ICCJ. Decizia nr. 77/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizii CSJ şi ICCJ - Completul de 5 Judecători

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 77/2014

Dosar nr. 2254/1/2014

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2014

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 430, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 09 mai 2014, în Dosarul nr. 7744/325/2012 în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen. s-a dispus achitarea inculpaţilor Ş.I., D.A.N., B.A., M.D. şi O.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. anterior întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Ş.I. (fiul lui R. şi A., domiciliat în comuna Ghiroda, str. M., jud. Timiş) pentru trei infracţiuni de favorizare a infractorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., infracţiunea de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.A.N. (fiul lui N. şi M., domiciliat în Timişoara, str. D., jud. Timiş) pentru şase infracţiuni de favorizare a infractorului prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.A. (fiul lui I. şi E., domiciliat în comuna Maşloc, sat Alioş, jud. Timiş) pentru şapte infracţiuni de favorizare a infractorului prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen., raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.D. (fiul lui L. şi E., domiciliat în Timişoara, str. I., jud.Timiş) pentru două infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior şi art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei O.A. (fiica lui Z.Z. şi F., domiciliată în Timişoara, str. N., jud. Timiş) pentru trei infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

S-a constatat că inculpatul Ş.I. a fost arestat preventiv în perioada 26 ianuarie 2001 - 26 aprilie 2001, iar inculpata O.A. a fost arestată preventiv în perioada 10 februarie 2001 - 10 aprilie 2001.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi la data de 22 octombrie 2013, urmare a declinării competenţei de soluţionarea a cauzei de către Judecătoria Timişoara prin Sentinţa penală nr. 2480 din data de 18 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7744/325/2012, determinat de calitatea de deputat a inculpatului D.A.N., fiind repartizată în mod aleatoriu Completului nr. 5, cu prim termen de judecată la data de 14 februarie 2014.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 64/D/P din data de 20 decembrie 2006, al Parchetului de pe lângă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara au fost trimişi în judecată, în stare de libertate: inculpatul Ş.I. pentru comiterea a 3 infracţiuni de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 şi pentru o infracţiune prevăzută de art. 35 din Decretul nr. 328/1966 devenit O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul D.A.N., pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., inculpatul B.A. pentru săvârşirea a 7 infracţiuni prevăzute de art. 264 C. pen., inculpatul M.D. pentru săvârşirea a 2 infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi inculpata O.A. pentru săvârşirea a 3 infracţiuni prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.

De asemenea, prin rechizitoriu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ş.I., D.A.N. şi B.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a inculpaţilor M.D. şi O.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 323 C. pen. şi art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul M.D.

În baza administrării probatoriului în faza de urmărire penală a rezultat următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii Ş.I., D.A.N., ofiţeri de poliţie şi inculpatul B.A., subofiţer de poliţie au lucrat la diferite compartimente ale Inspectoratului de poliţie al Judeţului Timiş, inclusiv la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate.

În cursul anului 1998, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş s-a încheiat un protocol între Serviciul Poliţiei Rutiere (ce avea în subordine Biroul de înmatriculări Auto) şi S.C.C.O., în conformitate cu care Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate efectua verificări la solicitarea Serviciului Poliţiei Rutiere cu privire la situaţia autovehiculelor, înainte de a se elibera certificatul de înmatriculare.

Procedura era următoarea: Biroul de înmatriculări Auto trimitea la S.C.C.O. documentaţia şi o adresă de solicitare privind autovehiculul supus verificării, respectiv CIV-ul (carte de identitate a vehiculului) eliberat de ţara de unde se aducea vehiculul precum şi actele vamale în copie xerox.

Verificarea se efectua la S.C.C.O. de către inculpaţii D.A.N. şi B.A., folosindu-se un imprimat completat şi semnat de aceştia. Lucrarea respectivă primea număr de înregistrare la S.C.C.O.. Inculpaţii trebuiau să facă verificarea prin fax la baza de date Interpol.

Răspunsul se primea de obicei rapid şi se comunica situaţia juridică a autovehiculului (dacă apărea ca furat, locul şi data sustragerii, numele părţii vătămate, solicitarea firmei de asigurări de recuperare a autovehiculului, etc).

Pe baza răspunsului primit de la Interpol - dacă maşina nu prezenta probleme - se redacta un document în care se specifica că autoturismul "marca", cu seria de identificare data, nu apare ca furat din spaţiul Schengen.

Documentul era redactat de cadrele desemnate cu verificarea şi semnat de şeful serviciului, după care, materialul se înapoia la Serviciul Poliţiei Rutiere, unde se elibera certificatul de înmatriculare. Datele se treceau în registrul de evidenţă al S.C.C.O. unde se consemna şi data expedierii lucrării către Serviciul Poliţiei Rutiere.

Inculpaţii nu au procedat în toate cazurile în modalitatea mai sus arătată, în sensul că, la unele autoturisme cu toate că Interpol-ul comunica că maşinile figurează ca furate în spaţiul Schengen, sau nu au fost produse de firma respectivă, nu au blocat înmatricularea şi au eliberat adrese cu date false, în care specificau faptul că "maşina nu figurează ca furată în spaţiul Schengen".

În această situaţie, documentele fiind cu conţinut nereal, au produs consecinţe juridice în sensul indigenizării autovehiculului în România, şi nici nu s-au declanşat cercetări pentru identificarea autorilor furtului sau a documentelor false care au stat la baza înmatriculării, favorizând în acest fel infractorii care şi-au putut continua activitatea infracţională.

Faptele acestor cadre de poliţie abilitate cu efectuarea verificărilor a devenit o "rotiţă" în mecanismul introducerii în ţară a unor autoturisme fără plata taxelor vamale, sau a ştergerii urmelor referitoare la furturile de maşini în România.

De asemenea, s-au folosit şi în aceste cazuri documente falsificate ale unor cetăţeni repatriaţi, în sensul că s-au multiplicat documentele falsificate de stabilire a reşedinţei unor repatriaţi în jud. Timiş, putându-se astfel înmatricula maşini fără plata taxelor vamale.

Lanţul infracţional a cuprins şi persoane civile, cunoscute ca traficanţi de maşini respectiv inculpata O.A. şi inculpatul M.D.

Una din modalităţile folosite de infractori pentru a eluda plata taxelor vamale s-a bazat pe dispoziţiile Decretului-lege nr. 7 din 31 decembrie 1990, privind repatrierea cetăţenilor români şi respectiv, pe dispoziţiile art. 9 din actul menţionat, care prevede următoarele: "persoanele care se repatriază beneficiază de scutiri de vamă pentru toate bunurile dobândite în străinătate".

