ICCJ. Decizia nr. 48/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 48/2014
Dosar nr. 1175/1/2014
Şedinţa publică de la 28 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 30 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 195/1/2014, în baza art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, republicată şi cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.G., la pedeapsa de 1 an închisoare, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 republicată şi cu modificările ulterioare s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3.140 RON, iar în baza art. 191 C. proc. pen. s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 6.050 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 199/P/2013 din 15 ianuarie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.G. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că în perioada noiembrie - decembrie 2013, inculpatul C.G., folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene din cadrul Partidului Conservator, i-a solicitat denunţătorului B.C.I. să-l angajeze în funcţia de şef Serviciu Economic şi Administrativ la D.S.V.S.A. Buzău pe preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator; să intervină pe lângă o echipă de control a D.S.V.S.A. Buzău care efectua verificări la o societate comercială de pe raza oraşului N., judeţul Buzău unde era administrator un consilier al Partidului Conservator, în sensul favorizării respectivei firme; dar şi să-i fie remise foloase materiale necuvenite constând în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău la nivelul formaţiuni politice din care făcea parte, motiv pentru care la data de 18 decembrie 2013 a primit de la denunţător o sticlă cu whisky şi 3.140 RON în schimb promiţându-i acestuia că va rămâne director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Buzău, post care la nivel politic „ar fi revenit” Partidului Conservator.
Situaţia de fapt stabilită de procuror are ca fundament denunţul şi declaraţiile martorului B.C.I., procesele-verbale de redare a discuţiilor ambientale din 3 noiembrie 2013 purtate de inculpat cu denunţătorul şi înregistrate pe suporţi optici de către cel din urmă, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat şi denunţător, procesele-verbale de redare a discuţiilor din mediul ambiental dintre inculpat şi denunţător, procesul verbal din data de 18 decembrie 2013 de consemnare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 3.140 RON şi de predare către martorul denunţător, planşa fotografică, procesul verbal din 18 decembrie 2013 de constatare a infracţiunii flagrante, procesul verbal din data de 20 decembrie 2013 privind verificarea autoturismului marca M.B. cu numărul de înmatriculare BZ-XX-XXX şi planşa fotografică, precum şi declaraţiile martorilor D.A.L., B.N.C. şi T.N.
La termenul din data de 30 ianuarie 2014, prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prevalându-se astfel de dispoziţiile art. 3201 din vechiul C. proc. pen.
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi declaraţia dată de inculpat în şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2014, prima instanţă a apreciat că inculpatul C.G., în virtutea prerogativelor conferite de funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Buzău din cadrul Partidului Conservator, dar şi datorită calităţii sale de deputat în Parlamentul României, a stabilit un cerc relaţional format din persoane care deţin funcţii de demnitate publică atât la nivel central, cât şi la nivel local, prin intermediul cărora obţinea realizarea unor interese private, însă în afara cadrului legal, sens în care a sprijinit politic diferite persoane pentru a fi promovate sau menţinute în funcţii publice în schimbul obţinerii de diverse servicii.
În acest context, instanţa de fond a constatat că inculpatul C.G. a iniţiat mai multe întâlniri cu denunţătorul B.C.I., ocazie cu care l-a asigurat că menţinerea în funcţia de director executiv adjunct la nivelul D.S.V.S.A. Buzău, funcţie ce revine Partidului Conservator, depinde atât de poziţia sa cât şi de influenţele sale politice, în schimb solicitându-i acestuia angajarea în cadrul D.S.V.S.A. Buzău a martorei T.N., secretar general al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator, intervenţia pe lângă angajaţii D.S.V.S.A. Buzău care efectuau verificări la o societate comercială de pe raza oraşului N., judeţul Buzău, unde era administrator un consilier al Partidului Conservator, în sensul favorizării respectivei firme, dar şi remiterea unor foloase materiale necuvenite constând în bunuri alimentare, băuturi alcoolice şi bani.
Pentru a-i demonstra denunţătorului multitudinea relaţiilor pe care le avea cu diferite persoane ce ocupau funcţii de demnitate publică, precum şi influenţa pe care o avea ca preşedinte al organizaţiei judeţene de partid, inculpatul C.G. a vehiculat, cu prilejul întâlnirilor avute cu martorul B.C.I. numele şi funcţiile ministrului agriculturii şi al consilierului personal al acestuia, al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii şi turismului, al preşedintelui Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, al directorului Agenţiei de Plăţi pentru intervenţie în Agricultură Buzău, al preşedintelui Consiliului Judeţean şi chiar al unuia dintre vicepremieri.
