ICCJ. Decizia nr. 114/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 114/2006
Dosar nr.1878/1/2005
(Nr. în formatvechi: 365/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 164 din 18 mai 2000, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanta R.M. şi a obligat pârâţii Consiliul Local al oraşului Boldeşti, Primăria oraşului Boldeşti şi SC R. SA Valea Călugărească, să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, construcţia compusă din cramă şi anexe, astfel cum aceasta a fost identificată pe schiţa de plan a expertului C.P.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a luat act că reclamanta a renunţat la judecarea capătului de cerere privind revendicare teren.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2001, a admis apelurile declarate de pârâţi împotriva acestei sentinţe şi a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în revendicare formulată de reclamanta R.M. privind construcţiile - casă de locuit, cramă şi anexe, aflate terenul în suprafaţă de 7,60 ha, cu viţă nobilă, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Prin Decizia nr. 3639 din 23 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza, la aceeaşi instanţă, pentru rejudecare.
Rejudecând, după casare cu trimitere, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 429 din 29 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC R. SA Valea Călugărească a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
La termenul din 23 septembrie 2005, fixat pentru judecarea recursului, instanţa a admis cererea recurentei-pârâte SC R. SA Valea Călugărească şi a suspendat executarea hotărârii primei instanţe, definitivă prin respingerea apelurilor declarate de pârâţi.
S-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la împrejurarea că prin continuarea procedurii de executare silită a hotărârii, se crează premisele prejudicierii petentei, constând în pierderi materiale şi de imagine.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, S.V., continuatoarea reclamantei R.M., în calitate de moştenitoare a acesteia, criticile privind nulitatea ordonanţei, precum şi netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei instanţei de control judiciar.
Recursul a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 290 din 7 noiembrie 2005, completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţinând următoarele:
Prin recursul declarat a fost vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de suspendare a hotărârii, în considerarea de către reclamantă a caracterului autonom al acesteia, cu referire la dispoziţiile art. 300 alin. (3), raportat la art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
S-a reţinut, astfel, că este exclus caracterul autonom al încheierii atacate, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii şi ale art. 300 alin. (2) din acelaşi cod, prin care este reglementată competenţa instanţei sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Cu privire, însă, la încheierile prin care se soluţionează cererea de suspendare provizorie, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
S-a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 582 C. proc. civ., vizate de recurentă, constituie o aplicaţie particulară, în considerarea caracterului definitiv al ordonanţei preşedinţiale, nesupusă din acest motiv apelului, astfel că nu au aptitudinea de a justifica în cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii atacate cu recurs de către reclamantă.
În fine, s-a apreciat că sintagma „aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 403 alin. (2) şi (4)", la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din acelaşi cod.
Recursul s-a constatat a fi inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, dar şi a legii speciale, cu referire la competenţa de soluţionare a acestei căi de atac, de către completul de 9 judecători, astfel cum a fost stabilită prin dispoziţiile art. 22 din Legea 304/2004, republicată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta S.V., prin mandatar D.U., a formulat cerere de revizuire, criticile privind nepronunţarea instanţei asupra cererii de sechestru asigurător şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 403 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005.
În drept, revizuenta a invocat dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie.
Mai mult, legea procesual-civilă a reglementat şi posibilitatea reconsiderării situaţiei juridice prezumate ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific şi exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiţii precis şi limitativ determinate.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul".
În cauză, condiţia impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a evocat fondul, ci, prin Decizia atacată recursul declarat de aceeaşi parte a fost respins, ca inadmisibil.
Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Este de reţinut în acest sens că, prin dispoziţiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, legiuitorul a statuat asupra posibilităţii declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu o cerere de revizuire a unei decizii prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului declarat de reclamanta S.V. împotriva unei încheieri irevocabile pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se constată, aşadar, că cererea de revizuire nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 328 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, aşa cum s-a stabilit, soluţionarea prezentei cereri, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, revizuirea nu este admisibilă nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta S.V., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta S.V. privind revizuirea deciziei nr. 290 din 7 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 232/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 113/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 115/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
