ICCJ. Decizia nr. 74/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr.74/2011
Dosar nr. 1667/1/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2011
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 584 din 6 iulie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 Judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 161 din 9 martie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 963 din 7 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, cu motivarea că având în vedere dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., privind modul în care legea reglementează exercitarea căilor de atac cu privire la hotărârile judecătoreşti şi faţă de dispoziţiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd posibilitatea atacării cu recurs a unor hotărâri date în rezolvarea contestaţiei în anulare, s-a constatat că Decizia atacată fiind pronunţată de instanţa de recurs învestită să soluţioneze contestaţia în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, date în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat recurs, care a fost respins ca inadmisibil, prin Decizia nr. 170 din 22 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9913/1/2009, cu motivarea că s-a declarat recurs împotriva unei decizii definitive pronunţată de completul de 9 judecători, care nu este admisibil potrivit dreptului comun, reprezentat, în speţă, de dispoziţiile art. 3851 şi art. 417 C. proc. pen.
Prin cererea introdusă la 21 februarie 2011, contestatorul M.I. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei nr. 170 din 22 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, solicitând „anularea cheltuielilor judiciare stabilite în mod eronat" şi invocând cazul de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie la executare formulată de contestatorul M.I. este inadmisibilă.
Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive.
Analizându-se hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., „contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) - când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) - când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) - când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării".
Se constată aşadar că, în cauză, motivele invocate de contestator nu se regăsesc între cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., astfel că cererea formulată nu are legătură cu dispoziţiile legale privind lămurirea hotărârii, cazul prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod şi invocat de contestator în susţinerea cererii.
Totodată, Codul de procedură penală reglementează posibilitatea contestaţiei privitoare la dispoziţiile civile ale hotărârii (în art. 463 C. proc. pen.), respectiv, contestaţia privitoare la amenzile judiciare (în art. 464 C. proc. pen.).
Rezultă, aşadar, că în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii referitoare la posibilitatea formulării unei contestaţii la executare, neputându-se aplica prin analogie dispoziţiile art. 463 sau 464 C. proc. pen., menţionate anterior.
În consecinţă, contestaţia la executare formulată de contestator este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 170 din 22 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9913/1/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 73/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