Prin H.G. nr. 685/1990 se stabileşte că scutirea de vamă se acordă o singură dată pentru bunurile intrate în ţară, într-un interval de 6 luni de la data stabilirii definitive a domiciliului în România, sau a aprobării repatrierii.

În cazul persoanelor repatriate în România, dispoziţiile H.G. nr. 269/1994 prevăd că aceste persoane sunt scutite de plata taxelor vamale la importul de autoturisme, dar trebuie îndeplinite formalităţile vamale, în acest sens organele vamale eliberând chitanţe care atesta acest lucru.

Autoturismul importat trebuia prezentat după vămuire la RAR, Registrul Auto Român) conform dispoziţiilor art. 5(1) din H.G. nr. 594 din 02 septembrie 1991 care reglementează modul în care se efectuează verificarea îndeplinirii condiţiilor tehnice de către autovehicule şi remorcile lor care circulă pe drumurile publice, iar înmatricularea definitivă a acestora se realizează numai după omologarea de către RAR.

Dacă vehiculul corespundea normelor tehnice de siguranţa circulaţiei şi de protecţia mediului înconjurător, precum şi folosinţei căreia îi era destinat, reprezentantul RAR elibera cartea de identitate (CIV-ul, documentul care atestă - pentru persoana ce o deţine - dreptul de proprietate al vehiculului.) CIV-ul conţine pe lângă datele vehiculului înscrise în RAR şi date despre deţinător, care se consemnează de către organul de poliţie ce efectuează înmatricularea, iar la înstrăinarea vehiculului, deţinătorul acestuia va transmite dobânditorului CIV-ul.

Pasul următor în desfăşurarea formalităţii înmatriculării era acela că autovehiculul şi deţinătorul trebuiau luaţi în evidenţă la organul financiar, sens în care deţinătorul maşinii trebuia să se prezinte la organul financiar în raza căruia îşi avea domiciliul, ori reşedinţa, în cazul cetăţenilor străini, unde se completa o declaraţie pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport şi se achitau taxele aferente şi prima de asigurare prin efectul legii.

La organul financiar era necesar să se prezinte personal şi cel care solicită luare în evidenţă, sau prin procură notarială legalizată - mandatarul acesteia - ce trebuia să prezinte, printre alte documente, şi buletinul de identitate, actul din care rezultă dreptul de proprietate a bunului, dovada îndeplinirii formalităţilor vamale (în caz de import).

Următoarea etapă era înmatricularea autovehiculului.

Aşa cum prevede art. 94 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 528/1966, modificat prin H.G. nr. 778 din 02 octombrie 1995, autovehiculele se înmatriculează permanent sau temporar la Inspectoratele de poliţie judeţene sau DGP a municipiului Bucureşti, în rază căruia proprietarii îşi au domiciliul sau reşedinţa, în cazul cetăţenilor străini.

Proprietarul care solicita înmatricularea trebuia să se prezinte personal la organele de poliţie având asupra sa buletinul de identitate, fişa de înmatriculare semnată de proprietarii succesivi (când e cazul), având vizele organului financiar, CIV-ul cu elementele de securizare aplicate de RAR, dovada plăţii taxei de înmatriculare şi dovada efectuării formalităţilor vamale de import definitiv în cazul autovehiculelor dobândite din străinătate.

În contextul cauzei se cuvine a se menţiona că, prin efectuarea formalităţilor vamale se înţelege eliberarea de către autorităţile vamale a documentului care atestă intrarea legală în ţară a vehiculului, precum şi regimul juridic declarat (import definitiv).

Astfel, în cazul importului definitiv, acest document putea fi o chitanţă sau o declaraţie vamală de import în care se consemna data intrării în România, persoana importatoare, punctul de frontieră pe unde a intrat în ţară, datele de identificare tehnică ale maşinii declarate ca importată, plata taxelor de import sau temeiul în care se face scutirea de plată a acestuia, organul vamal care a consemnat declaraţia de import.

Întrucât etapele prezentate erau obligatorii şi presupuneau fiecare în parte o serie întreagă de operaţiuni şi eliberări de acte, infractorii au găsit cu ingeniozitate mijloace, de a eluda lege.

Astfel, persoanele repatriate erau contactate şi de la ele se primeau contra unor sume de bani modeste, toate documentele ce atestau repatrierea.

Se obţinea într-o terţă localitate domiciliul repatriatului, apoi se întocmea la notariat o procură de reprezentare pe numele unuia dintre cei ce făceau parte din filieră - care să-l reprezinte pe titular la toate organele statului în vederea introducerii în ţară şi înmatricularea autoturismelor.

Având aceste documente se întocmea în fals un document de vânzare-cumpărare al maşinii (care de cele mai multe ori era deja în România când se realiza actul) într-o ţară străină, datat anterior repatrierii, pentru ca să se poată beneficia de scutire de taxă vamală. Se obţinea chitanţa vamală pe numele repatriatului unde se trecea autoturismul cu toate datele de identitate şi apoi se trecea la obţinerea CIV-ului şi a numărului de înmatriculare.

În acest mod s-a eludat plata taxelor vamale, ceea ce a reprezentat o importantă fraudă la bugetul statului.

Potrivit legii, fiecare repatriat putea introduce în ţară 2 (două) autoturisme.

I. Inculpatul Ş.I., în a doua parte a anului 1998, respectiv din luna august a fost împuternicit la comanda S.C.C.O. Timiş.

Inculpaţii D.A. şi B.A., în anul 1998 au lucrat la S.C.C.O. Timiş şi au răspuns de compartimentul "trafic internaţional de autoturisme furate".

Aşa cum s-a prezentat anterior, acest compartiment verifica maşinile ce erau aduse în România pentru a fi înmatriculate, verificare ce se făcea în baza unei cereri a Biroului înmatriculări a Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş.

La data de 14 august 1998 inculpatul D.A. a primit pentru verificări 5 cereri de la Serviciul Poliţiei Rutiere. În lotul de maşini ce trebuiau verificate, erau şi două autoturisme marca L., tip K. şi tip D.

Adresele de răspuns către Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru 4 din cele 5 maşini au fost completate la toate rubricile şi semnate pentru şeful serviciului de inculpatul D.A., iar cea de-a cincea, respectiv pentru autoturismul L.D. nu a fost semnată de ofiţer "pentru" şeful serviciului, ci a fost semnată chiar de acesta. Autoturismul L.D., a apărut în cererea de verificare ca fiind proprietatea cetăţeanului italian S.S.G., cu toate că pe chitanţa vamală din 27 iunie 1998 eliberată de Vama Salonta a fost trecut ca fiind proprietar cetăţeanul moldovean T.C. - repatriat şi deci scutit de plata taxelor vamale.

