ICCJ. Decizia nr. 65/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 65/2011
Dosar nr.2046/1/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1756 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenţii obligaţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 27 mai 2010, petiţionarii B.C. şi G.G. au formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei din data de 26 aprilie 2010 emisă în dosarul nr. 1567/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010.
În motivarea plângerii, petiţionarii au susţinut, în esenţă, că procurorii care au dispus soluţiile susmenţionate, ori nu au sesizat, ori au evitat să analizeze două aspecte esenţiale şi anume:actele de procedură depuse de recurentul G.D. la declararea apelului, precum şi după calificarea căii de atac ca fiind recurs, nerespectarea şi încălcarea de către instanţă a normelor de procedură privitoare la termenul de depunere a contestaţiei în anulare, aspecte ce au condus la soluţionarea în defavoarea lor a unui litigiu având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în Bucureşti, str. Mircea Vodă.
Petiţionarii au solicitat admiterea plângerii şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, deoarece s-a făcut o analiză superficială a probelor de către judecătorii care s-au pronunţat în dosarul civil nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, atât în fond, cât şi în căile de atac.
Examinând plângerea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată.
S-a reţinut că prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 5 martie 2009, petiţionarii B.C. şi G.G. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., D.R.I., R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C., M.S. şi N.D.G., judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti, în legătură cu soluţionarea în căile de atac a unei cauze civile privind imobilul situat în Bucureşti, str. Mircea Vodă.
Plângerile au fost trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti unde au fost înregistrate sub nr. 537/P/2009 şi 538/P/2009, fiind conexate la data de 13 octombrie 2009.
Prin ordonanţa nr. 537/P/2009 din 19 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, având în vedere calitatea magistratului D.R.I., de judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 10 martie 2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia nr. 1567/P/2009, în temeiul dispoziţiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. a) şi art. 209 alin. (3) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii D.R.I. de la Curtea de Apel Bucureşti şi P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., M.S., R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C. şi N.D.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea rezoluţiei procurorul a reţinut că petiţionarii B.C. şi G.G. au formulat plângere penală împotriva a 16 judecători care ar fi comis infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu ocazia soluţionării dosarului cu nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, atât în fond, cât şi în căile de atac promovate de petenţi, esenţa nemulţumirilor petenţilor constând în soluţionarea în defavoarea lor a unui litigiu civil, având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bucureşti, str. Mircea Vodă.
Prin sentinţa civilă nr. 8240 din 20 octombrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, s-a respins, atât cererea formulată de reclamanţii B.C. şi G.G. (prin care aceştia solicitaseră să se constate desfiinţat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2956 din 18 iunie 2003 de B.N.P. J.M.), precum şi cererea reconvenţională formulată de G.G. prin care acesta solicitase pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilul indicat mai sus.
Împotriva sentinţei civile nr. 8240 din 20 octombrie 2004 au formulat apel părţile, iar instanţa, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti a calificat calea de atac drept recurs şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, decizie care a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurată de părţi.
Prin Decizia civilă nr. 161 din 7 februarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului Bucureşti, a fost respins recursul formulat de recurenţii reclamanţi-pârâţi B.C. şi G.G., a fost admis recursul formulat de recurentul pârât G.D. şi a fost modificată sentinţa, prin admiterea cererii reconvenţionale şi pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părţi pentru imobilul în litigiu. B.C. şi G.G. au formulat şi contestaţie în anulare care a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 1239/ R din 23 august 2007, pronunţată în dosarul nr. 6705/3/2007 al Tribunalului Bucureşti.
După epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege, petiţionarii au formulat plângere penală împotriva judecătorilor care au pronunţat hotărârile susmenţionate, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţiile adoptate în litigiul la care au participat.
Procurorul de caz a concluzionat că, cei nemulţumiţi de soluţiile pronunţate, pot uza de căile legale de atac prin care se verifică legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti, magistraţii neputând fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu sau de neglijenţă în serviciu, în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă.
Prin rezoluţia nr. 3177/1617/II-2/2010 din data de 26 aprilie 2010, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de B.C. şi G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1557/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Cu privire la plângerea adresată primei instanţe a apreciat că nu poate fi primită solicitarea petiţionarilor în sensul de a se dispune admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de judecătorii care s-au pronunţat în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, atât în fond, cât şi în căile de atac, în condiţiile în care nu există indicii privind săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale s-a reţinut că petiţionarii s-au adresat Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în vederea constatării nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2956 din 18 iunie 2003 la B.N.P. J.M., privind apartamentul nr. 70 situat în Bucureşti, str. Mircea Vodă, ca urmare a nerespectării obligaţiei de perfectare a tranzacţiei de către promitentul-cumpărător G.D. La rândul său, acesta din urmă a formulat cerere reconvenţională, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, finalizarea vânzării nefiind realizată din culpa promitenţilor-vânzători.
