în timpul anchetei penale”;

- „a redacta în mod fraudulos, la data de 20 mai 2008, un antecontract de vănzare-cumpărare între M.G.R. şi B.G., prin consemnarea-atestarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului, în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului şi voinţa părţilor, precum şi declararea în mod mincinos a contextului perfectării înscrisului menţionat în cadrul audierii din 25 septembrie 2008”;

- „perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008”;

- „perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008”.

În opinia primei instanţe, faptele descrise anterior nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen. „Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Art. 290 alin. (1) C. pen. face trimitere la „modurile arătate în art. 288, cu denumirea marginală „Falsul material în înscrisuri oficiale”, articol în care se arată că falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni ia 3 ani”, iar nu şi la textul art. 289, cu denumirea marginală „Falsul intelectual”, potrivit căruia „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

Instanţa de fond a constatat că persoanele trimise în judecată nu au contestat realitatea întocmirii celor două înscrisuri sub semnătură privată, nici scrierea sau subscrierea (semnarea) înscrisurilor respective. De altfel, nici în actul de acuzare nu se afirmă că nu aceste persoane ar fi întocmit înscrisurile respective, că nu ar fi ele autoarele şi semnatarele acestora, ci numai împrejurarea potrivit căreia data întocmirii şi semnării acestora, precum şi voinţa persoanelor, nu ar fi cele reale. De asemenea, din prezentarea faptelor şi împrejurărilor întocmirii celor două înscrisuri sub semnătură privată nu a rezultat că acestea au fost supuse, ulterior, alterării prin inserarea sau adăugarea altor menţiuni, adică „prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod”.

În principiu, fiind generate în sfera activităţii private şi, nefiind supuse autentificării notariale, în măsura în care semnatarii înscrisurilor nu contestă întocmirea şi semnarea lor, aceste fapte nu constituie infracţiuni deoarece conţinutul neadevărat al unui înscris privat, ca atare şi în anumite limite, nu constituie o infracţiune.

Instanţa a constatat că cele două înscrisuri nu au fost folosite în scopul realizării voinţei juridice consemnate în acestea (ca temei al unei acţiuni în justiţie pentru realizarea dreptului în urma promisiunii de vânzare-cumpărare a terenului, promisiune care apare consemnată în înscrisuri), ci în sprijinul unei apărări a inculpaţilor în cursul urmării penale.

În continuare, instanţa de fond a prezentat argumente relevate de succesiunea incriminării faptelor ca fals în înscrisuri sub semnătură privată:

Codul penal anterior anului 1968 incrimina falsul în înscrisuri sub semnătură privată numai prin „contrafacerea” sau „alterarea” înscrisului, jurisprudenţa din acea perioadă relevând imposibilitatea încadrării în textul legal a altor modalităţi faptice, aspect care a impus completarea textului incriminator prin adăugarea expresiei „sau alcătuindu-l în orice mod”. Ulterior, în redactarea textului actualului Codului penal, intrat în vigoare în anul 1968, cu referire la modurile comiterii falsului material, s-au folosit numai expresiile „contrafacerea” şi „alterarea” înscrisului, ceea ce a cauzat o jurisprudenţa contradictorie generată, pe de o parte, de opinia că un text incriminator trebuie aplicat printr- o riguroasă şi restrictivă interpretare a expresiilor şi termenilor săi, iar pe de altă parte, de opinia că textul trebuie interpretat extensiv, pentru a nu lăsa nesancţionate unele fapte comise prin alte modalităţi decât cele expres prevăzute de textul incriminator (potrivit acestei ultime opinii, fiind inutilă adăugarea expresiei „alcătuindu-l în orice mod”).

În jurisprudenţă s-a consolidat opinia interpretării cu rigurozitate ştiinţifică a terminologiei Codului penal, rigurozitate care nu permite asimilarea expresiei „contrafacerea” cu expresia „facerea”. De asemenea, s-a arătat că expresia,fals material” - care presupune ştergere, înlocuire, adăugire, etc, deci o acţiune materială directă asupra conţinutului înscrisului real preexistent - nu echivalează cu cel „intelectual” (cazul înscrisului conceput de orice persoană, alta decât funcţionarul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu). Un efect important al modificărilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996 - definirea termenului „înscris oficial” şi a termenului „public” - a fost cel al scoaterii înscrisurilor care emană sau aparţin altor persoane juridice, altele decât cele la care se referă art. 145 C. pen., din sfera „înscrisurilor oficiale”, falsificarea acestor înscrisuri neputând constitui decât infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile prevăzute de art. 290 C. pen.

Însă, aşa cum a arătat anterior, existenţa acestei infracţiuni este condiţionată de modalitatea comiterii, respectiv „prin vreunul din modurile arătate în art. 288”; or, aceste moduri sunt expres şi limitativ arătate în textul incriminator, respectiv numai „contrafacerea” sau „alterarea”. Riguros juridic, mai ales în demersul de interpretare a legii penale substanţiale (interpretarea normelor de incriminare), orice altă modalitate de comitere a faptei - precum alcătuirea unui înscris cu date nereale - nu este incriminată. Legiuitorul a şi dat un titlu marginal definitoriu pentru aceasta infracţiune, „Fals material” care, în consens cu înţelesul modurilor de comitere indicate, nu permite o altă acţiune materială directă decât asupra unui înscris preexistent falsificării.

Conform doctrinei juridice, acţiunea de falsificare poate fi săvârşită prin „contrafacere”, adică confecţionarea prin imitarea scrierii sau semnăturii înscrisului (imitarea semnăturii, imitarea prin reproducerea conţinutului înscrisului falsificat, adică, în sinteză, confecţionarea unui înscris similar cu cel original) ori prin „alterare”, adică prin modificarea în orice mod a înscrisului. În general, contrafacerea scrierii înseamnă plăsmuirea, confecţionarea unui înscris similar cu unul preexistent, contrafacerea subscrierii/semnăturii înseamnă aplicarea unei semnături care să aibă aparenţa că ar fi a celui ce trebuia să semneze, iar alterarea înseamnă denaturarea materială a conţinutului înscrisului, fie prin adăugiri între rânduri sau marginale, prin modificări de date sau cifre, prin ştersături sau bifări sau chiar prin aducerea în stare de ilizibilitate a unor părţi din înscrisul respectiv. În cazul alterării prin adăugiri, apare necesară o contrafacere/imitare a scrierii, adică utilizarea aceluiaşi scris de mână sau a aceloraşi caractere dactilografiate. Dacă modalităţile prevăzute de art. 288 C. pen. ar presupune şi modalitatea de alterare prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii înscrisurilor de către părţile semnatare ale acestuia, ca în prezenta cauză, s-ar putea concluziona ca falsul intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. este incriminat şi de art. 288 alin. (2) C. pen., ceea ce nu poate fi acceptat deoarece legiuitorul, dacă ar fi dorit incriminarea şi a unor astfel de fapte, ar fi prevăzut în textul art. 290 C. pen. că falsificarea se poate realiza şi prin modurile arătate de art. 289 C. pen.

În sinteză, atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii înscrisului sub semnătură privată este, în sens larg, „un fals intelectual” săvârşit însă nu de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ci de către alte persoane.

În raport cu cele arătate, s-a constatat că legiuitorul nu a incriminat, în actualul C. pen. şi „falsul intelectual în înscrisuri sub semnătură privată”; ar fi greşit ca, prin interpretarea extensivă a texului incriminator, faptele arătate în rechizitoriu să fie considerate ca realizând cerinţele noţiunii de „contrafacere a scrierii” sau celei de „alterare în orice mod”, considerentele deciziei de îndrumare nr. 1/1970 a fostului Tribunalului Suprem („cu privire la încadrarea juridică a faptei de a plăsmui un înscris oficial”), nefiind incidente şi nici de natură a consolida această interpretare extensivă.

Dimpotrivă, concluzia că faptele menţionate în rechizitoriu nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată este consolidată şi de „Expunerea de motive pentru noul C. pen., precum şi de conţinutul noului text incriminator al faptei. Astfel, în Expunerea de motive la noul C. pen.” se arată următoarele: „Capitolul al III-lea - Falsuri în înscrisuri - cuprinde, la rândul său, o serie de modificări faţă de legea în vigoare. Astfel, infracţiunea de fals intelectual a fost completată cu o nouă dispoziţie, incidenţă atunci când fapta nu a fost săvârşită de un funcţionar, în acest caz, bineînţeles, nu mai este vorba de un înscris oficial, ci de un înscris sub semnătură privată. Incriminarea se impunea datorită faptului că, pe baza textelor existente în legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în sfera raporturilor comerciale”. În mod corespunzător, noile reglementări de incriminare a faptelor de fals în înscrisuri sunt următoarele:

„CAPITOLUL Falsuri în înscrisuri

Art. 320

Falsul material în înscrisuri oficiale

(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani,

(2) Falsul prevăzut în alin. (I), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.

(4) Tentativa se pedepseşte.

Art. 321

Falsul intelectual

(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Art 322

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau ari 321. dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Tentativa se pedepseşte”.

Legat de argumentele relevate de jurisprudenţa instanţelor naţionale, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la interpretarea şi aplicarea normelor de incriminare a faptelor, instanţa de fond a arătat că în susţinerea acuzării nu poate fi invocată decizia de îndrumare nr. 1/1970 a fostului Tribunal Suprem întrucât:

- decizia se referă la, „fapta de a plăsmui un înscris oficial”, iar nu la „fapta de a plăsmui un înscris sub semnătură privată”;

- se arată în această decizie că verbul „a contraface” înseamnă a reproduce ceva fraudulos, a imita, a plăsmui, a alcătui ceva, atribuindu-i caracter de autenticitate;

- potrivit dispozitivului deciziei persoana care plăsmuieşte în întregime sau parţial un înscris oficial, comite infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, fără a fi necesar ca pentru existenţa acestei infracţiuni înscrisul să fie folosit”.

În consecinţă, decizia arătată se referă la „plăsmuirea” de către o persoană a unui înscris prin care se imită un înscris oficial (întocmirea unui înscris identic sau similar cu un înscris oficial), ceea ce îi atribuie un caracter de autenticitate şi, practic, fapta prezintă pericol social prin ea însăşi, chiar fără ca respectivul înscris să fie folosit sau încredinţat altei persoane spre folosire (ca şi în cazul infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale” şi „fals intelectual”, în opoziţie cu infracţiunea de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” pentru care este obligatorie cerinţa folosirii înscrisului de către făptuitor sau încredinţarea acestuia altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice. De asemenea, prin decizia nr. 411 din 20 noiembrie 1971 a fostului Tribunal Suprem, Secţia penală, s-a statuat că „întocmirea unei copii a unui act inexistent constituie, de aceea, infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale”.

În sfârşit, instanţa făcând trimitere la argumentele relevate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la limitele interpretării şi aplicării normelor care prevăd infracţiuni, a apreciat că faptele reţinute în rechizitoriu, astfel cum au fost descrise distinct, în raport cu fiecare inculpat, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Potrivit doctrinei juridice, falsul în înscrisuri sub semnătură privată este fapta persoanei care contraface (plăsmuieşte) sau alterează (modifică) un astfel de înscris, pentru a obţine prin aceasta o probă scrisă neconformă cu adevărul în consecinţă, înscrisul sub semnătură privată constituind o probă împotriva persoanei care a semnat acel înscris şi în avantajul persoanei care a obţinut înscrisul, falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului operată asupra unui lucru (entitate) care are legal însuşiri probatorii. Fapta prezintă pericol social deoarece multiple relaţii sociale, concretizate în diferite raporturi juridice privind persoane particulare, sunt înlesnite şi asigurate prin folosirea înscrisurilor sub semnătură privată. În principiu, înscrisul sub semnătură privată, considerat în mod singular, interesează numai pe subiecţii raportului juridic la care se referă înscrisul respectiv. Subiectul pasiv este persoana faţă de care va fi folosit înscrisul sub semnătură privată fals atunci când se va produce fapta de folosire a înscrisului fals. În caz de săvârşire a faptei prin contrafacere este esenţială imitarea semnăturii, fiindcă semnul de autenticitate al unui înscris sub semnătură privată este, aşa cum subliniază chiar denumirea infracţiunii, semnătura de pe înscris. Semnătura este considerată fals din moment ce nu a fost scrisă de cel căruia i se atribuie. In cazul alterării prin adăugiri apare ca necesară o contrafacere (imitare) a scrierii (acelaşi scris de mână sau aceleaşi caractere dactilografice). Or, în prezenta cauză instanţa a constatat că acuzarea nu a contestat că cele două înscrisuri sub semnătură privată au fost întocmite chiar de către părţi - M.G.R. şi B.G. - (înscrisul olograf), respectiv, întocmite la cererea părţilor - (înscrisul tehnoredactat de avocat C.A.F.); că respectivele înscrisuri sunt semnate, în mod real, de către părţi şi nici că semnăturile aplicate pe cele două înscrisuri sub semnătură privată ar aparţine altor persoane, altele decât cele care, în mod real, au aplicat semnăturile pe înscrisuri (au semnat ca „martor” respectivele înscrisuri - V.R. şi P.V., precum şi persoana avocatului care a tehnoredactat şi atestat antecontractul - C.A.F.).

În consecinţă, instanţa a constatat faţă de cele menţionate, că cele două înscrisuri sub semnătură privată nu constituie o probă împotriva persoanei care a semnat acel înscris şi în avantajul persoanei care a obţinut înscrisul; de asemenea, nu este îndeplinită nici cerinţa potrivit căreia subiectul pasiv al infracţiunii este persoana faţă de care va fi folosit înscrisul sub semnătură privată fals, atunci când se va produce fapta de folosire a înscrisului fals.

În realitate, aşa cum se arată chiar în rechizitoriu, cele două înscrisuri sub semnătură privată au reprezentat una din apărările inculpatului B.G. în cursul urmării penale (rechizitoriu, pag.69 - 70, 94 - 119) deoarece, în cursul judecăţii, inculpatul a menţionat expres că nu înţelege să se folosească în apărarea sa de cele două antecontracte (declaraţie fila 210 verso, 213).

Or, potrivit art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată; această regulă se referă inclusiv la administrarea probelor pentru combaterea apărărilor formulate de inculpat în cursul procesului penal.

Această apărare a inculpatului G.B., conform regulilor generale ale urmăririi penale, a fost examinată, verificată şi înlăturată de prima instanţă.

Aşa cum a arătat anterior, orice apărare a inculpatului, chiar dacă îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată, este obligatoriu supusă unei verificări de către organele judiciare cu privire la realitatea datelor şi informaţiilor consemnate în respectivul înscris. Această obligaţie este valabilă, mai ales, pentru înscrisurile depuse la dosar de prezumtivul făptuitor (audiat în calitate de „martor”), de învinuit sau inculpat în cursul procesului penal deoarece, în exercitarea dreptului la apărare, aceştia nu sunt ţinuţi de obligaţia de a declara adevărul.

Cu referire la inculpatul V.R., instanţa a constatat că, ulterior trimiterii în judecată, la data de 09 ianuarie 2011, a intervenit decesul acestuia (copie certificat deces - Fila 186, vol. l d.p.i), despre această împrejurare luând act prin încheierea din 19 ianuarie 2011, cercetarea judecătorească fiind începută ulterior, la data de 14 martie 2011. În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. faţă de inculpatul V.R. s-a dispus încetarea procesului penal.

În ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa având în vedere argumentele expuse şi soluţia de achitare a inculpaţilor în legătură cu infracţiunile deduse judecăţii a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 08 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., prin care s-a instituit sechestrul asigurător şi indisponibilizarea sumei de 1.700.000 de euro aparţinând inculpatului B.G. Totodată, instanţa a apreciat, ca neîntemeiată, cererea Ministerului Public (pag.145 rechizitoriu) de desfiinţare totală, în temeiul art. 348 şi art. 170 C. proc. pen., a celor două înscrisuri sub semnătură privată (înscrisul olograf „antecontract de vânzare-cumpărare” şi înscrisul tehnoredactat şi atestat „antecontract de vânzare-cumpărare”) având în vedere că:

- niciuna dintre părţile semnatare a înscrisurilor sub semnătură privată nu a contestat voinţa juridică consemnată, nu a contestat întocmirea lor, respectiv, solicitarea de redactare şi atestare de către avocat, precum şi semnarea acestora. În aceste condiţii, părţile sunt cele care vor aprecia asupra efectelor juridice a respectivelor înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de drept penal nefiind îndreptăţită să desfiinţeze, chiar şi parţial, antecontractele de vânzare-cumpărare care - susţin acestea - reprezintă acordul lor de voinţă;

- Faţă de soluţia achitării pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi argumentele pentru această soluţie, cele două antecontracte de vânzare-cumpărare nu constituie „produsul infracţional în raport cu art. 290 alin. (2) C. pen.”;

- în cauză nu există aspecte specifice unei acţiuni civile, art. 348 C. proc. pen. având denumirea marginală „Rezolvarea separată a acţiunii civile”; art. 348 C. proc. pen. trebuie corelat cu art. 14 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen. potrivit căruia „Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile: a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare „;

- art. 170 C. proc. pen. are denumirea marginală „Restabilirea situaţiei anterioare” şi are următorul conţinut: „Procurorul sau instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă”.

În cauză s-a apreciat că nu sunt împrejurări faptice care să impună restabilirea unei situaţii anterioare săvârşirii infracţiunii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Public - D.N.A., solicitând condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii, apreciind că în mod eronat instanţa de fond a pronunţat achitarea, întrucât probatoriul administrat în cauză conturează elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, completul de 5 judecători, la data de 05 februarie 2013, având primul termen la data de 25 martie 2013.

La data de 25 martie 2013, constatându-se întemeiate cererile de amânare a judecăţii în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării, formulate, oral în faţa instanţei, de către intimaţii inculpaţi B.G. şi C.A.F., precum şi în scris de intimatul inculpat S.T., instanţa de control judiciar a dispus amânarea cauzei pentru termenul din data de 22 aprilie 2013.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁴alin. (1)¹ C. proc. pen., a solicitat intimaţilor inculpaţi prezenţi să precizeze dacă doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs sau înţeleg să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

La acest termen intimatul inculpat B.G. a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, înţelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere.

Intimata inculpată C.A.F. a solicitat prorogarea discuţiei cu privire la acest aspect, după ce va angaja un avocat care să o asiste în prezenta cauză.

La termenul de judecată din data de 22 aprilie 2013 intimatul inculpat B.G. a revenit asupra poziţiei exprimate anterior, arătând că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, în timp ce intimaţii inculpaţi S.T. şi C.A.F. s-au prevalat de dreptul la tăcere consfinţit de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. pen. Apărătorul ales al intimatului inculpat P.V., lipsă la acest termen, avocat Duţu Mircea, a arătat că a luat legătura cu clientul său, care i-a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, înţelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere.

În conformitate cu dispoziţiile art. 302 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, a solicitat reprezentantului Ministerului Public şi apărătorilor intimaţilor inculpaţi să precizeze dacă au cereri prealabile sau excepţii de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat încuviinţarea probei constând în audierea în faţa Completului de 5 Judecători a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, înregistrate pe suport CD şi redate în procesele verbale din data de 4 noiembrie 2008, precum şi a fişierului intitulat „B.” aflat pe CD-ul care conţine înregistrările audio şi video efectuate la data 11 mai 2006 privitoare la oferta financiară adresată jucătorilor de fotbal ai SC „G.B.”, apreciind- o utilă şi pertinentă cauzei, întrucât pe parcursul judecării în fond CD-urile menţionate nu au fost audiate, având în vedere totodată şi poziţia procesuală a inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptei, procurorul precizând că din aceste înregistrări rezultă activităţile infracţionale ale inculpaţilor, precum şi o serie de aspecte privind modalitatea în care inculpatul B.G. a încercat să-şi construiască apărarea.