Despre numărul de înmatriculare s-a aflat că aparţine altei maşini. Autorităţile italiene au transmis imediat un alt fax prin care detaliau situaţia maşinii furate şi solicitau să fie înştiinţate cu privire la locul unde se află maşina.

Consecinţa acestui fapt a fost aceea că maşina a fost indigenizată şi i s-a atribuit număr de înmatriculare.

În luna octombrie 1998, lucrătorii de la Compartimentul "furturi auto" de la IPJ Timiş aveau de soluţionat plângerea numitului G.V.C., referitor la furtul din Timişoara a autoturismului marca L.D., în noaptea de 25/26 iunie 1998.

Comparând datele, a rezultat că la 14 august 1998 autoturismul în discuţie apărea ca furat atât în Italia (04 aprilie 1998) cât şi în România (25 din 26 iunie 1998).

La momentul depistării în trafic octombrie 1998, maşina era deja înmatriculată în România.

Atunci când se făceau verificări în stradă de către poliţiştii de la Compartimentul "furturi auto", de pe un telefon mobil a discutat cu poliţistul P.S. inculpatul Ş.I., care a aflat că urmează a se continua verificarea la sediul poliţiei. Fără a i se cere sprijin, inculpatul Ş. a venit din proprie iniţiativă la biroul unde aveau loc cercetările.

Cei doi ofiţeri şi-au dat seama că s-ar putea descoperi adresa falsă fără număr pe care o redactase inculpatul D.A. şi semnase inculpatul Ş.I. la 14 august 1998, prin care autoturismul în discuţie era declarat apt pentru înmatriculare în România, cu toate că figura furat în spaţiul Schengen, împrejurare în care cei doi inculpaţi Ş.I. şi D.A., au realizat unele modificări în actele serviciului în care lucrau pentru a se acoperii falsul din luna august 1998.

Astfel, inculpatul D. a declarat că în seara când a fost chemat la sediul poliţiei de şeful sau, inculpatul Ş.I., acesta i-a dat cheia de la dulapul unde se găseau registrele şi se consemnau adresele către Poliţia Rutieră - Biroul înmatriculări, şi atunci ar fi constatat că adresa în discuţie nu a fost înregistrată. De comun acord, cei doi au ştampilat adresa şi au trecut număr 410800 din 14 august 1998, număr ce corespunde înregistrării unei alte maşini marca L., dar model K.

La data de 12 octombrie 1998, inculpatul D.A. a întocmit şi un raport către IGP - Biroul Naţional Interpol, care a primit acelaşi număr 410800 din 12 octombrie 1998, şi nu s-a făcut nicio referire la falsul iniţial. Raportul în cauză a fost semnat de inculpatul Ş.I.

Toate aceste elemente au creat tabloul complet al activităţii infracţionale a celor doi inculpaţi, care, prin modul în care au redactat adresa în cauză au determinat înmatricularea în România a unei maşini furate.

II. La aceiaşi dată - 4 august 1998 -, s-au mai verificat de inculpatul D.A. şi alte autoturisme, printre care şi un autoturism L.K. Cererea pentru verificarea acestei maşini avea număr 275235 din 06 august 1998 şi a purtat număr de înregistrare al S.C.C.O. Timiş - 410800. Seria şasiu a maşinii era 0x, proprietar fiind cetăţeanul repatriat C.S.; seria chitanţei vamale fiind K 53359 din 11 iunie 1998 - Vama Timişoara.

Această maşină la data verificării era în posesia inculpatei O.A. şi a inculpatului M.D. numărul de circulaţie din Italia fiind X1, iar numărul de circulaţie atribuit în România a fost X2.

Verificarea a cerut-o inculpatul D.A. la data de 14 august 1998, orele 10:25 iar, în aceeaşi dată - orele 11:29 -, autorităţile italiene au comunicat că autoturismul nu este furat şi că figurează circulând în Italia. Era evident că seria saşiului maşinii era falsificată.

În aceste condiţii, deşi inculpatul D.A. avea obligaţia să comunice acest fapt la serviciul Poliţiei Rutiere şi să declanşeze cercetări cu privire la această maşină, acesta nu a luat nicio măsură, ci a semnat adresa de răspuns în locul şefului serviciului, fără însă a-i trece vreun număr de înregistrare. Consecinţa acestui fapt a fost clară - maşina s-a înmatriculat în România sub număr X2.

Inculpata O.A. a vândut maşina părţii vătămate G.D. cu suma de 17.000 DM, fără a-i spune nimic în legătură cu modul în care s-a înmatriculat maşina. Cu detaliile vânzării a fost la curent inculpatul M.D.

La data de 28 ianuarie 2001 s-a ridicat autoturismul de la partea vătămată G.D. de către poliţişti şi s-a dispus verificarea seriei saşiului printr-o constatare tehnico-ştiinţifică. A rezultat că pe seria şasiului sunt urme de intervenţie mecanică (pilire, polizare).

Pe baza motorului s-a cerut verificarea maşinii la B.W. şi s-a stabilit că acest motor a echipat autoturismul L.K. cu seria şasiu 0X, autoturism ce figura ca furat din Brescia la 08 aprilie 1998 şi având număr de înmatriculare X1.

Autorităţile italiene au cerut indisponibilizarea maşinii pentru a o preda persoanei vătămate.

În urma cercetărilor a mai rezultat că documentele de stabilire a reşedinţei în jud. Timiş a repatriatului sunt false.

Întrucât maşina a fost ridicată în vederea predării către autorităţile italiene, s-a cauzat părţii vătămate G.D. o pagubă de 17.000 DM, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă.

III. În acelaşi an, 1998, inculpata O.A., membră activă a reţelei de traficanţi de autoturisme de lux furate, s-a folosit prin metoda repatriatului R.V., pentru "cumpărarea, introducerea în ţară şi indigenizarea" unui autoturism marca O.F.

Toate documentele întocmite cu referire la acest autoturism având seria şasiu 002 au fost false. Pe toate aceste acte apare inculpata O.A., iar ca proprietar P.V. - un alt membru al aceleiaşi reţele de traficanţi.

"Domiciliul" repatriatului R.V. a fost stabilit în judeţul Maramureş, localitatea Sighetul Marmaţiei, aşa cum rezultă din adeverinţa din 24 aprilie 1998 a IPJ Maramureş. Ulterior, actele s-au multiplicat şi a apărut o reşedinţă a repatriatului în comuna Giarmata, sat Cerneteaz, jud. Timiş. Parchetul Militar Timişoara a efectuat cercetări în Dosarul nr. 253/P/2000 privind pe inculpatul A.D. şi a stabilit că această ştampilă de reşedinţă era falsă, persoanele implicate fiind trimise în judecată prin rechizitoriul din data de 30 aprilie 2001.