Ambele cereri au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 8240/2004, pronunţată în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti. În considerentele sentinţei s-a reţinut că, reclamanţii pârâţi şi pârâtul reclamant au încheiat la 18 iunie 2003, antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menţionat, preţul total al vânzării fiind de 23.600 dolari S.U.A., din care promitentul-cumpărător a plătit suma de 5000 dolari S.U.A. cu titlu de avans, diferenţa urmând a fi achitată până la 10 iulie 2003, în momentul perfectării tranzacţiei. Avansul urma a fi folosit de către promitentul-vânzător pentru plata creditului obţinut de la B. în temeiul contractului nr. 720/1996, garantat prin instituirea ipotecii asupra imobilului. Au fost prevăzute sancţiuni în sarcina părţilor pentru neîndeplinirea obligaţilor contractuale, inclusiv, ca în situaţia neîncheierii actului de vânzare-cumpărare din vina promitenţilor-vânzători, promitentul-cumpărător să poată solicita instanţei, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare.
S-a reţinut de către judecătorul fondului că, reclamanţii pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţia de rambursare a sumei de 5000 dolari S.U.A. către A.V.A.B. şi nici pe cea de a se prezenta până la data de 10 iulie 2003 în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare. Neplata creditului a avut drept consecinţă, emiterea somaţiei de către A.V.A.B., imobilul, urmând a fi scos la vânzare prin licitaţie publică. Creditul a fost rambursat către A.V.A.B. de către pârâtul reclamant conform actului adiţional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, fiind astfel acoperit şi o parte din preţul de vânzare. Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanţii pârâţi au încercat să obţină un preţ mai mare de la fiul pârâtului reclamant, în lipsa acestuia şi că, la scurt timp după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare au semnat contractul de comodat cu nr. 926 din 24 iulie 2003, cu privire la acelaşi imobil, cu SC C.M.A. SA.
S-a stabilit că pârâtul reclamant şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontract, a achitat datoriile reclamanţilor pârâţi şi a stins datoria acestora către A.V.A.B., făcând demersuri în vederea finalizării tranzacţiei. De asemenea, pârâtul reclamant a încercat realizarea unei înţelegeri cu reclamanţii pârâţi, fiind dispus să plătească diferenţa de preţ la care s-a obligat, concilierea nefiind posibilă din cauza celor din urmă care au tergiversat încheierea contractului, pretinzând un preţ mai mare decât cel stabilit iniţial.
În ce priveşte cererea reconvenţională, judecătorul fondului a apreciat că promitentul-cumpărător, deşi de bună-credinţă, nu a depus suficiente diligenţe pentru a-şi achita obligaţia de plată integrală a preţului în termenul prevăzut în antecontract, apelând la instituţia ofertei de plată, urmată de consemnaţiune în condiţiile art. 1114 C. civ., independent de întâlnirea cu promitenţii-vânzători.
Hotărârea susmenţionată i-a fost comunicată pârâtului reclamant G.D., la data de 6 decembrie 2004, prin afişare la uşa locuinţei şi a fost atacată cu apel la 20 decembrie 2004 în termenul de 15 zile prevăzut în art. 284 C. proc. civ. Cererea de apel a fost depusă la instanţa de fond, respectiv, Judecătoria Sectorului 3, în conformitate cu dispoziţiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 8240/2004 au declarat apel şi reclamanţii pârâţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a calificat calea de atac exercitată de părţi ca fiind recurs, şi nu apel, prin raportare la valoarea obiectului litigiului şi, prin Decizia civilă nr. 869/ A din 19 mai 2005 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată la Secţia a IV-a civilă sub nr. 2535/2005.
Prin Decizia civilă nr. 161/ R din 7 februarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2535/2005 a fost respins recursul declarat de B.C. şi G.G. (petiţionarii din prezenta cauză) şi respectiv a fost admis recursul formulat de G.D. Instanţa de recurs a modificat în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, stabilind că hotărârea ţine loc de contract de vânzare-cumpărare între B.C. şi G.G., în calitate de vânzători şi G.D., în calitate de cumpărător, pentru imobilul în litigiu ce a format obiectul antecontractului autentificat sub nr. 2956/2003, la preţul de 23.600 dolari S.U.A.
