ICCJ. Decizia nr. 66/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 66/2011
Dosar nr.2048/1/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1759 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei adoptate în dosarul nr. 11604/2849/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin referatul nr. 11604/2849/VIII/1/2010 din 9 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu ocazia soluţionării cauzelor ce au format obiectul dosarelor nr. 945/1/2010, nr. 1046/1/2010 şi nr. 1397/1/2010, reţinându-se că plângerea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Examinând plângerea adresată instanţei, plângere formulată de petent împotriva referatului anterior menţionat, prima instanţă a apreciat că aceasta este inadmisibilă, deoarece petentul nu a criticat una dintre soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, în termen legal, petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 176 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) şi art. 12 C. proc. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie şi art. 93 din Legea nr. 303/2004.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
În cauza dedusă judecăţii, petentul a sesizat prima instanţă cu o cerere intitulată „plângere penală" întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi art. 93 din Legea nr. 303/2004.
După cum întemeiat a reţinut şi prima instanţă, plângerea formulată este inadmisibilă, deoarece nu cuprindea elementele expres şi imperativ prevăzute de art. 222 C. proc. pen., spre a fi calificată ca plângere penală şi, pe de altă parte, nu avea ca obiect una dintre soluţiile expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Aşa fiind, soluţia primei instanţe este legală, temeinică şi riguros motivată, dând o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Procedura desfăşurată în faţa primei instanţe s-a derulat cu respectarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile, precum şi a celor ce reglementează drepturile procesuale ale părţilor. Petentul, legal citat în faţa primei instanţe (ca, de altfel şi în faţa instanţei de recurs, contrar susţinerilor petentului) a avut posibilitatea reală şi efectivă de a formula apărările considerate ca utile, iar accesul său la justiţie nu a fost îngrădit, după cum se sugerează, prin aceea că instanţa a pronunţat o soluţie nemulţumitoare pentru petent, prevederea prin lege a liberului acces la justiţie neavând semnificaţia admisibilităţii oricărei cereri adresată instanţei.
Se reţine sub acest aspect că soluţia primei instanţe, care a apreciat plângerea petentului ca inadmisibilă este, după cum s-a argumentat şi anterior, legală şi temeinică, deoarece petentul a sesizat instanţa cu o cerere neprevăzută de lege în cazul concret analizat.
Totodată, se constată că prevederile art. 277 C. proc. pen. şi ale art. 278 C. proc. pen. şi art. 92 din Legea nr. 303/2004 nu aveau aplicabilitate în speţă, faţă de obiectul acesteia şi de limitele, corect reţinute, ale devoluţiunii cauzei în primă instanţă, respectiv cu privire la chestiunea admisibilităţii plângerii.
Critica privind nerespectarea hotărârilor judecătoreşti anterior pronunţate şi autorităţii lor de lucru judecat nu poate fi reţinută întrucât nu este probată îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se constata că, în cauză, o anumită hotărâre are autoritate de lucru judecat.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1759 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 6922/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 65/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