Maşina în discuţie, pentru a primi număr de înmatriculare definitiv în România, după ce a trecut de toate verificările stabilite de lege şi nu s-a găsit nimic suspect cu privire la ea, urma să fie supusă unei ultime verificări înainte de a i se elibera certificatul de înmatriculare. Această ultimă verificare o făcea - conform procedurii de la acea dată, la cererea Poliţiei Rutiere -Serviciul S.C.C.O. Timiş, prin ofiţerul desemnat, inculpatul D.A.

Cu toate că autoturismul era înmatriculat în Italia şi proprietarul era italian, aşa cum rezultă din adresa de verificare de la L., maşina s-a înmatriculat şi în România pe numele P.V., după care a fost vândută şi a ajuns la Bucureşti unde a fost înmatriculată.

Pentru că exista reclamaţia de furt a unei maşini O.F. în Bucureşti la data de 2 martie 1998 cu număr de înmatriculare X4, seria şasiu 003 poliţia a făcut investigaţii şi a ajuns să identifice maşina care avea număr X5 cu seria de şasiu modificată. În urma expertizei s-a stabilit că această maşină era cea care a fost înmatriculată în Timiş cu număr X6 pe numele lui P.V.

Aprofundarea cercetărilor a reliefat că maşina în discuţie verificată sub număr de înmatriculare în Italia, la 26 iunie 1998 circula şi reprezenta număr de înmatriculare al unui autoturism T. Verificarea la firma O. a seriei saşiului maşinii a confirmat că această firmă nu a produs niciodată o maşină O.F. cu seria respectivă.

IV. În luna august 1998 poliţiştii de la S.C.C.O. Timiş au primit spre verificare de la Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş şi documentele pentru autoturismul marca V.G. cu seria şasiu 004.

Autoturismul a apărut că a fost cumpărat din Italia de un cetăţean repatriat pe nume R.V. - cu domiciliul în Sighetul Marmaţiei, jud. Maramureş. Adresa Poliţiei Rutiere din 26 august 1998 şi înregistrată la S.C.C.O. Timiş cu nr. 410862 din 09 septembrie 1998, lucrare repartizată conform registrului inculpatului B.A. Verificarea s-a făcut la Interpol W. Imprimatul către autorităţile germane a fost scris de inculpatul D.A.

Din "întâmplare" seria saşiului a fost scrisă incorect, respectiv avea numai 16 caractere şi nu 17, astfel că verificarea nu a putut fi făcută. Autorităţile germane, au comunicat imediat în aceeaşi zi de 09 septembrie 1998 orele 14:11 că seria este incompletă. Separat de această comunicare autorităţile germane au transmis un fax separat, unde în detaliu s-a precizat că autoturismul verificat şi având număr de înmatriculare x7 are o serie de şasiu incompletă, neputându-se face verificarea. Acest document i-a fost adresat inculpatului D.A.

Dacă primul document a ajuns la inculpatul B.A., cel de-al doilea a ajuns la inculpatul D.A.

S-a precizat că beneficiarul autoturismului în România era un al membru al reţelei de traficanţi de maşini de lux din grupul M.O., şi anume C.D.

În dispreţul legii şi a atribuţiilor de serviciu, pe imprimatul de răspuns al autorităţilor germane s-a scris cu pix cu pastă neagră menţiunea Nicht Gestohlen" (nu este furat) şi s-a bifat rubrica "JA", ce înseamnă că maşina nu a fost furată. De asemenea, tot cu aceeaşi pastă neagră s-a trecut şi cifra "7" la rubrica "şasiu". Nu s-a putut identifica cine şi când a scris aceste menţiuni, maşina neputând fi verificată, datorită modului de redactare a documentului.

Autoturismul în discuţie era şi el furat din Arad din data de 07 iulie 1998 poliţia fiind sesizată cu acest furt şi căuta atât maşina cât şi autorii.

"Întâmplător" maşina a ajuns în mâinile reţelei M.O. şi a acoliţilor lor care au vândut-o după înmatriculare în municipiul Braşov. Maşina a fost restituită părţii vătămate cu ocazia acelor cercetări.

V.O situaţie identică s-a petrecut în aceeaşi perioadă, dar privind autoturismul marca "M.D.".

Astfel, adresa de verificare a Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş a purtat numărul 277976 din 27 septembrie 1998.

Lucrarea a fost înregistrată sub numărul 410859 din 10 septembrie 1998 şi repartizată aceluiaşi inculpat B.A. Verificarea s-a făcut de inculpatul D.A. Răspunsul a fost clar - dat în aceeaşi zi la orele 14:11 - numărul de identificare este falsificat.

La fel ca şi în cazul anterior, separat, autorităţile germane au trimis un fax adresat inculpatului D.A., în care s-a detaliat situaţia. Şi pe acest document al autorităţilor germane, acelaşi "necunoscut" s-a adăugat cu pixul cu pastă neagră menţiunea "Nicht Gestohlen" (nu este furată) şi se bifează rubrica "JA".

Maşina a fost înmatriculată pe numele unui alt repatriat C.S., beneficiar fiind C.D. din filiera M.O.

Cu aceeaşi ignorare flagrantă a realităţii şi a legalităţii s-a redactat un răspuns pozitiv la Serviciul Poliţiei Rutiere, din care a rezultat fără echivoc că maşina nu a fost furată în spaţiul Schengen. Maşina s-a înmatriculat sub număr X7.

Adresa a fost completată de inculpatul B.A., are numărul 410859 din 10 septembrie 1998 şi semnată de acelaşi inculpat Ş.I.

VI. La data de 11 septembrie 1998 prin cererea înregistrată sub nr. 278118 Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş a solicitat S.C.C.O. Timiş verificarea autoturismului F.T. cu număr de înmatriculare de Italia, an de fabricaţie 1992, având documentul vamal eliberat de Vama de interior Bucureşti la 23 aprilie 1998.

Lucrarea s-a înregistrat la S.C.C.O. Timiş la 14 septembrie 1998, sub numărul 410874 şi a fost repartizată inculpatului D.A.

Conform procedurii prezentate mai sus inculpatul D.A. a întocmit cererea de verificare şi a expediat-o prin fax la 15 septembrie 1998, aşa cum a rezultat din notificarea de pe document. Pe document s-a trecut seria saşiului maşinii şi număr de înmatriculare. Solicitarea de verificare s-a făcut la Poliţia Bozen-Italia.

Conform copiei răspunsului transmis prin fax la aceeaşi dată orele 16:24 a rezultat fără dubii că maşina verificată are probleme atât la seria şasiu şi număr, cât şi în ceea ce priveşte vânzătorul. Acest lucru nu a însemnat nimic pentru lucrătorii S.C.C.O. Timiş, care aceasta le era sarcina de serviciu să stopeze, să cerceteze şi să predea justiţiei pe traficanţii de maşini furate.

