ICCJ. Decizia nr. 102/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 102/2005
Dosar nr. 19/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 iunie 2004, SC D.C. SRL Craiova a solicitat ca, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Judeţean Dolj, instanţa de judecată să dispună suspendarea vremelnică a executării deciziei nr. 123 din 22 martie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată odată cu recursul declarat împotriva aceleaşi hotărâri.
În motivarea cererii de ordonanţă preşedinţială, petenta a arătat că prin Decizia menţionată, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de Consiliul Judeţean Dolj, împotriva sentinţei nr. 6280 din 7 noiembrie 2003, a Tribunalului Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea pârâtei SC D.C. SRL Craiova, de aderare la apel şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul că a admis acţiunea precizată, a dispus rezilierea contractului nr. 2122 din 31 decembrie 1997 şi evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat. Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Petenta a susţinut că măsura evacuării afectează grav şi iremediabil interesele acesteia, producându-i o pagubă iminentă, prin pierderea dreptului de proprietate asupra construcţiei şi amenajărilor efectuate, precum şi prin închiderea activităţii ce se desfăşoară de către societatea comercială în spaţiul închiriat.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea cererii, arătând că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de legea procesuală. Astfel, condiţia urgenţei nu este îndeplinită, în raport cu împrejurarea neîntocmirii formelor de executare silită. În acelaşi timp, prin evacuare pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, petenta nu suferă nici o pagubă. Totodată, modul de soluţionare a chestiunilor legate de construcţia la care face referire petenta, este prevăzut în contractul de închiriere.
Prin încheierea nr. 4282 din 2 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis cererea petentei SC D.C. SRL Craiova şi a suspendat executarea deciziei, până la soluţionarea cererii de suspendare în recurs, cu motivarea că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, Consiliul Judeţean Dolj a declarat recurs, susţinând că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 403 alin. (4) şi art. 581 din C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de suspendare a executării hotărârii, în considerarea de către reclamant, a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii prin care s-a soluţionat cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri definitive, este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Cu privire la încheierile prin care se soluţionează cererea de suspendare sau suspendare provizorie a executării hotărârii atacate, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierea prin care s-a soluţionat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii atacate cu recurs urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză în această etapă procesuală.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 alin. (1) din acelaşi cod.
Dispoziţiile art. 582 C. proc. civ., vizate de recurent, constituie o aplicaţie particulară, în considerarea caracterului definitiv al ordonanţei preşedinţiale, nesupusă din acest motiv apelului, astfel că acestea nu au aptitudinea de a justifica în cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii atacate cu recurs, de către reclamant.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Mai este de reţinut că sintagma „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (2) şi (4)" la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Drept urmare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunţate în condiţiile art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., priveşte exclusiv hotărârile pronunţate în primă instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competenţa secţiilor, de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire în acest caz şi la dispoziţiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţi identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Consiliul Judeţean Dolj împotriva încheierii nr. 4282 din 2 noiembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 8360/2004.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 101/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 103/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
