ICCJ. Decizia nr. 111/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 111/2006
Dosar nr. 30421/1/2005
(Nr. în format vechi: 389/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra cererilor de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins plângerea formulată de petentul R.L. împotriva rezoluţiei nr. 38/P/2005 din 28 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 5066 din 9 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.L. împotriva hotărârii primei instanţe şi, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.D. împotriva aceleaşi sentinţe.
La data de 14 septembrie 2005, petentul R.D. a solicitat revizuirea deciziei pronunţate în recurs, criticile privind greşita aplicare a art. 346 C. proc. pen.
Asupra cererilor de revizuire de faţă:
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului penal, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, realizând o armonioasă proporţionalizare între imperativul stabilităţii raporturilor juridice şi cerinţa aflării adevărului, legea procesual-penală a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească definitivă, ce are ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiţii precis şi limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigenţele noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situaţii privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau cu privire la raţionamente jurisdicţionale eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condiţiile legii, cu referire la dispoziţiile art. 393 şi 394 C. proc. pen. şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispoziţiile legale menţionate.
În cauză, petenţii au formulat cereri prin care au solicitat revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Totodată, petenţii nu au invocat motive dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi nici nu au formulat critici susceptibile fi încadrate în cazurile prevăzute de acest text.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de petenţii R.L. şi R.D. care, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, cererile petenţilor R.L. şi R.D. privind revizuirea deciziei nr. 5066 din 9 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 4225/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă revizuenţii menţionaţi să plătească statului, câte 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 112/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