Ei au întocmit răspunsul către Poliţia Rutieră la 16 septembrie 1998. Documentul era scris de inculpatul B.A. şi semnat de inculpatul Ş.I.

În document s-a scris că "maşina nu figurează ca furată din spaţiul Schengen".

Cel care a devenit proprietarul maşinii în România era unul din membrii filierei, numitul C.D.

Din verificarea actelor a rezultat că realitatea a fost alta. Maşina în discuţie a fost furată din Oradea la data de 03 iulie 1998 - partea vătămată fiind B.T.

După ce maşina a fost înmatriculată, a fost revândută unui cetăţean din Craiova, pe nume H.M. Fiind depistată maşina şi stabilindu-se că era furată şi înmatriculată prin mijloace frauduloase, a fost ridicată de la H.M. şi restituită păgubaşului.

În ceea ce priveşte pe O.A., aceasta a întocmit un contract provizoriu de vânzare-cumpărare cu H.M. Din cuprinsul contractului a rezultat că banii au fost primiţi în întregime de inculpata O.A. Partea civilă a declarat că documentul l-a întocmit cu O.A. şi că dacă ar fi ştiut că maşina are probleme nu ar fi cumpărat-o.

VII. Pe o filieră sigură, o altă maşină de lux a fost furată din municipiul Oradea de la cetăţeanul american S.T., respectiv un autoturism de teren marca G.C. de culoare albă. Furtul a avut loc în noaptea de 22/23 iunie 1999.

Maşina avea seria şasiu 008. Autoturismul a ajuns la inculpatul M.D. care a obţinut falsificarea seriilor maşinii şi documentelor din care rezulta că această maşină provine din Germania, aparţinând fam. E. şi A.S.

Ulterior a întocmit acte pe numele unui cetăţean moldovean repatriat, P.A., cu domiciliul în Orăştie, jud. Hunedoara.

Aşa cum rezultă din declaraţia numitei P.A. şi a mamei acesteia P.F., documentele de identitate i-au fost furate în Bucureşti numitei P.A.

Ulterior, a apărut că P.A. a cumpărat şi introdus în România autoturismul pe baza repatrierii, fiind scutită de taxă vamală. Actele de vamă s-au întocmit în Deva, jud. Hunedoara.

Martorul L.A. a fost acela pe numele căruia - după ce s-au făcut toate actele vamale şi la RAR, s-a înmatriculat maşina. El a declarat că nu a cunoscut nimic din ceea ce se află în spatele afacerii şi nici nu s-a ocupat personal de problemă, fiind doar de acord să se înmatriculeze maşina pe numele lui.

S-a precizat că, înainte de a se înmatricula maşina în jud. Hunedoara, acest autoturism a ajuns prin intermediul inculpatului M.D. la concubina sa - inculpata O.A., maşina fiind ulterior cumpărată de partea civilă B.A. cu suma de 400.000.000 lei echivalentul a 21.000 dolari SUA, şi înmatriculată la Galaţi.

Poliţia a reuşit să stabilească traseul maşinii şi a găsit-o la Galaţi, la cumpărătorul de bună-credinţă B.A. Toate actele care au stat la baza înmatriculării maşinii au fost false. Tot falsă a fost şi seria saşiului care a fost modificată. Maşina fiind identificată a fost ridicată de la partea civilă B.A. prin Ordonanţa Parchetului Bihor nr. 599/P din 27 noiembrie 1999 şi restituită părţii vătămate la 02 decembrie 1999.

VIII. În noaptea de 6/7 martie 1998 din Bucureşti s-a sustras autoturismul marca V.G., culoare neagră, cu seria şasiu 009, aparţinând cetăţeanului german W.K.

Această maşină a fost descoperită în trafic în Timişoara, la data de 6 iulie 2000 - având număr de înmatriculare x8, şi documentele erau pe numele S.A.

Verificarea criminalistică a documentelor care au fost prezentate pentru a "dovedi" că maşina era adusă din afara ţării, cumpărată de un cetăţean repatriat pe nume R.V. şi scutită de plata taxelor vamale, a reliefat că semnătura documentelor în copie aparţin inculpatei O.A.

Inculpata, prin mijloacele deja cunoscute a fost "împuternicită" de un cetăţean repatriat să se ocupe de toate problemele legate de reprezentarea în faţa autorităţilor române, referitor la introducerea în ţară a unui autovehicul fără plata taxelor vamale. Toate documentele ce s-au întocmit pentru această maşină au fost false, iar pentru a putea fi înmatriculată maşina în jud. Timiş, s-a folosit viza de reşedinţă falsă pe loc. Giarmata, pentru cetăţeanul moldovean R.V.

IX. O altă situaţie infracţională legată de autoturismul marca A. ce a fost depistat înmatriculat în judeţul Iaşi, pe numele S.S.M.

La data de 17 din 18 august 1998 cetăţeanul german W.U. a reclamat că i-a fost furat autoturismul marca A., de pe raza municipiului Timişoara. Reclamaţia de furt a fost făcută la IPJ Arad, maşina fiind dată în urmărire generală prin telex 95441 din 18 august 1998.

Pe o filieră deja cunoscută maşina a fost indigenizată în România prin intermediul unui cetăţean repatriat pe nume R.V. fiind înmatriculată sub număr x9.

Probele administrate în cauză au concluzionat fără drept de tăgadă că inculpaţii au indus în eroare pe cumpărător, referitor la maşina vândută, că este "curată" şi că acesta nu o va pierde, cu toate că ei cunoşteau realitatea. Prin fapta lor au prejudiciat cu suma de 7.800 dolari SUA pe cumpărătorul de bună-credinţă M.S., acesta constituindu-se parte civilă în cauză.

Prin activitatea inculpaţilor s-au putut indigeniza maşini care, din comunicările oficialităţilor străine nu apăreau ca fiind produse de firmele respective, sau care erau declarate ca fiind furate în spaţiul Schengen.

Verificarea a fost solicitată prin fax autorităţilor germane de la Interpol Wiesbaden. Documentul nu a fost înregistrat la S.C.C.O. Timiş, fiind transmis cu formula "FN din 12 octombrie 2000". Răspunsul la acest fax a fost rapid, autorităţile, germane comunicând că maşina este semnalată "ca furată din Italia" la 06 octombrie 2000, având la acea dată număr de înmatriculare. De asemenea s-a cerut indisponibilizarea şi restituirea maşinii.