Apărătorii aleşi ai intimaţilor inculpaţi, pe rând, s-au opus administrării acestei probe, întrucât nu a fost contestată situaţia de fapt reţinută prin actul de inculpare.

Instanţa de control judiciar, în temeiul art. 302 alin. (2) cu referire la art. 67 C. proc. pen., a respins cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public de audiere în şedinţă publică a înregistrărilor din data de 4 noiembrie 2008 şi din 11 mai 2006, apreciind că, probele solicitate, aflate la dosarul cauzei, pot fi oricând consultate de membrii completului de judecată, neimpunându-se ascultarea acestora în şedinţă publică.

Cauza a fost amânată la data de 27 mai 2013 pentru ca intimaţii inculpaţi M.G.R. şi P.V., lipsă la termenele anterioare, să îşi exprime poziţia procesuală faţă de dispoziţiile art. 385¹⁴ alin. (1)¹ C. proc. pen.

La data de 27 mai 2013 apărătorul ales al intimatului inculpat M.G.R., avocat B.V. a arătat că, dată fiind vârsta înaintată a clientului său, acesta nu se poate prezenta în faţa instanţei, sens în care, văzând şi dispoziţiile încheierii de şedinţă din data de 22 aprilie 2013, a depus un înscris olograf redactat de către intimatul - inculpat, certificat la solicitarea preşedintelui completului, prin care a fost menţionată împrejurarea că intimatul inculpat înţelege să nu dea o declaraţie în faţa instanţei, rezervându-şi, astfel dreptul la tăcere. La aceiaşi dată intimatul - inculpat P.V., personal, a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs, înţelegând să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, la acest termen de judecată Înalta Curte, completul de 5 judecatori, a procedat la audierea inculpatului B.G., potrivit solicitării sale de la termenul din data de 22 aprilie 2013.

Totodată, inculpatul B.G., prin apărătorul său ales, avocat B.V., a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în defavoarea inculpatului de Ministerul Public şi excepţia neconvenţionalităţii dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, excepţii pe care instanţa le-a unit cu fondul cauzei.

Constatând că, atât inculpaţii, cât şi Ministerul Public nu au mai solicitat încuviinţarea altor probe şi nici nu au contestat starea de fapt reţinută în dosar, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat încheiată cercetarea judecătorească.

Prioritar examinării recursului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va analiza cele două excepţii invocate de inculpatul B.G. prin apărătorul său ales, avocat B.V., respectiv excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în defavoarea inculpatului şi excepţia neconvenţionalităţii dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, inculpatul B.G., prin apărătorul său ales, avocat B.V., invocând dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a precizat că este inadmisibil recursul declarat de Ministerul Public, întrucât nu poate exista o jurisdicţie superioară în cadrul instanţei supreme.

Totodată, acelaşi inculpat, prin apărătorul său ales, a invocat şi excepţia neconvenţionalităţii dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, întrucât Completele de 5 Judecători, în materia penală, care reprezintă jurisdicţia superioară în cadrul instanţei supreme, sunt alcătuite tot din judecători ai secţiei penale, instanţă care a judecat cauza în fond, situaţie în care nu se poate vorbi despre un real control judiciar.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se stabileşte un standard minim în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, standard pe care statele semnatare ale convenţiei trebuie să-l respecte.

În legătură cu inadmisibilitatea recursului parchetului, motivat de faptul că se cere reformarea hotărârii în defavoarea inculpatului, care nu mai are posibilitatea vreunei alte căi de atac, Înalta Curte-completul de 5 Judecători constată că, în realitate, critica priveşte modul de reglementare legală a căilor de atac ordinare, acesta fiind atributul exclusiv al legiuitorului.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune statelor să creeze anumite instanţe, nici modul de alcătuire al acestora şi nici modul de organizare a activităţii de judecată. Prin urmare, raportat la cerinţele normei europene, compunerea completelor de judecată nu trebuie să fie realizată într-un mod agreat de justiţiabil.

Este adevărat că în conţinutul Convenţiei, precum şi în art. 20 din Constituţia României a fost consacrată prevalenţa normelor europene în raport cu cele interne.

Textul art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este reglementat, garantează dreptul oricărei persoane la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală, iar prin alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede posibilitatea şi nu obligativitatea suprimării celui de al doilea grad de jurisdicţie pentru infracţiunile minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Analizând excepţiile invocate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că apărarea nu a indicat o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului în care să se fi identificat o situaţie similară celei relevate în cererea formulată.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine şi împrejurarea că, de-a lungul timpului, Curtea Constituţională fiind sesizată în numeroase rânduri, a examinat şi s-a pronunţat cu privire la modul de reglementare a căilor de atac în procesul penal român, mai precis asupra chestiunii dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacă el implică existenţa unor proceduri unice chiar şi pentru aceste situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. De asemenea, au fost analizate condiţiile în care existenţa unor particularităţi procedurale, în special referitoare la exercitarea căilor de atac, este în concordanţă cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Instanţa constituţională a statuat, de asemenea că, liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului penal în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Această soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum şi din cele ale art. 129, conform cărora „ împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

Dublul grad de jurisdicţie este un mod de organizare a instanţelor judecătoreşti în vederea asigurării judecăţii în fond de către instanţele inferioare şi efectuarea controlului judiciar de către instanţele superioare. Dublul grad de jurisdicţie, în sistemul de organizare a instanţelor judecătoreşti în România, are la bază ierarhia lor şi calea ordinară de atac a recursului.

Drept urmare, suprimarea celui de al doilea grad de jurisdicţie trebuie prevăzută în mod expres de lege. Controlul judiciar ordinar nu poate fi înlăturat decât în situaţii anume prevăzute de lege. Pentru asigurarea traducerii în viaţă a principiului dublului grad de jurisdicţie este de datoria legiuitorului de a nu crea excepţii, de la aplicarea sa, decât pentru situaţii recunoscute şi justificate ca atare.

Legea Fundamentală conferă posibilitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a avea şi o jurisdicţie superioară faţă de hotărârile pe care le pronunţă în primă instanţă. Faptul că în cadrul jurisdicţiei superioare, completele de judecată sunt alcătuite din judecători care au acelaşi grad profesional cu cei care au soluţionat fondul cauzei, este o consecinţă firească a principiului specializării şi dă naştere premiselor pentru crearea unei jurisprudenţe unitare în materia corespunzătoare competenţei acestor complete, prin judecarea cauzelor penale de către complete formate numai din judecători specializaţi în domeniul dreptului penal prin care se asigură într- o mai mare măsură, respectarea dreptului la un proces echitabil.

Constatând că niciuna dintre dispoziţiile CEDO nu a fost încălcată prin modul în care legiuitorul român a reglementat căile de atac, Înalta Curte, completul de 5 judecători, va respinge excepţiile invocate, ca neîntemeiate.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:

Ministerul Public a criticat, în esenţă, hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii, apreciind că materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi completat în cursul cercetării judecătoreşti a dovedit întrunirea elementelor constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, pentru toate infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.G. probele au demonstrat, fără dubiu, că acesta a săvârşit două infracţiuni de dare de mită, prima în modalitatea alternativă a promisiunii, iar, cea de a doua, în modalitatea alternativă a oferirii. În strânsă legătură cu cea de a doua infracţiune de dare de mită se află şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie, comisă pentru ascunderea infracţiunii de dare de mită.

Referitor la inculpaţii S.T., C.A.F., M.G.R., V.R. şi P.V., probatoriul cauzei a relevat activitatea infracţională a fiecăruia dintre aceştia, contribuţia, precum şi rolul pe care l-au avut în realizarea scopului infracţional comun, şi anume, ajutorarea inculpatului B.G., ajutor care în situaţia inculpatului S.T. a îmbrăcat forma complicităţii, în cazul inculpaţilor V.R. şi P.V. ajutorul dat s-a constituit în infracţiunea de favorizarea infractorului, iar, în cazul celorlalţi s-a conturat sub forma infracţiunilor de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că analiza criticii formulată de reprezentantul Ministerului Public impune anumite consideraţii teoretice după cum urmează :

Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, instituţiilor de stat, a instituţiilor ori serviciilor publice, sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi, prin aceasta, pentru existenţa şi echilibrul societăţii democratice organizate, a ordinii de drept.

Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de încercare de corupere la care ar putea fi expuşi.

Darea de mită reprezintă forma corupţiei active, „fermentul corupţiei”, acela care dă mită fiind la fel de vinovat ca şi mituitul, mituitorul fiind de cele mai multe ori iniţiatorul actelor de corupţie. Această infracţiune este în strânsă legătură cu infracţiunea de luare de mită, denumită în literatura de specialitate „corupţie pasivă”.

Incriminarea distinctă a dării de mită este menită, prin natura sa să descurajeze pe cei care încearcă să-şi promoveze interesele prin coruperea funcţionarilor, să apere probitatea acestora şi să contribuie la reducerea corupţiei.

Infracţiunea de dare de mită potrivit dispoziţiilor art. 255 C. pen. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen.

Din conţinutul normei de incriminare rezultă că darea de mită este fapta aceluia care, pentru a determina un funcţionar public sau un funcţionar să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, îi promite, oferă sau dă, direct sau indirect, bani sau alte foloase care nu i se cuvin.

Obiectul juridic special al infracţiunii de dare de mită îl constituie relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală sunt inseparabil legate de asigurarea funcţionării corespunzătoare a organelor, organismelor statului, instituţiilor acestuia şi a celor publice sau a altor unităţi, prin comportarea corectă a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu împotriva faptelor de corupere a acestora.

În timp ce subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică, subiectul pasiv trebuie să fie unul calificat, în sensul că acesta trebuie să fie, în mod obligatoriu, funcţionar public sau funcţionar, în sensul dispoziţiilor art. 147 C. pen.

Latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită este alcătuită dintr-un element material însoţit de anumite cerinţe esenţiale, o urmare imediată şi o legătură de cauzalitate.

Elementul material se realizează întotdeauna printr-o acţiune: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, fapta putând fi comisă direct sau printr-un intermediar.

Promisiunea constă în făgăduiala, angajamentul pe care şi-l ia mituitorul de a da bani sau alt folos mituitului, dacă acesta acceptă să efectueze sau efectuează un anumit act. Promisiunea poate fi făcută verbal sau în scris, expres sau implict ori aluziv. Promisiunea nu implică şi acceptarea sa, de aceea acţiunea se consumă instantaneu, în momentul în care se face o făgăduială de avantaje.

Oferirea de bani sau alte foloase constă în propunerea făcută de mituitor mituitului de a lua bani sau alte foloase ori punerea la dispoziţia mituitului a unei sume de bani ori a altor foloase drept mită. Oferirea este un act unilateral al mituitorului, existenţa infracţiunii nefiind condiţionată de acceptarea de către funcţionar. Oferirea trebuie să fie precisă, neechivocă, bunul sau foloasele materiale sunt prezentate mituitului sau sunt cunoscute de acesta.

Darea de bani sau alte foloase constă în acţiunea mituitorului de a înmâna, preda, dărui mituitului banii sau alte valori materiale ori de a-i procura orice folos, activitate care este urmată, în mod necesar, de acţiunea corelativă de primire din partea mituitului.

Fapta trebuie să aibă loc în legătură cu îndeplinirea de către funcţionarul mituit a unui act care intră în atribuţiile de serviciu ale acestuia sau a unui act contrar atribuţiilor sale de serviciu.

Promiterea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.

Din punct de vedere juridic, pentru existenţa infracţiunii de dare de mită este lipsită de semnificaţie reacţia funcţionarului căruia i se oferă bani sau avantaje.

Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu ale funcţionarilor, prin posibilitatea încălcării atribuţiilor lor de serviciu.

Legătura de cauzalitate rezultă ex rem.

În ce priveşte latura subiectivă legiuitorul a prevăzut că această infracţiune se săvârşeşte numai cu intenţie directă şi în scopul special urmărit de făptuitor de a-l determina pe funcţionar să acţioneze în sensul dorit de cel care dă mita.

Infracţiunea de dare de mită se consumă instantaneu, în locul şi momentul în care a avut loc promisiunea, oferirea sau darea de mită, neavând nicio relevanţă dacă promisiunea sau oferirea a fost sau nu acceptată, după cum nu interesează nici dacă promisiunea sau oferta făcută a fost sau nu realizată.

Raportând considerentele teoretice anterior menţionate speţei dedusă judecăţii, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că prin Rechizitoriul nr. 95/P/2006 din 16 decembrie 2008, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei, inculpatul B.G. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (trei fapte) şi art. 75 lit. a) C. pen., constând, în esenţă, că la data de 11 mai 2006, inculpatul G.B., în mod direct, a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.G.B., sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro, în situaţia obţinerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.”, meci ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal, iar în anul 2007 acelaşi inculpat a oferit importante sume de bani în valută echipei de fotbal „U.C.” şi preşedintelui acestui club, A.D., pentru ca, în ultima etapă a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I, ediţia 2007 - 2008, ce urma a fi susţinută la data de 07 mai 2008 în compania echipei „C.F.R.C.”, clubul „U.C.” să-şi apere corect şansele de joc şi să facă tot ceea ce era posibil pentru obţinerea unui rezultat de egalitate sau Victorie. Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 20 mai 2008), s-a reţinut că după data de 07 mai 2008, când cazul „Valiza” a luat amploare în toate mijloacele mass- media, inculpatul B.G. şi-a conceput apărarea conform căreia, suma de 1,7 milioane de euro identificată, în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în judeţul Cluj, aparţinând inculpatului M.G.R., fiind încheiate în acest sens două antecontracte de vânzare-cumpărare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri constând în contractele de muncă şi convenţiile civile ale jucătorilor profesionişti de fotbal ale cluburilor implicate în prezentul dosar.

În ce priveşte situaţia inculpatului B.G., instanţa de control judiciar, fără a mai relua starea de fapt, amplu prezentată, atât în actul de sesizare al instanţei, cât şi în cuprinsul hotărârii recurate şi necontestată, de altfel, nici de inculpat şi nici de procuror, constată că probatoriul administrat conturează elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestui inculpat. Totodată, se constată că inculpatul B.G. nu a contestat conţinutul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Referitor la prima infracţiune de dare de mită săvârşită la data de 11 mai 2006, constând în aceea că inculpatul G.B., în mod direct, a promis jucătorilor de fotbal ai C.F.”G.B.”, sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro, în situaţia obţinerii unui rezultat favorabil (egal sau Victorie) în meciul cu echipa „R.B.”, meci ce urma a fi jucat în data de 12 mai 2006, în cadrul etapei cu numărul 27 a Diviziei A la fotbal, instanţa de control judiciar constată că probatoriul administrat în cauză conturează elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen., în modalitatea alternativă a promisiunii.

Se reţine, în esenţă, că la data de 11 mai 2006, orele 16⁰⁰, inculpatul G.B. s-a deplasat la Hotelul Cristal Palace, unde erau cazaţi fotbaliştii şi oficialii Clubului de Fotbal „G.B.”, pentru a le transmite în mod direct o promisiune financiară. Neputând contacta pe nici unul dintre aceştia, inculpatul B.G. a urmărit cu autoturismul său autocarul, care s-a oprit la restaurantul P., după care s-a apropiat de aceştia, promiţându-le sume de 5.000 euro sau 10.000 euro, pentru fiecare jucător, în condiţiile în care vor obţine un rezultat de egalitate sau Victorie în meciul ce urma să aibă loc. După ce a intrat în restaurantul P., inculpatul G.B. a devenit mult mai insistent şi a reluat discuţia şi promisiunea făcută în scopul apărării în mod corect a şanselor de joc şi obţinerii unui rezultat favorabil pentru meciul ce urma să aibă loc la data de 12 mai 2006. Apoi inculpatul B.G. a părăsit restaurantul P., o parte din discuţiile menţionate fiind filmate de mai multe posturi de televiziune şi transmise în cadrul unor emisiuni de ştiri.

Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, promisiunea trebuie adresată unui funcţionar, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Deşi textul de lege nu o prevede în mod explicit, promisiunea trebuie să fie serioasă, adică să aibă aptitudinea, capacitatea de a corupe.

În ce priveşte prima condiţie cerută de textul de lege şi anume ca promisiunea să fie făcută unui funcţionar, instanţa de control judiciar constată că este îndeplinită în cauză.

Instanţa de fond, în opinie minoritară a făcut o amplă analiză cu privire la calitatea de funcţionar a jucătorului de fotbal în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (2) C. pen., care prevăd că funcţionar este persoana menţionată în aliniatul 1 al aceluiaşi articol precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel aliniat, opinie pe care instanţa de control judiciar o apreciază ca fiind corectă şi, şi- o însuşeşte în totalitate.

Astfel, fără a se face distincţie între jucătorul de fotbal anagajat în baza unui contract de muncă şi cel care are convenţie civilă, Regulamentul privind Statutul şi Transferul jucătorului de fotbal stabileşte la art. 5, drepturi şi obligaţii identice pentru jucătorii profesionişti şi care, corelate cu dispoziţiile art. 147 alin. (2) C. pen., stabilesc faptul că jucătorul profesionist de fotbal are calitatea de funcţionar.

Aşadar, este de necontestat faptul că jucătorul profesionist de fotbal are calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., calitate atribuită jucătorului de fotbal şi prin Regulamentul F.R.F., fiind deci subiect pasiv al infracţiunii de dare de mită.

Examinând contractele de muncă ale jucătorilor, precum şi convenţiile civile depuse la dosar, instanţa de control judiciar constată întemeiată critica parchetului referitoare la aprecierea greşită a instanţei de fond în ceea ce priveşte înţelesul îndatoririi de serviciu a jucătorului de fotbal.

Astfel, conform art. 2 din contractele de muncă, intitulat Obligaţiile jucătorului, jucătorul de fotbal este obligat:

- să-şi pună şi să-şi folosească în mod nelimitat întreaga putere şi capacitate sportivă în interesul şi pentru clubul unde este angajat;

- să garanteze fidelitatea, confidenţialitatea şi condiţiile de concurenţă pentru toate raporturile cu clubul.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că jucătorii profesionişti de fotbal ai clubului „G.B.” aveau ca principală îndatorire de serviciu apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil în toate meciurile jucate, inclusiv în meciul cu echipa FC „R.B.” ce urma să se dispute în etapa a 27-a din Campionatul Naţional de Fotbal - Divizia A, programat la 12 mai 2006.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de textul incriminator şi anume, ca promisiunea să fie făcută în scopul îndeplinirii unui act privind îndatoririle de serviciu, se constată că este realizată, fiind irelevant dacă mita se promite pentru un obiect licit sau ilicit, textul de lege prevăzând ca actul să fie de competenţa funcţionarului căruia i se promit astfel de foloase.

În cauză, este dovedit că inculpatul B.G. a promis sume de bani pentru ca jucătorii echipei „G.B.” să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în sensul de a-şi apăra corect şansele de joc pentru a obţine rezultatul egal sau Victorie în meciul cu echipa de fotbal „R.B.”, fapt recunoscut chiar de inculpatul însuşi, care nu a contestat niciodată promisiunea făcută jucătorilor de fotbal ai echipei „G.B.”.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, la data de 14 martie 2011, inculpatul B.G. a declarat: „Eu am înţeles să-i premiez direct pe fotbalişti, în funcţie de rezultat, adică o premiere de recompensă, însă numai dacă câştigau meciul.

