ICCJ. Decizia nr. 72/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr.72/2011
Dosar nr. 1665/1/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2011
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 213 din 23 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.I. împotriva deciziei nr. 659 din 17 noiembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, petentul M.I. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 504 din 22 iunie 2009 pronunţată de Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că în cauză a fost indicat ca motiv cazul prevăzut de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., respectiv nelegala îndeplinire a procedurii de citare a părţii pentru termenul la care a fost judecat recursul, iar din analiza înscrisului aflat la dosarul în care s-a pronunţat Decizia a cărei anulare se solicită, se constată ca recurentul contestator a fost citat la adresa pe care chiar el a indicat-o în motivele de recurs şi în cererile depuse la dosar; dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde menţiunile prevăzute de art. 181 C. proc. pen., acestea fiind corecte, citaţia fiind afişată, deoarece destinatarul sau celelalte persoane ce puteau primi citaţia, nu au fost găsite.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs, recurs care a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 173 din 22 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 553/1/2010, cu motivarea că s-a declarat recurs împotriva unei decizii definitive pronunţată de completul de 9 judecători, care nu este admisibil potrivit dreptului comun, reprezentat, în speţă, de dispoziţiile art. 3851 şi art. 417 C. proc. pen.
Prin cererea introdusă la 21 februarie 2011, contestatorul M.I. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei nr. 173 din 22 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, solicitând „anularea cheltuielilor judiciare stabilite în mod eronat" şi invocând cazul de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie la executare formulată de contestatorul M.I. este inadmisibilă.
Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., „contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării".
Se constată aşadar că, în cauză, motivele invocate de contestator nu se regăsesc între cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispoziţiile legale privind lămurirea hotărârii, cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod şi invocat de contestator în susţinerea cererii.
Totodată, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea contestaţiei privitoare la dispoziţiile civile ale hotărârii (în art. 463 C. proc. pen.), respectiv, contestaţia privitoare la amenzile judiciare (în art. 464 C. proc. pen.).
Rezultă, aşadar, că în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii referitoare la posibilitatea formulării unei contestaţii la executare, neputându-se aplica, prin analogie, dispoziţiile art. 463 sau 464 C. proc. pen., menţionate anterior.
În consecinţă, contestaţia la executare formulată de contestator este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.
În baza art. 192 alin. (2) C. de proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 173 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 553/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 73/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 71/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