La data de 12 decembrie 2013, inculpatul C.G., pe lângă numirea martorei T.N. în funcţia de şef Serviciu Economic şi Administrativ al D.S.V.S.A. Buzău, i-a mai solicitat denunţătorului B.C.I. şi jumătate din contravaloarea consumaţiei aferente mesei festive ce urma a se organiza după conferinţa Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator, dar şi o sticlă de whisky care i-a fost remisă, în aceeaşi zi, prin intermediul martorului B.N.C., stabilind să se întâlnească în data de 18 decembrie 2013 pentru a primi suma de 3.140 RON.
Denunţătorul B.C.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.G. la data stabilită, ocazie cu care i-a remis suma de 3.140 RON, după care inculpatul s-a urcat în autoturismul personal, marca M.B. şi a demarat în trombă în momentul în care a constatat că organele de anchetă au venit la faţa locului şi i-au solicitat să rămână pe loc, atingând maşina echipei operative care a încercat să-l oprească, fiind depistat în trafic abia a doua zi, în jurul orelor 15,30.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că din dovezile existente la dosar rezultă că inculpatul C.G. a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv folosirea influenţei funcţiei de conducere pe care o deţinea în cadrul Partidului Conservator în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri şi foloase necuvenite, şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, republicată şi cu modificările ulterioare.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. privind criteriile generale de individualizare, respectiv de natura şi limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea comisă de inculpat, de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările concrete în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Astfel, prima instanţă a apreciat că deşi inculpatul C.G. a recunoscut total şi necondiţionat comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, uzând de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., această împrejurare nu a putut fi valorificată singular ci prin coroborare cu împrejurările concrete ale cauzei, inclusiv a atitudinii inculpatului din momentul prinderii în flagrant, când, pentru a se sustrage de la cercetări şi implicit de la răspunderea penală, a fugit acroşând cu propriul autoturism maşina în care se afla echipa operativă.
Tot cu privire la atitudinea inculpatului faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală, instanţa de fond a reţinut şi faptul că inculpatul a fost cercetat, în două rânduri, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, dar şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 35/2008 şi art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 107/1996, pentru care i-au fost aplicate trei sancţiuni administrative potrivit dispoziţiilor art. 181 C. pen.
În ceea ce priveşte gravitatea faptelor, prima instanţă a reţinut că aceasta rezultă atât din împrejurarea că inculpatul era deputat în Parlamentul României, poziţie în care inculpatul era chemat să asigure respectarea şi supremaţia legii, cât şi rezonanţei în rândul opiniei publice determinată de acţiunile desfăşurate de inculpat.
În raport cu aceste considerente, prima instanţă a apreciat că pedeapsa de un an închisoare, cu executare în regim de detenţie, este în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 92 de la 30 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 195/1/2014, au formulat recurs (recalificat apel) Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C.G.
Ministerul Public a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate, în timp ce inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 martie 2014, sub nr. 1175/1/2014, fiind fixat primul termen de judecată la data de 19 mai 2014, termenul fiind preschimbat, prin rezoluţia preşedintelui de complet, pentru data de 24 martie 2014.
Prin încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2014 Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi având în vedere că, în prezenta cauză, cadrul procesual este reglementat de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, potrivit cu care „Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel, a recalificat calea de atac ca fiind apel.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în scopul garantării dreptului la apărare a admis cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul intimat inculpat.
În şedinţa publică din data de 28 aprilie 2014, ca urmare a stabilirii cadrului procesual prin încheierea de şedinţă din data de 24 martie 2014 şi în baza prevederile art. 420 alin. (4) din Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind C. proc. pen., text care vizează ascultarea inculpatului în apel, respectiv ale art. 374 alin. (2) C. proc. pen., prin raportare şi la prevederile art. 3201 din vechea reglementare procesual penală (prevederi de care inculpatul a înţeles să se prevaleze în faţa primei instanţe), Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a pus în vedere apelantului intimat inculpat să precizeze dacă înţelege să dea declaraţie în faţa instanţei de apel ori înţelege să se prevaleze de dreptul la tăcere.
Apelantul intimat inculpat C.G., personal, a arătat că înţelege să dea declaraţie în faţa instanţei de apel. În temeiul art. 378 C. proc. pen. instanţa a procedat la ascultarea apelantului intimat inculpat C.G., declaraţia acestuia, după citire şi semnare, fiind ataşată la dosarul cauzei.
Cererile şi susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi cele ale apelantului intimat inculpat, precum şi dezbaterile în fond au fost consemnate, detaliat, în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei individualizării a pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că aceasta nu este suficient de aspră în raport cu faptele săvârşite.