Întrucât nu s-a mai revenit cu nicio precizare, autorităţile germane au solicitat Biroului Naţional Interpol Bucureşti - România - precizări cu privire la maşina furată. Pentru că lucrarea nu a fost înregistrată la S.C.C.O. Timiş - adresa BN1 Bucureşti 507 54/CB din 02 noiembrie 2000 către IJP Timiş, a fost repartizată la Compartimentul Judiciar. Din verificările acestui compartiment a rezultat că S.C.C.O. Timiş trebuia să rezolve lucrarea, fiind precizat în radiogramă un fax al acestui serviciu.

La data de 11 ianuarie 2001 lucrarea a fost înaintată la S.C.C.O. Timiş şi înregistrată cu număr 410114 din 24 ianuarie 2001.

Maşina a fost înmatriculată la IPJ Bihor la 23 ianuarie 2001 pe numele P.I.M., actualmente fiind în proprietatea lui B.V.I. din Oradea.

Actele primite de la Serviciul Judiciar nu au mai fost înregistrate în registrul penal şi nu s-au mai făcut niciun fel de verificări pentru că la data înregistrării la S.C.C.O. Timiş maşina era deja înmatriculată în alt judeţ.

X. Inculpatul B.A. având posibilitatea să verifice situaţia unor autoturisme aduse în România pentru înmatriculare, prin structurile specializate ale Interpol, a făcut astfel de verificări şi a obţinut comunicările din care rezultă că acele autoturisme apar ca furate, dar nu a luat măsurile necesare de a înregistra lucrările şi de a demara cercetări cu privire la aceste maşini.

S-au putut astfel indigeniza maşini care, din comunicările oficialităţilor străine nu apar produse de firmele respective, sau sunt declarate ca furate în spaţiul Schengen.

Prin aceasta învinuitul a zădărnicit urmărirea penală favorizând pe cei care au furat aceste maşini şi pe cei care le-au înmatriculat ilegal prin intermediul unor documente false.

Situaţia s-a prezentat după cum urmează:

La data de 11 octombrie 1999 Serviciul Poliţiei Rutiere a solicitat S.C.C.O. Timiş cu adresa număr 275692, verificarea situaţiei juridice a autoturismului L.E., an fabricaţie 1998. Lucrarea a fost înregistrată la S.C.C.O. Timiş sub numărul 411583 din 12 octombrie 1999 şi repartizată spre soluţionare inculpatului B.A. Verificările efectuate de S.C.C.O. Timiş, prin inculpat, la datele de 18 octombrie 1999 şi 24 ianuarie 2000, au avut toate acelaşi răspuns "autoturismul este reclamat ca furat în Marea Britanie la data de 21 iunie 1999, şi acolo a circulat cu număr S6".

A fost comunicat Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş - cu adresa 410583 din 02 februarie 2000 că autoturismul verificat este furat şi s-au solicitat toate documentele care le deţinea acest serviciu, iar pe de altă parte s-a solicitat ridicarea maşinii.

Fiind o situaţie de notorietate - procedura indigenizării prin intermediul unor repatriaţi a maşinilor furate aduse din străinătate - trebuia înregistrat dosarul la penal şi cercetarea tuturor persoanelor ce apăreau în filieră.

În prima fază lucrările s-au desfăşurat aproape normal. Inculpatul a ridicat maşina de la numitul F.D. (proces-verbal din 08 februarie 2000) şi a indisponibilizat-o.

La aceeaşi dată inculpatul a audiat pe deţinătorul autoturismului care nu a putut să prezinte niciun fel de documente de provenienţă a maşinii.

La data de 13 martie 2000, Biroul Naţional Interpol a comunicat S.C.C.O. Timiş cu adresa 45302/C.B., plângerea de furt privind maşina în discuţie şi a solicitat precizări în legătură cu indisponibilizarea acesteia şi modalitatea restituiri. Adresa a fost înregistrată la S.C.C.O. Timiş la 23 martie 2000.

Fără niciun motiv întemeiat şi cu toate că avea la dispoziţie toate documentele legate de ilegalitatea indigenizării unei maşini furate, la data de 31 martie 2000, inculpatul a procedat la restituirea maşinii către F.D., folosind procedeul de lăsare în custodie.

Maşina a fost înmatriculată ulterior la 07 decembrie 2000 în Bucureşti cu numărul B2, pe numele F.N.

Dosarul a rămas neînregistrat în evidenţele cauzelor penale şi nu s-au făcut niciun fel de cercetări pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Mai mult, întreaga documentaţie despre care s-a făcut vorbire mai sus, s-a găsit arhivată între lucrările clasate.

XI. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut faptul ca, la data de 12 octombrie 2000 a efectuat verificări privind situaţia juridică a autoturismului marca M..

Verificarea a fost solicitată prin fax autorităţilor germane de la Interpol Wiesbaden. Documentul nu a fost înregistrat la S.C.C.O. Timiş, fiind transmis cu formula "FN din 12 octombrie 2000". Răspunsul la acest fax a fost rapid, autorităţile, germane comunicând că maşina este semnalată "ca furată din Italia" la 06 octombrie 2000, având la acea dată număr de înmatriculare A6. De asemenea s-a cerut indisponibilizarea şi restituirea maşinii.

La data de 11 ianuarie 2001 lucrarea a fost înaintată la S.C.C.O. Timiş şi înregistrată cu număr 410114 din 24 ianuarie 2001.

Maşina a fost înmatriculată la IPJ Bihor la 23 ianuarie 2001 pe numele P.I.M., actualmente fiind în proprietatea lui B.V.I. din Oradea, sub numărul de înmatriculare B5.

Fapta inculpatului B.A. care, fără o înţelegere prealabilă nu a făcut niciun fel de cercetări legat de furtul autoturismului şi de persoanele care îl deţineau în România, zădărnicind în acest mod o cercetare penală şi asigurându-le în acest fel folosul infracţiunii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen.

XII. În sarcina inculpatului B.A. s-a reţinut totodată, că la data de 18 aprilie 2000 a solicitat prin fax de la Interpol Wiesbaden, verificarea situaţiei juridice a autoturismului B.

Solicitarea s-a făcut fără ca lucrarea să fie înregistrată; la rubrica "număr" apare menţiunea "FN".

Răspunsul a fost transmis la 25 aprilie 2000 de Interpol Wiessbaden cu menţiunea: autoturismul a fost furat din Italia la data de 19 ianuarie 2000, având la acea dată număr de înmatriculare A9.

Nici această lucrare nu a fost înregistrată după ce s-a comunicat existenţa unei infracţiuni şi nici nu s-a făcut vreo verificare pentru a se stabili situaţia autoturismului în cauză şi cui aparţine.

