ICCJ. Decizia nr. 68/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 68/2014
Dosar nr. 1278/1/2014
Şedinţa publică din 19 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 6 februarie 2013 dată în Dosarul nr. 713/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmării penale faţă de C.C.A., L.G. şi L.V., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi faţă de D.G., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
La data de 04 martie 2013, petentul H.G. a formulat plângere împotriva rezoluţiei anterior menţionate, respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 569/II-2/2011 din 20 martie 2013 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul H.G. a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2336/1/2013, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 713/P/2012 din 06 februarie 2013 şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii D.G., C.C.A., L.G. şi L.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea plângerii, 29 octombrie 2013, petentul H.G. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru ca, în baza actelor ataşate (rezoluţiile procurorului, înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti), această instanţă să verifice şi să constate dacă instanţele de judecată care au soluţionat litigiul civil au respectat sau nu legile şi Constituţia României.
Prin sentinţa penală nr. 926 pronunţată la 29 octombrie 2013 în Dosarul nr. 2336/1/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul H.G., motivat de faptul că solicitarea acestuia viza, în realitate, verificarea legalităţii unor rezoluţii ale procurorului, înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti, fără ca petentul să indice vreun articol din C. pen. sau din C. proc. pen. care să contravină cu o dispoziţie din Constituţia României.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei din 6 februarie 2013 dată în Dosarul nr. 713/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care a menţinut-o ca fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul declarat de către petent, prin prisma excepţiei invocate din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că este tardiv, pentru următoarele considerente:
Fiind stabilit cadrul procesual şi normele procesual penale aplicabile la judecarea cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013, se constată că prin sentinţa penală nr. 926 pronunţată la 29 octombrie 2013 în Dosarul nr. 2336/1/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul H.G., dispoziţie ce putea fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Din conţinutul părţii introductive a hotărârii penale recurate rezultă ca petentul a fost prezent la data la care instanţa a soluţionat plângerea formulată şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, pentru ca această instanţă să stabilească dacă judecătorii şi procurorii implicaţi în această cauză au respectat sau nu legea şi Constituţia României.
De asemenea, din conţinutul hotărârii rezultă că dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul s-a pronunţat, după deliberare, în şedinţă publică, prin urmare, termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 de declarare a recursului a început să curgă pentru petent de la data pronunţării.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aplicabil în speţă, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. (…)”.
Or, în cauză, din verificarea actelor dosarului rezultă că petentul H.G. a formulat mai multe cereri de recurs succesive, înregistrate la date diferite, pe rolul unor instituţii distincte - prima înregistrată la 29 noiembrie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, următoarele două înregistrate la 3 decembrie 2013 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, la 13 ianuarie 2014 la Consiliul Superior al Magistraturii, iar ultimele două fiind înregistrate la 16 ianuarie şi, respectiv, 14 ianuarie 2014 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - toate fiind declarate după expirarea termenului de 48 de ore.
În raport de considerentele anterior menţionate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul H.G. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în sentinţa penală atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul H.G. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în sentinţa penală nr. 926 din 29 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 2336/1/2013.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 68/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