Referitor la meciul cu G.B. arăt că mai erau patru etape, iar eu mi-am cam dat seama că acest meci va fi cedat de Gloria în favoarea R.ului deoarece ştiam de relaţia de prietenie între G.C. şi J.P.”.(filele 210- 212 vol. 1, dosar fond).

Prin declaraţia dată în faţa instanţei de control judiciar, la data de 27 mai 2013, inculpatul B.G. şi-a menţinut afirmaţiile făcute, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, acesta precizând:” Este adevărat că la data de 11 iunie 2006 am promis sume de bani jucătorilor echipei de fotbal C.F.G.B., în scopul ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil în meciul cu echipa FC R.B., ce era programat la data de 12 mai 2006. Mai exact, le-am promis jucătorilor din echipa C.F.G.B. că, în situaţia obţinerii unui meci egal, vor primi fiecare de la mine suma de 5.000 euro, iar în situaţia în care vor câştiga meciul, vor primi fiecare suma de 10.000 euro. (...) în după amiaza zilei de 12 mai 2006, am mers la Restaurantul P. din Bucureşti, unde jucătorii echipei de fotbal ai C.F.G.B. se aflau, iar în urma unei discuţii pe care am avut- o cu vicepreşedintele clubului, cu martorul H.I., i-am solicitat acestuia să aducă la cunoştinţa jucătorilor echipei C.F.G.B. oferta pe care am făcut- o. Întrucât martorul Horoba a refuzat oferta făcută, mie mi-a creat convingerea că preşedintele clubului, respectiv numitul J.P., făcuse o serie de aranjamente. În aceste condiţii, la Restaurantul P. m-am adresat direct jucătorilor Gloriei Bistriţa, cărora le-am făcut oferta la care m-am referit anterior.(…) La nivelul anului 2006, când am făcut acea promisiune de premiere a jucătorilor echipei C.F.G.B.,(...) primele trei echipe care se clasificau în campionatul naţional de fotbal puteau participa la competiţia europeană Champions League.”(filele 148 - 152, dosar recurs).

În concluzie, prin promisiunea unor sume de bani consistente, inculpatul B.G. a urmărit tocmai ca jucătorii profesionişti de fotbal ai Clubului „G.B.” să joace la capacitatea maximă, să-şi dea toată silinţa pentru obţinerea rezultatului, adică să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, însă nu în interesul propriului club cu care aveau raporturi contractuale ci, în interesul clubului S.B.

Pentru a fi conturată latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită în modalitatea alternativă a promisiunii, legiuitorul a prevăzut că aceasta trebuie să fie, între altele, serioasă. Promisiunea este serioasă numai atunci când are aptitudinea, capacitatea de a corupe. Legea nu cere existenţa unei anumite proporţii, unei anumite echivalenţe între sumele de bani sau alte foloase, pe de o parte şi serviciile, actul funcţionarului, pe de altă parte, dar impune neîndoios ca acestea să aibă aptitudinea de a corupe, să fie serioase.

Sub acest aspect, probatoriul administrat în cauză a dovedit că este întrunită latura obiectivă ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de dare de mită săvârşită de inculpatul B.G.

Astfel, martorul A.O., în faţa instanţei de fond, la data de 7 noiembrie 2011, a declarat: „domnul B.G. a venit la restaurant, ne-a promis 5.000 în caz de egal şi 10.000 în caz de Victorie, chiar a intrat în restaurant după noi, reiterând promisiunile, dându- ne de înţeles că este o promisiune serioasă.”( filele 4 - 5, vol.3, dosar fond).

Conform probatoriului administrat în cauză, jucătorii de fotbal au refuzat dialogul cu inculpatul B.G., iar vicepreşedintele clubului „G.B.”, martorul Horoba loan i-a solicitat acestuia să renunţe la promisiunile financiare avansate. Cu toate acestea, inculpatul B.G. a insistat, adresându-se din nou fotbaliştilor şi staff-ului tehnic, reluând discuţia despre promisiunea de bani făcută în scopul apărării, în mod corect, a şanselor de joc şi obţinerii unui rezultat favorabil în meciul ce urma a fi disputat a doua zi, în etapa a 27-a a Diviziei A Ia fotbal, în compania clubului „R.B.”.

Instanţa de control judiciar constată că inculpatul B.G. a reiterat promisiunea în public şi în prezenţa jurnaliştilor tocmai pentru ca jucătorii echipei de fotbal „G.B.” să fie convinşi de caracterul serios al promisiunii.

Probele administrate în cauză, inclusiv înregistrările de imagini, sunt deosebit de relevante sub aspectul elementului subiectiv analizat şi demonstrează, fără echivoc, stăruinţele repetate şi directe ale inculpatului B.G. pentru a-i convinge pe jucători de seriozitatea promisiunilor sale şi de faptul că le va da curs, în ipoteza în care echipa va obţine unul din rezultatele dorite de el în partida cu echipa F.C. „R.B.”.

Un alt argument că promisiunea de bani făcută jucătorilor de fotbal era serioasă şi avea aptitudinea de a corupe este dat de cuantumul sumelor de bani promise, sumele de 5.000 şi 10.000 de euro reprezentând, practic, aproape jumătate din sumele anuale înscrise în contractele jucătorilor echipei „G.B.”, astfel cum se desprinde şi din declaraţia martorului H.G.I. potrivit căreia „dacă era reală, ar fi depăşit cu mult suma anuală de circa 20.000 euro pe care fiecare fotbalist o primea de la club.” (filele 4- 5, vol.2, dosar fond).

Tot sub aspectul laturii obiective se constată că promisiunea de bani a fost făcută de inculpatul B.G. înainte de ziua programată pentru susţinerea meciului de fotbal, respectiv la data de 11 mai 2006, promisiunea fiind deci anterioară îndeplinirii actului determinat.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de control judiciar constată că aceasta îmbracă forma intenţiei directe, mituitorul trebuind să acţioneze cu conştiinţă, în scopul de a determina funcţionarul ca datorită banilor sau altor foloase necuvenite, promise, oferite sau date, să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri.

Voinţa pe care o presupune în mod necesar latura subiectivă, impune ca acţiunile care definesc elementul material să fie săvârşite de către o persoană, care are capacitatea de a voi şi libertatea de a acţiona.

În speţa de faţă se constată că inculpatul a acţionat în scopul de „a cumpăra” efortul sportiv al jucătorilor de fotbal aparţinând echipei „G.B.”, pentru a-şi crea un avantaj în clasamentul Diviziei A de fotbal, cu scopul ca echipa patronată de acesta să câştige titlul de campioană naţională. Câştigarea titlului de campioană naţională asigura calificarea şi participarea echipei „S.B.” în competiţia europeană de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, participare care, potrivit presei scrise din acea vreme, a şi adus, atât clubului, cât şi inculpatului, venituri financiare importante, astfel cum s-a reţinut şi în considerentele opiniei minoritare.

Întrucât fapta de dare de mită este o infracţiune instantanee, instanţa de control judiciar constată că infracţiunea de dare de mită, în modalitatea alternativă a promisiunii, s-a consumat în momentul în care inculpatul B.G., în mod public şi direct, la data de 11 mai 2006, a promis jucătorilor de fotbal ai echipei „G.B.” sume de bani pentru realizarea unui scor favorabil, egal sau Victorie, în meciul cu echipa „R.B.”.

Fapta inculpatului este dovedită cu declaraţiile celor 20 de martori audiaţi (filele 15 - 74 vol.8 d.u.p. - jucători de fotbal şi staff-ul tehnic şi administrativ al echipei C.F.G.B.), care se coroborează cu înregistrările audio şi video realizate de TVR şi R.M. (filele 201 - 235, vol. 8, dosar u.p.) precum şi cu declaraţiile inculpatului B.G.

H.G.I., director sportiv al Clubului de Fotbal „G.B.” la acea vreme, în faţa instanţei de fond a declarat: „Cu ocazia meciului R. - C.F.G.B., în prezenţa mea, anterior meciului, dl B. le-a spus jucătorilor că dacă doresc să câştige un ban altfel decât prin intermediul clubului, respectiv suma de 5.000 euro pentru fiecare fotbalist să facă totul să bată echipa R.”. (filele 4 - 5, vol. 2, dosar fond).

Martorul C.M.R., antrenor secund al echipei „G.B.”, a declarat, la data de 17 mai 2011, în faţa primei instanţe: „aflându-mă la Restaurantul P. din Bucureşti să servim masa am văzut că a venit G.B., iar după el foarte mulţi reporteri, cameramani şi, intuind despre ce este vorba am plecat imediat din local (...). În meciul dintre C.F.G.B. şi R.B., din jocul de puncte rezultatul putea fi sau nu favorabil echipei S. sau echipei R. Legat de aceeaşi situaţie petrecută în Bucureşti arăt că la un moment dat şeful clubului, domnul J.P., m-a chemat şi mi-a solicitat să aduc doi jucători care să relateze în scris dacă lucrurile s-au întâmplat în sensul în care şi el auzise că în incinta localului ar fi ajuns G.B. Eu i-am dus doi fotbalişti care au relatat în scris situaţia”. (filele 264 - 265, vol. 1, dosar fond).

De altfel, martorii N.A., A.O. şi S.O.I., prin declaraţiile date în faţa instanţei de fond (filele 3, 4, 5, 12, 13, vol.3, dosar fond) au confirmat împrejurarea că inculpatul B.G. le-a promis jucătorilor echipei de fotbal „G.B.” sume de 5000 euro pentru „egal” şi 10.000 euro pentru „Victorie” în meciul cu echipa de fotbal „R.B.”.

Relevantă este declaraţia martorului J.P., preşedintele clubului” G.B.”, care în faţa instanţei de fond a declarat că într- o discuţie avută cu jucătorii clubului le-a spus că „cine te plăteşte astăzi, te comandă şi în viitor(…) Atunci când le-am spus fotbaliştilor că îşi asumă răspunderea exclusivă dacă vor accepta bani de la B.G., eu am avut în vedere existenţa unor dispoziţii din regulament care ne permit să-i sancţionăm pentru astfel de fapte”.(filele 1- 2, vol.3, dosar fond).

Probatoriul a relevat că atitudinea inculpatului B.G. a fost generată de temerea justificată de posibilitatea, ca în ultimele patru etape ale Diviziei A la fotbal - sezonul competiţional 2005 - 2006 - echipa pe care o finanţa, „S.B.”, să fie devansată în clasament, de pe poziţia I, de echipa „R.B.” şi astfel să piardă titlul de campioană naţională.

În acest sens martorul H.G.I., în faţa instanţei de fond, a declarat: „Din jocul de rezultate, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, ar fi profitat şi echipa S. care în felul acesta ar fi scăpat de un pretendent la titlu”. (filele 4-5, vol. 2, dosar fond).

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că inculpatul a urmărit prin „mijloace nesportive” să câştige o competiţie internă, nu prin propriile eforturi sportive, exclusive ale clubului pe care-l patrona, ci prin implicarea altor echipe de fotbal, în speţă - echipa C.F.G.B., cu care era într- o competiţie directă în campionatul Diviziei A de fotbal. Miza o reprezenta posibilitatea ulterioară a echipei „S.B.”, patronată de inculpatul B.G., de a se califica şi de a participa în competiţia europeană de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, sezonul 2006 - 2007, participare care ar fi adus clubului de fotbal S.B. şi principalului său acţionar -inculpatului B.G. - importante venituri financiare.

Intenţia directă a inculpatului B.G. de a cumpăra efortul sportiv al unei echipe concurente din campionatul Diviziei A la fotbal, a avut, aşadar, scopul clar de a crea un avantaj în clasamentul acestei competiţii, propriei sale echipe „S.B.”, prin câştigarea titlului de campioană, deschizându-i astfel calea calificării în preliminarii şi apoi în grupele competiţiei europene de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, împrejurare care ar fi generat venituri suplimentare, atât clubului, cât şi inculpatului personal.

Faptul că inculpatul B.G. nu a manifestat nicio reticenţă în a-şi urmări şi realiza scopul propus, în condiţiile în care acţiunile sale erau filmate de mai multe posturi de televiziune, nu este de natură a afecta, în plan subiectiv existenţa infracţiunii, punând în evidenţă latura negativă a personalităţii inculpatului, caracterizată prin lipsa de respect faţă de lege şi autorităţi.

În această cauză, inculpatul B.G. şi-a făcut mai multe apărări, încercând să distragă atenţia de la Regulamentul F.R.F. şi de la dispoziţiile legii penale.

Prima apărare a acestuia a fost aceea că promisiunile făcute judecătorilor de la „G.B.” nu au avut un caracter serios.

Instanţa de control judiciar constată însă, că probele administrate pe parcursul întregului procesului penal şi, în special, înregistrările audio şi video relevă stăruinţele repetate şi directe ale inculpatului B.G. pentru a-i convinge pe jucători, ceea ce denotă seriozitatea promisiunii sale. Faptul că promisiunea s-a realizat în public şi în prezenţa jurnaliştilor denotă că inculpatul a vrut să fie şi mai convingător, în condiţiile în care promisiunea se făcea în prezenţa unor martori.

A doua apărare a inculpatului vizează aşa - zisa sponsorizare a Clubului de fotbal „G.B.”.

Instanţa de control judiciar constată că probele dosarului dovedesc contrariul şi anume, că inculpatul B.G. s-a adresat direct jucătorilor, promiţându-le sume de bani, luându-şi, în acest sens, măsuri ca banii să ajungă direct la jucători, nepunându-se problema ca sumele promise să ajungă la Clubul „G.B.”, ci doar la jucătorii echipei.

Această apărare este infirmată, pe de o parte, de declaraţiile martorilor: C.M., M.G.S., N.A., P.A., H.G.l., N.A., P.J., A.O., S.O.I., P.R., M.D.M., S.M.S., B.A.D., T.C., P.S.I., A.S.C., O.Ş.S., I.D., M.S.S., C.A.N., care au descris comportamentul inculpatului B.G. în legătură cu promisiunile financiare adresate în mod direct echipei de fotbal „G.B.”, în cazul obţinerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa de fotbal „R.B.” (filele 15- 74, vol. 8, dosar u.p., filele 264 - 265,vol. 1, dosar fond, fila 3, vol. 3, dosar fond, filele 4 - 5, vol. 2, dosar fond, filele 1 - 2, vol. 3, dosar fond, filele 4 - 5, vol. 3, dosar fond, filele 12 - 13, vol. 3, dosar fond).

Pe de altă parte, din înregistrările video rezultă intenţia inculpatului de a promite direct jucătorilor şi de a elimina orice intermediere. Faptul că promisiunile nu vizau sponsorizarea clubului rezultă şi din atitudinea reprezentanţilor Clubului „G.B.”, audiaţi în cauză, cât şi din declaraţiile date de aceştia, în sensul că în momentul în care au luat la cunoştinţă de promisiunea făcută de B.G. au convocat echipa şi au atras atenţia jucătorilor să nu accepte astfel de promisiuni.

Elocventă este declaraţia martorului J.P., care a precizat că i-a anunţat pe jucători că dacă vor primi bani de la B.G. îşi vor asuma o răspundere exclusivă şi, că atunci când le-a spus că îşi vor asuma întreaga răspundere, dacă vor accepta sume de bani de la acesta, a avut în vedere existenţa unor dispoziţii din regulament, care permiteau să-i sancţioneze pentru aceste fapte. Potrivit declaraţiei aceluiaşi martor: „Premierile pentru anumite meciuri ale fotbaliştilor, de exemplu în cazul în care câştigau meciul (uneori chiar meci egal), se făceau exclusiv potrivit regulamentului intern, sumele erau stabilite de organul colectiv de conducere, iar plata se făcea transparent, pe cardurile jucătorilor de fotbal (…) La data respectivă era posibilă o sponsorizare sau o premiere de către o altă persoană care se făcea în condiţii de totală transparenţă, pe baza unui contract (.) Regulamentul nu permitea ca aceeaşi persoană să fie patronul a două cluburi sportive care desfăşurau activitate în aceeaşi divizie”. De asemenea, acelaşi martor a mai precizat că sponsorizarea sau premierea nu se puteau face de un alt club şi le spunea jucătorilor că în această ipoteză ar fi „legaţi la doi stăpâni”.

Referitor la sponsorizarea clubului „G.B.”, chiar inculpatul B.G. a infirmat această ipoteză, recunoscând că a vorbit cu jucătorii de la această echipă şi le-a oferit sumele de 5.000 euro pentru egal şi 10000 euro pentru Victorie. Recunoaşterea inculpatului B.G. se coroborează cu declaraţiile martorilor H.G.I. şi C.M.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că apărările inculpatului B.G. nu pot fi primite.

Sub aspectul încadrării juridice, instanţa reţine că fapta inculpatului B.G., finanţator şi acţionar al F.C.”S.B.” S.A., de a promite în data de 11 mai 2006, sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro fiecărui jucător de fotbal ai clubului C.F.G.B., în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „R.B.” în etapa a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal - Divizia A, programat la 12 mai 2006, întruneşte, în condiţiile arătate, elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanţa de fond, cu privire la această faptă, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită.

Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea amplă a fondului nu poate fi primită în condiţiile în care aceasta este fundamentată pe o reglementare viitoare a unui C. pen., fără a fi intrat în vigoare.

În jurisprudenţă şi literatura de specialitate s-a apreciat că elementul material al infracţiunii de dare de mită poate avea ca obiect fie efectuarea unui act licit, atunci când e vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcţionar, fie efectuarea unor acte ilicite, atunci când e vorba de neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ori de întârziere a unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Prin urmare, în cazul infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., este irelevant dacă actul solicitat funcţionarului este legal sau ilegal, ambele situaţii fiind acoperite de textul de incriminare.

Incriminarea infracţiunii de dare de mită, astfel cum este reglementată în Codul penal, vizează, în egală măsură, atât sectorul public, cât şi sectorul privat, diferenţa făcând- o dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (2) C. pen., care definesc termenii de “funcţionar” şi respectiv “funcţionar public”.

Nu poate fi însuşită concluzia instanţei de fond care, în urma prezentării comparative a dispoziţiilor din actualul C. pen. cu cele din Convenţia Penală privind Corupţia şi cu cele din viitorul C. pen., a considerat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2002, prin care a fost ratificată Convenţia Penală privind Corupţia, s-a produs înlăturarea dispoziţiilor din actualul C. pen. cu privire la incriminarea pentru fapte săvârşite în sectorul privat a modalităţii normative „în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”.

Aceasta pentru că incriminarea sau dezincriminarea unei fapte se face prin măsuri legislative luate de fiecare stat în parte, semnatar al Convenţiei Penale privind Corupţia şi nu în mod direct prin ratificarea Convenţiei. Prin această Convenţie sunt stabilite „standarde minime de incriminare a corupţiei”, fiecare stat având libertatea de a adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiuni faptele de corupţie. Faptul că legiuitorul român a înţeles să incrimineze faptele de corupţie într-un anumit fel, respectiv darea de mită prin art. 255 C. pen., nu înseamnă o încălcare a Convenţiei sau înlăturarea unor dispoziţii C. pen. actual.

