ICCJ. Decizia nr. 110/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 110/2006
Dosar nr.1908/1/2005
(Nr. în formatvechi: 371/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 185 din 4 iulie 2005, completul de 9 judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii S.C. şi S.L. împotriva deciziei nr. 213 din 12 ianuarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6389/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii, petenta S.L. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că nu au fost examinate motivele de recurs depuse la dosarul cauzei.
Ulterior, numita S.L. a formulat o altă contestaţie, cu privire la ambele decizii pronunţate în cauză, criticile privind greşita obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare.
Contestaţia în anulare a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 287 din 7 noiembrie 2005 a completului de 9 judecători, reţinându-se următoarele:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual-penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părţilor din proces.
Revine, aşadar, părţii interesate, obligaţia de a exercita căile de atac în condiţiile determinate de lege.
În cauză, petenta menţionată a formulat contestaţie în anulare.
Din dispoziţiile art. 386 C. proc. pen. rezultă, cu referire la exercitarea acestei căi extraordinare de atac, o dublă limitare a câmpului de aplicare. Aceste limitări privesc predeterminarea hotărârilor supuse contestaţiei în anulare şi cazurile pentru care se poate apela la acest remediu procesual.
Prin urmare, nu este admisă exercitarea acestei căi de atac în alte situaţii şi condiţii, decât cele expres şi limitativ prevăzute de legea procesual-penală.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 386 C. proc. civ., raportat la art. 416 din acelaşi cod, cu referire la exercitarea contestaţiei în anulare împotriva unei decizii prin care un nou recurs declarat de petenţi a fost respins ca inadmisibil, întrucât viza controlul judecătoresc al unei hotărâri definitive, se constată că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, respectiv existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Pe de altă parte, petenta a formulat critici privind neexaminarea motivelor de casare şi greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Or, criticile formulate de contestatoare nu se încadrează în cazurile limitativ şi expres prevăzute de legea procesual-penală.
Prin urmare, se constată neîndeplinirea altei condiţii, prevăzută în art. 391 C. proc. pen., pentru exercitarea contestaţiei în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestaţia, este dintre cele prevăzute în art. 386".
La data de 5 decembrie 2005, petenta S.L. a solicitat revizuirea acestei din urmă decizii.
În motivarea cererii, petenta a arătat că instanţele de control judiciar s-au pronunţat cu neobservarea motivelor de recurs, respectiv de contestaţie în anulare depuse la dosarul cauzei.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, realizând o armonioasă proporţionalizare între imperativul stabilităţii raporturilor juridice şi cerinţa aflării adevărului, legea procesual-penală a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească definitivă, ce are ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiţii precis şi limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigenţele noii perspective asupra justiţiei, generate de art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe, a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau cu privire la raţionamente jurisdicţionale eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condiţiile legii, cu referire la dispoziţiile art. 393 şi 394 C. proc. pen. şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispoziţiile legale menţionate.
În cauză, revizuenta a formulat cerere, solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. Totodată, petenta nu a invocat motive dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi nici nu a formulat critici susceptibile a fi încadrate în cazurile prevăzute de acest text.
Ca atare, excepţia pusă în discuţie se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenta S.L. care va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea petentei S.L. privind revizuirea deciziei nr. 287 din 7 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 224/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Obligă revizuenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 109/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 111/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
