ICCJ. Decizia nr. 105/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 105/2005
Dosar nr. 17/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 156 din 31 mai 2002, Spitalul Orăşenesc Năsăud a imputat asistentei medicale M.S., suma de 5.582.245 lei cu titlu de salarii necuvenit primite în perioada 1 iunie 2001 - 30 aprilie 2002.
M.S. a formulat contestaţie împotriva menţionatei dispoziţii de imputare.
În motivarea contestaţiei, aceasta a arătat că, pentru a emite dispoziţia de imputare, intimata a avut în vedere un raport de control al Camerei de Conturi Bistriţa-Năsăud, Direcţia de Control Financiar Ulterior, în care s-a reţinut că s-ar fi încălcat prevederile OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul din sectorul bugetar, ale OUG nr. 42/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2001, personalului din sectorul bugetar, ale art. 106 şi 108 C. muncii.
Contestatoarea a susţinut că Decizia de imputare este netemeinică şi nelegală.
Astfel, drepturile salariale au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile art. 2 şi 4 şi a Anexei nr. 41 din OUG nr. 24/2000. Potrivit acestui act normativ, intimata era obligată să asigure un salariu de bază între limitele minime şi maxime stabilite în Anexa nr. 41. Salariile au fost stabilite, prin negociere, la nivelul minim prevăzut în anexă, prin aplicarea unui procent de creştere a salariilor de 10%. De altfel, această majorare, legală, a fost aplicată la peste un an faţă de data de intrare în vigoare a actului normativ.
Pe de altă parte, creşterea salarială prevăzută de art. 2 alin. (3) din OUG nr. 24/2000, privitoare la majorarea salariilor cu 7%, începând cu luna martie, cu 7% în luna iunie şi cu 6% în luna septembrie, salariul de referinţă fiind cel din luna anterioară majorării, a fost, de asemenea, aplicată cu întârziere.
Prin sentinţa nr. 49 din 6 mai 2003, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a judeţului Bistriţa Năsăud a respins contestaţia, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicţional a reţinut că în urma controlului efectuat la Spitalul Orăşenesc Năsăud, s-a stabilit, prin raportul intermediar din 31 mai 2002 al Direcţiei de Control Financiar Ulterior, că unitatea a majorat nelegal salariile unei părţi a personalului, cu 10%. S-a produs, astfel, un prejudiciu, pentru care se face vinovată conducerea spitalului. Pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit, unitatea a emis dispoziţii de imputare de la beneficiarii acestora.
Din anexa nr. 2 la raportul de control, a rezultat că la o parte a personalului s-a aplicat o majorare a salariului cu 24%, respectiv 10% mai mult, faţă de procentul cumulat de 14%, ce privea primele două majorări prevăzute de OUG nr. 42/2001.
În cuprinsul dispoziţiei nr. 85 din 28 iunie 2001 privind majorarea salariilor, nu se indică nici un temei legal pentru majorarea salariilor cu 10%. Nu poate fi primită susţinerea că procentul de 10% menţionat, ar reprezenta o completare a salariului de bază, în conformitate cu OUG nr. 24/2000 şi fişele de evaluare, întrucât aceste prevederi se referă numai la anul 2000, iar salariile de încadrare ale personalului sunt între limitele prevăzute de anexele la ordonanţă şi, totodată, sunt în conformitate cu statele de funcţii aprobate de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bistriţa Năsăud.
În consecinţă, rezultă cu certitudine că s-a produs o pagubă la unitatea intimată, din vina conducerii acesteia, prin acordarea unor drepturi salariale necuvenite.
Drept urmare, în raport cu dispoziţiile art. 106 şi 108 C. muncii, în mod legal s-a procedat la recuperarea sumelor plătite necuvenit, de la beneficiarii acestora.
Împotriva sentinţei pronunţate la judecarea în fond a contestaţiei, contestatoarea M.S. a declarat recurs jurisdicţional, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei de imputare, criticile privind nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
Prin Decizia nr. 447 din 2 iulie 2003, Curtea de Conturi - Colegiul jurisdicţional a admis recursul jurisdicţional şi a modificat sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei formulate de M.S., împotriva deciziei de imputare şi anulării acesteia.
Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a reţinut că, pentru aplicarea corectă a drepturilor salariale în anul 2001, a fost nevoie de o asigurare a unui salariu de bază corespunzător prevederilor OUG nr. 24/2000 şi, în consecinţă, s-a aplicat o majorare suplimentară de 10%, pentru asistentele medicale ale spitalului.
Ca atare, majorarea de 10% aplicată în anul 2001, nu constituie prejudiciu pentru intimată, ci un drept salarial ce trebuia acordat legal în anul 2000.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, intimatul Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon" Năsăud a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 7784 din 22 octombrie 2004, a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că procentul de 10%, de majorare a salariilor, care face obiectul dispoziţiei de imputare, este în mod cert un drept salarial ce trebuia acordat în anul 2000. Acest procent de majorare, aplicat numai în 2001, nu reprezintă, aşadar, un prejudiciu produs unităţii, aşa cum în mod judicios s-a stabilit prin Decizia atacată.
Împotriva deciziei secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimata Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon" Năsăud a declarat un nou recurs, invocând ca temei legal, art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din economia dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., cu referire la art. 377 din acelaşi cod, rezultă că legea procesual-civilă a statuat asupra unicităţii căii de atac a recursului, aşa încât exercitarea unui nou recurs împotriva deciziei irevocabile pronunţată de instanţa de control judiciar este exclusă.
În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei menţionate, pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Or, Decizia atacată este irevocabilă, faţă de faptul că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazuri limitativ determinate de calitatea persoanei, pronunţă hotărâri irevocabile, ca instanţe de recurs, potrivit competenţei atribuită acestora, prin art. 19-21 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 C. proc. civ.
Nu este îndeplinită, aşadar, una din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acestei căi de atac, stabilite prin art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri definitive, susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Pe de altă parte, în cauză, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, cu recurs, în vederea examinării legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ jurisdicţional.
Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, „colegiul jurisdicţional judecă, în primă instanţă, contestaţiile introduse împotriva actelor de imputaţie de către administratori, gestionari, contabili, precum şi de către ceilalţi salariaţi care au participat, împreună cu aceştia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi cu gestionarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale".
Prin art. 48 s-a stabilit că: „Secţia jurisdicţională judecă, în ultimă instanţă, cererile de recurs jurisdicţional îndreptate împotriva încheierilor şi sentinţelor pronunţate de colegiile jurisdicţionale, precum şi cele îndreptate împotriva sentinţelor pronunţate de secţia jurisdicţională, ca instanţă de fond, în cazurile prevăzute de art. 46".
Aşadar, prin lege a fost instituită o jurisdicţie specială.
Existenţa unei asemenea jurisdicţii obligă persoana interesată, în raport cu dispoziţiile legale menţionate şi dispoziţiile legii fundamentale nerevizuite, să se adreseze mai întâi autorităţii publice competente, învestită cu atribuţii jurisdicţionale.
În cauză, procedura specială prevăzută în Legea nr. 94/1992 a fost parcursă.
Potrivit art. 82 din acelaşi act normativ „împotriva hotărârilor pronunţate în ultimă instanţă de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se poate face recurs la secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie".
În condiţiile acestui din urmă text din legea specială, actul administrativ-jurisdicţional a fost supus controlului judecătoresc secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Textul menţionat constituie o aplicaţie particulară a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora „actele administrativ jurisdicţionale, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 şi a celor din domeniul contravenţiilor, pot fi atacate cu recurs după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie".
Aşadar, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu examinarea legalităţii şi temeiniciei actului administrativ-jurisdicţional menţionat, prin recursul declarat de intimată, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 29/1990, raportat la art. 82 din Legea nr. 94/1992 şi a pronunţat o hotărâre irevocabilă, conform competenţei atribuite prin art. 19 din Legea nr. 304/2004, nesusceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.
Ca atare, faţă de situaţia expusă, excepţia de inadmisibilitate a recursului se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de intimatul Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon" Năsăud, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon" Năsăud împotriva deciziei nr. 7784 din 22 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 358/2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 104/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 106/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