Faţă de circumstanţele ce caracterizează fapta, modalitatea în care inculpatul C.G. a acţionat şi circumstanţele personale ale acestuia, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special nu reflectă nici periculozitatea faptei, nici a inculpatului şi nici nu este în măsură să asigure scopul pedepsei aşa cum a fost reglementat în C. pen. anterior, text de lege sub imperiul căreia s-a procedat la judecarea cauzei.
Infracţiunea pe care inculpatul a comis-o a fost săvârşită în calitatea şi în considerarea funcţiei de înalt demnitar al statului român, respectiv deputat în Parlamentul României, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, dar şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator. În virtutea prerogativelor şi-a creat un cerc relaţional, vizând persoane cu funcţii de conducere atât în autorităţile centrale cât şi locale şi a urmărit prin intermediul acestora să obţină rezolvarea unor probleme personale sau a unor apropiaţi ai săi în afara legii, vizând accesul în funcţii importante.
Totodată, conduita inculpatului C.G. avută în cursul urmăririi penale nu a fost evaluată în mod corespunzător, atâta timp cât acesta a încercat să se sustragă urmăririi penale, iar la momentul surprinderii sale în flagrant, a părăsit locul săvârşirii faptei, aspect care rezultă din procesul-verbal încheiat de organele de anchetă, a dat cu autoturismul peste martorul denunţător, dar şi peste echipa operativă.
Din fişa de cazier a inculpatului C.G. rezultă faptul că acesta a fost urmărit penal în 3 cauze, fiecare dintre acestea soldându-se cu o soluţie de netrimitere în judecată, respectiv în fiecare caz s-a apreciat că fapta nu întruneşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind sancţionat în baza dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior, aspecte ce permit instanţei să aprecieze cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului.
Apelantul intimat inculpat C.G., prin susţinerea apelului promovat, a criticat hotărârea instanţei de fond doar în ceea ce priveşte forma de executare a pedepsei, învederând că nu mai susţine celelalte motive de apel invocate în scris.
În susţinerea apelului, apelantul intimat inculpat a învederat instanţei că în raport cu suma infimă şi circumstanţele personale, aceasta fiind o persoană căsătorită, cu 3 copii, dintre care 2 minori, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, însă ca modalitate de executare consideră că instanţa de fond a fost mult prea rigidă, în cauză putând să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 861 din vechiul C. pen., respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de Ministerul Public şi de inculpat, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen. combinate cu art. 419 C. proc. pen., constată că prima instanță, a reținut, în mod corect, situația de fapt, motiv pentru care și-o însușește ca atare, și, pe de altă parte, a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, instanţa de control judiciar constată că inculpatul C.G., folosindu-se de funcţia publică pe care o deţinea, a stabilit relaţii cu persoane ce ocupau funcţii de conducere în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local, demnitari, lideri politici, intermediind prin aceştia rezolvarea în afara cadrului legal a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice importante (promovarea sau menţinerea în funcţie), în schimbul obţinerii de diverse servicii.
Din ansamblul materialului probator rezultă, fără echivoc, existenţa acestor relaţii, pe care de altfel le-a şi invocat în discuţiile purtate cu martorul denunţător, astfel cum rezultă din înregistrările efectuate chiar de martorul denunţător şi de organele de anchetă.
Înalta Curte, în Complet de 5 Judecători, apreciază că, în cauză, relevante în dovedirea situaţiei de fapt sunt înregistrările video ale întâlnirilor dintre denunţător şi inculpat, înregistrarea de către denunţător a discuţiilor purtate cu inculpatul la datele de 03 noiembrie 2013 şi 20 noiembrie 2013, interceptarea discuţiilor purtate de denunţător cu inculpatul, în ziua de 12 decembrie 2013, în mediu ambiental, conţinutul convorbirilor telefonice avute de cei doi la datele 09 decembrie 2013 şi 18 decembrie 2013, precum şi cele avute de denunţător cu o terţă persoană la 12 decembrie 2013, dar şi de inculpat cu martora T.N. din 18 decembrie 2013, precum şi declaraţiile denunţătorului B.C.I. Edificatoare în cauză sunt şi declaraţiile martorilor D.A.L., B.N.C., T.N., precum şi procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul verbal de consemnare a bancnotelor ce formau suma de 3.140 RON şi declaraţia de recunoaştere necondiţionată a faptelor dată de către inculpat la termenul din 30 ianuarie 2014.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază nefondată critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, din următoarele considerente:
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.
Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instaurate prin voinţa întregului popor. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, este necesar să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată trase la răspundere penală.
Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină și diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.
Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.
Aplicarea şi executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancţionarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace şi contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt şi cât mai apropiat de momentul infracţiunii.
De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.
Cu atât mai mult, în condițiile în care, în ultimii ani, în societatea românească am asistat la o tendință de creștere a faptelor de corupție, ce au căpătat o amploare deosebită se impune ca justiția să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea și propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcționează și, mai ales, reacționează prin autoritățile și pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetățeni.
Corupția reprezintă o amenințare majoră pentru democrație, constituind o negare a drepturilor omului și o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiție, erodând principiile unei administrații eficiente, punând în pericol stabilitatea și credibilitatea instituțiilor statului.
În raport de toate aceste considerații și, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanța de ultim control judiciar constată că prima instanță a procedat corect atunci când a reținut că faptele imputate inculpatului există, că acestea constituie infracţiune şi că au fost săvârşite de către inculpat, dispunând justificat condamnarea acestuia.
În acest context, în mod întemeiat, prima instanță a reţinut gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, dedus nu doar din circumstanţele în care faptele s-au comis, ci şi din calitatea persoanei care le-a săvârşit, respectiv calitatea de deputat în Parlamentul României.
Deși reprezentantul Ministerului Public, în dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că prima instanță nu a avut în vedere, în cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei, faptul că infracţiunea reținută în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul a mai fost cercetat anterior şi pentru alte fapte pentru care s-au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unor sancţiuni administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, consideră că nu se justifică majorarea pedepsei aplicate inculpatului ci, se impune menţinerea acesteia astfel cum a fost stabilită de către instanţa de fond.
Așadar, instanța de ultim control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, constată că prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime conform art. 3201 alin. (7) din vechiul C. proc. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, motiv pentru care, contrar solicitării reprezentantului Ministerului Public, o va menține ca legală şi justă în raport cu criteriile generale enunţate.
Astfel, instanța de ultim control judiciar apreciază că, prin menținerea pedepsei aplicate inculpatului, pe de o parte, au fost respectate toate garanţiile procesuale conferite, atât de dispoziţiile legale procesuale penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condiţiile stabilirii vinovăţiei inculpatului, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei, iar pe de altă parte, se poate asigura, în viitor, reinserția socială a acestuia, precum şi o reacţie promptă a opiniei publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, consolidând percepţia cetățenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie dând o ripostă fermă celor care au considerat că pot fi mai presus de lege, disprețuind-o și încălcând-o.
Cu privire la motivul de apel invocat de către inculpat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, consideră că prima instanță, dând eficiență criteriilor de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 din vechiul C. pen., în scopul asigurării deopotrivă, a prevenţiei speciale, dar şi a celei generale, a procedat justificat atunci când a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea unei pedepse care presupun eliminarea temporară din societate a acestuia, prin privarea efectivă de libertate, reţinând astfel, că scopul pedepsei aplicate a fost acela de a preîntâmpina săvârşirea în viitor, de către acesta sau de alte persoane, a unor noi infracţiuni de acelaşi gen cu cea care a format obiectul judecăţii, consolidând percepţia cetățenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie dând o ripostă fermă celor care, de la înălțimea funcțiilor deținute la un moment dat, au considerat că pot fi mai presus de lege, disprețuind-o și încălcând-o.
În acest sens, instanța de apel consideră întemeiat punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că aceasta a avut un raţionament corect prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 din vechiul C. proc. pen., dându-se relevanţă efectivă valorii sociale atinse, gradului ridicat de pericol social concret, ce a fost agravat de funcţiile deţinute de inculpat, respectiv deputat în Parlamentul României, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator, dar şi de modalitatea în care acesta a încercat să se sustragă de la urmărire penală prin demararea în trombă la momentul efectuării flagrantului.
Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, nu a identificat circumstanţe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea schimbării modalităţii de executare a pedepsei, astfel că, instanţa apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 861 din vechiul C. pen., pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reţinute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei de un an închisoare şi modalitatea de executare în regim de detenţie fiind necesare creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptelor sale şi asumării consecinţelor lor, iar pe de altă parte, instanţa de ultim control judiciar nu a identificat circumstanţe favorabile inculpatului care să poată fi valorificate în procesul de individualizare judiciară şi de stabilire a modalităţii de executare a pedepsei.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 30 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 195/1/2014.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 07 ianuarie 2014 la 28 aprilie 2014.
Va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 30 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 195/1/2014.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 07 ianuarie 2014 la 28 aprilie 2014.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 66/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