De altfel, prin raportul GRECO, de care face vorbire instanţa fondului, nu s-a recomandat României abrogarea dispoziţiilor din actualul C. pen. cu privire la incriminarea pentru fapta săvârşită în sectorul privat a modalităţii normative „în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu”.

Instanţa de control judiciar constată că, promisiunea sumelor de bani jucătorilor de fotbal ai echipei „G.B.” de către inculpatul B.G. nu era lipsită de interes, ci dimpotrivă, acesta avea un interes personal, direct, pentru care ar fi „plătit” oricât, întrucât scopul său ulterior, era acela de a obţine importante sume de bani, ca urmare a câştigării, în acest mod, a titlului de campioană naţională în Divizia A de fotbal de către echipa sa „S.B.”. Pe lângă câştigarea titlului de campioană naţională, echipa S.B. avea posibilitatea de a se califica şi participa în competiţia europeană de fotbal „UEFA Champions League” sezonul 2006 - 2007, participare care ar fi adus clubului de fotbal FC S.B. şi principalului său acţionar importante venituri financiare. În acest context singura concluzie care poate fi reţinută este că, intenţia inculpatului B.G. a fost de a plăti/retribui jucătorii clubului G.B. în scopul de a obţine un avantaj propriei sale echipe, S.B.

Însă, este inacceptabil ca, într- o competiţie sportivă, o echipă să fie retribuită de patronul altei echipe concurente şi, mai grav, ca o echipă să joace un meci de fotbal în interesul altei echipe şi nu în interesul său propriu. Practic, jucătorii echipei de fotbal G.B. au fost plătiţi, cumpăraţi să joace în interesul echipei S.B., pentru ca, în final, aceasta să poată câştiga titlul de campioană naţională de fotbal.

Faţă de cele ce preced, instanţa de control judiciar constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. rap la art. 6 din Legea 78/2000, în modalitatea alternativă a promisiunii unor sume de bani.

Referitor la cea de a doua infracţiune de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă pentru care instanţa de fond, în opinie majoritară, a pronunţat o soluţie de achitare, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa de control judiciar reţine că inculpatul B.G., în calitate de finanţator al clubului de fotbal „S.B.” a oferit importante sume de bani în valută echipei de fotbal „U.C.” şi preşedintelui acestui club, A.D., pentru ca în ultima etapă a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I, ediţia 2007- 2008, ce urma a fi susţinută la data de 07 mai 2008 în compania echipei „C.F.R.C.”, clubul „U.C.” să-şi apere corect şansele de joc şi să facă tot ceea ce era posibil pentru obţinerea unui rezultat de egalitate sau Victorie.

Întrucât înainte de ultima etapă a campionatului echipele de fotbal, „C.F.R.C.” şi „S.B.”, se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferenţă de un punct una de cealaltă, „C.F.R.C.” pe locul 1, iar „S.B.” pe locul 2, un rezultat de egalitate sau o înfrângere a echipei „C.F.R.C.” ar fi adus echipei „S.B.” titlul de campioană a Ligii 1 de Fotbal. Miza acestui meci de fotbal implica, atât interese de ordin sportiv ce ţin de palmaresul fiecărui club de fotbal, cât şi interese de ordin financiar, întrucât pentru prima dată, echipa campioană naţională a României avea acces direct în grupele celei mai prestigioase competiţii europene de fotbal intercluburi „Champions League”, aflată sub tutela forului U.E.F.A. (Uniunea Asociaţilor Europene de Fotbal).

Urmare participării directe în grupele „Champions League” clubul patronat de inculpatul B.G. ar fi primit, în mod cert, suma de 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de U.E.F.A. pentru fiecare echipă calificată în grupe (fila 67, vol. 9, dosar u.p.). De asemenea, câştiguri financiare puteau fi obţinute din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu şi din atragerea unor importanţi sponsori.

Importantă în analiza activităţii infracţionale este împrejurarea legată de ocuparea succesivă în ultimele patru etape ale Ligii 2007 - 2008 de cele două echipe de fotbal „S.B.” şi „C.F.R.C.” a primei poziţii din clasament, precum şi faptul că după meciul din data de 04 mai 2008, jucat în etapa a 33-a, poziţia în clasament a echipei „S.B.” s-a schimbat, aceasta trecând pe locul secund, ca urmare a înfrângerii din meciul cu echipa „D.B.” (filele 57 - 66, vol.9, dosar u.p.).

În aceste condiţii, în seara zilei de 04 mai 2008, după terminarea partidei dintre echipele „D.B.” şi „S.B.”, din etapa a 33-a a Campionatului Naţional de Fotbal -liga I, câştigată de „Dinamo” cu scorul de 2 - 1, finanţatorul clubului „S.B.”, inculpatul B.G., şi-a construit propriul plan infracţional conform căruia, urma să stimuleze financiar cu suma de 1,7 milioane euro fotbaliştii şi conducerea clubului de fotbal „U.C.”, în scopul obţinerii unui rezultat favorabil în meciul cu echipa „C.F.R.C.”, care ar fi avut drept consecinţă câştigarea titlului de campioană de către echipa „S.B.”.

Astfel, în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, inculpatul B.G. a contactat direct sau prin persoane interpuse, aflate în anturajul său, atât conducerea clubului universitar de fotbal, cât şi pe jucătorii de fotbal, cărora le-a oferit sume de bani consistente pentru atingerea scopului său. Relevante în acest sens sunt convorbirile telefonice purtate de inculpatul B.G. cu numitul A.D., căruia i-a solicitat să-şi mobilizeze echipa de fotbal pentru meciul cu „C.F.R.C.”, comunicându-i cu acea ocazie că S.T., vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Fotbal Club „S.B.” S.A. va pleca spre Cluj Napoca; cu inculpatul S.T. cu care a discutat despre modalitatea în care îi va contacta pe fotbaliştii clubului universitar, pentru a le comunica că vor primi bani din partea finanţatorului; cu V.A., preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fotbal Club „S.B.”, căruia i-a solicitat să afle numărul de telefon al fotbalistului G.C. de la echipa „U.C.”, spunându-i totodată, că există posibilitatea ca jucătorii acestei echipe să fie stimulaţi financiar pentru realizarea unui scor favorabil. La data de 5 mai 2008 inculpatul B.G. l-a apelat succesiv pe jucătorul de fotbal G.D. loan, căpitanul echipei „U.C.”, utilizând pentru convorbirea cu acesta un alt telefon mobil, cu scopul de a se asigura că derularea convorbirii are loc în condiţii de maximă siguranţă şi discreţie. În declaraţia de martor dată de G.D.I., acesta a menţionat că finanţatorul clubului S.B., i-a promis că în cazul în care echipa „U.C.” îşi va apăra corect şansele în meciul cu echipa „C.F.R.C.”, ce urma să se dispute la data de 07 mai 2008, fiecare jucător titular, precum şi rezervele vor primi câte 100.000 de euro din partea acestuia, în total suma de 1.400.000 de euro, precum şi că inculpatul B.G. i-a confirmat că va veni personal la Cluj cu sumele de bani pe care le va lăsa părinţilor acestuia ori soţiei numitului A.D. sau martorului G.C., coechipierul său la echipa de club (filele 273 - 281, vol. 2, dosar u.p.).

Se reţine că martorul G.D.I. a declarat că preşedintele clubului A.D., a comunicat la data de 6 mai 2008 tuturor jucătorilor de fotbal ai U.C. faptul că vor primi aproximativ 1,5 milioane euro în cazul unui rezultat favorabil, discuţia având loc în restaurantul hotelului „R.”, unde echipa se afla în cantonament.

În faţa instanţei de fond, audiat în calitate de martor, G.D.I. a declarat:” Înainte de meci am avut o discuţie telefonică cu domnul B. care mi-a spus că trebuie să câştigăm şi că vom fi premiaţi. Ţin minte că s-a făcut vorbire de 1.400.000 de euro, nu mai ţin minte exact. În principiu câte 100.000 de euro pentru jucător, şi rezerve care intră.(…) Cred că la un moment dat preşedintele A.D. ne-a strâns la o şedinţă tehnică, nu îmi amintesc locaţia şi ne-a spus că vom avea o primă specială de 1.500.000 de euro care va fi împărţită între jucătorii echipei. Precizez că nu se mai întâmplase niciodată să ni se spună despre o astfel de premiere însă de data aceasta era un meci special, în sensul că dacă reuşeam să câştigăm, campionatul l-ar fi câştigat echipa S.. Este adevărat că auzind despre suma respectivă am fost mai însufleţiţi pentru că aveam un stimulent în plus să nu pierdem meciul”. (filele 240- 241, vol. 1, dosar fond).

În realizarea scopului său, inculpatul B.G. s-a folosit şi de doi jucători de fotbal ai clubului „S.B.”, respectiv R.M. şi P.M., prin intermediul cărora a transmis jucătorilor echipei de fotbal „U.C.” mesajul său legat de oferta financiară, în încercarea de a-i asigura pe aceştia de seriozitatea demersurilor sale, precum şi de faptul că suma ce urma a fi primită de fiecare fotbalist, era semnificativă.

Astfel, la data de 06 mai 2008, inculpatul B.G. l-a contactat pe martorul M.P., întrebându-l dacă l-a sunat pe G.C. în legătură cu premierea jucătorilor echipei „U.C.”, acesta confirmându-i că a discutat cu martorul G.C., căruia i-a transmis că va fi sunat de o persoană care va veni la Cluj cu banii promişi (filele 151- 152, vol.4, dosar u.p.). La aceeaşi dată, martorul R.M. l-a sunat pe inculpatul B.G., căruia i-a relatat că a discutat cu martorul R.C. care i-a confirmat împrejurarea că jucătorii echipei de fotbal „U.C.” ştiau despre oferta financiară transmisă prin intermediul lui A.D.. În cadrul aceleiaşi discuţii, inculpatul B.G. a reafirmat că a pregătit o sumă de bani consistentă, sugerând că inculpatul S.T. se va întâlni cu martorul G.C. pentru remiterea banilor. În urma acestei afirmaţii, martorul R.M. l-a atenţionat pe inculpatul B.G. despre o posibilă intervenţie a poliţiei, moment la care acesta din urmă a spus că dacă se va ajunge într-o asemenea situaţie, inculpatul S.T. va folosi un subterfugiu, în sensul că prezenţa sa în municipiul Cluj Napoca este legată de o afacere imobiliară (filele 153- 154, vol.4, dosar u.p.).

La data de 6 mai 2008 inculpatul S.T., împreună cu numiţii D.Ş. şi P.M., s-au deplasat în municipiul Cluj, cu un autoturism de teren marca X, având asupra lor suma de 1,7 milioane euro, urmând să se întâlnească cu C.G. şi A.D. pe care să-i asigure că, în situaţia unui meci egal sau unei Victorii, banii vor ajunge la toţi fotbaliştii clubului, conform ofertei transmise de către inculpatul B.G.

Deplasarea în municipiul Cluj este confirmată de inculpatul S.T. care în declaraţia dată la data de 18 aprilie 2011, în faţa instanţei de fond a arătat şi scopul acesteia astfel: „ Înainte de meciul care formează obiectul cauzei, cam cu 10 zile înainte, eu stabilisem împreună cu numiţii D.T. şi T.B. să am întâlniri cu aceştia legat de unele afaceri ale mele personale. Auzind că intenţionez să mă deplasez la Cluj, B.G. m-a chemat şi am avut o discuţie cu acesta pe care o voi relata în continuare. De la el am primit suma de 1.700.000 euro care însă mi-a spus că este legată de vânzarea unui teren din zonă, însă mi-a sugerat ca atunci când mă întâlnesc cu cei doi „să le dau pe la nas” despre faptul că am această sumă asupra mea. Bănuiesc că această sugestie avea în vedere împrejurarea că erau unele informaţii în sensul că la respectivul meci de fotbal s-ar fi pregătit un „blat”, situaţie care evident că ar fi defavorizat Clubul S.. De asemenea, G.B. mi-a spus că o să ţină legătura prin telefon cu mine şi să îmi dea instrucţiuni când voi ajunge la Cluj (...)Într-un târziu amândoi au venit la hotelul unde eram eu cazat, însă la mine în cameră a urcat numai A.D. cu care am discutat afaceri personale ale mele, şi pentru că aşa promisesem domnului B., i-am arătat că am în cameră o valiză cu bani, spunându-i că am chiar 1.700.000 de euro, însă nu i-am spus concret aspecte legate de suma de bani. Toni a început să zâmbească, şi probabil, bănuiesc eu, se gândea la care ofertă este mai mare.” (filele 236- 237, vol. 1, dosar fond).

În data de 7 mai 2008, în intervalul orar 17⁰⁰ - 19⁰⁰, în incinta restaurantului „A.”, inculpatul S.T. împreună cu martorii B.T., C.G. (cu toate că regulamentul de ordine interioară al clubului şi regulamentele F.R.F. interziceau oricărui jucător de fotbal activ al „U.C.”, să se întâlnească înaintea unui meci de fotbal cu oficialii altor echipe concurente din Liga I de fotbal) şi cu una din gărzile de corp, au vizionat meciul de fotbal dintre echipele „U.C.” şi „C.F.R.C.” care s-a finalizat cu scorul de 0-1. Astfel, echipa „S.B.” a rămas pe locul doi al clasamentului Ligii I de fotbal, echipa „C.F.R.C.” câştigând titlul de Campioană Naţională a Ligii I de Fotbal, situaţie în care sumele de bani promise de inculpatul B.G. - Finanţatorul clubului „S.B.” nu mai puteau fi remise către fotbaliştii clubului „U.C.”. Însă această împrejurare este irelevantă, întrucât, din punct de vedere juridic, infracţiunile de luare şi dare de mită, prevăzute de art. 254 şi art. 255 C. pen., la acel moment, erau deja consumate.

Din analiza probatoriului administrat se constată că a doua zi, la percheziţia efectuată în parcarea restaurantului „A.” din municipiul Cluj Napoca, au fost identificaţi prin legitimare S.T., B.T. (prieten apropiat al numitului A.D.), C.G., D.Ș. şi P.M., iar în portbagajul autoturismului marca F. a fost găsită o geanta de voiaj marca „L.”, în interiorul căreia era o geanta în care se aflau mai multe teancuri cu bancnote de 500 euro, în total 1,7 milioane euro. Întrebat în legătură cu suma de bani identificată, inculpatul S.T. nu a declarat cuantumul acesteia, arătând doar că banii erau destinaţi achiziţionării unui teren, pentru care nu a putut prezenta documente sau informaţii în legătură cu localizarea acestuia.

Din declaraţia data de inculpatul B.G. în faţa instanţei de control judiciar, la data de 27 mai 2013, rezultă însă, că inculpatul S.T. cunoştea destinaţia reală a banilor:” S.T., în realitate, ştia care era destinaţia banilor, dar, pentru că sunt un om de onoare şi nu doresc să arunc vina asupra altor persoane, care nu au fost decât executante ale dispoziţiei mele, arăt că S.T. nu a făcut altceva decât să execute, în totalitate, activităţile pe care i le-am solicitat să le realizeze”. (f. 148 - 152, dosar recurs).

În urma demersurilor judiciare efectuate, s-a constatat că suma de bani găsită asupra inculpatului S.T. era de 1.700.000 euro, sumă care nu a fost justificată la momentul respectiv de niciun înscris doveditor.

Instanţa de control judiciar reţine că, ulterior datei de 7 mai 2008, în convorbirile telefonice purtate, inculpatul B.G. a încercat să-şi construiască apărări viabile privind activităţile infracţionale reţinute în sarcina sa, elaborând astfel trei ipoteze:

- sumele de bani ar fi fost destinate premierii jucătorilor de fotbal de la U.C.;

- banii urmau a fi daţi clubului U.C., sub forma unei sponsorizări;

- suma era necesară achiziţionării unor suprafeţe de teren de la numitul M.G.R., în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare perfectat la 15 aprilie 2008.

Astfel, în convorbirea telefonică din data de 09 mai 2008, inculpatul B.G. i-a explicat preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.C. „S.B.” S.A., V.A., că pentru suma de 1,7 milioane euro, urma să facă un contract de sponsorizare cu echipa „U.C.”, iar clubul, la rândul său, în funcţie de randament şi evoluţie ar fi dat prime fiecărui fotbalist în parte. (filele 176 - 178, vol.4, dosar u.p.)

La data de 09 mai 2008 inculpatul B.G., în convorbirea telefonică purtată cu preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, D.D., a recunoscut, în mod voluntar, că suma de 1,7 milioane euro era destinată clubului „U.C.”, sub forma unei sponsorizări, iar acest club la rândul său dădea prime, chestiune care nu poate fi interpretată drept mită. În replică, oficialul forului fotbalistic menţionat, i-a atras atenţia că o astfel de procedură de premiere este interzisă de regulament şi că este pasibil de sancţiuni, conform Regulamentului F.R.F.

O altă convorbire cu conţinut similar a avut loc la data de 09 mai 2008 între inculpatul B.G. şi inculpatul S.T., în sensul că nu vor fi probleme în legătură cu învinuirile aduse de către procurori, întrucât se va apăra spunând că urma să facă o sponsorizare către club, chestiune care nu înseamnă mită (fila 197, vol.4, dosar u.p.).

În aceeaşi zi, inculpatul B.G. l-a sunat pe finanţatorul clubului de fotbal „D.M.” - N.G. şi i-a explicat că suma de 1,7 milioane euro ar fi constituit contravaloarea unor suprafeţe de teren pe care dorea să le achiziţioneze, însă în finalul discuţiei şi la insistenţele interlocutorului său, N.G., inculpatul a revenit asupra propriei argumentaţii, afirmând că, de fapt, ar fi pregătit banii pentru jucători, dar pe parcurs s-a răzgândit constatând că nu este bine să procedeze astfel (filele 199 - 202, vol. 4, dosar u.p.). În ziua următoare, la data de 10 mai 2008, inculpatul B.G. a apelat la telefon o altă persoană, căreia i s-a adresat cu apelativul „C.”, prezentându-i această nouă versiune de apărare cu menţiunea, că de acum încolo va premia toate echipele prin intermediari, ca să nu poată fi sancţionat de către F.R.F., iar jucătorul de fotbal nu poate fi catalogat ca fiind funcţionar, întrucât este prestator de servicii şi nu poate primi mită (filele 210- 218, dosar u.p.). Relevantă este şi convorbirea telefonică pe care inculpatul B.G. a purtat- o la data de 10 mai 2008 cu un anume „C.C.”, în care inculpatul a recunoscut că l-a sunat pe căpitanul echipei de fotbal „U.C.”, martorul G.D.I., căruia i-a promis câte 100.000 euro pentru fiecare jucător în parte, menţionând că, de fapt, s-a gândit ca banii să intre în posesia clubului universitar sub forma unei sponsorizări, situaţie care, din punctul său de vedere, nu putea fi catalogată drept infracţiune de corupţie, ci doar abatere sportivă, situaţie în care va scăpa de dosarul penal (filele 219 - 222, vol. 4, dosar u.p.).

Din declaraţiile oficialilor clubului de fotbal „U.C.”, V.S. - director sportiv „UC.”, P.M. - antrenor secund „U.C.”, M.A. - conducătorul clubului, rezultă că niciodată aceştia nu au fost contactaţi de clubul de fotbal „S.B.” pentru o posibilă sponsorizare în legătură cu meciul din ultima etapă, în schimb o mare parte dintre jucătorii de fotbal cunoşteau despre existenţa unei posibile „premieri” din partea inculpatului B.G., în cazul unui rezultat favorabil.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat anterior, atât premierea, cât şi o eventuală sponsorizare a jucătorilor de fotbal, nu puteau fi efectuate decât în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în regulament. De altfel însăşi inculpatul B.G., fiind conştient că remiterea banilor în formula arătată nu este corectă, pentru a evita răspunderea penală, a ales o a treia variantă, respectiv a achiziţionării unor terenuri. Sub acest aspect, din probe rezultă că au fost întocmite două înscrisuri sub semnătura privată, cu privire la care însă, inculpatul B.G. a arătat că nu înţelege să le folosească în apărarea sa.

În acord cu opinia minoritară, instanţa de control judiciar apreciază că strategia de apărare construită de inculpatul B.G., demonstrează intenţia acestuia de a disimula adevăratul demers întreprins de acesta pentru mituirea jucătorilor de fotbal, convins fiind de faptul că a fost interceptat şi înregistrat telefonic în legătură cu întreaga activitate infracţională desfăşurată.

Din coroborarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de control judiciar constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, în modalitatea alternativă a oferirii.

Fără a mai relua considerentele teoretice cu privire la existenţa acestei infracţiuni, expuse anterior, instanţa de control judiciar reţine că fapta inculpatului B.G. de a oferi suma de 1,7 milioane euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului U.C. în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire şi performanţă stabilite de club pentru obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din 7 mai 2008, constituie infracţiunea de dare de mită, în modalitatea oferirii.

Din analiza contractelor în baza cărora îşi desfăşurau activitatea jucătorii de fotbal aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din data de 7 mai 2008, precum şi contractele persoanelor aflate la conducerea clubului U.C. rezultă că jucătorii echipei Universitatea au calitatea de funcţionari în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., toţi având contracte de muncă sau convenţii civile.

Atribuţiile jucătorului de fotbal profesionist sunt prevăzute în regulamentul intern al clubului U.C., act impus fiecărui club prin art. 16 din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorului de Fotbal. La capitolul 4 privind „drepturile şi obligaţiile jucătorului”, subpunctul 4.2.3 este prevăzută obligaţia jucătorului de a contribui cu toate resursele sale fizice şi psihice, în limitele regulamentare, pentru obţinerea Victoriei, precum şi interdicţia de a discuta sau negocia rezultatele jocului dar şi crearea sau întreţinerea de relaţii cu persoane din cadrul echipelor adverse sau din anturajul acestora; orice fel de relaţii în acest sens trebuie anunţate în scris conducerii executive a clubului. În baza acestei ultime obligaţii jucătorul G.D. a raportat conducerii clubului faptul că a fost contactat de inculpatul B.G.

Prevederile regulamentului intern se completează cu Regulamentul F.R.F. care la art. 5 paragraful 5.2 impune ca orice jucător să participe la meciurile oficiale şi amicale ale echipei la care sunt legitimaţi, în funcţie de valoarea, pregătirea, forma sportivă şi de necesităţile clubului.

În ceea ce priveşte distincţia pe care instanţa de fond, în opinia majoritară, o face în legătură cu obligaţiile jucătorului profesionist, între obligaţia de rezultat şi cea de diligenţă, se constată că aceasta nu este relevantă pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, însă chiar dacă s-ar accepta că obligaţia jucătorului de fotbal profesionist ar fi una de diligenţă, este îndeplinită condiţia „ actul privitor la îndatoririle de serviciu ale salariatului”, întrucât dispoziţiile art. 255 C. pen., nu condiţionează fapta de existenţa unui rezultat.

Prin oferirea unor sume de bani consistente, inculpatul B.G. a urmărit tocmai ca jucătorii profesionişti de fotbal ai clubului U.C. să joace la capacitate maximă, să-şi dea toată silinţa pentru obţinerea rezultatului, adică să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În Regulamentul disciplinar al F.R.F., la art. 60 intitulat „Corupţia”, este incriminată la punctul i „fapta persoanei care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al F.R.F./L.P.F./A.J.F., unui arbitru, jucător sau unui oficial în nume propriu sau al unui terţ în scopul de a-l determina să încalce Regulamentele F.R.F./L.P.F./A.J.F.” În mod corelativ, la punctul 2 al art. 60 este incriminată sub forma corupţiei pasive „fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui oficial al unui club sau unui terţ în beneficiul unui club, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele într-unul sau în mai multe jocuri”.

Din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu a rezultat că inculpatul B.G. ar fi avut intenţia de a sponsoriza clubul U.C. sau de a premia jucătorii acestui club.

De altfel chiar inculpatul B.G. în faţa instanţei de fond cu privire la această a doua faptă de corupţie a declarat: „precizez că despre această a doua ofertă le transmisesem mesaje jucătorilor (.)Eu nu am avut timpul necesar să fac un act scris de ofertă de premiere a jucătorilor întrucât timpul a fost foarte scurt”. (filele 210- 212, vol. 1 dosar fond).

De altfel, prin Regulamentul F.R.F. este interzisă orice formă de premiere financiară sau de altă natură între cluburile de fotbal aflate în aceeaşi competiţie sportivă oficială, sub masca motivaţiei că un astfel de stimul duce la obţinerea unui joc mai bun şi a unor performanţe îmbunătăţite, jucătorul de fotbal având o obligaţie de diligentă bine determinată, aceea de a juca fotbal la capacitate maximă pentru obţinerea unor performanţe, fără a putea stabili anticipat scorul final. Altfel, dacă toţi finanţatorii ori acţionarii cluburilor aflate în Liga I de fotbal ar proceda în maniera concepută de inculpatul B.G., s-ar pierde noţiunea de competiţie sportivă.

Oferirea celor 1,7 milioane de euro de către inculpatul B.G. avea un scop bine definit, întrucât pentru prima dată campioana României avea acces direct în Cheampions League şi ar fi primit 5,5 milioane euro. Meciul „C.F.R.C.” - „U.C.” se juca în ultima etapă a campionatului, iar echipa U.C. era ca şi retrogradată, astfel că pentru jucătorii ei meciul nu mai prezenta vreo importanţă. Echipa „S.B.” avea nevoie ca echipa „C.F.R.C.”, aflată pe primul loc, să piardă meciul cu echipa U.C., împrejurare care, coroborată cu Victoria echipei S. în meciul cu G.B., i-ar fi asigurat titlul de campioană. Această concluzie este confirmată de declaraţia directorului sportiv al clubului „U.C.” V.S. care a menţionat că:” În cazul în care câştigam noi era clar că echipa S.B. ar fi câştigat locul I. Prin algoritmul legat de numărul de puncte şi meciuri câştigate s-ar fi ajuns la acest rezultat final în campionat, în sensul că S. ar fi obţinut locul pe care aceasta şi-l dorea, respectiv locul I.”(filele 266 - 267 vol. 1 dosar fond), precum şi de declaraţia antrenorului secund al „U.C.” P.M. care a afirmat:” Dacă noi câştigam, campioană ar fi devenit S.B.” (filele 262- 263, vol.1, dosar fond). Avantajele pe care echipa S.B. le-ar fi obţinut ca urmare a câştigării campionatului, astfel cum rezultă din declaraţia martorului M.A. (filele 53 - 55, vol. 2, dosar instanţă) erau de natură sportivă, dar şi materială:” în sensul că era primul an în care o echipă românească ar fi participat direct în grupele competiţiei europene de fobal intercluburi „Champions League” din postura de campioană naţională. Suma de bani ar fi fost de 15 - 20 milioane de euro, cam cât a încasat şi echipa „C.F.R.C.”, dar echipa „S.B.” ar fi avut şansele unui câştig şi mai mare, fiind o echipă mai cunoscută”.

În concluzie, prin oferirea celor 1,7 milioane de euro jucătorii U.C. Napoca au fost plătiţi /retribuiţi să joace în interesul echipei „S.B.” şi, implicit, în interesul inculpatului B.G. Practic jucătorii de fotbal profesionişti ai Clubului U.C. nu mai jucau în interesul clubului cu care aveau relaţii contractuale, ci în interesul unui club advers şi a unei terţe persoane.

În temeiul considerentelor arătate, instanţa de control judiciar constată că fapta inculpatului B.G. de a oferi în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „U.C.” în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul F.R.F. privind „Statutul şi Transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unei Victorii în meciul cu echipa „C.F.R.C.” din data de 07 mai 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 255 alin. (4) C. pen. banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare, iar dacă acestea nu se mai găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Prin urmare, confiscarea specială operează, în cazul dării de mită, numai atunci când infracţiunea se comite prin oferire şi prin darea de bani sau alte foloase, nu şi în varianta săvârşirii faptei prin promisiunea unor asemenea foloase (a se vedea şi decizia penală nr. 473/2006 a Înaltei Curţi, secţia penală).

Fiind dovedită săvârşirea celei de a doua infracţiuni de dare de mită, de către intimatul inculpat B.G., în modalitatea normativă a oferirii, Înalta Curte-completul de 5 Judecători, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) C. pen., va dispune confiscarea sumei de 1.700.000 euro, sumă ce constituie obiectul acestei infracţiuni.

În priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 20 mai 2008), săvârşită de inculpatul B.G., se reţine că după data de 07 mai 2008, când cazul „Valiza” a luat amploare în toate mijloacele mass - media, inculpatul B.G. şi-a conceput apărarea conform căreia, suma de 1,7 milioane de euro identificată, în posesia inculpatului S.T. la data de 7 mai 2008, constituia contravaloarea unor terenuri situate în judeţul Cluj, aparţinând inculpatului M.G.R., fiind încheiate în acest sens două antecontracte de vânzare-cumpărare.

În această situaţie, instanţa de control judiciar va analiza această infracţiune prin corelare cu infracţiunea de dare de mită săvârşită de acelaşi inculpat, întrucât înscrisurile au fost falsificate pentru ascunderea infracţiunii de dare de mită comisă în luna mai 2006.

Potrivit art. 290 C. pen. constituie infracţiune, falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Este de remarcat că în conţinutul reglementării se precizează, în mod expres, faptul că acţiunea de falsificare poate fi săvârşită prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii unui înscris oficial sau prin alterarea lui în orice mod.

Deşi legea nu defineşte noţiunea de „înscris sub semnătură privată”, în doctrină este statuat că înscrisul sub semnătură privată este înscrisul care emană de la o persoană particulară şi care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul că reprezintă o manifestare de voinţă ori constatarea unui act, sau împrejurare cu semnificaţie juridică, fiind susceptibil de a dovedi existenţa, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligaţii.

Înscrisul sub semnătură privată trebuie să aibă un conţinut cu relevanţă juridică, putând servi ca dovada conţinutului său, chiar dacă iniţial el nu a fost întocmit în acest scop.

Activităţile care compun elementul material al laturii obiective vor cădea sub incidenţa legii penale doar în măsura în care va fi îndeplinită cerinţa esenţială, adică acestea să fi fost executate în vederea producerii unei consecinţe juridice. Se apreciază că această cerinţă este întrunită dacă înscrisul falsificat are aparenţa unui înscris veritabil, cu o anumită semnificaţie juridică şi capabil să aibă o putere probatorie.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică, decurgând din producerea efectivă a unui înscris sub semnătură privată cu aparenţa de înscris adevărat care a fost folosit ori dat spre folosinţă.

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este intenţia directă, deoarece subiectul acţionează în toate cazurile, cu un anumit scop şi anume, producerea unei consecinţe juridice.

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin alterare poate consta, ca şi în cazul unui înscris oficial, în denaturarea conţinutului unui înscris adevărat, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În speţă, condiţiile impuse de lege ca înscrisurile să fie producătoare de consecinţe juridice sunt îndeplinite, căci acestea au un conţinut cu relevanţă juridică, ele servind ca dovadă a conţinutului lor.

Astfel, cum s-a reţinut anterior, cu ocazia percheziţiei din data de 07 mai 2008 inculpatul S.T. a afirmat că suma de 1,7 milioane de euro reprezenta preţul unor terenuri, fără a putea preciza despre ce imobile era vorba şi fără a prezenta documente justificative în acest sens.

La data de 26 mai 2008, inculpatul S.T. a depus la dosar o copie conformă cu originalul, a unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 aprilie 2008, între inculpaţii M.G.R. şi B.G., prin care, primul se obliga să vândă dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate în „S.C.” lui B.G. pentru 1.700.000 de euro, data limită de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare fiind 07 mai 2008, la un birou notarial ales de către părţile contractante (filele 80 - 84, vol. 2, dosar u.p.).

Antecontractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, a fost redactat de către inculpata C.A.F., avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi atestat prin încheierea nr. 29 din 15 aprilie 2008, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 (fila 84, vol. 2, dosar u.p.).

La data de 23 mai 2008, inculpatul B.G. a ţinut o conferinţă de presă în care a declarat că are un contract de vânzare-cumpărare semnat la 15 aprilie 2008, deci cu aproximativ 20 de zile înaintea datei de 7 mai 2008, prin care demonstrează faptul că suma de 1,7 milioane de euro era destinată achiziţionării unui teren, prezentând totodată şi actele terenului.

Cu acea ocazie, inculpatul B.G. a menţionat şi existenţa unui antecontract sub semnătură privată încheiat tot la data de 15 aprilie 2008, la care ar fi participat în calitate de martori semnatari P.V. şi V.R. (filele 169, 172, vol. 9, dosar u.p.).

În luna iunie 2008, inculpaţii B.G. şi S.T. au depus la Comisia de disciplină a F.R.F., pe lângă antecontractul de vânzare-cumpărare redactat de inculpata C.A.F. şi un al doilea înscris, olograf, intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare”, încheiat între aceleaşi persoane, având acelaşi obiect, pe baza cărora s-a încercat justificarea faptului că suma de 1,7 milioane euro era destinată unor afaceri imobiliare (filele 92- 96, vol. 6, dosar u.p.).

Cu privire la împrejurările întocmirii acestor înscrisuri, instanţa de control judiciar reţine că în cursul urmăririi penale M.G.R., audiat, la data de 9 septembrie 2008, în calitate de martor, a menţionat că la data de 15 aprilie 2008 a făcut o vizită inculpatului B.G., la domiciliul acestuia din Bucureşti, str. Aleea Alexandru, sector 1, cu scopul de a-i prezenta acestuia o ofertă imobiliară în legătură cu două suprafeţe de teren aflate în judeţul Cluj, pe care acesta dorea să le vândă. Mai rezultă că după ce inculpatul B.G. a luat act de oferta sa, acesta a fost de acord să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, pe care l-a depus la dosar. În această declaraţie martorul a descris traseul urmat, indicând mijloacele de transport folosite pentru a ajunge din Cluj - Napoca în Bucureşti, precum şi orele de plecare, sosire şi, respectiv încheiere a înscrisului. Conform acestui înscris sub semnătură privată, M.G.R. promitea că îi va vinde inculpatului B.G. cele două suprafeţe de teren pentru suma de 1.700.000 de euro, cu obligaţia cumpărătorului să predea această sumă până la data de 07 mai 2008, la adresa vânzătorului din Cluj - Napoca, str.Ceahlăul. De asemenea, M.G.R. s-a obligat ca în termen de 30 de zile de la încheierea antecontractului să întocmească dosarul pentru autentificarea vânzării la un notar public. În continuarea declaraţiei sale, inculpatul M.G.R., a relatat că în aceeaşi zi (15 aprilie 2008), după perfectarea primului înscris olograf, în jurul prânzului, inculpatul B.G. şi-a exprimat dorinţa de a se încheia un alt doilea antecontract care să fie redactat de către un avocat şi care să conţină mai multe date de identificare a terenurilor şi a părţilor. În acest sens a fost chemată inculpata avocat C.A.F., care după ce a studiat toate documentele puse la dispoziţie şi după ce a verificat actul de identitate al promitentului- vânzător, inculpatul M.G.R., a redactat un alt antecontract de vânzare-cumpărare semnat de către aceiaşi doi inculpaţi, în acelaşi timp întocmindu-se şi încheierea de atestare cu nr. 29 din 15 aprilie 2008, (filele 177 - 179, vol. 2, dosar u.p.). Inculpatul M.G.R. a declarat că procedura de perfectare a celui de-al doilea antecontract întocmit cu sprijinul avocatei C.A.F. s-a derulat după prânz, iar documentele în forma finală i-au fost înmânate de către aceasta, în jurul orei 17⁰⁰.

De remarcat este că în faţa instanţei de judecată inculpatul M.G.R. şi-a nuanţat declaraţia dată în faza de urmărire penală. Astfel, în declaraţia sa (filele 1 - 3, vol 2, dosar instanţă) inculpatul M.G.R. nu neagă că a afirmat anterior că pe data de 15 aprilie 2008 a venit la Bucureşti, la „palatul” intimatului inculpat B.G., având asupra sa antecontractul olograf scris de el însuşi, însă, întrucât a avut un proces la Cluj - Napoca, a plecat de la proces în jurul prânzului venind direct la Bucureşti cu o „maşină de ocazie”, şi nu cu trenul cum declarase iniţial, unde a ajuns „pe lumină”, apreciind că a parcurs acest drum în cea 4,5 - 5 ore. Inculpatul M. a arătat că la insistenţele inculpatului B.G., s-a întocmit şi antecontractul de vânzare-cumpărare de către inculpata C.A.F.

Împrejurarea că inculpatul M.G.R., în data de 15 aprilie 2008 a fost la Judecătoria Cluj-Napoca, până în jurul orelor 13⁰⁰ este confirmată de martorul C.Ş. care a declarat că la data de 15 aprilie 2008 se afla împreună cu inculpatul la Judecătoria Cluj - Napoca, cauza în care ambii urmau să fie strigaţi, fiind apelată în jurul orelor 12³⁰, iar în jurul orelor 13⁰⁰ au ieşit din sala de judecată. (fila 277 verso, vol.3, dosar fond).

Pentru determinarea exactă a datei şi orei la care au fost întocmite cele două înscrisuri instanţa de fond a solicitat relaţii de la S.R.I. care a furnizat un raport cu date privind localizarea posturilor telefonice utilizate de participanţii la încheierea antecontractelor de vânzare - cumpărare, raport din care a rezultat o situaţie total diferită celei declarate de inculpatul M.G.R.. Conform acestui raport inculpatul M. Radu Gheorghe, la data de 15 aprilie 2008 se afla la Judecătoria Cluj- Napoca, unde a stat aproximativ 5 ore, mai precis în intervalul orar 09³⁰ - 13⁰⁰, întrucât a participat în calitate de reclamant într-un proces civil, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă cât şi caietul grefierului, în care a fost „consemnată prezenţa la proces a inculpatului M.G.R. în ziua respectivă” (filele 171 - 192, vol. 5, dosar u.p.). Conform aceluiaşi raport al SRI, inculpatul B.G. s-a aflat în cursul zilei de 15 aprilie 2008 la domiciliul său, însă în intervalul orar la care se presupune că s-ar fi încheiat şi semnat cele două înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul s-a deplasat în mai multe locaţii din Bucureşti, după care a revenit la domiciliul său din cartierul Pipera, unde a rămas până la sfârşitul zilei de 15 aprilie 2008 (filele 171 - 173, vol. 3, dosar u.p.). Convorbirea telefonică elocventă care îl plasează pe inculpatul B.G. la domiciliul său este aceea de la orele 18⁴⁸ (15 aprilie 2008), în care acesta confirmă interlocutorului său că pe parcursul zilei a fost plecat la Ploieşti, iar la momentul discuţiei se afla acasă, chestiune de fapt care se coroborează în totalitate cu raportul de localizare al S.R.I. (fila 45, vol.4, dosar u.p.).