Documentaţia a fost "depozitată" între lucrările cu număr general din cadrul S.C.C.O. Timiş, conţinând verificări pe anul 2000, ea fiind găsită cu ocazia controlului.

Audiat cu privire la această situaţie, inculpatul a declarat că a făcut verificarea la solicitarea expresă a şefului său de la acea dată şi a unui ofiţer de la o secţie a Poliţiei Municipiului Timişoara.

Verificarea în sine nu ar fi avut niciun efect în calificarea penală a faptei dacă, ulterior verificării, s-ar fi luat măsuri de identificare a maşinii, de ridicare şi indisponibilizare a ei.

XIII. La data de 08 decembrie 1999, cu adresa 282650, Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş a sesizat S.C.C.O. Timiş, pentru verificarea autoturismului V.J., maşină găsită de Poliţia Rutieră în loc. Variaş, jud. Timiş.

Lucrarea a fost înregistrată la S.C.C.O. Timiş la număr 411975 din 13 decembrie 1999 şi repartizată inculpatului, de către şeful de serviciu.

În aceeaşi zi inculpatul B.A. a primit lucrarea sub semnătură, aşa cum a rezultat din documentele aflate la dosar şi conform atribuţiilor de serviciu a solicitat prin fax la autorităţile germane din Wiessbaden, date despre autoturism.

În aceeaşi zi, autorităţile germane a comunicat situaţia autoturismului, în sensul că nu există o maşină V.J. cu o asemenea serie de şasiu, seria fiind falsă, iar numărul de înmatriculare cu care a fost găsită maşina în trafic (M2) aparţine unui tractor.

Răspunsul s-a transmis la Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş, dar nu s-a făcut niciun fel de cercetare, lucrarea fiind abandonată. Persoana care a fost depistată în trafic cu maşina - C.I. din Variaş, jud. Timiş - ulterior situaţiei descrise mai sus, a vândut maşina.

Înalta Curte, secţia penală, fiind învestită cu soluţionarea cauzei în urma declinării de competenţă dispusă de Judecătoria Timişoara, nu a continuat cercetarea judecătorească, întrucât toţi inculpaţii au solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, neexistând nicio solicitare de continuare a procesului penal.

Faţă de poziţia manifestată de inculpaţi, Înalta Curte, secţia penală, a abordat cauza dedusă judecăţii numai din perspectiva prescripţiei răspunderii penale, fără a mai supune analizei schimbarea încadrării juridice a faptelor sau orice alte aspecte care privesc fondul cauzei.

Întrucât de la data comiterii faptelor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare noul C. pen. Înalta Curte, secţia penală, a supus analizei din perspectiva art. 5 C. pen., dispoziţiile care privesc aplicarea legii penale în timp, pentru a determina care dintre legile care se succed în timp reprezintă legea penală mai favorabilă.

Totodată, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de executare şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut că dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt incidente în raport de infracţiunea de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de art. 323 C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpaţilor Ş.I., D.A.N., B.A., M.D. şi O.A.

Astfel, s-a reţinut că Legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalităţii organizate, înainte de modificările aduse odată cu intrarea în vigoare a Codului penal nou, incrimina atât infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat cât şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. anterior. Vechiul C. pen. incrimina infracţiunea de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni chiar dacă nu există un grup structurat, dar mai multe persoane puteau să consimtă la comiterea unor infracţiuni pe o anumită durată de timp.

După intrarea în vigoare a noului C. pen., infracţiunea din legea specială, respectiv art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi cea prevăzută în vechiul C. pen., incriminată în art. 323 C. pen. anterior, care reglementau infracţiunea de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni au fost eliminate, singura infracţiune preluată în noul C. pen. fiind infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, incriminată în art. 367 C. pen.

În acest context s-a reţinut că, definiţia grupului organizat prevăzută în art. 367 alin. (6) din noul C. pen. este diferită faţă de cea dată în legea specială înainte de modificare, întrucât nu se mai referă la necesitatea ca grupul să aibă ca scop comiterea unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau material, astfel că Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în scopul comiterii de infracţiuni nu se regăsesc în noua reglementare cuprinsă în art. 367 din noul C. pen. fapt pentru care a constatat că pentru infracţiunea de asociere operează abolitio criminis.

S-a mai reţinut că, art. 367 alin. (6) C. pen. defineşte grupul infracţional organizat ca fiind un grup structurat format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni condiţii ce nu sunt de esenţa asocierii care presupune doar o înţelegere stabilită între persoane de a se asocia, de a se supune unei discipline, de a acţiona potrivit unui plan, pentru săvârşirea sau mai multor infracţiuni.

Pentru toate argumentele prezentate, Înalta Curte, secţia penală, a considerat că infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. a fost dezincriminată aşa încât, în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen. a dispus achitarea inculpaţilor Ş.I., D.A.N., B.A., M.D. şi O.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. anterior, reţinând că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracţiunea de favorizare a infractorului reţinută în sarcina inculpaţilor Ş.I., D.A.N. şi B.A., comparând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. anterior cu conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 269 din noul C. pen., Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că legea nouă reprezintă legea penală mai favorabilă.

Astfel, s-a reţinut că în timp ce vechea reglementare incriminează atât favorizarea personală constând în ajutorul dat făptuitorului pentru a îngreuna urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, cât şi favorizarea reală constând în ajutorul dat infractorului pentru a-şi asigura folosul ori produsul infracţiunii, noua reglementare incriminează în art. 269 numai favorizarea personală constând în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate, împrejurare ce îi conferă legii noi caracterul de lege mai favorabilă.

Comparând efectele acuzaţiei cele prevăzute în Codul penal anterior şi cele prevăzute în noul C. pen., Înalta Curte, secţia penală, a considerat că legea nouă este legea penală mai favorabilă în raport de maximul special prevăzut respectiv de 5 ani închisoare, faţă de maximul special C. pen. anterior care era de 7 ani închisoare.

Sub aspectul condiţiilor de existenţă a prescripţiei răspunderii penale instanţa de fond a reţinut că nu există diferenţe între cele două reglementări, singura diferenţă fiind cu privire la prescripţia specială.

Astfel, potrivit art. 124 C. pen. anterior, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 63/2012, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţiei prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

Totodată, art. 155 alin. (5) din noul C. pen. statuează că termenele prevăzute la art. 154 dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite împlinite oricâte întreruperi ar interveni.

Comparând dispoziţiile din cele două Coduri referitoare la prescripţia răspunderii penale, Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că legea veche constituie legea mai favorabilă astfel încât a reţinut incidenţa acesteia.

În cauza dedusă judecăţii faptele de favorizare a infractorului au fost comise de către inculpaţii Ş.I., D.A.N. şi B.A., în cursul anului 1998, în sarcina inculpatului B.A., reţinându-se comiterea infracţiunilor şi în cursul lunii martie 2000 şi ianuarie 2001.