Din completele de judecată care au instrumentat dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului Bucureşti au făcut parte magistraţii: R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., D.R.I., C.C., N.D.G., R.L.M. şi M.S.
Împotriva deciziei nr. 161/R/2007 au formulat contestaţie în anulare B.C. şi G.G., invocând nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa. La data de 22 iunie 2007, printr-o cerere completatoare, contestatorii au invocat un nou aspect de nelegalitate a hotărârii cu privire la care s-a dispus disjungerea, constatându-se tardivitatea în raport cu prevederile art. 132 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1239/ R din 23 august 2007 pronunţată în dosarul nr. 6705/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, magistraţii P.A., D.A. şi N.I. au respins contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.
În considerentele deciziei s-a reţinut că instanţa competentă să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii recurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data soluţionării recursului, era Tribunalul Bucureşti.
Cauza disjunsă a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 24752/3/2007. Prin Decizia civilă nr. 441/ R din 7 martie 2008 pronunţată de magistraţii P.A., C.L. şi R.M. s-a respins contestaţia în anulare, ca tardiv formulată, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 C. proc. civ., termen care curge de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea atacată.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că nu există date din care să rezulte că magistraţii şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu sau că au falsificat hotărârile pronunţate, acestea fiind adoptate în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ., referitoare la termenele de exercitare a căilor de atac, la calificarea unei căi de atac şi la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti putându-se realiza, exclusiv, prin exercitarea de către părţile nemulţumite a căilor ordinare sau extraordinare de atac, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege, judecătorii neputând fi subiecţi activi ai infracţiunilor de abuz în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs petenţii; recursurile nu au fost motivate.
Examinând recursul petentului G.G., în raport cu dispoziţiile legale referitoare la condiţiile exercitării căii de atac, instanţa de control judiciar constată că recursul este tardiv.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 363 – art. 365 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac a apelului, aplicându-se corespunzător.
Conform art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la care face trimitere art. 3853 C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
Din examinarea părţii introductive a sentinţei atacate rezultă că recurentul petiţionar a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei.
Aşa fiind, pentru recurentul petiţionar termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 10 noiembrie 2010, când au avut loc dezbaterile şi se împlinea la data de 21 noiembrie 2010, dar cum aceasta era o zi nelucrătoare, termenul se proroga pentru următoarea zi lucrătoare, respectiv 22 noiembrie 2010.
Or, petiţionarul a declarat recurs la data de 27 noiembrie 2010, data expedierii prin poştă a declaraţiei de recurs depăşind termenul de 10 zile, prevăzut de lege.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se întemeiată excepţia invocată, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca tardiv, cu obligarea recurentului petent, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare statului.
Analizând cauza sub toate aspectele, faţă de recursul declarat de petenta B.C., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, reglementate de dispoziţiile art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma anterior indicată.
În cauza de faţă, cu respectarea prevederilor art. 224 C. proc. pen., procurorul a dispus efectuarea actelor premergătoare apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat asupra incidenţei în speţă a prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Într-adevăr, intimaţii magistraţi s-au limitat la a-şi exercita legal prerogativele funcţiei cu care au fost investiţi, iar activităţile acestora de interpretare şi aplicare a legii în cauzele deduse judecăţii, precum şi pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti constituiau expresia firească a exercitării legale a atribuţiilor de serviciu, neputând reprezenta, prin ele însele infracţiuni, chiar dacă nemulţumeau părţile din proces.
În speţă, aprecierile negative ale petenţilor cu privire la hotărârile pronunţate de instanţe în cauzele civile în care au fost părţi au determinat conferirea de relevanţă penală unor activităţi legal desfăşurate de intimaţii judecători, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor pentru a fi posibilă angajarea răspunderii penale a acestora.
Criticile de nelegalitate şi/sau netemeinicie pe care petenţii înţelegeau să le formuleze se impuneau a fi invocate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legea procesuală, împotriva hotărârilor care îi nemulţumeau, iar formularea plângerii penale nu li se putea substitui, demersul juridic pentru care petenţii au optat, neputând avea finalitatea urmărită, de reformare a unor hotărâri judecătoreşti.
Aşa fiind, se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de procuror, precum şi hotărârea primei instanţe, prin care a fost menţinută soluţia dispusă de procuror sunt legale şi temeinice. Prima instanţă şi-a format convingerea pe baza analizei corecte şi complete, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a materialului dosarului, plângerii petenţilor şi rezoluţiei atacate, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petenta B.C. va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.C. împotriva sentinţei nr. 1756 din 10 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4702/1/2010.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.G. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă fiecare recurent petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 66/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 64/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