Datele furnizate de SRI coroborate cu cele rezultate din convorbirea telefonică din 09 mai 2008 (ora 13⁰⁹) purtată de inculpatul B.G. cu numitul M.P., preşedintele P.N.G. - Filiala Cluj, demonstrează cu certitudine că inculpatul B.G. şi M.G.R. nu s-au cunoscut anterior datei de 9 mai 2008 şi, pe cale de consecinţă, nici nu a existat vreo legătură de afaceri între aceştia anterior acestei date.

Că este aşa o demonstrează chiar inculpatul B.G. care în declaraţia dată, în faţa instanţei de control judiciar, a recunoscut: „după arestarea numitului S.T., am fost invitat la postul TV O. În timpul derulării emisiunii, a intrat în cadrul unei convorbiri telefonice numitul M.G.R., pe care până la acel moment nu l-am cunoscut, practic, nu m-am întâlnit niciodată cu acesta.” (f. 148 - 152, dosar recurs).

În ce priveşte telefonul mobil al inculpatei C.A.F., potrivit raportului S.R.I., acesta a fost localizat la data de 20 mai 2008, de către celula de trafic, a operatorului de telefonie mobilă, din Aleea Modrogan, în intervalul 10⁵⁶- 12¹⁸, dovedindu-se că în acea perioadă inculpata s-a aflat în incinta imobilului „la Palat” ce aparţine inculpatului B.G. (filele 146 - 147, vol. 3, dosar u.p.). În aceeaşi zi, 20 mai 2008, telefonul mobil utilizat de către inculpatul M.G.R. a fost localizat ca fiind activ pe celula de trafic din Aleea Modrogan, între orele 09¹⁷ - 19⁵², fapt ce confirmă prezenţa, acestuia în incinta aceluiaşi imobil aparţinând inculpatului B.G. (filele 183 - 184, vol. 3, dosar u.p.). De asemenea, postul telefonic utilizat de către inculpatul B.G., a fost localizat la data de 20 mai 2008, de aceeaşi celulă de trafic, ca fiind prezent în str. Aleea Alexandru, Bucureşti începând cu ora 09⁵⁹ până la ora 13⁵⁶.

Confirmarea prezenţei inculpatului M.G.R. la data de 20 mai 2008, în imobilul din str. Aleea Alexandru, din Bucureşti, este reprezentată de convorbirea telefonică dintre inculpatul B.G. şi un angajat al acestuia, martorul D.Ş., din jurul orelor 20³⁶, convorbire din care a rezultat faptul că acesta din urmă i-a transmis inculpatului B.G. informaţia că inculpatul M. se află încă „la Palat” şi că acesta doreşte să vorbească cu inculpatul B.; rezultă că la sfârşitul discuţiei, inculpatul B. i-a cerut martorului D. să-l conducă pe inculpatul M. la gară (fila 274, vol.4, dosar u.p.).

Faptul că inculpatul M.G.R. a ajuns la Gara de Nord este confirmat de localizarea telefonului acestuia la data de 20 mai 2008, după orele 22²⁶, de celula de trafic, a operatorului de telefonie mobilă, din b-dul Dinicu Golescu (fila 184, vol. 3, dosar u.p.). Prezenţa inculpaţilor V.R. şi M.G.R. în Bucureşti, în perioada 19 mai 2008 - 20 mai 2008, este demonstrată şi prin convorbirile telefonice redate în cuprinsul procesului - verbal din 04 noiembrie 2008.

În aceste condiţii este cert că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost executate pro cauza, în intervalul 19 mai 2008 - 20 mai 2008, când la imobilul din str. Aleea Alexandru, Bucureşti, au fost prezenţi inculpaţii B.G., M.G.R., V.R., P.V. şi C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I. şi convorbirile telefonice interceptat.

Întregul material probator administrat în cauză confirmă faptul că persoanele care au participat Ia semnarea şi Ia redactarea antecontractelor de vânzare-cumpărare nu au fost împreună la data de 15 aprilie 2008, iar unele nu au fost nici măcar în Bucureşti, în intervalele orare pe care acestea le-au indicat. Cert este faptul că inculpatul B.G. le-a solicitat inculpaţilor M.G.R., C.A.F., P.V. şi V.R. întocmirea de către unii şi, respectiv, semnarea de către alţii a celor două antecontracte antedatate, iar aceştia au acceptat.

Relevantă sub acest aspect este chiar declaraţia inculpatului B.G. dată la 27 mai 2013, în faţa instanţei de recurs prin care a arătat:” M.G.R. a făcut o serie de referiri încercând practic să creeze aparenţa că între mine şi persoana lui s-ar fi purtat anterior discuţii cu privire la cumpărarea de către mine a terenului proprietatea numitului M.G. şi că practic, în esenţă, ceea ce încerca să îmi transmită M. era faptul că suma de 1.700.000 euro ar fi fost destinată achiziţionării acelui teren. Mi-am dat imediat seama că numitul M. dorea să vină în ajutorul meu şi am înţeles imediat strategia acestuia. După finalizarea emisiunii de la O., am fost sunat de profesorul V.R., care era o veche cunoştinţă de a mea şi căruia îi purtam un deosebit respectiv, având în vedere şi vârsta înaintată a acestuia, iar acesta mi-a explicat că intervenţia numitului M.G. în cadrul emisiunii de la O. fusese realizată la iniţiativa profesorului V. Ulterior, dar nu ştiu exact data, m-am întâlnit cu numitul M.G. şi prof. V. şi doar din dorinţa de a infirma susţinerile parchetului cu privire la destinaţia sumei de 1.700.000 euro şi nu din dorinţa de a scăpa de răspundere penală pentru infracţiunea de dare de mită, am acceptat încheierea celor două antecontracte de vânzare - cumpărare la care face referire parchetul şi de a le antedata doar din dorinţa de a intra în posesia sumei de 1.700.000 euro, pe care parchetul mi-a indisponibilizat-o. Ca atare, toate demersurile pe care le-am făcut vizând încheierea celor două antecontracte de vânzare - cumpărare, a fost realizată de mine nu din dorinţa de a scăpa de răspunderea penală, pentru darea de mită, ci în scopul arătat anterior şi, totodată, pentru faptul că ştiam că nu pot fi acuzat de o astfel de infracţiune de dare de mită.

Am falsificat datele încheierii antecontractelor de vânzare - cumpărare, mai exact, practic, am antedatat cele două antecontracte de vânzare - cumpărare, doar din dorinţa de a reintra în posesia sumei de 1.700.000 euro, ce mi-a fost indisponibilizată de parchet, iar sub acest aspect eu îmi asum toată răspunderea, inclusiv a faptului că, la rugămintea mea, atât V.R., cât şi numitul P.V. au acceptat să semneze pe cele două antecontracte, în calitate de martori.

Precizez că cele două antecontracte de vânzare - cumpărare au fost întocmite personal de către mine, iar numita C.A., care se afla în ziua respectivă în locuinţa mea, nu a făcut altceva decât să înregistreze aceste două antecontracte de vânzare - cumpărare”.

Sub aspectul laturii subiective se reţine că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se săvârşeşte numai cu intenţia directă, deoarece subiectul acţionează în toate cazurile, cu un anumit scop, şi anume producerea unei consecinţe juridice.

În contextul speţei de faţă, inculpatul B.G., cu intenţie directă, a semnat în fals două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul olograf, altul tehnoredactat, întocmit şi certificat de coinculpata C.A.F., iar aceste două antecontracte au fost întocmite cu certitudine în perioada 19 mai 2008 - 20 mai 2008 şi nu la data de 15 aprilie 2008 şi nici anterior datei de 07 mai 2008, cu intenţia clară de a-şi crea o acoperire pretins legală şi de a fi exonerat de răspunderea penală antrenată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită din perioada 04.05 - 07 mai 2008.

Falsificarea, respectiv alterarea conţinutului celor două antecontracte de vânzare - cumpărare rezultă din antedatarea (indicarea eronată), cu intenţie, a datei de întocmire şi semnare a acestora (15 aprilie 2008), dar şi a termenului de finalizare a tranzacţiei imobilare, respectiv data de 07 mai 2008, activităţi infracţionale care au fost de natură a produce consecinţe juridice în scopul anihilării rezultatului socialmente periculos generat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită de la aceeaşi dată - 07 mai 2008. Antecontractul olograf de vânzare-cumpărare încheiat şi semnat de către inculpaţii B.G. şi M.G.R. la data de 15 aprilie 2008 (dată indicată de către aceştia în declaraţiile lor şi de coinculpata C.A.F.) este o promisiune de vânzare - cumpărare, în care sunt menţionate obiectul antecontractului (imobilele terenuri), preţul (1,7 milioane euro) şi termenul de finalizare (07 mai 2008).

Prin indicarea intenţionată a datei de 07 mai 2008 Ia o dată „postfactum”, respectiv 20 mai 2008 - data reală a întocmirii antecontractului, inculpatul B.G. a urmărit să-şi asigure „o acoperire” pentru infracţiunea de dare de mită din 04 - 07 mai 2008.

Plăsmuirea înscrisului, respectiv a antecontractului olograf, rezultă din indicarea falsă, cu intenţie a datei de 07 mai 2008, respectiv a termenului de finalizare a presupusei tranzacţii imobiliare, demonstrat fiind cu certitudine faptul că inculpatul B.G. a auzit pentru prima dată de inculpatul M.G.R. din convorbirea telefonică din data de 09 mai 2008, purtată cu martorul M.P.

În acelaşi context infracţional, antecontractul de vânzare-cumpărare antedatat în fals cu data de 15 aprilie 2008, întocmit şi atestat de coinculpata C.A.F. reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, în care sunt menţionate (enumerăm numai aspecte relevante cauzei) părţile (inculpaţii B.G. şi M.G.R.), obiectul (imobilele terenuri), avansul plătit la data încheierii contractului (10.000 euro) şi restul de plată a preţului (1.690.000 euro) Ia termenul de finalizare a tranzacţiei - 07 mai 2008.

Astfel, pentru aceleaşi considerente menţionate anterior, rezultă dincolo de orice dubiu că, inculpatul B.G. a participat la activitatea de falsificare a acestui înscris, întrucât a plăsmuit atât data încheierii antecontactului (15 aprilie 2008), cât şi termenul de finalizare a tranzacţiei (07 mai 2008), cu intenţia clară de a-şi crea o acoperire pretins legală şi de a fi exonerat de răspunderea penală antrenată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită din perioada 04 - 07 mai 2008.

În aceste condiţii, fapta inculpatului B.G. de a iniţia şi participa nemijlocit la întocmirea frauduloasă, în data de 20 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare mistificate prin adăugarea unor menţiuni necorespunzătoare adevărului sub aspectul conţinutului, voinţei reale a părţilor şi a datei întocmirii acestora precum şi folosirea ulterioară a înscrisurilor, astfel falsificate, atât în prezenta cauză penală, cât şi în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicţionale ale F.R.F., în scopul de a fi exonerat de răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupţie reţinută în sarcina sa privind oferta financiară de 1,7 milioane euro pentru clubul „U.C.”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură directă cu infracţiunile de corupţie prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen., săvârşită de inculpatul S.T., faptă din 04 mai 2008 - 07 mai 2008, instanţa de control judiciar reţine că în perioada 04 mai 2008 - 07 mai 2008, inculpatul S.T., vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Fotbal Club „S.B.” S.A. a fost implicat alături de inculpatul B.G., finanţator al clubului de fotbal „S.B.” într- o activitate infracţională, constând în oferirea unor importante sume de bani, în valută, 1.700,000 euro, echipei de fotbal „U.C.” şi preşedintelui acestui club, numitul A.D., pentru ca în ultima etapă a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I, ediţia 2007 - 2008, ce urma a fi susţinută în data de 07 mai 2008 în compania echipei „C.F.R.C.”, clubul de fotbal „U.C.” să-şi apere corect şansele de joc şi să facă tot ceea ce era posibil pentru obţinerea unui rezultat de egalitate sau Victorie.

Instanţa de fond, în opinie majoritară, a apreciat şi cu privire la această faptă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni dispunând astfel achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În faţa instanţei de control judiciar apărătorul intimatului inculpat S.T. a încercat să acrediteze ideea că acesta a acţionat fără vinovăţie, întrucât raportat la soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procurorul D.N.A. prin Ordonanţa din 19 februarie 2008, în Dosarul nr. 95/P/2006, faţă de inculpatul B.G., privind prima infracţiune de dare de mită, a apreciat că acţiunile sale sunt perfect legitime. Totodată, s-a arătat şi faptul că niciunul dintre inculpaţi nu a cunoscut că această ordonanţă a fost infirmată de procurorul ierarhic superior.

Această apărare, însă, nu poate fi primită, întrucât, chiar dacă ar fi adevărată împrejurarea că inculpaţii nu au cunoscut că ordonanţa prin care s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale a fost infirmată de procurorul ierarhic superior, acest aspect este nerelevant atât timp cât legea permite procurorului ierarhic superior, în virtutea principiului controlului ierarhic să confirme ori să infirme soluţiile date de procurorii aflaţi în subordinea sa.

Se observă că în sistemul legislativ român actele emise de procuror nu se bucură de autoritate de lucru judecat, ele fiind supuse controlului procurorului ierarhic superior în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 304/2004.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reflectată în Cauza C - 491/07 Turanský, principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte, în acest stat.

Potrivit instanţei de contencios european o persoană nu mai poate fi subiectul unei proceduri penale de urmărire sau judecată într-un stat al Uniunii Europene, dacă împotriva sa s-a pronunţat, într-un alt stat membru, o hotărâre definitivă cu privire la aceeaşi faptă, fie în sensul condamnării -iar în acest caz numai dacă hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii satului care a pronunţat condamnarea, fie în sensul achitării definitive.

Or, pentru stabilirea semnificaţiei sintagmei „hotărâre definitivă”, în raport cu reglementările juridice distincte din statele membre ale Uniunii Europene, fiecare stat aplicând dreptul naţional în jurisdicţia penală, trebuie reţinute interpretările date de Curtea Europeană de Justiţie în această materie, în raport cu stadiul procedurii în discuţie: urmărire penală fără trimitere în judecată, trimitere în judecată şi soluţionare prin decizie judiciară adoptată de un tribunal competent (C - 367/05; C - 491/07; C - 261/09).

În speţă, se reţine că prin ordonanţa nr. 95/P/2006 din 19 februarie 2008 a procurorului DNA s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatul B.G. sub aspectul infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., din data de 11 mai 2006, apreciindu-se că fapta nu există. Această soluţie a fost infirmată de procurorul şef adjunct al D.N.A., prin ordonanţa din 4 aprilie 2008, în conformitate cu dispoziţiile art. 220 C. proc. pen., art. 62, art. 64, art. 65 din Legea nr. 304/2004, dispunându-se începerea urmăririi penale, care s-a finalizat cu trimiterea în judecată.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar constată că faptele de corupţie din prezentul dosar au făcut şi obiectul unei acţiuni disciplinare exercitate de Federaţia Română de Fotbal, inculpaţii depunând la dosarul instanţei de fond Hotătârea nr. 149 din 4 iunie 2008 a Comisiei de disciplină a F.R.F., Hotărârea nr. 1 din 23 iunie 2008 a Comisiei de Apel a F.R.F., precum şi Decizia nr. 139 din 3 iulie 2008 a Curţii de Arbitraj pentru fotbal a F.R.F., prin care s-a stabilit că faptele cercetate nu se încadrează în abaterea disciplinară prevăzută de art. 60 (“Corupţia”) din Regulamentul disciplinar al F.R.F.

Faţă de aceste hotărâri, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, constată că acestea nu înlătură, de plano, posibilitatea examinării faptelor de către instanţa penală sub aspectul stabilirii eventualei incidenţe a dispoziţiilor legii penale şi nici nu au autoritate de lucru judecat cu privire la faptele, persoanele şi vinovăţia acestora, adică a persoanelor care au fost trimise în judecată în această cauză penală.

În aceste condiţii se constată că este aplicabilă în prezenta cauză interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie prin hotărârea C - 491/07 Turansky, conform căreia „principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte, în acest stat.” (a se vedea în acest sens şi decizia penală nr. 162 din 23 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi, secţia penală).

În consecinţă, instanţa română nu poate dispune încetarea procesului penal, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în aplicarea principiului non bis in idem, dacă procedura penală intentată împotriva inculpatului într-un stat membru al Uniunii Europene nu a fost închisă definitiv, potrivit dreptului naţional al acestui stat, ci numai provizoriu.

Ca atare, se constată că nu există niciun impediment legal care să oprească instanţa de judecată să examineze acuzaţiile penale reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu.

Referitor la activitatea reţinută în sarcina intimatului inculpat S.T., instanţa de control judiciar reţine că o formă secundară a participaţiei penale o reprezintă complicitatea care constă în fapta persoanei care cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă, de ajutorare sau înlesnire materială sau morală la săvârşirea infracţiunii, care dobândeşte relevanţă penală atunci când sprijinul este acordat în scopul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală.

Pentru a exista complicitate, trebuie îndeplinite mai multe condiţii obiective şi subiective şi anume săvârşirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală; actele complicelui trebuie să sprijine săvârşirea faptei; contribuţia complicelui trebuie să aibă un caracter efectiv; existenţa unei legături subiective între complice şi autor; contribuţia complicelui fiind dată întotdeauna cu intenţie directă sau indirectă.

În legătură cu infracţiunea de dare de mită în literatura de specialitate s-a arătat că persoana interpusă între mituit şi mituitor, adică intermediarul prin care promisiunea, oferirea sau darea de bani se realizează răspunde în calitate de complice la infracţiunea de dare de mită.

Verificând actele şi lucrările dosarului precum şi probele administrate cu privire la această faptă, fără a mai relua starea de fapt, prezentată pe larg în cuprinsul prezentei decizii, se constată că activitatea de complice a intimatului inculpat S.T. este dovedită de procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul B.G. în datele de 4 mai 2008, 5 mai 2008, 6 mai 2008, 7 mai 2008, precum şi procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de S.T. cu B.T. în 5 mai şi 7 mai 2008. Acestea se coroborează cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de B.G. în perioada 4 - 7 mai 2008 cu A.D., V.A., G.D., M.A., R.M., P.M., B.V. şi M.P.

Sub acest aspect este relevantă convorbirea din data de 9 mai 2008 purtată de B.G. cu S.T., în care primul îl asigură pe cel de al doilea că nu vor fi probleme şi, că se va apăra în sensul că urma să facă o sponsorizare către club, iar sponsorizarea nu poate fi considerată mită.

În concret activitatea infracţională a inculpatului S.T. a constat în stabilirea unor contacte telefonice, transportarea sumei de bani şi eventuala remitere a acesteia către jucătorii clubului U.C.. Astfel, la datele de 5 şi 6 mai 2008, inculpatul S.T. l-a contactat telefonic pe martorul B.T., căruia i-a comunicat că va veni la Cluj, sub pretextul achitării unor facturi restante privind comercializarea de vin, solicitându-i ca la discuţii să participe şi A.D. În realitate, inculpatul S.T. urmărea ca în seara zilei de 6 mai 2008 să se întâlnească cu A.D. pentru a stabili modalitatea de remitere a banilor oferiţi de către B.G. jucătorilor de fotbal de la „U.C.” cu condiţia ca aceştia să obţină un rezultat favorabil (meci egal sau Victorie), care ar fi propulsat „S.B.” pe primul loc al clasamentului, devenind astfel campioana Ligii I de fotbal.

Se remarcă faptul că inculpatul S.T. a dat dovadă de prudenţă în legătura stabilită cu numitul A.D., care a folosit la un moment dat un post telefonic mobil aparţinând unei alte persoane, care l-a contactat şi i-a comunicat că S.T. s-a cazat la motelul „S.” din municipiul Cluj Napoca şi că este bine să nu fie văzuţi împreună.

În legătură cu întâlnirea din noaptea de 6/ 7 mai 2008, numitul A.D. a declarat că s-a deplasat împreună cu asociatul său, martorul B.T., la motelul „S.” aflat pe Calea Făgetului din municipiul Cluj Napoca, unde într-o cameră a motelului s-a întâlnit cu inculpatul S.T. cu care a discutat aproximativ cinci minute, timp în care i-a arătat o geantă pe care a deschis-o, indicându-i că sub mai multe obiecte de vestimentaţie se află banii promişi pentru jucătorii „U.C.”.

Totodată, martorul A.D. a declarat că aceea a fost singura întâlnire dintre el şi inculpatul S.T. în legătură cu „oferta financiară” transmisă de inculpatul B.G., iar la momentul respectiv, nu stabiliseră, în concret, condiţiile de remitere a sumelor de bani (filele 108- 118, vol.2, dos. u.p.). Tot în legătură cu acest moment, martorul B.T. a relatat că în seara zilei de 06 mai 2008, în urma telefoanelor primite de la inculpatul S.T., l-a condus pe A.D. cu autoturismul personal pe „D.F.” la motelul „S.”, unde cei doi s-au întâlnit, dar că el nu a participat la discuţii, aşteptându-l pe acesta din urmă în afara locaţiei respective.

La data de 07 mai 2008 inculpatul B.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.T., acesta din urmă asigurându-l că totul este conform planului stabilit în discuţiile anterioare, confirmându-i că s-a întâlnit cu A.D., că i-a arătat banii şi i-a explicat, că în cazul unui rezultat favorabil, banii vor ajunge la jucătorii de fotbal (fila 317, vol.4, dos.u.p.). La aceeaşi dată inculpatul S.T. l-a contactat pe martorul B.T., solicitându-i acestuia să-i spună lui A.D. că tot ceea ce au discutat rămâne valabil, iar eventualele mesaje se vor transmite numai prin intermediul acestuia, stabilind, totodată, că-l va suna din nou pentru o posibilă întâlnire (filele 293-294, vol. 4, dosar u.p.), iar acesta, la rândul său, i-a transmis un mesaj telefonic martorului A.D., prin care acesta îi confirma cele discutate anterior cu inculpatul S.T., şi anume: „M-a sunat T. Totul este cum ai cerut tu” (fila 294, vol. 4, dos.u.p.). În cursul urmăririi penale, martorul B.T. a declarat că A.D. i-a solicitat să vizioneze meciul de fotbal împreună cu inculpatul S.T., care a a stabilit ca loc de întâlnire zona hotelului „O.”din municipiul Cluj-Napoca. Referitor la întâlnirea din zona hotelului „O.”, martorul B.T. a declarat că atunci când a ajuns în zona respectivă l-a observat şi pe martorul C.G., care i-a confirmat la rândul lui că vor merge împreună să vizioneze meciul de fotbal, fiind invitat în acest sens chiar de către inculpatul S.T. (filele 126-132, vol. 2, dosar u.p.).

Meciul de fotbal a fost vizionat împreună de martorii B.T., C.G. şi inculpatul S.T. la restaurantul „A.”, iar la finalul meciului de fotbal „U.C. - C.F.R.C.”, întrucât rezultatul final era de 0-1, sumele de bani promise nu mai puteau ajunge la jucătorii clubului „U.C.”,însă aşa cum s-a mai arătat, acest aspect este irelevant din punct de vedere juridic, întrucât infracţiunea se consumase în modalităţile normative prevăzute de textele de lege, sub forma ajutorului acordat promisiunii de bani şi acceptării unor astfel de promisiuni de către persoane care aveau calitatea de funcţionar, în sensul legii penale.

În legătură cu suma de bani identificată asupra sa, inculpatul S.T. a arătat că banii - 1.700.000 euro - erau destinaţi achiziţionării unui teren pentru care nu a putut prezenta nici un fel de documente justificative.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul S.T. cunoştea destinaţia reală a sumei de 1,7 milioane de euro şi întrucât cunoştea foarte bine posibilităţile echipei S.B. de a intra direct în grupele „Champions League” de pe prima poziţie a clasamentului, a acceptat să îl ajute pe inculpatul B.G. în activitatea acestuia de a „cumpăra” efortul şi dăruirea sportivă a jucătorilor altei echipe de fotbal, cu scopul ca echipa sa - „S.B.” să câştige la final titlul de campioană a Ligii I de fotbal, în sezonul competiţional 2007 - 2008.

Această împrejurare se coroborează cu declaraţia martorului C.G. (fila 238 verso, vol. 1, dosar instanţă), fotbalist la „U.C.”, care a confirmat că s-a întâlnit cu inculpatul S.T. cu o oră înainte de începerea meciului „U.C.” - „C.F.R.C.”, acesta invitându-l să vizioneze meciul împreună.

Rezultă cu certitudine că inculpatul S.T., în calitate de oficial al clubului de fotbal „S.B.”, cu intenţie, a urmărit cumpărarea eforturilor jucătorilor de fotbal ai echipei „U.C.” în scopul de a crea un avantaj sportiv propriei sale echipe şi nu în ultimul rând, a urmărit ca, prin câştigarea titlului de campioană naţională în Liga I de fotbal, în sezonul competiţional 2007 - 2008, echipa sa şi implicit acţionarii şi conducătorii săi, să realizeze importante câştiguri financiare.

În aceste condiţii instanţa de control judiciar constată că fapta inculpatului S.T., de a-l sprijini pe inculpatul B.G. în realizarea activităţii infracţionale, deplasându-se în acest sens, în municipiul Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 euro, obiect al ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai „U.C.”, garantând astfel în numele finanţatorului clubului „S.B.”, atât existenţa banilor cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului dintre „U.C.” şi „C.F.R.C.”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Legat de infracţiunile de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunea de corupţie, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit a) C. pen. ( doar pentru infracţiunea de fals), săvârşite de inculpatul M.G.R., instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Potrivit art. 264 C. pen. „favorizarea infractorului” constă în ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.

Infracţiunea este incriminată în două variante, şi anume: favorizarea personală, adică ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei şi, favorizarea reală, adică ajutorul dat unui infractor pentru a asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii.

Legiuitorul nu a prevăzut nicio calitate specială pentru subiectul activ al infracţiunii de favorizarea infractorului, astfel că subiect activ poate fi orice persoană, mai puţin autorul infracţiunii principale. În schimb, există un subiect pasiv principal, statul ca administrator al justiţiei penale, precum şi un subiect pasiv secundar, adică orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii de către subiectul activ.

Sub aspectul elementului material infracţiunea de favorizarea infractorului este o infracţiune comisivă, care se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.

Sub aspectul laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, neinteresând dacă favorizatorul a ştiut sau nu ce fel de infracţiune a săvârşit infractorul favorizat, după cum nu interesează nici împrejurarea dacă a cunoscut sau nu rolul pe care acesta l-a avut în raport cu acea infracţiune.

Analizând lucrările dosarului în legătură cu infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului M.G.R., Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că acesta a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal. Astfel, din coroborarea probatoriului administrat în cauză, a rezultat cu certitudine că inculpatul M.G.R., promitentul - vânzător, nu a fost prezent la data de 15 aprilie 2008, în imobilul din str. Aleea Alexandru, Bucureşti, în intervalul orar menţionat de către coinculpaţii B.G. şi C.A.F., acesta aflându-se în realitate la Judecătoria Cluj - Napoca. Inculpatul a susţinut că imediat după proces a plecat către Bucureşti cu un autoturism de ocazie, ajungând la destinaţie în jurul orelor 17⁰⁰, pentru perfectarea antecontractelor de vânzare-cumpărare.

Această apărare este infirmată, pe de o parte, de condiţiile reale de trafic şi de infrastructură rutieră din România, întrucât distanţa rutieră dintre Cluj-Napoca şi Bucureşti nu putea fi parcursă în mai puţin de 4 ore, iar pe de altă parte, inculpaţii M.G.R. şi B.G. nu s-au cunoscut anterior datei de 07 mai 2008, astfel cum a rezultat din convorbirea telefonică purtată de inculpatul B.G. cu numitul M.P.

Este dovedit în cauză faptul că inculpatul M.G.R., cu intenţie directă, a semnat în fals două antecontracte de vânzare-cumpărare, unul olograf, altul tehnoredactat, întocmit şi certificat de coinculpata C.A.F., iar aceste două antecontracte au fost întocmite cu certitudine în perioada 19 mai 2008 - 20 mai 2008, deci nu la data de 15 aprilie 2008 şi nici anterior datei de 07 mai 2008.

Faptul că inculpatul M.G.R. a acceptat să încheie şi să semneze cu inculpatul B.G. două antecontracte de vânzare-cumpărare antedatate, dintre care unul sub formă olografă, precum şi faptul că în aceste antecontracte era stipulată suma de 1.700.000 euro, sumă - care a fost intens mediatizată în România după data de 07 mai 2008, sub denumirea de cazul „valiza”, demonstrează intenţia directă a inculpatului M. de a-l favoriza pe inculpatul B.G. cu privire la infracţiunea de dare de mită.

Este cert că în condiţiile arătate, inculpatul M.G.R. a cunoscut şi a înţeles activitatea infracţională a inculpatului B.G., acceptând să-l ajute în demersul acestuia de a înlătura efectele infracţiunii de corupţie, săvârşită în perioada de 04 - 07 mai 2008.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că faptele inculpatului M.G.R. de a-l ajuta în mod direct, prin acte comisive distincte pe inculpatul B.G. în timpul urmăririi penale efectuată în cadrul prezentului dosar, constând în alcătuirea frauduloasă la data de 20 mai 2008 a două antecontracte de vânzare-cumpărare, în care au fost introduse menţiuni necorespunzătoare adevărului în privinţa conţinutului, datei şi voinţei părţilor, folosite ulterior în timpul anchetei penale, în scopul de a îngreuna şi întârzia finalizarea urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele aflate în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Iegea nr. 78/2000 şi art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracţiunile de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunea de corupţie, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat Ia art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (doar pentru infracţiunea de fals) săvârşite de inculpata C.A.F., instanţa de control judiciar, fără a mai relua considerentele teoretice expuse în cuprinsul prezentei decizii cu privire la aceste infracţiuni, precum şi situaţia de fapt, reţine că probatoriul cauzei conturează elementele constitutive ale acestor infracţiuni, precum şi vinovăţia inculpatei.

Pornind de la împrejurarea că una din variantele de apărare concepute de inculpatul B.G. în ascunderea infracţiunii de dare de mită comisă în perioada 4- 7 mai 2008 consta în aceea că suma de 1,7 milioane euro era destinată achiziţionării unor terenuri în zona Clujului, Înalta Curte-completul de 5 Judecători reţine că inculpatul B.G. a solicitat intimatei inculpate avocat C.A.F. să redacteze un antecontract de vânzare-cumpărare în care părţi erau inculpaţii B.G. şi M.G.R.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpata C.A.F. a susţinut (filele 177 - 179, vol. 2 dosar u.p.) că la data de 15 aprilie 2008, la solicitarea inculpatului B.G. s-a deplasat la imobilul din str. Aleea Alexandru, Bucureşti, unde, pe baza documentelor puse la dispoziţie de către inculpatul M.G.R.,a redactat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care cei doi se obligau, unul să vândă, iar celălalt să cumpere, două suprafeţe de teren situate în „Surpătura Cluj”, preţul fiind de 1,7 milioane euro. Inculpata C.A.F. a precizat că perfectarea antecontractului a durat aproximativ două ore, în intervalul orelor 17⁰⁰şi 19⁰⁰ şi că a plecat „de la Palat” în intervalul orar 19⁰⁰- 20⁰⁰ (filele 185 - 192, vol. 2, dosar u.p.), apărare reiterată şi în faţa primei instanţe cu ocazia declaraţiei date la data de 17 mai 2011 (filele 259 - 261, vol. 1 fond).

De asemenea, inculpata C.A.F. a întocmit şi încheierea de atestare nr. 29 din 15 aprilie 2008, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995.

Din raportul furnizat de S.R.I. (filele 141 - 185, vol. 3, dos. u.p.), a rezultat că în data de 15 aprilie 2008, în intervalul orar 17⁰⁰ - 19⁰⁰, postul telefonic al inculpatei C.A.F. a fost înregistrat de către o celulă de trafic a operatorului de telefonie mobilă, din str. Academiei, Bucureşti, unde a staţionat de la orele 16⁴⁷ până la orele 17⁵¹. Zona în care se află strada susmenţionată este situată în apropierea fostei clădiri a Senatului României, care nu are absolut nici o legătură cu zona unde se află imobilul inculpatului B.G. din str. Aleea Alexandru, Bucureşti (filele 142 - 144, vol. 3, dosar u.p.). La aceeaşi dată, seara, telefonul mobil utilizat de către inculpata C.A.F. a fost înregistrat şi de alte celule de trafic din Sectorul 4 al municipiului Bucureşti, nefiind vreun moment alocat celulei de trafic din „Aleea Modrogan, sector 1 Bucureşti” care acoperă şi zona unde se află imobilul inculpatului B., în care aceştia pretind că s-ar fi perfectat cele două antecontracte (filele 141 - 146, vol. 3, dosar u.p.).

În faza de cercetare judecătorească, inculpata C.A.F., în declaraţia sa (filele 259 - 261, vol.1, dosar instanţă), a menţionat că fost chemată de către secretara inculpatului B.G. pe data de 15 aprilie 2008 pentru îndeplinirea unei activităţi avocaţiale, respectiv pentru întocmirea unui antecontract de vânzare-cumpărare, precizând că această activitate s-a desfăşurat în intervalul orar 17⁰⁰ şi maxim 24⁰⁰.

Instanţa de control judiciar apreciază că în condiţiile în care inculpatul M.G.R. nu a fost prezent în data de 15 aprilie 2008 la Bucureşti, era imposibil ca inculpata C.A.F. să încheie şi să certifice, în calitate de avocat, un antecontract de vânzare-cumpărare.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă cu certitudine atitudinea nesinceră, manifestată pe parcursul procesului penal de inculpata C.A.F.

Probele dosarului, aşa cum s-a arătat anterior, demonstrează cu certitudine că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare au fost întocmite post-factum, în intervalul 19 - 20 mai 2008, când la imobilul din str. Aleea Alexandru, Bucureşti, au fost prezenţi inculpaţii B.G., M.G.R., V.R., P.V. şi C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I.

Din probatoriul administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpata C.A.F. nu a întocmit şi atestat la data de 15 aprilie 2008 sau anterior datei de 07 mai 2008, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpaţii B.G. şi M.G.R.

Astfel, prin faptul că a acceptat la cererea clientului său, inculpatul B.G., să încheie şi să certifice prin semnătura sa, în calitate de avocat, un antecontract de vânzare - cumpărare, antedatat, demonstrează intenţia directă a inculpatei de a „acoperi” faptele de corupţie ale clientului său, inculpatul B.G. În calitatea sa, avocat fiind, inculpata C.A.F. a avut reprezentarea faptelor comise de inculpatul B.G., a momentului săvârşirii acestora şi implicit a calităţii de infractor a acestuia.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că faptele acesteia de a redacta, în mod fraudulos la data de 20 mai 2008, un antecontract de vânzare - cumpărare încheiat între inculpaţii B.G. şi M.G.R., prin consemnarea unor menţiuni neadevărate în legătură cu data reală a întocmirii înscrisului şi voinţa părţilor, precum şi declararea în mod neadevărat a contextului perfectării înscrisului menţionat, în scopul de îngreuna ancheta derulată în cauză şi de a-i exonera de o eventuală răspundere penală pe inculpaţii B.G. şi S.T., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de favorizare a infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, săvârşită de inculpaţii P.V. şi V.R., instanţa de control judiciar reţine că, în condiţiile demonstrării săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în sensul că cele două antecontracte de vânzare-cumpărare prezentate de inculpatul B.G. au fost executate post-Factum, în intervalul 19 - 20 mai 2008, la imobilul din str. Aleea Alexandru, Bucureşti, unde au fost prezenţi inculpaţii B.G., M.G.R., V.R., P.V. şi C.A.F., fapt confirmat prin raportul S.R.I., şi această infracţiune este dovedită. Astfel inculpaţii P.V. şi V.R. au semnat în calitate de martori înscrisul olograf, intitulat „antecontract” încheiat şi antedatat, la data de 15 aprilie 2008, între inculpaţii B.G. şi M.G.R.

Inculpatul P.V. şi-a rezervat dreptul la tăcere în faţa instanţei de recurs astfel că în analiza acestei infracţiuni, instanţa de control judiciar va avea în vedere declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească. În faţa organului de urmărire penală acesta a dat declaraţie iniţial în calitate de martor şi ulterior de învinuit, prin care a menţionat că a semnat acel antecontract olograf „într- o după-amiază şi cu certitudine mult mai înainte de a apărea în presă „cazul valiza”, situând în acest fel perfectarea actului, înainte de 7 mai 2008. De asemenea, în declaraţia dată de acesta în faţa instanţei de fond la data de 18 aprilie 2011 inculpatul P.V. a relatat: „Nu- mi amintesc data exactă, însă ţin minte că aflându-mă întâmplător la reşedinţa din Bucureşti a domnului B., acesta m-a rugat să fiu de acord să semnez un înscris, mai precis un antecontract de vânzare-cumpărare a unui teren, spunându-mi că nu are pe nimeni pentru a fi martor. Această discuţie am avut-o nefiind însă de faţă alte persoane, cu excepţia uneia pe nume V. Eu am fost de acord şi a adus un înscris, scris de mână, nedatat pe care eu l-am semnat, fără să pun vreo dată. Pentru că în acea perioadă eram antrenorul echipei naţionale şi acest lucru mă preocupa în primul rând, nu eram la curent cu mediatizarea situaţiei care apare în acest dosar, adică la aceea privind oferirea unei sume de bani jucătorilor unei echipe de fotbal. Eu nu mi-am închipuit că semnarea acestui înscris va fi urmată de ceea ce s-a întâmplat, mai precis la consecinţele penale din cauza aceasta”. (filele 234- 235, vol. 1, dosar fond).

Instanţa de control judiciar reţine că, sub aspectul laturii subiective, intimatul inculpat P.V. a acţionat cu intenţie indirectă, neinteresând faptul că inculpatul nu era la curent cu scandalul mediatic, întrucât nu interesează dacă favorizatorul a ştiut sau nu ce fel de infracţiune a săvârşit infractorul favorizat, după cum nu interesează nici împrejurarea dacă a cunoscut sau nu rolul pe care acesta l-a avut în raport cu acea infracţiune.

Cu privire la inculpatul V.R. instanţa de control judiciar reţine că, în faza de urmărire penală, acesta a declarat că în luna aprilie 2008, înainte de sărbătorile pascale se afla în municipiul Bucureşti, pentru cumpărături, situaţie în care l-a vizitat pe inculpatul B.G. pentru a discuta despre o eventuală tranzacţie imobiliară a unui teren din judeţul Gorj.

Cu această ocazie, inculpatul B.G. l-a rugat să participe ca martor la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare privind terenuri deţinute de inculpatul M.G.R. în zona Făget - Cluj, context în care i-ar fi fost înmânat un document pe care nu l-a citit, dar şi-a scris numele cu litere de tipar.

Inculpatul V.R. a mai declarat că nu l-a văzut pe inculpatul V.P. în ziua semnării antecontractului, dar a confirmat prezenţa mai multor persoane în incinta imobilului din str. Aleea Alexandru, Bucureşti (filele 218 - 219, vol. 2, dosar u.p.).

În cea de a doua declaraţie, dată de către V.R., în calitate de învinuit, acesta a arătat că îşi menţine integral prima declaraţie susţinând că înscrisul a fost întocmit în aprilie 2008, când s-a deplasat la Bucureşti cu un tren Intercity pentru care nu a plătit costul călătoriei, beneficiind de gratuitate în calitate de fost deţinut politic (filele 215 - 217, vol. 2, dosar u.p.).

Inculpatul V.R. nu a fost audiat în faţa instanţei de judecată întrucât a decedat în cursul cercetării judecătoreşti.

Probele administrate în cursul urmăririi penale demonstrează cu certitudine imposibilitatea semnării de către P.V. şi V.R., în calitate de martori, anterior datei de 07 mai 2008, a antecontractului olograf încheiat între inculpaţii B.G. şi M.G.R. şi datat 15 aprilie 2008. Tot probatoriul a demonstrat şi faptul că inculpatul M.G.R., promitentul - vânzător din antecontractul olograf nu a fost în Bucureşti în data de 15 aprilie 2008 şi nici nu l-a cunoscut- pe inculpatul B.G. înainte de meciul de fotbal din data de 07 mai 2008 dintre echipele „U.C.” - „C.F.R.C.”.

Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că, în mod cert, antecontractul de vânzare-cumpărare olograf a fost întocmit la data de 20 mai 2008, întrucât numai la acea dată inculpaţii B.G. şi M.G.R. au fost prezenţi, în imobilul situat în Bucureşti, str. Aleea Alexandru.

Cu privire la inculpatul V.R., relaţiile solicitate de la Regionala Feroviară de Transport Călători Cluj au dovedit faptul că acesta s-a deplasat la Bucureşti în data de 18 mai 2008, beneficiind de gratuitate totală datorită calităţii sale de fost deţinut politic, astfel că prezenţa acestuia este confirmată la Bucureşti în perioada 19 - 20 mai 2008, când a fost întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare olograf.

În aceste condiţii instanţa de control judiciar constată că fapta inculpatului V.R. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva inculpaţilor B.G. şi S.T. şi de a-i exonera de o posibilă răspundere penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că în cursul judecăţii, inculpatul V.R. a decedat, instanţa de control judiciar va face aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap Ia art. 10 lit. g) C. proc. pen., privind încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia cu privire la infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriu.

Fapta inculpatului P.V. de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal - sub semnătura sa în calitate de martor - executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaţilor B.G. şi S.T., comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva acestora şi exonerarea de la o posibilă răspundere penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de corupţie prev. de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., va casa sentinţa penală nr. 588 din 17 aprilie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1912/33/2008 şi, în rejudecare, va dispune condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor, (mai puţin inculpatului V.R.) instanţa de control judiciar va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., vizând gravitatea faptelor săvârşite de acesta, contextul în care au fost comise infracţiunile, lipsa de antecedente penale ale inculpaţilor, pericolul social concret al faptelor comise şi periculozitatea socială a inculpaţilor, apreciind un cuantum suficient şi proporţional, de natură a corespunde exigenţelor dispoziţiilor art. 52 C. pen.

Pentru aprecierea gradului de pericol social al faptelor săvârşite instanţa a reţinut modalitatea în care s-au realizat concret faptele prevăzute de legea penală precum şi toate împrejurările care particularizează aceste fapte şi care determină, în ansamblu, gradul lor de pericol social.

Gradul de pericol social al infracţiunilor în prezenta cauză a rezultat nu numai din examinarea conţinutului concret al infracţiunilor, ci şi din cercetarea şi evaluarea tuturor situaţiilor, stărilor, împrejurărilor care au însoţit săvârşirea faptelor şi care, deşi exterioare conţinutului infracţiunilor, sunt de natură să singularizeze faptele şi să le fixeze un anumit grad de pericol social.

La stabilirea gradului de pericol social al faptelor săvârşite instanţa de control judiciar va ţine seama şi de felul în care s-a realizat în concret latura subiectivă, vinovăţia făptuitorilor, care rezultă din atitudinea psihică a acestora faţă de urmările faptelor săvârşite.

Aşadar, în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei, se iau în considerare toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, se evaluează, după caz, se acordă o pondere deosebită fiecăruia, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

În cauză, în sarcina inculpaţilor B.G., M.G.R. şi C.A.F. urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., întrucât infracţiunile au fost săvârşite înainte ca aceştia să fie judecaţi sau condamnaţi definitiv pentru vreuna din ele.

Astfel, pentru inculpatul B.G., arestat în altă cauză, instanţa de control judiciar, având în vedere natura infracţiunilor comise, respectiv de corupţie şi fals în legătură cu infracţiunea de corupţie, contribuţia majoră a acestuia la realizarea întregii activităţi infracţionale, precum şi conduita manifestată de acesta după comiterea faptelor, apreciază că se impune condamnarea sa la pedeapsa închisorii de câte 3 ani pentru infracţiunile de dare de mită şi o pedeapsă de un an pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Având în vedere că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

Apărătorul ales al inculpatului B.G. a solicitat instanţei de control judiciar să reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante pe care, Înalta Curte, completul de 5 judecători, le-a reţinut în favoarea inculpatului, atât prin decizia nr. 23 din 11 februarie 2013, cât şi prin decizia nr. 214 din 20 mai 2013, întrucât toate infracţiunile, atât cele pentru care a fost condamnat inculpatul, cât şi cele din prezentul dosar sunt concurente.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine, pe de o parte, că prin cele două decizii anterior menţionate, respectiv decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013 şi decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, au fost reţinute circumstanţe atenuante, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., însă nu aceleaşi împrejurări au fost avute în vedere, ca şi cauze de atenuare a răspunderii penale, în ambele dosare.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar are în vedere şi faptul că infracţiunile pentru care inculpatul B.G. a fost condamnat, precum şi cele din prezentul dosar sunt infracţiuni aflate în concurs real simplu, având în comun doar persoana inculpatului şi au fost comise înainte ca vreuna din ele să fi fost judecată în mod definitiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. împrejurările enumerate în alin. (1) al aceluiaşi articol au caracter exemplificativ instanţa putând reţine motivat şi alte împrejurări pe care le consideră relevante, ca şi circumstanţe atenuante, ţinând cont de particularităţile cauzei, de natura infracţiunilor şi, în special, de persoana inculpatului.

Este adevărat că în cazul unei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni aflate în concurs, instanţa, în principiu, trebuie să reţină circumstanţe atenuante în raport de fiecare infracţiune concurentă care face obiectul acelei judecăţi, însă instanţa nu poate extinde automat efectele atenuante ale anumitor date, împrejurări sau situaţii cu caracter personal asupra tuturor infracţiunilor în concurs, ci trebuie să examineze, în fiecare caz, în parte, prin raportare la fiecare infracţiune concurentă, posibilitatea ca acele date, împrejurări sau situaţii să dobândească valenţe uşurătoare, mai cu seamă că reţinerea circumstanţelor prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., are caracter facultativ. Dacă s-ar accepta o opinie contrară celei exprimate anterior „s-ar restrânge nejustificat dreptul de apreciere al judecătorilor, iar analiza concretă şi distinctă a fiecărei infracţiuni concurente ar fi înlocuită cu scheme abstracte şi cu concluzii extrapolate din analiza altor situaţii de fapt.” (George Antoniu ş.a., Practica judiciară penală, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti1990, pg. 58).

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în favoarea inculpatului B.G., prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013, s-a reţinut ca şi circumstanţă atenuantă, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., împrejurarea legată de interesul acestuia de a-şi recupera autoturismul proprietate personală care îi fusese sustras, interes care a dat legitimitate acţiunii sale dar numai până la momentul prinderii făptuitorilor. Această circumstanţă atenuantă nu poate fi reţinută, în prezenta cauză, în favoarea inculpatului, întrucât ţine de modul în care a acţionat inculpatul pentru recuperarea bunului său.

Prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, în favoarea inculpatului B.G. au fost reţinute ca şi circumstanţe atenuante, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen. împrejurări, altele decât cele din decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013, dovedite cu înscrisuri în circumstanţiere, pe care instanţa de control judiciar le-a apreciat că sunt în măsură să atenueze răspunderea penală.

De altfel, recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii, ca circumstanţe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse reduse satisface imperativul unei juste individualizări.

Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea acesteia. În această apreciere instanţa ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Având în vedere cele expuse anterior Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului B.G.

Raportat, însă, la modalitatea în care inculpatul B.G. a acţionat, instanţa de control judiciar va reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Legat de solicitarea apărării de a se efectua o nouă individualizare a pedepsei, în sensul descontopirii pedepsei rezultante aplicate prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, în pedepsele componente şi apoi contopirea acestora cu pedepsele aplicate prin prezenta decizie, urmând ca modalitatea de executare a pedepsei rezultante să fie suspendarea sub supraveghere potrivit dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată cererea neîntemeiată.

Într-adevăr, aşa cum s-a arătat anterior, infracţiunile din prezentul dosar comise de inculpatul B.G. sunt concurente cu cele judecate definitiv şi pentru care a fost condamnat prin deciziile penale nr. 23 din 11 februarie 2013 şi 124 din 20 mai 2013. Prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013 inculpatul B.G. a fost condamnat la câte trei pedepse de 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. şi, potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare în condiţiile art. 86¹C. pen.

Prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 Înalta Curte, completul de 5 judecători, a dispus condamnarea inculpatului B.G. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 248 combinat cu 248¹ C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani în regim de detenţie.

Înalta Curte, completul de 5 judecători,, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 86⁵ şi art. 85 C. pen. conform cărora „dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia(…) suspendarea executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă”, a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei dispusă prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013, a descontopit pedeapsa rezultantă de trei ani închisoare în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor şi, apoi, conform dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni a contopit cele trei pedepse de câte trei ani cu pedeapsa de doi ani închisoare stabilită prin decizia nr. 124, iar inculpatul B.G. a fost obligat să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (ani) închisoare.

Art. 85 C. pen. conţine o normă imperativă, instanţele fiind obligate să o aplice atunci când constată existenţa unor împrejurări similare celei expuse anterior.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante, instanţa a procedat la o nouă individualizare judiciară, apreciind că, în raport de dispoziţiile art. 85 şi 86⁵ C. pen. inculpatul nu mai poate beneficia de o nouă suspendare a executării pedepsei, întrucât instanţa nu şi-a putut forma convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea ei, în lipsa unor date, împrejurări, situaţii, în raport de care o nouă suspendare a executării pedepsei să apară ca legitimă, potrivit cu antecedenţa penală a inculpatului.

Nu aceeaşi tehnică de calcul juridic se poate aplica şi în cazul prezentei decizii. Dispoziţiile art. 86⁵ alin. (1) rap art. 85 C. pen. nu sunt incidente, întrucât instanţa a dispus deja, prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 23 din 11 februarie 2013.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, potrivit Deciziei în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de contopire se poate soluţiona numai de către instanţa de executare, adică de Tribunalul Bucureşti, pe calea unei acţiuni separate, conform procedurii reglementate de dispoziţiile art. 449 C. proc. pen.

Conform Deciziei în interesul legii nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie „instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă”.

Această concluzie este aplicabilă şi în prezenta cauză, întrucât prima instanţă, pronunţând achitarea inculpaţilor nu avea cum să dispună contopirea a ceva ce nu exista.

Totodată, în argumentarea acestei opinii se are în vedere şi faptul că, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze şi să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăţi anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.

De altfel, un alt argument în susţinerea soluţiei că numai instanţa de executare este cea competentă să judece cererea de contopire a pedepselor (nu şi stabilirea unei alte modalităţi de executare decât cea dispusă prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013), constă în aceea că dacă instanţa de control judiciar ar fi pronunţat o soluţie de respingere a recursului declarat de Ministerul Public, în prezenta cauză şi de menţinere a soluţiei de achitare a inculpaţilor, solicitările apărătorilor de schimbare a modalităţii de executare ar fi rămas fără obiect, iar modalitatea de executare a pedepsei - prin privare de libertate - stabilită cu autoritate de lucru judecat pentru inculpatul B.G. prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 şi-ar produce efectele.

În fine, Înalta Curte, completul de 5 judecători, ţinând seama şi de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat în prezenta cauză, apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului.

Referitor la tratamentul sancţionator ce urmează a fi aplicat inculpatului S.T., instanţa de recurs apreciază, că raportat la natura, gravitatea faptei comise, rolul şi contribuţia avută în desfăşurarea activităţii infracţionale, precum şi la comportamentul procesual nesincer al acestui inculpat, o pedeapsă de 2 ani închisoare este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale instanţa apreciază că, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, acesta îşi va conforma în viitor atitudinea exigenţelor legii penale şi nu va mai săvârşi fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 86¹C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestuia pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen., obligându-l, totodată, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator ce urmează a fi aplicat inculpatului M.G.R., instanţa de recurs, având în vedere gravitatea faptelor comise, precum şi atitudinea constant nesinceră a acestuia, apreciază că se impune aplicarea unor pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de favorizarea infractorului şi de un an pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ţinând cont de faptul că inculpatul a comis faptele deduse judecăţii înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, instanţa de control judiciar apreciază că, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante, pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, acesta nu va mai săvârşi fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 86¹ C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate acestuia pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen., obligându-l, totodată, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Cu privire la inculpata C.A.F., instanţa de recurs, în aplicarea tratamentului sancţionator va ţine cont, pe lângă gravitatea faptelor comise, de atitudinea nesinceră a acesteia şi de calitatea sa de avocat, astfel că se impune aplicarea unor pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de favorizarea infractorului şi de un an pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată .

Ţinând cont de faptul că inculpata a comis faptele deduse judecăţii înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatei i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale instanţa apreciază că, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante, pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru aceasta şi, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, inculpata nu va mai săvârşi fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 86¹ C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen., obligându-o, totodată, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Referitor la tratamentul sancţionator ce urmează a fi aplicat inculpatului P.V., instanţa de recurs apreciază că raportat la natura, gravitatea faptei comise, rolul şi contribuţia avută în desfăşurarea activităţii infracţionale, precum şi la comportamentul procesual nesincer al acestui inculpat, o pedeapsă de 1 an închisoare este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale instanţa apreciază că, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, acesta nu va mai săvârşi fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen.

Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, iar, în baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 84 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Având în vedere că inculpatul V.R. a decedat în cursul cercetării judecătoreşti instanţa de control judiciar, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a III-a C. proc. pen. va înceta procesul penal faţă de acesta, pentru infractiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin Ordonanţa procurorului din data de 8 mai 2008 s-a dispus, în conformitate cu art. 163 şi urm. C. proc. pen., precum şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, instituirea sechestrului asigurător şi indisponibilizarea sumei de 1.700.000 euro aparţinând inculpatului B.G. în scopul confiscării speciale (filele 75 - 77, vol. 5, dosar u.p.).

În aceste condiţii, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) C. pen., instanţa de control judiciar va dispune confiscarea de la inculpatul B.G. a sumei de 1.700.000 euro, reprezentând obiectul infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 săvârşită în modalitatea normativă a „oferirii” - cea de a doua infracţiune de dare de mită - (suma indisponibilizată prin Ordonanţa dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Sectia de Combatere a Coruptiei, la B.C.R. - Sucursala Unirii pe numele inculpaţilor B.G. şi S.T.).

În baza art. 165 al. 8 C. proc. pen. cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, va mentine sechestrul asigurator dispus asupra sumei de 1.700.000 euro prin Ordonanţa dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Coruptiei, suma indisponibilizată la B.C.R. - Sucursala Unirii pe numele inculpatilor B.G. si S.T.

Potrivit dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen. cu referire la art. 445 şi art. 170 C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, va dispune desfiinţarea totală a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate la data de 15 aprilie 2008 între inculpaţii M.G.R. şi B.G., întrucât acestea constituie produsul infracţional în raport de infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. (filele 177 - 181, vol. 2, dosar u.p.).

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., va dispune obligarea inculpatilor B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. şi P.V. la plata sumelor de câte 5.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru judecata în fata primei instante, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea aparatorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul aparatorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în fata primei instanţe, în suma de 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile aparatorilor desemnati din oficiu pentru intimaţii - inculpaţi B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. şi P.V., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în recurs, se vor suporta din fondul Ministerului Justitiei.

Suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în recurs, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. Respinge, ca neîntemeiate, excepţia privind inadmisibilitatea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. precum şi excepţia neconvenţionalităţii dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 304/2004, formulate de intimatul inculpat B.G., prin apărător ales.

II. Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 588 din 17 aprilie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1912/33/2008.

Casează sentinţa penală mai sus menţionată şi, în rejudecare:

1. Condamnă pe inculpatul B.G., pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, prevăzute de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la două pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare.

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie prevăzute de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi dispune ca inculpatul B.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

Aplică inculpatului B.G. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

2. Condamnă pe inculpatul S.T., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

Aplică inculpatului S.T. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (2) C. pen. şi art. 86² C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.

3. Condamnă pe inculpatul M.G.R., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi dispune ca inculpatul M.G.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

Aplică inculpatului M.G.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (2) C. pen. şi art. 86² C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.

4. Condamnă pe inculpata C.A.F., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

Condamnă pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

Aplică inculpatei C.A.F. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (2) C. pen. şi art. 86² C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare condamnata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.

5. Condamnă pe inculpatul P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

Aplică inculpatului P.V. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului P.V. pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă executarea pedepsei accesorii.

6. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a III-a C. proc. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul V.R., pentru infracţiunea de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (4) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul B.G. a sumei de 1.700.000 euro (sumă indisponibilizată prin Ordonanţa dată în Dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei, la banca B. - Sucursala Unirii în contul nr. x pe numele inculpaţilor B.G. şi S.T.).

În baza art. 165 alin. (8) C. proc. pen. cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, menţine sechestrul asigurator dispus asupra sumei de 1.700.000 euro prin Ordonanţa dată în Dosarul nr. 95/P/2006 din 8 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei, sumă indisponibilizată la banca B. - Sucursala Unirii în contul nr. x pe numele inculpaţilor B.G. şi S.T.

În baza art. 348 C. proc. pen., dispune desfiinţarea celor două antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate la data de 15 aprilie 2008.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dispune obligarea inculpaţilor B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. şi P.V. la plata sumelor de câte 5.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pentru judecata în faţa primei instanţe, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în faţa primei instanţe, în sumă de 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii - inculpaţi B.G., S.T., M.G.R., C.A.F. şi P.V., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în recurs, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V.R., pentru judecata în recurs, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 04 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 14/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 81/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 124/2013. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 14/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 81/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 82/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 83/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI ICCJ. Decizia nr. 84/2012. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI