ICCJ. Decizia nr. 187/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 187/2011
Dosar nr.5907/1/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.C. şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 5649/1/2011 inculpatul O.C.C. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 1602 şi urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a aratat că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 1608 alin. (2) C. proc. pen. prevăd în mod clar că în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile, instanţa admite cererea şi dispune punerea în libertate. S-a arătat că fiecare profesie are un limbaj propriu şi există suspiciuni cu privire la modul cum au fost transcrise interceptările convorbirilor telefonice.
În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii, întrucât nu există date că acesta va influenţa aflarea adevărului sau că va săvârşi alte fapte.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului O.C.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat.
În calitate de adjunct al şefului B.V.C.S.A. a săvârşit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, mai multe acte materiale specifice infracţiunii de luare de mită.
În concret, inculpatul O.C.C., atât singur, cât şi împreună cu alţi lucrători vamali din cadrul B.V.C.S.A., a cerut diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. şi alţii, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL Constanţa, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi, împreună cu subordonaţii săi M.A., R.V. ş.a. să permită intrarea în ţară a unor containere importate, ce conţineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declaraţia vamală de import sau mărfuri în alte cantităţi ori cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permiţând accesul lor în ţară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.
De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ţ.V., B.S. ş.a., bani strânşi de o manieră organizată şi colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor corupte la nivelul B.V.C.S.A. şi şi-a folosit, în acelaşi scop, prerogativele şi puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al şefului B.V.C.S.A.
S-a considerat că faptele constituie infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul O.C.C., prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu [art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.], care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanţă a constatat că infracţiunile ce intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiuni de corupţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce priveşte condiţia negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, prima instanţă a constatat că nu este îndeplinită.
Interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele C.E.D.O. şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conştiinţei publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
La acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanţa nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent, urmând a fi efectuate şi alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
De asemenea, având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reţinute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale şi regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcţionarii vamali se pot folosi de funcţiile lor pentru obţinerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputaţie a instituţiilor publice. O reacţie blândă faţă de acest gen de inculpaţi ar putea crea un sentiment de insecuritate publică şi ar face ineficiente măsurile legislative care au menirea să înfrângă recrudescenţa penală de corupţie. Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiţiei de a reacţiona la astfel de fenomene şi, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relaţie cauzală cu actul de înfăptuire a justiţiei.
Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se ţină cont şi să se facă o relaţionare între circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, respectiv să se ţină cont de rezultatul infracţiunii, de lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, a infracţiunilor de corupţie.
Garanţiile de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în întreţinere copii, are o familie organizată), cât şi cele prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însuşită de către inculpat, iar pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Înalta Curte va analiza temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi a oportunităţii admiterii unei astfel de cereri raportat la datele cauzei, persoana inculpatului şi stadiul în care se află procesul.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica de învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte nu constată existenţa unor date din care ar rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. ar săvârşi alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii, instanţele având obligaţia de a examina oportunitatea unei astfel de cereri prin prisma dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul măsurilor preventive.
În speţă, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. a comis infracţiunile de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi dare de mită.
Infracţiunile presupus a fi comise de inculpat sunt infracţiuni grave nu doar prin natura lor (criminalitate organizată şi corupţie), dar şi prin circumstanţele reale în care se presupune că s-au săvârşit, numărul persoanelor implicate, calitatea acestora, funcţiile deţinute - lucrători vamali, persoane de conducere cu funcţii importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici deţinători ale unor importante funcţii în stat - durata în timp a presupusei activităţi infracţionale, scopul urmărit, acela de a obţine venituri ilicite importante.
Astfel, s-a reţinut că inculpaţii urmăreau obţinerea unor sume de bani ilicite chiar şi din procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în ţară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza dispoziţiilor art. 138 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol este generat de reacţia colectivă faţă de infracţiunile de crimă organizată şi corupţie de care este acuzat inculpatul, infracţiuni care prin rezonanţa lor negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi temere în rândul societăţii civile.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puţin o perioadă de timp (cauza H. c/P., cauza K. c/F.).
Gravitatea faptelor şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanţă la examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.
Înalta Curte mai reţine că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă, de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt, iar scopul pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment.
Din analiza actelor dosarului rezultă că, într-adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună conduită în societate, însă aceste circumstanţa personale nu pot conduce prin ele însele la punerea în libertate a inculpatului, instanţa examinându-le în contextul celorlalte aspecte arătate anterior şi care formează convingerea că această cerere este neîntemeiată.
Aşa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON i, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1032 din 12 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5649/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 197/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