Faţă de limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală pentru infracţiunea de favorizare a infractorului - 5 ani închisoare şi termenele prescripţiei răspunderii penale prevăzute de art. 122 -art. 124 C. pen. anterior, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen. anterior este de 7 ani şi 6 luni.

Prin urmare, faţă de data comiterii faptelor, respectiv iunie 1998 - octombrie 1998 - ianuarie 2001, constatându-se că termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit pentru o parte din fapte în cursul anului 2005, iar pentru B.A. în luna iulie 2008 Înalta Curte, secţia penală, a încetat procesul penal cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Pentru infracţiunea de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută şi pedepsită în art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 328/1966 ulterior devenit O.U.G. nr. 195/2002, în prezent incriminată în art. 334 alin. (2) C. pen. faptă reţinută în sarcina inculpatului Ş.I., Înalta Curte, secţia penală, a constatat că s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, s-a reţinut că, atât în reglementarea anterioară cât şi în noul C. pen. maximul special al pedepsei este de 5 ani.

În raport de data comiterii infracţiunii 8 ianuarie 1999 şi termenul prescripţiei răspunderii penale calculat în temeiul dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. anterior, de 7 ani şi 6 luni, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit în luna iulie 2006, astfel încât instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal.

În sarcina inculpaţilor M.D. şi O.A. s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.

Analizând comparativ infracţiunea de înşelăciune, cea incriminată în art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. anterior şi cea incriminată în art. 244 alin. (1) şi (2) din noul C. pen., Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că legea nouă reprezintă legea penală mai favorabilă atât sub aspectul conţinutului constitutiv cât şi sub aspectul efectelor acuzaţiei.

Astfel, s-a reţinut că în vechea reglementare infracţiunea de înşelăciune putea comisă în mai multe modalităţi, spre deosebire de noul C. pen. care incriminează forma simplă a infracţiunii de înşelăciune constând în activitatea de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, iar la alin. (2) incriminează înşelăciunea prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, fără a condiţiona folosirea acestor modalităţi de comitere a infracţiunii la momentul încheierii unui contract, toate aceste elemente ce compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune conferind legii noi caracterul de lege penală mai favorabilă.

Legea nouă constituie lege penală mai favorabilă şi din perspectiva efectelor acuzaţiei.

Dacă legea anterioară sancţionează infracţiunea de înşelăciune cu închisoare de la 3 la 15 ani, art. 244 alin. (2) din noul C. pen. prevede pentru infracţiunea de înşelăciune închisoarea de la 1 la 5 ani.

Şi în cazul acestei infracţiuni s-a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 7 ani şi 6 luni, calculat în baza dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. anterior.

În raport de data comiterii faptelor, respectiv august 1998, ultima faptă fiind comisă în august 1999 şi termenul prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte, secţia penală, a constatat că acesta s-a împlinit în cursul lunii februarie 2006, astfel încât s-a dispus încetarea procesului penal şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor M.D. şi O.A.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina tuturor inculpaţilor, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut ca şi în privinţa acestei infracţiuni s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.

Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal nu a suferit modificări, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 273 din lege este închisoarea de la 3 la 10 ani închisoare. Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru această infracţiune, calculat în raport de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 124 C. pen. anterior este de 12 ani.

În raport de data comiterii infracţiunilor în formă continuată reţinută în sarcina fiecărui inculpat (ultimul act material fiind îndeplinit în luna ianuarie 2001) s-a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit în ianuarie 2013 fapt pentru care s-a dispus încetarea procesului penal.

Întrucât, în cauză, s-a dispus încetarea procesului penal, cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei Înalta Curte, secţia penală, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lăsând nesoluţionată latura civilă a cauzei, părţile civile având posibilitatea de a introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii conform art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 430 din 9 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7744/325/2012, la data de 26 mai 2014 a formulat apel partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Deşi, prin cererea de apel formulată Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a arătat că înţelege să formuleze apel atât în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cât şi în nume propriu, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că doar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitatea de parte civilă în raportul dedus judecăţii.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 7 pct. 32 din H.G. nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta "reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 iunie 2014, sub nr. 2254/1/2015, fiind fixat prim termen de judecată, la data de 30 iunie 2014.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorilor intimaţilor inculpaţi fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara se constată că Sentinţa penală nr. 430 din 9 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost criticată doar pe latură civilă, criticile formulate nevizând latura penală a cauzei.

În acest sens se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (1) C. proc. pen. "instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces".

Prin urmare, instanţa de apel, cu referire doar la limitele investirii sale, reţine că reevaluarea constatărilor şi aprecierilor făcute de instanţa de fond este permisă în cadrul soluţionării apelului, doar în măsura în care, prin motivele de apel, se formulează critici referitoare la aceste dezlegări date de prima instanţă în ceea ce priveşte latura penală a cauzei.

În concret, în raport de motivele de apel invocate Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că este ţinută să examineze cauza prezentă numai în ceea ce priveşte modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat latura civilă.

În exercitarea controlului judiciar, raportat la soluţia dispusă în cauza cu privire la acţiunea penală exercitată, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că potrivit dispoziţiilor alin. (5) al art. 25 C. proc. pen. în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, litera e), f), g), i) şi j), acţiunea civilă este lăsată nesoluţionată.

În aceste condiţii, apelul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, care vizează dispoziţia instanţei prin care a fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei în condiţiile în care s-a dispus achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal, este neîntemeiat, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţinând că achitarea inculpaţilor ca urmare a constatării împrejurării ca fapta nu este prevăzută de legea penală şi, respectiv, încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Ş.I., D.A.N., B.A., M.D. şi O.A. nu permite instanţei penale să se mai pronunţe asupra acţiunii civile exercitate împotriva acestora.

Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constatată că sentinţa apelată, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile este temeinică şi legală şi nu există niciun motiv de desfiinţare a acesteia.

Prin urmare, faţă de cele învederate, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, împotriva Sentinţei penale nr. 430 din 9 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7744/325/2012, privind pe intimaţii inculpaţi Ş.I., D.A.N., O.A., M.D. şi B.A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanta parte civilă la plata sumei de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Ş.I., D.A.N., O.A., M.D. şi B.A., se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, împotriva Sentinţei penale nr. 430 din 9 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7744/325/2012, privind pe intimaţii inculpaţi Ş.I., D.A.N., O.A., M.D. şi B.A.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Ş.I., D.A.N., O.A., M.D. şi B.A., se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 90/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI		ICCJ. Decizia nr. 84/2015. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI →

ICCJ. Decizia nr. 77/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 77/2014. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI